politica financiară referat

22
Politica Financiară Politica financiara este o componenta a politicii generale, în care se integrează, deşi dispune de o relativa independenţă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcţionala a societăţii, la care este abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în contextul politicii generale, care, la rândul său, privită la nivel de colectivitate umană organizată în stat, poate fi definită generic ca un ansamblu de activităţi orientate spre dobândirea şi păstrarea puterii în societate de către formaţiuni politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau obiective ale acestora. În mod implicit, este de admis că politica, în general, promovează anumite interese, care, de regulă, corespund obiectivelor urmărite de societate sau de anumite segmente ale societăţii, de mai mare sau mai mică întindere, reprezentate prin grupări (partide) politice. Pe această bază, există tendinţe şi orientări diferite ale politicii generale (promovate de către diverse formaţiuni politice), incluzând, între altele, componente financiare specifice. Totodată, politica mai este definită, în mod mai pragmatic, ca formă de organizare şi conducere a unei comunităţi umane, pentru satisfacerea intereselor sale, sau ca ansamblu al deciziilor (opţiunilor) luate de către autorităţi pentru organizarea şi conducerea activităţii economice şi sociale. În această accepţiune, ea se 2

Upload: irina-pinzaru

Post on 05-Aug-2015

364 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Politica Financiară referat

Politica Financiară

Politica financiara este o componenta a politicii generale, în care se integrează,

deşi dispune de o relativa independenţă, indiferent de nivelul de organizare sau structura

funcţionala a societăţii, la care este abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea

politicii financiare în contextul politicii generale, care, la rândul său, privită la nivel de

colectivitate umană organizată în stat, poate fi definită generic ca un ansamblu de

activităţi orientate spre dobândirea şi păstrarea puterii în societate de către formaţiuni

politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau obiective ale acestora. În mod

implicit, este de admis că politica, în general, promovează anumite interese, care, de

regulă, corespund obiectivelor urmărite de societate sau de anumite segmente ale

societăţii, de mai mare sau mai mică întindere, reprezentate prin grupări (partide)

politice. Pe această bază, există tendinţe şi orientări diferite ale politicii generale

(promovate de către diverse formaţiuni politice), incluzând, între altele, componente

financiare specifice. Totodată, politica mai este definită, în mod mai pragmatic, ca

formă de organizare şi conducere a unei comunităţi umane, pentru satisfacerea

intereselor sale, sau ca ansamblu al deciziilor (opţiunilor) luate de către autorităţi pentru

organizarea şi conducerea activităţii economice şi sociale. În această accepţiune, ea se

manifestă la toate nivelurile şi structurile organizatorice ale societăţii.

Indiferent de modul de abordare a conceptului de politică, concretizarea sa

implică obiective şi mijloace sau instrumente de înfăptuire a acestora, în acord cu

interesele grupării sau comunităţii umane respective. Ea presupune, în mod direct,

metode şi modalităţi de acţiune specifice diferitelor domenii de activitate umană, pentru

realizarea diferitelor obiective economico-sociale. Considerată distinct, politica

financiară exprimă opţiunile privind metodele, mijloacele şi instituţiile cu caracter

financiar, antrenate în procurarea, alocarea şi utilizarea resurselor băneşti, inclusiv

modalităţile de folosire a instrumentelor şi tehnicilor financiare pentru influenţarea

activităţilor economico-sociale în sensul dorit. Domeniul său de manifestare îl constituie

activitatea financiară, în general, dar prin conţinut, ea repercutează asupra întregii

activităţi a entităţilor de la care emană, îmbrăcând forme ale deciziilor financiare.

2

Page 2: Politica Financiară referat

Într-o accepţiune limitativă, conceptul de politică financiară este folosit în sensul

de politică a finanţelor publice, pentru a desemna fenomenele care dau naştere unei

sarcini publice, la baza căreia se află factorul financiar. În acest sens, existenţa sarcinii

financiare antrenează punerea în aplicare a unor tehnici politico-juridice şi a unor

mecanisme de acţiune specifice domeniului finanţelor publice. Prin continuţul său,

politica financiară este indisolubil legată de celelalte componente ale politicii

economice. Astfel, dacă politica economică a statului îşi propune, ca obiective,

dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea ramurilor economiei naţionale, relansarea

economică, participarea mai larga a ţării la schimburile internaţionale şi, pe aceasta

bază, creşterea economică durabilă, distribuirea mai echitabilă a veniturilor etc., politica

financiară trebuie să se înscrie pe aceleaşi coordonate.

În mod obisnuit, obiectivele politicii financiare sunt puse în legatură directă cu

scopul declarat al dezvoltării economico-sociale a unei ţări, respectiv cu obiectivele ce

şi le propune fiecare entitate economică sau socială. Astfel, asigurarea creşterii

economice şi contracararea stagnării sau recesiunii economice, declarate ca obiective ale

politicii generale, trebuie să aibă corespondent într-o politică financiară de stimulare a

investiţiilor şi a consumului etc. Asemănător, includerea în programul de guvernare (al

unei grupări sau alteia) a creşterii capacităţii de apărare naţională trebuie să-şi găsească

un corespondent în deciziile privind finanţarea acestui obiectiv.

În opinia unor autori, cum este francezul Alain Barrère, obiectivele politicii

financiare (a statului) ar putea fi sintetizate astfel: să favorizeze progresul economic; să

regularizeze conjunctura economică; să realizeze justiţia socială, sub aspect financiar.

Instrumentele şi tehnicile de realizare a obiectivelor politicii financiare reprezintă, la

rândul lor, componente ale acesteia, prin care se conturează modul concret de înfaptuire

a fluxurilor băneşti, în corespondenţă cu scopurile cărora le sunt subordonate activităţile

financiare. În acelaşi sens, la nivelul întreprinderilor, politica financiară se integrează

programelor vizând funcţionarea şi dezvoltarea acestora, inclusiv adaptarea activităţii

lor la cerinţele pieţei interne şi externe. Totodată, pornind de la accepţiunea largă dată

finanţelor, se conturează şi un conţinut mai cuprinzător al politicii financiare, incluzând

politica financiar-monetară - în care sunt implicate autorităţi publice - şi politicile

financiare ale entităţilor economico-sociale private. În această accepţiune, se pot

3

Page 3: Politica Financiară referat

distinge mai multe componente ale politicii financiar-monetare, între care, politica

fiscală, politica bugetară, politica monetară şi valutară etc., promovate de către

autorităţile publice şi politica financiară a întreprinderii, promovată de firme,

organizaţii, instituţii autonome etc.

Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite,

accentuându-se, de regulă, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite

promovat de un stat sau altul. De fapt, politica fiscală nu poate fi concepută decât ca un

mixaj între modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia statului şi cele privind

destinaţiile ce se dau acestor resurse, în îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce-i revin.

Politica fiscală este, deci, o componentă a politicii financiare a statului, care cuprinde,

atât ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor,

concretizând opţiunile statului în materie de impozit şi taxe, cât şi deciziile privind

cheltuielile publice ce se finanţează. Dar, componentele sale trebuie concertate cu cele

de politică bugetară sau monetară, respectiv cu politica preţurilor şi cu cea a ocupării

forţei de muncă etc., pentru a se integra în politica generală. În acelaşi timp, politica

fiscală are şi scopuri specifice, între care, în opinia lui Paul Samuelson, sunt de avut în

vedere şi acelea de a contribui la atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor

economice sau de a favoriza menţinerea unei economii progresive, care să asigure un

grad ridicat de ocupare a forţei de muncă.

În viziunea modernă, se consideră că politica fiscală presupune folosirea

conştientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenţa viaţa

economică şi socială. În mod deosebit, conţinutul său face imperativă utilizarea

ansamblului de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru a stabili nivelul şi

structura prelevărilor obligatorii; operaţiile, activităţile şi veniturile impozabile; regimul

exonerărilor şi reducerilor de impozite sau cel al subvenţionărilor, conturând modul de a

realiza redistribuirea produsului creat între sfere de activitate, ramuri economice, entităţi

administrativ-teritoriale, persoane fizice şi juridice. Politica fiscală îşi poate pune

amprenta, influenţând asupra derulării proceselor economico-financiare şi implicit

asupra evoluţiei întregii societăţi. Dar, la rândul său, ea este conditionaţă de mediul

economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarcă: starea economiei, raporturile

dintre sectorul public şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc.

4

Page 4: Politica Financiară referat

În sinteză, politica fiscală se reprezintă prin totalitatea metodelor, mijloacelor,

formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat pentru procurarea resurselor

financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni publice, inclusiv pentru

influenţarea vieţii economice şi sociale. Ea abordează, în mod firesc, atât problematica

impozitelor (prelevărilor fiscale), cât şi pe cea a cheltuielilor publice, care adesea joacă

rolul determinant în cadrul politicii financiare a statului.

Politica bugetară se concretizeaza prin deciziile privitoare la formarea,

repartizarea şi utilizarea resurselor fondului bugetar sub forme ale veniturilor şi

cheltuielilor bugetare, inclusiv finanţarea deficitului bugetar, folosind ca instrument

principal bugetul public, atât pentru redistribuirea PIB, cât şi în scopul influenţării

asupra dezvoltării durabile a societăţii.

Politica monetară înglobeaza deciziile şi acţiunile vizând oferta de monedă şi

derularea circulaţiei monetare în economia naţională, asigurarea echilibrului monetar şi

menţinerea puterii de cumpărare a monedei, inclusiv folosirea instrumentelor monetare

în scopul realizării unor obiective ale politicii generale.

Politica valutară se referă, în esenţă, la modalităţile de procurare şi utilizare a

resurselor valutare şi echilibrarea balanţei de plăţi externe, crearea rezervelor de valută,

evoluţia cursului valutar şi efectuarea de tranzacţii pe pieţele financiar-valutare etc.

Politica financiară a întreprinderii (firmei) se constituie, la rândul său, ca o

componentă a politicii economice proprii şi vizează, în general, procurarea şi utilizarea

resurselor băneşti, corespunzător cerinţelor impuse de îndeplinirea propriilor obiective.

Ea este concepută şi aplicată în acord cu nevoile de funcţionare ale fiecărei

întreprinderi, dar în acelasi timp, se află în corespondenţă cu politica financiară a

statului, interferând cu deciziile adoptate de organele de stat, care au impact în plan

financiar. Din această perspectivă, politica financiară a statului, şi în primul rând

politica fiscală, care vizează direct, pe de o parte, sistemul impozitelor practicate de stat,

iar pe de altă parte, cheltuielile publice efectuate, poate influenţa, în bună masură,

asupra deciziilor luate de întreprindere în plan economic şi financiar. În mod obişnuit,

toate măsurile de orientare a dezvoltării şi ajustare macroeconomică bazate pe

instrumente financiar-monetare se reflectă şi în politica financiară a întreprinderilor.

5

Page 5: Politica Financiară referat

Între elementele de politică financiară, indiferent de nivelul la care se manifestă aceasta

şi componentele bazei economice se stabilesc raporturi de interdependenţă, în sensul că

politica financiară apare, pe de o parte, ca emanaţie a unui sistem social-economic dat,

iar pe de alta parte, ea poate determina modificări în structura sistemului, respectiv în

baza economică a societăţii.

Politica, în general, şi implicit cea financiară poate contine elemente specifice,

atât acţiunilor cu caracter strategic, cât şi tactic. Primele se concretizează prin decizii de

politică financiară privind realizarea unor obiective pe termen mai îndelungat şi de mai

mare amploare, reflectate în planul activităţii financiare. Prin comparaţie, elementele de

tactică financiară vizează, în mod direct, aspectele de ordinul tehnicilor folosite pentru

efectuarea operaţiilor băneşti-financiare curente, oferind şi cadrul organizatoric adecvat

atingerii obiectivelor strategice. În principiu, se admite ca deciziile (opţiunile) care

stabilesc coordonatele politicii financiare pentru o anumită etapă a evoluţiei societăţii

sau unei entităţi economico-sociale, reflectate în programele financiare de perspectiva

mai îndelungată alcătuiesc strategia financiară, în timp ce actele administrative de

planificare şi programare a operaţiunilor băneşti, pe perioade scurte, ca şi măsurile sau

deciziile luate pentru executarea obiectivelor specifice unei perioade sau alteia,

constituie componente ale tacticii financiare. Structurarea politicii financiare, pe

elemente strategice şi tactice, este prezentă la diferite niveluri la care se iau deciziile

financiare, iar implicaţiile lor se regăsesc în rezultatele înregistrate de fiecare

componentă functională, cu activitate financiară.

O abordare a politicii financiare, prin prisma problematicii la care se referă,

evidenţiază structurarea sa pe mai multe domenii mari, dintre care se pot distinge:

a) mobilizarea, respectiv procurarea resurselor băneşti la fondurile financiare ce

se constituie, fie în sectorul public, fie în cel privat;

b) repartizarea, sau alocarea pe destinaţii şi utilizarea fondurilor băneşti

constituite;

c) îndatorarea, respectiv activitatea de creditare, incluzând regimul de practicare

a împrumuturilor şi dobânzilor;

6

Page 6: Politica Financiară referat

d) organizarea şi funcţionarea pieţelor financiare;

e) organizarea şi realizarea activităţii privind asigurările, care, la rândul lor, se

diferenţiază în asigurări sociale şi asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

f) organizarea şi funcţionarea aparatului financiar-bancar;

g) organizarea şi exercitarea controlului financiar;

h) folosirea pârghiilor financiare pentru influenţarea activităţii social-economice;

i) asigurarea premiselor necesare menţinerii echilibrului financiar şi monetar în

economie.

Tuturor acestor domenii le corespund competente decizionale de politica

financiară, menite să asigure derularea proceselor economice şi fluxurilor băneşti în

concordanţă cu obiectivele politicii fiecărei entităţi economico-sociale, respectiv cu cele

ale politicii generale a statului. Deşi cu diferenţieri sensibile, politica financiară a

oricărei entităţi, inclusiv a statului, cuprinde anumite categorii de opţiuni, distincte prin

conţinutul proceselor vizate, dar care se întrepătrund şi se condiţionează reciproc, cum

sunt cele asupra cheltuielilor de efectuat; resurselor (veniturilor) utilizabile etc.

Politici de stabilizare economico-financiare

Politicile macroeconomice reduc instabilitatea doar dacă injectează stimuli sau

aplică restricţii într-o fază a ciclului şi din acest motiv, o prevedere corectă a apariţiei

fluctuaţiilor are un rol capital. În SUA prevederea viitoarelor fluctuaţii se face urmărind

o serie statistică bazată pe unsprezece indici: "The index of leading indicators", metoda

prevăzând toate cele 7 recesiuni de după 1950 cu 8-11 luni înainte de producere.

Problema metodei este determinată de faptul ca a prevăzut mai multe recesiuni decât au

fost în realitate, aplicarea politicilor de stabilizare asupra unei economii stabile având un

efect destabilizator . Cei unsprezece indicatori urmăriţi sunt:

1.     Valoarea medie a orelor lucrate săptămânal;

7

Page 7: Politica Financiară referat

2.     Valoarea medie săptămânală a cererii de ajutor de şomaj;

3.     Valoarea noilor comenzi adresate fabricilor;

4.     Numărul întreprinderilor ce au probleme cu furnizorii (procente);

5.     Contracte şi ordine pentru noi fabrici şi echipamente;

6.     Numărul de noi locuinţe pentru populaţie construite;

7.     Modificări de inventar al fabricilor;

8.     Modificarea preţurilor materialelor;

9.     Preţul acţiunilor;

10. Oferta monetară (M2);

11. Modificarea cantităţii creditului în economie.

Stabilizarea este un proces îndelungat ce se bazează pe o restricţionare

monetară, scăderea deficitului bugetar, creşterea competitivităţii, pe schimbarea

fiscalităţii astfel încât banca centrală să nu mai finanţeze deficitele (chiar trebuie

instituţionalizat acest lucru). În cazul inflaţiei ridicate economia devine dolarizată astfel

încât dacă depozitele în dolari sunt permise atunci ele devin o regulă iar dacă nu sunt

permise dolarii vor forma lichiditatea locală.

Pentru banca centrală primul pas în încercarea de stabilizare este determinarea cauzelor

inflaţiei iar după o analiză în profunzime a situaţiei macroeconomice primul pas va fi

făcut în sensul adoptării unei ancore pentru a stabiliza moneda internă. Această ancorare

se poate face fie în funcţie de o monedă străină liber convertibilă (marca germană,

dolar) fie de oferta internă de bani.

8

Page 8: Politica Financiară referat

Cursul de schimb-ancoră a politicii de stabilizare

Folosirea cursului de schimb ca ancoră a monedei naţionale este o politică de

stabilizare mai uşoară, presupunând legarea monedei interne de o monedă liber

convertibilă printr-o rată de schimb fixă sau ajustabilă, astfel încât stabilitatea monedei

proprii devine o variabilă exogenă, funcţie de stabilitatea valutei, în cazul unei economii

mici ajungându-se chiar ca inflaţia să fie egală cu cea a monedei străine. Problema

acestei politici devine astfel susţinerea şi stabilitatea cursului de schimb, fiind necesare

atât o rezervă valutară considerabilă cât şi stabilirea unui curs de schimb bine

fundamentat, evitându-se subevaluarea sau supraevaluarea monedei naţionale. Acest tip

de politica de stabilizare este relativ uşor de aplicat însă presupune existenţa unor

rezerve valutare foarte mari pentru susţinerea cursului şi presupune totodată renunţarea

la alte tipuri de acţiuni ale politicii monetare. Un pas mai important al acestui tip de

politică este transferarea autorităţii monetare unui Consiliu Monetar (Argentina), în

acest caz regulile schimbându-se dramatic: creaţia monetară este restrânsă la

intrările/ieşirile de valută din ţară, stocul de monedă internă fiind astfel dependent doar

de acoperirea lui în devize liber convertibile iar politica monetară nu mai răspunde şi la

alţi stimuli externi, contrapartida bazei monetare fiind doar valoarea stocului de valută.

Totodată are loc o delimitare a autorităţii monetare de Trezoreria statului, conturile

acesteia şi unele funcţii nemaifiind gestionate de banca centrală.

Oferta de monedă-ancoră a politicii de stabilizare

Un alt tip de ancora pentru stabilizare este oferta monetară, urmărindu-se o

politică monetară restrictivă, în care oferta monetară este mai mică decât cererea de

monedă. Acest tip de politica de stabilizare este cel mai des folosită, fiind aleasă şi în

majoritatea ţărilor foste socialiste (inclusiv România). Politica constă în supravegherea

atentă a masei monetare şi controlul strict al lichidităţilor din economie, folosind

instrumentele disponibile. Având în vedere că excesul de monedă conduce în primul

rând la inflaţie şi nu la expansiunea producţiei, este necesară reducerea decalajului

cerere/ofertă de monedă. Pe lângă reducerea creditelor acordate de banca centrală

băncilor comerciale prin refinanţare, aceasta trebuie să sterilizeze orice creştere a

9

Page 9: Politica Financiară referat

creditului în economie sau contrapartida de monedă internă corespunzând unei intrări de

capital. De asemenea, banca centrală poate reduce lichiditatea din economie atrăgând

temporar depozite ale instituţiilor financiare interne folosind dobânzi stimulative sau

crescând nivelul rezervelor minime obligatorii pentru băncile comerciale. Rezultatele

politicii de reducere a ofertei monetare se bazează pe teoria divizării impulsului monetar

într-un efect de inflaţie şi unul de producţie, care se bazează pe afirmaţia lui Keynes că

suma elasticităţii preţului şi producţiei ca răspuns la modificările cererii efective este

egală cu unitatea, astfel încât cererea efectivă afectează parţial producţia şi parţial

preţurile.

Modelul liniar se prezintă astfel:

p=p*+a(m-m*)+b(logX-logX*),

x=x*+(1-a)(m-m*)-b(logX-logX*).

Conform acestor ecuaţii, devierea ratei nominale de creştere a masei monetare de la rata

aşteptată (m-m*) ridică atât rata inflaţiei (prin intermediul coeficientului a) cât şi

creşterea PNB real (prin intermediul coeficientului 1-a), inflaţia şi creşterea economică

fiind influenţate şi de suprautilizarea capacităţilor de producţie (dacă logX-logX*>0),

care reduce creşterea reală şi accelerează inflaţia (sau în sens invers subutilizarea

capacităţii). Aşadar, un impuls monetar realizat printr-o reducere a lichidităţilor se va

diviza într-o reducere a inflaţiei dar şi într-o diminuare a activităţii economice.

În ţările foste comuniste specific este existenţa inflaţiei reprimate în acelaşi timp

cu cea deschisă. Politica de stabilizare în Polonia s-a bazat pe patru elemente: o politică

bugetară restrictivă (colectare riguroasă şi o disciplinare economică), o politica

monetară restrictivă, iar ca ancore o îngheţare relativă a salariilor şi stabilirea unui rate

de schimb fixă).

10

Page 10: Politica Financiară referat

Politici financiare şi de stabilizare economico financiare în Republica Moldova

Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică deja de un

deceniu, statul nostru se confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică

atingerea obiectivelor politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor

investiţii consistente caracterizează toate componentele activităţii publice private.

Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv de resurse financiare. Investiţiile străine

directe nu vor întârzia dacă va exista o consecvenţă politică în favorizarea acestor

plasamente. Sunt absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea sistemului legislativ

privind investiţiile, extinderea exportului (prin sporirea competitivităţii produselor

autohtone), disciplinarea regimului fiscal, negocierea unor credite preferenţiale cu

destinaţie specială, asistenţa externă prin intermediul unor instituţii financiare specializate

şi altele. Componenta esenţială a politicii de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova

este perfecţionarea continuă a relaţiilor financiare, a mecanismelor de menţinere a

stabilităţii şi echilibrului macroeconomice, de stimulare a acumulărilor, investiţiilor,

creşterii economice şi ca rezultat ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Aceste obiective

strategice ale politicii economice şi sociale a statului pot fi atinse dacă se vor realiza

integral toate componentele politicii financiare cu implementarea mecanismelor şi

măsurilor corespuzătoare.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni:

Obiective

Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile

Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară

Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB

Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politicii

financiare

Asigurarea stabilităţii fiscale

Acţiuni:

11

Page 11: Politica Financiară referat

1. Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor

2. Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă

3. Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate

pentru fiecare perioadă

4. Limitarea cotei externe on volumul anual al PIB

5. Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

Politici bugetar -fiscale.

Politica bugetară, fiind strîns legară cu cea monetar - creditară, pînă în anul 2005

va fi direcţionată spre asigurarea onorarii obligaţiilor financiare ale statului la toate

nivelurile, susţinerea stabilităţii financiare, eliminarea elementelor nestimulatoare şi

dezvoltarea elementelor stimulatoare ale procesului bugetar, eficientizarea şi optimizarea

substanţială a cheltuielilor publice şi menţinerea în limite acceptabile a deficitului

bugetar. Scopul principal al politicii bugetar - fiscale de perspectiva pe termen mediu

constă în menţinerea creşterii economice şi soluţionarea celor mai acute probleme sociale

prin ameliorarea condiţiilor de funcţionare a sectoarelor social - culturale. In domeniul

optimizării cheltuielilor şi reducerii deficitului bugetului de stat, vor fi luate următoarele

măsuri:

ajustarea in continuare a cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumulare

a veniturilor la buget şi obţinerea unei stabilităţi bugetare.

reevaluarea intregului sistem de servicii publice şi transferul unor activităţi în sfera

privată.

perfecţionarea sistemului de planificare bugetară prin implementarea metodei de

fundamentare a bugetului pe baza de programe.

stabilirea   priorităţilor   de   cheltuieli   sub   aspect   funcţional   şi instituţional.

12

Page 12: Politica Financiară referat

finanţarea programelor bugetare doar în cazul cînd acestea sînt direcţionate în

sectoarele prioritare ale economiei sau conţin obiective de performanţă clar

definite, cu un cert impact pozitiv asupra creşterii economice şi standardelor de

viaţă ale populaţiei.

În scopul modernizării procesului bugetar vor fi întreprinse următoarele măsuri:

utilizarea modelelor econometrice moderne on cadrul corelării mărimii prognozate

a veniturilor în buget cu prognozele privind dinamica principalelor indicatori

macroeconomici şi cu politicile economice şi sociale ale statului pentru anul

respectiv;

perfecţionarea sistemului de transferuri alocate de la bugetul de stat către bugetele

unităţilor administrativ - teritoriale.

Politici fiscale

În perspectiva medie, perfecţionarea sistemului fiscal va consta în redarea acestuia a unui

caracter mai stimulatoriu şi echitabil. Obiectivele principale ale politicii fiscale sont:

diminuarea presiunii fiscale, asigurarea transparentei, simplificarea şi stabilizarea

sistemului fiscal şi extinderea în continuare a bazei de impozitare. Ameliorarea sistemului

fiscal, bazat on principal pe impozitarea indirectă( TVA, accize), rata de rezultatele finale

ale activităţii producătorilor şi posibilităţile de stimulare a exporturilor, impune o creştere

a rolului impozitelor legate într - o măsură mai mare de rezultatele activităţii economice a

producătorilor. Pentru a stimula cererea internă, vor fi treptat majorate veniturile

neimpozabile ale persoanelor fizice pînă la nivelul minimului de existenţă. Perfecţionarea

sistemului fiscal implică efectuarea următoarelor măsuri:

reducerea treptată a presiunii fiscale pînă la nivelul care va asigura o creştere

durabilă a producţiei şi investiţiilor;

monitorizarea presiunii fiscale on toate sectoarele economiei;

13

Page 13: Politica Financiară referat

aplicarea unei noi modalităţi de impozitare a proprietăţii imobiliare,  conform 

cadrului  legislativ respectiv  privind evaluarea proprietăţii în scop de impozitare;

uniformizarea sistemului fiscal concomitent cu simplificarea procedurilor fiscale;

adoptarea integrală şi aplicarea Codului fiscal;

revizuirea cotelor accizelor pentru mărfurile supuse accizelor, care contribuie

nesemnificativ la formarea părţii de venituri;

neadmiterea modificărilor legislaţiei fiscale şi bugetare pe parcursul anului

financiar în defavoarea contribuabililor;

consolidarea disciplinei fiscale şi intensificarea controlului fiscal;

intensificarea combaterii fraudelor financiare şi a evaziunilor fiscale;

eliminarea totală a compensaţiilor reciproce şi plăţilor în natură;

implementarea în administrarea fiscală a tehnologiilor informaţionale.

14