Marina Andreea DUMITRU (PAREPA) - masterand Administrarea Afacerilor ID, anul II

Referat la Managementul Corporaţiilor Internaţionale

Management, corporaţii şi globalizare – prezentare noţiuni şi interdependenţe

Globalizarea este un fenomen larg dezbătut în ultimii ani şi care poate fi studiat din multe

perspective. În această scurtă lucrare vom încerca să privim globalizarea prin prisma ideii şi practicilor de

management.

Îndelung prezentă în ultimii ani pe toate canalele de comunicare din Europa de Est, globalizarea a

creat perspectivele studierii mai multor fenomene prezente în lumea economică actuală.

Unul dintre fenomene este impactul asupra discursului managerial şi necesitatea adaptării

întreprinderilor la mediul internaţional aflat în continuă schimbare

În rândurile ce urmează vom prezenta succint noţiunile de management internaţional, globalizare şi

relaţiile/implicaţiile acestor noţiuni în administrarea corporaţiilor.

Despre managementul internaţional

Managementul internaţional s-a conturat ca o componentă distinctă a ştiinţei manageriale şi poate

fi considerat ca un management intercultural, avându-se în vedere două aspecte: se referă la raporturi ce se

stabilesc între ţări (spaţii culturale) diferite şi are în vedere interacţiuni între organizaţii care au valori şi

comportamente diferite (culturi organizaţionale diferite).

Definirea termenului impune sa avem în vedere delimitarea anumitor concepte, şi anume:

- Managementul global – noţiune prin care se înţelege, de regulă, managementul societăţii

multinaţionale;

- Managementul comparat – studiază procesele si relaţiile manageriale din organizaţii care

funcţionează în contexte culturale diferite.

- Managementul intercultural (între culturi) –se referă la studierea relaţiilor ce există între diferite

comunităţi comparate şi abordate în contextele lor specifice

- Managementul internaţional – reprezintă managementul organizaţiilor implicate în afaceri

internaţionale, în activităţi şi tranzacţii ce se desfăşoară peste graniţele a două sau mai multe state.

Astfel, putem defini managementul internaţional ca reprezentând managementul activităţilor firmei

la scară internaţionala, el având rolul de a menţine firma într-o stare de echilibru dinamic în cadrul

mediului global, valorificând, de asemenea, şi rezultatele studiilor de management comparat.

Particularităţile managementului internaţional

Managementul internaţional si managementul afacerilor în plan naţional se aseamănă prin aceea că

ambele urmăresc atingerea obiectivelor economice ale firmei, prin coordonarea raţională a activităţilor şi

utilizarea eficientă a resurselor. Pe de altă parte, ele se şi deosebesc, datorită următoarelor caracteristici:

contextelor diferite în care se realizează; diversităţii culturale a participanţilor la tranzacţii în cazul

managementului internaţional; concepţiilor şi practicilor manageriale diferite.

Tot mai multe firme participă la activitatea (viaţa) economică internaţională. Aceasta presupune

dezvoltarea dimensiunii internaţionale a managementului, privirea activităţii şi strategiei firmei printr-o

optică internaţională şi globală.

Caracteristicile specifice managementului internaţional sunt:

1) Dezvoltarea sa este o reflectare a procesului de internaţionalizare a vieţii economice ce a impus ca

mediu de existenţă si funcţionare a firmei piaţa mondiala (spaţiul economic global). Acest proces fiind

realizat prin: integrare economică, creşterea comerţului internaţional şi a investiţiilor străine,

dezvoltarea relaţiilor financiar-valutare; lărgirea relaţiilor economice şi creşterea interdependenţelor

dintre fluxurile comerciale, financiar-valutare şi de investiţii la scară globală.

Internaţionalizarea şi mondializarea managementului presupun existenţa următoarelor

caracteristici:

O abordare deschisă - pornind de la acceptarea existenţei unei diversităţi culturale. Astfel, este

importantă o informare largă privind sistemele de valori, normele de comportament şi concepţiile

despre realitatea diferitelor culturi;

valorificarea oportunităţilor - pe baza recunoaşterii faptului că diversitatea şi eterogenitatea sunt

trăsături naturale esenţiale ale mediului global, reprezentând mai degraba avantaje, decât pericole –

de unde importanţa valorificării mijloacelor comunicării în afaceri;

flexibilitatea în dublu sens: adaptare la specificul fiecărui mediu de afaceri şi deschidere

permanentă spre schimbare.

2) Diversitatea şi complexitatea spaţiului economic mondial ce prezintă strategii şi tactici de afaceri

specifice, bazate pe o abordare interculturală.

Managementul internaţional trebuie să ia în considerare atât diferenţele de sistem economic şi

structură socială, cât şi pe cele de model cultural dintre partenerii angajaţi în tranzacţii, problema sa fiind

de a stăpâni diversitatea, dat fiind că prin internaţionalizare o firmă nu-şi schimbă identitatea, ci îşi

modifică diversitatea. Managementul trebuie să asigure gestionarea acestei structuri complexe si, totodată,

şi integritatea firmei.

2

3) Eşecul în afaceri – Cauze: informarea necorespunzătoare privind mediul de afaceri şi incapacitatea de

înţelegere a culturilor străine.

Concepţia şi practica managementului internaţional trebuie să plece de la cunoaşterea şi punerea în

valoare a diferitelor culturi în scopul optimizării si creşterii eficienţei în afaceri. În plus, e necesară o mai

bună cunoaştere a relaţiei dintre management şi caracteristicile naţionale, culturale, valorile definitorii

pentru o comunitate.

4) Particularităţile producerii şi transmiterii informaţiilor în mediul internaţional - Producerea şi

transmiterea informaţiilor trebuie să asigure, în primul rând, accesibilitatea acestora pentru partenerii

de afaceri.

Comunicarea în mediul de afaceri internaţional poate fi afectată de diverse bariere, dintre care

menţionăm: neînţelegerea limbii de comunicaţie; şocul cultural (incapacitatea de a înţelege sau de a

accepta persoane cu valori, norme şi stiluri de viaţă diferite); etnocentrismul, adică convingerea potrivit

căreia, cultura proprie este absolut superioară; lipsa de deschidere, dată de adoptarea unei atitudini rigide

şi formale ce afectează schimbul liber de opinii. 

5) Natura specifică de tratare a riscului în afaceri - Riscul este determinat, în primul rând, de condiţiile ce

influenţează relaţiile economice ale firmei, de instabilitatea pieţei (fie ea de mărfuri sau de capitaluri)

şi de multitudinea factorilor extraeconomici cu impact asupra mediului internaţional de afaceri. Riscul

există permanent într-un mediu de afaceri internaţionale caracterizat prin complexitate, diversitate şi

variabilitate. Prevenirea riscului se realizează prin asigurarea unui management competent, a unei

integrări a firmei în mediul internaţional schimbător, prin adaptare.

Putem spune că supravieţuirea şi dinamismul pot fi determinate de capacitatea de adaptare şi

inovare, de dezvoltarea capacităţii de reacţie la mediul mereu în schimbare şi la noile fenomene ce apar pe

piaţă.

Globalizarea

Pe măsură ce devine din ce în ce mai evidentă existenţa globalizării ca realitate contemporană,

globalizarea tinde să ajungă şi unul dintre cele mai controversate concepte din literatura economică şi

politică internaţională, neexistând un consens referitor la ceea ce înseamnă globalizare. Ne vom apleca

doar asupra uneia dintre definiţii, care reflectă creşterea interdependenţei în cadrul sistemului economic

mondial.

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept

rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample

asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

În cele ce urmează noi vom analiza doar două dintre aspectele sale, şi anume:

3

- Globalizarea economică – care se referă în principal la patru aspecte ce indică patru tipuri de fluxuri

peste graniţe, şi anume: fluxuri de bunuri/servicii (de exemplu liber schimb), fluxuri de persoane

(migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunătăţirea relaţiilor

dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o

erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca fiind “creşterea

în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii

tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid,

dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială

defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice

voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

- Globalizarea în management - termen care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de

consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, o firmă reuşind astfel, de exemplu, să

vândă aceleaşi maşini, săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor

persoane ce aparţin unor culturi diferite. Această uzanţă contrastează cu internaţionalizarea, care descrie

activităţile companiilor multinaţionale ori în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt

exclusiv destinate pieţelor locale.

În condiţiile actuale, desfăşurarea accelerată a procesului globalizării ridică numeroase probleme

de adaptare a firmei la condiţiile mediului extern, caracterizat de o concurenţă acerbă. În acest sens,

managementul se află în faţa unor numeroase provocări legate de globalizarea afacerilor. În acest context,

este utilă şi prezentarea succintă unor concepte:

- piaţă globală, ca flux global de bunuri, servicii şi active care se tranzacţionează pe piaţă;

- capitalism global: sistem de guvernanţă globală pentru piaţa globală. Unii autori consideră că acest

sistem nu există, alţii cred că acest sistem este cel prin care companiile sunt conduse, controlate

monitorizate ca nivel de performanţă de existenţa unor reguli precise şi a unor standarde de organizare

şi care privesc comportamentul jucătorilor corporativi: manageri, auditori, acţionari.

Trăsături ale economiei mondiale actuale

Dintre numeroasele trăsături caracteristice ale economiei mondiale actuale, considerăm că merită

evidenţiate următoarele:

a) liberalizarea pieţelor, ceea ce presupune circulaţia liberă a capitalurilor financiare şi a forţei de

muncă în întreaga lume;

b) preponderenţa tehnologiei informaţiilor (IT), telecomunicaţiilor şi afacerilor audio-vizuale.

c) concurenţa acerbă dintre cei trei mari poli de putere economică şi comercială NAFTA (SUA,

Canada şi Mexic), Uniunea Europeană (UE) şi Asia de SE.

4

Astăzi, economia mondială se află în faţa unei triple provocări, respectiv:

1. mondializarea şi implicaţiile sale asupra competitivităţii economiilor naţionale;

2. contradicţia dintre legile pieţei (logica economică) şi datoria statelor de a asigura un anumit grad de

“justiţie distributivă“ (logica socială);

3. contradicţia dintre logica economică şi necesitatea protejării mediului înconjurător (ecologia).

Globalizarea, etapă actuală a mondializării

În perioada actuală, mondializarea este un proces care se dezvoltă sub impactul a trei factori

esenţiali, respectiv:

o mărirea dimensiunilor spaţiului schimbului internaţional prin integrarea unor noi state din America

Latină, Europa Centrală şi Răsăriteană şi Asia de Est.

o dereglementarea, care facilitează dezvoltarea schimburilor, mai ales în domeniul serviciilor;

o globalizarea întreprinderilor capabile să-şi integreze activităţile (în special cele de cercetare-

dezvoltare, de aprovizionare, de producţie şi de comercializare) la scară mondială.

Ca efect al globalizării pieţelor şi întreprinderilor, a apărut globalizarea concurenţei. De aceea,

consecinţele succesului sau insuccesului competitiv pe o piaţă naţională nu vor fi mult timp limitate la

acea ţară, ci vor avea un impact important asupra competitivităţii de ansamblu a firmei, fiind resimţite

pretutindeni în lume.

Globalizarea constituie, fără îndoială, marea sfidare a zilelor noastre. Cine nu participă la procesul

globalizării este pierdut. Dar, cum se poate supravieţui într-o economie supusă globalizării ? La prima

vedere pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine este mai rapid...

Globalizarea economiei nu este un proces nou, primele sale simptome apărând cu mult timp în

urmă. Desigur că, în fazele sale incipiente, procesul nu a cunoscut amploarea din zilele noastre. În

evoluţia sa, globalizarea a parcurs etape istorice distincte, devenind, la sfârşitul secolului XX un concept

cheie.

Ultimă fază a mondializării, globalizarea economiei reprezintă întrepătrunderea tot mai accentuată

a economiilor naţionale, reflectată în creşterea în cadrul fiecărei ţări a rolului schimburilor comerciale, a

investiţiilor şi capitalurilor străine în formarea Produsului Intern Brut (PIB). Ca efect al acestui fenomen, o

defecţiune cât de mică într-o ţară, slăbirea unei verigi a lanţului interdependenţelor economice, poate

conduce la consecinţe grave sau chiar la blocarea întregului angrenaj, pentru că aceiaşi actori sunt prezenţi

pe toate pieţele lumii.

Încă din octombrie 1997, un raport al FMI intitulat “Perspectivele economiei mondiale” arăta că

riscurile economice majore ale sfârşitului celui de-al doilea mileniu sunt:

I.   riscul “împotmolirii” ţărilor industrializate;

5

II.  incertitudinile monedei unice europene (euro);

III. posibila stopare a fluxurilor de capital către ţările în curs de dezvoltare.

Efect sau cauză a victoriei sistemului capitalist asupra celui socialist, globalizarea reprezintă un

proces care a suscitat şi continuă să suscite un mare interes. Părerile specialiştilor în domeniu sunt

împărţite: unii văd în globalizare un mit, un proces încheiat, alţii consideră că aceasta se află încă într-o

fază incipientă, care dă naştere unei noi stări a globalităţii, ale cărei trăsături sunt departe de fi pe deplin

cunoscute. A devenit însă evident faptul că, globalizarea constituie destinul implacabil spre care se

îndreaptă omenirea, toţi fiind afectaţi într-o măsură mai mare sau mai mică de desfăşurarea sa ireversibilă.

Lumea actuală a afacerilor se sprijină pe expansiunea pieţelor la nivel global. Are loc astfel,

trecerea treptată de la economia internaţională la economia globală. Principalii actori ai acestei noi

economii, o economie interconectată, devin corporaţiile transnaţionale. În acest sens, pare îndreptăţită

opinia potrivit căreia “nu există nici un cotlon sau ungher al economiei în care schimbarea sau potenţialul

să nu se producă, mânat(ă) de tehnologie, pieţe şi corporaţii puternice, cu toate consecinţele asupra

tiparelor de muncă, acestea la rândul lor reflectându-se asupra vieţilor şi relaţiilor noastre personale”.

Amplificarea şi diversificarea relaţiilor economice internaţionale după încheierea celui de-al doilea război

mondial au permis, în special celor mai dezvoltate ţări capitaliste, să realizeze o expansiune economică

semnificativă, având corporaţiile transnaţionale drept vectori ai reprezentării intereselor lor.

Corporaţia, noţiune, principii şi caracteristici

Noţiunea de corporaţie în mod obişnuit înseamnă forma optimă de organizare în proporţii mari a

producţiei de mărfuri industriale şi servicii. Mulţi cercetători, printre care şi J. K. Galbrait, au definit

sistemul industrial ca parte a economiei ce se caracterizează prin activitatea unor structuri corporative

mari. Într-adevăr, formarea şi dezvoltarea sectorului industrial au fost şi rămân strâns legate de

funcţionarea administrării corporative. Trebuie însă avut în vedere şi faptul că, încă de la început,

corporaţia reprezenta o asociere a agenţilor economici, uniţi pentru a-şi atinge obiectivele economice. Cu

trecerea timpului au apărut tipuri de corporaţii calitativ diferite, deosebindu-se în funcţie de obiectivele

urmărite: cucerirea în comun a unor pieţe noi, confruntarea cu circumstanţele externe etc.

Principiul esenţial al corporaţiei industriale este, încă de la apariţia ei, eficienţa maximală a

producţiei (reducerea cheltuielilor, majorarea volumului de producţie şi profitul maximal). Ca urmare,

unul din indicatorii principali ai succesului corporaţiei este poziţia de lider.

Nu trebuie însă să considerăm corporaţia industriala clasică ca fiind ceva stagnant pe parcursul mai

multor decenii, dimpotrivă, pe măsura dezvoltării producţiei sociale, ridicării nivelului de trai, formării şi

diversificării necesităţilor, acceptării de către lucrători a altor criterii morale şi valorice corporaţia şi-a

modificat forma şi şi-a perfecţionat structura internă.

6

Evoluţia corporaţiei industriale ca organizaţie comercială privată i-a permis acesteia să-şi menţină

pe parcursul a zeci de ani competitivitatea şi să fie un promotor al economiilor occidentale.

Managementul întreprinderii globale

Aşa cum anticipa J. Naisbitt acum circa două decenii, globalizarea a adus o nouă modalitate de

gândire. Piaţa mondială a devenit un sistem de pieţe interdependente. Pe o piaţă din ce în ce mai întinsă,

întreprinderea nu mai poate adopta decizii în mod fragmentar, adică ţară cu ţară, aşa cum proceda acum

câteva decenii. De aceea, se consideră că la începutul secolului al XXI-lea, prioritatea managementului

întreprinderilor de succes ar trebui să fie mai mult ca oricând obţinerea/deţinerea următoarelor abilităţi:

livrarea produselor/serviciilor la timp, de calitate şi la preţuri mici; asigurarea performanţe înalte ale

produselor/ serviciilor; posibilitatea de schimbare rapidă a sarcinii de producţie şi de a produce o bogată

gamă sortimentală, în cantitatea solicitată de consumatori.

În condiţiile trecerii de la producţia clasică la producţia asistată de calculator sau robotizată,

managementul întreprinderilor a trebuit să aibă în vedere elaborarea unei strategii concurenţiale mai

complexe, prin urmărirea aspectelor multiple vizând produsele (calitatea, livrarea lor la timp, adaptarea la

nevoile consumatorului, costul scăzut, dezvoltarea de noi produse) şi a mai multor segmente de piaţă

simultan.

În literatura de specialitate se vorbeşte din ce în ce mai mult de întreprinderea globală. De la

întreprinderea internaţională, apărută la începutul secolului XX, s-a trecut la întreprinderea multinaţională,

la începutul anilor 1950, iar apoi, din anii 1980, la întreprinderea globală. Specialiştii consideră că

multinaţionalizarea şi transanţionalizarea întreprinderilor pot fi explicate pe baza restricţiilor de

aprovizionare, existenţei spaţiilor naţionale, structurii oligopoliste internaţionale şi diferenţierii costurilor

de producţie.

Apariţia întreprinderii globale este strâns legată, printre altele, de următoarele elemente:

- punerea în aplicare a reţelelor mondiale de producţie şi de informaţii, în special datorită legăturii

indestructibile dintre informatică şi telecomunicaţii;

- adoptarea de către întreprindere a unei strategii mondiale pentru fiecare produs/serviciu oferit, o

strategie integrată valabilă pentru întreaga planetă.

Întreprinderea globală dispune de o structură globală, condusă de o autoritate centrală. Toate

activităţile sale sunt integrate la nivel mondial conform unei strategii planetare. Întreprinderea globală

reprezintă marea întreprindere modernă, care-şi planifică activitatea de producţie pe mai multe continente

şi adoptă o gestiune mondială a activelor sale. Întreaga planetă este considerată de întreprinderea globală

drept un tot unitar.

7

Întreprinderile actuale au de înfruntat o concurenţă acerbă la scară planetară ceea ce face ca

activitatea lor să se desfăşoare într-un cadru global foarte dinamic, determinând revizuiri frecvente ale

programelor şi strategiilor. În acest sens, P. Drucker, celebrul autor american de lucrări în domeniul

managementului, consideră că formula de succes a unei întreprinderi pentru o anumită perioadă nu va mai

funcţiona în următoarea şi o va duce probabil, la faliment/ruină.

În prezent, numeroase întreprinderi şi-au extins masiv operaţiunile de comercializare,

aprovizionare şi producţie pe piaţa mondială, reuşind să-şi creeze structuri globale ce le permit să

transmită rapid informaţiile, ideile dintr-un colţ al lumii în celălalt.

Pentru a face faţă provocărilor lansate de globalizarea afacerilor, numeroase întreprinderi formează

alianţe strategice, achiziţionează sau fuzionează cu alte întreprinderi, chiar concurente. Printre motivele

care stau la baza realizării fuziunilor şi achiziţiilor întreprinderilor se numără:

-         creşterea cursului acţiunilor companiilor;

-         o mai bună utilizare a capacităţilor de producţie existente;

-         creşterea performanţelor echipelor manageriale;

-         reducerea obligaţiilor fiscale etc.

Fuziunile, achiziţiile şi alianţele strategice sunt consecinţa logică şi inevitabilă a competiţiei într-o

economie mondială fără bariere şi din ce în ce mai integrată.

Corporaţiile globale încearcă să reducă concurenţa economică la scară planetară cu aceleaşi

mijloace pe care le-au folosit întotdeauna, şi anume prin intensificarea controlului lor asupra capitalurilor,

pieţelor şi tehnologiilor. Noutatea constă în faptul că are loc combinarea unei economii globalizate cu

tehnologii informaţionale din ce în ce mai sofisticate, ceea ce oferă posibilitatea întreprinderilor globale

să-şi consolideze acest control la o scară care nu a mai fost posibilă până acum.

Succesul deosebit înregistrat de întreprinderile globale se datorează considerabilelor lor eforturi de

cercetare-dezvoltare, punând cunoaşterea pe prim plan. Ca şi întreprinderile, oamenii sunt din ce în ce mai

mult exponenţii unei societăţi a cunoaşterii. Astfel, cunoaşterea a devenit o resursă extrem de importantă a

firmei.

O societate a cunoaşterii impune managementului corporaţiilor ce activează pe piaţă în condiţiile

actuale fundamentarea unor strategii bazate pe implementarea unui comportament al învăţării continue. Cu

alte cuvinte, este vorba despre un tip de organizaţie deschisă la tot ceea ce este nou, capabilă să

reacţioneze rapid la noi informaţii. Concentrarea pe învăţarea permanentă trebuie să constituie o prioritate

a oricărei organizaţii economice în secolul XXI. De aceea, nu este deloc surprinzător faptul că numeroase

întreprinderi de succes au început să îşi trimită angajaţii de 3-4 ori pe an la conferinţe, cursuri şi stagii de

specializare şi au conceput diverse programe ce urmăresc fidelizarea angajaţilor consideraţi valoroşi. Deşi

8

mari, cheltuielile efectuate de aceste întreprinderi cu pregătirea susţinută a resurselor lor umane sunt

amortizate rapid de creşterea productivităţii muncii salariaţilor săi.

Era globalizării înseamnă apariţia şi dezvoltarea economiei virtuale. Internetul face să crească

semnificativ eficienţa activităţilor întreprinderii actuale. Întreprinderea beneficiază, pe de o parte, de

sporirea productivităţii factorilor de producţie utilizaţi, iar pe de altă parte, de scăderea costurilor de

producţie, mai ales datorită reducerii preţurilor de achiziţie ale echipamentelor şi utilajelor necesare. Din

acest motiv întreprinderea face mari investiţii, susţinând astfel un ritm ridicat de creştere economică.

Aşa au apărut web-întreprinderile care sunt tot întreprinderi globale, ele desfăşurându-şi activităţile

la nivel planetar prin intermediul tehnologiei informaţionale, a Internetului. De fapt, sunt întreprinderi

“bazate pe informaţie”, pe cunoaştere, constituite pe baza unei tehnologii avansate de procesare a datelor.

În cadrul web-întreprinderilor, structura organizatorică este mai simplă, mai puţin birocratică şi, prin

urmare, mai flexibilă.

Afacerile pe Internet sunt încă la început, dar viitorul este al întreprinderilor care vor utiliza în mod

curent acest mijloc în competiţia cu alte întreprinderi. În acest sens, B. P. Kelley, unul din vicepreşedinţii

companiei Ford Motor, afirma: “Afacerile pe Internet reprezintă un instrument extraordinar de eficace

pentru reducerea costurilor şi apropierea de consumator... Câştigători vor fi aceia care vor considera

Internetul drept un mijloc complementar al modului lor tradiţional de luptă concurenţială.” În era

globalizării, specialiştii în domeniu vorbesc despre “întreprinderea digitală”, “întreprinderea virtuală” sau

“întreprinderea mileniului trei”. Acest “nou tip” de întreprindere acţionează într-o “nouă” economie,

fundamentată pe patru forţe conducătoare, după cum urmează: informaţia; înalta tehnologie sau, mai

exact, adaptarea permanentă a tehnologiei la schimbarea mediului; globalizarea şi schimbările

demografice.

Noul tip de întreprindere prezintă, fără îndoială, unele trăsături caracteristice care o deosebesc de

cele clasice. Dintre acestea, conducerea firmei trebuie să le aibă în vedere pe următoarele:

-     informaţia constituie cea mai importantă resursă a întreprinderii actuale şi, în acelaşi timp,

principala sursă a obţinerii avantajului concurenţial. Informaţia este o marfă ca oricare alta;

-     angajaţii îşi modifică modul în care muncesc. Unii dintre ei nici nu mai au un loc de muncă în

adevăratul sens al cuvântului, desfăşurându-şi activitatea acasă şi comunicând cu managerii lor prin

Bibliografie: Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global – L. VOINEA Corporaţiile transnaţionale şi economiile naţionale - L. VOINEA Management ~ de la teorie la practică ~ V. CORNESCU, P. MARINESCU, D. CURTEANU, S.

TOMA Managing Global Transitions - International Research Journal Internet: wikipedia, teze de doctorat, globalizare.com

9

intermediul canalelor informaţionale - aceşti “telesalariaţi” permit întreprinderii să opereze mari

reduceri de costuri;

-     întreprinderea angajează forţă de muncă care dispune de abilităţile necesare utilizării calculatoarelor

în mod curent;

-     întreprinderea încheie, din ce în ce mai mult, cu angajaţii săi, contracte de muncă pe perioade

determinate. Logica pieţei face ca dobândirea şi păstrarea unei competenţe profesionale cât mai

înalte pe termen lung să devină preocupări mult mai importante pentru individ decât păstrarea unui

loc de muncă stabil;

-     întreprinderea are posibilitatea de a acţiona pe pieţe globale, putându-se delocaliza cu costuri reduse

şi punând astfel în concurenţă directă diferite teritorii/zone geografice, indiferent de distanţa care le

separă;

-     datorită interdependenţelor crescânde, întreprinderea îşi stabileşte amplasarea sa şi în funcţie de

ceilalţi parteneri economici;

-     pieţele cu care intră în relaţii întreprinderea nu mai au doar o dimensiune fizică, ci şi una virtuală.

Piaţa virtuală este creaţia Internetului;

-     concurenţa este mult mai acerbă. Pe “planeta Web” nu mai există practic nimic local ceea ce face ca

în orice moment să existe posibilitatea ca întreprinderea să se confrunte cu concurenţi necunoscuţi;

-     produsele/serviciile au un ciclu de viaţă mai redus decât în trecut ceea ce impune întreprinderii

actuale să acorde o atenţie sporită activităţii sale de cercetare-dezvoltare. Drept efect, apar

numeroase alianţe între întreprinderi;

-     întreprinderea actuală joacă un rol politic mai important decât în trecut. De exemplu, numeroşi

manageri ai întreprinderilor europene au contribuit la crearea UE;

-     întreprinderea externalizează, din ce în ce mai mult, activităţile/funcţiile sale mai puţin rentabile.

Outsourcing-ul este utilizat pe scară largă în viaţa economică actuală etc.

În concluzie, asistăm în era globalizării la naşterea unor noi tipuri de relaţii între întreprindere şi

mediul său. Existenţa şi evoluţia întreprinderii mileniului al treilea stau sub semnul impactului tehnologiei

informaţionale şi a telecomunicaţiilor. Natura întreprinderii actuale s-a schimbat. Întreprinderile globale

constituie unul din cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan. Ele sunt vectorii

care răspândesc tehnologiile avansate şi bogăţia, contribuind la creşterea nivelului de trai şi la

îmbunătăţirea mediului de afaceri. 

10