LUDOTERAPIA (TERAPIA PRIN JOC);

POVEȘTI TERAPEUTICE

"Spuneți că e obositor să fii alături de copii. Aveți dreptate. Și adăugați: fiindcă trebuie să te

cobori la nivelul lor, să te apleci, să te inclini, sa te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșiți. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la

înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârful picioarelor.Ca să nu-i ranesti.

"Janusz Korczak

Indiferent de vârsta, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor.

Toţi copiii sănătoşi se joacă. Lipsa jocului reprezintă chiar un semnal că ceva este în neregulă cu acel copil. Studiile au arătat pe parcursul anilor că, copiii dotaţi se joacă mai variat şi sunt mai inventivi , pe când copiii cu retard se joacă mai puţin, preferând să fie inactivi, perioade îndelungate de timp.

Astfel de copii, sunt uşor de observat, întrucât preferă jocurile fără reguli complicate, pe care le joacă în general copii mai mici ca vârstă cronologică decât ei. Adeseori vedem copiii mai mari de 6-7 ani care preferă jocurile manipulative sau repetitive care evocă jocurile senzorio-motorii. Atunci când utilizează materialele de joc, spre deosebire de copiii cu intelect normal, copiii cu retard par să prezinte mai puţine reacţii anticipative, de formulare de reguli, de autocorecţie şi autocenzură când sunt solicitaţi să înveţe un joc.Copilul cu cerinţe educative speciale are nevoie de toate tipurile de joc, la fel ca orice copil, însă el are nevoie de încurajare şi mai mult ajutor.

Prin definiţie, terapia prin joc este o aplicare a psihanalizei la nivelul copiilor, care nu pot sau nu doresc să-şi verbalizeze problemele(Birch A., Hayward S., 1999).Terapia prin joc se adresează copiilor cu dificultăţi de relaţionare, de adaptare şcolară, celor abuzaţi(fizic, emoţional, sexual), copiilor care au suferit diverse pierderi, fie că este vorba de decesul unei persoane apropiate ori de diverse infirmităţi precum şi celor cu proleme severe de sănătate. Terapia prin joc, cunoscută și sub numele de ludoterapie s-a dovedit eficientă în ameliorarea problemelor pe care le au cei mici, dar ajută și la îmbunătățirea relației părinte-copil.Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă ceea ce înțeleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.

Ludoterapia, sau “terapia prin joc” sau “jocoterapia” este o metodă interactivă folosită la scară largă în terapia cu copiii cu vârste între 3 şi 12 ani, de către pedo-psihologii din toată lumea, care au înţeles valoarea vindecătoare a jocului. Jocul este folosit în egală măsură pentru a evalua, diagnostica şi trata copilul care întâmpină probleme de adaptare sau de dezvoltare, jocul fiind o verigă extrem de importantă a dezvoltării sale şi, în multe dintre situaţii, singurul element comun dintre copil şi terapeut, singurul spaţiu în care cei doi pot păşi împreună în efortul comun de a descoperi sursele problemei si resursele vindecării.

Terapia prin joc este de două tipuri. În terapia prin joc individual, activitatea se desfăşoară într-un mediu securizat- camera

de joacă- unde copilul este observat de către terapeut. Acesta nu critică copilul, nu întrerupe jocul acestuia, oricât de bizar ar fi. Pe baza observaţiilor, va extrage informaţii legate de cauzele problemelor copilului, va analiza datele obţinute şi va găsi metode de rezolvare a conflictelor acestuia.

Jocul, în viziunea analitică presupune utilizarea ca material a unor seturi de jucării, păpuşi ori obiecte necesare reproducerii unor situaţii de viaţă. Unealta jocului este jucăria. Jucăria reprezintă tocmai unealta de care se foloseşte terapeutul pentru a capta atenţia copilului. Jucăria se dă copilului ţinând cont de vârsta pe care o are , dar şi de problemele cu care se confruntă.

Terapia în grup pentru a juca împreună un joc, ajutând astfel copiii să înveţe abilităţi cum ar fi:aşteptarea rândului, împărtăşirea, a câştiga şi a pierde cu graţie, acordare timpului de a se implica în sarcină şi celuilalt ş.a.m.d. Dacă adultul intervine şi aplanează conflictul, atunci aceşti copii nu învaţă aceste abilităţi sociale.

Activităţile din cadrul terapiei cu copilul:Un rol aparte îl ocupă utilizarea tehnicii”lada cu nisip” tehnică ce constă în utilizarea

unei lăzi cu nisip şi a unor jucării în această ladă. Copilul este invitat să exploreze spaţiul de joacă, să manipuleze jucăriile, să-ţi dezvolte creativitatea, scoţând la iveală ideile ascunse care pot fi interpretate de către terapeut.

Modelarea în terapia prin joc este o altă tehnică utilă în lucrul cu copilul deoarece această tehnică îi permite copilului să exploreze diferite materiale de lucru, cum este lutul, material nu prea agreat de către adulţi.

Un rol aparte îl ocupă muzica. Folosirea sunetului muzical dar şi a instrumentelor muzicale şi-au dovedit de multe ori utilitatea în obţinerea unor rezultate satisfăcătoare în lucrul cu copilul.

Psihodrama reprezintă o altă metodă utilizată cu succes în lucrul cu copiii. În orice şedinţă de psihodramă sunt folosite 3 momente: încălzirea, desfăşurarea, încheierea şi sunt utilizate o serie de tehnici:joc de rol ,inversiunea rolului, tehnica scaunului gol, oglinda.

Prin joc de rol poate fi observat modul în care copilul se comportă într-o situaţie de viaţă, problemele cu care se confruntă. Această modalitate poate fi folosită atât în cadrul terapiei individuale cât şi a celei de grup.

Terapia prin joc este o activitate ce se bazează pe observaţii sistematice fiind o modalitate bine planificată şi concepută pe stadiile de dezvoltare ale copilului. Ea nu se desfăşoară în funcţie de dispoziţia de moment a terapeutului şi nu presupune o relaţie în cadrul căreia copilului îi este permis orice, totuşi limitele sunt stabilite doar atunci când este necesar. Numărul întâlnirilor cu copilul în şedinţe terapeutice nu este fix, acesta diferă de la un caz la altul.

Jocurile şi jucăriile sunt date copilului în funcţie de obiectivele stabilite pe şedinţa respectivă.

Un obiect simplu şi utilizat atât în terapie cât şi în grădiniţă sau şcoală este săculeţul. Deseori el este folosit pentru explorarea tactilă şi pentru reîntărirea reprezentării unui obiect. Cunoaşterea acestui obiect este reîntregită de imagine vizuală, eventual miros. O altă utilizare a banalului săculeţ o constituie dezvoltarea auzului fonematic şi conştientizarea de către copil a compoziţiei sonore a unui cuvânt. Cadrele didactice care lucrează cu copiii, ştiu că atunci când

copiii descompun cuvinte, întâmpină greutăţi în a conştientiza sunetele finale. În sprijinul acestei recunoaşteri vine săculeţul care conţine rime.

În săculeţ se introduc jetoane cu imagini şi scrise. Pot fi utilizate şi obiecte sau jucării, nsă este mai dificil să îndeplinească toate condiţiile cerute. În săculeţ sunt plasate jetoane cu imaginile şi denumirile obiectelor. În ceea ce priveşte scrierea acestor denumiri, fie sunt folosite litere mari sau mici de tipar, fie sunt folosite litere de mână.

Chiar şi atunci când copiii sunt prea mici pentru a citi şi scrie este important ca imaginile să aibă scris, tocmai pentru a diferenţia un desen de un grup de litere. Mai târziu la şcoală, când copiii ştiu să citească şi să scrie imaginile de pe jetoane pot fi înlocuite cu scriere.

Limbajul scris se află oricum în jurul copilului, şi nu trebuie să-l ferim de el. Limbajul scris este arătat, nu predat. Copilul întreabă, adultul răspunde, nu predă şi nu obligă la nimic. Important este să nu li se prezinte tentaţia uneia, fără a fi pregătiţi să o execute.. Utilizarea unor mijloace simple în procesul de instruire aşa cum este săculeţul, pentru familiarizarea copilului cu lumea vorbelor – spuse sau scrise – reprezintă un ajutor şi o motivaţie pentru copilul preşcolar.

O alternativă a săculeţului este lădiţa sau cutia despre care am vorbit puţin ca fiind utilizată în cadrul terapiei prin joc. Ea este utilizată cu succes şi în activităţile din grădiniţă sau şcoală primară. Lădiţa poate avea diferite întrebuinţări , în funcţie de imaginaţia celui care o foloseşte în activitatea cu copilul. Lădiţa poate îndeplini din când în când, funcţia de săculeţ. Lădiţa-săculeţ spre exemplu poate avea o gaură decupată într-unul din pereţi atâta cât să poată intra mâna unui copil preşcolar sau şcolar. În lădiţă pot fi ascunse obiecte ce trebuie recunoscute prin pipăit: jucării mici, figuri geometrice, bani , diferite texturi. Un exemplu ar fi cazul texturilor. Copilul alege prin pipăit din lădiţă un material, apoi îşi retrage mâna şi caută în afara cutiei un material asemănător aşezat pe masă.

Un asemenea „joc”(pentru copil este un joc atractiv, pentru cadrul didactic reprezintă o metodă de instruire) creşte interesul şi motivarea copilului pentru învăţare. El învaţă să se concentreze pe sarcină, îşi exersează gândirea, învaţă să descifreze simboluri.

Exemple de jocuri terapeutice:Jocuri de constientizare a propriului corp

1. – JOCUL UMBRELOR– Descrierea joculuiPentru acest joc nu este nevoie decât de o sursă de lumină și un paravan sau chiar peretele din

încăpere. Copilul este pus între lumină și paravan/perete, fiind antrenat în a proiecta pe perete diferite segmente ale propriului corp. În tot acest proces copilul va fi ajutat de parinte; în prima faza a jocului se poate ca părintele să fie cel care realizează demonstrativ jocul umbrelor, copilul doar încercând să recunoască fiecare umbra cărui segment corporal îi aparține; ulterior copilul va fi cel care va proiecta umbra unor părți ale corpului său. 

Argument psihologicSe consideră că teatrul de umbre este preferat de copii deoarece îmbină relaxarea cu

învățarea prin joc. Este solicitată imaginația copiilor, atenția și spiritul de observație, percepția umbrei propriului corp și ulterior recunoașterea diferitelor segmente ale acestuia. 

De urmărit :– care segmente ale corpului sunt mai ușor recunoscute și în cazul cărora apar dificultăți; – care segmente ale corpului sunt proiectate de mai multe ori sau cu mai mare plăcere de către copil; – reacțiile copilului din timpul jocului. 

Jocuri de conștientizare a primelor semne de boală

2. – JOCUL "JUCARIA E BOLNAVA"– Descrierea joculuiCopilul este învățat că și jucăria sa preferată (se va folosi numele jucăriei) suferă de

aceeasi boală ca si el, doar că jucăria vorbește numai cu el, asa încât e singurul care stie în ce moment jucăria simte prima durere. Astfel, dacă vrea ca jucăria să nu plângă dincauza durerii, trebuie cât mai repede să o anunțe pe mămica și împreună să ajute jucaria.Dacă uită și spune prea tarziu, jucăria nu mai poate lua medicamentele și atunci nu-i mai trece durerea. După ce anunță durerea jucăriei, i se poate spune copilului că trebuie să ia medicamentul împreună cu aceasta – fiindcă jucăriei îi este frică – dar el poate să-i dea un exemplu bun, fiindcă e mai mare și mai curajos.Argument psihologic

Proiecția asupra jucăriei preferate e un procedeu ușor de asimilat și de aplicat în jocurile pentru copii. În jocul descris mai sus se urmărește proiectarea senzației de durere acopilului asupra jucăriei și verbalizarea acestuia cu mai mare ușurință. În plus, copilul se simte valorizat, fiind cel care poate ajuta jucăria să nu mai sufere. De urmarit:

– frecvența cu care copilul declară că jucăria simte durerea– ce jucărie folosește pentru acest joc; măsura în care ceea ce declară copilul se confirmă ulterior (În acest joc este important să folosim și alte surse pentru a ne da seama dacă copilul fabulează sau descrie stări care le simte)

3. Jocuri pentru exprimarea sentimentelor– JOCUL "SUNT POVESTITOR"– Descrierea joculuiSe dă un început de poveste pe care copilul este rugat să o continue, spunându-i-se că

el poate fi povestitor și poate compune singur povești. Începutul dat se stabilește în funcție de anumite stări pe care bănuim că le are copilul și dorim să ni le clarificăm: „Sunt trist pentru că.........”, „Un copilaș de x ani (vârsta copilului), cu păr brunet și ochi albaștri(personajul poate semăna cu copilul) a pornit într-o zi de primăvară spre...........”, etc

Argument psihologicFaptul că i se dă copilului posibilitatea de a fi povestitor sau scriitor constituie un

factor de valorizare, de apreciere a copilului, care va contribui la creșterea stimei de sine a copilului – adică a părerii pozitive pe care el o are despre propria persoana. Povestea compusă de copil reflectă un mesaj intern al acestuia, anumite dorințe, gânduri, nevoi,inclusiv cele asociate sau provocate de boală. Începutul dat ne ofera posibilitatea de acontrola informația pe care dorim să o obținem de la copil, deoarece a fost ales în funcție de ceea ce dorim să ne clarificam.De urmărit:

– fluența ideilor; direcția pe care o ia povestea– personajele folosite și corespondența acestora cu personajele cunoscute de copil– pauzele sau blocajele de pe parcursul poveștii– tonalitatea vocii în general și în funcție de personajele care vorbesc– starea afectiva a copilului în timpul jocului și chiar după terminarea acestuia. Orice se întâmplă în timpul jocului și nu vă este clar poate fi notat și discutat cu specialiștii din domeniu, la care puteti apela ori de câte ori ceva din comportamentul copilului vă sugerează că ar putea fi vorba de o afecțiune sau va indica un disconfort de orice fel al acestuia. Preferăm să ne dezvoltăm propriile noastre jocuri sau să folosim materialele produse pentru comercializare, care se adresează în mod specific zonelor cu probleme; faţă de jocurilegene ra l e , c a r e s e po t ad re sa ab i l i t ă ţ i l o r de comun ica r e s au de conş t i i n ţ ă a s i ne lu i , de e x e m p l u ,   d a r   c a r e   n u   s u n t   p o t r i v i t e   a t u n c i   c â n d   c o p i l u l   t r e b u i e   s ă  

l u c r e z e   a s u p r a comportamentului. Shapiro a subliniat importanţa creării jocurilor în concordanţă cu scopul intenţionat. De exemplu, un joc care se adresează aprecierii de sine trebuie să includă întrebări care ajută tinerii precum şi un alt joc de abilităţi sociale care ar putea include jocul de rol pt a ajuta copiii să-şi dezvolte abilităţile de comunicare. În crearea  jocurilor e important ca, conţinutul şi formularea întrebărilor să se potrivească nivelului de dezvo l t a r e a l cop i l u lu i ş i t r ebu i e s ă f i e a t r ăgă to r d in punc t de vede re v i zua l . Jocu r i l e  bilingve sau jocurile în limba maternă a copilului trebuie luate în considerare pentru copiii de alte naţionalităţi. Mai multe jocuri originale sunt descrise mai întâi urmate de o listă de  jocuri care pot fi cumpărate şi care se adresează unor subiecte generale. Jocurile sunt create pentru folosirea în consilierea individuală, dar pot fi uşor adaptate pentru munca cugrupurile reduse.

În concluzie, “Jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică poate să respire şi în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale.”(Eduard Claparete)

Bibliografie:1.Anucuţa P., 1999,Pedagogie - pentru studenţi şi cadre didactice care dau examen de definitivat şi gradul II, Editura Eurostampa, Timişoara 2.Dumitrana M.,2005, Jocuri şi jucării pentru preşcolari:ghid metodic de activităţi realizate cu ajutorul unor materiale simple, Compania, Bucureşti3.Fundaţia de abilitare „Speranţa”, Centrul de Educaţie Specială Speranţa,2004, Jocul –Învăţare şi terapie, Colecţia „Copii cu nevoi speciale”4.Gherguţ, A, 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată,

Editura Polirom, Iaşi.5.Piaget, Jean, Inhelder,B., 1976, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 6.Şovar, R., Fumărel, S., 1999, Dezvoltarea practicilor inclusive în şcoli, Ghid managerial, UNICEF. 7. Şchiopu U, Verzea E., 1997, Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti