ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

FACULTATEA MERCEOLOGIE SI COMERT

Gîndirea Economică În Evul Mediu

Referat la Istoria Gindirii Economice

al studentei gr.MercC -141,

secţia frecvenţa de zi Iziumov Ecaterina

Consultant ştiinţific: Simion ROŞCA,

doctor în filosofie, conferenţiar universitar

Cişinău, 2014

CUPRINS

Introducere ....................................................................................................... 3I.Gindirea economică in evul mediu.........................................................4II.Reprezentanti ............................................................................................9 Concluzii.............................................................................................................17 Bibliografie............................................................................................................18

2

Întroducere Istoria gindirii economice analizeaza diferite conceptii,teorii,ideologii si doctrine care reflecta in chip diferit,nuanțat sau direct partinic aceeași realitate economica , ea mai studiaza și influiența vieții economice ,care au dus la progresulrespectiv al societății Istoria gîndirii economice fixează și evidențiază elemente,aspect importante, progresiste, care au influiențatavolutia ideilor economice.Preocupari de cunoastere a vietii economice din societate au existat cu multe milenii inainte de constituirea unei stiinte economice propriu-zise, care a avut loc

in epoca moderna (sec. XVI1-XIX). Primele reflecţii despre viaţa economică în

general au apărut cu mii de ani înaintea lui Hristos.Exista doua criterii de periodizare a gindirii economice: Istoricitarții și compatibilității In perioada Istoricitatii Se pot distinge patru mari perioade ale istoriei mondiale a gindirii economice si anume:

- gindirea economica din antichitate (mileniile II i. Chr.- mijlocui mileniului I d. Chr.)

- din evul mediu (mijlocul mileniului I - mijlocul mileniului II d. Chr.), - din epoca moderna (sec.XVl-XlX) si - din epoca contemporana (sec.XX).

Iar cea a compatibilitatii se divide in:- perioada prestiintifică care e din atichitate –sex XVI(J.A. Schumpeter),- stiintifică din sec XVII –prezent. (K. Marx)

Menirea gîndirii economice este sa evidentieze caile si metodele utilizate pentru imbunatațirea sau ridicarea calitativa a întregii activități

3

I.Gîndirea economică in evul mediu

După gândirea antică o bună bucată de vreme evoluţia ideilor economice a fost relativ lentă, chiar sterilă după unele opinii. Evul Mediu a fost reprezentat din punct de vedere a gândirii economice de Toma D’Aquino, Tomas Müntzer. Ideile economice din această perioadă au fost marcate de semnificaţia şi importanţa ideilor religioase în societatea vremii. 

Ideile economice medieval au un pronuntat character scholastic,bazat pe principia de morală crestină.

In aceasta perioadă se instalează dominaţia politică şi economică a clasei feudale. O dată cu accentuarea stratificării sociale, concomitent cu stabilirea unui anumit statut al acestor clase fundamentale ale societăţii - clasa feudalilor, iobagii şi a ţăranilor liberi - are loc o creştere a importanţei bisericii şi a doctrinei creştine.

Biserica crestina urmarea o evolutie de ordin moral, dar razbat si idei de natura economica cum ar fi: condamnarea comertului mare, camatariei, a luxului si profitului exagerat, castigul trebuia sa rezulte din munca si nu din manevrarea banilor, insa odata cu dezvoltarea economica este acceptata si ideea de credit banesc, care implica un mivel destul de ridicat al dobanzilor. Banii sunt priviti ca si instrumente ale circulatiei marfurilor, iar valoarea lor nu depinde de valoare metalelor nobile incorporate, ci stabilita arbitrar de catre capeteniile statelor, de puterea politica. In ceea ce priveste proprietatea feudala, ea este considerata de origine divina, corespunzand legilor naturale, deriva din posesiune si se justifica prin faptul ca stimuleaza munca. Se face deosebirea dintre munca intelectuala, avand un caracter nobil, si munca fizica, asezandu-se aceasta distinctie la baza impartirii societatii in clase, stari.

Conceptia dominanta despre Evul Mediu a fost aceea de ,,epoca intunecata’’ in care gandirea economica a progresat foarte putin, dar se face remarcata prin

4

aparitia scolasticii care a avut un rol pozitiv prin educatia pe care a facut-o poporului in spiritul muncii, al solidaritatii dintre membrii diferitelor corporati, ceea ce a facilitat dezvoltarea mestesugurilor, a umanizat relatiile sociale, atenuand tensiunile dintre grupuri. Marii ganditori economici medievali au pus bazele stiintei economice moderne, anticipand idei ce v-or fi dezvoltate de economistii secolelor urmatoare.

Biserica a urmărit să introducă principiile moralei sale în economie, principii de

echitate în domeniul schimbului, creditului şi monedei. În această perioadă gândirea economică va fi inclusă o lungă perioadă de timp în doctrinele religioase, iar primii gânditori economici vor fi clerici.

Este epoca de efervescenţă a scolasticii şi dogmaticii. Lupta care se dă în societate, în aceste circumstanţe, este aceea dintre biserica creştină şi instituţiile laice. Biserica va căuta să-şi afirme şi să-şi răspîndească dominaţia religioasă, în vreme ce pătura laică va cauta să lupte pentru propria sa independenţă.

Între susţinătorii aripii laice s-au situat o serie de mari gînditori ai timpului, dintre care putem aminti pe Marsilo de Padova, Dante Alighieri, Toma d'Aquino.

5

Cea mai caracteristica parte a gindirii economice a scolasticilor este:

– "teoria pretului just"(echitate in schimb). Scolasticii intelegeau prin "pret just" un pret normal, corespunzator valorii bunurilor schimbate (vindute si cumparate), considerat drept pret competitiv de catre majoritatea oamenilor, pret care sa excluda abaterile individuale si cu atit mai mult practicile frauduloase ale unor negustori. Dar această doctrină/teorie răspundea mai degrabă unui scop moral.

– Prohibiţia cametei - doctrina interzicerii împrumutului pentru dobândă sau camătă. Dar cu timpul, puterea economică a ecleziasticilor a crescut şi ei au devenit la rândul lor comercianţi.

– Condamnarea falsurilor monetare - în această perioadă falsificarea banilor era o practică foarte frecventă de aceea regatele se conduceau după regula “moneda este făcută de prinţ”- altfel spus, moneda nu are valoare intrinsecă ci valoarea este conferită prin voinţa prinţului. De aici şi teoria nominalistă a banilor. Moneda este deci un semn bănesc. Valoarea monedelor era determinată de prinţ prin raportarea la o monedă de referinţă de calcul sau de cont livra a cărei greutate era fixată mai mult sau mai putin arbitrar. Deprecierile monezilor în Evul Mediu pot fi considerate ca prime semne ale unor stări inflaţioniste.

6

Nicolas Oresme a luat atitudine împotriva proprietăţii prinţului asupra monedei.

Spre deosebire de biserică, influenţa nobilimii n-a fost exprimată într-un corp de doctrine bine închegate. Nobilimea a fost în primul rînd proprietară funciară. Gândirea nobiliară considera că funcţiile publice şi carierele erau moralmente şi social superioare carierelor industriale, bancare şi comerciale. În ceea ce priveşte consumul, obiceiurile nobilimii, acestea incitau la cheltuială. Corporaţiile meşteşugăreşti au influenţat mult activitatea economică:

-s-au preocupat de problemele economiei de schimb şi a dobânzilor;-se pronunţau pentru limitarea concurenţei;-au impus reguli stricte de calitate, etice, estetice, de onestitate faţă de clienţi. Deşi nu au adus contribuţii teoretice bine închegate, corporaţiile meşteşugăreşti au rezolvat o serie de aspecte practice care au creat cadrul dezvoltării pe baze noi a vieţii economice şi au stimulat şi gândirea specifică. Biserica- crestina a condamnat intotdeauna camataria ca fiind contrara justitiei comutati, a considerat dobinda ca nelegitima ("usurious"), intrucit "banii nu nasc bani" si deci ca un pacat. Biserica, considerându-se intermediar între cei bogaţi şi cei săraci, devine proprietară aimenselor averi. Aceste idei economice le întâlnim şi în Biblie, care îi apără pe cei săraci,dezaprobă zgârcenia, furturile, setea de avere, afirmând că dragostea de bani este rădăcinatuturor relelor. Biblia cere de la credincioşi să fie cinstiţi în relaţiile economice cu semenii lor.Cămătăria este blestemată de Biblie. Proprietatea privată era considerată ca piedică în caleadesăvârşirii spirituale. Biblia se pronunţă pentru proprietatea colectivă. Munca este privită ca odatorie sfântă.

Fruntasi ai bisericii crestine, denumiti „canonisti” ( de la canon – lege bisericeasca) si profesori ai universitatilor medievale, denumiti „scolasti” ( de la scolar ) au reluat ideile marilor filosofi antici, indeosebi a lui Aristotel, si le-au combinat cu dreptul roman si valorile crestinismului, bazate pe urmatoarele postulate fundamentale:

1. Egalitatea tuturor oamenilor in fata lui DumnezeuPrin aceasta a fost lichidata opozitia psihologica si juridica intre oamenii liberi si sclavi.

2. Unicul izvor al mijloacelor de subzistenta trebuie sa fie munca personala

7

Spre deosebire de filosofii antici, care dispretuiau munca fizica, considerând-o drept o preocupare a sclavilor, biserica medievala concepea munca drept o datorie sfânta a fiecarui om, inclusiv a clerului. Ca urmare, creste rapid numarul manastirilor create in locurile cele mai pustnice, unde calugarii defrisau pamânturile de padurile seculare, le uscau de mlastini si le prelucrau pentru a se intretine, activitatea lor fiind organizata pe principiile gospodariei naturale.

3. Bogatia este un pacatDupa cum mentiona in sec. IV Vasile Maretul, „Oare omul nu apare gol din pântecele mamei? De unde atunci ai ce ai ? Daca spui ca averea ta este rezultatul norocului, esti un necredincios, nu-l recunosti pe Dumnezeu. Iar daca spui ca averea ta este de la Dumnezeu, spune cauza de ce anume tie Dumnezeu ti-a acordat-o. Oare poate Dumnezeu sa fie injust impartind necesarul inegal intre oameni ? Nu, nu poate !”

Ca urmare, orice venit neprovenit din munca – fie de la activitatea comerciala, fie de la cea camatareasca, era condamnat ca fiind rezultat al exploatarii celui apropiat. Unica justificare a averii excedentare era datoria de a face binefacere in favoarea celor saraci. Şi intrucât biserica era institutia intermediara intre cei bogati si cei saraci ea, cu timpul, devenise posesoarea imenselor bunuri predestinate saracilor.

Gândirea scolastica era reprezentata de doua curente succesive: unul 

- tomist (sec. X-XIII) si altul -  nominalist (sec. XIII-XV).

Apariţia feudalismului în China se situează între sec. III-II î.e.n. Statul feudal chinez mai păstrează şI în această perioadă forma dispoziţiilor orientale, cu un puternic aparat birocratic. În China, ca şI în cazul Indiei şi al Arabiei (cu anumite rezerve), legătura dintre politică şi religie este foarte strînsă. Religia se transformă într-o puternică armă ideologică îndreptată spre apărarea şi conservarea relaţiilor feudale. Prin urmaren şi în această parte a lumii, protestul manifestat faţă de societatea feudală va îmbrăca în linii mari forma " ereziilor ".

Pe acest fundal, confucianismul este încă modul predilect de gîndire economică, cu toate că suferă o serie de adaptări şi reforme.

8

Între gînditorii chinezi ai acestei perioade, un loc aparte îl deţine Dun Ciju Sun (sec II-I î.e.n.), prin scrierile sale cofucianiste de factură teologică.

Potrivit opiniei lui Dun Ciju Sun, autoritatea publică trebuie exercitată numai de către împărat deoarece, el reprezintă alesul divinităţii pe pămănt, iar universul are un stăpîn suprem care deţine forţa de a dirija toate fenomenele şi procesele din natură şi societate. Dun Ciju Sun, şi nu numai el, pretinde că mentorul său Confucius, în lucrarea "Primăvara şi toamna", relevă existenţa a trei stadii de dezvoltare istorică a societăţii.

Primul stadiu, "veacul decăderii şi al tulburărilor", se caracterizează prin lupta pentru putere a principilor locali. Cel de-al doilea stadiu "veacul instaurării păcii", îi este specific procesului de unificare al Chinei, iar al treilea stadiu intitulat "veacul marii păci", ar duce la asigurarea armoniei universale prin aderarea la societatea chineză şi a triburilor străine

În India, afirmarea feudalismului are loc în prezenţa unor caste puternice. Acestor caste le vor fi inoculate ideologiile brahmană şi budistă, dar cu adaptările specifice vremii.

Evoluţia societăţii hinduse va marca şi în plan ideologic modificări importante. Astfel are loc îmbinarea brahmanismului cu budismul şi este momentul constituirii religiei induiste. Hinduismul propăvăduia respectarea de către fiecare individ a legilor castei sale şi crezul de a nu săvîrşi rele

O alta problemă strâns legată de aceasta perioada a fost cea a sărăciei și bogăției. Societatea medievală a fost unul dintre inegalitățile materiale brute, iar cei mai multi scriitori au considerat avariție un impediment pentru mântuire, deși au menținut, de asemenea, că riscurile morale asociate cu avere ar putea fi evitate prin dărnicie. Cu toate acestea, după cum subliniază Wood , discriminare între "cei ce merita", cum ar fi clerici și oameni bogați declasate prin materiale adversitate, și "nu merită", cum ar fi cerșetori, nevoiași și șomerii, a însemnat că astfel de generozitatea în cele din urmă a servit pentru a sprijini ordine socială .

Prin urmare, putem afirma cu certitudine că, apariţia şi evoluţia ulterioară a feudalismului în Europa, Asia şi Orientul Arab a generat mutaţii importante în planul gîndirii economice, a revigorat modul de înţelegere şi interpretare a fenomenelor şi proceselor din societate. Totodată, constatăm orientarea democratică şi progresistă a unor reprezentanţi ai claselor sociale interesate în

9

dezvoltarea societăţilor lor, care au exprimat, prin ideile lor, puncte de vedere mai înaintate de cît cele ale perioadei sclavagiste.

II. Reprezentanti

Între susţinătorii aripii laice s-au situat o serie de mari gînditori ai timpului, dintre care putem aminti pe Marsilo de Padova, Dante Alighieri, Nicole Oresme  Toma d'Aquino, Jean Burida

Reprezentantii principali ai curentului nominalist au fost :

- Nicole Oresme , cunoscut prin tratatul „Despre originea, natura si devierile monetare”, si 

- Jean Buridan , autorul lucrarilor „Sugestii ce tin de politica aristoteliana” si „Sugestii asupra Eticii Nichomachice a lui Aristotel”.

10

N.Oresme s-a preocupat, preponderent, de problema monedei, aceasta fiind conceputa, in primul rând, ca instrument de schimb ce inlatura dezavantajele trocului si, in al doilea rând, ca semn banesc a carui valoare depinde de vointa printului care o emite. De aici si denumirea de teorie nominalista a banilor. Întrucât autoritatea regilor in acea perioada depindea mult de stabilitatea monedei, orice deviere artificiala a valorii acesteia era condamnata ca indreptata impotriva intereselor nationale.

Spre deosebire de N.Oresme, J. Buridan s-a preocupat mai mult de problema valorii produselor, esenta viziunilor sale fiind expusa in fabula „Magarul lui Buridan”. Acest magar flamând si insetat in egala masura, fiind plasat la distanta egala de gramada de ovas si galeata de apa, a murit de foame si sete, fiind in neputinta a alege intre cele doua alternative. De fapt, ovasul are o valoare mare, fiind rezultatul unei munci istovitoare, iar apa are o valoare mica, fiind un dar al naturii. Însa pentru magar lucrurile stau altfel. Întrucât nevoile sale sunt echivalente, apa si ovasul au pentru dânsul o valoare identica. Deci, mentioneaza Buridan, valoarea produselor nu depinde doar de raritatea lor, ci si de o notiune mai subiectiva – de utilitate.

11

J Buridan N.Oresme

Idei economice interesante se întîlnesc şi la Lu-Ciji (sec. IX ). Ele sunt expuse în lucrarea "Şase articole referitoare la repartiţia egalitară a impozitelor şi la apărarea poporului". În lucrarea sa, Lu-Ciji propune ca obiectul impozitării să nu fie averea individului, ci omul, deoarece el este cel care produce bunuri în mod nemijlocit. "Bogăţia se naşte din forţa omului", scrie el. Dacă ea lucrează şi este în acţiune, atunci crează o bunăstare deplină şi desăvîrşită. Dacă ea nu dă dovadă de îndemînare şi este inactivă.avem sărăcie şi mizeriei."

Valoarea banilor, spune el, depinde de cantitatea acestora aflată în circulaţie, unde statul nu ar trebui să intervină pentru a-şi creşte veniturile.

Concepţia sa include şi o serie de idei economice, dar cu caracter utopic, cum a fost aceea a realizării unei "societăti frumoase", lipsită de privilegii, clase sociale, impozite şi autoritate statală.

12

Toma d'Aquino (1225-1274), este considerat unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai scolasticismului medieval European.

Fost profesor de teologie la Paris şi Roma, Thomas D’Aquino a exprimat, în lucrarea sa fundamentală „Summa Theologica” idealul timpului său.

„Summa Theologica”, tratează probleme economice referitoare la proprietate, preţ, dobândă, bani, probleme economice care au fost abordate prin prisma moralei (virtuţii şi justiţiei). „Suma Teologică” a formulat următoarele concepte:

1) despre proprietate– în viziunea lui proprietarul suprem al tuturor bunurilor eDumnezeu. Totodată el acceptă proprietatea privată, pe care o consideră mai potrivită naturiiomeneşti, dar proprietatea privată trebuie să fie folosită pentru binele întregii comunităţi.

13

2) despre dobândă– afirmă că banii sunt un simplu mijloc de schimb care nu producnimic, deci pentru folosirea lor nu trebuie încasată nici un fel de dobîndă. Dobânda în viziunealui Toma d’Aquino este preţul timpului, iar timpul aparţine lui Dumnezeu, şi totuşi el admitedobînda numai în cazul dacă ea este folosită în scopuri comerciale.

3) despre „preţul just” -care în viziunea lui, nu trebuie să fie determinat de jocul liber al cererii şi ofertei, trebuie să fie bazat numai pe cheltuielile de producţie ale producătorilor.Preţul trebuie să fie stabil.

4) despre „salariul just” -potrivit căruia salariul este o sumă de bani obţinută în urmaunei munci, care îi permite lucrătorului şi familiei sale să trăiască la nivelul poziţiei ce o ocupă însocietate.În evul mediu ca şi în antichitate ştiinţa economică nu era un obiect de studiuindependent.

Autorul s-a străduit să-şi servească, prin doctrina sa politică, morală, şi religioasă, clasa socială din care făcea parte.

În epoca sa, Thomas D’Aquino a contribuit la strângerea legăturilor dintre Biserică şi stat, considerând că „Biserica şi statul merg împreună asemeni raţiunii şi harului”.

14

În încercarea sa de a justifica dogmele bisericii şi ale orînduirii feudale, el preia şi exacerbează anumite teze din doctrina lui Aristotel. Astfel, Toma d'Aquino abordează societatea ca pe un sistem organic, în cadrul căruia, fiecare individ îşi exercită în mod natural şi firesc " funcţia ". Deosebirile de stări sunt cauzate de deosebirile de funcţii. Există o anumită " justiţie distributivă " confotm căreia, fiecărei stări şi clase sociale i se cuvin anumite drepturi şi obligaţii, îmuabile, care vor trebui să rămînă totdeauna aşa.

Toma d'Aquino a fost preocupat şi de analiza rentei funciare. El consideră renta funciară ca fiind absolut necesară pentru ca posesorii de pămînt să fie lipsiţi de grija traiului zilnic şi să-şi poată ocupa timpul, potrivit " funcţiei " lor fireşti, cu cultivarea orizontului lor spiritual. Cu toate că este un susţinător al economiei naturale, Toma d'Aquino nu exclude schimbul de mărfuri, ci îl consideră ca fiind ceva necesar justificat. Vînzarea şi cumpărarea, afirmă el, au fost introduse pentru folosul comun al societăţii, " căci unul are nevoie de lucrul altuia şi invers ". Pentru el, bogăţia este de două feluri, în funcţie de forma pe care o îmbracă: " bogăţia naturală ", adică hrana, bunuri de uz personal, animale, pămînt şi " bogăţia arficicială " formată din aur şi argint şi care nu trebuie " să domine " pe om.

Toma d' Aquino încearcă şi o definire a aşa numitului" preţ just " al mărfurilor. El defineşte preţul ca fiind „just” atunci când garantează fiecărui participant la schimb o existenţă corespunzătoare locului pe care îl ocupă în societate şi nu implică un câştig exagerat de la unul din participanţii la schimb. Deoarece, "preţul just" nu se putea realiza pe piaţă, el trebuia asigurat de către stat prin aşa numitele: "commurus aestimatio", adică o serie de reguli menite să conserve rangul, privilegiile şi beneficiile participanţilor la schimb. Duns Scotus (1266-l308) explica "pretul just" prin "cheltuielile in bani si munca" facute de producator si de negustor pentru a aduce bunul respectiv (marfa) la piata. Comentind aceste opinii, J.A.Schumpeter considera, spre deosebire de alti exegeti, ca nu poate fi vorba aici de un element obiectiv in explicarea pretului de catre scolastici, ci de aprecierea subiectiva a acestuia de catre vinzator, care ia in considerare si riscul pe care-l implica aceasta operatiune.

Dacă Augustin şi ceilalţi părinţi ai bisericii creştine erau împotriva comerţului, Toma considera că activitatea de comerţ era absolut necesară în viţa economică şi

15

nu mai era de părere că profitul comercial era un păcat. Totuşi el continuă să fie împotriva dobânzii, considerând-o contrară justiţiei comutative.Pentru el, câştigul rezultă din muncă şi nu din utilizarea banilor, de aceea banii trebuie restituiţi în suma în carea au fost primiţi.Cu privire la bani, Thomas este adeptul teoriei nominaliste, conform căreia valoaremonedei, nu depinde de valoarea metalului conţinut de ea, ci este dată de puterea politică.

În concepţia lui d' Aquino, statul nu poate asigura fericirea cetăţenilor săi, decît în măsura în care el se subordonează acestora, împreună cu întregul său ansamblu de instituţii politice statale de cerinţe, de norme juridice de care el se serveşte în înfăptuirea politicilor sale.Totodată sunt evidenţiate, potrivit lui dAquino, cinci forme de guvernămînt care ar exista în societate: monarhia, oligarhia, aristrocraţia, democraţia şi o formă mixtă rezultată din îmbinarea aristrocraţiei cu democraţia. Acestor forme de guvernămînt le-ar corespunde o serie de legi, şi anume : o lege eternă, o lege naturală, o lege umană şi o lege divină.

Împotriva acestei concepţii dezvoltate de Toma dAquino şi, în general de toţi ceilalţi adepţi ai bisericii şi dogmaticii catolice, se vor manifesta masele oprimate sub formă protestatară, prin aşa-numitele "erezii".

16

Împotrivirea faţă de ideologia şi cunoştinţele catolicismului medieval a cunoscut acest protest mai mult sau mai puţin activ, ce a variat de la o ţară la alta, în funcţie de momentul istoric respectiv. Spre exemplu, în Anglia este cunoscută "Răscoala lui Nat Tyler", meşteşugar englez care în 1381 a reunit sub conducerea sa ţăranii nemulţumiţi şi i-a ridicat la luptă împotriva nobililor şi a privilegiilor acestora. Ideologul răscoalei, preotul John Bale, a întocmit o serie de revendicări, dintre care amintim: confiscarea averilor mînăstireşti şi împărţirea lor ţăranilor; desfiinţarea iobăgiei; comunitate de averi şI egalitate deplină.

17

Concluzii

Modul de gândire dominant de la inceputurile dezvoltarii pâna la sfârsitul Evului mediu este unul normativ, ce deriva din locul central pe care al detineau normele in societatile slab dezvoltate, dominate de problema supravietuirii.

La baza acestor norme se afla traditia si autoritatea. Traditia nu stimula, iar autoritatea nu permitea modificarea rapida a conditiilor de activitate si existenta. Atâta timp cât ideea profitului in calitate de motor al activitatii economice nu a fost dominanta, atâta timp gândirea economica a fost predominata de norme, si nu de teorii economice alternative

Nivelul de sistematizare a ideilor si conceptelor economice nu i-au permis economiei sa devina stiinta autonoma, ea incadrându-se intr-un cadru mai vast al filosofiei sau teologiei;

Reprezentantii gândirii idealizau sclavia si caracterul natural al economiei, considerându-le absolut necesare mentinerii ordinii sociale;

Reflectiile gânditorilor se bazau, preponderent, pe categoriile moralei si eticii, fiind indreptate impotriva comerciantilor si camatarilor – creatori de bogatie si inechitate

Cele mai vechi documente cu informatii economice provin din Egiptul, Babilonul, India si China antice, ele continând un set de masuri de politica economica in domeniul agrar, fiscal si creditar;

Bogatia era conceputa ca bunuri necesare satisfacerii nevoilor, izvorul ei fiind activitatea agricola;

În lumea antica metoda de cercetare a fost normativa cu elemente de analiza pozitiva;

În Evul mediu gândirea economica era subordonata teologiei, fiind supusa unui ansamblu de norme juridice si psihologice de ordin moral;

Bogatia era intruchipata in rezultatele muncii umane, izvorul ei fiind pamântul

Obiectele principale de cercetare in cadrul gândirii medievale au fost pretul just si injustitia perceperii dobânzii.

Metoda de cercetare a fost cea dogmatica, ca intreg spirit al vremii;

18

19

Bibliografie

1) Gheorghe Popescu –” Evolutia gandirii economice”

http://ru.scribd.com/doc/46409961/Evolutia-gandirii-economice, vizualizat 30.10.2014

2) http://www.ase.md/~cepde/varianta_search/c1/1_3/index.htm ( vizualizat

01.11.2014)

3) http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap2 4) Google.com

5) http://eh.net/book_reviews/medieval-economic-thought/ vizualizat (03.11.2014)

6) http://conspecte.com/Gindirea-economica-premoderna/gindirea-economic- in-evul-mediu.html (03.11.2014)

7) http://www.referat.ro/referate/Gandirea_economica_in_Antichitate_si_Evul_Mediu_400cc.html

20