fortificatii in evul mediu

18
Aspecte privind fortificaţiile din România în evul mediu Ion Giurcă Cosmin Zaharia Problematica fortificaţiilor, privită în toată complexitatea sa, ţine de mai multe domenii ale ştiinţei şi artei, studiul şi analiza acestora fiind o preocu- pare a arheologilor, militarilor, arhitecţilor, specialiştilor în domeniul istoriei artelor şi, nu în ultimul rând, a istoricilor diferitelor epoci din evoluţia ome- nirii şi a societăţii. Abordările au în vedere aspecte generale şi specifice fiecărui domeniu de studiu şi analiză, de aici rezultând o diversitate de puncte de vedere, apre- cieri şi concluzii, multe cu un suport ştiinţific incontestabil, altele contestate şi controversate, obiectiv sau subiectiv. Cert este că în acest domeniu de studiu, ca de altfel în întregul proces de cunoaştere, izvoarele istorice îşi au rolul lor incontestabil, chiar dacă aspec- tele subiective sunt suficient de numeroase, firesc dacă avem în vedere limi- tele posibilităţilor de cercetare, chiar şi în prezent. În lucrarea de faţă supunem atenţiei câteva aspecte generale privind for- tificaţiile, cu o concentrare a prezentării şi analizei pe epoca medie din istoria României, privită din prisma artei militare şi în legătură directă cu problema- tica generală a activităţii ştiinţifice din acest an. Privite în ansamblul lor, din antichitate până în prezent, fortificaţiile au fost legate nemijlocit de măsurile de apărare adoptate de către formaţiunile prestatale, state şi comunităţi locale, laice şi bisericeşti, în acord cu: percepţia ameninţărilor; caracteristicile geomorfolocice ale spaţiului controlat sau admi- nistrat; cu resursele materiale existente în zonă sau în apropiere; cu evoluţie arhitecturii în general, a celei militare în special; cu dezvoltarea mijloacelor de luptă ofensive şi defensive, cu resursele umane specializate şi financiare la dispoziţie. Incontestabil, fortificaţiile au avut un loc şi rol important în planificarea şi ducerea apărării la nivel strategic şi tactic, în controlul unor puncte de impor- tanţă deosebită la litoral, pe malurile fluviilor, în zona montană sau a centrelor politice, economice şi comerciale din unele teritorii.

Upload: sechel-ovidiu

Post on 31-Dec-2015

96 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: Fortificatii in Evul Mediu

Aspecte privind fortificaţiile din România în evul mediu

Ion GiurcăCosmin Zaharia

Problematica fortificaţiilor, privită în toată complexitatea sa, ţine de maimulte domenii ale ştiinţei şi artei, studiul şi analiza acestora fiind o preocu-pare a arheologilor, militarilor, arhitecţilor, specialiştilor în domeniul istorieiartelor şi, nu în ultimul rând, a istoricilor diferitelor epoci din evoluţia ome-nirii şi a societăţii.

Abordările au în vedere aspecte generale şi specifice fiecărui domeniude studiu şi analiză, de aici rezultând o diversitate de puncte de vedere, apre-cieri şi concluzii, multe cu un suport ştiinţific incontestabil, altele contestateşi controversate, obiectiv sau subiectiv.

Cert este că în acest domeniu de studiu, ca de altfel în întregul proces decunoaştere, izvoarele istorice îşi au rolul lor incontestabil, chiar dacă aspec-tele subiective sunt suficient de numeroase, firesc dacă avem în vedere limi-tele posibilităţilor de cercetare, chiar şi în prezent.

În lucrarea de faţă supunem atenţiei câteva aspecte generale privind for-tificaţiile, cu o concentrare a prezentării şi analizei pe epoca medie din istoriaRomâniei, privită din prisma artei militare şi în legătură directă cu problema-tica generală a activităţii ştiinţifice din acest an.

Privite în ansamblul lor, din antichitate până în prezent, fortificaţiile aufost legate nemijlocit de măsurile de apărare adoptate de către formaţiunileprestatale, state şi comunităţi locale, laice şi bisericeşti, în acord cu: percepţiaameninţărilor; caracteristicile geomorfolocice ale spaţiului controlat sau admi -nistrat; cu resursele materiale existente în zonă sau în apropiere; cu evoluţiearhitecturii în general, a celei militare în special; cu dezvoltarea mijloacelorde luptă ofensive şi defensive, cu resursele umane specializate şi financiare ladispoziţie.

Incontestabil, fortificaţiile au avut un loc şi rol important în planificareaşi ducerea apărării la nivel strategic şi tactic, în controlul unor puncte de impor -tanţă deosebită la litoral, pe malurile fluviilor, în zona montană sau a centrelorpolitice, economice şi comerciale din unele teritorii.

Page 2: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol

Construcţia fortificaţiilor, natura ş dispunerea acestora, a impus realizareaunei arhitecturi aparte, a mijloacelor de luptă de asediu şi apărare speciale,stabilirea şi adoptarea unei strategii şi tactici adecvate pentru cucerire sau apărare.

Principiul acţiunii şi reacţiunii, consacrat în lupta armată şi nu numai, s-aregăsit în concepţia construcţiei, atacului sau apărării fortificaţiilor. Se poatevorbi de o reală competiţie între creatorii arhitecturii fortificaţiilor şi cei aimijloacelor de luptă ofensive, iar adoptarea formelor şi procedeelor de atacşi apărare s-a înscris în ceea ce se numeşte arta comandantului, iar mai recent,în ultimele două secole, a statului major şi comandantului.

Realizarea fortificaţiilor a fost o preocupare a şefilor de state şi a liderilormilitari, cei care puteau angaja resursele financiare şi umane necesare, elaborao concepţie generală privind dispunerea, mărimea, arhitectura, strategia şitactica întrebuinţării lor.

O privire asupra cronologiei fortificaţiilor evidenţiază că dezvoltările canti -tative şi calitative au avut loc în perioada existenţei statelor centralizate dinantichitate şi evul mediu, a domniilor îndelungate bazate pe un sistem politicautoritar, când statul şi domnia erau puternice, decizia era unică, iar execuţialucrărilor era realizată în timp scurt şi cu costuri în general reduse, având învedere lipsa cheltuielilor pentru materiale de construcţii şi a muncii necalifi-cate. Cheltuielile erau generate de plata arhitectului şi a forţei de muncă cali-ficate (mai ales în cazul celei aduse din străinătate), achiziţionarea mijloa-celor de luptă prin importuri, iar în unele cazuri plata mercenarilor.

În privinţa dispunerii fortificaţiilor, se poate vorbi despre o constantă, faptdovedit de săpăturile arheologice, care au făcut dovada unor etape diferitede construcţie, atât sub aspectul arhitecturii cât şi al dezvoltării.

Punctele obligatorii sau favorabile de trecere a cursurilor mari de apă,golfurile mici de la litoralul mărilor închise sau deschise, intrările şi ieşirile dintrecătorile din zona montană, cât şi unele puncte obligate de trecere (vamale)din interiorul statelor, au fost alese de către factorii de decizie politică şi mili-tară ca loc de construcţie a fortificaţiilor.

Locul şi rolul fortificaţiilor, generat de dispunere, importanţă militară saueconomică, a determinat mărimea iniţială şi dezvoltarea ulterioară, arhitectura,dotarea şi mijloacele de apărare, stabilirea mărimii garnizoanei permanente, acategoriei şi numărului funcţionarilor statului, a localităţilor şi populaţiei cuobligaţii în privinţa aprovizionării cetăţii, participării la lucrările de construcţiişi reparaţii, de participare la apărare şi accept în vederea adăpostirii familiiloracestora în cazul unor invazii străina sau confruntări interne.

Tipologia fortificaţiilor din antichitate şi evul mediu a avut elementecomune şi specifice în aceleaşi perioade istorice de dezvoltare a tehnicii con-strucţiilor, mijloacelor de luptă şi artei militare.

18

Page 3: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 19

În ansamblul lor, fortificaţiile au evoluat de la valuri de pământ, cu saufără palisadă de lemn, având în faţă un curs de apă natural sau şanţ inundabil,la fortificaţii din lemn, pământ şi uneori piatră sau cărămidă, până la cetăţidin zid de piatră, care au cunoscut o semnificativă diversitate, în unele cazuricu o arhitectură ce ţinea nemijlocit de utilitatea militară, iar în unele şi deaspectul estetic al construcţiei, mai ales în cazul fortificaţiilor din capitalastatului, cele care erau şi reşedinţe domneşti sau ale unor înalţi dregători saumari proprietari.

Fortificaţiile militare permanenteCetatea rămâne elementul de arhitectura şi utilitate militară, considerată ca

fortificaţie permanentă, specific atât perioadei antichităţii cât şi a evului mediu.Elementele de arhitectură care îi confereau valoare şi importanţă mili-

tară cetăţii erau: zidurile (înălţime, grosime); turnurile de apărare (pătrate,dreptunghiulare, circulare şi semicirculare); meterezele (construite ca parte azidurilor şi turnurilor de apărare, în partea superioară a acestora, permiteauexecutarea tragerilor cu arcurile cu săgeţi, arbaletele, armele de foc, aruncareade obiecte contondente sau incendiare); creneluri de tragere; drumuri de strajă(construite din piatră sau lemn); sursa de apă; pivniţe (pentru depozitareaalimentelor necesare garnizoanei sau populaţiei adăpostite); rezerva de materialede construcţie necesară refacerii distrugerilor provocate de adversar pe timpulasediului. Acestor elemente li se adăugau spaţiile de locuire, permanentă sautemporară, de îngrijire a bolnavilor şi răniţilor, prepararea hranei, cât şi pentrunevoile igienico-sanitare.

În multe dintre cetăţi este consemnată existenţa unor paraclise, iar încazuri mai rare a unor biserici.

Prezenţa lăcaşelor de cult în interiorul cetăţilor este constatată în cazulunor fortificaţii de mari dimensiuni, apărute în special în secolele al XVII-leaşi al XVIII-lea, mai ales în cazul unor fortificaţii cu unul sau mai multe ziduride apărare, aspect specific atât antichităţii cât şi evului mediu mijlociu şi târziu.

Armamentul de foc, în special artileria, cu performanţe din ce în ce maimari (calibru, distanţă şi precizie de tragere, eficienţa proiectilului asuprafortificaţiilor şi personalului), a produs o adevărată revoluţie în arhitecturafortificaţiilor, sub aspectul structurii (şanţ de apărare, palisadă, ziduri şi tur-nuri de apărare, elemente care ţineau de domeniul logisticii personalului şiacţiunilor), dimensiunii, dispunerii, locului şi rolului în privinţa apărării deansamblu a teritoriului.

Este momentul apariţiei unei noi specialităţi militare – arma geniului,care a devenit indispensabilă sistemului militar, a dat specialişti de mare

Page 4: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol

valoare, ducând la adevărate şcoli de fortificaţii (italiană, franceză, germană,olandeză, rusă, belgiană), unde în secolul al XIX-lea s-au format şi cadre alearmatei române moderne.

Fortificaţiile de tip cetate în spaţiul românesc, sunt specifice perioadeide înflorire a regatului dac şi evului mediu mijlociu şi târziu.

Apariţia, evoluţia şi decăderea fortificaţiilor de tip cetate a fost nemij-locit legată de aspectele generale la nivelul Europei, de influenţele imperiilorşi regatelor vecine (bizantin, otoman, ungar, polonez, habsburgic), cât şi decele specifice Tării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei.

Voievodatul Transilvaniei, constituit în anul 1096 intrat sub suzerani-tatea regilor maghiari, apoi a Imperiului Otoman (1541) şi habsburgic(1699), pe teritoriul căruia au fost colonizată populaţie maghiară, secuii,saşii şi şvabii, a dezvoltat un sistem de fortificaţii în care influenţele dinEuropa Centrală şi Occidentală sunt evidente.

Cetăţile de dimensiuni mici şi medii, au fost construite pe înălţimi, pedirecţiile favorabile de pătrundere dinspre vest, prin Poarta Someşului şiPoarta Mureşului, cât şi dinspre interiorul arcului carpatic, format dinCarpaţii Orientali şi Meridionali.

Tendinţele expansioniste ale regatului maghiar, stopate după campaniamongolilor din anii 1241-1242 şi cea a Imperiului Otoman din anul 1526, afăcut ca regii Ungariei şi unii voievozi ai Transilvaniei să utilizeze unelecetăţi ca bază de operaţiuni împotriva Moldovei, Ţării Româneşti sau chiara Imperiului Otoman.

20

Page 5: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 21

Cetatea SighişoaraEvoluţia relaţiilor politice dintre Regatul

ungar şi Moldova, în special în timpul dom -niilor lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, a avutca efect pierderea de către maghiari a cetăţiiChilia (1465), cât şi intrarea unor cetăţi dinTran silvania sub stăpânirea domnilor de laest de Carpaţi: Ciceul şi Cetatea de Baltă(1486-1544), Unguraş (1529-1536).

În aceeaşi ordine de idei se remarcăcedarea de către Sigismund de Lu xem bourga cetăţilor Bologa şi Bran lui Mircea cel Bătrân,în virtutea prevederilor Tratatului de laBraşov din anul 1399.

Se remarcă, de asemenea, că în confrun -tările dintre voievozii moldoveni şi mun-teni cu cei din Transilvania, luptele pentrucucerirea sau apărarea cetăţilor au ocupat un loc important, uneori decisivpentru victorie sau eşec în campaniile desfăşurate de către Petru Rareş,Mihai Viteazul, Radu Şerban şi Constantin Brâncoveanu.

Sistemul de fortificaţii realizat de către Imperiul habsburgic în Transil vania,în secolul al XVIII-lea, pentru contracararea imperiilor otoman şi ţarist, a fostunul modern, amplu spaţial şi cu o arhitectură în care utilitatea militară şiestetica unor elemente s-au îmbinat armonios.

Cetatea AradDacă în privinţa perioadei seco-

lelor al XII-lea – XVII-lea datele privindexistenţa unor lăcaşe de cult în interiorulcetăţilor din Transilvania nu sunt edifi -catoare (nu excludem prezenţa acestora),cetăţile realizate în secolul al XVIII-leacuprind unul sau mai multe edificiireligioase (catolice, reformate, unita-riene), lucru necesar şi posibil în condiţiile în care în interiorul fortificaţiilorse afla administraţia oraşului, o puternică garnizoană şi o parte însemnată apopulaţiei, în special din clasa bogată a maghiarilor şi saşilor.

Edificatoare în acest sens au fost cetăţile: Oradea, Arad, Timişoara,Târgu Mureş, Bistriţa şi Alba Iulia, ale căror urme s-au păstrat şi în prezent,având în cea mai mare parte a timpului utilitate economică, turistică şi militară.

Page 6: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol22

Cetatea Alba IuliaŢara Românească, privită ca spaţiu

de maximă extensie din timpul dom-niei lui Mircea cel Bătrân, a dispus deun dezvoltat sistem de fortificaţii,compus din cetăţi situate la frontieradunăreană şi carpatică, cât şi în inte-rior, curţi domneşti, mănăstiri şi oraşepregătite pentru apărare.

Cetăţile de la Dunăre (Turnu Severin, Giurgiu, Silistra, Chilia) dispuseîn zona sectoarelor favorabile de trecere a fluviului, realizate şi dezvoltate înprincipal de către Mircea cel Bătrân, au fost obiective urmărite de Imperiulotoman de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în perioada care a urmat. Pier -derea cetăţilor Turnu şi Giurgiu, transformarea acestora în raiale, a avut caefect diminuarea valorii strategice a Dunării pentru apărarea Ţării Româ neşti,raialele menţionate, cărora li s-a adăugat Brăila începând cu anul 1554, con-stituind capete de pod care favorizau o invazie rapidă a trupelor otomane lanord de fluviu, împotriva unuia dintre statele româneşti.

În partea de nord a Ţării Româneşti au fost construite şi dezvoltate cetă-ţile Poienari, Oratia (Podul Dâmboviţei), Cetăţeni Vale, Burlăneşti, TablaBuţii, Calvini, cu rol de apărare a ţării şi a comunicaţiilor care făceau legăturacu Tansilvania.

Cetatea OratiaCetăţile realizate din materiale

rezistente la acţiunea armelor de foc şiincendii, (piatră, cărămidă arsă) aveauo configuraţie deosebită determinatăde caracteristicile terenului accidentat,în general greu accesibil adversarului,mai ales pentru piese de artilerie demare calibru.

După intrarea sub suzeranitate oto -mană a Ţării Româneşti, în anul 1539,fortificaţiile tip cetate şi-au diminuatsimţitor rolul în sistemul de apărare aţării, curţile domneşti de la Bucureşti şi Târgovişte, cât şi mănăstirile fortifi-cate erau singurele în măsură să confere condiţiile pentru o apărare de scurtădurată.

Page 7: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 23

Moldova, în spaţiul dintre Car paţiiOrientali şi Nistru, ameninţată con-stant din toate direcţiile, a fost obli-gată să acorde atenţia cuvenită fortifi-cării cu cetăţi a frontierei de sud, est şinord, valorificând la maximum avan-tajele conferite de spaţiul terestru dinPoarta Focşanilor şi fluvio-terestru dela Dunărea maritimă şi Nistru.

Perioada înfloritoare a Moldoveiîn timpul domniei lui Alexandru celBun (1400-1432) şi Ştefan cel Mare (1457-1504) a permis realizarea şi dez-voltarea unui sistem de fortificaţii tip cetate, care, prin dispunerea elemen-telor componente (Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Soroca,Hotin, Teţina, Suceava, Neamţ), evidenţiază o concepţie clară privind loculşi rolul acestora în apărarea ţării.

Cetăţile Moldovei aveau un rol important în apărarea comunicaţiilorterestre care făceau legătura între porturile la Marea Neagră şi oraşele dinregatul Poloniei, în special Lemberg (Lwow), acestea constituind, în acelaşitimp, căi de pătrundere a oştilor otomane sau poloneze spre nord şi sud.

Cetăţile de la Nistru realizate pe malul drept, în zona vadurilor de tre-cere, aveau un rol covârşitor în interzicerea incursiunilor tătare, executate înscop de jaf, în alarmarea reşedinţei domneşti prin sistemul pus la punct, înapărarea caravanelor care se deplasauîntre spaţiul dintre Nistru şi Prut pecomunicaţiile existente.

Poate surprinde şi genera între-bări lipsa unor cetăţi la frontiera devest a Moldovei, unde Ungaria era oputere militară care nu putea fi negli-jată, iar tendinţele expansioniste aregilor maghiari erau cunoscute.

Aşa cum aprecia generalul RaduR. Rosetti în celebra sa lucrare ,,Istoriaartei militare a românilor până la mij-locul veacului al XVII-lea’’, neluarea demăsuri spre Ungaria nu a fost nici o lacună şi nici o neglijenţă din partea luiŞtefan cel Mare, nici a urmaşilor săi, ci ne arată foarte luminos că ideile militarece domneau în trecut în Moldova, nu erau teoretice, ci ţineau socoteală de realităţi.

Page 8: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol24

Graniţa naturală de vest a Mol dovei, cu puncte obligate de trecere, con-trolate permanent de forţe cu mi siuni speciale, nu impunea angajarea decheltuieli inutile, efortul fiind concentrat la Dunăre şi Nistru, acolo unde inte-resele economice şi nevoile de ordin strategic erau stringente.

Cetăţile din interiorul ţării (Su ceava, Neamţ şi Roman), cărora li seadăugau curţile domneşti şi reşedinţele vornicilor de la Dorohoi şi Vaslui,suficient de bine fortificate pentru o rezistenţă de scurtă durată, dar care săpolarizeze importante forţe inamice şi-au dovedit eficacitatea şi utilitatea peîntreaga durată a secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Valoarea fortificaţiilor permanente de tip cetate ale Moldovei a fost per-cepută la adevărata dimensiune de către conducătorii politici şi militari aiImperiului otoman şi Regatului polon, care au vizat, iniţial, cetăţile Chilia,Cetatea Albă şi Hotin.

Cetatea HotinPierderea prin luptă a cetăţilor

Chilia (Chilia Nouă) şi Cetatea Albăîn anul 1484, a fost marele insuccespolitic şi militar al lui Ştefan cel Mare,care a fost resimţit în secolele urmă-toare de către Moldova, direct sauindirect până în anul 1812.

,,Plămânii Moldovei’’, aşa cum eraunumite cele două cetăţi, cu rol economic şi militar, au fost valorificaţi din plinde către armata Imperiului otoman, care, din capul de pod nord-dunărean, aputut dezvolta ample operaţiuni militare între Nistru şi Prut, extinzându-şistăpânirea spre nord, către graniţa cu regatul polonez.

Cetatea Hotinului s-a aflat în permanenţă în atenţia polonezilor, care aucucerit-o şi pierdut-o prin luptă, au obţinut-o sau au cedat-o ca urmare aîncheierii unor tratate cu domnii Moldovei.

Importantă pentru Moldova şi Regatul polon, cetatea Hotinului a intratîn atenţia Imperiului otoman, care în anul 1715 au ocupat şi transformat în raiaaceastă zonă de importanţă strategică, care a avut acest statut până în anul 1812,când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost ocupat de către Imperiul Ţarist.

Deşi în anul 1538 Moldova a intrat sub suzeranitatea otomană, înperioada următoare Poarta a impus demolarea sistemului de fortificaţii, înspecial a celui din interiorul ţării, izvoarele istorice evidenţiază preocupareadomnitorilor de a păstra, conserva, dezvolta şi utiliza cetăţile în acord cunevoile de apărare.

Page 9: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 25

Practic până la sfârşitul secolului al XVII-lea cetăţile din Moldova,rămase sub autoritatea domnitorului, şi-au îndeplinit locul şi rolul pentrucare au fost create, perioadele de utilitate şi cele de decădere alternând, înfuncţie de capacitatea voievozilor ţării de a le repara, întreţine şi valorifica.

Considerate în ansamblul lor lucrări de arhitectură militară, majoritateacetăţilor din Moldova şi Ţara Românească aveau un element care ţinea dearhitectura religioasă – paraclis sau chiar biserică.

Este cunoscut că la Hotin exista un paraclis cu hramul Adormirii MaiciiDomnului, pictat în perioada domniei lui Petru Rareş. Paraclisul din cetateaSucevei, realizat în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, este vizibil şi astăzi,în condiţiile măsurilor de conservare luate începând cu anii ’50 la iniţiativaAcademiei Române.

Cetatea SuceavaCetatea Neamţului, care a dispus

iniţial de un paraclis înzidit, a fost sin-gura din Moldova care a dispus de obiserică în incintă, construită în timpuldomniei lui Vasile Lupu (1634-1653),în speranţa că va putea salva fortifi-caţia de la distrugere din ordinul Porţii.

În anul 1646 misionarul papal Marco Bandini consemna prezenţa edifi-ciului în interiorul cetăţii: ,,Înăuntru zidului al doilea este cupola Sfântul Nicolaeconstruită cu o artă deosebită, împodobită cu chipurile de aur ale DomnuluiCristos şi a Maicii Sale, a sfinţilor apostoli şi a părinţilor greci. Monahi schisma-tici de naţiune ruteană sunt înăuntru’’. Eustaţie Dabija (1661-1665) a întăritbiserica din cetatea Neamţului ca metoh al Mănăstirii Secu, care putea sănumească egumen şi să aducă un anumit număr de călugări.

Cetatea NeamţBiserica Sfântul Nicolae din cetate, a cărei catapeteasmă se află la Mă -

năstirea Neamţ, a fost distrusă în anul 1718 din ordinul domnitorului MihaiRacoviţă, la cererea turcilor.

Realizarea lăcaşelor de cult în inte -riorul cetăţilor era o necesitate, avândîn vedere nevoile spirituale ale garni-zoanei militare şi a populaţiei refu-giate în caz de primejdie, atât în timpde pace cât şi în perioada războiului.

Page 10: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol

Biserici şi mănăstiri fortificateAlături de cetăţi, oraşe şi curţi domneşti fortificate, începând cu prima

jumătate a secolului al XV-lea a început ampla activitate de fortificare a unorbiserici existente, iar din a doua jumătate a secolului al XVI-lea lăcaşurile decult nou construite au fost proiectate cu fortificaţii de dimensiuni şi capaci-tate de rezistenţă diferită, în general redusă în raport cu cetăţile.

Fără a fi obiectiv militar, bisericile şi mănăstirile fortificate, prin arhitecturalor specială şi specifică, puteau intra în atenţia armatelor statelor invadatoare,detaşamentelor prădalnice, grupurilor infracţionale interne specializate înjafuri, grupărilor înarmate aparţinând unor clanuri boiereşti, având în vederecă unele danii funciare erau făcute atât de domnitor, cât şi de mari boieri,proprietari a mari suprafeţe de teren.

Elementele care dădeau caracterul de fortificaţie bisericilor şi mănăstirilorerau asemănătoare cetăţilor, cu precizarea că acestea erau realizate pentruutilizare de către forţe pedestre, mai rar de către artilerie, chiar cea de calibru mic.

Zidurile şi turnurile de apărare au înălţime şi grosime redusă în raport cua cetăţilor, constituie o singură incintă, în timp ce meterezele şi ambrazurile(crenelele de tragere) sunt realizate pentru a utilizate de către luptători indi-viduali.

Drumurile de strajă sunt mai înguste, cu o forţă de suport mai redusă,realizate atât din piatră cât şi din lemn de esenţă tare, de regulă stejar.

Turnul clopotniţă este elementul specific în arhitectura fortificaţiei mănăs -tirilor. Cu unul sau mai multe etaje, încadrat în zidul de apărare, cuprindeaspaţii de locuire, în unele cazuri un paraclis, o poartă principală de intrare, cuuşi puternice întărite cu metal. Turnul clopotniţă dispunea pe toată înăl-ţimea sa de metereze şi ambrazuri, cu dublă utilitate: iluminarea naturală ascărilor şi încăperilor, executarea tragerilor cu arcul sau cu armele de foc.Totodată turnul clopotniţă constituia principalul punct de observare a totceea ce se întâmpla în jurul mănăstirilor, şi bisericilor, asigurând condiţiileunei alarmări rapide (prin tragerea clopotelor), cât şi un loc pentru condu-cerea acţiunilor în caz de nevoie.

În câteva cazuri, biserici care nu aveau ziduri de incintă cuprindeau ele-mente de arhitectură cu destinaţie de apărare (metereze, ambrazuri), cazulbisericii Precista din Galaţi fiind elocvent în acest sens.

Multe dintre mănăstiri aveau pivniţe şi lucrări subterane dezvoltate, carepermiteau crearea unor rezerve mari de alimente care să asigure necesarul şipentru populaţia adăpostită din zona.

Bisericile şi mănăstirile fortificate nu dispuneau de garnizoană militară,totuşi în caz de nevoie în incinta acestora erau trimise elemente ale sistemului

26

Page 11: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 27

militar permanent sau, probabil, în cele mai multe cazuri, din cele neperma-nente (cetele boierilor, populaţie bărbătească din satele mănăstirii aptă şi cuobligaţii militare).

Este de presupus că personalul mănăstirii nu avea angajare nemijlocităîn apărarea obiectivului fiind implicat mai mult în activităţi care ţineau delogistica acţiunilor (hrănire, asistenţă medicală şi religioasă) cât şi de cartiruireapopulaţiei refugiate.

Mănăstirile fortificate din Moldova şui Ţara Românească se aflau, de regulă,în afara localităţilor şi a direcţiilor de deplasare şi acţiune a forţelor invada-toare, în locuri adăpostite de intemperiile vremii şi observării directe.

Cele existente în localităţi, în special în oraşe, beneficiau de avantajul dea fi integrate în sistemul general de apărare a acestora, fiind, de regulă, maipuţin afectate de acţiunile inamicului sau detaşamentelor prădalnice.

Fortificarea bisericilor din Transilvania, aflate de regulă în localităţi, aînceput în prima jumătate a secolului al XV-lea, după primele invazii otomane.

Creşterea în intensitate a acţiunilor armatelor otomane în Transilvania,cu un grad de periculozitate sporit, a determinat ca începând cu anul 1490 săaibă loc o amplă acţiune de fortificare a bisericilor, care a constat în realizareazidurilor de incintă sau chiar a lăcaşului de cult, prin înălţarea şi realizareaunui aşa numit etaj de apărare, prevăzut cu ambrazuri şi parapete.

Timp de 50 de ani, până la intrarea Transilvaniei sub suzeranitatea oto-mană, au fost fortificate în condiţii specifice un impresionant număr de bise-rici, unele dintre acestea păstrându-se şi în prezent, fie ca urmare a solidităţiiconstrucţiilor şi grijii, fie a lucrărilor de restaurare realizate de-a lungul anilor.

Biserica PrejmerFenomenul a fost oarecum diferit

în Moldova şi Ţara Românească, undefortificarea bisericilor şi mănăstirilorexistente, mai ales noile construcţii mo -nahale, a avut loc după intrarea prin ci -patelor sub suzeranitatea otomană.

Secolul al XVI-lea şi prima jumă-tate a secolului al XVII-lea poate fiapreciat ca perioada de apogeu a forti-ficaţiilor în cadrul ansamblurilor bise-riceşti şi mănăstireşti.

În lipsa fortificării oraşului, în Iaşiau fost fortificate mănăstirile Golia,Galata, Socola, Aron Vodă, Hlincea, Bârnova şi Copou.

Page 12: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol28

Petru Rareş, domnul Moldovei demn urmaş al lui Ştefan cel Mare, a fostunul dintre promotorii ideii fortificării mănăstirilor. După ce în anul 1535 afost fortificată Mănăstirea Moldoviţa, cu ziduri groase din piatră, înalte de 6 m,drum de strajă, ambrazuri şi metereze, turn clopotniţă şi turnuri la colţurileincintei, în anul 1550 principala sa ctitorie, Mănăstirea Probota, a fost încon-jurată de ziduri de incintă, azi într-o stare foarte bună în urma restaurăriiefectuate în perioada 1996-2001.

Fortificaţiile Mănăstirii Probota cuprindeau ziduri puternice de piatră,prevăzute cu contraforti, drum de strajă, ambrazuri (crenele) şi metereze,turnuri de observare şi apărare.

Mănăstirea ProbotaAlexandru Lăpuşneanu, considerat

unul dintre domnitorii fideli cerinţelorotomanilor de a distruge cetăţile Mol -dovei, a fost ctitorul Mănăstirii Slatina,construită între anii 1554-1561, carese distingea prin elementele de fortifi-caţie specifice cetăţilor.

În anul 1586 a fost finalizată con-struirea Mănăstirii Suceviţa, ctitorie aboierilor Movileşti, cu un zid de incintă în plan rectangular, ziduri groase (2 m)şi înalte (6 m), drum de strajă pe console de piatră, turnul clopotniţă şi turnuriîncadrate în zidul de incintă, de formă şi înălţime diferită, între două şi cincietaje, în funcţie de caracteristicile terenului şi aprecierile asupra pericolelorîn privinţa atacurilor din exterior.

Diferenţele constructive ale turnurilor de apărare, cât şi arhitectura cuelemente pentru utilizarea în scop militar ne determină să credem într-o altăconfiguraţie a terenului decât cea prezentă, cât şi a existenţei altor lucrări deîntărire pe căile de acces sau în apropierea mănăstirii.

Mănăstirea SecuDeşi aflată în afara unor căi de

invazie şi comunicaţie des utilizate însecolul al XVII-lea, Mănăstirea Secu adispus de elemente de fortificaţie încădin prima fază a construcţiei, finalizatăîn anul 1602, dezvoltată în perioadacare a urmat, astfel că în perioada de

Page 13: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 29

maximă dezvoltare aceasta dispunea de un zid de incintă cu laturi de95/75m, cu o grosime de până la 3 m şi înălţime de 9m, cu turn clopotniţă şiturnuri de colţ cu destinaţii de locuinţe, depozite, luptă şi un locaş de rugăciune.

Mănăstirea DragomirnaMănăstirea Dragomirna, cu bise-

rica ctitorită de Anastasie Crinca, sfin-ţită în anul 1609, a fost fortificată înanul 1627 din ordinul domnitoruluiMiron Barnovschi (1626-1629, 1633).Fortificaţiile, impresionante prin di -mensiuni şi specificul arhitecturii,sunt în acord cu dimensiunile bisericii, ale cărei turle depăşesc înălţimeazidurilor turnurilor de apărare, chiar şi a turnului clopotniţă.

Mănăstirea Dragomirna poartă amprenta progresului în arta fortificaţiilor,cât şi un răspuns la mijloacele de luptă utilizate pentru distrugerea acestora.

Mănăstirea CetăţuiaDintre mănăstirile fortificate din

Moldova sunt considerate ca reprezen -tative şi cu oarecare importanţă mili-tară: Dobrovăţ (1607), Solca (termi-nată în anii 1667-1668), Bisericani(1626-1632), Bârnova, ş.a.

Printre ultimele ansambluri monahale fortificate din Moldova s-a aflatMănăstirea Cetăţuia, aşezată pe înălţimile care domină dinspre sud oraşul Iaşi,pe o poziţie care dă măreţie lăcaşului de cult şi asigură condiţii favorabile apărării.

Dacă în cele mai multe cazuri mănăstirile fortificate aveau ca ordine cro-nologică a construcţiilor biserica, chiliile, elementele de fortificaţii, ctitorialui Gheorghe Duca, construită între anii 1669-1672, a fost realizată şi finali-zată astfel: zidul de incintă şi turnul clopotniţă în anul 1670, Biserica SfinţiiApostoli Petru şi Pavel, Sala gotică şi Casa domnească în anul 1672.

Ordinea finalizării construcţiilor a fost determinată şi de faptul că încădin faza de intenţie şi proiect, mănăstirea trebuia să îndeplinească rol de apă-rare a Moldovei.

Dimensiunile zidului de incintă (120x60m), grosimea şi înălţimea acestuia(1,40x7m), bastioanele de colţ şi turnul clopotniţă impresionante pentruacea vreme, se dovedeau a fi depăşite pentru acea dată în raport cu concepţiafortificaţiilor şi cu mijloacele de asediu din acea perioadă.

Page 14: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol30

În ansamblul lor, mănăstirile fortificate din Moldova nu au făcutobiectul unor asedii din partea atacatorilor din exterior.

Istoria Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi este legată într-o oarecare măsură derăzboiul turco-austriac din anii 1716-1718, când în ianuarie 1717 în apro-pierea acesteia s-a desfăşurat o confruntare între un detaşament de austriecişi moldoveni, condus de Feretz Ernan, care urmărea capturarea domnito-rului Mihai Racoviţă (1703-1705, 1707-1709, 1716-1726), şi o grupare for-mată din tătari şi moldoveni.

Mănăstirea CoziaÎn zona Mănăstirii Secu, în anul 1821

a avut loc o confruntare între trupeleeteriste şi cele ale turcilor, soldată cuînfrângerea eteriştilor, incendierea şidistrugerea lăcaşului de cult cu toateelementele care îl compuneau, inclu -siv fortificaţiile.

În Ţara Românească, cu teritoriile de la sud şi nord de Carpaţii Meri -dionali, alături de cetăţi şi curţi domneşti fortificate (Bucureşti şi Târgovişte),care includeau şi ansambluri monastice, mănăstirile fortificate au constituitun element important în sistemul de apărare a acestui spaţiu, cel mai expusşi vulnerabil faţă de intervenţiile militare ale armatei otomane staţionate lasud de Dunăre, cât şi ale grupărilor mari de forţe constituite pentru acţiunide amploare în cea mai mare parte a teritoriului locuit de către români.

Arhitectura fortificaţiilor monastice din Ţara Românească are elementecomune cu cea din Moldova, cât şi specifice, care, totuşi, nu influenţau înmod deosebit modul de asediu şi de apărare a acestora.

Mircea cel Bătrân (1386-1418) a fost primul domnitor al Ţării Româneşticare a avut în atenţie fortificarea unor ansambluri monastice, MănăstireaCozia, Tismana şi Cotmeana, fiind considerate primele locaşuri de cult for-tificate din Ţara Românească, semn al preocupării ilustrului voievod pentruîntărirea sistemului defensiv al ţării în zone cu teren favorabil apărării cuforţe puţine.

Ansamblul monastic fortificat Cozia, realizat la iniţiativa şi fondurile dom-niei, avea o destinaţie precisă: controlul şi apărarea drumului comercial şi adirecţiei de importanţă strategică din lungul Văii Oltului, între Sibiu şiRâmnicu-Vâlcea.

Fortificaţiile Mănăstirii Cozia, care au suportat modificări sau distrugeri,cuprindeau zidul de incintă, turnuri de apărare şi turnul clopotniţă, prevăzute

Page 15: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 31

cu metereze, ambrazuri şi creneluri de tragere, cât şi lucrări subterane, utili-zate ca depozite şi adăposturi, prevăzute cu cele necesare executării trage-rilor razante cu arcul sau arbaleta.

Mănăstirea TismanaMănăstirea Tismana a fost fortifi-

cată simultan sau imediat după ridi-carea bisericii cu hramul ,,AdormireaMaicii Domnului’’, cu contribuţia şiîndrumarea a trei domnitori: Radu Negru(1377-1383), Dan I (1384-1386) şiMircea cel Bătrân.

Înconjurată de un puternic zid de piatră, întărit cu turnuri de apărare,mănăstirea a fost folosită ca loc de apărare de către Matei Basarab în anul1631, unde a rezistat asediului oastei lui Leon Vodă (1629-1632) timp detrei zile, fortificaţiile nesuferind distrugeri mari.

Mănăstirea BraduÎn rândul mănăstirilor fortificate încă din perioada lui Mircea cel Bătrân

şi a urmaşilor săi direcţi se înscriu: Govora, Cotmeana, Vişina şi Brădet, undearheologii au descoperit existenţa elementelor specifice, în special ambra-zuri şi crenele de tragere în zidurile semiîngropate ale unor pivniţe şi lucrărisubterane. Astăzi doar mănăstirile Govora şi Cotmeana oferă imaginea for-tificaţiilor realizate şi restaurate.

Una din puternicele mănăstiri fortificate cu zid de incintă şi turnuri deapărare semicirculare, a fost Vintilă Vodă, ridicată în anii 1533-1534 într-ozonă greu accesibilă pe Valea Slănicului, în judeţul Buzău, ale cărei ruinesunt vizibile şi azi.

Unul din ansamblurile monastice fortificate din Ţara Românească cu ocapacitate defensivă apreciabilă a fostMănăstirea Bradu, denumită şi CetateaDoamnei Neaga, rezidită în anul 1632de către Radu Mihalcea vel Comis,situată în localitatea Haleş, judeţulBuzău, care dispunea de un zid deincintă, patru turnuri semicirculare şiturnul clopotniţă (foto), toate prevă-zute cu orificii pentru tragere, sub formăde gaură de cheie întoarsă.

Page 16: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol32

Matei Basarab (1632-1654) a fost domnitorul care s-a preocupat con-stant de fortificarea ansamblurilor mănăstireşti din zona subcarpatică a ŢăriiRomâneşti (Brebu, Govora, Arnota, Polovragi), cât şi din zona de câmpie(Strehaia, Sadova, Brâncoveni, Căldăruşani, Negoieşti, Slobozia, Măxineni),cât şi de întărirea Mănăstirii Tismana.

Mănăstirea ComanaÎn Câmpia Română, pe direcţia

Giurgiu-Bucureşti, viitorul domnitorRadu Şerban (1602-1610, 1611) a ri dicatîn 1588 cel mai puternic ansamblumonastic fortificat, Mănăstirea Comana,care cuprindea zidul de incintă (44/61m),turnuri de colţ patrulatere şi turnulclopotniţă, care includeau drumul destrajă, metereze şi locaşe de tragere cu arcuri, arbalete şi arme de foc.

Dispunerea ansamblului în zona văii Neajlovului asigura o protecţiesuplimentară prin valorificarea cursului apei care înconjura din trei părţiterenul pe care fusese construit lăcaşul de cult.

Ansamblurile monastice din Ţara Românească, întreţinute şi dezvoltatepână la sfârşitul secolului al XVIII-lea, inclusiv de către domnitorii fanarioţi,au fost utilizate şi valorificate în contextul războaielor dintre imperiile hab-sburgic, ţarist şi otoman, care îşi disputau supremaţia asupra spaţiului românesc.

La începutul secolului al XIX-lea, în contextul Revoluţiei conduse deTudor Vladimirescu şi a acţiunii trupelor eteriste şi otomane în Ţara Româneascăşi Moldova, ansamblurilor monastice le-a fost acordată o atenţie importantăfiind întărite cu garnizoane, aprovizionate cu material necesar pentru luptă,folosite ca loc de dispunere temporară a unor grupări de forţe.

Mănăstiri fortificate din Oltenia (Strehaia, Cotmeana, Tismana, Bistriţa,Cozia, Polovragi, Crasna) şi din Bucureşti (Cotroceni, Mihai Vodă, Antim,Văcăreşti) au fost incluse în sistemul de apărare preconizat de Tudor Vladimirescu.

Includerea bisericilor în ansambluri monastice fortificate, cu toate con-secinţele pozitive şi negative, a fost o soluţie adoptată de către domnitoriiromâni în contextul impunerii de către Poarta otomană a demolării fortifica-ţiilor de tip cetate.

Fortificarea bisericilor şi mănăstirilor a prezentat avantajul protecţieilăcaşelor de cult faţă de acţiunile din exterior şi interior, cu motivaţii dintrecele mai diverse.

Page 17: Fortificatii in Evul Mediu

Titlu articol 33

În acelaşi timp, în unele cazuri şi situaţii, lăcaşele de cult au avut desuferit în urma acţiunilor militare declanşate direct asupra lor, ocupării tem-porare a acestora pentru cartiruirea trupelor, prilej de distrugeri voluntaresau involuntare, sustrageri de valori materiale, unele irecuperabile.

Începând cu secolul al XIX-lea, s-a pus problema unor restaurări a lăca-şelor de cult existente, cât şi a elementelor de fortificaţie.

O privire de ansamblu asupra elementelor de fortificaţie existente înjurul bisericilor şi mănăstirilor evidenţiază că restaurările efectuate au eludatîn bună măsură aspecte de detaliu, aparent neînsemnate dar clar în dezavan-tajul unei reprezentări corecte a realităţilor.

La majoritatea zidurilor de incintă lipsesc drumurile de strajă, meterezele,ambrazurile şi crenelele de tragere. Turnurile clopotniţă au suferit modifi-cări, astfel încât componenţa defensivă a acestora este din ce în ce mai puţinvizibilă.

Apreciem că o revedere sub acest aspect a fortificaţiilor este necesară şiutilă. Necesară pentru a prezenta o realitate a acelor vremuri, care să fie corectprezentată vizitatorilor şi percepută la adevărata valoare şi dimensiune decătre aceştia.

Nevoia de spaţiu a făcut ca încăperi cu destinaţie exclusiv pentru nevoide apărare să fie utilizate în alte scopuri.

În cadrul ansamblurilor mănăstireşti fortificate, în procesul de restau-rare trebuie să se acorde atenţie lăcaşului de cult, cât şi elementelor carefăceau parte din sistemul defensiv. Orice eludare sau înlăturare a elemen-telor de fortificaţii diminuează capacitatea arhitectonică a obiectivului, maiales când azi, în condiţiile libertăţii de mişcare în ţară şi străinătate, vizita-torul român are elemente de comparaţie şi de aici aprecierea, de cele maimulte ori obiectivă, care se face.

Bibliografie1. Cerchez Leon, colonel, Cum s-a comportat fortificaţia permanentă

franceză în războiul mondial, Bucureşti, 19222. Crăiniceanu, general, Tratat de fortificaţiune, tomul 1, Bucureşti, 19113. Gorsky, locotenent, Fortificaţia în general şi în particular, fortificaţia

noastră, Roman, 18924. Hârjeu, C.N., colonel, Fortificaţiunea permanentă, curs profesat la

Şcoala Superioară de Război, Bucureşti 1902-19035. Istoria militară a poporului român, vol. II, III, IV, Bucureşti, 1986, 19876. Marele Mircea Voievod, Bucureşti, 1987

Page 18: Fortificatii in Evul Mediu

Semnatar articol

7. Panaitescu, Sc., colonel, Din istoria fortificaţiei, Târgovişte, 19148. Revista armatei, nr. 23 din 15 decembrie 18919. Rosetti Radu, general, Privire generală asupra artei militare a românilor,

Bucureşti, 194410. Rosetti Radu, general, Istoria artei militare a românilor până la mijlocul

veacului al XVII-lea, Bucureşti, 2003

Webgrafiewww.crestinortodox.rowww.descopera.orgwww.emaus.mdwww.hoinareala.rowww.liceulovidius.rowww.neamt.rowww.perlamuresului.rowww.romanianmonasteries.orgwww.tourist-informator.infowww.vilascandinavia.rowww.dacialibera.comwww.fronius-residence.rowww.locuri-unice.rowww.manastiri-bucovina.go.ro/sucevita.htmwww.manastiriortodoxe.rowww.traseeromania.ro

ABSTRACT

Aspects Regarding Mediaeval Fortifications of the RomanianCountries The defensive system of the Romanian Countries included, as an objective

necessity, in agreement with the political and military situations and with the geo-graphic features of the territory, the preparation hereof for defense. Permanent for-tifications, with the their material and human component, acknowledged periodsof evolution and involution, adaptations and reconsiderations regarding the posi-tioning, architecture, composing elements, military importance etc. Within these,fortified monasteries had a well defined place and role, aspect which is analyzedwithin the paper.

34