Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi,Facultatea de Mecanică,Specializare: Managementul calității in ingineria industrială

REFERATCOMUNICAREA PRIN INTERNET

Profesor Îndrumător: Dr. Ing. Minodora Rîpă

Masterand : Profir MihăițăGrupa: Master MCII

CURPINS

1. Istoric

2. Internetul social

3. Aspecte fatice în comunicarea mediată de computer

4. Politețea în discuțiile pe Internet

5. Analiza conversațională a unor corpusuri pentru comunicarea offline (grupurile de discuţii) şi online (chat)

6. Concluzii

7. Bibliografie

1 Istoric

Fie că ne referim la schimbările economice, la cele sociale, culturale, educaţionale sau de orice altă natură, întreaga societate şi toate ţările au fost afectate de Internet şi de continuul progres tehnologic.Comunicarea a ajuns să fie privită în zilele noastre ca fiind o nouă ideologie, caretinde tot mai mult să acapareze şi să domine acţiunile, atitudinile şi valorile sociale, încondiţiile în care societatea contemporană ne este prezentată ca un spaţiu impregnatde comunicare.Niciodată în istoria omenirii nu s-a vorbit despre comunicare atât de mult cât sevorbeşte în prezent. Comunicarea a cuprins şi continuă să invadeze toate domeniile,pornind de la întreprinderi, unde sectorul relaţiilor umane devine predominant şistrategic, până la marketing-ul care altădată viza produsul, iar acum lucrează la însăşiimaginea instituţiei în care se desfăşoară acţiunile sale, respectiv până la mediilepolitice, care mizează în mod esenţial pe marketing politic şi imagine publică. Înpresa scrisă, rubricile asociate comunicării prosperă, în timp ce în domeniul audiovizualului, comunicarea eficientă face obiectul tuturor dezideratelor politice şi publicitare.Publicitatea a ajuns, la rândul ei, să se autodefinească drept întreprinderede comunicare.În România, prima conexiune Internet a apărut în 1993, dar, aşa cum studiilesociologice au confirmat, tânăra generaţie nu concepe astăzi existenţa zilnică fără prezenţa calculatorului şi, implicit, a Internetului.Dacă în urmă cu 20 de ani, durata medie petrecută în faţa calculatorului erade maximum 2 ore, situaţia s-a schimbat radical odată cu informatizarea locurilor demuncă şi creşterea accesului la computerele personale ajungându-se, conform unui studiu realizat tot de Forrester Research, ca numărul mediu de ore petrecut zilnic înfaţa unui calculator / persoană în spaţiile occidentale să fie cuprins între 4,5 şi 8 ore In anii 90, când Internetul era încă o noutate, costul accesului online era ridicat, iar marea majoritate a activităţilor nu aveau o componentă online, exista o delimitare foarte clară între timpul petrecut la calculator şi timpul petrecut online, acest lucru s-aschimbat odată cu creşterea gradului de accesibilitate a Internetului. Analizele efectuate de agenţiile care măsoară timpul petrecut online arată că acesta a devenit unconcept fluid şi greu de delimitat. Consumatorii nu mai consideră o bună parte dintimpul petrecut online ca fiind în categoria de activităţi petrecute pe Internet. Internetul a evoluat în mod esenţial începând de la mijlocul anilor 90 (perioada în care a început să intre în mainstream) şi până astăzi. Practic, am asistat la o evoluţie a Internetului de la un mediu care era, în mod primar, unul tranzacţional, la un mediu a cărui principală caracteristică este relaţionarea socială. Analizele efectuate de agenţiile care măsoară timpul petrecut online arată că acesta a devenit un concept fluid şi greu de delimitat. Consumatorii nu mai consideră o bună parte din timpul petrecut online ca fiind în categoria de activităţi petrecute pe Internet. De fapt, în funcţie de dispozitivele informatice pe care lucrează, mulţi consumatori sunt conectaţi, în mod automat, permanent la Internet. Internetul a devenit o parte atât de firească a vieţii consumatorilor săi, încât anumite activităţi devenite foarte comune,precum accesarea reţelelor de socializare precum Facebook, Twitter, LinkedIn etc.nu mai este considerată a fi activitate online. Numai atunci când realizează activităţispecifice, precum căutarea unei informaţii pe Internet, consumatorul înregistrează

timpul respectiv ca fiind timp petrecut online. Astfel, petrecerea timpului pe Interneta devenit o activitate uzuală, naturală, foarte bine integrată în rutina zilnică a individului.

2 Internetul social

Se poate afirma cu siguranţă că un cert potenţial şi multiple idei pentru creareade reţele de calculatoare în vederea facilitării unor noi forme de interacţiune socialămediată de computer au fost sugerate încă de timpuriu, iar eforturile de a sprijinireţelele sociale prin comunicarea mediată de computer au fost efectuate în mai multeservicii on-line.Mai multe prototipuri de site-uri de reţele sociale au fost lansate cu servicii on-line rudimentare, cum ar fi America Online, Prodigy si CompuServe.Reţele sociale timpurii pe World Wide Web au fost iniţiate sub formă de comunităţion-line, cum ar fi Geocities (1994) şi Tripod.com (1995).Evoluţia de la Web 2.0 spre şi până la Web-ul Social a fost, în aceste condiţii,una absolut firească, naturală. Astfel, odată cu creşterea semnificativă a accesuluila Internet pentru un număr tot mai mare de utilizatori (peste 2,4 miliarde în iunie2012) , precum şi odată cu creşterealărgimii de bandă şi evoluţia modalităţilor de accesare a internetului (evoluţia de laaccesul dial-up la broadband, de la conectarea prin cablu la cea wireless şi 4G etc.), încombinaţie cu personalizarea prezenţei şi a participării utilizatorilor la comunicareaonline, internetul a devenit un mediu preponderent social. Mai exact şi mai corect,s-a transformat într-un mediu social virtual în care membrii societăţii – fie ei indivizisau organizaţii – au început să interacţioneze similar vieţii reale, creând comunităţiîn care avantajele majore sunt comunicarea instantanee, lipsa barierelor geograficeşi percepţia (uneori exagerată de necunoaşterea pericolelor) existenţei unui grad crescut de securitate fizică şi intimitate, ca urmare a interacţiunii exclusiv electronice.Un serviciu de reţea socială constă practic într-o reprezentare a fiecărui utilizator– sub forma unui profil – împreună cu legăturile lui sociale şi o varietate de serviciisuplimentare. Site-urile organizate sub formă de reţele sociale permit utilizatorilor săîmpărtăşească idei, activităţi, evenimente, dar şi interese în cadrul reţelelor lor individuale.Serviciile de reţele sociale bazate pe web fac posibilă conectarea oamenilorcare împărtăşesc interesele şi activităţile dincolo de frontiere politice, economicesau geografice.Principalele tipuri de servicii de reţele sociale sunt cele care au la bază un punctcomun – cum ar fi anul şcolar sau cel universitar – şi presupun interconectarea colegilor sau prietenilor, de obicei, cu auto-descriere de pagini şi un sistem de recomandare legat de încredere. Deja populare, o serie de servicii care combină mai multe metode de conectare şi creare a grupurilor utilizatorilor comuni sunt folosite pe platformele de tip Facebook şi Twitter, utilizate pe scară largă în toată lumea, respectiv Nexopia (utilizată mai ales în Canada). Pot fi enumerate însă în continuare reţele sociale precum: Bebo, VKontakte, Hi5, Hyves .Pe plan mondial se poate vorbi despre consecinţe din ce în ce mai accentuate şimai vizibile privind comunicarea prin reţelele sociale. Analiştii sunt de părere că fără

reţele sociale evenimentele s-ar fi desfăşurat altfel. Câteva exemple de evenimenterecente (2011) influenţate puternic de comunicaţia prin reţele sociale: 1 Aşa-numita primăvară arabă (Howard şi Duffy, 2011); 2 Protestele publice şi mişcarea cetăţenilor împotriva proiectului de cale ferată „Stuttgart 21” (Germania) .3 Efectele interesante produse în relaţiile internaţionale de publicareaunor date confidenţiale prin intermediul reţelei Wikileaks , 4 Influenţa reţelelor YouTube, Facebook si Twitter a schimbat deja radicalindustria divertismentului .

3 Aspecte fatice în comunicarea mediată decomputer

Oamenii tastează cuvinte pentru a comunica prin e-mail sau chat. Această barieră atextului scris ţine deoparte unele persoane de acest tip de comunicare. Însă, celor cărora le place să scrie, aceasta comunicare (în special e-mailul) le dă ocazia să îşi poată exersa această competenţă. Este posibil chiar să existe diferenţe de abilităţi de receptare şi astfel să se poată face o clasificare a persoanelor cărora le place să comunice în scris şi celor cărora nu le place.Atunci când nu cunoaştem în prealabil identitatea interactanţilor cu care schimbămmesaje, nu avem informaţii decât despre adresa lor electronică. Alte aspecte ale identităţii (nume, sex, vârstă) pot corespunde unei identităţi fictive. La început, toţi utilizatorii sunt anonimi. Sunt anonimi faţă de ceilalţi utilizatori şi vice versa.Un e-mail trimis de un utilizator către un alt utilizator, dar nu prin intermediul grupului de discuţii, presupune anularea anonimatului. Aceeaşi situaţie de ieşire din anonimat o presupune şi trimiterea unui mesaj privat (PM).În comunicarea online, receptorii pot şti sau nu cine este emiţătorul sau unde se află când trimite un mesaj. Dacă emiţătorul doreşte, el poate utiliza un pseudonim (nickname), iar adresa conţine numai informaţii generale privind locul în care se află.Acestă posibilitate a anonimatului în e-mail (în grupurile de discuţii) şi chat dezinhibăunele persoane, care spun lucruri pe care în mod normal nu le-ar spune. Absenţa contactului face – to – face amplifică efectul de dezinhibare. În anumite cazuri, rezultatul este că unii utilizatori vorbesc agresiv, într-o manieră antisocială, în timp ce alţii sunt încurajaţi să fie mult mai sinceri şi afectuoşi. Anonimatul nu este în sine un lucru bun sau rău. Simultaneitatea reprezintă prima diferenţă între cele două tipuri de comunicare mediată de computer. Cea mai importantă calitate definibilă a IRC este aceea că textul este guvernat de temporalitate şi de caracterul direct. Faptul că schimburile au loc în timp real aduce reacţii cognitive mult mai apropiate de întâlnirile face – to – face; schimburile sunt rapide şi participanţii nevoiţi să răspundă prompt, pentru ca replicile lor să menţină relevanţa convenţională. Pauzele lungi şi răspunsurile lungi, de asemenea, produc decalaje, inacceptabile în acest tip de comunicare. Prin forma sa şi textul desfăşurat, se poate afirma că chat-ul se plasează între varianta scrisă şi cea orală a comunicării. Din faptul că simultaneitatea nu caracterizează şi comunicarea offline derivă o altă trăsătură şi anume viteza de reacţie adaptabilă: conversaţia se poate produce la diferite intervale de timp, ritmul schimburilor indicând tipul de relaţie care se dezvoltă între utilizatori.

Adaptabilitatea mărimii grupului este o altă caracteristică a comunicării offline, mai precis spus o caracteristică a grupurilor de discuţii.Pentru ambele tipuri de comunicare mediată s-a putut discuta despre repezentarea nonverbalului şi a paraverbalului. Faptele înregistrate sunt numeroase, în comunicarea mediată de computer non-verbalul şi paraverbalul fiind reprezentate de aşa–numitele emoticoane, pentru care s-a urmărit realizarea unei clasificări: smiley ilustrativ, smiley interpretativ, smiley care marchează relaţia dintre emiţător şi receptor, smiley cu funcție de anti-FTA.În ceea ce priveşte mărcile paralingvistice, s-a constatat că tăcerea este cea care nufuncţionează ca în comunicarea face – to – face. Dacă în cazul comunicării orale tăcerea este interpretată ca dorinţă de a nu exprima nimic, în comunicarea mediată, aceasta este pusă întotdeauna pe seama decalajului temporal.O altă problemă abordată a fost reprezentarea în scris a codului verbal, pentru că încomunicarea mediată de computer se folosesc semnele grafice ale codului ASCII şi nu se utilizează semne precum diacritice sau umlaut. Utilizatorii români nu au considerat acest lucru un impediment, iar corpusul studiat a oferit suficiente dovezi care să conducă către ideea că aceştia au dezvoltat un sistem propriu de scriere pentru a suplini lipsa diacriticelor. Astfel, ortografierea lui ş, ţ, se face ca sh, tz, litera c este înlocuită de cele mai multe ori cu k, se tinde către omiterea nu numai a lui c , ci şi a grafemului a din grupuri precum ca, câ, că, ajungându-se la forme de genul: kre=care, k=ca, dak=dacă etc. Se poate semnala și faptul că se întâlnesc foarte des combinaţii de litere şi cifre, prin citirea lor rezultând un cuvânt sau o sintagmă, precumşi faptul că regulile ortografice şi de punctuaţie sunt anulate de cele mai multe ori.Grupurile de discuţii şi, cu atât mai mult, chat-ul oferă căi de obţinere de informaţii „la prima mână” în legatură cu atitudinea vorbitorului privind faptele fonetice, fonologice, morfologice şi sintactice din idiolectul lui, fapte care reflectă actualul şi continuul proces de schimbare lingvistică.

4 Politețea în discuțiile pe Internet

O altă problematică discutată este aceea a strategiilor comunicative, inclusiv a strategiilor de politeţe. Acest lucru a fost posibil tocmai pentru că sunt elaborate câteva manuale de „bună purtare” pe Internet. Acestea s-au născut din nevoia de a asigura o bună calitate interacţională şi relaţională. Neticheta are structura unui sistem normativ şi axiologizat, fiind un ansamblu determinat de reguli clare. Neticheta este o „lege naturală”, născută din nevoia de a tempera comportamentul utilizatorilor pe Internet, este o formă de text colectiv, iar absenţa datării regulilor, a informaţiilor despre cei care le-au conceput, a datelor cronologice ale apariţiei diferitelor netichete ne dau sentimentul unei creaţii spontane.Folosirea imperativului, exemplele de comportament nepotrivit şi scoaterea în evidenţă a problemelor pe care le pun, justificarea prealabilă a necesităţii de a respecta regulile, apărarea unui model al conversaţiei curtenitoare şi cooperative ne fac să asemănăm neticheta cu manualele de politeţe. Nerespectarea acestor reguli se consideră impoliteţe (sancţionată de administratorii reţelelor), ca şi în cazul comunicării faţă în faţă.Regulile generale ale Netichetei sunt:- Reguli legate de constrângerile tehnice – prin care se subliniză faptul că mesajele

transmise nu trebuie să fie lungi şi nu trebuie să conţină elemente pe caredestinatarul e posibil să nu le poată decoda.- Reguli legate de legislaţie – sunt cele care reglementează schimbul de informaţii,respectiv dreptul de autor. Mesajele primite şi retransmise nu trebuie modificate.- Reguli legate de problemele de identificare a emiţătorilor şi receptorilor – carerecomandă semnarea e-mailului şi nu folosirea avantajului acestui tip decomunicare de asumare a unei identităţi false.- Reguli care privesc conţinutul mesajelor – nu este potrivită trimiterea mesajelorcu conţinut rasist sau sexiste. Trimiterea de mesaje comerciale, deşi consideratănepotrivită, este greu de menţinut sub control datorită laturii puternic comerciale aInternetului din ultimii ani. Aceste reguli, de asemenea, atrag atenţia asupraopacizării datelor contextuale, în sensul că este indicat să nu se trimită informaţiimult prea personale (gen vârstă, sex) interlocutorilor.- Reguli de politeţe – fac referire la menajarea eului individual (face) pentru cănumeroase enunţuri pot constitui ameninţări pentru acesta (face), iar locutorului îirevine sarcina de a ocroti eul (face) prin evitarea producerii unui enunţameninţător. Există trei strategii prin care se poate realiza acest lucru: evitareatransmiterii unor mesaje ameninţătoare, moderarea tonului lor sau repararea careintervine atunci când un astfel de mesaj a fost transmis şi utilizatorul va trebui sătrimită un nou mesaj cu un conţinut mai puţin dur.- Utilizatorul trebuie să fie atent în momentul conceperii mesajului, pentru că laturaumoristică sau emoţională a acestuia trebuie să fie măsurată. Este o regulă celmai des încălcată, deoarece ambiguitatea şi jocul sunt constituenţii schimburilorverbale.- Regula decenţei se referă la buna – cuviinţă a participanţilor, ceea ce presupune caaceştia să fi luat contact în prealabil cu regulile grupului de care aparţin.

5 Analiza conversațională a unor corpusuri pentru comunicarea offline (grupurile de

discuţii) şi online (chat)

Analiza conversaţională a corpusurilor selectate ca suport pentru teză susţine aceeaşi idee a similitudinii între funcţionarea comunicării mediate şi cea face – to – face.Studiul se constituie din două componente, pentru fiecare tip de comunicare mediată.Pentru comunicarea offline (grupurile de discuţii), concluzia la care s-a ajuns este că, în conformitate cu modelul propus de W. Edmondson, în cadrul ei se realizează toate tipurile de mişcări interacţionale: ofertă, satisfacere, respingere, contracarare, reofertare. Pentru grupurile de discuţii, s-a constatat că schimbarea temelor de discuţie nu poate fi făcută cu aceeaşi frecvenţă ca în cazul comunicării fatice, ceea ce conduce către un tip de discurs semi–instituţional, dar care se caracterizează şi prin trăsături ale discursului non–instituţional, pentru că forma tipică de concretizare este conversaţia curentă.Specific comunicării offline este faptul că, în acest tip de interacţiune verbală, esenţialeste momentul centrării, adică dezbaterea reală a problemelor care ţin de tema propusă pentru discuţie.

Citatul, de asemenea, este caracteristic comunicării offline; acesta nu poate apărea nici în cazul comunicării online şi nici în cazul conversaţiei orale. Această tehnică este folosită cu o mare frecvenţă în grupurile de discuţii pentru că şi softul citează automat o parte din mesaj.În ceea ce priveşte elementele care reprezintă non–verbalul şi paraverbalul, trebuieprecizat că, în comunicarea offline, frecvenţa lor este scăzută.Analiza conversaţională arată că funcţionarea comunicării online este asemeneacomunicării fatice curente. Una dintre puţinele deosebiri este aceea că la comunicarea online pot participa un număr mare de utilizatori, ceea ce în cazul comunicării fatice este mai rar. Rolurile de emiţător şi receptor se schimbă cu o frecvenţă mare, ca şi subiectele de discuţie. La începutul conversaţiei, toată lumea vorbeşte cu toată lumea şi despre orice, urmând ca perechile de adiacenţă să se formeze pe parcursul derulării conversaţiei. Perechile de adiacenţă sunt întrebare– răspuns, salut – salut, ofertă – acceptare/refuz, invitaţie – acceptare/refuz, compliment – acceptare/respingere, ca şi în cazul cazul interacţiunii verbale curente.Specific comunicării online, aşa cum s-a mai subliniat, este că secvenţele iniţiale şi finale (salutul iniţial şi final) sunt întotdeauna confirmate, devenind elemente de feedback.Neconfirmarea lor nu este aproape niciodată interpretată ca dorinţă de a nu conversa sau de încheiere a conversaţiei, ci sunt puse pe seama programului de chat utilizat.Corpusul analizat pentru comunicarea online a oferit numeroase reprezentări ale unorelemente non-verbale şi paraverbale, care au dus la reconstruirea contextului interacţional, la dezambiguizarea mesajelor şi la indicarea modului în care acestea trebuie interpretate, substituind mimica facială a locutorului, intonaţia şi gesturile sale.Inteligibilitatea textelor rezultate în urma unei astfel de conversaţii este discutabilă,pentru că, de cele mai multe ori, aspectul acesteia este de „haos conversaţional”: propoziţii care aparent nu au legătură una cu cealaltă, exprimate, cel mai adesea, într-un limbaj specific. Este cunoscut deja faptul că unele abrevieri folosite în camerele de chat au intrat şi în comunicarea offline (chiar şi în cazul e - mailului public, cel utilizat la serviciu sau şcoală) şi de aici tind să se extindă şi în comunicarea obişnuită.

6 Concluzii

Impactul pe care evoluţia explozivă a accesului la Internet, a mobilităţii accesuluişi a tehnologiilor implicate în dezvoltarea de canale şi sub-canale de comunicarepersonalizată incluse în ansamblul general al noului mediu de comunicare este încăîn curs de măsurare, analiză şi cuantificare. Cu siguranţă că următorul deceniu va aduce noi instrumente şi tehnologii capabile să virtualizeze din ce în ce mai mult viaţa socială reală pe care o trăim în prezent.Suntem îndreptăţiţi ca astăzi să discutăm despre un fenomen real de informatizare a societăţii noastre prin implicarea indivizilor, aşa cum s-a specificat anterior, în tot mai multe şi mai complexe activităţi comunicative. Astăzi, atribute precum „online”, „digital”, „virtual” sau „cyber” sunt deja consacrate

în aproape toate domeniile de activitate. Însă, potenţialul de dezvoltare a noilor tehnologii informatice şi a implicaţiilor acestora în diferite domenii este încă insuficient explorat, ceea ce oferă direcţii şi subiecte interesante pentru cercetări viitoare.

Bibliografie

1. Cuilenburg, J.J., Scholten, O. şi Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Bucureşti: Humanitas, 1998.2. Miege, B., Societatea cucerită de comunicare, Iaşi: Polirom, 2000.3. Hurme, P., „Online PR: Emerging Organisational Practice”, 2001, Corporate Communications: An International Journal, vol. 6, nr. 2, 2001.3. Stuttgard- a city in conflict, [Online] disponibil la adresa http://www.stop-stuttgart21. info/, accesat la data de 12 septembrie 2012.4. Wardrop, K., „Edinburgh: Scotland’s Inspiring Capital”, în City Branding: Theory and Cases, Basingstoke [u.a.]: Palgrave Macmillan, 2011.5. Weber, L., Marketing to the Social Web: How Digital Customer Communities Build Your Business, New Jersey: John Wiley and Sons, 2009.6. Xiang, Z. şi Gretzel, U., „Role of Social Media in Online Travel Information Search”, 2010, Tourism Management, vol. 31, nr. 2, 2010. 7. Amza, R.M., (2005), Trăsături ale comunicării mediate de computer în PanăDindelegan, G. (coord.), Limba română. Structură şi funcţionare, Bucureşti, EdituraUniversităţii din Bucureşti8. Amza, R.M., (2009), Elemente fatice în comunicarea mediată de computer, înRodica Zafiu, Gabriela Stoica, Mihaela N. Constantinescu (coord.), LimbaRomână, Teme actuale; Actele celui de al 8 lea colocviu al Catedrei de LimbaRomână (București, 5-6 dec. 2008), București, Editura Universității din București9.Crystal, D., (2001), Language and the Internet, Cambridge, Cambridge UniversityPress