Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionarea

economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber,

autonom şi raţional, corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot

mai sporite, cu resurse economice limitate. În condiţiile actuale, pentru funcţionarea eficientă a

economiei de piaţă trebuie avută învedere existenţa cumulativă a următoarelor condiţii:

1. piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce, cât şi pentru cine să se producă în condiţiile

libertăţii de acţiune a agenţilor economici;

2. deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme, din interacţiunea acestora

rezultând producţia globală şi consumul;

3. concurenţa între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare reprezintă obiectivul

major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia;

4. indivizii acţionează pe baza intereselor personale şi a principiului eficienţei maxime, atingerea

acestor interese realizându-se prin mecanismul preţurilor, numai în măsuraîn care deciziile lor iau

în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi;

5. formarea liberă a preţurilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către agenţii economici, a

cererii şi a ofertei;

6. proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici;

7. instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă;

8. intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă

şisupravegherea funcţionării normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor

economice;

9. existenţa unei structuri tehnico-economice moderne ca o condiţie a satisfacerii decente a nevoilor

fundamentale ale tuturor cetăţenilor

Economia de piata corespunde unei trepte superioare de dezvoltare a economiei de schimb,

generalizării acesteia.

Intuind această tendință de generalizare a economiei de schimb, ca formă universală de

organizare și desfățurare a activității economice, teoria economică s-a preocupat încă din perioada

economiei politice clasice să fundamenteze modele de organizare și funcționare apte să ofere

rezolvări problemei economice generale determinate de legea rarității resurselor, a bunurilor în

general.

Pe aceasta baza au fost elaborate sistemele economice ca tipuri de organizare si reglare a

activitatii economice. În esență, este vorba despre modul în care mecanismele de funcționare și

1

adoptare a deciziilor asigură coerența soluțiilor cu privire la: ce se produce?; cât se produce?; cum se

produce? (cu ce resurse și în ce combinații de factori de producție)?; pentru cine se produce (cum să

asigure accesul persoanelor la bunurile produse). Modalitățile concrete prin care se dau răspunsuri la

aceste întrebări ce decurg din problematica economică generală, sunt sintetizate sub forma a două

modele teoretice de organizare și funcționare a economiei de schimb:

I.sistemul economiei de piață;

II.sistemul economiei centralizate (de comandă).

Referindu-ne la sistemul economiei de comandă, atunci putem menționa că el nu a reușit să

imprime raționalitatea competitivă în utilizarea resurselor, producând bunuri economice insuficiente

în raport cu cererea, într-o structură slab diversificată și mai puțin performante sub aspect calitativ.

Decalajele de eficiența și performanța economică dintre cele două sisteme sunt evidente; tot

atât de evidentă este și neraționalitatea economică a sistemului economiei de comandă, întrucât

neperformanța economică generată de lipsa libertății economice și a concurenței și de utilizarea

necompetitiva a resurselor, reprezintă prima formă de risipă a resurselor.

Tabelul 1

Analiza comparativă a sistemului economiei de comandă și a sistemului economiei de piațăCaracteristici Sistemul economiei de comandă Sistemul economiei de piață

1. Proprietatea Preponderența proprietății publice, de stat și cooperatiste asupra mijloacelor de producție

Predominarea proprietății private asupra factorilor materiali ai producției

2. Alocarea resurselor Pe baza unor deciziiadministrativ-centralizate

Pe baza evoluției pieței, a cererii, ofertei și prețului

3. Parametrii ofertei Stabiliti în mod administrativprin planul național unic

Determinați în funcție deevoluția cererii pieței

4. Prețurile Fixate administrativ Formate preponderent în funcție de evoluția raportului cerere-ofertă

5. Cointeresarea/stimularea materială

Absentă, fiind înlocuită cu teoriasau practica egalitarist colectivistă

Motivația muncii prin corelareaveniturilor cu rezultatele

6. Sistemul nevoilor de consum

Stabilit și acoperit în mod administrativ la nivel central

Corespunde semnalelor/informații-lor transmise de piață

7. Planificarea Imperativă, cu un puternic caracter politic

Indicativă, strategică și orientativă

8. Mecanismul economic Coercitiv-administrativ Liber-concurențial

9. Performanța economică

Incapacitate cronică de asigurarea eficienței și competitivității; nivel de trai redus

Eficiență ridicată în utilizarea resurselor; avantaje competitive și un standard de viață ridicat

Sursa: Elaborat de autor în baza surselor bibliografice

2

În cadrul economiei de piaţă, în situaţia fundamentării deciziilor cu privire la preţ, sunt puşi

înainte de toate agenţii economici, care vând şi cumpără mărfuri materiale şi nemateriale, precum şi

diferite organisme a statului, însărcinate să asigure echilibrul economic şi financiar la nivel macro.

Sistemul de preţuri ce a existat în Republica Moldova pînă în 1991 s-a caracterizat prin

următoarele neajunsuri:

1. îndepărtarea preţurilor de nivelul real al costurilor, ceea ce a condus la rezultate

necorespunzătoare, concretizate în existenţa unor unităţi, activităţi şi produse nerentabile, paralel

cu realizarea unor rentabilităţi exagerate la alte produse, activităţi, unităţi;

2. îndepărtarea nivelului preţurilor interne faţă de preţurile externe, unele fiind subevaluate iar

altele supraevaluate în raport cu acestea;

3. menţinerea neschimbată a preţurilor pe perioade mari, neţinându-se seama de raportul

cerere-ofertă, de evoluţia costurilor de producţie sau a preţurilor externe;

4. necuprinderea în costurile de producţie şi în preţuri a unor cheltuieli justificate economic

(cheltuieli cu descoperirea rezervelor geologice, protecţia mediului înconjurător, costul real al apei

şi al reparaţiilor la fondul locativ etc.);

5. în lipsa unor preţuri bazate pe acţiunea legii cererii şi ofertei nu se putea afirma cu precizie

ce activităţi sunt sau nu rentabile şi nu se putea orienta corect nici procesul de dezvoltare şi

restructurare a economiei naţionale etc.

Principalul neajuns al sistemului de preţuri a fost că toate preţurile, cu excepţia celor de la

piaţă şi de contract, erau preţuri administrate, stabilite de stat.

În Republica Moldova unitățile economice, cărora, în principiu, li se dădea în administrare o

parte a patrimoniului global, erau sufocate de presiunea exercitată de administratorul general

(statul). Sub influența reglementărilor administrativ-birocratice adoptate de acesta, a planificării

hipercentralizate, unitățile economice au fost lipsite practic de inițiativă în gestionarea eficientă a

activităților lor. Pe această bază, s-a impus conducerea unitară centralizată, cu ajutorul planului

național unic, a întregii activități economice și sociale. Înlocuirea vechiului sistem economic și

crearea economiei de piață constituie o condiție esențială a progresului economic și social al

Republicii Moldova. Funcționarea eficientă a economiei de piață implică prezența unor cerințe ce

trebuie îndeplinite în domeniul vieții economice: proprietatea privată, concurența efectivă și liberul

schimb al bunurilor, falimentul și lichidarea firmelor.

În procesul de tranziţie o ţară se află în faţa unei opţiuni fundamentale în ceea ce priveşte

preţurile, şi anume: ori se acceptă practicarea unor preţuri relativ mici şi stabile, dar care nu asigură

3

echilibrul dintre cerere şi ofertă, menţinând sau accentuând dezechilibrul, ori se acceptă întroducerea

unui sistem nou de preţuri care va asigura acest echilibru. În vederea echilibrării cererii cu oferta se

poate acţiona şi în direcţia manipulării cererii sau ofertei. Pe linie de cerere pot fi următoarele soluţii

potenţiale: reforma monetară, stimularea atragerii economiilor băneşti şi acordarea, pe seama lor, de

împrumuturi agenţilor economici, folosirea unui sistem fiscal care să combată evaziunea şi specula.

Pe linia creşterii ofertei, trebuie acţionat în vederea creşterii producţiei. O altă soluţie ar fi creşterea

importurilor, dar ea prezintă dezavantajul reducerii rezervelor valutare a ţării. Astfel, singura

modalitate pentru aplanarea dezechilibrelor dintre cerere şi ofertă a rămas să fie liberalizarea

preţurilor. Liberalizarea preţurilor a atras după sine şi adoptarea unor măsuri de protecţie socială:

acordarea unor compensaţii, prin adaosuri la salarii şi pensii, indexarea veniturilor pe baza indicelui

mediu de creştere a preţurilor şi tarifelor, alocaţii de stat pentru copii etc.

Întreprinzătorul este principalul agent al economiei de piață.

Întreprinderea reprezintă spaţiul în care se reunesc şi se combină factorii de producţie, se

desfăşoară procesul de producţie, se produc bunuri economice şi se creează valoare nouă, pe baza

diviziunii sociale a muncii şi a cooperării directe şi indirecte, între toţi cei care o compun şi o

reprezintă.

În societate,  întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale

putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni:

- o dimensiune economică  – pentru că aici se creează avuţia;

- o dimensiune socială  – pentru că desemnează o comunitate de oameni ce muncesc împreună şi a

căror interacţiune o fac funcţională;

- o dimensiune juridică  – pentru că se bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau natura

activităţii sale.

Firmele diferă între ele însă indiferent de tipul său firma se caracterizează prin următoarele

trăsături:

1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii;

2. Pentru a răspunde acestui scop, firma trebuie să dispună de un patrimoniu, doar pe această

bază fiind posibilă asumarea riscului unei activităţi economice;

3. Firma combină factorii de producţie  pentru realizarea unui bun sau serviciu;

4. Firma de tip capitalist produce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea pulsul pieţei se

reflectă în activitatea ei. Deciziile acestora se bazează pe informaţii  privind: cererea şi oferta

4

celorlalţi producători;  preţurile; indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de

muncă; investiţiile actuale şi de perspectivă.

5. Finalitatea firmei este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia supravieţuirii şi

dezvoltării firmei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale.

Totădată existența economiei de piață impune un șir de avantaje și pentru consumator care

se reflectă prin:

reducerea cheltuielilor de producție și genearea prețurilor mai mici

ridicarea calității produselor;

creșterea volumului producției și sporirea ofertei;

progresul tehnic.

După destrămarea URSS şi declararea independenţei la 27 august 1991, Republica Moldova a

traversat o etapă complexă de tranziţie la economia de piaţă, înfruntînd un declin economic de proporţii.

Ca urmare liberalizării ambițioase a economiei de la începutul anilor '90, Moldova a introdus

o monedă de schimb convertibilă, a liberalizat prețurile, a încetat acordarea de credite preferențiale

pentru firmele și companiiile de stat, a început procesul de privatizare, a eliminat controalele pentru

exporturi și a înghețat dobânzile. 

Criza economică a durat 10 ani (din 1990 şi până în 1999 inclusiv), perioadă în care PIB s-a redus

practic de trei ori. Începând cu anul 2000 economia a înregistrat o oarecare stabilitate, normalizîndu-se

volumul de producţie, ce a influenţat parţial şi reducerea sărăciei.

Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică evoluția PIB-ului în perioda 1995-2014

(6 luni) se prezintă în figura nr. 1.

În perioada 2000–2005 PIB, în termeni reali, s-a majorat cu 43%. Ca urmare, rata sărăciei s-a redus

cu 41,3%.

Republica Moldova continuă să menţină stabilitatea macroeconomică. În 2005 inflaţia s-a redus de la

44% în 1999 până la 10%, menţinîndu-se un curs de schimb relativ stabil al monedei naţionale, iar rezervele

valutare s-au majorat semnificativ.

Creşterea economică şi împrumuturile externe prudente au permis reducerea ponderii datoriei publice

şi datoriei publice garantate din PIB de la 79% în 2000 până la 27% în 2005. Acest fapt s-a datorat

promovării unei politici monetar-creditare adecvate în ambianţă cu o politică fiscal-bugetară rigidă, precum şi

implementării reformelor fiscale, avînd drept scop perfecţionarea sistemului de colectare a impozitelor.

În perioada anilor 2005-2014 PIB-ul a avut tendinție de creștere cea mai mare rată a creșterii

înregistrată find înregistrată în anul 2013 cu un PIB de 100 312 mln lei .

Creşterea economică şi împrumuturile externe prudente au permis reducerea ponderii datoriei publice

şi datoriei publice garantate din PIB de la 79% în 2000 până la 27% în 2005. Acest fapt s-a datorat

5

promovării unei politici monetar-creditare adecvate în ambianţă cu o politică fiscal-bugetară rigidă, precum şi

implementării reformelor fiscale, avînd drept scop perfecţionarea sistemului de colectare a impozitelor.

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 (pr. BM)

PIB, mln lei

Figura 1. Evoluția PIB-ului Republicii Moldova în perioada anilor1955-20014

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor prezentate de BNS1 și Banca Mondială2

În perioada anilor 2005-2014 PIB-ul a avut tendinție de creștere cea mai mare rată a creșterii

înregistrată find înregistrată în anul 2013 cu un PIB de 100 312 mln lei .

În prima jumătate a anului 2014, economia Moldovei a crescut cu 3.9%. După o creștere de

doua cifre de la sfârșitul anului 2013, determinată de redresarea sectorului agricol, creșterea reală a

PIB a încetinit în 2014. Investițiile fixe (+8%) și exporturile (+6.7%) au constituit factorii principali

de creștere pe partea de cheltuieli, în timp ce consumul a stagnat la 0,9%. Întrucât importurile reale

s-au diminuat marginal, contribuția exporturilor nete la creștere s-a ridicat la 3,2 p.p. din PIB.

Reducerea variației stocurilor cu 2,2 p.p. din creșterea PIB a contribuit negativ la creșterea

economică.

Banca Mondială a prognozat pentru anul 2014 un PIB în valoare de 107 900 mln lei.3

Deși în prezent se fac multe încercări de stimulare a investițiilor și dezvoltare a economiei,

rolul major în creșterea economică revine populației plecate peste hotare.

Economia Republicii Moldova este dependentă direct de economiile țărilor vecine, România

și Ucraina, dar (mai ales) și de economia Rusiei. În 2014, în contextul situației tensionate din

Ucraina, și a sancțiunilor internaționale aplicate Rusiei și afectarea economiei ei, dolarul american s-

1http://www.statistica.md/2 http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/eca/moldova3 http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/eca/moldova/

6

a apreciat față de Leul moldovenesc cu 17 procente, iar moneda europeană cu 7 la sută, în decurs de

un an.

Implcațiile mecanismului economiei de piață se reflectă prin nivelul importurilor și

exporturilor realizate de Republica Moldova. Evoluția acetor indicatori în perioda anilor 1997-2013

se reflectă în anexa nr. 1 la prezenta lucrare.

Din datele anexei putem observa că în această perioadă importurile au depășit exporturile.

În anul 2013 exporturile de mărfuri au totalizat 2399,0 mil. dolari SUA, volum superior

celui realizat în anul precedent cu 11,0%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1617,3 mil. dolari SUA (67,4% din total

exporturi), înregistrînd o creştere de 16,4% faţă de anul 2012, care a contribuit la sporirea

exporturilor cu 10,5%.

Reexporturile de mărfuri au avut o valoare de 781,7 mil. dolari SUA, care echivalează cu o

cotă de 32,6% în total exporturi. Comparativ cu anul 2012 reexporturile de mărfuri s-au majorat cu

1,2%.

Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în

anul 2013 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 3093,7 mil. dolari SUA, cu 42,7 mil.

dolari SUA (+1,4%) mai mare faţă de cel înregistrat în anul 2012. Cu ţările Uniunii Europene (UE-

28) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 1331,9 mil. dolari SUA (în anul 2012 – 1306,5

mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 747,9 mil. dolari SUA (în anul 2012 – 695,6 mil. dolari

SUA).

În final, ținînd cont de situația Republicii Moldova, am vrea să menționăm că o țara cu

economie deschisă și o piață internă limitată are doar o cale de creștere economică – exporturile.

Cauza e simplă – majoritatea activităților productive moderne sunt caracterizate de economii

de scară și externalități de „learning by doing” (calitatea producției crește iar costul scade odată cu

volumul producției, deoarece producătorul învață și îmbunatățește produsul/procesul de producere

din propria experiență). Producătorul orientat spre piața internă poate fi incapabil să atingă volumul

de producere necesar pentru a concura la preț și calitate cu bunurile străine. Ca răspuns deseori se

invocă argumentul de  „industrie copil”, aplicat cu anumit succes în Japonia (automobile) și Brazilia

(avioane). Însă dacă economia este prea mică, închiderea pieței la importuri nu soluționează

problema – chiar și în lipsa concurenței externe, piața locală oricum rămâne prea mică pentru a

permite industriilor protejate să ofere produse la prețuri acceptabile pentru societate.

7

Moldova aparține anume acestui grup de țări. Cu alte cuvinte, protejarea și stimularea pieței

interne nu va duce la o dezvoltare economică durabilă. Anume de aceea industriile exportatoare

reprezintă unica forța motrică de dezvoltare Moldovei.

Nu este însă suficient să crești volumul exporturilor. Urmează și să le diversifici.

Concentrarea exporturilor într-un număr mic de sectoare duce la susceptibilitatea economiei la

șocurile externe. Embargourile impuse au demonstrat că aceste șocuri pot fi suficient de puternice

pentru a destabiliza economia. Diversificarea are și un al doilea scop. Țările sărace sunt sărace

deoarece produc și exportă bunuri cu „valoare adăugată scăzută”— prețul unitar raportat la numărul

de ore lucrătoare este scăzut. În acest sens, prin „diversificarea” înțelegem și procesul prin care țara

sporește ponderea exporturilor sofisticate, cu „valoare adăugată sporită” (scriu acest termen în

ghilimele, deoarece, deși extrem de popular în presă și în rapoartele a tot felul de consultanți, el este

de fapt lipsit de sens economic).

Pentru a se ajunge la economia de piață, plecînd de la sistemul economic de comandă,

centralizat, se impune o perioadă de tranziție. Procesul tranziției la economia de piață presupune

transformări radicale în structurile economice și de proprietate, ce se produc în fostele țări cu

economie centralizată, în vederea instaurării proprietății private și a concurenței, a mecanismelor de

piață liberă în reglarea activității agenților economici.

Tranziția la economia de piață nu se face de la sine, ci pe baza unor modificari de natură

instituțională, financiară, juridică etc. Dată fiind complexitatea acestui proces, generată de

dificultatea problemelor ce se cer soluționate și de inexistența unei experiențe istorice asemănătoare,

faptul că nici teoria și nici practica mondială nu dispun de soluții general-valabile, este necesar ca

reforma să fie bine condusă printr-o activitate bine coordonată a statului.

8

Bibliografie:

1. Ciornîi N., Tranziţia la economia de piaţă şi investiţiile străine în Republica Moldova,

Chişinău, Editora Internaţională, 2002;

2. Cojuhari A., Grunzu T, Teoria economică, Chişinău, 2004 

3. Marinecu C., Economia de piaţă. Fundamentele instituţionale ale prosperităţii, București

Editura ASE, 2007;

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Economie_de_pia%C8%9B%C4%83

5. http://www.statistica.md/

6. http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/eca/moldova

9