Capitolul II: ÎNTREPRINDEREA SI MEDIUL SAU ÎNECONOMIA DE PIATA

II.1. Evolutia conceptului de întreprindere

Întreprinderile sunt entitati economice de baza ale economiei nationale,raspândite în teritoriu datorita raspândirii resurselor materiale, în special aresurselor primare limitate sau a accesului la acestea, a resurselor de munca, aconsumatorilor. Datorita variatelor alternative de utilizare a resurselor (factorilor) deproductie în profil teritorial si a necesitatii utilizarii lor eficiente în proceseleeconomice, initiativa agentilor economici se diversifica pe masura adâncirii procesuluide diviziune sociala a muncii. Notiunea de întreprindere are la origine cuvântul francez“entreprise”, iar în terminologia anglo-saxona se utilizeaza cu acelasi sens. De multeori se utilizeaza cu acelasi sens si notiunea de unitate economica sau firma. Ca unitateeconomica, întreprinderea are rolul de a administra cu eficienta maximaresursele de care dispune în vederea realizarii obiectivelor stabilite demanagementul individual sau de grup si de proprietari .

În întreprinderi se desfasoara activitati economice si sociale, prin urmare elefunctioneaza ca organisme economico-sociale care produc bunuri si servicii în scop deprofit. În cazul unor entitati de tip familial scopul prioritar al activitatii economice esteobtinerea unor venituri necesare familiei.

Conceptul de întreprindere a cunoscut o lunga evolutie istorica în procesul deformare si consolidare a economiei moderne. Întreprinderea de azi este esential diferitade cea care a aparut la începutul dezvoltarii capitalismului.

Henri Fayol considera ca întreprinderea este un ansamblu tehnic si economico-social, care are functii specifice si este condusa dupa principii de piata.

Dupa François Perroux “întreprinderea este o forma de productie prin care încadrul aceluiasi patrimoniu se combina preturile diversilor factori de productie aduside agenti economici distincti de proprietarul întreprinderii, în vederea vânzarii pepiata a unui bun sau serviciu si pentru a obtine din diferenta între doua serii depreturi (pretul de vânzare si pretul de cost) cel mai mare câstig banesc posibil”5.

5 Fr. Perroux, Cours d'économie politique, Paris, 1975, pag. 19.6 V. Madgearu, Curs d economie politica, 1944, pag. 117-118.

Întreprinderea privata, individuala sau colectiva are o îndelungata existentaistorica si în tara noastra.

În România antebelica rolul statului în procesul de dezvoltare prin investitii noi afost important, datorita lipsei de capital privat autohton. În anul 1936, capitalul investitîn întreprinderile economice ale statului se ridica la peste 130,7 mld. lei.

Dupa 1944, pe baza principiului “centralismului democratic”, întreprinderiloreconomice, devenite în scurt timp în totalitatea lor întreprinderi de stat si cooperatiste,li s-a limitat dreptul de decizie si au fost incluse în sistemul “planului national unic”,si-au pierdut independenta economica reala si autonomia functionala. Economia decomanda si centralismul excesiv au denaturat principiul autonomiei functionale si alautogestiunii economice si au limitat atributele decizionale ale întreprinderii.Preocuparile pentru definirea întreprinderii au dat nastere la opinii diferite8, dar nu s-aconturat un concept coerent si complet care sa exprime continutul întreprinderii înconditii de piata, întrucât nu erau întrunite conditiile formarii unui astfel de concept.

Desi de multa vreme, pe plan mondial, întreprinderea a ocupat un loc important înanaliza microeconomica traditionala, tratarea conceptului de întreprindere s-a facut deo maniera mecanica, abordându-se legaturile sale cu mediul în principal prin sistemulde preturi si în scopul maximizarii profitului, pe baza unui calcul economic rational.

Teoria economica a întreprinderii, numita si neoclasica, a aparut în cadrulgândirii liberale de la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX. Este vorba deexplicarea deciziilor de fixare a preturilor si a volumului de productie ca raspuns lavariatiile cererii si a costului factorilor de productie. Obiectivul principal eramaximizarea profitului . Pentru neoclasicii de la sfârsitul secolului XIX exista oidentitate între întreprinzator si întreprinderi, întreprinzatorul proprietar impunea

7 V. Slavescu, Ce este întreprinderea economica, Tiparnita nationala I. Ionescu de la Brad, Bucuresti, 19398 I. Blaga, Gh. Manea, Mecanismul economic al socialismului, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1977; Al. Detesan,C. Jornescu, Cartea întreprinderii, Ed. “Viata economica”, nr. 1-2/1972; A. Giurgiu, M.N. Costin, V. Pacuraru,Întreprinderea unitate de baza a economiei nationale a R.S. România, Ed. Dacia, 1978; V.D. Zlatescu,Reglementarea legala a organizarii si conducerii unitatilor socialiste de stat, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974;Dictionar de economie polit ica, Ed. Politica, Bucuresti, 1974.

obiectivul sau personal: cel de maximizare a profitului. Teoria neoclasica se bazeazape cinci ipoteze, care sunt:

1Maximizarea

profitului

2Rationalitatea

deciziilor (rolulcalculului economic).Folosirea minimului

de mijloace siobtinerea maximului

de rezultate

3Functia economica aîntreprinderii consta

în transferulfactorilor de

productie în produsefinite

4Mediul economic estecunoscut. Vânzarile

potentiale si viitorul suntcunoscute

5Limitarea câmpului de

aplicare a teoriei lastudiul pretului si a

volumului de productieal întreprinderii

Întreprinzatorul este confruntat cu constrângeri mai numeroase decât cele retinutede teoria neoclasica (concurenti, consumatori, sindicate, Statul) si trebuie saia majoritatea deciziilor sale într-o perspectiva incerta si în conditii de riscsi incertitudine. Întreprinderea nu este numai o realitate economica care are ofunctiune de productie, cu o relatie stabila între volumul de munca, de capital side productie, ci este de asemenea o organizatie în care actioneaza importantemecanisme de coordonare si de luare a deciziei .

Teoriile moderne despre întreprindere pun accent pe existenta acesteia legatade munca în echipa care conduce la cresterea productivitatii muncii9,10.

Munca în echipa este rezultatul necesitatii combinarii factorilor de productie carepermite o mai buna diviziune a muncii si astfel fiecare individ se specializeaza înactivitati pentru care el este cel mai competent si participa în grup la obtinerea

9 Costin Murgescu - Echipa de conducere în unitatile economice, Ed. Politica, Bucuresti, 197210 Jaques Genéreau - Microeconomie, Hachette, Paris, 1995

produselor finale. Finalitatea specializarii si a combinarii factorilor de productieeste eficienta. Munca în echipa în cadrul unei întreprinderi asigura costuri mairationale si controlul capacitatii muncii si a rezultatelor obtinute.

II.2. Caracteristicile si definirea întreprinderii în economia de piata

Întreprinderile sunt organisme vii care au un rol fundamental în economia de piata,întrucât produc bunuri si servicii si pe aceasta baza distribuie veniturile din activitatealor si creeaza locuri de munca.

Întreprinderea are trei caracteristi ci principale: este o unitate economica si deproductie, este o celula a societatii, este un centru de decizie economica.

Rolul major al întreprinderii consta în faptul ca este un agent economic care existaprin angajatii sai si datorita bunurilor si servi ciilor oferite pe piata consumatorilor sai.

1. Întreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent economica carui functie principala este producerea de bunuri si servicii destinate vânzarii.

Întreprinderea are o forma juridica, deci este o persoana juridica, care poate fiîntreprinzatorul individual sau societatea. În aceasta calitate întreprinderea are unpatrimoniu, cont la banca, contabilitate proprie si încheie bilant contabil.Întreprinderea este o entitate juridica ce nu trebuie confundata cu forma sub carefunctioneaza la un moment dat. În decursul existentei sale, întreprinderea poatecunoaste mai multe forme juridice (societate cu raspundere limitata, societate peactiuni etc.).

Productia întreprinderii este destinata vânzarii pe piata, deci este comercializabila.Prin aceasta caracteristica, întreprinderea se delimiteaza de alti agenti, cum ar fiadministratiile publice (ministere, organisme neguvernamentale, colectivitati localeetc.) care efectueaza servicii nemarfare.

Pentru a putea produce, întreprinderea are nevoie de diferiti factori de productie(munca, materii prime, semifabricate, energie, utilaje si echipamente de productie etc.)care-i servesc sa obtina bunuri sau sa efectueze servicii destinate clientilor sai. Înacelasi timp, întreprinderea are nevoie de informatii, de resurse financiare, derezultatele cercetarii stiintifice etc., toate aceste inputuri (intrări) procurându-le de pediferite piete ale factorilor de productie, din sectorul financiar-bancar etc. Fiind ounitate producatoare de marfuri, întreprinderea este si un agent derepartitie a veniturilor. Din valoarea produsa de întreprindere sescade valoarea consumurilor intermediare (materii prime, materiale, energieetc.) si rezulta valoarea adaugata. O mare parte din valoarea adaugata aîntreprinderii revine altor agenti economici (impozite, cotizatii la asigurari sociale sifondul de pensii, dobânzi, dividende etc.) si salariatilor sub forma salariilor siparticiparea la profit. Din valoarea adaugata revine întreprinderii parteadestinata fondului de amortizare si provizioanelor, ca si ceadestinata constituirii fondurilor de investitii si de rezerva.

2. Întreprinderea este o celula de baza a societatii, având o importanta functiesociala. Functia sociala a întreprinderii rezida în faptul ca angajeaza personal sisatisface un anumit numar de nevoi ale angajatilor sai. Aceste nevoi vizeazastabilitatea angajatilor, nivelul remunerarii, promovarea, formarea profesionala etc.

Întreprinderea este totodata o organizatie autonoma, o celula sociala a careifunctionare depinde de toate grupurile sociale participante la viata acesteia (actionari,manageri, personal de executie).

Întreprinderea trebuie înteleasa ca o organizatie care raspunde urmatoarelorcriterii:

• este un grup social ce reuneste indivizii în scopul realizarii aceluiasi obiectiv;• este un grup rational organizat, în care exercitarea puterii este bine definita, cu

responsabilitati precizate prin diviziunea muncii si a functiilor sale;• este un grup durabil, structurat si organizat în vederea atingerii obiectivelor

stabilite.

Întreprinderea fiind o organizatie asigura coordonarea rationala aactivitatilor unui anumit grup de persoane în vederea atingerii unui scop comun.

3. Întreprinderea este un centru de decizie economica si ca urmare joaca un rolimportant în economia de piata, întrucât ea hotaraste natura produselor si serviciilor pecare le va obtine, combinatia factorilor, tehnologiile practicate, preturile în relatie cucererea si oferta de pe piata etc.

Întreprinderea nu este numai locul unde se desfasoara productia, ci este uncentru de decizie, condus de întreprinzatori si are ca scop obtinerea de profit.Pentru a putea sa produca si sa obtina profit, întreprinderea consuma resurse materiale,financiare si umane. Ea produce si distribuie cumparatorilor bunuri si servicii la preturimai mari decât costul lor. Fiind o unitate multifunctionala si desfasurându-siactivitatea într-un mediu complex si riscant, întreprinderea trebuie sa-si asigurecoerenta deciziilor privitoare la organizarea interna, la tranzactiile încheiate, sa aleagadeciziile cele mai eficace pentru a-si atinge obiectivele. În acest scop, întreprindereatrebuie sa-si bazeze deciziile pe calcule economice, sa utilizeze metode statistico-economice de fundamentare.

Întreprinderea este subiect al gestiunii economice, este organizatie economicaautonoma, îndeplinind cumulativ urmatoarele conditii:

? are un patrimoniu propriu, pe care îl valorifica si îl dezvolta;? are autonomie decizionala cu scop lucrativ, de productie si executie de

lucrari;? dispune de o relativa independenta în gestiune si de autonomie în luarea

deciziilor;? îsi organizeaza sistemul informational astfel încât sa poata masura

veniturile, cheltuielile si rezultatele obtinute din gestionarea patrimoniului;? îsi achita impozitele si taxele la bugetul statului, bugetele locale si fondurile

speciale.

Autonomia decizionala exprima puterea întreprinderii de libera dispozitie privindpatrimoniul, adica dreptul proprietarilor de a dispune de activele productive sifinanciare necesare exploatarii.

Întreprinderile au autonomie si independenta functionala. Autonomiafunctionala reprezinta totalitatea drepturilor, atributiilor si responsabilitatilor organelorde conducere în gospodarirea eficienta a patrimoniului. Autonomia se manifesta prin

dreptul întreprinderii de a lua decizii în toate domeniile. Autonomia este principalatrasatura a gestiunii economico-financiare, de care depinde autofinantarea,cointeresarea salariatilor, raspunderea materiala si controlul activitatii desfasurate.Autonomia functionala genereaza legaturi economice directe cu alte unitati, relatiifinanciare cu bugetul statului etc. Întreprinderea este titulara de conturi la banci,contracteaza credite si alte împrumuturi. Relatiile cu agentii economici se deruleazape baza de contracte. Prin onorarea contractelor si încasarea valorii produselorvândute, întreprinderile pot sa-si recupereze costurile, sa obtina profit din care, dupaachitarea obligatiilor fiscale, o parte este distribuita actionarilor ca dividende.Autonomia functionala a întreprinderilor se manifesta în toate etapele procesuluieconomic: procurarea resurselor, producerea bunurilor, vânzarea acestora sirepartizarea rezultatelor obtinute. Eforturile întreprinderii trebuie canalizate spremaximizarea rezultatelor financiare nete pentru a putea realiza o laturaimportanta a gestiunii, autofinantarea.

Esential pentru întreprindere în conditiile economiei de piata este faptul ca îsipoate stabili singura planul economic pe baza situatiei date a pietei , statulintervenind, prin intermediul institutiilor sale doar în cazul obligatiilor acesteia fata debuget, în elaborarea legislatiei, în protectia concurentei.

Doua principii fundamentale stau la baza întreprinderii economice libere:a) principiul autonomiei economice si functionale;b) principiul maximizarii profitului.

În perioada de tranzitie la economia de piata, întreprinderile nu constituie încaentitati independente, ca în cazul existentei si predominarii proprietatii private,întrucât, în relatia furnizori-beneficiari nu exista un conflict real de interese.

Fiind o entitate juridica, întreprinderea încheie contracte cu furnizorii si clientii.Ca entitate administrativa este administrata si îndrumata de manageri (individuali sau degrup). Întreprinderea gestioneaza un ansamblu de resurse fizice si financiare siare ca obiectiv principal obtinerea profitului . De aceea, în definirea întreprinderiitrebuie facute precizari în legatura cu etapele dezvoltarii social -economice ale unei tarisi cu gradul de realizare a privatizarii.

Rolul primordial al întreprinderii private în economie este o caracteristica aeconomiei de piata. Stabilitatea si calitatea economiei nationale depind în masuradecisiva de functionarea unui numar cât mai mare de întreprinderi, care sa producamari cantitati de bunuri si servicii, la costuri si preturi reduse, în concordanta cucerintele pietei interne si externe.

Întreprinderea este un organism economic autonom, dispunând de mijloace umanesi materiale pe care le combina în vederea producerii de bunuri si servicii destinatevânzarii.

În abordarea conceptului de întreprindere în conditiile economiei de piata seregasesc caracteristicile, scopul si obiectivele acesteia. Bressy Gilles si CristianKonkuyt considera întreprinderea un organism economic autonom, dispunând demijloace umane si materiale pe care le combina în vederea producerii de bunuri siservicii destinate vânzarii11.

11 Bressy Gilles , Cristian Konkuyt - Économie d’entreprise, Ed. SIREY, Paris, 1998.

.Analizând diferite abordari concluzionam ca întreprinderea în economia de

piata este o unitate economica si de productie, un organism viu, autonom; este oentitate juridica care dispune de un patrimoniu; are contabilitate proprie si contla banca; este un centru de decizie economica care dispune de mijloace umane simateriale pe care la combina în vederea producerii de bunuri si servicii destinatevânzarii pe piata; îsi gestioneaza astfel resursele si produsele încât sa obtinaprofit maxim, dar cu respectarea cerintelor dezvoltarii durabile care impunerestrictii de natura ecologica.

Activitatea întreprinderii genereaza doua categorii de fluxuri.a) intrari de factori de productie, al caror cost determina fluxurile de cheltuieli

ale întreprinderii catre agentii economici care furnizeaza acesti factori;b) iesiri de bunuri, servicii etc., produse care sunt puse la dispozitia celorlalti

agenti economici care, la rândul lor, genereaza fluxuri de venituri obtinute înurma comercializarii bunurilor respective.

Fluxurile de venituri si cheltuieli (cash-flow) trebuie sa fie întotdeauna pozitivepentru ca întreprinderea sa poata supravietui si/sau sa-si extinda activitatea pepiata.

Aceste grupuri de fluxuri sunt prezentate grafic în figurile 2.1 si 2.2.

12 Ov. Nicolescu si colab. - Management, Bucuresti, 199213 x x x – Legea 133 privind stimularea întreprinzatorilor privati pentru înfiintarea si dezvoltarea întreprinderilormici si mijlocii, M. Of. al României, nr.349/23 iul.199910 C. Barbulescu si colab. - "Economia si gestiunea întreprinderii ", Editura economica, Bucuresti,1995.

cPiata

onsumatorilor

sau

alteîntreprinderi

Sist

emul

între

prin

dere

Piata

factorilor

de

productie

Materii prime

Munca

Capital

Consumuriintermediare

Întreprinderea

Fig.2.1. Fluxurile generate de activitatea întreprinderiiSursa: Preluare dupa Jean Peyrelevade, Économie de l' entreprise, Fayard, Paris,1989.

Resurse naturaleSISTEM ECOLOGIC

Sistem deproductie

Materii prime sienergie

Sistem tehnologic

InformatiiSistem informational

Sistemdecizional

SalariatiSistem social

OAMENI SISTEMPOLITIC

Fig.2.2. Activitatea întreprinderiiSursa: Preluare dupa J.L.Le Moigne si D.Carré, Auto-organisation de l'entreprise,

Les Editions d'Organisation, Paris, 1997.

Ca o celula de baza a economiei, întreprinderea (firma) este verigaorganizatorica unde se desavârseste fuziunea între factorii de productie (natura, muncasi capital), în scopul producerii si desfacerii de bunuri economice (produse, lucrari,servicii, informatii etc.) în structura, cantitatea si calitatea impusa de cerintele pietei siobtinerea unui profit. Întreprinderea suporta costuri corespunzând remunerariifactorilor de productie utilizati, care trebuie compensati prin rezultatele productiei sale.Deci, întreprinderea trebuie în mod necesar sa produca o valoare excedentaracosturilor sale. Întreprinderea se delimiteaza prin genul specific de activitate, princonducerea si gestiunea economica unica, prin unitatea sa financiara.

II.3. Mediul întreprinderii

II.3.1.Conceptul si componentele mediului întreprinderii

Ca agent economic, întreprinderea (firma) îsi orienteaza si desfasoara activitateasub impactul conditiilor concrete ale mediului sau ambiant.

Notiunea de mediu ambiant este foarte complexa, incluzând un ansamblu defactori eterogeni – de natura economica, sociala, politica, stiintifico-tehnica, juridica,geografica, demografica, factori naturali etc. – ce actioneaza pe plan national siinternational asupra întreprinderii, influentând puternic relatiile cu piata si deciziileacesteia

În conceptie macroeconomica întreprinderea este parte integranta a mediuluiambiant, o componenta economica a acestuia .

În conditiile actuale mediul organizatiilor de orice natura se caracterizeazaprintr-un dinamism accentuat, printr-o crestere spectaculoasa a frecventeischimbarilor. Între functiunile întreprinderii si factorii interni si externi exista ostrânsa legatura (fig.2.3)

Analiza diferitelor circumstante existente si a efectelor acestora asupraeconomiei si gestiunii întreprinderii pune în evidenta trei tipuri de mediu:

? mediu stabil – unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si usorprevizibile;

? mediu schimbator – unde schimbarile sunt frecvente, de o amploarevariata si în general previzibile;

? mediu turbulent – unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploarevariata, cu incidente profunde asupra activitatii întreprinderii si greu deanticipat.

PIATA

- industriala - locala- de consum - regionala- semiindustriala - nationala

- internationala

PRODUSE NEVOI

INFORMATIEControlul

Lansarea pepiata aproduselor

Cercetareanevoilorpietei

RESURSEUMANE

calitatiiproduselor

Marketing

Între- Mana-

Relatii cuclientii

Tehnologie Productie prindere

Finante

gement

Gestiune

RESURSEUMANE

Forta demunca

Capital

Materiiprime

INFORMATII

Mediuleconomic

Mediulsocio-politic

Mediultehnologic

Fig.2.3. Întreprinderea si factorii de mediuPreluat dupa Bressy Gilles, Cristian Konkuyt, É'economie d'entreprise,

Ed.SIREY, Paris, 1998.

Cot

izat

iiso

cial

eim

pozi

te

impo

zite

veni

turi

detra

nsfe

rsu

bven

tii

împr

umut

uri

pres

tatii

înna

tura

(ex.

scol

i)pr

esta

tiiîn

natu

ra(e

x.tr

ansp

ortu

ri)

O analiza a componentelor mediului ambiant necesita încadrarea acestora înmicromediul si macromediul întreprinderii (fig.2.4).

Interese CapitalÎNTREPRINDERI

Pret

Pietelefactorilor ADMNISTRATIA

Pietelede

bunuri siservicii

Munca

SalariiMENAJ(gospodării casnice)

Bunuri

Fig.2.4.Fluxurile întreprindere – mediu – pietePreluat dupa Ctin. Barbulescu (coordonator) Economia si gestiunea întreprinderii, Ed.

Economica, 1995.

A. MICROMEDIUL întreprinderii cuprinde ansamblul componentelor cu careaceasta intra în relatii directe, pe termen scurt. Dintre acestea fac parte:

a) Furnizorii de marfuri . Acestia sunt reprezentati de diversi agenti economicicare, în baza relatiilor de vânzare-cumparare, asigura întreprinderii resursele necesarede materii prime, materiale, echipamente, masini etc. În contactarea acestor agenti demediu, întreprinderea trebuie sa dispuna de informatii referitoare la dimensiunea sicalitatea ofertei, preturile practicate, politicile comerciale utilizate, cunoasterea unoraspecte referitoare la climatul intern al întreprinderii furnizoare (stabilitate economica,disciplina tehnologica etc.), alte informatii referitoare la factorii perturbatori ai uneiaprovizionari corespunzatoare.

b) Prestatorii de servicii . Acestia sunt reprezentati de firme sau persoaneparticulare care ofera o gama larga de servicii utile realizarii obiectului de activitate alîntreprinderii, cum sunt firme de comert, de transport, agentiile de publicitate etc. Dinaceasta grupa fac parte si prestatorii de servicii bancare, întâlniti pe piata financiara.

c) Furnizorii fortei de munca. Acestia cuprind unitatile de învatamânt,Oficiile de forta de munca, persoanele ce cauta sa ocupe un loc de munca s.a.Capacitatea de a atrage, motiva si retine resursele umane necesare producerii de bunuricompetitive este o variabila importanta pentru orice firma.

d) Clientii . În aceasta categorie intra consumatorii, utilizatorii industriali,întreprinderile comerciale, agentiile guvernamentale s.a., care alcatuiesc cerculfirmelor, institutiilor si al persoanelor individuale, carora le sunt oferite pentru consumbunurile produse de întreprindere.

e) Concurentii. Aceasta componenta a unei economii de piata concurential apoate fi reprezentata de firme sau persoane particulare care îsi disputa aceleasicategorii de clienti, iar în situatii frecvente aceiasi furnizori sau prestatori de servicii.

f) Organismele publice. Aceasta componenta este reprezentata de asociatiileprofesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare în masa, organizatiileconsumatorilor etc. În aceasta componenta se integreaza si organele de stat (financiare,vamale, de justitie etc.) fata de care întreprinderea are obligatii legale.

B. MACROMEDIUL (MEGAMEDIUL) cuprinde ansamblul factorilor de ordingeneral, cu actiune indirecta si pe termen lung asupra activitatii întreprinderii. Îngeneral, printre componentele macromediului întreprinderii se numara:

a) Mediul demografic care se poate defini prin indicatori specifici, ca: numarulpopulatiei, structura pe vârste si sex, dimensiunea medie a unei familii, repartizareateritoriala si pe medii (urban/rural) etc. Analiza unor astfel de indicatori permite oevaluare corecta a dimensiunilor cererii potentiale a pietei întreprinderii.

b) Mediul economic care este format din ansamblul elementelor care compunspatiul economic în care actioneaza întreprinderea, cum sunt: structura pe ramuri aeconomiei, nivelul de dezvoltare pe ansamblu si pe fiecare ramura economica, gradulde ocupare a fortei de munca, situatia financiar-valutara etc.

c) Mediul tehnologic care implica întreprinderea atât ca beneficiar, cât si cafurnizor, în principal prin intermediul pietei si se concretizeaza prin intermediul unorelemente specifice, cum sunt: inventiile si inovatiile, marimea si orientarea fondurilordestinate cercetarii-dezvoltarii, asimilarea de produse noi si modernizarea produselortraditionale, reglementari vizând eliminarea sau restrângerea efectelor poluante aleunor tehnologii etc.

d) Mediul cultural care este format din elemente referitoare la sistemul de valori,obiceiuri, traditii, norme de convietuire etc. Ele pot influenta, în anumite împrejurari,decisiv asupra comportamentului consumatorilor, a segmentarii pietelor, acomunicarii întreprinderii cu piata.

e) Mediul politic este specific fiecarei tari. Acesta influenteaza activitateaîntreprinderii prin componente, ca: structura societatii, fortele politice si raporturiledintre ele, gradul de implicare a statul ui în economie, gradul de stabilitate a climatuluipolitic intern, zonal, international etc. Mediul politic poate deveni un factor stimulativsau restrictiv, dupa caz ,al unor activitati de piata.

f) Mediul juridic este constituit din ansamblul reglementarilor prin care estevizata, direct sau indirect, activitatea întreprinderii.

g) Mediul natural (relief, clima etc.) influenteaza, într-o masura diferita,proiectarea, organizarea si conducerea activitatilor economice.

h) Mediul international poate avea o influenta semnificativa asupra capacitatiifirmelor de a conduce business-ul în afara granitelor tarii-mama. De exemplu,fluctuatiile dolarului comparativ cu alte monede straine poate influenta capacitateaunei firme de a concura pe pietele internationale.

Medi ul extern poate determina o multitudine de efecte asupraîntreprinderii, cum sunt:

• adoptarea de structuri organizatorice suple, adecvate frecventei sicomplexitatii schimbarilor;

• multiplicarea „punctelor de contact” între întreprindere si mediul exterior,pentru sesizarea operativa si corecta a schimbarilor;

• diferentierea modului de definire a atributiilor în cadrul activitatilor, înfunctie de gradul de afectare a acestora de schimbarile mediului;

• sporirea importantei activitatilor de prognoza (de anticipare ) a schimbarilor.

Conjunctura economica interna si externa în care actioneaza întreprinderile estesupusa unui proces intens de schimbare.

Conjunctura economica defineste starea curenta si concreta a fenomenelor,proceselor si evenimentelor specifice unei ramuri, unei economii nationale, economieimondiale, în ansamblu. Influentele complexe ale conjuncturii economice pot fiapreciate si urmarite prin intermediul unor indicatori, ca: volumul, structura sidinamica cererii, resurselor, populatia activa si nivelul somajului, exportul, ratadobânzii, rata inflatiei, balanta de plati, balanta comerciala s.a.

II.3.2.Relatiile complexe întreprindere-piata

Principala componenta a mediului în care o firma apare atât în calitate deproducator (ofertant), cât si de consumator (cumparator) este piata. Piatamijloceste legaturile multiple ale întreprinderii cu mediul sau (fig.2.5).

Piata financiara Piata muncii

BurseBanci

CreditoriLucratoriSindicate

ÎNTREPRINDERI

Piata de aprovizionare Piata de desfacere

• Furnizori de materiiprime etc.

• Furnizori deechipamente

ClientiIntermediariConcurenti

Fig.2.5. Relatia întreprindere – piata

În relatia complexa întreprindere-mediu în general, respectiv întreprind ere–piata în particular, trebuie avute în vedere o serie de aspecte si masuri, cum ar fi:

a) Studiul pietei constituie premisa, punctul de plecare în activitateaîntreprinderii . Mecanismul pietei reprezinta pentru întreprinderea moderna terenulde confruntare a situatiei prezente cu cea de perspectiva, sursa de idei pentruprodusele noi sau pentru modernizarea celor existente, mediul de testare a unorproduse noi, a formelor si a metodelor noi de distributie si promovare a produselor.Informatiile referitoare la piata, la consumatorii actuali si potentiali, la structura sicaracteristicile canalelor de distributie, la întreprinderile concurente (gama produselorofertate, segmentele de consumatori etc.), la categoriile de preturi practicate etc., suntabsolut necesare pentru fundamentarea deciziilor privind activitatea de aprovizionare -productie - desfacere.

b) În fluxul aprovizionare – productie - desfacere, primul stadiu(aprovizionarea) si ultimul (desfacerea) reflecta legatura întreprinderii cu piata.

c) Succesiunea logica în fundamentarea activitatii întreprinderii trebuie sa fie:desfacere-aprovizionare – productie - desfacere. Initial, trebuie sa fie identificatecererile nesatisfacute ale pietei (produse, servicii etc., cu cererea certa si desfacereaasigurata). Se va fundamenta, deci, initial planul de desfacere, apoi planul deaprovizionare si programele corespunzatoare de productie, care vor asigura realizareaprogramelor de desfacere.

În general, pentru a fi eficienta, cercetarea de piata trebuie sa raspunda laîntrebari, cum sunt:

? Ce piete ofera cele mai bune perspective pentru produsul respectiv ?? Ce modificari trebuie aduse produsului pentru a se vinde mai bine ?? Ce pret trebuie fixat pentru produsul respectiv ?? Ce venituri se obtin prin exportul produsului ? etc.

d) Orientarea activitatii întreprinderii catre obiectivele prioritare, cum sunt:satisfacerea în conditii superioare a nevoilor consumatorilor, prin produsele create sioferite, cresterea eficientei economice, pe baza sporirii vânzarilor totale si a profituluirealizat pe fiecare produs.

Aceste obiective definesc scopul si însasi ratiunea existentei întreprinderii, iarrealizarea lor este în functie de sporirea supletei, adaptabilitatii si flexibilitatii firmelorîn raport cu mediul lor ambi ant. În acest context se impune promovarea unuimanagement anticipativ, prevederea si cunoasterea permanenta a modificarilor înperspectiva ale pietei, identificarea strategiilor optime de actiune. O firma binecondusa trebuie sa fie puternic polarizata catre obiective care sa contribuie la marireasolvabilitatii, a cifrei de afaceri, a profitului, la mentinerea si cucerirea de noi piete.

În conditiile actuale, sub raportul obiectivelor, întreprinderea nu se poatereduce la un organism simplu, având ca unic obiectiv maximizarea profitului. Eaeste un organism complex care se confrunta cu o multitudine de obiectivecontradictorii ce tin de tactica si strategia dezvoltarii si de satisfacerea intereselorproprietarilor si ale managerilor, interese care pot fi uneori divergente. Firmeleau astfel componente diferite si în functie de numarul lor, depinde puterea loreconomica de a influenta piata.

Analiza concurentei si a factorilor de monopol nu poate gravita doar în jurulproblemei pretului. Profitul nu poate fi considerat ca fiind singura motivatie înfunctionarea mecanismului economiei de piata, oricât ar fi el de important.

Concurenta consta dintr-o multitudine de forme de comportament ce se manifestaîn cadrul relatiilor dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele cât mainumeroase. Pentru definirea acestor forme trebuie avute în vedere urmatoarele aspecte:

• interesele si aspiratiile clientelei, tinând seama de faptul ca aceasta esteeterogena. Clientela, formata din consumatori productivi si neproductivi, cuniveluri diferite de disponibilitati financiare, creeaza segmente de piatadiferentiate.

• libertatea de a actiona, interesele si aspiratiile producatorilor , în calitatede ofertanti. Firmele actioneaza nu dupa principiul primului impuls, ci pebaza unor scenarii strategice. Ele cauta sa îndeplineasca interesele curentede asigurare a veniturilor cu cele viitoare de dezvoltare si consolidare apozitiei lor pe piata, recurgând pentru aceasta la un set diversificat de cai simetode.

• existenta în mediul economic a unor reglementari juridice, a unor regulicutumiare si a unei stari psihosociale care impun sau favorizeaza anumiteactiuni sau comportamente din partea agentilor economici .

În economia de piata concurenta apare ca o necesitate obiectiva, face partedin „regulile de joc” ale pietei.

Activitatea de piata a întreprinderii este marcata de prezenta întreprinderilorconcurente, care îsi disputa oportunitatile oferite de aceleasi piete.

În dubla lor ipostaza de cumparatori si vâ nzatori, întreprinderile îsi plaseazacompetitia dintre ele în doua planuri: pe de o parte, îsi disputa furnizorii, prestatorii deservicii, disponibilitatile de forta de munca etc., iar pe de alta parte îsi disputa clientii,urmarindu-se obtinerea celor mai avantajoase conditii în asigurarea resurselor si înplasarea produselor proprii pe piata.

Competitivitatea unei firme este determinata, în principal, de trei marimicaracteristice, asa cum se arata în figura.2.6.

COSTURILa ce costuri se realizeaza produselepentru a vinde la preturi competitive?

CALITATECOMPETITIVITATEA

ÎNTREPRINDERII SERVICII

DesignFiabilitateDurabilitate

Ce servicii se oferaîn sprijinul

desfacerii produselor ?

Fig.2.6. Întreprinderea si factorii de competitivitatePreluat dupa Gilles Bressy, Cristian Konkuyt, É'economie d'entreprise, Ed.SIREY, Paris,

1998.

Ansamblul raporturilor de interactiune în care intra agentii economici înlupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare si a pietei de desfacereformeaza sistemul relatiilor de concurenta.

Gradul de intensificare a concurentei este impus de raportul cerere – oferta, demasura echilibrarii acestuia, pe de o parte, si de raportul de forte în care se plaseaza pepiata agentii economici, pe de alta parte.

În general , mijloacele si instrumentele utilizate în relatiile de concurenta se potdelimita în jurul celor patru piloni ai politicii de marketing, respectiv: produsul;pretul; promovarea; distributia.

Concurenta cea mai evidenta este directa si se manifesta între întreprinderilecare apar pe piata cu bunuri identice sau cu mici diferentieri, destinate satisfaceriiacelorasi game de nevoi. În acest caz, diferentierea dintre concurenti se realizeaza prinimaginea de marca, prin concurenta între marci . Se poate manifesta si oconcurenta indirecta, când întreprinderile se adreseaza acelorasi nevoi sau unor nevoidiferite, prin oferta unei game variate de bunuri.

Forta competitiei si implicatiile ei asupra rezultatelor activi tatii întreprinderiidepind de marimea si pozitia economica a celor care se confrunta.

Statul trebuie sa se implice în asigurarea unui cadru si climat concurentialnormal, ceea ce presupune :

• autonomia întreprinderii;• libertatea de înfiintare a oricarui tip de întreprindere;• promovarea celor mai rentabile produse din punct de vedere a intereselor

fiecarei firme;• reglementari economico -financiare egale pentru toti agenti economici,

indiferent de forma de proprietate , marime etc.;• formarea libera a preturilor;• stabilirea prin reglementari bugetare a obligatiilor fata de stat;• masuri pentru favorizarea participarii întreprinderii pe piata externa;• reglementari clare pentru sanctionarea, prin instanta judecatoreasca, a

firmelor nerentabile etc.

Pentru Moldova, o importanta hotarâtoare în formarea economiei de piatafunctionale care sa faca fata presiunilor concurentiale o are implicarea statului încrearea sistemului institutional si elaborarea legislatiei complete privind piata sidezvoltarea întreprinderilor private.

II.4. Tipologia întreprinderilor

Economia de piata se caracterizeaza prin existenta mai multor tipuri si forme deîntreprinderi a caror coexistenta asigura un grad ridicat de diversificare a economieinationale, valorificarea superioara a resurselor si stimularea initiativelor private.

Mecanismul economic de piata din România creeaza premisele si conditiile defunctionare a unei mari varietati de întreprinderi care se diferentiaza dupa proprietate,conducere, raspunderea actionarilor (asociatilor), domeniul de activitate, conditiilelocale, forma juridica, marime etc.

Tipologia întreprinderilor reprezinta practic o expresie a analizei(cercetarii)întreprinderii prin intermediul a diverse unghiuri de abordare(criterii). Criteriile declasificare folosite sunt variate, astfel:

1. Dupa forma de proprietate, întreprinderile economice sunt:• private; publice; mixte.

Intreprinderea privata este o unitate de productie si economica al careipatrimoniu apartine fie unei singure persoane fizice (individuala), fie mai multora(asociatii, societati).

Intreprinderea publica detine resurse ce apartin statului sau unor administratiipublice locale. Se mai numesc regii autonome sau regii publice.

Intreprinderea mixta este o unitate de productie al carei capital se formeazape baza participarii unor proprietari individuali (sau asociati) privati si a diferitelorîntreprinderi publice.

2. Dupa forma juridica de organizare, pot fi:

• societati comerciale;• societati de persoane, organizate sub forma de:

? societati în nume colectiv ;? societati în comandita simpla.

• societati de capital, care se pot organiza în:? societati în comandita pe actiuni;? societati pe actiuni;? societati cu raspundere limitata.

• regii autonome.

3. Dupa ramura în care functioneaza, întreprinderile pot fi:• industriale;• agricole;• de constructii;• de transporturi;• de comert;• de servicii.

4. Dupa tipul produselor realizate se deosebesc: întreprinderi care produc bunurimateriale sau produc sevicii, etc.

5. Dupa factorul de productie predominant , se deosebesc:? întreprinderi care folosesc predominant munca vie;? întreprinderi care folosesc predominant capitalul fix;? întreprinderi care folosesc predominant capitalul circulant.

6. Dupa marime, pot fi: întreprinderi mici, mijlocii si mari;Încadrarea într-una din aceste categorii se face dupa cifra de afaceri, numarul de

salariati, volumul capitalului.

7. Dupa apropierea de sursele de aprovizionare si/sau de pietele de desfacere,pot fi:

• întreprinderi care depind de pietele de aprovizionare cu materii prime(energie, materii prime agricole);

• întreprinderi dependente de un anumit loc (exploatari miniere, santiere navaleetc.);

• întreprinderile care depind de pietele de desfacere (care produc produseagricole perisabile etc.).

8. Dupa mobilitate, pot fi: întreprinderi cu pozitie fixa, respectiv legate debogatiile subsolului sau legate de folosirea pamântului; întreprinderi partial fixe(zootehnie, forestiere, etc.); întreprinderi cu mobilitate relativ mare (industria usoara,alte întreprinderi industriale si de servicii).

9. În functie de apartenenta nationala, pot fi :• întreprinderi nationale, al caror patrimoniu se afla în proprietatea unei

persoane fizice sau juridice din tara respectiva;• întreprinderi multinationale, ale caror subdiviziuni organizatorice îsi

desfasoara activitatea în doua s-au mai multe tari ; aceste întreprinderi se aflaîn proprietatea unui grup economic privat sau cu caracter international ;

• întreprinderi mixte sau întreprinderi organizate sub forma de joint-venture,care se caracterizeaza prin participarea cu capital în proportii diferite a unorpersoane fizice sau juridice din tari diferite. Câstigurile obtinute sunt împartiteîn functie de contributia fiecarei firme la constituirea capitalului întreprinderiirespective.

Clasificarea întreprinderilor din Moldova dupa forma de proprietate, dupadomeniile de activitate si organizarea juridica poate fi urmarita în figura 2.7.

De introdus figura

Fig. 2.7. Clasificarea întreprinderilor dupa proprietate si organizare

Cuvinte si expresii cheie:

întreprinderea celula de baza a societatii;întreprinderea unitate economica si de productie;

întreprinderea ca organizatie;întreprinderea ca centru de decizie;autonomia decizionala;principiul maximizarii profitului;firma comerciala;fluxuri de venituri si cheltuieli;mediul ambiant al întreprinderii;micromediul întreprinderii;macromediul întreprinderii;competitivitatea firmei;tipologia întreprinderilor.

Întrebari:

1. Cum a evoluat istoric conceptul de întreprindere?2. Care sunt principalele caracteristici ale întreprinderii în economia de piata?3. Ce se întelege prin întreprindere ca subiect al gestiunii economice?4. Care sunt principiile care stau la baza întreprinderii economice libere?5. Definiti întreprinderea moderna.6. În ce consta conceptul de mediu ambiant al întreprinderii?7. În ce constau relatiile întreprindere – piata?8. Ce întelegeti prin competitivitatea firmei?9. Care este tipologia întreprinderilor în Moldova?