CUPRINS

Introducere……………………………………………………………….......2

1. Fluxurile financiare în economie ............... ……………………..………....3

2. Finanţele in sistemul relaţiilor de producţie………………………………..4

3. Necesitatea şi apariţia finanţelor .............. ………………………………...5

4. Retrospectivă istorica asupra evoluţiei finanţelor………………………….7

4.1. Finanţele in statul sclavagist............. ……………………………………7

4.2. Finanţele in statul feudal................ ……………………………………..10

4.3. Finanţele in statul capitalist.............. …………………………………....10

5. Tratarea termenului "finanţe"……………………………………………...12

6. Finanţele - categorie economică…………………………………………...13

7. Conţinutul economic al finanţelor publice...................................................15

8. Funcţiile finanţelor publice......................... ………………………………16

8.1. Funcţia de repartiţie.......................... ……………………………………16

8.2. Funcţia de control............................ ……………………………….........17

9. Rolul finanţelor în economiile moderne……….…………………………..20

Bibliografie..........................................................…………………………….21

ANEXE:

1. Opinii referitor la termenul finanţe .............................................................22

2. Opinii referitor la conceptul finanţe…………………………………….....23

3. Opinii referitor la conţinutul finanţelor publice ………………………….24

4. Opinii referitor la funcţiile şi rolul finanţelor…………………………….25

1

INTRODUCERE

       Fenomenul financiar are o istorie de milenii. Insă şi in prezent el este un misteriu pe care

încearcă să-1 descifreze oamenii.

    Gândirea financiară, care s-a format in principal pe parcursul ultimelor sute de ani, are in

arsenalul sau diverse teorii menite să explice fenomenul financiar.

    Pornind de la faptul că specialiştii in materie până in prezent n-au un punct de vedere unic

asupra conceptului de finanţe şi că înseşi finanţele îşi modifică permanent conţinutul lor, in

lucrarea "dată s-a făcut încercarea de a expune concepţia predominantă in prezent privind

finanţele şi funcţiile lor.

    In acest scop, s-a pornit de la ilustrarea economiei prin fluxurile de mărfuri şi bani şi

desprinderea din sistemul relaţiilor de producţie a unui grup de relaţii specifice - relaţiile

financiare sau finanţele.

    In continuare s-a urmărit scopul de a arăta necesitatea, apariţia şi evoluţia finanţelor pe

parcursul dezvoltării societăţii umane.

    O deosebită atenţie a fost acordată explicării esenţei categoriei finanţe, descrierii funcţiilor

finanţelor etc.

    In încheiere se expune un punct de vedere asupra rolului finanţelor in economiile moderne.

    În vederea recapitulării şi însuşirii mai eficiente a materialului, in lucrare este prevăzut un

rezumat respectiv şi un şir de întrebări de verificare.

    Pentru înţelegerea cât mai profundă a lucrurilor descrise, este prezentat şi un glosar, care

conţine tratarea termenilor cheie.

    In anexe sunt expuse diverse opinii ale unor economişti asupra conceptului, finanţe,

funcţiilor finanţelor, termenului finanţe etc.

    Fiind conştienţi de posibilele neajunsuri, sperăm că lucrarea dată va înlesni întrucâtva

munca de cunoaştere.

2

1. Fluxurile financiare in economie

Sistemele economice contemporane sunt destul de complicate, posedă un număr important de

subsisteme, mecanisme, elemente şi funcţionează in corespundere cu anumite legi economice.

Pentru ilustrarea celor mai importante elemente şi conexiuni din economie, vom apela la modelul

sistemului economic, cunoscut şi sub denumirea de circulaţia veniturilor si produselor.

Acest model are mai multe versiuni, ce se deosebesc prin gradul de reflectare a realităţii. Vom

analiza unul cât mai complex, de tipul celui reprezentat în schema l. Modelul ilustrează fluxurile

de produse şi venituri, care trec prin pieţele de mărfuri şi resurse, fluxurile de economii şi

investiţii, care trec prin pieţele de capital, fluxurile de bunuri şi bani spre şi de la economiile

străine. Un rol central in model revine guvernului, care reglementează şi dirijează repartiţia

financiară publică. Pe diagramă sunt arătate trei legături financiare principale a guvernului cu

sistemul economic. Prima - prin propotite care se deplasează de la menage la guvern, şi

transferte, care se deplasează invers - de la guvern la menage. A doua - achiziţiile

guvernamentale, in rezultatul cărora mijloacele se deplasează de la guvern pe piaţa produselor.

Dacă achiziţiile guvernamentale depăşesc impozitele nete (diferenţa dintre impozite şi

transferte), apare deficitul bugetar şi guvernul este nevoit să ia împrumut pe pieţele de capital. In

cazul când impozitele nete depăşesc achiziţiile guvernamentale, se va forma un flux de mijloace

de la guvern la pieţele de capital. Împrumuturile de stat exprimă esenţa legăturii a treia din

diagrama analizată.

După cum se observă, în sistemul economic un loc important şi un rol deosebit revine repartiţiei

financiare, care alcătuieşte un domeniu vast şi specific. Prin repartiţia financiară publică se

manifestă esenţa fenomenului financiar: formarea fondurilor de resurse financiare publice din

acumulările, veniturile, patrimoniul obţinut de anumite persoane fizice şi în urma activităţilor

economice prin intermediul diferitelor instrumente speciale şi canalizarea lor la dispoziţia

persoanelor fizice şl juridice implicate in realizarea funcţiilor şi scopurilor statului. O variantă de

reprezentare schematică a repartiţiei financiare este prezentată în schema 2.

Schema indicată detaliază componentele principale ale procesului de repartiţie. Bunurile, care

pot să se găsească sub diferite forme materiale şi valorice (produse, avere, venituri, etc.), se află

3

în posesia anumitor deţinători (Întreprinderi, cetăţeni, etc.). O parte din aceste bunuri, prin relaţii

specifice (impozite, taxe, Împrumuturi, etc.), directate spre autorităţile publice, sunt transferate la

fondurile financiare publice (buget de stat, fonduri extrabugetare, etc.). Prin intermediul relaţiilor

de aceeaşi natură, insă directate de la puterea publică (plăţi pentru achiziţii, subvenţii, etc.)

resursele financiare sunt transferate persoanelor fizice şi juridice implicate in exercitarea

funcţiilor statului (învăţământ, sănătate, apărare, etc.) sau aflate sub ocrotirea lui (pensionari,

invalizi, etc.). Relaţiile prin intermediul cărora se realizează repartiţia financiară de asemenea

sunt numite financiare şi ocupă rolul cheie in fenomenul financiar.

2. Finanţele în sistemul relaţiilor de producţie

Relaţiile de producţie obiectiv apar şi se formează intre oameni in procesul de producţie,

distribuţie, schimb şi - consum de bunuri materiale. Ele constituie o parte a ansamblului relaţiilor

sociale. Relaţiile de producţie posedă un caracter obiectiv şi sunt determinate de nivelul de

dezvoltare şi caracterul forţelor de producţie. Ele reprezintă totalitatea de relaţii materiale dintre

oameni in procesul producţiei sociale şi deplasării produsului de la producere la consuni. Baza

relaţiilor de producţie o alcătuiesc relaţiile de proprietate, ce ţin de posesia, utilizarea, dispunerea

şi înstrăinarea bunurilor.

O altă parte a relaţiilor de producţie sunt relaţiile organizaţionale, care se formează in

procesul de muncă şi sunt cauzate de particularităţile lui tehnologice şi organizatorice. De

exemplu, relaţiile dintre producătorii legaţi de diviziunea tehnologică a procesului de producţie,

relaţiile dintre specialişti in cadrul procesului tehnologic şi organizatoric unic etc.

Un ansamblu deosebit al relaţiilor de producţie alcătuiesc relaţiile economice. Ele exprimă

relaţiile dintre oameni, care se stabilesc in procesul de producere a bunurilor materiale şi

spirituale, de distribuţie a lor in conformitate cu aportul sub cele mai diverse forme (muncă

fizică, intelectuală, capital, terenuri de pământ etc.) dat la crearea valorilor, de consum in scop

personal sau de producţie. Relaţiile economice dezvoltate permit de a stimula creşterea

producţiei, de a regla proporţiile economice, de a depăşi tendinţele negative şi situaţiile de criză

din economie. Aceste posibilităţi largi se datorează varietăţii relaţiilor economice, diversităţii

formelor de manifestare şi flexibilităţii lor.

4

La rândul lor, relaţiile economice sunt foarte diverse şi formează ansambluri separate de

relaţii. Spre exemplu, trocul - schimb direct de mărfuri. Insă cel mai vast domeniu ii alcătuiesc

relaţiile bani (banii).

Lor le revine un rol deosebit in economie in vederea evaluării valorice, transmitere'

informaţiei ce reflectă cuantumul mărfurilor şi serviciilor, efectuării plaţilor, de toate genurile,

formării fondurilor de mijloace băneşti etc.

Relaţiile bani de asemenea sunt eterogene. O sferă specifică in care funcţionează banii -

efectuarea diferitelor plăţi, transferuri de bani în scopul formării si utilizării veniturilor,

acumulărilor fondurilor de resurse băneşti - se află in afara schimburilor economice. Această

parte a relaţiilor bani, care are funcţia de a deplasa şi a acumula mijloacele băneşti in diferite

fonduri, alcătuiesc domeniul relaţiilor financiare.

Relaţiile financiare,in aşa mod, sunt o parte componentă a relaţiilor economice, manifestate

prin intermediul banilor, in vederea formarii veniturilor, acumulărilor şi fondurilor de mijloace

băneşti şi utilizării lor în scopuri sociale şi economice.

În schema 3 este reprezentat locul relaţiilor financiare in componenţa relaţiilor de producţie.

Relaţiile financiare ce există in economiile contemporane sunt foarte diverse, alcătuiesc .sfere şi

verigi separate, pătrund In toate domeniile activităţii economice şi sociale. De menţionat că ele

sunt influenţate de dinamica vieţii social-economice atât cantitativ cât şi calitativ.

3. Necesitatea şi apariţia finanţelor

In condiţiile primei faze a societăţii omeneşti, numită de majoritatea cercetătorilor istorici

comuna gentilică, nu exista proprietate privată, împărţirea societăţii in pături, stat, organe de

constrângere şi altele. Deci nu era necesitate de a căuta mijloace materiale pentru funcţionarea

autorităţilor publice.

La o anumita etapă de dezvoltare a forţelor de producţie, s-au produs două diviziuni mari ale

muncii: divizarea agriculturii in două ramuri - cultivarea plantelor şi vităritul, şi desprinderea de

la agricultură a meşteşugăriei. In urma acestor diviziuni sociale a muncii, a crescut

5

productivitatea ei, ce a condus la apariţia surplusului de produse folosit pentru schimb. Schimbul

de produse a căpătat treptat caracter regulat. în procesul schimbului de mărfuri a apărut

echivalentul general - banii. Aceste procese, paralel cu altele, au contribuit la apariţia proprietăţii

private asupra vitelor, pământului, altor mijloace de producţie şi asupra roadelor muncii. O dată

cu dezvoltarea producţiei, din comună s-a separat familia individuală.

Iniţial, in comuna gentilică predomina gospodăria naturală, dar deja la stadiul ei superior au

căpătat dezvoltare relaţiile marfă - bani. La diferite popoare In calitate de bani se foloseau

diverse obiecte: pene de păsări, scoici, fildeş, sare, grâu, vite, diamante, aur etc.

In perioada de descompunere a societăţii primitive acumulările de bunuri, pe de o parte, şi marea

necesitate a lor, pe de alta parte, a condus la apariţia împrumutului, care iniţial exista sub formă

de camă tărie. De regulă săracii împrumutau la bogaţi. La început împrumuturile erau naturale,

dar o dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă - bani tot mai frecvent au început să capete formă

bănească. Aceasta, de fapt, a condus la o nouă diviziune a muncii - apariţia negustoriei

(comerţului). După cea de a treia diviziune a muncii se lărgeşte circulaţia bănească, se începe

baterea monedelor, capătă răspândire împrumuturile cămătăreşti. Cămătăria, la rândul său, a

contribuit la descompunerea orânduirii primitive. După cum se vede, marfa, banii şi creditul au

apărut in faza superioară a orânduirii primitive.

De rând cu dezvoltarea forţelor de producţie, schimbului şi proprietăţii private, apar surplusul de

produse şi surplusul de muncă. Aceasta a creat condiţii pentru exploatarea muncii străine şi

diviziunea societăţii in grupe sociale. Apare necesitatea de organe de constrângere şi conducere,

in aşa mod, la un anumit grad de dezvoltare a omenirii, a apărut prima societate organizată şi

dirijată de o autoritate publică - suitul sclavagist, care a substituit orânduirea primitivă.

Societatea s-a dispersat in grupe mari - stăpâni de sclavi şi sclavi. In afara lor, existau ţărani

liberi şi meşteşugari. Insă, in urma dezvoltării şi extinderii producţiei sclavagiste, ţăranii şi

meşteşugarii treptat se ruinau şi, din cauza datoriilor, completau rândurile sclavilor sau al

lumpenilor . Munca avea caracter vădit forţat. Stăpânul de sclavi însuşea integral produsul, in

afară de partea absolut necesară - sclavului pentru existenţa sa. Exploatarea era aspră şi

grosolană după forma.

6

Puterea publică, care sta asupra societăţii, avea impus in obligaţiunile sale de către grupurile

sociale dominante anumite funcţii in domeniul ordinii publice, apărării, organizării etc.

Exercitarea funcţiilor enumerate necesitau cheltuieli publice. Acoperirea lor â generat căutarea

diferitelor surse de venituri publice şi forme de prelevare a lor in posesiune guvernatorilor si, in

cele din urmă, apariţia relaţiilor social-economice cu conţinut nou.

Aşadar, paralel cu apariţia statului apare o nouă grupă de relaţii economice, necunoscute până

atunci - relaţiile financiare.

Prin urmare, la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane - după apariţia banilor şi

organizarea societăţii in formă de stat - relaţiile de producţie sau completat cu o nouă formă -

relaţiile financiare. Aceste relaţii sunt rezultatul legăturilor stabilite şi interacţiunilor produse

între puterea publică şi supuşii săi în vederea procurării şi utilizării mijloacelor necesare pentru

exercitarea funcţiilor proprii statului.

4. Retrospectiva istorică asupra evoluţiei finanţelor

4.1. Finanţele in statul sclavagist

CHELTUIELI PUBLICE. Cheltuielile statului sclavagist erau diverse. Una dintre cele mai

importante speze o constituia întreţinerea puterii publice şi curţii regale.

Mijloace importante se cheltuiau pentru întreţinerea armatelor şi campaniilor militare. Despre

dimensiunile acestor cheltuieli se poate judeca după numărul războaielor încontinue, subjugarea

popoarelor, formarea statelor mari ((Egipt, Persia, Sparta, Macedonia, Imperiul Roman etc.), care

pretindeau dominaţia mondială. Ele creau, întreţineau, înarmau colosale armate terestre şi

marine, inclusiv de mercenari. Cheltuieli mari se cereau şi la construcţia de cetăţi, corăbii

fortificaţii etc.

In condiţiile gospodăriei naturale cheltuielile aveau caracter natural, dar o dată cu dezvoltarea

gospodăriei - marfă si a banilor, mai cu seamă in Grecia şi Roma, capătă formă bănească. In

7

Imperiul Roman militarii primeau solda in bani.

Cheltuieli mari necesitau construcţia şi dotarea construcţiilor publice: apeducte, canale ele

irigare, stăvilare, zăgazuri, drumuri, poduri etc., pentru ce se efectuau colosale lucrări de pământ,

transportări de materiale la distanţe mari. In acea perioada, când lucrările erau îndeplinite

manual, edificarea construcţiilor necesitau mii de lucrători.

Alt gen de cheltuieli erau acelea pentru religie: construcţia de templuri, piramide, organizarea

sărbătorilor religioase si altele.

Cheltuieli se efectuau pentru primirea şi întreţinerea solilor, răscumpărarea prizonierilor, pentru

cadouri şi mite. Alte speze speciale erau prevăzute pentru "pâine şi spectacole". Munca ieftină a

sclavilor a condus la ruinarea ţăranilor şi meşteşugarilor liberi. Străzile Atenei şi Romei erau

pline de oameni fără ocupaţie şi flămânzi care cereau pâine şi distracţii. Autorităţile publice

pentru ţinerea lor in supunere le acorda sprijin material.

VENITURILE PUBLICE. Veniturile In teniei proveneau din patrimoniul statului şi din

impozite.

În statele sclavagiste antice forma tipică de conducere era monarhia absolută.

Unul din veniturile statului era cel provenit de la pământurile statului. Statul organiza si

conducea singur lucrările, de cultivare a pământului sau ii da In arendă. Existau contribuţii prin

muncă: strângerea roadei, construcţia drumurilor etc. Munca robilor era folosită şi pe latifundiile

statului, la construcţia clădirilor publice, cetăţilor. Cetăţenii liberi acordau contribuţie prin

muncă, prin participarea la construcţia de canale de irigaţie, palate, temple etc. O contribuţie

personală era şi participarea cetăţenilor la companiile militare.

Acumularea resurselor şi folosirea lor in acea perioadă se efectua cu precădere in formă naturală.

Colectările naturale constau din alimente, furaje, muniţie pentru armată etc.

Însă o dată cu dezvoltarea - relaţiilor marfă – bani, creştea ponderea banilor atât in volumul de

venituri cât şi in cel de cheltuieli, iar p parte din colectări se vindeau special pentru acumularea

8

banilor.

IMPOZITELE. Iniţial se percepeau in formă naturală, şi ulterior au căpătat treptat forma

bănească. Procesul a fost de lungă durată şi dificil. Spre exemplu, in Imperiul Roman de două ori

a eşuat încercarea de a percepe impozitele sub forma bănească.

Dezvoltarea producţiei marfă a accelerat dezvoltarea banilor şi răspândirea formei băneşti a

impozitelor. In statele antice relaţiile financiare aveau un grad înalt de dezvoltare. Existau

impozite directe şi indirecte. Către impozitele directe se refereau impozitul funciar, impozitul pe

animale şi păsări. Impozite generale pe persoane nu erau. In timpul războaielor toţi cetăţenii erau

supuşi impozitului pe avere. Impozitele indirecte erau prezente sub forma impozitului pe comerţ

şi taxelor vamale.

În Imperiul Roman existau impozite pe sclavi, sau mai exact pe preţul de vânzare sau cumpărare

a sclavului. In timpul Împăraţilor de pe preţul unui sclav vândut se plătea sub formă de impozit 4

%, iar de pe un sclav eliberat - 5 %. In timpul împăratului August, pentru vinderea unui obiect, se

percepea un impozit general de 1 % de la preţ. în timpul războiului de la cetăţeni se percepea un

impozit de pe avere extraordinar numit "tributum civicum". Toţi cetăţenii plăteau impozit pentru

moştenire in mărime de 5 la sută.

Statul sclavagist obţinea venituri de pe urma prăzii de război, confiscării avuţiei cetăţenilor

ţârilor cucerite, birurilor plătite regulat in natură şi bani.

în caz de necesitate, statul lua împrumuturi de la biserici, etc., pe care, în multe cazuri, nu le

rambursa.

Pentru căpătarea veniturilor statul apela la stricarea monedelor, rechiziţii, predarea obligatorie a

pâinii la 4, preţ fix etc.

9

4.2. Finanţele în statul feudal

CHELTUIELILE PUBLICE. Cele mai importante cheltuieli efectuate de statul feudal erau

cele cu caracter militar, modificându-se de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta. Cheltuielile

publice pentru scopuri militare in ţările europene in sec. XVII-XVIII alcătuiau de la 25 până la

75 % din totalul cheltuielilor publice. Mijloacele erau folosite pentru perfecţionarea tehnicii

militare, construcţia fortificaţiilor, angajarea mercenarilor, răscumpărarea prizonierilor etc.

Din resurse financiare publice importante mijloace se foloseau la întreţinerea curţii regale, la

petrecerea balurilor, pentru obiecte de lux, întreţinerea ambasadelor şi solilor.

Din mijloacele statului sunt întreţinuţi şi artiştii apropiaţi de curte, se acordă un oarecare sprijin

învăţământului public şi ocrotirii sănătăţii.

VENITURILE PUBLICE. In statul feodal veniturile publice se formau in principal din

contribuţiile personale şi colectările naturale. De asemenea veniturile proveneau şi de la. regiile

monarhului in exploatarea zăcămintelor, pescuit, baterea monedelor, producerea prafului de

puşcă etc. Veniturile publice proveneau din diferite taxe - pentru judecată, pentru folosirea

porturilor şi locurilor de depozitare etc. Veniturile se formau şi de pe urma vinderii titlurilor şi

posturilor, confiscărilor, amenzilor, contribuţiilor, birurilor, împrumuturilor. Existau in acea

perioadă de asemenea impozite pe avere, pe comerţ,taxe vamale, accize.

Prestaţiile, in dependenţă de caracterul lor, se făceau sub formă naturală sau bănească.

4.3.Finanţele în statul capitalist

După descompunerea feudalismului şi dezvoltarea capitalismului, un rol din ce in ce mai

mare capătă cheltuielile şi veniturile statului sub formă bănească. În această perioadă se produce

separarea vistieriei statului de la proprietatea monarhului.

Datorită proceselor de democratizare, cheltuielile şi veniturile publice au căpătat transparenţa, s-

10

a început întocmirea bugetului public, s-a stabilit controlul din partea organelor puterii de stat

asupra finanţelor publice, s-a început elaborarea legislaţiei financiare.

CHELTUIELILE PUBLICE. In statul capitalist, datorită realităţilor epocii, de asemenea

predominau cheltuielile militare. Desele războaie, mai ales cele de cucerire şl reîmpărţire a

coloniilor, dezvoltarea rapidă a ştiinţei şi tehnicii militare, predominarea gândirii imperiale au

căutat ponderea sporita a cheltuielilor pentru scopuri militare.

Totodată, sub influenţa burgeziei, au sporit cheltuielile pentru obiective şi scopuri economice

(alocări bugetare, subvenţii, subsidii etc.), formarea infrastructurii economiei naţionale etc.

In această perioadă se ivesc şi se dezvoltă cheltuielile publice pentru scopuri sociale (învăţământ

public, cultură, ocrotirea sănătăţii), inclusiv protecţia sociala.

Modificarea sistemului . de dirijare a statului a condus la creşterea cheltuielilor pentru serviciile

publice generale (întreţinerea organelor legislative, executive, judecătoreşti, de ordine publică

etc.).

VENITURILE PUBLICE. Noua orânduire economica a condus şi la modificări esenţiale in

sistema de resurse financiare a statului, Locul principal in veniturile publice revenea impozitelor,

care au evoluat in direcţia diversificării obiectelor de impunere (venituri personale, salariu,

profit, dobândă, dividende), creşterea numărului contribuabililor (muncitori, industriaşi,

bancheri, brokeri, liber profesionişti), răspândirii impunerii indirecte (taxe de consumaţie) etc.

În această perioadă au început să fie practicate pe larg împrumuturile de stat.

11

5. Tratarea termenului "finanţe"

In prezent termenul "finanţe" este acceptat univoc de economiştii contemporani şi utilizat in

absoluta majoritate a limbilor vorbite pe glob. Acest termen, reflectând specificul limbii

respective - finance (eng., fran.), finanzen (germ.), финансы (rus.) etc. - este întâlnit in limbajul

economic din diferite ţări.

Cuvântul "finanţe" îşi are originea in latina medievală -"finatio","financia", care erau folosite

pentru a marca plăţile, sfârşitul termenului de plată şi/sau o sumă de bani (anexa 1). Derivatele

acestui cuvânt cu înţelesul respectiv s-au folosit in diferite perioade in diferite ţâri.

Cuvintele din latina veche "figo" (a scoate, a stoarce) şi "finis" (sfârşit, capăt, hotar) au generat

termenul "finare", care era iniţial folosit pentru redarea plaţii rentei şi plăţii birului. Mai târziu

acest termen se folosea pentru exprimarea plăţilor conform deciziei judiciare, conform sentinţei,

plăţilor obligatorii pentru servicii şi plăţilor contribuţiilor. Aşadar, "termenul contemporan

"finanţe” Ta apariţia sa in limbajul economic era tratat ca piaţă şi/sau sfârşitul termenului de

plată.

In limba latină medievală la cuvântul "financia" s-a adăugat şi cuvântul "pecuniare" (bănesc), cea

ce poate servi drept argument că "financia" putea să exprime operaţiuni şi fără caracter bănesc.

Pentru prima oară cu sensul de "plată in bani" termenul "financia" a început să se folosească in

secolul al XIH-lea in Italia, unde un şir de oraşe - Florenţa, Veneţia, Genua - erau cele mai mari

centre europene de comerţ şi activitate bancară.

În Franţa, începând cu secolul al XVI-lea, termenul "finance" a început să fie subînţeles ca

totalitatea patrimoniului de stat.

12

In Germania din secolul ai XVIII-lea termenul "finanz" se folosea pentru redarea patrimoniului

public.

Cuvântul spaniol "hacienda", care înseamnă "finanţe", provine de la cuvântul arab "chasena" -

vistierie.

O dată cu dezvoltarea intensă In secolele al XV-lea - XVII-lea a activităţilor băneşti, bancare, de

bursă, trezorerie etc. se cristalizează specificul termenului "finanţe" (schema 4).

In aşa mod, termenul "finanţe", având originea latină şi evoluând pe parcursul a sute de ani, in

prezent ocupă un loc central in ştiinţa şi practica economică şi este folosit pentru identificarea

unui întreg fenomen economic, inclusiv părţile lui componente, realizat in procesul activităţii

umane.

6. Finanţe - categorie economică

Finanţe este o categorie economică generală. Pentru apariţia oricărei categorii economice sunt

necesare anumite condiţii economice care formează un "mediu ambiant" de dezvoltare a ei. Aşa

mediu ambiant pentru finanţe sunt relaţiile marfă - bani. Producerea urnirilor pentru schimb,

folosirea banilor pentru meseria schimbului, căpătarea de către bani a valorii proprii au format

mediul ambiant economic respectiv, in care a fost posibilă apariţia finanţelor ca relaţii de transfer

a valorii. Finanţele nu pot să existe in afara relaţiilor marfă - bani.

Evident că apariţia finanţelor a fost cauzată de anumite necesităţi. Principala cauză in această

ordine de idei, constă in crearea in urma activităţii economice a produsului intern brut care,

pentru funcţionarea normală a societăţii, trebuie să fie repartizat intre toate sferele de activitate

umană şi intre toţi membrii societăţii. Funcţia de repartiţie valorică revine pe seama finanţelor.

Evident că, pentru apariţia finanţelor era necesară şi existenţa unor anumite circumstanţe. Una

din principalele circumstanţe de apariţie şi funcţionare a finanţelor este prezenţa subiecţilor

13

procesului de repartiţie - statui (guvernul), persoanele juridice, persoanele fizice etc. Guvernul

organizează şi dirijează funcţionarea finanţelor (schema 5).

Având in vedere condiţiile economice, cauzele şi necesităţile, circumstanţele de apariţie şi

funcţionare, putem conchide că finanţele sunt relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi

utilizarea fondurilor băneşti pe baza produsului intern brut.

Pornind de la acest concept, vom remarca faptul că de-a lungul anilor concepţiile despre finanţe

au evoluat continuu (anexa 2). Şi in prezent concepţiile specialiştilor despre finanţe nu coincid.

Astfel economiştii tratează finanţele ca:

a) fonduri băneşti (aflate la dispoziţia persoanelor fizice, juridice, organelor locale şi centrale a

administraţiei publice, organismelor internaţionale etc.);

b) pârghii şi instrumente de intervenţie a guvernului in economie (impozite, taxe, alocaţii

bugetare, împrumuturi, subvenţii etc.);

c) metode de gestionare a acumulărilor băneşti (procedee şi tehnici de administrare a mijloacelor

băneşti aflate la dispoziţia menagelor, agenţilor economici, guvernului etc.);

d) acte juridice (lege, decret, dispoziţie autorizată sau contractuala etc. ce reglementează procesul

de repartiţie financiară);

e) relaţii sociale, de natură economică, care apar in procesul constituirii fondurilor publice şi

private de: resurse băneşti şi repartizării acestora în scopul satisfacerii diverselor necesităţi

individuale, de producţie, sociale, politice etc. (schema 6).

Gândirea economică contemporană, bazându-se pe tratarea largă a conceptului finanţe, a lărgit

considerabil domeniul de aplicare a lui şi mai ales in activităţile monetare, creditare, bancare, de

asigurare operaţiile cu hârtii de valoare etc.

In literatura de specialitate, având ca bază conceptul finanţe, se folosesc expresele - finanţe

14

private, finanţe ale întreprinderilor, finanţe publice, finanţe internaţionale etc. De fapt fiecare din

ele alcătuiesc un domeniul separat al fenomenului financiar.

7. Conţinutul economic al finanţelor publice

Pentru satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii, este necesară constituirea unor importante

fonduri băneşti la dispoziţia autorităţilor publice. Sursa principală de mijloace este produsul

intern brut. Formarea fondurilor se efectuează prin transferul valorii de la persoanele fizice şi

juridice la dispoziţia organelor administraţiei de stat centrale şi locale. Ulterior, din aceste

fonduri se acoperă cheltuielile publice prin transferarea valorii la diverşi beneficiari, care

livrează bunuri şi prestează servicii statului (schema 2). In aşa mod, au loc fluxuri de resurse

băneşti către şi de la fondurile financiare publice, ceea ce generează anumite raporturi Intre

participanţii la acest proces. Aceste raporturi, exprimate in formă bănească, in limbajul economic

se numesc relaţii financiare sau finanţe.

Relaţiile financiare prin esenţa lor reprezintă un transfer de valoare. Transferul de valoare, ce stă

la baza relaţiilor, are un şir de particularităţi, printre care doua principale.

In primul rând, transferul respectiv se efectuează sub formă bănească. In aşa mod relaţiile

financiare se manifestă numai prin bani.

In al doilea rând, transferul se efectuează fără contraprestaţie directă. Aceasta conduce la

concluzia că prin relaţiile financiare se produce o cedare definitivă şi fără contraprestaţie de

putere de cumpărare.

Aşadar, relaţiile economice, realizate prin intermediul banilor, care apar in procesul repartiţiei in

legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii constituie finanţele publice.

Existenţa finanţelor publice este indisolubil legată de existenţa, statului şi de folosirea banilor şi

a formelor valorice de repartiţie a P.I.B.

15

Este necesar de a marca faptul că in condiţiile actuale conceptul de relaţii financiare s-a lărgit,

incluzând noi tipuri de relaţii economice realizate prin bani.

Astfel, conceptul contemporan finanţe publice include:

a) relaţiile care exprima un transfer de resurse băneşti fără contraprestaţie şi cu titlu neram-

bursabil;

b) relaţiile care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată,

pentru o anumită dobânda (creditul); c) relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti

obligatoriu sau facultativ în schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui

eveniment aleatoriu (asigurări) etc. (schema 7).

Conceptul contemporan al finanţelor publice nu mai presupune un simplu mijloc de asigurare a

acoperirii cheltuielilor statului, ci, înainte de toate, - un mijloc de intervenţie in economie.

8. Funcţiile finanţelor publice

Finanţele publice au apărut şi există pentru realizarea unor obiective concrete, exact stabilite,

care nu pot fi realizate pe alta cale sau cu alte mijloace. Ele îşi exercită destinata socială prin

funcţiile sale, şi anume - funcţia de repartiţie şi funcţia de control (schema 8).

8.1 Funcţia de repartiţie

Resursele care alimentează fondurile publice, in majoritatea lor covârşitoare, provin din

produsul intern brut şi într-o mai mică măsură - din avuţia naţională şi din transferurile din

străinătate (schema 2).

Veniturile fondurilor financiare publice îmbracă forme diferite, şi anume: impozite, taxe,

contribuţii pentru asigurări sociale, amenzi, penalităţi, revedenţe, chirii, venituri de la

valorificarea unor bunuri, patrimoniul public sau fără stăpân, împrumuturi de stat primite,

16

rambursări de Împrumuturi de stat acordate, dobânzi aferente Împrumuturilor acordate, donaţii,

ajutoare şi alte transferuri primite.

Mijloacele financiare, transferate prin canalele enumerate mai sus, sunt acumulate Într-un şir de

fonduri publice financiare - bugetul administraţiei centrale, bugetele locale, bugetul asigurărilor

sociale de stat, fonduri extrabugetare, guvernamentale, speciale etc.

Cheltuielile din fondurile financiare publice capătă diferite forme, şi anume: plata salariilor,,

procurarea materialelor, plata serviciilor, investiţii capitale, subvenţii şi subsidii, pensii, burse,

indemnizaţii, împrumuturi de stat acordate, dobânzi aferente la împrumuturile primite, donaţii,

ajutoare şi alte transferuri.

Prin aceste canale financiare se transferă mijloace băneşti pentru realizarea obiectivelor

guvernului in domeniul învăţământului, sănătăţii, culturii, producţiei sociale, gospodăriei

comunale, economiei naţionale, administraţiei de stat, ordinii publice, apărării, deservirii datoriei

publice etc.

Prin urmare, constituirea şi utilizarea fondurilor financiare publice este un proces unitar şi

continuu care se realizează datorita funcţiei de repartiţie a finanţelor publice.

8.2 Funcţia de control

Concomitent cu funcţia de repartiţie, finanţele exercită şi funcţia de control. Această funcţie

apare ca rezultat ai capacităţii finanţelor de a reflecta cantitativ transferurile de bani.

Funcţia de control este o însuşire a finanţelor de a servi drept mijloc de control asupra distribuţiei

valorice a produsului intern brut. Se manifestă această funcţie in procesul de formare şi utilizare

a fondurilor de mijloace băneşti.

Datorită funcţiei de control, este posibilă verificarea exactităţii şi oportunităţii vărsămintelor in

fondurile băneşti, plenitudinii mobilizării mijloacelor băneşti, utilizării întemeiate şi eficiente a

acumulărilor băneşti etc.

17

Datorita însuşirilor şi funcţiilor pe care le exercită finanţele este posibilă aprecierea corespunderii

proceselor de repartiţie valorică, legilor economice şi actelor juridice in vigoare.

Acţiunea funcţiei de control cuprinde toate fazele procesului de reproducţie socială.

Prin finanţe se dimensionează, evaluează şi controlează cheltuielile, rezultatele şi eficienţa

activităţilor respective. In acest scop se folosesc diverşi indici financiari printre care principalii

sunt costurile, cheltuielile, veniturile, încasările, profitul, rentabilitatea etc. Finanţele furnizează

informaţie referitor la mărimea consumului, schimburilor, creşterii economice, alocărilor in

învăţământ, ocrotirea sănătăţii, securitate socială etc., datorită cărui fapt procesul de formare a

proporţiilor macroeconomice se găseşte sub controlul şi influenţa activă a guvernului.

In aşa mod, rolul funcţiei de control a finanţelor in activitatea economică se manifestă prin faptul

că finanţele: a) exercită controlul asupra distribuţiei valorice a resurselor şi formării proporţiilor

economice; b) permit acţiunea activă asupra eficienţei utilizării tuturor resurselor din economie;

c) efectuează controlul asupra respectării legislaţiei financiare in vigoare şi disciplinei financiare

etc.

Funcţia de control a finanţelor se realizează în procesul activităţii practice prin efectuarea

controlului financiar.

* * *

In pofida istoriei lungi de existenţă a fenomenului financiar, a conceptului finanţe si a

instrumentelor financiare practice de lucru, esenţa lor nu este definitiv studiată şi dezvăluită.

Sarcina de cunoaştere deplină a esenţei finanţelor se complică prin faptul că ea se găseşte

ascunsă sub diverse forme exterioare de manifestare a ei, in care diferite evenimente financiare

apar la suprafaţa vieţii economice si sociale.

Evident că această situaţie motivează apariţia problemelor de discuţie şi existenţa multitudinii de

opinii asupra componentelor şi elementelor lui (Anexa 3).

18

Către problemele de discuţie se referă şi cea a funcţiilor finanţelor. Mulţi economişti consideră

că finanţele exercită două funcţii - de repartiţie şi control. Însă in literatura de specialitate se

Întâlnesc afirmaţii că finanţele, in afară de cele două nominalizate, mai posedă şi alte funcţii: de

producţie, de stimulare, de reglementare etc.

Fiind de acord cu necesitatea cercetării problemei funcţiilor finanţelor, este important de a

menţiona că rezultatele cercetărilor ştiinţifice vor depinde în multe privinţe de exactitatea şi

precizia determinării obiectului de cercetare. Spre exemplu, poate conduce la rezultate greşite

substituirea problemei funcţiilor finanţelor prin problema rolului lor in producţia socială,

deoarece acestea fiind aspecte interconexionate, totuşi sunt probleme diferite. Desigur, finanţele

au un rol foarte important In producţia socială, cu ajutorul lor poate fi stimulată utilizarea

efectivă a factorilor de producţie, reglementate proporţiile valorice, asigurată economisirea etc.

Însă identificarea acestor rezultate, căpătate datorită funcţionării finanţelor, cu funcţiile lor nu

este corectă. Deoarece funcţia este mod de exprimare a esenţei categoriei economice; de aceea ea

acţionează întotdeauna într-un anumit cadru al acelor relaţii economice care constituie esenţa

categoriei respective. Dacă efectele acţiunii se extind asupra obiectelor ce se află in afara

cadrului relaţiilor economice ce alcătuiesc esenţa categoriei date, aceasta se referă nu la funcţiile

categoriei, ci la rolul ei, la rezultatele concrete obţinute in urma valorificării funcţiilor.

Unii economişti consideră că finanţele au trei funcţii: formarea fondurilor (veniturilor) băneşti,

utilizarea fondurilor (veniturilor) băneşti şi funcţia de control. Fără a nega in principiu această

schemă de ilustrare a funcţiilor finanţelor, menţionăm că primele două există in mod real însă

fiecare din ele exprimă acţiunea unor elemente separate a relaţiilor financiare (impozite, subsidii)

şi nu a finanţelor integral. Pe de altă parte, ele mai mult amintesc mecanismul de realizare a

funcţiei de repartiţie, decât un mod independent de funcţionare a categoriei finanţe.

Persistarea problemelor de discuţie motivează necesitatea elaborării in continuare a aspectelor

teoretice ale funcţiilor finanţelor. Cunoaşterea mai. profundă a proprietăţilor finanţelor va

permite elaborarea metodelor de mai bună utilizare a lor in activitatea economică, implementarea

instrumentelor financiare noi in practica de gospodărire, asigurarea echilibrului financiar şi

creşterii economice.

19

9. Rolul finanţelor în economiile moderne

Mecanismele de funcţionare a economiilor modeme se bazează pe principiile de piaţă. În

ţările dezvoltare din punct de vedere economic aplicarea acestor principii s-a produs pe parcursul

unei perioade de doua secole, ce-a permis formarea şi perfecţionarea ulterioară a unui sistem de

relaţii social-economice efectivi în acest sistem un rol deosebit revine relaţiilor financiare.

Sistemul financiar (relaţii, metode de lucru, organe cu funcţii in finanţe, legislaţie financiară)

are un grad înalt de dezvoltare. La baza funcţionării lui sunt puse principii ştiinţifice şi

democratice de lucru.

Finanţele sunt folosite nu numai în scopul tradiţional - acumularea mijloacelor şi folosirea lor

pentru exercitarea funcţiilor guvernului. Autorităţile publice folosesc finanţele şi in scopul

influenţării proceselor economice , corectării ciclului economic, înlăturării dezechilibrelor

economice. In perioadele de intensificare a activităţilor economice , prin diferite măsuri

financiare , se normalizează situaţia, iar in perioada de recesiune, prin facilităţi fiscale şi prin

alocaţii bugetare, se asigură relansarea economiei.

În prezent unui şir de state, inclusiv Republicii Moldova, le este caracteristică economia de

tranziţie - economia in procesul de trecere de la sistemul administrativ de comandă şi planificat,

centralizat la sistemul cu caracteristici de piaţă. în această perioadă se reface cardinal şi sistemul

financiar. A fost lărgită zona de acţiune a finanţelor , aplicate noi instrumente financiare ,

reformat cadrul instituţional elaborat şi aprobat noul drept financiar şi alte acţiuni.

În economiile de tranziţie pe seama resurselor financiare publice se finanţează diverse acţiuni

orientate spre crearea de noi locuri de muncă, recalificarea şomerilor şi plasarea lor in câmpul de

muncă, pre-pensionarea celora care nu-şi mai găsesc plasament din cauza vârstei înaintate şi

ajutorarea celor care şi-au pierdut locul de muncă etc. Finanţele sunt utilizate pe larg in procesul

de privatizare şi reorganizare a patrimoniului public. Un conţinut nou, datorită, in primul rând,

20

primirii in organismele financiare internaţionale, capătă şi relaţiile valutar-financiare

internaţionale.Aşadar, in economiile moderne finanţele publice sunt utilizate in scopul realizării

unei dezvoltări economice şi sociale pe cât se poate de accelerate şi pe cât posibil într-un cadru

echilibrat.

BIBLIOGRAFIE

1. Gliga Ioan. Dreptul finanţelor publice. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,

1992. - 266 p.

2. Finanţe publice / Coordonator prof. univ. dr. Iulian Vâcârel . - Bucureşti: Editura Didactică si

pedagoică, R.A., 1992. - 432 p.

3. Toma Mihai. Finanţe şt gestiunea financiară.

- Bucureşti: Editurr Didactică si Pedagogică, R.Â., 1994. - 238 p.

4. Şaguna Dan-Drosu. Drept financiar si fiscal. Bucureşti: Editura OSCAR-

PRINT, 1994. - 527 p.

5. Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов,Л.И.Гончяренко и др.; Под ред. В.М.

Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995.-435 с.

6. В.Г.Чантладзе. Вопросы теории финансов.-Тбилиси:Изд-во Тбилисского

университета,1979.

7. Eduard Allix. Traite elementaire de scinces des financeset de legislation financiere francaise,

Paris, Ed. A. Rousseau 1921.

8. Gaston Jeze. Course de finances publiques. Ed.M.Goird, Paris, 1929.

9. Francois Deruel. Finances publiques / Dalloz, Paris, 1977. - 170p.

10. Maurice Duverger. Institutions financieres, Coll.Themis, Presses Universitaires de France,

Paris, 1956.

11. Pierre Labimiere. Les finances publiques, Li-braite Armând Colin, Paris. 1970.

12. Richard Musqrave, Peggy Musgrave. Public Finance in Theory and Practice. Tourth Edition,

McGraw - Hill Bobk Company, New York, St.Louis. San Francisco. 1984. - 824p.

21

A N E X E

Anexa 1

Opinii referitor la provenienţa termenului "FINANŢE"

Gaston Jeze scrie că cuvântul "finanţe" s-a răspândit în Franţa la sfârşitul sec. al XVII-lea

cu înţelesul de "bani şi venituri publice destinate cheltuielilor statului". S-a presupus că acest

cuvânt a provenit de la expresia latină "financia pecuniaria" care însemna a încheia o tranzacţie

patrimonială prin plata unei sume de bani. (Gaston Jeze, Course de finances publiques, Ed. M.

Giard, Paris, 1929, p. 2.).

V.G. Ceantladze: "In limba latină medievală suplimentul - "pecuniaria" (bănesc) la

cuvântul "financia" confirmă că "financia" exprima şi operaţiuni nebăneşti. Suplimentul

"pecuniaria" preciza, că plata are caracter bănesc şi o deosebea de nebănescul

"financia". ...Aşadar, este evident că in formaţiunile sociale precapitaliste, îndeosebi până in

secolul al XIII-lea - al XIV-lea, finanţele exprimau plăţi băneşti şi naturale (sfârşitul termenului

de plată), contribuţie, încasări şi altele" (Вопросы теории финансов.-Тбилиси:Изд-во

Тбилисского университета - 1979. c.107, 113).

Iulian Vâcărel: "In secole al Xlll-lea - al XlV-lea se foloseau expresiile

"finantio","finantias" şi "financia pecuniaria", in sensul de "plată in bani". Se presupune că aceste

expresii derivă de la cuvântul "finis", utilizat adesea in sensul "termen de plată". În Franţa, in

secolul al XV-lea, se foloseau expresiile "hommes de finances" şi "financiers", pentru denumirea

arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui;, "finanţe" însemna o

sumă de bani şi mai ales un venit al statului, iar "finanses" întregul patrimoniu al statului. În

limba germană, in secolele al XV-lea - ai XVII-lea se întâlnesc expresiile "finanz", care

înseamnă plată in bani, şt "Finantzer", care desemna pe cămătar. Cu vremea, cuvântul "finanţe" a

căpătat un sens foarte larg, incluzând bugetul statului, creditul, operaţiile bancare şi de bursă, re-

laţiile cambiale s.a., adică resursele, relaţiile şi ope raţiile băneşti" (Finanţe publice. Ed. Didactică

şi Pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1992. p. 17)

22

Anexa 2

Opinii referitor la conceptul finanţe

Iulian Văcărel: "In toate orânduirile social-economice in care au existat, finanţele s-au

manifestat ca relaţii sociale, de natură economică apărute in procesul repartiţiei produsului intern

brut, in strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului". (Finanţe publice, Ed,

Didactică şi pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1992, p.15).

Iulian Văcărel împărtăşeşte concluzia "că finanţele exprima relaţii sociale, de natură

economică, in expresie bănească, ce apar intr-un anumit proces cu un scop bine determinat"

(Finanţe publice, Ed. Didactică si pedagogica, R.A. - Bucureşti, 1992, p. 17 - 18).

Toma Mihai: "Finanţele reprezintă un anumit tip de relaţii de repartiţie a produsului

social şi in special a venitului naţional concretizate in transferuri băneşti de la agenţi economici,

instituţii si persoane fizice către bugetul statului, de la bugetul de stat către agenţi economici,

intre instituţii şi chiar in interiorul diverselor structuri economice, cu prilejul formării sau

utilizării diverselor fonduri". (Finanţe şi gestiune financiara. Ed. Didactică şi pedagogică, R.A. -

Bucureşti, 1994, p.3.).

4. Rodionova V.M.: "Finanţele sunt relaţii băneşti ce apar In procesul distribuţiei şi

redistribuţiei valorii produsului naţional global şi a unei părţi a bogăţiei naţionale in legătură cu

formarea veniturilor şi acumulărilor băneşti a agenţilor economici şi statului şi utilizarea lor la

reproducţia lărgită, stimularea materială a tucriltorilof, satisfacerea necesităţilor sociale şi de altă

natură a societăţii." (Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов, Л.И.Гончяренко и др.; Под

ред. В.М. Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995, с.35)

Rodionova V.M.: "Caracterul bănesc al relaţiilor financiare este-un indice important al

finanţelor. Banii sunt o condiţie absolut necesară de existenţă a finanţelor. Nu sunt bani - nu pot

fi şi finanţe, deoarece ultimele sunt o formă socială generată de existenţa primilor.

5. In acest context nu este justificată referirea la finanţe, de rând cu relaţiile bani, şi

relaţiilor naturale. Existenţa contribuţiilor naturale în epoca feudalismului, perceperea de către

23

statul sclavagist a birului de la cetăţenii săi şi popoarele cucerite, naturalizarea relaţiilor sociale

in condiţiile dereglării circulaţiei monetare, ce a avut loc in istoria ţârii noastre, de loc nu

demonstrează caracterul natural al relaţiilor financiare. Ele vorbesc despre alta - funcţionarea

finanţelor este posibilă numai in anumite condiţii, lipsa cărora imediat îngustează aria de acţiune

a acestei categorii." (Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов, Л.И.Гончяренко и др.; Под

ред. В.М. Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995, c. 9).

Anexa 3

III. Opinii referitor la conţinutul finanţelor publice

Edgard Allix caracterizează teoretic finanţele publice ca "diferite mijloace prin care

persoanele publice - statul, comunele, instituţiile etc. - îşi procură resursele necesare îndeplinirii

activităţii lor". (Traite elementaire de sciences des finances et de legislation financiere

francaise, Paris, 1921, Ed. A. Rousseau,p.IX).

Iulian Văcărel: "Expresia finanţe publice este asociată cu statul, unităţile administrativ

teritoriale şi alte instituţii de drept public, împrumuturile şi datoriile acestora". (Finanţe publice. -

Bucureşti: Ed. Didactica şi Pedagogică, R.A., 1992, p. 19).

Toma Mihai: "Finanţele publice comportă fluxuri băneşti organizate in scopul procurării

resurselor statului şi instituţiilor publice şi, ulterior,al satisfacerii unor nevoi generale ale

societăţii, cum ar fi finanţarea învăţământului gratuit, a asistenţei medicale, asigurărilor sociale, a

instituţiilor de ordine publică". (Finanţe şi gestiune financiară. - Bucureşti: Ed. Didactica ni

Pedagogică, R.A. , 1992, p.3).

Dan-Drosu Şaguna: "Finanţele publice sau relaţiile financiare sunt raporturi social-

economice de formare şi repartizare, in formă bănească, care apar in legătură cu constituirea şi

utilizarea resurselor necesare funcţionării şi dezvoltării generale a societăţii.

Relaţiile financiare se pot caracteriza, datorită specificului lor, prin următoarele trăsături:

1. Relaţiile financiare sunt relaţii cu caracter economic, întrucât ele apar in procesul

formarii, repartizării şi utilizării produsului social.

2. Relaţiile financiare apar în formă bănească deoarece, în cadrul producţiei de mărfuri şi

a acţiunii legii valorii, procesul de producţie, reproducţie si de circulaţie a mărfurilor,repartiţie a

24

produsului social. relaţiile de schimb, retribuirea muncii, precum

şi relaţiile dintre agenţii economici sau dintre acestea

şi persoanele fizice, se exprimă prin intermediul banilor, in cadrul unor relaţii băneşti. Noţiune

a de finanţe sau relaţii financiare nu poate fi confundată cu cea de bani sau relaţii băneşti. Banii

reprezintă, după cum se ştie, o marfă cu calităţi speciale, în timp ce finanţele sunt relaţii de

constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti.

3. Relaţiile financiare - relaţii de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti

ale societăţii - sunt relaţii fără echivalent, adică nu presupun, in mod necesar," o contraprestaţie

directă, din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti.

4. O altă trăsătură a relaţiilor financiare este aceea că mijloacele băneşti, repartizate şi

utilizate de subiectele beneficiare, nu se rambursează. (Şaguna Dan-

Drosu. Drept financiar si fiscal. - Bucureşti: Editura OSCAR-PRINT, 1994, p. 57-58).

Rodionova V.M.: "După conţinutul economic finanţele publice sunt relaţii bani cu

prilejul distribuţiei şi redistribuţiei valorii produsului social in compartimentul avuţiei naţionale,

legate de formarea resurselor financiare la' dispoziţia statului şi întreprinderilor lui şi folosirea

mijloacelor statului la cheltuieli pentru lărgirea producţiei, satisfacerea necesităţilor social-

culturale crescânde a membrilor societăţii, nevoile apărării tării şi a administrării.

6. Conţinutul economic al finanţelor publice este eterogen; in componenţa lor se separă

verigi izolate aparte, fiecare din care exercită funcţii specifice. In componenţa finanţelor publice

se includ: bugetele diferitor niveluri a administraţiei publice, fonduri extrabugetare, creditul

public,finanţele întreprinderilor de stat." (Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я.

Вавилов,Л.И.Гончяренко и др.; Под ред. В.М. Родионовой.-М.:Финансы и

статистика,1995.- с.235)

Anexa 4

IV. Opinii referitor la funcţiile şi rolul finanţelor

Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din secolul nostru, scrie ea acesta "nu se

mai mărgineşte la sarcinile militare şi poliţieneşti tradiţionale. El intervine in viaţă socială pentru

a stimula producţia In perioada de criză, pentru a împiedica creşterea preturilor şi a menţine

25

puterea de cumpărare a monedei in perioada de inflaţie, pentru a asigura tot timpul o cât mai

bună utilizare a bogăţiilor ţării şi repartizarea venitului naţional. Pentru acest stat modern,

finanţele publice nu sunt numai un mijloc de acoperire a cheltuielilor sale de administraţie, ci si -

aceasta in primul rând - un mijloc de a interveni in viaţa socială, de a exercita o presiune asupra

cetăţenilor, pentru a organiza ansamblul naţiunii". (Institutions financieres, Coli. Themis, Presses

Uni-versitaires de France, Paris, 1956. p. 2).

Pierre Lalumiere: "Cheltuiala publică a fost concepută ca un mijloc de intervenţie pe plan

economic şi social; dacă ea continuă să servească in egală măsură la-creşterea capacităţii de

producţie a economiei (cheltuieli publice de investiţii) sau la redistribuirea veniturilor in favoarea

categoriilor sociale defavorizate (cheltuieli publice de transfer). Impozitul este, de asemenea,

considerat ca un " procedeu de intervenţie aflat la îndemână statului; dacă continuă sa asigure

acoperirea cheltuielilor publice , el trebuie să permită in aceeaşi măsură o anumită egalizare a

condiţiilor sociale (amputarea prin impozit a veniturilor mari, detaxarea categoriilor sociale

defavorizate) sau să provoace, prin incitare, dezvoltarea economică (exonerarea activităţilor

rentabile, majorarea impozitelor de la agenţii marginali etc.). Prin utilizarea judicioasă a

cheltuielilor şi veniturilor, bugetul de stat devine un imens "filtru", care prelevă pe calea

impozitului o parte din venitul naţional şi care îi distribuie prin intermediul cheltuielilor

corespunzătoare pentru obiective economice sau sociale".(Les finances publiques,

Libraitie Armând Colin, Paris, 1970, p. 17).

Iulian Văcărel: "Finanţele publice îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin funcţiile pe

care le exercită, si anume prin funcţia de repartiţie şi funcţia de control" (Finanţe publice. -

Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică., 1992. p. 29).

Richard Musgrave, Peggy Musgrave: "...Impozitele sau cheltuielile pot influienţa mult

economia. Ele servesc mai multor scopuri. Câteva obiective, ce ţin mai mult sau mai puţin de

politica bugetară ... includ:

1. Prevederi pentru bunuri sociale, sau procesul conform căruia resursele totale sunt

distribuite intre bunurile individuale şi sociale, unde cele sociale au prioritate. Această prevedere

poate fi numită funcţie de alocare a politicii bugetare. Politica de reglementare, care poate fi

considerată o parte a funcţiei de alocare, nu este inclusă aici, deoarece nu reprezintă

o problemă premordialâ a politicii bugetare.

26

2. Ajustarea distribuţiei venitului şi beneficiului, pentru asigurarea conformităţii pe care

societatea o consideră ca "echitabilă* şi "justă", aici constituie funcţia de distribuţie.

3. Folosirea politicii bugetare ca mijloc de atingere a unui grad înalt de ocupare a forţei de

muncă, a unui grad rezonabil de stabilitate a nivelului preţurilor, şi o rată acceptabilă a creşterii

economice cu efecte in comerţ şi balanţa de plăţi. Noi considerăm toate aceste obiective ca

funcţie de stabilizare." (Public Finance in Theory and Practice, Fourth Edition, McGraw-Hill

Book" Company, New York, St. Louis, San-Francisco, 1984. p. 6-7).

Dan-Drosu Şaguna: "Finanţele publice, în procesul formarii, repartizării şi utilizării

mijloacelor băneşti ale societăţii, îndeplinesc două funcţii: de repartiţie şi de control.

1. Funcţia de repartiţie se realizează in procesul de formare si repartizare a mijloacelor

băneşti, mai exact, in momentul repartiţiei produsului social şi a venitului naţional.

Funcţia de repartiţie a finanţelor se realizează in doua momente: formarea resurselor şi

repartizarea acestora...

2. Funcţia de control are ca scop asigurarea respectării legilor şi creşterea eficienţei

economice printr-o mai bună administrare a banului public. De asemenea, prin control, se

contribuie la realizarea echilibrului monetar, valutar şi financiar in economie. Controlul este

exercitat de organe specializate ale statului: organele Ministerului Finanţilor, ale Gărzii

Financiare etc."(Şaguna Dan-Drosu. Drept financiar si fiscal. - Bucureşti: Editura OSCAR-

PRINT, 1994, p. 58).

Rodionova V.M.: "Esenţa finanţelor ca o sferă deosebită a relaţiilor de repartiţie, se

manifestă in primul rând cu ajutorul funcţiei de repartiţie. Anume prin această funcţie se

realizează destinaţia socială a finanţelor - aprovizionarea fiecărui agent economic cu resursele

financiare necesare, folosite in formă de fonduri băneşti cu destinaţie specială...

7. Proprietatea obiectiv caracteristică finanţelor, care coastă in capacitatea de a "semnala"

despre derularea procesului, de repartiţie, se manifestă prin altă funcţie - de control."

(Финансы/В.М. Родионова, Ю.Я. Вавилов,Л.И.Гончяренко и др.; Под ред. В.М.

Родионовой.-М.:Финансы и статистика,1995, с.22-25).

27