raportul de bilanŢ al activitĂŢii …portal.just.ro/338/documents/bilant/bilant...

29
1 R O M Â N I A JUDECĂTORIA ZĂRNEŞTI Judeţul Braşov RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII JUDECĂTORIEI ZĂRNEŞTI ÎN ANUL 2014 INTRODUCERE - SCURTE CONSIDERAŢII PRIVIND SITUAŢIA INSTANŢEI ÎN ANUL 2014 Justiția este un pilon fundamental al societății democratice fondată pe principiul statului de drept, caracterizat prin supremația legii şi egalitatea tuturor în faţa ei. Aceasta are la bază respectarea drepturilor omului şi impune separaţia puterilor în stat, iar separaţia puterilor presupune independenţa justiţiei, necesară pentru a se asigura un act de justiţie imparţial. Pe de altă parte, acceptarea valorilor şi principiilor statului de drept presupune încredere din partea populaţiei. În acelaşi timp, principiul fundamental al cooperării judiciare în cadrul Uniunii Europene, pe care îl reprezintă recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti este la rândul său fundamentat pe încredere; iar un deficit de încredere are repercusiuni directe asupra capacităţii României de a funcţiona ca partener de drepturi depline în cadrul Uniunii. Statistic, în ultimul deceniu, încrederea populaţiei în justiţia din ţara noastră se situează între 20% şi 28%, acest nivel al încrederii fiind rezultatul unei percepţii a publicului potrivit căreia sistemul judiciar e încă insuficient de accesibil, eficient şi previzibil. O justiţie modernă, este dorită şi cerută de către toţi cetăţenii şi, indiferent că îi privim în ipostaza de alegători, contribuabili sau justiţiabili, opinia acestora trebuie respectată. Soluţiile pentru modernizarea sistemului judiciar, presupun un efort conjugat al factorilor responsabili: legislativul trebuie să asigure un statut adecvat pentru profesioniştii sistemului şi o stabilitate a acestuia care să consacre şi să asigure independenţa sistemului judiciar; executivul trebuie să aloce resurse umane şi financiare necesare pentru funcţionarea optimă a justiţiei, sistemul judiciar însuşi trebuie să dezvolte mecanisme interne de creştere a performanţei şi responsabilităţi, în exercitarea cu bună credinţă şi maximă eficienţă a atribuţiilor jurisdicţionale, dar şi a celor strict administrative. Obiectivul final al unui sistem judiciar modern este asigurarea unui înalt grad de competenţă cu tot ceea ce înseamnă acesta: decizii corecte şi disponibile publicului, proceduri desfăşurate în termen optim, practică judiciară unitară. La baza sistemului judiciar se află judecătoriile cu competenţă generală de soluţionare a litigiilor. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică conform art. 38 din L 304/2004 republicată şi funcţionează în baza legii mai sus menţionate precum şi în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 , cu modificările ulterioare.

Upload: others

Post on 01-Sep-2020

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

1

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ZĂRNEŞTI

Judeţul Braşov

RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII

JUDECĂTORIEI ZĂRNEŞTI

ÎN ANUL 2014

INTRODUCERE - SCURTE CONSIDERAŢII PRIVIND SITUAŢIA

INSTANŢEI ÎN ANUL 2014

Justiția este un pilon fundamental al societății democratice fondată pe principiul

statului de drept, caracterizat prin supremația legii şi egalitatea tuturor în faţa ei. Aceasta are

la bază respectarea drepturilor omului şi impune separaţia puterilor în stat, iar separaţia

puterilor presupune independenţa justiţiei, necesară pentru a se asigura un act de justiţie

imparţial.

Pe de altă parte, acceptarea valorilor şi principiilor statului de drept presupune

încredere din partea populaţiei. În acelaşi timp, principiul fundamental al cooperării judiciare

în cadrul Uniunii Europene, pe care îl reprezintă recunoaşterea reciprocă a hotărârilor

judecătoreşti este la rândul său fundamentat pe încredere; iar un deficit de încredere are

repercusiuni directe asupra capacităţii României de a funcţiona ca partener de drepturi depline

în cadrul Uniunii.

Statistic, în ultimul deceniu, încrederea populaţiei în justiţia din ţara noastră se

situează între 20% şi 28%, acest nivel al încrederii fiind rezultatul unei percepţii a publicului

potrivit căreia sistemul judiciar e încă insuficient de accesibil, eficient şi previzibil.

O justiţie modernă, este dorită şi cerută de către toţi cetăţenii şi, indiferent că îi

privim în ipostaza de alegători, contribuabili sau justiţiabili, opinia acestora trebuie respectată.

Soluţiile pentru modernizarea sistemului judiciar, presupun un efort conjugat al factorilor

responsabili: legislativul trebuie să asigure un statut adecvat pentru profesioniştii sistemului

şi o stabilitate a acestuia care să consacre şi să asigure independenţa sistemului judiciar;

executivul trebuie să aloce resurse umane şi financiare necesare pentru funcţionarea optimă a

justiţiei, sistemul judiciar însuşi trebuie să dezvolte mecanisme interne de creştere a

performanţei şi responsabilităţi, în exercitarea cu bună credinţă şi maximă eficienţă a

atribuţiilor jurisdicţionale, dar şi a celor strict administrative.

Obiectivul final al unui sistem judiciar modern este asigurarea unui înalt grad de

competenţă cu tot ceea ce înseamnă acesta: decizii corecte şi disponibile publicului, proceduri

desfăşurate în termen optim, practică judiciară unitară.

La baza sistemului judiciar se află judecătoriile cu competenţă generală de soluţionare

a litigiilor.

Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică conform art. 38 din L 304/2004

republicată şi funcţionează în baza legii mai sus menţionate precum şi în conformitate cu

Regulamentul de ordine interioară adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 387/2005 , cu modificările ulterioare.

Page 2: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

2

Judecătoria Zărneşti funcţionează, alături de Judecătoriile Rupea , Făgăraş şi Braşov,

în circumscripţia Tribunalului Brasov care, împreună cu Tribunalul Covasna se află în

circumscripţia Curţii de Apel Braşov.

Teritorial, Judecătoria Zărneşti are în circumscripţia sa un număr de 2 oraşe şi 21 de

comune cu satele aferente.

Conducerea Zărneşti este constituită din preşedinte, colegiul de conducere şi adunarea

generală fiecare exercitând atribuţiile specifice în limitele competenţei legale.

Din Colegiul de Conducere al Judecătoriei Zărneşti, alături de preşedinte, fac parte 2

judecători, respectiv d-na judecator Andreea Abutnăriţei şi d-na judecător Anca Cazac.

În cadrul Judecătoriei Zărneşti, în anul 2014 şi-au desfăşurat activitatea 7 judecători,

respectiv Simona Taus - judecator stagiar, Andreea Abutnăriţei, Anca Cazac, Monica

Macovei, Sorin Mihăila - judecător cu grad de tribunal , Elena Iova - preşedinte instanţă din

iulie 2014 -cu grad de tribunal şi Daniela Boricean - preşedinte delegat până la data de 30

iunie 2014 - cu grad de tribunal.

CAPITOLUL I- STAREA INSTANŢEI ÎN ANUL 2014

SECŢIUNEA 1 – ACTIVITATEA INSTANŢEI

1.1.Volumul de activitate la nivelul instanţei, pe secţii/complete

specializate/materii

Volumul total de activitate în anul 2011

Stoc anterior Intrate în anul

2011

Soluţionate în

2011

Stoc sfârşit

An 2011

Din care

Suspendate

1890 3758 4071 1577 280

Volumul total de activitate în anul 2012

Stoc anterior Intrate în anul

2012

Soluţionate în

2012

Stoc sfârşit

An 2012

Din care

Suspendate

1577 3274 3758 1434 224

Volumul total de activitate în anul 2013

Stoc anterior Intrate în anul

2013

Soluţionate în

2013

Stoc sfârşit

An 2013

Suspendate

1434 2629 2734 1329(fără

suspendate)

264

Volumul total de activitate în anul 2014

Stoc anterior Intrate în anul

2014

Soluţionate în

2014

Stoc sfârşit

An 2014

Suspendate

1886 2462 2939 1409 155

Stoc dosare la început an 2014 este de 1886 - preluat din program statisECRIS, plus

dosare mai vechi anterior anului 2011 ce nu se regăsesc în acest program. În situaţiile

Page 3: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

3

statistice în anul 2014, referitor la documente soluţionate s-au avut în vedere documentele

închise, ceea ce nu prevedea statistica din 2013.

Remarcăm o scădere a numărului de dosare înregistrate faţă de anul trecut cu 167

dosare şi o creştere a numărului de dosare solutionate de la 2734 dosare la 2939 dosare .

VOLUMUL DE ACTIVITATE PE MATERII

În anul 2011

Materia Stoc anterior Intrate

2011

Soluţionate

2011

Stoc sfârşit

an 2011

Din care

suspendate

CIVILĂ 1339 3056 3212 1183 219

MINORI ŞI

FAMILIE

303 269 308 264 47

COMERCIAL 41 91 110 22 14

PENALĂ 207 342 441 108 0

TOTAL

MATERII

1890 3758 4071 1577 280

În anul 2012

Materia Stoc anterior Intrate

2012

Soluţionate

2012

Stoc sfârşit

an 2012

Din care

suspendate

CIVILĂ 1231 2537 2681 1087 166

MINORI ŞI

FAMILIE

216 313 328 201 51

COMERCIAL 22 115 105 32 7

PENALĂ 108

309

303 114 0

TOTAL

MATERII

1577 3274 3417 1434 224

În anul 2013

Materia Stoc anterior Intrate

2013

Soluţionate

2013

Stoc sfârşit

an 2013

Din care

suspendate

CIVILĂ 1074 2039 2101 1012 218

MINORI ŞI

FAMILIE

201 259 279 181 40

Fond funciar 45 27 43 29 6

PENALĂ 114 304 311 107 0

TOTAL

MATERII

1434 2629 2734 1329 (fără

suspendate)

264

Page 4: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

4

În anul 2014

Materia Stoc anterior Intrate

2014

Soluţionate

2014

Stoc sfârşit

an 2014

Din care

suspendate

CIVILĂ 1436 1749 2134 1051 122

MINORI ŞI

FAMILIE, litigii

cu profes.,

contencisos

adm., etc.

296 347 411 232 33

PENALĂ 154 366 394 126 0

TOTAL

MATERII

1886 2462 2939 1409 155

SITUAŢIE COMPARATIVĂ A RULAJULUI DOSARELOR ÎN PERIOADA 2011-

2014

ANUL Stoc anterior Intrate

Soluţionate Stoc sfârşit

an

suspendate

2011 1890 3758 4071 1577 280

2012 1577 3274 3417 1434 224

2013 1434 2629 2734 1329 264

2014 1886 2462 2939 1409 155

Cauze suspendate la 31.12.2014 - 155 dosare.

SITUAŢIE COMPARATIVĂ ANUL 2011 - 2012

MATERIA CAUZE

INTRATE

PROCENT

2011 2012 SCADERE

2011

SCADERE

2012

CRESTERE

2011

CRESTERE

2012

PENAL

342 309 9,69 %

CIVIL

3416 2965 13,03 %

TOTAL

3758 3274 12,87 %

Page 5: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

5

MATERIA STOC SFARSITUL

ANULUI

PROCENT

2011 2012 SCADERE

2011

SCADERE

2012

CRESTERE

2011

CRESTERE

2012

PENAL

108 114 5,55 %

CIVIL

1469 1320 10,14 %

TOTAL

1577 1434 9,06 %

MATERIA CAUZE

SOLUTIONATE

PROCENT

2011 2012 SCADERE

2011

SCADERE

2012

CRESTERE

2011

CRESTERE

2012

PENAL

441 303 31,29 %

CIVIL

3630 3114 14,21 %

TOTAL

4071 3417 16,06 %

SITUAŢIE COMPARATIVĂ ANUL 2012 -2013

MATERIA CAUZE

INTRATE

PROCENT

2012 2013 SCADERE

2012

SCADERE

2013

CRESTERE

2012

CRESTERE

2013

PENAL

309 304 1,64% 1,94%

CIVIL

2965 2325 27,52% 21,60%

TOTAL

3274 2629 19,80% 24,5%

Page 6: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

6

MATERIA STOC SFARSITUL

ANULUI

PROCENT

2012 2013 SCADERE

2012

SCADERE

2013

CRESTERE

2012

CRESTERE

2013

PENAL

114 107 6,15% 6,54%

CIVIL

1320 1222 7,43% 8.6%

TOTAL

1434 1329 7,33% 7,9%

MATERIA CAUZE

SOLUTIONATE

PROCENT

2012 2013 SCADERE

2012

SCADERE

2013

CRESTERE

2012

CRESTERE

2013

PENAL

303 311 2,57% 2,64%

CIVIL

3114 2423 22,14% 28,5%

TOTAL

3417 2734 19,39% 24,58%

SITUAŢIE COMPARATIVĂ ANUL 2013-2014

MATERIA CAUZE

INTRATE

PROCENT

2013 2014 SCADERE

2013

SCADERE

2014

CRESTERE

2013

CRESTERE

2014

PENAL

304 366 17,00%

CIVIL

2325 2096 10,00%

TOTAL

2629 2462 6,78%

Page 7: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

7

MATERIA STOC SFARSITUL

ANULUI

PROCENT

2013 2014 SCADERE

2013

SCADERE

2014

CRESTERE

2013

CRESTERE

2014

PENAL

154 126 18,8%

CIVIL

1732 1283 26%

TOTAL

1886 1409 25,07%

MATERIA CAUZE

SOLUTIONATE

PROCENT

2013 2014 SCADERE

2013

SCADERE

2014

CRESTERE

2013

CRESTERE

2014

PENAL

311 394 26,68%

CIVIL

2423 2545 5,6%

TOTAL

2734 2939 7,49%

1.2 ÎNCĂRCĂTURA PE JUDECĂTOR

Încărcătura pe judecător în anul 2011

NUME

JUDECĂTOR

NUMĂR

ŞEDINŢE

TOTAL

DOSARE

RULATE

RULATE IN

CAMERA

DE CONS.

TOTAL

DOSARE

SOLUŢIO

NATE

DOS.

SOLUTION.

CONF.HOT

CSM 425/2011

DANIELA

BORICEAN

2 şed.

9 352 67 128 33

CRISTIAN

GHIDARCEA

27 1158 131 425 64

ANCA

CODREANU

55 1378 140 499 23

ELENA IOVA

48 1690 252 766 129

MONICA 49 2547 287 892 145

Page 8: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

8

MACOVEI

DANCĂ OANA

ECATERINA

51 1963 350 756 127

MIHĂILĂ

SORIN

59 1659 259 568 92

NICULEASA

DANIELA

5 57 3 37 10

Încărcătura pe judecător în anul 2012

NUME

JUDECĂTOR

NUMĂR

ŞEDINŢE

TOTAL DOSARE

RULATE

TOTAL

DOSARE

SOLUŢIONATE

Soluţionate

în camera de

consiliu

DANIELA

BORICEAN

14 379 165 70

IOVA ELENA 33 1819 564 108

BEJAN

ANDREEA

32 1734 390 102

MACOVEI

MONICA

42 2418 758 139

DANCĂ OANA

ECATERINA

31 1686 449 105

MIHĂILĂ

SORIN

49 1847 664 78

GEORGE

SOLOVĂSTRU

8 428 149 35

ANCA

CODREANU

24 808 278 63

Total 233 11.119 3417 700

Încărcătura pe judecător în anul 2013

NUME

JUDECĂTOR

TOTAL

DOSARE

RULATE

TOTAL

DOSARE

SOLUŢIONATE

Nr.pct. Nr.

Dosare noi si

asociate

MATERII CIVIL PENAL

DANIELA

BORICEAN

780 320 11 1649 346

IOVA ELENA 1694 524 19 3116 571

BEJAN

ANDREEA

1755 528 17 2712 510

MACOVEI

MONICA

1987 582 8 3132 575

Page 9: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

9

DANCĂ OANA

ECATERINA

PÂNĂ LA

1.05.2013

699 210 1 1162 211

MIHĂILĂ

SORIN

1127 80 252 1701 294

Complet C6 civil

până la data de 8

aprilie 2013

496 141 3 2516 463

SIMONA TAUS

din 1 iulie 2013

83 38 0 241 60

Total 8621 2423 311 16229 3030

Încărcătura pe judecător în anul 2014

NUME

JUDECĂTOR

TOTAL

DOSARE

RULATE

TOTAL

DOSARE

SOLUŢION.

TOTAL

DOSAR

E

SOLUT

IONAT

E

Nr.

dosare

intrat

e

Nr. puncte

alocate

MATERII CIVIL PENAL

DANIELA

BORICEAN (până la

30.06.2014)

405 124 5 129 96 883

IOVA ELENA -

presedinte din iulie

2014

1423 637 9 646 432 3328

ANDREEA

ABUTNĂRITEI

1345 519 7 526 500 3138

MACOVEI MONICA 1650 595 5 600 466 3465

ANCA CAZAC 1688 411 91 502 525 2487

MIHĂILĂ SORIN 789 57 277 334 244 2439

SIMONA TAUS 318 202 0 202 199 707

Total 7.618 2545 394 2.939 2.462 16.447

Dosarele rămase pe rol la data de 30.06.2014 ce au aparţinut completului C8 civil –

judecător Daniela Boricean, plecat din instanţă la data de 30.06.2014 au fost repartizate

completelor de civil, judecători definitivi, astfel:

Total dosare C8 civil – 67:

C3 Andreea Abutnăritei – 13

C4 Monica Macovei - 13

C5 Elena Iova - 13

C6 Anca Cazac - 13

C9 Sorin Mihăilă - 15

Faţă de anii anteriori am eliminat rubrica „număr şedinţe de judecată”, aceasta

neavând nicio relevanţă în noul context, fiecare judecător stabilindu-şi personal numărul

acestora şi propria încărcare pe şedinţele de civil.

Page 10: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

10

In cadrul instanţei funcţionează programul de normare a muncii, niciun judecător nu

a depăşit norma aprobată prin hotărâre de colegiu urmărindu-se împărţirea egală a numărului

de puncte. Se observa de altfel din datele prezentate că există această egalitate atât din punct

de vedere al numărului de puncte cât şi al numărului de dosare, dar menţionez că nu sunt luate

în calcul şedinţele de înlocuire ori dosarele distribuite de pe alte complete ca urmare a

desfiinţării. Apreciem existenţa programului de normare, dar ar fi ideal dacă acesta ar evalua

în mod real complexitatea unui dosar, prin luarea în calcul a tuturor petitelor dar şi a cererilor

incidentale.

1.3.Operativitatea pe instanţă, pe secţii/complete specializate

în diferite materii şi pe judecător

Indicele general de operativitate al instanţei în anul 2011

Stoc anterior Intrate în

anul 2011

Soluţionate în

2011

Stoc sfârşit

An 2011

Din care

Suspendate

Indice general

operativitate

1890 3758 4071 1577 280 75,83 %

Indicele general de operativitate al instanţei în anul 2012

Stoc anterior Intrate în

anul 2012

Soluţionate în

2012

Stoc sfârşit

An 2012

Din care

Suspendate

Indice general

operativitate

1577 3274 3417 1434 224 70,43 %

Indicele general de operativitate al instanţei în anul 2013

Stoc anterior Intrate în

anul 2013

Soluţionate Stoc sfârşit

An 2013

Suspendate

Indice general

operativitate

1434 2629 2734 1329 264 67,25 %

Indicele general de operativitate al instanţei în anul 2014

Stoc anterior Intrate în

anul 2014

Soluţionate Stoc sfârşit

An 2014

Suspendate

Indice general

operativitate

1886 2462 2939 1409 155 70,05 %

La calcularea indicelui general de operativitate din total (stoc+intrate) au fost scăzute dosarele

suspendate .

La fel ca şi la bilanţul anterior constatăm că s-au soluţionat mai multe cauze decât au intrat

ceea ce constituie un rezultat bun.

Operativitatea pe materii în anul 2011

CIVIL MINORI ŞI FAMILIE COMERCIAL PENAL

76,91 % 58,89 % 93,22 % 80,32 %

Page 11: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

11

Operativitatea pe materii în anul 2012

CIVIL MINORI ŞI FAMILIE COMERCIAL PENAL

71,15 % 62 % 76,64 % 72,66 %

Operativitatea pe materii în anul 2013

CIVIL MINORI ŞI FAMILIE Fond funciar PENAL

67 % 60,65 % 59,7% 74,46 %

Operativitatea pe materii în anul 2014

CIVIL minori şi familie,litigii cu prof.,

contencios adm, etc

PENAL

69,67%

67,37 % 75,76 %

Operativitatea pe judecător în anul 2011

Stoc

iniţial

Cauze Înregistrate Număr

Judecători

Total

soluţionate

Număr

judecători

OPERATIVITATEA/

JUDECĂTOR

1890 3758 5 4071 5 72, 07%

Încărcătura dosare/

judecător = 1129,6

Nr. mediu dosare

soluţionate/judecător= 814,2

Operativitatea pe judecător în anul 2012

Stoc

iniţial

Cauze Înregistrate Număr

Judecători

Total

soluţionate

Număr

judecători

OPERATIVITATEA/

JUDECĂTOR

1577 3274 6 3417 6 70,04

Încărcătura dosare/

judecător = 808,5

Nr. mediu dosare

soluţionate/judecător=

569,5

Operativitatea pe judecător în anul 2013

Stoc

iniţial

Cauze Înregistrate Număr

Judecători

Total

soluţionate

Număr

judecători

OPERATIVITATEA/

JUDECĂTOR

1434 2629 6 2734 6 67,25

Încărcătura dosare/

judecător = 677,6

Nr. mediu dosare

soluţionate/judecător= 455,6

Page 12: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

12

Operativitatea pe judecător în anul 2014

Stoc

iniţial

Cauze

Înregistrate

Număr

Judecători

Total

soluţionate

Număr

judecători

OPERATIVITATEA/

JUDECĂTOR

1886 2462 6,5 2939 6,5 67,63

Încărcătura dosare/

judecător = 668,5

Nr. mediu dosare

soluţionate/judecător= 452,15

Operativitatea pe fiecare judecător în anul 2013

Nume judecător Stoc dosare

ianuarie 2013

Dosare

intrate+asociate

Dosare

soluţionate

Operativitate/

judecător

DANIELA

BORICEAN

84 346 331 76,5%

ELENA IOVA 203 571 543 70%

ANDREEA

BEJAN

183 510 545 78,6%

MONICA

MACOVEI

210 575 590 75%

SORIN

MIHĂILĂ

114

(PENAL)

294 332 81,3%

SIMONA

TERCIU

0 60 40 66,6

Operativitatea pe fiecare judecător în anul 2014

Nume judecător Stoc dosare

ianuarie 2014

Dosare intrate Dosare

soluţionate

Operativitate/

judecător

DANIELA

BORICEAN

57 96 129 84,3%

ELENA IOVA 441 432 646 73,95%

ANDREEA

ABUTNARITEI

337 500 526 62,84%

MONICA

MACOVEI

473 466 600 63,85%

ANCA CAZAC 361 525 502 56,65%

SORIN

MIHĂILĂ

185 244 334 77,85%

SIMONA TAUS 32 199 202 87,44%

TOTAL 1886 2462 2939 67,55%

1.4.Managementul resurselor umane

Judecătoria Zărneşti a funcţionat în anul 2014 cu un număr de 7 judecători, respectiv

Simona Taus-judecător stagiar, Andreea Abutnăriţei, Anca Cazac, Monica Macovei, Sorin

Mihăila-judecător cu grad de tribunal, Elena Iova -preşedinte instanţă din iulie 2014 -cu grad

de tribunal şi Daniela Boricean-preşedinte delegat până la data de 30 iunie 2014-cu grad de

tribunal.

Schema de personal în ceea ce priveşte numărul de judecători a fost redusă de CSM în

luna august 2014, masura motivată doar de scăderea numărului de cauze înregistrate la

Page 13: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

13

această instanţă, fără a se lua în considerare problema cronică a acestei instanţe ce vizează

dosarele civile mai vechi de 1 an, gradul ridicat de dificultate al cauzelor civile. Este foarte

simplu să priveşti activitatea unei instanţe statistic, din punct de vedere al cifrelor şi să spui că

numărul mediu de dosare soluţionate /judecător în anul 2014 a fost de 452 iar încărcătura

dosare/ judecător de 668,5 , mai mica ,poate, faţă de alte instanţe, însă trebuie luat în

considerare un aspect deloc de neglijat - natura juridică de drept substanţial a cauzelor. Dacă

după o şedinţă de judecată dintr-un număr oarecare de dosare pronunţate, jumătate sunt cauze

ce implică redactarea unei minute pe pagini întregi, (partaje,dezbateri succesorale succesive

după mai mulţi autori decedaţi, rectificări de carte funciare, uzucapiuni, cauze ce implică

dezmembrări imobile terenuri cu câteva variante de lotizări propuse de experţi, cauze de fond

funciar ce privesc reconstituire drept de proprietate pe hectare întregi sau despăgubiri ), atunci

nu putem pune semnul egalităţii între o judecătorie cu număr mai mare de cauze dar unde

predomină plângeri contravenţionale, pretenţii de mică valoare (utilităţi), cauze de minori şi

familie şi Judecătoria Zărneşti. Aceste aspecte nu se spun şi nu se văd parcă niciodată , ceea

ce duce la o frustare din partea personalului Judecătoriei Zărneşti (judecători, grefieri) şi la

dorinţa de "a fugi"de la această instanţă.

In cadrul instanţei nu funcţionează secţii specializate, însă funcţionează complete

specializate aşa cum prevede legislaţia în vigoare, respectiv 6 complete de minori şi familie, 5

complete de fond funciar şi 2 complete specializate în materie penală care sunt specializate pe

minori şi familie. Această specializare este formală, în realitate judecătorii având de soluţionat

cauze din toate materiile, dat fiind numărul mic de judecători şi necesitatea asigurării

repartizării aleatorii ori înlăturarea incompatibilităţilor. De aceea judecătorii din civil sunt

programaţi la arestări preventive, iar judecătorii specializaţi în penal au şi complete civile dat

fiind numărul mic de cauze în materie penală. Chiar dacă prin Hotărârea CSM nr. 523/2012

se instituie specializarea într-o a doua materie, ceea ce la judecătoriile fără secţii înseamnă

specializarea în toate materiile, nu consider aceasta o măsură benefică, fiind evident că un act

de justiţie de calitate superioară nu poate fi asigurat decât de un judecător cu o pregătire de

aceeaşi calitate. Or, în aceste timpuri când întregul sistem judiciar este reformat, prin intrarea

în vigoare a noului cod civil, a noului cod de procedură civilă, precum şi a codurilor din

materie penală, este greu de imaginat că se poate asigura o pregătire pe măsură, imediată, a

judecătorilor în toate aceste materii. Poate o soluţie ar fi fost angajarea unui număr de

personal care să asigure cu adevărat funcţionarea instanţei cu respectarea tuturor principiilor,

ceea ce în condiţiile financiare actuale pare imposibil.

Conducerea instanţei a fost preocupată de asigurarea stabilităţii pe posturi a

judecătorilor, emiţând avizele solicitate în caz de detaşare, delegare, transfer de către CSM

sau Curtea de Apel.

În privinţa personalului auxiliar şi conex, Judecătoria Zărneşti are în schema 1 post de

grefier şef, 1 muncitor întreţinere, 2 aprozi, 1 agent procedural, 2 grefieri-arhivari, 9 grefieri

şedinţă.

Pe parcursul anului 2014 conducerea instanţei împreună cu grefierul şef a fost

preocupată de a asigura o distribuire egală a sarcinilor de serviciu între grefieri, în special a

programărilor în şedinţă de judecată cu un număr relativ egal de dosare cu păstrarea pe cât

posibil a aceluiaşi complet.

Remarcăm acum, ca şi în toţi anii anteriori, lipsa unui post de şofer (bineînţeles cu tot

cu maşina), precum şi o schemă insuficientă de judecători şi grefieri. In privinţa personalului

auxiliar, schema este insuficientă în ce priveşte numărul de grefieri, atribuţiile administrative

ale acestora fiind tot mai ample. Adoptarea noului cod de procedură civilă a impus

Page 14: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

14

desemnarea unui grefier care să se ocupe doar de etapa regularizării cererilor de chemare în

judecată, precum şi a unui alt grefier care să se ocupe de scanat şi citarea la primul termen.

Personalul arhivei este insuficient, registratura şi arhiva constituind un singur

compartiment din acest motiv. Am urmărit în organizarea activităţii acestora ca actele să

ajungă imediat la dosarele aflate pe rol, iar agentul procedural, doamna Maria Vodă a adus un

aport important la activitatea de selectare a dosarelor care au depăşit termenul de păstrare.

Aprozii au avut de îndeplinit noile activităţi legate de asigurarea curăţeniei în noul sediu cât şi

cele legate de corespondenţă. La fel, muncitorul de întreţinere a avut un rol important în

organizarea arhivelor în noul sediu şi activitatea de corespondenţă.

I. 2. – Infrastructura şi capacitatea instituţională a instanţei

Funcţionarea sistemului judiciar român depinde de existenţa unei infrastructuri

adecvate.

Judecătoria Zărneşti are un sediu funcţional din 2013, cu două săli de judecată, un

sediu modern, cu spaţii suficiente atât pentru toţi angajaţii, cât şi pentru public. Aspectele

pozitive s-au evidenţiat prin faptul că personalul s-a bucurat de o anumită stabilitate, putând

astfel să concluzionăm că ,astfel, condiţiile oferite reprezintă un factor important al creşterii

satisfacţiei la locul de muncă.

In prezent instanţa este dotată în totalitate cu sisteme computerizate, mai puţin

accesul la Internet care este asigurat doar pentru judecători, fiind dotată cu calculatoare,

defecţiunile acestora fiind remediate cu promptitudine.

In ce priveşte sălile de şedinţă este necesara o instalaţie de sonorizare la toate sălile de

şedinţă.

Instanţa nu este dotată cu un autoturism dar nici cu post de şofer.

I.3.– Calitatea actului de justiţie

Accesul la justiţie

Toţi cetăţenii au acces liber la justiţie, drept garantat de Constituţie şi de art. 6 CEDO.

În ce priveşte aplicarea prevederilor privind ajutorul public judiciar în civil, au existat

cereri în acest sens fiind înregistrate un număr de 71.

Au fost admise deopotrivă cereri de scutire, reduceri, eşalonări la plata taxelor judiciare

de timbru dar cele privind plata onorariilor experţilor ori pentru cauţiuni. Evidenţa lor este

ţinută separat aşa cum cere OUG 51/2008.

Tot astfel, în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 211/27 mai 2004 privind unele

măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, nu s-au înregistrat solicitări

privind asigurarea protecţiei victimelor în legătura cu infracţiunile judecate la această instanţă.

Având în vedere că plângerile prealabile nu se mai înregistrează direct la instanţă nu au fost

situaţii care să solicite aplicarea legii de personalul instanţei.

În aplicarea Legii nr.544/2001, s-a făcut cu respectarea următoarelor principii:

- principiul transparenţei – Judecătoria Zărneşti are obligaţia să îşi desfăşoare activitatea într-o

manieră deschisă faţă de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes

Page 15: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

15

public să constituie regula, iar limitarea accesului la informaţie să constituie excepţia în

condiţiile legii.

- principiul aplicării unitare – Judecătoria Zărneşti asigură respectarea legii în mod unitar, în

conformitate cu prevederile acesteia şi ale normelor metodologice.

- principiul autonomiei - Judecătoria Zărneşti are propriul birou de informare şi relaţii publice,

care este organizat şi funcţionează în conformitate cu prevederile legii şi ale normelor

metodologice.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Judecătoriei Zărneşti este organizat şi

funcţionează potrivit Legii nr.544/2001 şi ale O.G. nr.27/2002, aprobat prin Legea

nr.233/2002. Biroul de Informare şi Relaţii Publice este condus de judecător Elena Iova care

îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice asigură activitatea de soluţionare în termen a petiţiilor,

în condiţiile legii.

In anul 2014 au fost înregistrate 36 de petiţii şi 3 de solicitări în baza legii 544/2001.

Programul de lucru al biroului coincide cu programul de lucru al instanţei iar

miercurea 3 ore după programul de lucru.

Au fost înregistrate diverse petiţii, privind diferite domenii de interes : studierea dosarelor

aflate în arhiva instanţei, nemulţumiri vizând derularea proceselor de judecată, eliberarea de

copii după diferite acte aflate în arhiva instanţei.

Toate petiţiile au fost înregistrate, analizate şi s-a dispus cu privire la modul de

soluţionare, de redactare a răspunsului, în termenul prevăzut de lege.

Tot pentru informarea publicului a fost instalat Info-chioşcul încă din anii anteriori care

însa nu a putut fi utilizat fiind defect.

I.3.1. Ponderea hotărârilor atacate din totalul hotărârilor pronunţate.

Indicele de desfiinţare

- Ponderea atacabilităţii în anul 2011

HOTĂRÂRI PRONUNŢATE HOTĂRÂRI

ATACATE

PONDEREA

ATACABILITĂŢII

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

3630 441 293 182 8,07 % 42,26 %

- Ponderea atacabilităţii în anul 2012

HOTĂRÂRI PRONUNŢATE HOTĂRÂRI

ATACATE

PONDEREA

ATACABILITĂŢII

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

3114 303 244 121 7,8 % 39,9 %

- Ponderea atacabilităţii în anul 2013

HOTĂRÂRI PRONUNŢATE HOTĂRÂRI

ATACATE

PONDEREA

ATACABILITĂŢII

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

2173 311 354 99 16,2 % 31,8 %

Page 16: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

16

Ponderea atacabilităţii în anul 2014

HOTĂRÂRI

PRONUNŢATE

HOTĂRÂRI

ATACATE

PONDEREA

ATACABILITĂŢII

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

2545 394 305 63 11,98 % 15,98 %

Observăm că s-au pronunţat mai multe hotărâri judecatoresti faţă de anul 2013 şi au

fost atacate mai puţine. In penal ponderea atacabilităţii a scăzut la jumătate, aspect explicat

prin faptul că judecătorii de penal şi-au stabilizat practica.

Indicele de casare /menţinere a hotărârilor in căile de atac în anul 2011

NR.HOTĂRÂRI

ATACATE

NR.HOT.

DESFIINŢATE/

MODIFICATE

NR.HOTĂRÂRI

IREVOCABILE

indicele de casare

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

293 182 87 64 206 95 29,69 % 35,16 %

TOTAL :

475

TOTAL :

151

TOTAL :

301

TOTAL :

31,78

Indicele de casare /menţinere a hotărârilor in căile de atac în anul 2012

NR.HOTĂRÂRI

ATACATE

NR.HOT.

DESFIINŢATE/

MODIFICATE

NR.HOTĂRÂRI

IREVOCABILE

indicele de casare

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

244 121 64 56 180 65 26,22% 46,2%

TOTAL :

365

TOTAL :

120

TOTAL :

245

TOTAL :

32,87%

Indicele de casare /menţinere a hotărârilor căilor de atac în anul 2013

NR.HOTĂRÂRI

ATACATE

NR.HOT.

DESFIINŢATE/

MODIFICATE

NR.HOTĂRÂRI

IREVOCABILE

indicele de casare

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

354 99 107 35 247 64 30,32% 35,35%

TOTAL :

453

TOTAL :

142

TOTAL :

311

TOTAL :

31,34%

Indicele de casare /menţinere a hotărârilor căilor de atac în anul 2014

NR.HOTĂRÂRI

ATACATE

NR.HOT.

DESFIINŢATE/

MODIFICATE

NR.HOTĂRÂRI

IREVOCABILE

indicele de casare

CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL CIVIL PENAL

305 63 60 23 245 37 2,35% 5,83%

TOTAL :

368

TOTAL :

83

TOTAL :

282

TOTAL :

2,82%

Page 17: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

17

Indicele de casare a scăzut mult faţă de nivelul din anii anteriori, ceea ce arată în mod evident

calitatea actului de justiţie de la această instanţă.

Principalele motive de casare/modificare :

Principale cauze care au dus la modificarea, respectiv casarea hotărârilor

judecătoreşti pronunţate de această instanţă au fost:

În materie penală, greşelile comise au fost determinate în principal de individualizarea

pedepselor, majoritatea hotărârilor casate fiind sub aspectul individualizării judiciare,

încălcarea normelor procedurale care reglementează desfăşurarea procesului penal,

sancţionate cu nulitatea (citarea părţilor, garantarea dreptului la apărare, nerezolvarea laturii

civile a cauzei); nerespectarea dispoziţiilor de drept material privind încadrarea juridică a

faptelor, a limitelor de pedeapsă, contopirea acestora. La acestea se mai adaugă stabilirea unei

stări de fapte greşite sau incomplete ca urmare a aprecierii necorespunzătoare a probelor

administrate sau administrării unui probatoriu insuficient.

În materie civilă, greşelile mai frecvente au constat în: nelămurirea contradicţiilor

dintre probele administrate, aplicarea greşită ori necorespunzătoare a unor norme sau instituţii

de drept.

În ceea ce priveşte motivele neimputabile judecătorului, pot fi menţionate : înfăţişarea

unor probe noi în calea de atac neindicate la instanţa de fond, renunţarea la judecată de către

părţi sau împăcarea acestora în calea de atac.

I.3.2.Durata de soluţionare a cauzelor ( inclusiv pe materii )

ANUL 2011

Materia Soluţionate

2011

Între

0-6 luni

Între

6-12 luni

Între 1-2

ani

Între

2-3 ani

Peste 3

ani

CIVILĂ 3212 2435 377 153 125

122

MINORI ŞI

FAMILIE

308 186 55 36 25 6

COMERCIAL 110 100 6 0 3

1

PENALĂ 441 246 101 63 31

0

TOTAL

MATERII

4071 2967 539 252 184 129

Page 18: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

18

ANUL 2012

Materia Soluţionate

2012

Între

0-6 luni

Între

6-12 luni

Între 1-2

ani

Între

2-3 ani

Peste 3

ani

CIVILĂ 2681 1995 221 174 102 189

MINORI ŞI

FAMILIE

328 186 62 43 20 17

COMERCIAL 105 95 5 4 1 0

PENALĂ 303 211 65 23 4 0

TOTAL

MATERII

3417 2487 353 244 127 206

ANUL 2013

Materia Soluţionate

2013

Între

0-6 luni

Între

6-12 luni

Între 1-2

ani

Peste 3

ani

CIVILĂ 2029 1395 234 252 148

MINORI ŞI

FAMILIE

278 173 38 60 7

COMERCIAL 116 95 9 7 5

PENALĂ 311 269 20 22 0

TOTAL

MATERII

2734 1932 301 341 160

ANUL 2014

Materia Soluţionate

2014

Între

0-6 luni

Între

6-12 luni

Între 1-2

ani

Peste 3

ani

CIVILĂ 2134 1249 383 359 143

MINORI ŞI

FAMILIE,contencios

adm.litigii cu prof.

411 223 87 87 14

PENALĂ 394 327 46 21 0

TOTAL

MATERII

2939 1799 516 467 157

Page 19: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

19

TABEL CAUZE MAI VECHI DE 1 AN LA 31.12.2011

NUME JUDECĂTOR TOTAL

CAUZE

MAI VECHI

DE

1 AN DIN

CARE :

1-3 ANI 3-5 ANI 5-10 ANI Peste 10 ANI

BORICEAN

DANIELA-în concediu

maternitate

110 51 38 21 0

DANCĂ OANA 112 56 38 18 0

GHIDARCEA

CRISTIAN

147 87 48 12 0

MONICA MACOVEI 99 67 26 5 1

CODREANU

ANCA

4 penale 4 penale 0 0 0

MIHĂILĂ SORIN 6 civile

4 penale

4 civile

4 penale

2 civile 0 0

IOVA ELENA 8 8 0 0 0

TOTAL DOSARE

CIVILE

482 273 152 56 1

TOTAL DOSARE

PENALE

8 8 0 0 0

TOTAL

GENERAL

490 281 152 56 1

TABEL CAUZE MAI VECHI DE 1 AN LA 31.12.2012

NUME

JUDECĂTOR

TOTAL

CAUZE

MAI VECHI

DE

1 AN DIN

CARE :

1-3 ANI 3-5 ANI 5-10 ANI Peste 10 ANI

BORICEAN

DANIELA

revenita pe

post in aprilie

4 3 1 0 0

DANCĂ

OANA

78 40 29 8 1

BEJAN

ANDREA

126 54 48 24 0

MONICA

MACOVEI

62 47 9 6 0

IOVA

ELENA

36 26 4 6 0

CODREANU

ANCA CIVIL

7 2 4 1

CODREANU 8 8 0 0 0

Page 20: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

20

ANCA

PENAL

MIHĂILĂ

SORIN

CIVIL

26 18 7 1 0

MIHĂILĂ

SORIN

PENAL

1 0 1 0 0

TOTAL

DOSARE

CIVILE

339 190 102 46 1

TOTAL

DOSARE

PENALE

9 8 1 0 0

TOTAL

GENERAL

348 198 103 46 1

TABEL CAUZE MAI VECHI DE 1 AN LA 31.12.2013

NUME

JUDECĂTOR

TOTAL

CAUZE

MAI VECHI

DE

1 AN DIN

CARE :

1-3 ANI 3-5 ANI 5-10 ANI Peste 10 ANI

BORICEAN

DANIELA

17 11 3 3 0

BEJAN

ANDREA

82 31 33 18 0

MONICA

MACOVEI

75 52 14 9 0

IOVA

ELENA

66 55 6 5 0

C6 – lipsă

titular

dec.2013

77 65 8 4 0

MIHĂILĂ

SORIN

CIVIL

26 14 12 0

MIHĂILĂ

SORIN

PENAL

7 7 0 0 0

TOTAL

DOSARE

CIVILE

343 214 78 51 0

TOTAL

DOSARE

PENALE

7 7 0 0 0

TOTAL

GENERAL

350 219 80 51 0

Page 21: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

21

TABEL CAUZE MAI VECHI DE 1 AN LA 31.12.2014

NUME JUDECĂTOR TOTAL

CAUZE

MAI VECHI

DE

1 AN DIN

CARE :

1-3 ANI 3-5 ANI 5-10 ANI Peste 10 ANI

ABUTNĂRITEI

ANDREA

54 24 12 18 0

MONICA MACOVEI 58 44 10 4 0

IOVA ELENA 40 32 6 2 0

ANCA CAZAC 102 70 24 8 0

MIHĂILĂ SORIN

CIVIL

20 7 5 7 1

MIHĂILĂ SORIN

PENAL

8 8 0 0 0

TOTAL DOSARE

CIVILE

274 177 57 39 1

TOTAL DOSARE

PENALE

8 8 0 0 0

TOTAL

GENERAL

282 185 57 39 1

Amintim că în luna noiembrie 2011 a avut loc un control la Judecătoria Zărneşti în

urma căruia au fost identificate 528 de cauze mai vechi de un an.( pentru ca la sfârşitul anului

2011 să existe 490 dosare mai vechi de 1 an, 348 dosare la sfârşitul anului 2012, 350 dosare

la sfârşitul anului 2013 şi 282 dosare mai vechi de 1 an la sfârşitul anului 2014.

De aceea şi în anul 2014 toate eforturile judecătorilor au fost concentrate asupra

reducerii numărului acestora. Se observă, din rapoartele emise lunar că numărul acestora a

înregistrat o permanenţă descreştere, numărul lor reducându-se la acest moment la 282.

Judecătorii au făcut tot ce au putut în vederea soluţionării dosarelor vechi, dar sunt unele

cauze, reţinute şi în raportul inspecţiei, care depind de alţi factori, extrinseci judecătorului.

Este vorba de complexitatea dosarelor, de modificarea, completarea, precizarea cererilor, de

neefectuarea expertizelor, de necesitatea completării ori refacerii acestora. Credem că numai

păstrarea stabilităţii şi continuităţii completului de judecată poate conduce la soluţionarea

rapidă a dosarelor. Avem un singur dosar mai vechi de 10 ani, a scăzut numărul celor cu

vechime între 3-5 ani şi al celor cu vechime între 5-10 ani.

I.3.3.Mecanisme de unificare a practicii judiciare la nivelul instanţei.

Una dintre principalele deficienţe cu care se confruntă sistemul judiciar român, cu

incidenţă asupra calităţii actului de justiţie şi a credibilităţii justiţiei, este practica judiciară

neunitară, precum şi aplicarea neunitară a legislaţiei în vigoare. Pentru remedierea acestei

situaţii şi pentru asigurarea securităţii raporturilor juridice, în conformitate cu jurisprudenţa

Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerăm că principalele măsuri benefice sunt :

aplicarea mecanismelor procedurale existente, respectiv promovarea recursurilor în interesul

legii şi îmbunătăţirea accesului magistraţilor la jurisprudenţă şi la Monitorul Oficial. Accesul

magistraţilor la legislaţie şi jurisprudenţă este asigurat în principal prin conectarea instanţelor

Page 22: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

22

la bazele de date specifice, precum şi prin publicarea pe paginile de Internet ale acestora a

jurisprudenţei relevante.

Pregătirea specializată a magistraţilor are incidenţă directă asupra calităţii actului de

justiţie, în raport de diversificarea domeniilor de drept şi necesitatea unei bune cunoaşteri a

acestora. La Judecătoria Zărneşti s-a urmărit păstrarea completelor separate pe civil şi penal

cu menţiunea că judecătorii din penal soluţionează şi cauze civile datorită numărului redus al

celor penale. Deasemeni, am avut complete specializate pe minori şi familie şi fond funciar.

La nivelul Judecătoriei Zărneşti au loc lunar şedinţe de practică neunitară, dar nu au

fost semnalate de judecătorul delegat astfel de situaţii.

Aceste date sunt centralizate, instanţele superioare organizând la nivelul secţiilor

întruniri trimestriale la care participă reprezentanţi ai instanţei noastre, în vederea discutării

problemelor de practică neunitară.

Sub acest aspect trebuie menţionate şi ultimele modificări legislative. In cadrul

adunărilor generale au existat dezbateri cu privire la modalitatea de reglementare a instituţiilor

din dreptul familiei în viziunea noului Cod civil, aplicarea legii în timp, Noul cod de

procedura civilă, codurile în materie penală. Au fost postate în sistemul informatic materiale

doctrinare privind noile coduri pentru uzul judecătorilor şi personalului auxiliar.

În urma acestor dezbateri au fost formulate concluzii, opinii majoritare însuşite în

mod frecvent de toţi judecătorii.

La unificarea practicii judiciare magistraţii instanţei au în vedere în mod evident

practica de casare, hotărârile casate fiind puse în discuţia colectivului de judecători pentru a

cunoaşte practica instanţelor superioare, pentru a identifica şi adopta un punct de vedere

majoritar în privinţa problemelor de drept cu caracter neunitar.

Un rol important în unificarea practicii îl au discuţiile zilnice care au loc între

judecători.

Jurisprudenţa CEDO este pusă la dispoziţia magistraţilor instanţei atât prin volumele

existente la biblioteca instanţei, cât şi prin înmânarea scriptică a unor hotărâri sugestive. S-au

introdus în fiecare an printre temele de învăţământ profesional teme ce priveau deciziile

CEDO pronunţate în cazuri relevante promovate la această instituţie de către cetăţeni români.

Potrivit jurisprudenţei instanţei, în motivările judecătorilor se regăsesc dispoziţiile convenţiei

europene dar şi referiri la jurisprudenţa CEDO.

În cursul anului 2012 pe rolul instanţei noastre nu au existat litigii prin care să se

solicite întrebări Curţii de Justiţie privind interpretarea sau validitatea unei norme comunitare

în cadrul procedurii hotărârilor preliminarii prevăzută de art. 234 din TCE.

I.3.4.Situaţia pregătirii profesionale a judecătorilor şi personalului auxiliar

Pregătirea profesională a magistraţilor, precum şi a celorlalte categorii de personal

din cadrul sistemului judiciar constituie o condiţie necesară pentru realizarea procesului de

reformă. Pregătirea judecătorilor, realizată în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii,

trebuie să determine standarde ridicate de profesionalism pentru magistraţi, în scopul aplicării

eficiente şi uniforme a legii. Prin programele de formare iniţială şi formare continuă, se

urmăreşte actualizarea cunoştinţelor magistraţilor cu privire la noua legislaţie, dar şi cu privire

la modalităţile de aplicare în practică a prevederilor legale, la nivel naţional şi comunitar.

În ce priveşte formarea profesională a judecătorilor aceasta s-a realizat de-a lungul anului

în mod centralizat prin stagii de pregătire ori seminarii organizate de Institutul Naţional al

Magistraturii, fiecare magistrat având posibilitatea optării pentru un anumit seminar în

materia care-l interesează, în care este specializat sau doreşte să se specializeze.

Page 23: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

23

Judecătorii au participat la seminariile destinate intrării în vigoare a Noilor coduri

organizate la nivelul Curţii de Apel , a Tribunalului dar şi la nivel centralizat, astfel:

* conferinţa organizată în data de 18-19 februarie 2014 de Institutul Naţional al

Magistraturii pe tema „Noul Cod penal”, -doamna judecător Anca Cazac

*seminarul organizat în perioada 12-13 mai 2014 de Institutul Naţional al

Magistraturii pe tema „Combaterea coruptiei şi a criminalităţii economico-financiare”-

doamnul judecător Sorin Mihăilă

*conferinţa organizată în data de 20-21 noiembrie 2014 de Institutul Naţional al

Magistraturii –tema: dezbateri pe aspecte teoretice şi practice privind aplicarea

instrumentelor UE în domeniul jurisdictiei şi conflictelor de legi în dreptul familiei, obţinerea

conţinutului dreptului străin prin intermediul Retelei Europene a Notarilor şi al Retelei

Europene de Cooperare Judiciară în materie civilă, comercială, recunoaşterea şi aplicarea

hotărârilor instanţelor străine, etc.” - doamna judecător Simona Taus

*seminarii organizate la sediul Curţii de Apel Braşov -tema „Noul cod penal şi

noul cod de procedură penală”, judecător Sorin Mihăilă şi Anca Cazac

-tema Aspecte teoretice şi practice privind executarea silită- judecători Andreea

Ionela Abutnăriţei, Simona Taus,

-tema - Judecătorul de drepturi şi libertăţi. Camera preliminară” - Noul Cod de

Procedură Penală, - judecători Elena Iova şi Simona Taus,

- tema Aspecte cu caracter de noutate în reglementarea judecăţii în primă

instanţă, a căii de atac a apelului şi a căilor extraordinare de atac. Normele tranzitorii şi

aplicarea în timp a Noului Cod de procedură civilă -judecători Elena Iova şi Monica Macovei,

- tema Cooperare Judiciară internatională în materie penala -judecător Sorin

Mihăilă

-tema “Drept civil – Teoria generală a obligaţiilor” - judecători: Monica Macovei

şi Simona Terciu .

- tema “Noul cod de procedură civilă" - judecător Anca Cazac şi Monica

Macovei ,

-tema Noul cod civil” judecător Abutnăriţei Andreea Ionela şi Monica Macovei

- tema “Infracţiuni de serviciu, infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. Aspecte

teoretice şi practice ale judecătorului de cameră preliminară. Drepturi şi obligaţii deontologice

ale judecătorilor şi avocaţilor”, - judecător Elena Iova

-tema “Noul cod civil. Aspecte de dreptul familiei”, - judecător Elena Iova

În cadrul instanţei noastre s-au organizat lunar şedinţe de pregătire profesională, în

care judecătorii, pe rând, prezintă teme propuse în anumite materii. In aceleaşi şedinţe se

discută cazurile de practica neunitară ori unele speţe problematice.

Pentru anul 2014 fiecare magistrat a optat pentru un număr de maxim 3 seminarii în materia

în care a fost interesat, în funcţie de aceste opţiuni şi de numărul anterior de participări la

seminarii, judecătorii fiind cooptaţi în diferite programe de pregătire.

Trimestrial s-au organizat, în materie civilă la sediul Curţii de Apel Braşov ori Tribunalul

Braşov, seminarii cu participarea reprezentanţilor judecătoriilor arondate, pe teme de practică

neunitară.

Formarea profesională a personalului auxiliar de specialitate, în cadrul instanţei, s-

a desfăşurat trimestrial prin prezentarea unor teme ce interesează activitatea grefierilor.

Instanţa noastră a asigurat prezenţa grefierilor la seminariile organizate la Centrul de

Perfecţionare Sovata.

*Alina Stoica- Drept procesual penal.

*Elena Chirac –Sovata- Cooperare Judiciară internatională în materie penală.

Page 24: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

24

Seminarii organizate la sediul Curtii de Apel Braşov

- Drept procesual penal –grefieri Alina Stoica şi Maria Bălău

-Statistică şi Ecris - grefier şef Nicoleta Colţea

-Informatii Clasificate - grefieri: Maria Bălău, Codruta Porancea,

- grefier şef Nicoleta Coltea

-Drept procesual civil –grefieri Elena Chirac, Codruta Porancea, Maria Bălău,

Adriana Jinga

Au fost aduse la cunoştinţa personalului auxiliar diverse aspecte care interesau în

mod direct activitatea acestora ( verificări privind modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor

regulamentare, repartizare sarcini cu caracter administrativ, ţinerea computerizată a

evidenţelor instanţei, modificări aduse de Legea 287/2009 privind codul civil, hotărâri CSM

privind regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, noul cod de procedură

civilă). Aceste aspecte au fost comunicate personalului fie în scris prin intermediul notelor

întocmite atât de preşedintele de instanţă, precum şi în cadrul dezbaterilor orale cu grefierii.

CAPITOLUL II – PRINCIPALELE MODIFICĂRI LEGISLATIVE, CU

IMPACT ASUPRA ACTIVITĂŢII INSTANŢEI ÎN ANUL 2014

Aplicarea dispoziţiilor Codului Civil , intrat în vigoare în anul 2011, a Noului Cod de

Procedura Civilă, a noilor coduri penale, aprofundarea instituţiilor acestora, interpretarea

textelor aplicabile raporturilor juridice născute sub incidenţa acestor coduri sau efectelor

situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestora au reprezentat preocuparea

permanentă a judecătorilor şi în anul 2014.

Codul de procedură civilă aplicabil din februarie 2013 a impus schimbări majore în

modul de lucru al instanţei începând cu activităţile organizate şi individuale de însuşire şi de

interpretare a dispoziţiilor acestuia de întreg personalul instanţei, continuând cu pregătirea şi

utilarea spaţiilor de lucru în scopul respectării dispoziţiilor procedurale, cu informarea

publicului şi a entităţilor implicate în realizarea actului de justiţie.

Modificările regulamentare au avut în general un impact pozitiv asupra activităţii

instanţei, însă apreciem că se impune adoptarea unui nou regulament pentru a înlătura toate

neajunsurile prezentului regulament modificat deseori în mod parţial şi care cuprinde

dispoziţii contradictorii, căzute în desuetudine aşa încât pot determina o practică neunitară la

nivelul instanţelor.

Întocmirea referatelor de verificare a dosarelor având aceleaşi părţi, obiect a urmărit

încercarea de eludare a sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor (art. 93 alin. 1 indice 1

din Hotărârea nr. 829 /2011). Apreciem că modificarea sistemului informatic Ecris şi

introducerea unei noi funcţionalităţi pentru efectuarea acestor verificări este cea mai eficientă

soluţie sub acest aspect, întrucât verificările iau mult timp grefierului, verificarea făcându-se

practic după numele părţilor. Au fost întâlnite şi situaţii în care dosarul nici nu se poate

vizualiza pe Ecris nici după număr nici după părţi.

In ce priveşte ROI a fost organizată activitatea de arhivare a dosarelor suspendate,

fiind înfiinţat un registru electronic de evidenţiere în grija doamnei grefier Ligia Pascu.

Intrarea în vigoare a codului de procedură civilă a însemnat o reducere a timpului de

soluţionare a dosarelor şi credem că pe viitor, la raportările pe care le efectuăm, ar trebui să

Page 25: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

25

ţinem cont de hotărârile CSM care prevăd că perioada de regularizare nu se socoteşte în

vechimea dosarului, temporizarea datorându-se culpei reclamantului. Etapa de regularizare s-a

dovedit a fi eficientă întrucât au fost anulate 178 de cereri şi că în majoritatea dosarelor se

foloseşte această procedură.

CAPITOLUL III –INDEPENDENŢĂ ŞI RĂSPUNDERE,

INTEGRITATE ŞI TRANSPARENŢĂ

Secţiunea 1- Independenţa judecătorilor instanţei în cursul anului 2014

A fost respectat principiul independenţei judecătorilor dacă avem în vedere raporturile

dintre preşedinte şi judecătorul instanţei. Nu au fost semnalate alte situaţii de afectare a

independenţei.

Secţiunea a 2 –a Aspecte privind răspunderea personalului instanţei ( penală,

disciplinară etc.)

În cursul anului 2014 nu au fost aplicate sancţiuni la nici o persoană din cadrul

personalului auxiliar . Grefierul-şef s-a implicat personal în supravegherea activităţii acesteia

dar şi a activităţii altor grefieri temporari.

În cursul anului 2014 au fost efectuate permanent controale la toate sectoarele de activitate

menite a preveni efectuarea de greşeli ori îndreptării a celor deja produse.

Secţiunea a 3-a – Aspecte privind integritatea personalului şi asigurarea

transparenţei la nivelul instanţei

În contextul luptei împotriva corupţiei, profesionalismul judecătorilor este un

element indispensabil. Acest profesionalism nu se rezumă doar la o bună pregătire a

profesioniştilor dreptului, ci şi la o conduită onestă a lor, în afara oricăror suspiciuni de lipsă

de integritate. În acest sens CSM a elaborat Strategia de întărire a încrederii in justiţie 2011-

2016.

La nivelul Judecătoriei Zărneşti au fost luate măsuri referitoare la creşterea

transparenţei în sistemul judiciar, au fost îmbunătăţite condiţiile de exploatare a sistemului de

gestionare a bazei de date a instanţei, respectiv s-a insistat pe introducerea corectă a tuturor

datelor despre dosare în Ecris; au fost elaborate condici şi registre informatizate, s-au luat

măsuri referitoare la organizarea activităţii de scanare a dosarelor.

Credem că ar fi utilă extinderea utilizării sistemului ECRIS, respectiv ca instanţele să

aibă acces liber la baza de date ale tuturor celorlalte instanţe. Hotărârile judecătoreşti, deţinute

acum în ECRIS, ajung în spaţiul public prin intermediul JURINDEX, dar numai în privinţa

hotărârilor curţilor de apel, ori, credem că ar fi important ca toate hotărârile să fie accesibile

publicului.

Întărirea încrederii în justiţie se realizează şi prin îmbunătăţirea managementului

dosarelor şi al procedurilor judiciare. La Judecătoria Zărneşti dosarele se repartizează

aleatoriu prin Ecris, dar au fost identificate multe situaţii în practică, de ex. în cazul

desfiinţării succesive a unor complete, când Regulamentul de ordine interioară nu prevede

reguli clare de repartizare. Aceste situaţii au fost rezolvate de obicei prin colegiu de

Page 26: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

26

conducere. Faptul că s-a prevăzut obligativitatea repartizării dosarelor în aceeaşi zi este o

măsura puţin excesivă dat fiind faptul ca nu întotdeauna colegiul poate fi convocat pe loc, iar,

alteori, persoana care răspunde de repartizare trebuie sa depăşească cu mult programul de

lucru pentru efectuarea operaţiunilor.

Măsurile care au fost luate pentru îmbunătăţirea case management-ului sunt cele

referitoare în principal la studierea temeinică a dosarelor si întocmirea de fişe riguroase de

către fiecare judecător. Deasemeni, grefierii de şedinţă îşi întocmesc fişe pentru fiecare

şedinţă .

Calitatea motivărilor hotărârilor judecătoreşti este foarte bună, aspect reflectat în

numărul mic de hotărâri desfiinţate de instanţele superioare şi în numărul mic de hotărâri

atacate ceea ce denotă faptul că justiţiabilii au acceptat, dată fiind motivarea clară, justeţea

soluţiei pronunţate. Subliniem însă că, în acelaşi timp, magistraţilor şi personalului trebuie să

li se ofere condiţii de desfăşurare optimă a activităţii, pentru ca greşelile comise din cauza

volumului de activitate să nu fie interpretate ca fiind erori produse în mod interesat.

Am avut în vedere în anul 2014 aplicarea programului de normare a muncii elaborat

de CSM, punctajele nu au fost depăşite de nici un judecător, dar acest program este

perfectibil, practica demonstrând că el nu ţine cont de şedinţele la care un judecător intră la

înlocuire şi nu ţine cont de stocul de dosare ori de cererile incidentale.

Şedinţele de judecată sunt publice, cu excepţiile prevăzute de lege, iar în ambele

materii şedinţele se înregistrează. Nu a fost formulată în cursul anului nicio cerere de

transcriere a înregistrărilor.

Biroul de Informare şi Relaţii cu Publicul, precum si preşedintele instanţei au rolul de

a primi solicitările petenţilor şi a le oferi informaţiile necesare sau lămuriri în legătură cu

diverse aspecte pe care le semnalează referitoare la cauzele în care sunt implicaţi.

În ce priveşte aplicarea Legii nr. 677/2001 instanţa nu a fost confruntată cu exercitarea de

către persoanele vizate a drepturilor recunoscute de legea mai susmenţionată, respectiv a

dreptului de acces la date, dreptul de intervenţie, dreptul de opoziţie,dreptul la informare.

Pe rolul Judecătoriei Zărneşti nu sunt înregistrate litigii având ca obiect apărarea

drepturilor garantate de Legea nr. 677/2001. Măsurile tehnice şi organizatorice pentru

protejarea datelor cu caracter personal se iau în acord cu cerinţele minime de securitate a

prelucrării de date cu caracter personal.

Documentele, lucrările şi actele care conţin date cu caracter personal poartă numărul de

înregistrare ca operator de date.

Instanţa a efectuat transferuri de date în străinătate exceptate de la notificarea prealabilă a

Autorităţii de Supraveghere.

Judecătoria Zărneşti nu a fost supusă unei proceduri de investigare exercitată de

Autoritatea de Supraveghere Prelucrării Datelor cu caracter personal, ca urmare a unor

plângeri sau sesizări.

Justiţiabilii sunt informaţi cu privire la calitatea instanţelor de operator de date cu caracter

personal prin afişare la locuri vizibile.

Toate aceste măsuri au fost menite să conducă la creşterea încrederii populaţiei în

justiţie, dar, aşa cum se arata în Strategia adoptată, întărirea integrităţii trebuie să pună accent

pe componenţa de prevenire a săvârşirii faptelor de corupţie şi incidentelor de integritate.

Page 27: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

27

Identificarea anticipată şi îndepărtarea în timp util a premiselor apariţiei faptelor de corupţie

sunt, aşadar, prioritare şi imperative.

Acţiunile de prevenire a corupţiei judiciare trebuie să privească atât judecătorii, cât şi

personalul auxiliar de specialitate şi pe cel conex şi să se refere nu numai la modul de

înfăptuire a justiţiei, ci şi la operaţiunile administrativ-judiciare din cadrul instanţei. In acest

sens periodic au loc discuţii, în special cu personalul arhivă-registratură care lucrează cu

publicul asupra riscurilor la care se expune în cazul în care cedează diferitelor tentaţii.

CAPITOLUL IV – ROLUL INSTANŢEI ÎN DEZVOLTAREA

SPAŢIULUI EUROPEAN ŞI COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ

Acquis-ul comunitar în materie a fost transpus în legislaţia internă şi cea mai mare

parte a tratatelor şi convenţiilor internaţionale relevante a fost ratificată de statul român. Se

va asigura în continuare transpunerea acquis-ului comunitar ce va fi adoptat în domeniul

cooperării judiciare internaţionale, liniile directoare în acest sens fiind stabilite prin Programul

Haga, adoptat în anul 2004.

La şedinţele de învăţământ profesional se dezbat teme având ca obiect cauzele

pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Pregătirea magistraţilor în vederea aplicării instrumentelor juridice internaţionale în

domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie civilă şi penală este însă destul de

deficitară. Sunt frecvente cazurile când nu se cunosc modalităţile de rezolvare a diferitelor

situaţii întâlnite în practică. S-a apelat frecvent la direcţia specială ce funcţionează în cadrul

Ministerului Justiţiei pentru lămurirea acestora, fiind acordat sprijin imediat.

În ce priveşte cooperarea judiciară internaţională, au fost înregistrate 9 solicitări de

efectuare a procedurii de comunicare a actelor la solicitările autorităţilor judiciare competente

din Germania, Luxemburg, Austria, Ungaria, Turcia. Au existat şi solicitări ale instanţei

noastre către instanţele din alte state în special în domeniul obţinerii de informaţii în domeniul

pensiilor de întreţinere ori comunicări de acte. Credem însă că este în continuare nevoie de o

specializare în drept internaţional privat a întregului personal

CAPITOLUL V - RAPORTURILE DINTRE INSTANŢĂ ŞI CELELALTE

INSTITUŢII ŞI ORGANISME, PRECUM ŞI CU SOCIETATEA CIVILĂ

1. Prin instanţele superioare, pe cale ierarhică, sau uneori în mod direct, Consiliul

Superior al Magistraturii s-a străduit în mod constant să facă cunoscute judecătorilor

numeroasele proiecte pe care le derulează, solicitând punctul de vedere al instanţei referitoare

la aceste proiecte. Magistraţii au avut astfel posibilitatea, prin aceste consultări, să-şi exprime

opinia sau eventualele propuneri.

La toate solicitările Consiliului Superior al Magistraturii conducerea instanţei a răspuns în

termen şi s-a preocupat de punerea în aplicare a deciziilor Consiliului.

Page 28: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

28

2. Raporturile dintre instanţă şi parchetul corespunzător în grad

Relaţiile instanţei cu Parchetul sunt bune, legale, conforme cu Regulamentul şi cu

dispoziţiile Codului de Procedură Penală şi de deontologie profesională. Referitor la aceste

raporturi am remarcat formularea de cereri de către Parchetele locale ori cele judeţene prin

care ni se solicită trimiterea unor dosare penale pentru studiu, iar în ROI nu există dispoziţii în

acest sens decât în cazul formulării unei cereri de revizuire. Sub acest aspect credem că s-ar

impune modificarea prevederilor ROI în sensul permiterii sau interzicerii explicite a acestor

solicitări.

3. Raporturile cu baroul de avocaţi, precum şi cu experţii judiciari

Raportul instanţei cu barourile de avocaţi este unul de colaborare în condiţiile legii. La

solicitările instanţei privind asistenţa judiciară sau legate de locaţia biroului în cadrul

instanţei, biroul de avocaţi a răspuns cu promptitudine totul contribuind la o bună colaborare.

Cu experţii judiciari raporturile s-au desfasurat ca şi în anii trecuţi, în acest an 2014,

judecătorii instanţei fiind surprinşi de maniera în care experţi topografi s-au suspendat din

activitate înainte de finalizarea unor lucrări de expertiză, multe dintre acestea fiind în faza de

"Obiecţiuni".

4. Raporturile cu mass-media

Raporturile instanţei noastre cu mass-media sunt absolut normale, neexistând ziarişti

acreditaţi pe lângă Judecătoria Zărneşti. Solicitările telefonice ale acestora au fost rezolvate

imediat prin purtătorul de cuvânt ori înlocuitor.

Nu au existat articole denigratoare în presă referitoare la activitatea Judecătoriei

Zărneşti.

5. Raporturile cu justiţiabilii

Pentru ca justiţiabilii să aibă acces la informaţii şi să beneficieze de un program suficient

arhiva instanţei are program cu publicul între orele 09.00 – 13.00. Programul de lucru este

afişat şi pe portalul instanţei.

În anul 2014 a existat un număr de 36 sesizări în baza O.U.G nr.27/2002 şi 3 sesizări în

baza Lg.544/2001.

În cadrul instanţei funcţionează Biroul de Relaţii cu Publicul prin intermediul căruia li se

comunică răspunsuri justiţiabililor care adresează petiţii sau solicită anumite informaţii

instanţei. Programul acestui birou conţine şi 3 ore după amiaza dar solicitările sunt inexistente

după amiaza.

6. Raporturile cu asociaţiile profesionale, societatea civilă şi instituţiile şi organismele

internaţionale.

În cursul anului 2014 a existat un număr de 3 cereri formulate în baza Lg.544/2001.

Page 29: RAPORTUL DE BILANŢ AL ACTIVITĂŢII …portal.just.ro/338/Documents/Bilant/Bilant Judecatoria...NICULEASA DANIELA 5 57 3 37 10 Încărcătura pe judecător în anul 2012 NUME JUDECĂTOR

29

CAPITOLUL VI – CONCLUZII PRIVIND PROGRESELE ÎNREGISTRATE,

VULNERABILITĂŢILE IDENTIFICATE ŞI MĂSURILE LUATE SAU

PROPUSE PENTRU REMEDIEREA ACESTORA.

Sinteza efectuată arată clar că Judecătoria Zărneşti are o activitate intensă, judecătorii,

personalul auxiliar străduindu-se să–şi adapteze stilul de lucru la noile cerinţe promovate de

Strategia de reforma.

S-a demonstrat în acest an că numai o schemă de judecători stabilă poate asigura

rezultate de calitate. Reducerea numărului de dosare vechi rămâne principala noastră

prioritate. Studierea temeinică a acestora este în sarcina judecătorului, principala modalitate

de pregătire profesională rămânând cea individuală. Ar fi necesar, sub acest aspect, al

pregătirii profesionale, ca statul să revină la măsura existentă în anii 90 referitoare la

decontarea cărţilor de specialitate.

Deasemeni, solicităm efectuarea abonamentelor instanţei în ce priveşte Revista

Dreptul şi Revista Pandectele Romane.

Este necesară nu numai pregătirea intensă a judecătorilor dar şi a personalului auxiliar.

Nu există o cultură a studiului individual în rândul acestora, iar „învăţatul din mers” este

lacunar de cele mai multe ori.

Nu în ultimul rând, avem nevoie de mărirea schemei de personal: de un grefier-

arhivar sau registrator, şofer, avem nevoie de un autoturism. Dosarele sunt trimise în situaţii

de urgenţă prin diferite persoane, citaţiile în materie civilă nu se pot îndeplini prin agent

procedural decât în mică măsură întrucât acestuia nu îi este decontat nici abonamentul de

transport în comun.

Conducerea instanţei va urmări în continuare găsirea instrumentelor ce vizează

identificarea cauzelor, a factorilor, cu consecinţa luării măsurilor necesare, pentru o mai bună

optimizare a activităţii judiciare şi o monitorizare permanentă a deficienţelor ce vor apărea,

pentru realizarea unui sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient .

Metodologia, va viza, în principiu evidenţierea situaţiilor concrete care vor crea

disfuncţionalităţi şi vulnerabilităţi în înfăptuirea unui act de justiţie de calitate.

În vederea realizării acestor măsuri, conducerea instanţei îşi va intensifica eforturile privind

realizarea strategiei de reformă în sistemul judiciar, pentru a coordona şi verifica felul în care

fiecare angajat îşi va îndeplini atribuţiile ce se vor stabili prin ordine de serviciu şi fişa

postului, în raport de prevederile legale în vigoare.

Conducerea instanţei va urmări o colaborare cât mai eficientă a instanţei cu ceilalţi

factori implicaţi activ în înfăptuirea actului de justiţie, responsabilizând instituţiile care oferă

servicii instanţelor ( Direcţia de Poştă), care au obligaţia să respecte dispoziţiile instanţei

(Penitenciar, Inspectoratul de Poliţie, Inspectoratul de Jandarmi, etc.), antrenarea corpului

avocaţilor, experţilor şi executorilor judecătoreşti în înfăptuirea dezideratelor soluţionării

cauzelor într-un termen rezonabil.

Se va continua implementarea prevederilor Strategiei de reformă a sistemului judiciar .

De asemenea, conducerea instanţei va căuta să aprofundeze înţelegerea complexităţii

relaţiilor profesionale interpersonale ca astfel să găsească cele mai bune metode de abordare a

dificultăţilor întâlnite în activitatea instanţei , să descopere potenţialul fiecăruia şi să îl pună în

valoare.

Se va continua pregătirea şi perfecţionarea continuă a fiecăruia dintre noi pentru a

dobândi calităţi şi aptitudini pe direcţiile: competenţe instrumentale, interpersonale şi

sistemice – calităţi esenţiale pentru judecătorul contemporan.

PREŞEDINTE ,

Judecător ELENA IOVA