1. Loialitatea familială şi loialitatea în cadrul relaţiei de cuplu

Loialitatea familială este un concept-cheie in gandirea luiIvan Boszormenyi- Nagy.El porneşte de la ideea că există o etică a relaţiilor transgeneraţionale. Incălcarea acesteietici determină dezechilibre transmise peste multe generaţii. Unitatea unui grup depinde deloialitatea membrilor lui. Lipsa de loialitate a unuia dintre membrii grupului generează undezechilibru pe care Boszormenyi-Nagy il traduce prin injustiţie. In familie această injustiţiese exprimă prin răzbunare, fugă, boli şi accidente. Boszormenyi-Nagy şi G. Spark, in cartealor de referinţă „Invisible loyautes”, au pus in evidenţă reguli de funcţionare familială bazatepe aşteptări reciproce. Există nişte „datorii” pe care fiecare membru al familiei le are faţă degrupul familial. In virtutea acestor datorii există şi o „contabilitate familială”, cum o numeşteBoszormenyi-Nagy (apud Schutzenberger, 1993). Aşadar, cand vorbim despre loialitatefamilială vorbim şi despre datoriile pe care unul sau mai mulţi membrii ai unei familii leresimt faţă de inaintaşii lor. Nu ne referim neapărat la cele pe care le recunosc sau şi le asumăconştient, ci mai curand la cele pe care le resimt inconştient.Conceptul psihanalitic de loialitate familială invizibilă se referă la identificarea inconştientăcu un membru al familiei adesea decedat in mod tragic sau dispărut (idem. op. cit., 1993).Maniera in care urmaşii se achită de aceste datorii este transgeneraţională. Neachitareadatoriilor intr-o familie poate duce la instalarea unor comportamente şi situaţii repetitivetransmise la nivelul inconştientului familial. Adevărate semnale de peste timp…

exemplu

1. Loialitatea cred ca este prezenta in majoritatea familiilor, dar o loialitate accentuata fata de parinti am vazut la matusa mea, sora cea mica a mamei mele, in varsta de 26 de ani. Aceasta intotdeauna a fost alaturi de bunicii mei, chiar si in momentul in care logodnicul ei i-a propus sa se mute impreuna. Aceasta a refuzat si l-a rugat sa se mute la ei pt ca ea nu isi poate lasa parintii singuri intr-o casa atat de mare si cu atat de multa treaba. Matusa mea a ale sa fie loiala parintilor ei deaorece este cea mai mica, iar ea a fost conceputa cand acestia deja erau la o varsta mai inaintata.

2. Un alt exemplu, dar de data aceasta cu lipsa de loialitate, este cel al unui prieten de familie ce a ales sa isi lase fratele mai mic sa stea in gazda si sa moara de foame cand parintii lor au murit, acesta avand o situatie financiara buna, iar fratele lui fiind inca student si lucrand si el, cat ii permite timpul si faptul ca nu are niciun fel de experienta.

2. Rolul spaţiului identitar în istoria familială şi personală

Reprezintă spaţiul care ne permite să ne confirmăm, să ne asumăm şi să nemanifestăm o anumită identitate (C. Denisa Godeanu (Stoica, 2007).Corbusier spunea că prima dovadă a existenţei noastre este aceea de ocupare a spaţiului (apudAbraham Moles, Elisabeth Rohmer, 1998).Dinamica identitară se activează tocmai in relaţie cu spaţiile pe care le ocupăm şi in care nemişcăm. Putem vorbi despre un spaţiu identitar familial, spaţiu identitar profesional sau spaţiuidentitar naţional. In absenţa unui spaţiu identitar obiectiv se activează un spaţiu identitarsurogat, pe care il asociem cu patologia identitară. Spaţiul identitar fantasmatic poate fipermanent (ex: psihoze) sau tranziţional (crizele identitare ce ţin de dezvoltarea umană)(Denisa Stoica, 2007).Prioritatea spaţiului identitar surogat in raport cu cel real se asociază cu patologie identitară(migraţia in delir).In concluzie, dinamica spaţiu identitar real vs. spaţiu identitar fantasmatic poate generaconfuzii identitare de diferite grade.Atunci cand unui copil i se refuză spaţii din „casa familiei” (bucătăria, sufrageria etc.),el trăieşte interdicţia ca pe o excludere, ca pe o lipsă de confirmare in familie. Acolo undemama ocupă şi işi asumă tot spaţiul casei, din bucătărie pană in dormitor, copilului ii mairămine migraţia in virtual (cărţi, filme, internet etc.). Există şi „varianta” lipsei de graniţe,adică situaţia in care copiii şi părinţii interferă spaţial. Copiii nu mai trăiesc in acest cazexcluderea, ci fuziunea, nediferenţierea (vezi cazurile in care copiii şi părinţii dorm in acelaşidormitor sau in acelaşi pat), lipsa spaţiului personal. Un alt exemplu care reflectă dinamicaidentitate – spaţiu identitar se referă la situaţia familiilor care trăiesc in regim extins. Părinţii,părinţii părinţilor şi copiii se angajează intr-o luptă pentru spaţiu, soldată cu confuziiidentitare şi lipsă de graniţe, purtate de către descendenţi transgeneraţional.Psihanaliştii Albert Eiguer şi Didier Anzieu vorbesc despre proiecţia Eului familial inmodul de impărţire a spaţiului familial.Intre spaţiu şi persoana care il ocupă pot exista diverse relaţii, de asumare, de rejecţie, deignorare. Imi asum spaţiul şi-l amenajez, imi resping spaţiul, migrez in alte zone, ignor spaţiulin care locuiesc, il las „in paragină”.Privarea de spaţiu (ex. spaţiul concentraţionar) nu generează, insă, numai migraţia infantasmă, ci şi posibilitatea de explorare şi asumare a spaţiului psihic interior, efectul fiindextensia conştiinţei. Multe mărturii ale celor care au avut experienţa lagărelor şi inchisorilorconfirmă acest efect. Unele persoane care au trăit experienţa inchisorii ies transformate inurma acesteia. In acest caz putem vorbi despre un spaţiu-limită (inchisoarea, manăstirea), carepoate fi tranziţional, favorizand explorarea unor alte identităţi, unor alte spaţii interioare.Spaţiul identitar tranziţional este acel spaţiu care conţine, la un moment dat, sentimente,emoţii, nevoi, identităţi nemanifestate şi neconfirmate in scenariul cotidian al individului.Filmul poate fi un astfel de spaţiu identitar tranziţional ce poate permite explorarea unor alteidentităţi.Indrăznim să spunem că, in urma analizei genogramelor in cadrul procesului terapeutic, amdescoperit, pe langă cele menţionate mai sus, tipuri specifice ale spaţiului identitar, anume:spaţiul identitar al cuplului, spaţiul identitar securizant, spaţiul identitar structurant(conţinător), spaţiul identitar confuzional, spaţiul identitar reparator, spaţiul identitar originar,spaţiul identitar corporal.

Mitul familialEste un concept foarte important in abordarea transgeneraţională.După Ferreira şi J. Bying Hall, mitul este un discurs unitar care acordă tuturor membrilorfamiliei roluri rigide ce pot fi inţelese ca echivalente, la nivel sistemic, cu mecanismele deapărare la nivel individual. Sunt numeroase şi diferite, specifice pentru fiecare familie.Mitul familial exprimă convingeri impărţite care privesc pe de o parte membri familiei şi pede altă parte relaţiile lor. Aceste convingeri trebuie acceptate a priori, in ciuda falsificărilorflagrante. Mitul familial prescrie roluri şi atribuţii ale membrilor in tranzacţiile lor reciproce.False sau iluzorii, aceste roluri sau atribuţii sunt acceptate de fiecare ca un lucru sacru şi tabupe care nimeni nu indrăzneşte să-l examineze. (Ferreira, apud Selvini Palazzoli, 1980). Unmembru al familiei poate şti că este, de fapt, vorba despre o imagine falsă, dar el păstreazăacest lucru ca pe un secret. Individul este inainte de toate cel care suferă. El se va opune cutoată forţa dezvăluirii. Refuzand să-i recunoască existenţa, el va face tot ceea ce poate pentrua păstra intact mitul familial. Robert Neuburger vorbeşte despre mitul familial in legătură cucredinţele manifestate in caracteristicile şi specificităţile grupului familial. Aceste credinţeprivesc toate nivelurile realităţii familiei. După Neuburger, există două lumi care sunt ininteracţiune in cadrul unei familii. Este vorba despre lumea miturilor şi lumea ritualurilor(Neuburger, 1989).

Mitologiile familiale şi mitologiile comunitare

In practică mitologiile familiale se referă la modalitaţile transmise de fiecare familiede a fi in lume ca femeie, ca bărbat, ca şi cuplu căsătorit, la sexualitate. Vorbind despremiturile lumii moderne Mircea Eliade se referă la mituri ca la „...expresia unui mod de a fiin lume...” (Eliade, 1991 apud Godeanu, 2008). Eliade se referă şi la mitologia difuză carepropune adolescenţilor europeni numeroase modele de imitat. Vorbind despre aceste modeleel se referă şi la eroi de romane, eroi de film şi noi adăugăm actorii, eroii jocurilor pecalculator, etc. Toate aceste modalităţi de a fi in lume specifice unei familii influenţează pefiecare dintre noi. Comunitatea şi familia proprie participă la crearea unei poveşti care pelangă scenariul personal de viaţă ne arestează intr-o matrice din care uneori s-ar putea să nuieşim niciodată.Anne Teachworth (2006) vorbeşte despre efectul posthipnotic care ne „ghidează”alegerile profesionale, parteneriale şi de altă natură. Este important să devii conştient demitologia specifică comunităţii in care trăieşti.Acordurile şi contractele familiale conştiente şi inconştiente construiesc legăturile familiale(Decherf, 2005).Mitul familial este prezervat cu ajutorul memoriei familiale. Memoria familială caorice tip de memorie, conjugă cele trei dimenisuni in care se desfăşoară viaţa unui individ:trecut, prezent, viitor. Faptul că cineva işi aduce aminte de ceea ce a trăit el sau mai cu seamăde ceva trăit de antecesorii lui şi povestit celor din familie, este tocmai expresia unor legăturide filiaţie, a apartenenţei individului la grupul social din care face parte, la familia din careprovine. Individul se identifică cu modelele, cu valorile şi evenimentele care au constituitviaţa familiei din care provine. Acestea reprezintă zestrea generaţională cu care fiecareporneşte in viaţă şi totodată perceptele pe care se construieşte prezentul. Aşadar nu trăim intrunprezent rupt de trecut aşa cum nu trăim in viitor fără să ne sprijinim pe ceea ce cunoaştemdespre noi şi cei din mediul in care provenim.Mitologiile mass-media se referă la ansamblul miturilor care sunt capabile pentru o perioadăde timp să genereze modele şi valori adaptative deoarece fac reerire la eroi – modele decomportament. In mod particular, expresia mitologii mass-media este folosită in cadrulabordării inter-şi transgeneraţionale pentru a reflecta modul in care ele ne afectează iniţierea şidinamica relaţională. Mitologiile mass-media fac parte din mitologia difuză, aşa cum spuneaMircea Eliade şi se referă la laicizarea, degradarea şi camuflarea miturilor.

Obietul purtător de secrete ruşinoase

Termen introdus de Serge Tisseron, prin care face referire la obiecte, atitudini,fapte care creează goluri in istoria familială (apud Eiguer, 1999).Obiectele purtătoare de secrete ruşinoase ne duc cu ideea la diversele tipuri de secretecare trebuie să rămană ascunse, tocmai pentru a proteja pe cineva de ruşine, aşa cum afirma şiS. Tisseron. Unele secrete ruşinoase observate in practica analitică se referă la conduite ceimplică crima, violul, incestul.

Secretele legate de relaţiile erotic-afective din familie pot afecta scenariul prezentde alegere partenerială. Persoanele afectate de astfel de secrete se prezintă in clinicăreclamand dificultăţi in găsirea unui partener/ partenere sau in menţinerea unei relaţii.Refacerea memoriei afective transgeneraţionale cu ajutorul dramagenogramei aduce inprim plan secrete, care ies la iveală cu această ocazie şi care privesc relaţii eroticafectiveneconfirmate de membrii familiei, neacceptate de aceştia, in virtutea unormituri şi ritualuri familiale. Relaţiile cu parteneri deja căsătoriţi, „copiii din flori”,morţile dureroase sau misterioase ale unor parteneri sau partenere sunt secrete careimpiedică disponibilitatea descendenţilor pentru relaţii parteneriale. Aceştidescendenţi sunt in incapacitatea de a elabora psihic o relaţie partenerială dincauza „nespusului” din familie. Ei sunt prinşi in scenarii-capcană şi in relaţiicapcanăcare intreţin pattern-ul de eşec partenerial.

Elemente de psihopatologie

Patologia „darului” sau a „poverii”Alberto Eiguer (2006) inscrie nevoia pe care o simte un copil de a se achita dedatoriile faţă de părinţi in ceea ce el numeşte patologia darului şi a datoriei. Potrivitacestei concepţii, copilul poartă o grijă permanentă faţă de părinţi, incat propriaindependenţă este pusă sub semnul intrebării, instalandu-se astfel o patologie specifică,patologie a darului.Fenomenul politica darului se incadrează in ansamblul fenomenelor ce definesc maladiagenealogică familială. Politica darului se referă la capacitatea mamei de a crea in copilul ei unsentiment de culpabilitate şi sentimentul datoriei.Copilul resimte in permanenţă nevoia de a se achita de datorii. Maniera in care el se achită deaceste datorii este transgeneraţională. Neachitarea datoriilor intr-o familie poate duce la instalareaunor comportamente şi situaţii repetitive transmise la nivelul inconştientului familial. Se poatevorbi despre psihopatologia darului şi a datoriilor. Sentimentele profunde de vină ii pun pe uniidintre descendenţii unei familii să se ocupe atat de mult de părinţii lor, incat riscă să nu reuşeascăin satisfacerea nevoii lor de independenţă.

Imi vine in minte exemplul unei prietene ai carei parinti au divortat cand ea era foarte mica. Din acel moment mama preluand si rolul de tata. Din acel moment prietena mea a inceput sa se simta datoare fata de mama ei, dupa cat de multe facea pentru ea si ajungea sa o apere pe aceasta

indiferent de situatie, chiar pana in punctul in care aceasta mutandu-se la bucuresti la facultate, intr-o zi mama o suna sa ii spuna ca s-a certat cu vecinul de la parer. In acel moment Clara s-a urcat in primul microbuz ce ducea spre orasul ei si a mers sa isi apere mama, aceasta simtindu-se datoare sa o protejeze si sa o ajute indiferent de ce nevoi ar avea ea si dac acestea ii sunt sau nu satisfacute.

O alta situatie pe care eu am remarcat-o la o alta prietena de a mea este cum aceasta se simte obligata sa stea acasa cu mama ei, care este vaduva de 5 ani. Prietena mea a renuntat la dorinta de a face o facultate si de a activa intr-un domeniu care i-ar aduce multe satisfactii doar pentru a sta alaturi de mama sa si pentru a ajuta cu tot ce este nevoie. Mama nu i-a cerut acest lucru, insa ea s-a simtit obligata sa o ajute pentru ca, sustine ea, mama sa nu ar putea sa se descurce singura.