https://www.scribd.com/doc/79740407/Locul-Si-Rolul-Uniunii-Europene-in-Economia-

Mondiala

http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/475773/

http://www.revista22.ro/germania---motorul-integrarii-europene-1192.html

http://vox.publika.md/politica/germania-renaste-rolul-si-temerile-germaniei-in-politica-

actuala-europeana-518713.html

http://www.agerpres.ro/externe/2013/03/29/fostul-cancelar-german-schroder-apreciaza-

rolul-de-leadership-european-asumat-de-merkel-13-20-25

http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/germany/index_ro.htm

http://www.licentade10.3x.ro/lucrari%20de%20licenta%20rei.html

http://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs_3/Etapa_6.htm

http://romaningermania.ro/teroarea-psihologica-la-locul-de-munca-sau-cum-poti-ajunge-

de-la-serviciu-la-ospiciu/

http://adevarul.ro/moldova/actualitate/germania-mainile-legate-infata-rusiei-

1_55126d3c448e03c0fde2a50f/index.html

http://www.utm.md/meridian/2010/MI_2_2010/2.Bocancea%20L.%20Intreprinderile.pdf

Germania va continua să susţină aspiraţiile europene ale Republicii MoldovaLa 17 noiembrie curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut la Berlin o serie de consultări cu oficiali ai Cancelariei Federale a Germaniei, Ministerului Federal al Afacerilor Externe, precum şi cu reprezentanţi ai Ministerului Federal de Interne. Subiectul discuţiilor l-a constituit examinarea stadiului actual al dialogului moldo-comunitar, perspectivele de aprofundare a acestuia, inclusiv prin prisma noilor iniţiative ale Uniunii Europene referitoare la regiunea noastră în calitate de instrumente complementare ale Politicii Europene de Vecinătate. Totodată, au fost abordate aspecte ale implementării de către statele membre ale UE a prevederilor Acordului de facilitare a vizelor şi readmisie, intrat în vigoare pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie curent.

În cadrul discuţiilor, Viceministrul a informat partenerii germani despre eforturile întreprinse de autorităţile Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, situaţia curentă din ţara noastră, precum şi perspectivele de soluţionare a conflictului transnistrean. În ceea ce priveşte noile iniţiative ale Uniunii Europene, reprezentanţii MAE-ului german au afirmat că acestea vor constitui un element adiţional la cadrul general al Politicii Europene de Vecinătate şi vor fi orientate spre accelerarea procesului de apropiere a statelor-ţintă, printre care şi Republica Moldova, de standardele şi normele Uniunii Europene. În context, Ambasadorul Hans-Dieter Lukas, Însărcinat pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, a opinat că iniţiativele respective urmează să prevadă două elemente cheie: facilitarea integrării economice şi a asocierii la Uniunea Europeană pentru statele care vor avansa în dialogul lor cu Bruxelles-ul la nivelul Acordului de Asociere.

Gradul de implementare de către statele membre ale UE a prevederilor Acordului de facilitare a regimului de vize şi readmisie cu Republica Moldova a fost abordat detaliat în cadrul discuţiilor purtate de oficialul moldovean cu dl Gerold Lehnguth, Director al Departamentului migraţiune, integrare, refugiaţi şi armonizare europeană din cadrul Ministerului Federal de Interne al Germaniei. Partea germană a fost

informată despre existenţa anumitor deficienţe în procesul de implementare a Acordului respectiv, solicitându-se, totodată, susţinerea pentru eforturile Republicii Moldova în lansarea dialogului cu Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize. În context, s-a convenit asupra examinării posibilităţilor constituirii unor proiecte comune între Ministerul Federal de Interne al Germaniei şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

În cadrul vizitei în capitala Germaniei, dl Valeriu Ostalep a susţinut un discurs cu genericul „Calea europeană a Republicii Moldova” la o reuniune organizată şi desfăşurată de Academia Europeană din Berlin, făcând o prezentare amplă a eforturilor de integrare europeană a ţării noastre şi a perspectivelor imediat următoare în acest sens. Participanţii la eveniment s-au interesat despre dificultăţile cu care se confruntă Republica Moldova în procesul apropierii de Uniunea Europeană, locul şi rolul ţării noastre în arhitectura regională, relaţiile bilaterale cu statele vecine, precum şi despre perspectivele de soluţionare a conflictului transnistrean. În urma discuţiilor purtate cu Preşedintele Academiei Europene din Berlin, dl Eckart Stratenschulte, s-a convenit asupra organizării unor traininguri pentru experţi din Republica Moldova, antrenaţi în procesul de negociere a noului cadru juridic moldo-comunitar.

Programul vizitei în Germania a Viceministrului moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a cuprins şi discuţii purtate la 18 noiembrie cu dl Wolfgang Schuster, Primar General al oraşului Stuttgart, membru al Grupului de reflecţii pentru viitorul Uniunii Europene, în cadrul cărora au fost abordate aspecte conceptuale privind perspectivele şi limitele politico-geografice ale extinderii Uniunii Europene.

Germania - motorul integrarii europene

de WILFRIED GRUBER, ambasadorul Germaniei in Romania 

1203 afisari din 21.02.2013 | Nu exista comentarii

N. 15 august 1942 la Uberlingen

Facultatea pedagogica, Universitatea din Stuttgart (1961-1967)

Diploma de Master of Arts la Denver Graduate School of International Studies

(1967-1969)

Pregatire pentru serviciul extern superior (1970-1972)

Ambasada din Londra, secretar II, sectia politica (1972-1976)

Ambasada din La Paz, insarcinat cu afaceri (1976-1979)

Ministerul Federal al Afacerilor Externe, seful unei sectii in departamentul politic

(1979-1983)

Ambasada din Moscova, consilier, sectia economica/politica (1983-1986)

Ministerul Federal al Afacerilor Externe (1986-1996); incepand din 1990, sef de

sectie in departamentul politic

Ambasada din Belgrad, ambasador (1996-1999)

Ministerul Federal al Afacerilor Externe, ambasador pentru misiuni speciale (1999-

2000) Ambasada din Budapesta, ambasador (2000-2003)

Ambasada din Bucuresti, ambasador (din 18 iulie 2003)

Pentru noi, 3 octombrie ramane o zi cu incarcatura emotionala deosebita. Caderea Zidului Berlinului reprezinta nu doar o turnanta a istoriei, ci si o cotitura in viata noastra, inclusiv personala.Si acum, la 14 ani de la Caderea Zidului, ziua unificarii Germaniei este o zi a bucuriei si a fericirii pentru noi, germanii. Prima jumatate a secolului XX a fost pentru noi, germanii, o perioada de suferinta, si din cauza suferintei pe care Germania a provocat-o Europei. A urmat apoi o jumatate de secol de divizare. Faptul ca ulterior am reusit sa infaptuim unitatea impreuna cu vecinii nostri, in pace si buna intelegere, a fost un motiv de satisfactie. Cand s-a produs unirea, unii dintre vecinii nostri si-au manifestat ingrijorarea, se temeau ca o Germanie unita ar putea fi un factor de neliniste in Europa. Insa noi, germanii, am aratat dupa aceea ca o Germanie unita este un vecin bun in Europa.Sa vorbim si despre problemele unificarii.Avem, desigur, probleme in ceea ce priveste dezvoltarea impreuna a celor doua parti ale Germaniei care au fost separate. Am impresia insa ca in strainatate sunt uneori exagerate aceste probleme. Exista diferente in ceea ce priveste atitudinea politica. Astfel, in fosta RDG, Partidul Democratiei Sociale (un urmas al fostului SED, fostul partid de guvernamant in vremea comunista) este puternic, si astazi inregistreaza rezultate bune, castigand un sfert din voturile alegatorilor. De remarcat este insa faptul ca trei sferturi dintre alegatori nu voteaza pentru acest partid. Cei care viziteaza acum, dupa 14 ani, noile landuri constata multe lucruri schimbate in bine. Daca privim orasele, daca privim infrastructura, vedem ca s-au realizat multe lucruri. E de admirat modul in care aceste landuri au reusit sa depaseasca mostenirea economiei socialiste. Depunem eforturi in continuare pentru a ne dezvolta

impreuna, asa cum a spus Willy Brandt: "sa creasca impreuna cei care s-au nascut impreuna" - cuvintele sale isi pastreaza valabilitatea si in continuare.Intr-o calatorie de documentare in Germania am putut urmari procesul de mutare a capitalei de la Bonn la Berlin si constructia noului Berlin. Ce a insemnat mutarea capitalei? Putem vorbi despre un proiect terminat sau cel mai mare santier din Europa va continua?In 1991 au existat o dezbatere si o controversa foarte puternica in cadrul Bundestagului, in ce priveste mutarea capitalei de la Bonn la Berlin. Votul care s-a dat atunci pentru aceasta decizie a fost la limita. Chiar sotia mea, care este frantuzoaica, a regretat foarte mult ca ne-am mutat cu capitala de la Bonn la Berlin. Eu cred insa ca, intre timp, majoritatea s-a convins de corectitudinea hotararii luate atunci. Intr-adevar, in ultimul deceniu Berlinul a fost un santier mare. Se construieste si se va construi in continuare. Cei mai renumiti arhitecti din lumea intreaga au realizat aici proiecte. As da aici numai cateva nume. Este vorba de arhitectul Norman Foster, care si-a adus contributia la Bundestag, este vorba de Peter Eisenman, care a inaltat acel monument al victimelor evrei, de Daniel Liebeskind, care a realizat Muzeul Evreiesc, de Rem Kohlhaas, care a construit Ambasada Olandei. Mai sunt si alte proiecte. De exemplu, se are in vedere un proiect care sa duca la modificarea pietei in care se afla fostul Palat Regal, unde acum este Palatul Republicii, pe jumatate ruinat. Berlinul va continua sa se modifice si eu cred ca putine orase din Europa dovedesc cu atata vitalitate o atat de mare schimbare de la un an la altul. Aici, in Berlin, se intalnesc influente atat din Est, cat si din Vest, deci aici se contureaza noua fata a Europei.Rolul Germaniei in constructia europeanaAs vrea sa ne oprim asupra rolului extraordinar de important al Germaniei in constructia europeana. De la inceput ea s-a aflat in nucleul acestui proiect, a creat impreuna cu Franta un model de relatie noua intre doua tari invecinate. Si sa nu uitam eforturile, inclusiv financiare, pe care le-a facut Germania pentru proiectul european. Suntem in continuare motorul integrarii europene. Sigur, noi am avut o contributie decisiva la elaborarea Constitutiei europene. Acest document exista in momentul de fata si el urmeaza sa fie aprobat de cele 25 de state membre. In 10 dintre ele vor avea loc referendumuri. Celelalte state vor trebui sa aprobe aceasta Constitutie prin parlamentele lor. Noi vedem in adoptarea Constitutiei Uniunii Europene un pas foarte important pentru adancirea integrarii europene. Germania a actionat foarte puternic pentru ca cele 10 state care au aderat anul acesta sa devina membre ale UE. Germania ramane partenerul Romaniei si al Bulgariei, pentru ca aceste doua tari sa-si atinga obiectivul de a deveni membre ale UE in 2007. Din punct de vedere financiar, in lunile urmatoare vor avea loc discutii hotaratoare in cadrul UE pentru planificarea finantelor, ma refer la perioada 2007-2013. Avand in vedere faptul ca Germania, impreuna cu celelalte tari a caror contributie este mai mare, se confrunta cu unele probleme, s-a decis ca in viitor contributiile lor la UE sa nu mai creasca. Noi suntem insa increzatori ca si pentru perioada urmatoare UE va gasi resursele pentru a sustine financiar proiectele politice.Putem sa vorbim despre o criza economica europeana sau exista doar cateva tari in care se simte aceasta criza? Nu e un secret ca si Germania trece printr-un moment economic mai dificil. Credeti ca aceasta criza este pe la mijlocul sau spre sfarsitul ei? Ea poate afecta si tarile de genul Romaniei, care nu s-ar descurca fara un sprijin extern puternic?Eu cred ca este exagerat sa vorbim despre o criza economica, atat in Germania, cat si in zona euro. Este adevarat ca Germania a traversat intre 2001-2003 o perioada in care cresterea economica a fost foarte mica. In 2002-2003 practic n-am avut crestere economica. Cauzele sunt complexe. Exista trei motive. Primul ar fi ca trebuie sa facem fata unei presiuni concurentiale globale. Al doilea se refera la adoptarea sistemului nostru de asigurari sociale. Raportat la forta de munca activa, la nivelul societatii avem un numar tot mai mare de oameni in varsta. In al treilea rand ar trebui sa realizam niste conditii de viata unitare pe tot cuprinsul tarii, ceea ce presupune un transfer financiar masiv din Vest spre Est. 2004 este un an in care se contureaza in Germania o crestere economica, iar pentru 2005 prognozele arata o crestere economica de 2% sau poate chiar peste 2%. In ceea ce priveste Romania, ea a reusit in anii care au trecut sa inregistreze o crestere economica remarcabila. Toate indiciile ne fac sa tragem concluzia ca ritmul de crestere economica se va mentine in Romania si in urmatorii ani, la nivelul anilor trecuti, daca nu chiar va spori. Premisa ar fi aceea ca si la noi in Germania, si in zona euro sa avem de a face cu o crestere economica. Conditia ar fi ca si noi in Germania, si aici in Romania sa lucram in continuare pentru a face economiile noastre nationale mai competitive, pentru ca suntem obligati sa facem fata unei concurente economice mondiale. Concuram cu celelalte zone economice, cu America de Nord, cu Asia.Relatiile economice romano-germaneCum apreciati relatiile economice cu Romania? Unde se situeaza Germania in privinta investitiilor in Romania? Care sunt (daca pot sa pun aceasta intrebare unui diplomat) neajunsurile economiei si ale legislatiei romanesti, in afara de cele stiute - coruptia, in primul rand -, care sunt piedicile care pot face un investitor german sa sovaie inainte de a se decide sa investeasca in Romania?Germania este partenerul comercial numarul doi al Romaniei. In anul 2003, schimbul comercial bilateral a fost de 6,2 miliarde de euro. Obiectivul nostru este ca in relatia cu Romania sa ajungem la nivelul pe care il avem cu alte state central-europene. Eu sunt convins ca acest potential este foarte mare, mai ales in ceea ce priveste schimburile comerciale. Din punct de vedere al investitiilor, conform statisticilor guvernului roman, Germania ocupa locul trei. Intreprinderile germane au investit in total, cumulativ, pana in prezent, circa 1 miliard de dolari. In comparatie cu investitiile pe care le-a facut Germania in alte tari ale Europei, Romania se afla insa mai la coada. De pilda, investitiile germane in Slovacia pe cap de locuitor sunt de 20 de ori mai mari decat in Romania. Motivele sunt multiple si se situeaza pe diferite paliere. Romania va trebui sa-si continue eforturile in ceea ce priveste diminuarea birocratiei, in ceea ce priveste asigurarea unor procese juridice corecte, a unei mai eficiente lupte anticoruptie. De asemenea, este vorba de imbunatatirea infrastructurii care sa permita o legatura cu pietele europene. Vor trebui facute, de asemenea, eforturi in ceea ce priveste calificarea fortei de munca, astfel incat Romania sa devina mai atractiva pentru investitiile straine, inclusiv pentru investitorii germani. Intreprinderile germane s-au angajat pana acum in domeniul comertului, al bancilor, al industriei. Si aici, in domeniul industriei mai ales, vad sanse mari. Domeniile sunt cel al furnizorilor pentru industria de automobile, al prelucrarii metalelor, constructiei de masini. Eu cred insa ca industria germana se caracterizeaza prin multitudinea ei si sunt sigur ca in Romania exista si alte domenii in care germanii ar dori sa se angajeze. Insa nu este sarcina guvernului sa dea indicatii. Aceasta este decizia autonoma a intreprinderilor private. Ele se vor angaja si se vor implica acolo unde sansele lor de piata sunt mai mari.Romania a avut sansa unei importante minoritati germane, care din pacate in mare parte a emigrat. Mai are ea un rol de jucat in relatia dintre tarile noastre?Minoritatea germana, mica, ramasa in Romania poate, in noua situatie in care Romania va deveni membra a UE peste cativa ani,

sa joace un rol important, de punte intre cele doua popoare. Eu sunt convins ca Romania este un exemplu. Desi numerosi etnici germani au plecat, aici continua sa existe institutii in care se preda in limba germana, la toate nivelele, incepand de la scoala generala pana la universitate. Sunt impresionat de eforturile facute de poporul roman, de societatea romaneasca, de a avea grija de aceste institutii, care ofera unor tineri romani sansa sa invete limba germana, sa cunoasca cultura germana. Si m-as bucura daca aceste institutii s-ar bucura de atentia unui numar cat mai mare de tineri talentati romani, pentru ca ele sunt de natura sa le furnizeze un capital pentru viata. In ceea ce priveste efectiv patrimoniul cultural existent in orasele mari (cum ar fi Sibiu, Brasov, Sighisoara, Medias), acolo sunt convins ca el se pastreaza. Provocarea vine insa in ceea ce priveste patrimoniul de la sate. Exista sate care au un patrimoniu exceptional, uneori chiar inscris in lista de monumente UNESCO, si aceea este sarcina noastra, de a-l mentine, de a-l conserva cat mai bine.Situatia lectoratelor romanesti din GermaniaSa vorbim si despre cultura romana in Germania, despre lectoratele romanesti de care, din ceea ce am vazut eu, statul roman nu se ocupa suficient. Ele nu sunt aprovizionate cu reviste, carti - si uneori dispar, pur si simplu. Iata, un caz concret, seminarul de cultura romana de la Heidelberg. Profesorul Heitmann, un cunoscut romanist iubitor al culturii romane, mi-a scris o scrisoare trista pe aceasta tema. Profesorul Heitmann ar fi vrut un sprijin de la statul german si de la statul roman, pentru a-si vedea continuata munca de o viata. Nu este nefiresc ca limba si cultura romana sa fie dezavantajate in Germania tocmai acum, cand noi ne apropiem de Europa?Desigur, dvs. aveti dreptate. In Germania exista probleme in ce priveste studiile academice, nu numai cele care se refera la Romania, dar si cele care se refera la alte tari din regiune. Noi am cam neglijat acest lucru in ultimul timp. Este un paradox ca in vremea Razboiului Rece am acordat, in Germania, mai mare atentie acestor studii academice ale unor tari foste socialiste decat in momentul de fata. Trebuie sa ne gandim cum putem face (guvernul roman, Academia si noi, la noi acasa), ce solutii sa gasim la aceasta situatie creata pentru a face fata in conditiile acestea schimbate. In ce priveste Catedra de limba romana de la Heidelberg, cred ca se impun noi solutii, acum, cand prioritatile se schimba din punct de vedere al dotarii catedrelor. Aceasta este si o preocupare a mea aici, ca ambasador al Germaniei, si o preocupare a intregii Ambasade Germane aici, la Bucuresti.Interviu realizat de Gabriela Adamesteanu

Germania renaște! Rolul și temerile Germaniei în criza din Ucraina și Grecia - See more at:

http://vox.publika.md/politica/germania-renaste-rolul-si-temerile-germaniei-in-politica-actuala-

europeana-518713.html#sthash.KKVABarW.dpuf

Cancelarul german Angele Merkel, acompaniata de presedintele francez Francois Hollande, s-au intalnit cu presedintele rus Vladimir Putin pe 6 Februarie. Apoi ea s-a intalnit cu presedintele S.U.A. Barack Obama pe 9 Februarie si apoi la Minsk in reuniunea care ar trebui sa aduca pacea in Ucraina.Subiectul principal a fost Ucraina, dar prima tema discutată la conferința de presă în urma întâlnirii cu Obama a fost Grecia. Grecia și Ucraina nu sunt legate în mintea americana. Acestea sunt legate în mintea germană, pentru că ambele sunt indicatori ai noului rol al Germaniei în lume și de disconfortul Germaniei cu el.Este interesant să ia în considerare cât de departe a ajuns Germania într-un timp destul de scurt. Când Merkel a preluat mandatul în 2005, ea a devenit cancelar al Germaniei, in timp de pace, într-o Uniune Europeană care a fost unita. Germania a pus cererile sale în spatele ei, încorporarea sa într-o Europă în care ar putea fi atât prosperă cat și liberă de sarcinile geopolitice care au condus-o în astfel de locuri întunecate. În cazul în care nu memoria, atunci frica Germaniei s-a diminuat în Europa. Uniunea Sovietică s-a destramat, iar Rusia a fost în procesul de încercarea de a reveni de la cele mai grave consecințe ale acestei colaps. Problema principală în Uniunea Europeană au fost obstacolele care natiunile, care stăteau la coadă pentru a intra în uniune, ar trebui să le depășească, în scopul de a deveni membri. Germania a fost într-o poziție rară, având în vedere istoria sa. A fost într-un loc de confort, siguranță și colegialitate internaționala.Lumea cu care Merkel se confruntă astăzi este uimitor de diferită. Uniunea Europeană este într-o criză profundă. Mulți dau vina pe Germania pentru criză, argumentând că politicile sale de export agresive și cererile pentru austeritate au fost auto-servite și au plantat semințele crizei. Germania este acuzată ca a folosit moneda euro pentru a servi interesele proprii și ca a modelat politicile UE de a proteja propriile corporatii. Viziunea unei Germania benigne s-a evaporat în mare parte din Europa, pe drept sau pe nedrept. În multe locuri, au reapărut imagini vechi ale Germaniei, dacă nu în centrul multor țări, atunci cu siguranță in marginile acestora din ce in ce mai mult. Chiar daca intr-un mod limitat, Germania a devenit țara care ceilalți europeni se tem. Cateva tari se înghesuie pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar membrii actuali au apetit scazut pentru extinderea granițelor Uniunii.

În același timp, pacea la care Germania a râvnit este în pericol. Evenimentele din Ucraina au stârnit temerile rușilor de Occident, iar Rusia a anexat Crimeea și sprijinit insurgența în estul Ucrainei. Acțiunile Rusiei au stârnit Statelor Unite ale Americii temerile re-apariției unei hegemonei ruse, iar Statele Unite ale Americii discută înarmarea ucrainenilor și pre-poziționarea armelor pentru trupele americane in tarile baltice, Polonia, România și Bulgaria. Rușii prezic consecinte grave, iar unii senatori americani doresc să-i înarmeze pe ucraineni.Dacă este prea mult să spunem că lumea lui Merkel se prăbușește, nu este prea mult să spunem că lumea ei și Germania au fost remodelate într-un mod care ar fi fost de neconceput în 2005. Confluența crizei financiare în Europa, care a condus la creșteri dramatice de naționalism - atât în modul în care națiuni acționează și în modul în care cetățenii gândesc – cu amenințarea războiului în Ucraina a transformat lumea Germaniei. Obiectivul Germaniei a fost de a evita asumarea unui rol de lider politic sau militar în Europa.Situația actuală a făcut acest lucru imposibil. Criza financiară europeană, acum veche de șapte ani, a încetat de mult a fi în primul rând o problemă economică și este în prezent una politică. Criza ucraineană plasează Germania în poziția extraordinar de incomodă de a juca un rol de lider în menținerea unei probleme politice de a se transforma intr-una militară.Enigma germanăEste important să înțelegem problemele duale cu care se confruntă Germania. Pe de o parte, Germania încearcă să țina Uniunea Europeană împreună. Pe de altă parte, dorește să se asigure că Germania nu va purta povara de a menține această unitate. În Ucraina, Germania a fost un susținător timpuriu al demonstrațiilor care au stat la formarea actualului guvern. Nu cred că germanii s-au așteptat la reacțiile rusești sau americane, iar ei nu doresc să ia parte la orice reacție militară împotriva Rusiei. În același timp, Germanianu vrea să se îndepărteze de sprijinul pentru guvernul din Ucraina.Există o contradicție inerentă comună în strategia germană. Germanii nu vor să pară asertivi sau amenințători, dar iau poziții care sunt ambele. În contextul crizei europene, este Germania statul care este cel mai rigid nu numai cu privire la problema greacă, dar cu privire la problema generală a Europei de Sud și situația catastrofală a șomajului. În Ucraina, Berlinul susține Kievul și, prin urmare, se opune rușilor, dar nu vrea să se tragă concluzii evidente. Criza europeană și criza ucraineană sunt imagini în oglindă. În Europa,Germania, joacă un rol de lider, dar agresiv. În Ucraina, se joacă un rol de lider, dar conciliant. Ceea ce este cel mai important este faptul că, în ambele cazuri, Germania a fost forțată - mai mult de circumstanță decât de politica - pentru a juca roluri de conducere. Acest lucru nu este confortabil pentru Germania și cu siguranță nu pentru restul Europei.Rolul Germaniei în UcrainaGermanii au jucat un rol important în căderea guvernului președintelui ucrainean Viktor Ianukovici. Germania a avut un rol esențial în încercarea de a negocia un acord între Ucraina și Uniunea Europeană, dar Ianukovici l-a respins. Germanii i-au sprijinit pe demonstranții anti-Ianukovici și a avut legături foarte strânse cu unul dintre liderii demonstrației, actualul primar al Kievului Vitali Klitschko, care a primit instruire într-un program pentru liderii cu potențial sponsorizat de Uniunea Creștin-Democrată - Partidul lui Merkel. Germaniiau condamnat anexarea rusă a Crimeei și sprijinul Moscovei pentru secesioniștii ucraineni în est. Germania nu a avut, probabil, un rol esențial în aceste evenimente, dar a fost un jucător important.Cand germanii ajuns la concluzia că această afacere nu va fi pur și simplu politică, dar va avea și o tenta militară, au început să se îndepărteze de la un rol major. Dar dezangajarea a fost dificilă. Germanii au adoptat o atitudine complexă. Ei s-au opus rușilor dar, de asemenea, nu a vrut să ofere sprijin militar direct ucrainenilor. În schimb, au participat la sancțiunile împotriva Rusiei în timp ce încercau să joace un rol conciliant. A fost dificil

pentru Merkel jocul acestui rol profund contradictoriu, dar având în vedere istoria Germanieirolul nu a fost unul nerezonabil. Starea Germaniei ca o democrație liberală este esențială pentru auto-conceptia sa post-război. Asta este ceea ce trebuie să fie. Prin urmare, sprijinirea manifestațiilor de la Kiev a fost o obligație. În același timp, Germania - mai ales de la sfârșitul Războiului Rece - nu a fost confortabilă cu privire la a jucarea unui rol militar direct. A făcut asta în Afganistan, dar nu Irak. Și participarea la, sau sprijinirea unui angajament militar în Ucraina învie amintiri ale evenimentelor care implică Rusia, cu careBerlinul nu vrea să se confrunte.Prin urmare, Germania a adoptat o politică contradictorie. Deși a susținut o mișcare care a fost în cele din urmă anti-rusă și a sprijinit sancțiunile împotriva rușilor, mai mult decât orice altă putere implicată nu vrea ca situația politică să evolueze într-una militară. Acesta nu va implica în nici o acțiune militară în Ucraina, iar ultimul lucru de care Germania are nevoie acum este un război de estul sau. Fiind implicată în începuturile crizei, și fiind în imposibilitatea de a ieși din ea, Germania, de asemenea, vrea să-l dezamorseze.Problema greacăGermania a repetat această abordare complexă cu Grecia din diferite motive. Germanii sunt încercarea de a găsi un fel de acoperire pentru rolul pe care îl joacă cu grecii. Germania a exportat mai mult de 50 la suta din produsul intern brut, iar mai mult de jumătate din asta a mers către zona europeană de comerț liber, care a fost centrul proiectului european. Germania a dezvoltat o capacitate de producție care a depășit cu mult capacitatea sa internă de consum. Trebuia să aibă acces la piețe sau se confruntă cu o gravă criză economică proprie.Dar barierele se ridică în Europa. Atacurile de la Paris au ridicat cereri pentru repunerea de polițiști de frontieră și inspecții. Alături de amenințările atacurilor islamiste militante, libera circulație a forței de muncă de la țară la țară amenințând că va lua locurile de muncă de la localnici și să le dea celor din afară. Dacă granițele au devenit bariere în calea muncii, iar piețele de capital au fost deja denaturate de criza in curs de desfasurare, atunci cât timp va trece până economiile mai slabe vor folosi măsuri protecționiste pentru a ține afară bunurile germane?Criza economică a dezlănțuit naționalismul deoarece fiecare țară a încercat să urmeze politici de care ar beneficia și în care mulți cetățeni - nu la putere, dar cu toate acestea puternici - au văzut reglementările UE ca amenințări la adresa bunăstării lor. Și în spatele acestor reglementări și prețul monedei euro, au văzut mâna Germaniei.Acest lucru a fost periculos pentru Germania în multe feluri. Germania s-a chinuit pentru a ascunde imaginea sa de agresor; dar iată că a reapărut. Naționalismul nu numai că amenința că va trage înapoi Germania spre trecutul său disprețuit, dar a amenințat, de asemenea, comerțul liber lucru esențial pentru bunăstarea Germaniei. Germania nu a vrut ca nimeni să părăsească zona de liber schimb. Zona euro a fost mai puțin importantă, dar odată ce au părăsit blocul monetar, drumul spre protecționism ar fi fost scurt. Soarta Greciei a fost de mică importanță în sine, dar dacă ar fi demonstrat că i-ar fi mai bine in faliment decât să-și plătească datoria, alte țări i-ar putea urma exemplul. Și dacă ei ar fi demonstrat că ieșirea din zona de liber schimb ar fi fost benefică, atunci întreaga structură s-ar putea zgudui.Germania avea nevoie sa facă un exemplu din Grecia, și a încercat din greu săptămâna trecută pentru a fi de neclintit, parcă un pic ca vechea Germanie. Problema Germaniei a fost că, dacă noul guvern grec vroia să supraviețuiască, acesta nu putea capitula. Acesta a fost ales pentru a rezista Germaniei. Și indiferent de necunoscute, nu a fost clar că falimentul, în totalitate sau parțial, nu a fost benefic. Și în cele din urmă, Grecia ar putea stabili propriile reguli. În cazul în care grecii au oferit o fracțiune de rambursare, ar refuzacineva când alternativa era nimic?

Prin urmare, Germania se confrunta cu una dintre celelalte realități ale poziției sale - una care merge înapoi la unificarea acesteia în 1871. Deși puternică din punct de vedere economic, Germania a fost, de asemenea, extrem de nesigură. Puterea sa provenea din abilitatea și permisivitatea altor țări pentru a da Germaniei acces la piețele lor. Fără aceast acces, puterea germană ar putea dezintegra. Cu Grecia, germanii doreau să arate restului Europei consecințele falimentului, dar dacă Grecia dădea faliment oricum, lecția ar putut fi că falimentul funcționează. Așa cum a fost în trecut, Germania a fost simultan arogantă și nesigură. În relația cu Grecia, germanii nu puteau risca destrămarea Uniunii Europene și nu putea fi siguri care fir, dacă tras, ar destrăma-o.Cazul Merkel la WashingtonCu acest lucru în minte Merkel a venit la Washington. Confruntată cu o criză majoră în cadrul Uniunii Europene, Germania nu și-ar putea permite un război în Ucraina. Amenințările SUA de înarmare a ucrainenilor au fost exact ceea ce ea nu avea nevoie. Nu a fost doar că Germania are o armată minimală și nu ar putea participa sau, in extremis, a se apăra. A fost, de asemenea, situația că fiind dură cu Grecia, Germania nu mai avea mult până a fi văzută ca mâna forte a Europei, un rol pe care nu l-ar putea suporta.Astfel, ea a venit la Washington în căutarea de a atenua poziția americană. Dar poziția americană a venit de la mari adâncimi, de asemenea. O parte din ea a avut de a face cu drepturile omului, care nu ar trebui să fie desconsiderată ca o sursă de luare a deciziilor în acesta și alte administrații. Dar cea mai mare adâncime a fost faptul că de o sută de ani, de când cu primul război mondial, prin al doilea război mondial și Războiul Rece, Statele Unite au avut un singur imperativ rigid: Nicio hegemonie europeana nu ar putea fi permisă să domine pe continent, deoarece o Europa unită ar fi singurul lucru care ar putea amenința securitatea națională. Prin urmare, indiferent de orice dezbatere pe această temă, preocuparea SUA se referea la o Ucraina ruso-dominată declanșată de teama primordială de încercarea rusă la hegemonie.

- See more at: http://vox.publika.md/politica/germania-renaste-rolul-si-temerile-germaniei-in-

politica-actuala-europeana-518713.html#sthash.KKVABarW.dpuf

A fost ironic că Germania, pe care Statele Unite au blocat-o de două ori ca putere hegemonica, a încercat să convingă Statele Unite, ca acțiunea militară în Ucraina nu ar rezolva problema. Americanii știu asta, dar de asemenea, știu că în cazul în care ar da înapoi acum, rușii ar citi-o ca pe o oportunitate de a merge înainte. Germania, care a ajutat punerea în mișcare atât a acestei crize cât și a crizei europene, cere acum Statelor Unite să se retragă. Cererea a fost înțeleasă, dar pur și simplu retragerea nu este posibilă. Ea avea nevoie de a livra ceva de la Putin, cum ar fi un angajament de a retrage sprijinul pentru separatiștii ucrainieni. Dar Putin avea nevoie de ceva, de asemenea: o promisiune pentru o provincie autonomă. Având în vedere desfășurarea evenimentelor, până acum Merkel ar putea trăi cu asta, dar americanii vor găsi asta de neacceptat. O provincie autonomă ucraineană va deveni inevitabil o bază pentru subminarea restului țării.Aceasta este problema clasică germană spusă în două moduri. Ambele provin din puterea disproporționată suprapusă slăbiciunii autentice. Germanii încearcă să remodeleze Europa, dar amenințările lor sunt de o forță în scădere. Germanii au încercat să remodeleze Ucraina, dar a fost prinși în reacția rusă. În ambele cazuri, problema a fost ca nu au suficientă putere, în schimb au cerut consimțământul celorlalți. Si asta este dificil de a obține. Aceasta este problema veche germană: Germanii sunt prea puternici pentru a fi ignorați și prea slabi pentru a-și impune voința. Din punct de vedere istoric, germanii au încercat să-și crească puterea, astfel încât și-ar putea impune voința. În acest caz, ei nu au intenția de a face acest lucru. Va fi interesant de văzut dacă voința lor se poate impune atunci când puterea lor este insuficientă.

Fostul cancelar german Schroder

apreciază rolul de leadership european

asumat de Merkel

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder i-a luat apărarea Angelei Merkel, apreciind că aceasta gestionează bine locul fruntaș ocupat de Germania în Europa, o sarcină deloc ușoară, potrivit lui. 'Ea nu refuză acest rol de leadership, ci îl exercită de o manieră reținută. Mi se pare o soluție bună', a declarat Schroder în ediția săptămânalului Der Spiegel ce urmează să apară duminică, conform unor extrase difuzate în avans din interviul său.

'Germania este chemată să joace un rol de conducător în cadrul Uniunii Europene, datorită forței sale economice și a importanței sale politice', a explicat Schroder. 'Dar, după cum am învățat și eu în mandatul meu, Germania care conduce Europa poate fi comparată cu încercarea unor arici de a se îmbrățișa. Nu este posibil decât cu multă grijă', a elaborat el.

Partenerii săi așteaptă de la Berlin 'un leadership, nu o etalare a superiorității', a mai spus Schroder, căruia actualul cancelar i-a succedat în 2005 după șapte ani petrecuți la cârma țării.

Germania și în principal cancelarul său conservator sunt arătate cu degetul în Europa, în special în Europa de Sud, pentru faptul că le-au impus partenerilor Berlinului o politică de austeritate bugetară ce afectează creșterea economică. Criticii săi, care nu au ezitat să se exprime deja frecvent de la debutul crizei datoriei din zona euro, au revenit în forță în ultima vreme, pe fondul planului de salvare destinat Ciprului.

În această săptămână, un ministrul al Angelei Merkel, titulara portofoliului Justiției, Sabine Leutheusser-Schnarrenberg, a bătut cu pumnul în masă, opinând că liderii europeni nu apără suficient Germania, considerată uneori responsabilă de toate relele. Critica sa i-a vizat mai ales pe președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și pe președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, notează AFP. AGERPRES

Germania

PE ACEASTĂ PAGINĂ

Prezentare generală Germania și Uniunea Europeană Bugete și finanțare Proiecte finanțate de UE în Germania Informații practice

Teritoriul Germaniei se întinde de la Marea Nordului și Marea Baltică, în

nord, până la Munții Alpi, în sud. Germania este țara cu cel mai mare

număr de locuitori din UE. Se învecinează cu Danemarca la nord, Polonia

și Republica Cehă la est, Austria și Elveția la sud, Franța și Luxemburg la

sud-vest, și Belgia și Țările de Jos la nord-vest. 

În 2012, cele mai importante sectoare ale economiei Germaniei erau:

industria (25,8 %); administrația publică, apărarea, educația, sănătatea și

asistența socială (18,4 %) și comerțul cu ridicata și cu amănuntul,

transporturile, serviciile de cazare și alimentație publică (14,6 %).

Principalii parteneri de export ai Germaniei sunt Franța, Statele Unite și

Regatul Unit, iar cei de import sunt Țările de Jos, Franța și China.

Comitetul Economic și Social EuropeanGermania are 24 de reprezentanți   în Comitetul Economic și Social

European. Acest organism reprezintă angajatorii, lucrătorii și alte

grupuri de interese și este consultat cu privire la reglementările

propuse, pentru a se obține o imagine mai clară a posibilelor modificări

ale situației sociale și ale condițiilor de lucru în țările membre.

Comitetul RegiunilorGermania are 24 de reprezentanți   în Comitetul Regiunilor, adunarea

UE a reprezentanților locali și regionali. Acest organism este consultat

cu privire la reglementările propuse, pentru a se garanta că legislația

europeană ține cont de punctul de vedere al fiecărei regiuni din UE.

Reprezentanța permanentă pe lângă Uniunea EuropeanăComunicarea dintre Germania și instituțiile UE se desfășoară și

prin reprezentanța permanentă din Bruxelles. Reprezentanța acționează

ca o „ambasadă” a Germaniei - principala sa sarcină este de a se asigura

că interesele și politicile țării sunt luate în calcul într-un mod cât mai

eficient în UE.

Bugete și finanțareSumele primite/vărsate la bugetul UE

Contribuțiile financiare ale statelor membre la bugetul UE sunt

repartizate în mod echitabil, în funcție de mijloacele disponibile. Cu cât

este mai dezvoltată economia unei țări, cu atât este mai mare contribuția

sa. Bugetul UE nu are obiectivul de a redistribui bogăția, ci mai degrabă

pe acela de a se concentra asupra nevoilor tuturor europenilor, în

ansamblu. 

Relația financiară dintre Germania și UE (2014): 

Cheltuielile UE în Germania: 13,056 miliarde EUR

Cheltuielile UE ca procent din VNB-ul Germaniei: 0,47 %

Contribuția Germaniei la bugetul UE: 26,125 miliarde EUR

Contribuția Germaniei la bugetul UE ca procent din VNB-ul său: 0,93 % 

Mai multe cifre legate de bugetul, veniturile și cheltuielile UE:

Bugetul UE în Germania 

Banii și UE

Cheltuielile și veniturile UE 

Proiecte finanțate de UE în GermaniaSumele cu care contribuie Germania la bugetul UE sunt direcționate

către finanțarea deprograme și proiecte în toate țările UE (construcții de

drumuri, subvenționarea cercetătorilor, protecția mediului etc.).

Aflați cum sunt utilizate fondurile europene în Germania

Teroarea psihologică la locul de muncă – forme de manifestare şi modalităţi de prevenire

iulie, 2012

psiholog Bogdan Ionescu

Mobbing-ul sau “teroarea psihologică la locul de muncă reprezintă relele tratamente aplicate unui angajat de către un altul, prin comportamente agresive sau nerezonabile, cu scopul de a-i sabota performanţa. Mobbing-ul reprezintă coalizarea unor colegi pentru a forţa pe un altul să părăsească organizaţia, prin intermediul unor tactici precum răspândirea de zvonuri, intimidare, umilire, discreditare sau izolare. Victima terorii este ţinută în această situaţie luni – poate ani – de zile. Termenul a fost folosit mai întâi pentru a descrie comportamentul de hărţuire a unui animal mai mare, perceput ca ameninţare, de către animalele mai mici.

Considerat de către specialişti o sursă de stres mai nocivă, prin efectele sale, decât toate sursele stresogene de la locul de muncă luate la un loc, mobbing-ul sau „teroarea psihologică la locul de muncă” este o realitate a mediului organizaţional actual. Având profunde implicaţii la nivel individual, dar şi organizaţional, social sau economic, mobbing-ul este un fenomen care a captat atenţia nu doar a managerilor, angajaţilor sau specialiştilor în sănătatea muncii, ci şi a forurilor legislative din numeroase ţări.

Rădăcina termenului mobbing este substantivul englezesc mob, care înseamnă „mulţime dezorganizată, gloată”, angajată în violenţă fără reguli.

Primul cercetător care a folosit termenul de mobbing a fost etologul Konrad Lorenz, pentru a descrie comportamentul de hărţuire al animalelor mici faţă de un animal mai mare, perceput ca o ameninţare. Mai târziu, prin anii 80, termenul a fost preluat cu semnificaţia lui de hărţuire şi adaptat mediului organizaţional de către cercetătorul suedez Heinz Leymann, pentru a descrie comportamentul agresiv şi de durată al unui grup de persoane faţă de un coleg, perceput ca o ameninţare.

Conform definiţiei date de Leymann, „mobbing-ul sau teroarea psihologică la locul de muncă implică o comunicare ostilă şi neetică, îndreptată sistematic  în general asupra unui singur individ, care, în consecinţă

este împins într-o situaţie de neajutorare şi în care nu se poate apăra. Victima este ţinută în această situaţie luni – poate ani – de zile, timp în care atacatorii continuă mobbing-ul (cel puţin o dată pe săptămână şi cel puţin 6 luni consecutiv)”. (H. Leymann, 1996, apud Kovacs, P., 2008).

Definiţia dată de Leymann a cunoscut în ultimii ani, pe măsura studiului tot mai aprofundat  al acestui fenomen, nuanţări şi completări noi, menite să surprindă cât mai exact esenţa conceptului de mobbing:

Namie&Namie (2003): „Mobbing-ul reprezintă rele tratamente aplicate unui angajat de către un altul, prin comportamente agresive sau nerezonabile, cu scopul de a-i sabota performanţa” (Bultena&Whatcott, 2008);

Gates (2004): Mobbing-ul reprezintă coalizarea unor colegi pentru a forţa pe un altul să părăsească organizaţia, prin intermediul unor tactici precum răspândirea de zvonuri, intimidare, umilire, discreditare sau izolare (Bultena&Whatcott, 2008);

Westhues (2002): „Mobbing-ul reprezintă o campanie colectivă a colegilor de a exclude, pedepsi şi umili un alt coleg (Bultena&Whatcott , 2008);

S. Einersen et al. (2004): „Mobbing-ul reprezintă abuzul la locul de muncă, hărţuirea, jignirea, excluderea socială a cuiva sau influenţarea negativă a sarcinilor persoanei respective”.

Deşi termenul de bullying (engl. “to bully – a teroriza), folosit mai ales în literatura anglo-saxonă, se referă tot la hărţuirea psihologică, Leymann consideră că, în ciuda faptului că există şi multe elemente comune, semnificativă rămâne diferenţa între cei doi termeni, dată mai ales de mediul în care se aplică: bullyingul este specific mai ales mediului şcolar, iar mobbing-ul – mediului organizaţional.

Cum poţi ajunge de la serviciu la ospiciu?

Victimele intră în spirala decăderii fizice şi psihice

Cu alte cuvinte, conceptul de mobbing defineşte setul de acţiuni îndreptate împotriva unui angajat care, prin frecvenţă şi repetiţie, provoacă daune sănătăţii fizice şi psihice a acestuia, compromiţând chiar viitorul profesional şi social al angajatului. Este vorba de acţiuni de injustiţie, denigrare, ridiculizare, umilire, jignire  şi izolare, discreditare profesională etc. care, în forma lor atenuată, apar ca un fenomen de persecuţie, iar în forma radicală drept psihoteroare la locul de muncă.

Toate aceste acţiuni au ca efect crearea unui mediu de lucru nesănătos şi distructiv, în care victimelor le este tot mai dificil, dacă nu imposibil, să-şi îndeplinească sarcinile de lucru, intrând progresiv într-un fel de spirală a decăderii psihice şi fizice. De cele mai multe ori, victimelor le ia mult timp ca să realizeze că au de-a face cu un comportament total iraţional, injust şi nejustificat din partea colegilor, comportament pe care nu ei l-au provocat, dar care este greu de controlat şi contracarat, mai ales că multe din manifestările acestei forme de violenţă sunt subtile şi indirecte. Este un comportament care reuşeşte să rănească profund şi în acelaşi timp să rămână neobservat de către martori sau să fie interpretat ca un comportament justificat.

Oricare individ considerat “periculos” poate fi atacat de colegi

Oricine, indiferent de personalitate sau competenţă, poate fi victimă a mobbing-ului. Dintr-un anumit punct de vedere, mobbing-ul este o formă de coerciţie la adresa unei persoane, pentru îndepărtarea pericolului pe care aceasta îl reprezintă pentru ceilalţi, îndepărtarea pericolului făcându-se prin atacul la credibilitate sau subminarea performanţelor (Gheondea, A., 2010). Şi chiar dacă, de multe ori, mobbing-ul este numit, eufemistic, intimidare, lipsă de politeţe, atitudine ostilă, conflict, management dur sau personalităţi în conflict, toate aceste etichete nu sunt decât condiţiile în care mobbing-ul creşte şi se dezvoltă, afectând în final demnitatea,  respectul de sine, integritatea şi competenţa victimei.

Putem spune, deci, că specifică mobbing-ului este natura repetată şi de durată a comportamentului agresiv căruia îi este expusă victima, dezechilibrul de putere dintre părţi şi caracterul subtil al acestei forme de agresivitate, deghizată de cele mai multe ori într-un comportament legitim, aparent normal.

Cauzele şi efectele mobbing-ului

Mobbing-ul  nu este un incident izolat sau o izbucnire eliberatoare (chatarsis) produsă de tensiune, stres sau furie, ci este un proces, care nu apare dintr-o dată, ci parcurge câteva etape distincte până se stabilizează ca acţiune persistentă şi conştient organizată. Heinz Leymann (apud M. Zlate, 2007) a identificat 4 faze ale acestui proces:

1. Prima fază este cea în care apar unele divergenţe de opinie sau conflicte între angajaţi, în cea mai mare parte fireşti pentru dinamica şi progresul unei organizaţii. De  altfel, sunt numeroase cazurile când ele se atenuează de la sine. Când acest lucru nu se întâmplă, iar conflictele persistă, situaţia poate degenera în mobbing. Leymann (1996) recunoaşte că un prost management al conflictelor poate fi o sursă a mobbing-ului, dar în combinaţie cu organizarea neadecvată a muncii. Autorul susţine că managementul conflictelor este o problemă organizaţională şi nu una individuală. În opinia sa, conflictele escaladează în mobbing numai atunci când managerii sau supervizorii fie neglijează, fie neagă această problemă, sau dacă sunt implicaţi şi alimentează astfel conflictul. Cele mai multe cazuri de mobbing apar de obicei în organizaţii în care, în locul unei comunicări şi relaţionări sănătoase între angajaţi, bazate pe dialog deschis şi suportiv sunt tolerate comportamente şi atitudini precum nesinceritatea, judecăţile rapide sau atitudinea critică, destructivă (Namie&Namie, 2003). La acestea se mai aduagă un management defectuos, care neagă conflictele în loc să le soluţioneze, comportamente şi activităţi neetice sau un mediu de lucru stresant. Conform lui Kenneth Westhues (2007, apud Gheondea, A., 2010), mobbing-ul se produce mai ales în organizaţii unde angajaţii   sunt siguri de slujbele lor, unde există măsuri subiective de performanţă şi o tensiune permanentă între loialitatea faţă de organizaţie şi loialitatea faţă de scopuri mai înalte sau personale. De multe ori, sursa conflictelor şi a mobbing-ului este existenţa dublei organigrame (Heintz, 2002, apud Kovacs, P., 2008), respectiv funcţionarea în paralel cu organigrama oficială a unei organigrame neoficiale, dar funcţionale, alcătuită din angajaţii mai vechi sau din anumite cercuri de interese, de multe ori cu o influenţă mai mare decât cea oficială.

2. În cea de-a doua fază, conflictele încep să afecteze deja echilibrul psihic al victimei. Apar şi primele efecte negative de pe urma stresului prelungit: anxietate, insomnii, chiar şi atacuri de panică. Este important de subliniat că agresiunea psihică nu este exercitată doar de o persoană împotriva altei persoane, ea poate fi şi intergrupală şi de asemenea se poate manifesta de-a lungul şi de-a latul întregii organizaţii: descendent, ascendent, orizontal, combinat şi nici nu ţine seamă de vârstă, sex sau rasă. Namie&Namie (2009) au remarcat că în cele mai multe cazuri cei care iniţiază şi susţin procesul de mobbing sunt chiar persoane cu un rol important în leadership, cei mai mulţi fiind chiar şefi direcţi, pentru care comportamentul agresiv şi dominant face parte din „fişa postului”, motiv pentru care este tolerat ca atare în arhitectura organizaţiei, deşi în esenţă provoacă şi perpetuază violenţa şi are la bază mecanisme psihologice care nu au nici o legătură cu un bun management. Mobbing-ul practicat de un şef sau manager, de exemplu, este descris ca un comportament ce exagerează propria contribuţie şi respinge sau minimalizează contribuţia celorlalţi, tratându-i adesea ca non-persoane.  Psihologii susţin că de cele mai multe ori un astfel de comportament denotă o stimă de sine redusă, şi că prin instaurarea fricii şi terorii  în ceilalţi, ei încearcă de fapt să deturneze atenţia de la propriile lor probleme. Folosind puterea pentru a diminua încrederea şi imaginea profesională şi umană a altora, ei  încearcă să pară competenţi şi importanţi, acolo unde este evident că ceilalţi sunt de fapt mult mai buni decât ei.

3. Cea de a treia fază este, de regulă, faza încălcării drepturilor victimei, situaţie tolerată sau indirect decisă de către conducerea unităţii care, în loc să încerce soluţionarea conflictului, îl lasă să mocnească. De obicei conducerea porneşte cu ideea preconcepută a vinovăţiei victimei.  Se dă credit şefului departamentului respectiv sau, după caz, părţii mai numeroase a angajaţilor, niciodată persoanei supuse mobbing-ului.

4. Cea de a patra fază este si cea mai dură, caracterizându-se prin stigmatizarea, izolarea socială a victimei şi chiar înlăturarea sa de la locul de muncă.

H. Leymann (apud M. Zlate, 2007), studiind relaţia agresor-victimă în cadrul relaţiilor de muncă, a identificat circa 45 de comportamente agresive, specifice mobbing-ului, pe care le-a grupat în 5 categorii:

acţiuni  care urmăresc reducerea la tăcere a angajatului:

victimei i se refuză, de către superiorii ierarhici, posibilitatea de a se exprima; victima este constant întreruptă de către colegi şi şefi atunci când vorbeşte; este criticată munca victimei şi ridiculizată viaţa privată a acesteia; victima este ameninţată verbal sau în scris; ignorarea prezenţei victimei etc.

acţiuni vizând izolarea victimei:

victimei i se dă un birou cât mai îndepărtat de restul colegilor; li se interzice  colegilor să vorbească cu victima; se neagă constant prezenţa fizică a victimei.

acţiuni care generează desconsiderarea victimei în faţa colegilor:

victima este calomniată şi  ridiculizată;  i se imită acţiunile, gesturile, vocea şi îi sunt atacate convingerile politice sau credinţele religioase; se glumeşte pe seama vieţii private a victimei; i se dau sarcini umilitoare; deciziile victimei sunt puse sub semnul întrebării sau contestate; agresarea victimei în temeni obsceni sau insultători; hărţuirea sexuală a victimei (gesturi şi propuneri).

 discreditarea profesională a victimei:

încredinţarea unor sarcini inutile şi absurde sau inferioare competenţelor; atribuirea în permanenţă a unui număr prea mare de sarcini sau superioare calificării, cu scopul

discreditării.

 compromiterea sănătăţii victimei:

încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru sănătate; ameninţarea cu violenţe fizice; provocarea de neplăceri la domiciliu sau la locul de muncă; agresarea sexuală a victimei etc.

Cuvântul pe post de bici

Motivul pentru care „agresivitatea cea mai periculoasă este cea transmisă prin intermediul cuvântului, este faptul că relaţiile mijlocite de cuvânt sunt mult mai sofisticate, mai ascunse şi deci mai perfide decât cele prin acte, fapte, impulsuri exprimate violent. Prin intermediul cuvântului se ating valori esenţiale ale fiinţei, se ţinteşte degradarea personalităţii, atingerea reprezentării de sine, dizolvarea identităţii şi demnităţii, ştirbirea libertăţii de a exista, atingând  cele mai importante şi absolut necesare valori pe care se ridică eşafodajul eului şi al personalităţii socio-morale” (Păunescu, C, 1994).

Calomnia, de exemplu, urmăreşte o anihilare a încrederii în sine, o schimbare în sensul dorit de calomniator a dimensiunilor morale şi sociale ale eului iar efectul „otrăvirii” verbale este moartea omului din punct de vedere moral şi psihic. Denigrarea, pe de altă parte, constituie un atac la integritatea morală a persoanei, „o formă de degradare a unui capital moral, social, profesional agonisit cu eforturi îndelungate”. Cel calomniat suferă un traumatism afectiv şi moral, manifestat prin suferinţe psihice, uneori cu stări nevrotice, ca reacţie la manifestările de percepţie a eului şi a pierderii încrederii de sine (ibidem).

Ironia, definită drept „acea formă de agresivitate verbală în care enunţul manifest ascunde semnificaţiile latente (cu valoare agresivă), diferite de mesajul propriu-zis, urmăreşte să producă  persoanei atacate, prin caracterul său metaforic sau de joc, un prejudiciu  moral sau o traumă psihică. Chiar dacă se consideră că ea constituie o formă de compensare a unui sentiment de inferioritate sau superioritate, pentru cel care o utilizează, ea echivalează cu un act de agresiune real, pervertit în formă verbală, producând o plăcere cu nuanţe sadice” (ibidem).

Sarcasmul este forma cea mai acută, mai pertinentă şi mai traumatizantă de agresivitate prin limbaj. Dacă ironia are conotaţie netă de răutate, sarcasmul vehiculează o încărcătură considerabilă de răutate şi cruzime.

Critica este una din metodele preferate de mobbing, deoarece sub aparenţa îmbunătăţirii activităţii, subminează de fapt încrederea în sine şi în competenţa profesională a victimei, paralizându-i iniţiativa şi creativitatea, dar şi posibilitatea de a se apăra.

În Europa sunt 12 milioane de persoane destabilizate psihologic la serviciu: 76% din bărbaţii victime sunt hărţuiţi tot de bărbaţi

Statisticile arată că anual, numai la nivelul UE, sunt afectaţi de mobbing circa 12 milioane de angajaţi. Bărbaţii sunt hărţuiţi în proporţie de 45%, iar femeile în proporţie de 55%. De asemenea, tabloul distribuţiei pe sexe a victimelor hărţuirii psihologice arată că 76% dintre bărbaţi sunt hărţuiţi de bărbaţi, 3% de femei, 21% de către ambele sexe. 40% din femei sunt hărţuite tot de femei, 30% de către bărbaţi şi 30% de ambele sexe. (Gheondea, A., 2010). Spre deosebire de alte forme de stres ocupaţional, mobbing-ul destabilizează foarte mult viaţa psihică şi socială a individului.

Drumul de la job la ospiciu este presărat de teroare

Asemenea unei epidemii tăcute, creează progresiv insatisfacţie şi demotivare la locul de muncă, distres şi, implicit, nenumărate probleme fizice sau psihosomatice care, pe ansamblu, dau mobbing-ului aspectul de cel mai sever stresor social, devastator pentru individ, organizaţie şi societate. Circa 80% dintre victimele mobbing-ului ajung  de obicei pacienţi psihiatrici, ceea ce explică şi interesul care se acordă acestui fenomen, costurile sociale aferente recuperării prin tratament de specialitate fiind mari şi de lungă durată.

Pe lângă unele efecte psihosomatice (ulcer, hepatită, tulburări de vedere, ameţeli, dureri de cap sau de inimă) mobbing-ul predispune la grave tulburări psihice, pe fondul accentuatei devalorizări şi a pierderii încrederii şi stimei de sine.

M. Zlate (2007) a identificat trei planuri în care se fac simţite efectele mobbing-ului:

1. în plan psihoindividual: anxietate, atacuri de panică, simptomatologie obsesiv-compulsivă, fobică; tulburări comportamentale (anorexie, bulimie, alcoolism, toxicomanie); pierderea motivaţiei pentru activitate, paralizia iniţiativei;  scăderea satisfacţiei, a performanţelor şi randamentului; alterarea capacităţii de adaptare, a echilibrului socio-emoţional, a stimei de sine, alienare socioprofesională.

2.  în plan organizaţional: degradarea relaţiilor profesionale; afectarea, respectiv degradarea calităţii procesului de comunicare; lipsa implicării; absenteism; fluctuaţii de personal; concedii frecvente de boală; „fisuri” în imaginea firmei etc.

3. în plan socio-economic: alterarea capacităţii de a menţine şi desfăşura relaţii fireşti cu familia, grupul social sau instituţiile sociale. Nu este întâmplător faptul că rata divorţurilor este mai mare în cazul persoanelor hărţuite psihologic. Şi nu este insignifiant  faptul că societatea, prin instituţiile sale de protecţie, are de plătit suplimentar pentru perioade  mai lungi sau mai scurte de şomaj sau pentru lungi programe de recuperare psihosocioprofesională.

Germanii terorizaţi demisionează, suedezii se sinucid

Studii ample efectuate în Germania (2002) asupra fenomenului de mobbing au arătat că aproape 98,7% din cei care au fost ţintele hărţuirii psihologice la locul de muncă au fost afectaţi mai mult sau mai puţin sever. Aproximativ 43,9% s-au îmbolnăvit iar 68,1% au fost forţaţi să-şi părăsească locul de muncă.  La rândul lor, Hoel & Cooper (2000), bazându-se pe răspunsurile a 5228 persoane, provenind din mai bine de 70 de organizaţii diferite din Marea Britanie, au identificat existenţa unei relaţii semnificative între fenomenul de mobbing şi bolile mentale sau nivelul scăzut de satisfacţie a muncii din organizaţie. Dr. Heinz Leymann estimează chiar că mobbingul de la locul de muncă este responsabil de aproximativ 15% din cazurile de suicid din Suedia (Leymann, 1990).

Nu mai puţin importante sunt costurile mobbingului în plan organizaţional. Într-un mediu economic tot mai competitiv şi în continuă schimbare este vital pentru fiecare organizaţie să-şi fidelizeze angajaţii şi să-i menţină pe termen cât mai lung, ca o garanţie a  performanţei şi competitivităţii. McCord&Richardson au demonstrat că, pe lângă riscul de a-şi pierde angajaţi valoroşi, mobbingul „distruge moralul angajaţilor, erodează încrederea, paralizează iniţiativa şi creează importante disfuncţii organizaţionale, absenteism, resemnare, vină, anxietatea, paranoia şi diminuarea nivelului producţiei”. Pe lângă impactul organizaţional evident mai sunt şi costurile ascunse, precum diminuarea încrederii investitorilor, a clienţilor sau a imaginii companiei.

Cauze şi factori explicativi ai fenomenului de mobbing

Primele încercări de explicare a fenomenului de mobbing s-au centrat în jurul personalităţii victimei, avansând ipoteza că există un anumit tip de personalitate predispus a fi ţinta mobbing-ului, ipoteză respinsă însă de cercetări ulterioare. Tinerii, de exemplu, frecvent victime ale mobbing-ului, sunt un contraargument al teoriilor personologice deoarece structurile de personalitate, fiind relativ constante de-a lungul existenţei, ar trebui să menţină mobbing-ul la toate vârstele, ceea ce nu se întâmplă în realitate, oricine putând deveni victimă a mobbing-ului.  Iar în ciuda prejudecăţii că victimele mobbing-ului sunt persoane slabe, timide, cu o stimă scăzută de sine, nu există studii care să lege mobbing-ul de personalitatea victimelor. Mai mult chiar, realitatea arată că persoane  competente în profesia lor, puternice, încrezătoare în sine, cu grad mare de popularitate printre colegi, intolerante faţă de ipocrizie şi comportamente neetice, devin adesea ţinte ale mobbing-ului. Prin mobbing ele devin slabe şi nesigure, încep să se îndoiască de competenţa şi chiar de sănătatea lor mentală.

În general se consideră că mobbing-ul este plasat la interacţiunea mai multor factori: psihologici, factori ce ţin de personalitatea agresorilor, dar şi a victimelor, circumstanţele; cultura şi structura organizaţională; evenimentul declanşator, conflictul subiacent şi chiar factori exteriori organizaţiei (Bultena şi Whatcott, 2008, apud Gheondea, A., 2010).

Majoritatea specialiştilor în psihologia organizaţiilor sunt de părere că sursa mobbing-ului trebuie căutată în primul rând la nivelul managementului. Stresul, care există într-o formă oarecare în orice organizaţie, dacă nu este bine manageriat, generează conflicte ce duc inevitabil la mobbing. Esenţa problemei nu constă în „prea mult conflict” (care, de altfel e benefic pentru sănătatea organizaţiei), ci în eşecul managerierii lui într-un sens constructiv. În general se consideră că mobbing-ul există acolo unde i se permite să existe.

M. Zlate (2007, pag. 637) nominalizează trei factori principali drept cauză potenţială a conflictelor, respectiv a situaţiilor de mobbing:

1.  Organizarea muncii. Au fost identificate anumite corelaţii între apariţia unor dezechilibre psihosomatice şi anumite situaţii de muncă. Cea mai frecvent întâlnită situaţie, de exemplu, este aglomerarea angajatului cu prea multe sarcini, de regulă având cerinţe mult sub pregătirea profesională a acestuia. De asemenea, s-a mai constatat că lipsa regulilor şi a delimitărilor clare între atribuţiile angajaţilor este adesea o sursă de potenţial conflict.

2. Conceperea sarcinilor, respectiv posibila generare a anumitor discrepanţe între sarcinile angajaţilor, este o altă cauză frecventă a situaţiilor conflictuale între angajaţi, la rândul ei generatoare de mobbing.

3.  Coordonarea si direcţionarea angajaţilor. Deşi ar trebui să fie maleabili, să asculte şi să încerce să medieze eventualele nemulţumiri şi conflicte din sectorul lor, unii conducători preferă să treacă la represalii, negociază de pe poziţii de forţă tensiunile apărute, fiindu-le greu să accepte că ar putea fi necesară revizuirea organizării muncii în colectivul pe care îl coordonează.

Cu toate că este greu de spus, judecând numai după stilul de leadership (autoritar sau laissez-faire), care provoacă şi favorizează mai mult dezvoltarea mobbing-ului, este cert că într-o organizaţie în care sunt valorizate cooperarea, compasiunea sau ajutorul reciproc, iar angajaţii se percep mai mult colaboratori decât competititori, şansele dezvoltării unui fenomen de mobbing sunt foarte reduse.

Măsuri de soluţionare şi prevenire

Desigur, cea mai dezirabilă formă de protejare a capacităţii integrale  de muncă a salariaţilor este prevenirea apariţiei mobbing-ului. Reglementările legislative în domeniul muncii sunt un pas important în această direcţie, dar nu şi suficient. Spre exemplu, Suedia, prima ţară europeană care a introdus în legislaţia sa conceptul de „hărţuire psihologică la locul de muncă” (1993), obligă angajatorii să înainteze Oficiului de Asigurări Sociale planuri de reabilitare atunci când un angajat a fost trimis în concediu de boală 1 lună sau de 10 ori pe parcursul unui an. Iar în legislaţia franceză, hărţuirea psihologică dovedită este sancţionată cu un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

Paralel cu reglementările legislative, de un real ajutor în prevenirea mobbing-ului sunt programele educaţionale adresate managerilor (Zlate, M., 2007). Ele permit formarea unor capacităţi de identificare a surselor potenţial generatoare de conflict, dar mai ales a aptitudinilor necesare identificării şi soluţionării lor, imediat ce au apărut.  (aşa-zisele intervenţii manageriale timpurii).

Foarte mulţi specialişti consideră că o cheie importantă în reducerea fenomenului de mobbing este cultura organizaţională, în sensul schimbării tiparelor de  comportament şi interacţiune nocive, începând cu liderii şi terminând cu angajaţii. O astfel de shimbare ar contribui, implicit, şi la schimbarea stilului de comunicare din organizaţie, cu efecte benefice asupra sănătăţii acesteia în ansamblu.  De exemplu, managerii ar putea să întrerupă şirul calomniilor refuzând să vorbească despre un membru al organizaţiei în absenţa acestuia. De asemenea, împărtăşirea informaţiilor ar preveni apariţia zvonurilor şi degradarea unor conflicte într-o formă ostilă. Mai mult, crearea unor structuri organizaţionale care să permită victimelor raportarea  mai facilă a unor comportamente abuzive sau de violenţă, neblocate de reguli rigide de ierarhie, ar îmbunătăţi comunicarea şi i-ar da mai multă transparenţă şi deschidere.

Dacă totuşi situaţiile de mobbing au apărut, utilă devine metoda reconcilierii părţilor, cu ajutorul unui specialist în medierea conflictelor, punând părţile faţă în faţă dar nelăsând sub nici o formă ca situaţia să se agraveze. Este foarte important să existe, şi de partea victimei, şi de partea managerului, un canal şi o disponibilitate spre comunicare. În general ordinea paşilor care trebuie urmaţi de cel care are problema respectivă, sunt discuţiile cu superiorul şi responsabilul departamentului de Resurse Umane. Pentru a putea media conflictul apărut, condiţia esenţială este ca problema să fie adusă la suprafaţă şi să se creeze un climat de încredere, chiar să existe  o cultură organizaţională puternică în care angajatul să ştie ca poate vorbi deschis despre problema sa.

Tot pentru situaţia în care mobbing-ul s-a instalat deja, dar în ideea prevenirii agravării efectelor sale, este folositoare metoda reabilitării vocaţionale.  Aceasta înseamnă autosesizarea managementului şi crearea unor

programe care au drept scop protejarea şi reabilitarea psihosocioprofesională a victimei. Ultima formă de intervenţie în cazul eşuării tuturor celorlalte este cea juridică.

În concluzie, putem spune că mobbing-ul şi consecinţele sale sunt în mod cert o provocare pentru organizaţii, fie ele mari sau mici. Complexitatea, dar mai ales importanţa fenomenului ar trebui să-l impună atenţiei manageriale în primul rând, care are şi puterea de a interveni eficient, ştiut fiind cæ mai uşor este a preveni decât a vindeca.

Publicaţii consultate:

Bell,  A., H., (2007). Gestionarea conflictelor în organizaţii, Ed. Polirom, Iaşi.

Gheondea, A., (coord) Fenomene specifice de discriminare la locul de muncă: mobbing-ul, Revista Calitatea Vieţii nr. 1-2/2010.

Kovacs, P., (2008). Mobbing-ul – un model de analiză, în Avram, E. şi Cooper, Cary L. (coord.), Psihologie organizaţional-managerială – Tendinţe actuale, Ed. Polirom, Iaşi.

Păunescu, C., (1994). Agresivitatea şi condiţia umană, Ed. Tehnică, Bucureşti.

Zlate, M., (2007). Tratat de psihologie organizaţional-managerială (vol. 2), Iaşi, Ed. Polirom

Mariano Meseguer de Pedro, María Isabel Soler Sánchez, María Concepcion Sáez Navarro, Mariano García Izquierdo, (2008). Workplace Mobbing and Effects on Workers’ Health, The Spanish Journal of  Psychology, 2008, Vol. 11. No.1, pag. 219-227.

Lacey M. Sloan, Tom Matyók, Cathryne L. Schmitz, (2010). A story to tell: Bullying and mobbing in the workplace, International Journal of Business and Social Science, vol. 1, nr. 3, decembrie 2010, pag. 87-97.

Hasan Gül, Mehmet Ince, Nazh Özcan, (2011). The Relationship between workplace mobbing and burnout amond academics at aTurkishUniversity, Research Journal of International Studies – Issue 18, pag. 118-130

Tomescu, C., Cace, S., (2011). Studiu asupra fenomenului de mobbing şi a unor forme de discriminare la locul de muncă în România, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Ed. Expert, Bucureşti.

Resurse online:

European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions. (2002). Study examines “mobbing” at the workplace (http://www.eiro.eurofound.eu.int); www.mobbing.ro (consultat la data de 7 ian. 2011).

Tags: joburi, locuri de munca in Germania, roman in Germania, romaninGermania

CUPRINS:

CAPITOLUL 1. Istoricul Fondului Monetar International 4

1.1.Conjunctura economica mondiala in care a aparut FMI si fondatorii acestuia ……. 41.2.Acordul de la Bretton-Woods… …… … …… ………………. …... … …………..81.3.Regimul financiar-monetar international adoptat la Bretton

Wood………………..91.4.Statutul, obiectivele si functiile FMI prevazute la Bretton Woods si implicatiile acestora asupra membrilor……………………………………………………………..111.5.Cronologia evenimentelor………………………………………………………….141.6.FMI – organism financiar global…………………………………………..………17

CAPITOLUL 2. Organizarea si functiile Fondului Monetar International. 19

2.1.Structura organizatorica a FMI………………………………………….……..…..202.2.Drepturile de vot, cotele-parti si noile aderari de membri……………….………...222.3.Principalele functii ale FMI-ului………………………………………….………..272.3.1.Asistenta financiara………………………………………………………272.3.2.Asistenta tehnica…………………………………….……………………282.3.3.Supravegherea……………………………………………………………292.4.Departamentul Drepturilor Speciale de Tragere (DST)…………………..………..302.4.1.Participantii si detinatorii de DST-uri………....…………………………302.4.2.Alocarea si anularea DST-urilor……………………………….…………302.4.3.Tranzactii cu DST-uri…………………………………….………………322.4.4.Participarea la Departamentul DST………………………………………342.4.5.Rolul prezent si viitor al DST…………………………………………….352.4.6.Mutatii in structura DST………………………………………………….36

CAPITOLUL 3. Rolul FMI in economia mondiala. 37

3.1.Asistenta financiara………………………………………………………………..373.1.1.Imprumuturi si facilitati acordate membrilor…………………….………37 3.1.2.Conditionalitatea…………………………………………………………433.1.3.Ratele de schimb…………………………………………………………453.1.4.Criza datoriilor externe…………………………………….……………..463.1.5.Restantele de plata………………………………………….…………….503.1.6.Trecerea la economia de piata……………………………….…………...523.2.Asistenta tehnica…………………………………………………………………...533.2.1.Asistenta tehnica in domeniul bancar…………………………………….553.2.2.Asistenta tehnica in domeniul fiscal……………………………………...593.2.3.Asistenta tehnica in domeniul legislativ………………………………….643.2.4.Asistenta tehnica in domeniul statistic……...……………………………643.2.5.Perspectivele asistentei tehnice…………………………………………..65

CAPITOLUL 4. Relatiile dintre FMI si Romania. 67

4.1.Economia Romaniei inainte de anul 1989…………………………………………674.2.Evolutia economica a Romaniei dupa anul 1989…………………………………..694.3.Relatiile valutar-financiare internationale ale Romaniei…………………………..744.4.Colaborarea FMI-ului cu Romania…………………………………………...……884.5.Concluziile relatiilor dintre Fond si Romania……………………………………..90

CAPITOLUL 5. Concluzii: Viitorul Fondului Monetar International. 93

Bibliografie…………………………………………………………………………..…...98

Anexe………………………………………………………………………………...……99

LOCUL SI ROLUL SOCIETATILOR TRANSNATIONALE IN ECONOMIA MONDIALA

Introducere

Capitolul 1Caracteristicile generale ale societatilor transnationale1.1. Piata societatilor transnationale. Factori determinanti . Avantaje.1.2. Managementul societatilor transnationale- Particularitati ale managementului transnational 1.3. Politica financiara a societatilor transnationale1.4. Personalitatea juridica a societatilor transnationale- Filiale si sucursale- Societatile transnationale în dreptul international- Personalitatea juridica

Capitolul 2Strategii specifice societatilor transnationale2.1. Modalitati de actiune pe plan international2.2. Evolutii în strategiile de expansiune economica ale societatilor transnationale2.3. Tendinte noi în politicile de cooperare si absorbtie2.4. Reconsiderarea surselor de competitivitate ale societatilor transnationale

Capitolul 3Societatile transnationale si investitiile straine directe3.1. Fluxurile de investitii directe

3.2. Distributia geografica a investitiilor societatilor transnationale3.3. Extinderea internationala a investitiilor straine directe- Liberalizarea politicilor nationale vizand investitiile straine directe

Capitolul 4Aprecieri pozitive si negative ale implicatiei societatilor transnationale în economia mondiala4.1. Implicatiile expansiunii societatilor transnationale4.1.1. Concurenta- Specific local si vocatie globala - baza fortei concurentiale a transnationalelor4.1.2. Relatiile cu statele nationale4.2. Implicarea societatilor transnationale în procesul de privatizare din Romania- Perspectivele atragerii de investitii straine în Romania

Bibliografie