Imprimanta

Exista trei tipuri principale de imprimante: cu ace, cu jet de cerneala si cu laser. Desi folosesc tehnologii de imprimare diferite, toate primesc aceleasi informatii de la PC si folosesc, de obicei, aceleasi porturi pentru conectare. Cand despachetati imprimanta, trebuie sa cititi instuctiunile cu atentie inainte de conectarea sa deoarece pot exista componente, cum ar fi tavitele de alimentare cu hartie, care trebuie fixate inainte de pornire.

Cand imprimanta este asamblata in intregime, legati-o la iesirea speciala a PC-ului, notata de obicei cu LPT1 sau Printer, si apoi conectati cablul la priza de perete.In Windows folositi programme speciale numite drivere pentru a traduce imaginea pe care o vedeti pe ecranul monitorului in informatii inteligibile pentru imprimanta. Inainte de a incepe sa tipariti, trebuie sa va asigurati ca Windows are instalat driver-ul potrivit pentru imprimanta respectiva. Prin alegerea simbolului Printer din Control Panel vi se arata care programe sunt instalate si daca informatiile tiparite sunt transmise prin portul corect.

Imprimanta va functiona cu orice program care ruleaza sub Windows.

1

Butoanele imprimantei

In timp ce unele imprimante sunt dirijate complet prin programe afisate pe ecran, majoritatea au butoane care indica pe larg procesul curent de tiparire si datele imprimantei.. Incercati fiecare buton al imprimantei ca sa intelegeti ce rol are. Butonul de alimentare cu energie se afla de obicei in spatele imprimantei. Inchideti imprimanta cand terminati treaba.

Butonul Clean curata tonerul.Apasarea butonului Reset este echivalenta cu oprirea si apoi repornirea tiparirii si este folositoare atunci cand apare o problema de genul prinderii gresite a hartiei. Indata ce traseul hartiei a fost eliberat, apasarea acestui buton va face ca partea electronica a imprimantei sa fie din nou in stare de functionare.Butonul Load/Eject Paper introduce sau extrage hartia din imprimanta.Tastele Font/Mode activeaza caracterele interne ale imprimantei – stilul de tiparire si calitatea generala a tiparirii. Aceste butoane afecteaza de obicei doar lucrarile scrise in programe care ruleaza din DOS. Windows inlatura sau ignora datele activate de aceste butoane.Butonul Status se pozitioneaza fie in pozitie Deschis(Open), fie in pozitia Inchis(Close). Deschis inseamna ca imprimanta este gata sa primeasca si sa tipareasca informatii primite de la PC a fost decuplata.Install print cartrige indeparteaza parghiile care fixeaza cartusul permitand accesul la aceasta.Alignment Test (testul de aliniere) incepe testul, pentru a se asigura ca pozitia cartusului este buna.Butonul Quality se pozitioneaza pe Draft (economic) sau quality. Aceasta inseamna ca puteti tipari de proba, adica pe ciorna pentru a economisi timp si cerneala sau « pe curat » unde calitatea literei este mai buna.

2

Utilizarea imprimantelor in mediu Windows

Folderul Printers :La un calculator se poate conecta fizic, in general, o singura imprimanta locala. Exista cazuri (rare) in care pe un acelasi calculator pot exista doua imprimante conectate fizic, dar aceasta depinde de disponibilitatea mai multor porturi paralele. Marea majoritate a calculatoarelor au un singur port paralel. Pe langa imprimanta conectata local, calculatorul poate avea dreptul sa tipareasca pe o multitudine de alte imprimante situate in retea (conectate la calculatoare din retea si puse la dispozitie, sau imprimante de retea). Un calculator poate sa nu aiba nici o imprimanta conectata local, in schimb poate accesa orice imprimanta din retea pe care o are instalata si la care are drept de acces. Pentru a putea sti ce imprimante aveti la dispozitie, cel putin din punct de vedere logic (adica instalate), va trebui sa deschideti folderul Printers. Ori de cate ori, in cele ce urmeaza, se va solicita deschiderea folderului Printers veti alege una dintre urmatoarele metode:

Deschiderea folderului Printers folosind butonul Start din Windows 95 : 1) Actionati butonul Start al Windows, si alegeti Settings/Printers din meniul care se deruleaza; 2) Deschideti aplicatia My Computer si selectati folderul Printers. Ambele proceduri vor deschide fereastra asociata folderului Printers. Elementele existente in folderul Printers difera de la calculator la calculator. De la o singura imprimanta locala, la o multitudine de imprimante disponibile local sau in retea, aproape orice configuratie este posibila.

Prin dublu clic asupra acestei pictograme se va declansa procedura de instalare a unei noi imprimante (locale sau in retea). Folderul Printers contine cel putin acest buton. Sub aceasta pictograma este indicata in scris functia acestei: Add new printer (adauga o noua imprimanta). Procedura de instalare va ghideaza pas cu pas asupra a ceea ce aveti de facut. Folositi acest buton ori de cate ori doriti instalarea unei imprimante si instructiunile scrise care insotesc produsul nu indica altceva.

Daca exista in folderul Printers, indica o imprimanta instatalata local pe calculatorul pe care lucrati. Aceasta imprimanta nu este disponibila pentru alti

3

utilizatori din retea. Numele sub care este recunoscuta imprimanta pe calculatorul local este scris langa pictograma. Pictograma este vizibila, chiar daca imprimanta respectiva (al carui nume este alaturi de pictograma) este temporar deconectata fizic.

Daca exista in folderul Printers, indica o imprimanta instatalata local pe calculatorul pe care lucrati, dar disponibila si pentru alti utilizatori din retea (in simbolistica Windows 95/98, "manuta" indica punerea resursei respective la dispozitia altor utilizatori). Numele sub care este recunoscuta imprimanta pe calculatorul local este scris langa pictograma. Pentru ceilalti utilizatori din retea ea poat fi identificata cu un alt nume, pe care il veti furniza in momentul in care o paratajati (Share, in limba engleza). Partajarea unei imprimante, astfel incat sa fie disponibila pentru alti utilizatori din retea, nu este tratata in acest curs.

Daca exista in folderul Printers, indica o imprimanta din retea, conectata logic la calculatorul dumneavoastra (bara orizontala de sub simbolul de imprimanta reprezinta un cablu de retea). Numele sub care este recunoscuta imprimanta pe calculatorul local este scris sub pictograma. Acesta poate fi personalizat de dumneavoastra, diferit de numele generic cu care este ea partajata in retea.

Din cele expuse mai sus, reiese ca fiecare imprimanta la care aveti acces, locala sau nu, primeste o pictograma in folderul Printers si este identificata in sistem printr-un nume. Acest nume se da in general, in cadrul procesului de instalare, dar el poate fi schimbat, ca si numele oricarui fisier Windows.

Desi simultan pot fi instalate mai multe imprimante, totusi una singura este declarata implicita (default printer, in limba engleza). Acest lucru inseamna ca, atunci cand se va da o comanda de tiparire din orice aplicatie Windows (deci, si din Excel), se va presupune ca se doreste utilizarea aceastei imprimante. Desigur, imprimanta implicita poate fi oricand schimbata. In orice moment se poate tipari la orice alta imprimanta dintre cele disponibile, fara ca aceasta sa devina implicita. Cu alte cuvinte, o comanda de tiparire poat fi transmisa unei singure imprimante, implicite sau nu. Cea mai mare parte a procesului de tiparire se desfasoara "in fundal" (background, in limba engleza), ceea ce inseamna ca se poate transmite o sarcina (job, in limba engleza) catre o imprimanta si, chiar inainte de incheierea acesteia, de pe acelasi calculator se poate lansa o alta comanda de tiparire, catre acceasi imprimanta sau catre alta aflata la dispozitie (vezi folderul Printers). In mod similar, o singura imprimanta poate primi sarcini cvasi-simultane (exista macar o fractiune de secunda care le desparte in timp) dinspre mai multe calculatoare, sau chiar de la acelasi calculator, prin comenzi de tiparire succesive. Orice comanda de tiparire care ajunge la o imprimanta este inregistrata intr-o coada de sarcini (jobs queue, in limba engleza), intretinuta de Windows. Modul de functionare al acestei liste este, implicit, de tip "primul sosit, primul servit". Cu alte cuvinte, sarcinile sunt rezolvate pe masura ce sosesc la imprimanta. In timp ce sarcina cea mai veche se deruleaza, celelalte asteapta in coada.

4

Fiecare imprimanta fizica are asociata o coada de sarcini. Fiecare sarcina avand o descriere sugestiva. In coada de sarcini, fiecare tiparitura este prezenta prin numele sau (Document Name), starea curenta sunt trimise de calculatorul GABIN), cat a fost tiparit la un moment dat din job-ul curent (Progress) si ora la care a pornit acesta (Started At). Numele job-ului, asa cum apare el in aceasta lista, este de cele mai multe ori numele fisierului din care aplicatia respectiva extrage informatia tiparita. Uneori acesta este insotit de numele aplicatiei din care se tipareste. Starea unei sarcini poate fi: Printing (in curs de tiparire); Spooling (in pregatire pentru tiparire -; se va reveni), Paused (in pauza: tiparirea efectiva a sarcinii curente este temporar oprita, putand fi oricand reluata), Deleting (in curs de eliminare din coada, fara a fi tiparita), Error (imprimanta semnaleaza o conditie de eroare: de exemplu, lipsa hartie) s.a. Odata incheiata tiparirea propriu-zisa, sarcina respectiva este inlaturata din coada, urmatoarea luandu-i locul. Acest mecanism continua pana cand se termina de tiparit toate sarcinile din coada.

Parametrii imprimantei

Cei mai importanti parametri ai imprimantelor, indiferent de tipul lor constructiv:

1. DPI-ul reprezinta calitatea tipariturii. Cu cat DPI-ul este mai mare cu atat calitatea atat a textului cat si a pozelor este mai bun.

2. Paginile pe minut (ppm) reprezinta viteza de imprimare. Cu cat viteza este mai mare, cu atat avem certitudinea ca imprimanta este mai de calitate deoarece vitezele mai mari inseamna mecanica mai performanta.

3. Tipul hartiei folosite. Pe piata gasim o multitudine de medii de tiparire, hartie normala, hartie pentru imprimantele cu jet de cerneala (ex. LC-301), hartie de inalta rezolutie pt. realizarea fotografiilor, etc.

4. Grosimea hartiei folosite. De la 64 la 105 g/m2 sau hartie speciala de 270 g/m2 precum si multe altele in functie de imprimanta.

5. Marimea hartiei folosite: A4, B5, A5, Letter, Legal, 4" x 6", 5" x 7" precum si marimi alese de utilizator.

6. Sursa de curent: adaptoare sau direct la sursa de curent (110V sau 220V).

7. Consumul in standby si in timpul imprimarii

8. Temperatura si umiditatea de functionare. Este bine sa o respectam pentru buna functionare a imprimantei si realizarea unui document de calitate.

5

9. Nivelul de zgomot

10. Dimensiunile imprimantei

11. Greutatea

12. Limbajul de tiparire (in cazul imprimantelor laser).

13. Memoria imprimantei, etc.

Tipuri de imprimante

Există numeroase criterii de clasificare a imprimantelor. Dintre acestea, se amintesc următoarele :

1) După principiul de funcţionare

Există două categorii importante:

imprimante cu impact imprimante fără impact

La imprimantele cu impact, tipărirea se realizează prin intermediul unei benzi impregnate, deci există un contact mecanic între ansamblul de imprimare, banda impregnată şi hârtie. Avantajul acestora este că permit realizarea mai multor cópii simultan, dar au dezavantajul că sunt relativ lente şi au un nivel de zgomot ridicat.

Câteva tipuri de asemenea imprimante sunt:

Imprimante cu caracter selectat, la care setul de caractere este dis-pus pe un suport. Suportul poate fi: tambur, lanţ, bandă, uncap cilindric sau sferic, margaretă (“daisy wheel”), degetar.

Imprimante matriciale, care pot fi cu ciocănele de tip lamelă sau cu ace.

La imprimantele fără impact, nu există un contact direct între ansamblul de imprimare şi hârtie. La unele imprimante, imaginea care va fi tipărită este formată iniţial pe un suport intermediar, urmând a fi transferată pe hârtie. Avantajul acestor

6

imprimante este viteza ridicată, calitatea ridicată a textului sau a imaginii tipărite şi nivelul redus de zgomot. Dezavantajul este că nu pot produce mai multe cópii simultan.

Tipuri de imprimante din această categorie sunt:

cu hârtie electrosensibilă termice electrostatice electrofotografice cu jet de cerneală pe microfilm

2) După calitatea documentelor tipărite

Există trei nivele de calitate:

calitate redusă sau schiţă (Draft) calitate medie (NLQ -Near Letter Quality) calitate înaltă (LQ -Letter Quality)

3) După viteza de imprimare

Există următoarele categorii:

Imprimante serie, la care imprimarea se realizează caracter cu caracter, viteza lor fiind exprimată în caractere/s. Viteza ajunge până la câteva sute de caractere/s.

Imprimante de linie, care tipăresc simultan toate caracterele dintr-o linie. Viteza se exprimă în linii/min, ajungând la câteva mii de linii/min la cele fără impact.

Imprimante de pagină, care au memorii tampon de una sau mai multe pagini. Imprimarea se realizează după pregătirea în memorie a imaginii de tipărit pentru întreaga pagină, după care hârtia avansează continuu în timpul imprimării. Viteza poate ajunge până la 50.000 linii/min.

7

 

Structura generală   a unui echipament de imprimare

Principalele blocuri funcţionale sunt următoarele:

1.Blocul de imprimare;

2.Sistemul de avans al hârtiei;

3.Sistemul logic de comandă;

4.Interfaţa.

Pe lângă aceste blocuri, mai pot exista alte subansamble specifice diferitelor tipuri de imprimante.

Sistemul logic de comandă al imprimantelor complexe are în componenţă mai multe procesoare.

8

Sistemele logice ale unor imprimante pot împărţi o pagină fizică în mai multe zone sau pagini logice. Fiecare zonă poate fi mai mică sau egală cu o pagină fizică, şi zonele se pot suprapune parţial, fiind posibilă realizarea unor pagini complexe. Pe lângă definirea limitelor şi a poziţiei zonelor în pagină, se pot specifica şi unele operaţii de prelucrare asupra zonelor (de exemplu, o rotire).

Imprimantele moderne dispun de un limbaj de comandă. Procesorul de comenzi controlează transferul datelor între calculator şi imprimantă, interpretează comenzile, prelucrează informaţiile care descriu o pagină şi memorează aceste informaţii în memoria de pagină.

Procesorul de zonă efectuează modificările specificate de utilizator asupra informaţiilor din memoria de pagină şi le transferă în bufferul de zonă, iar de aici către controlerul de imagine. Acest controler defineşte starea fiecărui punct al imaginii care va apare pe hârtie pe baza informaţiilor primite şi a formatelor de caractere care sunt memorate.

Datele care sunt pregătite pentru imprimare se transferă într-unul din acumulatoare. Acestea sunt memorii de mare capacitate, conţinând harta de biţi a imaginii care se va transfera pe pagina de imprimat. Pentru creşterea vitezei, pot exista mai multe acumulatoare. În timp ce unul se utilizează pentru imprimare, al doilea (sau celelalte) pot fi încărcate cu o nouă pagină.

9

Un alt procesor comandă blocul de imprimare şi sistemul de avans al hârtiei. Acest procesor interpretează comenzile referitoare la formatul de tipărire care vor determina şi deplasarea hârtiei.

1. Imprimante electrofotografice

Metoda electrofotografică constă în încărcarea electrostatică diferenţiată, prin expunere la lumină, a unui suport intermediar fotoconductor, de obicei un tambur. Imaginea latentă este apoi developată prin acoperirea cu toner, este transferată pe hârtie şi fixată.

10

Încărcarea electrostatică se realizează de obicei cu o rază laser modulată, care baleiază rând cu rând suportul fotoconductor. Modularea se efectuează pe baza conţinutului memoriei de imagine. Toate operaţiile se efectuează în timpul mişcării continue a suportului fotoconductor. Imprimarea unei pagini corespunde unui ciclu al sistemului (de exemplu, o rotaţie a tamburului). În vederea unui nou ciclu, imaginea veche este ştearsă prin expunerea întregii suprafeţe la lumina unei lămpi fuorescente, particulele de toner fiind îndepărtate.

Încărcarea suportului fotoconductor

Substanţa fotoconductoare care acoperă tamburul este încărcată iniţial cu un potenţial negativ (de exemplu, -750 V). Prin expunerea ulterioară la lumină, acest potenţial scade, în funcţie de intensitatea luminoasă (de exemplu, la -200 V). Această diferenţă de potenţial este corelată cu încărcarea particulelor de toner, astfel încât acestea să adere numai în zonele iluminate.

Tamburul se acoperă cu substanţe fotoconductoare anorganice, de exemplu seleniu, sau substanţe organice (OPC -Organic PhotoConductor). Seleniul are dezavantajul că este toxic. Tamburul trebuie schimbat după un număr de pagini (de ordinul zecilor de mii de pagini).

Developarea

La imprimantele electrofotografice se utilizează toner solid. În staţia de developare, particulele de toner (cu diametrul de aproximativ 15µm) sunt amestecate cu particule magnetice purtătoare cu diametru mai mare (de exemplu, teflon). Datorită

11

încărcării statice în timpul amestecării, particulele de toner sunt reţinute de câmpul magnetic al orificiului de developare. În porţiunile impresionate forţa de atracţie a suprafeţei tamburului depăşeşte forţa de reţinere, şi particulele de toner aderă pe tambur.

Transferul imaginii pe hârtie

Imaginea este transferată pe hârtie prin aplicarea pe spatele acesteia a unei sarcini electrostatice pentru a depăşi forţa de atracţie a tonerului de către fotoconductor.

Fixarea imaginii

Se utilizează de obicei fixarea termomecanică. Hârtia este trecută între un cilindru încălzit şi o rolă presoare. În zona de contact, temperatura (120 -150 °C) şi presiunea produc topirea tonerului şi aderarea pe hârtie.

Sistemul optic

Există mai multe metode de impresionare a suportului. Metoda cea mai utilizată este cea prin modularea unei raze laser. Această metodă per-mite viteze mari şi o mare flexibilitate privind alegerea setului de caractere. Se utilizează de obicei laseri cu He-Ne care emit în infraroşu. Baleierea orizontală este realizată cu o oglindă poligonală rotitoare.

În locul razei laser şi al sistemului optic se mai poate utiliza un şir de diode luminiscente.

Calitatea imprimării depinde de:

caracteristicile materialului fotoconductor; metoda de developare şi fixare; calitatea tonerului.

Vitezele care se pot obţine sunt mari, dar la viteze mari preţurile sunt ridicate. Rezoluţia obişnuită este de 600 puncte/inch.

2. Imprimante cu jet de cerneală

Sunt formate din următoarele elemente principale :

un rezervor de cerneală; un sistem de circulaţie a cernelii; un sistem de generare şi accelerare a picăturilor de cerneală; un sistem de dirijare şi amplasare pe hârtie a picăturilor.

12

Se utilizează trei tipuri de imprimante, în funcţie de metoda de generare a picăturilor:

cu jet continuu de picături;

cu picături comandate;

cu jet intermitent de picături.

Fiecare din aceste tipuri utilizează una din următoarele metode de dirijare şi amplasare a picăturilor:

prin deflexie electrostatică;

prin deplasarea capului de imprimare sau a hârtiei şi comanda jetului în poziţiile corespunzătoare punctelor care trebuie imprimate;

prin selectarea ajutajelor capului de imprimare.

2.1 Imprimante cu jet continuu de picături

Capul de generare a picăturilor este alimentat continuu cu cerneală sub presiune de către o pompă. Se utilizează ajutaje conice cu diametre de ordinul zecilor de microni, realizate de obicei din materiale ceramice rezistente la uzură.

Datorită tensiunii superficiale, jetul are tendinţa de a se separa în picături

independente. Acest proces este forţat printr-o variaţie a presiunii pe peretele opus ajutajului cu ajutorul unui cristal piezoelectric. Se produce deci o vibraţie mecanică a peretelui; dacă această vibraţie este continuă, picăturile vor fi generate în mod continuu.

Pasul dintre picăturile formate (lungimea de undă) λ este proporţional cu viteza v a jetului şi invers proporţional cu frecvenţa f de excitare a cristalului:

13

Pentru o imprimare de calitate, jetul de cerneală trebuie dirijat cu o precizie ridicată, ceea ce se poate obţine prin rezolvarea a numeroase probleme aerodinamice, termodinamice etc. De exemplu, trebuie să se evite formarea unor picături mai mici intercalate printre picăturile jetului, care, având o masă mai mică, sunt deflecatete în mod diferit. S-a arătat că formarea acestor picături poate fi evitată dacă raportul dintre pasul picăturilor λ şi diametrul d al jetului este cuprins între 5 şi 7. De asemenea, dacă o picătură este urmată de o altă picătură la o distanţă mică, datorită atracţiei electrostatice picăturile se pot uni, ceea ce poate produce o imprimare neuniformă.

Pe lângă metoda piezoelectrică de generare a picăturilor, se mai utilizează metoda termică .

Pentru a dirija picăturile, acestea sunt încărcate electrostatic cu ajutorul unor electrozi amplasaţi în zona punctului de separare a picăturilor. Jetul de cerneală fiind legat electric la masă, picătura formată se încarcă cu o sarcină de polaritate opusă electrodului pozitiv. După separare, picătura îşi păstrează încărcarea.

Tensiunea electrozilor de încărcare este comandată de blocul de generare a imaginii. Sarcina cu care se încarcă picătura trebuie să varieze între limite suficient de largi pentru a permite deflexia ulterioară pe distanţa necesară. Încărcarea maximă este limitată de necesitatea de a evita respingerea electrostatică a picăturilor vecine şi "explozia" picăturii, care poate avea loc dacă forţele de respingere elctrostatică în interiorul picăturii depăşesc tensiunea superficială.

Deplasarea jetului de picături are loc asemănător deplasării unui jet cilindric de fluid, formându-se un strat marginal de aer. Prima picătură suferă o frânare mai puternică, iar următoarele sunt frânate mai puţin, datorită în special forţelor de frecare laterală.

Stratul marginal de aer are ca efect scăderea diferită a vitezei picăturilor, existând tendinţa de unire între primele picături. Picăturile deflectate sunt influenţate de vitezele din stratul marginal; traiectoria lor poate fi deviată şi se pot uni picăturile deflectate diferit. Aceste fenomene limitează distanţa între plăcile de deflexie şi hârtie.

Pentru diminuarea efectelor stratului marginal de aer există diferite soluţii:

Se intercalează în jet picături suplimentare nedeflectate, pentru a mări distanţa între picături şi a preveni unirea lor;

14

Se plasează picăturile în interiorul unui tunel aerodinamic. Aerul se deplasează cu viteza jetului de picături, împiedicându-se formarea stratului marginal.

Cerneala utilizată trebuie să fie stabilă din punct de vedere chimic, compatibilă cu materialele utilizate pentru construcţia imprimantei, trebuie să fie conductivă, netoxică, neinflamabilă. Pentru a preveni uscarea cernelii în ajutaj, se adaugă aditivi în cerneală şi se prevăd filtre în sistemul de circulaţie al cernelii.

Generarea continuă a picăturilor permite frecvenţe mari de generare (peste 100.000 picături/s) şi viteze mari ale jetului. O calitate bună a imprimării se obţine dacă picăturile au dimensiuni mici şi rezoluţia este mare. Lao anumită frecvenţă maximă de generare, mărirea rezoluţiei înseamnă reducerea vitezei de imprimare. Invers, dacă se măreşte viteza de imprimare, prin mărirea vitezei de generarea a picăturilor, scade rezoluţia.

2.2.  Imprimante cu jet intermitent

Se utilizează o cerneală încărcată electrostatic, alimentată cu o presiune mică. Jetul de picături este generat prin punerea sub tensiune a unui electrod de comandă amplasat lângă ajutaj. Oprirea jetului se realizează prin aplicarea unei tensiuni inverse.

Dirijarea şi amplasarea picăturilor se obţine prin deflexie electrostatică şi deplasarea capului. Deoarece procesul de generare poate fi comandat, iar la pornire şi oprire se pierde un număr mic de picături, acestea sunt colectate, dar nu sunt recirculate.

Aceste imprimante permit obţinerea unor viteze medii de imprimare.

2.3.  Imprimante cu picături comandate

Picăturile sunt generate individual, formarea fiecărei picături fiind comandată de un impuls electric care determină deformarea pereţilor unor camere ale ajutajelor sau încălzirea cernelii. Dirijarea picăturilor se realizează de obicei prin selectarea ajutajelor unui cap multiplu (de exemplu, cu 7 ajutaje), combinată cu deplasarea capului.

15

Deoarece toate picăturile sunt utile, nu este necesar un sistem de recirculare şi filtrare a cernelii, ceea ce determină o simplificare a acestor imprimante.

Camerele ajutajelor sunt legate la o cameră comună alimentată de rezervorul de cerneală. Pentru ca cerneala să nu părăsească ajutajele atunci când nu este comandată generarea, capul de imprimare conţine şi un regulator de presiune care menţine în camera comună o presiune uşor negativă. Camerele ajutajelor au câte un perete flexibil care poate fi deformat printr-un cristal piezoelectric. După generarea picăturii şi revenirea peretelui, camera este reumplută prin capilaritate.

Frecvenţa de generare este limitată de umplerea prin capilaritate şi de faptul că cerneala trebuie accelerată la fiecare nou impuls. Aceste imprimante au viteze mai reduse decât cele cu jet continuu.

16

 Tehnologii de realizare a imprimantelor cu jet decerneală

Există mai multe tehnologii de realizare a acestor imprimante, în funcţie de metoda de generare a picăturilor. Cele mai utilizate metode sunt metoda termică şi metoda cu cristal piezoelectric .

A) Metoda termică (cu bule -Bubble Jet)

Capul de imprimare este format dintr-un rezervor de cerneală cu pereţi elastici, în care se menţine o anumită presiune. Din acest rezervor cerneala ajunge în camera de generare a picăturilor, care este prevăzută cu un ajutaj în care cerneala pătrunde prin capilaritate. Pe unul din pereţii camerei se află un element încălzitor realizat sub forma unei pelicule subţiri.

Generarea unei picături se realizează prin încălzirea foarte rapidă a cernelii (cu câteva sute de °C pe µs). Se va încălzi numai un strat subţire de cerneală care este în contact direct cu încălzitorul, şi care va ajunge la temperatura de fierbere. Orice mică bulă de aer aflată în această zonă îşi va mări volumul. La evaporarea cernelii, se produce o presiune suplimentară care generează o picătură, expulzată prin ajutaj.

Metoda termică este utilizată de imprimantele firmelor Hewlett-Packard şi Canon. Alţi producători, ca Apple şi IBM, îşi procură subansamble pentru propriile imprimante de la firma Canon. Această metodă a fost preluată şi de producătorii de plottere (de exemplu, familiaTechJET Designer a firmei CalComp şi familia DesignJet a firmei HP).

B) Metoda piezoelectrică

Se bazează pe efectul piezoelectric. Dacă se exercită o presiune asupra unui cristal piezoelectric, se va produce o tensiune electrică. Dacă se aplică o tensiune electrică unui cristal piezolectric, acesta va suferi o deformare mecanică.

În cele mai multe cazuri, se utilizează un disc piezoelectric care se deformează atunci când i se aplică o tensiune electrică. Această deformare produce o presiune care va determina expulzarea unei picături de cerneală. Se pot obţine astfel presiuni ridicate şi timpi de răspuns mici.

În cazul unei alte tehnici, se plasează un tub subţire de sticlă în interiorul unui cristal piezoelectric. La aplicarea unei tensiuni electice, cristalul se contractă şi

17

exercită o presiune asupra tubului de sticlă, producând expulzarea unei picături de cerneală.

Firma Epson este autoarea unei tehnologii numită MACH (Multilayer ACtuator Head), în care se utilizează un dispozitiv piezoelectric multistrat care vibrează pentru producerea picăturilor de cerneală. Dispozitivul multistrat este format din câteva mii de fire piezoelectrice foarte fine, aşezate în paralel unele cu altele într-un spaţiu redus. Atunci când li se aplică un impuls electric, firele îşi măresc lungimea şi acţionează asupra unei plăci care modifică volumul camerei în care se află cerneala. Această tehnologie a fost utilizată pentru prima dată la imprimanta Stylus800.

Metoda cu cristal piezoelectric este utilizată de imprimantele firmelor Brother, Epson şi Tektronix. O variantă a tehnologiei multistrat, numită Microjet, a fost elaborată de firma Cambridge Consultants. Aceasta oferă o rezoluţie, o frecvenţă a picăturilor şi costuri comparabile cu cele ale metodei termice.

Imprimantele realizate pe baza metodei piezoelectrice sunt mai rapide, mai fiabile şi au costul de imprimare pe pagină mai redus decât cele termice. Acestea au însă costuri mai scăzute, iar dimensiunea mai redusă a capului de imprimare permite realizarea mai uşoară a imprimantelor color.

3. Imprimante color

18

Utilizează sinteza substractivă a culorilor, spre deosebire de monitoarele color, care utilizează sinteza aditivă. Standardul utilizat cel mai frecvent este CMY (Cyan, Magenta, Yellow). Culoarea cian este culoarea complementară pentru roşu, magenta este culoarea complementară pentru verde, iar galben este culoarea complementară pentru albastru. Pentru a se obţine culoarea roşie, de exemplu, trebuie să se imprime cu un pigment de culoare magenta (care absoarbe verdele) şi galben (care absoarbe albastrul), reflectându-se numai culoarea roşie.

Imprimantele utilizează şi un al patrulea pigment, de culoare neagră, sistemul de culori fiind numit CMYK. Deşi, teoretic, negrul se poate obţine prin suprapunerea celor trei culori (CMY), în practică obţinerea culorii negre este dificilă dacă se utilizează această suprapunere, deoarece nu se pot obţine pigmenţi absolut monocromatici (de exemplu, există urme de cian în pigmentul magenta etc.). În asemenea cazuri, negrul obţinut va avea nuanţe verzui, albastre sau roşii. Pe de altă parte, obţinerea culorii negre prin suprapunerea a trei pigmenţi este neeconomică.

Imprimantele performante au procesoare RISC care prelucrează vectorii de 24 de biţi pentru fiecare pixel. Este necesară o memorie de dimensiuni mari (de exemplu, 32 MB pentru un format A4), ceea ce creşte preţul imprimantei.

Cele mai multe imprimante color sunt fără impact.

3.1.  Imprimante color cu jet de cerneală

În prezent, sunt cele mai răspândite imprimante color. De obicei, se utilizează metoda de imprimare cu picături comandate.

La unele imprimante se folosesc cerneluri solide sub formă de ceară, care se solidifică mai rapid. Se utilizează patru bastoane de ceară, care sunt topite în capul de imprimare. Cerneala lichidă formată este colectată în patru rezervoare, care menţin cerneala în această stare. Avantajul este că cerneala nu este absorbită de hârtie, dar costul acestor imprimante este mai ridicat.

Imprimante care utilizează cerneluri solide sunt produse de firmele Tektronix (Phaser 350) şi Brother (FP-150).

Exemple de imprimante cu jet de cerneală color]:

HP DeskJet 1600CM are o rezoluţie maximă de 600 x 600 puncte/ inch şi o viteză medie de tipărire de 4.9 pagini/min, care depinde însă de numărul de culori. Dispune de 6 MB de memorie, cu posibilitatea de extensie la 70 MB. Se poate conecta într-o reţea Ethernet sau LocalTalk prin cartela HPDirect Print Server.

19

HP DeskJet 850C are un cost mult mai redus decât HP DeskJet 1600CM. Memoria tampon este de 1 MB. Viteza de imprimare color (la 600 puncte/inch) este de maxim 1 pagină/min, iar cea monocromă de 6 pagini/min.

Epson Stylus Pro are o rezoluţie maximă de 720 x 720 puncte/inch. La rezoluţia maximă, viteza de tipărire este de 0.3 pagini/min, dar calitatea imaginilor este apropiată de cea fotografică.

3.2  Imprimante color electrofotografice

Acestea au apărut mai târziu, deoarece tehnologia utilizată de imprimantele alb-negru pune câteva probleme variantei color. Culorile sunt separate şi apoi sunt tipărite secvenţial, punându-se probleme deosebite de curăţire a tamburului după tipărirea fiecărei culori, de aliniere şi suprapunere a imaginilor de diferite culori.

Calitatea imaginii depinde mult de stabilitatea şi granularitatea tonerelor folosite. Trebuie găsită valoarea optimă pentru dimensiunea granulelor de toner: cât mai mică, pentru ca rezoluţia să fie corespunzătoare, dar suficient de mare, pentru a reduce problemele legate de încărcarea şi ştergerea imaginii de pe tambur.

Exemple de imprimante color electrofotografice:

Xerox 4900 Color are rezoluţia maximă de 1200 x 300 puncte/inch şi o viteză de listare de 3 pagini/min (12 pagini/min pentru listare monocromă). Acceptă limbajele PostScript şi PLC5, având interfaţă paralelă, serială şi pentru reţeauaLocalTalk, care pot fi active simultan, comutarea între ele realizându-se automat. Interfeţele pentru reţelele Ethernet şiToken Ring sunt opţionale. Dispune de o unitate de disc de 3.5”, care permite utilizatorilor neconectaţi la reţea listarea direct de pe dischetă.

IBM Network Color Printer are o rezoluţie maximă de 600 x 600 puncte/inch, pentru care necesită o memorie de 16 MB. Viteza de imprimare monocromă este de 12 pagini/min, iar cea color de 3 pagini/min. Utilizează un mecanism de imprimare Canon. Controlerul XJE EFI (Electronics for Imaging) al imprimantei este dotat cu un procesor Mips R4600 (RISC), la 100 MHz. Opţional, este dotată cu un disc hard.

QMS Magicolor are rezoluţia maximă de 600 x 600 puncte/inch, pentru care necesită o memorie de 28 MB. Viteza de listare este de 2 pagini/min (8 pagini/min în modul monocrom). Dispune de o interfaţă paralelă, SCSI şi LocalTalk. Interfeţele pentru Ethernet şi Token Ring, ca şi interpretoarele pentru limbajele PostScript şi PCL5 sunt opţionale.Disponibilitatea unei imprimante in mediu Windows

20

Inainte de a discuta procesul de tiparire propriu-zis, trebuie sa descoperiti ce posibilitati de manevra va pune la dispozitie folderul Printers.

Selectia unei imprimante din folderul Printers se face identic cu selectia unui fisier din fereastre tip My Computer: clic cu mouse-ul pe pictograma imprimantei in cauza. Pictograma acesteia va apare diferit de a celorlalte imprimante disponibile, indicand starea de selectie.

Deoarece fiecare imprimanta are propriile ei optiuni de configurare, foarte diferite de la un model la altul, cele expuse in continuare vor fi exemplificate pe un model de imprimanta destul de frecvent, si anume HP DeskJet 690 C. Aceasta este o imprimanta cu jet de cerneala, color, produsa de firma Hewlett Packard. Daca aveti un alt model de imprimanta, ferestrele descrise in continuare, in cadrul acestei sectiuni, pot diferi de ceea ce va fi afisat pe ecranul dumneavoastra. Acolo unde este cazul, vor fi facute precizari referitor la ceea ce este general, respectiv particular. Nu se va intra in detalii referitor la optiunile particulare ale modelului exemplificat.

Stabilirea imprimantei implicite:

Selectati imprimanta dorita din folderul Printers si apasati butonul drept al mouse-ului. Acesta va derula un meniu contextual specific pentru obiectul imprimanta.

Prin bifarea optiunii Set As Default din meniul contextual atasat imprimantei, aceasta devine imprimanta implicita. Daca nu este deja, bifati optiunea Set As Default. Astfel, imprimanta selectata va deveni imprimanta implicita (se mai numeste imprimanta curenta). La un moment dat o singura imprimanta dintre cele existente in folderul Printers este curenta, deci o singura imprimanta are optiunea Set As Default bifata.

Imprimanta din retea poate fi din nou disponibila pentru calaculatorul dumneavoastra, dupa debifarea optiunii Work Offline.

Daca lucrati pe un calculator izolat (acasa, de exemplu) este putin probabil sa aveti mai multe imprimante disponibile la un moment dat. Daca insa lucrati intr-o retea, este aproape imposibil sa aveti acces la o singura imprimanta.

In general, veti putea utiliza mai multe imprimante situate in retea. In principiu, tot ceea ce exista in folderul Printers este accesibil. Cu toate acestea, exista destul de multe situatii in care o anumita imprimanta devine curent

imprimanta respectiva a ramas fara hartie si operatorul a oprit-o pana la realimentare. In acest caz, desi ii vedeti numele trecut in folderul Printers, imprimanta este temporar

21

inutilizabila. In termeni Windows acest lucru se traduce prin lucru off-line (work off-line). Daca pe toata durata intreruperii de functionare nu ati avut nevoie sa accesati imprimanta in cauza, calculatorul dumneavostra nu sesizeaza nimic anormal. Daca insa ati accesat imprimanta si calculatorul a primit un raspuns prin care i se indica indisponibilitatea imprimantei in cauza, atunci starea imprimantei devine Work Offline. Starea aceasta temporara de disfunctionalitate se transmite si pictogramei, care este afisata de aceasta data mai palid. Se spune ca imprimanta este temporar inactiva. Chiar daca ulterior disfunctionalitatea este remediata, pentru calculatorul dumneavoastra este posibil sa fie nevoie ca starea Work Offline sa fie inlaturata manual. Acest lucru este posibil tot prin intermediul meniului contextual:

Daca este bifata, defibati optiunea Work Offline. Daca veti primi un mesaj de avertisment, prin care se spune ca nu se poate realiza conectarea la imprimanta de retea, atunci inseamna ca defectiunea nu este inca remediata. Asteptati pana la remediere si incercati din nou anularea bifei.

Se poate trimite un job catre o imprimanta care lucreaza off-line, dar tiparirea efectiva nu va fi incheiata decat dupa scoaterea imprimantei din starea off-line (se spune ca imprimanta a redevenit on-line). Totusi, dupa trimiterea job- ului in coada de sarcini, se poate continua lucrul in aplicatia din care ati declansat tiparirea.

Daca veti trimite la tiparit catre o imprimanta aflata in stare off-line, titlul ferestrei in care este afisata coada de sarcini va mentiona acest lucru, si va preciza necesitatea interventiei utilizatorului pentru a scoate imprimanta din aceasta stare. Totusi, interventia utilizatorului va avea succes doar daca a fost inlaturata cauza care a dus la trecerea imprimantei in starea off-line.

Nota: Optiunea Work Offline nu apare in meniul contextual al unei imprimante locale. Acest fapt are la baza consideratia ca, pentru o imprimanta aflata in apropiere (langa calculator) este mult mai usor de sesizat starea de nefunctionare decat pentru o imprimanta la distanta.

Nota: Starea de lucru off-line, ca si eventuala indisponibilitatea a unei imprimante locale, nu inseamna ca imprimanta trebuie reinstalata. Este posibil ca starea de disfunctionalitate sa implice o reconectare fizica, dar conexiunea logica exista inca. Cu alte cuvinte, o disfunctionalitate fizica nu sterge elementele de program copiate la instalare.

Configurarea generala a unei imprimante

22

Ceea ce este insa foarte important pentru utilizarea cu succes a unei imprimante este configurarea acesteia, fie ca este locala, fie ca este in retea. Configurarea generala se refera la suportul pe care se va tipari, la dimensiunile si orientarea acestuia, la calitatea imprimarii, etc. O prima configurare este realizata la instalare, fiind stabilita asa zisa configuratie implicita. Majoritatea modelelor de imprimante disponibile pe piata au o multitudine de optiuni de configurare, in orice moment putand fi stabilite cele mai potrivite optiuni de lucru, astfel incat rezultatul sa fie cat mai aproape de dorinta utilizatorului. Configurarea imprimantei este disponibila prin selectarea optiunii Properties din meniul contextual. Configuratia stabilita in acest mod este disponibila pentru toate aplicatiile Windows care folosesc imprimanta.

Prin intermediul optiunii de meniu contextual Properties se poate modifica in orice moment configuratia imprimantei in cauza. Modificarile de configuratie astfel realizate sunt preluate in interiorul oricarei aplicatii Windows.

Nota: Veti vedea ulterior ca fiecare aplicatie poate schimba una sau alta dintre optiuni, intr-un mod convenabil pentru situatia specifica. Schimbarea de configuratie executata din interiorul unei aplicatii este valabila doar pentru acea aplicatie, si numai pana la incheierea sesiunii de lucru curente. Asupra acestei notiuni se va reveni la tiparirea in Excel.

Toate consideratiile exprimate pana in prezent sunt valabile indiferent de modelul de imprimanta implicat. Utilizarea optiunii Properties va permite configurarea imprimantei selectate atat din punct de vedere general, cat si particular, specific modelului fizic de imprimanta. Desi optiunea Properties exista in meniul contextual al oricarei imprimante, locale sau situate in retea, fereastra de configurare deschisa poate fi diferita, functie de model. In continuare va fi exemplificata in mare configurarea imprimantei HP DeskJet 690C, cu accent pe optiunile generale, sau specifice unui numar mare de modele. Configurarea odata facuta, nu va fi foarte des schimbata, dar daca totusi o faceti, e bine sa stiti ce consecinte poate avea interventia dumneavoastra.

Nota: Pentru configurarea specifica modelului dumneavoastra de imprimanta, puteti citi cartea de utilizare furnizata impreuna cu aceasta. Puteti folosi de asemenea sistemul de ajutor (Help) daca acesta exista, si in special ajutorul contextual

Indiferent de modelul de imprimanta utilizat, fereastra Properties contine obligatoriu doua grupe de optiuni de configurare: General si Details,. In afara de aceste grupe comune, fiecare model de imprimanta poate adauga grupe specifice, asa cum puteti vedea la imprimanta HP DeskJet 690C, exemplificata in acest curs. Chiar si comportamentul butoanelor disponibile in cele doua grupe de proprietati generale poate fi diferit, functie de model.

Instalarea imprimantei

23

I. Pregătirea imprimantei

1. Amplarea imprimantei pe o suprafaţă plană.

2. Se îndepărtează banda de fixare de pe imprimantă.

3. Se ataşează suportul pentru hârtie la dispozitivul de alimentare cu hârtie.

4. Se ataşează tava de ieşire.

II. Conectarea imprimantei la computer

1. Se scoate imprimanta din priză şi ne asigurăm ca am oprit computerul.

2. Se conectează cablul USB între calculator şi imprimantă.

III. Instalarea cartuşului

1. Se porneşte imprimanta, dar nu şi computerul

2. Se deschide capacul frontal iar suportul cartuşului se deplasează automat spre centru.

3. Se despachetează cartuşul.

4. Se îndepărtează capacul protector şi banda de fixare de pe cartuş

5. Se aşează cartuşul în suport

6. Se blochează cartuşul coborând pârghia de blocare

7. Se închide capacul frontal.

IV. Încărcarea hârtiei

1. Se deschide capacul frontal

2. Se deplasează pârghia de grosime a hârtiei, situată în partea superioară a suportului capului de imprimare şi se închide capacul frontal

3. Pentru a preveni blocările cu hârtie, se răsfoieşte stiva pentru a elimina aderenţa statică, apoi se elimină marginile stivei bătând uşor pe o suprafaţă plană.

4. Se încarcă hârtia şi se aliniază cu marginea din dreapta a alimentatorului cu hârtie.

24

5. Se apasă ghidajul hârtiei şi se glisează până la marginea din stânga a stivei de hârtie.

V. Instalarea driverului de imprimantă

1. Se scoate imprimanta din priză şi ne asigurăm că am oprit computerul.

2. Se porneşte computerul şi se lansează Windows-ul

3. Se introduce în unitatea CD-ROM CD-ul cu driverul imprimantei

4. Se citeşte acordul de licenţă şi apoi facem clic pe YES

5. Se verifică dacă Printer Driver este selectat apoi facem clic pe Install.

6. Când ni se va cere în timpul procesului de instalare se va porni imprimanta.

7. La terminarea procesului de instalare se va face clic pe OK.

VI. Imprimarea modelului de verificare a duzelor

1. Cu imprimanta pornită se încarcă în imprimantă o foaie.

2. Se apasă butonul Start şi se parcurg paşii: Settings -> Control Panel -> Printer and Other Hardware -> Printers and Faxes

3. Se face clic pe pictograma pentru imprimantă

4. Se deschide meniul File şi selectăm Printing Preferences

5. Facem click pe fila Maintenance apoi clic pe pictograma Nozzle Check

6. Când se afişează mesajul de confirmare se apasă clic pe OK.

7. Se examinează modelul pentru a vedea dacă s-au imprimat toate culorile şi s-au desenat complet toate liniile.

ÎNTREŢINERE ŞI DEPANARE

25

În continuare vom încerca să descriem câteva dintre problemele care pot apărea la o imprimantă cu jet de cerneală cu cablu USB şi soluţionarea lor.

1. Dacă apar pete sau nu se imprimă o anumită culoare.

Datorită faptului că duzele de imprimare de pe capul de imprimare sunt extrem de mici se poate întâmpla ca pe o parte dintre ele să se usuce cerneală ceea ce va conduce la o calitate proastă a imprimării. Deci vom efectua curăţarea capului de imprimare pentru a îmbunătăţii calitatea imprimării. Pentru început, ne asigurăm că imprimanta este conectată şi urmărim instrucţiunile de mai jos:

Deschidem ecranul se setare al driverului de imprimantă şi facem clic pe fila Maintenance. După aceea se face clic pe pictograma Cleaning.

2. Când imprimanta rămâne fără cerneală

- Se deschide capacul frontal (suportul cartuşului se va deplasa automat spre centru)

- Scoatem rezervorul de cerneală golit

- Se instalează noul rezervor de cerneală iar în cele din urmă se închide capacul frontal.

3. Reinstalarea driverului de imprimantă

Dacă instalarea driverului de imprimantă nu decurge conform instrucţiunilor, poate fi o problemă cu instalarea driverului de USB. Se încearcă reinstalarea driverului de imprimantă. Dacă nu putem să trecem de ecranul pentru destinaţia conexiunii urmăm următorii paşi:

- Facem clic pe Cancel.

- În ecranul Abort Installation facem clic pe Abort.

- În ecranul Terminate Installation facem clic pe OK.

- Scoatem imprimanta din priză.

- Se instalează din nou driverul de imprimantă.

Dacă instalarea nu decurge conform instrucţiunilor, verificăm starea driverului USB ca mai jos.

4. Verificarea stării driverului de USB

26

- Ne asigurăm că atât imprimanta cât şi computerul să fie conectate prin cablul USB şi imprimanta să fie pornită.

- Se selectează pe Start, Settings şi Control Panel.

- Se face dublu clic pe System.

- Se face click pe fila Device Manager.

- Se face dublu clic pe Universal Serial Bus controllers.

- Verificăm dacă se afişează tipul de imprimantă pe care îl instalăm

Dacă se afişează, instalarea s-a terminat

Dacă afişarea este cu un semn de exclamare instalarea nu a reuşit. Se şterge şi se instalează din nou.

Dacă nu se afişează nimic sau se afişează Other Devices, instalarea nu a reuşit. Se şterge şi se instalează din nou.

27

Scanerul

Scanerul este dispozitivul ce poate captura imaginea unui obiect si o converteşte intr-o matrice digitală de puncte de lumină, prelucrabile pe calculator. Obiectul poate fi un document tipărit, o fotografie. un film transparent sau chiar un obiect fizic. Rezultatul conversiei este o matrice bidimensională de pixeli (cel mai mic element al unei imagini), flecare pixel conţinând informaţia de culoare si strălucire corespunzătoare locaţiei fizice reprezentată de acel pixel in obiectul scanat. Puşi unul lângă altul, pe ecranul monitorului sau pe hârtie (cu ajutorul unei imprimante), toţi aceşti pixeli vor forma întreaga imagine a obiectului scanat. In mare, un scaner poate fi asemănat cu o cameră digitală de fotografiat conectată la calculator, si împreună cu alte periferice poate transforma un PC intr-un aparat de tip fax (scaner, modem, software) sau intr-un copiator (scaner, imprimantă, software).

28

Tipuri de scanere

Există câteva tipuri de bază de scanere: scanere de mană. scanere care transportă originalul sau scanere plane. Pentru originale speciale de tip transparent (filme, folii, diapozitive) există versiuni specializate ale modelelor de bază. Combinate cu alte echipamente de tipul imprimantă sau modem există si aparatele denumite all-in-one, care pot îndeplini atât funcţia de scaner cat si cea de fax sau copiator digital.

Scanerele de mană sunt mici dispozitive care se deplasează manual peste

originale mai mici de 10 cm. Rotitele din cauciuc prevăzute in lateral ajută la menţinerea direcţiei de deplasare si pot menţine viteza in limite acceptabile. Principalul avantaj al acestei soluţii este portabilitatea, aparatul fiind uşor si de mici dimensiuni. Dezavantajul major este calitatea slabă a scanării, in special din cauza modificărilor de viteză si de direcţie, fiind necesare mai multe încercări si o mană experimentată care să conducă scanerul peste original. Pentru originale de dimensiuni mai mari sunt necesare programe speciale pentru alipirea fâşiilor de imagine ce se obţin. Preturile mici cu care pot fi obţinute celelalte modele de scanere au făcut ca interesul pentru scanerele de mană să fie din ce in ce mai scăzut. Practic, la ora actuală este imposibil să mai găsim pe piaţă un astfel de aparat.

Cel mai răspândit model de scaner este cel plan. Acesta este alcătuit in principal dintr-un geam suport de originale sub care se află un cărucior mobil, pe care este montată atât o sursă de lumină cat si senzorii (CIS)

care citesc imaginea. Aceştia pot fi înlocuiţi de o parte a unui sistem optic care proiectează imaginea scalată pe senzorul optic (CCD). O astfel de construcţie, care nu deplasează deloc originalul, permite scanarea unui mare număr de tipuri de originale, inclusiv a unor obiecte. Devine posibilă si scanarea multiplă a aceluiaşi original, calitatea imaginii scanate fiind mult mai bună. Suprafaţa mare de scanare ce

29

se poate obţine in acest caz este desigur un mare avantaj, dar in acelaşi timp r prezintă si principalul dezavantaj al soluţiei, deoarece întreg echipamentul ocupă o suprafaţă mare de birou. Un alt dezavantaj este costul cel mai ridicat, compensat totuşi de calitatea imaginilor ce pot fi obţinute prin acest procedeu. Prin adăugarea unei surse de lumină in spatele originalului se poate adapta scanerul aşa încât să poată fi scanate originale transparente.

Scanerele rotative (drum scanere) oferă o calitate înaltă de lucru. Principiul de funcţiona este simplu originalul este fixat pe un cilindru rotativ din material transparent. Cilindru rotindu-se cu o viteza înaltă de - rotaţii pe minuta permite citirea

30

imaginii punct cu punct, viteza înaltă de rotire permite a utiliza o sursa puternica de lumina fără riscul de a deteriora originalul. Cu cit e mai mare suprafaţa cilindrului cu atât dimensiunile originalului scanat pot fi mai mari.

Un scaner de birou poate captura o imagine si să o salveze ca fişier in calculator. Aceasta poate fi memorată intr-o bază de date, poate fi folosită pentru a fi multiplicată, transmisă ca fax pe o linie de telefon, utilizată la obţinerea unei paginii web sau transmisă pe e-mail. Dacă imaginea este a unui text sau a unui document cu text si grafică, ea poate fi prelucrată aşa încât textul sau grafica să poată fi utilizate in crearea unor documente noi prin aşa numitul procedeu de recunoaştere optică a caracterelor (OC ).

Scanerul de proiecţieMobil este doar modulul de scanare, seamănă cu un proiector. Placa CCD

este nalogică celei utilizate si-n camerele video, permite scanarea imaginii fără mişcarea concomitentă a originalului şi modulului de scanare. Rezoluţia acestui tip de

31

scanner este redusă, însă ele permit scanarea originalelor de grosimi variabile şi chiar

a corpurilor voluminoase.

Funcţionarea scanerului

Principalele componente ale unui scaner sunt o sursă de lumină, un sistem de separare a culorilor si un senzor CCD (Charge Coupled Device) ce transformă informaţia optică referitoare la obiectul scanat intr-un fişier ce poate fi transmis pe calculator.

32

In scanerele cu micşorare a imaginii, originalul este de sase pana la opt ori mai mare decât imaginea formata pe senzorul CCD.

După ce am aşezat pe sticla obiectul ce urmează a fi scanat si am pornit scanarea, lampa iluminează o dungă subţire din origina1. Lumina reflectată, ce conţine informaţia de culoare, este captată de fiecare element al senzorului CCD si apoi transformată intr-un număr, cu ajutorul unui convertor analog/digital. Numărul de elemente ce măsoară lumina pe fiecare linie din senzorul CCD determină rezoluţia orizontală a scanerului. Un număr de 5.100 elemente CCD care citesc informaţia luminoasă de pe cei 21,56 cm (8,5inch) lăţime ai originalului înseamnă o rezoluţie de 600 ppi (pixeli pe inch). Deoarece dimensiunea senzorului est mult mai mică decât lăţimea originalului, este nevoie de un sistem optic care să focalizeze imaginea pe senzor. Dup; ce a fost citită o linie, scanerul avansează un pas, aşa încât să fie citită linia următoare. Numărul de paşi ce trebui' făcuţi pentru a avansa cu un inch determină rezoluţia verticală a scanerului.

33

Tendinţa proiectanţilor de astfel de echipamente este de a creste numărul de ppi pentru a obţine specificaţii răsunătoare.

În scanerele cu senzor de contact, dimensiunea originalului este egală cu dimensiunea senzorului.

Valorile la care s-a ajun sunt atât de mari încât nu mai este corect s; spunem că rezoluţia scanerului este numeri' egală cu numărul de ppi. Considerând, aşa cum este corect, că rezoluţia este o măsură , capacităţii scanerului de a captura detalii fine constatăm că numărul de ppi influenteaz rezoluţia, dar nu o determină, aceasta mai fiind influenţată de calitatea sistemului optic (lentile oglinzi, filtre, reglaje focalizare), de stabilitate, mecanică si termică a sistemului optic, d uniformitatea mişcării căruciorului mobil, d vibraţiile ce pot să apară in sistem, de răspunsul în frecvenţă al sistemului electronic si d procesarea ce se aplică imaginii. Un scaner cu rezoluţie mare trebuie să poată reda corect detaliile atât in zonele întunecate cat si in zonele luminoase ale imaginii. Două tehnologii de bază sunt utilizate in scanere: cu micşorare optică a

34

imaginii (prin lentile) pe un senzor CCD sa cu senzor de contact. În general, costul unui scaner cu reducere optică este mai ridicat datorită sistemului de lenţii si oglinzi. Avantajul principal al unui astfel de sistem este calitatea bună a imaginii obţinute, prin creştere raportului semnal/zgomot si a profunzimii câmpului vizual (obiectele texturate sau cutate rămân in zona d focalizare corectă).Ultimele modele de scanere HP utilizează doi senzori CCD cu rezoluţii diferite, unul ce permit viteză mare de scanare la rezoluţii mici si altul de înaltă rezoluţie, pentru evidenţierea detaliilor.Scanerele cu senzor de contact CIS (Contact Image Sensor) utilizează un altfel de senzor, care acoperă întreaga lăţime a suprafeţei de scanai dimensiunea fiecărui element al senzorului fim. egală cu cea a pixelilor din pagină.

Formarea imaginii in scanerele cu filtre de culoare pe senzorii CCD.

În anumite modele de scanere, obiectul de scanat chiar atinge senzorul, dar la modelele plane (flatbed unde între obiect şi senzor se interpune un geam este necesară utilizarea unor mici lentile aşa încât fiecare element al senzorului vede doar mică parte din originalul scanat. Dimensiunea redusă a acestui tip de senzor permite integrarea sursei de lumină (de regulă un şir de LED-uri colorate RGB care clipesc realizând astfel cea mai ieftină separare de culoare) în aceeaşi bară. Aşa, dimensiune globală a scanerului se păstrează foarte mic costul fiind şi el redus. Acest tip de scaner are şi dezavantaje, dintre care am aminti faptul că adâncimea mică a câmpului de vedere limitează tipurile de originale ce pot fi scanate cu o claritate bună. Tehnologiile moderne au dus la realizarea unor astfel d senzori cu o foarte bună acurateţe a culorilor, nuanţele obţinute fiind mai frumoase decât ale scanerelor cu CCD-ui ieftine.

O altă caracteristică a scanerelor ce creează confuzie se referă la felul cum se realizează expunerea. La modelele mai vechi, expunerea se realizează in trei treceri ale căruciorului mobil, de fiecare dată cu un alt filtru de culoare plasat între obiectul scanat si CCD. Cele trei expuneri (din cele trei treceri) sunt ulterior recombinate in calculator, pentru obţinerea imaginii color. Pe măsură n; tehnologiile au evoluat, s-au dezvoltat metode de obţinere a celor trei expuneri de culoare (RGB)

35

intr-o singură trecere, cea mai obişnuită fiind cu filtre transmisive de culoare puse pe cipul CCD, prin aceeaşi tehnologie utilizată la camerele video digitale. Practic sunt trei rânduri de senzori CCD, şi faţa fiecărui rând fiind filtrele de culoare R, G si B. Unghiul de incidenţă diferit pentru cele trei culori impun utilizarea unor memorii tampon pentru două culori, aşa încât la reconstrucţia imaginii culorile să fie corecte.

De cele mai multe ori, rezoluţia optică a scanerului nu este potrivită cu rezoluţia dorită, mai ales dacă dorim optimizare a scanării pentru un anume dispozitiv de vizualizare a imaginii (imprimantă sau monitor), sau dacă est necesară obţinerea unei imagini de o dimensiune anume. Atât pentru mărirea cat si pentru micşorarea numărului de ppi ai imaginii obţinute, fată de rezoluţia optică, se foloseşte un procedeu numit interpolare. Felul cum este făcută această interpolare determina diferenţierea calităţii scanerelor: obţinerea unei imagini de bună calitate, cu o dimensiune precisă pe ambele direcţii, implică anumite costuri. Două aspecte trebuie luate in seamă in evaluarea posibilităţilor de scalare ale unui anumit aparat: degradarea imaginii prin zimţarea marginilor si creşterea dimensiunii fişierelor de imagine ce se transmit in calculator. In acest din urmă caz, scalarea nu se face in timpul scanării, ci ulterior, in calculator, iar viteza de scanare este afectată în rnod dramatic.

Rezoluţia tonală a scanerelor este adeseori confundată cu adâncimea de culoare, respectiv numărul de biţi utilizaţi pentru stocarea culorii fiecărui pixel. Ca si la rezoluţie, cifrele la care s-a ajuns si-au pierdut semnificaţia, o măsură mult mai bună a rezoluţiei tonale fiind raportul semnal/zgomot, deoarece in multe cazuri biţii suplimentari alocaţi nu sunt altceva decât zgomot. O bună rezoluţie tonală este necesară pentru a putea scana corect imagini întunecate, cu multe detalii in zonele cu negru mult. si pentru scanarea transparentelor.

Abilitatea scanerelor de a efectua transformări tonale, cum ar fi compensarea de gamma sau autoexpunerea, depinde atât de numărul de biţi capturaţi cat si de rutinele de procesare a imaginii. Calitatea transformărilor tonale are un rol foarte important in obţinerea unei imagini de calitate, îndeosebi la scanarea fotografiilor. O imagine cu o rezoluţie tonală prea mică sau transformările tonale de slabă calitate pot face să apară fenomenul de cuantizare, respectiv apariţia unor contururi false in imagine datorită forţării valorilor unor nivele de gri, iniţial diferite, in aceeaşi valoare.

Zgomotele din imagine sunt distorsiuni sau semnale nedorite, introduse in rezultatul scanării chiar de către aparatul utilizat pentru achiziţie. Zgomotul poate fi aleator (asemănător cu ninsoarea) sau sub formă de distorsiuni corelate: dungi, dare sau alte modele de aranjare. De regulă, zgomotul este injectat in semnalul analogic capturat de CCD înainte de a fi convertit in digital (intr-un număr). Aceasta se întâmplă deoarece nivelul de semnal este foarte apărea diverse interferenţe. Odată digitizat, semnalul devine practic imun la alte zgomote. Adâncimea de culoare reală diferă fată de cea comunicată de fabricanţi (se comunică numărul de biţi ai convertorului analog/digital), deoarece este puternic afectată de zgomot.

36

Scanarea la rezoluţii mai mari presupune transferul unor cantităţi importante de date intre scaner si calculator. Interfaţa ce asigură această legătură influenţează in mare măsură viteza de scanare propriu-zisă. SCSI a fost mulţi ani interfaţa considerată standard pentru scanere. Ea permite legarea mai multor dispozitive si dacă deja aveţi instalat un adaptor SCSI in sistem, este bine să vă procuraţi si scanerul cu această interfaţă. Altfel, era necesară instalarea plăcii adaptoare, operaţie considerată de multă lume ca relativ complicată. O astfel de interfaţă vă asigură, in mod obişnuit, o rată de transfer de 1,2 MB/s.

O altă soluţie, mai puţin rapidă dar care se poate aplica pentru orice sistem, este interfaţa paralelă. Problemele care apar dacă portul paralel este folosit si pentru alte dispozitive si rata sa de transfer mai mică au făcut ca interfaţa paralelă să fie din ce in ce mai puţin utilizată, fiind înlocuită treptat de interfaţa USB. Această este cea mai comodă in exploatare, având totodată si o rată de transfer rezonabilă. Dacă placa de bază deţine această interfaţă si sistemul de operare o poate utiliza, acesta este soluţia cea mai simplă şi mai ieftină. De îndată ce versiunea USB 2.0 urmează a se răspândi, interfaţa USB va asigura si o rată de transfer suficientă.

Parametrii de bază:

rezoluţia de scanare (rezoluţie optică) numărul de culori (profunzimea culorilor) viteza de scanare densitatea optică

In timpul procesului de scanare se iluminează câte o fâşie de document, timp în care aceasta este citită de senzori. Lumina reflectată este proiectată printr-un sistem de oglinzi şi lentile pe zona alcătuită din elemente fotosensibile. în interiorul

37

acestor elemente se produc sarcini electrice raportate la cantitatea de lumină care poate fi absorbită de l pixel (punct de imagine), pixelii de culoare deschisă reflectând mai mulţi fotoni decât cei întunecaţi. Prin intermediul unui motor pas cu pas se obţine următoarea poziţie verticală care urmează a fi citită. Programul specific de scanare transformă fâşiile citite într-un fişier grafic. Pentru recunoaşterea culorii, scanerele color aplică principiul optic, conform căruia lumina roşie, verde şi cea albastră combinate duc la obţinerea culorii albe. Lumina albă poate fi separată printr-o prismă sau prin filtre de culoare în cele 3 culori de bază (o separaţie de culori).

O altă categorie de scanere utilizează pentru digitalizare un sistem de oglinzi şi prisme care descompun valorile de culoare ale fiecărui punct în cele 3 spectre de culoare, proiectându-le apoi cu ajutorul unui sistem de lentile pe cele 3 rânduri de elemente fotosensibile. separate.

Cu ajutorul unui software adecvat, imaginile digitalizate sunt transmise calculatorului pentru prelucrare. Prelucrarea ulterioară poate consta în finisarea contururilor, redimensionare, mutare, rotire, colorare, umbrire, suprapunere, etc. Principalele caracteristici care definesc performanţele unui scaner şi calitatea imaginilor scanate sunt: puterea de rezoluţie, viteza de scanare şi calitatea soft-ware-ului utilizat.

Rezoluţia este dată de numărul şi mărimea celulelor de citire CCD (Charge Coupled Device) care sunt de fapt condensatori încărcaţi electric şi se exprimă în număr de pixeli per inch sau dot per inch (dpi). Cele mai răspândite scanere au rezoluţia de 200, 300 si 600 pixeli/inch. Cea mai acceptabilă este considerată rezoluţia de 300 x 600 dpi. Imaginea scanată este cu atât mai fidelă cu cât rezoluţia este mai bună. O îmbunătăţire a rezoluţiei presupune implicit creşterea densităţii de pixeli şi micşorarea dimensiunii acestora. Pentru scanarea unor imagini color s-a ajuns până la rezoluţii de 4800 sau 9600 dpi. Viteza de scanare depinde de o serie de factori dintre care cei mai semnificativi sunt următorii:

- viteza de reîncărcare a celulelor CCD în timpul scanării, care la rândul ei depinde de tehnologia de fabricaţie a acestor condensatori;

- numărul de treceri - atunci când se scanează imagini color pentru principiu1 de percepere a culorilor are la bază repetarea scanării;

- tipul şi mărimea imaginilor scanate, ştiut fiind faptul că o imagine cu multe detalii şi nuanţe va încetini viteza, întrucât sesizarea fiecărui detaliu necesită timp suplimentar şi treceri repetate.

Cele două caracteristici, rezoluţie si viteză, se află într-un raport invers proporţional. Rezoluţia optică

In calitate de element de recepţie a luminii reflectate de la original se foloseşte o riglă de elemente fotoelectrice. Cu cât e mai mare numărul de elemente fotoelectrice, cu atât este mai mare rezoluţia care o asigură dispozitivul. Mărirea numărului de elemente fotoelectrice duce însă la influenţa inevitabilă a elementelor între ele. într-adevăr cu cât sunt mai mici dimensiunile elementului fotoelectric, cu atât e mai probabilă situaţia, când fotoelementul, alături de fluxul l !propriul., va recepţiona o parte a fluxului destinat elementului vecin, în acest caz apar distorsiuni, ce înrăutăţesc rezultatul final, în procesul de scanare imaginea este împărţită într-un anumit număr de puncte, dimensiunile cărora sunt determinate de particularităţile

38

sistemului optic şi a fotoelementului. Prin rezoluţie optică se subînţelege numărul de astfel puncte situate pe un segment de anumită lungime, în caracteristicile tehnice a dispozitivelor de scanare pot fi indicate diferite mărimi a rezoluţiei verticale şi orizontale.

De ex. 300x600 dpi înseamnă că fiecare inch pătrat de imagine este împărţit în 300 de puncte pe orizontală şi 600 pe verticală. Cu cât este mai mare rezoluţia cu atât mai multă informaţie despre original poate fi introdusă în calculator şi supusă prelucrării în continuare.

Numărul de culori (profunzimea culorilor) este reflectată de capacitatea convertorului analogico-digital, adică aceasta e caracteristica ce indică cât de precisă este informaţia despre culoarea fiecărui punct a imaginii scanate.

Profunzimea culorii l bit corespunde regimului alb-negru de lucru al scanerului, fiecare punct poate fi numai alb sau negru, în regim gri profunzimea culorii constituie 8 biţi. Acestuia îi corespund 256 de gradaţii gri. Anume acest număr de tonuri este posibilă pentru fiecare punct. Scanarea în culori este nu altceva scanarea în regim gri cu diferite filtre optice(roşu. albastru, verde RGB). 256 de tonuri pe fiecare din aceste componente dau în suma 16.7 milioane combinaţii posibile, adică culori.

Densitatea optica se refera mai mult la caracteristicile originalului de a absorbi lumina. 0,0 D corespunde culorii albe ideale, 4,0 D — culorii negre ideale. Imaginile scanate poseda de obicei in jur de 2,5 D pentru fotografii si 3,5 D pentru diapozitive. Scanerele neprofesionale poseda in jur de 1,8 — 2,3 D, cele profesionale — până la 3,1-3,4 D.

Compararea scanerelor

Denumirea scanerului

ProducătorulTipul

scaneruluiCaracteristici tehnice

1 2 3 4CanoScan

LiDE 60Canon Plan Scanerul Canon CanoScan LiDE 60, la baza lui

stă tehnologia LIDE, dispune de transformarea imaginii scanate în fişier PDF. Are garnitură de fixare în poziţie verticală.Interfaţa: Hi-Speed USB/USB 2.0Tipul senzorului: CISSursa de lumină: diode (LIDE)

39

Suprafaţa de scanare: 216х297 mm (А4)Rezoluţia optică: 1200х2400 dpiRezoluţia maximă: 19200х19200 dpiProfunzimea imaginii colorate: 48 bitProfunzimea imaginii monocrome: 16 bitViteza de scanare: 9 s (Imagine coloră А4, fără timpul de calibrare)Color: 6,4 ms pe linie (600 dpi), 12,7 ms pe linie (1200 dpi)Monocrom: 3,1 ms pe linie (600 dpi), 4,ms pe linie (1200 dpi)Consumul de energie: 2,5 WtSistemele operative compatibile: Win98/ME/2000/XPSursa de energie: prin portul USBDimensiunile de gabarit: 258х374х40 mmGreutate: 1,7 Kg

Chromagraph

S 3900

Heidelberg Rotativ

Elementul de scanare: 3 amplificatoare fotoelectrice

1 2 3 4Rezoluţia optică: 3900 dpiRezoluţia maximă: 25000 dpiSuprafaţa de scanare: 650х510 mmGrosimea originalului: 2.1 mmZoom: 10-3000%Densitatea optică maximă: 4.5 DProfunzimea culorii: 12 bit pe canal (logaritmică)Software: NewColor 3000, ColorPathTM 3000,Extend 3000, ColorAssistant, HiDot (r)

40

3000Interfaţă: FPI /SCSI /RS232 / V.24, EthernetDimensiunile: 1650 x 1350 x 870 mmGreutatea: 700 kg

DocuPenRC800

Planon System

Solutions

Manual

Rezoluţia optică: 200x100 dpi, 200x400 dpiTimpul de scanare: 4 s (200x100 dpi), 8 s (200x400 dpi)Interfaţă: USBProfunzimea culorii: 12 bit (monocromă), 24 bit (color)

Dimensiunile: 21,6x1,7x1,8 cmGreutatea: 56 gMemorie incorporată: 8 Mb (poate fi extinsă cu ajutorul MicroSD carduri)

Concluzii generale

Scopul acestei lucrări era de-a studia tipurile de scanere şi modul lor de utilizare. In urma acestei lucrări ne-am cunoscut cu trei tipuri de scanere cum ar fi: scanerul portativ(manual), scanerul plan şi scanerul rotativ. De exemplu scanerul portativ sau de mînă el mai mult este folosit la originalele în fîşii mici în aproxinativ 10cm. La scanerul manual sunt prevăzute nişte rotiţe de cauciuc care servesc la menţinerea direcţiei de deplasare şi a vitezei de lucru. Principalele avantaje al acestui scaner ar fi portabilitatea şi faptul că sunt de dimensiuni mici. Respectiv după avantaje acest scaner are şi nişte dezavantaje care constă în calitatea slabă a scanării în special din cauza modificării vitezei şi direcţiei de lucru fiind necesare mai multe încercări sau o persoană experimentată care să conducă scanerul peste original. Scanerele manuale sunt din ce în ce mai puţin utilizate datorită răspîndirii scanerului plan şi aparatelor de fotografiat digitale. Cel mai răspîndit model de scanere este acel plan. El permite scanarea originalelor de dimensiuni mai mari, inclusiv obiecte. Scanerul plan este alcătuit dintr-un suport transparent sub care se află un carucior mobil pe care este montată atît sursa de lumină cît şi senzorii CIS care au posibilitatea de-a citi imaginea. Scanerul plan poate fi adaptat pentru scanarea originalelor transparente. Un alt tip de scanere este scanerul rotativ care ne poate oferi o calitate înaltă de lucru. Scanerul rotativ se utilizează pentru originalele uniforme şi plane. Datorită vitezei înalte de rotire permite de-a utiliza o sursă puternică de lumină fără riscuri de-a deteriora originalul ceea ce este foarte important. Rotinduse cu o viteză destul de înaltă obţinem citirea imaginii punct cu punct ceea ce ne permite de-a obţine o rezoluţie mai înaltă a lucrului. Deci la

41

scanerul rotativ mărimea suprafeţei scanate depinde nemijlocit de diametru cilindrului rotativ.

Principalele componente ale unui scaner sunt :

- sursa de lumină

- sistema de transmitere a razei de lumină

- senzor care transformă informaţia optică într-un fişier care poate fi transmis pe calculator.

Bibiliografie

„Totul despre calculatoarele personale” – de Peter Norton & John Goodman

„Informatica” – de Tudor Sorin, Ed. LS Informat, Bucuresti, 2002

„Tehnologia informatie” – Editura All, Bucuresti, 2000

Internet: :

42

http://www.preferatele.com/docs/informatica/6/imprimanta-21.php http://www.preferatele.com/docs/informatica/1/-tiparirea-la-imprim7.php

43