PROCEDURA INSOLVENTEI PROCEDURA INSOLVENTEI SISI

 PRESCRIPTIA EXTINCTIVA. PRESCRIPTIA EXTINCTIVA.

MASTERANTMASTERANT

UNIVERSITATEA VALAHIA UNIVERSITATEA VALAHIA FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI POLITICEFACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI POLITICE

MASTERMASTERDREPTUL AFACERILORDREPTUL AFACERILOR

DISCIPLINADISCIPLINAJURISDICTIA COMERCIALA SI A FALIMENTULUIJURISDICTIA COMERCIALA SI A FALIMENTULUI

11.. Sediul materiei.Sediul materiei. IstoricIstoricArt. 32 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, în forma sa inițială¹, prevedea 

că „înregistrarea  cererii debitorului sau expirarea termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori respingrea  contestației debitorului suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 31. Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la respingerea cererii introductive sau de la închiderea procedurii.” Art. 31 din acelaşi text legal, la care făcea referire  art. 32, statua că “de la data înregistrării cererii debitorului sau de la expirarea termenului pentru contestarea de către debitor a cererii crediorilor ori de la data respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, se suspendă toate acțiunile judiciare sau  extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, care sunt anterioare cererilor introductive”.  

Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice² a modificat aceste articole, care au devenit³ art. 36,  respectiv art. 35, având următoarea formă: “deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 35. Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii”, respectiv “de la data deschiderii  procedurii se  suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra ebitorului sau bunurilor sale”. 

Ulterior republicării în baza Legii nr. 149/2004*, aceste articole au fost renumerotate ca art. 44, respectiv art. 42, fără a le mai fi schimbat conținutul în vreun fel, până la apariția noii legi a procedurii insolvenței (Legea nr. 85/2006**). 

Aşa cum se poate observa, prin modificarea introdusă de Legea nr. 99/1999 textele normative mai susmenționate au  fost alterate în mod substanțial față de forma inițială, ceea ce este de natură a furniza indicii utile în analiza intențiilor legiuitorului  referitoare la suspendarea termenelor de pescripție a acțiunilor în cauză.  

De asemenea, noua lege privind procedura insolvenței prevede, în art. 36, că de la data deschiderii procedurii se  suspendã de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanelor asupra debitorului sau bunurilor sale,  introducând ca o inovație, prin art. 37, obligația judecătorului sindic de a dispune comunicarea sentinței de deschidere a procedurii  cãtre instanțele judecãtoreşti îna cãror jurisdicție se aflã sediul debitorului declarat la Registrul comerțului şi tuturor bãncilor unde  debitorul are deschise conturi.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________1 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 130 din 29 iunie 1995. 2 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 236 din 27.05.1999. 3 În urma republicării Legii nr. 64/1995, conform Titlului IV din Legea nr. 99/1999, în M. Of., Partea I, nr.608 din 13.12.1999. * Legea nr. 149/2004 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului precum şi a altor acte normative cu iincidenţă asupra acestei proceduri publicată în M. Of., Partea I, nr. 424 din 12.05.2004. ** Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în M. Of., Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Potrivit art. 156 alin. (1) din noua lege, aceasta va intra în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial, adică la 21 iulie 2006, abrogându-se la aceaşi dată Legea nr. 64/1995 republicată şi modificată.

CAPITOLUL ICAPITOLUL I

• ELEMENTE DE INTERFERENTAELEMENTE DE INTERFERENTA

2. 2. Analiza comparată a textelor privind suspendarea acțiunilor judiciare sau extrajudiciareAnaliza comparată a textelor privind suspendarea acțiunilor judiciare sau extrajudiciare În forma sa inițială, art. 42 (fost 31) din Legea nr. 64/1995 detalia ca acțiuni ale căror termene de prescripție se 

suspendau conform art. 44 (fost 32), toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau  bunurilor sale, care sunt anterioare cererilor introductive”. Prin urmare, doar acțiunile judiciare sau extrajudiciare care erau în ființă, demarate deja, la data introducerii cererii de deschidere a procedurii față de debitor se suspendau, prin invocarea motivului de  suspendare legală (de drept) obligatorie introdus de acest text legal.   Acțiunile judiciare care se suspendau erau atât acțiunile propriuzise în justiție, prin care se urmărea obținerea unui  titlu executoriu, cât şi acțiunile de executare silită împotriva averii debitorului, ca parte a procesului civil.De asemenea, se suspendau şi acțiunile extrajudiciare, ca de pildă, acțiunile în fața unui tribunal arbitral, urmăririle silite pentru realizarea creanțelor bugetare  sau cererile de poprire asupra fondurilor băneşti din contul bancar al debitorului. 

 Suspendarea nu se dispunea, cu caracter general, în dosarul de faliment al tribunalului în care sa deschis procedura,  ci trebuia constatată intervenirea sa în fiecare dosar judiciar sau de executare în parte, de către instanța de judecată sau de către  executorul judecătoresc, ca urmare a unei cereri sau contestații la executare, după caz, a debitorului ori a administratorului judiciar  formulată în numele celui dintâi. În privința acțiunilor extrajudiciare, pentru a opera suspendarea acestora, trebuiau notificate băncile unde avea deschise conturi debitorul, administrația financiară sau organele autorității publice cu atribuții de urmărire a creanțelor  bugetare şi eventual, făcute cereri de suspendare în fața tribunalului arbitral. 

Cât despre acțiunile judiciare şi extrajudiciare care nu erau anterioare cererii introductive (indiferent că acestea erau  demarate după introducerea cererii de deschidere, sau se introduceau după deschiderea procedurii), din interpetarea per a contrario  a fostului art. 31 al Legii nr. 64/1995 rezultă că acestea urmau a fi respinse ca inadmisibile, prin invocarea în apărare a excepției  inadmisibilității lor, datorită deschiderii procedurii concursuale prevăzute de această lege, în fața instanței judiciare sau arbitrale la care eventual sau introdus astfel de acțiuni sau sar fi introdus în viitor, prin contestație la executare în cazul cererii de executare silită, ori de către băncile notificate în prealabil, în cazul cererilor de poprire a conturilor bancare ale debitorului.  

Fostul art. 31 prevedea ca moment de început al suspendării acestor acțiuni data înregistrării cererii debitorului sau  data expirării termnului pentru contestarea de către debitor a cererii creditorilor ori data respingerii contestației debitorului împotriva aceste cereri, stabilind astfel ca suspendarea acelor acțiuni să intervină chiar înainte de deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.

Ultima formă a articolului 42 a fost introdusă de Legea nr. 99/1999, rămânând de atunci neschimbată, fiind preluată inclusiv în noua Lege nr. 85/2006, al cărei art. 36 are exact aceeaşi formulare. 

• ANALIZE SI COMPARATIIANALIZE SI COMPARATII

CAPITOLUL IICAPITOLUL II

Principalele diferențe față de formularea inițială privesc momentul de la care se suspendă acțiunile judiciare sau  extrajudicire, adică de la momentul deschiderii procedurii (prin pronunțarea sentinței de deschidere de către judecătorul sindic;  sentința fiind definitivă şi executorie, nu este necesar să rămână irevocabilă pentru a interveni suspendarea), precum şi domeniul de aplicare a suspendării. În acest ultim sens, prin eliminarea precizării limitative –„toate acțiunile … care sunt anterioare cererilor introductive”, sa lărgit, aparent, domeniul de aplicare şi asupra acțiunilor judiciare sau extrajudiciare care nu sunt născute la data introducerii cererilor de  deschidere a procedurii.  

Formularea echivocă atât a art. 42 din Legea nr. 64/1995, cât şi a art. 36 al noii legi are ca şi consecință adoptarea a  două puncte de vedere diametral opuse, asupra extinderii domeniului de aplicare a suspendării. Astfel, prin eliminarea limitării anterioare, şi fără introducerea alteia noi, se poate concluziona că toate acțiunile judiciare sau  extrajudiciare, atât cele născute anterior deschiderii procedurii, cât şi cele viitoare, care se vor naşte ulterior acestei date vor fi suspendate, cu începere de la data deschiderii procedurii, prin constatarea survenirii motivului de suspendare în fiecare dosar  judiciar sau de executare în parte, de către instanța de judecată sau de către executorul judecătoresc, ca urmare a unei cereri sau  contestații la executare, după caz, a debitorului ori a administratorului judiciar, formulată în numele celui dintâi, sau prin trimiterea de către debitor/administrator judiciar¹ a unei notificări băncilor sau organelor fiscale de urmărire silită a creanțelor bugetare sau  printr-o cerere formulată către tribunalul arbitral.  

Conform celei dea doua interpretări posibile, doar acțiunile judiciare sau extrajudiciare anterioare (adică născute anterior) deschiderii procedurii vor fi suspendate, urmând procedura arătată mai sus, invocând motivul de suspendare de drept  constând în deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, iar acțiunile introduse ulterior acestei date vor fi respinse ca inadmisibile. Cu alte cuvinte, art. 36 al noii legi nu este aplicabil acțiunilor judiciare sau extrajudiciare introduse după deschiderea procedurii. Mai multe considerente pot conduce la formularea acestei concepții:

a)suspendarea este, în primul rând, un incident survenit în cursul desfăşurării judecății². Prin suspendarea legală  obligatorie (de drept) a judecății se înțelege oprirea cursului judecății, pe care este obligată să o pronunțe instanța ori de câte ori  constată ivirea unui caz anume prevăzut de lege³. Din aceste definiții se desprinde concluzia că, pentru ca judecarea unei cereri  (acțiuni) să poată fi oprită, ea trebuie să existe, în primul rând. Prin urmare, pentru ca suspendarea să opereze, este necesar ca  judecata să se desfăşoare, adică o cerere de chemare în judecată să fi fost introdusă la o instanță, care sa declarat competentă (chiar  implicit) şi a admis în principiu judecarea acelei cereri.

_________________________________________________________________________________________________________¹ De către judecătorul-sindic, de la 21 iulie 2006, conform art. 37 din Legea nr. 85/2006. ² I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Volumul I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 637

³ V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, Ediţia 3, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 301 şi urm .

b)În al doilea rând, cazul (motivul) de suspendare de drept trebuie să apară în timpul judecății. Această cerință se desprinde din  analiza logică a textelor art. 243 Cod pr. civ., care reprezintă sediul comun în materie, precum şi din analiza noțiunilor folosite în  doctrina de specialitate referitoare la această materie. Or, în cazul acțiunilor de drept comun sau extrajudiciare introduse ulterior  survenirii motivului de suspendare (deschiderea procedurii) prevăzut de art. 36, această cerință nu mai este îndeplinită, motivul fiind deja ivit, nemaiputându‐se vorbi de apariția sa neaşteptată. Aşadar, acest motiv de suspendare legală nu va mai putea fi invocat de  către debitor sau administrator judiciar pentru a obține suspenarea, fiind anterior introducerii cererii a cărei suspendare sar solicita  astfel. 

Mai mult, art. 86 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că în cazul denunțãrii unui contract de către administratorul/ lichidatorul judiciar contractantul poate introduce o acțiune pentru despãgubiri împotriva debitorului. Din interpretarea restrictivă şi per a contrario  acestei prevederi legale rezultă că doar în acest caz se pot introduce cereri împotriva debitorului, acțiune în despăgu bire, în baza prevederilor mai sus arătate, urmată de cerere de înscriere la masa credală, adică sunt admisibile astfel de acțiuni judiciare, datorită caracterului excepțional al împrejurării. Într‐adevăr, dacă nu sunt stabilite anticipat în textul contractului denunțat  dezdăunările datorate în cazul rezilierii unilaterale, atunci este imperios necesară introducerea unei acțiuni în despăgubiri de  competența judecătorului‐sindic, pentru determinarea exactă a creanței reprezentând daune‐interese datorate de debitor şi obținerea unui titlu executor. Ne aflăm astfel în prezența unei adevărate excepții de la principiul inadmisibilității acțiunilor judiciare sau  extrajudiciaredupă deschiderea procedurii, şi implicit a unei întăriri a acestui principiu pe de altă parte. Afirmăm aceasta deoarece,  chiar atunci când legea specială a permis expres introducerea unor astfel de acțiuni (adică admisibilitatea lor), a limitat aceasta prin  desemnarea lor ca fiind de competența judecătorului‐sindic, în conformitate cu art. 6 coroborat cu art. 86 din Legea nr. 85/2006. 

c)Creditorilor care au fost notificați conform art. 61‐62 din Legea nr. Legea nr. 85/2006 le devin opozabile deschiderea procedurii  şi toate efectele acesteia, inclusiv inadmisibilitatea acțiunilor de drept comun. 

d)Un alt argument în susținerea acestei interpretări decurge din analiza corelativă a  art. 36 cu prevederile art. 40 din Legea nr. 85/ 2006, aşa cum vom arăta în cele ce urmează. 

Prin urmare, aceste acțiuni nu vor putea să fie admise de către instanța sesizată cu judecarea lor, cu condiția invocării de către debitor sau administrator judiciar a excepției deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006. Admiterea acestei  excepții va avea ca efect respingerea ca inadmisibile a acestor acțiuni.  

 Deschiderea procedurii trebuie privită, în opinia noastră, ca având două efecte asupra altor acțiuni judiciare sau extrajudiciare: suspendarea sau inadmisibilitatea acestora, după caz. Aceste efecte nu decurg unul din celălat, ci sunt corelative, având aceeaşi cauză, dar sfere diferite de incidență. O problemă interesantă legată de această discuție constă în natura excepției care trebuie invocată în fața instanței pentru a bține respingerea acestor acțiuni ca inadmisibile. Aşa cum am arătat, considerăm că se va putea invoca o excepție peremptorie absolută de  formă, suigeneris  excepția deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de pârâtul din aceste cereri.

3. 3. Suspendarea termenelor de prescripție a acțiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 Suspendarea termenelor de prescripție a acțiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 Potrivit art. 40 din lege, deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 36. La prima

 vedere, sar părea că acest text legal se aplică tuturor acțiunilor prevăzute de către art. 36 din lege, deci atât acțiunilor judiciare sau  extrajudiciare pornite înainte de deschiderea procedurii, cât şi în privința celor puse în mişcare după acest moment. Însă, aşa cum voi arăta, această suspendare nu afectează curgerea prescripției tuturor acestor acțiuni, ci doar a unora dintre ele. 

Pentru facilitarea acestui demers, discuția trebuie corelată cu aceea privind efectele introducerii unor astfel de acțiuni asupra curgerii prescripției extinctiv.

(a) Efectele introducerii acțiunilor judiciare sau extrajudiciare înainte de deschiderea procedurii insolvenței 

Conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă republicat (Decretul, în continuare),  prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj,necompetent. Prin urmare, introducerea acestor acțiuni înainte de deschiderea  procedurii insolvenței a avut ca efect întreruperea cursului prescripției xtinctive a dreptului material la acțiune de a obține pe cale  judiciară sau arbitrală obligarea debitorului la plata creanțelor Prin această întrerupere, conform art. 17 alin. (1) din Decret se şterge prescripția (i.e. porțiunea din termenul de prescripție) începută înainte de introducerea unei acțiuni judiciare sau arbitrale, iar,  conform alin. (2) al aceluiaşi articol, după întrerupere va începe să curgă un nou termen de prescripție. Însă, potrivit alin. (3) al  aceluiaşi text normativ, în cazul când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă.

În consecință, câtă vreme nu sa dat o hotârâre de admitere a acțiunii judiciare sau arbitrale, care să rămână definitivănu curge nici un termen de prescripție, cel vechi fiind întrerupt, adică şters, ca şi când nu ar fi existat, iar cel nou fiind împiedicat să curgă, începerea sa fiind amânată¹. Acțiunile în discuție fiind suspendate ca efect al deschiderii procedurii, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, neputânduse pronunța o hotărâre de admitere a lor, atâta timp cât durează cazul de suspendare legală, cu atât mai mult nu curge nici un nou termen de prescripție a acestor acțiuni.

________________________________________________________________________________________________________¹M. Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 546.

CAPITOLUL IIICAPITOLUL III

•SUSPENDAREA TERMENELOR DE PRESCRIPTIESUSPENDAREA TERMENELOR DE PRESCRIPTIE

Mutatis mutandis, această concluzie este valabilă şi în privința cererilor de executare silită¹. Prin urmare, necurgând nici un termen de prescripție a acestor acțiuni, rezultă că prescripția lor nici nu poate fi suspendată²,

 prin aplicarea art. 40 din Legea nr. 85/2006, pentru că nu se poate suspenda decât desfăşurarea unui eveniment deja existent la momentul apariției motivului de suspendare, ceea ce nu este cazul în discuția de față, aşa cum am arăta

 (b) Efectele introducerii acțiunilor judiciare sau extrajudiciare după deschiderea procedurii insolvenței 

  Pentru motivele arătate la punctul anterior, dacă sar accepta că acest tip de acțiuni pot fi introduse, cu alte cuvinte dacă ar fi admisibile pentru a fi judecate sau satisfăcute prin executare silită, iar apoi ar fi suspendate prin invocarea cazului de suspendare prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006, sar întrerupe prescripția extinctivă, iar un nou termen ar începe să curgă doar din momentul rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.  

Prin urmare, ar fi valabilă şi în acest caz concluzia de la punctul anterior, conform căreia prevederile art. 40 din Legea nr. 85/2006 nu ar fi aplicabile, pentru că nu ar exista un termen de prescripție care să curgă şi să poată fi suspendat prin deschiderea procedurii. Aceasta duce la concluzia că art. 40 nu se aplică nici unei categorii de acțiuni judiciare prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006.  

 Pe de altă parte, dacă acceptăm că art. 36 al noii legi a insolvenței nu se aplică acțiunilor introduse după deschiderea proceduri insolvenței, rezultă că aceste acțiuni nu intră în sfera de acțiune a art. 40 din lege, pentru că se prevede expres de către acest text normativ că se suspendă termenele de prescripție ale acțiunilor prevăzute de at. 36, prevederea fiind de strictă aplicare şi interpretare. 

Pe cale de consecință, în acest caz, acțiunile judiciare sau cererile de arbitraj inadmisibile nu întrerup termenul de prescripție³, dar suspendarea prescripției lor extinctive nu a intervenit, pentru că nu li se aplică prevederile art. 40 în acest sens. În acest caz, drepturile la acțiune în sens material care ar fi putut fi apărate prin acțiunile inadmisibile vor fi prescrise dacă eventual se împlinesc termenele acestora de prescripție în timpul desfăşurării procedurii. 

___________________________________________________________________________________________________________¹ Art. 405^2 Cod pr. civ. prevede exhaustiv cazurile de întrerupere a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. ² Ibidem, pag. 235. ³ Art. 16 alin. (2) din Decret prevede că prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, inclusiv ca fiind inadmisibilă.

  Această concluzie este de altfel în concordanță cu prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Conform acestui text legal, din interpretarea sa per a contrario, rezultă că în cazul în care notificarea deschiderii procedurii sa făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din lege, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b) poate participa şi vota în cadrul adunării creditorilor şi va putea participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizăriişi falimentului. Însă, pentru exercitarea acestor drepturi el va trebui să facă ocerere de admitere a creanțelor sale până la închiderea procedurii nsolvenței. 

Decăderea prevăzută de alin. (1) pct. 1 şi 2 al art. 76 are natura unei decăderi de drept procesual civil. Termenul prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din lege reprezintă un termen procedural legal imperativ onerativ, chiar dacă legea dă dreptul judecătorului sindic să îl prelungească o dată, în condițiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Conform părerii dominante în doctrină¹, acest tip de termene se consideră ca fiind prezumate sub sancțiunea decăderii, survenite în cazul nerespectării lor, excepțiile trebuind să fie prevăzute expres.În consecință, prin nedepunerea în termen a declarației de creanțe,titularul de creanțe ar fi decăzut din acest termen, cu consecința că o eventuală cerere a sa de admitere a creanțelor sale ar fi respinsă ca tardivă. Corelativ, el nu ar putea să exercite nici unul din drepturile procedurale specifice procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006. Însă, prin articolul 76 alin. (1) pct. 1 şi 2 din lege sa introdus o derogare expresă, de la regimul de drept comun al decăderii, în sensul că din multitudinea de drepturi procesuale pe care le poate exercita creditorul în procedură², titularul de creanțe tardiv nu este decăzut decât din cele prevăzute de pct. 1 şi 2. Această concluzie reiese din interpretarea per a contrario a acestui text, precum şi din coroborarea sa cu art. 3 pct. 8 din noua lege. 

Aşadar, titularul de creanțe va putea să formuleze o cerere de admitere a creanțelor sale, care va fiadmisă şi înscrisă în tabelul de creanțe, însă nu va putea exercita drepturile expres prevăzute în art. 76 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. 

Pe de altă parte, pct. 3 al alin. (1) din art. 76 introduce o decădere sui generis de drept substanțial civil din dreptul creditorului de a şi realiza creanțele sale împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulative (declarația de creanță nu a fost introdusă în termen şi debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasăori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase). Afirm aceasta pentru că decăderea de drept procedural survine ca sancțiune a nerespectării unui termen procedural de către prticipanții la un proces judiciar aflat în desfăşurare, pentru săvârşirea sau abținerea de la săvârşirea unui act de procedură.

__________________________________________________________________________________________________________ ¹ I. Deleanu, op. cit., pag. 314 şi urm. ² Art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006 defineşte "creditorul îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei" ca fiind « acel creditor care a formulat şi i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de

înregistrare a creanţei sale pe tabelul definitiv al creanţelor contra debitorului şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege ». Prin urmare, drepturile procesuale speciale ale creditorului îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, drepturi aferente acestei proceduri, sunt expres enumerate de către legiuitor în acest text normativ.

Actele de procedură se săvârşesc de către participanții la proces.Or, dreptul creditorului de a îşi realiza creanțele sale împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimtată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii nu este un drept procedural. Acest drept nu se execută în cadrul unui proces, ci chiar existența sa în patrimoniul creditorului dă naştere la dreptul acestuia la acțiune în sens material de a obține satisacerea creanței sale de către subiectele pasive amintite, prin formularea unei cereri de chemare în judecată. Prin urmare, acest drept este unul substanțial, iar nu procedural, sancțiunea neexercitării lui fiind chiar extincția sa dinpatrimoniul creditorului nediligent, adică tocmai efectul intervenirii decăderii de drept substanțial. În acest caz considerăm că decăderea intervine de la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din lege, dar îşi va produce efectele numai de la închiderea procedurii. 

În consecință, dacă sunt îndeplinite condițiile excepției prescrise de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, titularii de creanțeanterioare deschiderii procedurii pot depune declarații de creanță chiar după expirarea termenului prevăzt de art. 62 alin. (1) lit. b) din lege. Aceste „declarații de creanță” sunt cereri incidente, similare cererilor de intervenție în interes propriu, adică adevărate cereri de chemare în judecată prin care se exercită dreptul la acțiune în sens material de a obține satisfacera creanțelor asupra debitorului, în forma şi modalitatea specifice procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.  Prin urmare, aceste drepturi la acțiune sunt supuse prescripției extinctive.  

Prescripția dreptului de a introduce declarație de creanță se calculează de la momentul în care aceste creanțe au devenit exigiile, iar nu de la deschiderea procedurii, la fel ca în cazul acțiunilor judiciare şi extrajudiciare de drept comun. Dreptul de a introduce declarații de creanță nu reprezintă altceva decât forma specifică pe care o îmbracă dreptul la acțiune n sens material pentru obligarea debitorului la satisfacerea creanțelor asupra averii sale, odată declanşată procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006. Prin urmare, dreptul individual procedural de a depune declarații de creanță este doar o modalitate a dreptului la acțiune în sens material fiecărui creditor pentru satisfacerea dreptului său subiectiv de creanță, la fel ca dreptul de a formula cerere de chemare în judecată sau de executare silită de drept comun, şi nu un alt drept distinct la acțiune de acesta, fiind, prin urmare, supuse aceluiaşi termen de prescripție. Dacă prescripția dreptului la acțiune ar fi întreruptă prin introducerea acțiunilor judiciare sau extrajudiciare de drept comu, până la soluționarea favorabilă a acestora, ar însemna că întreruperea ar folosi şi dreptului de a introduce declarație de creanță în condițiile de excepție prevăzute de art. 76 din Legea nr.85/2006. Prin urmare, creanțele creditorilor care nu au fost notificați, caresar prescrie în mod normal în decursul procedurii vor subzista, în cazul în care aceşti creditori vor fi introdus acțiuni de drept comun care ar întrerupe cursul prescripției acestora, pentru că aceşti creditori care nu au fost notificați conform legii neavând cunoştință de posibilitatea de a introduce cereri e admitere a creanțelor lor, ar părea firesc să le fie admise acțiunile de drept comun pentru satisfacerea creanțelor lor asupra averii debitoarei. Însă această concluzie nu poate fi acceptată, pentru că sar crea o discriminare în fața instanțelor de drept comun între creditorii nenotificați conform art. 7 din Legea nr. 85/2006 şi cei care au fost notificați, primilor fiindule admise acțiunile pe drept comun împotriva averii debitorului, pe când celor din urmă nu, ajungânduse astfel indirect la sancționarea creditorilor notificați, înfrângânduse astfel principiul constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, acțiunile de drept comun ale acestor creditori nedecăzuți din drepturile prevăzute de art. 76 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 vor fi respinse la rândul lor ca inadmisibile de către instanțele judecătoreşti în a căror jurisdicție se află sediul debiorului, notificate despre deschiderea procedurii conform art. 37 din lege, prin ridicare excepției din oficiu, precum şi de către alte instanțe în fața cărora sa prezentat debitorul, sau pentru debitor administratorul/lichidatorul judiciar şi care au invocat excepția deschiderii procedurii insolvenței față de debitorul  pârât în aceste procese. Creditorul a cărui acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă va avea, dacă nu sa prescris creanța sa împotriva averii debitorului, dreptul şi posibilitatea de a se îndrepta cu o cerere de admitere a creanței sale împotriva acestei averi, la judecătorul sindic competent. 

În consecință, nici în cazul acestor acțiuni nu operează suspendarea cursului prescripției prevăzute de art. 40 din noua lege, întrucât prin respingere este exclusă suspendarea lor, nefăcând astfel parte din acțiunile expres prevăzute de art. 36 din lege.

În concluzie, ma alătur opiniei exprimate în literatura de specialitate¹, chiar depăşind-o în concluziile sale ultime, consider inutilă şi confuză prevederea art. 40 din noua lege a insolvenței privind suspendarea oricăror termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 36 din lege, din momentul deschiderii procedurii, care a perpetuat inadvertențele legislației anterioare în materie, propunând de lege ferenda eliminarea acestei prevederi, precum şi clarificarea formulării, de asemenea confuze, a art. 36 din Legea nr. 85/2006.

_________________________________________________________________________________________________________ 

¹ M. Nicolae, op. cit., pag. 235.

CUPRINSCUPRINS

SUBCAPITOLE :SUBCAPITOLE :

1. 1. Sediul materiei.Sediul materiei. IstoricIstoric

2. 2. Analiza comparată a textelor privind suspendarea acțiunilor judiciare sau extrajudiciareAnaliza comparată a textelor privind suspendarea acțiunilor judiciare sau extrajudiciare   

3. 3. Suspendarea termenelor de prescripție a acțiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 Suspendarea termenelor de prescripție a acțiunilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 

CAPITOLUL ICAPITOLUL I - Elemente de interferenta - Elemente de interferenta

CAPITOLULIICAPITOLULII - Analize si comparatii - Analize si comparatii

CAPITOLUL III CAPITOLUL III – Suspendarea termenlor de prescriptie– Suspendarea termenlor de prescriptie

BIBLIOGRAFIEBIBLIOGRAFIE

I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Volumul I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005

V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, Ediţia 3, Editura All Beck, Bucureşti, 2005

M. Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucuresti, 2004

Legea nr. 149/2004 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Word Wide Web