texte de comentat la seminar si examen

I. PERIOADA 3200-2112 Î. CHR.

I. 1. Scrisoare de la cancelaria Eblei către regatul Hamazi (MEE 1, nr. 1781)

Aşa vorbeşte Ibubu, supraintendent al palatului regal, mesagerului:1. Tu (eşti) fratele meu şi eu sunt fratele tău; (pentru tine), om-frate, orice dorinţă care iese din gura ta, eu o îndeplinesc, şi tu îndeplineşti dorinţa care iese (din gura mea).2. Trimite-mi mercenari buni, te rog: (deoarece) tu (eşti) fratele meu şi eu (sunt) fratele tău; (Eu), Ibubu i-am trimis (pentru tine) mesagerului 10 obiecte de mobilier din lemn şi două podoabe Aşud din lemn.3. Irkub-Damu, suveranul din Ebla, este fratele lui Zizi, suveranul din Hamazi, (în acelaşi fel în care) Zizi, suveranul din Hamazi, (este) fratele lui Irkub-Damu, suveranul Eblei. 4. Şi astfel, Tira Il, scribul, a scris: i-a înmânat (scrisoarea) mesagerului (lui Zizi).

(după Giovanni Pettinato, Ebla, una ciudad olvidada. Arqueologia e historia, Madrid, 2000, p. 368.)

1. 2. Tratatul dintre Ebla şi Armi (Emar) (TM.75.G.2396)

1. Toate teritoriile achiziţionate în Irpeş şi Gurrakul, Irkab-Damu i le-a dat lui Tişa-Lim;2. totuşi, din momentul în care i-a cedat (aceste teritorii s-a stipulat următorul) pact:3. s-a spus, în ceea ce priveşte aprovizionarea persoanelor (din Ebla, care sunt în aceste teritorii), responsabilul acestor teritorii se angajează la acest jurământ mediat sau va fi, obligat de a face provizii;4. în afară de asta, (în ceea ce priveşte) persoanele din Emar care depind de Tişa-Lim, din partea suveranului (din Ebla) se vor emite acte juridice care (îşi vor întinde valabilitatea) asupra (întregii) populaţii din Emar care locuieşte (în aceste teritorii);5a. în afară de asta, supuşii care funcţionează ca agenţi comerciali ai regelui (din Ebla), vor putea pleca din oraşele reginei Tişa-Lim;5b. în afară de asta, supuşii care funcţionează ca agenţi comerciali ai reginei Tişa-Lim, vor putea pleca din oraşele regelui (din Ebla);6. în cele din urmă, având în vedere că regele a cedat aceste teritorii, persoanele reginei Tişa-Lim vor trebui să-l aprovizioneze pe suveranul (Eblei).

(după Giovanni Pettinato, Ebla, una ciudad olvidada.Arqueologia e historia, Madrid, 2000, p. 364.)

I. 3. Tratatul dintre Ebla şi Assur (MEE 1, nr. 1859)

Introducere

Prima secţiune

Oraşul ... şi coloniile (sale) lui comerciale vor aparţine suveranului Eblei; oraşul Kablul şi coloniile (sale) comerciale vor aparţine suveranului Eblei; oraşul Za'ar din UziladuKablul şi coloniile (sale) comerciale vor aparţine suveranului Eblei; oraşul Guttanum şi coloniile (sale) comerciale vor aparţine suveranului Eblei;supuşii suveranului Eblei care se găsesc în toate centrele comerciale (amintite) sunt subiecţii jurisdicţiei suveranului Eblei, (în timp ce) supuşii suveranului din Assur sunt subiecţi ai jurisdicţiei suveranului din Assur.

1

A doua secţiune

Oraşul Karkemiş aparţine (suveranului Eblei); oraşul Tinnu şi coloniile (sale) comerciale aparţin suveranului Eblei; oraşul Arga aprţine suveranului Eblei; oraşul Lada'inu aparţine suveranului Eblei; oraşul Irrulaba aparţine suveranului Eblei; [oraşul ...] aparţine suveranului Eblei; oraşul Dazaba aparţine suveranului Eblei; oraşul Garamu aparţine suveranului Eblei; oraşul Radda'a şi coloniile (sale) comerciale aparţin suveranului Eblei; oraşul Alaşune aparţine [suveranului Eblei]; oraşul Ra'aş aparţine suveranului Eblei; oraşul 'Adu aparţine suveranului Eblei; oraşul Igi aparţine suveranului Eblei; supuşii suveranului Eblei care se găsesc în toate centrele comerciale (amintite) (din acest) al doilea (grup) sunt subiecţi ai jurisdicţiei suveranului Eblei, (în timp ce) supuşii [suveranului din Assur sunt subiecţi] ai jurisdicţiei suveranului din Assur.

Articolele tratatului

1. Dublă impozitare a cetăţenilor din Assur şi Ebla:Dacă este vorba despre un cetăţean din Assur, acesta va plăti un tribut Eblei; dacă este vorba despre un cetăţean din Assur, acesta [va plăti un tribut] regatului Assur; [dacă este vorba despre un cetăţean din Ebla], acesta va plăti un tribut regatului Assur; dacă este vorba despre un cetăţean din Ebla, acesta va plăti un tribut Eblei;2. Impozitarea paznicilor, prefecţilor şi mesagerilor:Dacă este vorba despre unul dintre cei 10 paznici acesta va da ca taxă 50 oi; prefectul casei [...]; (dacă este vorba despre) un mesager, acesta trebuie să aducă un corn de bou şi lemn de mane.3. Aprovizionarea mesagerilor Eblei din partea Assur-ului:În cazul în care mesagerii care au întreprins o călătorie de 20 de zile şi au epuizat proviziile pentru şedere, tu trebuie, cu amabilitate, să procuri provizii pentru şedere, colonia comercială, preţul pieţei [...]; în cazul în care şeful coloniei comerciale a făcut să dispară bunurile intrate, atunci, ca dovadă a nevinovăţiei, va ridica un corn de bou şi lemn de mane, (şi mai mult decât atât) va aduce boi şi oi; în cazul în care mesagerii au primit raţiile, atunci tu nu trebuie să procuri provizii pentru întoarcere.4. Reglementarea circulaţiei mesagerilor asirieni:Dacă [ai o dispoziţie...], suveranul Eblei o va lua în considerare; dacă (în schimb) nu ai nici o dispoziţie (în legătură cu asta), atunci (pe baza) pactului, mesagerii suveranului Assurului pot circula liber; în cazul în care nu este destulă apă pentru săteni, (pa baza) pactului [...].5. Dispoziţii cu privire la bunurile comerciale:În cazul în care [şeptelul de bovine] nu a crescut şi ţara, nu din cauza mea, a suferit din această cauză, este necesar atunci să se facă ca bovinele să crească în număr; darurile ţării...6. Predarea tributurilor acreditate:Dacă un asirian, suveranul, (pe baza) pactului [...]; în cazul în care... a primit, şi nu cere în totalitate tributul, tu, (pe baza) pactului, îl vei aduce în totalitate.7. Aducerea bunurilor cumpărateÎn cazul în care un bun cumpărat pentru Ebla se găseşte în mâinile lui Assur [...][...], atunci acesta trebuie retrocedat în mâinile Eblei; agentul comercial nu trebuie dus la Lu'atim, agentul comercial trebuie să facă ca cineva să-l ducă funcţionarului-Tir...[...]; dacă prefectul case-i nu-l va preda suveranului (Eblei), atunci, (pe baza) pactului, va plăti un tribut la frontieră.8. Penalizare în cazul pierderii de bunuri comerciale:Dacă funcţionarul-Wedum face ca tributurile plătite să dispară, atunci Ebla...[...], ţara...poarta (va răspunde) pentru purtătorii de măciuci, (şi aceştia vor răspunde) pentru suveranii lor.9. Dispoziţii cu privire la circulaţia mesagerilor:

2

Aşa vorbeşte suveranul Eblei Assurului: Nu va exista circulaţie a mesagerilor în ţară; tu (pe baza) pactului, [nu vei autoriza nici o circulaţie a mesagerilor]; (numai) eu emit ordine cu privire la traficul comercial.10. Restricţii ulterioare traficului comercial:Aşa vorbeşte suveranul Eblei Assurului: Oraşele Kakmium, Haşuvan şi Irar au fost distruse, fraţii lor nu le-au reconstruit în două zile, în trei zile, [...]; traficul comercial (cu aceste oraşe) îl va organiza prefectul casei, (tu), (pe baza) tratatului, nu vei putea organiza nici o călătorie cu scop comercial.11. Solidaritatea aliaţilor şi a Assurului cu Ebla:(Dacă) cineva a auzit cuvinte rele (contra Eblei) atunci agentul comercial trebuie să întreprindă imediat o călătorie lungă; înainte de a se odihni [vreau] să primesc [mesajul corespunzător]; (dacă) tu, auzind cuvinte rele, (pe baza) pactului nu te vei grăbi să-l trimiţi aici pe agentul comercial, atunci între Ebla şi Assur va exista trafic comercial, în timp ce între Assur şi Ebla nu va exista trafic comercial; Assur...mari bărci...[...], primeşte ceea ce este destinat exportului la preţul pieţei. Ce face ca negustorul să se întoarcă din Ebla la Assur? Ce face ca negustorul din Assur să se întoarcă la Ebla? Zeii Eblei şi Assurului sunt artizanii acesteia.12. Tributul anual pentru Ebla:[...]; în fiecare an trebuie să predea un bou şi un berbece; dacă din întâmplare el nu îl predă, atunci (tu), (pe baza) tratatului, (îţi vei asuma pentru el această responsabilitate) în luna Isi.13. Dispoziţii generale pentru darurile oferite persoanelor:Dacă un eblait se bate cu un asirian şi acesta moare, atunci el va da ca răscumpărare 50 de berbeci; (dacă un asirian se bate cu un eblait) şi acesta moare, atunci el va da ca răscumpărare 50 de berbeci; dacă în schimb îl loveşte cu un pumnal amorit sau cu băţ şi acesta moare...14. Dispoziţii cu privire la bunurile pierdute şi găsite:Dacă s-a pierdut un bou sau un animal Ignita, atunci este proprietatea zeilor; dacă oi ale coloniei comerciale sau oi pierdute [...], [...] (dacă) a dat o lance de lemn-geştin kur şi 2 sceptre pe care le-a primit, atunci colonia comercială va preda 12 oi din excedentul propriu.15. Eliberarea cetăţenilor din Assur, vânduţi ca sclavi în Ebla:(Dacă) Ebla a primit ca sclavi un cetăţean sau o cetăţeană din Assur şi Assur [solicită] casei din Ebla [eliberarea sa], atunci Ebla va elibera sclavii şi sclavele, (dar Assur) va trebui să dea pe post de (contra)valoare 50 de berbeci (Eblei).16. Responsabilităţile guvernatorului coloniei comerciale în cazul furturilor:Dacă taxa este furată în trecerea sa prin colonia comercială, atunci guvernatorul centrului comercial va presta jurământ; poarta va trebui compensată cu [...]; (în cazul în care)Ebla a pus stăpânire cu forţa [pe un bou] sau un animal Iginita pe care l-a cumpărat Assur, atunci funcţionarul-Tir va face ca Assur să obţină 20 de oi (şi) Ebla va adăuga 10 oi din cele capturate între oile pierdute.17. Penalizări pentru bunurile în stare proastă:[Dacă tu], (împotriva prevederilor) pactului, [ai procurat] apă rea, (sau) dacă prefectul casei a primit din ţară pentru casa Eblei ulei rău şi apă rea, atunci tu, din cauza apei rele şi a uleiului rău va trebui să plăteşti un impozit mai mare.18. Responsabilităţi juridice:[...]dispoziţiile cu privire la oameni, dispoziţiile cu privire la sate sunt emise de prefectul casei, (dispoziţiile) cu privire la asirieni se emit (pe baza) pactului; Assur; (dacă) are loc o predare, atunci se prestează jurământ la frontiera Eblei. [...] (în cazul în care) nu există o dispoziţie specifică cu privire la ţarc, o dispoziţie cu privire la poartă, o dispoziţie cu privire la centrul comercial, etc., atunci eblaitul şi asirianul vor petrece noaptea în casa (Eblei); în zori, prefectul casei va convoca o comisie, şi dacă casa nu emite un verdict, atunci va trebui să se plătească [...] ca multă.

3

19. Adulter şi seducţie:Dacă cineva se culcă cu femeia altui bărbat, va trebui să dea (ca răscumpărare) o ţesătură - Ib amestecată şi o pătură; dacă este vorba despre o virgină, atunci se va examina cu atenţie comportamentul său şi (se vor asculta) declaraţiile celor doi (inculpaţi) şi el o va lua de soţie; dacă virgina [...].20. Proprietatea bunurilor negustorilor:...negustorul, darurile tatălui, ...a primit, orice s-ar întâmpla...va fi retrocedată.21. Interdicţie ca Assur să îşi însuşească bunurile mesagerilor:Aşa vorbeşte suveranul Eblei Assurului: În cazul în care mesagerii mor (pe parcursul călătoriei), centrul comercial..., (bunurile sale) nu trebuie atinse; argintul, boii, oile, fiul fiica, soţia, ţesăturile nu trebuie confiscate şi tu nu trebuie să devii stăpânul lor; de fapt se stabileşte ca eu să primesc bunurile oamenilor morţi, ca eu să primesc argintul, boii şi oile.

Formula de blestem

În cazul în care (suveranul din Assur) se comportă rău, zeul soarelui, zeul furtunii şi zeiţa dragostei, care sunt martori vor împrăştia cuvântul lui în stepă; pentru mesagerii lui care pleacă la drum să nu aibă apă. Nu vei avea o locuinţă stabilă, dar (pentru a avea) va trebui (pe baza pactului) să întreprinzi o călătorie de pedeapsă.

(după Giovanni Pettinato, Ebla, una ciudad olvidada.Arqueologia e historia, Madrid, 2000, p. 364-367.)

I. 4. Inscripţie a regelui Enmetena din Lagaş (La 5.1)

Enlil, regele tuturor ţinuturilor, tatăl tuturor zeilor, prin ordinul său ferm, a fixat graniţa dintre zeii Ningirsu şi Şara. Mesalim, regele Kiş-ului, la ordinul zeului Iştaran, a întins sfoara de măsurat pe câmp şi a ridicat acolo un monument.

Uş, conducătorul Umei, a acţionat arogant; a sfărâmat acel monument şi a mărşăluit către districtul Eden al Lagaşului.Zeul Ningirsu, războinicul zeului Enlil, la comanda corectă a acestuia, a făcut război cu Uma. La comanda zeului Enlil, şi-a aruncat plasa sa mare de război peste ea şi a ridicat movile funerare în Eden.

Eanatum, conducătorul Lagaşului, unchiul lui Enmetena, conducătorul Lagaşului, a fixat graniţa împreună cu Enakale, stăpânul Umei. A făcut canalul de graniţă să se extindă de la canalul Nun până în districtul Gu’edena; a lăsat 1290 de metri lungime din câmpul lui Ningirsu, sub controlul Umei şi a stabilit un câmp în afara proprietăţii. La acel canal a inscripţionat şi a ridicat monumente şi a restaurat monumentul lui Mesalim, dar nu a traversat în districtul Eden al Umei. Pe digul de graniţă al zeului Ningirsu numit Namnundakigara a construit un altar zeului Enlil, un altar zeiţei Ninhursag, un altar zeului Ningirsu şi un altar zeului Utu.

Conducătorul Umei a putut consuma 518.400 litri (1 gur) de orz al zeiţei Nanşe şi al zeului Ningirsu ca împrumut cu dobândă. A adus dobândă. Dobânda a sporit la 447.897.600.000.000.000 litri. Pentru că nu putea da înapoi orzul, Urluma, conducătorul Umei, a deviat apa din canalul de hotar al zeului Ningirsu şi din canalul de hotar al zeiţei Nanşe. A dat foc şi a distrus monumentele, a distrus altarele zeilor care au fost construite pe digul Namnundakigara. A recrutat din ţinuturi străine şi a traversat canalul de hotar al zeului Ningirsu prin partea de sus.

Enanatum, conducătorul Lagaşului, s-a bătut cu el în câmpul Ugiga, câmpul iubit al zeului Ningirsu. Enmetena, iubitul fiu al lui Enanatum, l-a învins. Urluma a scăpat, dar a fost omorât în Uma. Măgarii săi, 60 de echipaje, i-a abandonat pe malul canalului Lummagirnunta

4

şi a lăsat oasele supuşilor săi presărate pe districtul Eden. El a ridicat movile funerare în cinci locuri.

În acel timp Il, fiind administrator al templului din Zabalam, s-a retras din Girsu la Uma. A luat conducerea Umei pentru el. A deviat apa canalului de hotar al zeului Ningirsu şi a canalului de hotar al zeiţei Nanşe, la digul zeului Ningirsu, către malul râului Tigris, în regiunea oraşului Girsu, digul Namnundakigara al lui Enlil, Enki şi Ninhursag. A plătit numai 18.662.400.000.000 litri din orzul Lagaşului.

Când, din cauza acestor canale de hotar, Enmetena, conducătorul Lagaşului, a trimis reprezentanţi la Il, conducătorul Umei, Il, conducătorul Umei, hoţul de câmpuri, vorbind cu ostilitate, a spus:”Canalul de hotar al zeului Ningirsu şi canalul de hotar al zeiţei Nanşe sunt ale mele! Le voi seca de la Antasur până la templul Dimgalabzu”, a spus. Dar zeul Enlil şi zeiţa Ninhursag nu i-au permis să facă asta.

Enmetena, conducătorul Lagaşului, al cărui nume a fost ales de către zeul Ningirsu, la comanda dreaptă a zeului Enlil, la comanda dreaptă a zeului Ningirsu şi la comanda dreaptă a zeiţei Nanşe, a construit canalul de hotar de la râul Tigris până la canalul Nun. A construit fundaţiile digului Namnundakigara din piatră pentru el şi i l-a dat înapoi lui Ningirsu, stăpânul care îl iubeşte şi zeiţei Nanşe, stăpâna care îl iubeşte.

Enmetena, stăpânul Lagaşului, căruia zeul Enlil i-a dat sceptrul, zeul Enki i-a dat înţelepciune, conducător al zeului Ningirsu, care îndeplineşte ordinele zeilor, fie ca zeul său personal Şulmuşpa să stea pentru totdeauna în faţa zeului Ningirsu şi a zeiţei Nanşe pentru viaţa lui Enmetena.

Dacă conducătorul Umei traversează canalul de hotar al zeului Ningirsu şi canalul de hotar al zeiţei Nanşe ca să ia câmpuri prin forţă, fie că este conducătorul Umei sau alt conducător, fie ca Enlil să-l distrugă! Fie ca zeul Ningirsu după ce aruncă peste el marea lui plasă de război, să-l zdrobească cu mâinile şi picioarele sale puternice! Fie ca oamenii din oraşul său, după ce s-au revoltat împotriva sa, să îl omoare în oraşul său!

(după Mark W. Chavalas (ed.), The Ancient Near East: Historical Sources in Translation, Blackwell Publishing, p. 14-15.)

I. 5. Inscripţie a regelui Enanatum din Lagaş

Pentru zeul Hendursag, vestitor şef al Abzu, Enanatum, conducătorul Lagaşului, binecuvântat de zeul Enlil, hrănit cu lapte sănătos de zeiţa Ninhursag, ales în inima zeiţei Nanşe, reprezentant al zeului Ningirsu, chemat într-adevăr de zeiţa Inanna, binecuvântat de zeul Hendursag, fiu născut de zeul Urukului, fiul lui Akurgal, conducătorul Lagaşului, iubitul frate al lui Eanatum, conducătorul Lagaşului, când a construit Ibgal (Marele Oval) pentru zeiţa Inanna a făcut Eanna mai înalt decât templele din toate celelalte ţinuturi pentru ea şi l-a decorat pentru ea cu aur şi argint.

Când a construit palatul său al incintei sacre pentru zeul Hendursag şi l-a decorat pentru el cu aur şi argint, când a reparat templul pentru zeul Nindar, când a construit giguna pentru zeul Ninmuibar şi zeiţa Ninmarki, când a construit palatul oraşului Urukar pentru zeul Urukarului şi l-a decorat pentru el cu aur şi argint, când a construit Esagub pentru zeiţa Amageştinana, când a construit o fântână din cărămizi arse pentru ea şi a ridicat…, când a construit Eşdugru pentru zeul Ningirsu…

LacunăCând zeul Enlil, pentru zeul Ningirsu a luat Gu’edena din mâinile Ummei şi a

umplut mâinile lui Enanatum cu ea, Urlumma, conducătorul Ummei, a angajat mercenari din ţinuturi străine şi a traversat canalul de graniţă al zeului Ningirsu şi a spus: „Oraşul Antasura

5

este al meu! Îi voi exploata beneficiile! Eanatum l-a aşteptat pe Urlumma la Du’urgiga. Zeul Ningirsu a vorbit…supărat: „Urlumma, conducătorul Ummei, a spus „Oraşul Antasur este al meu!” şi a mărşăluit în oraşul Eşaniga. Nu trebuie să se revolte împotriva lui Enanatum, puternicul meu bărbat!”

Enanatum l-a zdrobit pe Urlumma, conducătorul Ummei, până la Ekisura, (canalul de graniţă) al zeului Ningirsu. L-a urmărit în…din Lummagirnunta. Enanatum l-a pus pe Urlumma să jure. Enanatum, care a construit templul zeului Hendursag, zeul său personal este Iulmuipa.

El (Enanatum) a inscripţionat acest text pe un stindard de aramă şi pe o „oaie” a stindardului de aramă, fixat pe lemn, aparţinând zeului Hendursag.

Iulmuipamenzienmetena a verificat inscripţia.El (Hendursag) este proprietarul stindardului.

(după The Royal Inscriptions of Mesopotamia, Presargonic period (2700-2350 BC), p. 170-173.)

I. 6. Inscripţie despre Sargon în copie târzie

Sargon, regele Akadului, reprezentantul lui Ishtar, regele universului, unsul lui An, regele ţinutului, guvernatorul lui Enlil. A învins Uruk în bătălie şi a bătut cincizeci de guvernatori şi oraşul cu măciuca zeului Ilaba. Şi i-a distrus fortăreaţa şi l-a capturat în bătălie pe Lugalzagesi, regele din Uruk. L-a dus la poarta lui Enlil într-o plasă.

Sargon, regele Akadului, a învins Ur în bătălie şi a bătut oraşul şi i-a distrus fortăreaţa.

L-a bătut pe Eninmar şi i-a distrus fortăreaţa. I-a bătut teritoriile şi Lagaşul până la mare.

Şi-a spălat armele în mare.A învins Uma în bătălie şi a bătut oraşul şi i-a distrus fortăreaţa. Sargon, regele ţinutului, căruia Enlil nu i-a dat rival, lui i-a dat marea de sus şi de

jos. Într-adevăr, locuitorii Akadului guvernează de la Marea de Jos până la Marea de Sus. Mari şi Elam stau înaintea lui Sargon, regele ţinutului. Sargon, regele ţinutului, a refăcut teritoriul Kişului şi i-a făcut să-l ocupe.

Cine va îndepărta această inscripţie, fie ca Enlil şi Şamaş să-i dezrădăcineze fundaţiile şi să-i şteargă sămânţa... Oricine nu va lua în seamă această statuie, fie ca Enlil să nu-l ia în seamă. Fie ca el să-i distrugă arma. Fie ca el să nu stea în faţa lui Enlil.

Această inscripţie a fost scrisă pe soclu, în faţa lui Lugalzagesi.

(după Mark W. Chavalas (ed.), The Ancient Near East: Historical Sources in Translation, Blackwell Publishing, p. 18.)

I. 7. Inscripţie despre Sargon în copie târzie

…Sargon, regele din Kiş, a fost învingător în 34 de campanii şi a demantelat toate oraşele până la ţărmul mării. A făcut să ancoreze la cheiul Akadului corăbii din Meluhha, corăbii din Magan şi corăbii din Tilmun. Sargon, regele, s-a prosternat în rugăciune în faţa lui Dagan în Tutul şi el i-a dat Regiunea de Sus, Mari, Iarmuti, Ebla, până la Pădurea de Cedru şi Munţii de Argint. Enlil nu a lăsat pe nimeni să i se opună lui Sargon, regele. 5400 de soldaţi mâncau zilnic în prezenţa sa.

Fie ca Anu să distrugă numele şi Enlil să elimine urmaşii, Inana să…celui care distruge această inscripţie.

6

Inscripţie pe o statuie al cărei piedestal nu este inscripţionat.

(după James B. Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1969 p. 268.)

7

II. PERIOADA 2112-2004 Î. CHR.

II. 1. Victoria lui Utu-hegal

Enlil regele tuturor ţinuturilor, l-a investit pe Utu-hegal, puternicul om, marele rege din Unug, regele celor patru colţuri ale pământului, regele ale căror ordine nu pot fi contramandate, cu ştergerea numelui de Guti, şarpele cu colţi de la munte, care a acţionat cu violenţă împotriva zeilor, care a dus în ţinuturi străine regalitatea Sumerului, care a umplut Sumerul de ticăloşie, care a luat soţiile de la cei căsătoriţi şi copii de la părinţi, care a făcut obişnuite ticăloşia şi violenţa.

A mers la doamna sa, Inana, şi s-a rugat ei: "Doamna mea, leoaică în luptă, care loveşte ţinuturile străine, Enlil m-a investit cu aducerea înapoi a regalităţii în Sumer. Fie ca tu să fii ajutorul meu!"

Trupele duşmane s-au aşezat peste tot. Tirigan, regele gutilor ............... gurile canalelor. Nimeni nu a ieşit din oraşul său să-l înfrunte; ocupase deja ambele maluri ale Tigris-ului. În sud, în Sumer, a blocat apa din câmpuri, în ţinuturile înalte au închis drumurile. Din cauza lui iarba a crescut înaltă pe drumurile din ţinut.

Dar regele, investit cu puterea lui Enlil, ales de Inana cu ........... Utu-hegal, puternicul om, a ieşit din Unug pentru a-l înfrunta şi şi-a făcut tabără la templul lui Işkur. El a adresat următorul discurs cetăţenilor acestui oraş: "Enlil mi-a dat Gutium mie şi doamna mea Inana va fi ajutorul meu! Dumuzid-ama-ušumgal-ana a declarat "Aceasta este problema mea!" şi l-a repartizat pe Ghilgameş, fiul lui Ninsumun, mie, ca poliţist." Cetăţenii din Unug şi Kulaba s-au bucurat şi l-au urmat într-un suflet. Şi-a aliniat trupele de elită.

După ce a plecat de la templul lui Işkur, în cea de-a patra zi a făcut tabără la canalul Naĝsu Surungal şi în cea de-a cincea zi a făcut tabără la altarul de la Ili-tappe. I-a prins pe Ur-Ninazu şi Nabi-Enlil, generali ai lui Tirigan, trimişi ca mesageri în Sumer şi i-a pus în cătuşe.

După ce a plecat de la altarul de la Ili-tappe, în ce-a de-a şasea zi a campat la Karkara. A mers la Işkur şi s-a rugat lui: "O, Işkur, Enlil mi-a dat arme, fie ca tu să fii ajutorul meu!" În mijlocul nopţii ......... a plecat şi deasupra Adabului a mers la Utu care răsare şi s-a rugat lui: "O, Utu, Enlil mi-a dat Gutium mie , fie ca tu să fii ajutorul meu!" A întins o capcană acolo, în spatele gutilor. Utu-hegal, puternicul om, i-a învins pe generalii lor.

Atunci, Tirigan, regele din Gutium a fugit singur pe jos. S-a crezut în siguranţă în Dabrum, unde a fugit să-şi salveze viaţa; dar pentru că oamenii din Dabrum ştiau că Utu-hegal era un rege investit cu puterea lui Enlil, nu l-au lăsat pe Tirigan să plece, şi un trimis al lui Utu-hegal l-a arestat pe Tirigan împreună cu soţia şi copiii lui în Dabrum. I-au pus cătuşe şi l-au legat la ochi. În faţa lui utu, Utu-hegal l-a făcut să stea la picioarele sale şi şi-a pus piciorul pe gâtul său. A făcut ca Gutium, şarpele cu colţi de la munte să bea din nou din crevasele, el, ......., el ........., el ............ şi el..........A adus înapoi regalitatea în Sumer.

(după http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.6#)

8

III. PERIOADA 2004-1595 Î. CHR.

III. 1. Scrisoare de la La'um către Zimri-Lim (ARM II no. 76)

Îi spun stăpânului meu, astfel spune La’um, supusul tău: Am mers să mâncăm cu Hammurabi şi am intrat în curtea palatului. Zimri-Addu, Yarim-Addu şi eu, nouă tuturor celor trei ni s-a dat o robă, în timp ce oamenilor din Yamkhad care au mers cu noi li s-a dat câte o robă. Din moment ce i-a îmbrăcat pe toţi oamenii din Yamkhad, în timp ce nu i-a îmbrăcat pe secretarii care îl servesc pe stăpânul meu, i-am spus lui Sin-bel-aplim (ministrul afacerilor externe al lui Hammurabi) în numele lor : “De ce ne-ai separat ca şi cum am fi fii de porci? Ai cui supuşi şi secretari suntem noi? Suntem supuşii unui rege de prim rang. De ce creezi duşmănie între stânga şi dreapta? Asta i-am spus lui Sin-bel-aplim.

M-am certat cu Sin-bel-aplim şi secretarii stăpânului meu s-au enervat şi au părăsit curtea. Ei au povestit această întâmplare lui Hammurabi şi el le-a dat tuturor robe. După ce s-au îmbrăcat, Tab-eli-matim şi Sin-bel-aplim mi-au reproşat şi mi-au spus acestea: “Asta vă spune Hammurabi: ‘Din zori mă enervaţi. Sunteţi în măsură să decideţi în legătură cu îmbrăcămintea din palatul meu? Îmbrac pe cine îmi place şi nu îmbrac pe cine nu îmi place. Niciodată nu voi mai îmbrăca simpli mesageri cu ocazia unei mese.’” Stăpânul meu trebuie să ştie că acestea sunt lucrurile pe care le-a spus Hammurabi.

(după Marc Van De Mieroop, King Hammurabi of Babylon, Blackwell Publishing, 2005, p. 117.)

III. 2. Scrisoare de la Yarim-Addu către Zimri-Lim (ARM XXVI/2 no. 372 rând. 3–26).

I-am scris stăpânului meu despre instrucţiunile emise de Hammurabi în legătură cu conducătorul din Eshnunna . . . Când Hammurabi era în oraşul Borsippa, mesagerii stăpânului din Eshnunna au venit la el , dar nu i-a primit imediat. Abia în a doua zi s-au întâlnit cu el. După ce i-a făcut să mai aştepte încă o noapte, a răspuns documentului lor. I-a dat instrucţiuni lui [Sin- ], fiul lui Kakkarukkum şi Mar[duk-mushallim, fiul lui] şi i-a trimis împreună cu aceştia. Au luat cu ei o tăbliţă mică (adică ciorna tratatului) şi îl vor convinge pe conducătorul Eshnunnei să o accepte. […] va merge şi Hammurabi o va accepta. După ce vor accepta tăbliţa mică, Hammurabi va trimite o tăbliţă mare, adică tăbliţa tratatului, conducătorului Eshnunnei şi îl va face să jure în conformitate cu ea. Conducătorul Eshnunnei va trimite tăbliţa mare , tăbliţa tratatului, înapoi lui Hammurabi şi vor pune bazele unei alianţe. Alianţa dintre Hammurabi şi conducătorul Eshnunnei este încheiată sau va fi foarte curând, aceasta este sigur. În acest moment răspunsul la misiunea diplomatică a lui Sin-[ ] şi Marduk-mushallim nu a ajuns încă din Eshnunna. Nu pot să-i raportez nimic despre asta stăpânului meu. După această scrisoare îi voi scrie stăpânului meu toate noutăţile care vor ajunge la mine din Eshnunna.


III. 3. Scrisoarea unui general din Mari către Zimri-Lim (ARM XIV no. 104).

Din momentul în care armata a ajuns la Razama, oamenii din oraş au organizat un atac în afara zidurilor şi au omorât 700 de soldaţi elamiţi şi 600 de soldaţi din Eshnunna. După ce au fost izolaţi zece zile , bătrânii oraşului au ieşit şi i-au spus lui Atamrum: “Vrem pace. Dacă soldaţii tăi mută tabăra la o distanţă de cinci kilometri, îţi vom plăti argint.” El le-a

9

răspuns după cum urmează: “Probabil vă imaginaţi aşa: Să facem o propunere falsă ca să părăsească tabăra şi se vor încheia problemele regiunii Ida-Maras (regiunea oraşului Razama). Dacă într-adevăr vă interesează pacea, de ce nu a ieşit Sharriya însuşi? Plecaţi şi fortificaţi-vă oraşul!” Oamenii din oraş i-au răspuns aşa: „Acest oraş îi aparţine lui Zimri-Lim şi armata noastră permanentă este cu el. Nu încercaţi să faceţi nimic până când stăpânul acestui oraş nu se întoarce.”

Sharriya şi-a luat măsuri de precauţie şi a organizat apărarea. Mai mult, a continuat să organizeze atacuri în afara zidurilor şi să omoare soldaţi din Eshnunna. Dar Atamrum era pe cale să construiască o rampă de atac care se apropia de oraş. Când partea din faţă a rampei a ajuns în punctul în care zidul exterior se întâlneşte cu panta, locuitorii au întărit zidul la stânga şi la dreapta rampei, în timp ce atacatorii treceau prin zid. Când era încă noapte, locuitorii au urcat prin spărtură pe rampă, au atacat prin surprindere şi au omorât jumătate din atacatori. Le-au luat lăncile şi scuturile de bronz şi le-au ascuns în oraş. Locuitorii oraşului se gândeau numai la stăpânul meu.

Apoi Atamrum a născocit următorul truc. A dat suliţe de bronz la treizeci de vagabonzi şi a încercat să intimideze oraşul spunând: “De ce nu încetaţi a vă gândi la Zimri-Lim. Nu vedeţi că sodaţii lui sunt printre atacatori?” Ei au răspuns: Aceia sunt vagabonzi pe care i-ai înarmat tu. În cinci zile vei vedea armata adevărată cu Zimri-Lim în fruntea ei.”

Zvonul că stăpânul meu va veni a ajuns la armata elamită. În timpul primei gărzi au intrat în stare de alertă de două ori. Au mai spus:”Zi şi noapte apa trebuie adusă pentru soldaţi de la zece kilometri. Cine dintr-o armată de două trei mii de oameni poate evita uciderea celor care aduc apa când locuitorii oraşului organizează atacuri în afara zidurilor şi omoară soldaţi?” Aceşti soldaţi sunt în stare de alertă în tabăra lor şi se tem foarte tare de stăpânul meu. Fie ca stăpânul meu să se grăbească şi să salveze oraşul!


III. 4. Scrisoare către Zimri-Lim (ARM XXVI/2 no. 384).

Hammurabi a replicat: “Cui am dat eu soldaţi? Spune-mi. Spune-mi.” A repetat întrebarea de cinci sau şase ori şi i-a obligat să spună: “I-ai dat soldaţi lui Atamrum.” Şi Hammurabi a răspuns: “Ce soldaţi i-am dat lui Atamrum? I-am trimis numai trei sau patru sute de oameni.”

Hammurabi a spus: “Trebuie să ai şi alte veşti.” Ei au spus: “Nu. Nu ascundem nici un mesaj secret, pe care să-l fi trimis supusul tău. Nu ne răni. Stăpânul nostru e ca un preş sub picioarele tale. Chiar dacă şi alţi regi te onorează, nici unul nu îţi scrie asemenea mesaje de supunere.” Când mesagerii lui Ishme-Dagan i-au spus asta, Hammurabi a răspuns: „Cum nu vreţi să vă încheiaţi mesajul, supusul meu care a venit cu voi va face acest lucru.” Aşa că Hammurabi a făcut să fie adus supusul său, care venise cu ei. După ce a repetat raportul pe care l-au oferit mesagerii lui Ishme-Dagan, l-a completat: „Mă pui să-i scriu lui Zimri-Lim ca şi cum aş fi fiul său, dar nu este el supusul meu? Nu stă pe un tron mai înalt, aşa că nu mă adresez lui cu salutări mai respectuoase.”

Când Hammurabi a auzit acestea, a strigat: „Ce scandal!” Mesagerii lui Ishme-Dagan au negat mesajul: „Nouă nu ni s-a dat un asemenea mesaj.” După ce am plecat, Ili-ite, un supus al lui Ishme-Dagan a venit la noi şi a spus: „Acest mesaj nu a fost trimis în legătură cu stăpânul meu Zimri-Lim, ci în legătură cu Atamrum.” Hammurabi a spus mesagerilor lui Ishme-Dagan: „Regii din Subartu l-au denunţat pe stăpânul vostru şi i-am scris aşa: ‚Regilor care îmi scriu ca unui tată, trebuie să le scrii ca unor fraţi. Lui Zimri-Lim, care îmi scrie ca un frate, tu trebuie să scrii ca un fiu’. E ceva greşit în ceea ce am scris?”

10

(după Marc Van De Mieroop, King Hammurabi of Babylon, Blackwell Publishing, 2005, p. 59-60.)

III. 5. Scrisoare către Zimri-Lim (ARM XXVI/2 no. 468 rândurile 6–26).

Misiunea stăpânului meu merge bine. Am ajuns la Babylon şi i-am relatat lui Hammurabi mesajul pe care mi l-a dat stăpânul meu. Era bucuros şi a declarat: „Zimri-Lim trebuie să-mi fi trimis aceste cuvinte la comanda unui zeu. Acum că eu, Zimri-Lim şi Yarim-Lim am încheiat o alianţă şi ne-am unit forţele, nici un inamic sau duşman nu poate face nimic şi vom înlătura strânsoarea duşmanului din acest ţinut.” Asta a spus Hammurabi şi alte lucruri şi era bine dispus. I-am spus tot ce am putut pentru a-l face să se simtă bine şi l-am bucurat cu cuvintele mele.

A doua zi i-am adus tăbliţa tratatului pe care a rezumat-o stăpânul meu. A ascultat-o, dar când Hammurabi a auzit ce era în tratat despre Yumahammu, Hit şi Yabliya a spus: „De ce crează Zimri-Lim dificultăţi, în ciuda cuvintelor sale bune? De ce scrie oraşele Yumahammu şi H it pe tăbliţa tratatului şi mi-o trimite?” Am răspuns: „Niciodată stăpânul meu nu ridicat pretenţii în legătură cu ceva ce nu îi aparţinea.”

[…]„Scoate Hit din textul tratatului, astfel încât să pot jura pe el. Apoi mergi la armata ta

şi începe campania. După ce ţelul nostru va fi atins, regii egali cu noi vor veni şi vor judeca această cauză. Voi accepta verdictul lor.”

Asta mi-a spus şi eu am răspuns: „Stăpânul meu a adunat pentru tine ajutorul întregii ţări şi a plecat împotriva duşmanului malefic, care te-a înconjurat, pentru a-l înfrânge şi pentru a îndepărta strânsoarea din ţinutul Akkadului. În schimbul lucrurilor bune pe care stăpânul meu le-a făcut, retrage-ţi pretenţiile în legătură cu oraşele care aparţin stăpânului meu şi jură pe zeul râului. Fă-i o favoare şi când toate acestea se vor sfârşi cu bine nu mai adu în discuţie acest motiv de neînţelegere şi nu mai începe necazurile.”

A răspuns: „Ţi-am împărtăşit grijile mele…De ce vreau Hit? Puterea ţării tale stă în catâri şi care. Puterea ţării mele stă în corăbii. Exact din acest motiv vreau într-adevăr bitumul şi răşina din acel oraş. Ce alt motiv aş avea să vreau oraşul de la el? În schimbul oraşului Hit, voi asculta tot ce îmi cere Zimri-Lim.

(după Marc Van De Mieroop, King Hammurabi of Babylon, Blackwell Publishing, 2005, p. 70-71.)

III. 6. Tratat încheiat între Hammurabi din Babylon şi Zimri-Lim din Mari

Hammurabi, fiul lui Sin-mubalit a jurat pe zeul Şamaş al cerului, stăpân al pământului şi pe zeul Adad al cerului, stăpânul deciziilor. Începând cu această zi, pentru cât timp voi trăi, voi fi în război cu Siwe-palar-huppak. Nu voi primi supuşi sau mesageri de la el şi nu îi voi trimite. Nu voi face pace cu Siwe-palar-huppak fără aprobarea lui Zimri-Lim, regele statului Mari şi al ţinuturilor tribale. Dacă mă voi gândi să fac pace cu Siwe-palar-huppak, mă voi sfătui cu Zimri-Lim, regele statului Mari şi al ţinuturilor tribale, pentru a afla dacă ar trebui să nu fac pace. Vom face pace cu Siwe-palar-huppak numai împreună. Cu cinste şi sinceritate jur acest legământ zeilor mei, Şamaş şi Adad, în faţa lui Zimri-Lim, fiul lui Yahdun-Lim, regele statului Mari şi al ţinuturilor tribale.


11

III. 7. Scrisoarea unui negustor asirian (TC 3/I, 17)

Astfel vorbeşte Puzur-Aşur. Îi spune lui Waqartum: Ashur-idi iţi aduce sub sigiliul meu o mină de argint - taxă adăugată separat, plată suplimentară efectuată. [În legătură cu] ţesătura fină pe care mi-ai trimis-o: trebuie să faci ţesături similare şi să mi le trimiţi prin Ashur-idi, şi am să-ţi trimit jumătate de livră de argint [pe bucată]. Una dintre părţi să fie pieptănată, dar nu tunsă: trebuie să fie deasă. Compară cu ţesăturile pe care mi le-ai trimis mai demult, trebuie să foloseşti o livră de lână în plus pentru fiecare bucată de ţesătură, dar trebuie să fie în continuare fine! Cealaltă parte a ţesăturii trebuie să fie uşor pieptănată: dacă arată în continuare păroasă trebuie să fie tunsă scurt, ca ţesătura kutānu. În ceea ce priveşte ţesătura abarnê [numită după un loc, Abarne] pe care mi-ai trimis-o, nu trebuie să-mi mai trimiţi aşa ceva. Dacă vrei să-mi trimiţi totuşi una, fă-o aşa ca cea pe care o port aici. Dar dacă nu reuşeşti să faci ţesături fine, cum am auzit că se pot cumpăra acolo în cantitate mare, cumpără şi trimite-mi. O bucată terminată de ţesătură, pe care o faci, trebuie să fie de 9 ell lungime şi 8 ell lăţime [4.5×4 m].

(după K. R. Veenhof, Aspects of old Assyrian trade and its terminology, Leiden, 1972, p. 104-105.)

III. 8. Scrisoarea unui negustor asirian

Asta vorbeşte Kurub Iştar lui Aşşur-nada. „Orice ai şi ţi-a fost livrat de Ismuti-ili: textile, cositor şi lucruri aparţinând negustorilor, lasă ca ştirile să ajungă la mine şi informează-mă. Scrie-i de asemenea şi lui Tab-şilla-Aşşur. Ai menţionat că îmi sunt trimise 60 de ţesături de calitate extra fină şi 6 ţesături Abarne. Fie vii tu încoace, fie trimiţi pe cineva, ca să-i pot livra ţesăturile, restul de cositor şi catârii.”

III. 9. Scrisoarea unui negustor asirian

Asta vorbeşte Aşur-şulului lui Amur-ilam: „După cum am auzit i-au dat lui Ennum-Aşur 55 mine de cositor şi jumătate de mină de argint ca bani de buzunar.” De ce trebuie să aflu că au desfăcut sigiliul meu în Puhitar, fără ca tu să protestezi împotriva acestui gest? Dacă are nevoie de 2 talanţi de cositor, te rog să îţi arăţi îngrijorarea faţă de el acolo şi dacă într-adevăr are nevoie de cositor, cântăreşte-i cositor din fondurile tale şi, în consecinţă, eu îţi voi da înapoi valoarea sa în argint aici.”

12

IV. PERIOADA 1595 - 1200 Î. CHR.

IV. 1. Scrisoare de la Kadaşman Enlil I, regele Babylonului, către Amenofis al III-lea, regele Egiptului (EA 3)

Kadaşman Enlil al Babylonului către Amenhotep al Egiptului [....] Cum este posibil ca , după ce ţi-am scris pentru a-ţi cere mâna fetei tale – o, fratele meu, să-mi scrii folosind un asemenea limbaj, spunându-mi că nu mi-o vei da, din moment ce din cele mai vechi timpuri nici o fată a regelui Egiptului nu a fost dată în căsătorie? De ce îmi spui asemenea lucruri? Tu eşti regele. Poţi să faci cum vrei. Dacă ai fi vrut să mi-o dai pe fiica ta de soţie, cine putea să-ţi spună nu?

Dar tu, ţinând la principiul tău de a nu trimite pe nimeni, nu mi-ai trimis o soţie. Nu ai căutat tu o relaţie fraternă şi amicală, când mi-ai sugerat, în scris, o căsătorie, pentru a deveni mai apropiaţi? De ce fratele meu nu mi-a trimis o soţie? [...] E posibil ca tu să nu îmi trimiţi o soţie, dar cum aş putea eu să-ţi refuz o soţie şi să nu ţi-o trimit, cum ai făcut tu? Am fiice, nu am să te refuz în nici un fel în legătură cu asta…

În legătură cu aurul despre care ţi-am scris, trimite-mi acum, repede, în timpul acestei veri [...] înainte ca mesagerul tău să ajungă la mine, aur în abundenţă, atâta căt este disponibil. Astfel voi putea să termin lucrarea începută. Dacă îmi trimiţi vara asta [...] aurul despre care ţi-am scris, ţi-o voi da pe fiica mea în căsătorie. Prin urmare, trimite aur, de bunăvoie, cât de mult vrei. Dar dacă nu îmi trimiţi aur [...] ca să termin lucrarea începută, de ce mi-ai mai trimis mai demult, de bunăvoie? Dacă aş fi terminat lucrarea începută, de ce aş mai avea nevoie de aur? Chiar dacă îmi vei trimite 3000 de talanţi de aur, nu îi voi accepta. Ţi-I voi înapoia şi nu ţi-o voi da pe fiica mea în căsătorie.

(după Mark W. Chavalas (ed.), The Ancient Near East: Historical Sources in Translation, Blackwell Publishing, p. 191-192.)

IV. 2 Scrisoare de la Tuişerata, regele din Mitani, către Amenofis al III-lea, regele Egiptului (EA 17)

Lui Nibmuaria, regele Egiptului, fratele meu, îi spun: Aşa vorbeşte Tuişerata regele din Mitani, fratele tău. Sunt bine. Fie ca şi tu să fii bine; să fie bine şi Kelu-Heba, sora mea; să fie foarte bine şi casa ta, soţiile tale, fiii tăi, nobilii tăi, războinicii tăi, caii tăi, carele tale şi toate în toată ţara ta.

Când m-am aşezat pe tronul tatălui meu, eram încă tânăr şi Tuhi a făcut rău ţării mele şi l-a omorât pe stăpânul său. Şi, prin urmare, nu m-a tratat bine şi nici nu am fost prieteni. Eu, tocmai din cauza acestor rele, care au fost săvârşite în ţara mea, nu am întârziat. Ci, fratele meu, i-am omorât pe ucigaşii lui Artaşumara, împreună cu tot ce aveau.

Pentru că ai fost prieten cu tatăl meu, din acest motiv, am trimis şi ţi-am vorbit, ca fratele meu să audă despre această faptă şi să se bucure. Tatăl meu te-a iubit şi tu l-ai iubit pe tatăl meu încă mai mult. Şi tatăl meu, datorită acestei iubiri, ţi-a dat-o pe sora mea. Şi cine altcineva a stat alături de tatăl meu cum ai stat tu? Anul următor, mai mult, fratelui meu [...] toată ţara Hatti. Când duşmanul a venit în ţara mea, Teşub, stăpânul meu, mi i-a dat în mână şi i-am distrus. Şi nici unul nu s-a întors în ţara sa.

Iată, ţi-am trimis din prada din ţara Hati un car, doi cai, un sclav şi o sclavă. Şi ca dar pentru fratele meu ţi-am trimis cinci care şi cinci echipaje de cai. Şi ca dar pentru Kelu-Heba, sora mea, un set de cercei de aur, o statuetă de aur şi un recipient de ulei dulce. I-am trimis.

13

Iată, l-am trimis pe Keliya, reprezentantul meu, împreună cu Tunip-ibri. Fie ca fratele meu să îi trimită repede, ca ei să-mi aducă repede vorbă, ca să aud salutările fratelui meu şi să mă bucur. Fie ca fratele meu să caute prietenia mea şi să-şi trimită mesagerii şi ei să-mi aducă salutările fratelui meu şi eu să le primesc.

(după William L. Moran (ed.), The Amarna Letters, The Johns Hopkins University Press, 1992, London, p. 41-42.)

IV. 3. Scrisoare de la regele din Alaşiya către regele Egiptului (EA 35)

Vorbesc regelui Egiptului, fratele meu. Astfel spune regele din Alaşiya, fratele tău:Toate îmi merg bine. Cu casele mele, soţia mea, fiii mei, căpeteniile mele, caii mei,

carele mele şi în ţinuturile mele este bine. Fie ca şi fratele meu să fie bine. Cu casele tale, soţiile tale, fiii tăi, căpeteniile tale, caii tăi, carele tale şi în ţinuturile tale să fie foarte bine.

Fratele meu, iată, l-am trimis pe mesagerul meu cu mesagerul tău la tine în Egipt. Ţi-am trimis acum 500 de talanţi de cupru. Ţi i-am trimis în dar - pentru fratele meu. Nu-l lăsa pe fratele meu să fie îngrijorat că este prea puţin cupru, pentru că în ţara mea mâna lui Nergal, stăpânul meu, i-a omorât pe toţi oamenii, astfel că nu mai este nici un singur meşteşugar.

Prin urmare, nu-l lăsa pe fratele meu să fie îngrijorat. Trimite-l pe mesagerul tău împreună cu mesagerul meu repede şi am să-ţi trimit, fratele meu, tot cuprul pe care îl doreşti.

Tu eşti fratele meu, ar trebui să-mi trimiţi argint, fratele meu, în cantitate mare. Dă-mi cel mai bun argint, şi atunci am să-ţi trimit, fratele meu, tot ceea ce tu, fratele meu, îmi ceri.

Mai mult, fratele meu, boul pe care mesagerul meu ţi l-a cerut, dă-mi-l, fratele meu. Şi trimite-mi ulei dulce, fratele meu: două recipiente; şi trimite-mi un specialist în interpretarea zborului vulturilor.

Mai mult, fratele meu, oamenii din ţara mea vorbesc despre lemnul pe care îl primeşte de la mine regele Egiptului. Deci, fratele meu, plăteşte-mi-l.

Mai mult, un om din Alaşiya a murit în Egipt, şi bunurile sale sunt în ţara ta, dar fiul şi soţia sa sunt cu mine. Lasă-l pe fratele meu, prin urmare, să se ocupe de afacerile omului din Alaşiya; şi dă-le în mâna mesagerului meu, fratele meu.

Nu fi îngrijorat, fratele meu, că mesagerul tău a rămas trei ani în ţara mea, pentru că mâna lui Nergal este asupra ţării mele şi a casei mele. Soţia mea a născut un copil, care acum este mort, fratele meu.

Trimite-l pe mesagerul tău cu mesagerul meu repede, apoi am să-ţi trimit un cadou pentru fratele meu.

Mai mult, fratele meu, argintul pentru care te-am rugat, lasă-l pe fratele meu să-l trimită în cantitate mare. Şi, fratele meu, darurile pentru care te-am rugat, trimite-le, şi lasă-l pe fratele meu să-mi îndeplinească toate dorinţele şi orice dorinţe îmi vei menţiona, voi face întocmai.

Cu regele din Hatti şi cu regele din Şanar nu te-am pus la acelaşi nivel.În ceea ce mă priveşte, orice cadouri mi-a trimis fratele meu, ţi-am întors dublu.Mesagerul tău a venit la mine repede şi mesagerul meu va veni la tine repede.


IV. 4. Scrisoare de la primarul din Gubla către regele Egiptului (EA 75)

14

Rib-Hadda i-a vorbit stăpânului său, „Regele Ţinuturilor”: Fie ca Stăpâna din Gubla să-i dea putere stăpânului meu. Cad de şapte ori şi încă de şapte ori la picioarele stăpânului meu, soarele meu. Fie ca regele, stăpânul meu, să ştie că Gubla, roaba ta din vremuri vechi, este bine.

Totuşi, războiul dus de ’Apiru împotriva mea este greu. Fiii şi ficele noastre nu mai sunt, ca şi furniturile caselor, pentru că au fost vândute în Yarimuta pentru a ne ţine în viaţă. Câmpul meu este „o soţie fără soţ”, nefiind cultivat. Am scris în mod repetat palatului în legătură cu suferinţa care mă afectează, […] dar nimeni nu dă atenţie cuvintelor care ajung întruna. Fie ca regele să ia în seamă cuvintele servitorului său. […]

Ei […] toate ţinuturile regelui, stăpânul meu. Aduna, regele din Irqata, a omorât mercenari şi nu este nimeni care să fi spus ceva lui Abdi-Aşirta, deşi tu ştiai despre asta.

Miya, conducătorul din Araşni a luat Ardata; şi iată, acum oamenii din Ammiya şi-au omorât stăpânul; prin urmare sunt speriat.

Fie ca regele, stăpânul meu, să ştie că regele din Hatti a cucerit toate ţinuturile care aparţineau regelui din Mitani sau Nahma – ţinutul marilor regi. Abdi-Aşirta, sclavul, câinele, a plecat cu el. Trimite arcaşi. Ostilitatea împotriva mea este mare. […]

[…] şi trimite un om în oraşul […]Voi […] cuvintele sale.


IV. 5. Tratatul dintre Ramses al II-lea, regele Egiptului şi Hattusilis al III-lea regele ţării Hattti

Textul egiptean al tratatului

Anul 21, prima lună a sezonului al doilea, ziua 21, sub maiestatea regelui Egiptului de Sus şi Jos: Usermare; fiul lui Ra: Ramses-Meri-Amon care dă viaţă veşnică, iubitul lui Amon-Ra; Har-akhti; Ptah, sud de zidul lui, Domnul Păcii celor două ţări; Mut, Doamna lui Işru; şi Khonsu Nefer-hotep; apărând pe tronul lui Horus celui Viu, ca şi tatăl său Har-akhti în vecii vecilor.

În această zi, în timp ce maiestatea sa era în oraşul lui Per-Ramses Meri-Amon, făcînd plăcerea tatălui său Amon-Ra; Har-akhti; Atum Stăpînul celor Două ţări, Heliopolitanul; Amon al lui Ramses Meri-Amon, Ptah al lui Ramses Meri-Amon; şi [Seth], Marele Puternic, fiul lui Nut, după ce ei i-au dat o sumedenie de jubilee şi infinitate de ani de pace, în timp ce toate ţările şi regiunile străine sînt plecate sub talpa lui pe vecie, acolo veni Trimisul Regal şi Solia ... Trimisul Regal.... [Usermare-] Setepen[ra] ... [Tar]-Teşub şi Mesagerul lui Hatti ... purtând [tăbliţe de argint pe care] Marele Prinţ din Hatti, Hattusilis [a făcut] să fie trimise Faraonului - viaţă, prosperitate, sănătate! - ca să ceară [pace de la maiestatea lui Usermare]-Setepenra, fiul lui Ra: Ramses Meri-Amon care [dă] viaţă pentru secole de secole, ca şi tatăl său Ra, în fiecare zi.

Copie a tăbliţei de argint pe care Marele Prinţ din Hatti, Hattusilis a dispus să fie trimisă lui Faraon - viaţă, prosperitate, sănătate! - prin mâna trimisului său Tar-Teşub şi al trimisului Ra-mose, ca să implore pace de la maiestatea lui [Usermare], fiul lui Ra: Ramses Meri-Amon, Taurul prinţilor, care a făcut frontiera sa unde a voit, în orice ţară.

Preambul

15

Reglementările pe care Marele Prinţ din Hatti, Hattusilis, puternicul, fiul lui Mursilis, Marele Prinţ din Hatti, puternicul, fiul fiului lui Suppilu [liuma, Marele Prinţ din Hatti], puternicul, le-a făcut pe o tăbliţă de argint pentru Usermare, marele conducător al Egiptului, puternicul, fiul lui Men-maat-Ra, marele conducător al Egiptuului, puternicul; bunele reglementări de pace şi frăţietate, dătătoare de pace ... veşnică.

Relaţii mai vechi

Din începutul limitelor eternităţii, în ce priveşte relaţiile marelui conducător al Egiptului cu Marele Prinţ din Hatti, zeii n-au permis să se întîmple ostilitate între ei, printr-o reglementare. Dar în timpul lui Muwatallis, Marele Prinţ din Hatti, fratele meu, el s-a luptat cu [Rammses Meri-Amon], marele conducător al Egiptului. Dar după aceea, din această zi, iată Hattusilis, Marele Prinţ din Hatti, [se străduie să] facă permanentă situaţia pe care Ra şi Seth au stabilit-o pentru ţara Egiptului cu ţara lui Hatti, ca să nu se mai permită să se întâmple acte de ostilitate între ele vreodată.

Tratatul de faţă

Iată Hattusilis, Marele Print din Hatti, a ajuns la înţelegere cu Usermare-Setepenra, marele conducător al Egiptului, începînd din această zi, să facă să aibă loc între noi bună pace şi înfrăţire, fiindcă el este în frăţie cu mine şi el este în pace cu mine, iar eu sînt în frăţie cu el şi sînt în pace cu el pentru totdeauna.

Deoarece Muwatallis, Marele Prinţ din Hatti, fratele meu, a mers pe calea soartei lui, iar Hattusilis s-a aşezat ca Mare Prinţ în Hatti pe tronul tatălui său, iată eu am convenit să fiu cu Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului, fiindcă sîntem (?) în pace şi înfrăţire. Ele sînt mai bune decît pacea şi frăţia ce a fost în ţară mai înainte.

Iată, eu, ca şi :Marele Prinţ din Hatti, sînt cu [Rammses-Meri-Amon] în bună pace şi în bună frăţie. Copiii copiilor Marelui Prinţ din Hatti [sînt] în frăţie şi pace cu copiii copiilor lui [Ra]mses-Meri- [Amon], marele conducător al Egiptului, fiindcă ei sînt în situaţia de frăţie şi în situaţia [de pace]. Ţara Egiptului (?) cu ţara Hatti [trebuie să fie] în pace şi frăţie în veşnicie asemenea ca şi noi. Ostilităţi nu trebuie să mai aibă loc între ei niciodată.

Renunţarea mutuală la invazie

Marele Prinţ din Hatti nu trebuie să încalce ţara Egiptului niciodată, să nu ia ceva din ea. Şi Usermare-Setepenra, marele conducător al Egiptului, nu trebuie să păşească niciodată contra ţării [Hatti, să ia] ceva.

Reafirmarea tratatelor anterioare

Cât priveşte tratatul mai vechi care a existat în timpul lui Suppiluliuma, Marele Prinţ din Hatti, ca şi înţelegerea tradiţională ce a fost în timpul lui Muwatallis, Marele Prinţ din Hatti, fratele meu, eu mă ţin de ea. Iată, Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului, respectă înţelegerea pe care el o face cu noi, începînd din această zi. Noi o respectăm şi vom acţiona în această situaţie tradiţională.

O alianţă defensivă pentru Egipt

Dacă un alt inamic vine contra ţărilor lui User-maat- Ra, marele conducător al Egiptului şi el trimite către Marele Prinţ din Hatti, zicînd: "Vino cu mine, ca să mă întăreşti

16

contra lui", Marele Prinţ din Hatti va trebui să [vină la el şi] Marele Prinţ din Hatti trebuie să nimicească pe duşmanul lui. Dar, dacă nu este dorinţa Marelui Prinţ din Hatti să meargă în persoană, el trebuie să trimită pedestrimea şi carele de luptă şi să nimicească pe inamicul său. Ori dacă Ramses-Meri-Amon, [marele conducător al Egiptului], este în luptă cu supuşii care-i aparţin şi ei se răscoală din nou contra lui şi el merge să-i doboare, Marele Prinţ din Hatti va trebui să lupte alături de el [să omoare] pe oricine [împotriva cărora] vor fi mâniaţi.

O alianţă defensivă pentru Hatti

Dar [dacă] alt inamic [vine] contra Marelui Prinţ [din Hatti, User]-ma- [re]- Setepenra, [marele conducător al Egiptului], va veni la el să-l împuternicească să nimicească pe duşmanul lui. Dacă [nu] este dorinţa lui Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului, să vină, el trebuie ... Hatti [şi el va trimite pedestrimea şi carele de luptă] în afara trimiterii de răspuns către ţara Hatti. Dacă slujitorii Marelui Prinţ din Hatti se împotrivesc, şi Ramses-Meri-Amon ...

În caz de moarte

... [ţara] Hatti şi ţara [Egiptului] ... viaţa. Dacă va trebui ca eu să merg în căutarea soartei, atunci Ramses Meri- [Amon], marele conducător al Egiptului, să aibă viaţa veşnică, [va trebui] să plece şi să vină în ţara Hatti ... să vină ... să fie stăpînul lor, să facă pe Userrmare-Setepen-ra, marele conducător al Egiptului, liniştit cu gura sa·pentru todeauna. Acum, după ce el ... ţara Hatti şi el se reîntoarce ... Marele Prinţ din Hatti, ca şi...

Extrădarea fugarilor din ţara Egiptului

[Dacă un om important fuge din ţara Egiptului şi vine la] Marele Prinţ din Hatti, ori un oraş ce aparţine ţărilor lui Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului, [se răscoală] şi ei vin către Marele Prinţ din Hatti, Marele Prinţ din Hatti nu trebuie să-i primească. Marele Prinţ din Hatti trebuie să facă în aşa fel încât ei să fie aduşi la User-mare-Setepenra, marele conducător al Egiptului, stăpînul lor. Ori dacă un om ori doi oameni - nu importă cine - fug, şi ei vin în ţara Hatti ca să fie supuşi ai altuia, ei nu vor fi lăsaţi în ţara Hatti. Ei trebuie să fie aduşi la Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului.

Extrădarea fugarilor din ţara Hatti

Dacă un om important fuge din ţara Hatti şi vine la Usermare-Setepenra, marele conducător al Egiptului, sau un oraş sau un ţinut aparţinînd ţării Hatti [se răscoală] şi vin la Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului, atunci Usermare-Setepenra, marele conducător al Egiptului, nu îi va primi pe ei.

Ramses-Meri-Amon, marele conducător al Egiptului, trebuie să facă în aşa fel să fie aduşi la Prinţul din Hatti. Ei nu trebuie să fie lăsaţi [să rămînă în Egipt]. În chip asemănător, dacă un om sau doi oameni, nu importă cine, fug şi vin în ţara Egiptului, spre a fi slujitori ai altora, Usermare-Setepenra, marele conducător al Egiptului nu-i va lăsa pe ei. El trebuie să facă în aşa fel ca să fie aduşi la Marele Prinţ din Hatti.

Mărturia divină a tratatului

În ce priveşte cuvintele înţelegerii [pe care] Marele Prinţ din Hatti [le-a spus] către Ramses-Meri-Amon, marele conducător [din Egipt], scrise pe tăbliţa de argint - cât pentru

17

aceste cuvinte, o mie de zei din zeii masculini şi din zeii feminini din cei din ţara Hatti, dimpreună cu o mie de zei din zeii masculini şi zeii feminini din ţara Egipt, sunt alături de mine ca martori [care au ascultat] aceste cuvinte; Ra, stăpînul cerului; Ra al oraşului Arinna; Seth, stăpînul cerului; Seth al lui Hatti; Seth al oraşului Arinna; Seth al oraşului Zippalanda; Seth al oraşului Pe(h)iyarik; Seth al oraşului Hissas[ha]pa; Seth al oraşului Sarissa; Seth al oraşului Alep; Seth al oraşului Lihzina; Seth al oraşului ... ; ... ; Seth al oraşului Sahpin (?); Antaret (?) al ţării Hatti; zeul din Zithariyas; zeul din Karzis; zeul din Hapantaliya; zeiţa oraşului Karahna; zeiţa ... ; Regina Cerului; zeii, zeii jurământului; această zeiţă, Doamna Uscatului; Doamna Jurământului, Işara; Doamna munţilor si a râurilor ţării Hatti; zeii ţării Kizzuwatna; Amon; Ra; Seth; zeii masculini; zeii feminini; zeii munţilor şi ai râurilor ţării Egiptului; cerul, pământul; marea cea mare; vânturile şi norii.

Blesteme şi binecuvântări pentru acest tratat

În ce priveşte cuvintele care sunt pe această tăbliţă de argint a ţării Hatti şi ţării Egiptului - cât priveşte pe acela care nu le respectă, o mie de zei ai ţării Hatti, împreună cu o mie de zei ai ţării Egiptului, trebuie să-i distrugă casa, ţara şi slujitorii lui. Dar cât pentru acela care va respecta aceste cuvinte ce sunt pe această tăbliţă de argint, fie ele în hittită ori fie ele în egipteană, şi ei le păzesc, o mie de zei ai ţării Hatti, împreună cu o mie de zei ai ţării Egiptului să-i ureze bine, să-i dea viaţă lui şi întregii sale case, ţării şi slujitorilor lui.

Extrădarea egiptenilor din Hatti

Dacă un om fuge din ţara Egiptului, ori doi ori trei (oameni) şi ei vin către Marele Prinţ al lui Hatti, Marele Prinţ din Hatti să pună mâna pe ei şi să dispună trimiterea lor înapoi la Usermare-Setepenra, marele conducător al Egiptului. Dar, în ce priveşte pe omul care va fi adus la Ramses-Meri-Amon, marele cârmuitor al Egiptului nu va dispune ca crima lui să-i fie imputată, nu va dispune ca avutul şi soţiile lui ori copiii lui să fie nimiciţi; [nu va dispune] ca el să fie [ucis]; nu va dispune ca vreo pagubă să fie făcută ochilor, urechilor, gurii ori piciorului; să nu se [aducă nici o acuzaţie] împotriva lui.

Extrădarea hittiţilor din Egipt

La fel, dacă un om fuge din ţara Hatti - fie că este unul ori doi sau trei - şi ei vin la Usermare-Setepenra, marele cârmuitor al Egiptului, să pună mîna pe ei Ramses-Meri-Amon, conducătorul [cel mare al Egiptului] şi să dispună ca ei să fie aduşi la Marele Prinţ din Hatti şi Marele Prinţ din Hatti să nu ridice o acuzaţie împotriva lor şi să nu fie nimicite casa lor ori soţiile lor, ori copiii lor, să nu fie ucişi, să nu li se cauzeze vreo rănire a urechilor, ochilor, gurii, picioarelor şi să nu li se aducă vreo acuzaţie.

Descrierea tăbliţei

Ceea ce este în mijlocul tăbliţei de argint. Pe partea din faţă: figuri constând dintr-o imagine a lui Seth imbrăţişând chipul Marelui Prinţ [din Hatti] înconjurat de o margine cu cuvintele: "Sigiliul lui Seth, stăpînul cerului; sigiliul înţelegerii pe care a încheiat-o Hattusilis, Marele Prinţ din Hatti, puternicul". Ceea ce este înăuntrul a ceea ce înconjoară figurile: sigiliul [lui Seth. Ceea ce este] pe o altă parte: figuri, o imagine feminină a zeiţei din Hatti îmbrăţişând imaginea feminină a Prinţesei din Hatti, înconjurată cu o margine cu cuvintele: "Sigiliul lui Ra din oraşul Arinna, stăpânul ţării; sigiliul lui Pudu-hepa, Prinţesa ţării Hatti,

18

fiica ţării Kizzuwatna. [preoteasa oraşului] Arinna, Doamna ţării, slujitoarea zeiţei". Ceea ce este în (cadrul) înconjurător al figurilor: sigiliul lui Ra din Arinna, stăpînul a orice ţară.

(după James B. Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1969 p. 199-201 şi Constantin Daniel, Athanase Negoiţă (ed.),

Gândirea hitită în texte, Bucureşti, 1986, p. 266-272.)

TEXTUL HITTIT AL TRATATULUI (KBo, 1.7 + KUB, III, 121 şi duplicatul său KBo, 1, 25; KUB, III, 11 + KUB, III, 120)

Titlul textului hittit al tratatului

Tratatul lui Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egipt, viteazul, cu Hattusilis, Marele Rege al ţării Hatti, fratele său, pentru stabilirea [unei bune] păci (şi) bune frăţietăţi, [demne] de [regi] mari pentru vecie.

Preambul

Acestea sunt cuvintele lui Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege al ţării Egiptului, viteazul tuturor ţărilor, fiul lui Min-mua-rea, Marele Rege, regele Egiptului, viteazul, nepotul lui Min-pakhta-rea, Marele Rege, regele ţării Egiptului, viteazul, (vorbite) lui Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, viteazul, fiul lui Mursilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, viteazul, nepotul lui Suppiluliuma, Marele Rege, regele ţării Hatti, viteazul.

Relaţii până la încheierea tratatului

Acum eu am stabilit bună frăţietate (şi) bună pace între noi pe vecie, Pentru a stabili bună pace (şi) buna frăţietate în [relaţiile] ţării Egipt cu ţara Hatti pe vecie, (eu vorbesc) astfel: Iată. în ce priveşte relaţia dintre ţara Egiptului şi ţara Hatti dintotdeauna, zeul nu permite acte ostile între ele, dat fiind tratatul (valabil) pentru totdeauna. Iată, Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egiptului, pentru a realiza legătura pe care zeul Soarelui şi zeul Furtunii au stabilit-o între ţara. Egiptului şi ţara Hatti, care se află într-o relaţie ce [nu îngăduie] acte de ostilitate între [ele] pe vecie.

Prezentul tratat

Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege. regele ţării Egipt, a încheiat un tratat, (scris) pe o tăbliţă de argint, cu Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, fratele (său): [din] această zi înainte să stabilească bună pace (şi) bună frăţietate în[tre noi] pentru totdeauna. [Mie] el mi-este·un frate şi eu îi sunt lui un frate şi în pace cu el pentru totdeauna. În ce ne priveşte, frăţietatea noastră şi pacea noastră s-au înfăptuit şi vor fi mai bune decît frăţietatea şi pacea ce exista altădată între ţara Egiptului şi ţara Hatti.

Relaţii viitoare ale celor două ţări

Iată, Riumasesa-mai-Amana, regele ţării Egiptului, este în bună pace (şi) în bună frăţietate cu [Hattusilis], Maarele Rege, regele ţării Hatti.

Iată fiii lui Riumasesa-mai-Amana, regele ţării Egiptului, sunt în pace (cu) fraţii fiilor lui Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, pentru totdeauna. Ei sunt în aceeaşi relaţie de frăţietate şi pace ca şi noi.

19

Cât despre (relaţia) ţării Egiptului cu ţara Hatti, ele sunt în pace şi fraţi ca şi noi.

Renunţări mutuale de la agresiune

Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egiptului, nu trebuie să încalce ţara Hatti, spre a lua ceva de acolo în viitor şi Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, nu trebuie să încalce ţara Egiptului să ia ceva de acolo în viitor.

Iată orânduire a sacră (valabilă) pentru totdeauna, pe care zeul Soarelui şi zeul Furtunii au hotărât-o pentru ţara Egiptului şi ţara Hatti, (ea cere) pace şi frăţietate ca să nu aibă loc acte ostile între ele. Iată, Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egiptului, se ţine de ea ca să înfăptuiască bunăstarea din această zi înainte. Iată ţara Egiptului (în relaţia ei) cu ţara Hatti - ele sunt în pace şi frăţie pentru totdeauna.

Alianţă defensivă

Dacă un vrăjmaş din afară vine contra ţării Hatti, iar Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, trimite la mine vorbă: "Vino la mine, să mă ajuţi contra lui", Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egipt, va trimite soldaţii lui pedestraşi (şi) care de luptă şi ei vor nimici [pe duşmanul lui], se va răzbuna pe el din consideraţie pentru tara Hatti.

Şi dacă Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, se mânie pe slujitorii care-i aparţin (şi dacă) ei au greşit împotriva lui, şi el trimite la Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egiptului, din cauza lor - Iată! Riumasesa-mai-Amana trebuie să trimită pe soldaţii lui, pedestraşii săi şi carele de luptă şi ei trebuie să nimicească pe toţi cei pe care este mâniat.

Dacă un duşman din afară vine contra ţării Egiptului şi Riumasesa-mai-Amana, regele ţării Egipt, fratele tău, trimite la Hattusilis, regele ţării Hatti, fratele lui, zicând: "Vino aici să mă ajuţi contra lui" - Iată! Hattusilis, regele ţării Hatti, trebuie să trimită pe soldaţii lui pedestraşi (şi) carele lui şi vor ucide pe inamicii mei.

Şi dacă Riumasesa-ma[i-Amana, regele] ţării Egipt, se mânie pe slujitori ce-i aparţin (şi dacă) ei au săvârşit păcate [contra lui şi eu trimit] la Hattusilis, regele ţării Hatti, fratele meu, din cauza lor - Iată! Hattusilis, [regele ţării Hatti], fratele meu, trebuie să trimită pe solldaţii lui pedestraşi (şi) carele de luptă şi ei să distrugă pe toţi cei împotriva cărora este mâniat.

Succesiunea la tron

Iată, fiul lui Hattusilis, regele ţării Hatti, trebuie să fie făcut regele ţării Hatti în locul lui Hattusilis tatăl lui, după anii cei mulţi ai lui Hattusilis, regele ţării Hatti. Dacă nobilii ţării Hatti comit un păcat contra lui - Iată! [Riumasesa-mai-Amana], regele Egiptului, trebuie să triimită soldaţi pedestraşi (şi) care de luptă să se răzbune pc ei [din consideraţie pentru ţara Hatti. Şi după ce se va restabili ordinea] în ţara regelui din Hatti [ei se vor reîntoarce] în ţara [Egipt].

(Prevederile corespunzătoare cu privire la ajutorul dat de hittiţi egiptenilor s-au pierdut)

Extrădarea fugarilor

(Verso, rând 7). [Dacă un nobil fuge din ţara Hatti şi] dacă un atare om vine [la Riumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egiptului], ca să intre În serrviciul lui - . [fie un ... aparţinînd lui Ha ]ttusili5, regele ţării Hatti, [fie ...] ori un singur oraş - [Riumasesa-

20

mai-Amana, Marele Rege, regele ţării Egiptului trebuie să-i prindă şi] să-i aducă înapoi la regele ţării Hatti.

(Multe rînduri mutilate)

[Dacă un nobil] fuge [de la Riumasesa-mai-Amana], regele ţării Egiptului şi dacă [un atare om] vine în ţara [Hatti], atunci [Hat]tusilis, [Marele Rege, regele ţării Hatti, să-l prindă şi] să-l aducă înapoi la Ri[umasesa-mai] -Amana, Marele Rege, regele Egiptului, fratele său.

Dacă din [ţara Hatti] fug un om sau doi [sau trei oameni şi vin la] Riumasesa-mai[-Amana, Marele Rege, regele ţării Egip ]t, [Riumasesa ]-mai-Amana, Marele Rege, [regele ţării Egipt îi va prinde şi-i va aduce înapoi l]a Hatttusilis, fratele său. [Riumasesa-mai-Amana şi Hattusilis] sunt fraţi cu adevărat; de aceea (prinşii) să nu fie deloc pedepsiţi pentru păcatele lor, [să nu] şteargă lacrimile din [ochii lor; să nu se răzbune] pe casnicii lor [ ... dimpreună cu soţiile şi cu] copiii lor.

Dacă [din Egipt fug un om] sau doi sau trei oameni [şi vin la Hattusilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, Hattusilis, Marele Rege], regele ţării Hatti, fratele său, trebuie să-i prindă şi să pună să-i aducă [înapoi la Riuumasesa-mai-Amana, Marele Rege, regeleJ ţării Egipt. [Hatttusilis, regele ţării Hatti] şi Riumasesa, Marele Rege, re [gele ţării Egipt sunt fraţi cu adevărat; de aceea (prinşii) să nu fie pedepsiţi pentru greşelile lor ] ... , să nu şteargă de lacrimi ochii, [să nu se răzbune pe casnicii lor ... împreună cu] soţiile (şi) cu copiii lor.

(După câteva rînduri fragmentare, textul este complet distrus. De aceea lipseşte şi lista zeilor care au fost invocaţi ca martori la încheierea Tratatului dintre cei doi monarhi).



IV. 6. Tratatul dintre Mursilis, regele din Hatti şi Duppi-Teşub, regele din Amurru (Versiunea akkadiană: KUB, III, 14; versiunea hittită : Kbo, V, 9, KUB, III, 119; KUB, XIV, 5; KUB, XIX, 48; KUB, XXI, 49)

Preambul

Acestea sunt cuvintele Soarelui Mursilis, Marele Rege, regele ţării Hatti, viteazul, favoritul zeului Furtunii, fiul lui Suppiluliuma, Marele Rege, rege al ţării Hatti, viteazul.

Introducere istorică

Azira a fost bunicul tău, Duppi-Teşub. El s-a răsculat contra tatălui meu, dar s-a supus iarăşi tatălui meu. Când regii ţării Nuhasse şi regii din Kinza s-au răsculat contra tatălui meu, Azira nu s-a răsculat. Întrucât el era legat prin tratat, el a rămas legat prin tratat. Când tatăl meu s-a luptat contra inamicilor lui, în acelaşi chip s-a luptat şi Azira. Azira a rămas credincios faţă de tatăl meu [ca stăpân] şi n-a stârnit mânia tatălui meu. Tatăl meu a fost credincios faţă de Azira şi ţara lui; el n-a făcut vreo faptă incorectă contra lui sau care să stârnească mânia lui sau mânia ţării sale în vreun mod oarecare. Trei sute (şekeli din) aur rafinat şi de cea mai bună calitate, tributul pe care tatăl meu l-a impus tatălui tău, el l-a adus an de an; el niciodată nu l-a refuzat.

Când tatăl meu a devenit zeu şi m-am aşezat eu pe tronul tatălui meu, Azira s-a purtat faţă de mine aşa cum s-a purtat faţă de tatăl meu. S-a întâmplat că regii din Nuhasse şi regele

21

din Kinza s-au răsculat a doua oară contra mea. Dar Azira, bunicul tău şi Du-Teşub, tatăl tău [n-au luat partea lor]; ei au rămas credincioşi mie, ca stăpânul lor. [Când el a îmbătrânit prea mult] şi n-a mai putut să meargă la război şi să lupte, Du-Teşub s-a luptat contra duşmanului cu pedestraşii şi cu carele de luptă ale ţării Amurru ca şi cum el s-ar fi luptat cu pedestraşi şi cu care de luptă împotriva vrăjmaşului. Şi Soarele i-a distrus.

(Lacună în care se vorbea despre domnia lui Du-Teşub) (Du-Teşub recomandă pe fiul său ca succesor)

[... Când eu mor, acceptă pe fiul meu] Duppi-Teşub ca supus al tău. Când tatăl tău a murit, de acord cu cuvântul tatălui tău, eu nu te-am lepădat.

Deoarece tatăl tău mi-a amintit de numele tău cu mare laudă (?), eu m-am interesat de tine. Desigur, tu erai bolnav şi suferind, dar deşi tu erai suferind, eu, Soarele, te-am pus în locul tatălui tău şi am pus să jure pentru tine pe fraţii tăi (şi) pe surorile tale şi ţara Amurru.

Relaţii viitoare ale celor două ţări

Când eu, Soarele, mă interesai de tine, după cuvântul tatălui tău, şi te-am pus în locul tatălui tău, ţi-am luat un jurămînt pentru regele ţării Hatti, pentru ţara Hatti şi pentru fiii mei şi nepoţii mei. Prin urmare să onorezi jurământul (de credinţă) faţă de rege şi rudele regelui! Şi eu, regele, voi fi credincios faţă de tine, Duppi-Teşub. Când tu îţi vei lua o soţie şi când vei căpăta un moştenitor, el va fi rege de asemenea în ţara Amurru. Şi cum eu voi fi credincios faţă de tine, tot aşa voi fi credincios şi faţă de fiul tău. Dar tu, Duppi-Teşub, rămâi credincios faţă de regele ţării Hatti, faţă de ţara Hatti, faţă de fiii (şi) nepoţii mei pentru totdeauna! Tributul ce a fost impus bunicului si tatălui - ei aduceau 300 de şekeli de aur, rafinat, de cea mai bună calitate, cântărind cu greutăţile standard - tu îi vei prezenta de asemenea. Să nu-ţi întorci ochii spre altcineva! Tatăl tău a dat tribut către Egipt; tu [să nu faci aceasta!].

(Lacună)

Clauze militare

[Cu prietenul meu tu vei fi prieten şi cu duşmanul meu să fii duşman. Dacă regele ţării Hatti se află fie în ţara Hurri, ori în ţara Egiptului, ori în ţinutul Astata, ori în ţinutul Alse - vreun ţinut învecinat cu teritoriul ţării tale care este prieten cu regele ţării Hatti - (ori în) vreun ţinut apropiat de teritoriul ţării tale ce este prieten cu regele ţării Hatti - (ca) ţinutul Mukis, ţinutul Halba (şi) ţinutul Kinza - dar se întorc şi devin inamici faţă de regele ţării Hatti, în timp ce regele ţării Hatti se află într-o campanie de cuceriri - dacă atunci, tu, Duppi-Teşub, nu rămâi credincios dimpreună cu pedestraşii tăi şi cu carele tale de luptă şi dacă tu nu lupţi cu toată inima; ori dacă eu voi trimite un prinţ (sau) un comandant superior cu pedestraşi şi care de luptă să te întărească pe tine, Duppi-Teşub (cu misiune a de a) merge să iei prăzi din al]te ţinu [turi - dacă atunci tu, Duppi-Teşub, nu lupţi cu toată in]ima împotriva inamicului cu [armata ta şi cu carele] şi vorbeşti aşa: "Eu sunt sub jurământ de credinţă, dar [cum am să ştiu eu] dacă inamicul va fi bătut sau inamicul îi va bate pe ei?"; ori dacă chiar tu trimiţi un om la acel inamic şi-i dai de ştire astfel: ,,O armată şi care de luptă ale ţării Hatti sunt pe drum; păzeşte-te! - (dacă faci asemenea lucruri), acţionezi neluând în seamă jurământul tău.

Cum eu, Soarele, sunt credincios către tine, tu să sporeşti ajutorul militar Soarelui şi ţării Hatti. Dacă o veste rea se naşte în ţara Hatti, cum că cineva are să se răscoale contra Soarelui şi tu auzi de ea, pleacă cu pedestraşii şi cu carele tale de luptă şi mergi de îndată în ajutorul regelui ţării Hatti! Dar dacă tu nu eşti în stare să pleci tu însuţi, trimite-l pe fiul tău

22

sau pe fratele tău împreună cu pedestraşii (şi) cu carele de luptă în ajutorul regelui ţării Hatti! Dacă tu nu trimiţi pe fiul tău (ori) pe fratele tău cu pedestrimea (şi) cu carele tale de luptă în ajutorul regelui ţării Hatti, acţionezi neluând în seamă zeii jurământului.

Dacă cinceva te-ar năpăstui pe tine tare, Duppi-Teşub, ori (dacă) cineva s-ar revolta contra ta, (dacă) tu scrii atunci regelui ţării Hatti, iar regele ţării Hatti îţi trimite pedestrimea şi care de luptă în ajutorul tău, (dacă tu îi tratezi într-un chip dispreţuitor), tu lucrezi neluând în seamă pe zeii jurământului.

Dacă trec hittiţi - pedestrime şi care - prin teritoriul lui Duppi-Teşub şi Duppi-Teşub le procură, în timp ce trec prin oraşele (lui), hrană şi băutură, - (dacă acea armată) se dedă la o purtare josnică, jefuind în ţinutul lui ori în oraşele lui ori încearcă să deposedeze pe Duppi-Teşub de domnia lui - ea acţionează neluănd în seamă jurământul.

Purtarea faţă de străini

Dacă cineva dintre deportaţii din ţara Nuhasse ori din deportaţii din ţinutul Kinza, pe care tatăl meu i-a izgonit şi eu însumi i-am mutat, scapă şi vine la tine, (dacă) tu nu-l prinzi şi nu-l întorci înapoi la regele ţării Hatti, şi chiar nu-i spui următoarele: "Pleacă! :Nu vreau să ştiu unde mergi", (atunci) acţionezi neluând în seamă jurământul.

Dacă cineva spune cuvinte duşmănoase la adresa regelui ţării Hatti înaintea ta, Duppi-Teşub, tu nu trebuie să nu spui numele aceluia regelui. Sau dacă Soarele îţi dă un ordin în taină, (zicând) : "Fă aceasta ori aceea!" (dacă) acel ordin nu poate fi executat, cere pe loc, (spunând): "Acest ordin nu-l pot executa şi nu vreau să-l execut" şi regele îl va modifica (?) atunci şi acolo. Dar dacă tu nu împlineşti un ordin ce poate fi (uşor) executat şi îl înşeli pe rege, ori (dacă) tu nu păstrezi pentru tine cuvântul pe care regele ţi l-a spus în taină, acţionezi neluând în seamă jurământul.

Dacă un supus sau un refugiat pornesc la drum şi, în timp ce se îndreaptă spre ţara Hatti, trec prin teritoriul tău, arată-le calea cea dreaptă, indică-le drumul spre ţara Hatti şi vorbeşte-le cuvinte prietenoase! Să nu-i trimiţi la altcineva! Dacă tu nu-i pui pe calea cea dreaptă, (dacă) nu-i călăuzeşti pe drumul cel adevărat către ţara Hatti, ci îi îndrepţi către prin munţi sau le adresezi cuvinte neprietenoase, acţionezi neluând în seamă jurământul.

Ori dacă regele ţării Hatti învinge o ţară şi pune (conducătorii) pe fugă şi ei vin în ţara ta, dacă tu doreşti să iei ceva de la ei întreabă pe regele ţării Hatti pentru aceasta! Nu trebuie s-o faci cu de la tine putere! Dacă tu pui mîna (fără ştirea mea) sau ascunzi ceva, (acţionezi neluând în seamă jurământul.).

Ceva mai mult, dacă un fugar vine în ţara ta, prinde-l! ...

(Lacună)

Invocarea zeilor

[Zeul Soarelui şi al Cerului, zeiţa Soarelui din Arinna, zeul Furtunii al cerului, Zeul Furtunii hattianul, Serişu (şi) Hurris, Muntele Nanni (şi) Muntele Hazzi, zeul Furtunii din [ ... ], zeul Furtunii din Halab, zeul Furtunii din Zippalanda, zeul Furtunii din Nerik, zeul Furtunii din Lihzina, zeul Furtunii din Hissaşapa, zeul Furtunii din Sabina, zeul Furtunii din Tahaya, zeul Furrtunii din Bettiyarik, zeul Furtunii din Samuha, zeul Furrtunii din Hurma, zeul Furtunii din Saressa, zeul Furtunii din ... , zeul Furtunii din Uda, zeul Furtunii din Kizzuwatna, zeul Furtunii din Işupitta, zeul Furtunii din Nuhasse;

Zeul cel mare, zeul cel mare din Hatti, Zithariya, Hapantalliyas, zeul cel mare din Karahna, zeul cel mare al Scutului, Ea, Allatum, Telepinus din Durmitta, Telepinus din Tawiniya, Telepinus din Hanhana, Iştar cea Puterrnică, Askasepas;

23

Sin, stăpânul jurământului, Işara, zeiţa jurămîntului, Hebat, zeiţa cerului, Iştar, Iştar a câmpului de luptă, Iştar din Ninive, Iştar din Hattarina, Ninatta (şi)] Kulitta, zeul Războiului. Din Hatti, zeul Războiului din Ellaya, zeul Războiului din Arziya, Yarris, Zampanas;

Hantidassu din Hurma, Abaras din Samuha, Katahla ,din Ankuwa, Regina din Katapa, Ammanma din Tahurpa, Hallara din Dunna, Huwassana din Hupisna, Tapisuwa din Iaşupitta, "Doamna" din Landa, Kunniyawanni din Landa, NIN.PISAN. PISAN din Kinza, Muntele Lablana, Muntele Sariyana, Muntele Pisaisa, zeii Lulahhi (şi) zeii Hapiri, Ereşkigal, zeii şi zeiţele ţării Hatti, zeii şi zeiţele din ţara Amurru, toţi zei vechi, Naras, Napsara, Minki, Tuhusi, Ammunki, Ammizadu, Allalu, Anu, Antu, Apantu, Ellil, Ninlil, munţii, râurile, izvoarele, marea cea mare, cerul şi pământul, vânturile (şi) norii aceştia să fie martori la acest tratat şi jurământ.

Blesteme şi binecuvântări

(Acestea) sunt cuvintele tratatului şi jurământul ce sunt înscrise pe această tăbliţă. Dacă Duppi-Teşub nu respectă aceste cuvinte ale tratatului şi jurământul, fie ca aceşti zei ai jurământului să nimicească pe Duppi-Teşub dimpreună cu persoana lui, soţia lui, cu fiul lui, cu nepotul lui, cu casa lui, ţara lui şi cu tot ceea ce-i aparţine lui.

Dacă (însă) Duppi-Teşub respectă aceste cuvinte ale tratatului şi jurămîntul care sunt înscrise pe această tăbliţă, aceşti zei ai jurământului să-l apere pe el, împreună cu persoana lui, cu soţia lui, fiul lui, nepotul lui, casa lui (şi) ţara lui.

(Lacunele mari din paragrafele „Clauze militare” şi „Invocarea zeilor” sunt restaurate după tratatul dintre Mursilis şi Tette din Nuhassi, KBo, I, 4)



IV. 7. Tratatul dintre Idrimi din Alalakh şi Pilliya din Kizzuwatna (TA 3)

Tăbliţa înţelegerii.Când Pilliya şi Idrimi au jurat pe zei şi au făcut această înţelegere a legăturii dintre

ei: îşi vor înapoia întotdeauna unul altuia transfugii, dacă Idrimi prinde un transfug de-al lui Pilliya, îl va returna lui Pilliya şi dacă Pilliya prinde un transfug al lui Idrimi, îl va returna lui Idrimi. Oricine care prinde un transfug şi îl înapoiază stăpânului său, (proprietarul) îi va plăti ca răscumpărare 500 (de şekeli) de cupru dacă este bărbat, 1000 ca răscumpărare dacă este femeie. Totuşi, dacă un transfug de la Pilliya intră în ţinutul lui Idrimi şi nimeni nu-l prinde, dar stăpânul său îl prinde, nu trebuie să plătească răscumpărare nimănui. În orice oraş (este suspectat) că ar adăposti un transfug, primarul şi cinci bătrâni vor da o declaraţie sub jurământ. Chiar din ziua când Barattarna a jurat (acest) jurământ pe zei, împreună cu Idrimi, din acea zi înaintes-a decretat că transfugii vor fi returnaţi.

Oricine încalcă această înţelegere, Teşub (?), Şamaş şi Işara şi toţi (ceilalţi) zei îl vor distruge.


IV. 8. Tratatul dintre Suppiluliuma I din Hatti şi Niqmaddu II din Ugarit

24

Aşa spune Maiestatea Sa Suppiluliuma, Mare Rege, regele ţării Hatti, erou: Când Itur-Addu, regele ţinutului Mukish, Addu-nirari regele ţinutului Nuhashshi şi Aki-Teşşup, regele din Niya au fost ostili autorităţii Maiestăţii Sale, Marele Rege; au adunat trupe, au capturat oraşe în interiorul ţării Ugarit, au oprimat ţinutul Ugarit, au dus în sclavie supuşi ai lui Niqmaddu, regele ţinutului Ugarit şi au devastat ţinutul Ugarit, Niqmaddu, regele ţinutului Ugarit a apelat la Suppiluliuma, Mare Rege, scriind: „Fie ca Maiestatea Voastră, Mare Rege, stăpânul meu, să mă salveze din mâna duşmanilor mei! Sunt supusul Maiestăţii Voastre, Mare Rege, stăpânul meu. Sunt duşman duşmanilor stăpânului meu şi cu prietenii stăpânului meu sunt în pace. Regii mă oprimă.” Marele rege a auzit aceste cuvinte ale lui Niqmaddu şi Suppiluliuma, Marele Rege, a trimis prinţi şi nobilicu infanterie şi care în ţinutul Ugarit. Şi i-au dat lui Niqmaddu toţi civilii captivi pe care i-au luat de la duşman. Şi Niqmaddu, regele ţinutului Ugarit i-a onorat foarte mult pe prinţi şi pe nobili. Le-a dat argint, aur, bronz şi… A ajuns… în oraşul Alalah în faţa Maiestăţii Sale, Marele Rege, stăpânul său şi a vorbit astfel Maiestăţii Sale, Marele rege, stăpânul său: „…cu cuvinte ostile…Niqmaddu nu este implicat…” Şi Suppiluliuma, Marele Rege, a fost martor al loialităţii lui Niqmaddu.

Acum, iată, Suppiluliuma, Marele Rege, Regele ţării Hatti, a făcut următorul tratat cu Niqmaddu, rege al ţinutului Ugarit spunând: Dacă în viitor fugari din ţinutul Nuhaşşi sau din ţinutul Mukiş sau din alte ţinuturi, părăsesc acele ţinuturi şi vin în ţinutul Ugarit şi în serviciul regelui din ugarit, nici un alt rege din alt ţinut nu îi va lua de sub controlul lui Niqmaddu, regele ţinutului Ugarit, nici de sub controlul fiilor sau nepoţilor, pentru totdeauna. Maiestatea Mea a făcut un tratat cu acest efect.

Mai mult, tot ţinutul Ugarit, împreună cu districtele sale de graniţă, împreună cumunţii săi, câmpurile sale, cu…

…până la Muntele Igari-ayali, împreună cu Muntele Hadamgi… itkitiya, Paniştai, Nakhati, Halpi şi Muntele Nana, Şalma, Gulbata, Zamirti, Sulada, Maraili şi Himulli.

Acum Suppiluliuma, Mare rege, Regele ţării Hatti, erou, a făcut, prin intermediul unui document sigilat, aceste districte de graniţă, oraşe şi munţi lui Niqmaddu, regele ţinutului Ugaritşi fiilor şi nepoţilor săi pentru totdeauna. Acum Niqmaddu este duşman duşmanului meu şi în pace cu prietenul meu. A fost foarte loial Maiestăţii Sale, Marele Rege, stăpânul său şi a respectat tratatul şi pacea cu Hatti. Acum Maiestatea Mea, Marele Rege, afost martoră a loialităţii lui Niqmaddu.

Şi cine schimbă cuvintele acestei tăbliţe tratat va încălca jurământul. Cei o mie de zei îl vor vedea începând cu Zeul Furtunii din Ceruri, Zeul Soare din ceruri, Zeul Furtunii din Hatti, Zeiţa Soarelui din Arinna, Hebat din Kizzuwatna, Iştar din Alalah, Nikkal din Nubanni şi Zeul Furtunii din Muntele Hazzi.

(după Gary Beckman(ed.), Hittite Diplomatic Texts, Scholars Press, Atlanta, 1996, p. 30-32.)

IV. 9. Fragment din biografia lui Idrimi

Totuşi, timp de şapte ani, Barattarna, marele rege, regele războinicilor huriţi, m-a tratat ca pe un duşman. În al şaptelea an l-am trimis pe Anuanda, la regele Barattarna, regele războinicilor huriţi şi i-a spus despre serviciile strămoşilor mei, când strămoşii mei erau în serviciul lor şi ceea ce i-am spus a fost pe placul regelui războinicilor huriţi şi că au făcut o alianţă bazată pe un jurământ solemn. Marele rege a auzit despre serviciile noastre anterioare şi despre jurământul pe care şi l-au jurat unii altora – i-au citit cuvintele jurământului, cuvânt cu cuvânt, ca şi lista serviciilor noastre. A acceptat salutările mele. Am crescut darurile mele care indicau loialitatea şi erau grele şi i-am înapoiat casa. I-am jurat un jurământ mare ca urmare a statului meu de vasal loial. Şi aşa am devenit rege în Alalakh.

25

IV. 10. SUPPILULIUMA DISTRUGE REGATUL MITANNI, fragment din introducerea istorică a tratatului dintre Suppiluliuma şi Kurtiwaza din Mitanni (KBo, ,I, 1, verso 17-47 şi duplicatul KBo, 1, 2 şi KUB, III, 1, în akkadiană)

Eu, Soarele Suppiluliuma, Regele cel Mare, regele ţării Hatti, viteazul, iubitul zeului Furtunii, am plecat la război. Din cauza îngâmfării regelui Tuşrata, am traversat Eufratul şi am invadat ţara Isuwa. Ţara Isuwa am învins-o pentru a doua oară şi am supus-o din nou. Ţările care în timpul tatălui meu au pătruns în ţara Isuwa (şi anume) oamenii din Gurtalissa, oamenii din Arawanna, ţara Zazzisa, ţara Kalasma, ţara Tim(mi)na. ţinutul muntos Haliwa ; ţinutul muntos Karna, oamenii din Turmitta, ţara Alha, ţara Hurma. ţinutul muntos Harana, jumătate din ţara Tegarama, oamenii din Tepurziya, oamenii din Hazga, oamenii din Armatana - pe aceste popoare şi pe aceste ţări eu le-am învins şi le-am recucerit pentru ţara Hatti. Ţările pe care le-am ocupat le-am lăsat libere şi ele au rămas pe locul lor de baştină; dar toţi oamenii pe care eu i-am eliberat s-au întors la poporul lor, iar ţara Hatti le-a luat locul.

Eu, Soarele Suppiluliuma, Regele·cel Mare, regele ţării Hatti, viteazul, favoritul zeului Furtunii, am ajuns la ţara Alse şi am cucerit centrul provincial Kutmar. Lui Antar-atal al ţării Alse i l-am prezentat ca pe un dar. Am înaintat către centrul provincial Suta şi l-am prădat. Am ajuns la Wassukanni. Locuitorii centrului provincial Suta, împreună cu vitele, oile (şi) caii, dimpreună cu avutul lor şi împreună cu deportaţii, i-am adus în ţara Hatti. Tuşratta, regele, a plecat, el n-a venit să se întîllnească cu mine în luptă.

M-am întors şi am trecut din nou Eufratul. Am învins ţara Halba şi ţara Mukis. Takuya,

regele din Neya, a venit înaintea mea în ţinutul Mukis ca să ceară pace. Dar în absenţa lui Takawa, fratele lui, Akit-Teşub, a aţâţat ţinutul Neya şi cetatea Neya să se revolte. Akit-Teşub a intrat în conspiraţie cu mariyannu (şi anume) Hismiya, Asiri, Zulkiya, Utriya şi Niruwa. Dimpreună cu carele de luptă şi cu pedestrimea lor ei intrară în conspiraţie cu Akiya,regele din Arahti. Au ocupat Arahti şi s-au revoltat; iată ce ziceau: "Să ne batem cu Marele Rege, regele ţării Hatti!". Eu, Marele Rege, regele ţării Hatti, i-am învins pe ei la Arahti, Am luat prizonier pe Akiya, regele din Arahti, pe Akit-Teşub, fratele lui Akuwa şi pe ai lor mariyannu, pe toţi ai lor, cu tot ceea ce aveau ei şi i-am adus în ţara Hatti. De asemenea, am adus şi pe Qatna cu toate averile ei şi avutul lor (cetăţenilor) în ţara Hatti.

Când am înaintat spre ţara Nuhassi, am cucerit toate ţinuturile ei. Sarrupsi a avut o moarte violentă; i-am luat prizonieri pe mama lui, pe fraţii lui şi i-am adus în ţara Hatti. Pe Takib-sar, slujitorul său, l-am aşezat ca rege peste Ukulzat. M-am îndreptat către Apina, fără să mă aştept că am să mă lupt cu ţinutul Kinza. Însă, Sutatarra împreună cu Aitakama, fiul său, împreună cu carele de luptă, au ieşit să se lupte cu mine. Eu l-am învins şi ei s-au retras în Abzuya; eu am. asediat Abzuya. Am luat prizonier pe Sutatarra, împreună cu fiul lui, cu ai săi mariyannu, cu fraţii lui şi cu tot ce aveau şi i-am adus în ţara Hatti. Apoi am înaintat către ţinutul Apina. Ariwanahi, regele din Apina, Wambadura, Akparu şi Artaya, "marele" său, au ieşit să se lupte cu mine. (I-am luat prizonieri) pe toţi, cu tot ceea ce aveau şi i-am adus în ţara Hatti. Din cauza îngâmfării regelui Tuşrata am făcut incursiuni peste toate aceste ţinuturi, într-un singur an, şi le-am cucerit pentru ţara Hatti. Am făcut frontiera mea pe această parte Muntele Niblani, iar pe cealaltă parte Eufratul.

(după James B. Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1969 p. 318 şi Constantin Daniel, Athanase Negoiţă (ed.),


26

IV. 11. FRAGMENT DIN ANALELE LUI SUPPILULIUMA (KBo, V, 6 (=2 BoTU, 41), III, 1 sq. şi duplicatul său 639Jf (MDOG, LXXXV, 63 sq.).

În timp ce tatăl meu era în ţinutul Karkemiş, el a trimis pe Lupakkis şi Teşub-zalmas către ţinutul Amqa. Ei au mers să atace ţinutul Amqa şi au adus deportaţi, vite (şi) oi acasă, înaintea tatălui meu. Când a auzit poporul ţării Egiptului despre atacul asupra cetăţii Amqa s-a înfricoşat. Pentru ca lucrurile să fie şi mai rele, stăpînul Bibhururiya tocmai murise, regina egipteană care devenise văduvă, a trimis un mesager la tatăl meu şi i-a scris astfel: "Soţul meu a murit şi eu n-am nici un fiu. Oamenii spun că tu ai mulţi fiii. Dacă tu mi-ai trimite pe unul din fiii tăi, ar putea deveni soţul meu. Eu nu sunt de acord să iau pe unul din servitorii mei şi să-l fac soţul meu."

[…]Când tatăl meu a auzit aceasta, el a chemat pe "marele" în consiliu, (zicând): "Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva". L-a trimis pe Hattu-zitis, dregătorul, (zicând): "Du-te! Adu-mi înapoi ştiri temeinice. Ar putea încerca să mă păcălească: dacă ei au un prinţ, adu-mi ştiri de încredere!"

În timpul absenţei lui Hattu-zitis în ţara Egiptului, tatăl meu a învins cetatea Karkemiş. [...]

A venit la el mesagerul egiptean, onorabilul Hanis. Fiindcă tatăl meu instruise pe Hattu-zitis, când l-a trimis în ţara Egiptului, astfel: "Poate că au un prinţ; poate că ei vor să mă înşele şi nu vor cu adevărat ca unul din fiii mei să (preia) domnia", regina egipteană a răspuns tatălui meu, într-o scrisoare, astfel: "Pentru ce spui tu: 'Poate că ei încearcă să mă înşele?' Dacă eu aş fi avut un fiu aş fi scris eu într-o ţară străină, într-un chip umilitor pentru mine şi pentru ţara mea? Nu ai încredere în mine, ba chiar îmi spui aşa ceva. Acela care a fost soţul meu a decedat şi eu nu am fiii. Oare ar trebui să iau pe unul din servitorii mei şi să-l fac soţul meu? Eu n-am scris nici unei alte ţări, eu ţi-am scris (numai) ţie. Oamenii spun că tu Se spune că tu ai mulţi fiii. Dă-mi pe unul din fiii tăi, el să-mi fie soţ şi rege în ţara Egiptului". Fiindcă tatăl meu era generos, a fost de accord cu dorinţele doamnei şi s-a hotărât (să trimită) fiul.

(după James B. Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1969 p. 319 şi Constantin Daniel, Athanase Negoiţă (ed.),


IV. 12 FRAGMENT DIN ANALELE LUI THUTMOSIS AL III-LEA

Anul al douăzeci şi treilea, în luna întâi a celui de al treilea anotimp, în ziua a şaisprezecea, în cetatea Ihem. Măria-sa a hotărât să ţină. un sfat cu oştirea sa, spunând:

"Nemernicul de vrăjmaş din Qadeş a venit şi a intrat în Megiddo. El se găseşte acum acolo; el a adunat căpeteniile din toate ţările care erau supuse Egiptului... ... cu caii lor, cu ostaşii lor şi cu oamenii lor. El îşi zice: «Mă voi opri să dau lupta aici, la Megiddo, împotriva măriei-sale!» Spuneţi ce năzuieşte inima voastră ?" Răspuns-au ei, întorcându-·se către măria-sa:

"Cum se poate merge pe această cale care e atât de strâmtă? Am auzit zicându-se: Vrăjmaşii -sunt acolo, aşteptând la ieşire şi ei sunt numeroşi şi puternici. Va trebui să treacă un cal în spatele altui cal, şi oamenii tot astfel? Oare avangarda noastră nu se va afla în luptă, în vreme ce ariergarda noastră va fi la Aruna, fără să poată interveni? Acolo sunt două drumuri: unul dintre ele este uşor pentru stăpânul nostru şi el iese la Tanaka; celălalt este drumul de la miazănoapte de Gefty şi vom ieşi la cetatea Megiddo. Poate stăpânul nostru să aleagă după voia sa între aceste (două drumuri). Dar să nu ne facă să mergem pe acest drum greu de străbătut!"

27

Apoi sosiră ştiri despre mârşavul înfrânt (de la Qadeş) şi se ţinu încă odată un sfat (cu oştirea) privitor la planul despre care s-a vorbit la început. Astfel a grăit măria-sa

în cortul (în care se ţinea sfatul):"Aşa cum este adevărat că eu trăiesc, aşa cum e adevărat că zeul Ra mă îndrăgeşte,

aşa cum este adevărat că mă iubeşte tatăl meu zeul Amon, aşa ,cum este adevărat că nările mele sunt răcorite de (suflul) vieţii şi al duratei, măria-mea va alege drumul prin Aruna. Meargă cine doreşte pe acele drumuri despre care voi mi-aţi vorbit şi cine doreşte să vină în urma măriei-mele. (Căci) iată ce vor spune duşmanii, ei care stârnesc dispreţul zeului Ra : „Poate că măria-sa a trecut pe un alt drum pentru că i-a fost frică de noi”".

Acele (căpetenii ale oştirii) răspunseră măriei-sale: "Fie ca tatăl tău Amon, Stăpân al Tronurilor celor Două Ţări, care îşi are sălaşul la

Karnak, să împlinească dorinţa ta! Iată, noi te urmăm, măria-ta, oriunde vrei să ne duci, pentru că un slujitor îşi urmează totdeauna stăpînul!"

Măria-sa a proclamat atunci înaintea întregii sale oştiri: "Stăpânul vostru vă va călăuzi marşul prin drumul acela care e aşa de strâmt". Şi măria-sa făcu un jurământ, spunând: "Nu voi îngădui să-mi iasă biruitoare oştirea înaintea măriei-mele în locul acela"

(strâmt). Şi măria-sa şi-a pus în gând să meargă el însuşi în fruntea armiei sale. Fiecare a învăţat ordinea de marş, un cal în spatele altui cal, în vreme ce măria-sa era în fruntea oştirii.

(Dintr-un pasaj plin de lacune rezultă că armata a ajuns la Aruna.) Acum ariergarda oştirii celei biruitoare se afla aproape de cetatea Aruna, în vreme ce

avangarda ieşise din valea.... Ei au închis această vale. (Căpeteniile oştirii) grăiră către măria-sa:

"Iată, măria-sa a ieşit cu oştirea sa biruitoare şi a umplut adâncitura văii; dă-ne ascultare, stăpâne biruitor, de data asta şi fie ca stăpânul nostru să apere ariergarda armatei sale şi pe oamenii săi: Ne ajunge din urmă ariergarda oştirii noastre; ea va lupta împotriva acestor barbari, şi atunci nu va trebui să ne preocupăm de ariergarda oştirii noastre."

Măria-sa s-a oprit şi a aşteptat acolo, ocrotind ariergarda oştirii sale biruitoare. Şi iată, când avangarda ajunse la capătul acestui drum, umbra soarelui era întoarsă (începuse după-amiaza) şi când măria-sa sosi la miazăzi de Megiddo, pe ţărmul râului Qina, trecuse a şaptea oră a zilei (era ora unu după prânz).

Atunci se instală tabăra măriei-sale şi se dădu poruncă întregii oştiri, spunîndu-se: "Inarmaţi-vă şi pregătiţi arrmele voastre pentru că vom înainta spre a lupta cu mârşavul duşman!"

Între timp, regele rămăsese în cortul regal şi lucrurile căpeteniilor fură aşezate, odată cu proviziile intendenţelor. Paza oştirii mergea pretutindeni, vestind: "Fie-vă inima vitează, fiţi viteji! Veghiaţi şi ocrotiţi viaţa regelui aflat în cortul său!"

Veniră să dea de ştire măriei-sare: "Avem o poziţie bună deopotrivă cu pedestrimea de miazănoapte şi de miazăzi a Egiptului".

In anul al douăzeci şi treilea, în luna (întâi) a anotimpului al treilea, în ziua douăzeci şi una, când se sărbătorea luna nouă, (care coincidea cu) ziua încoronării regelui, dis-de-dimineaţă s-a dat poruncă oştirii întregi să înainteze ( ... ).

Măria-sa s-a ivit într-un car de luptă din electrum înzestrat cu armele sale de luptă, ca zeul Horus, cel ce loveşte, stăpânul puterii, ca zeul Montu din Theba, vreme ce tatăl său Amon îi întărea braţul.

Aripa de miazăzi a acestei oştiri a măriei-sale era pe o colină, la miazăzi de râul Qina, aripa de miazănoapte se afla la miazăzi de Megiddo, în vreme ce măria-sa era în mijlocul lor, având pe zeul Amon ca apărător al trupului său...

Şi atunci măria-sa a fost mai tare ca ei (şi i-a biruit), fiind în fruntea oştirii sale; când au văzut că măria-sa i-a încolţit, vrăjmaşii au fugit înspăimântaţi la Megiddo plini de teamă,

28

părăsind caii şi carele lor de luptă din aur şi argint. Acum, dacă oştirea măriei-sale nu şi-ar fi pus în gând să ia lucrurile şi prăzile duşmanului, ar fi asediat şi luat cetatea Megiddo, în acea vreme când nemernicul inamic de la Qadeş şi duşmanul cel netrebnic din această cetate se zoreau să ajungă între (zidurile) fortăreţei. Frica de (puterea) măriei-sale intrase în inimile lor, braţele le erau fără putere, iar şarpele uraeus al măriei-sale era biruitor asupra lor.

(după Constantin Daniel şi Ion Acsan, Faraonul Kheops şi vrăjitorii. Povestirile Egiptului Antic, Bucureşti, 1977, p. 106-109.)

IV. 13. CUCERIREA CETĂŢII JOPPE

...Or, după un ceas, aflându-se amândoi în stare de beţie Djehuti grăi către regele din Joppe:

- Mă voi duce eu însumi, cu nevasta şi cu copiii mei in cetatea ta. Între timp îngăduie războinicilor mei să-şi aducă înlăuntrul zidurilor carele de luptă cu caii lor, să li se dea fân (de mâncare), urmând ca un slujitor aper să stea lângă fiecare dintre ei.

Atunci carele de luptă fură puse la adăpost şi caii îşi primiră nutreţul. În acea vreme a sosit ghioaga faraonului Menkheperra - aibă el parte de viaţă, sănătate şi putere! Această veste ajunse la urechile lui Djehuti. Atunci regele din Joppe grăi către Djehuti :

- Dorinţa mea este să văd ghioaga cea mare a regelui Menkheperra - aibă el parte de viaţă, sănătate şi putere! - al cărui nume este atiut-nefert. Pe sufletul (Ka al) regelui Menkheperra, această ghioagă atiut-nefert, pe care o ai acum la tline, adu-mi-o mie!

Şi Djehuti făcu intocmai: aduse ghioaga regelui Menkheperra - aibă el parte la viaţă, sănătate şi putere - şi, apucând veşmântul regelui, se apropie de el şi-i spuse:

- Priveşte, crai din Joppe! Iată ghioaga regelui Menkhepperra - aibă el parte de viaţă, sănătate şi putere! – acest leu înfricoşător, fiul zeiţei Şekhmet, căruia Amon tatăl său i-a dăruit puterea!

Îşi ridică mâna repede şi lovi la tâmplă pe regele din Joppe. Acesta căzu pe spate înaintea lui. Atunci el îi cetlui gâtul de un stâlp, legându-l cu o curea de piele: apoi porunci să i se aducă o greutate de aramă şi prinse de picioarele regelui greutatea de aramă, care cântărea patru nemes.

După aceea Djehuti puse să i·se aducă două sute de coşuri pe care le făcuse (dinainte) şi adăposti în ele doua sute de ostaşi. Aceştia primiră funii şi ţăruşi, apoi se pecetluiră coşurile cu o pecete. Dar oştenii îşi căpătaseră sandalele şi toiagele. Apoi aceste coşuri fură cărate în spinare de alţi ostaşi puternici, (al. căror număr) trecea de cinci sute. Şi li se dădu porunca următoare: "Când veţi intra în cetate, veţi slobozi pe tovarăşii voştri, apoi veţi prinde pe toţi bărbaţii care se află în cetate şi îi veţi pune pe dată în lanţuri,·(încătuşându-i)". Atunci (o căpetenie) ieşi din tabără (egipteană) spre a spune celui ce conducea carul de luptă al regelui din Joppe:

- Iată poruncile date de stăpânul tău: Du-te şi vesteşte-o pe regina ta. Bucură-te, (zeul) Sutekh ne-a izbăvit de Djehuti, dimpreună cu nevasta şi copiii săi. Eu însumi i-am făcut robii mei. Aşa îi vei spune tu cu privire la aceste două sute de coşuri pline cu oameni ce au la ei funii şi ţăruşi. Şi (conducătorul carului de luptă al regelui din Joppe) merse înaintea lor, spre a da de ştire stăpânei sale, zicând:

- Iată, am pus mâna pe Djehuti! Se deschiseră porţile cetăţii dinaintea acestor ostaşi şi ei intrară în cetate. Dânşii

dădură drumul (din coşuri) tovarăşilor lor, şi, făcându-i robi pe toţi locuitorii cetăţii, fie ei bătrâni sau tineri, îi puseră de îndată în lanţuri. Astfel braţul puternic al faraonului se întinse şi cuprinse cetatea.

29

În timpul nopţii, Djehuti trimise un vestitor în Egipt, pînă la regele Menkheperra - aibă. el parte de viaţă, sănătate şi putere! -, ca să spună stăpânului său:

- Bucură-te! Amon, bunul tău tată, mi-a predat pe regele din Joppe, împreună cu toţi oamenii din cetatea sa. Trimite ostaşi care să-i ia ca prinşi de război, umplându-ţi moşiile tatălui tău Amonrasonther cu robi şi roabe ce vor rămâne întinşi (pe pântece) sub picioarele tale de-a pururi şi pentru totdeauna!

Povestea a ajuns la capătul ei. Această copie a fost scrisă de însuşi scribul... cel iscusit cu degetele sale, scribul

oştirii (căpeteniei Djehuti).

(după Constantin Daniel şi Ion Acsan, Faraonul Kheops şi vrăjitorii. Povestirile Egiptului Antic, Bucureşti, 1977, p. 174-176.)

IV.14. STELA FARAONULUI MERNEPTAH

În anul al cincilea (al urcării pe tron), în luna a treia din anotimpul de vară, în ziua a treia, sub stăpânirea măriei-sale Horus, taur puternic pe care îl bucură zeiţa Maat, regele Egiptului de Sus şi de Jos, Baenra-Meriamon, fiul lui Ra, Merneptah-Hetep-her-maat, care cinsteşte puterea, care obţine strălucitoarele izbânzi ale lui Horus, taur puternic, biruitorul popoarelor celor Nouă Arcuri — fie ca numele său să fie pomenit mereu şi veşnic !

Izbânzile sale sunt cunoscute în toate ţările, întreg pământul poate să le vadă, astfel ca slava victoriilor sale să se răspândească. Merneptah, taurul atotputernic care îşi ucide duşmanii, nespus de frumos pe câmpul de bătălie în ceasul biruinţei sale, regele care a îndepărtat furtuna ce se năpustise asupra Egiptului, îngăduind egiptenilor să vadă razele soarelui, şi a înlăturat muntele de bronz ce strivea umerii mulţimii, ca să poată răsufla uşurat poporul căruia i-a dăruit pacea, întru mulţumirea (cetăţii) Memfis, (smerind) pe vrăjmaşii săi, făcând să se bucure Ta-tenen (pentru înfrângerea) duşmanilor săi. (Regele Merneptah) este cel ce a deschis porţile cetăţii întărite (Memfis), care stăteau închise, şi a făcut ca templele sale să primească hrana lor. Regele Merneptah este singurul care întăreşte inimile a sute de oameni, a mii şi milioane, astfel ca nările lor să se umfle la vederea lui. El a pătruns în ţara Libiei în decursul vieţii sale, spre a sădi veşnică teamă în inima (vrăjmaşilor) Maşawaşa, şi i-a silit să se întoarcă de unde au venit pe libienii ce cotropiseră Egiptul, îngrijorând pe egipteni şi neliniştind inimile lor.

În timpul fugii şi-au lăsat avangărzile în spatele lor, pedestraşii n-au vrut să stea pe loc, ci s-au împrăştiat, arcaşii şi-au aruncat arcurile, iar piepturile celor ce se retrăgeau grăbiţi erau vlăguite (de oboseala) goanei lor; şi-au desprins burdufurile (pline cu apă) şi le-au aruncat pe pământ, iar sacii lor (cu merinde) au fost luaţi şi răvăşiţi.

Mârşavul învins, căpetenia Libiei, a fugit sub acoperământul nopţii, singur, fără pană în cap; în vreme ce îi sfârâiau călcâiele, soţiile sale au căzut în robie, grânele din hambare i-au fost luate şi duse departe şi el nu mai avea apă în burduf cu care să-şi lungească viaţa. Chipul fraţilor săi era duşmănos, plănuind uciderea lui, căpeteniile sale se luptau între ele. Tabăra lor a fost arsă şi preschimbată în cenuşă; toate bunurile lui au fost luate ca pradă de către oştirea egipteană.

Odată ajuns acasă, era jelit de toţi, pe pământul său; lipsit de cinste, stătea cu capul în pământ, căci piaza-rea îi luase pana; toţi cârteau împotriva sa, toţi locuitorii cetăţii sale: „El este în puterea zeilor (cetăţii) Memfis ! Stăpânul, rege al Egiptului, l-a blestemat, Meriai a ajuns un nume de ocară pentru Memfis, din tată în fiu, pentru totdeauna. Baenra-Meriamon urmăreşte pe fii săi ; Merneptah-Hetep-her-maat i-a pecetluit soarta !“

30

El a ajuns de pomină în Libia ; cei tineri grăiau astfel cu privire la izbânzile regelui din Egipt : „Nu se va mai înălţa, de vreme ce Zeul Ra l-a doborât !“ Toţi bătrânii spuneau fiilor lor: „Vai de Libia !“

Locuitorii ei au încetat să-şi ducă traiul lor plăcut; nu mai umblau pe câmp, mersul lor prin împrejurimi fiind oprit intr-o singură zi. Libienii au fost nimiciţi într-un singur an; zeul Sutekh le-a întors spatele şi aşezările lor au fost pustiite cu vrerea lui. În aceste zile nu este bine să umbli înarmat; mai bine să stai ascuns, aflându-ţi izbăvirea într-o peşteră.

Marele zeu din Egipt, stăpânul puterii şi al izbânzii, cine oare se va lupta cu el cunoscându-i vitejia ? (Desigur), doar nebunul sau smintitul i se va împotrivi; nu va apuca ziua de mâine cel care îi încalcă hotarul.

Din vremea zeilor, se zice că regele Egiptului este singurul fiu al lui Ra, feciorul său care şade pe tronul zeului Şu. Nimenea nu poate să urzească un plan pentru a-i subjuga poporul, pentru că ochiul fiecărui zeu este aţintit asupra celui care vrea să-l atace şi regele duce în robie ariergarda vrăjmaşilor săi.

O mare minune a avut loc în Egipt, a cărui putere a făcut din cotropitorul său un prizonier (adus) înaintea judecătorilor regelui divin, drept faţă de vrăjmaşii săi, de faţă fiind şi zeul Ra. Meriai, răufăcătorul pedepsit de fiecare zeu din Memfis, a fost judecat la Heliopolis, şi divina Enneadă l-a făcut vinovat de fărădelegile sale.

Stăpînul lumii a spus: „Dă sabia fiului meu cel cu inima dreaptă Merneptah, scutul de nădejde al nomei Memfis, apărătorul cetăţii Heliopolis, care a deschis cetăţile închise ! Lasă slobode mulţimile ce erau legate de fiecare ţinut, adu jertfe în temple, arde pe altar tămâie şi fumul ei să ajungă înaintea zeului, fă ca principii să-şi recapete bunurile lor şi cel sărac să se întoarcă în cetatea sa !“

Stăpânii cetăţii Heliopolis grăiră astfel despre fiul lor Merneptah :„Daţi-i răgazul (statornicit de) Ra, ca să fie ocrotitorul celor ce sunt apăsaţi în orice

ţinut; Egiptul este atribuit lui ca partea aceluia care l-a cucerit pe vecie. Puterea sa este poporul său ; iată (oamenii) care vieţuiesc în vremea acestui erou capătă de îndată suflul vieţii. Tăria sa obţine lucruri pentru cei ce nu le mai au. Au fost biruiţi apucătorii şi tâlharii. Cel ce adună pe tovarăşii nemerniciei, strânge împreună lucrurile lor, nu şi pe fiii lor !", aşa au spus ei.

Meriai, mârşavul biruit, căpetenia Libiei, a venit să cotropească zidurile stăpânului şi domnului său, al cărui fiu stă pe tron — regele Merneptah. Ptah a spus cu privire la biruita (căpetenie) a Libiei :

„Toate fărădelegile sale, adunate laolaltă, se vor prăvăli asupra capului său. Îl dau pe mâinile lui Merneptah, care poate să-l facă să dea afară ceea ce a înghiţit ca un crocodil. Iată, cel iute este cel ce prinde pe cel iute; regele îl prinde în laţ, cu toate că puterea lui Meriai este recunoscută, pentru că Amon l-a legat, lăsîndu-1 în seama sufletului său Ka din Hermontis: (adică) regelui Merneptah“.

Mare a fost bucuria care a domnit în Egipt. Se vorbea despre biruinţa lui Merneptah asupra libienilor : „Vrednic de-a fi îndrăgit este regele biruitor ! Slăvit este regele printre zei! Norocos e stăpânul care porunceşte !“

Fie ca el să trăiască liniştit şi fericit, cutreierând nestingherit drumurile, ca să nu mai stăruie spaima în inima poporului său. Cetăţile rămân aşa cum au fost; puţurile sunt la îndemâna oricui; trimişii înconjoară meterezele reparate de curând, până când se trezesc sentinelele (de pe ziduri).

Ostaşii stau toropiţi de somn şi cercetaşii de la hotare colindă câmpul netulburaţi, păstorii de pe câmpii nu au nici o grijă, în vreme ce vitele rătăcesc fără păzitori, trecând în tihnă prin vadul fluviului. Nu se mai înalţă un strigăt în noapte: „Stai ! Vine cineva, vine cineva vorbind într-o limbă străină !“ Toţi se duc încolo şi încoace cântând şi nu mai (se aude) bocetul oamenilor îndoliaţi; oraşele sunt întemeiate din nou; cel ce a semănat grâul, acela îl va

31

mânca. Zeul Ra şi-a întors faţa spre Egipt, el a zămislit pe regele Merneptah spre a fi ocrotitorul (Egiptului).

Regii-au fost zdrobiţi şi spun : „Aman !“Din rândul celor Nouă Arcuri, nu-şi ţine nimeni capul sus ; Libia e devastată; Kheta e pacificată;Canaan e jefuită-amarnic;Ascalon e surghiunită jalnic;Geser este cucerită;Ianoam a dispărut aproape;Izrael este pustiu, a pierit sămânţa lui; Palestina-i văduvită de Egipt;Toate ţările sunt liniştite;Cel ce iscă tulburare cade rob,Zace-nlănţuit de Merneptah,Zi de zi răsară el tot aşa ca zeul Ra !

(după Constantin Daniel şi Ion Acsan, Faraonul Kheops şi vrăjitorii. Povestirile Egiptului Antic, Bucureşti, 1977, p. 137-142)

32

V. PERIOADA 1200 - 608 Î. CHR.

V. 1. SCRISOARE DE LA SARGON AL II-LEA CĂTRE AŞŞUR-ŞARU-UŞUR

Cuvântul regelui către Aşur-şarru-u[şur]: Eu sunt bine, Assyria este bine: bucură-te. În ceea ce priveşte ceea ce 3 As to what you wrote to me: "A messenger [of] Midas the Phrygian has come tome, bringing me 14 men of Que whom Urik had sentto Urarlu as an embassy" - this isextremely good! My gods AMur, Samas, Bel and Nabu have now taken action, and without a battle [or any]thing, the Phrygian hasgiven us his word and become our ally! 10 As to what you wrote: "1 shall not sendmy messengerto the Phrygian without the permissionof the king, my lord" - 1 am nowwriting to(tell) you that you should not cut off your messenger from the Phrygian's presence. Writeto him in friendly terms and constantly listen to newsabout him, until 1 have more time. !6 As to what you wrote: "Should 1 send his subjects to himjust as he sent me the subjectsof the king my lord?" - send them to him that he will be favourably disposed towardsus. Whether100 of his men or 10, write tohim like this: "1 wrote to the king my lord about the menof Que whom you sent to me, and he was extremely pleased; and in return he wrote to me [as follows]: 'Do not holdback even a single one of the Phrygians at your court, but send them to Midas [immedi-ately]!' Thus at the king my lord's behest Iam(now) sending you th[ ese] men." 26 As to what you wrote: "A messenger ofUrpala'a came to me for an audience with the Phrygian messenger" - let him come, and letAssur, Samas, Beland Nabu command that all these kings should wipe your sandals withtheir beards! 31 As to what you wrote: "Kilar [has request]ed from mefour districts, saying: 'Letthem give them to me'" - should you give [these] four districts to Kilar, would he

33

notbecome your equal, and what would you yourself be ruling over as governor then? Tellhim as follows:"Earlier, you were afraid of the Phrygian, but now the Phrygian has madepeace with us, so what are you afraid of? N ow eatyour bread and drink your waterunder the protectionof the king, my lord, and be happy. Do not worry about the Phrygian. " 43 As to what you wrote: "Urpala'a [mayslip away]from the king, my lord, on account of the fact that the Atunnaeans and Istuandaeans came and took the cities of Bit-Paruta away fromhim" - now that the Phrygian hasmade peace with usand ... , what can all the kingsof Tabal do henceforth? You will pressthem from this sideand the Phrygian from that side so that (in no time) you will 'snapyour belt' on them. Thanks to my gods Assur, Samas, Beland Nabu, this land has nowbeentrodden under your feet! Move about as you please, do whatever you have to do,cutthe long and lengthen the short until I come and give you [ ... ] work!57 As to Ba[lasu concerning whom youwrote], I haveheard his words in full. The day you see this letter, appoint his son in hisplace over his men. His people shouldbe assembledand present, and if he wants, he maytake them over the mountains and settle them there,or they may also live here. As for him,let oneof your 'third men' pick him up posthaste

34

and let him come here. I will speak kindly with himand encourage him, and indue course I will sendword and have his people (beingkept) here returned, and he toocan goand re-enter his house. 66 As for Aplaiu, let your messenger bringhim and his people to me, whether (they are)citizens of Babylon, Borsippa, Kish, Nippur, Der,or( ... )

(Simo Parpola (ed.), The Correspondence of Sargon II Part I: Letters from Assyria and the West, Helsinki University Press, 1987, p. 4-7.)

V. 2. RAPORTUL UNUI OFIŢER ASIRIAN (AŞUR OSTRACON, BERLIN, ST. MUS. VA 8384)

Fratelui meu Pir-amurri de la fratele tău Bel-etir:Salutări [...].[Nu mi-ai mai scris de când] erai cu mine în Babylonia. Eu şi Arbayya şi [... am mers

în Bit-Amukkani. Apoi] tu [ai plecat] la Uruk cu Ger-sapun şi ... b [...].Eu [urmăream trădători în] Bit-Amukkani. Erau patru. Aveau la ei o scrisoare de la

regele Babylonului (Shamashshum-ukin) şi încercau să stârnească o rebeliune în Bit-Amukkani. I-am prins la Hapiru în deşert. [Apoi] i-am adus [la ...] şi am trimis [scrisoarea] stăpânului şi regelui meu (Ashurbanipal). Apoi am capturat [un bărbat din ...] şi i-am dus [pe toţi] în faţa stăpânului meu regele [în lanţuri].

Au fost puşi cu câinii. Stăpânul meu regele mi i-a dat [ca sclavi]. Asta mi-a spus stăpânul meu regele “Sunt [ai tăi]! Cum spune zicala: Ce au măcinat; asta să mănânce!”

Asta este ceea ce am văzut [cu ochii mei]: Ei [sunt] din Bit-Amukkani. Braţele lor sunt marcate şi au jurat un jurământ în faţa mea că într-adevăr au trădat. Erau, până la urmă, în Bit-Amukkani! [Am mai confiscat] de la ei [o scrisoare către] Abbaya care spune “De la Shemeh-yeqar, Nabu-zer-ukin şi Ahishay şi Walwal(?).”

Upaqa-ana-arbail i-a pus pe Nabu-zer-ukin şi Ahishay [în închisoare în ...], dar acum am aflat că [a făcut] ca Walwal(?), Shemeh-yeqar şi Abbaya [să fie luaţi]. Când Upaqa-ana-arbail ajunge la Aşur, trebuie să îi dea înapoi imediat lui Apqu [...]. Dacă Apil-esharra întreabă, “Acest raport este adevărat?” numele meu “Bel-etir” este scris pe braţele lor. Cheamă-i şi întreabă-i dacă este adevărat: [...] [...] Sunt sclavii mei? Au trădat? Erau cu bărbaţii din Bit-Amukkani?

L-am trimis pe secundul tău Naid-Marduk înaintea lor [...]. Trimite-i înapoi; trebuie să am de-a face cu ei! În plus, trimite-ni-l pe Bar-[...] h şi Bar-[...] -zabina, Zaban-iddina şi Nabu-ushallim din Bit-Adini. Apoi [...].

Tiglath-pileser a exilat prizonieri din Bit-Amukkani,Ululai (Shalmaneser V) a exilat [prizonieri] din Bit-Adini,Sargon a exilat prizonieri din Dur-Sin,Sennacherib a exilat prizonieri din Chaldea(?),[... regii] Asiriei i-ar [prinde...]. Ori de câte ori(?) cineva trăda, îi prindeau şi îi

ardeau(?). Regii Asiriei întotdeauna [...] [... şi] ar spune, “Să nu mă mai trădeze nimeni; fie ca

35

focul să-i înghită! Stăpânul meu regele a dat ordine [ca ei să fie într-adevăr omorâţi]. […] fugarii din Asiria trebuie să fie arşi (?).

În ceea ce priveşte pe Nabu-zer-ushabshi şi [...]: Îţi voi trimite raportul meu. Eşti într-adevăr atât de supărat pe mine încât [...]? De ce eşti atât de supărat pe mine?

Acum [...]Când vezi [...], am trimis [...] la Bit-Dibla [...] -shum-iddina din Bit-Dibla.

(James M. Lindenberger, Ancient Aramaic and Hebrew Letters, Atlanta, 2003, p. 20-23.)

V. 3. TRATATUL DE PE STELA ANTAKYA

Adad-Nirari [III], mare rege, rege puternic, regele universului, regele Asiriei, fiul lui Samşi-Adad [V], mare rege, regele universului, regele Asiriei, fiul lui Şalmaneser [III], regele celor patru colţuri ale lumii.

Graniţa pe care Adad-Nirari, regele Asiriei şi Şamşi-ilu, comandantul şef, au stabilit-o între Zakkur, hamatitul şi Atarşumki, fiul lui Adrame: oraşul Nahlasi împreună cu toate câmpurile sale, cu livezile sale şi aşezările sale este proprietatea lui Atarşumki. Ei împart între ei râul Orontes. Aceasta este graniţa.

Adad-Nirari, regele din Asiria şi Şamşi-ilu, comandantul şef, au eliberat oraşul de obligaţiile sale liber şi clar lui Atarşumki, fiul lui Adrame, fiilor săi şi nepoţilor săi. A stabilit oraşul său şi teritoriile sale [...] până la graniţa ţării sale.

Pe numele lui Aşşur, Adad, şi Ber, a lui Enlil asirian, a lui Ninlil asirian, şi pe numele lui Sin, care sălăsluieşte în Harran, pe marii zei ai Asiriei: cine va vorbi după aceasta de rău despre termenii acestei stele şi ia cu forţa această graniţă din posesia lui Atarşumki, a fiilor săi sau a nepoţilor săi şi distruge numele scrise şi scrie alt nume: fie ca Aşşur, Adad, şi Ber, Sin, care sălăşluieşte în Harran, marii regi ai Asiriei, ale căror nume sunt amintite pe această stelă, să nu-i asculte rugăciunile.

V. 4. TRATATUL DINTRE AŞURNIRARI V DIN ASIRIA ŞI MATI’ILU DIN ARPAD

(I)[fragment lipsă]

(fie ca) Mati'ilu [...] fiii şi fiicele sale, funcţionarii săi, [... ] împreună [să se transforme în...], pământul său în pământ necultivabil, fie ca pământul său să fie [îngust] ca o cărămidă de un cubit, insuficient pentru ca fiii săi, [fiicele sale, funcţionarii săi, oamenii din ţara sa] să stea pe el. Fie ca Mati'ilu [împreună cu fiii săi], fiicele, funcţionarii, oamenii din ţara sa [să fie...] ca ... şi el însuşi, împreună cu oamenii din ţara sa, să fie sfărâmaţi ca gipsul.

Acest miel de primăvară a fost adus din ţarcul său nu pentru sacrificiu, nu pentru un banchet, nu pentru a fi cumpărat, nu pentru (divinaţie în legătură cu) un om bolnav, nu pentru a fi tăiat pentru [ ... ]: a fost adus pentru a permite tratatul dintre Aşurnirari şi Mati'ilu. Dacă Mati'ilu păcătuieşte împotriva (acestui) tratat încheiat sub jurământ de către zei, apoi, aşa cum acest miel de primăvară, adus din ţarcul său, nu se va întoarce în ţarcul său, nu-şi va mai vedea ţarcul, vai, Mati'ilu, împreună cu fiii săi, fiicele, funcţionarii şi oamenii din ţara sa [vor fi mutaţi] din ţara sa, nu se vor întoarce în ţara sa şi nu mai vedea ţara sa niciodată. Acesta nu este capul unui miel, este capul lui Mati'ilu, este capul fiilor săi, al funcţionarilor săi şi al oamenilor din ţara sa. Dacă Mati'ilu păcătuieşte împotriva acestui tratat, la fel cum capul acestui miel este întors şi încheietura sa este în gura lui, [... ], tot aşa şi capul lui Mati'ilu să fie întors şi al fiilor săi [... ]. Acest umăr nu este umărul unui miel de primăvară, este umărul lui Mati'ilu, este umărul fiilor săi, al funcţionarilor săi şi al oamenilor din ţara sa. Dacă Mati'ilu păcătuieşte împotriva acestui tratat, fie ca, aşa cum umărul acestui miel este dislocat şi [... ], la

36

fel să fie dislocat şi umărul lui Mati'ilu, al fiilor săi, funcţionarilor săi şi al oamenilor din ţara sa şi [...] în [...].

(III)[... ] dacă îl ascunzi (sau) îl aperi, dacă îl trimiţi în altă ţară, dacă nu eşti credincios

lui Aşurnirari, dacă inima ta nu este devotată lui Aşurnirad, regele Asiriei, atunci tu, fiii tăi, oamenii din ţara ta [fragment lipsă].

(IV)(Dacă armata asiriană) merge la război la ordinele lui Aşurnirari, regele Asiriei şi

Mati'ilu, împreună cu funcţionarii săi, armata sa, carele sale nu pleacă (la luptă) cu credinţă întreagă, fie ca marele stăpân Sin, care sălăşluieşte în Haran, să-l îmbrace pe Mati'ilu, pe fiii săi, pe funcţionarii săi şi pe oamenii din ţara sa cu lepră, ca într-o haină, încât să rătăcească prin ţară şi fie ca el să nu aibă milă de ei. Să nu existe lapte de supt pentru boi, măgari, oi şi cai în ţara lui. Fie ca Adad, supraveghetorul canalelor din cer şi pământ să aducă sfârşitul lui Mati'ilu, ţării sale şi oamenilor din ţara sa prin nevoie, lipsă şi foamete, încât să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor şi ea să aibă un gust la fel de bun ca cel al mieilor de primăvară. Fie ca ei să fie lipsiţi de tunetul lui Adad, încât să nu aibă parte de ploaie. Fie ca praful să fie hrana lor, smoala uleiul lor, urina de măgar băutura lor, papura îmbrăcămintea lor, fie ca locul lor de dormit să fie la colţul (pereţilor). Dacă Mati'ilu, fiii săi sau nobilii săi păcătuiesc împotriva acestui tratat, fie ca ţăranii din ţara sa să nu mai cânte cântece de secerat pe câmpuri, fie ca nimic să nu mai răsară şi să vadă lumina soarelui în regiunile de câmpie, un [...] să nu scoată apă din izvoare, fie ca [... ] să fie hrana lor, [... ] băutura lor [fragment lipsă].

(V)Dacă moartea noastră nu este moartea ta, dacă viaţa noastră nu este viaţa ta, dacă tu

nu te îngrijeşti de viaţa lui Aşurnirari, a fiilor săi şi a funcţionarilor săi, atunci fie ca Aşur, tatăl zeilor, care acordă regalitatea, să transforme ţara ta în pământ sterp, oamenii tăi în …, oraşele tale în movile de ruine, casele tale în ruine.

Dacă Mati'ilu păcătuieşte împotriva acestui tratat cu Aşurnirari, regele Asiriei, fie ca Mati'ilu să devină prostituată, soldaţii săi femei, fie ca ei să primească cadouri în pieţele oraşelor, ca orice altă prostituată, fie ca o ţară … pe ei în alta; fie ca (sămânţa) lui Mati'ilu să fie ca cea a unui catâr, soţiile lui să fie sterpe, fie ca Iştar, zeiţa oamenilor, doamna femeilor, să-şi ia înapoi „plecăciunea”, să le cauzeze [steri]litate, ... fie ca ei să spună, „Vai, am păcătuit împotriva tratatului cu Aşurnirari, regele Asiriei.” [fragment lipsă]

(VI)Fie ca [lăcustele] să vină şi să-i devoreze ţara, fie ca [...] să le orbească ochii; fie ca o

mie de case să scadă la o singură casă, fie ca o mie de corturi să scadă la un singur cort, fie ca un singur om să fie cruţat în oraş pentru a povesti despre faptele mele.

Fii legat de Aşur, regele cerului şi pământului, fii legat de Anu şi Antu; fii legat de Enlil şi Ninlil; fii legat de Ea şi Damkina; fii legat de Sin şi Ningal; fii legat de Şamaş şi Aja; fii legat de Adad şi Şala; fii legat de Marduk şi Zarpanitu; fii legat de Nabu şi Taşmetu; fii legat de Ninurta şi Gula; fii legat de Uraş şi Ninegal; fii legat de Zababa şi Bau; fii legat de Nergal şi Laz; fii legat de Madanu şi Ningirsu; fii legat de Humhummu şi Işum; fii legat de Gira şi Nusku; fii legat de Iştar, Doamna din Ninive; fii legat de Iştar, Doamna din Arbela; fii legat de Adad din Kurba-il; fii legat de Adad din Alep; fii legat de Palil, care merge înainte; fii legat de cei şapte zei războinici; ... [fragment lipsă]

37

(după James B. Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1969 p. 532-533.)

V. 5. TRATATUL LUI ESARHADON, REGELE ASIRIEI CU REGELE BAAL AL TIRULUI

(I)[Trata]tul lui [Esarhadon], regele Asiriei, fiul cel mai mare al lui [...], cu Baal, regele

Tirului, [fragment lipsă] (III)

… Esarhadon … Esarhaddon, regele Asiriei, ... aceste oraşe care... [Reprezentantul regal pe care] l-am numit peste tine, bătrânii ţării tale, ... reprezentantul regal [... ] împreună cu ei ... corăbiile ... nu-l asculta, [nu ...] fără reprezentantul regal; şi nici nu trebuie să deschizi o scrisoare pe care ţi-am trimis-o în (absenţa) reprezentantului regal. Dacă reprezentantul regal nu lipseşte, aşteaptă-l şi apoi deschide-o, [nu] ...

Dacă o corabie a lui Baal sau a oamenilor din Tir naufragiază în largul (coastei) ţării filistinilor sau oriunde altundeva la graniţele teritoriului asirian, tot ce este pe corabie aparţine lui Esarhadon, regele Asiriei, dar nimeni nu poate face nici un rău niciunei persoane aflate la bordul acelei corăbii, trebuie să facă o li[stă] cu numele lor [şi să-l informeze pe regele Asiriei].

Acestea sunt porturile de comerţ şi drumurile de comerţ pe care Esarhadon, regele Asiriei, [le-a acordat] servitorului său Baal: înspre Akko, Dor, în întreg districtul filistinilor şi în toate oraşele din teritoriul asirian, pe coastă şi în Byblos, peste Liban, toate oraşele din munţi, toate oraşele lui Esarhadon, regele Asiriei, pe care Esarhadon, regele Asiriei i le-a dat [lui] Baal [...], oamenil [or] din Tir, ... [... ], in corăbiile lor sau toate cele care traversează, în oraşele lui [Baal], oraşele lui, conacele lui, pontoanele lui, care [... ], pentru a [... ], atâtea câte sunt în ţinuturile de la margine, ca şi în trecut [... ] ei... , nimeni nu trebuie să facă rău corăbiilor lor. În interior, în districtul său, în conacele sale ... . [fragment lipsă]

(IV)[Fie ca Ninlil, care locuieşte în Ninive, "să te lege pe tine" cu un pumnal rapid]. [Fie

ca] Iştar, [care locuieşte în Arbela, să nu] îţi [acorde milă şi iertare]. Fie ca Gula, marele medic, [să pună boală şi grijă în inimile] voastre, o inflamaţie de nevindecat în corpul tău, să te scalzi [în sângele tău ca în apă]. Fie ca cei şapte zei, zeii războinici, să-ţi cauzeze [căderea] cu armele lor [înfricoşătoare]. Fie ca Bethel şi AnathoBethel să te dea unui leu mâncător de oameni. Fie ca marii zei ai cerului şi pământului, zeii Asiriei, zeii Akkadului şi zeii din Eber-nari să te blesteme cu un blestem de neînlăturat. Fie ca Baal-sameme, Baalomalage şi Baalosaphon să stârnească un vânt rău împotriva corăbiilor tale, pentru a le dezlega de la ţărm, pentru a le smulge ţăruşul de acostare, fie ca un val puternic să le scufunde în mare, o maree violentă [... ] împotriva ta. Fie ca Melqart şi Eşmun să-ţi distrugă ţara, oamenii tăi să fie deportaţi; din ţara ta [... ]. Fie ca ei să facă să dispară mâncarea pentru gura ta, hainele pentru corpul tău, ulei pentru ungerea ta. Fie ca Astarte să-ţi rupă arcul în toiul bătăliei şi să te facă să te apleci la picioarele duşmanului tău, fie ca un duşman străin să-ţi împartă bunurile.

Tăbliţa tratatului stabilit cu Baal din Tir.

(după James B. Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, Princeton University Press, 1969 p. 533-534.)

V. 6. ALIANŢA DINTRE HIRAM, REGELE TIRULUI, ŞI SOLOMON, REGELE ISRAELULUI

38

(Cartea regilor 3, 5, 15-26)

Şi Chiram, regele Tyrului, a trimis pe slujitorii săi ca să-l ungă pe Solomon în locul lui David (TM - Şi Hiram, regele Tyrului, şi-a trimis slujitorii la Solomon deoarece auzise că l-au uns rege peste cele ale tatălui său), căci Chiram l-a iubit pe David în toate zilele vieţii lui.

Şi Solomon i-a trimis [soli] lui Chiram, zicând: “Tu ştii că David, tatăl meu, n-a putut să zidească o Casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu, din pricina războaielor care îl strâmtorau din toate părţile, până când Domnul i-a aşternut [pe vrăjmaşii lui] sub tălpile picioarelor lui.

Acum, Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă de jur împrejur. Nu mai este uneltitor, nici vreun rău care să-mi stea în cale.

Şi, iată, eu mi-am pus în gând să zidesc Casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu, după cum a grăit Domnul Dumnezeu către David, tatăl meu, zicând: „Fiul tău, pe care îl voi pune în locul tău pe tron, acesta va zidi Casă pentru numele Meu.”

Şi acum porunceşte să se taie pentru mine lemn din Liban si, iată, robii mei vor fi laolaltă cu robii tăi. Iar eu am să-ţi dau plata ostenelii tale, atât cât vei cere, căci tu ştii că noi nu avem meşteri lemnari ca sidonienii.”

Şi a fost aşa: când a auzit Chiram cuvintele lui Solomon, s-a bucurat foarte şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Dumnezeu, care i-a dat lui David un fiu priceput [ca să domnească] peste acest mare popor.”

Şi a trimis la Solomon, zicând: „Am auzit toate cele pentru care ai trimis la mine; voi împlini voia ta [cu privire la] lemnul de cedru şi de pin;

robii mei îl vor coborî din Liban la mare şi eu îl voi face plute, până în locul unde îmi vei trimite [vorbă]; acolo le vor dezlega, iar tu îl vei lua. Dar şi tu să împlineşti voia mea: să dai pâine casei mele.”

Şi Chiram i-a dat lui Solomon cedri pe cât i-a fost voia. Iar Solomon i-a dat lui Chiram douăzeci de mii de măsuri de grâu şi de machir pentru casa lui şi douăzeci de mii de măsuri de untdelemn curat. Atât îi dădea Solomon lui Chiram în fiecare an.

Şi Domnul i-a dat lui Solomon înţelepciune, aşa precum îi grăise lui. Şi era pace între Chiram şi Solomon şi au încheiat legământ între ei.

(după Septuaginta, vol. II, Editura Polirom, 2004, p. 468-470)


Vreme de douăzeci de ani, în care a zidit Solomon cele două case, Casa Domnului şi casa regelui,

Chiram, regele Tyrului, l-a ajutat pe Solomon cu lemn de cedru şi cu lemn de pin, cu aur şi cu tot ce voia. Atunci regele i-a dat lui Chiram douăzeci de cetăţi în ţinutul Galileii.

Şi a ieşit Chiram din Tyr şi s-a dus în Galileea, ca să vadă cetăţile pe care i le dăduse Solomon, dar nu i-au plăcut.

Şi a zis:”Ce-i cu cetăţile astea pe care mi le-ai dat, frate?!” Şi le-a numit „Mărginime” (TM - Kabhul) până în ziua de astăzi.

Şi Chiram i-a adus lui Solomon o sută douăzeci de talanţi de aur şi o corabie pentru ceea ce făcuse Solomon în Gasiongaber, aflat lângă Ailath, pe

ţărmul îndepărtat al mării, în ţinutul Edomului. (TM – Şi corăbii a construit regele Solomon, la Eţion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmul Mării de Trestii, în ţara Edomului.)

Şi Chiram a trimis cu corabia pe slujitorii săi, corăbieri pricepuţi să umble pe mare, împreună cu slujitorii lui Solomon.

39

Şi au venit la Sophera (TM - Ofir) şi au luat de acolo o sută douăzeci (TM – patru sute douăzeci) de talanţi de aur şi i-au adus regelui Solomon.



Şi toate vasele de băut ale lui Solomon erau din aur şi toate lucrurile din casa din stejar de Liban erau ferecate cu aur; [nimic] nu era din argint, pentru că [argintul] nu avea preţ ăn zilele lui Solomon;Căci regele avea pe mare, împreună cu corăbiile lui Chiram, o corabie de Tharsis, care venea la rege din Tharsis o dată la trei ani cu aur, cu argint, cu piatră tăiată şi cu piatră cioplită (TM – aur, argint, fildeş, maimuţe şi păuni).


Când Hiram, regele tyrienilor, a aflat că Solomon s-a urcat pe tronul părintesc, a fost cuprins de bucurie (căci David îi fusese bun prieten) si i-a trimis prin solii săi urări de bine si felicitări pentru norocul de acum. Iar Solomon i-a trimis următoarea scrisoare:

SOLOMON CĂTRE REGELE HIRAM,„Cum ştii şi tu, tatăl meu avea de gând să înalţe un templu închinat Domnului, dar

războaiele şi repetatele sale expediţii l-au împiedicat să-şi îndeplinească planul. Căci el n-a încetat să se lupte cu duşmanii săi până ce nu i-a constrâns pe toţi să-i platească tribut. În schimb, eu îi mulţumesc Domnului pentru pacea de care mă bucur acum şi, întrucât am destul răgaz pentru aşa ceva, vreau să-i construiesc lăcaşul lui Dumnezeu: eu îi voi fi făuritorul, aşa cum mi-a prezis tatăl meu. De aceea, te rog ca, împreună cu solii mei, sa trimiţi câţiva lucrători în Munţii Liban, ca să doboare trunchiuri de cedri. La tăierea copacilor, sidonienii se pricep mult mai bine decât oamenii mei. Sunt gata sa plătesc fiecarui lemnar simbria pe care o hotărăşti singur!"

Cum a citit această scrisoare, Hiram, încântat de sarcina pe care o primise, i-a trimis lui Solomon următorul raspuns:

REGELE HIRAM CĂTRE REGELE SOLOMON,„Domnului i se cuvin laude pentru faptul că tatăl tău ţi-a încredinţat domnia ţie, un

bărbat înţelept şi înzestrat cu toate virtuţile. Cu dragă inimă voi transpune în faptă tot ce mi-ai cerut să fac prin scrisoarea ta. Voi pune sa se doboare o puzderie de copaci, atât de cedru cu trunchi înalt, cât şi de chiparos, şi voi avea grijă ca oamenii mei să-i ducă până la mare, dându-le poruncă să-i poarte cu plutele până la un loc de pe ţărmul tău şi să-i descarce. Apoi oamenii tăi vor putea să-i ducă la Hierosolyma. Ia seama ca în schimbul lor să-mi trimiţi grâne, de care ducem lipsa, noi, locuitorii unei insule."

Până astăzi s-au păstrat copiile acestor scrisori, nu numai în cărţile noastre, ci şi în cele ale tyrienilor. Cine vrea sa le vadă îndeaproape, n-are decât sa se roage de păstrătorii arhivelor publice din Tyr si să se convingă singur că scrisorile reproduse de noi aici concordă cu cele de acolo. Fac aceste precizări fiindcă vreau ca cititorii mei să ştie că intenţia mea a fost să scriu numai si numai adevărul, ca să scap de învinuirea că am introdus în opera mea lucruri neverosimile de dragul amăgirii si al desfătării oamenilor, pretinzând ca povestirea să se bucure de încrederea lor. Nu cer nici să mi se facă vreo concesie şi să fiu scutit de mustrări dacă mă abat de la adevăr în scrierea istoriei şi stăruitoarea mea rugăminte este ca nimeni să nu ia drept bună relatarea mea, câtă vreme ea nu poate fi confirmată prin dovezi sigure.

Când a primit scrisoarea de răspuns a regelui tyrienilor, Solomon i-a lăudat firea îndatoritoare si bunăvoinţa şi, plin de recunoştinţă, a hotărât să-i trimită la rândul lui în fiecare

40

an câte douăzeci de mii de kore de grâu şi tot atâţia bath de untdelemn de măsline. Un bath cuprinde şaptezeci şi două de sextarii. I-a oferit totodată şi aceeaşi cantitate de vin. După aceste prime semne, prieteşugul dintre Hiram şi Solomon a devenit tot mai mare şi şi-au jurat unul altuia că el va dăinui veşnic.

(după Josephus Flavius, Antichităţi iudaice, traducere, note şi indice de nume Ion Acsan, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001, 436-437)

V. 7. BĂTĂLIA DE LA QARQARA

ii 86b-89a) Moving on from the Euphrates Iapproached Aleppo ({lalman). They were afraid todo battle with me (and) submitted to me. I receivedtheir tribute of silver (and) gold (and) madesacrifices before the god Adad of Aleppo (galman).Moving on from Aleppo (Halman) I approachedcities of Irhulënu, the Hamatite. I captured the citiesAdennu, Pargâ, (and) Arganâ, his royal cities. Ibrought forth his captives, property, (and) palacepossessions, (and) burned his palaces,ii 89b-102) Moving on from the city Arganâ Iapproached the city Qarqar. I razed, destroyed, (and)burned the city Qarqar, his royal city. An alliancehad been formed of (lit. "he/it had taken as hisallies") these twelve kings: 1,200 chariots, 1,200cavalry, (and) 20,000 troops of Hadad-ezer (Adadidri),the Damascene;700chariots,700cavalry,(and)10,000troopsofIrhulënu,theHamatite;2,000chariots(and)10,000troopsofAhab(Ahabbu)theIsraelite(Sir'alaia);500troopsofByblos;1,000troopsofEgypt;10chariots(and)10,000troopsofthelandIrqanatu;200troopsofMatinu-ba^lofthe

cityArvad;200troopsofthelandUsanätu;30

chariots(and)[N],000

41

troopsofAdunu-ba'alofthe

landSianu;1,000camelsofGindibuoftheArabs;

[N]hundredtroops(ii95)ofBa>asa,themanofBitRuhubi,theAmmonite.Theyattackedto[wage]war

andbattleagainstme.Withthesupremeforces

whichAššur,mylord,had

42

giventome(and)with

themightyweaponswhichthedivinestandard,

whichgoesbeforeme,hadgrantedmeIfoughtwith

them.IdefeatedthemfromthecityQarqarasfaras

thecityGilzau.Ifelledwiththesword14,000

troops,theirfighting

43

men,(and)raineddownupon

themdestruction(lit."flood")asthegodAdad

would.Ifilledtheplainwiththeirspreadout(lit."Ispread out") corpses (and) <felled> their extensivetroops with the sword. I made their blood flow in thewad is. (ii 100) The plain was too small to lay the(incredible number of) their bodies (lit. "lives") flat;the extensive area was not sufficient (lit."vanished") to accommodate burying (all of) them. Idammed up the Orontes River with their bodies likea bridge. In the midst of this battle I took away fromthem chariots, cavalry, (and) teams of horses.

A. Kirk Grayson (ed.), Assyrian Rulers of the Early First Millennium BC II (858-745 BC), (The Royal Inscriptions of Mesopotamia. Assyrian Periods; vol.3), University of

Toronto Press, 1996, 23-23.)

V. 8. CAMPANIA LUI SENNACHERIB DIN ANUL 701 Î. HR.

a. Prisma lui Senaherib, coloana III, 18-49În ceea ce-l priveşte pe Iezechia, iudeul, el nu s-a supus jugului meu. I-am asediat 46 dintre oraşele sale puternice, forturile înconjurate cu ziduri şi nenumăratele sate mici din apropiere şi (le)-am cucerit prin intermediul rampelor (de pământ) bine bătute şi al berbecilor aduşi în apropierea (zidurilor) (combinate cu) un atac al pedeştrilor şi (folosind) mine, spărturi şi şanţuri. Am scos (de acolo) 200.150 oameni, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, cai, catâri, măgari, cămile, vite mari şi mici fără număr ca pradă. Pe el însuşi l-am făcut prizonier în

44

Ierusalim, reşedinţa lui regală, ca pe o pasăre în cuşcă. L-am înconjurat cu lucrări de pământ pentru a-i pedepsi pe cei care părăseau porţile oraşului său. Oraşele sale, pe care le-am jefuit, le-am luat ţării sale şi le-am dat lui Mitinti, regele din Aşdod, Padi, regele din Ekron şi Silibel, regele din Gaza. În acest fel i-am redus ţara, dar totuşi i-am crescut tributul şi cadourile către mine, (în calitate de) stăpân al lui, pe care i le-am impus (mai târziu), în afara tributului vechi, să-mi fie aduse anual. Iezechia însuşi, pe care l-a copleşit splendoarea inspiratoare de teroare a stăpânirii mele şi ale cărui trupe de elită şi mercenarii, pe care le-a adus la Ierusalim, reşedinţa sa regală, pentru a o întări, l-au părăsit, mi-a trimis mai târziu la Ninive, oraşul meu capitală, împreună cu 30 de talanţi de aur, 800 de talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bucăţi mari de piatră roşie, divane (încrustate) cu fildeş, scaune (încrustate) cu fildeş, colţi de elefant, lemn de abanos, cutii de lemn (şi) tot felul de comori valoroase, propriile fiice şi concubine, muzicieni bărbaţi şi femei. Pentru a aduce tributul şi a arăta supunere ca un sclav, l-a trimis pe mesagerul său (personal).


b. Cartea regilor (4), 18, 13-16;

Şi în al paisprezecelea an al regelui Ezekias, Sennacherim, regele asirienilor, a urcat împotriva cetăţilor întărite ale lui Iuda şi le-a luat. Şi Ezechias, regele lui Iuda, a trimis soli la regele asirienilor, la Lachis, spunând: „Am greşit, abate-te de la mine; orice vei pune asupra mea, voi duce.” Şi regele asirienilor a pus asupra lui Ezekias, regele lui Iuda, [bir de] trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. Şi Ezekias i-a dat tot argintul aflat în Casa domnului şi în visteria casei regelui. În ceasul acela Ezekias a scos [aurul de la] porţile templului Domnului şi [de la] stâlpii pe care [chiar] Ezekias, regele lui Iuda, îi aurise şi l-a dat regelui asirienilor.


19, 35-37;Şi a fost aşa: în noaptea aceea a venit îngerul Domnului şi a lovit în tabăra asirienilor

o sută optzeci şi cinci de mii; şi s-au sculat de dimineaţă şi, iată, toate trupurile erau leşuri. Şi Sennacherim, regele asirienilor, s-a ridicat, a pornit şi s-a întors şi s-a aşezat în Ninive. Şi a fost aşa: pe când se închina în casa lui Neserach, zeul său, Adramelech şi Sarasar, fiii săi, l-au tăiat cu sabia şi apoi au scăpat în ţara Araratului; şi în locul lui a domnit Asordan, fiul lui.


c. Flavius Josephus, Antichităţi iudaice, X, 1

1. În al patrusprezecelea an al domniei lui Ezechias, regele celor două seminţii, regele asirienilor numit Sennacherib i-a invadat ţara cu o oaste numeroasă, cucerind toate oraşele seminţiilor lui Iuda şi Beniamin. Când s-a pregătit să mărşăluiască cu trupele sale împotriva Hierosolymei, Ezechias i-a trimis o solie prin care îl vestea pe rege că era gata să i se supună, plătindu-i birul impus de el. Sennacherib a dat ascultare solilor, întrerupând războiul, a acceptat cererea şi a făgăduit că, de îndată ce Ezechias îi va plăti trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur, el se va declara mulţumit şi se va lega prin jurământ să se retragă imediat, fără să-i mai aducă nici o pagubă. încrezându-se în cuvântul său, Ezechias şi-a golit vistieria şi i-a trimis banii, ferm convins că va scăpa de orice ameninţare a războiului la adresa

45

regatului său. După ce a primit banii, asirianul nu s-a mai sinchisit de promisiunea lui, ci a plecat el însuşi împotriva egiptenilor şi a etiopienilor, lăsându-l pe Rapsaces, comandantul său suprem, împreună cu alte două căpetenii şi cu o oaste numeroasă, să asedieze Hierosolyma. Numele acestor căpetenii erau Tharata şi Anacharis.2. Cum au ajuns şi şi-au aşezat tabăra în faţa zidurilor oraşului, ei au trimis la Ezechias un sol şi l-au chemat să stea de vorbă. Temându-se să vină el însuşi la întâlnire, şi-a împuternicit trei dintre prietenii lui cei mai credincioşi: pe căpetenia curţii domneşti numită Eliachim şi pe cronicarii săi, Sobnaeus şi Ioach. Când a dat cu ochii de ei, comandantul Rapsaces le-a poruncit să se întoarcă la regele lor şi să-i spună următoarele: „Slăvitul rege Sennacherib îl întreabă pe ce se întemeiază şi în ce-şi pune nădejdea Ezechias, că fuge de stăpânul său, nevrând să-i asculte vorbele şi să-l primească în oraş pe el, împreună cu oastea? Nu-s oare de vină egiptenii, în speranţa că aceştia vor triumfa asupra oştilor regelui? Dacă se aşteaptă la aşa ceva, atunci să ştie că a luat-o razna, aidoma omului care îşi caută sprijin într-o trestie ruptă şi nu numai că se prăbuşeşte, dar se şi răneşte la mână, făcându-şi singur rău. Regele se cuvenea să afle că Sennacherib a pornit în această expediţie potrivit voinţei lui Dumnezeu, care i-a dat puterea să dărâme regatul israeliţilor şi să-i nimicească poporul subjugat de el!" Deoarece Rapsaces şi-a rostit discursul în evreieşte (căci cunoştea bine această limbă), Eliachim l-a rugat să vorbească în siriană, temându-se ca mulţimea să nu se înspăimânte la auzul cuvintelor sale. Dar comandantul, care pricepuse ce anume urmărea el, bănuind pricina fricii lui, cu un glas şi mai puternic i-a răspuns lui Eliachim astfel: „Vorbesc în evreieşte pentru ca, după aflarea poruncilor regelui, toţi să aleagă ceea ce este spre binele lor şi să se predea nouă. Căci mi se pare limpede că voi şi regele vostru amăgiţi cu speranţe deşarte poporul şi-l îndemnaţi să reziste. Dacă aveţi curajul şi vă credeţi în stare să respingeţi trupele noastre, sunt gata să vă pun la dispoziţie două mii de cai dintre cei pe care îi am la îndemână, voi urmând să aduceţi pentru ei tot atâţia călăreţi, ca să vă demonstraţi propriile puteri. Dar voi nu puteţi oferi călăreţi, fiindcă nu-i aveţi, ca să alcătuiţi o trupă. De ce mai şovăiţi atunci să vă predaţi celui mai tare decât voi, care vă poate captura fără voia voastră? Spre siguranţa voastră, este mai bine să vă predaţi de bunăvoie, decât să fiţi subjugaţi cu de-a sila, ceea ce v-ar pricinui numai primejdii şi nenorociri!"3. Cuvintele rostite cu glas tare de către comandantul asirienilor, în auzul solilor şi al poporului, i-au fost transmise lui Ezechias. Acesta şi-a scos veşmintele regeşti, s-a îmbrăcat cu un sac şi, în semn de umilinţă, s-a culcat cu faţa la pământ, după datina străbună, rugându-l pe Dumnezeu să nu-i refuze sprijinul acum, când nu mai avea nici o altă speranţă. Apoi i-a trimis pe câţiva dintre prietenii săi şi dintre preoţi la proorocul Esaias, spre a-i cere să se roage lui Dumnezeu, aducând o jertfă pentru salvarea tuturor şi pentru ca Domnul să destrame speranţele duşmanilor şi să se îndure de soarta poporului său. Când proorocul a făcut toate acestea, printr-o prezicere a Domnului, le-a redat curajul regelui şi prietenilor săi, proorocind că vrăjmaşii vor fi învinşi fără luptă, siliţi să se retragă ruşinaţi şi să renunţe la semeţia lor de acum. Dumnezeu va avea grijă să-i hărăzească pieirii. Chiar şi privitor la Sennacherib, regele asirienilor, proorocul a prezis că expediţia lui împotriva Egiptului se va termina prost şi, la întoarcerea acasă, va fi răpus de sabie.4. în vremea aceea, regele asirian i-a trimis lui Ezechias o scrisoare unde îl numea smintit dacă îşi închipuia că poate scăpa de robia ce-l aşteaptă din partea lui, care a subjugat popoare multe şi mari. Îl ameninţa că-l va captura pe el şi pe supuşii lui, hărăzindu-i pe toţi pieirii, dacă nu-i va deschide porţile, ca să-i primească de bunăvoie oastea în Hierosolyma. Ezechias a citit mesajul fără să-şi piardă cumpătul, deoarece avea deplină încredere în Dumnezeu, şi a împăturit scrisoarea, depunând-o în templu. Când l-a implorat iarăşi pe Domnul să mântuiască oraşul şi pe toţi locuitorii săi, proorocul Esaias i-a spus că ruga lui a fost ascultată şi că de data asta asirienii vor ridica asediul şi că viitorul îi va fi pe deplin asugurat din partea lor. Oamenii îşi vor lucra în linişte oagoarele şi îşi vor vedea fără teamă de treburile lor. La puţin timp după

46

aceea, regele asirienilor, care eşuase în campania lui împotriva Egiptului, s-a întors acasă fără nici un rezultat din următoarea pricină. Asedierea oraşului Pelusium i-a luat foarte multă vreme şi tocmai când digurile ridicate în preajma zidurilor ajunseseră la înălţimea acestora, aşa că se pregătea să pornească asaltul asupra lor, el a auzit că Tharsices, regele etiopienilor, însoţit de o mare oaste trimisă în ajutorul egiptenilor, îşi croia drumul prin pustiu ca să năvălească în ţara asirienilor. Sennacherib a fost atât de tulburat încât, fără nici un rezultat, cum am mai spus, a ridicat asediul oraşului Pelusium, retrăgându-se. Despre acelaşi Sennacherib vorbeşte Herodot în Cartea a doua a Istoriilor sale că a pornit într-o expediţie împotriva regelui egiptenilor, care era preotul lui Hefaistos, şi a împresurat Pelusium, fiind silit să ridice asediul oraşului dintr-o pricină asemănătoare. Preotul egiptenilor l-a implorat pe zeul său, iar acesta, ascultându-i rugămintea, a căşunat arabilor o năpastă. Herodot se înşală în această privinţă când susţine că nu era vorba de regele asirieniior, ci de cel al arabilor. După spusele sale, o mare mulţime de şoareci au ros într-o noapte arcurile şi celelalte arme. Aşa se face că regele şi-a retras oastea ce împresura Pelusium, fiindcă nu mai avea arcuri. în felul acesta înfăţişează lucrurile Herodot. Dar şi istoricul caldeean Berosos îl pomeneşte pe Sennacherib, care a fost regele asirieniior şi a purtat războaie împotriva Asiei întregi şi a Egiptului, zicând următoarele:5. întorcându-se din campania împotriva Egiptului la Hierosolyma, Sennacherib şi-a găsit trupele lăsate sub comanda lui Rapsaces bântuite de ciumă. Molima trimisă de Dumnezeu asupra oştirii, chiar în prima noapte când a luat şi el parte la asediul oraşului, a secerat o sută optzeci şi cinci de mii de luptători, împreună cu comandanţii şi mai-marii lor peste sute. Această calamitate l-a umplut de spaimă şi durere şi, înfricoşat că-şi va pierde întreaga oştire, a fugit împreună cu restul trupelor sale, retrăgându-se grabnic în cetatea lui de scaun, numită Ninus. Acolo a mai trăit puţină vreme şi şi-a sfârşit viaţa în urma uneltirilor lui Adramalech şi Sarsar, fiii săi cei mai mari, care l-au ucis în propriu-i templu, numit Arasca. Datorită acestui paricid, ei au fost alungaţi de concetăţenii lor, ducându-se în Armenia. Pe tronul lui Sennacherib s-a urcat însă Assarachodas. Astfel s-a încheiat campania asirienilor împotriva Hierosolymei.

(după Josephus Flavius, Antichităţi iudaice, traducere, note şi indice de nume Ion Acsan, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001, 555-556)

V. 9. INSCRIPŢIA REGELUI ASIRIEI ASARHADDON

...Asarhaddon, rege mare, rege puternic, rege al întregii lumi, craiul Asiriei, cârmuitorul Babilonului, stăpânitorul Sumerului şi Akkadului, domnitorul Karduniaşului, împăratul tuturor acestora, regele ţărilor Musur, Patsuris şi Kuş; cel ce se închină marelui zeu, supremul monarh ceresc Aşşur, zeului Şamaş, zeului Nabu şi (lui Marduk); regele regilor, neîndurătorul, nimicitorul nelegiuiţilor, răspândind groază în jurul lui, neînfricoşat în luptă, erou desăvârşit, necruţător în război; craiul atotputernic care îi ţine legaţi pe principi, dulăul furios, răzbunătorul zămislitorului său tată, rege care cârmuieşte cu dreptate mulţumită zeilor Aşşur, Şamaş, Nabu şi Marduk, ajutoarele lui; cel ce şi-a revărsat dorinţele, cel care a frânt ca pe nişte trestii şi a călcat în picioare pe toţi principii neascultători şi nesupuşi, cel care a închinat jertfe multe marilor zei, ale cărui gânduri se îndreaptă către venerarea zeilor şi zeităţilor...

...Cel care şi-a biruit duşmanii şi a nimicit pe toţi vrăjmaşii lui, regele aidoma unui potop atunci când se pune în mişcare, (iar) când trece la fapte pare un lup ce îşi arată colţii, regele în faţa căruia bântuie vijelia şi în spatele căruia ploile curg puhoaie, iar în luptă asaltul său mătură totul şi stinge flacăra focului nestins.

47

Eu (Asarhaddon), fiul lui Sanherib, rege al întregii lumi, regele Asiriei, urmaşul lui Sargon, cârmuitorul Babilonului, regele Sumerului şi Akkadului, regească sămânţă nemuritoare din neamul lui Balibna, fiul lui Adasa, care a întărit domnia Asiriei şi a statornicit pietrele de hotar ale oraşului Aşşur, cel ce se aruncă cu faţa (la pământ) în faţa (zeilor) Aşşur, Şamaş, Nabu şi Marduk, zeii cei mari, stăpânitorii săi.

Eu (Asarhaddon) sunt puternic, eu sunt stăpânitorul întregii lumi, eu sunt erou, eu sunt viteaz, eu înspăimânt, eu sunt respectat,, eu sunt desăvârşit, eu nu cunosc pe nici un rege care să-mi fie egal, eu sunt alesul (zeului) Aşşur, Nabu şi Marduk, adoptat (ca fiu) de zeul Sin, preferatul zeului Anu, iubitul atotputernicei Iştar, zeiţă a universului întreg. Numai eu (Asarhaddon) sunt arma necruţătoare care nimiceşte ţările vrăjmaşe. Eu sunt regele puternic în bătălii şi lupte, care a distrus aşezările vrăjmaşilor săi, cel care şi-a ucis duşmanii, care şi-a desfiinţat potrivnicii, care şi-a spulberat adversarii, care a supus pe toţi nesupuşii, care a subjugat întreaga omenire.

Aşşur, Şamaş, Nabu şi Marduk, atotputernicii zei a căror poruncă nu poate fi încălcată, mi-au hărăzit (domnia peste) o împărăţie fără seamăn. Zeiţa Iştar, bucuroasă de faptul că o slujesc cu credinţă, mi-a pus în mâini un arc puternic şi o suliţă tare, care biruie pe cei nesupuşi; ea mi-a dat voie să duc la îndeplinire toate dorinţele inimii mele şi a culcat înaintea picioarelor mele pe toţi principii nesupuşi.

Când zeul Aşşur, marele stăpân, spre a arăta popoarelor cât de măreţe sunt faptele sale neasemuite, a înjghebat pentru mine cea mai puternică dintre cele patru împărăţii ale lumii şi a preamărit numele, meu, el mi-a înmânat un sceptru neînvins, pentru înfrângerea duşmanilor, şi mi-a încredinţat o ţară care a păcătuit faţă de (zeul) Aşşur, a săvârşit o (mare) nelegiuire şi l-a dispreţuit, jefuind şi prădând hotarele Asiriei.

După ce zeul Aşşur şi zeii cei mari, stăpânii mei, mi-au poruncit să mă aştern la un drum lung peste munţi înalţi şi nisipuri întinse, prin sălaşurile setei, am plecat fericit şi cu inima încrezătoare.

De la (oraşul) Ishupri până la (oraşul) Memfis, cetatea de scaun, situată la o depărtare de 15 zile de drum, zilnic şi neîncetat am ucis mulţi ostaşi ai (faraonului) Taharka, regele Egiptului şi al ţării Kuş, crai blestemat de trufaşa lui zeitate. Pe el însuşi l-am rănit chiar eu de cinci ori cu vârful suliţei mele şi i-am pricinuit răni ce nu se tămăduiesc. Am încercuit Memfis, cetatea lui de scaun, am cucerit-o, am dărâmat-o, am nimicit-o şi ars-o cu ajutorul galeriilor (săpate sub ziduri), al spărturilor în ziduri şi al scărilor de asalt.

Pe soţia (faraonului), pe curtezanele palatului, pe Uşanhura, moştenitorul său, pe fiii şi fiicele sale, bunurile, bogăţiile, caii lui, vitele mari şi oile sale fără de număr le-am luat şi le-am dus în Asiria. Am smuls din Egipt rădăcina lui Kuş, pe nici unul dintre (kuisiţi) eu nu i-am lăsat să mă slăvească (ca demnitari ai mei). În tot Egiptul am aşezat alţi regi, mai mari peste porturi, împuterniciţi şi dregători. Am hotărât ca pentru vecie lui Aşşur şi marilor zei stăpânitorilor mei să li se aducă mereu jertfe. Le-am statornicit (egiptenilor) un tribut anual, neîncetat, pe care să mi-1 plătească. I-am constrâns să facă o lespede pe care să sape numele meu, i-am silit să aducă în scris laude (zeului) Aşşur, stăpânului meu, măreţelor fapte săvârşite de mine, cu ajutorul (zeului) Aşşur, stăpânul meu, precum şi victoriei cucerite cu mâinile mele şi am aşezat (această) lespede pentru vremurile viitoare, spre uimirea tuturor vrăjmaşilor.

Pe cel ce va muta această lespede din locul ei, îmi va rade numele săpat în piatră şi va scrie deasupra numele său, o va acoperi cu pământ sau o va arunca în apă, o va arde în foc sau o va pune într-un loc nevăzut — fie ca zeiţa Iştar, stăpâna luptei şi a bătăliei, să schimbe puterea lui de bărbat în puterea unei femei, fie ca prin lege să-l aşeze dedesubtul duşmanului său !

48

Fie ca principele din viitorime să vadă această lespede cu numele meu scris (pe ea), să dea poruncă să-i fie citită în faţa lui, apoi fie ca el să o ungă eu balsam, fie ca el să-i închine jertfe şi fie ca el să slăvească numele (zeului) Aşşur, stăpânul meu !

(după Constantin Daniel şi Ion Acsan eds., Tăbliţele de argilă. Scrieri din Orientul Antic, p. 129-132.)

V. 10. PRIMA CĂLĂTORIE ÎN JURUL AFRICII (Herodot, Istorii, IV, XLII)

E vădit în schimb că Libya este înconjurată de apă, afară de partea unde se află hotarul dinspre Asia. Necos, regele egiptenilor, este, după cunoştinţa noastră, cel dintâi care a dovedit acest adevăr. Acesta, după ce a întrerupt săparea canalului care duce din Nil la Golful Arabic, a trimis nişte fenicieni cu corăbii, poruncindu-le ca la întoarcere să treacă prin Coloanele lui Heracles până vor ajunge iarăşi în Marea de miazănoapte şi pe acolo să ajungă în Egipt. Fenicienii, pornind deci din Marea Erythree, îşi urmau drumul pe marea de miazăzi; cum sosea toamna, ei coborau pe uscat şi se apucau de semănat pământul Libyei prin locurile unde se nimereau să fi ajuns de fiecare dată, rămânând acolo până la seceriş. După seceratul grâului porneau din nou pe mare şi, când s-au împlinit doi ani, în cel de-al treilea, trecând prin Coloanele lui Heracles, s-au întors în Egipt. Ei povesteau lucruri pe care eu nu le cred – le-or fi dând alţii crezare – anume că, în timp ce făceau înconjurul Libyei, aveau soarele de-a dreapta lor.

(Herodot, Istorii, vol I, traducere de Adelina Piatkovski şi Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 325)

V. 11. SCHIMBURILE COMERCIALE ALE CARTAGINEZILOR (Herodot, Istorii, IV, CXCVI)

Carthaginezii mai povestesc încă ceva: în Libya, dincolo de Coloanele lui Heracles, se găseşte un ţinut locuit de oameni. Ori de câte ori ajung carthaginezii acolo şi-şi descarcă mărfurile, după care le înşiră la rând de-a lungul ţărmului, se urcă iarăşi pe corăbii şi fac să iasă fum. Băştinaşii, văzând fumul, se apropie de ţărmul mării, pun aur lângă mărfuri, apoi se îndepărtează de acolo. Carthaginezii se dau atunci jos de pe corăbii, îl cântăresc din ochi şi, dacă aurul li se pare potrivit cu marfa, îl iau cu ei şi se duc; dacă nu li se pare îndeajuns, se suie din nou pe vasele lor şi aşteaptă; ceilalţi, apropiindu-se, mai adaugă alt aur pe lângă cel pe care îl puseseră, până când îi mulţumesc. Nu se înşală unii pe alţii; ei nu se ating de aur mai înainte de a fi egalat, după socoteala lor, preţul mărfurilor, şi nici băştinaşii nu se ating de mărfuri mai înainte ca ei să fi luat aurul.


49

VI. PERIOADA 608-323 Î. CHR.

VI. 1. RĂZBOIUL DINTRE ALLYATES, REGELE LYDIEI ŞI CYAXARES, REGELE MEDIEI (Herodot, Istorii, I, LXXIV)

După aceste întâmplări – cum Alyattes n-avea de gând să-i înapoieze pe sciţii pe care Cyaxares îi cerea mereu – a izbucnit un război între lydieni şi mezi; războiul a ţinut vreme de cinci ani, în care mezii i-au învins adesea pe lydieni şi lydienii pe mezi. O dată s-a dat chiar un fel de bătălie de noapte. În al şaselea an de când duceau războiul fără a se dovedi unii pe alţii, într-o încăierare – ce să vezi? – s-a întâmplat ca în toiul bătăliei ziua să se preschimbe deodată în noapte; Thales din Milet le prevestise ionienilor venirea acestei întunecări a soarelui şi dăduse ca soroc tocmai acest an în care s-a şi petrecut…Când văzură că se face noapte în plină zi lydienii şi mezii încetară lupta şi amândouă taberele se arătară foarte grăbite să ajungă la încheierea păcii. Cei care au purtat vorbele de împăcare au fost cilicianul Syenneis şi babilonianul Labynetes. Aceştia îi zoriră pe cei doi regi să facă un legământ de prietenie şi-i îndemnară să-l întărească printr-o încuscrire. Îl hotărâră pe Alyattes s-o dea pe Aryenis, fata lui, după Astyages, fiul lui Cyaxares; căci ştiau prea bine că fără o trainică legătură de rudenie nici învoielile nu pot avea viaţă lungă.

Jurămintele de credinţă se fac la aceste popoare cam ca şi la eleni, numai că ei îşi mai fac la braţ şi nişte crestături uşoare şi-şi sug unul altuia sângele.

(Herodot, Istorii, vol I, traducere de Adelina Piatkovski şi Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 48).

VI. 2. CUCERIREA BABYLONULUI DE CĂTRE CYRUS (Xenofon, Cyropedia, VII, 5)

După ce-şi instalară tabăra, Cyrus adună pe comandanţi şi le spuse: „Aliaţi, am făcut înconjurul oraşului pentru a-l cerceta. Eu nu văd cum vom izbuti să punem mâna prin luptă pe aceste întărituri atât de solide şi de înalte. însă, după părerea mea, cu cât se vor îngrămădi în oraş mai mulţi oameni, care nu vor să înfrunte lupta, cu atât mai repede îi vom supune prin foamete. Dacă nu aveţi altceva de propus, eu sunt de părere să-i asediem.“ - „Dar fluviul acesta, spuse Chrysanthas, a cărui lărgime trece de două stadii, nu străbate mijlocul oraşului? - „Da, pe Zeus, spuse Gobryas. Adâncimea lui este atât de mare încât doi oameni care ar sta în picioare unul deasupra celuilalt nu ar întrece nivelul apei, aşa că oraşul este mai bine apărat de fluviu decât de întărituri. - „Să lăsăm la o parte, Chrysanthas, continuă Cyrus, tot ce întrece puterile noastre. Să croim de jur împrejur un :şanţ cât mai larg şi mai adânc cu putinţă, pe care fiecare să-şi dea silinţa să-l sape cât mai repede, pentru ca în felul acesta să folosim mai puţini oameni pentru pază.“ După ce croiră de jur împrejurul întăriturilor o linie înconjurătoare, lăsând pe marginea fluviului un spaţiu de care aveau nevoie ca să poată ridica turnuri cât mai mari, începură să sape de o parte şi de alta a oraşului un şanţ uriaş, aruncând pământul în partea celor care lucrau. Cyrus puse mai întâi să se construiască pe marginea apei turnuri pe o temelie de lemn de palmier a cărei lungime era cam de un plethru, deşi de fapt în unele locuri se găsesc palmieri şi mai înalţi. Aceşti palmieri, supuşi unei greutăţi oarecare, se îndoaie, însă îşi revin întocmai ca spinarea unor măgari încărcaţi cu poveri. Cu această temelie Cyrus voia să împiedice ca turnurile să fie luate de apele care ar fi pătruns în şanţ [şi, totodată, nădăjduia să-l facă pe vrăjmaş să înţeleagă intenţia lui de a asedia oraşul]. El puse, de asemenea, să se construiască pe terasă încă o serie de turnuri de acest fel, pentru a-şi asigura un număr cât mai mare de posturi de pază.

În timp ce oamenii lui Cyrus executau aceste lucrări, duşmanii urcaţi pe întărituri îşi băteau joc de ei, ca unii care aveau provizii pentru mai mult de douăzeci de ani. Cyrus, care

50

aflase aceste lucruri, îşi împărţi armata în douăsprezece unităţi, în aşa fel ca fiecare parte să facă de pază câte o lună într-un an. La această veste, babilonienii îi luară şi mai rău în bătaie de joc, mai ales la gândul că şi lidienii, frigienii, arabii şi capadocienii vor face şi ei de pază, căci socoteau că toate aceste popoare erau mai binevoitoare faţă de ei decât faţă de perşi.

Şanţurile erau de acum săpate, când Cyrus auzi vorbindu-se că cetatea era în sărbătoare şi că toţi locuitorii Babilonului nu făceau toată noaptea altceva decât să bea şi să petreacă. După ce se întunecă, Cyrus luă cu el un număr mare de oameni şi deschise şanţurile înspre malul fluviului. O dată şanţurile deschise, apa se scurse prin ele toată noaptea, astfel că albia fluviului care străbătea oraşul deveni practicabilă pentru oameni. Când fluviul fu pregătit, Cyrus porunci chiliarhilor persani, atât ai pedestraşilor cât şi ai călăreţilor, să vină la el, fiecare cu mia lui de oameni aliniaţi pe două şiruri, iar aliaţii să-i urmeze în spate în formaţie obişnuită. După ce veniră, Cyrus trimise câţiva pedestraşi şi călăreţi din garda lui în albia fluviului care secase, să vadă dacă fundul apei era practicabil. Când i se raportă că albia se poate trece, chemă la el pe comandanţii pedestrimii şi cavaleriei şi le vorbi astfel:

„Prieteni, fluviul ne lasă nouă liber drumul lui de-a lungul oraşului. Să intrăm în el plini de curaj [fără nici o teamă]. Să ne gândim că cei împotriva cărora vom porni acum sunt aceiaşi oameni pe care i-am mai învins chiar atunci când erau sprijiniţi de aliaţii lor, când erau treji şi nu somnoroşi ca acum şi când erau înarmaţi până în dinţi şi gata de luptă. De data aceasta îi vom ataca într-un moment când mulţi dintre ei sau dorm, sau sunt ameţiţi de băutură şi când zăpăceala e mai mare. Când îşi vor da seama, pe lângă toate acestea, că ne aflăm în cetate, frica îi va face cu totul neputincioşi. Dacă se mai află printre voi vreunul care să reflecteze la ce se spune, că, adică, atunci când pătrunzi într-un oraş te pândeşte pericolul ca duşmanii să se urce pe acoperişuri şi să arunce din cele două părţi ale drumului cu săgeţi, să nu aibă nici o teamă; chiar dacă s-ar urca cineva pe acoperiş, avem şi noi un zeu care să ne vină în sprijin, pe Hefaistos. Intrările acestor case iau foarte uşor foc, căci porţile sunt făcute din lemn de palmier şi sunt unse cu păcură. De altfel, şi noi avem lemn răşinos cu care putem aprinde un foc mare şi avem şi destulă smoală şi câlţi cu care putem provoca cu repeziciune incendii uriaşe. În felul acesta locuitorii trebuie sau să fugă numaidecât din case, sau să fie prefăcuţi în cenuşă. Acum, luaţi-vă armele şi, cu ajutorul zeilor, vă voi conduce chiar eu. Tu, Gadatas, şi tu, Gobryas, adăugă el, deoarece cunoaşteţi drumul, să ne fiţi călăuze şi, când vom ajunge în oraş, să ne conduceţi de-a dreptul spre palat.“ - „La drept vorbind, spuse Gadatas, să nu ne mirăm dacă porţile cetăţii nu vor fi închise, căci tot oraşul pare să fie cuprins de veselie. Totuşi, la porţi vom găsi o strajă, aşa cum se întâmplă de obicei.“ - „Nu mai pierdeţi nici o clipă, spuse Cyrus. Porniţi! Să-i luăm pe cât este cu putinţă pe nepregătite. După aceasta porniră în marş. Unii dintre cei care le ieşiră în cale fură omorâţi sau fugiră spre locuinţele lor. Alţii, de groază, scoteau ţipete. Oamenii lui Gobryas începură, şi ei să strige, lăsând să se creadă că şi ei erau dintre aceia care benchetuiau. Iuţind pasul, ajunseră în faţa palatului regal. Aici, trupele lui Gadatas şi ale lui Gobryas găsiră porţile închise. Soldaţii care primiseră poruncă să atace gărzile se năpustiră asupra lor, tocmai când gărzile petreceau şi beau la lumina puternică a focului. Pe dată le aplicară măsurile impuse faţă de vrăjmaşi. Se produse atunci un zgomot, asurzitor, ce se putea auzi până în interiorul palatului. Regele trimise atunci să vadă ce se petrece; în acest timp, unii din oamenii care se aflau înăuntru se repeziră să deschidă porţile ca să poată ieşi. Soldaţii lui Gadatas, văzând porţile deschise, dădură buzna înăuntru. Intre timp, cei care voiseră să iasă se întoarseră din drum, căutându-şi scăparea înăuntru, dar soldaţii îi urmăriră şi-i uciseră; ajunseră astfel până la rege, pe care-1 găsiră stând în picioare cu un pumnal scos din teacă. Oamenii lui Gadatas şi ai lui Gobryas îl omorâră şi pe el. Toţi cei care se aflau alături de el avură aceeaşi soartă, fie că încercară să se ascundă după câte ceva, fie că voiră să fugă, sau să se apere cu ce aveau la îndemână. Cyrus trimise pe străzile oraşului soldaţi călări cu porunca să ucidă pe oricine ar fi găsit în drum şi să

51

anunţe, cu ajutorul celor care cunoşteau limba siriană, ca nici un locuitor să nu iasă din casă; dacă vreunul va fi prins afară, va fi omorât. Această poruncă fu adusă la îndeplinire.

(Xenofon, Viaţa lui Cyrus cel Bătrân, întemeietorul Imperiului persan, traducere de Maria Marinescu-Himu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 312-315)

VI. 3. CUCERIREA BABYLONULUI DE CĂTRE CYRUS (Herodot, Istorii, I, 190-191)

După ce Cyrus s-a răzbunat pe fluviul Gyndes, împărţindu-i apele în trei sute şaizeci de canale, la ivirea primelor semne de împrimăvărare în anul următor, îşi urmă calea spre Babilon. Babilonienii îl întâmpinară cu armele. Nici nu se apropie bine de oraş că babilonienii îl şi atacară, însă fură înfrânţi în luptă şi siliţi să se tragă după zidurile oraşului. Dar, cum ştiau prea bine încă dinainte vreme că Cyrus nu se va astâmpăra, ba, dimpotrivă, văzîndu-1 cum se leagă de fiecare neam în parte, fără osebire, ei îşi căraseră în cetate merinde pentru mai mulţi ani. Deocamdată nu duceau nici o grijă de împresurare, pe când Cyrus se afla în încurcătură din pricina timpului care se tot scurgea fără ca lucrurile să meargă înainte.

Până la urmă, fie că cineva i-a venit în ajutor cu un sfat bun, văzându-l la grea cumpănă, fie că singur s-a gândit la ce avea de făcut, iată ce-a săvârşit : aşezându-şi grosul oştirii la intrarea în oraş a fluviului, adică acolo pe unde fluviul pătrunde în oraş, iar restul în spatele oraşului, adică acolo pe unde fluviul iese din oraş, le porunci oamenilor ca, de îndată ce vor vedea că râul se poate trece cu piciorul, să pătrundă în oraş prin albia lui. După aceste rânduieli şi porunci, el plecă, luând cu sine pe ostaşii cei mai nevrednici. Ajuns lângă lacul de strânsoare, ceea ce regina făcuse odinioară cu fluviul şi lacul, refăcu şi Cyrus, după pilda ei. Folosind un canal, regele îndrumă apele fluviului spre lacul care acum era ca o mlaştină, şi astfel, scăzând apele fluviului, făcu ca vechea albie să poată fi trecută cu piciorul.

După ce s-a terminat lucrarea, perşii, care aşteptau să dea năvală, intrară în Babilon, urmând albia Eufratului; apa, scăzută, abia de le ajungea până la coapse.

Dacă babilonienii ar fi prins dinainte de veste sau ar fi băgat de seamă cele ce săvârşea Cyrus, i-ar fi lăsat pe perşi să pătrundă în oraş şi i-ar fi zdrobit până la unul; ei n-aveau decât să închidă toate portiţele care dădeau spre fluviu şi, urcându-se pe zidurile care se înălţau de-a lungul malurilor fluviului, i-ar fi putut prinde pe duşmani ca într-un năvod.

Dar perşii se năpustiră asupra lor prin surprindere. Din pricina întinderii oraşului, cum povestesc cei de prin partea locului, marginile Babilonului căzuseră de mult pradă vrăjmaşului şi locuitorii din inima oraşului încă habar n-aveau că erau în mâna perşilor; cum se mai nimerise să fie la ei şi o zi de sărbătoare, o duceau numai într-o petrecere, dănţuind tot timpul, până ce aflară de nenorocirea care-i ajunsese. În acest chip a fost luat Babilonul pentru prima oară.

(Herodot, Istorii, vol I, traducere de Adelina Piatkovski şi Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 103-104).

VI. 4. ÎNCHEIEREA TRATATELOR LA POPOARELE LATINE (Titus Livius, De la întemeierea Romei, I, 25)

Am aflat că atunci feţialul i-a pus regelui Tullus urătoarea întrebare: „O, rege, tu porunceşti să încheiem o înţelegere cu împuternicitul poporului alban?” Cum regele a aprobat, feţialul a spus din nou: „Atunci, o, rege, îţi cer să-mi pui laîndemână jerba sacră!” Regele i-a răspuns:”Să iei o jerbă neîntinată.” Feţialul a adus din cetăţuie un buchet de ierburi sfinţite, după care i-a pus regelui următoarea întrebare: „O, rege, mă numeşti tu pe mine sol al poporului roman al quiriţilor, împreună cu însoţitorii mei şi cu sfintele potire?” Regele i-a

52

răspuns: „Te numesc, dar să nu-mi cauzezi nici un neajuns sau vreo pagubă nici mie, nici poporului roman al quiriţilor.” Cel care îndeplinea funcţia de preot feţial era M. Valerius, care, la rândul lui, l-a desemnatca împuternicit pentru această solie pe Spurius Fusius. După aceasta, Valerius i-a atins capul şi părul lui Fusius cu creanga de rozmarin sfinţit. Scopul numirii acestui nou împuternicit a fost de a lua legământul, de a dicta şi de a consfinţi înţelegerea. Spurius Fusius a îndeplinit această îndatorire, rostind după tipic tot şirul de cuvinte alcătuite în stihuri, pe care nu e greu să le reamintim.

După ce s-a dat citire condiţiilor în faţa tuturora, el a rostit următoarele cuvinte: „O, Iupiter, ascultă! Ascultă şi tu, cel împuternicit de poporul alban! Ascultă şi tu, popor alban! Aşa cum s-a dat citire în faţa tuturor, de la început şi până la sfârşit, acestei învoieli scrise şi însemnate pe table de ceară, fără gând ascuns şi viclenie, şi aşa cum s-a înţeles azi de toată lumea, atât de lămurit, poporul roman se îndatorează să nu calce acest legământ. Dacă cel care călca-va prin viclenie legământul fi-va poporul roman, atunci, Iupiter, chiar în acea zi loveşte cu puterea ta cea mare poporul roman, aşa cum îl voi lovi eu astăzi pe acest porc, şi să-l loveşti cu atât mai amarnic şi mai cumplit, cu cât tu eşti cel mai îndreptăţit şi ai puterea cea mai mare!” După rostirea acestor fraze, feţialul loveşte porcul cu o piatră ascuţită de cremene. La fel şi albanii repetă formulele lor tot în stihuri, ca şi jurământul, prin mijlocirea dictatorului şi al preoţilor lor.

(Titus Livius, Ab urbe condita, vol. I, traducere de Paul Găleşanu, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 97).

VI. 5. DECLARAREA RĂZBOIULUI LA POPOARELE LATINE (Titus Livius, Ab urbe condita, I, 32)

Totuşi, aşa cum Numa Pompilius a i: înfiinţat cultul şi rânduielile religioase pentru vremea de pace, tot aşa şi Ancus s-a gândit să le alcătuiască pe cele de război. El a vrut nu numai să poarte războaie, ci să le declare şi după un anumit tipic. în acest scop a împrumutat de la vechiul trib al aequicolilor practica pe care o urmează şi acum feţialii când formulează o plângere. Astfel, îndată ce solul ajunge la graniţele ţării căreia îi este adresată această plângere, având capul acoperit de filum - un voal de lână - spune următoarele: „Auzi-mă, atotputernice Iupiter, ascultă-mă si tu, popor - şi aici spune numele norodului respectiv -, să mă audă şi dreptatea cerească! Sunt crainicul însărcinat anume de poporul roman! Am sosit ca un trimis căruia i s-a încredinţat o întocmire sfântă şi dreaptă. Aveţi încredere în cuvintele mele!” Urmează apoi prezentarea cererii. După aceea feţialul ia martor pe Iupiter, spunând următoarele: „Dacă eu cer, în numele poporului roman, în chip nedrept şi nelegiuit, să ne aparţină aceşti oameni şi aceste locuri care nu ni se cuvin, atunci să mi se interzică să mă mai înapoiez vreodată în patrie!” El grăieşte aceste cuvinte, iar când trece graniţa, le spune şi celui dintâi om pe care-l întâlneşte în cale, la fel le rosteşte când intră pe poarta oraşului şi când pătrunde în for, schimbând numai câteva cuvinte din formulă şi din jurământ. Dacă nu i se dă ceea ce cere, după un răgaz de treizeci şi trei de zile - acesta este numărul de zile consacrat - el declară război în aceşti termeni: „Auzi-mă, Iupiter, şi tu, Quirinus, şi voi, toţi zeii cereşti, şi voi, zei ai pământului, şi voi, zei ai infernului, auziţi-mă! Vă iau martori pe voi că acel popor - aici îi spune numele - a făcut o nedreptate şi nu-şi îndeplineşte îndatoririle, potrivit dreptăţii. Dar în privinţa drepturilor noastre ne vom consfătui şi vom chibzui în patrie cu senatorii în ce chip vom redobândi ceea ce ne aparţine.” Atunci feţialii se întorc la Roma, pentru a chibzui şi a lua o hotărâre.

Imediat regele începe deliberarea cu senatorii, spunând aceste cuvinte: „În privinţa bunurilor, neînţelegerilor şi pricinilor, împuternicitul poporului roman a adus la cunoştinţă către împuternicitul vechilor latini şi către latinii înşişi ce bunuri se cuvin să fie date înapoi, ce

53

trebuie făcut şi în ce chip se cade să se răspundă. Aceştia n-au înapoiat nici bunurile, n-au făcut nici ce li s-a cerut, n-au împlinit nici o îndatorire. Spune, - grăieşte regele către primul senator pe care-l întreabă, -ce părere ai? - Cred că toate acestea trebuie redobândite printr-un război drept şi sfânt, aceasta e părerea mea, la aceasta mă alătur.” Apoi îi întreabă rând pe rând şi pe ceilalţi. Când cei mai mulţi sunt de aceeaşi părere, se declară război. Se obişnuia ca feţialul, înarmat cu o lance de fier sau cu o lance mânjită de sânge şi cu vârful înroşit în foc, să se ducă până la hotarele duşmanilor, însoţit de cel puţin trei tineri, şi să spună: „Pentru că popoarele vechilor latini, sau latinii înşişi, au făcut o nedreptate poporului roman al quiriţilor, pentru că poporul roman al quiriţilor a poruncit să se înceapă războiul cu vechii latini, pentru că senatul poporului roman a propus, a decretat şi a votat acest război cu vechii latini, din aceste cauze eu şi poporul roman declar şi pornesc război împotriva vechilor latini.” Spunând aceste cuvinte, feţialul aruncă lancea spre ţara vrăjmaşului. În felul acesta s-au formulat cererile drepturilor romane de la latini şi în acest chip s-a declarat războiul. Acest protocol s-a păstrat şi de către urmaşi.

(Titus Livius, Ab urbe condita, vol. I, traducere de Paul Găleşanu, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 119-121).

VI. 6. TRATAMENTUL APLICAT SOLILOR PERSANI DE CĂTRE GRECI (Herodot, Istorii, VII, 133-137)

Iată acum pentru ce Xerxes nu a mai trimis la Atena şi la Sparta crainici după danie de pâmânt. Mai înainte vreme, când Darius trimisese după acelaşi lucru, atenienii aruncaseră solii într-o-groapă adâncă, iar spartanii într-un puţ, poruncindu-le ca de acolo să ducă pământ şi apă regelui. Aceasta este deci pricina pentru care Xerxes nu a mai trimis nici o solie cu astfel de cerere. Ce anume neplăceri au mai urmat pentru atenienii care s-au purtat astfel cu crainicii, n-aş putea spune, afară doar că ţara şi pământul lor au fost pustiite, dar acest lucru îmi închipui ca nu se trage din cauza celor întâmplate mai sus.

Cât despre spartani, asupra lor se abătu ca un trăsnet mânia lui Talthybios, crainicul lui Agamemnon. La Sparta se află un sanctuar al lui Talthybios; mai trăiesc încă şi urmaşii lui, numiţi Talthybiazi, cărora li se încredinţează ca o cinste deosebită toate soliile trimise d Sparta. După cele ce s-au petrecut, spartanii nu mai puteau obţine la sacrificii nici o prevestire binevoitoare Acest lucru li s-a întâmplat vreme îndelungată. Îndureraţi şi plini de îngrijorare, lacedemonienii ţineau numeroase întruniri şi au dat şi o proclamaţie, prin care întrebau dacă s-ar găsi cineva dintre ei să moară de bună voie pentru Sparta. Sperthias, fiul lui Aneristos, şi Bulis, fiul lui Nicolaos, spartani de neam nobil, fruntaşi prin averea ce-o aveau, luară asupra lor, de bună voie, sarcina de a plăti cu propria viaţă în faţa lui Xerxes pieirea la Sparta a solilor lui Darius. Ca urmare, spartanii îi trimiseseră pradă morţii la mezi.

Îndrăzneala arătată de aceşti oameni merită toată admiraţia, ca de altfel .şi cuvintele pe care le-au rostit în următoarele împrejurări. Ducându-se spre Susa, ajung la Hydarnes; acest Hydarnes era pers de neam, mai marele oştilor care vegheau coastele Asiei. El dădu o masă în cinstea lor şi în timpul prânzului îi întrebă: „Bărbaţi din Sparta, de ce vă feriţi să fiţi prietenii regelui ? Dacă veţi privi la mine şi la cum îmi merge, veţi vedea cum ştie regele să-i cinstească pe oamenii de bine. Tot astfel, dacă vă veţi închina regelui (vestea ca sunteţi nişte oameni viteji a ajuns până la urechile lui), fiecare din voi ar căpăta în stăpânire o parte a Eladei, ca dar de la rege”. La care ei au răspuns aşa: „Hydarnes, acest sfat, care ne priveşte, nu este dat de cineva care îi cunoaşte amândouă feţele. Tu ne sfătuieşti ca unul încercat într-un anumit lucru, fără sa bănuieşti măcar cum este şi alt lucru. Ce înseamnă să fii sclav, o ştii prea bine, dar de libertate n-ai avut până acum parte să vezi dacă este cumva dulce sau nu. De-ai fi

54

avut într-adevăr fericirea să o guşti, nu ne-ai mai fi sfătuit să luptăm pentru ea cu lăncile, ci cu securile.

Când au ajuns la Susa şi s-au înfăţişat regelui, la porunca gărzilor care voiau cu tot dinadinsul să-i silească să se închine în genunchi în faţa regelui, primul lor răspuns a fost că n-ar face aşa ceva chiar de-ar fi împinşi cu faţa spre pământ. Căci la ei nu se pomeneşte obiceiul sa te închini unui om şi nici nu veniseră pentru aşa ceva. După ce s-au apărat cu îndârjire împotriva acestei silnicii, iată ce-au mai grăit ei către perşi, afară de multe altele spuse într-un spirit asemănător: „O, rege al mezilor, lacedemonienii ne-au trimis să plătim în numele lor uciderea solilor trimişi la Sparta". La aceste cuvinte, Xerxes, într-o pornire de mărinimie, declară că el nu se va purta în acelaşi fel cu lacedemonienii; prin uciderea solilor, ei încălcaseră rânduirile de viaţă statornicite la toţi oamenii; el, însă, nu va săvârşi tocmai ceea ce nu-i plăcuse la lacedemonieni şi nici nu-i va dezlega de vină, omorându-le în schimb ostaticii.

Astfel, în urma măsurilor luate de spartani, mânia lui Talthybios a fost deocamdată potolită, deşi Sperthias şi Bulis s-au înapoiat la Sparta.

Cu mult în urmă, însă, după spusele lacedemonienilor, mânia lui Talthybios a răbufnit pe vremea războiului între peloponesieni şi atenieni. Acest fapt îmi apare ca cel mai de seamă între toate minunile săvârşite de divinitate. Că a căzut ca un trăsnet asupra unor soli şi că nu s-a stins până n-a aflat dezlegare - aşa era drept să fie. Dar faptul că s-a abătut asupra fiilor acelor bărbaţi care luaseră drumul spre rege tocmai din pricina mâniei lui Talthybios, adică asupra lui Nicolaos, fiul lui Bulis, şi a lui Aneristos, fiul lui Sperthias (cel care a cucerit Halieis, unde se refugiaseră locuitorii din Tiryns atacându-i cu o corabie de negoţ plină cu oameni), ei bine, pentru mine este limpede ca întâmplarea nu poate fi decât dumnezeiască. Aceştia doi, trimişi de lacedemonieni ca soli în Asia, trădaţi de Sitalkes, fiul lui Teres, regele tracilor, şi de Nymphodoros, fiul lui Pythes, de baştină din Abdera, au fost prinşi în împrejurimile Bisanthei din Hellespont şi duşi în Attica, unde atenienii i-au condamnat la moarte împreună cu corintianul Aristeas, fiul lui Adeimantos. Dar toate acestea s-au petrecut cu mulţi ani după expediţia regelui. Deocamdată, mă întorc la povestirea de mai înainte.

(Herodot, Istorii, vol II, traducere de Adelina Piatkovski şi Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p. 232-234)

VI. 7. CONSTRUIREA ZIDURILOR LUNGI DE CĂTRE ATENA (Thucydides, Războiul peloponesiac, I, 89-91)

Iar atenienii, după ce barbarii plecaseră din ţara lor, au adus înapoi – de unde duseseră – copiii, femeile şi bunurile care le mai rămăseseră, pregătindu-se totodată să rezidească cetatea ţi zidurile cetăţii; din zidul din jurul cetăţii nu mai rămăseseră decît nişte ruine, cele mai multe case fuseseră dărâmate, iar în puţinele care mai erau în picioare se adăpostiseră dregătorii perşilor.

Lacedemonienii, aflând ceea ce se pusese la cale, au venit în solie, atât fiindcă ei înşişi ar fi privit mai cu plăcere ca nici atenienii nici alţii să n-aibă ziduri în jurul cetăţii, dar mai ales fiindcă aliaţii îi aţâţau şi se temeau de mărimea flotei ateniene, pe care n-o avuseseră mai înainte, şi de îndrăzneala dovedită în războiul cu perşii. Solii lacedemonienilor cereau atenienilor, pe de o parte, să nu ridice ziduri în jurul cetăţii, iar pe de alta, ca şi elenii dinafara Peloponesului, care aveau ziduri, să le dărâme împreună cu ei; lacedemonienii nu arătau pe faţă ceea ce gândeau şi bănuiau în legătură cu atenienii, ci susţineau că barbarul, dacă ar veni iarăşi, n-ar mai avea un loc întărit din care să pornească, aşa cum pot porni acum din Teba; mai spuneau că Peloponesul este pentru toţi un loc suficient de retragere şi de pornire la atac. Atenienii, urmând sfatul lui Themistocles, au răspuns lacedemonienilor că vor trimite soli la

55

Sparta ca să delibereze asupra celor propuse, după care s-au despărţit de ei. Themistocles, însă, i-a îndemnat să-l trimită cât mai. repede la Sparta, dar pe ceilalţi soli, aleşi cu el, să nu-i trimită imediat, ci să-i reţină până când vor ridica zidul la înălţimea cea mai potrivită, pentru ca să se poată lupta de pe el. Le-a spus să lucreze la ridicarea zidului tot poporul care se găseşte în cetate, şi ei, bărbaţii, şi femeile, şi copiii, şi să nu cruţe nici o clădire, nici particulară, nici publică, din care s-ar putea lua vreun material folositor pentru lucrare, ci să le dărâme pe toate. Dându-le aceste poveţe şi spunându-le că treburile le va aranja el însuşi, a plecat. Când a ajuns la Sparta, nu s-a prezentat îndată la dregători, ci temporiza şi găsea pretexte de amânare. Şi când vreunul dintre dregători îl întreba de ce nu se înfăţişează în adunarea poporului, îi răspundea că aşteaptă pe ceilalţi soli, care rămăseseră la Atena, reţinuţi fiind de anumite treburi, dar că trebuie să sosească în grabă şi se miră chiar că încă n-au sosit.

Lacedemonienii, când auzeau aceste explicaţii, îi dădeau crezare lui Themistocles, pentru prietenia ce i-o acordau, dar când alţii, [martori oculari], veneau de la Atena şi spuneau răspicat că zidul se construieşte şi că a şi ajuns la o oarecare înălţime nu mai aveau motive să fie încrezători. Aflând Themistocles despre aceste învinuiri, i-a îndemnat să nu-şi mai petreacă timpul cu vorbe, ci să trimită câţiva bărbaţi, dintre ei înşişi, care să cerceteze şi apoi să raporteze cu cinste şi credinţă. Lacedemonienii trimit deci soli şi, în acelaşi timp cu ei, trimite şi Themistocles, pe ascuns, vorbă atenienilor să-i reţină cât mai meşteşugit cu putinţă şi să nu-i lase să plece până când nu se vor întoarce ei înşişi - lui Themistocles îi sosiseră tovarăşii de solie, Habronychos, fiul lui Lysicles, şi Aristides, fiul lui Lysimachos, vestindu-i că zidul era gata - căci se temea ca nu cumva lacedemonienii, aflând care este situaţia, să nu le mai dea drumul. Atenienii au reţinut pe soli, aşa cum le trimisese vorbă Themistocles, iar el, prezentându-se în faţa lacedemonienilor, le-a declarat pe faţă că cetatea lor este înconjurată de zid, astfel că poate să-şi apere locuitorii, iar dacă lacedemonienii sau aliaţii lor vor să trimită o solie la Atena, să trimită ca la unii care prevăd ce este de folos atât lor personal, cât şi cauzei comune. [Themistocles le-a mai spus] că atenienii atunci când au socotit că-i mai bine să părăsească cetatea şi să se îmbarce pe corăbii au luat hotărârea fără să întrebe pe spartani şi că, şi în cele ce s-au sfătuit cu ei, nu şi-au exprimat idei mai prejos de ale altora. Atenienii socotesc, deci, că şi acum este mai bine ca cetatea lor să aibă ziduri şi că acest lucru le va fi de un foarte mare folos nu numai în particular cetăţenilor atenieni, ci tuturor aliaţilor. Căci, nu. este cu putinţă ca să delibereze în sfatul comun cu aceeaşi autoritate şi pe picior de egalitate cu ceilalţi, dacă nu au o forţă corespunzătoare. A conchis deci că, în mod necesar, sau toţi trebuie să intre în alianţă cu cetăţile neînconjurate cu ziduri sau să fie convinşi că şi lucrarea atenienilor este bine făcută.

(Thucydides, Războiul peloponesiac, traducere de N. I. Barbu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, 197-199)

VI. 8. PACEA LUI NICIAS (Thucydides, Războiul peloponesiac, V, 22-24)

Venind deci solii de la Atena şi începându-se discuţiile au căzut la învoială, s-au depus jurămintele şi s-a încheiat următoarea alianţă:

„Potrivit învoielii de faţă atenienii şi lacedemonienii vor fi aliaţi pe timp de cincizeci de ani. Dacă vreun duşman va invada ţara lacedemonienilor şi va face rău lacedemonienilor, atenienii să vină în ajutorul lacedemonienilor cu cea mai mare forţă cu putinţă. Iar dacă va veni vreo cetate să prade ţara, aceasta să fie duşmană lacedemonienilor şi atenienilor şi să sufere represalii din partea amândurora şi amândouă s-o distrugă, iar acestea să se facă cu dreptate, cu avânt şi fără viclenie. Iar dacă vreun duşman va călca ţara atenienilor şi le va face rău, lacedemonienii să vină în ajutorul atenienilor cu cea mai mare tărie cu putinţă, iar dacă vreo cetate va veni să prade ţara atenienilor, aceasta să fie de asemenea duşmană

56

lacedemonienilor şi atenienilor şi să sufere şi de la unii şi de la alţii şi amândouă cetăţile s-o distrugă, iar acestea să fie făcute cu dreptate, cu avânt şi fără viclenie. Iar dacă se vor ridica sclavii, atenienii să vină în ajutorul lacedemonienilor cu toată forţa, după posibilitate. Acestea să fie consfinţite, prin jurământ, de aceiaşi bărbaţi care au jurat şi pe celelalte învoieli. În fiecare an să fie înnoite învoielile, lacedemonienii ducându-se la Atena, la Marile Dionysii, iar atenienii ducându-se la Sparta, la Hyacinthii. Fiecare să ridice o coloană, lacedemonienii la Sparta, în templul lui Apollon Amyclaios, iar atenienii la Atena, în cetate, în templul zeiţei Athena. Iar dacă lacedemonienii şi atenienii vor socoti că este bine să adauge sau să suprime ceva din tratat, în legătură cu alianţa, tot ceea ce vor hotărî să fie potrivit cu jurământul şi pentru unii şi pentru alţii.”

Jurământul l-au depus, dintre lacedemonieni: Pleistoanax, Agis, Pleistolas, Damagetos, Chionis, Metagenes, Acanthos, Daithos, Ischagoras, Philocharidas, Zeuxidas, Antippos, Alcinadas, Tellis, Empedias, Menas, Laphilos. Dintre atenieni au jurat: Lampon, Isthmionicos, Laches, Nicias, Euthydemos. Procles, Pythodoros, Hagnon, Myrtilos, Thrasycles, Theagenes, Aristocrates, Iolaos, Timocrates, Leon, Lamachos, Demosthenes. Această alianţă s-a încheiat nu mult după încheierea tratatului şi atenienii au predat spartanilor pe oamenii de pe insulă şi a început vara celui de al unsprezecelea an. Primul război, care a durat fără întrerupere timp de zece ani, s-a scris.


VI. 9. (Thucydides, Războiul peloponesiac, VIII, 36-38)

Totuşi, peloponesienii socoteau că tratatul, care fusese încheiat mai înainte cu Tissaphernes, de către Chalcideus, este suficient şi nu numai pentru ei; de aceea, au făcut altul când Therimenes era de faţă. Conţinutul tratatului era următorul:„S-a încheiat un tratat între lacedemonieni şi aliaţii lor, cu regele Darius, cu fiii lui şi cu Tissaphernes. Tot ţinutul şi toate cetăţile care mai înainte erau. ale lui Darius, ale tatălui şi ale străbunilor lui, sunt ale regelui, şi împotriva acestor cetăţi să nu pornească cu război sau să le jefuiască nimeni, nici lacedemonienii, nici aliaţii lacedemonienilor şi să nu ia impozite din aceste cetăţi nici lacedemonienii, nici aliaţii lacedemonenilor; dar nici regele Darius şi nici aceia peste care guverna Darius să nu pornească împotriva lacedemonienilor şi a aliaţilor lor cu război sau să le facă alt rău. Iar dacă vor lacedemonienii sau aliaţii sau regele vor face unele rugăminţi regelui lacedemonienilor sau aliaţilor, este frumos ca şi unii şi alţii să facă acestea după cum se vor înţelege. Războiul împotriva atenienilor şi aliaţilor lor să-l ducă şi unii şi alţii în comun, iar dacă se va încheia vreun armistiţiu să-l facă în comun, şi armata care se va afla pe pământul regelui, la chemarea lui, să fie întreţinută pe cheltuiala regelui, iar dacă vreuna din cetăţile care au încheiat tratatul cu regele va porni împotriva ţării acestuia, ceilalţi s-o împiedice şi să vină în ajutorul regelui cu toată puterea. De asemenea, dacă cineva dintre aceia care se găsesc în ţara regelui sau dintr-o altă ţară pe care o conduce regele va porni împotriva lacedemonienilor sau aliaţilor lor, regele să-i împiedice şi să vină în ajutor după cum va putea.”


VI. 10. ALIANŢA SPARTEI CU IMPERIUL PERSAN (Thucydides, Războiul peloponesiac, VIII, 57-58)

57

Tissaphernes îndată, în aceeaşi iarnă, s-a întors la Caunos, voind să aducă iarăşi pe peloponesieni la Milet şi, după ce va face alt tratat, pe care-l va putea obţine, să le procure hrană, pentru ca să nu se ruineze în război cu totul. Se temea într-adevăr că peloponesienii, dacă nu vor avea hrană pentru multe corăbii, sau vor fi siliţi să dea lupta cu atenienii şi să fie înfrânţi, sau, dacă corăbiile vor fi golite de oameni, atenienii să poată realiza şi fără el tot ceea ce doresc. Tissaphernes se mai temea ca nu cumva, din pricina lipsei de hrană, oamenii să devasteze continentul. Judecând deci în felul acesta şi prevăzând aceste lucruri, deoarece dorea ca cele două tabere elene să se echilibreze ca forţă, a chemat, în cele din urmă, pe peloponesieni, le-a dat hrană şi a încheiat al treilea tratat:

„În al treisprezecelea an al domniei regelui Darius. în timp ce în Lacedemona era efor Alexippidas, în cîmpia fluviului Maiandros, s-a încheiat un tratat între lacedemonieni şi aliaţii lor, cu Tissaphernes şi Hieramenes şi între fiii lui Pharnaces, în legătură cu interesele regelui, ale lacedemonienilor şi ale aliaţilor lor. Se stabilesc următoarele: tot teritoriul regelui, care se află în Asia, să fie al regelui şi în ceea ce priveşte ţara regelui, regele să hotărască cum va vrea. Lacedemonienii şi aliaţii lor să nu pornească împotriva ţării regelui spre a-i face vreun rău şi nici regele să nu pornească împotriva ţării lacedemonienilor şi. a aliaţilor spre a le face un rău. Iar dacă cineva dintre lacedemonieni şi aliaţii lor va porni împotriva ţării regelui, ca să-i facă rău, lacedemonienii şi aliaţii să-l împiedice, iar dacă cineva dintre ai regelui se va duce să facă vreun rău lacedemonienilor şi aliaţilor lor, regele să-i împiedice. Tissaphernes să dea hrană corăbiilor, care sunt acuma de faţă, potrivit înţelegerilor, până când vor veni corăbiile regelui. Lacedemonienii şi aliaţii lor, până când vor sosi corăbiile regelui, să-şi întreţină propriile corăbii, dacă vor voi, aşa cum vor găsi de cuviinţă. Iar dacă voiesc să primească hrana de la Tissaphernes, acesta să le ofere. Lacedemonienii şi aliaţii lor, la sfîrşitul războiului, să-i restituie lui Tissaphernes banii pe care-i vor fi primit. Iar când vor sosi corăbiile regelui şi corăbiile lacedemonienilor şi ale aliaţilor, şi ale regelui, să poarte război în comun, aşa cum va hotărî Tissaphernes, lacedemonienii şi aliaţii lor. Iar dacă vor voi să înceteze războiul cu atenienii, să-l înceteze de comun acord.“


VI. 11. CĂLĂTORIE ÎN JURUL AFRICII (Herodot, Istorii, IV, XLIII)

Apoi, cartaginezii sunt cei care le întăresc mărturia, deoarece Sataspes, fiul lui Teaspis, un Ahemenid, n-a săvârşit înconjurul Libyei, când a fost trimis pentru această ispravă, ci, înspăimântat de lungimea călătoriei pe apă şi de pustietăţi, s-a întors din drum fără să fi dus la bun sfârşit încercarea la care l-a supus maică-sa.

El necinstise o fecioară, pe fiica lui Zopyros al lui Megabyzos. Când urma să fie tras în ţeapă de regele Xerxes din această pricină, mama lui Sataspes, soră cu Darius, s-a rugat de iertare, legându-se să-i dea ea o pedeapsă mai aspră decât regele: tânărul va fi silit să facă înconjurul Libyei până ce, făcându-i ocolul, o să ajungă din nou în Golful Arabic. Xerxes învoindu-se, Sataspes se duse în Egipt de unde luă o corabie şi corăbieri şi porni spre Coloanele lui Heracles; lăsându-le în urmă, trecu pe la capul Libyei al cărui nume este Soloeis şi se coborî spre miazăzi. Străbătând astfel luni în şir o nesfârşită întindere de apă, când văzu că înainte tot mai mult era, făcând cale întoarsă, sosi înapoi în Egipt. De aici, înfăţişându-se regelui Xerxes, începu a-i povesti că în locurile cele mai depărtate trecuse cu corabia pe lângă nişte oameni pitici, înveşmântaţi în frunze de palmier, care, de câte ori se apropiau cu corabia de ţărm, o luau la fugă spre munţi, părăsindu-şi aşezările. Oamenii lui, intrând în oraşe, le luau numai câteva vite, fără să facă nici o pagubă. Pricina pentru care n-au ajuns până la capătul drumului în jurul Libyei - spunea el - era următoarea: corabia n-a mai putut merge înainte, ci a

58

fost ţintuită locului. Xerxes, încredinţat că nu spune adevărul şi fiindcă nu dusese la capăt încercarea hotărâtă, l-a tras în ţeapă, după cum fusese osânda dintâi. Un eunuc al acestui Sataspes, îndată ce a aflat că stăpânul său s-a sfârşit, a fugit cu averi uriaşe în Samos, unde a pus mâna pe ele un om din Samos, al cărui nume, deşi îl ştiu, îl tăinuiesc de bunăvoie.


VI. 12. BĂTĂLIA DE LA PLATEEA (Herodot, Istorii, IX, LXI-LXIV)

Când atenienii aflară de această cerere, porniră în grabă spre ei ca să-i ajute şi să le întărească rândurile cât mai mult cu putinţă; dar, în timp ce se aflau pe drum, le ieşiră în cale acei eleni din armata regelui care fuseseră aşezaţi faţă în faţă cu ei, astfel că nu mai putură să-i sprijine, căci atacul îi tulbură din drum. În felul acesta, lacedemonienii şi tegeaţii, rămaşi singuri - cei dintâi laolaltă cu ostaşii uşor înarmaţi, în număr de 50 000, iar tegeaţii, în număr de 3 000 (pentru că. aceştia nu se despărţiră de loc de lacedemonieni) - începură să aducă jertfe în vederea încăierării cu Mardonios şi cu oştirea lui aflată acolo. Dar jertfele nici de astă dată nu le-au fost prielnice; într-adevăr, mulţi dintre ei au căzut atunci şi încă cu mult mai mulţi au fost răniţi, pentru că perşii, adunând scut lângă scut, aruncau asupra lor fără cruţare nenumărate săgeţi. În strâmtorarea în care se aflau spartanii şi datorită semnelor neprielnice ale jertfelor, Pausanias îşi întoarse faţa spre templul Herei din Plateea şi invocă zeiţa, rugând-o să nu-i lase înşelaţi în speranţele lor.

Pe când el se ruga încă, tegeaţii, ridicându-se cei dintâi, porniră atacul împotriva duşmanului; iar după ruga lui Pausanias, lacedemonienii jertfiră din nou şi semnele li se arătară acum prielnice. Când, în sfârşit, de la o vreme au apărut şi ele bune, porniră şi lacedemonienii împotriva perşilor, iar aceştia din urmă le ţinură piept, trăgând asupra lor cu arcurile; se încinse atunci o luptă mai întâi în jurul scuturilor; după ce pavăza de scuturi se prăbuşi, se dădu o bătălie aprigă lângă templul Demetrei şi încă vreme îndelungată, până ce ajunseră la lupta corp la corp; în încăierare, barbarii smulgeau mereu elenilor lăncile şi le făceau ţăndări. Într-adevăr, perşii nu se dovediră mai prejos decât ei nici ca îndrăzneală, nici ca putere, dar cum erau lipsiţi de arme grele şi, pe deasupra, neinstruiţi, nu aveau dibăcia pe potriva duşmanilor lor. Aruncându-se înainte câte unul şi câte zece şi strângându-se la un loc când mai mulţi, când mai puţini, ei se năpusteau asupra spartanilor găsindu-şi astfel pieirea.

În acel loc se întâmpla să fie însuşi Mardonios, care lupta de pe un cal alb, având în jurul său oameni unul şi unul, pe cei o mie de perşi dintre cei mai viteji; tot aici au dat ei cea mai mare lovitură potrivnicilor lor. Într-adevăr, câtă vreme Mardonios a fost în viaţă, ei făcură faţă în chip vrednic de cinste şi, apărându-se, doborâră mulţi lacedemonieni; când Mardonios muri şi, împreună cu el, căzu şi elita din jurul lui care era cea mai puternică din oştire, atunci şi ceilalţi făcură cale-ntoarsă şi se retraseră din faţa lacedemonienilor. Negreşit, perşilor le-a stricat cel mai mult echipamentul, fiind lipsiţi de arme grele; astfel, cum erau uşor înarmaţi, ei aveau de luptat împotriva unor oameni înarmaţi cu armură grea.

Abia atunci a dat Mardonios o plată dreaptă pentru uciderea lui Leonidas, potrivit oracolului dat spartanilor, şi tot atunci Pausanias, fiul lui Cleoimbrotos al lui Alexandrides, a câştigat victoria cea mai frumoasă din câte le cunoaştem. Numele strămoşilor îndepărtaţi ai lui Pausanias au fost arătate până la Leonidas, pentru că, întâmplător, ei doi au aceiaşi străbuni. Iar Mardonios îşi va găsi moartea din partea lui Arimnestos, un bărbat cu vază la Sparta. Acesta, cu vreme-n urmă, după războaiele medice, s-a luptat la Stenyclaros împotriva tuturor messenienilor, având în juru-i 300 de bărbaţi; în acest război au pierit şi el, şi cei 300.

59

(Herodot, Istorii, vol II, traducere de Adelina Piatkovski şi Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 397)

VI. 13. CORESPONDENŢA LUI ALEXANDRU CEL MARE CU DARIUS AL III-LEA (Arrianus, Anabasis, II, 14)

În timpul şederii lui Alexandru la Marathos, sosiră la el soli trimişi de Darius să-i înmâneze o scrisoare din partea sa şi să-l roage prin viu grai să-i slobozească mama, nevasta şi copiii. În scrisoare Darius amintea de bunele relaţii şi de alianţa dintre Filip şi Artaxerxes, menţionând însă că mai târziu, când Arses, fiul lui Artaxerxes, urmase la tron, Filip începuse prin a se purta nedrept faţă de regele Arses, deşi perşii nu-1 supăraseră cu nimic. De altfel, [conform termenilor scrisorii] tot timpul domniei sale, Alexandru nu se îngrijise măcar o singură dată să reînvie acordul şi alianţa de odinioară; dimpotrivă, debarcase în Asia şi pricinuise perşilor mult rău. Iată de ce Darius se văzuse nevoit să-i iasă în întâmpinare ca să se apere şi să salveze tronul, pe care-1 primise de la tată la fiu. Lupta avusese loc după voia unuia dintre zeii săi; el unul, ca rege, hotărâse să i se adreseze ca unui adevărat rege, în speranţa că-şi va recăpăta femeia, mama şi copiii captivi şi că va putea ajunge la o înţelegere cu Alexandru, poate chiar la o alianţă militară. În scopul acesta îi sugera lui Alexandru să trimită la el (împreună cu Meniscos şi Arsimes, membrii soliei perse) persoane autorizate să ia de la el garanţiile necesare înţelegerii şi să-i aducă aceleaşi garanţii din partea lui Alexandru.

Alexandru răspunse la scrisoare prin intermediul lui Thersippos, căruia îi dădu ordin să se ducă cu solii la Darius şi să-i înmâneze scrisoarea, fără însă a duce vreun fel de tratative cu el.

Textul scrisorii era următorul:,,Strămoşii voştri au invadat Macedonia şi restul Eladei, aducând peste noi urgia,

deşi noi nu le făcuserăm nici un rău înainte vreme.Mie mi s-a conferit titlul de comandant suprem al elinilor; am debarcat în Asia ca să

răzbun pe [elini pentru cele îndurate odinioară de la] perşi. Răspunderea cade asupra voastră.Aţi sprijinit pe perinthieni, şi perinthienii s-au purtat urât cu tatăl meu. Clios a trimis

o armată in Tracia, şi Tracia intră în sfera noastră de influenţă. Tatăl meu a murit în urma unui complot, şi complotul (voi singuri v-aţi lăudat în aceşti termeni în scrisorile pe care le-aţi trimis pretutindeni) a fost pus la cale de voi. Tu însuţi ai ucis pe Arses cu ajutorul lui Bagoas şi te-ai suit la tron pe nedrept, împotriva datinei perşilor, cu care te-ai purtat mişeleşte. Pe urină ai trimis elinilor scrisori în care mă vorbeai de rău, asmuţindu-i împotriva mea. Ai trimis bani la Sparta şi altor câteva cetăţi greceşti; toate cetăţile au respins banii tăi, cu excepţia Spartei. Emisarii tăi au căutat să îndepărteze de la mine pe propriii mei aliaţi şi să compromită pacea pe care m-am străduit să o aduc asupra Eladei.

Iată de ce am pornit împotriva ta; vina războiului îţi revine. Iţi amintesc că în prima parte a campaniei ţi-am învins căpeteniile şi satrapii; acum am ieşit biruitor asupra armatei comandate de tine şi sunt stăpân pe pământul tău, prin voia zeilor. Ostaşii tăi rămaşi în viaţă şi care au trecut de partea mea se bucură de toată atenţia din partea mea, sunt plini de zel şi vor lupta pentru mine nesiliţi de nimeni. Astăzi sunt stăpânul Asiei; vino, dar, la mine. Dacă te temi să nu-ţi fac vreun rău, trimite câţiva oameni de încredere; le voi da garanţiile necesare. După ce vei fi venit la mine, nu vei avea decât să ceri, şi vei avea înapoi, şi mamă, şi nevastă, şi copii, şi ce-ţi va mai dori inima; eu îţi voi da tot ce mă vei ruga. Iar pe viitor, când vei mai trimite pe cineva la mine, nu uita. că ai a face cu regele Asiei şi nu te gândi să tratezi ca de la egal la egal, şi, dacă vei avea nevoie de ceva, adresează-te ca unuia de care depinde soarta tuturor a lor tăi. În caz că nu vei face aşa, te voi condamna pentru jignirea pe care mi-o vei

60

aduce astfel. Dacă îţi mai revendici titlul, aşteaptă, luptă pentru el şi nu fugi; eu unul voi şti să te găsesc oriunde te-ai afla.”

(Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia, traducere de Radu Alexandrescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 124-126)

VI. 14. PACEA ÎNCHEIATĂ ÎNTRE ROMANI ŞI SAMNIŢI LA FURCILE CAUDINE (Titus Livius, De la întemeierea Romei, IX, 4-5)

După ce romanii făcuseră numeroase încercări zadarnice de a sparge încercuirea, deoarece din pricina lipsurilor de tot felul, ajunseseră la grea strâmtoare. Împinşi de nevoie trimit la samniţi o solie care să le ceară mai întâi o pace dreaptă; dacă nu vor dobândi pacea, atunci să-i provoace la luptă. Pontius dete următorul răspuns soliei: „pentru samniţi, războiul s-a sfârşit! Dar fiindcă romanii nu vor să-şi mărturisească soarta de învinşi şi de prizonieri, atunci el îi va trimite sub jug, fără arme, numai cu hainele pe ei. Condiţiile păcii vor fi egale şi pentru învingători şi pentru înfrânţi, numai dacă romanii vor ieşi de pe teritoriul samniţilor; apoi, dacă romanii îşi vor desfiinţa din acest ţinut coloniile lor, romanii şi samniţii vor trăi şi se vor bucura de condiţiile egale ale tratatului, potrivit legilor lor proprii. El este gata să încheie acest tratat cu consulii romani numai cu aceste condiţii. Dar dacă vreuna din ele nu le convine, atunci romanii să nu-şi mai trimită încă o dată la ei pe împuterniciţii lor!“

Când s-a vestit în tabăra romană rezultatul soliei, au izbucnit deodată valuri de gemete şi suspine şi toţi romanii au fost cuprinşi de o jale atât de adâncă, încât nu le-ar fi părut mai rău dacă duşmanul le-ar fi adus la cunoştinţă că chiar în acel loc vor fi daţi pieirii cu toţii. După ce s-a păstrat mult timp tăcere, de vreme ce consulii nu cutezau să deschidă gura, nici ca să susţină condiţiile acestui tratat, deoarece era atât de ruşinos, nici să se împotrivească, deoarece era atât de trebuincios, a luat cuvântul Lucius Lentulus, care pe atunci era socotit cel dintâi din rândurile legaţilor şi prin vitejia sa, şi prin demnităţile avute, spunând următoarele:

„Consuli! Eu l-am auzit pe tatăl meu aducându-mi aminte de multe ori că el a fost singurul care nu a îndemnat senatul să răscumpere cu aur cetatea de la galii, de vreme ce nu fuseseră încercuiţi şi înconjuraţi cu şanţuri, sau cu un val de lucrări de către cel mai ticălos duşman, dar şi mai nepriceput din lume în lucrări de întărire, şi strămoşii noştri au putut să-l atace şi să-i străpungă încercuirea, dacă nu fără mare primejdie, de bună seamă, fără moarte sigură. Aşa cum ei au avut putinţa să dea năvală cu arma în mână din Capitoliu asupra duşmanilor (întocmai cum de multe ori cei împresuraţi au dat atacuri asupra asediatorilor), la fel şi eu - dacă noi am avea putinţa să ne luăm de piept cu vrăjmaşul, fie într-un loc prielnic, fie într-altul neprielnic - v-aş da o povaţă potrivită cu firea şi sufletul tatălui meu: într-adevăr, mărturisesc că e foarte frumos să cazi luptând pentru patrie şi sunt gata să mă jertfesc pentru poporul roman şi pentru legiunile romane, avântându-mă până în mijlocul şirurilor vrăjmaşe. însă eu îmi văd patria mea aici unde se află legiunile romane! Dacă ele nu vor să se avânte spre moarte, numai din dorinţa de a muri, ce-ar putea dobândi patria prin moartea lor? Casele cetăţii, ar spune cineva, şi zidurile şi poporul care locuieşte în oraş! Dimpotrivă, şi pe bună dreptate, prin pierderea armatei romane toate acestea nu vor fi păstrate, ci predate. Căci cine va mai păzi cetatea? De bună seamă o gloată care nu e în stare nici să lupte şi nici să ţină arma în mână, întocmai ca atunci când nu s-a apărat de loc cetatea împotriva gallilor? Credeţi oare că va fi ca atunci când au cerut ajutorul lui Camillus şi al armatei de la Veii? Aici sunt toate nădejdile, aici sunt toate puterile, pe care, dacă le păstrăm neatinse, vom păstra şi patria! Dar dacă ne predăm oastea spre a fi dată pieirii, înseamnă că ne părăsim şi ne trădăm şi patria! Dar voi spuneţi: «capitularea şi predarea e cumplit de ruşinoasă!» Cu atât mai presus este dragostea de patrie cu cât vom putea-o păstra neatinsă, cu pata şi ruşinea noastră mai degrabă,

61

dacă va fi nevoie, decât cu preţul morţii noastre! De aceea să întâmpinăm cu fruntea sus această înjosire a noastră, oricât de cumplită ar fi! Şi să ne supunem hotărârilor ursitei pe care nici chiar zeii nu pot să o înlăture! Haideţi, consuli, mergeţi şi răscumpăraţi cu armele cetatea pe care strămoşii voştri au răscumpărat-o cu aur“.

Consulii au plecat la Pontius pentru a sta de vorbă cu el, dar când biruitorul aduse în discuţie tratatul cu romanii, atunci ei au spus că această învoială nu se poate încheia fără încuviinţarea poporului roman, fără feţiali şi toate celelalte formalităţi obişnuite în asemenea împrejurări. Ca urmare, pacea caudină nu s-a încheiat printr-un tratat de pace - aşa cum crede îndeobşte şi cum scrie şi Claudius - după rânduielile tratatelor obişnuite, ci prin mijlocirea unei sponsio. Atunci de ce ar mai fi fost nevoie de chezaşi, sau de ostatici, cu prilejul încheierii acestui tratat, de vreme ce totul se hotărăşte prin rostirea acestui blestem: „Jupiter să-l lovească pe acel popor care calcă legămintele şi jurămintele făcute, aşa cum este lovit acest porc de către feţiali?"

S-au oferit ca zălog consulii, legaţii, quaestorii, tribunii militari; şi azi se cunosc numele tuturor chezaşilor; dacă învoiala s-ar fi încheiat întocmai ca un tratat adevărat, n-ar exista decât numele celor doi feţiali. Până la încheierea definitivă a tratatului de pace, s-a convenit ca romanii să dea pe deasupra încă 600 de ostatici din unităţile de cavalerie, care vor ispăşi cu viaţa lor proprie dacă romanii nu vor respecta condiţiile învoielii. Apoi s-a hotărât ziua predării ostaticilor şi trimiterii armatei romane dezarmate pe sub jug.

Sosirea consulilor mări şi mai mult jalea şi amărăciunea ostaşilor, aşa fel încât cu greu se puteau stăpâni să nu se năpustească asupra comandanţilor din pricina nechibzuinţei cărora ajunseseră în acest loc. „Datorită netrebniciei lor, se vor întoarce acasă cu o ruşine şi ocară mult mai mare decât aceea în care căzuseră. Aceşti comandanţi nu s-au îngrijit nici de călăuze, nici de iscoade, ci i-au trimis să cadă orbeşte ca într-o groapă făcută pentru ademenirea fiarelor pădurii!"

Ostaşii se uitau unii la alţii, îşi priveau armele pe care aveau să le predea în cel mai scurt timp duşmanului, se uitau lung la braţele care aveau să le fie de acum înainte fără apărare şi la trupurile lor care vor trebui să fie la bunul plac al vrăjmaşului. îşi închipuiau „jugul vrăjmaşului şi vorbele de ocară şi de batjocură ce au să audă din gura învingătorului, apoi privirile lui trufaşe şi calea străbătută de romani, fără arme asupra lor, prin mijlocul samniţilor înarmaţi; îşi imaginau convoiul jalnic al unei oştiri cu cinstea pătată, întoarcerea in patrie, trecând prin oraşele aliate lor, şi intrarea în casele părinteşti, unde de atâtea ori ei înşişi, întocmai ca şi strămoşii lor, se întorseseră spre a fi sărbătoriţi cu purtarea în triumf. Numai ei au fost înfrânţi în felul acesta, fără vreo rană, fără armă în mână, fără să dea piept cu duşmanul: nu le-a fost îngăduit să strângă mânerul săbiei, nici să se ia de piept cu duşmanul; zadarnic au avut la îndemână arme, de-a surda au avut puteri, degeaba au avut avânt în suflete".

(Titus Livius, De la fundarea Romei, vol. II, traducere de Paul H. Popescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 234-237).

62

VII. PERIOADA 323 – 27 Î. CHR.

VII.1. CORESPONDENŢA DINTRE REGII ANTIOH ŞI PTOLEMEU (Josephus Flavius, Antichităţi iudaice, XII, 3)

REGELE ANTIOH ÎL SALUTĂ PE PTOLEMEU!„De îndată ce am pătruns în ţara lor, iudeii mi-au arătat credinţa lor, mi-au făcut o

primire strălucită, m-au întâmpinat împreună cu sfatul bătrânilor, hrănindu-mi din belşug pâlcurile de oşteni şi elefanţii, si m-au ajutat sa asediez garnizoana egipteană din cetăţuia lor. Mi s-a părut drept să-i răsplătesc pentru faptele lor şi să le refac oraşul lovit de vitregiile sortii care se abat îndeobşte asupra oamenilor, readunând în el locuitorii împrăştiaţi în lumea larga. Datorită evlaviei mele, am hotărât ca mai întâi să le procur vitele de care au nevoie pentru jertfe, vin, ulei si tămâie, în valoare de douăzeci de mii de arginţi, apoi şase artabe de lamură de făină, după datina sfântă a acestui ţinut, o mie patru sute şaizeci de medimne de grâu si trei sute şaptezeci şi cinci de medimne de sare. Vreau ca acestea sa fie livrate aşa cum am poruncit, trimiţându-li-se cele necesare pentru refacerea templului, a porticului, precum si a altor clădiri. Materialele de construcţie sa fie luate din ludeea propriu-zisă, din alte provincii şi din Liban, fără să plătească nici un fel de bir. Măsura aceasta rămâne valabilă şi pentru celelalte lucrări de înfrumuseţare a templului. Toţi cei ce fac parte din naţia lor să trăiască după legile strămoşeşti, iar bătrânii de vază, preoţii, grămăticii templului si cântăreţii săi sa fie scutiţi de birul pe cap de om, de tributul pentru coroană si de alte dări. În vederea grabnicei repopulări a oraşului, decid ca toţi cei ce locuiesc în el, ca si cei ce se stabilesc acolo până în luna Hyperberetaios, sa nu plătească biruri timp de trei ani. Le cedez si a treia parte a dărilor, ca sa scape de năpasta lor. Pe cetăţenii oraşului care au fost răpiţi şi slujesc ca robi îi eliberez, împreună cu copiii lor, şi poruncesc să li se restituie averile.

Iată ce conţinea, aşadar, această scrisoare. De asemenea, a dat în întregul său regat un decret care cuprindea următoarele dispoziţii: „Nici un străin nu poate sa pătrundă în interiorul templului, lucru neîngăduit după legile strămoşeşti nici măcar iudeilor care nu s-au purificat. Nimeni nu are voie sa aducă în oraş carne de cal sau catâr, nici măgari sălbatici sau domesticiţi, nici pantere, vulpi, iepuri sau orice alt animal al cărui consum este interzis iudeilor. Nici măcar folosirea pieilor lor nu este tolerată, sau creşterea unor astfel de animale, cu excepţia celor hărăzite jertfelor, Dumnezeu urmând sa fie înduplecat pentru păstrarea lor în oraş. Cel ce încalcă aceste masuri trebuie sa plătească preotului o amenda de trei mii de drahme." Dovada evlaviei si a fidelităţii noastre a dat-o regele şi într-o epistolă scrisă pe vremea când se afla în satrapiile de sus ale Persiei, primind vestea că în Lidia si Frigia izbucnise o răscoală. În această epistolă poruncea generalului Zeuxis, prietenul său cel mai apropiat, să trimită pe unii dintre ai noştri din Babilon în Frigia. El i se adresează astfel:

REGELE ANTIOH ÎL SALUTA PE ZEUXIS. PĂRINTELE SAU.„Dacă o duci bine, mă bucur; si eu o duc bine. Întrucât am auzit că în Lidia si Frigia sunt semne de răscoală, socot că se cuvine să le acord o mare atenţie. Cerând amicilor mei sfaturi privitoare la ceea ce trebuie să fac, am hotărât ca în fortăreţele şi în locurile cele mai ameninţate să strămut din Mesopotamia şi Babilonia două mii de familii iudaice, împreună cu gospodăriile lor. Cred ca ei vor fi paznici credincioşi ai intereselor noastre, mai întâi datorită evlaviei lor fată de Dumnezeu, mai apoi deoarece ştiu că înaintaşii mei au primit de la strămoşii lor dovezile fidelităţii şi supunerii statornice, date de aceştia. Deşi cunosc cât de trudnică este o asemenea strămutare, vreau să-mi ţin făgăduiala că au voie sa trăiască după legile proprii. După ce i-ai aşezat pe meleagurile despre care am vorbit, dă fiecăruia câte un loc unde sa-şi clădească o casa şi pământul pentru însămânţarea grâului şi cultivarea viţei de vie, acordând şi o scutire de zece ani de la plata impozitelor. Până ce nu şi-au strâns încă

63

recoltele lor, să primească o cantitate de cereale, la fel ca şi slujitorii mei. Tuturor celor care slujesc astfel să li se dea lucrurile de care duc lipsa, pentru că datorită bunăstării lor să mă servească cu si mai multa râvna. Ai grijă atât cât stă în puterea ta ca poporul sa nu fie supărat de nimeni." Pentru adeverirea dovezilor de prietenie, arătate iudeilor de Antioh cel Mare, spusele mele sunt îndestulătoare.

(după Josephus Flavius, Antichităţi iudaice, traducere, note şi indice de nume Ion Acsan, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001, vol. II, p. 76-77)

VII. 2. TRATAT IUDEO-ROMAN (Macabei, I, 8)

Atunci Iuda i-a ales pe Eupolemos, fiul lui Ioan, fiul lui Accos, şi pe Iason, fiul lui Eleazar, şi i-a trimis la Roma să încheie prietenie şi alianţă [cu romanii], pentru ca [aceia] să-i scape de jug, deoarece vedea că regatul grecilor îl târa pe Israel in robie. Aceştia au pornit spre Roma - cale foarte lungă - au intrat in senat şi au grăit: ,,Iuda Macabeul, fraţii săi şi mulţimea iudeilor ne-au trimis la voi ca să incheiem cu voi alianţă şi pace şi să fim inscrişi între aliaţii şi prietenii voştri." Cuvântul le-a plăcut [romanilor]. Aceasta este copia scrisorii pe care [romanii] au înscris-o pe table de bronz şi le-au trimis la Ierusalim, ca să fie acolo amintire de pace şi alianţă: ,,Să le fie bine romanilor şi neamului iudeilor, pe mare şi pe uscat, iar sabia şi duşmanul si fie departe de ei. Dacă va izbucni un război mai intâi împotriva Romei sau împotriva vreunuia dintre aliaţii lor în toată stăpânirea lor, neamul iudeilor să intre în luptă din toată inima alături de ei, aşa cum vor cere împrejurările. Iar duşmanilor să nu le dea şi să nu le ducă grâu, arme, arginţi sau corăbii, după cum a hotărât Roma; iudeii să-şi ţină făgăduinţele fără să primească ceva în schimb. La fel, dacă va izbucni un război mai intâi împotriva neamului iudeilor, romanii să intre în luptă din tot sufletul, după cum cer imprejurările. Iar duşmanilor nu li se vor da grâu, arme, arginţi sau corăbii, după cum a hotarât Roma. Să-şi ţină făgăduinţele fără viclenie. Prin aceste cuvinte s-a încheiat tratatul dintre romani şi poporul iudeilor. Dacă, după cuvintele acestea, unii sau alţii vor voi să adauge ori să scoată, vor face după alegerea lor, şi orice vor adăuga sau vor scoate să aibă putere de lege. Î ce priveşte relele cu care regele Demetrios i-a copleşit [pe iudei], noi i-am scris zicând: De ce ai pus jug greu asupra iudeilor, prietenii şi aliaţii noştri? Dacă se vor mai plânge împotriva ta, le vom face noi dreptate şi ne vom război cu tine pe mare şi pe uscat."

(Septuaginta, vol. III, Editura Polirom, Bucureşti, 2005, p. 520-521).

64

VII. PERIOADA 27 – 476 Î. CHR.

VII. 1. AMBRA (TACITUS, Despre originea şi ţara germanilor, XLV, 4-6)

Dar şi marea o scotocesc; numai ei dintre toţi germanii culeg ambra, căreia îi zic glesum, din vaduri şi chiar de pe ţărm. Dar, ca nişte barbari ce sunt, ei n-au cercetat şi nici n-au aflat care e firea ambrei şi cum se face ea. Ba multă vreme ea a zăcut pe ţărm la un loc cu ceea ce mai leapădă marea, până ce dragostea noastră de podoabe i-a dat un renume. Lor nu le este de nici o treabă; o culeg cum se găseşte ş-o dau mai departe nelucrată, minunându-se de preţul pe care-1 iau pe dînsa. Dar că ambra este sucul unor arbori, se poate cunoaşte de-acolo, că foarte des se văd sticlind în ea vietăţi târâtoare, ba chiar şi aripate, care, prinzându-se în sucul ce se scurge, rămân încleştate-acolo, când sucul începe să se-ngroaşe. De-aceea, după cum cred că în fundurile Răsăritului sunt păduri şi crânguri peste seamă de rodnice, unde lăcrămează tămâia şi balsamul, tot aşa-mi vine să cred că şi-n ostroavele şi ţările Apusului sunt asemenea sucuri de arbori, care, stoarse şi topite de razele soarelui vecin, curg în marea de-alături ş-apoi puterea furtunii le aruncă pe ţărmul dimpotrivă. Dacă cerci firea ambrei apropiind-o de foc, ea se aprinde ca o făclie şi arde c-o flacără grasă şi mirositoare; pe urmă se moaie ca smoala sau ca răşina.

După suioni vin numaidecât neamurile sitonilor.

(Tacitus, Opere, vol. I, traducere de Teodor A. Naum, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, p. 234-237).

VII. 2. O DELAGAŢIE INDIANĂ LA OCTAVIANUS AUGUSTUS (STRABON, Geografia, XV, 1, 73)

Acesta spune că la Antiochia de pe Daphne s-a întâlnit cu nişte bătrâni indieni sosiţi în solie la Caesar Augustus. Aceştia, după câte reieşea din scrisoarea (cu care veniseră), au fost mai mulţi, au rămas însă numai trei, pe care zice că i-a văzut, ceilalţi au pierit în bună parte din pricina lungimii drumurilor. Scrisoarea era scrisă în elenă pe pergament, lămurind că autorul ei era Poros. Acesta, deşi domnea peste 600 de regi, punea totuşi mare preţ pe o legătură de prietenie cu Caesar ul, de aceea era gata să-i ofere coridor de trecere ori încotro ar dori şi îi oferea colaborarea câtă considera acela de bine. Acestea zicea că le exprima scrisoarea, iar darurile i le-au adus opt sclavi goi, acoperiţi doar cu o cingătoare şi unşi cu parfumuri. Din acele daruri făcea parte şi Hermas, un bărbat cu braţele trunchiate din umeri din fragedă pruncie, pe care şi noi l-am văzut, de asemenea, două vipere mari şi un şarpe de 10 coţi (4,436 m), o broască ţestoasă de râu de 3 coţi (1,331 m), precum şi o potârniche mai mare decât un vultur. Printre aceste rarităţi se afla şi acel Hermas - zice Nicolaos din Damasc - care şi-a dat foc la Atena. Unii recurg la acest act în caz de nenorocire, căutând să scape din necazurile ce-au dat peste ei, alţii, datorită unei fericiri, ca în cazul acestui om. Căci după ce toate i-au mers până în prezent după gândul său, (socotea că) trebuie să părăsească această viaţă ca nu cumva să i se întâmple ceva din cele nedorite, de va mai zăbovi pe aici. De aceea el a sărit pe rug chiar râzând, fiind complet dezbrăcat şi cu trupul uns, doar în centură. Pe mormântul său s-a scris: „Aici zace Zarmanochegas, indianul din Bargose, care a murit după datina strămoşească a indienilor.”

(Strabon, Geografia, vol. III, traducere de Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p. 360).

65

VII. 3. CORESPONDENŢA DINTRE SAPOR ŞI CONSTANTIUS (Ammianus Marcellinus, Istorie Romană, XVII, 5, 1-15)

În timpul consulilor Datianus şi Cerialis, pe când toate se rânduiau în Gallia cu mare chibzuială, iar teama de cele trecute îi frâna pe barbari de la incursiuni, regele perşilor, în luptă cu vecinii la hotare, tocmai făcuse o alianţă cu chioniţii şi gelanii, cei mai aprigi războinici din toţi vecinii săi, cu gândul să se întoarcă la ale sale în interior, când tocmai a primit scrisoarea de la Tampsapor, care-1 anunţa că principele roman într-o formă rugătoare propune pace. Bănuind că astfel de tentative sunt dovadă de slăbiciune a imperiului şi că acest fapt îi dă putinţa să-şi extindă şi mai mult hotarele, acceptă ideea păcii, căreia-i pune condiţii grele. Astfel, a trimis ca sol pe un oarecare Narseus, cu daruri după obicei şi cu o scrisoare către Constantius, redactată în termeni trufaşi, cu următorul cuprins, din câte am aflat:

„Sapor, regele regilor, în rândul stelelor, frate al Soarelui şi al Lunii, fratelui meu Constantius Caesar, îi adresez cel mai distins salut.

Mă bucur şi-mi place că te-ai întors, în sfârşit, la calea cea bună şi că ai recunoscut necesitatea adevăratei echităţi, învăţând de atâtea ori din realitatea însăşi la ce dezastre poate duce lăcomia neînfrânată după ceea ce este al altuia. Aşadar, fiindcă vocea adevărului trebuie să fie slobodă şi neîngrădită, la fel se cade ca toţi cei hărăziţi de soartă a fi în fruntea altora să spună exact ceea ce simt. Voi exprima în puţine cuvinte propunerile mele, amintindu-mi că tot ceea ce am să spun am repetat de multe ori. Chiar hrisoavele voastre vechi sunt mărturie că strămoşii mei au avut stăpânirea până la fluviul Strymon şi până la hotarele Macedoniei. Mi se cuvine să cer aceasta (să nu mi se considere aroganţă că o spun), mie care sunt mai presus de regii vechi prin splendoarea şi mulţimea virtuţilor. Mi-e prezentă pretutindeni în inimă amintirea că încă din prima tinereţe n-am săvârşit niciodată nimic de care să-mi fie ruşine. De aceea trebuie să redobândesc Armenia şi Mesopotamia, răpite strămoşului meu cu înşelăciune notorie. Niciodată n-a fost acceptat de noi ceea ce voi susţineţi cu orgoliu, anume că hotărâtor este sfârşitul războaielor, indiferent de dreptatea sau nedreptatea care au stat la baza lor. Pe scurt, dacă vrei să primeşti un sfat drept, părăseşte această parte mică de pământ, prilej constant de războaie şi vărsări de sânge, ca să poţi domni în siguranţă peste celelalte părţi. Gândeşte-te că e o dovadă de înţelepciune ce fac şi medicii, care uneori ard, taie şi chiar amputează unele părţi ale corpului, ca să rămână celelalte sănătoase. La fel fac şi animalele care, când văd că le-a fost luat ceva, lasă de bună voie, ca să poată apoi trăi fără teamă. Declar că, dacă solia mea se va întoarce fără rezultat, după trecerea timpului liniştit al iernii mă voi grăbi să vin cu toate forţele, pe cât îmi va fi cu putinţă, având ca temei dreptatea cauzei şi speranţa în succes".

Această scrisoare a fost mult cântărită, iar răspunsul, cu adâncă chibzuială, cum se spune, şi examinare a situaţiei, a fost în acest chip:

„Constantius, întotdeauna Augustus, pe pământ şi pe mare învingător, regelui Sapor, fratele meu, îi adresez cel mai distins salut.

Te felicit pentru gândurile tale paşnice şi pentru promisiunea de a-mi fi prieten, dacă vrei, dar îţi reproşez vehement lăcomia întotdeauna neabătută şi nelimitată. Ceri Mesopotamia şi, de asemenea, Armenia, spunând că sunt ale tale, şi mă sfătuieşti să tai nişte membre din corpul teafăr, pentru ca sănătatea lui să fie după aceea sigură. Acest sfat mai degrabă trebuie respins, decât admis în vreun fel. Află aşadar adevărul neînvăluit în şiretlicuri, ci limpede şi fără ameninţări deşarte. Prefectul pretoriului meu, socotind că întreprinde negocieri de utilitate publică, fără să mă consulte, a angajat discuţii despre pace cu un general al tău, prin intermediul unor necunoscuţi. Nu respingem pacea şi n-o combatem, numai să aibă la bază, însă, onoarea şi cinstea, fără să ştirbească ceva din demnitatea şi maiestatea noastră. Căci este nepotrivit şi ruşinos acum, când urechile ne sunt deschise asupra desfăşurării evenimentelor, după ce au fost de atâtea ori închise în faţa duşmăniei, când tiranii au fost înfrânţi şi toată

66

lumea romană ni se supune, să predăm ceea ce am păstrat neştirbit de atâta timp, chiar când ne găseam pe un teritoriu îngust al Orientului. Să înceteze, te rog, ameninţările care ni se adresează în chip ticluit. Când nu se poate discuta, nu din laşitate, ci din modestie, mai degrabă evităm, decât căutăm războiul şi, ori de câte ori suntem atacaţi, prin spiritul foarte puternic al bunăvoinţei, ne apărăm ceea ce ne aparţine, ştiind din experienţă şi din cărţi cu, dacă uneori goarna romană a sunat la atac fără succes, în schimb sfârşitul războiului niciodată n-a fost în defavoarea noastră".

Această solie a fost trimisă înapoi fără vreo izbândă pentru ei, căci nu se putea răspunde ceva mai moderat la lăcomia regelui. Dar numai după câteva zile a fost urmată de comitele Prosper, însoţit de Spectatus, notar şi tribun, şi de filozoful Eusthatius, priceput în a duce tratative, la sugestia lui Musonianus, cu o scrisoare şi daruri din partea împăratului, spre a-l amăgi pe Sapor să suspende pregătirile de război, pentru ca între timp provinciile nordice să fie întărite cu puteri peste măsura omenească.

(Ammianus Marcellinus, Istorie Romană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1982, p. 152-154).

VII. 4. Cronica dinastiei Han târzie (despre Imperiul roman)

Această ţară produce mult aur, argint şi pietre preţioase, jad luminos, perle, cocoşi pentru lupte, rinoceri, corali, ambră galbenă, sticlă opacă, calcedonie alburie, cinabru roşu, geme verzi, broderii multicolore şi aurite, plase de aur, mătăsuri policrome delicate pictate cu aur şi haine din asbest.

Au de asemenea o ţesătură fină, despre care unii oameni spun că este făcută din lâna oilor de apă, dar care este făcută, de fapt, din coconii viermilor de mătase sălbatici. Amestecă tot felul de arome şi prin fierberea sucului obţin storax. Au toate lucrurile preţioase sau rare care vin din diferite regate străine. Fac monede de aur şi argint. Zece monede de aur valorează o monedă de aur. Fac comerţ cu Anxi (Parţia) şi cu Tianzhu (nord-vestul Indiei) pe mare. Profitul este de zece la unu.

Oamenii din această ţară sunt cinstiţi în afaceri, nu au două preţuri. Grâul şi alimentele se găsesc întotdeauna în cantităţi suficiente. Resursele statului sunt abundente. Când ajung la graniţă mesageri din regatele vecine, folosesc staţiile de curierat pentru a ajunge în capitală şi când ajung le dau monede de aur.

Regele acestei ţări a vrut întotdeauna să trimită mesageri lui Han, dar Anxi (Parţia), dorind să controleze comerţul cu mătăsurile chineze multicolore, a blocat drumul pentru a preveni ca romanii să ajungă în China.

În al noulea an yanxi (166 d. Hr.), în timpul domniei Împăratului Huan, regele din Da Qin (Imperiul Roman), Andun (Marcus Aurelius Antoninus), a trimis mesageri de dincolo de graniţe prin Rinan (Coasta centrală vietnameză) pentru a oferi colţi de elefant, coarne de rinocer şi carapace de broască ţestoasă. În acest fel a existat comunicare pentru prima dată între cele două ţări. Tributul adus nu a fost nici valoros şi nici rar, ridicând suspiciuni că povestirile mesagerilor ar fi putut fi exagerate.

67

texte de comentat la seminar si examen

Documents