OFICIUL ÎNALTULUI COMISARIAT AL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAŢI

GENEVA

Către: Directori, Şefi de Secţie, Conducători Birouri şi Consilieri Juridici Regionali din cadrul Cartierelor Generale

De la: Dennis McNamara, Director Internaţional pentru Protecţie

Cod: PRL II, ADM 1.1, PR00/99/017

Data: 26 februarie 1999

Subiectul: Principiile Directoare privind Detenţiunea Solicitanţilor de azil Revizuite

Urmare a emiterii IOM/FOM/22/99, “Principiile Directoare privind Detenţiunea Solicitanţilor de azil Revizuite” au fost modificate. Ataşat găsiţi documentul revizuit.

Princiipiile Directoare ICNUR privind Criteriile şi Standartele Aplicabile referitoare la Detenţiune Solicitanţilor de Azil 1 .

Introducere

1. Detenţiunea solicitanţilor de azil este, în viziunea ICNUR, în principiu nerecomandată. Cu atît mai mult în cazul categoriilor vulnerabile ca femeile singure, copii, minorii neînsoţiţi şi persoanelor cu nevoi medicale sau psihologice speciale. Interdicţia detenţiuni arbitarare reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului şi aplicarea detenţiei este, în multe cazuri, contrară principiilor şi normelor dreptului internaţional.

2. De o importanţă primordială în problematica detenţiei este articolul 31 al Convenţiei din 19512. Articolul 31 scuteşte refugiaţii ce vin direct din ţara de persecuţie de a fi pedepsiţi din motivul intrării sau şederii lor ilegale, în cazul în care aceştia se prezintă fără întîrziere în faţa autorităţilor şi invocă motive relevante pentru a justifica intrarea sau şederea lor ilegală. Articolul mai stipulează că Statele Contractante nu vor aplica în privinţa valurilor de refugiaţi alte restricţii decît cele care sunt necesare, şi că orice restricţie urmeză să fie aplicată doar pînă cînd statutul lor este stabilit sau aceştia sunt admişi în altă ţară.

3. In spiritul acestui Articol, detenţiunea va fi aplicată doar în caz de necesitate. Detenţiunea solicitanţilor de azil care vin direct în mod ilegal, trebuie, deci, să nu fie aplicată în mod automat sau prelungită nejustificat. Acestă prevedere nu se aplică doar în cazul refugiaţilor recunoscuţi dar şi solicitanţilor de azil care se află în procesul de determinare a statutului, avînd în vedere că recunoaşterea statutului de refugiat nu face o personă să devină refugiat, ci o recunoaşte ca atare. Concluzia 44 (XXXVII) a Comitetului Executiv privind Detenţiune Solicitanţilor de Azil

1 Aceste Principii Directoare abordează exclusiv detenţiunea solicitanţilor de azil. Detenţiunea refugiaţilor este reglementată legislaţiile naţionale şi se subordonează principiilor, normelor şi standardelor cuprinse în Convenţie din 1951 şi alte instrumente relevante. 2 Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 privind Statutul Refugiaţilor.

examinează mai concret ce se are în vedere prin noţiunea necesară. Aceste Concluzii de asemenea stabilesc principii directoare pentru State în privinţa aplicării detenţiunii şi recomandări privind garanţiile procedurale concrete de care ar trebui să se bucure deţinuţii.

4. Expresia «venind direct» din Articolul 31(1) se referă la situaţia în care o persoană intră în ţara de azil direct din ţara sa de origine sau din altă ţară unde protecţia, siguranţa sau securitatea sa nu pot fi asigurate. Se admite că acest termen se referă şi la presoana care tranzitează o ţară intermediară pentru o perioadă scurtă de timp fără a fi solicitat sau a fi primit azil acolo. Nicio limită temporală strictă nu poate fi aplicată termenului «venind direct» şi fiecare caz trebuie analizat prin prisma situaţiei în fapt. In mod similar, dată fiind situaţia specială a solicitanţilor de azil, în special efectele traumelor, problemele lingvistice, lipsa informaţiei, experienţe anterioare care duc de obicei la o suspiciune aacestora faţă de autorităţi, sentimente de insecuritate, şi faptul că aceste circumstanţe pot varia în mod semnificativ de la un solicitant de azil la altul, nu există o limită ce poate fi aplicată în mod mecanic sau asociată cu termenul «fără întîrziere». Expresia «motive întemeiate» cere luarea în considerare a circumstanţelor în contextual cărora solicitantul de azil a fugit. Termenul „solicitant de azil” în cuprinsul acestor Principii Directoare se aplică acelora ale căror cereri sunt la etapa stabilirii admisibilităţii sau a procedurii de pre-evaluare, precum şi acei care se află în procedura de determinare a statutului. De asemenea, termenul include acele persoane care au exercitat dreptul lor de a contesta în instanţă decizia privnd statutul de refugiat.

5. Solicitanţi de azil sunt în drept să beneficieze de protecţia oferită de diverse instrumente internaţionale sau regionale privind drepturile omului care stabilesc norme şi standarde elementare de tratament. Deşi orice Stat are dreptul de a-i verifica pe cei care intră pe teritorilul său, acest drept trebuie exercitat în conformitate cu legi scrise, care sunt acesibile şi formulate cu suficientă precizie pentru reglementarea comportamentului individual. Pentru ca detenţiunea solicitanţilor de azil că fie legală şi nu arbitarară, aceasta trebuie să se conformeze nu doar legislaţiei naţionale relevante, dar şi Articolului 31 al Convenţiei şi dreptului internaţional. Detenţiunea trebuie aplicată într-un mod nediscriminatoriu şi să fie supusă revizuirii administrative sau judiciare pentru a asigura că continuă să fie necesară în speţă, cu posibilitatea eliberării în cazul cînd nu mai există motive pentru a fi continuată.3

6. Cu toate că aceste Principii Directoare abordează în special detenţiunea solicitanţilor de azil, detenţiunea persoanelor apatride trebuie examinată4. În vreme ce majoritatea persoanelor apatride nu sunt solicitanţi de azil, un paragraf privind detenţiunea persoanelor apatride este inclus în cadrul acestor Principii Directoare pentru a recunoaşte responsabilităţile formale ale ICNUR referitoare la acest grup şi pentru că standardele şi normele elementare de tratament cuprinse instrumente referitoare la drepturile omului aplicabile deţinuţilor în general vor fi aplicabile atît solicitanţilor de azil, cît şi apatrizilor. Imposibilitatea persoanelor apatride care au părăsit ţara în care rezidau în mod obişnuit de a se reîntoarce acolo

3 Din Comunicarea No. 560/1993 a Comitetului pentru Drepturile Omului, Sesiunea 59, CCPR/C/D/560/1993.4 ICNUR a fost solicitat să prezinte servii tehnice şi consultative statelor referitor la legislaţia ...

reprezintă deseori motivul detenţiei nejustificat prelungite sau arbitrare a acestor persoane în ţări terţe. În mod similar, personele pe care statul de origine refuză să le accepte înapoi în virtutea faptului că cetăţenia a fost pierdută sau retrasă în timp ce ei se aflau în afara ţării respective, sau nu sunt recunoscuţi ca cetăţeni fără dovada naţionalătăţii, care în speţă este dificil de obţinut, au fost deseori ţinute în detenţie pe perioade prelungite sau nedeterminate din cauză că întrebarea unde să fie trimişi rămînea nerezolvată.

Principiul 1: Scopul Principiilor Directoare

Aceste Principii Directoare se aplică tuturor solicitanţilor de azil în privinţa cărora se intenţionează aplicarea detenţiei sau care sunt deţinuţi sau se află într-o situaţie similară cu detenţia. În înţelesul acestor principii directoare, ICNUR consideră detenţia ca find: reţinerea într-un spaţiu delimitat restrictiv sau restricţionat, inclusiv închisori, tabere de detenţie, localuri de detenţie sau zone de tranzit din aeroporturi, unde libertatea de deplasare este substanţial limitată, şi unde singura posibilitate de a părăsi acest spaţiu limitat este părăsirea teritoriului. Exitstă o diferenţă calitativă între detenţiune şi alte forme de restrîndere a libertăţii de deplasare. Persoanele care sunt supuse limitări domiciliului sau rezidenţei nu sunt considerate în mod general ca fiind în detenţie.La determinarea faptului dacă un solicitant de azil este sau nu în detenţie, impactul cumulat al restricţiilor precum şi gradul de intensitate al acestora trebuie evaluate.

Principiul 2: Principii Generale

Ca principiu cu caracter general, un solicitant de azil nu trebuie deţinut.

Conform Articoluli 14 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, dreptul de a solicita şi a beneficia de azil este recunoscut ca un drept fundamental. În exercitarea acestui drept solicitanţii de azil sunt deseori obligaţi să sosească sau să intre pe un teritoriul unui stat în mod ilegal. Deoaerce situaţia unui solicitant de azil diferă fundamental de cea a imigranţilor obişnuiţi, prin aceea că primii ar putea fi în situaţia de a nu respecta formalităţile juridice privind intrarea. Acest element, precum şi faptul că solicitanţii de azil au deseori experienţe traumetizante, trebuie luate în consideraţie în procesul de stabilire a oricăror restricţii la libertatea de deplasare din motivul intrării sau şederii ilegale.

Principiul 3. Temeiuri excepţionale pentru detenţie

Detenţia solicitanţilor de azil poate fi aplicată în mod excepţional din motivele specificate mai jos, atît vreme cît este clar stipulată în legislaţia naţională care este confomă cu normele generale şi principiile dreptului

internaţional al drepturilor omului. Acestea sunt cuprinse în instrumentele principale referitoare la drepturile omului5.

Trebuie să existe o prezumţie împotriva detenţiei. În cazul în care există mecanisme de monitorizare care pot fi considerate ca alternative viabile la detenţie (cum ar fi obligaţia de raportare sau garanţia), acestea trebuie aplicate în primul rînd, cu excepţia cazului în care există dovezi care relevă că aceste măsuri nu vor fi eficiente în speţă. Detenţia trebuie astfel aplicată doar după evaluarea tuturor alternativelor posibile, sau cînd mecanismele de monitorizare s-au dovedit a nu atinge scopul legal şi legitim. În evaluarea necesităţii detenţiei solicitanţilor de azil, trebuie avut în vedere dacă este rezonabil a se proceda astfel şi dacă este proporţional cu obiectivele ce trebuie atinse. Dacă se consideră necesară, detenţia trebuie aplicată doar într-o manieră nediscriminatorie şi pe o perioadă minimă de timp6. Excepţiile permise de la regula generală că detenţia trebuie în mod general evitată trebuie stipulată în lege. În conformitate cu Concluzia EXCOM No 44 (XXXVII) detenţia solicitanţilor de azil va fi permisă dacă este necesară:

(i) Pentru verificarea identităţii Se referă la cazurile în care identitatea poate fi nedeterminată sau în discuţie

(ii) Pentru determinarea elementelor pe care se bazează solicitarea de acordare a statutului de refugiat sau a azilului. Această prevedere înseamnă că solicitantul de azil poate fi deţinut exclusiv în scopul unui interviu preliminar pentru a determina temeiurile cererii de azil7. Aceasta presupune obţinerea informaţiilor esenţiale de la solicitantul de azil, cum ar fi de ce azilul este solicitat anume în această ţară şi nu se va extinde şi asupra examinării fondului cauzei. Această excepţie de la regula generală nu poate fi invocată pentru a justifica detenţia pe întreaga perioadă a determinării statutului de refugiat sau pentru o perioadă nedeterminată de timp.

(iii) în cazurile cînd solicitanţii de azil şi-au distrus documentele de călătorie/de identitate sau au folosit documente false pentru a induce în eroare autorităţile Statului, în care intenţionau să solicite azil.

Ceea ce trebuie determinat este lipsa bunei-credinţe din partea solicitantului de azil de a se supune procesului verificării identităţii. În

5 Articolul 9(1) al Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (PIDCP), Articolul 37(b) al Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului (CDC), Articolul 5(1) al Convenţiei Europene privind protecţia Drepturilor Fundamentale ale Omului (CEDO), Articolul 7(2) al Convenţiei Americane a Drepturilor Omului (Convenţia Americană), Articolul 5 al Cartei Africane privind Drepturile Omului (Carta Africană).6 Articolul 9(1) al PIDCP, Articolul 37(b) al CDC, Articolul5(1) al CEDO, Articolul 7(3) al Convenţiei Americane, Articolul 6 al Cartei Affricane, Concluzia No.44(XXXVII) a EXCOM7 Concluzia No.44(XXXVII) a EXCOM

ceea ce priveşte solicitanţii de azil care folosesc documente false sau călătoresc fără documente, detenţiunea este permisă doar cînd există intenţia de a induce în eroare sau refuzul de a coopera cu autorităţile. Solicitanţii de azil care ajung fără documente pentru că nu au posibilitatea de a le obţine din ţara lor de origine nu pot fi deţinuţi pentru niciun motiv.

(iv) pentru protecţia securităţii naţionale sau a ordinii publice.

Această prevedere se referă la cazurile în care există dovezi care probează că solicitantul de azil are antecedente penale sau apartenenţa care sunt de natură să pună în pericol ordinea publică sau securitatea naţională dacă le este permisă intrarea.

Detenţia solicitanţilor de azil aplicată în alte scopuri decît cele menţionate supra, de exemplu ca parte a politicilor de descurajare a potenţialilor solicitanţi de azil, sau de descurajare a celor care au iniţiat procedura de determinare a statutului în a o continua, este contrară normelor dreptului refugiaţilor. nu trebuie utilizată ca o măsură punitivă sau disciplinară pentru intrarea sau şederea ilegală în ţară. Detenţia trebuie de asemenea evitată în cazul imposibilităţii de a îndeplini cerinţele administrative sau alte restricţii instituţionale referitoare la detenţie în centre de recepţie sau tabere de refugiaţi. evadarea din detenţie nu trebuie să ducă la încetarea automată a procedurii de azil sau la returnarea în ţara de origine, în temeiul principilui non-refoulement8.

Principiul 4: Alternative la Detenţie

Alternativele la detenţia unui solicitant de azil pînă la determinarea statutului trebuie examinate. Alegerea unei alternative va fi influenţată de o evaluare individuală a circumstanţelor personale ale solicitantului de azil vizat şi a condiţiilor locale predominante. Alternativele la detenţie care trebuie luate în calcul sunt următoarele:

(i) Cerinţe de monitorizare.

Cerinţe privind raportarea: Lăsarea în libertate a unui solicitant de azil poate fi condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe privind raportarea periodică pe parcursul procedurii de determinare a statutului. Punerea în libertate poate fi lăsată în responsablitatea solicitantului de azil şi/sau a unui membru de familie, ONG sau comunitate care urmează să garanteze că solicitantul de azil raportează periodic autorităţilor, respectă procedurile de determinare a statutului şi este prezent la audieri şi ... oficiale.

Cerinţe privind rezidenţa: Solicitanţii de azil nu vor fi deţinuţi cu condiţia că domiciliază la o anumită adresă sau într-o anumită circumscripţie administrativă pînă în momentul în care statutul lor este determinat. Solicitanţii de azil trebuie să obţină o aprobare anticipată pentru a-şi schimba

8 Nota EC/SPC/44, Paragraful 51(c) al Sub-Comitetului pentru Protecţie Internaţională.

domiciliul sau a se muta din circumscripţia administrativă. Această aprobare nu va fi tergiversată în mod nerezonabil cînd relocarea are ca scop principal facilitarea reunificării familiei sau apropierea de rude.9

(ii) Prezentarea unui garant/depozitSolicitanţilor de azil li se va solicita să prezinte un garant care va fi responsabil de prezenţa acestuia la ... oficilale şi la audieri, în caz contrar plata unei penalităţi în forma unei sume forfetare de bani va fi pusă în sarcina garantului.

(iii) Eliberarea pe cauţiuneAceastă alternativă permite unui solicitant de azil care se află în detenţie să solicite eliberarea pe cauţiune, cu condiţia prezentării ... şi ... Pentru ca această posibilitate să fie disponibilă solicitanţilor de azil, aceştia trebuie informaţi despre existenţa ei, iar suma cerută să nu va fi exagerat de mare pentru a deveni inacesibilă.

(iv) Centre deschise Solicitanţii de azil pot fi puşi în libertate cu condiţia că vor locui în anumite centre de cazare comune, unde li se va acorda dreptul de a pleca şi reveni în limitele orarului stabilit.

Aceste alternative nu sunt exhaustive. Ele identifică opţiunile ce oferă autorităţilor statelor o anumită marjă de control asupra aflării solicitanţilor de azil încondiţiile acodării acestora a dreptului fundamental la libertatea de deplasare.

Principiul 5: Garanţii procedurale10

În cazul deţinerii, solicitanţii de azil au dreptul la următoarele garanţii procedurale minime:

(i) să li se ofere informaţii prompte şi complete despre orice mandat de arest, împreună cu motivele emiterii unui astfel de mandat, în limba şi în termenii pe care aceştia le înţeleg;(ii) să fie informaţi despre dreptul de a primi asistenţă juridică. În cazul în care este posibil, asistenţa juridică va fi gratuită;(iii) decizia privind reţinerea să fie supusă în mod automat revizuirii în faţa unei instanţe judiciare sau administrative independente în raport cu autorităţile de detenţie. Aceasta trebuie urmată de revizuiri periodice a necesităţii continuării detenţiei, la care solicitantul de azil sau apărătorul său are dreptul să fie prezent; (iv) personal sau prin intermediul reprezentantului său să conteste necesitatea privării de libertate în cadrul şedinţei de apel şi să nege orice ... Acest drept trebuie extins la toate aspectele cazului şi nu doar la dispoziţia executivă de a fi deţinut. (v) să contacteze şi să fie contactat de Oficiul local ICNUR, organizaţiile naţionale de refugiaţi disponibile sau alte agenţii şi un avocat. Dreptul de a comunica cu aceşti reprezentanţi în privat şi mijloacele necesare pentru indermedierea acestor contacte trebuie puse la dispoziţie.

Detenţiunea nu trebuie să fie un impediment în posibilitatea solicitantului de azil de a-şi depune cererea de azil.

9 Articolul 16, Articolul 12 al DUDO.10 Articolul 9(2) şi (4) al PIDCP.

Principiul 6: Deţinerea persoanelor cu vîrsta mai mică de 18 ani11

În conformitate cu principiul general stipulat în Principiul 2 şi Principiile directoare ale ICNUR privind Copiii Refugiaţi, minorii care sunt solicitanţi de azil nu vor fi deţinuţi.

În acest sens, se face referinţă în mod special la Convenţia privind Drepturile Copilului:- Articolul 2, care cere Statelor să ia toate masurile de protejare a copilului

împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţionare din considerente ţinînd de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale;

- Articolul 3 care prevede că în toate acţiunile care privesc copiii, intreprinse de State, interesele copilului vor prevala;

- Articolul 9 care conferă copiilor dreptul sa nu fie separaţi de parintii lor impotriva voinţei acestora;

- Articolul 22 care cere Statelor Părţi să ia masurile necesare pentru ca un copil care caută sa obţină statutul de refugiat sau care este recunoscut ca fiind refugiat, fie că este singur sau insoţit, să beneficieze de protecţia şi asistenţa corespunzătoare;

- Articolul 37 prin care Statele Părţi trebuie să se asigure că detenţia minorilor este folosită doar ca măsură de ultimă instanţă şi pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă.

Minorii neînsoţiţi, ca regulă generală, nu vor fi deţinuţi. În cazul în care este posibil, ei trebuie eliberaţi în grija membrilor familiei care au obţinut deja drept de şedere în ţara de azil. În cazul cînd nu este posibil, aranjamente alternative de îngrijire trebuie întreprinse de către autorităţile competente pentru ca minorii neînsoţiţi să obţină cazare şi supraveghere corespunzătoare. Casele rezidenţiale sau centrele de plasament pot oferi condiţiile necesare pentru a sigura dezvoltarea corespunzătoare (fizică şi mentală) …..Toate alternativele la detenţie disponibile trebuie luate în considerare în cazul copiilor care îşi însoţesc părinţii. Copiii şi tutorii nu vor fi deţinuţi decît în cazul în care acesta este unicul mijloc de a asigura unitatea familiei. Dacă nicio alternativă nu poate fi aplicată şi Statele ţin în detenţie copii, aceasta, în conformitate cu Articolul 37 al Convenţiei privind Drepturile Copilului, nu va fi decat o masura extremă şi cît mai scurtă posibil. Dacă copiii care sunt solicitanţi de azil sunt deţinuţi în aeroporturi, centre de imigrare sau închisori, ei nu trebuie deţinuţi în regim de închisoare. Trebuie întreprinse toate eforturile pentru ca aceştia să fie eliberaţi din detenţie şi plasaţi în alte locuri de cazare. Dacă aceasta se dovedeşte a fi imposibil, aranjamente speciale trebuie făcte pentru …. care sunt corespunzătoare pentru copii şi familiile lor.

11 Vezi şi Regulile ONU de Protecţie a Tinerilor Lipsiţi de Libertate, 1990.

Pe parcursul detenţiei, copii au dreptul la educaţie, care trebuie, opţional, să aibă loc în afara clădirilor de detenţie, pentru a putea facilita continuarea educaţiei după eliberare. Trebuie luate măsuri pentru a asigura odihna acestora, care este esenţială pentru dezvoltarea mentală a copilului şi va combate stresul şi traumele. Copii care sunt deţinuţi beneficiază de aceleaşi garanţii procedurale minime ca şi adulţii. Un consilier juridic sau un tutore trebuie numit pentru minorii neînsoţiţi.12

Principiul 7: Detenţia persoanelor vulnerabile

Date fiind efectele negative ale detenţiei asupra stării psihologice a celor deţinuţi, evaluarea posibilităţilor alternative la detenţie trebuie să preceadă orice mandat de reţinere a unui solicitant de azil care se încadrează în următoarele categorii13:

Persoane în etate neînoţite.Victimele torturii.Persoane cu dizabilităţi mentale sau fizice.

În cazul în care persoanele ce se încadrează în aceste categorii sunt ţinute în detenţie, se recomandă obţinerea confirmării din partea unui medic calificat că detenţiunea nu va afecta în mod negativ sănătatea sau starea acestora. În plus, trebuie să existe un control regulat corespunzător din partea unui specialist adecvat instruit. Aceste persoane trebuie să aibă acces la servicii, spitalizare, consiliere medicală etc. în caz de necesitate.

Principiul 8:Detenţia femeilor

Femeile solicitante de azil şi fetele adolescente, în special cele care sosesc neînsoţite, sunt în special în risc cînd sunt obligate să rămînă în centre de detenţie. Ca regulă generală, detenţia femeilor însărcinate în ultimele luni de sarcină şi a celor care alăptează, care pot avea nevoi speciale, trebuie evitată. În cazul cînd femeile solicitante de azil sunt deţinute, acestea trebuie cazate separat de bărbaţii solicitanţi de azil, cu excepţia cazului în care aceştia sunt rude apropiate. În vederea respectării valorilor culturale şi îmbunătăţirea protecţiei fizice a femeilor în centrele de detenţie, se recomandă folosirea personalului de gen feminin.

12 Un adult care cunoaşte limba şi cultura copilului poate diminua stresul şi traumele generate de aflarea într-o comunitate nefamiliară.13 Deşi se admite că majoritatea persoanelor vor fi capabile să-şi formuleze de sine-stătător cererile, alta ar putea fi situaţia persoanelor care sunt victime a unor trauma. O atenţie deosebită trebuie acordată acestor persoane, dat fiind faptul că problemele lor ar putea fi puţin evidente, şi este nevoie de o abordare deosebită în evaluarea situaţiei unei persoane cu dizabilităţi mentale sau a unei persoane în etate.

Femeilor solicitante de azil trebuie să li se asigure dreptul la asistenţă juridică sau de alt gen fără nicio discriminare bazată pe gen,14 şi servicii specifice nevoilor lor.15 În special ele trebuie să aibă acces la servicii genicologice şi de obstretică.

Principiul 9: Detenţia persoaneloror apatride

Orice persoană are dreptul la naţionalitate şi dreptul de a nu fi lipsit în mod arbitrar de naţionalitatea sa.16

Persoanele apatride, care nu sunt considerate cetăţeni a niciunui stat şi nu cad sub incidenţa legilor acestuia, sunt îndreptăţiţi să beneficieze de aceleaşi standarde de tratament ca şi personele deţinute în general.17 Statutul de apatrid şi deci inexistenţa unui stat la care are putea apela pentru eliberarea unui document de călătorie nu trebuie să determine ţinerea în detenţie pe un termen indefinit. Apatridia nu poate constitui un impediment pentru punerea în libertate. Autorităţile de detenţie trebuie să depună toate eforturile pentru a soluţiona asemenea cazuri în timp rezonabil, inclusiv prin luarea de măsuri concrete pentru identificarea şi confirmarea naţionalităţii persoanei, pentru a determina unde ar putea aceasta fi retunată, sau prin negocieri cu ţara de domiciliu obişnuit pentru a aranja readmiterea acesteia.În eventualitatea unor probleme serioase în acest sens, serviciile tehnice şi consultative oferite ICNUR, care este mandatat cu responsabilitatea pentru persoanele apatride pot, după caz fi solicitate.

Principul 10: Condiţiile detenţiei18

Condiţiile de detenţie a solicitanţilor de azil trebuie să fie umane şi să respecte demnitatea umană. Ele trebuie stipulate prin lege. Facem trimitere la normele şi principiile aplicabile ale dreptului internaţional şi standardele de tratament a acestor persoane. Sunt în special relevante: Setul de Principii ale ONU pentru Protecţia tuturor Persoanelor aflate în orice formă de detenţie (1988), Regulile ONU Privind Stnadardele Minime perntru tratamentul prizonierilor (1955) şi Regulile ONU de protecţie a Tinerilor Lipsiţi de Libertate (1990).

Următoarele aspecte trebuie accentuate în mod special: (i) evaluarea iniţială a tuturor solicitanţilor de azil înaintea detenţiei pentru a identifica victimele traumelor sau torturii, pentru tratamente în corespundere cu Principiul 7.

14 A se vedea Principiile Directoare ale ICNUR privind Protecţia Femeilor Refugiat. 15 Femeile, în special cele care au călătorit singure, ar fi putut fi supuse la violenţă înainte să fugă pe parcursul călătoriei, vor necesita asistenţă.16 Articolul 15 al DUDO, A se vedea şi Concluzia EXCOM No.78 (XLVI).17 Articolul 10(1) al PIDCP, Setul de Principii ale ONU pentru Protecţia tuturor Persoanelor aflate în orice formă de detenţie (1988), Regulile ONU Privind Stnadardele Minime perntru tratamentul prizonierilor (1955) şi Regulile ONU de protecţie a Tinerilor Lipsiţi de Libertate (1990).18 Articolul 10(1) al PIDCP, Setul de Principii ale ONU pentru Protecţia tuturor Persoanelor aflate în orice formă de detenţie (1988), Regulile ONU Privind Stnadardele Minime perntru tratamentul prizonierilor (1955) şi Regulile ONU de protecţie a Tinerilor Lipsiţi de Libertate (1990).

(ii) despărţirea femeilor de bărbaţi în locurile de cazare, a copiilor de adulţi (cu excepţiia cazului cînd aceştia sunt rude);(iii) folosirea spaţiilor separate pentru cazarea solicitanţilor de azil. Folosirea închisorilor trebuie evitată. Dacă nu se folosesc spaţii separate, solicitanţii de azil trebuie ţinuţi separat de infractori condamnaţi sau deţinuţi. Nu trebuie să fie admisă interacţiunea dintre aceste grupuri. (iv) posibilitatea de a contacta regulat şi a primi vizitele prietenilor, rudelor, consiliere religioasă, socială şi juridică. Încăperile trebuie să fie de natură să permită astfel de vizite. Cînd este posibil, aceste vizite trebuie să aibă loc în condiţii private, cu excepţia cazului cînd există motive serioase de a nu admite aceasta. (v) posibilitatea de a primi tratament medical corespunzător, şi consiliere psihologică, după caz;(vi) posibilitatea de a face exerciţii fizice în interior şi activităţi de recreare în exterior; (vii) posibilitatea de a continua educaţia şi cursurile profesionale;(viii) posibilitatea de a-şi practica religia şi a urma o dietă corespunzătoare religiei lor;(ix) posibilitatea de a avea acces la necesităţile elementare, adică paturi, săli de băi, vecee. (x) accesul la un mecanism de control, care permite depunerea plîngerilor direct sau confidenţial la autoritatea responsabilă. Procedura de depunere a plîngerilor, inclusiv limitele temporale şi procedura de contestare, trebuie afişate şi puse la dispoziţia deţinuţilor în mai multe limbi.

Concluzii Folsirea tot mai fregventă a detenţiei învederea restrîngerii libertăţii de mişcare a solicitanţilor de azil din motivul intrării lor ilegale este o problemă de interes sporit pentru ICNUR, ONG-uri, alte agenţii şi Guverne. Această problemă nu este foarte clară şi aceste principii directoare au abordat standardele şi normele juridice aplicabile în cazul folosirii detenţiei. Detenţia ca mecanism care încearcă să abordeze anumite preocupări ale statelor referitoare la intrarea ilegală cere un grad ridicat de precauţie în folsirea sa şi nu serveşte pentru subminarea principiilor fundamentale pe care se bazează sistemul de protecţie internaţională.