portofoliu

Portofoliu

Cuprins

1. Acțiunile de raport........................................................................pg.3

2. Comanda, modul de alcătuire si desfășurare a formațiilor...........pg.4

3. Alcătuire și descriere complex de dezvoltare fizică generală.....pg.5-9

4. Elemente acrobatice (descriere tehnică, metodică de învățare, greșeli tipice, asigurarea ajutorului).......................................pg.10-12

5. Traseu aplicativ.......................................................................pg.13-14

6. Referat “Sportul și religia – Sportul o terapie a violenței sociale”...................................................................................pg.15-22

7. Bibliografie...................................................................................pg.23

2

Acținunile de raport:

Raportul este specific la începerea lecțiilor de educație fizică și este prezentat de unul dintre executanți.

Comenzile pregatitoare raportului sunt:

Adunarea – Grupă, studentul X bază, în colțul stâng pe peretele cu șpalier în linie pe un singur rând în stânga lui adunarea.

Poziția de drepți – Grupă... drepți!

Alinierea – Spre stânga v-aliniați.


Numărătoarea – De la dreapta în continuare numără.


Raportul:

Formula de raport – Grupă pentru raport... înainte! Domnule profesor, grupa K, anul I, cu un efectiv prezent de 38 de stundenți este pregătită pentru începerea lecției de gimnastică. Raportează student Draghia Nicușor.

Comanda “repaus” – Grupă... pe loc repaus.

3

Comanda, modul de alcătuire si desfășurare a formațiilor.

Formație de adunare - Desfășurarea în linie pe trei rânduri:

Grupă, studentul X bază, in colțul stâng pe peretele cu șpalier în linie pe două rânduri în stânga lui adunarea.

Formație de deplasare – Desfășurare din linie pe două rânduri în coloană cate doi:

Grupa... drepți!

La stân – ga!

Grupă, in coloană câte doi cu ocolirea spațiului de lucru prin stânga înainte... marș.

Formație de lucru – Desfășurarea din linie pe un singur rând în formație câte trei in trepte:

Grupă... drepți!

Grupă, de la dreapta in continuare cate trei numără.

Grupă, pentru desfășurare în formație de lucru în trepte, numerele 1 – doi pași înainte, numerele 2 – patru pași înainte, numerele 3 - șase pași înainte... marș.

4

Alcătuire și descriere complex de dezvoltare fizică generală.

Exercițiul nr. 1 – exercițiu pentru cap – gât:

P.I. – stând depărtat, brațele îndoite, mâinile pe șolduri.

T1 – flexia capului

T2 – extensia capului

T3 – îndoirea laterală a capului spre stânga

T4 – îndoirea laterală a capului spre dreapta

T5 – răsucirea capului spre stânga

T6 – răsucirea capului spre dreapta

T7 – balans al capului în arc de cerc în plan frontal spre stânga

T8 – balans al capului în arc de cerc în plan frontal spre dreapta

Exercițiul nr. 2 – exercițiu pentru centura scapulo – humerală:

P.I. – stând

T1 – ridicarea brațului stâng înainte

T2 – ridicarea brațului drept înainte

T3 – ducerea brațului stâng lateral

T4 – ducerea brațului drept lateral

T5 – ridicarea brațului stâng sus

T6 – ridicarea brațului drept sus

T7 – coborârea ambelor brațe înainteT8 – revenire în P.I.

5

Exercițiul nr. 3 – exercițiu pentru membrele superioare:

P.I. – stând depărtat

T1 – ridicarea brațelor lateral

T2 – balansarea antebratului stâng în arc de cerc prin partea inferioară

T3 – balansarea antebrațului drept în arc de cerc prin partea inferioară

T4 – balansarea antebratului stâng în arc de cerc prin partea superioară

T5 – balansarea antebrațului drept în arc de cerc prin partea superioară

T6 – balansarea antebrațelor în arc de cerc prin partea inferioară

T7 –balansarea antebrațelor în arc de cerc prin partea superioară

T8 – revenire in P.I.

Exercițiul nr. 4 – exercițiu pentru trunchi – centura scapulo humerala:

P.I. – stânt depărtat, brțele lateral

T1 – răsucirea trunchiului spre stânga

T2 – revenire

T3 – răsucirea trunchiului spre dreapta

T4 – revenire

T5 – aplecarea trunchiului cu ridicarea brațelor sus

T6 – îndoirea trunchiului cu așezarea palmelor pe sol

T7 – ridicarea trunchiului la orizontală cu brațele sus

T8 – revenire în P.I.

6

Exercițiul nr. 5 – exercițiu pentru membrele inferioare:

P.I. – așezat, sprijin înapoi pe palme

T1 – balansarea piciorului stâng îndoit înainte

T2 – balansarea piciorului stâng întins înaine

T3 – balansarea piciorului drept îndoit înainte

T4 – balansarea piciorului drept întins înainte

T5 – îndoirea picioarelor

T6 – întinderea picioarelor în echer

T7 – îndoirea picioarelor

T8 – revenire P.I.

Exercițiul nr. 6 – exercițiu pentru trunchi – centura scapulo-humerala – centura coxo-femurală:

P.I. – stând depărtat, brațele lateral

T1 – răsucirea trunchiului spre stânga

T2 – revenire

T3 – răsucirea trunchiului spre dreapta

T4 – revenire

T5 – aplecarea trunchiului cu rasucire spre stânga

T6 – revenire

T7 –aplecarea trunchiului cu rasucire spre dreapta


Exercițiul nr. 7 – exercițiu pentru trunchi – membrele inferioare:

7

P.I. – culcat, brațele sus

T1 – ridicare în așezat cu brațele înainte simultan cu indoirea picioarelor cu genunchii la piept

T2 – revenire

T3 – ridicare în așezat cu rasucirea trunchiului în partea stangă si apucare la nivelul gambei stângi cu brațul drept

T4 – revenire

T5 – ridiacare in așezat cu răsucirea trunchiului în partea dreaptă si apucare la nivelul gambei drepte cu brațul stâng

T6 – revenire

T7 – ridicare in asezat departat cu apucare la nivelul gambei


Exercițiul nr. 8 – exercițiu pentru dezvoltarea forței:

P.I. – culcat facial, brațele sus

T1 – coborârea brațelor prin lateral îndoite la nivelul pieptului, palmele pe sol

T2 – întinderea brațelor în față cu palmele pe sol și arcuirea trunchiului înapoi

T3 – revenire în culcat facial cu brațele îndoite la nivelul pieptului

T4 – semiflotare cu sprijin pe genunchi


T6 – flotare



Exercițiul nr. 9 – exercițiu pentru dezvoltarea vitezei:

8

P.I. – culcat facial cu brațele sus

T1 – coborârea brațelor prin lateral îndoite la nivelul pieptului, palmele pe sol

T2 – trecere prin săritură în sprijin ghemuit înainte

T3 – săritură dreaptă cu ridicarea brațelor prin înainte sus

T4 – revenire în sprijin ghemuit înainte

T5 – trecere prin săritură în culcat facial, brațele îndoite la nivelul pieptului

T6 – ridicarea brațelor prin lateral sus

T7 – extensia brațelor, trunchiului, picioarelor


Exercițiul nr. 10 – exercițiu pentru centura scapulo-humerala – trunchi – membrele inferioare:

P.I. – stând

T1 – fandare frontala cu piciorul drept înainte simultan cu ridicarea brațelor în față

T2 – revenire

T3 – fandare frontală cu piciorul drept înainte simultan cu ridicarea brațelor în față

T4 –revenire

T5 – fandare laterală în partea stânga cu ridicarea brațului drept sus prin lateral

T6 – revenire

T7 – fandare laterală în partea dreaptă cu ridicarea brațului stâng sus prin lateral


9

Elemente acrobatice (descriere tehnică, metodică de învățare, greșeli tipice, asigurarea ajutorului)

Podul - Este un element acrobatic static, de mobilitate și echilibru și se poate executa din pozițiile: culcat, stând și stând pe mâini.

Podul se execută prin extensia amplă a trunchiului, greutatea fiind repartizată pe mâini și pe picioare. Pentru realizarea acestui element este necesară o bună mobilitate la nivelul coloanei vertebrale, precum si la nivelul centurii scapulo-humerale si coxo-femurale. Din poziția stând depărtat, cu brațele sus, se realizează îndoirea spre înapoi a trunchiului, până când palmele iau contact cu solul, capul pe spate. Miscarea este corect executată atunci când bazinul este proiectat spre înainte în momentul extensiei trunchiului, palmele căutând un sprijin cât mai apropiat de sprijinul picioarelor. Revenirea la poziția inițială se realizează prin ridicarea trunchiului la verticală, în urma împingerii cu palmele pe sol și proiectarea bazinului înainte. În funcție de gradul de mobilitate al executanților, în momentul revenirii la verticală, picioarle pot fi întinse sau îndoite, brațele si capul fiind cele care rămân în urmă, finalizând mișcarea.

Fig. 1 și 2 prezintă pozițiile de pornire

pentru executarea elementului.

Fig. 3 prezintă finalizarea elementului.

10

Sfoara - Este elementul acrobatic static de mare mobilitate care se realizează la nivelul articulației coxo-femurale, bazându-se pe o buna elasticitate ls nivelul întregii musculaturi a picioarelor. Sfoara se poate executa cu sau fără sprijin pe sol din diferite poziții, cea mai uzitată fiind cea din stând. Sfoara se poate executa în plan sagital (cu piciorul stâng sau drept înainte, celălalt înapoi) și în plan frontal (sfoara laterală).

Sfoara în plan sagital – din stând se execută prin alunecarea picioarelor până în poziția așezat cu picioarele bine întinse astfel încât piciorul dinainte să ia contact cu solul pe partea posterioară, cu vârful orientat în sus, iar piciorul dinapoi să ia contact cu solul pe partea anterioară cu vârful orientat in jos.

Sfoara în plan frontal – are un grad mai mare de dificultate față de cele în plan sagital și se execută prin alunecarea picioarelor în plan frontal, contactul cu solul luându-se pe toată lungimea lor pe toată partea anterioară. Pentru realizarea unei execuții corecte, bazinul este usor proiectat spre înainte, trunchiul păstrându-și verticalitatea, brațele putând fi susținute în diferite poziții.

11

Stând pe cap – Presupune o tehnică de execuție mai pretențioasă decât cea a stândului pe umeri, putându-se executa din forță sau cu elan. Stând pe cap cu elan, se poate executa din pozițiile sprijin ghemuit înainte pe un picior sau sprijin înainte pe un genunchi, cu celălalt picior întins înapoi. Tehnica de execuție a acestui element presupune ca: mâinile trebuie sprijinite pe sol la lățimea umerilor și fruntea (cel de-al treilea punct de sprijin), este sprijinită la 20-30 cm înaintea mâinilor, formând un triunghi echilateral, dupa care urmeaza balansarea piciorului liber înapoi spre verticală. Piciorul de sprijin printr-o usoară impulsie cu vârful pe sol se apropie de celălalt picior pe linia verticalei, greutatea fiind repartizată pe cele trei puncte de sprijin. Revenirea la poziția de plecare se poate face prin coborârea picioarelor pe sol sau prin rotunjirea spatelui și trecerea în rostogolire înainte.

12

Acest element se mai poate executa și cu sprijin pe antebrațe și

pe cap iar ca poziție de plecare pot fi: stând și stând depărtat.

Traseu aplicativ

1. Alergarea – formă de deplasare între stații.2. Sărituri succesive de pe un picior pe celălalt – în interiorul a șase cercuri cu

diametrul de 1m așezate la 1m unul față de celălalt.3. Rostogolire înainte – se execută de la capătul saltelei de gimnastică cu

sprijin pe palme.4. Trecere pe sub plasă – se execută dintr-o poziție cât mai joasă pe sub o

plasă orizontala cu lungimea de 4m și înălțimea de 0,4m.5. Escaladare plasă verticală – se execută escaladarea unei plase verticale cu

ochiuri patrate cu latura de 0,3m și înălțimea de 3m cu folosirea atât a mâinilor cât și a picioarelor.

6. Sărituri succesive garduri – se execută sărituri fără sprijin peste 6 garduri cu înălțimea de 1m poziționate la o distanță de 1,5m între ele.

7. Escaladare panou lemn – se execută escaladarea peste un panou pentru escaladă cu prize de alpinism cu înălțimea de 2,5m.

8. Alergare viteză cu trecere peste linia de sosire.

13

Candidații vor parcurge traseul – 45m o singură dată, trebuind să abordeze obligatoriu toate elementele componente în ordinea stabilită. Parcursul aplicativ se cronometrează, cronometrul fiind pornit de la linia de PLECARE, liber, și se oprește odată cu trecerea candidatului în concurs a liniei de SOSIRE.

Aprecierea candidaților se realizează în funcție de performanțele personale(secunde) inregistrate conform datelor din tabelul alăturat.

Penalizări:

- sărituri în afara cercurilor sau cu atingerea cercurilor 1sec.

- Atingerea gardurilor 1sec/gard.- Dărâmarea gardurilor 2sec/gard.

14

Performanță(sec) Nota 90 sec 10 95 sec 9 100 sec 8 105 sec 7 115 sec 6 125 sec 5

Sportul și religia – Sportul o terapie a violenței sociale.

Deseori sportul este considerat a fi o invenție inutilă, un act gratuit, însă

privit mai îndeaproape, acesta are origini străvechi, în aceiași măsură ca și ritualul

religios.Tocmai din aceste motive s-a încercat căutarea și demonstrarea utilitătii

acestuia. Practica sportivă nu produce impresie prin conţinutul semantic - precum

practicile culturale (lectură, turismul, spectacolele muzicale sau de teatru,

expoziţiile de artă ş. a.) sau cele spirituale (acţiunile religioase a diferitelor culte);

nu are mesaj precum literatura, însă exprimă calitați de altă natură, pe care

societatea le caută pentru spectacol, dar şi pentru descărcarea energiilor negative

acumulate de către masele largi ale populaţiei, acumulări datorate frustrărilor

sociale, grijilor și stresului determinat de o lume aflată în continuă schimbare,

precum şi pentru oferta de modele pentru generaţiile tinere.

În ceea ce ma privește, consider că cele expuse mai sus reprezintă idei ce

merită private din mai multe puncte de vedere și să încercăm să le valorificăm, iar

în măsura în care putem, să le asociem realității. De aceea, vom încerca în

continuare să aducem câteva argument conform cărora sportul poate deveni

pentru noi o terapie a violenței sociale.

În ce măsură aceste manifestări şi spectacole sportive sunt eficiente sau

aduc beneficii prin detensionări psihosociale de masă, este cercetat de sociologia

sportului- ramura a sociologiei.

„Sociologia sportului este acea subdisciplină a sociologiei care studiază

sporturile ca părți ale vieții sociale și culturale”. În cadrul sociologiei sportului se

15

disting subsisteme, mai exact arii de preocupare, dintre care amintim: sportul-

fenomen cultural, sportul și violența, sportul și procesul integrării în societate, rol-

seturile și status-seturile în sport, sociologia în timpul liber s.m.a.d. În continuare,

vom îndrepta atenția în mod special către conexiunea dintre sport și violența

socială, precum și către aspectece țin de rolul sportului în societate, în special

acela de terapie pentru violența socială. Cercetări moderne, demonstrează că

puterea fizică obţinută printr-un program controlat de exerciţii, întăreşte

încrederea în sine a practicantului şi disciplinează comportamentul, că există o

strânsă corelaţie între rezultatele efortului fizic şi calitatea moralităţii şi sănătăţii

individuale, iar în sportul de performanţă - s-a observat că - aceste două repere

sunt întregite şi de un puternic sentiment religios. Prin urmare, societatea

modernă ca şi cea antică, îi recunoaşte activităţii fizice şi sportului rolurile

sanogen, educativ şi formativ-comportamental benefice, atât individului care le

practică, cât şi societăţii care le promovează şi le susţine material.

Apariția exerciţiilor fizice a fost condiţionată de latura materială

a vieţii sociale, dar şi de alţi factori: ştiinţă, religie,cultură etc. Sportul are multiple

valenţe educative în zilelele noastre: contribuie la dezvoltarea multilaterală a

cetățeanului, modelează pe indivizi, promovează ideea de prietenie, contribuie la

creșterea prestigiului( individ-comunitate-națiune).

După cum spuneam, așa cum descrie și titlul, vom încerca să vedem sportul

ca o terapie a violenței sociale, de aceea în continuare vom enumera funcțiile

sociale ale sportului.

Astfel, putem ajunge la funcțiile sociale ale sportului și ale activitătii ce o

presupune acesta: funcția de perfecționare a dezvoltării motrice, funcția

recreativă, funcția educativă, funcția de emulație. Astfel aceste funcții îndeplinesc

un rol constructiv nu numai pe plan fizic, dar și moral, cei care practică sportul

devenind beneficiari în procesul de formare a unor deprinderi și comportamente

16

corecte în întreceri dar și în viață, deoarece acestea sunt oglindite și în afara

competitiilor.Cercetările antropo-metrice, psihologice, sociologice şi clinice

efectuate de-a lungul timpului, au scos în evidenţă modificările importante

petrecute în rândul celor care practică sportul - faţă de nepracticanţi - modificări

exprimate prin înfăţişare armonioasă, masă musculară suplimentară, forţă fizică

substanţial mărită, conduită aleasă, nivel mărit al aspiraţiilor, călirea caracterului,

echilibru psihologic puternic, încredere în forţele proprii, o mare capacitate de

luptă, o gândire de învingător etc. În acest sens, sociologii şi psihosociologii au

cooperat în ultimele decenii cu agenţii sportivi (profesori de educaţie fizică,

antrenori, medici sportivi) pentru a descoperi, demonstra şi confirma ştiinţific,

efectele benefice şi formative ale activităţii corporale, pentru susţinerea şi

justificarea activităţilor sportive în educaţia copiilor şi tinerilor şi legitimarea

programelor şi instituţiilor cu sarcini educaţionale în acest domeniu, şi peru a

demonstra în ce măsură instituţia sau organizaţia sportivă reuşeşte să-şi atragă

adeziunea şi încrederea în utilitatea sa socială pentru întărirea sănătăţii morale şi

sociale a populaţiei.

Alte cercetări au scos în evidenţă că investiţiile în activitatea sportivă de

masă, susţine starea de bine fizic şi social, construieşte persoana şi personalitatea,

întăreşte solidaritatea socială şi naţională, scade puterea şi efectele bolilor

contagioase. De asemenea sportul, în special cel de masă, este recomandat

pentru detensionarea relațiilor sociale. În principiu există și o teza conform căreia

sportul mobilizează traiectoria profesională şi socială a individului practicant şi are

rol de a descărca energiile sociale negative, exprimate prin violenţă verbală,

politică, sexualitate ori agresivitate zilnică.

Sportul are şi o funcţie simbolică. Precum alte domenii - sportul are funcţii

simbolice şi produce figuri-legendă, folosindu-se de calităţile individuale de

17

excepţie şi de reuşită, care devin bunuri ale comunităţii, cu întreaga paletă de

semnificaţii a reuşitei totale (umane, profesionale, sociale, estetice etc.). Figurile

sportive importante oferă modele sociale şi umane de posibilă identificare a unui

public relativ tânăr (10-20 ani) care nu cunoaşte încă nume de personalităţi

sportive sau culturale cu rezonanţă, care n-are un bagaj cultural încă consolidat.

Sportul poate reprezenta la un moment dat o instituție socială, care particpă într-

o anumită măsură la integrarea socială, la procesul de socializare în viata unui

individ.Socializarea, contribuie la transmiterea și asimilarea atitudinilor, a

valorilor, a concepțiilor sau modelelor de comportament specifice unui grup ori

unei comunităţi, în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a individului

uman. Aceasta, reprezentând de fapt o tranzacţie, prin reguli şi valori, dintre

societate şi actorii sociali, care-şi dezvoltă în urma ei, propriile lor strategii de

viaţă. Așa cum si Gh. Cârstea ilustrează,„practicarea exercițiilor fizice, ca

fenomen social, contribuie la integrarea socială a individului chiar prin realizarea

dezvoltării componentei biologice , ceea ce asigură funcționarea normală a

individului în viața socială”. Desigur, sportul de performanță îndeplinește un rol

particular în ceea ce privește funcția de integrare socială, de aici se pot deduce și

anumite păreri cu privire la faptul că atenta selecție, poate îngusta uneori

perspectivele personalității sportivului. Una din cele mai semnificative dovezi ale

valențelor pe care le are sportul de performanță în privința integrării sociale a

indivizilor este construirea asociațiilor și cluburilor sportive, a federațiilor

naționale și internaționale, pe ramuri de sport, a uniunilor și asociațiilor sportive

internaționale.

Oana Rusu (2008) consideră că „rolul socializator al sportului se manifestă

prin funcţiile sale de integrare”. Înfiinţarea organizaţiilor sportive internaţionale

este facilitată în mare măsură de „limbajul” sportului, reprezentat prin mişcările

omuluişi de necesitatea comparării rezultatelor sportive.Socializarea prin sport

18

semnifică măsura în care atitudinile, valorile,deprinderil şi regulile

învăţate în sport se transferă şi se manifestă în alte sfere sociale.

Educaţia fizică şi sportul sunt considerate a fi mijloace de influenţare

şiformare a caracterului uman privind corectitudinea, modestia, curajul

şi, nu înultimul rând, lucrul în echipă.În societate, individul dobândeşte abilitatea

de a-şi adapta atitudinile, deprinderile și regulile asimilate în activitatea sportivă,

la specificul altor activități din domenii diferite.

În acest caz, socializarea poate cuprinde o arie mai largă, astfel că este

nevoie să realizăm o diferențiere de terminologie. Prin urmare, putem distinge:

„socializarea prin sport(în cazul amatorilor, persoane diferite, ce au ca punct

comun sportul), socializarea în sport( în cazul sportului de performanță, regulili

stricte) și socializarea în context sportiv( aici se referă la manifestările sportive la

care participă oamenii)”. Efectul socializator al activităţilor fiziceşi sportului

generează o multitudine de efecte pozitive asupra mai multor categoriide

beneficiari.

Principalii beneficiari ai sportului sunt copiii și tineretul deoarece la aceasta

vârsta un rol important il deține dezvoltarea sănătoasă din punct de vedere fizic,

social, emoțional. De aceea sportul este şi un bun prilej de a lega prietenii.

Activitatea fizică organizată pe echipe e un prilej ideal pentru un copil de a-

şi însuşi valori ca solidaritatea,spiritul de echipă, având chiar rol socializator.

Copilul poate cunoaşte alţi copii devârsta sa şi va lega prietenii datorită unui

punct comun. Din perspectiva efectului socializator al sportului, organizarea

socială

şiformele interacţiunii sociale sunt mai importante pentru copii decât tipul deactiv

itate sportivă.

Dând copiilor mai multe responsabilităţi proprii, în organizareaactivităţii

sportive, aceştia îşi pot forma, sub o atentă supraveghere, conştiinţa sociala şi

19

etică.Toate acestea putem spune că își găsesc corespondența în „socializarea

sportivă primară, fază care corespundeprimilor ani de viață, când copilul nu intră

încă în contact cu vreo instituție care să-I dezvolte interesul pentru sport” în care

parintii au un rol important. Socializarea sportivăsecundară, se referăla sportul

practicat în instituții și organizații sportive, intervenind și alți actori precum:

școala, profesorii, organizațiile sportive, grupul de apartenență. Aici vom include

și sportul de performanță, instituționalizat, în care regulile, normele și valorile își

pun amprenta în ceea ce privește identitatea celor care o practica, având după

cum vom vedea mai tarziu un rol de modelator social.

La adulţi, interesul faţă de sport şi activitatea fizică diferă în funcţie de

maimulţi factori, cum ar fi: cariera sportivă, educaţia, statutul social, ocupaţia,

timpul. În ceea ce ii privește pe vârstinci este acea perioadă a vieţii pe care

majoritatea oamenilor nuşi-o doresc sau și-ar dori să fie cât mai

îndepărtată.Practicarea exerciţiilor fizice de către vârstnici poate produce două

tipuri de efectepozitive, cu dublu impact. În primul rând, se încetineşte

diminuarea funcţiilor corporale, ameliorând starea de sănătate şi se menţine la

standarde optimeconceptul şi conştiinţa de sine.În al doilea rând, efectele vizează

influenţabenefică directă asupra contactelor sociale ale vârstnicilor şi impactul

terapeuticasupra stării lor mentale, sporindu-le buna dispoziţie şi diminuându-le

stăriledepresive etc.

Oana Rusu concluzionează că factorul care influenţează cel mai

directactivitatea sportivă şi socializarea în sport este conştiinţa socială a rolului

şi însemnătăţii sportului pentru civilizaţiacontemporană.

Sportul contribuie, deci, la socializarea individului, pregătindupentru îndepli

nirea sarcinilor sale în societate, cu succes.Rolul socializator al sportulu

se exprimă prin aceea că influenţează laturile esenţiale ale individualităţii,contribu

ind la formarea individului. În sport se stabileşte un întreg ansamblu derelaţii – de

20

la antrenament la competiţie. Aceasta din urmă poate fi privită ca oformă aparte

a activităţii sociale cu aplicabilitate ulterioară în diferite domenii de activitate.

Dintre agenții de socializare amintim: familia, școala, organizațiile sportive,

antrenorul, profesorul, terapeutul, grupul de apartenență educatorul.

Sportul şi activităţile fizice contribuie la socializarea oamenilor şi, îndeosebi, a

tinerilor, în condiţiile în care există o bună dirijare. Se spune căsocializarea în

sport nu poate fi promovată decât atunci când sunt puse înevidenţă calităţi

morale. Atitudinile, deprinderile şi regulile asimilate în activitateasportivă pot fi

transferate în orice altă sferă socială şi pot fi adaptate la specific oricărei alte

instituţii sociale. Astfel, sportul ajută chiar și la modelarea socială, îndreptându-

se chiar și cătreaspectemorale. Așa cum susține și Gh. Cârstea(1995), „ oferă o

superbă lecţie de morală, concretizată în fair-play, respectul regulilor, spiritul de

echipă, sentimentul solidarităţii, comunitatea de joc, sportul fiind purtător de

valori”. Activitatea sportivă îi iniţiază pe cei care o practica în parametrii eticii, ale

adevărului şi demnităţii umane, îi cultivă comportamente altruiste şi de

generozitate, dezvoltă sensibilitatea afectivă şi estetică, ansamblul normelor de

conduită morală corespunzătoare tipului de societate în care trăieşte şi se

dezvoltă, îi induce ansamblul concepţiilor şi convingerilor privind normele de

comportare faţă de adversar şi faţă de cei de lângă el, faţă de familie, de prieteni,

de ceilalţi membri ai societăţii. Moralitatea în cadrul sportului este regasită în

aspecte practice precum: competiția- sportivul nu urmăreşte distrugerea

adversarului, ci obținerea victoriei sau a recordului, după reguli bine stabilite,

standardizate şi omologate de către organizaţii sau organisme abilitate în acest

sens; menirea sportului, care este aceea de a da competiției dimensiuni umane,

de respect faţă de adversar şi nu de ură, distrugere sau suprimare a vieţii

adversarului;

21

Sportul şi sportivul nu acceptă decât o întrecere egală între competitori de

aceeaşi categorie şi nivel de forţă, în care şansele de câştig să revină celui care

dovedeşte în luptă că are mai multă pregătire, experienţă, aptitudini şi

creativitate şi dă dovadă de mai mult profesionalism şi voinţă de victorie. Însă

uneori, în interiorul evenimentelor sportive se induce intenţionat şi cu consecinţe

periculoase pentru educarea consumatorilor de spectacol sportiv, în locul unui

mesaj de civilitate şi de respect faţă de actul de competiţie, de onestitatea actului

sportiv şi faţă de câştigători, o atitudine negativă provocatoare de violenţă inutilă,

prin care demersul spectacolului sportiv este total deturnat de la scopurile sale

nobile de fair-play, respect şi model paşnic de luptă pentru performanţă, la un

comportament depășit, agresiv și negativ. Însă excluzând aceste dimensiuni,

sportul presupune concursul, mai precis competiția. Competiţia

sportivăreprezintă: spir i tul de competiţie, real izarea, curaju l ,

autocontrolul , d iscipl ina,devotamentul, loialitatea, reuşita, munca în echipă

şi responsabilitatea individuală.Aceste elemente caracterizează ideologia

competiţiei sportive. Competiţia sportivă reprezintă o activitate cu conţinut şi

scop educativ, fiindo activitate socio-culturală ce are menirea de a

îmbogăţ i i societatea, ş i este asociată cu virtuţile etice şi morale.

În concluzie, din punctul meu de vedere, sportul ar putea deveni într-

adevar o adevarată terapie împotriva violenței dar nu numai, iar cei care ar

aborda o asemenea activitate iși poate dezvolta numeroase calități și deprinderi

de mare folos atât din punct de vedere psiho-social, cat și emotional, cultural,

fizic. Iar pentru a încheia aceast referat voi spune ca noi toți avem nevoie de o

minte sănătoasă, într-un corp sănătos și pentru asta avem nevoie de sport.

22

BIBLIOGRAFIE GENERALA:

Liliana Nanu,(2003): Curs de Gimnastică. Editura fundației Universitare “Dunărea de jos” – Galați 2003.

Cârstea, Gh.,(1995): Sociologia sportului. Ed. Acad. Naț. de Educație Fizică și Sport, București.

Gavriluță, Cristina, Gavriluță, Nicu, Sociologia sportului. Teorii, metode, aplicații., Iași, Polirom, 2010

Rusu, Oana –Sociologia educației fizice şi sportului. Note de curs, editura Casa Demiurg, Iași, 2008

23

portofoliu

Documents