36

Săptămâna 7 – Lecţia 7

CICLUL ANUAL AL SPECIILOR POMICOLE STAREA DE VEGETAŢIE – FENOFAZELE DE RODIRE

Cuvinte cheie: teoria plastică, teoria hormonală, diferenţiere, înflorire, autofertil, autosteril, cădere fiziologică, cădere prematură, pârgă, maturare

37

7.1. FENOFAZELE DE RODIRE Se desfăşoară pe parcursul a doi ani succesivi, în primul an are loc inducţia şi

diferenţierea mugurilor de rod iar în anul al doilea se produce înflorirea, creşterea şi maturarea fructelor.

Inducţia şi diferenţierea mugurilor de rod Prin inducţie florală înţelegem totalitatea stimulilor capabili să determine

modificarea evoluţiei anumitor meristeme, din cea vegetativă în cea generativă. Substanţele răspunzătoare pentru astfel de transformări sunt greu de surprins, astfel

de-a lungul timpului s-au emis diferite ipoteze referitoare la factorii cauzali ai inducţiei, ipoteze concretizate în două teorii, şi anume: teoria substanţelor de nutriţie şi teoria hormonală.

Teoria substanţelor de nutriţie a fost formulată iniţial de M. Thurgau care a susţinut că în meristemele în care are loc inducţia se acumulează cantităţi mari de substanţe organice. Ulterior, Krebs şi colab. au ajuns la concluzia că azotul influenţează diferenţierea introducând o relaţie sub forma raportului C / N, în timp ce Ursulenko considera că nu raportul dintre C / N este hotărâtor pentru inducţie, ci raportul dintre diferitele forme azotate.

Teoria substanţelor hormonale a fost formulată pentru prima dată de J. Sachs care a susţinut că înflorirea este controlată de anumite substanţe hormonale denumite de el florigen. Descoperirea ulterioară a auxinelor, giberelinelor, citochininelor, a altor hormoni naturali a dus la emiterea mai multor ipoteze, toate însă stabilind faptul că inducţia este controlată hormonal, sinteza hormonilor fiind datorată unor gene specifice ale înfloririi.

Diferenţierea anatomo-morfologică a mugurilor de rod începe cu boltirea conului de creştere şi apariţia unor mici mameloane egale cu numărul de flori; formarea caliciului se face prin apariţia unor excrescenţe la marginea conului din care se vor forma sepalele; formarea corolei urmează la o săptămână, prin formarea unor mici umflături între sepale din care se vor forma petalele; formarea staminelor urmează după altă săptămână, în interiorul cercului format de petale, prin formarea unor excrescenţe din care vor apărea staminele; formarea pistilului începe prin apariţia în poziţie centrală a unui mamelon (la sâmburoase) şi 5 mameloane (la seminţoase) din care rezultă pistilele; formarea sacului embrionar cu cele 7 celule, a grăunciorilor de polen are loc primăvara după ce pomii au parcurs o perioadă cu temperaturi scăzute.

Diferenţierea începe în iunie la seminţoase şi în iulie-august la sâmburoase. Înfloritul şi legatul fructelor Această fenofază se desfăşoară primăvara şi cuprinde mai multe subfaze: - creşterea pedunculilor florali; - înfloritul, cu trei etape: început (10% flori deschise), toi (50% flori deschise) şi

sfârşit (căderea petalelor); - legarea fructelor, când ovarul îşi dublează volumul. La majoritatea speciilor pomicole, această fenofază se desfăşoară pe seama

substanţelor de rezervă depuse în ţesuturi din anul anterior. Această fenofază se desfăşoară concomitent cu înfrunzitul la prun, vişin, păr; înainte de înfrunzit la cais, piersic, migdal, cireş, alun şi după înfrunzit la măr, gutui, moşmon, zmeur, nuc.

Speciile pomicole înfloresc în următoarea ordine: alun, corn, cais, corcoduş, migdal, piersic, cireş, păr, prun, vişin, măr, gutui, zmeur, mur, pentru declanşarea acestui proces fiind necesar a se acumula o anumită sumă de grade de temperatură, între 270oC la cais şi 690oC la mur.

38

De regulă numărul de flori formate este de 5-10 ori mai mare comparativ cu numărul de fructe necesar pentru asigurarea unei bune producţii, motiv pentru care se impune normarea numărului de flori sau fructe prin tăieri sau alte operaţiuni.

La majoritatea speciilor pomicole, cu excepţia nucului, alunului şi castanului, polenizarea este entomofilă.

Fecundarea este dublă, iar în funcţie de modul în care se comportă speciile pomicole vis a vis de aceasta, se pot clasifica astfel:

- autofertile – leagă cu polenul aceluiaşi soi; - autosterile – nu leagă deloc sau leagă foarte slab cu polenul aceluiaşi pom (soi),

motiv pentru care se impune prezenţa polenizatorilor; - intersterile – nu se pot fecunda reciproc având gene de incompatibilitate. Pentru realizarea unei bune fecundări, soiurile dintr-o livadă trebuie să fie

compatibile şi să înflorească în acelaşi timp. Gradul de legare al fructelor depinde de soi (specie) şi este cuprins între 3-5% la soiuri neproductive de vişin şi 80-90% la soiurile de piersic.

O bună legare a fructelor se realizează prin asigurarea polenizatorilor în plantaţie (1-3 familii albine /ha), prin tratamente fitosanitare sau prin fertilizări cu azot.

Creşterea fructelor Această fenofază durează de la legare, adică de la dubla fecundare, până la intrarea

fructelor în pârgă. Creşterea fructelor se face la început prin diviziuni celulare, apoi prin vacuolizări şi

întinderea celulelor, aceasta datorându-se substanţelor plastice produse de frunze şi într-o mai mică măsură prin fotosinteza fructului verde. Ulterior, substanţele organice se depun, acizii organici se acumulează în cantităţi mari, motiv pentru care fructele sunt tari, aşchioase, astringente şi cu gust fad. Seminţele necoapte ale fructelor secretă substanţe de creştere care stimulează creşterea pericarpului.

În timpul acestei fenofaze se produce căderea fiziologică şi căderea prematură a fructelor.

Căderea fiziologică (de iunie) se produce la majoritatea speciilor pomicole şi se manifestă prin căderea fructelor mici, a celor seci, cu puţine seminţe. Fenomenul constituie o particularitate biologică a speciilor pomicole prin care acestea îşi autoregleză încărcătura de rod în funcţie de posibilităţile de nutriţie şi condiţiile ecologice ale anului în curs. În mod normal căderea fiziologică a fructelor se desfăşoară în limitele caracteristice soiului şi nu influenţează negativ producţia de fructe. O cădere fiziologică masivă, cu repercursiuni asupra producţiei de fructe, este influenţată de factori externi, dintre care se pot aminti: insuficienţa hranei, insuficienţa sau excesul de umiditate, atacurile de boli şi dăunători.

Căderea prematură a fructelor are loc de cele mai multe ori cu 7-21 de zile înainte de recoltat, fiind foarte păgubitoare, periclitând producţia de fructe în funcţie de intensitatea acesteia. Spre deosebire de căderea fiziologică, căderea prematură se manifestă numai la anumite specii pomicole, la măr şi păr, în mai mică măsură la prun şi cais şi este total absentă la gutui, piersic, cireş şi vişin. În cadrul speciilor, soiurile au o comportarea diferită la căderea prematură, de ex. fenomenul este redus la soiurile de păr Favorita lui Clapp şi Ducesa

d'Angouleme şi la cele de prun Gras românesc şi Vinete româneşti, în schimb este accentuat la soiurile de măr Parmen auriu şi Jonathan, de păr Josefina de Malines, Passe Crassane,

Curé şi de prun Agen, Stanley, Ialomiţa. Prevenirea căderii premature se poate realiza prin măsuri culturale cum ar fi: aplicarea îngrăşămintelor, udarea corespunzătoare, combaterea bolilor şi dăunătorilor sau chiar tratamente aplicate direct pe fruct cu substanţe stimulatoare care sporesc legătura dintre fruct şi ramura de rod.

39

Maturarea fructelor Această fenofază durează de la intrarea fructelor în pârgă până la atingerea calităţilor

organoleptice maxime, adică a maturităţii de consum şi cuprinde totalitatea schimbărilor fizice, biochimice şi fiziologice prin care trec fructele în această perioadă.

În cursul maturării fructele devin mai elastice, capătă culoare caracteristică soiului, gustul devine plăcut, pulpa suculentă şi aroma caracteristică.

Procesele fiziologice care se desfăşoară în această fenofază sunt respiraţia, transpiraţia şi circulaţia substanţelor.

La unele specii, cum ar fi cireşele şi vişinele, activitatea respiratorie scade continuu pe măsura avansării spre maturitate şi chiar după aceea, până la moartea celulelor, în timp ce la mere, pere, piersici, banane la începutul maturării, respiraţia scade continuu până la un nivel minim care coincide cu sfârşitul etapei de întindere a celulelor, apoi urmează o intensificare bruscă a respiraţiei până la maxim, după care respiraţia descreşte din nou, de data aceasta în mod continuu şi definitiv până la moartea celulelor. Fructele din prima categorie se numesc „fără fază climacterică” iar cele din a doua categorie „cu fază climacterică”. Aceste faze constituie importante puncte de reper, deoarece maximul climacteric coincide cu maturitatea de consum, deci cu maximul de calităţi gustative care marchează coacerea deplină a fructelor, de pildă la mere, pere, piersici maximul climateric înregistrându-se după recoltarea acestora. Ca atare, fructele „fără fază climacterică” (cireşe, vişine, zmeură, căpşuni, unele soiuri de caise şi piersici) trebuie introduse în consum imediat după recoltare, în timp ce fructele „cu fază climacterică” (mere, pere, gutui, unele soiuri de piersic) posedă calităţi bune de transport păstrare.

Dintre transformările biochimice care au loc în fruct în această fenofază se pot aminti: amidonul se hidrolizează la monoglucide care asigură gustul dulce; acizii organici se consumă sau se transformă; conţinutul în taninuri scade ca urmare fructele capătă fineţe şi catifelare; apar pigmenţii flavonici sau antocianici care dau culoare caracteristică fructului; se concentrează aromele, ca atare fructul se înmoaie şi gustul devine caracteristic. Pe măsura coacerii, în fruct se acumulează etilena, substanţă care măreşte permeabilitatea membranelor şi reglează activitatea enzimelor respiratorii intensificând activitatea fermenţilor care reduc amidonul şi substanţele pectice.

Fazele de maturare ale fructelor sunt: - de recoltare, la minim climacteric, când faza permite evoluţia normală a proceselor

de coacere după desprinderea fructelor de pom; - de consum, la maxim climacteric, când fructele au maximum de calităţi

organoleptice; - tehnologică, când fructele au calităţile impuse de o anumită prelucrare tehnologică

(pt. gem, compot, nectar, dulceaţă etc.); - fiziologică, când seminţele sunt apte de germinare. Cunoaşterea fenofazelor şi a proceselor biochimice care se petrec în plantă prezintă o

importanţă deosebită pentru stabilirea unei agrotehnici diferenţiate care să concure la obţinerea de producţii de fructe mari şi constante de la an la an.

40

Întrebări: 1. Ce se înţelege prin inducţie florală ?

2.Cum explicaţi teoria substanţelor plastice ?

3. Cum explicaţi teoria substanţelor hormonale ?

4. Care este ordinea de înflorire a speciilor pomicole ?

5. Cum se comportă soiurile speciilor pomicole în procesul de fecundare?

6. Prin ce se caracterizează fenofaza de creştere a fructelor ?

7. Ce se înţelege prin căderea fiziologică ?

8. Ce este căderea prematură?

9. Prin ce se caracterizează fenofaza de maturare a fructelor?

10. Care sunt fazele de maturare ale fructelor ?