phraseologisme

7
CAP 1 , (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. (La fotbal) Lovire a mingii cu capul Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. Parte a monedei care are imprimat un chip. Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap =

Upload: madalina-gheorghe

Post on 28-Nov-2015

7 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

deutsch

TRANSCRIPT

Page 1: phraseologisme

CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate

Page 2: phraseologisme

proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef < lat. caput).

großer Kopf, mageres Gehirn – cap mare, minte putina

*jmdm. brummt der K. (ugs.; jmd. hat heftige Kopfschmerzen);

jmdm. schwirrt der K. (jmd. ist aufgrund sehr vieler Eindrücke verwirrt);

nicht wissen, wo einem der K. steht (so viel Arbeit haben, dass man verwirrt ist, nicht weiß, wo man anfangen soll);

K. stehen (1. selten; auf dem Kopf stehen: der Turner steht K. 2. ugs.; völlig überrascht, durcheinander, verwirrt, bestürzt sein: als sie die Nachricht bekamen, standen sie K.; das ganze Haus hat K. gestanden);

einen dicken/schweren K. haben (Kopfschmerzen, einen Kater haben);

einen roten K. bekommen (erröten);

K. hoch! (nur nicht den Mut verlieren!);

jmds. K. fordern (1. jmds. Enthauptung verlangen. 2. die strenge Bestrafung von jmdm., der sich in höherer Stellung befindet, fordern);

jmdm./jmdn. den K. kosten (1. zu jmds. Enthauptung führen: dieser Fehler sollte ihn den K. kosten. 2. jmdn. die Stellung o.Ä. kosten);

den K. einziehen (sich ängstlich od. eingeschüchtert zurückhalten u. nichts unternehmen, um sich keiner Gefahr auszusetzen o.Ä.);

den K. hängen lassen (mutlos sein); den K. unterm Arm tragen (ugs.; sehr krank sein);

Page 3: phraseologisme

jmdm. den K. waschen (ugs.; jmdn. scharf zurechtweisen);

sich <Dativ> [k]einen K. machen (ugs.; sich [keine] Gedanken machen);

seinen K. riskieren;

K. und Kragen riskieren/wagen/aufs Spiel setzen, verlieren (das Leben, die Existenz aufs Spiel setzen, verlieren);

seinen K. retten (ugs.; sich retten);

den K. hinhalten müssen (ugs.; für etw. geradestehen müssen);

sich <Dativ> [an etw.] den K. einrennen (bei einem Vorhaben auf Widerstand stoßen, nicht zum Ziel kommen);

den K. aus der Schlinge ziehen (durch geschicktes Verhalten einer Bestrafung entgehen);

den K. in den Sand stecken (eine Gefahr nicht sehen wollen; der Realität ausweichen; nach der irrigen Annahme, dass der Vogel Strauß bei Gefahr den Kopf in den Sand steckt);

den K. hoch tragen (stolz sein);

den K. oben behalten (den Mut nicht verlieren);

jmdm. den K. zurechtsetzen/zurechtrücken (ugs.; jmdn. durch Kritik zur Vernunft bringen);

sich [gegenseitig/einander] die Köpfe einschlagen (sich heftig streiten);

jmdn. [um] einen K. kürzer/kleiner machen (ugs.; jmdn. köpfen);

sich <Dativ> an den K. fassen/greifen (ugs.; kein Verständnis für etw. haben): wenn ich so einen Unsinn höre, kann ich mir nur an den K. greifen;

jmdm. etw. an den K. werfen (jmdm. etw. [Freches] direkt sagen): sie warf ihm Unverschämtheiten, Beleidigungen an den K.; eins auf den K. bekommen/kriegen (Hut 1);

etw. auf den K. hauen (ugs.; [einen bestimmten Geldbetrag] auf einmal für Vergnügungen o.Ä. ausgeben; H. u., viell. in Bezug auf die Münze, die man auf den Kopf, d.h. auf die Seite mit dem aufgeprägten [Fürsten]kopf, wirft, damit die Seite mit der Zahl sichtbar ist): heute habe ich hundert Mark auf den K. gehauen;

jmdm. auf den K. kommen (ugs.; jmdn. ausschimpfen, zurechtweisen, tadeln): ich komm dir gleich auf den K.! (Drohung);

etw. auf den K. stellen (ugs.; 1. das Unterste zuoberst kehren, etw. völlig durcheinander bringen: die Kinder haben beim Spielen das ganze Haus, Zimmer auf den K. gestellt. 2. in etw., an einem Ort sehr gründlich suchen: ich habe das ganze Haus auf den K. gestellt und trotzdem meine Brille nicht gefunden. 3. etw. unrichtig darstellen);

jmdm. auf dem K. herumtanzen/herumtrampeln (ugs.; jmds. Gutherzigkeit missbrauchen, indem man ihn respektlos behandelt u. sich von ihm nichts sagen lässt);

Page 4: phraseologisme

sich <Dativ> nicht auf den K. spucken lassen (salopp; sich nichts gefallen lassen); jmdm. auf den K. spucken können (salopp scherzh.; erheblich größer sein als ein anderer);

nicht auf den K. gefallen sein (ugs.; gewitzt, nicht dumm sein);

jmdm. etw. auf den K. zusagen (jmdm. gegenüber, ohne zu zögern, etw. aussprechen, was man über ihn zu wissen glaubt [ohne jedoch Beweise zu haben]);

jmdm. in den K. steigen (1. jmdn. betrunken, benommen machen: der Wein ist mir in den K. gestiegen. 2. seltener; jmdn. eingebildet, überheblich machen: der Ruhm ist ihm in den K. gestiegen);

jmdm. zu K. steigen (jmdn. eingebildet, überheblich machen); mit dem K. durch die Wand wollen (ugs.; Unmögliches erzwingen wollen);

mit seinem K. für etw. einstehen (mit seinem Leben, seiner Existenz für etw. einstehen);

über jmds. K. [hin]weg (ohne jmdn. Bestimmtes zu fragen, zu informieren);

über die Köpfe hinwegreden (reden, ohne Rücksicht auf das Verständnis der Zuhörer zu nehmen);

jmdm. über den K. wachsen (ugs.; 1. sich so entwickeln, dass jmd. Bestimmtes einem nicht mehr gewachsen ist: er ist seinem Vater längst über den K. gewachsen. 2. von jmdm. nicht mehr bewältigt werden: die Arbeit ist mir über den K. gewachsen);

bis über den K. in etw. stecken (ugs.; völlig von etw. beansprucht, belastet sein): bis über den K. in Sorgen, Arbeit stecken; um K. und Kragen gehen <unpers.> (ugs.; um das Leben, die Existenz gehen);

etw. vom K. auf die Füße stellen (das Bild, das man von etw. hat, korrigieren); von K. bis Fuß (von oben bis unten; ganz u. gar): sich von K. bis Fuß neu einkleiden, waschen;

jmdn. vor den K. stoßen (ugs.; jmdn. in plumper Weise kränken, verletzen);

wie vor den K. geschlagen sein (ugs.; vor Überraschung, Schreck wie gelähmt sein). 2. a) Person mit bestimmten [intellektuellen] Fähigkeiten; Person von bestimmter Intelligenz: sie ist ein kluger, fähiger K.; b) an der Spitze von etw. stehende Person: der K. des Unternehmens. 3. Denk-, Willenskraft: er hat einen eigensinnigen, dicken K. (ist eigensinnig, dickköpfig);

seinen K. anstrengen; du musst nicht immer deinen K. (Willen) durchsetzen; etw. [noch] frisch im K. haben (ugs.; sich [noch] gut an etw. erinnern);

etw. im K. (im Gedächtnis) behalten; ich weiß nicht, was in den Köpfen der Leute vorgeht (was sie denken); er hat nur Mädchen und Autos im K. (denkt nur an Mädchen u. Autos); du bist wohl nicht ganz richtig im K. (ugs.; du bist wohl verrückt); R was man nicht im K. hat, [das] muss man in den Beinen haben (wenn man etwas vergisst, muss man einen Weg zweimal machen);

Page 5: phraseologisme

*jmdm. steht der K. nicht nach etw. (Sinn 3 a); einen klaren/kühlen K. bewahren/behalten (nicht nervös werden; die Übersicht behalten);

seinen K. aufsetzen (widerspenstig sein, [trotzig] seinen Willen durchsetzen wollen);

den K. voll haben (an vieles zu denken haben, sich mit vielen Dingen gedanklich beschäftigen müssen);

den K. verlieren (die Übersicht, die Ruhe, die Fassung verlieren);

jmdm. den K. verdrehen (ugs.; jmdn. verliebt machen): er hat ihr den K. verdreht;

sich <Dativ> den K. zerbrechen (ugs.; sehr angestrengt über etw. nachdenken): ich zerbreche mir den K., was ich ihr schenken soll;

sich einen K. machen (landsch.; sich Gedanken machen, über etw. nachdenken): darum/darüber mache ich mir doch keinen K.;

aus dem K. (auswendig, ohne nachzusehen);

jmdm. nicht aus dem K. gehen/wollen (jmdn. ständig beschäftigen);

sich <Dativ> etw. aus dem K. schlagen (einen Plan o.Ä. aufgeben);

sich <Dativ> etw. durch den K. gehen lassen (über eine Sache nachdenken);

jmdm. durch den K. schießen (jmdm. plötzlich einfallen);

jmdm. im K. herumgehen (ugs.; jmdn. sehr beschäftigen);

sich <Dativ> etw. in den K. setzen (fest entschlossen sein, etw. zu tun): er hat sich in den K. gesetzt, sie zu heiraten;

im K. [aus]rechnen ([aus]rechnen, ohne aufzuschreiben): die Kosten im K. ausrechnen;

jmdm. nicht in den K. [hinein]gehen/[hinein]wollen (jmdm. unverständlich, unbegreiflich sein): ihr will nicht in den K., dass er nur so wenig verdient. 4. Einzelperson innerhalb einer größeren Menge von Menschen: das Einkommen pro K. der Bevölkerung; der Eintritt kostet fünf Mark pro K. (für jeden). 5. a) rundlicher, oberer Teil von etw.: der K. der Stecknadel, des Streichholzes; Disteln mit blauen Köpfen; Nägel, Schrauben mit flachen Köpfen; die Blumen lassen die Köpfe hängen (werden welk); b) essbarer, rundlicher Teil bestimmter Gemüse- u. Salatpflanzen, der etwa die Größe eines Menschenkopfes hat: ein K. Salat, Blumenkohl; c) oberer Teil od. Vorderende von etw., dem eine bestimmte Wichtigkeit zukommt: der K. eines Briefbogens, einer Zeitung, einer Buchseite; den K. des Zuges bildet die Musikgruppe; der Hausherr sitzt am K. der Tafel.