Opera “ O scrisoare pierduta” , aparţinând lui I.L.Caragiale a fost publicată şi reprezentată pe scenă în anul 1884, simbolizând o capodoperă a genului dramatic.Comedia este specia genului dramatic în versuri sau în proză în care sunt înfăţişate moravuri din societate cu scopul de a le îndrepta.În comedie sunt transmise în mod indirect sentimentele autorului, prin intermediul personajelor şi a acţiunii.O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii româneşti , din a doua jumătate a secolului al 19-lea. Piesa de teatru prezintă aspecte contemporane autorului: viaţa politică şi lupta pentru putere, relaţiile de familie, demagogia, parvenitismul , servilismul şi prostia.Ca specie a genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice prin prezentarea listei personajelor, prin prezenţa didascaliilor , prin schimbul de replici, dialogul fiind principalul mod de expunere.Textul comediei este structurat în patru acte alcătuite din scene, la începutul fiecărei scene fiind prezentate personajele care apar, intră şi ies , fiind implicate într-un conflict care stârneşte râsul. Comedia este subordonată comicului, de aceea stârneşte râsul prin situaţii amuzante, conflictul încheindu-se cu împăcarea taberelor.Tema comediei lui Caragiale este dată de imaginea societăţii prin alegerile parlamentare care sunt un pretext pentru o luptă politică aprigă.Titlul operei pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Pretinsa luptă politică se realizează, de fapt, sub forma unor intrigi de culise , având ca instrument al şantajului , o scrisoare de amor, pretextul acţiunii. Sintagma nominală din titlu conţine articolul nehotărât „o” care arată banalitatea întâmplării dar este folosit şi ironic pentru că în operă avem de-a face cu pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori, dar şi cu dublul acestui obiect fiindcă în final mai apare o scrisoare care ajută la câştigarea alegerilor de către personajul trimis de la centru, Agamemnon Dandanache.

Importanța personajului Stefan Tipatescu din “O scrisoare pierdută” este dată chiar de autor, plasându-l în fruntea personajelor de la începutul piesei, iar prima replică de deschidere este tot a lui. Este unul din personajele principale ale comediei, deoarece este prezent în toate momentele subiectului și este puternic implicat în conflictul principal. Ştefan Tipătescu, prefectul județului, este un tânăr moșier , cu temperament impulsiv care confundă județul cu propria moșie. Funcționarii sunt obligați să-i execute ordinele ca niște slugi preaplecate. De exemplu, polițaiului Ghiță Pristanda îi dă ordin să-l aresteze pe Cațavencu și să-i percheziționeze locuința, instituie cenzura corespondenței și oprește depeșele (telegramele) care nu-i conveneau. Calcă, prin urmare legea fundamentală a statului, Constituția, în funcție de interesele personale. Firea sa autoritară este percepută până și de un funcționar mediocru și servil ca Ghiță Pristanda.Ca să poată pune mâna pe scrisoare, îi promite lui Cațavencu funcții însemnate la conducerea județului (un loc în Comitetul permanent, epitrop-efor la biserica Sf, Nicolae, avocat al statului, primar al orașului), fiind o nouă dovadă a faptului că administrează județul după bunul plac . La insistențele lui Zoe, acceptă în final să-l susțină pe Cațavencu în funcția de deputat. Siguranța cu care vorbește Tipătescu “Mâine ești deputat” arată gradul de corupție și posibilitatea de a falsifica alegerile.Tipătescu are impresia că funcția politica deținută îi conferă o aură de misionar și chiar este convins că și-a sacrificat o carieră strălucită pe altarul politicii, poate de aceea folosește același ton autoritar în raport cu Farfuridi și Brânzovenescu.Modalitățile de construcție ale personajului sunt variate: prin acțiune, limbaj, prin mediul social, prin intermediul celorlalte personaje sau prin indicațiile scenice (modalitate de caracterizare directa din perspective auctoriala).Autorul nu-l descrie fizic, poate pentru că atributele sale fizice reies chiar din numele său. Tipătescu este un tip, care corespunde tipologic junelui-prim din comedia clasică prins într-un  triunghi amoros care îi include pe Zaharia Trahanache  și Zoe Trahanache.

Apărându-se de atacurile murdare ale avocatului Nae Cațavencu (rivalul sau în plan politic), Tipătescu își dezvăluie temperamentul și mentalitatea. Temperamental este impulsiv, coleric, prefectul neputându-și controla reacțiile, ca dovadă amenințarea directa la adresa lui Cațavencu : “Îl împușc, eu, cu mana mea”.Personajul este caracterizat chiar de autor, prin indicațiile scenice. La începutul piesei se plimbă agitat, când Trahanache îl anunță de existența unei scrisori compromițătoare la adresa lui Zoe  fierbe, iar apoi când îi citește scrisoarea este turbat, toate aceste stări fiind prezentate într-o gradație a nuanțelor.Deși este un bărbat rafinat, instruit, Tipătescu este ținut din scurt de o femeie voluntară, chiar dacă are unele accese de independență. De dragul Zoei și-a ratat ascensiunea politica, rămânând în modesta capitală de județ. El adoptă atitudinea unui cavaler, dispus să se sacrifice pentru iubita lui, căreia îi propune, într-un elan romantic, să fugă în lume.Este la fel de imoral ca Trahanache in plan politic (complice la frauda electorală, și chiar, tacit, la adulterul soției) și în plan privat, ca amant al Zoei. Caracterizarea directă a personajului o face subalternul său: „moșia-moșie” , „foncția-foncție”, „coana Joițica-coana Joițica: trai nineaco pe banii lui Trahanache”, dar și Trahanache: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, (…)”.În relație cu Cațavencu, deși își propune să fie calm, nu reușește. Discuția lor pare a fi ciclică, în final se resemnează și, la insistențele, și mai mult șantajul – când voi avea scrisoarea totul se va fi terminat între noi- lui Zoe, și acceptă candidatura lui Cațavencu.Se manifestă violent în raport cu Cetățeanul TurmentatSpre deosebire de celelalte personaje ale comediei, Tipătescu dovedește o atitudine superioară, de filosof sceptic, când afirma dezamăgit și scârbit, într-un aparté : Ce lume! Ce lume! Ce lume!.

Desi autorul ii scoate in evidenta defectele si viciile, acestea sunt general-uman, iar personajul este privit cu o oarecare ingaduinta neincadrandu-se in tagma politicienilor demagogi si inculti.