Opera lui Caesar

Opera pastrata a lui Caesar consta in sapte carti despre razboiul din Gallia si despre razboiul civil. In Brutus (opera redactata inainte de moartea lui),Cicero exalta operele lui Caesar.El face elogiul elocintei lui si

in general il lauda eleganta,adaugand urmatoarele in legatura cu ansamblul scrierilor sale: “sunt lipsite de vesmant,bine facuta,gratioase,fara nici o podoaba oratorica, stralucind in goliciunea lor.

Dar vrand sa ofere celorlalti un material deja pregatit, de unde sa se inspire cei care ar intentiona sa scrie istorie, si-a atras, poate recunostinta naivilor,poate bucurosi sa aiba totul de-a gata, in schimb, oamenilor cu judecata le-a taiat cheful de a mai scrie, caci in materie de istorie, nimic nu este mai placut decat o concluzie pura si luminoasa.”

Cicero saluta aici,prin urmare,aparitia unei noi modalitati de a scrie istoria,a unor noi raporturi stabilite intre ea si arta oratorica.

Redactandu-si opera,Caesar si-a fixat un scop usor de descoperit: el nu urmarea sa-si creeze o opera de arta, ci era un om politic impins de necesitatea de a-si convinge publicul, intentie comuna cu aceea a unui orator care compune o “suasoria”, dar realizata prin mijloace extrem de diferita.

Aceasta opera istorica a lui Caesar o cunoastem sub titlul de Comentarii, Comentarii de Bello Gallico, Si Comentarii de Bello Civilii. Titlurile respective nu figureaza in manuscrise.Cu toate acestea nu par mai putin autentice si urca probabil pana

la Caesar insusi dupa cum o dovedesc un pasaj din Brutus si un pasaj din Suetonius. Termenul “comentarius” denumeste orice fel de note,indiferenta fata de aspectul literar. Oratorii spuneam

utilizau astfel de memoratoare, care ii ajutau sa nu omita nimic din ceea ce trebuia sa spuna fiecare cand urma sa pronunte discursul.Asa ceva sunt deci “comentarii”lui Caesar, nu memorii personale ci note care , daca ar fi sa-l credem pe Caesar insusi,nu ar avea alt scop decat sa salveze de la uitare suita evenimentelor la care el a luat parte.Sa le salveze de la uitare si totodata de reaua vointa care s-ar stradui sa le deformeze,prin urmare sa fixeze un adevar –unii ar spune adevarul sau.

I.Commentarii de Bello GallicoCommentarii de

Bello Gallico (lat. „comentarii asupra războiului galic”; titlul complet: Commentarii rerum gestarum belli Gallici) reprezintă cronicile scrise de Caesar cu privire la războiul de ocupare a Galiei.

Opera majoră a lui Caius Iulius Caesar, “Commentarii de Bello Gallico” este o relatare la persoana a treia a celor nouă ani petrecuți de acesta în Războaiele Gallice. Lucrarea constituie o descriere

obiectivă a bătăliilor și intrigilor care au avut loc pe frontul din Gallia pe fondul conflictelor între romani si populațiile autohtone.

Termenul de “gali” are multiple semnificații pe parcursul capitolelor operei. În sensul său larg, este folosit de Caesar pentru a denumi întreaga populație a Galliei, care îngloba Franța, Belgia și Elveția de astăzi. În anumite ocazii însă, Caesar face referire exclusive la celți, pe care romanii îi numeau de asemenea “gali”.

Cea dintâi carte a operei se referă în primul rând la războaiele cu helveții. Caesar descrie Gallia precum și pe helveți, adversarii direcți ai romanilor, prezentând în detaliu campanile împotriva acestora. Helveții, în număr de 300.000, sunt descriși ca o populație alpină violentă, care, migrând dinspre Alpi spre centrul Galliei, provoacă stricăciuni majore. În replică, Caesar încearcă să se impună prin forță, arătându-le astfel helveților că nu îi va tolera, și încercând să îi determine să se retragă înapoi înspre Alpi. Aceștia ripostează însă, formând o coaliție tribală împotriva romanilor, care până la urmă se vor vedea alungați din Provence de către helveți.

Celelalte cărți prezintă campanile împotriva veneților, aquitanilor, popoarelor germanice și bretonilor. Se vorbește despre invazia din Bretania, despre răscoalele repetate ale galilor, despre Victoria asupra lui Vercingetorix în Alesia ș.a.m.d.

Campaniile amintite începeau cel mai adesea vara, prin construirea de fortărețe și aprovizionarea cu grâne, și se încheiau în cursul iernii, când Caesar se întorcea la cartierul său general pentru a pune la punct strategia pentru perioada următoare. Caesar avea în subordine legiuni (până la opt legiuni într-o campanie). Adversarii săi erau diferetele armate ale triburilor autohtone, uneori grupate în alianțe care le creșteau numărul combatanților până la 100.000. Majoritatea luptelor însă se încheiau cu victoria armatei romane, superioare prin disciplină, tactică, organizare, antrenament și experiență în luptă, precum și prin armamentul pe care îl avea la dispoziție. Unele lupte nici nu au luat loc, deoarece adversarii erau, în anumite momente, prea înspăimântați de aspectul armatei romane, din fața căreia preferau să se retragă. După ce cucereau un anumit teritoriu, soldații, din ordinal lui Caesar, ucideau toți bărbații, iar femeile și copii erau vânduți ca sclavi. Într-o situație de acest gen, 53.000 de bărbați și copii au fost vânduți după supunerea unui teritoriu.

II. Commentarii de Bello CiviliCommentarii de Bello Civili (Comentarii despre Războiul Civil), sau Bellum Civile, este o lucrare de război scrisa

de către Iulius Cezar in care se relateaza razboiul sau dus împotriva lui Gnaeus Pompeius şi a Senatului. Mai scurte decât omologul său cu privire la războiul galic, doar trei cărţi de lungă, şi, eventual, nefinisat, aceasta se referă la evenimentele din 49-48 BC, de la puţin timp înainte de invazia lui Cezar din Italia pentru înfrângerea lui Pompei în Bătălia de la Pharsalus şi zbor spre Egipt cu Cezar în exercitarea. Se închide cu Pompei asasinat, Cezar a încerca să medieze creanţelor rival la tron egiptean, şi la începutul războiului alexandrine.

Autenticitatea lui Cezar asupra Commentarii de Bello Civili nu se contestă. Cu toate acestea, continuari ca De Bello Alexandrino, De Bello Africo şi De Bello Hispaniensis se crede că au fost scrise de altii: istoricul secolului al II-lea Suetonius a sugerat pe Aulus Hirtius şi Gaius Oppius ca autori posibil.