O sinucidere... politică — Uite, Românio, ce desperat este că nu'l ai ales nici pe el, nici pe partizanii lui! — Văd eu că ftlecu vrea sa se omoare;dar de ce a begatdegetuîn ureche? — De frică, să rac u. ca sa n'audă... Vodâl

2 F U R N I C A Anul a! XV, No. 46. Luni 5 Iulie 1920

Ce &m păţit la baraca dk Cişmîgia

La baraca de aprovizionare din Cişmigiu se'aflau în ziua aceea numai şease clienţi. Trei Ia fe­reastra unde se arătau mostrele şi se cumpărau mărfurile, iar cei­lalţi trei îşi aşteptau rândul. Erau păziţi de un gardist, pază inutilă, căci tustrei, persoane paclnice, n'au articuUt nici cea mai mică bombăneală, deşi stau acolo de peste o jumătate de ceas.

Afară, numai şease muşterii; dar înnăuntrul baracei, aproape o duzină de doamne şi domni­şoare.

Credeam că sunt fiinţe privi­legiate, simandicoase, introduse prin favoare, ca să fie servite pe repezeală, cruţându-li-se canonul aşteptărei rezervat numai nouă, vulgului. Din cauza lor, de sigur, încetineala, zăbovirea.

Presupunerea mea, m'am con­vins îndată, nu avea temei.

Intr'adOăr, cei trei cetăţeni, cari avuseseră norocul să ajungă până la ghişeul unde se distri­buiau bunătăţile, isprăviseră. Ser­gentul de oraş se dete în lături

^ i lăsă să treacă, în sfârşit, şi pe ceilalţi trei cari mai rămăse­seră şi printre cari se găsea şi subsemnatul.

Dar o cocoana dinnâuntru, păr tuns, nas burbonian, aer foarte distins, interveni cu un ton de comandă miliară:

— Nu mai lăsa pe nimeni, sergent! S'a închis!

— Suntem numai trei, doamnă, aşteptăm aici de peste o jumătate de oră, e păcat să fi pierdut

timpul nostru zadarnic... — Domnule, şi timpul nostru

e preţios! Noi am venit aici în mod onorific! să ajutăm populaţia săracă!.... Domnişoarele d'aici sunt studente... domnule!

—• Daaa?!.. Crezusem că sunt cliente. Dar acum îmi explic în­cetineala serviciului. Am văzut câte trei dudui trudindu-se, una ţinând foarfecele, alta măsurând, a treia nu mai ştiu ce făcea, aju-tându-le ca să... nu facă nimic. Puneţi vânzători de meserie, spe­cialişti, doamnă, şi treaba o să meargă repede şi bine spre mul­ţumirea tuturor... Domnişoarele studente, lăsaţi-le să se ducă la Universitate, mai ales în vremea asta de examene... Iar d-voastră «damele patronese»—câte una de baraca — doar să supraveghiaţi munca vânzătorilor " profesionişti.

...Credeam că, vorbind astfel, am contribuit cu o soluţie prac­tică la simplificarea operaţiei de împărţire a mărfurilor din barăci.

Ei bine! în loc de «mersiul» bine meritat, pe care îl speram, doamna cu pârul tuns, nasul bur­bonian, aerul foarte distins, etc, ridică tonul de comandă militară încă cu un semiton şi, despre» ţuind să 'mi răspundă mie, zise pe franţuzeşte unei alte doamne:

— Eu nu mă mai amestec. Să se ducă la prăvălii! Ăştia sunt., «des .nauvais esprits... des bol-schevichs !»

Apoi, atunci, mi s'a urcat, vorba populară, muştarul la nas, şi am protestat:

— Pardon, madam, eu nu sunt bolcevist... Mă numesc... Cutare !

La auzul numelui meu, care e destul de cunoscut, o altă coniţă, vrând probabil să mă «epateze», să mă prăpădească, replică în fa diez :

— Şi dânsa este doamna mi­nistru Icsulescu !

—- Poate să fie şi soţia Kedi-vului din Egipt, doamnă, însă n'are drept să mă insulte. Eu nu sunt ministru, dar sunt om cin­stit!

— Nu v'a insultat, domnule,

(interveni o altă doamnă amabilă şi pacifistă)... Vă rog, spuneţi ce vreţi să cumpăraţi? Aveţi drept la cincisprezece metrii de sifon, la...

— Nu mai iau nimic. Mulţu­mesc pentru sifon, dar sufer de inimă şi atitudinea Excelenţei Sale Doamnei Ministru 'mi-a şi­fonat prea mult nervii !...

Ş'am plecat. Supun păţania mea judecatei

cititorii; r «Furnicei», opinie pu­blică, tribunal, suveran, etc. N'am avut dreptate să mă supăr?

Iar supărarea doamnei fost-a prin ceva justificată? I-am vorbit respectos şi cuminte. Atunci, de ce, din senin, m'a tratat de „bol-şevist", pe mine pe care tova­răşul Christescu ar fi în stare să mă spânzure mâine în Piaţa Tea­trului, dacă Rachowsky ar ajunge preşedintele republicei sovietiste române ?

O singură hipotezâ ar lămuri agresiunea jignitoare a doamnei: citise probaşi de curând în «Fur­nica» un articol Intitulat «Gustau Ţigneana».

Kiriak Napsdarjan

MUCURI DE IDEI - ORIGINALE —

Mitică... Invitat la ţară pentru douăzeci şi pa­

tru ore, a plecat imediat, cu primul tren găsit pe peronul gări de Noţd (toate şinele duc ta Chitila 1). Celebrul mucalit popular iubeşte câmpul cum general Averescu s'ar pupa în bot cu Mosco-vici, dacă nu şi mai şi. Bucureştii sunt viaţa lui. De dimineaţa până seara ii măsoară trotuarele, în lungul cărora „bodegile" se înşirue ca staţiile unui „tren de plăcere". La toater se opreşte s'adapă, ca să'şi reia vesel drumul, ca­zanul având suficient combustibil. Nu există cer mai frumos ca barişu alba­stru ce serveşte de tichia Capitalei. II

F U R N I C A 3

iubeşte şi e iubit.; nu însă şi de ma-dam lonescu. Căci madatn Ionescu, vă­duva, 1-a poftit Ia ţară, s'admire şi el moşia rămasă dela răposatul — Dum­nezeu sâ'i ierte!

Mitică, surmenat de inacţiune cere­brală, îşi poartă sufletul într'o colivie osoasă, colţurată în spate şi pe lături, căruia pielea îi serveşte de plapumă ca să nu răcească. Madam Ionescu, vorba lui: ocontrer. Toate curbele geo­metrice şi-au dat întâlnire pe trupul ei durduliu, ispititor că decedatul şi-acum trebue să ofteze, acolo unde o fi. Rar fiinţă mai bine făcuta, cu toate celea aşezate frumos şi'n ordine, fiecare Ia locul lor.

Mitică a văzut-o întâia oară, cum zic pictorii, „de spate", uitându-se după dricul care căra pe Ionescu la ultimu-i locaş. Şi-atunci un nor de tristeţe 1-a învăluit: ce n'ar !i dat să fie în locul defunctului, minus coşciugul!

I-a ficut cunoştinţă după „Vecinica pomenire" a lui taica po/)a, îmbulzin-du-se pe marginea groapei odată cu rudele şi cunoscuţii grăbit' sa-i pre­zinte, personal, „condoleanteie lor". Apoi vizitele au urmat Ia domiciliu, res-pectoase, în vedere unei apropiate „consolări".

Madam Ionescu, să fie amintirea încă proaspătă a regretatului ei soţ ? — cauza oricare ar fi ea, încă mi-i cunoscută; madam Ionescu s'a prefăcut că nu ob­servă „curtea asiduă" a lui Mitică. Alt­fel nici nu l-ar Ii invitat la (ară unde lumea-i şi mai clevetitoare ca ia oraş.

Mitică a primif, s'a dus în speranţa unei „ocazii" neprevăzute, în stare să strângă şi mai mult legătura sufletească — credea el — dintre două inimi cons­truite înadins să bată una pentru alta „d'a pururea şi'n veci vecilor". Amin!

Intr'adevâr, ocazia, nesperată ocazie, s'a prezentat chiar în după amiaza so-sirel lor, subt forma unei plimbări prin grădina care mărgineşte la apus cona­cul boeresc.

Mad am Ionescu, exclamând, cu pr i ­virea spre frunzele unui pom înalt:

— U te ce caise frumoase 1 Cum as I

mai mânca unal Mitică, gândindu-se la Eva şi Şear-

pele care a momit-o cu „fructul oprii" — oare aci nu era vorba tot d'un fruct? — se caţără pe trunchiul pomului, în doi timpi şi trei mişcări lată-1 calare, pe-o cracă, cea mai suţire cracă a cai­sului.

Madam lonescu ii urmăreşte, lacomă, ascensiunea.

Mitică întinde mâna să rupă o poa­mă. Craca cedează, se rupe. Mucalitul se dă odată tumba în aer, cade, ca clovnii, drept pe şezut Hi! Atât . . . şi-o duşcă de scuipat care i-a ţâşnit din gură gonit de violenta atingere! cu pă­mântul.

Amfitrioana, speriată, dă fuga după ajutor. Mitică o opreşte:

— Madam Ionescu, nu-i nevoie... Şi se scoală, tinându-se cu ambele

mâni de partea cea mai cărnoasă a corpului.

Madam Ionescu, crezând că s'a isbit de ceva, întreabă îngrijorată:

— Vai de mine, d-le Mitică, pe ceai căzut ?

— P'al meu, cucoană; dar aş fi pre­ferat să cad p'al matale! -oftează cele­brul mucalit popular, mereu ţinându-se de partea cărnoasă, mai jos de şeale.

» Diverse .

Un cerşetor de profesie, voinic şi tâ­năr, imploră mila trecătorilor.

Trece savantul Răpciugă, picat la „vizită".

— Faceţi-vă milă şi pomană... Eminentul anatomist se opreşte mirat,

măsurându'l de sus pană jos, îi obrăz­niceşte :

— De ce nu te-apuci de muncă ? Te văd om în toată firea.

—Păi d'aia nu ne înţelegem! — mo-ţâe a coabe miiogul.

* Georgescu s'a lungit acum o lună în

pat, ca sâ'si poată da mai uşor sufle­tul. Termenul fatal soseşte. Muribundul trimete să vie scumpa-i soţie.

— Nevastă, mă simt din ce în ce mai prost...

Femeca începe să bâzâe. Suiletul în agonie continuă mârâitul: — Mă duc.,, Dar înainte de-a pleca.,. — Mai vrei ceva? — întrerupe ea,

un moment, bâzâitul. — Da, trimete să cheme peţitoare?sa

care mi te-a recomandat: vreau să'i spui şi ei cât de rău îmi pare... că n'am murit atunci, când te-am luat!

* Intro seară răcoroasă. Grădina plină.

Orhestra cântâ'n fund. La mese, clienţii ascuhă cu privirile îndreptate spre poarta ce dă în calea Victoriei.

Apare o cunoscută demimondenă.

având la baza caoului, ca si-i ţie cald, un colac stufos de lână albă. E mân­dră... aşa de mândră că un bogat ban­cher şeopteşte colegului său de masă:

— Şmil, ia uite-te la Miţa ce fudulă e! — Păi dacă poartă la gât blană de-

berbec!

Un caz bana l . De când e în grevă, domnişioara,

lucrătoare într'un mare atelier, zilnic bate trotuarele sub pretext că se duce la „sindicat" ca să ia parte la şedin­ţele de protestare cont; a „patronului" hrăpăreţ-

Mamâ-sa, mahalagioaică văduvă, a crezut-o. Deunăzi, spre seară, începând să plouă, biata femeie ştiind CE fică-sa n'are umbrelă nici bani de tramvai, a luat din cui o" jachetă veche a ei, ca să i-o trimeată la „sindicat", prin Irate-său cel mic, elev în a treia clasă pri­mară. Tot scuturându-o, din haină cade o scrisorică desfăcută, adresată poste-restante pe numele domnişoarei, scri­soare prin care un „indiscifrabn" ti da „randevu" chiar în ziua şi ora când ea spusese că se duce la şedinţele de protestare.

Bătrâna o citeşte silabisind, svârîe jacheta pe un scaun şi începe sa plângă.

Târziu, când magazinele îşi lasă o-blonele. „siodicata" soseşte pe jos, pă- t

trunsă dc pioae pâna'n măduva oasJor Dinţii îi ciănţăne bătând barabanciu la spatele buzelor întredeschise, un junghiu ca un piron îi înţeapă pieptul, infiorând'O.

Mamă-sa o ia de la uşe, muteşte: îi-înbge o mână în părul ciuf deasupra frunţei, cu cealaltă o plesneşte pe uude înemereşte.

Răsbitâs domnişoara sindiceti se vaită: — Aoleo, mamă, nu mai da că mi-a

răspuns jungh.u'n spate! — Dar unde vrei sâ'ţi răspuildă ?..la

post-restantel •— cară şi mai cu foc venerabila mahalagioaica, grai cinstit şi suflet curat.

Nae D. Ţăranu

Colaboratori i permanenţi ai „Furnieeî" s u n t : George Raneti (K)riak N a p a d a r j a n . Contele d e T e k l r g h i c l , Jorj Delamlzil, Gheorghe Biciuşca, etc.) Ghiţă Râdulescu (Arhlbald şi fel cie fel d e p s e u d o n i m e ) , Ion Gorun (on G r a m a t i c a ) I. Botez ( A u g u s t Prostu) şi N. D. Ţă ranu (Nicolae M a s c a l z -zonl, N a e Salt imbancii , Năi ţă d i o t u ) .

C a r i c a t u r i ş t i : A. Marna şi F. Şirato.

C e i c a r i s e d u c i n s t r ă i n ă t a t e

y P U R N I ' C A _ ^ Anul XV, No. 46 Luni, 9 Iulie 1920

IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIEI NOTE DE OM NECĂJIT

Acuma, insă, pentru ceea ce, din pri­cina viscolelor, a îngheţului Dunărei şi a lipsei de vagoane, a rămas pe loc, lucrează beamterii pe con! propriu, pînă încoaee-î.'icok).

Potrivii acestei socoteli, cînd indivi­dual cînd în grupuri, nu se lasă să iasă din sate —ca să ia ei; şi nu se îngă-due să intre nimic in oraş, ca să'şi desfacă ei marfa pe care o jicmănesc dela ţară. v

Şi operaţia, de pe împrejurări, se Iace:cînd de-adreptul, dela mină la mînă — cînd prin mijlocirea inevitabilului evreu pumuntean.

La moşia, din Afumaţi, a lui Span-donidi, se prezintă, sâptămîna trecută, un misit, de origine, cum sunt toţi din Calea Văcăreşti, sadea jîrman.

— Săr' muna! — Noroc! — Ei, ce se aude? — Bine, pace. — Cum stai cu grou? — Aşi sta bine, dar.... — Dar. ci? Preţul maximal? — Păi, se poate cu 1200? — Ei, dragă, ci sa faci ? Aşa e vreme.

Trebui să-ti dăi de pi por. — II las să'i mînînce şoarecii — şi

cu 1200 nu'l dau. — O să'ţi pară rou. — Sănătate! — O să m'a conţi. — Haidi... marşi, jidane! — Bine. Surut raună.

A doua zi vine la Bucureşti, caută an ziarist j rman, şi 'i pane să'i facă, pe evreieşte, o jalbă, către guvernator, precum că 'l roagă să încuvinţeze, cam

• s'a făcut şi cu alţii, să'şi aducă grîul la Bucureşti ca să'i vînză. aic', cum o putea, cu preţul ziiei — mai ales că in epoca aceasta e mare lipsa de pîine in capitală.

Se întoarce, omul, la moşie şi aş­teaptă: o zi, două, trei, o săptămîna,. două — nimic, nici un ;respuns. Se ne­căjise, întîiu; apoi, cum e omul: se re­semnase — şi, în cele din urmă, uitase. Cind, într'o Duminică, taman cînd era la masă, se pomeneşte cu jandarmul nemţesc, din sat, că'i aduce un plic mare cu o duzină de peceţiî. In plic

cr* răspunsul, lapidar, al guvernato-rulul, la jalba pe cars'i-o tradusese gazetarul rumun.

Es geht nichi. Abia pusese, proprietarul, punct se­

riei de înjurături pe cari 'i le provocase adresa autorităţii germane, şi iaca-tfl-! pe misii:

— Nu'ţi am z ;s, eu! Păcat de îrtia! — Ce îrtie, jidane? — Petiţia către „guvernâmînt". — Dar dc unde şti tu că am dat eu

petiţie? — In să nu ştii? Dar ce, în Bucu­

reşti, munune paiele? — Şi cunoşti respunsul ? — Iu? Aşa să am bine daca n'am

vuzut cînd îl scria!. — Va să zică, tu, p'acolo, eşti ca'n

hala vechiturilor? — La jîrmani ? Mai bine: ca la suţie

acasă. Di trabă omini, jîimanii. Ie şi el, io şi iu — luvaţi şi dumne-

vostră. — Eu? Ce sau eu? O mie dJiiă

sute de lei pe vagon ? — Ei, iaca să nu fie o mie două

şuti. — Dar cît? — Cit a da Dumnizou. — Cum? Fără autorizaţie?

. — Scot iu ausweis. — T u ? — Iu. Iaca: iu! - - Ş i ? — Jumătate şi jumătate. — Să împart cu tine averea mea, pe

din două, măi, jidane? — Cu mini ? Par'că swnt dija singur ?

- Ori cum, să dau jumătate din valoarea griului?

— Nu, b«ieru!e. Ducem marfă Ia Bucureşti. // vindem cu 40t0...

— Şi tu iei două? — N J aşa, c'coane. Dumneata îei

1200 .̂ i le bagi la buzunar. — Şi pe urmă ? — Pe urmă, cele 1800, una şi una.

/n sunt în pagubă, că trufctri să dau şi la ala — dar, pentru dumneata, treacă de Ia mini!

Grecul, abonat, pe vremuri, ia Patris, citise că toată vara fusese, in Grecia, rege, baronul Schenk, ministrul caise-rului pe lîngă curtea soră-si — dar despre samsarul ovreiu că ar fi ajuns guvernator militar în Muntenia, nu vă­zuse scris nicăiriL De aceea '1-a dat afară pe trimisul lui von Tueltf, şi a rămas cu grîul în magazie.

5

- - Dar ce e vinovat împăratul Ger­maniei, pai'că te aud, cititorule, că un păcătos de evreu rechiziţionează munca proprietarilor cari se lasă supţi de li­pitoare ?

— Eu nu zic că c vinovat, domnule. Eu zic altceva, mai puţin şi mai sim­plu : că samsarul păcătos are putinţa ca, împărţind cu ală, să fabrice ausw-eisuri cu cari se Înlătură rigoarea dispoziţiior draconice ale guvernato­rului, şi, pe baza acestui privilegiu, cumpărat din locuri 'nalte, căci beam-terii fără importanţă nu pot opera ase­menea marafeturi, împarte, una şi una, munca cultivatorilor din Muntenia— şi cu asta am încheiat ceea ce aveam de spus despre rigida corectitudine a în­săşi autorităţilor superioare /irmane.

Atît. In colo, ce am eu să mă ames­tec ! Pricechi ?

Apariţii Interesante

E o vorbă romînească : cînd e mo­limă, se îngraşă dinii.

Pe vremuri furtunoase ca astea, cînd armata kaiserului, pornită de la Berlin ca să meargă la Paris, se poticneşte la Câlmăţuiu — pe vremurile astea, e natural să se producă fenomene cari răstoarnă rînza. De aceea nu m'a sur­prins să văz, alaltă-ieri, instalat la cir­cumscripţia din strada Poetului pe Montaureanu, artistul, cel care se an-gajază la serbările de binefaceri să reciîeze pe Smara, şi, la jubileuri importante, să cînte cu drîngul şi să facă ca coţofana — artă pentru artă.

A trebuit sâ ajungem răstigniţi, pen­tru ca libertatea rommtsiui să încapă pe mina istrionilor /'iimani — dar, vorba ăluia: nu ne ninsese nouă să nu ne degere!

Am tras-o, dar, şi p'asta, mai umi­litoare de cît multe altele.

Eritusiasmul cu care abonaţi Gazetei Bucureştilor primiră prima veste des­pre revolut a din Rusia mă sufocase. Unu! dintr'nşii, Antim, care mînca la Mircea, oprea pe orice coreligionar ce trecea pe lîngă dinsul, şi, cu bale de bucurie pe la colţurile gurei, îl apuca de mînă : .

— Ce tm auzit, să fie cu noroc 1 Turbam. Revoluţia d ;u Rusia ar fi

lost, atunci, pieirca noistiă, dacă ar fi avut caracterul pe care se lăcomia să 'i-1 atribuie cel de la mssa lui Mircea.

F U R N I C A •

Căutam, în gind, adjectivul tăios cu care să caracterizez acsastă at'tudine de Iudă — fiindcă macabeul care ju­bila de nenorocirea Romîniei fusese împămîntenit cu cîte-va luni mai 'nainte — cînd intră pe uşă un ofiţer german în uniformă lustruită, şi un franţez în civil, care 'şî tîra cheresteaua penibil, par'că ar fi dus ceva la spinare. Ofi­ţerul s'a aşezat Ia o masă în vedere, cu franţezul lîngă el — şi s'au pus pe băut.

Plătea neamţul. Pe cînd beau ei, într'o vesele exu­

berantă, eu îi analizam. Compatriotul lui Joffre a pierdut ori

ce relief tot rostogolindu-se în lupta pentru neexistenţă; neamţul, cel care plătea refeneaua, era feciorul doctoru-lut Kremnitz, felcerul care, după ce a încercat aici, patru zeci de ani, să în­veţe medicina pe spinarea clienţilor, a trecut întru Domnul încărcat de onoruri.

Feciorii, trimişi Ia învăţătură în Ger­mania cu subsidii de la casa noastră regală, prin urmare cu din lista civilă pe care o serveşte bugetul ţărei romî-neşti, au rămas acolo să se bucure de cei cinci mii de lei pe an dăruiţi, prin testament, de către defuncta regină a Romîniei. Acum, cînd ţara care'i a cres­cut şi din al cărei uger continuă să sugă şi la maturitate e la aman, au întreprins o escursiune de plăcere prin berăriile cucerite da compatrioţii lor— şi, în uniformă de ofiţeri germani, au ţinut să vie în Bucureşti ca să pe­treacă trivial în cimitirul unde ştiu că e deschisă groapa pentru cele mal 'nalte sentimente ale poporului care le a dat pîine.

Şi 'mi ziceam, mîhnit: dacă Karna-batt, bulgar dar trecut prin taina bo­tezului, se răsvrăteşte, pentru gologanii poliţaiului nemţesc, în potriva celui mai fierbinte dor al neamului nostru; dacă Kremnitz, german de naştere dar cres­cut printre bălăriile ţărei romîneşti, nu s'a gîndit să ceară serviciu pe alt front ci a venit să-şi ia, ca cuceritor, pomana anuală din testamentul reginei Elisabeta; şi dacă franţezul, sînge din singele celor îngenunchiaţi în Champa-gne, nu'şi a putut întrînâ setea ci simte că se răcoreşte bînd cu uniforma pru­siana — atunci, ce drtpt mai am eu să ţiu de rău pe Antlm, ovreiul, pentru beţia ce gustă la ideia că ruşii s'au revoltat In potriva războiului şi noi râmînem jizolaţi, prin urmare osîndiţi

de o cam dată să gemem sub cslcîiul teutonului!

Ca să'şi plătească toate capriţiile,. Kremnitz a cerut musai să fie incartie-rat în fosta-i casă părintească, din strada Batiste, casă cumpărată, apoi, de Thyerin şi dată de zestre lui Li-tzica, gineresău.

Ih urma unui scandal homeric cu călugăriţele de Ia Diaconise, licheaua nemţească cu pensie din casa regală a fost, drept pedeapsă, isgoait din Bu­cureşti şi trimis aiuria să 'şi sature libidinea.

îmi vine sub condeiu, de o cam dată, un tip foarte interesant, pe care, pînă încoace-încolo, ţiu săi înregistrez pro memoria.

Cîte-va rînduri despre Zentîer, deci: A fost, este şi probabil are să con-

tinuie a fi directorul societăţii pentru distribuirea produselor petrolifere. Di­rector, mai mult al lui Costinescu de cît al acţionarilor — dar drektor.

Era, ca mai toţi din seminţie, de­zertor din armată—se înţelege. Amnis­tia din 1913 a trecut cu buretele peste lapta ticălosului — cum amnistia de mai tîrziu are să rupă bureţii tot şter-gînd cu ei faptele coreligionarilor iui Zentîer.

Pînăla 1908, fusese director al so­cietăţii Aurora, pe care, ca să simpli­fice condiceie, a băgat-o întreagă în buzunar. La parchetul de Prahova e şi acum un dosar care vorbeşte despre vinzarea, drept ţiţeiu, a unui rezervoriu cu apă...

Din ruinele societăţii Aurora 'şi a clădit, Zentîer, palatul din strada Mîn-tuleasa.

Ca director la Distribuţia, avea o preocupare mai presus de toate: să nu cum-va să se angajeze vre-un func­ţionar creştin.

In timpu! neutralităţii, de cîte ori se v orbia despre intrarea noastră în ac­ţiune, năpîrca avea invariabil aceeaşi formulă: „Die stinkîrs" — putorile de romîni — „să fie sdrobiţi".

La isbucnirea războiului, Zentîer a fost mobilizat pe ioc. Vine evacuarea. Ploşniţa îndeamnă pe funcţionari să nu plece în Moldova.

Cind a primit ordinul să plece şi el, expediază arhiva cu cîţi-va slujbaşi scutiţi de serviciul militar, îmbracă u-niforma, şi, cu o valiză în mînă, se duce la biurou pllngind, îşi ia ziua

bună .ţi porneşte la gară. Peste un sfert de*ceas se întoarce vesel: scă­pase trenul...

Atit era în con fiinţa tuturor că indi­vidul va dezerta, în cît mi s'a spus că Osiceanu,. sechestrul judiciar ai Distri­buţiei, zicea, la Iaşi, cînd s'a observat absenţa Iui Zsníler: „Eram sigur că pungaşul desertează şi astă dată !".

Acum, Ia intrarea nemţilor, canalia, înainte ca societatea să fie rechiziţio­nată, a întocmit liste de toate autori­tăţile şî instituţiile pe unde ştia că se găsesc produse petrolifere, Ie-a rechi­ziţionat cu funcţionarii săi, în numele germanilor, şi ie-a predat serviciului, economic al armatei de ocupaţie.

Comăneanu, directorul Camerei, n'ar mai sfirşi dtecă s'ar apuca să poves­tească toate mizeriile îndurate de la această bestie circumcisă.

Pe biuroul de lucru al lui Zentîer se resfaţă nu Tiiora, nici Talmudul — ci fotografia kaiserului, a iui Hinden­burg şi a Iui Mackensen. Palatul sefr-năviei de la Distribuţia adăposteşte, în permanenţă, urgiile homosexualilor — căci acolo se serbătoresc, de regulă, efemerele victorii ale morpionilor.

Cui-va, care'i vorbea de noua-i de­zertare şi de urmările ei în viitor, ani­malul 'î a răspuns, alaltă-ieri, cu un cinism demn de palme:

— Ci ? Pi urmă ? Dar pi urmă nu e ministru Cotescu ? Ci'mi pasă mie de rumuni cînd Ii am în buzunar pe si lor 1

Arhibald

Aceste „note" au început la No. 80. Cu Începutul anului XV, „Porcii" apare

regulat câte două pagini la fiecare număr.

Doamnele depozitare de z i a r e :

Mariţa G. lonescu, din Urlaţi, Clara Bacalu, din Săveni,

Domnii: I. P. Ianculescu, Roşiorii de Vede R. Weber, Rădăuţi, Nae Grigorescu, Bechet, C. Istrati, librar, Târgul Lipcani (Basarabia).

Sunt rugaţi să ne achite ime­diat sumele ce datoresc din vânza­rea revistei „Furnica".

Altfel vom reveni cu amănunte.

ABECEDARUL

Afara de Senegal şi cîte-vâ in­sule din ostroavele Madagasca­rului, nu e regiune în vechiul con­tinent unde analfabeţii sa fie mai numeroşi de cît în Romînia, ia 1920.

Pricinile erau multe şi pînă a-cum. Războaiele nenumărate pe cari le-au tot purtat cu osmanll i sileau populaţia să se tragă prin păduri ca să scape de iataganele başibuzucilor — şi nu era, prin urmare, răgaz de aşezare temei­nică şi de chibzuită gospodărie.

Grecii, apoi, cari se lăsau în stol asupra Principatelor, săeătu-iau regulat isvoarele vistieriei şi nu îngăduiau, ca scoate romî-nească, de cît pe a dascălului Cacaveia, din tinda bisericei Din-tr 'o zi.

Incursiunea, pe urmă, cînd a muscalilor obscurantişti, cînd a austriacilor hrăpăreţi şi cînd a a-mîndorora deodată, au zăticnit mereu temeiul vieţii dela oraş.

Liberalii, în sfîrşit, cu amoarea ior ferbinte pentru talpa ţârei, au făcut, în 40 de ani de cînd stâ-pînesc ţara, atîtea creaţiuni ca să producă milionari la tîrg, în cît n'au avut vreme să se ocupe şi de trebuinţele sufleteşti ale ţăra­nului.

La toate aceste piedici, să mai adaugă acum una, de căpetenie — una menită să facă şcoalei mai mult rău de cît chiar invazia ie­nicerilor ori cnutul lui Tranda-firoff. Leiea, pentru care d. Pro-copie Dimitrescu a dobîndit, de 30 de ani, monopolul excluziv de a fabrica hîrtie, 'şi a ridicat preţul, de cînd d. Duca a realizat idea­lul naţional, la de 20 de ori cel cu care se îmbogăţiau acţionarii pînă la 1916/

Cu 7.50 kilogramul de hîrtie pentru învâtit măslinele, de unde

F U R N i C A

înainte fabrica hîrtie buuâ cu 45 de bani ocaua ••- cu năzuinţa ă-ceasta a Letei de a cîştiga -J000 ia 100, abecedarul nu se mai poate cumpăra sub 10 lei; ziaru! ruinează pe director dacă se vinde cu 50 de bani foaia; şi cărtura­rul care ar vrea să împărtăşească şi pe alţii cu roadele meditaţiilor lui, trebuie să aibă avere moşte­nită fără osteneală ca să se încu mcată a tipări o car te .

Iacă de ce, afară de Senegal şi de cîte-va insule din ostroavele Madagascarului, nu e regiune în vechiul continent unde analfabeţii să fie mai numeroşi de cit în Ro-rnînla la 1920.

Şi pe cînd Letea stingă lumina ca să poată liberalii opera la în-tunerec, generalul Averescu crede câ'şi îndeplineşte misiunea dacă'şi cheltuieşte vlaga tocmind cu doc­torul Gheorghian ca să numească ori sâ nu numească pe Gherovici ajutor de p î rcăkb! . . .

Un Dăscă lec iu .

Lecfie de reclamă

N'am putut îndeajuns admiră inteligenta reclamă care s'a făcut în jurul împrumutului naţional: — „Fact ţ i , domnilor, un sacrificiu, faceţi o jertfă... Unii şi-au dat sângele, viaţa lor, pentru patrie, — noi sâ ne dăm obolul nostru".. . ş 'aşa mai departe. Sâ abstragem de la sacrilegiul ce eră într'o astfel de comparare sau să lăsăm în sarcina altora să-i r e l e e . Dar ce era aberaţia asta, de a se prezintă ca o jettfâ, ceea ce în realitate nu era decât o afacere ? — şi când se ştie decând e lumea, că dacă la afaceri se repede toată lumea, i a sacrificii nu s'au prea întâmplat niciodată şi nică­ieri accidente de înghesuială ? — Rezultatul inteligentei reclame s'a şi văzu t : lumea căzând la bă-

7

nuială, a lăsat în mare parte să-i scape din mână afacerea, tocmai de teama ca nu cumva ea să se * rezolve într'un sacrificiu.

Aceeaşi impresie îmi fâc bine­voitorii, tot aşa de bine inspiraţi, cari se ofer sâ facă reclama (de pildă) trupelor de teatru ce por­nesc sâ poarte rare prilejuri de desfătare sufletească prin diferite colţuri ale patriei noastre între­gite : — ,.Faceţi, domnilor, un sacrificiu, jertfiţi pe altarul culturii naţionale, încurajaţi 4 ' . .. etc.

Cum sacrificiu? Ce jertfa ? Sacri­ficiu poate să fie mai de graba din partea artiştilor (bineînţeles a acelora cari sunt cu adevărai artişti) ca să colinde cu tot felul de osteneli şi neplăceri, meleaguri unnesri mai mult, alteori mai puţin ospitaliere. Dar pentru ono-. p. t. public nu poate să fie decât un noroc, de care are sâ se gră-biască să profite, ca sâ-şi mai împodobiască cu ceva monotonia unei existenţe, turtite şi chinuite subt singura distracţie a canca­nurilor şi a pokerului.

Mai slăbiţi-o, domnilor, cu,.ideea de sacrificiu". Industriaşul sau comerciantul, care reciarna şi-ar face o pe t e m a : „Faceţi un sacrificiu pentru industria ori co­merţul naţional şi încurajaţi des­facerea produselor mele" — n'ar întâmpina (şi cei cari o fac nu întâmpină) decât zâmbete sau zeflemele. Industriaşul sau co­merciantul, cu adevărat deştepţi, nu fac aşa,, căci ei ştiu perfect că, atunci când se face apel la spiritul de sacrificiu, jertfă, încu­rajare e t c , —- muşteriul (nu e prost) a şi înţeles că e vorba de o marfă de calitate cel puţin... îndoelnică.

Aceasta mică lecţie de reclama o ofer gratuit — acelora cari pot avea nevoie de ea.

Ion Grămăticu

8

C a r n e stricata — Divagaţii caniculare — .

Primăria Câpitalt i a ajuns un fel de liif'.rn dantesc unde oa­menii, dt la mândrii consilieri până la umilul măturător, sunt osândiţi sâ roadă, aşa cum tiranul Ugo-lino din Pisa, rodea din hârca caldului său. După rang şi în or­dine coborâtoare, Primarul roade diferite fonduri sau cauciucul ro-ţ lor cu care stropeşte pe fiii ca­pi tal i ; consilierul X roade faina ajutorul Y roade iemnele, conţo-pjstui Z roade hârtia, uşierul îşi roade pingelii?, gardistul unghiile, iar oropsitul măturător roade şi el târnul municipal cu care din zori până în noapte scrie în pul­berea, uliţelor gigantica epopee a urbei Bucureşti.

Cine oare nu şi mai aduce a-minte cum sub trecuta oblăduire liberala, părintele Capitalei a dat ia gazeta un scurt şi cinic Co­municai în care afirma că într 'a-dăvâr şi a însuşit din zahărul p o ­porului V2 tonă pentrn motivul ca d sa are o asiduă clientela poli­tică şi... două sau trei moşii, în­drăznim să cdăogăm noi.

Acum, cum interegnul prima-riatuiui îl ^deţine d. doctor Gheor-ghian, a ieşit la iveală un scan­dal de natură animalică: carnea!.. După o inspecţie prin catacom­bele Haielor pline cu carne pu­treda, d. ofiţer ai stării civile I. P. Novaci a dat la gazeta un co munic?t în care spune câ vina e a Abatorului ale cărui frlgorifcre sunt defeetoasc şi deuude , ca şi cadavrele din cimitirul Eisenor, carnea soseşte «stricată gata». Vizat, d. con* lier Temistocle Ale-xandrescu dă la rândul său un alt Comunicat în care susţine că carnea (pardon de cacofonie !) se strică în Haiâ; iar d, primar Gheorghian, intervievat, da şi

, J f i ) R K l CA

d sa un Comunicat în care sus­ţine c ă . , semnătura d sale din comunicatul d-lut Temistocle e, ca şi carnea, falsificată. Şi astfel, în­delung răbdătorul popor al Capi­talei, în loc de carne «frumoasă ca strugurele», consumă de'ia un timp comunicate fezandate.

Şi acum, se 'pune o ultimă şi solubilă chest iune: cu ce drept s a amestecat în v afacerea cârnei stricate ofiţerul stârci civile, eri-jându-se într'un fel de Aristide modern contra consilierului Temis­tocle ? Cel puţin dacă ar fi la mijloc o chestiune de lemne; căci se ştie câ anticii strategi s a u bă­tut pe o asemenea temă pricinuită de oracolul Pythiei, iar ceva mai târziu, peste vre-o 23 de veacuri o cearta la fel a fost pricinuita de chiverniseala d Iui ajutor de oracol Donescu. Foarte simplu şi logic : Deşi nu'i cheamă Aristide, d. ofiţer al stărei civiie I. P. No­vaci s'a amestecat în afacerea car-nei str icate: 1 pentru ca ultima silabă a numelui său e vaci şi II ca ofiţer al stărei civile, d-sa a ajuns un adevărat expert în ma terie de carne stricată, semnând toata ziulica bilete de înmormân­tare pentru cadavre intrate în pu­trefacţie ori extracte de cununie pentru gineri şi mirese alterate.

Aşa dar, pe frontonul viitoru­lui palat icomunal ar fi bine sâ se sape cu slove de aur în mar­moră neagră, maxima călugărilor jesuiţi: Perinde ac cadaver.

August P r o s t u

Revista „FURNICA" Proprie tar: N. D. ŢARANU

Apare de două ori pe săptămână: LUNEA ŞI VINEREA

— Pre ţu l : 1 l e u f e a e a — Abonamentul: 100 lei pe an; 50 lei pe şease luni; 25 lei pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa: Revista „FURNICA*. - Bucureşti

Telefon 65 8 !

RĂVAŞE D-lui A. Mavrodi

Directorul „Viitorului''

Mă înnebunesc, nu altceva, stimate colega, de pe atitudinile impresionante — de aceea am gustat foarte epistola msndră pe cai e ai adresat o d-lui Simon Pauker, prezidentul ad-interim al Sin­dicatului Ziariştilor romini.

Protestarea dumitale contra imorali­tăţii colegilor de comitet, colegi cari, ca să Iacă adăpost pentru gazetarii bi­ruiţi în lupta pentru existenţa, au primit ca un simplu fabricant de ciocolată, caritatea ministrului de industrie—pro­testarea şi demisia dumitale constituiesc un gest de hidalgo, pe care nu l-aşi putea lăuda în destul de cit dacă aşi şti limba lui Kkero, ca să-1 formulez lapidar.

Căci, de mult admirate colega, Sin­dicatul, care a primit ceea ce, cum foarte sugestiv zici, „alarmează lumea de cîţi-va ani", n'are nici măcar scuza de a nu fi găsit alt mijloc pentru a desâvirşi home-ul în vederea căruia s'a adresat d-lui Tăziăoanul tocmai în perioada cînd excelenţa pregătea decretul lege pentru testeaua de afaceri cointeresate.

Intr'adevăr, în locul permisului de export pentru cele citeva zeci de va­goane cu cucuruz, ceea ce pune pe ga­zetari in aceeaşi linie cu „foştii şi vii­torii miniştri", d. Pauker, colaborator al d-lui Ştefânescu pînă deună-zi, ar fi putut, spre pildă, cere, ca şi altă dată, autorizaţia de a deschide, în Parcul Carol, o speluncă, unde, la căişori sau Uit'-te Pop?, nu e Popa, sâ se desbrace naivii, să se îmbogăţească scandalos intermediarii şi, mai mult sau mai puţin, să cîştige şi Sindicatul.

In loc de acest mijloc, moral, cinstit şt mai presus de bănuială, mijloc prin care d. Mîrzescu şi-a cîjtigat recunoş­tinţa de veci a presei — comitetul Sin­dicatului a cerut filodorlmă pentru un permis de export cum cerea confratele Rusu Abrudeanu înainte de a fi repre­zentantul autorizat al Moţilor sau cum obţinea Moritz Dreckberg pe când mi­nisterul respectiv îl deţinea d. Bontescu.

Sunt, dar, de părerea dumitale, iubite confrate, că e sub demnitatea noastră să primim porumb; şi, rămas la ideea că tot mai bine era, ca pe vremea d-lui Duca, sâ încurăm căişorii la Expoziţie, îmi dau şi eu demisia din Sindicatul Ziariştilor.

Cu stimă multă Tudorache Năstrapă

Gazetar de landvvehr

N E G U S T O R C I N S T I T

— / 1 ( c i n i i Ici u n i n e l d e f u r a t ? ! P ' a i a d i j a c o s ţ â a ş a * c u m | v . m i .t«UiKjr>l si plalfi h o f u l u i

10 F U R N I C A

POPESCIi § Comp — ADAPTĂRI. —

Cancanuri. E deputat ţărănist şi'nainte de-a veni

la Bucureşti — pentru prima oară în viaţa lui — a hotărât ca mai întâi să'şi aranjeze gura în vederea viitoarelor discursuri ce va ţine... generalul Ave-rescu. O afurisită de măsea stricată, probabil, îl împiedica să urle când vrea, sau urla de durere tocmai când . nu vrea. Cum va mai putea întrerupe el la timp cuvântării? temutului şef al guvernului?

într'o zi, după rezultatul complect al alegerilor, soseşte în sat, călare pe co­teţul cu care precupeţii pleacă la ţară de cumpără găinile ţăranilor, un dentist gonit dela oraş de lipsa clienţilor şi-a neprîceperei iui. Şarlatanul imediat dă sfoară că va sta numai şease ore, pânâ'n amurgul zilei, în care timp va scoate oricui, fără durere, dinţii şi măselele găunoase.

Primul muşteriu, negreşit, a fost deputatul ţărănist, cel mai deştept din sat, singurul în stare să'şi dea seama şi sa se bucure de progresele ştiinţei.

Şarlatanul 1-a aşezat p'un scaun fără rezemătoare, i-a luat zece lei, taxa cu­venită, apoi i-a ţinut următoarea scurtă cuvântare:

— La Bucureşti, extragerea unei mă­sele, fără durere, se plăteşte cincizeci de lei. N'ai idee ce scump costă stovaina şi cocaina cu cari medicul amorţeşte gingiea clientului! Eu iau a cincea parte: zece lei, fiindcă eu nu între­buinţez nici un fel de doctorie:' scot dinţi; fără durere, după o metodă a mea proprie şi secretă. Vă rog, căscaţi gura 1

Ţărănistul se supune. Şarlatanul scoate un cleşte din mâneca hainei, apucă măseaua stricată, trage...

Alesul poporului chiue de durere. Dentistul îl încurajează: — Aceasta este metoda lui Iulius

lştvan, din Budapesta. Ttage din nou. Chiuitul desperat

se subţiază cu un şuerat de maşină care anunţă apropierea staţiei.

Mânuitorul cleştelui caută să'l calmeze: — Aceasta este metoda vesiitului

Franz Brand vain dela Viena. \ Altă sforţare, alt urlet. — Aceasta este metoda cunoscutului

savant universal Wotki, din Pdrograd. După care, şarlatanul se opinteşte

vârtos, smuceşti cât poate... Şi pe când viitorul ministru în cabi­

netul Mihalache, se ducea pesfe cap cu scaun cu tot, dentistul exclamă, arătând cleştele în care sta prinsă o enormă măsea :

— Aceasta e metoda mea 1

D-nul general Avereseu are vreo metodă ?

* Profesionale.

E zi de corvoadă — ziua când Lili se duce, odată pe săptămână, să facă vizită oficială ministrului care-o între­ţine... din bugetul statului.

Lili nu-i măritată, nici clasată printre demimondene; e tot ce poate fi mai scump în branşa dragostei sentimentale..-falşe. Cel puţin zece mii lei lunar, plus un „muscal" la poartă, s'o plimbe la Şosea ca să ia aer.

D-voastră veţi obiecta: — De ce tocmai la Şosea şi nu stă

acasă, cu geamurile deschise ? — Fiindcă, — vă răspund eu — Lili

ţine totdeauna perdelele lăsate şi n'ar' avea pe unde să intre aerul.

Lili lucrează „en gros": trei adoratori, şi-i toacă „en detail", pe fiecare în parte, fără ca unul să bănuiaseă măcar existenţa celorlalţi.

Excelenţa Sa este a treia şi cea mai în vârstă: a ajuns Ia putere când n'a mai avut putere I

Lili se'mbracă, ajutată de „famde-şambra" ei, fostă cocotă, actualmente bătrână absolventă cu diplomă a spi­talului Colentina.

întâi ciorapii, bine întinşi pe picioa­rele cambrate ca ale cailor de curse ; cămaşea — abajurul străveziu al corpului roz subt olanda fină; apoi corsetul...

Lili are o bănutală : — Ano, bagă de seamă: să nu înozi

şireturile ca ieri... — Fiţi fără grije, domnişoară: le-am

făcut un ochiu că şi-un copil ar putea să-1 desfacă 1 — o asigură ea, cunoscă­toare exactă a admiratorului de rând în ziua aceea.

Excelenţa Sa e aşa de grăbită... să părăsească guvernul!

* Ah prietenii!...

— Bon jur, Vaxileseuîe ! —- Bine că te'r.îâlnii monşer. Am

să'ţi cer un sfat: soacră-mea... — Dumnezeu s'o ierte! — Nu, mă... n'a murit... — Bietu băeat! — E Ia mine în vizită. A venit dela

moşie,.. — De mult? — Aproape zece .dle. Azi e ziua ei

de naştere... — Bre, ce memorie pe capul ei I — M'ascuiţi ori nu?... E ziua ei de

naştere şi vreau să'i fac un cadou. Ia învaţă-mă: ce să'i cumpăr ?

— Un bilet de tren, monşer I *

Fiţi miloşi cu animalele! Petrică, băeat de şapte ani, a fost

trimes de mamă-sa la băcănia de vi­zavi ca să cumpere d'un leu un chil de sare. Ajuns în mijlocul drumului, Petrică zărind o trăsură ce sosea în goana cailor, O ia la fugă spre celălalt trotuar, de frică scapă hârtiea-monedă din mână şi — după ce a trecut trăsura — n'o mai găseşte. •

Ştiind ce'l aşteaptă acasă — bătaea, sireaca! —Petrică îucepe să plângă. Un trecător, făcândui-se milă, îl întreabă:

— Ce ai, băeţaş? — Am pierdut un franc! —se boceşte

el cu sughiţuri. — Lasă că nu-i nimic: n'aţi altul şi

nu mai plânge. Petrică ia moneda. Trecătorul pleacă,

mulţumit că a săvârşit o faptă bună. N'apucă1 să facă cinci-şase paşi şi

Petrică începe să urle: ai crede c'o să se prăpădească pământul I

Omul milos revine, din nou îl în­treabă :

— Ce mai plângi ? Nu ţi-am dat eu leul care l'ai pierdut?

— Păi d'aia plâng ! — oftează şi suspină micul Petrică; dacă nu pier­deam francu dela mama, acum aveam o hârtie de doi leii

Rezon î D-nul Popescu, cunoscutul şef de

birou, făcându'i-se sete: ţac I ţac 1 bate el în clopoţelul de pe masă ca să vie uşierul.

Nimeni nu s'ărată. Ţac î Ţac I — a doua oară; ţac I ţac I

— a treia oară... Scos din balamale, trânteşte supărat tocul pe biurou.

— Ce e, nene Popescule ? — inter­vine mieros subşeful de biurou.

F U R N I C A 11

— Unde dracu o îi servitorul ăla al nostru, bre? De câte ori ai nevoe de el şi'l cauţi, nu'l găseşti!

— Păi d'aia nu'l găseşti, fiindcă seamănă cu tată-sâu.

— Ce e tată-său? — Vardist de noapte.

Nae D. Ţăranu

MftCABEII

Nu e nevoie sâ'mi spui dum­neata, cititorule. Ştiu eu că, antise­mit ca tot goim-ul, eşti în potriva „blocului" — şi că, prin urmare, osîndeşti pe năsgîmbii cari, mînaţl de gîndul Palestinei, au pus listă separata la alegeri.

Ştiu, dar nu te aprob. Nu te aprob, pentru că, din

cîte programe am citit eu în pe­rioada asta de tămbălău per-manent, singurul care'mi a mers Ia inimă e, după al lui Henri, programul „blocului" ovreiesc.

Pentru cititorii de bună credinţă; pentru cei cari pot sâ'şi stăpî-nească ura de rasă şi să facă dreptăţii Ioc în suflet; pentru

'oamenii imparţiali şi neinfluenţaţi, în sfîrşît, rezumez'aci, de pe ma­nifestul „blocului", temeiuriie cari au îndreptăţit pe aceşti invalizi concetăţeni să puie listă cuşer la alegerile din cari Ţoţoi eşi senator la Caliacra.

Manifestul zice, în e s e n ţ ă : Nu ne am putut uni cu partidele de­mocratice, cum s'a unit Iorga cu Bujor, pentru că aceste partide „n 'au voit să înţeleagă rostul nostru în viaţa politică şi socială a ţărei, nici să ţină seamă de cerinţele noastre sufleteşti cari ne poruncesc să râminem cre­dincioşi trecutului nostru, tradi­ţiilor noastre şi nevoilor sufleteşti ale noastre specific ovreieşii.»

Şi, rogu-te: n a r e dreptate blocul? Cum, adică, să se amestice ovreii, să se frâmînte şi să se diluieze

pînă la prăpastia de a şterge ori ce urmă care trebuie să- i deosi-bească pe vecie de romîni ?

E absurd, draga — pe onoarea m e a !

Pe u r m ă : Atitudinea noastră în aceste

alegeri mai e îndreptăţită şi de faptul că chestiunea ovreiască în Romînia n'a căpătat pînă acum de cît o desiegare formala şi par­ţială. O treime din evrei sunt încă lipsiţi de drepturile cetăţeneşti, iar cei ce le au dobîndit, nu le s tăpînesc definitiv. Copiii noştri continuă a nu fi admişi în şcolile publice de cît în cazuri excepţio­nale, iar şcolile evreieşti nu pot elibera certificate valabile şi plă­tesc mai departe taxele de examen, ca Institutul Femeilor Or todoxe; în armată, soldatul ovreru se află în aceeaşi stare de inferioritate ca şi în trecut. Funcţiunile publice ne au rămas închise. Antisemi­tismul oficial şi neoficial este mereu în floare şi populaţia e-vreiască nevoiaşă îi simte încă Ia fie care pas loviturile."

Ai înţeles, domnule? De astă toamnă şi pînă acum

nu s'au clădit încă cele o sută de licee s'au nu a'au eliminat din scoale toţi copiii de creştin ca să se facă loc tuturor feciorilor de macabei —- ci abia dacă au încăput cîte-va s u t e :

In sinod, printre episcopi, nu e, pînă acum, nici utt coreligionar de ai Iui Hoişă P e s t e ;

In oştire, ovreiul a rămas tot cu infirmitatea-i caracteristică. La curtea de Casaţie nu e nici un consilier mutilat — şi nici o pre­fectura de poliţie nu s'a dat, pînă azi, în rnîna U E. P .

Ce fel de înpămîntenire e asta, atunci ?

Unde mai pui că „dispăruţi i" cari construiesc batalioanele Iui Rakowski, şi „dezertori i" cari în-

Unsia cu mnssa pe ja taa Din Dunăre şi până'n Nistru Ministru-al ţărei ai fost pus. Fii sincer, domnule ministru, Visaşi s'ajungi atît de sus?

Mă bucur, căci la berărie De mult ştii că ne-am cunoscut, De câte ori o halbă mie Şi doi-trei poli nu'mi-ai cerut!

Mă bucur, dar am o durere: Tu beai cu noi, ne lâsai morţi. Insă beţiea de putere Văd mai cu greu că o suporţi.

Chiar Ştrul tinichigiul, care Repară un acoperiş, Mai mult cantine curaj are; Tu, sus, îndată ameţişi.

Şi'n ameţeala ce îţi dete Urcând pe culmi ce n'aşteptai, Iţi pierduşi capul, vai, băete, Nici prieteni azi, nici obraz n'a\.,

în schimb, trei milioane cică Ministrul a., agonisit. De Dumnezeu însă d'ai frică, Fii sincer: eşti tu fericit ?

Prinţul Ghiţă.

groşau diviziile lui Bella Kuhn, nu sunt nici pînă azi împămînteniţi.

încă de ce a fost nevoie de un bloc al tuturor ovreilor din ţară, pentru ca, cu puteri unite şi cu sprijinul Alianţei, să pătrunză în parlament ca cetăţeni ai Palestinei, fără amestec cu creştinii. Era sin­gurul mijloc de a face ca drep­tatea, în sfîrşit, să domneasca pe pămînt.

De alta explicaţie crea că nu mai ai nevoie, cititorule, ori cît de gros ai fi la cap.

Şlo im Iţicovici.

P e ziua de 1 Iunie preţul hâr­tiei a fost din n o u sporit . In trei luni, de la trei l e i 75 bani ch i lo -gramul s'a ridicat la ş e a p t e iei ş i 65. Mai mult ca d u b l u ! Ziarele z i ln ice au îndoi t ş i e l e preţul.

Noi , ca s ă putem face fată chel-tuelilor (cerneala co lorată care s e v indea în April ie 40 lei chi io , azi o plătim p e s t e 200 lei) n e v e d e m siliţi ca dela 15 iunie să urcăm cos tu l une i „Furnici" cu 25 bani a d i c ă : U N I E A şii D O U Ă Z E C I Ş I CINCI B A N I E X S A S P Ş A . v S ,

In s ch imb, cititorii sunt rugaţi s ă aibă răbdare: d e - o ţine tot aşa , m e r g e m s igur la fa l iment!

tipografia NICOLAE STROlLA Calea Victoriei No 113

Un Succès.,, parlamentar.— Ultima moda

— Cum spnsesi ea-i vier ? — pălărie .Côcea uerière mode \