o relicvă uitată a seminariei de la socola - monumentul.ro asavoaie 09.pdf · 6 c. erbiceanu,...

O relicvă uitată a Seminariei de la Socola

Costică Asăvoaie∗, Bogdan Minea∗, Gheorghe Lungu ∗∗

Pe la mijlocul secolului XVI, atunci când – după cum spunea cronicarul – „de la a doua domnie a lui Alexandru vodă Lăpuşneanu au început domnii a se aşedza mai cu temei în scaun la Iaşi”1 a fost ctitorită Mănăstirea Socola. Existenţa sa a fost atestată documentar printr-un act de întărire din 12 aprilie 15832. Tradiţia leagă această ctitorie de călugărirea unei fiice a lui Alexandru Lăpuşneanu, numită Sultana. Istoriografia ultimilor ani a demonstrat că este vorba de o confuzie între două personaje istorice3. Trebuie remarcat că Mănăstirea Socola reprezintă capul de serie al lanţului de mănăstiri care a constituit sistemul defensiv al târgului de reşedinţă domnească Iaşi, târg care avea să devină, în sens modern, capitala Ţării Moldovei. Din mănăstire de călugăriţe, prin osârdia mitropolitului Veniamin Costachi şi cu bunăvoinţa de a aproba a domnului Alexandru Constantin Moruzi, în octombrie 1804, s-au luat primele măsuri întru „aşezarea din nou a şcoalei de la mănăstirea Socola, care acum s-au alcătuit spre învăţătura, îndreptarea şi desăvărşirea catehisiei acelor care se vor învrednici, prin bisericeştile canoane, a se hotărî să primească darul cinului preoţesc”4. Dar anaforaua pentru organizarea şcolii a fost emisă pe 11 ianuarie 18055. Majoritatea celor care pot relata lapidar despre istoricul Seminarului „Veniamin Costachi” de la Socola leagă numele acestei instituţii - frecvent - de personalitatea lui Ion Creangă sau de cea a preotului Isaiia Teodorescu (popa Duhu), personaje secundare în evoluţia ∗ Institutul de Arheologie Iaşi. ∗ ∗ Spitalul de Psihiatrie „Socola” – Iaşi. 1 I. Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1955, p. 111. 2 DIR, A, XVI/3, nr. 265, p. 212. 3 N. Iorga, Trei chipuri din veacul XVII, în „Convorbiri literare”, XXXIX, 1905, I, p. 116; N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, Iaşi, 1913, p. 448; Gh. Pungă, Ţara Moldovei în vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1994, p. 294-295. 4 T. Codrescu, Uricariul, VII, Iaşi, 1886, p. 59-61. 5 N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, nota 69, p. 506.

165

Costică Asăvoaie, Bogdan Minea, Gheorghe Lungu acestei şcoli, dar bine popularizate de scrierile autorului humuleştean. Mai puţini sunt aceia însă care conştientizează importanţa şcolii în limba română, iniţiată în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Constantin Moruzi (1802 – 1806) şi care asociază momentele de început ale învăţământului românesc cu personaje reprezentative ale intelectualităţii din Banat şi Bucovina precum Vasile Fabian, Vasile Pop, Damaschin Bojincă, Dimitrie Stoica, Gheorghe Vida, Vladimir Sohupan, călugării Procopovici, Nasiovici, Mandicevschi (Mandişevschi?), fraţii Scriban - preoţi-profesori şi autori de manuale (Filaret Scriban, „rector” circa două decenii, Neofit Scriban şi Teoctist Scriban) - sau de personalitatea istoricului C. Erbiceanu, contemporan cu scriitorul Ion Creangă şi autor al primei monografii a aşezământului6. Instituţie cu importante rosturi educaţionale, prin însăşi principiile sale, Biserica Ortodoxă a avut un rol considerabil în dezvoltarea, reorganizarea, coordonarea şi finanţarea învăţământului în Principatele Române din prima jumătate a secolului XIX. Întrucât rezolvarea problemelor tot mai complexe ale statului şi ale societăţii necesita existenţa unor persoane cu o pregătire corespunzătoare, una dintre prevederile politicii şcolare a fost aceea de a introduce obligativitatea învăţământului, limitată însă la fiii de boieri aspiranţi la dregătorii şi la cler. Importanţa Seminarului Veniamin pentru români a fost evocată, printre primii, de Constantin Erbiceanu, care afirma că „meritele acestei şcoli sunt foarte mari şi necomparate cu oricare resultate a oricărei şcoli. Singura această şcoală au dat puţină cultură în pătura de jos a poporului în mai bine de jumătate de secol. [...] Această instituţie de cultură religioasă, Seminariul Socola, are un trecut glorios naţional, în ea s-au predat pentru întâia dată, în limba neamului nostru, cartea românească, în care s-au adăpostit un pătrar de secul limba românească; din ea au ieşit cei întâi oameni cărturari din masa poporului, căci celor de jos erau închise uşile şcoalelor civile, care erau reservate pe atunci numai claselor privilegiate; din ea au ieşit bărbaţi merituoşi pentru patrie şi biserică, în ea s-a cultivt tot clerul nostru, şi tot ea a dat naştere celorlalte seminarii din Moldova, pentru care trebuie să fie considerată ca mumă a lor; [...] în fine, tot ea a dat şi pe bărbaţii noştri cei mai erudiţi din ierarhie. [...] Ceea ce este Sorbona pentru franceji este Socola pentru români”7. Semnificativ este 6 C. Erbiceanu, Istoricul Seminariului Veniamin din Monastirea Socola fondat la 1804. Precedat de o scurtă privire asupra învăţământului religios în Moldova de la timpurile Domnului Vasile Lupu., Iaşi, 1885. 7 Ibidem, p. 112, 120, 121.

166

O relicvă uitată a Seminariei de la Socola faptul că între 1842-1860 seminarul a dat aproape tot corpul profesoral de la sate, cateheţii, profesorii de religie de la gimnazii şi licee, precum şi majoritatea profesorilor de la seminariile din Huşi, Roman şi de la Mănăstirea Neamţ contribuind decisiv la educarea în primul rând a clerului, dar şi a laicilor din Moldova. Din întregul ansamblu care a constituit un focar de învăţământ românesc, în plină perioadă de efervescenţă naţională, s-a păstrat doar o singură clădire care, cel puţin conform tradiţiei, face parte din vechiul ansamblu al Seminariei. Aceasta este situată între actualele pavilioane ale Spitalului de Psihiatrie Socola (Fig. 1), construite la sfârşitul secolului XIX după planurile arhitecţilor Al. Săvulescu şi Arnold, execuţia lucrării fiind încredinţată antreprenorilor Giuseppe Trollei şi Scolari care au construit Spitalul de Psihiatrie din Craiova şi construiau Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi8. Doar o singură inscripţie (Fig. 2), plasată pe faţada de SV, al cărei conţinut se cuvine a fi controlat cu atenţie, reaminteşte trecătorilor interesaţi de investigarea trecutului semnificaţia lăcaşului de cultură. Puţine date s-au păstrat cu privire la vechiul amplasament al Seminariei din Socola. Acestea sunt oferite, în mod sintetic, de monografiile lui C. Erbiceanu9 şi Gh. Adamescu10, celui din urmă revenindu-i meritul de a fi ordonat şi rezumat conţinutul principalelor surse documentare de la acea dată. Dintre acestea, se impun atenţiei o stampă, realizată pe la mijlocul secolului XIX (Fig. 3), precum şi descrierea realizată de profesorul D. Boroianu11, care a activat în cadrul Seminariei (1876-1884; 1897-1902). Planul realizat după relatările sale nu oferă, însă, o imagine completă a complexului de construcţii de la Socola (Fig. 4). Acest din urmă fapt impune coroborarea tuturor surselor documentare în vederea unei reconstituiri veridice a vechilor amplasamente. Potrivit informaţiilor păstrate clădirea în discuţie se afla în extremitatea de sud-vest a complexului de clădiri situate la sud de biserică (Fig. 1, 3). Proporţiile acesteia sunt reduse în comparaţie cu cele ale 8 T. Pirozynski, Al. Pascu, Socola – un secol de psihiatrie, Iaşi, 1994, p. 44; A. Popovici, Claudia-Alina Popovici, Centenarul Psihiatriei Ieşene. Socola – primul spital modern de psihiatrie din România, în “Pagini Medicale Bârlădene”, nr. 98 - 99, 2006; „Colecţionarul Român”, nr. 2, 2006, passim. 9 C. Erbiceanu, op. cit. 10 Gh. Adamescu, Istoria Seminariului „Veniamin” din Iaşi (1803-1903), Bucureşti, 1904. 11 Ibidem, p. 127-128.

167

Costică Asăvoaie, Bogdan Minea, Gheorghe Lungu clădirilor în care se desfăşurau cursurile seminariale. Trei nivele de construcţie au fost identificate în timpul vizionării la faţa locului: subsol, demisol şi parter (Fig. 5, 6, 7). Dimensiunile acestora, respectiv suprafaţa fiecărui nivel variază, constructorii realizând o mărire progresivă a arealului construit de jos în sus. Totodată, s-au construit la demisol ziduri groase de 1-1,40 m, care, s-ar părea, aveau rolul de a prelua şi descărca forţele de greutate, dar şi de a garanta siguranţa în cazul unui posibil atac, reminiscenţă mentală din vremurile anterioare. Faţada de nord-vest (Fig. 8) oferă posibilitatea de a stabili elementele de identificare a costrucţiei în sursele documentare care s-au păstrat. În ciuda trecerii timpului şi a reparaţiilor efectuate, clădirea păstrează înfăţişarea pe care o avea în a doua jumătate a secolului XIX. Această parte a construcţiei este cea mai afectată de degradările care au survenit în urma intemperiilor şi care au diminuat, în timp, structura de rezistenţă a acesteia. Fisuri majore în structura de rezistenţă pot fi observate şi pe faţada de sud-vest (Fig. 9). Contraforţii aparenţi, cu rol estetic, nu conferă clădirii rezistenţa necesară în cazul unor evenimente seismice. Starea de degradare este amplificată de infiltraţiile periodice prin acoperişul deteriorat al clădirii (Fig. 10). Revenind la faţada de NV, putem constata utilizarea a trei tipuri de cărămidă (Fig. 11a), fapt ce ne determină să credem că această parte a construcţiei, cel puţin, a suferit în decursul timpului mai multe reparaţii, existând şi posibilitatea întrebuinţării unor materiale recuperate din dezafectarea altor construcţii. Această opinie este întărită de existenţa unei zone de umplutură, situate sub fereastră, în locul unui stâlp de lemn (Fig. 11b). Prezenţa elementelor arhitecturale specifice stilului neoclasic, a locaşului de inscripţie de la intrarea dinspre SV şi existenţa unui balcon, a unei uşi şi a unei ferestre, în prezent dezafectate, pe faţada de NE (Fig.12) constituie argumentele intervenţiilor survenite, cândva, la sfârşitul secolului XIX. Deşi întregul complex actual al Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi este inclus pe lista monumentelor istorice, cu nr. crt. 900, având cod LMI2004: IIS-I-a-B-03756, autorii demersului de faţă îşi permit să propună clasificarea clădirii prezentate ca şi monument istoric de sine stătător „de valoare naţională” (cf. L 422/2001, titlu II, cap I, art. 7.(1)a). Conform aceluiaşi articol 7(3), obiectivul poate fi considerat „de intres public naţional”, având în vedere cele expuse mai sus.

168

O relicvă uitată a Seminariei de la Socola Semnatarii acestei intervenţii consideră această „parte de construcţie” cu „componentele artistice”, mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere istoric, religios, ştiinţific”-cf. Art. 3.a). Toate cele expuse mai sus sunt argumentate, după cum s-a mai spus, cu extrase din Legea 422/18 iulie 2001, modificată şi completată de Legea nr. 259/23 iunie 2006, cu privire la protejarea monumentelor istorice. Se speră ca demersul de faţă să constituie începutul dosarului de clasare al monumentului arhitectonic prezentat aici şi al activităţilor de restaurare şi de introducere în circuitul ştiinţific şi cultural – cel puţin – ieşean. Există pentru această propunere cel puţin trei considerente:

- cultural, având în vedere personalităţile care s-au perindat în această şcoală şi care au fost invocate;

- bisericesc, având rol de formare a clerului; - social, clădirea putând fi transformată într-un lăcaş în care să se

desfăşoare acte de cultură, ce ar putea fi benefice atât pentru familiile medicilor din cvartalul nou constituit pe terenul complexului spitalicesc, cât şi pentru bolnavi, având în vedere specificul aşezământului medical.

169

Costică Asăvoaie, Bogdan Minea, Gheorghe Lungu

Fig. 1. Complexul de clădiri al Spitalului de Psihiatrie Socola-Iaşi, apud Iaşi (harta oraşului – n.a.), din seria Hărţilor oraşelor din România,

Cartographia Kft., Budapesta, 2006

170


Fig. 2. Inscripţia de pe faţada de sud-est a clădirii.

Fig. 3. Vedere dinspre nord a Seminariului de la Socola (stampă din colecţia Academiei Române), apud Gh. Adamescu, 1904, p.126.

171


Fig.

4. S

chiţă

-pla

n a

Sem

inar

iei d

e la

Soc

ola

real

izată

în c

onfo

rmita

te c

u re

lată

rile

prof

. D. B

oroi

anu,

apu

d G

h. A

dam

escu

, 190

5.

172


Fig. 5. Planul subsolului.

173


Fig. 6. Planul demisolului. Fig. 7. Planul parterului.

174


Fig.

8. F

aţad

a de

nor

d-ve

st a

clă

dirii

und

e m

ai p

ot id

entif

icat

e el

emen

tele

arh

itect

ural

e p

reze

nte şi

în su

rsel

e

175


Fig. 11. Trei tipuri de cărămidă identificate la faţada nord-vestică, a) şi locul unui stâlp de lemn sub fereastră, în prezent zidit, b).

a

b

176


Fig.

12.

Faţ

adel

e de

nor

d-es

t şi d

e no

rd-v

est a

le c

lădi

rii: e

lem

ente

arh

itect

onic

e ne

ocla

sice

.

177


Fig.

9. F

aţad

a de

sud-

vest

a c

lădi

rii, c

are

prez

intă

fisu

ri m

ajor

e.

178


Fig. 10. Faţada de sud-est: a) deteriorarea acoperişului; b) infiltraţii pluviale.

a

b

179

o relicvă uitată a seminariei de la socola - monumentul.ro asavoaie 09.pdf · 6 c. erbiceanu,...

Documents