biserici de lemn din judeţul iaşi - monumentul.ro lefter 09.pdfbiserici de lemn din judeţul iaşi...

20
Biserici de lemn din judeţul Iaşi Lucian-Valeriu Lefter Smaranda Gâlea Pentru paginile de faţă am selectat 11 biserici reprezentative arhitectural, care şi-au păstrat pe cât posibil forma originală, din cele aproximativ 30 de biserici de lemn existente în judeţul Iaşi 1 . Nu am insistat asupra istoricului lor 2 , ci doar am amintit câteva date esenţiale referitoare la datare şi ctitori. Trebuie menţionat, că unele din lăcaşurile de cult aflate pe teritoriul actualului judeţ Iaşi, în vechime s-au aflat în judeţe, precum Vaslui (Văleni-Ţibăneşti) sau Fălciu (Brădiceşti-Dolheşti). Din cele 11 biserici, cea de la Păuşeşti este de la jumătatea veacului XVII, iar cea de la Brădiceşti de la sfârşitul aceluiaşi secol, însă în forma actuală este de la jumătatea secolului XVIII. Majoritatea acestor lăcaşuri (şase) sunt din secolul XVIII, iar trei din prima parte a secolului XIX. Dacă astăzi mai există aproximativ 30 de biserici din lemn, potrivit unei statistici din 1841 numai în ţinutul Iaşi erau atunci 97 lăcaşuri din lemn, dintr-un total de 147, restul fiind de cărămidă sau piatră. Aşadar, bisericile prezentate în continuare sunt doar câteva „imagini” păstrate din lumea de altădată. * Biserica Buna Vestire: satul Brădiceşti, comuna Dolheşti Biserica este situată cam la 10 km în afara satului Brădiceşti, la marginea pădurii. Datare: 1691, refăcută pe la 1756, când este adăugat pridvorul; reparaţii la 1856, 1883, 1903 etc. 1 Bisericile de lemn de pe cuprinsul judeţului au fost studiate şi evaluate în cadrul unui proiect al Consiliului Judeţean Iaşi de către SC Genesis SRL Iaşi. 2 Datarea bisericilor s-a făcut în urma cercetării dosarelor bisericilor respective, aflate în arhiva Mitropoliei Moldovei din Iaşi, precum şi a colecţiei de Sinodice din fondul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, aflat la DJAN Iaşi; de asemenea, consultând bibliografia aferentă, acolo unde a fost cazul. În textul de faţă ne-am oprit doar asupra descrierii arhitecturale a bisericilor, aşa cum s-a observat la faţa locului în toamna-iarna anului 2006. 377

Upload: buianh

Post on 23-May-2018

233 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Lucian-Valeriu Lefter Smaranda Gâlea

Pentru paginile de faţă am selectat 11 biserici reprezentative

arhitectural, care şi-au păstrat pe cât posibil forma originală, din cele aproximativ 30 de biserici de lemn existente în judeţul Iaşi1. Nu am insistat asupra istoricului lor2, ci doar am amintit câteva date esenţiale referitoare la datare şi ctitori. Trebuie menţionat, că unele din lăcaşurile de cult aflate pe teritoriul actualului judeţ Iaşi, în vechime s-au aflat în judeţe, precum Vaslui (Văleni-Ţibăneşti) sau Fălciu (Brădiceşti-Dolheşti).

Din cele 11 biserici, cea de la Păuşeşti este de la jumătatea veacului XVII, iar cea de la Brădiceşti de la sfârşitul aceluiaşi secol, însă în forma actuală este de la jumătatea secolului XVIII. Majoritatea acestor lăcaşuri (şase) sunt din secolul XVIII, iar trei din prima parte a secolului XIX. Dacă astăzi mai există aproximativ 30 de biserici din lemn, potrivit unei statistici din 1841 numai în ţinutul Iaşi erau atunci 97 lăcaşuri din lemn, dintr-un total de 147, restul fiind de cărămidă sau piatră. Aşadar, bisericile prezentate în continuare sunt doar câteva „imagini” păstrate din lumea de altădată.

*

Biserica Buna Vestire: satul Brădiceşti, comuna Dolheşti • Biserica este situată cam la 10 km în afara satului Brădiceşti, la

marginea pădurii. • Datare: 1691, refăcută pe la 1756, când este adăugat pridvorul;

reparaţii la 1856, 1883, 1903 etc.

1 Bisericile de lemn de pe cuprinsul judeţului au fost studiate şi evaluate în

cadrul unui proiect al Consiliului Judeţean Iaşi de către SC Genesis SRL Iaşi. 2 Datarea bisericilor s-a făcut în urma cercetării dosarelor bisericilor respective,

aflate în arhiva Mitropoliei Moldovei din Iaşi, precum şi a colecţiei de Sinodice din fondul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, aflat la DJAN Iaşi; de asemenea, consultând bibliografia aferentă, acolo unde a fost cazul. În textul de faţă ne-am oprit doar asupra descrierii arhitecturale a bisericilor, aşa cum s-a observat la faţa locului în toamna-iarna anului 2006.

377

Page 2: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

• Ctitori: Varlaam, episcopul Huşilor, apoi Inochentie, în secolul XVIII.

• Biserica are plan dreptunghiular cu naos supralărgit. Are o lungime de 16,60 m lungime şi lăţime maximă în naos, 6m. Impresia de măreţie este accentuată de înălţimea pereţilor, 5,10 m, precum şi de înălţimea şi forma celor patru turle aşezate în rând, peste pridvor, pronaos, naos şi altar, în stil rusesc. Cea mai înaltă dintre acestea are 14 m. Se observă că pridvorul este dintr-o etapă de construcţie ulterioară, adăugat la 1756 de episcopul Inochentie de Huşi.

Accesul în biserică se face prin pridvor, acesta având uşi pe laturile de nord, sud si vest, care sunt frumos profilate cu chenare groase teşite. Înălţimea pridvorului este mai mică, de 3,30 m, peste care se înalţă clopotniţa.

Pronaosul are o înălţime liberă de 3 m, peste aceasta fiind balconul cafasului sprijinit pe un „perete grindă”, având o deschidere de 2,30 m şi înălţime liberă de 2,30 cu colţurile rotunjite. La al doilea nivel, peste cafas, se repetă acelaşi detaliu al peretelui, grinda de susţinere cu golul având marginile rotunjite. Cafasul este încadrat cu un balcon ce are elemente decorative sculptate: brâie suprapuse sub forma de frânghie, melci şi o balustradă cu elemente verticale sub forma unor fusaiole. Peste cafas se ridică o turlă cu ferestre, turla având forma octogonală cu înălţimea totală de la cota de călcare a cafasului de 6,70 m.

Turla de pe naos are dimensiuni mari la bază, 4,95 m x 4,95 m şi înălţimea liberă de 10,58 m. De asemenea, în partea superioară a turlei sunt prezente ferestrele. Turla peste altar are înălţimea liberă de 9,80m.

Construcţia lăcaşului de cult este realizată din bârne ecarisate din lemn de stejar de 20 cm grosime, căptuşită la exterior cu scânduri. Sistemul de acoperire şi turlele sunt realizate pe schelet din lemn. Forma „bulb de ceapă” a turlelor este realizată din „coaste” de stejar având forma profilată, rotunjită. Reducerea dimensiunii bazelor turlelor este realizată din schelet de lemn, elemente aşezate înclinat pe baza octogonală.

Fundaţia clădirii este masivă, din piatră iar şarpanta din lemn cu învelitoarea din tablă.

Biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril: satul/comuna Costeşti • Biserică cu cimitir împrejur, situată în zona de coastă, în partea

de est a satului Costeşti. Accesul se face pe un drum în pantă.

378

Page 3: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

• Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii.

• Ctitor: Petre Palade Secară. • Biserica are plan dreptunghiular terminat spre est cu un altar

poligonal; pe latura de sud este adosată o clopotniţă din piatră pe sub care se află intrarea în pridvorul închis al bisericii. Dimensiunile în plan sunt de 5,90 m x 13,20 m; înălţimea la coama acoperişului este de 6,80 m.

În interior, biserica este căptuşită cu scânduri. Pronaosul este despărţit de naos printr-o colonadă terminată la partea superioara de o grindă cu înflorituri. Spaţiul interior este închis spre pod de trei bolţi octogonale de dimensiuni diferite, peste pronaos, naos şi altar. Bolta altarului se intersectează cu cea a naosului. La exterior, biserica este îmbrăcată în scânduri din lemn aşezate pe verticală. Acoperişul este de tip umbrelă, iar clopotniţa este înălţată şi acoperită în patru ape. Iniţial şarpanta era din şindrilă.

Intervenţia cea mai importanta a avut loc în 1938, când s-a adăugat clopotniţa din piatră şi s-a căptuşit biserica cu scânduri pe interior şi exterior.

Biserica Sfântul Nicolae: satul Ciurbeşti, comuna Miroslava

• Biserică înconjurată de cimitir, situată la marginea de nord a

satului Ciurbeşti; accesul se face pe un drum în pantă. Actualul drum din vatra satului nu mai este folosit, în schimb fiind un drum de acces din zona de nord a bisericii, cu ieşire în Drumul Judeţean, la intrarea în sat dinspre Iaşi.

• Datare: 1806 • Biserica are plan treflat, cuprinzând pridvor, pronaos, naos

şi altar; absidele naosului şi altarul au formă poligonală. Peste pronaos se află clopotniţa. Peretele dintre naos şi pronaos este din piatră, sprijinit în exterior cu contraforţi. Spaţiul din partea vestică a pronaosului a fost extins în anul 2001, cu ocazia renovării bisericii, cu un pridvor închis de dimensiuni mari. Biserica este construită din bârne de stejar masiv, aşezate orizontal între stâlpi verticali; lateral au fost adosaţi contraforţi din piatră. Peste pronaos se află clopotniţa. Pridvorul nou este terminat pe verticala cu o boltă. Pronaosul este tăvănit drept, iar peste naos este amplasată o boltă octogonală terminată cu un lanternon. Altarul are, de asemenea, o boltă octogonală, care se intersectează cu bolta naosului. Interiorul bisericii este

379

Page 4: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

căptuşit cu scândură. Exteriorul este, de asemenea, acoperit cu scândură aşezată vertical. Odată cu reparaţiile capitale realizate în anul 2001, a fost restaurată şi pictura iconostasului. Şarpanta bisericii este simplă, în două ape, din lemn şi acoperită cu tablă, rotunjita peste absidele naosului şi altarului. Temelia bisericii este din piatră.

Spaţiul exterior monumentului a fost restructurat. Pe latura de sud, spre sat, s-a construit un „praznicar” – constructie din lemn dreptunghiulară, terminată cu un turnuleţ spre sud. Pe partea nordica s-a construit un asemeni din lemn, pentru comemorari. Intrarea în cimitir şi curtea bisericii, aflată iniţial pe latura de sud, a fost mutată, realizându-se accesul prin partea de nord-est.

Biserica Sfântul Nicolae: satul Fedeleşeni, comuna Strunga • Biserica se află în centrul satului, înconjurată de cimitir.

Accesul în curtea bisericii se face pe sub turnul clopotniţă, construit în anul 2000, la care se ajunge pe un drum îngust.

• Datare: 1747 • Ctitor: probabil Nicolae Pilat, vornic de poartă • Biserica are dimensiuni medii: 13,50 m x 5,30 m, cu înălţimea

de 2,48 m la streaşină. Planul este în formă de navă, cu un pridvor alipit pe latura de sud, peste care pridvor se înalţă turnul clopotniţă de formă pătrată şi acoperit cu învelitoare în patru ape. Iniţial pridvorul a fost deschis, dar în prezent este închis cu scânduri.

Pronaosul este separat de naos prin stâlpi şi schelet din lemn închis cu scânduri, lăsând trei goluri dreptunghiulare de acces. Naosul, pronaosul şi altarul au bolţi octogonale de diverse dimensiuni. Tăvănirea acestora cu scândură de stejar a fost înlocuită recent cu placaj.

Biserica este construită din bârne cioplite de lemn de stejar, căptuşită cu scânduri la interior şi exterior. Acoperişul este din şindrilă de tip „umbrelă”. În general, biserica a păstrat proporţiile iniţiale, însă spaţiul interior este văduvit de detaliile iniţiale ale prelucrării lemnului, acestea fiind „simplificate” cu finisaje noi.

380

Page 5: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: satul Homiţa, comuna Cristeşti

• Biserică cu cimitir, situată în marginea nordică a vetrei satului

Homiţa. • Datare: 1852-1853, când biserica este adusă de locuitorii

satului Homiţa de la Leţcani, sat desfiinţat; prin urmare, construirea bisericii poate fi atestată pentru prima parte a secolului XIX.

• Ctitor: vistiernicul Grigoraş Sturdza; • Biserica are plan treflat, cu pridvor, pronaos, naos şi altar, şi se

distinge prin dimensiunile sale impresionante: 29,60 m lungime şi 14,45 m lăţime maximă, la abside. Inăltimea la turla de pe naos este de 15,60 m.

Altarul şi absidele bisericii sunt de formă poligonală. Pridvorul are o înălţime mai mică decât pronaosul, probabil a fost construit ulterior. Accesul în biserică se realizează prin pridvor, care o închidere dreaptă la partea superioară, la înălţimea de 3,30 m. Pronaosul şi, parţial, naosul sunt acoperite cu o boltă cilindrica începând de la înălţimea de 4,30 m faţă de cota de călcare, până la 7,30 m faţă de cota de călcare.

Naosul se lărgeşte în zona estică cu abside de forma poligonală, acestea fiind acoperite cu calote rotunjite ce fac legătura la arce cilindrice. Zona centrala este preluata de o cupola octogonală aşezată pe arce încrucişate. Înălţimea în cheia bolţii este de 10,50 m. Altarul este, de asemenea, boltit, realizându-se o intersecţie între o boltă cilindrică şi o calotă cu cinci laturi, deasupra altarului. Naosul este spaţios, trecând de la o formă aproape pătrată, cu dimensiunile de 6,50 m x 6,15 m, la o formă poligonală supralărgită în dreptul absidelor (dimensiuni maxime – 12,15m x 5,50 m). Separaţia dintre naos si pronaos este realizată de o grindă portal, din lemn, la înălţimea de 3,91m, bolta cilindrică fiind continuă între pronaos şi naos. Portalul este preluat în exterior de stâlpi structurali din lemn. Zona de supralărgire a naosului (pornirea absidelor) este rigidizată structural prin stâlpi interiori din lemn şi un tirant metalic.

Biserica are o turla peste naos în dreptul cupolei octogonale,l iar, la rândul ei, turla are un turn pătrat peste care este suprapusă o fleşă octogonală. Acoperirea acestei fleşe s-a realizat cu o şarpantă din lemn şi o învelitoare din tablă. Biserica este acoperită pe zona de naos şi pronaos în două ape. In zona absidelor şi a altarului este realizat un acoperiş de tip umbrelă. Şarpanta este realizata în întregime din lemn, învelită cu tablă.

381

Page 6: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

Interiorul construcţiei este căptuşit cu scânduri din lemn, exteriorul, de asemenea, este acoperit cu scânduri.

Biserica Adormirea Maicii Domnului: satul/comuna Mădârjac • Biserică cu cimitir situată la marginea satului Mădârjac. • Datare: 1780-1781. • Ctitor: Mihail Mădârjac. • Biserica are plan dreptunghiular care se sfârşeşte cu un altar

poligonal. În partea de sud este adosat, probabil ulterior, un pridvor simplu. Construcţia este realizată din bârne de lemn de stejar îmbinate simplu, pe o fundaţie din piatră. Interiorul bisericii este căptuşit cu scânduri, iar exteriorul de asemenea.

Lăcaşul de cult este împărţit în pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul are o înălţime mică, 2,30m, şi are o tăvănire simplă, cu scândură. Pronaosul, de asemenea, are un tavan drept, cu scândură. Naosul este boltit semicilindric.

Temelia bisericii este din piatră, peste care se află pereţii din bârne cioplite din lemn îmbinate între stâlpi masivi verticali din stejar. Deasupra uşii se află inscripţionat anul 1825, când, probabil, s-a făcut prima reparaţie.

Învelitoarea bisericii este simplă, în patru ape, realizată pe o şarpantă din lemn, acoperită cu şindrilă în urma restaurării din 2005.

Biserica Sfânta Parascheva: satul/comuna Miroslăveşti • Biserica este situata la extremitatea vestică a satului

Miroslăvesti, pe un bot de deal ce domină valea Moldovei; este înconjurată de cimitir iar accesul se face pe sub clopotniţă.

• Datare: 1756, conform pisaniei aflate deasupra uşii. • Biserica are plan treflat, prevăzut cu un pridvor deschis, naos,

pronaos şi altar. Dimensiunile lăcaşului sunt mici: 12, 81m lungime şi 7,45m lăţime maximă, în dreptul absidelor laterale. Înălţimea la cornişă este de 3,10m. Acoperişul de tip umbrelă este foarte înalt, dublând înălţimea monumentului şi dându-i prestanţă. Înălţimea la coamă a acoperişului este de 7,05 m. Învelitoarea depăşeşte mult linia pereţilor exteriori, poala acoperişului depăşind linia pereţilor cu 1,30 m.

Pridvorul este sprijinit pe patru stâlpi sculptaţi. Grinzile si capetele căpriorilor ce se văd prin streaşina înfundată (element de construcţie

382

Page 7: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi ulterior) sunt frumos traforaţi. Uşa de intrare în biserică are un chenar sculptat cu „brăduţi” şi pisania..

Interiorul bisericii, pronaosul, naosul şi altarul, sunt vopsite în culoarea albastru închis iar bolţile sunt decorate cu steluţe. Despărţirea dintre pronaos şi naos este unică, marcată, am putea spune, de un fel de catapeteasmă.

Sistemul de boltire al spaţiului interior este deosebit, Astfel, peste pronaos este realizată o boltă mică cu nervuri, octogonală. În naos, spaţiul central este susţinut de o boltă de mai mari dimensiuni, octogonală, intersectată cu calote semisferice realizate din teri segmente existente deasupra absidelor şi cu bolta de asemeni octogonala de peste altar. Desi este o arhitectura realizata de meşteri locali.

Biserica, căptuşită cu scânduri la interior, are exteriorul original, fiind lăsate neacoperite grinzile de stejar. Grosimea bârnelor de 25 cm, iar decoraţia exterioară a acestora este deosebită: pe prima bârnă, de pe temelie, sunt două rânduri de ornamente sculptate în relief, împletituri şi zig-zag-uri. Pe cea de-a şaptea bârnă, în dreptul ferestrelor este sculptat un brâu răsucit şi întrerupt de rozete. Pe cea de-a unsprezecea bârnă sunt încrustate alternativ ocniţe şi cruci.

Biserica a fost reparată în anii 2000- 2001, când s-a acoperit din nou cu şindrilă şi s-a rezolvat izolaţia din jurul fundaţiei, realizându-se un strat drenant din pietriş; temelia este din piatră.

Biserica Sfântul Gheorghe: satul Păuşeşti, comuna Dumeşti

• Biserica este situată în afara satului Păuşeşti, înconjurată de

cimitir. • Datare: 1643, conforma pisaniei aflate deasupra uşii • Ctitori: Ieremia Murguleţ şi soţia sa, Candachia; reparată la

1859 fde logofătul Alecu Dimitrie Ghica şi soţia sa Ecaterina, proprietarii de atunci ai moşiei Păuşeşti.

• Planul bisericii este în formă de corabie, împărţit în pridvor sau cerdac, pronaos, naos şi altar. Din pridvorul deschis format din doi stâlpi în faţa intrării, sub streaşină, se intră în pronaos.

Naosul este despărţit de pronaos de o colonadă din lemn având la partea superioară grinzi cioplite cu înflorituri. Peste naos se află o boltă semicilindrică cilindrica, alcătuită din dulapi de stejar ciopliţi. Altarul are o cupolă din lemn octogonală. Probabil şi naosul a avut o cupolă de acelaşi fel. Sub streaşină se află o cornişă cioplită, cu elemente decorative în

383

Page 8: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

formă de denticuli. Pe peretele exterior, un brâu median sculptat cu rozete şi torsadă înconjoară biserica.

Chenarul uşii exterioare este, de asemenea, înconjurat cu un brâu sub formă de frânghie întrerupt de rozete. Pereţii sunt construiţi din bârne de lemn cioplite îmbinate prin procedeul „coadă de rîndunică”. Acoperişul este înalt, cu poala largă, învelit cu şindrilă.

Fundaţia bisericii, precum şi pardoseala, este din piatră. Biserica Sfânta Treime: satul Popeşti (Rădeni), comuna Popeşti

• Biserica se află înconjurată de cimitir, în zona de est satului

Popeşti (Rădeni). • Datare: 1710 • Ctitor: Smaranda Palade, proprietara moşiei; la 1868 biserica

este renovată pe cheltuiala lui Francisc Rota (Filip) şi soţiei Maria

• Biserica cu plan navă are adosată în partea de sud clopotniţa, pe sub care se întră în biserică. Pridvorul cândva deschis este acum închis. Biserica este construită din bârne de stejar masiv aşezate orizontal între stâlpi verticali. Pe latura de nord, biserica a fost sprijinita cu un rând suplimentar de stâlpi verticali. Ulterior, biserica a fost lipită cu lut pe exterior şi apoi zugrăvită; în interior este finisată cu scândură. Dimensiunile bisericii sunt: 5,45 m lăţime şi 13,80 m lungime. Înălţimea la cornişă este de 3 m. În interior, pronaosul poligonal este acoperit cu o boltă octogonală cu muchiile finisate. Despărţirea dintre pronaos şi naos se face printr-un perete din lemn masiv, traforat cu trei deschideri ce au marginile „înflorite”. Peste naos este realizata o bolta mare octogonală, iar în pronaos o boltă mică. Bolţile sunt sprijinite fiecare pe câte opt arcuri de lemn de stejar, împodobite cu sculpturi în rozete. Altarul are tavanul drept. Acoperişul este din şindrilă cu scurgere mare în pante. Streaşina este mare, de aproximativ 1,50 m, şi este sprijinită pe căpriori ieşiti în afară. În faţa pronaosului, spre sud, ceva mai jos de nivelul acoperişului, se găseşte turnul bisericii, sprijinit pe stâlpi de stejar.

Temelia bisericii este din piatră, peste care se sprijină pereţii din bârne de lemn îmbinate între stâlpi masivi, verticali, din stejar, fiind acoperiţi cu lut.

384

Page 9: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Biserica Naşterea Maicii Domnului: satul/comuna Stolniceni-Prăjescu

• Biserică cu cimitir situată în extremitatea nordică a satului

Stolniceni-Prăjescu. • Datare: 1810, conform inscripţiei de pe pardoseala din pridvor,

care a dispărut la restaurarea din 1999. • Ctitor: marele postelnic Ioan Prăjescu • Biserica are dimensiuni mici 14,0 m x 4,50 m, cu înălţimea de 3,65

m la streaşină; are plan treflat. Spaţiul interior este simplu, fără bolţi. Separaţia între pronaos şi naos se realizează cu elemente decorative din lemn, traforate.

Construcţia este realizată din bârne de stejar ecarisate, având elemente decorative la talpa din lemn (denticuli), un brâu compus în dreptul ferestrelor şi elemente decorative cu ocniţe la partea superioară.

Biserica a suferit o modificare în anul 1930, cînd i s-a adăugat un pridvor pe latura de sud şi o turlă clopotniţă peste acest pridvor. În 1999, biserica a fost restaurată, eliminându-se pridvorul şi turla. Toate elementele din lemn au fost refăcute, inclusiv şarpanta şi învelitoarea; astfel, biserica are un acoperiş simplu, din şindrilă, de tip „umbrelă”. Fundaţia bisericii este din piatră.

Biserica are proporţii deosebit de frumoase. Elementele decorative au fost reproduse după vechile sculpturi la restaurarea din 1999, precum chenarele ferestrelor şi al uşii de la intrare, precum şi brâiele ce înconjoară biserica.

Biserica Adormirea Maicii Domnului: satul Văleni,

comuna Ţibăneşti • Biserică este înconjurată de cimitir, aflată la marginea de nord-

est a satului Văleni (fost Găureni). • Datare: 1727 • Ctitori: Chiriac Bâcu, Loghin Smeria şi Vasile Smeria • Biserica are plan dreptunghiular, pridvorul şi altarul având

dimensiuni mai mici decât naosul. Pereţii sunt din bârne de stejar aşezate orizontal între stâlpi masivi verticali pe o temelie din piatră. Interiorul şi exteriorul bisericii este acoperit cu scândură aşezată orizontal.

Planul interior cuprinde pridvor, pronaos, naos şi altar; totodată, este prevăzut cu trei bolţi octogonale: două mici, în pronaos şi altar, şi una

385

Page 10: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

mare, în naos. Calotele bolţilor sunt alcătuite din dulapi de stejar ciopliţi şi finisaţi cu nervuri. Trecerea de la planul drept la bolţi este realizată prin dulapi din lemn aşezaţi în console succesive alcătuind o scăriţă.

Pronaosul este despărţit de naos printr-un perete din lemn până la înălţimea de 3 m, având în mijloc o boltă de trecere decorată cu înflorituri; acest perete este rigidizat de sistemul de grinzi al podului prin colonete din lemn sculptate. Acoperişul bisericii este realizat de o şarpantă din lemn în patru ape, cu învelitoarea din tablă. Aspectul exterior este simplu şi frumos proporţionat. Contraforţii din piatră sunt adăugaţi ulterior.

Biserica a fost strămutată în anul 1946 din vatra satului pe prezentul amplasament din cauza alunecărilor de teren. În anul 2005 biserica a fost căptuşită la exterior cu scânduri; în acelaşi timp, s-a refăcut şi revopsit învelitoarea acoperişului şi s-au realizat izolaţia fundaţiei.

386

Page 11: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

IMAGINI

Biserica „Buna Vestire” din Brădiceşti-Dolheşti

Biserica „Sfinţii Voievozi” din Costeşti

387

Page 12: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

Biserica „Sfinţii Voievozi” din Costeşti

Biserica „Sfântul Nicolae” din Ciurbeşti-Miroslava

388

Page 13: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Biserica „Sfântul Nicolae” din Fedeleşeni-Strunga

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Homiţa-Cristeşti

389

Page 14: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mădârjac

Biserica „Sfânta Parascheva” din Miroslăveşti

390

Page 15: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Biserica „Sfânta Parascheva” din Miroslăveşti, detalii

391

Page 16: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Păuşeşti-Dumeşti

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Păuşeşti-Dumeşti, detalii

392

Page 17: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Biserica „Sfânta Treime” din Popeşti

393

Page 18: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Lucian-Valeriu Lefter, Smaranda Gâlea

Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Stolniceni-Prăjescu

394

Page 19: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii

Biserici de lemn din judeţul Iaşi

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Văleni-Ţibăneşti

395

Page 20: Biserici de lemn din judeţul Iaşi - monumentul.ro Lefter 09.pdfBiserici de lemn din judeţul Iaşi • Datare: 1777, potrivit unei inscripţii pe strană şi a sinodicului bisericii