nutritia ortomoleculara

6
Medicina si Nutritia ortomoleculare Medicina a fost unul din domeniile stiintei care s-a bucurat de un avant extraordinar in ultima suta de ani. Cercetarea si progresele medicale au permis invingerea sau tinerea sub control a unor maladii care au amenintat omenirea inca din cele mai vechi timpuri (bolile infecto-contagioase), au scos la lumina explicatii detaliate ale unor mecanisme fiziopatologice complicate si au permis prelungirea duratei si a calitatii vietii la seniori dincolo de cele mai optimiste sperante. Este, evident, loc pentru mai bine si in momentul de fata se bucura de tot mai multa incredere in randul pacientilor o categorie de speciaitati medicale denumite in mod colectiv “medicina alternativa”. Medicina alternativa foloseste tehnici care “nu apartin limitelor medicinei traditionale”(Bratman, 1997), tehnici cu radacini mai degraba istorice si culturale, decat stiintifice. Un capitol nou al medicinei alternative este medicina ortomoleculara. Termenul “ortomolecular” s-a format prin alipirea cuvantului grecesc “orthos”, care inseamna “corect”, la “molecula”, ceea ce face ca traducerea ad literam sa fie “corectitudine moleculara”. Desi medicina ortomoleculara este o entitate recenta, inca de la inceputul secolului 20 unii medici au pornit de la premiza ca vitaminele pot trata boli. Ei prescriau megadoze vitaminice (Menolascino et al, 1988), menite sa rezolve diverse afectiuni, insa fara ca rezultatele sa fie cele asteptate. Nutritie ortomoleculara (dar nu sub acest nume) au practicat Max Gerson (care a pus la punct o dieta cu efecte curative, considerata in prezent daunatoare ) si fratii Shute, care tratau bolile cardio-vasculare cu vitamina E. Unele concepte cu care se lucreaza in prezent in “ortomolecularism”, cum ar fi diferentele biochimice dintre indivizi (Williams, 1998) sau erorile genetice ale metabolsimului (Magner, 2005) au fost dezvoltate inca din prima parte a secolului 20. In 1948, W. Mc Cormick a atribuit deficientelor de vitamina C un rol central in multe afectiuni si a administrat megadose pacientilor sai, similar cu Frederick Klenner care, in anii 50 o recomanda pentru numeroase boli, inclusiv pentru poliomielita. Un alt savant, Irving Stone, a descris o asa–zisa afectiune genetica, “hipoascorbinemia”, comuna tuturor vietuitoarelor care, ca si omul, nu isi pot sintetiza propria vitamina C. Evident, era vorba de o exagerare si de o utilizare

Upload: andreea-oana

Post on 07-Aug-2015

45 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Nutritia Ortomoleculara

Medicina si Nutritia ortomoleculare

Medicina a fost unul din domeniile stiintei care s-a bucurat de un avant extraordinar in ultima suta de ani. Cercetarea si progresele medicale au permis invingerea sau tinerea sub control a unor maladii care au amenintat omenirea inca din cele mai vechi timpuri (bolile infecto-contagioase), au scos la lumina explicatii detaliate ale unor mecanisme fiziopatologice complicate si au permis prelungirea duratei si a calitatii vietii la seniori dincolo de cele mai optimiste sperante. Este, evident, loc pentru mai bine si in momentul de fata se bucura de tot mai multa incredere in randul pacientilor o categorie de speciaitati medicale denumite in mod colectiv “medicina alternativa”. Medicina alternativa foloseste tehnici care “nu apartin limitelor medicinei traditionale”(Bratman, 1997), tehnici cu radacini mai degraba istorice si culturale, decat stiintifice.

Un capitol nou al medicinei alternative este medicina ortomoleculara. Termenul “ortomolecular” s-a format prin alipirea cuvantului grecesc “orthos”, care inseamna “corect”, la “molecula”, ceea ce face ca traducerea ad literam sa fie “corectitudine moleculara”. Desi medicina ortomoleculara este o entitate recenta, inca de la inceputul secolului 20 unii medici au pornit de la premiza ca vitaminele pot trata boli. Ei prescriau megadoze vitaminice (Menolascino et al, 1988), menite sa rezolve diverse afectiuni, insa fara ca rezultatele sa fie cele asteptate. Nutritie ortomoleculara (dar nu sub acest nume) au practicat Max Gerson (care a pus la punct o dieta cu efecte curative, considerata in prezent daunatoare ) si fratii Shute, care tratau bolile cardio-vasculare cu vitamina E. Unele concepte cu care se lucreaza in prezent in “ortomolecularism”, cum ar fi diferentele biochimice dintre indivizi (Williams, 1998) sau erorile genetice ale metabolsimului (Magner, 2005) au fost dezvoltate inca din prima parte a secolului 20. In 1948, W. Mc Cormick a atribuit deficientelor de vitamina C un rol central in multe afectiuni si a administrat megadose pacientilor sai, similar cu Frederick Klenner care, in anii 50 o recomanda pentru numeroase boli, inclusiv pentru poliomielita. Un alt savant, Irving Stone, a descris o asa–zisa afectiune genetica, “hipoascorbinemia”, comuna tuturor vietuitoarelor care, ca si omul, nu isi pot sintetiza propria vitamina C. Evident, era vorba de o exagerare si de o utilizare incorecta a termenului, care descrie cu totul altceva in prezent. Mai departe, carentele vitaminice au fost postulate a sta si la baza unor maladii psihiatrice. Unii medici administrau in anii 50 megadoze de niacina schizofrenicilor , ceea ce s-a dovedit, evident, a fi inutil si chiar periculors. Notiunea de “ortomolecula” a fost introdusa de Linus Pauling in 1968 (in revista medicala Science), pentru a-si explica convingerea conform careia orice boala poate fi tratata prin administrarea moleculelor ”corecte” de nutrienti, in cadrul unei nutritii adecvate. Ideea-cheie a fost ca factorii genetici influenteaza nu numai caracterisiticile fizice ale individului ci si tot ansamblul sau biochimic. Procesele metabolice variaza major in functie de variabilitatea genetica , astfel incat afectiuni precum ateroscleroza, cancerul, schizofrenia sau depresia sunt asociate cu anormalitati biochimice care sunt fie agenti cauzali, fie factori de potentare De atunci au aparut si “doctorii de nutritie” (nutritionistii “ortomoleculari”) a caror conceptie fundamentala, dealtfel acceptata si in medicina traditionala, este ca atat individul, cat si boala sunt unici. Orice medic stie ca nu exista boli, ci bolnavi, dar in cazul medicinei ortomleculare baza bolilor o reprezinta ruperea balantei dintre trebuintele nutritionale si aportul “moleculelor corecte” de nutrienti. Practic, malnutritiile descrise de medicina traditionala, dar considerate aici la un nivel ceva mai subtil, devin cheia tratamentului oricarei afectiuni.

Practicienii acestei forme de terapie se bazeaza pe cunostinte provenite din nutritie, biochimie, biologie celulara, fiziologie, imunoalogie, alergologie, endocrinologie, stomatologie, climatologie, etc. De asemenea, modalitatile terapeutice in medicina ortomoleculara includ administrarea de vitamine, minerale, aminoacizi, acizi grasi esentiali,

Page 2: Nutritia Ortomoleculara

fibre, enzime, anticorpi, antigeni, terapia celulara, terapia chelationala, dializa, plasmafereza, hidroterapia, terapia termala, fototerapia si electroterapia (inclusiv terapia electroconvulsiva) , terapia cu aer ionizat, terapia cu lumina solara, acupunctura, masajul, exercitiile fizice, biofeedback-ul, hipnoterapia si alte tipuri de psihotratament (Kunin, 2010). Medicii ortoterapeuti sustin ca specialitatea se bazeaza pe cele mai noi descoperiri ale stiintei din biochimie, biofizica, psihofiziologie si ecologie. Nu se folsoesc medicamente traditionale, pentru ca acestea sunt considerate limitate ca actiune si toxice. Se considera ca mijloacele medicinei ortomoleculare ofera beneficii mai mari pentru pacienti, in lipsa oricaror efecte adverse.

Desi, ca si medicii traditionali, respecta principiul hipocratic “Primum non nocere”, medicii “ortomoleculari” incearca adaugarea unor valori si credinte aditionale. De exemplu, pentru practica ortomoleculara, imperativul de baza este”sa punem nutritia in prim-plan”. Cele 7 reguli cardinale sunt:

1. Nutritia este pe primul loc in diagnostic si tratament2. Mediamentele se folosesc numai in circumstante bine delimitate si intotdeauna cu

mare atentie la eventualele pericole si efecte adverse.3. Poluarea mediului si modificarea alimentelor sunt o problema a vietii moderne si o

prioritate medicala4. Diferentele biochimice intre indivizi sunt regula, de aceea dozele zilnice

recomandate reprezinta valori lipsite de orice semnificatie5. Testele sanguine nu reflecta corect nivelul tisular de nutrienti 6. Diagnosticul nutritional este cel mai bun, deoarece afectiunile provocate de lipsa

sau excesul nutrientilor raspund la tratament rapid si sunt curabile. 7. Speranta este aliatul de baza al medicului si un drept absolut al pacientului.

O comparatie intre abaordarea medicala traditionala si cea ortomoleculara este prezentata in continuare:

FACTOR

TEL

DIAGNOSTIC

TRATAMET

ASPECTE ECOLOGICE

ORTOMOLECULAR

tratarea cauzei

istoricul nutrientilor, examen fizic

modelul „wellness”

punct de vedere logic

exercitii, meditatie, ecologia nutrientilor , factori toxici

TRADITIONAL

ameliorarea simptomelor

examen clinic si paraclinic

modelul”boala”

teoria germenilor

chirurgie, iradiere, farmacologie, neclaritate dietetica si asupra factorilor toxici

Page 3: Nutritia Ortomoleculara

ETICA

REMEDIU NEDOVEDIT

STUDII DUBLU-ORB

ANAMNEZA

RESPONSIBILITATEA

EFECT PLACEBO

MEGAVITAMINE

INCURABILI

intai siguranta

util pe baze individuale

apar ades rezultate fals negative si un tratament bun e pierdut

de regula corecta

pacientul e educat si responsabil

util

tratament sigur si eficient

trateaza, ofera speranta

intai eficienta

inselatorii, de nefolosit

sunt standardul de aur fara de care nici o terapie nu trebuie acceptata

nedemna de incredere

pacientul e ignorant si incompetent

inutil si jenant

nesigur, nedovedit, lipsit de valoare

nu trata, nu oferi sperante false

Desigur, toate cele de mai sus “suna” foarte bine. dar sunt ele oare si adevarate,eficiente si lipsite de risc pentru pacient?Nu cumva tabelul de mai sus ascunde multe erori si exagerari?Intreaga comunitate medicala a respins “pretentiile medicinei ortomoleculare ca fiind false si fara substanta (Aaronson, 2003). Pana in acest moment, nu avem nici o dovada ca acest tip de asa-zisa medicina ar fi eficienta in tratamentul vreunei afectiuni. Printre asociatiile critice la adresa medicinei ortomoleculare amintim American Cancer Society, the American Psychiatric Association, the National Institute of Mental Health, the American Academy of Pediatrics, Canadian Paediatric Society. AMA (American Medical Association) descrie drept “mit” ideea ca malnutritiile mineralo-vitaminice ar fi ubicue, ca bolile pot fi pur si simplu evitate prin suplimente nutritionale si ca cele mai multe boli au la baza dieta necorespunzatoare. American Cancer Society arata limpede ca evidenta stiintifica disponibila in acest moment nu sprijina tratamentul ortomolecular pentru cele mai multe afectiuni in care se afirma ca acesta ar fi eficient. Unele suplimente nutritionale au o utilitate punctuala, dar ingestia corecta de nutrienti prin alimente este cea mai buna metoda de a intra in posesia necesarului de vitamine, minerale si nutrienti cruciali pentru o sanatate perfecta. Inca din 1973, un grup de lucru al American Psychiatric Association a afirmat clar ca publicitate masiva realizata de media in favoarea “terapiei cu megavitamine” si a ”tratamentului ortomolecular” este deplorabila, deoarece refuzul radical al oricarui experiment controlat a aratat limpede ca bazele acestor asa-zise tratamente sunt subrede si incorecte. Este adevarat ca astazi se folosesc unii nutrienti sau vitamine ca tratament in afectiuni specifice (niacina si uleiul de peste in dislipemii,

Page 4: Nutritia Ortomoleculara

vitamine in erorile innascute metabolice), dar majoritatea tratamentelor ortomoleculare sunt nocive sau interfera cu tratamentul de baza al pacientului. Un studiu recent (Neuhouser, 2008)care a inclus peste 161.000 de femei aflate dupa menopauza a aratat in mod convingator ca multivitaminele au efecte minime sau absente in ceea ce priveste riscului de cancer, boala cardiovasculara sau a celui de moarte indiferent de cauza. O metaanaliza recenta a JAMA a sugerat ca suplimetele cu antioxidanti (betacaroten, vitamine A si E) pot creste mortalitatea, indeosebi la subiectii fumatori(probabil prin sumarea unor efecte ale tuntunului si dozelor vitaminice mari). Sa nu uitam si faptul ca multe vitamine, administrate in doze mari, pot provoca intoxicatii, unele mergand pana la exit.

In concluzie, cu toate ca multe din termenii folositi in medicina ortomoleculara aduc un “aer proaspat” in medicina, mai ales pentru ca , din ce in ce mai mult, se constata o reala “chemofobie” (fobie fata de substante chimice, medicament,e toxice) in randul oamenilor moderni, domeniul respectiv nu ofera mai mult decat avantajele unei psihoterapii cu oarecare suport stiintific. Dar pentru ca terapia respectiva poate dauna grav sanatatii pacientului, ea trebuie privita cu mult scepticism si numeroase rezerve. Cel putin deocamdata.