Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara

Facultatea de Zootehnie

Specializare : Piscicultura si Acvacultura

Disciplina : Nutritia animalelor acvatice

Referat

Aspecte privind cerintele nutritive si tehnologia

de hranire a pastravului

BUNEA VLAD

Anul III

Grupa 4304

PASTRAVUL INDIGEN – SALMO TRUTTA FARIO

Cunoscut ca si pastravul de munte sau de torent este o specie intalnita pe tot globul, atat in unitati sistematice, cat mai ales pe cursurile naturale.

De origine nordica, pastravul indigen s-a raspandit in timpul glaciatiunilor catre sud, fiind raspandit astazi in toate apele Europei, care sunt caracterizate prin temperatura scazuta, si bogate in oxigen, incepand de la Capul Nord pana la inaltimile Tarifa, nordul Asiei si Asia Mica. In vederea cresterii lui in mod artificial a fost introdus inIndia, SUA, Africa, Noua Zeelanda etc.

In functie de conditiile de care au beneficiat, pastravii pot sa creasca la dimensiuni mai mari sau mai mici, sa ajunga la maturitate reproductiva mai repede sau mai tarziu. In torentele care izvorasc din zone calcaroase cu ape alcaline bogate in hrana, pot atinge greutati cuprinse intre intre 2 si 5 Kg, avand o longevitate de 10- 14 ani si ajung la maturitatea sexuala la 3- 4 ani.

Unele populatii traiesc in lacuri montane de diferite dimensiuni, de unde exemplarele mature urca pe cursurile naturale pentru reproducere, iar puietul revine, se hraneste si se dezvolta pana la maturitate in aceste lacuri. In lacurile oligotrofice, cu un continut redus de hrana si sarace in zone necesare pentru reproducere, se pot intalni populatii reduse de pastrav montan, dar cu talie relativ mare, cu o dezvoltare in general foarte lenta.

Populatiile de pastrav montan, care traiesc in lacuri de dimensiuni mari, adevarate mari interioare, prezinta un comportament complet diferit fata de ceilalti componenti ai speciei. Pastravii se comporta in aceste bazine relativ asemanator cu somonul de Atlantic, ajungand la dimeniuni mari, se hranesc mai abundent, beneficiind de o densitate mai mare de specii de pesti din familia coregonilor siciprinidelor, care traiesc in aceste lacuri. Acesti pastravi sunt migratori activi, ei se reproduc in principalele surse de ape ce se varsa in lacuri, sau chiar la nivelul malurilor.

In tara noastra, pe langa cursurile naturale din zonele montane, il mai intalnim si in lacurile montane naturale si artificiale sau in pastravarii, unde este crescut pentru inmultire si popularea apelor naturale montane.

Arealul pe care-l intalnim este destul de variat, de la altitudinea de 150-200 m, pana la 1800 m.

Coloritul pastravului indigen este foarte variabil si dependent de particularitatile bazinului, vegetatie, sex si varsta, dar si de hrana dominanta. Astfel, este mult mai deschis, incepand de la verde maroniu pana la galben pal, in apele cu vatra pietroasa si vegetatie deasa arboricola pe maluri si mai inchis, de la negru masliniu pana la verde masliniu in locurile umbrite si adanci, unde si vegetatia submersa este mai bogata. Culoarea este deosebit de frumoasa pe flancuri, de un verde galbui cu pete rotunde negre si rosii, bordurate cu o banda de culoare alba. Culoarea abdominala este albicioasa, iar inotatoarele inchise, dorsala si caudala cenusii, iar pe inotatoarea dorsala intalnim pete mici de culoare neagra.

Sezonul de pescuit sportiv la pastrav incepe la 1 mai si se inchide in 15 septembrie. Momeala naturala folosita la pescuitul pastravului este foarte variata, cuprinzand rame rosii, cosasi, carabusi, greieri, musca de urzici, viermele de brad, scarabetele sau pestisori, reprezentati de boistean si zglavoaca iar cea artificiala este reprezentata vobler, musculita artificiala, lingurita mica sau o serie de imitatii ale zooplanctonului, etc.

Pastravul indigen face parte din categoria pestilor cu un gust al carnii deosebit, ceea ce il face mult apreciat de consumatori.

Pe langa importanta lor in pescuitul sportiv, pastravii au o mare importanta economica in piscicultura.

Cerinte nutritionale

Fry - icre de pastravFingerling - larvaJuvenile - alevinGrower - peste pt. productieBroodstock - reproducatori

Furajarea păstrăvilor

Păstrăvii sunt “animale cu sânge rece” care își reglează metabolismul pe baza temperaturii apei în care trăiesc și înoată. Scăderea temperaturii pe durata lunilor de iarnă, încetinește activitatea acestora și, drept consecință, mănâncă mai puțin, reducându-se ritmul de creștere. În schimb, în lunile mai calde, metabolismul specific stimulează consumul de hrană, cu mai multă voracitate. Însă, în aceste situații, crescătorul este constrâns să reducă alimentația, din cauza disponibilității reduse de apă și a riscului ca o alimentație foarte bogată să producă hipoxie, mortalitate sau diferite alte patologii.

Pornind de la aceste considerații bazate pe experiență și fler, observăm cât este de necesar să dirijăm activitatea de creștere, cât mai mult posibil în lunile în care temperatura apei și disponibilitatea unei ape de bună calitate asigură cele mai bune condiții de întreținere și de exploatare.

Pe piață există diferite sortimente de hrană pentru păstrăvi, care diferă prin conținutul de grăsimi, de proteine și, în general, prin ingredientele care le compun. Cu scopul de a reduce costurile de achiziție a hranei pentru păstrăvi, din păcate doar în aparență, crescătorii din România au tendința de a achiziționa hrană cu un conținut de proteine de circa 40%, iar cel de grăsimi, de maxim 20%. Acest tip de hrană este

cu siguranță puțin eficient și nu favorizează dezvoltarea păstrăvilor la maxim, la nivelul potențialului genetic, în perioadele în care condițiile de creștere sunt optime.

Sistemul de furajare

Pentru obţinerea celor mai bune performanţe şi pentru reducerea costurilor hranei, managementul furajării este un factor esenţial. Frecvanţa furajărilor şi cantitatea de hrană administrată, depind de mărimea peştilor şi de specie.

Sistemele recirculante trebuie să folosească hrănitoare mecanice (cu bandă, vibratoare, cu melc etc.) care să poată fi programate să distribuie cantitatea stabilită, într-o anumită durată de timp şi de un număr de ori pe zi Aceste hrănitoare automate pot reduce nevoia de forţă de muncă. Totuşi, cei mai mulţi crescători, folosesc aceste sisteme în combinaţie cu furajarea manuală, pentru a putea observa peştii şi pentru a avea posibilitatea de a ajusta raţia de hrană după variaţiile zilnice, prevenind suprafurajarea care încarcă inutil sistemele de tratare a apei şi cresc costurile de hrănire. Hrănitoarele automate conferă şi avantajul de a distribui mai frecvent hrana, asigurând o solicitare constantă a filtrelor mecanice şi biologice.

Spaţii pentru depozitare, atelier, procesare, administraţie şi personal. Pentru buna desfăşurare a procesului tehnologic într-un sistem recirculant, este nevoie de câteva spaţii auxiliare:

Magazii (depozite) care să asigure condiţii pentru o depozitare maximă a furajelor bogate în proteine şi uleiuri (temperatură sub 4oC, mediu uscat şi întunecos, lipsit de rozătoare).

Spaţii pentru procesare, construite pentru a corespunde standardelor şi reglementărilor autorităţilor guvernamentale (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, ANSVSA).

Atelier pentru întreţinerea şi confecţionarea echipamentelor şi ustensilelor de lucru.

Birou pentru personalul superior şi administrativ.

Un spaţiu pentru preparat şi servit masa, duşuri şi toalete pentru personal, dar şi un spaţiu pentru odihna personalului care lucrează în schimburi prelungite sau de noapte, pentru a putea menţine o capacitate de muncă (şi implicit o producţie) ridicată

Bibliografie

http://ec.europa.eu/fisheries/documentation/publications/factsheets-aquaculture-species/trout_ro.pdf

http://www.editura.bioflux.com.ro/docs/cocan.pdf

http://warnell.forestry.uga.edu/SERVICE/LIBRARY/index.php3?docID=40&docHistory%5B%5D=1&docHistory%5B%5D=17

http://www.pa.ugal.ro/biblioteca/NutAlimPestilor.pdf