1

WINDOWS VISTA 

 

NOȚIUNI ABORDATE ÎN ACEST CAPITOL 

Interfața sistemului Windows Vista Meniuri. Bare de instrumente. Pictograme. Ferestre. Casete de dialog Organizarea ierarhică şi  arborescentă a fişierelor şi directoarelor Operații generale cu fişiere. Lucrul cu directoare Office Clipboard Control Panel ‐ Pictograme şi opțiuni. Conturi de utilizator. Hardware. Gestionare hard‐discuri. Gestionare sarcini 

 

Introducere în Windows Vista 

  WINDOWS VISTA este un sistem de operare recent dezvoltat de Microsoft, care permite 

lucrul prin  intermediul  interfeței grafice cu utilizatorul,  facilitând  realizarea diferitelor operații 

prin imagini şi cuvinte. 

Caracteristici: 

1. Interfața cu utilizatorul  

lansare rapidă în execuție a aplicațiilor; 

gestionare a aspectului, comportamentului; 

interacțiune  cu  ferestre,  butoane,  pictograme,  dosare,  indicatoare  mouse,  cursoare, 

meniuri, panglici. 

2. Capacitate de stocare  

sistemul de fişiere alocă spațiu pentru fişiere; 

asigură acces la programe şi documente stocate pe disc sau în memorie. 

3. Platformă de lansare în execuție a programelor  

4. Control  sau  sincronizare  cu  dispozitive  periferice  (mouse,  tastatură, monitor,  imprimantă, 

scanner, USB) 

5. Alocarea  şi utilizarea  resurselor hardware ale  calculatorului  (memoria RAM,  ceasul unității 

centrale de prelucrare); planificarea sarcinilor: stabilire de priorități, alocare de  intervale de 

timp proceselor rulate pe calculator.  

6. Securitate  –  protecție  împotriva  unor  site‐uri  web,  viruşi,  programe  de  spionaj.  Cere 

permisiunea pentru a continua.  

Noua  caracteristică  de  securitate, UAC  – User  Account  Control  –  este  nevoie  de  permisiune 

pentru instalare/dezinstalare a programelor sau modificări de sistem importante. 

2

7. Conectivitate – legături facile (wireless) la persoane, date, dispozitive. 

8. Performanță – adaptabilitate la echipamente hardware existente, colecție bogată de drivere 

recunoscute.  

  Pornirea calculatorului se mai numeşte şi “încărcare”, PC îşi încarcă toate  instrucțiunile 

necesare pentru executarea procesului de pornire  folosind  informațiile  încorporate  în cip‐urile 

sale şi stocate pe disc. Calculator pornit  înseamnă practic  încărcarea sistemului   de operare de 

pe disc în memorie. Se trece numele de utilizator şi parola. 

Interfața sistemului Windows Vista 

 

Figura 1 . Interfața sistemului Windows Vista 

După cum se poate observa şi din figura 1, elementele tipice interfeței grafice sunt: 

1. Suprafața de lucru ‐ zona de lucru cu meniuri, pictograme, ferestre; 

2. Meniul Start – meniu central, care asigură accesul la toate programele, dosarele, comenzile; 

3. Bara de sarcini – permite trecerea de la un program la altul sau între diferite documente; 

4. Zona  laterală – gadget‐uri, afişare de informații  în direct (ora exactă, date de meteorologie, 

ştiri principale), acces la instrumente utilizate frecvent – calendar, date de contact. 

5. Indicator mouse –selectare elemente, comenzi,  

6. Meniuri – listă de comenzi înrudite; 

7. Bare de instrumente – bloc de butoane sau pictograme; 

8. Pictograme – imagine ce reprezintă un fişier sau un dosar, un disc, un program; 

9. Ferestre; 

10. Casete de dialog. 

În continuare sunt detaliate unele elemente standard ale interfeței grafice cu utilizatorul. 

Meniul Start reprezintă principala poartă de intrare în Windows Vista. 

3

Este afişat pe bara de sarcini, în partea din stânga a ecranului, după cum se poate observa şi din 

figura 2, şi permite accesul către majoritatea componentelor Windows, programe, documente. 

 

Figura 2 . Meniul Start 

Meniul Start a fost reproiectat pentru Windows Vista, cuprinde două coloane, în partea stângă – 

o  listă  a  programelor,  în  partea  dreaptă  –  acces  la  dosare  obişnuite, Documents,  Computer, 

Network, Control Panel, Help and Support. 

Din meniul  Start  se  pot  crea  scurtături  pentru  anumite  programe  folosite mai  frecvent.  Prin 

executarea unui clic dreapta cu mouse‐ul, se desfăşoară un meniu rapid caracteristic pentru un 

shortcut (Open, Send to, Copy, Remove from this List, Rename, Properties, Pin to Start Menu). 

În meniul Start există şi alte opțiuni, printre care mai utilizate: 

Search – caută diferite elemente pe calculator: documente, mesaje, filme, etc  

Help and Support – ajutor şi asistență pentru Windows; 

Log Off/  Shut Down –  închiderea  sesiunii de  lucru,  scoatarea din  funcțiune  sau  repornirea 

calculatorului. 

 

4

 

Figura 3. Meniul Start – Opțiunile Search, Log Off/ Shut Down 

Aspectul meniului  Start  poate  fi  particularizat,  se  poate  decide  ce  pictograme  vor  fi 

afişate  în meniu, se pot evidenția programele recent  instalate, se poate selecta meniul Classic 

Start, cu o singură coloană, figura 4. Se selectează din Start > Control Panel > Appearance and 

Personalization > Taskbar and Start Menu. 

 

Figura 4. Particularizare aspectului Meniului Start 

Bara de sarcini este bara transversală la baza suprafeței de lucru. După cum se poate observa şi 

din figura 5, bara de sarcini cuprinde: butonul Start, aplicațiile deschise, ferestrele minimizate şi 

o zonă de notificare. În zona de notificare se pot afla ceasul şi diferite pictograme, funcție de ce 

este instalat pe calculator, de exemplu  pictograma de control al volumului, bateriei, conexiune 

wireless, Bluetooth, etc.  

 

Figura 5. Bara de sarcini 

   

5

Meniuri  

Bara  de  meniuri  ∼  menu  bar,  enumeră  numele  tuturor  meniurilor  disponibile  într‐o 

fereastră, figura 6a. Executarea de clic pe oricare dintre numele de meniuri prezintă comenzile 

disponibile  în  acel  meniu,  figura  6b.  Executarea  de  clic  pe  numele  unei  comenzi  duce  la 

executarea comenzii.  

 

Figura 6a. Bara de meniuri, 6b. comenzi disponibile într‐un meniu 

Bara de meniuri conține meniuri precum: File, Edit, View, Tools, Help, după cum se poate 

observa şi din figura 6a. Fiecare meniu conține de obicei un pop – up (sau un pull‐down) cu mai 

multe opțiuni  (precum: New,  Save, Open, Paste, Cut, Copy, Print,) unele dintre ele  conținând 

casete de dialog ce permit alegerea altor opțiuni. Alegerea unei opțiuni se face cu ENTER sau cu 

clic (butonul stâng al mouse‐ului). Ieşirea se face cu tasta ESCAPE.  

Se poate executa o comandă tastând litera subliniată din  numele ei. 

Se poate executa o comandă fără a deschide meniul, folosind o comandă rapidă de la tastatură.  

În multe cazuri, lângă o comandă din interiorul unui meniu se observă o săgeată orientată spre 

dreapta. Dacă se  indică spre una din acele comenzi, se va derula un submeniu, oferind un set 

nou de comenzi. Acestea sunt meniurile în cascadă sau derulante. 

Meniurile apar şi atunci când se execută clic cu butonul din dreapta al mouse‐ului  pe un 

obiect, figura 7. Meniurile pop‐up care se derulează permit îndeplinrea sarcinilor cele mai uzuale 

asupra  acelor  elemente. Meniuri  rapide  sunt meniuri dependente de  context  şi  reprezintă o 

caracteristică  utilă  din  Windows  disponibilă  pentru  aproape  toate  elementele  interfeței: 

pictograme, fişiere, dosare, discuri, bară de sarcini.  

 

 

6

 

Figura 7. Meniuri rapide 

Meniurile  conțin  diferite  simboluri  şi  semne  care  oferă  informații  despre  cum  pot  fi 

utilizate comenzile: 

•  ‐ un punct  lângă o comandă  înseamnă că   este activată curent. Selectarea altui element din 

grup îl va deselecta pe cel curent selectat.  

 Comenzi bifate – reprezintă opțiuni activate sau dezactivate. Se pot selecta şi alte elemente 

din grupul respectiv.  

 Comenzi cu capăt de săgeată triunghiular – au comenzi suplimentare incluse pe o listă dintr‐

un  submeniu.  

Comenzi estompate – nu sunt disponibile curent, fie pentru că nu a fost selectat elementul, 

fie pentru că nu se aplică elementului selectat. 

… ‐ trei puncte lângă o comandă, alegerea comenzii apelează o casetă de dialog. Sunt necesare 

informații suplimentare înainte de executarea comenzii selectate. 

Separatori de  comenzi  ‐  linii orizontale  care  separă  comenzile grupate pe  criterii  logice,  în 

meniurile individuale. 

Butoane de meniu – includ o săgeată derulantă care afişează un meniu.  

 

 

 

 

 

 

 

7

 

Figura 8. Simboluri şi semne din meniuri 

 

Bară de instrumente ∼ Tool Bar 

Bara de instrumente este formată din coloane sau blocuri de butoane cu pictograme ce  

permit lansarea comenzilor cel mai frecvent utilizate prin simpla executare  unui clic pe butonul 

asociat.  Cu  ajutorul  barei  de  instrumente  se  poate  selecta  un  instrument  sau  modifica  un 

parametru.  

Comenzile pe care  le reprezintă butoanele diferă de  la o  fereastră  la alta, dar există şi 

multe  butoane  identice  în  multe  ferestre  diferite.  Indicând  cu  mouse‐ul  spre  un  anumit 

instrument, va apărea o etichetă contextuală cu numele comenzii.  

În meniul View există o  comandă pentru bara  cu  instrumente  sau numele barelor  cu 

instrumente. Dacă  se execută  clic pe numele unei bare  cu  instrumente, bara  respectivă  va  fi 

afişată, figura 9. Dacă nu se utilizează o bară de instrumente sau dacă trebuie poziționată în alt 

loc, aceasta poate fi ascunsă sau mutată.  

8

   

Figura 9. Bara de instrumente 

Pictograme 

Pictograma este o imagine mică reprezentând un element ce poate fi manipulat.  

Pictogramele pot reprezenta dosare,  fişiere, discuri, documente, programe, Recycle Bin,  figura 

10. 

Există de obicei un meniu rapid asociat unei pictograme. De exemplu: 

‐ o pictogramă de program lansează programul,  

‐ o pictogramă de document  sau  imagine deschide elementul  respectiv  în programul  asociat, 

deschizând implicit şi programul respectiv 

‐ o pictogramă de dosar sau de disc deschide o fereastră de Windows Explorer.  

 

Figura 10. Pictograme de dosare, fişiere, programe, Recycle Bin 

 

 

9

Ferestre 

  Fereastra  reprezintă  o  porțiune  dreptunghiulară  de  pe  ecran,  în  care  rulează  un 

program.  Pot  fi  deschise  mai  multe  ferestre  simultan.  Fiecare  fereastră  poate  fi  mutată, 

redimensionată sau închisă, independent de celelalte. 

Ferestrele pot fi de două tipuri: de aplicație şi de document. În fereastra aplicație pot fi 

deschise  la un moment dat mai multe ferestre document, dintre care numai una este activă  la 

un moment dat. Ferestrele de document nu au bară de meniuri, bară de meniuri având doar 

fereastra  aplicație  corespunzătoare  ferestrei  de  document  respective. Astfel,  prin  executarea 

comenzii  Save, efectul acesteia este  valabil doar pentru  fereastra de document  activă  în acel 

moment.  

Cea mai mică dimensiune pe care o poate avea o  fereastră este pictograma ∼Icon, pe 

bara de sarcini, iar cea mai mare dimensiune este reprezentată de dimensiunea întregului ecran.  

Numai  ferestrele  deschise  apar  pe  bara  de  sarcini  sub  formă  de  pictogramă  şi  pot  fi 

activate printr‐un simplu clic pe pictogramă. La un moment dat doar o singură fereastră poate fi 

activă. Pentru a mări o  fereastră  în afară de opțiunea maximize utilizatorul are  la  îndemână şi 

alte  posibilități,  de  ex.  poziționarea  cursorului  pe  una  dintre  muchiile  ferestrei  şi  după 

transformarea acestuia  într‐o săgeată dublă, executarea glisării cu ajutorul mouse‐ului. Pentru 

modificarea  simultană a două dimensiuni ale  ferestrei  se poziționează cursorul mouse‐ului pe 

colțul ferestrei şi se execută operațiunile menționate mai sus.  

Pentru mutarea  locului unei  ferestre pe ecran se efectuează un clic pe bara de  titlu  şi 

apoi operațiunea “drag and drop” (glisare cu butonul stâng al mouse‐ului apăsat). 

Fiecare  fereastră  are  un  set  standard de  elemente  de  control: bara  de  titlu,  bara  de 

meniuri, bara de  instrumente, zona de  lucru a ferestrei, bara de stare, bara de sarcini, bare de 

derulare verticale şi orizontale. 

Într‐o  fereastă  a  unei  aplicații,  bara  de  titlu  afişează  numele  programului  şi  al 

documentului  current,  într‐o  fereastă  de  dosar  apare  bara  de  adrese,  care  afişează  locația 

curentă sub forma unei serii de legături separate prin săgeți.  

 

Figura 10, a.Fereastă de aplicație ‐ bara de titlu 

 

b. fereastă de dosar ‐ bara de adrese 

Bara de titlu ∼ Title Bar cuprinde patru butoane principale:  

10

pictograma corespunzătoare meniului Office,  în colțul din stânga sus al  ferestrei, afişează 

meniul Office.  

butonul de minimizare ∼ minimize, micşorează  fereastra reducâd‐o  la pictogramă pe bara 

de sarcini. 

butonul de maximizare ∼ maximize, măreşte fereastra respectivă la dimensiunea întregului 

ecran  şi  se  transformă  în  Restore.  Butonul  Restore  aduce  fereastra  la  dimensiunile 

anterioare ultimei maximizări. 

butonul de închidere a ferestrei ∼ close, închide fereastra.  

Bare de derulare verticale şi orizontale ∼ scroll bar, apar numai dacă fereastra este prea 

mică pentru a afişa tot conținutul, sunt situate lateral sau la baza ferestrei.  

Barele de defilare conțin două săgeți de derulare  la capete, una orientată  în sus  şi alta  în 

jos, o casetă de derulare glisantă şi canalul barei de derulare, după cum se poate observa din 

figura 11.  

Deplasarea în documentul respectiv se poate face fie prin glisarea cursorului, fie prin 

acționarea săgeților cu ajutorul mouse – ului.    

 

Figura 11. Bare de derulare verticale şi orizontale 

Casete de dialog 

Casetele  de  dialog  ∼  dialog  box,  reprezintă  un  tip  special  de  fereastră,  cu  casete  text, 

butoane, rubrici, liste derulante, ce permit alegerea unor comenzi. Unele casete de dialog, cum 

ar fi Open, Save, Print, sunt aproape identice pentru toate programele din pachetul Office, altele 

depind de context sau de program, de exemplu  Properties.  

Casetele de dialog conțin diferite tipuri de elemente de control, figura 12: 

1. butoane de comandă, în general dreptunghiulare, ex: OK, Cancel. Pentru a activa comanda 

scrisă pe buton, se execută clic pe butonul respectiv. 

11

2. căsuțe de validare – enumeră opțiuni care pot fi activate sau dezactivate. 

3. butoane radio – se poate alege o singură opțiune dintr‐un grup. Executând clic pe unul din 

butoane se selectează opțiunea asociată şi se deselectează celelalte din grup.  

4. casete de text – spațiu în care se pot scrie opțiunile. Exemplu: nume fişier. 

5. listă derulantă‐ oferă opțiuni posibile pentru  câmp. Executând clic pe  caseta  text  sau pe 

săgeata orientată în jos în dreptul ei, se poate selecta un element din listă. Exemplu: font, 

mărimea fontului. 

6. etichete de pagini – marchează diferite “pagini” ale unei casete de dialog. Executând clic pe 

o etichetă de pagină, se deschide un set de opțiuni asociate.  

7. casete  de  incrementare/  decrementare  a  unei  valori  –  se  execută  clic  pe  butonul  cu 

săgeată  în sus sau  în  jos pentru a mări sau a micşora o valoare sau se  introduce valoarea 

dorită direct în casetă.  

8. butoane  tip potențiometru, de exemplu pentru  reglarea volumului sau a  intensității unei 

anumite culori. 

9. caseta de previzualizare – prezintă o imagine care reflectă opțiunile selectate. 

10. ?  –  in  colțul  din  dreapta  sus  al  unei  casete  de  dialog  ofera  asistență  în  privința  casetei 

respective de dialog. 

11. X – buton de inchidere – închide caseta de dialog fără executarea comenzii.  

   

Figura 12. Casete de dialog  

 

 

   

12

Organizarea ierarhică şi  arborescentă a fişierelor şi directoarelor 

 

Informațiile sunt grupate în fişiere ∼ files, ce pot conține date, imagini şi/sau programe şi 

module  de  programe.  Fişierul  reprezintă  unitatea  de  bază  a  stocării  datelor  pe  calculator. 

Fişierele sunt organizate logic în dosare ∼ directoare ∼ folders. Directoarele pot conține la rândul 

lor alte sub‐directoare sau alte fişiere.   Directoarele sunt stocate la rândul  lor pe discuri sau pe 

volume, cum ar fi hard‐ disk‐uri, CD‐uri, DVD‐uri, unități USB, servere de rețea. Organizarea este 

ierarhică şi  arborescentă. 

  Windows crează câteva dosare de sistem pentru a‐şi stoca propriile fişiere şi parametri, 

în rest arborele de directoare şi fişiere poate fi creat de fiecare utilizator.  

 

Figura 13. Organizarea ierarhică şi  arborescentă a fişierelor şi directoarelor 

Pentru a accesa un document se poate: 

‐ să se introducă toată calea (path) de exemplu: 

 My Computer\D:\Dalia\ BP‐Res\dsm\curs‐info\curs‐info‐2008\ SOFTWARE‐curs2.ppt 

‐ prin intermediul interfeței grafice care permite utilizatorului să navigheze prin aplicații fără 

să se introducă toată calea, după cum se poate observa din figura 13.  

Denumirea fişierelor 

O convenție mai veche a DOS‐ului cu privire  la numele  fişierelor se numeşte convenția 

8/3, adică numele propriu zis al  fişierului trebuia să conțină 8 caractere  iar extensia acestuia 3 

caractere. 

13

În WINDOWS, fişierele au două nume, numele propriu‐zis şi o extensie. Numele poate fi 

extins până la 256 de caractere. Extensia este foarte importantă deoarece aplicațiile moderne au 

extensii proprii, de exemplu pentru EXCEL extensia este xls şi pentru WORD este doc. Cele două 

nume  sunt  separate  printr‐un  punct. Windows  asociază  în mod  automat  anumite  extensii  cu 

anumite programe.  

Extensiile  exe,  com,  bat  sunt  extensii  ale  unor  fişiere  executabile  (programe  care  se 

lansează în execuție).  

Extensii asociate cu programe 

.avi  video pentru Windows 

.bmp  grafică tip bitmap 

.cda  compact disc audio 

.dbf  baza de date 

.htm  pagini web 

.jpg  grafică tip bitmap 

.mp3  fişier de muzică MP3 

.txt  text simplu 

.pdf  fişier Adobe Acrobat 

Fişiere de programe 

.com  tip de program “executabil” 

.exe  fişier principal de program pentru o aplicație 

.sys  fişiere sistem create de Windows 

.dat  date speciale utilizate chiar de program 

Tabel 1. Extensii uzuale de fişiere 

În  căutarea  diferitelor  fişiere  există  două  semne,  <?>  şi  <*>,  cu  rol  important  în 

denumirea şi găsirea fişierului: 

 <?> în numele sau extensia fişierului, poate înlocui un singur caracter oriunde este pus. 

Exemplu: test?.??? afişează toate fişierele care au denumirea test urmată de singur caracter şi 

care au orice extensie. 

<*>  înlocuieşte  în nume  şi  în extensie oricâte caractere  începând cu poziția din care este pus. 

Exemplu: *.* afişează toate fişierele dintr‐un director, *. txt afişează toate fişierele cu extensia 

txt.  

14

Există o serie de caractere interzise în denumirea fişierelor, după cum se poate observa 

şi în tabelul 2.  

\  Diagonală la stânga 

/  Diagonală la dreapta 

:  Două puncte 

*  Asterisc 

¿  Semnul întrebării 

< >  Paranteze unghiulare 

|  Bară  

Tabel 2. Caractere interzise în denumirea fişierelor 

 

Operații generale cu fişiere 

Indiferent de aplicația rulată, există mai multe comenzi  specifice fişierelor, printre care, 

crearea unui fişier, deschiderea, listarea, salvarea şi închiderea.  

Meniul File, prezent  în  toate aplicațiile Windows, conține comenzi  tipice pentru  fişier, 

cum ar fi:  

New ‐  crearea unui fişier nou,  

Open ‐ deschiderea unui fişier existent,  

Close ‐ închiderea unui fişier, 

Save  ‐ salvarea frecventă vă asigură că nu veți pierde modificările realizate in fişierul activ,  

Save As – când se salvează prima dată un fişier,  în caseta de dialog Save As se va specifica 

numele  fişierului  şi  locația. Dacă se doreşte schimbarea numelui sau a  locației  fişierului se 

apelează din nou caseta de dialog Save As pentru a crea o copie a fişierului original,  

Print  –  listarea  fişierului  respectiv,    în  caseta  de  dialog  Print  se  vor  specifica  tipul  de 

imprimantă, numărul de exemplare, porțiunea din fişier ce se doreşte a fi listată.  

Meniul Edit, prezent  în toate aplicațiile Windows, poate conține multe comenzi dar va 

avea întotdeauna şi comenzile Cut, Copy, Paste:  

Copy ‐ copierea entității selectate în Clipboard,  care aparține RAM – ului,  

Cut ‐ mutarea entității selectate în Clipboard,  

Paste – a doua parte a mutării sau copierii unui element din fişierul inițial în noua locație. 

   

15

Căutarea fişierelor 

  În Windows se găseşte un  instrument  important pentru căutarea  fişierelor, Search, ce 

poate  fi  accesat direct din meniul  Start.  La  apelarea  sistemului  de  căutare,  se  va deschide o 

casetă de dialog unde se poate preciza tipul de fişier căutat, o parte din numele său, sau când a 

fost creat, locația, un anumit disc, etc.  

 

Figura 14. Căutarea fişierelor 

 

Lucrul cu directoare 

  Windows‐ul conține câteva directoare şi sub‐directoare pentru fişiere (My Documents, 

My  Computer),  dar  la  acestea  se  pot  adăuga  oricât  de multe  aveți  nevoie  pentru  a  păstra 

fişierele cât mai bine organizate şi cât mai simplu de gestionat, funcție de necesitățile fiecăruia.  

Se pot crea directoare şi respectiv sub‐directoare oriunde, pe Desktop, în unitatea de disc C sau 

în alte directoare.  

Windows  Explorer  reprezintă  un  instrument  foarte  util  în  lucrul  cu  fişiere  şi  dosare. 

Deseori  pot  fi  observate mai  multe  “fațete”  ale  programului Windows  Explorer,  funcție  de 

parametrii  şi  filtrele  selectate pentru un  anumit dosar. Dosarele  sunt prestabilite pentru  a‐şi 

afişa conținutul  într‐un anumit mod, pot fi observate diferite casete, pictograme care se reduc 

sau se regrupează.  

Fereastra Windows Explorer cuprinde mai multe elemente, după cum se poate observa 

şi din figura 15, astfel: 

Butoane Back şi Forward – derulează înainte şi înapoi locurile vizitate anterior; 

Bara de adrese – afişează sau schimbă locația curentă; 

Caseta Search – găseşte fişiere în dosarul curent sau în subdirectoarele acestuia; 

16

Bara de meniuri – afişează meniurile clasice pentru dosare; 

Bara de instrumente – afişează cele mai uzuale comenzi; 

Titluri de coloane – determină ce informații sunt afişate în modul de afişare Details, 

Panou de navigare – permite deplasarea direct la directorul cu fişierele căutate; 

Lista  dosarelor  –  face  parte  din  panoul  de  navigare,  afişează  dosarele  într‐o  structură 

arborescentă; 

  Lista fişierelor – afişează conținutul dosarelor sau fişierelor selectate; 

Panoul Preview – afişează conținutul fişierului selectat; 

Panoul Details – afişează detalii despre ceea ce este selectat, permite adăugarea de detalii 

sau editarea; 

Bara de stare – afişează parametri şi date statistice despre selecție.  

 

Figura 15. Fereastra Windows Explorer 

  Toate directoarele au un meniu comun şi un mod similar de comportament în Windows. 

Ca majoritatea  programelor,  directoarele  au  o  serie  de meniuri  cum  ar  fi,  File,  Edit,  View, 

Favorites, Help.  

  Meniul File poate fi utilizat pentru a crea un director nou, sau o scurtătură, ori pentru a 

şterge sau a redenumi un director.  

  Meniul Edit poate fi utilizat pentru a copia, tăia, muta un director/sub‐director dintr‐un 

anumit director în altul.  

17

  Meniul View afectează modul în care vor fi afişate directoarele, sub‐directoarele şi chiar 

fişierele  pe  care  le  conțin  acestea. Majoritatea  opțiunilor,  Tiles,  Icons,  List, Details,  se  aplică 

oricărui tip de director/fişier. 

 

Figura 16. Meniul View 

  Opțiunea Tiles este similară cu pictogramele obişnuite, dar pictogramele sunt mai mari 

şi oferă mai multe informații, de exemplu mărimea fişierului şi programul folosit la crearea sa. 

   

Figura 17. Meniul View – a. Opțiunea Tiles, b. Opțiunea List 

  Opțiunea Icons arată o imagine care reprezintă directorul/fişierul şi numele acestuia. 

Opțiunea List prezintă o enumerare a directoarelor şi fişierelor. 

Opțiunea  Details  oferă  cele  mai  multe  informații  şi  permite  sortarea  rapidă  a 

directoarelor şi fişierelor după criteriul şi ordinea aleasă. Directoarele şi fişierele apar listate pe 

coloanele  Name,  Size,  Type,  Date Modified.  Executând  clic  în  partea  de  sus  a  unei  coloane, 

directoarele şi fişierele din listă vor fi sortate conform criteriului respectiv.  

18

Dacă se execută clic pe Arrange Icons by, opțiunile sunt: Name‐sortare alfabetică, Size‐ 

sortare după mărimea  fişierului, Type‐ sortare după tipul fişierului, Date – sortare după data şi 

ora la care au fost modificate sau create.  

   

Figura 18. Meniul View – Arrange Icons by a. Name, b. Date 

 

Comunicațiile  între  aplicații  

Memoria Office Clipboard este disponibilă din orice program Office şi poate conține până la 

24 de elemente de  informație  copiată  ce pot  fi  lipite  separat  sau  împreună  într‐o nouă  locație. 

Când se taie sau se copiază informații programul Office le colectează în memoria Office Clipboard, 

de unde apoi se pot lipi rapid. La lipirea unui element, sub el va apărea butonul Paste Options, care 

conține opțiuni ce stabilesc modul cum vor fi lipite  informațiile.  

Un rol important în comunicațiile dintre aplicații îl au operațiunile Cut/Copy şi Paste care se 

realizează prin intermediul memoriei RAM, care este o memorie tampon ‐ Buffer. Dacă asupra unui 

text  selectat  dintr‐un  document  se  execută  operațiunea  Copy/Cut  acesta  este  copiat/mutat  în 

Clipboard  şi  rămâne  în Clipboard până  la următoarea operațiune Copy/Cut. Textul din Clipboard 

poate fi ″lipit″ cu ajutorul operațiunii Paste în oricâte alte documente doreşte utilizatorul. 

 

Figura 19. Office Clipboard 

19

Aplicația corespunzătoare documentului din care a fost copiat/mutat textul se numeşte 

″aplicație  Server″  iar  aplicația  corespunzătoare  documentului  în  care  a  fost  ″lipit″    textul  se 

numeşte ″aplicație  Client ″. 

Dacă de exemplu utilizatorul a copiat un desen din aplicația Paint  în aplicația Word  şi 

doreşte  să  îl modifice  fără  a‐l  copia  din  nou  în  Paint  efectuează  double  –  click  pe  desen  şi 

aplicația Paint (care este în acest caz aplicația Server), aduce o bară de meniuri din Paint în Word 

(care este în acest caz aplicația Client). 

De obicei la închiderea aplicației respective informațiile din Clipboard se şterg deoarece 

Clipboard – ul aparține RAM – ului, o memorie volatilă, dar se pot păstra dacă utilizatorul alege 

opțiunea ”Yes” din caseta de dialog prin  intermediul căreia calculatorul  îl  întreabă pe utilizator 

dacă doreşte sau nu să salveze informațiile conținute în Clipboard la momentul respectiv.  

 

Control Panel 

 

Panoul de control ∼ Control Panel  reprezintă un  instrument de gestionare a sistemului de 

operare Windows Vista de către utilizator. Panoul de control pune  la dispoziția utilizatorului o 

serie de  instrumente  care permit  stabilirea modului  cum  arată  şi  cum  funcționează diferitele 

componente ale sistemului de operare.  

Control Panel poate fi accesat direct din meniul Start. La deschiderea ferestrei Control Panel 

se  observă  împărțirea  pe  categorii,  în  varianta  Control  Panel  Home;  prin  selectarea  unei 

categorii,  se  deschide  o  listă  de  sarcini  ce  pot  fi  realizate  şi  una  sau mai multe  pictograme 

înrudite, , cu diferite opțiuni de configurare, ce pot fi ulterior selectate, figura 20.  

   

Figura 20. Control Panel Home 

Pentru a avea acces  la toate opțiunile din Control Panel se poate comuta pe modul de afişare 

classic.  

20

 

Figura 21. Control Panel Classic View 

Pictograme şi opțiuni din Control Panel 

1. Adăugare de noi componente hardware ∼ Add Hardware; 

2. Instrumente  cu  caracter  administrative  ∼ Adminstrative  Tools,  Computer  Management, 

Performance diagnostic; 

3. Aplicația  AutoPlay  –  alegerea  programului  care  deschide  în mod  prestabilit  fişiere  de  tip 

audio, video; 

4. Backup and Restore Center – realizarea copiilor de siguranță ale datelor din calculator (ce pot 

fi folosite în caz de defectare a calculatorului) şi recuperarea datelor, figura 22. 

 

Figura 22. Backup and Restore Center 

Aplicația Backup and Restore Center cuprinde două secțiuni principale: 

21

a. Realizarea unei copii de siguranță a fişierelor, dosarelor selectate sau varianta complete PC, 

pentru a crea o copie de siguranță a  întregului hard‐disc. Se selectează şi locația unde să se 

realizeze copiile de siguranță precum şi frecvența de realizare a copiilor.  

b. Restaurarea  de  date  sau  fişiere  pierdute  cu  ajutorul  copiilor  de  siguranță.  Se  selectează 

butonul Restore Files şi din aplicația Restore Wizard se poate alege restaurarea fişierelor de 

la  ultima  copie  de  siguranță.  În  caz  de  nevoie  se  poate  face  şi  o  restaurare  completă  cu 

ajutorul  Restore  Computer,  dacă  a  fost  creată  o  copie  a  tuturor  datelor  din  calculator  cu 

opțiunea  CompletePC  Backup.  Acest  proces  reformatează  complet  discurile  şi  suprascrie 

toate datele existente în calculator. 

5. BitLocker Drive  Encryption  reprezintă  o  soluție  hardware  şi  este  o  caracteristică  nouă    de 

securitate ce permite criptarea datelor de pe o unitate, astfel încât nimeni să nu aibă acces la 

date, chiar dacă ar folosi programe de decodare (spargere) a parolelor, foarte  important  în 

cazul stocării unor date strict confidențiale. 

Foloseşte  tehnologia  Trusted  Platform Module  (TPM),  pentru  a  proteja  datele  utillizatorilor, 

pentru a preveni accesul neautorizat la calculator, chiar în cazul pierderii sau furtului. TPM este 

un  microcip  instalat  pe  placa  de  bază  a  calculatorului  şi  stochează  chei,  parole,  certificate 

digitale. 

Prin  folosirea  BitLocker  Drive  Encryption  se  criptează  întregul  volum Windows,  iar  cheia  de 

criptare este îndepărtată şi stocată în TPM.  

6. Color Management –  reglarea parametrilor de culoare pentru placa grafică, crearea unor 

profiluri. 

7. Data şi ora ∼ Date and Time – setarea parametrilor oră şi dată calendaristică, figura 23. 

 

Figura 23. Setarea parametrilor oră şi dată calendaristică 

22

8. Programe  prestabilite  ∼  Default  Programs  –  stabilirea  acțiunilor  prestabilite  pentru 

programe, anumite tipuri de fişiere, parametri de redare automată. 

9. Device  Manager  –  pornirea  şi  oprirea  cu  uşurință  a  anumitor  dispozitive,  depanarea, 

îndepărtarea unor componente hardware. 

10. Ease  of  Access  –  facilități  pentru  accesul  la  calculator  –  suport  pentru  configurarea 

caracteristicilor de accesibilitate mai ales pentru persoane cu anumite handicapuri,  figura 

24. 

Magnifier  –  activează  o  lupă  pe  ecran,  obiectele  vor  fi  mărite  corespunzător 

parametrilor aleşi. 

Narrator – textul din casetele de dialog citit cu voce tare în boxe. 

On screen Keyboard – activează o mică tastatură pe ecran ce poate fi folosită cu ajutorul 

mouse‐ului. 

High Contrast – contrast ridicat – activează contrastul înalt la display. 

 

Figura 24. Facilități pentru accesul la calculator 

11. Opțiuni pentru directoare – Folder Options‐ se poate stabili aspectul directoarelor.    

12. Fonturi – Fonts – conține toate fonturile pe care le poate folosi calculatorul; se pot adăuga 

sau şterge fonturi; cu dublu clic se pot afla amănunte despre fontul respectiv precum şi o 

previzualizare a acestuia, figura 25. 

23

 

Figura 25. Fonturi 

13. Parental  Controls  –  program  specializat  care  permite  părinților  impunerea  restricțiilor  şi 

elementelor de control asupra conturilor de utilizator ale copiilor.  

Aplicația Parental Controls poate fi asociată fiecărui cont de utilizator. Fiecare copil poate avea 

propriul cont de utilizator, cu configurații şi setări speciale, astfel încât poate fi limitat accesul la 

internet,  poate  fi  limitat  intervalul  de  timp  pentru  folosirea  calculatorului  şi  pot  fi  limitate 

jocurile şi programele.  

 

Figura 26. Aplicația Parental Controls 

14. Taskbar  and  Start Menu  (Bara  de  sarcini  şi Meniul  Start)  –  opțiuni  pentru  configurarea 

acestor instrumente, figura 4. 

15. User Accounts – Conturi de utilizatori 

Windows  Vista  este  conceput  ca  un  calculator  multiutilizator,  fiecare  utilizator  având 

propriul  său  cont  şi  păstrând  parametri,  dosare,  fişiere    separate.  La  instalarea  sistemului 

Windows Vista se crează două conturi implicite, administrator şi musafir, guest, figura 27.  

24

Contul administrator deține controlul asupra calculatorului, nu poate fi şters sau dezactivat, 

administratorul poate realiza orice modificări  se impun.  

Contul guest este furnizat pentru utilizatorii care nu au un cont de utilizator pe calculatorul 

respectiv, nu necesită parolă şi nici nu poate realiza modificări pe calculator. Este dezactivat  în 

mod implicit dar poate fi activat în caz de nevoie.  

 

Figura 27. Conturi de administrator şi de musafir 

Se pot crea şi configura şi alte conturi de utilizator, tip standard, utilizatorul poate modifica 

datele personale aferente, poate modifica, crea sau şterge propria parolă, dar nu poate şterge 

programe  sau  componente  hardware.  Pentru  a  păstra  caracterul  confidențial  al  informațiilor 

utilizatorului  individual,  conturile  de  utilizator  trebuie  să  primească  o  parolă.  Parolele  oferă 

securitate şi împiedică accesul persoanelor neautorizate.  

 

Figura 28. Gestionarea conturilor de utilizatori 

   

înde

scan

Win

cent

com

poat

dete

driv

e

s

i

s

a

Gest

 

Dispozitivel

eplini o anum

nner,  imprim

dows‐ul  folo

trale de prel

Driver‐ul  d

municarea înt

Sistemul de

te  detecta 

ectează  auto

er‐ul corespu

Dispozitivel

externe  ‐  co

spatele calcu

nterne  ‐  con

siguranță  – 

acceleratoare

tionarea driv

le  hardware

mită sarcină.

mantă,  apar

oseşte  terme

ucrare (UCP)

de  dispozitiv

tre dispozitiv

e operare W

şi  instala  au

omat  noul  d

unzător în ba

le hardware 

onectate  la 

latorului; 

nectate  în  in

montate  p

e grafice, mo

verelor de d

e  sunt  dispo

 Tot ce este 

rate  foto,  p

enul de hard

), plăcii de ba

Figura 

v  este  un 

v şi SO. Fieca

Windows Vista

utomat  maj

dispozitiv  ha

aza de date, 

pot fi: 

calculator  p

nteriorul  car

e  rafturi  st

odem intern 

ispozitiv  

 

Hardwar

ozitive  fizice 

conectat la 

playere  sunt

dware pentr

ază şi memo

29. Dispozitiv

soft  ce  co

re dispozitiv

a (WV) are o

oritatea  dis

ardware,  apa

îl instalează 

rin  intermed

casei PC: un

tivuite,  loca

– plăci cone

re 

utilizate  de

PC, monitor

t  denumite 

ru dispozitive

riei (ROM, R

ve hardware

ontrolează  u

v hardware a

o bază de da

pozitivelor, 

are  un mes

şi alocă resu

diul  porturil

nități de CD,

şuri,  şi  plăc

ctate în slotu

e  sistemul  d

r, mouse, tas

colectiv,  ha

e periferice,

RAM). 

 

un  anumit 

re propriul s

ate vastă cu

tehnologia 

aj  în  Notific

urse pentru d

lor,  pe  pano

 DVD, disch

ci  de  sunet

uri de extens

e  operare  p

statură, hard

ardware,  fig

 cu excepția

dispozitiv, 

său driver.  

 drivere, ast

Plug  and  P

cation  Area, 

dispozitiv.  

oul  din  fața 

etă, bandă, 

t,  adaptoare

sie pe placa 

25

pentru  a 

d‐discuri, 

gura  29. 

a unității 

mediază 

tfel  încât 

Play.  WV 

găseşte 

sau  din 

copii de 

e  video, 

de bază. 

26

După  instalarea  dispozitivelor  hardware,  acestea  pot  fi  controlate  cu  ajutorul  aplicației 

Device Manager.  

Device Manager  este un  instrument performant  ce permite  inspectarea,  gestionarea  şi 

depanarea  driverelor  pentru  dispozitive  hardware  deja  instalate.  Fereastra  Device Manager  

prezintă  o  interfață  similară  cu  Explorer,  figura  30;  sunt  enumerate  categorii  de  dispozitive 

hardware, ce pot fi expandate şi se observă dispozitivele conectate. 

 Figura 30. Device Manager 

Se pot afla proprietățile unui dispozitiv; executând un clic dreapta pe numele dispozitivului 

respectiv, va apărea o fereastra cu proprietăți şi mai mult rubrici, după cum se poate observa şi 

din figura 31: 

General – nume, tip, locația fizică, starea dispozitivului; 

Advanced – proprietăți specific; 

Driver – informații despre driver‐ul instalat curent, actualizări∼Update sau 

dezinstalare∼Uninstall; 

Resources – se specifică ce resurse ale calculatorului utilizează dispozitivul. 

27

   

Figura 31. Proprietățile unui dispozitiv hardware 

Schema generală a unui microsistem (µS) este prezentată in figura 32.  

 Figura 32. Arhitectura microsistemelor 

În afara unității centrale, realizată cu µP, se observă unități de memorie şi  interfețe de 

intrare/ieşire  care  permit  accesul  dispozitivelor  input/output  (I/O)  la  µS.  Comunicarea  între 

componentele µS se realizează pe magistrale (bus‐uri). Acestea la rândul lor pot fi: 

‐ magistrale de date (DATA – BUS), 

‐ magistrale de adrese (ADDRESS – BUS), 

‐ magistrale de comenzi (CONTROL – BUS). 

Capacitatea  unei magistrale  depinde  de  numărul  de  biți  pe  care‐i  poate  prelucra/transmite 

simultan. 

Unitatea  centrală  reprezintă  “inima”  calculatorului  şi  cuprinde  următoarele 

componente: 

1. procesorul sau CPU (central processing unit – unitatea centrală de procesare), 

28

2. cipurile de memorie (RAM), 

3. hard disc‐ul pentru păstrarea datelor şi a programelor, 

4. unitatea floppy‐disc care permite stocarea datelor pe dischetă,  

5. unitatea  optică, 

6. modem‐ul care conectează calculatorul la Internet; 

7. placa de rețea care asigură conectarea cu viteză mare la Internet sau la o rețea locală, 

8. sloturi de extensie sau porturile care permit conectarea echipamentelor suplimentare. 

Cu excepția dispozitivelor periferice, există trei componente  importante care fac un PC 

să se deosebească de altul: procesorul (CPU), memoria şi  hard disc‐ul. 

1. Procesorul sau CPU 

Procesorul  –  “creierul”  calculatorului.  Procesorul  este  componenta  care  execută 

principalele acțiuni de  calcul. El  se află pe placa de bază a  calculatorului  (numită  şi  “placă de 

sistem”) alături de alte cipuri. Nu este foarte mare, dar când se discută despre calculator, el este 

chintesența. Restul componentelor reprezintă doar o modalitate de a prelua şi a transmite date 

la cipul respectiv. 

Activitățile  µP  sunt  ciclice:  procesorul  analizeaza  o  instrucțiune,  duce  la  îndeplinire 

operația cerută, preia următoarea instrucțiune, etc.  

  Instrucțiunile se realizează pe frecvența ceasului (clock):  0

1T

=ν  

Timpul  de  execuție  al  unei  instrucțiuni,  după  cum  se  poate  observa  şi  din  figura  33, 

poate fi descompus în: 

- etapa de aducere a instrucțiunii, citirea instrucțiunii din memorie, 

- etapa de execuție a instrucțiunii, necesită un timp mai lung sau mai scurt, în funcție de 

complexitatea instrucțiunii.  

 

Figura 33. Timpul de execuție al unei instrucțiuni 

29

Pentru aceasta, CPU primeşte impulsuri de ceas. Formarea semnalelor de timp porneşte 

de la oscilațiile generate de un oscilator de ordinul MHz sau GHz (Hertz – cicluri pe secundă). De 

exemplu, frecvența ceasului intern de 600MHz înseamnă că procesorul poate să opereze până la 

600  de milioane  de  cicluri  pe  secundă.  Frecvența  ceasului  intern  este  unul  din  factorii  care 

influențează performanțele PC.  

Dacă  PC‐ul  are  un  procesor  bazat  pe  tehnologia  Intel,  înseamna  că  este  “compatibil 

IBM”. În primele calculatoare IBM, procesoarele erau numite cipuri 8088. După aceea, versiunile 

mai puternice au fost numite în ordine, 80286, 80386, 80486, ulterior prescurtate la 386 şi 486. 

Următorul cip Intel după 486 nu a mai avut un număr, ci un nume: Pentium. Cel care i‐a urmat s‐

a numit Pentium II, Pentium III şi respectiv Pentium 4.  

Alt  factor  care  influențează  viteza  calculatorului  este  existența  sau  nu,  a memoriei 

cache. Aceasta este o memorie rapidă aflată pe placa de bază sau încorporată în procesor, care 

rulează mult mai rapid decât memoria obişnuită a calculatorului.   

Memoria  

Memoria calculatorului desemnează modul fizic de stocare a datelor pe cipul electronic. 

Funcțiile memoriei sunt păstrarea şi prelucrarea datelor. 

MEM

ORIA 

internă 

electron

ică 

ROM

Read Only 

Memory 

 memorare  numai cu citire de date  

 fixă, nevolatilă 

transferul de date unidirecțional 

RAM

Random Acces 

Memory 

memorare cu citire şi scriere de date 

 volatilă 

transferul de date bidirecțional 

externă 

magne

tică  benzi magnetice

discuri magnetice  flexibile

dure

Tabel 2. Clasificarea şi caracteristicile unei memorii 

Caracteristicile mai importante ale unei memorii sunt: 

Geometria  sau modul  de  organizare  a memoriei  reprezentat  de  lungimea  unui  cuvânt  şi 

numărul de cuvinte memorate. 

Capacitatea memoriei ‐ reprezentând numărul total de biți ce pot fi memorați; se exprimă în 

general în multipli de 1k = 1024 de biți. 

Timpul de  acces la memorie ‐ reprezentând timpul necesar pentru citirea sau scrierea unor 

30

informații în memorie; se exprimă în [µs] sau [ns]  

Puterea  consumată  ‐ pentru  caracterizarea din  acest punct de  vedere  a unei memorii,  se 

foloseşte  puterea  consumată  raportată  la  un  bit  de  informație,  respectiv  raportul  dintre 

puterea totală consumată de circuit şi capacitatea acestuia; se măsoară în [µw/bit]. 

Volatilitatea ‐ o memorie este volatilă dacă  informația  înscrisă se pierde  în timp; pierderea 

informației  se  poate  datora  fie  modului  de  stocare  a  acesteia  (memoriei  dinamice)  fie 

datorită dispariției tensiunilor de alimentare ale circuitului. 

Memoria  RAM∼random  access  memory,  cu  acces  aleatoriu  a  calculatorului  conține 

programele şi datele pe care le aveți deschise current. Cu cât aveți mai multă memorie, cu atât 

puteți ține deschise simultan mai multe fişiere şi programe.  

Mai multă memorie face ca PC‐ul să ruleze mai rapid. Multe programe pot  funcționa cu 

un  volum  limitat  de RAM,  pastrând  în memorie  numai  părțile  frecvent  utilizate. Atunci  când 

doriți o parte mai rar folosită, programul trebuie să se oprească şi să încarce datele de pe hard 

disc,  ceea  ce  durează  puțin. Dacă  există mai multă memorie,  calculatorul  poate  încărca mai 

multe date simultan, astfel că le aveți la dispoziție când vă sunt necesare.  

Unități de măsură pentru memorie 

Datele calculatoarelor sunt măsurate  în unități speciale, numite biți  şi octeți. Termenii 

aceştia sunt utilizați pentru a descrie mărimea fişierelor, memoriei şi hard disc‐urilor, ca şi viteza 

de transfer a datelor.  

Bitul, prescurtat b, unitatea cea mai mică, este o optime de octet, (0 şi 1). 

Octetul, următoarea unitate de măsură, este formată din opt biți. Este nevoie de opt biți pentru 

a stoca un singur caracter, de exemplu cifra 2 sau litera G, astfel încât cuvântul an este lung de 

doi octeți. Prescurtarea pentru octet este Byte.  

Kilooctetul  (kB)  este  de  aproximativ  1000  de  octeți,  mai  exact  1024  (210),  şi  reprezintă 

echivalentul unei pagini de text la două rânduri. 

Megaoctetul (MB) este puțin mai mult de 1 milion de octeți (1 048 576) şi poate conține cam tot 

atât text cât un roman mediu.  

Gigaoctetul este peste un miliard de octeți  (1 073 741 824) sau 1024 MB. 

Unitate de măsură/simbol Mărime

1 bit  0, 1

1 byte  8 biți

1 kilobyte  Kb 210 = 1024 byte

31

1 megabyte  Mb 1024 Kb ≈ 1milion byte

1 gigabyte  Gb 1024 Mb ≈ 1miliard byte

Tabel 3. Unități de măsură pentru memorie 

Memoria magnetică 

Memoria magnetică (externă) este constituită din benzi magnetice şi discuri magnetice.  

Banda  magnetică  are  o  viteză  scăzută,  este  lentă,  permite  un  acces  secvențial  la 

informații, se foloseşte pentru stocarea şi arhivarea de  informații, pentru realizarea copiilor de 

siguranță pe timp îndelungat.   

De regulă, memoria externă a unui PC este compusă din două unități de disc: 

a) flexibil (floppy – disc) – de dimensiune 3.5”, cu o memorie de 1.44Mb. 

b) fix (hard‐disc) – capacitatea de stocare poate ajunge la câteva sute Gb.  

Înregistrarea  pe  aceste  discuri  se  poate  face  în  diverse  forme  standardizate,  după 

numărul de fețe folosite la înregistrare, numărul de piste şi numărul de sectoare.  

Discurile sunt  împărțite în piste şi sectoare, de regulă fiecare sector are capacitatea de 

512B.  Pistele  pe  care  se  înregistrează  informația  sunt  cercuri  concentrice.  Fiecare  pistă  este 

divizată într‐un  număr dat de sectoare, figura 34.  

Pe discurile magnetice se poate accesa orice informație la orice moment dat. 

 

Figura 34. Structura discurilor magnetice 

Mişcarea  de  rotație  a  discului  este  combinată  cu mişcarea  de  translație  a  capului  de 

citire/scriere,  deci  se  poate  accesa  oricând  orice  sector  al  oricărei  piste.  După  un  număr  de 

folosiri discul se fragmentează, deci devine mai  lent şi de aceea se obişnuieşte defragmentarea 

periodică a acestora.  

Hard disc‐ul este  locul unde  calculatorul păstrează  toate programele  şi  toate  fişierele 

create,  asemeni  unei  cartoteci.  Spre  deosebire  de memoria  RAM,  hard  disc‐urile  păstrează 

informațiile  şi  când  calculatorul  este  închis,  acestea  fiind  înregistrate  fizic  pe  suprafața 

32

magnetică a discului. Hard disc‐urile sunt măsurate prin cantitatea de date pe care le stochează, 

exprimată in gigaocteți.  

Un hard‐disc este  format de obicei din mai multe discuri  rotunde,  fiecare prevăzut  cu 

două  capete  de  citire/scriere,  câte  unul  pe  fiecare  față,  deci  se  pot  citi  simultan mai multe 

sectoare. Toate aceste capete sunt conectate la un singur braț de acționare, astfel încât să nu se 

poată mişca  independent. Fiecare disc are acelaşi număr de piste, şi acelaşi număr de sectoare 

pe pistă. Pistele egal depărtate de centru de pe toate discurile formează cilindrii. 

 

Figura 35.  Hard disc 

Hard – disc‐ul este o  suprafață de  stocare uriaşă, de aceea este esențială menținerea 

discului  într‐o  formă optimă. Când  se  încarcă un  fişier  sau  se deschide un program, Windows 

Vista accesează hard‐discul pentru a culege informațiile respective. Dar sistemul de operare nu 

poate stoca informații decât pe un hard‐disc partiționat şi formatat.  

Gestionarea hard‐disc‐urilor 

Partiționarea  este  un  proces  care  divide  logic  discul  în  segmente  diferite,  ce  pot  fi 

gestionate independent.  

Formatarea este un proces care divide logic discul în secțiuni, astfel încât informațiile să 

poată fi stocate pe disc în mod organizat. Windows Vista foloseşte un sistem de fişiere pentru o 

organiza datele, astfel încât acestea să poată fi înregistrate şi regăsite cu uşurință.  

Pentru  a  vedea  proprietățile  hard‐discurilor  se  poate  deschide  fereastra  Computer 

Management, figura 36, din rubrica Administrative Tools din Control Panel. Se observă volumele 

(C, D), tipurile de partiții (primare, extinse), sistemul de fişiere (NTFS), starea partițiilor (healthy), 

capacitatea  lor  (31.12  respectiv 80.67GB) precum  şi  spațiul  liber pentru  fiecare  volum  (22.68 

respectiv 60.85GB). 

33

 

Figura 36.  Computer Management 

  Windows Vista include un utilitar pentru defragmentarea discului, Disk Defragmenter, ce 

poate fi accesat din rubrica Tools. Fragmentarea este o componentă normală a utilizării unui disc, 

se produce la nivelul sitemului de fişiere. Prin formatare, discul este divizat în sectoare şi clustere 

logice,  discul  se  transformă  într‐o  grilă,  pentru  a  permite  stocarea  blocurilor  de  date.  Grila 

permite sistemului de operare să rețină locația de stocare a blocurilor de date. Sistemul de fişiere 

fiind instalat, Windows Vista poate citi date de pe hard‐disc şi respectiv poate scrie date pe hard‐

disc. 

În general datele sunt stocate pe disc într‐o manieră contiguă. Pe măsură ce sunt salvate, 

editate sau şterse diferite fişiere, modificările produse sunt mutate în blocuri de stocare pe disc 

disponibile,  dar  necontigue,  fişierele  devin  fragmentate,  nu mai  sunt  stocate  într‐o manieră 

continuă. Discurile  puternic  fragmentate  pot  determina  ca  sistemul  de  operare  să  ruleze mai 

încet.  

Utilitarul Disk Defragmenter preia datele de pe hard‐disc şi le reorganizează, ordonându‐le 

pe cât posibil contiguu.  

Prin formatarea unui disc, toate informațiile de pe discul respectiv sunt şterse şi se crează 

un nou sistem de fişiere. Datele stocate pe disc sunt pierdute, deci este absolut necesar ca mai 

întâi să se realizeze o copie de siguranță, în condițiile când este şi posibil acest lucru.  

Funcție de necesitățile de stocare, hard‐disc‐ul poate fi divizat în mai multe volume logice. 

Volumul reprezintă o porțiune de hard‐disc şi se comportă ca un disc separat.  

După ce se crează o partiție, sau un nou volum pe disc, i se alocă o cantitate de spațiu în 

MB,  i se atribuie o literă de unitate şi se formatează.  

34

Funcție de numărul de hard‐disc‐uri  şi capacitățile  lor de stocare, se pot crea mai multe 

partiții pe disc pentru  a  separa  fişierele, petru  a  separa dosarele utilizatorilor de  sistemul de 

operare. 

 

Gestionarea sarcinilor 

Task Manager este un instrument util din WV, care afişează programele în curs de 

rulare, procese de fundal, statistici privind performanțele, activitatea rețelei, informații despre 

utilizator, şi poate închide programele cu comportament eronat, figura 37.  

Prin executarea combinației Ctrl + Alt+ Del se dechide utilitarul Task Manager, cu 

următoarele rubruci: 

- Applications – o listă de aplicații şi starea fiecăreia, figura 37a; 

- Processes ‐ o listă a programelor care rulează pe calculator, cu numele utilizatorului şi 

memoria folosită de fiecare aplicație, figura 37b; 

 

Figura 37.  Task Manager – a.Applications; b. Processes 

 

- Performance – afişează grafice şi statistici privind performanțele sistemului, figura 37c; 

- Networking – afişează grafice şi informații referitoare la tipurile de rețele şi starea acestora, 

figura 37d. 

 

35

 

Figura 37.  Task Manager – c.Performance; d. Networking. 

Windows  Vista  este  sistem  de  operare  complex,  astfel  încât,  ocazional,  pot  apărea 

probleme de performanță şi funcționare şi este foarte importantă cunoaşterea instrumentelor şi 

funcțiilor de optimizare. 

System  Information este un  instrument care  furnizează detalii despre toate categoriile 

de date din calculator şi poate fi util în rezolvarea unor probleme de sistem. Poate fi accesat din 

Accessories > System Tools > System Information.  

   

Figura 39.  System Information – a. deschiderea aplicației. b. System summary 

La deschiderea  ferestrei  System  Information,  se observă un  rezumat  al  sistemului,  cu 

sistemul de operare, procesor, memorie instalată.  

Categoria  resurse  hardware,  Hardware  Resource,  oferă  informații  complete  despre 

componentele hardware  instalate, starea de  funcționare si existența unor conflicte,  figura 40.  

36

Unele dispozitive hardware partajează anumite resurse ale calculatorului. Dacă există conflicte, 

apar mesaje de avertizare scrise cu galben, sau de eroare scrise cu roşu.   

Opțiunea    DMA  ∼  Direct  Access Memory,    indică  echipamentele  cu  acces  direct  la 

resursele  de  memorie.  Opțiunea Memory  prezintă  o  listă  a  resurselor  de  memorie  alocate 

fiecărui echipament. 

   

Figura 40.  System Information – a. Hardware resources b. Components 

Categoria  Componente∼Components  cuprinde  o  listă  a  componentelor  instalate  şi 

utilizate de  sistem: unitatea CD‐ROM, placa de  sunet, monitor, porturi de  infraroşu, modem, 

imprimante  şi drivere de tipărire, dispozitive USB  şi configurația  lor. Unele componente  includ 

submeniuri suplimentare. Dacă există probleme acestea vor apărea colorate în roşu sau galben, 

pentru a fi imediat identificate.