UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Metode si tehnici de cercetare in psihologie Anul I, Semestrul al II lea

Sinteza de curs

Lect. Univ. Drd. Lucian Tra

Not: Evaluarea se va face doar pe baza sintezei de curs

2

Cuprins Metoda, tehnica, instrument, procedeu de cercetare

Metoda

Clasificarea metodelor

Tehnica

Procedeul si instrumentul de cercetare

Etapele procesului de cercetare

Chestionarul (Metoda anchetei)

Structura chestionarului

Formatul chestionarului

Dimensiunea chestionarului

Coninutul i tipul ntrebrilor

Clasificarea chestionarelor

Interviul (Metoda anchetei)

Avantajele si dezavantajele interviului ca tehnica de cercetare

Tipuri de interviuri

Interviul clinic

Interviul de grup

Focus-grupul

Interviul cu copii

Interviul telefonic

Desfurarea si dinamica interviurilor

Metoda observatiei

Tipurile de observaie

Observaia nestructurat versus observaia structurat

Observaia extern versus observaia participativ

Observaia continu versus observaia eantionat

Reguli de observare

Experimentul

Conceptele de baz ale experimentului

3

Metoda, tehnica, instrument, procedeu de cercetare

Metoda este legata de explicatie si reprezinta un mijloc de descoperire a unui aspect

al adevarului si cauta sa raspunda la intrebari de tipul cum?. Ambiguitatea

termenului este data atat de diferentele de nivel la care se situeaza metodele in

cercetare, de amploarea explicatiilor pe care acestea le comporta, cat si de diversele

momente ale procesului de cercetare carora li se aplica.

In general, prin metoda de cercetare se nelege calea, itinerariul, sau programul dup

care se regleaz aciunile individuale i practice n vederea atingerii unui scop.

Metodele au un in principal un caracter instrumental i de actiune, dar si de informare

si interpretare, fiind ghidate atat de concepia general a cercettorului, cat si de

principiile teoretice de la care pornete si pe care-si fundamenteaza demersul de

cercetare.

Metoda (grec. methodos = cale, mijloc, mod de expunere) reprezint sistemul de

reguli i principii de cunoatere i de transformare a realitii obiective. n tiinele

socio-umane, termenul de metoda se folosete n accepiuni foarte variate, asociindu-

i-se cnd un sens prea larg (metoda statistic, metoda experimental), cnd unul prea

ngust (Chelcea, 2001). M.Grawitz (1972, apud Chelcea) remarca faptul c n tiinele

umane noiunea de metoda este ambigu utilizndu-se fie la singular (metoda

comparativ, etc.), fie la plural (metode de culegere a datelor, etc.).

Metoda este utilizata n funcie de o metodologie i presupune ,,nlnuirea ordonat a

mai multor tehnici (Friedman, 1961, apud Chelcea) care, la rndul lor, vor fi

operaionalizate n moduri de utilizare sau procedee aplicate instrumentelor concrete

de investigare. Spre explicitare, drumul de la teoretic la empiric sau traseul

operionalizrii este lmurit de S. Chelcea n urmtorul exemplu: ,,dac ancheta

reprezint o metod, chestionarul apare ca tehnic, modul de aplicare... prin

autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zis de ntrebri (chestionarul

tiprit) ca instrument de investigare. La fel am putea detalia i n ceea ce privete

metoda observaiei n cazul unei anchete de explorare: ca tehnic ar putea figura n

acest caz ,,observaia participativ, un procedeu pentru acest tip de observaie ar fi

4

modalitatea de nregistrare a datelor iar ca instrument de investigare ghidul de

observaie.

Clasificarea metodelor Exista foarte multe criterii dupa care metodele in stiintele umane au fost

clasificate.

Un prim criteriu ar fi cel temporal, J.C.Plano (1993, apud Chelcea) vorbete de

metode longitudinale sau ,,viziunea n lungime (biografia, studiul de caz, studiile

panel etc.) i metode transversale sau ,,viziunea n lime (observaia, ancheta,

testele etc).

Dac se cerceteaz, exemplific autorul, performanele academice ale unui

grup de studeni se poate recurge la metoda longitudinal, ceea ce presupune

cercetarea aceluiai grup pe toat durata colegiului sau facultii ori se poate folosi

metoda transversal ceea ce nseamn cercetarea simultan a mai multor grupuri

cte unul pentru fiecare an de studiu. Prin metoda longitudinal studiul se va termina

n civa ani n timp ce, prin metoda transversal, studiul se ncheie ntr-un singur an.

Dup criteriul funciei ndeplinite (I.Coanda, 1987) n procesul cercetrii putem

vorbi de:

a) metode de proiectare a cercetrii (eantionarea, operaionalizarea

conceptelor etc.);

b) metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea etc.);

c) metode de analiz i interpretare (scalarea, analiza factorial, comparaia,

analiza de coninut etc.).

Un alt criteriu ar fi cel al credibilitii datelor obinute n cercetare (V.Miftode,

1982). Din aceasta perspectiva se poate face distincia ntre metode principale i

metode secundare. Primele (observaia, experimentul, documentarea) ofer informaii

cu valoare de fapte i nlesnesc o cunoatere predominant sociologic iar secundele

(interviul, chestionarul, sondajul, tehnica scalelor, tehnica testelor, tehnica

sociometric) ofer informaii cu valoare de opinie i permit o cunoatere predominant

psihosociologic.

Metodele socioumane (si in special cele din sociologie) ar putea fi clasificate i dup

alte criterii: numrul unitilor sociale luate n studiu (metode statistice i metode

5

cazuistice), dup gradul de corelare i asociere n cercetare, dup gradul de implicare

a cercettorului n provocarea manifestrilor socialului etc.

Conform lui J.Plano, indiferent de varietatea tipurilor de metode si de

clasificarile utilizate, metoda tiinific presupune urmtoarele momente:

a) identificarea clar a problemei ce trebuie cercetat;

b) formularea unei ipoteze ce exprim o relaie ntre variabile;

c) raionare deductiv atent n ceea ce privete ipoteza pentru a investiga

implicaiile problemei: stabilirea tehnicilor i procedeelor aferente;

d) culegerea de date pentru testarea empiric a ipotezei;

e) analiza cantitativ i calitativ a datelor;

f) acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei (J.Plano, 1993).

Septimiu Chelcea (2001) clasific metodele n funcie de patru criterii:

a) dup criteriul temporal distingem ntre metodele transversale (care urmresc

descoperirea relaiilor ntre laturilor, aspectele, fenomenele i procesele

social-umane la un moment dat, cum ar fi, de exemplu, observaia, ancheta

sociologic, etc.) i metode longitudinale (care studiaz evoluia fenomenelor

n timp: biografia, studiul de caz, anchete Panel).

b) dup criteriul reactivitii (respectiv al gradului de implicare al cercettorului

asupra obiectului de studiu), distingem ntre metodele experimentale (precum

experimentul sociologic, experimentul psihologic), metode

cvasiexperimentale (ce includ ancheta, sondajul de opinie, biografia social

provocat, etc.) i metode de observaie (studiul documentelor sociale).

c) dup numrul unitilor sociale luate n studiu, distingem ntre metodele

statistice ce presupun investigarea unui numr mare de uniti sociale (ca de

exemplu, sondajul de opinie, ancheta sociologic, etc.) i metodele cazuistice

ce se refer la studiul integral al ctorva uniti sau fenomene socio-umane

(biografia, monografia, etc.).

d) in sfrit, dup locul ocupat n procesul investigaiei empirice distingem ntre

metodele de culegere a informaiilor (cum sunt cele de nregistrare statistic,

studiul de teren, anchete), metodele de prelucrare a informaiilor (metode

6

calitative i metode cantitative) i metodele de interpretare a datelor cercetrii

(ne referim la metodele comparative, metodele interpretative, etc.)

Totodata, dup scopul lor, cercetrile socioumane concrete pot fi de mai multe

tipuri si, in primul rnd, putem vorbi de cercetri descriptive i cercetari explicative.

In ceea ce priveste cercetri descriptive, se stie ca orice tiin ncepe prin a fi

descriptiv, pentru ca mai apoi sa se incerce o explicare teoretic a faptelor de

observaie. Unele tiine rmn preponderent descriptive de exemplu, etnografia

pe cand altele se apropie mai degraba de nivelul explicativ, asa cum se presupune ca

face sociologia. Cercetrile descriptive i explicative nu sunt dect tipuri extreme ale

cercetrii socioumane. Exist forme intermediare i cercetri deopotriv descriptive i

explicative si orice cercetare explicativ conine i o descriere a situaiei i n orice

cercetare descriptiv, prin clasificrile introduse, se ntrevede i nceputul unei

explicaii teoretice. Rmne valabil insa urmatoarea distincie: cercetrile explicative

i propun testarea ipotezelor, n timp ce cercetrile descriptive ofer informaii pentru

formularea ipotezelor.

Majoritatea clasificarilor descrise mai sus sunt deja operabile in campul cercetarilor

socioumane si au devenit aproape clasice in aceasta arie a cunoasterii stiintifice. Din

pacate insa, marea lor majoritate se bazeaza pe criterii venite dinspre abordarile de tip

sociologic.

Pentru a putea opera insa distinctii mai clare si mai specifice in planul ariei

cunoasterii psihologice, am propus o clasificare a metodelor i tehnicilor de cercetare

n functie de nivelul de acces la instantele sistemului psihic.

Astfel, din aceast perspectiv, putem vorbi de:

- metode care vizeaz planul contient i care se adreseaz cu precdere

instanei Egoului (metoda anchetei pe baz de chestionar sau interviu structurat;

metoda observaiei directe etc.);

- metode care vizeaz nivelul incontientului (personal i colectiv) i care se

adreseaz cu precdere instanei Sinelui personal si colectiv i care au ca obiectiv

obinerea de informaii la care subiectul nu are acces direct, nemijlocit i contient

(metoda anchetei pe baz de interviu clinic de profunzime sau interviu de tip analitic,

7

metoda experimentului asociativ-verbal, observaia participativ i analiza actelor

ratate etc.);

- metode care vizeaz planul transpersonal i care urmrete obinerea de

informaii de la nivelul Sinelui integral (metoda experimental de tip transanalitic,

metoda experimental a caltoriei amanice, a respiraiei holotropice etc.).

Trebuie precizat faptul c acest tip de clasificare se face n principal din

raiuni de ordin didactic i c n practica de cerectare metodele i tehnicile

sunt folosite nu ntr-un mod clivat. Totodat, trebuie remarcat faptul

c accesul la o anumit instan a sistemului psihic presupune invarabil i

accesarea celorlalte instane i aceasta datorit faptului c psihicul uman este un

tot integral sistemic si holistic, fiecare nivel comunicnd i reacionnd cu celelalte

nivele n permanen. Spre exemplu, dei interviul de tip analitic i propune s

acceseze i s releveze informaii de la nivelul incontient al persoanei, calea de

acces este cu precdere una contient, relaia ca schimb direct de informaii

dintre intervievat i intervievator, dintre analizat i analist fiind una contient.

Tehnica (grec. tekne = procedeu) este definit drept ansamblu de prescripii

metodologice (reguli, procedee) pentru o aciune eficient, att n sfera produciei

materiale, ct i n sfera produciei spirituale (tehnici de cunoatere, de calcul, de

creaie), precum i n cadrul altor aciuni umane (tehnici de lupt, sportive, etc.)

(Dicionar de filosofie, 1978).

Si-n acest caz, definiia dat termenului de tehnica n tiinele sociale i

comportamentale este destul de ambigua si aceasta pentru c in principal nu se fac

distinciile cuvenite ntre metode i tehnici sau tehnici i procedee. n majoritatea

cazurilor, pentru depirea dificultii de identificare a metodelor si, respectiv, a

tehnicilor de cercetare, lucrrile apar sub titlul Metode i tehnici (Chelcea, 2001).

Transand destul de clar problema, Chelcea (2001) definete tehnicile de

cercetare ca fiind subsumate metodelor si referindu-se strict la demersul operaional al

abordrii fenomenelor de studiu. Astfel, se poate spune ca aceleiai metode i sunt

subordonate mai multe tehnici, iar fiecare tehnic poate fi aplicat n modaliti

diferite.

8

Procedeul este definit drept maniera de aciune, de utilizare a instrumentelor de investigare, iar instrumentele de cercetare sunt unelte materiale de care se

folosete cercetatorul pentru cunoaterea tiinific a fenomenelor (fia de

nregistrare, aparat, etc.)

Metodele, tehnicile, procedeele i chiar instrumentele de investigare, se subsumeaz

perspectivei teoretico-metodologice, astfel nct autonomia lor nu este dect relativ

(Chelcea, 2001). Recurgerea la o modalitate sau alta de cercetare ine, de adecvarea

ei la specificul domeniului i la obiectivele urmrite. Respectarea cerinei adecvrii

privete toate elementele, fie acestea metode, tehnici i procedee de lucru, fie forme

de instrumente de cercetare.

Etapele procesului de cercetare Procesul de cercetare cuprinde mai multe trepte distincte. Acest subiect a mai

fost prezentat si de-a lungul expunerilor referitoare la metodologia cercetarii

psihologice.

Dar inainte de a merge mai departe voi reaminti pe scurt modalitatea in care

A.Giddens schematizeaz etapele procesului de cercetare:

1. Definirea problemei: alegerea temei de cercetare.

2. Revizuirea dovezilor sau trecerea n revist a bibliografiei.

3. Clarificarea problemei prin formularea ipotezei.

4. Selectarea planului de cercetare prin alegerea uneia sau a mai multor metode de

cercetare (experiment, studiu, observaie, folosirea izvoarelor existente).

5. Efectuarea cercetrii: strngerea datelor i nregistrarea informaiilor.

6. Interpretarea rezultatelor: prelucrarea implicaiilor datelor adunate.

7. Raportarea descoperirilor prin redactarea raportului de cercetare.

Abordand acelasi subiect al etapelor procesului de cercetare si citndu-l pe

R.Mucchieli, S.Chelcea consider c ntr-o investigaie de tip sociouman trebuie

urmate urmtoarele etape:

I) Determinarea obiectului investigaiei.

9

A) Determinarea obiectului se va face n raport cu ideea i scopul declarat al

iniiatorilor investigaiei i cu metodologia cercetrii, innd cont totodat i de factorii

tehnici (nivelul de calificare al personalului de cercetare i al personalului auxiliar,

precum i de termenul calendaristic al investigaiei acordm o treime din timp muncii

de teren, iar dou treimi muncii de prelucrare).

B) Definirea operaional a conceptelor sociologice, cu alte cuvinte, traducerea

conceptelor n evenimente observabile.

C) Operaionalizarea propriu-zis a conceptelor sociologice care presupune gsirea

indicatorilor i gruparea lor n dimensiuni. Definim indicatorul ca fiind semnul exterior,

observabil, msurabil, care se afl fa de indicat fie ntr-un raport de coresponden.

Prin utilizarea corect a indicatorilor se asigur traduceriea conceptelor socioumane n

concepte operaionale cu un grad nalt de validitate.

D) Articularea indicatorilor ntr-un sistem printr-o selecie atenta. Sunt reinui doar

indicatorii necesari i suficieni, stabilindu-se puterea lor de respingere, puterea lor de

coninere i, respectiv, puterea lor de discriminare.

E) Construcia indicilor reprezint ultimul pas n determinarea obiectului investigaiei.

II) Preancheta.

Este a doua etap major din investigaia socioumana. Are ca scop fixarea

obiectivelor i const n analiza logic amnunit a ipotezelor posibile, selectndu-se

ipotezele verificabile. n cadrul preanchetei se estimeaz costul ntregii investigaii; se

stabilete termenul calendaristic de ncheiere a cercetrii; se prevd dificultile din

teren legate de desfurarea investigaiei i, nu n ultimul rnd, se studiaz bibliografia

aferent problemei de cercetat.

III) Stabilirea obiectivelor i formularea explicit a ipotezelor cercetrii.

n aceast faz a cercetrii trebuie explicat scopul cercetrii precum i rezultatele ce

se prevd a fi obinute. Aa cum s-a mai aratat, ipoteza reprezint enunul relaiei

cauzale ntr-o form ce permite verificarea empiric (Th. Caplow). Altfel spus, ipoteza

este explicaia plauzibil ce urmeaz a fi verificat de materialul faptic, putnd fi

confirmate sau infirmate parial sau total.

10

IV) Stabilirea universului anchetei, respectiv stabilirea populaiei de referin sau a

persoanelor care vor fi investigate i asupra crora vor fi extinse rezultatele

investigaiei socioumane.

V) Alctuirea eantionului sau a lotului. In cazul esantioanelor se va porni de la

unitatea de eantionare cea mai adecvat (individ, grup, etc.) precum i de la cadrele

de eantionare disponibile (liste nominale, etc). Trebuie studiat aici att problema

mrimii eantionului, ct i cea a probabilitilor de eroare (se admit erori de 4-6%,

ceea ce permite cercettorului s lucreze cu eantioane de la 500 la 2000 de

persoane).

VI) Alegerea tehnicilor de cercetare n funcie de metodologia cercetrii.

Metoda de investigare este determinat att de adecvarea tehnicilor la scopul propus

(tehnicile trebuie corelate pentru ca fiecare dintre ele are limite), ct i de accesibilitate

i costuri. De exemplu, alegnd chestionarul ca tehnic de cercetare, este important

s tim c acesta trebuie dublat prin tehnica observaiei directe i prin tehnica

observaiei indirecte (respectiv de cercetare a documentelor).

VII) Pretestarea instrumentelor de cercetare (ancheta-pilot), este etapa

standardizrii instrumentelor de investigare (stabilirea lor exacta). Adecvarea tehnicilor

de cercetare la obiectul de cercetat i la metodologia cercetrii reprezint garania

validitii concluziilor.

VIII) Definitivarea instrumentelor de cercetare, reprezint etapa de finalizare a

instrumentelor de cercetare (finalizarea elementelor de coninut, punerea n pagin,

multiplicarea lor etc).

IX) Aplicarea n teren a instrumentelor de cercetare.

X) Prelucrarea datelor i a informaiilor obinute.

11

Informaiile obinute din aplicarea instrumentelor de cercetare sunt clasificate,

nseriate i pregtite pentru prelucrarea matematic. Prelucrarea presupune codificare

i tabulare.

Codificarea datelor este operaia de atribuire fiecrei categorii de informaii a unui

numr sau liter. n cadrul codificrii, informaiile se condenseaz, se sistematizeaz

i se normalizeaz. Codificatorul face analiza i interpretarea informaiilor cu scopul

ncadrrii lor n categorii exclusive. Se ridic aici mai multe probleme legate de

codificare, i anume cele referitoare la validitatea, fidelitatea i sensibilitatea codurilor.

Tabularea (manual, mecanic, electronic sau informatica) se refer la prezentarea

datelor codificate sub forma tabelelor n vederea totalizrii frecvenei lor de apariie.

XI) Analiza rezultatelor obinute din etapele anterioare ale investigaiei socioumane.

n aceast etap se urmrete ca n raport cu datele codificate obinute din

investigaie, s se confirme sau s se infirme ipotezele avansate.

XII) Redactarea raportului de cercetare.

Un raport de cercetare, corect ntocmit, trebuie s cuprind: o introducere n problema

studiat; un scurt istoric al proiectului de cercetare; un rezumat al cercetrilor

anterioare; o reformulare clar a problemei; redarea complet a procedeelor utilizate

pentru culegerea i prelucrarea informaiilor; prezentarea detaliat a rezultatelor i un

rezumat al interpretrii rezultatelor. (S.Chelcea, Note de curs, Univ.Buc., 1991)

Chestionarul (Metoda anchetei) Chestionarul este probabil cea mai folosit metod n cercetrile psihosociologice de

nivel cantitativ i instrumentul preferat al sociologilor. Din acest motiv ar trebui s se

fac deosebirea ntre inventar sau chestionar de personalitate, scale de msurare a

atitudinilor, teste etc.

Vom aminti cu titlu de exemplificare - cteva definiii ale chestionarului.

P. Pichot spune despre chestionare ca "sunt teste compuse dintr-un numr mai mare

sau mai mic de ntrebri prezentate n scris subiecilor i se refer la opiniile,

12

preferinele, sentimentele, interesele i comportamentele lor n circumstane precise

Roger Mucchielli, spunea despre chestionar c nu poate fi considerat dect o list de

ntrebri. Earl Babbie, spune c prin chestionar se nelege o metod de colectare a

datelor prin (1) ntrebrile puse persoanelor sau (2) prin ntrebarea acestora dac sunt

de acord sau n dezacord cu enunurile care reprezint diferite puncte de vedere

Chelcea definete chestionarul ca fiind o tehnic i, corespunztor, un instrument de

investigare constnd dintr-un ansamblu de ntrebri scrise i, eventual, imagini

grafice, ordonate logic i psihologic, care, prin administrarea de ctre operatorii de

anchet sau prin autoadministrare, determin din partea persoanelor anchetate

rspunsuri ce urmeaz a fi nregistrate n scris.

Prin aceast definiie Chelcea relev faptul c itemii din intrument sunt reprezentai

att de o succesiune de ntrebri sau imagini (desene, fotografii) fixate n scris, grafic,

dar i de imagini, fotografii sau desene. Chelcea susine c ntr-un chestionar

combinarea i succesiunea stimulilor trebuie s fie logic, dar i psihologic.

Trebuie subliniat ns faptul c spre deosebire de testele de personalitate

chestionarul vizeaz cu precdere nivelul contiinei.

Structura chestionarului Partea introductiva

Denumita si scrisoare de explicatie, aceasta prima parte are rolul de a oferi

explicatii cu privire la rolul anchetei, la scopurile si obiectivele sale, la ce vor fi folosite

rezultatele studiului, care sunt valentele sale pragmatice si se subliniaza faptul ca

raspunsurile persoanei in cauza sunt foarte importante pentru reusita anchetei. Pentru

ca aproape orice chestionar contine si intrebari de identificare sau itemi referitori la

datele personale, date care vor fi stocate si folosite ulterior, este bine de stiut ca

legislatia actuala reglementeaza aceasta activitate printr-o serie de legi. Exista o

institutie guvernamentala care verifica si asigura folosirea corespunzatoare a acestor

date si, pentru a nu intra in conflict cu legea, orice operator de astfel de date trebuie

sa obtina un aviz din partea Autoritatii Naionale de Supraveghere a Prelucrrii Datelor

cu Caracter Personal. In urma acestui aviz se primeste un cod de operator care va

trebui precizat pe toate documentele care solicita date personale. In acelasi timp

13

trebuei facuta precizarea ca la cererea expresa orice persoana are dreptul si

poate sa solicite eliminarea sau modificarea datelor sale personale din baza de date a

operatorului.

Tot in aceasta sectiune trebuie sa se precizeze datele de contact ale

operatorului de ancheta, ale institutiei care a comandat sau care realizeaza studiul,

precum si ale coordonatorului proiectului, fie pentru detalii suplimentare, fie pentru

solicitarea modificarii datelor personale din bazele de date.

Eventualele multumiri aduse colaboratorilor sau sponsorilor, garantarea

confidentialitatii datelor sunt elemente care isi gasesc tot aici locul.

Instructiunile de aplicare

In aceasta sectiune se vor face precizarile concrete referitoare la timp si la modalitatile

concrete de raspuns la intrebarile din chestionar. Pe langa regulile generale (nu exista

raspunsuri bune sau rele, ci ca interesante sunt atitudinile si opiniile persoanei iar

raspunsurile trebuie sa vizeze exact aceste opinii etc.), se vor preciza si chestiuni de

amanunt in cazul in care dorim ca atentia persoanelor chestionate sa fie indreptata

catre anumite elemente specifice din cuprinsul chetsionarului.

Chestionarul propriu-zis

Contine intrebarile sau itemii propriu-zisi. Aceste intrebari trebuie sa indeplineasca o

serie de criterii legate de formatul, continutul si formularea lor specifica.

Formatul chestionarului Intr-un chestionar ntrebrile urmeaz de cele mai multe ori o logic intern stabilit

de cercettor. Exist n general vorbind chestionare care pornesc cu ntrebri

simple a cror complexitate crete pe msur ce se avanseaz n derularea lor

(chestionare tip plnie), altele care ncep cu ntrebri neutre avansnd ctre ntrebri

personale sau ntrebri nespecifice mergnd ctre unele foarte specifice. Evident, n

funcie de logica intern a cercetrii i n funcie de obiectivele particulare se pot folosi

i chestionare de tip plnie ntoars (pornind cu ntrebri complexe ctre ntrebri

simple).

14

n stabilirea succesiunii ntrebrilor e nevoie s se in seama de o serie de

aspecte care favorizeaz comunicarea i stimuleaz cooperarea subiectului. De pild,

n debutul chestionarului se recomand folosirea uneia sau mai multor ntrebri

uoare, la care oamenii rspund cu plcere, cu scopul de a antrena subiectul n

dialog.

Ordinea n care sunt ntrebrile aezate ntr-un chestionar capt o importan

deosebit n ancheta oral. Rspunsul la fiecare ntrebare a chestionarului depinde nu

numai de faptele sau gndurile subiectului nainte de a intra n contact cu cercettorul,

ci i de modul n care se stabilete relaia subiect-cercettor, de felul cum subiectul o

percepe i i evalueaz consecinele pentru propria via. Locul pe care l are o

ntrebarea ntr-un chestionar sau plasarea ei ntr-o anumit succesiune de ntrebri

este n msur s modifice dramatic cantitatea i calitatea rspunsurilor.

Dimensiunea chestionarului se refer la numrul de ntrebri. Se consider c un chestionar trebuie s aib un numr ct mai mic de

ntrebri. Dar n acelai timp aceast aa numit regul de aur nu trebuie s

impieteze asupra calitaii cercetrii sau asupra capacitii de acoperire a temei

cercetate. Exist riscul ca, din dorina de a fi foarte clari i eficieni n construirea i

aplicarea chestionarului, s nu putem obine informaii relevante sau i mai grav

s nu reuim s acoperim tema propus.

De cele mai multe ori ns, din dorina de a acoperi ct mai bine coninutul

conceptelor prin indicatori, tendina cercettorului este de a formula mai multe

ntrebri dect ar recomanda-o condiiile concrete de desfurare a anchetei.

Factorii principali care fac s ntlnim, n practic, chestionare de dimensiuni

foarte diverse, de la cele compuse doar din cteva ntrebri pn la altele ce cuprind

sute de ntrebri sunt urmtorii:

- specificul temei studiate i obiectivele cercetrii (exist studii explorative i

studii explicative - primele vizeaz aspectele descriptive ale fenomenului i

deci nu pretind introducerea prea multor factori suplimentari n cercetare,

efectndu-se, prin urmare, de obicei, cu chestionare mai simple) ;

15

- finalitatea acesteia si beneficiarul rezultatelor (exist anchete fcute n scop pur

tiinific n urma crora rezult articole tiinifice sau cri i anchete foarte

aplicative i pragmatice comandate de o instituie, un partid, un ziar etc.);

- tehnica de anchet si felul ntrebrilor (utilizarea ntrebrilor nchise cu un

numr mai mic de variante de rspuns influeneaz n sens cresctor numrul de

ntrebri);

- timpul de care se dispune (la stabilirea numrului de ntrebri din chestionar

este necesar s se evalueze timpul mediu reclamat de completarea efectiv a lui; spre

exemplu, un chestionar aplicat n picioare pe strad nu poate s rpeasc

subiectului mai mult de 5-10 maxim 15 minute ; o ancheta desfurat la domiciliu

poate dura, fr probleme deosebite, chiar i o jumtate de or, dar nu se recomand

depirea unei durate de 45 de minute dect n anumite circumstane speciale, cnd

subiecii sunt stimulai s coopereze folosindu-se diferite recompense ; ancheta prin

telefon nu se poate extinde peste durata ctorva minute, dect dac subiectul a fost

contactat n prealabil i s-a fixat un moment de timp la care s poat fi sunat pentru a

susine o discuie telefonic mai lung) ;

- resursele materiale de care dispune cercettorul;

- calitatea i numrul operatorilor avui la dispoziie;

- tipul de populaie creia i se adreseaz chestionarul.

Coninutul i tipul ntrebrilor n construcia ntrebrilor trebuie s se in cont de o serie de criterii (Becker):

- relevana coninutul ntrebrilor trebuie s fie corelat cu tema i s aib

relevan pentru obiectivele cercetrii;

- simetria fiecare ntrebare trebuie s se refere la un anumit aspect particular i

unic al cercetrii;

- claritatea i simplitatea ntrebrile trebuie s fie clare, simple, precise i sa

reflecte ntr-o manier consistent sensul itemului la care se face referire;

- adaptarea limbajului care trebuie s fie neles de ctre persoanele supuse

anchetei

16

Dup funcia lor ntrebrile pot fi (Chelcea, 2004):

a. Introductive

Sunt cele care permit introducerea persoanei chestionate in subiectul anchetei.

Aceste intrebari nu trebuie sa fie nici foarte dificile si nici prea specifice. Scopul este

de a sparge gheata si de a da incredere repondentului. Evident, trebuie evitate

intrebarile extrem de genrale si banale care pot pune operatorul de ancheta intr-o

lumina nefavorabila.

b. De trecere sau de tampon

Marcheaza trecerea sau saltul de la o categorie de intrebari la alta sau de la o

dimensiune a chestionarului la alta. Scopul lor este atat de a semnaliza, cat si de a

facilita aceasta schimbare.

c. Filtru

Menite sa permita trecerea anumitor categorii de repondenti si sa blocheze accesul

altora la itemii chestionarului, intrebarile filtru alaturi de cele bifurcate au un rol extrem

de important in economia instrumentului. Intrebarile filtru au cele mai uzuale variante

de raspuns de tip Da/Nu urmate de precizarea actiunii pe care o are de urmat

repondentul ( Pentru varianta Da se merge mai departe).

d. Bifurcate

Intrebarile bifurcate sunt asemanatoare celor filtru doar ca nu blocheaza accesul

niciunei persoane sau categorii de repondenti, ci le redirectioneaza catre sectiuni

diferite ale instrumentului (Exp.: Pentru varianta Da se merge l aurmatoarea intrebare,

pentru varianta Nu se trece direct la intrebarea X).

e. Tip de ce

Au rolul de a provoca explicatii. De obicei au fie multe variante de raspuns prestabilite,

fie sunt intrebari deschise cu raspunsuri libere. Din pacate, pentru studiile care se

incadreaza in paradigma cantitativista si care urmeaza aceasta linie, intrebarile

deshcise pun probleme de centralizare, prelucrare si cotare destul de mari. Din acest

motiv, in acest caz, se recomanda folosirea cat mai redusa a intrebarilor cu variante

de raspuns libere.

17

f. De control

Sunt menite de a verifica atentia si corectitudinea raspunsurilor date de persoanele

chestionate. Cu scopul de a creste gradul de incredere in raspunsurile obtinute,

intrebarile de control sunt practic intrebari anterioare care se regasesc in alta forma

sau intr-o alta formulare. In cazul testelor de personalitate, spre exemplu, exista multe

astfel d eintrebari incluse in ceea ce se denumeste ca scala de minciuna

g. De indentificare

Sunt reprezentate de itemii cu valoare statistica sau de datele personale. Sex, varsta,

nivel de venituri, nivel de scolarizare, stare civila, numar de copii etc. sunt astfel de

intrebari. Ele sunt introduse in functie de obiectivele si de ipotezele care trebuie

testate prin respectivul studiu.

Formularea intrebarilor

Exista o serie de reguli generale si specifice dupa care trebuie construite si formulate

intrebarile dintr-un chestionar.

Inainte de toate, intrebarile trebuie sa fie formulate intr-o maniera clara, simpla,

fara inflorituri stilistice, respectand regulile gramaticale si topica frazei sau a

propozitiei. Pe baza studiilor efectuate pe populatii vorbitoare de limba engleza s-a

ajuns la concluzia ca o intrebare buna este cea care nu are mai mult de 20 de

cuvinte. Dar o astfel de cerere de simplitate nu trebuie sa impieteze asupra intelegerii

si receptarii sensului propriu al intrebarii.

Se recomanda apoi sa nu fie folosite negatiile si sunt complet interzise dublele

negatii. Intrebarile trebuie sa nu sufere de sugestibilitate si nici sa serveasca

raspunsul gata pregatit.

Trebuie sa tinem cont in formularea intrebarilor de evitarea reactiei de prestigiu

si de protejarea stimei de sine. Stereotipurile sociale, imaginea considerata acceptata

social, valorile apreciate ca dezirabile, dorinta de a se prezenta intr-o lumina

favorabila sunt elemente la care trebuie sa fim atenti. De multe ori, pentru protejarea

stimei de sine se folosesc intrebari indirecte sau se folosesc eufemisme sau termeni

cu incarcatura emotionala mai redusa (a lua in loc de a fura, a aplica pedepse

corporale in los de a bate etc.).

18

In acelasi timp, trebuie sa nu supraestimam memoria celor anchetati. Cate

masini de ras de unica folosinta cumparati dumneavoastra intr-un an? este o

intrebare care nu doar ca solicita un efort de memorie serios si il pune de cel in cauza

sa efectueze adevarate calucle si aproximari, dar are snase mari sa nu primeasca

raspuns sau raspunsul sa nu fie unul real.

Gradul de abstractizare si continutul in termeni de specialitate, nelologisme,

regionalisme, termeni argotici trebuie sa fie adaptat categoriei de public sau

persoanelor anchetate.

Tinand cont de toate aceste reguli este de preferat ca, inainte de a trece la

administrarea de scala larga a chestionarului, sa se realizeze un scurt pretest al

acestuia in conditii reale, pentru a verifica gradul de adecvare al intrebarilor.

Clasificarea chestionarelor Clasificarea chestionarelor dup coninutul informaiilor adunate vizeaz calitatea

informaiilor. Din acest punct de vedere, se disting dou tipuri de chestionare.

Chestionarele de date factuale, de tip administrativ, referitoare la fapte obiective,

susceptibile de a fi observate direct i verificate i de alte persoane. Astfel de

chestionare, lansate n scopuri administrative, nu sunt totdeauna foarte laborios

concepute. Orice formular tip reprezint, n fond, un chestionar, dar formularele tip din

administraie corespund prea puin unor necesiti mai ndeprtate: de centralizare a

datelor, de prelucrare secundar a lor.

Dup forma ntrebrilor si a stimulilor se pot distinge chestionare cu ntrebri nchise,

chestionare cu ntrebri deschise i chestionare cu ntrebri mixte.

Intrebarile inchise implica o alegere obligatorie din partea persoanei chestionate

pentru una sau mai multe din variantele de raspuns, iar intrebarile deschise accepta

orice raspuns. Trebuie stiut insa ca, orice intrebare inchisa implica o varianta de

raspuns de tipul Nu stiu, nu raspund, pentru a pastra dreptul repondentului de a nu

raspunde. Exceptie fac o parte din testele de personalitate care forteaza subiectul sa

aleaga o varianta de raspuns dorita sau care se apropie cel mai mult ca sens de

raspunsul pe care l-ar da.

19

Interviul (Metoda anchetei) n limba romn, termenul de interviu reprezint un neologism provenit din limba

englez (interview ntrevedere, ntlnire), fiind utilizat deopotriv n jurnalistic i n

tiinele socioumane. El are ca echivalent termenii din limba francez entretien

(conversaie, convorbire) i entrevue (ntlnire ntre dou sau mai multe persoane).

Cel de-al doilea termen, dei reprezint traducerea literal a celui anglosaxon,

comport totui un sens diferit: are o nuan utilitar, de aranjament sau de surpriz

(Grawitz, 1972).

In cercetarea socioumana romaneasca s-a facut de-a lungul timpului distinctia intre

interviu si convorbire, dar in prezent cei doi termeni se considera ca au acelasi inteles

fiind folositi ca referinta pentru aceeasi tehnica de cercetare.

Puem spune, asadar, ca interviul este o conversaie fa n fa, n care o persoan

obine informaii de la alt persoan (Denzin, 1970).

n Tratatul de psihologie social, Roger Daval i colaboratorii (1967, apud Chelcea)

fac o serie de distincii ntre situaia de interviu i alte fenomenele psihosociologice:

Interviul presupune ntrevederea, dar nu se confund cu aceasta. Oamenii se

ntlnesc chiar fr scopul de a obine informaii unii de la alii, ci pur i simplu pentru

a se vedea, pentru plcerea de a fi mpreun. Chiar dac i vorbesc, nu nseamn

neaprat c schimb informaii. Evident, interviul poate constitui un scop al

intrevederii, dar ntlnirea dintre dou sau mai multe persoane adesea are cu totul alte

scopuri.

Nu exist interviu fr convorbire, dar nu orice conversaie constituie un interviu.

Convorbirea presupune schimbul de informaii n legtur cu o tem sau alta.

Persoanele care converseaz schimb frecvent rolurile de emitor i de receptor.

Informaia nu este direcionat ntr-un singur sens, nu exist un conductor al

discuiei, aa cum stau lucrurile n cazul interviului.

Interviul reprezint mai mult dect un dialog apreciaz Roger Daval , pentru c nu

totdeauna dialogul are drept scop obinerea de informaii. n filme, de exemplu,

dialogul permite exprimarea strilor sufleteti; n filosofie prin dialog permite

20

exprimarea strilor sufleteti; n filosofie prin dialog se exprim ideile, gndirea,

concepia autorilor. Dialogurile socratice sunt veritabile reflecii filosofice, nu cutarea

obinerii unor informaii. Nici Socrate i nici Platon nu intervievau, ci i expuneau n

dialogurile lor concepiile filosofice.

Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul, dei i ntr-un caz i n cellalt exist

o persoan care pune ntrebri, care dirijeaz discuia. Obinerea informaiilor prin

interogatoriu evoc obligaia de a rspunde, constrngerea exterioar. Din contr,

interviul presupune libertatea de expresie a personalitii, chiar bucuria oamenilor de

a-i spune cuvntul, de a-i face publice opiniile.

Septimiu Chelcea defineste interviul ca o tehnic de obinere, prin ntrebri i

rspunsuri, a informaiilor verbale de la indivizi i grupuri umane n vederea verificrii

ipotezelor sau pentru descrierea tiinific a fenomenelor socioumane. Interviul are la

baza comunicarea verbal i presupune ntrebri i rspunsuri ca i chestionarul.

Spre deosebire ns de acesta, unde ntrebrile i rspunsurile sunt scrise, interviul

implic totdeauna obinerea unor informaii pe cale verbala/orala. Asadar, convorbirea

reprezint elementul fundamental n tehnica interviului, n timp ce ntrevederea nu

constituie dect o condiie care faciliteaz transmiterea informaiilor unidirecionale: de

la persoana intervievat spre operatorul de interviu.

Margaret Stacey (1970, apud Chelcea) considera ca un interviu este necesar sa fie

folosit atunci cnd trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru c se

desfoar n locuri private, cnd se cerceteaz credinele i atitudinile, neexistnd

documente scrise despre acestea. n astfel de cazuri cea mai bun soluie o

reprezint utilizarea interviului.

Fred Kerlinger (1973) considera ca utilizarea interviului n cercetarea tiinific are mai

multe scopuri:

- in primul rnd, un scop explorator, de identificare a variabilelor i relaiei dintre

variabile; cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze

interesante i valide. Informaiile obinute pot ghida n continuare cercetarea

fenomenelor psihosociologice;

21

- n al doilea rnd, poate constitui instrumentul principal de recoltare a

informaiilor n vederea testrii ipotezelor; in acest caz, fiecare ntrebare

reprezint un item n structura instrumentului de msurare;

- cel de-al treilea scop al utilizrii interviului este cel de recoltare a unor informaii

suplimentare celor obinute prin alte metode.

Avantajele si dezavantajele interviului ca tehnica de cercetare Kenneth D. Bailey (1978/1982, apud Chelcea) prezint att avantajele, ct i

dezavantajele interviului.

Avantaje:

flexibilitatea, posibilitatea de a obine rspunsuri specifice la fiecare ntrebare;

rata mai ridicat a rspunsurilor, asigurat de obinerea rspunsurilor i de la

persoanele care nu tiu s citeasc i s scrie, ca i de la persoanele care se simt mai

protejate cnd vorbesc dect cnd scriu;

observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporete cantitatea i calitatea

informaiilor;

asigurarea standardizrii condiiilor de rspuns, lucru imposibil de realizat n cazul

chestionarelor potale;

asigurarea controlului asupra succesiunii ntrebrilor, fapt ce are consecine pozitive

asupra acurateei rspunsurilor;

colectarea unor rspunsuri spontane, tiut fiind c primele reacii sunt mai

semnificative dect cele realizate sub control normativ;

asigurarea unor rspunsuri personale, fr intervenia altora;

asigurarea rspunsului la toate ntrebrile i prin aceasta furnizarea informaiilor

pentru testarea tuturor ipotezelor cercetrii;

precizarea datei i locului convorbirii, fapt ce asigur comparabilitatea informaiilor;

studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare, chestionare

sau ghiduri de interviu mai amnunite, cu mai multe ntrebri, de o mai mare

subtilitate.

Dezavantaje:

22

costul ridicat, nu numai al orelor de intervievare, dar i al celorlalte etape i momente

ale proiectrii i realizrii cercetrilor pe baz de interviu;

timpul ndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse n eantion,

pentru obinerea acordului i desfurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe

vizite la aceeai adres;

erorile datorate operatorilor de interviu n ceea ce privete punerea ntrebrilor i

nregistrarea rspunsurilor, asa-numitul efect de operator;

imposibilitatea consultrii unor documente n vederea formulrii unor rspunsuri

precise;

inconveniente legate de faptul c se cere indivizilor s rspund, indiferent de

dispoziia lor psihic, de starea de oboseal etc.;

neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa i numrul de telefon ale

persoanelor care urmeaz s fie intervievate;

lipsa de standardizare n formularea ntrebrilor, ceea ce limiteaz comparabilitatea

informaiilor;

dificulti n accesul la cei care sunt inclui n eantion.

Tipuri de interviuri Din punctul de vedere al coninutului comunicrii se poate face distincie ntre interviul

de opinie i interviul documentar, iar din punctul de vedere al duratei putem vorbi de

interviu extensiv care, chiar dac se aplic unui numr mare de persoane, nu va reui

s pun n eviden structurile de profunzime, aa cum se ntmpl n cazul interviului

intensiv.

Dupa gradul de libertate a cercettorului n alegerea temelor de investigare i n ceea

ce privete formularea, numrul i succesiunea ntrebrilor, interviurile se inscriu pe

un continuum intre interviul directiv si cel nondirectiv.

Interviurile nondirective se caracterizeaz prin:

- numr redus de ntrebri

- formularea lor spontan

- durata (teoretic) nelimitat

- volum mare de informaii

23

- rspunsuri complexe

- centrare pe persoana intervievat cu posibiliti de repetare a ntrevederii

Interviurile directive se considera ca:

- au ntrebri prestabilite, structurate ntr-o ordine rigid,

- se desfoar ntr-un interval de timp limitat,

- dispun de o singur ntrevedere

- se centreaz pe problema de studiu.

Grawitz propune in 1972 urmatoarea clasificare dupa gradul de libertate al

crecetatorului si nivelul de profunzime:

1. Interviul clinic

2. Interviul in profunzime

3. Interviul cu raspunsuri libere sau ghidat

4. Interviul centrat sau focalizat

5. Interviul cu intrebari deschise

6. Interviul cu intrebari inchise

Totodata, R. Ghiglione i B. Matalon (1991, apud Chelcea) pun n relaie interviurile

directive/nondirective cu tipurile de cercetri, tabelul de mai jos reprezentand aceasta

relatie:

Acest tabel exprim ideea c utilizarea tipurilor de interviuri, dup gradul de libertate,

depinde de nivelul cunotinelor anterioare despre problema studiat. Cnd abordm

o problem nou, prea puin cunoscut, se recomand utilizarea interviurilor

nondirective, cu un grad sporit de libertate pentru a explora fenomenul intr-o maniera

cat mai completa. Daca insa problema este bine determinat i se cere doar

msurarea, aflarea intensitii ei de manifestare (de exemplu, intensitatea opiniilor pro

sau contra) atunci putem apela la interviurile directive, pe baza de ntrebri nchise.

24

Interviul clinic reprezint forma extrem a interviului nestructurat i exemplifica cel mai

bine specificul interviului nondirectiv. Interviul clinic a fost propus, ns, ca tehnic de

de psihologul american Carl Rogers, nlocuind astfel modalitatea clasic de

desfurare a edinelor de psihanaliz descrise de Sigmund Freud.

Metoda nondirectiv pe care o propune Rogers presupune comunicarea autentic,

bazat pe ncredere i nelegere ntre pacient i terapeut. Este o relaie de ajutorare

n vederea dezvoltrii i maturizrii persoanei, pentru o mai bun nelegere a

experienei subiective proprii i pentru sporirea capacitii de confruntare cu viaa. n

cadrul acestei relaii, n care pacientul este tratat ca persoan, nu ca entitate clinic,

opiniile i atitudinile fa de sine ale pacientului devin predominant pozitive, stima de

sine sporete, personalitatea se integreaz, structurile sale de baz se unific,

nervozitatea scade, ocurile emoionale devin acceptabile, personalitatea se

adapteaz mai bine situaiilor sociale. In principla, interviul clinic urmrete s sprijine

efortul pacientului de contientizare a sentimentelor sale confuze, care i provoac

team, anxietate si sentimente afective negative. Terapeutul nu direcioneaz

relatrile pacientului, ci doar creeaz un cadru de manifestare n care acesta s fie el

nsui. Pacientul ia loc la birou, fata in fata cu terapeutul, fiind ntr-o situaie de

egalitate cu acesta. Interviul clinic propus de Carl Rogers se fondeaz pe o concepie

psihodinamica despre personalitate, dar se departeaza de imaginea pacientului din

psihanaliza, cel intins pe pat, supsu unei situatii dezumanizante.

Interviul clinic nu se utilizeaz numai n scop terapeutic, ci i pentru psihodiagnoz,

pentru orientarea profesional sau n activitatea de asisten social n vederea

cunoaterii personalitii, Carl Rogers susinand extinderea metodei sale n domeniul

educaiei adulilor, a nvmntului, industriei i politicii. n cercetarea sociouman,

interviul clinic este utilizat de multe ori cu scop explorator, n faza iniial a

investigaiilor, pentru gsirea acelor informaii care s orienteze demersul de

cercetare, acest tip de abordare nondirectiv extinzandu-se dincolo de sfera

terapeutic.

Interviul n profunzime, ca i interviul cu rspunsuri libere, se utilizeaz att n

psihoterapie, ct i n cercetarea sociouman. Spre deosebire, ns, de interviul clinic,

interviul n profunzime, centrat tot asupra persoanei, vizeaz doar un aspect, un

25

fenomen sau element, nu persoana n ntregul ei. La fel stau lucrurile i n cazul

interviului cu rspunsuri libere sau ghidat. ntre cele dou tipuri de interviuri

diferenele sunt mai mult de nuan dect de fond: variaz nivelul de profunzime,

amploarea fenomenelor abordate, gradul de libertate meninndu-se ridicat, chiar

dac tema convorbirii este prestabilit.

Interviul clinic, n profunzime i cu rspunsuri libere sunt mai mult sau mai puin

nestructurate. Interviurile nestructurate pot avea un grad de validitate mai nalt dect

cele structurate, sunt nestresante, permit exprimarea spontan a personalitii,

dezvluirea pulsiunilor incontientului, las liber asociaia de idei, eliminnd astfel

bias-urile (erorile sistematice) interviului structurat (Gordon,1969, apud Chelcea).

Interviul centrat (ghidat sau focalizat), ca tehnic de cercetare n tiinele socioumane,

a fost prezentat de Robert K. Merton, M. Fiske i P. Kendall (1956). Este un interviu

semistructurat, n sensul c abordeaz teme i ipoteze dinainte stabilite ca i

interviurile structurate , dar ntrebrile i succesiunea lor nu sunt prestabilite ca i

n cazul interviurilor nestructurate.

Tehnica propus de Robert K. Merton impune centrarea convorbirii pe o experien

comun tuturor subiecilor (de exemplu, implicarea ntr-o anumit aciune, vizionarea

aceluiai spectacol de teatru sau film etc.). Respectiva experien trit de toi cei

care urmeaz a fi intervievai este analizat anterior de ctre cercettor care

evideniaz elementele semnificative i structura situaiei, modelele de

aciune etc. Sunt formulate ipoteze privind consecinele implicrii persoanelor n

situaia dat. Cercettorul elaboreaz pe aceast baz un ghid de interviu, n care

sunt fixate problemele ce vor fi abordate n convorbirea focalizat pe experiena

subiectiv a implicrii n situaia analizat.

Kenneth D. Bailey apreciaz c n cazul interviului centrat important este faptul c

cercettorul a studiat anterior experiena trit de subieci, selectnd aspectele ce vor

fi puse n discuie.

Interviurile cu ntrebri deschise i cu ntrebri nchise fac parte din categoria

interviurilor structurate. Astfel de interviuri sunt larg utilizate n cercetare si, in cadrul

lor, cercettorul (sau operatorul de interviu) nu beneficiaz de libertatea alegerii

temelor sau de posibilitatea reformulrii ntrebrilor i schimbrii succesiunii lor.

26

Dupa numarul aplicarilor vorbim de interviuri unice si repetate, iar dupa numarul

intervievatilor de interviuri personale si de grup.

Totodata, dupa nivelul de varsta al participantilor, ne putem referi la interviuri cu adulti

sau cu copii, iar dupa modalitatea de comunicare surprindem interviuri fata in fata

(personale, directe) si interviuri la distanta (telefonice sau online, prin internet).

Dupa functia pe care o au in cadrul cercetarii se vorbeste de interviu de explorare, de

interviu folosit ca modalitate principala de obtinere a datelor de cercetare si de interviu

practicat cu scopul completarii sau verificarii informatiilor obtinute prin alte metode sau

tehnici de cercetare.

Interviul clinic Intr-un interviu clinic pe primul loc ca obiectiv il reprezinta stabilirea unui raport

interuman si o intelegere reciproca intre participanti. Clientul, pacientul , intervievatul

va fi acceptat, valorizat, validat prin unicitatea sa, iar caracteristicile sale individuale ca

si trasaturile sale de personalitate devin adevarate valori de care trebuie sa se tina

cont inca de la bun inceput. Pentru a intelege mai bine aceasta tehnica ar fi bine ca ea

sa fie comparata cu un alt tip de interviu medical cel clasic care constituie baza unei

anamneze medicale.

Astfel, in primul rand, intr-o anamneza medicala exista o directie clara, atat pentru

pacient cat si pentru medic, catre etiologie si patogenie. Se stie ca in urma unui

interviu de acest tip, se va afla care sunt cauzele bolii si astfel se porneste pe drumul

vindecarii. Acesta etse de altfel si scopul anamnezei, iar pacientul prin prisma

educatiei sale devine foarte cooperant in acest sens. Intr-un interviu clinic psihologic

pacientii de cele mai multe ori nu stiu sa ajunga la problema lor sau la subiectul unei

eventuale cauze.

In acelasi timp, daca intr-uninterviu medical clasic, diagnosticul preceda tratamentul,

in interviul clinic acesta este parte din tratament.

In cazul unui demers de stabilire a unui diagnostic medical pacientii sunt activi si

cooperanti si din aceasta perspectiva rolurile sunt clare: de o parte se afla medicul

care intreaba si investigheaza, de partea cealalta se afla paientul care raspunde si se

27

supune investigatiei. Intr-un interviu clinic, rolurile isi pierd rigiditatea, pozitiile celor doi

sunt foarte fluide si de multe ori psihologul nu cauta sa elimine elemente de tipul

anxietatii care pot interveni in calea obtinerii de informatii in scopul stabilirii

diagnosticului. Chiar si mai mult, uneori se intampla ca unei astfel de stari de anxietate

sa i se dea curs si chiar sa fie incurajata pentru ca cei doi participanti la interviu sa o

poata explora mai bine.

O alta diferenta consta in selectia datelor relevante: daca intr-un interviu anamnestic

medical aceste date sunt filtrate pe baza unor criterii clare de diagnostic, in interviul

clinic psihologic viata intrapsihica, trairile si manifestarile persoanei reprezinta o parte

esentiala din aceste date. Tot ceea ce este investigat si luminat prin interviu devine

important chiar in decursul interviului, pe masura ce acesta se deruleaza.

In fine, un medic de-a lungul anamnezei pe care o efectueaza isi va suprima

sentimentele si emotiile care il incearca. Ele sunt vazute ca elemente parazitare, care

ii pot sta in calea efectuarii actului medical: iubirea, ura, frustrarea, teama, mila sunt

bazute ca elemente care nu-si afla locul intr-un act terapeutic.

Dimpotriva, pentru un psiholog clinician toate aceste trairi si reactii devin extrem de

importante. Ele ca elemente ale relatiilor transferetiale ofera informatii extrem de

importante cu privire la situatia intervievatului, la reactiile pe care le trezeste el in cei

din jur, la felul in care este vazut, simtit, valorizat de personale din viata sa.

Interviul de grup Interviul de grup a fost folosit ca tehnica de cercetare de catre J. A. Banks in studiul

grupului mic., fiind amintit si descris ntr-o lucrare despre Discuia de grup ca tehnic

de intervievare (1957), unde se formuleaz ipoteza c n situaia de grup indivizii ofer

rspunsuri care cred ei c sunt ateptate de grupul lor de apartenen, n timp ce n

interviurile personale ei dezvluie reaciile proprii. Din aceast cauz n interviurile de

grup opiniile sunt exprimate cu mai mult intensitate, n timp ce opiniile minoritare sau

individuale disparate risc s rmn neexprimate. Mergand pe aceeasi idee Giami

(1985) sustinea urmatoarele: cercettorii care studiaz aceeai problem utiliznd

tehnici diferite risc s obin rezultate dificil de comparat, chiar contradictorii.

28

Roger Mucchielli (1968, apud Chelcea) consacr interviului de grup unul din volumele

dedicate formrii permanente n tiinele umane, prezentnd regulile de desfurare i

propunnd o serie de exerciii de utilizare a interviului de grup n cunoaterea

psihosociologic i n aciunea de schimbare a opiniilor.

Specificul acestei tehnici de cercetare il reprezinta existena real a unui grup de

persoane, care s elaboreze n interaciune un rspuns colectiv la problemele puse n

discuie. Nu este vorba d eo simpla alaturare sau suma de rspunsuri individuale, ci

de crearea si formularea unui rspuns care s exprime opinia de grup. De foarte multe

ori, in acest scop, cercettorul este nevoit s se fac acceptat de grup. Astfel, se

recomand introducerea prin intermediul membrilor influeni a cercettorului n grupul

pe care-l studiaz, in acest fel cercettorul dobandind respect din partea membrilor

grupului. Asta nu inseamna ca interviul de grup nu necesit si o pregtire psihologic

atent (stabilirea unor relaii de ncredere reciproc, deblocarea psihic a

participanilor la interviu etc.), precum i anumite msuri de organizare a discuiei

colective (convocarea din timp a participanilor, limitarea duratei intervalului la

cel mult trei ore, asigurarea condiiilor de confort, eliminarea surselor de distragere a

ateniei, plasarea participanilor n jurul unei mese rotunde etc.).

Henri H. Stahl (1974, apud Chelcea), vorbind despre obinerea de rspunsuri colective

la o chestionare verbal, arat c procedeul interogrii n grup se recomand n faza

de prospectare, cnd se pot obine de la persoanele convocate informaii utile pentru

adncirea problematicii de studiu. Trebuie stiut faptul ca rspunsurile investite cu

adeziunea mai multora sunt la fel de interesante pentru cercettor, ca i informaiile

divergente furnizate de opozani. i n cazul convorbirilor colective sustine H. H.

Stahl - Regula de aur a oricrui anchetator social este tcerea. E bun anchetatorul

care vorbete puin, dar tie s fac pe alii s vorbeasc .

Focus-grupul Se afla la intersectia interviului focalizat cu interviul de grup, fiind denumit si interviu

de grup in profunzime. Morgan defineste focus grupul ca o tehnica de colectare a

datelor prin interactiunea dintre membrii grupului, referitoare la o problema stabilita de

catre cercetator.

29

In America de No interviul de grup tipic dureaza doua si reuneste 8-10 participanti, in

Europa dureaza ceva mai mult pana la trei ore dar grupul este mai mic 6-8

participanti.

Ca regula generala se considera ca un studiu bazat pe focus-grup trebuie sa contina

4-6 sedinte de interviu.

Aceasta tehnica este utilizata in conexiune cu alte metode in special cu ancheta pe

baza de chestionar si cu interviurile individuale. Din aceasta perspectiva, David

Morgan (1993, apud Chelcea) a subliniat modalitatile de combinare a metodelor:

a. Se efectueaza mai intai un focus grup pentru identificarea problemelor si a

intrebarilor care vor fi apoi incluse intr-un chestionar;

b. Focus grupul este modalitatea principala de studiu, iar ancheta psihosociala

vine sa stabileasca procedeele de alcatuire a grupurilor si sa determine

problemele de detaliu care trebuie analizate prin interviurile d egrup in

profunzime;

c. Ancheta reprezinta metoda principala, ea fiind asociata cu focus grupul care

ofera sugestii pentru interpretarea datelor;

d. Focus grupul este utilizat ca metoda principala, iar ancheta devine metoda

ajutatoare care verifica relevanta problemelor stabilite de cercetator pentru

discutiile de grup.

O problema destul de importanat legata de focus grup este cea a esantionarii. Astfel,

frecvent se apeleaza la segmentarea populatiei de studiat dupa o serie de

caracteristici in functie de obiectivele si ipotezele cercetarii. Spre exemplu, daca se

studiaza planificare familiala, atunci se vor lua in considerare ca si criterii urmatoarele

variabile: sex, varsta, status marital, folosirea mijloacelor contracevptive, nivel de

venituri etc. In acest fel sunt constituite grupuri omogene pentru fiecare segment de

populatie. O astfel de segmentare are urmatoarele avantaje:

- asigura compararea raspunsurilor;

- creeaza un climat favorabil pentru discutie in conditiile in care membrii grupului sunt

si se vad ca fiind similari din perspectiva criteriilor de segmentare.

Problema structurarii in cazul focus grupului se refera la doua chestiuni:

30

- controlul moderatorului asupra respectarii topicii cercetarii (urmarirea

problemelor de discutat);

- controlul moderatorului asupra interactiunilor dintre membrii grupului.

Factorul important, sustine Septimiu Chelcea, al structurarii fosuc grupului il constituie

numarul problemelor urmarite: cu cat numarul lor este mai mare cu atat gradul de

structurare a focusului este mai ridicat. In medie, se considera ca un focus grup nu ar

trebui sa cuprinda mai mult de cinci probleme.

Exista si discutii in ceea ce priveste volumul unui focus grup: unii autori considera ca

un grup cu mai multi participanti are mai multe avantaje pentru ca isi manifesta opiniile

si emotiile mai liber, dezvoltandu-se o dinamica mai rapida si mai intensa, iar altii

considera ca intr-un grup cu mai putini participanti, moderatorul poate avea un control

mai ridicat asupra stimularii interactiunii dintre membrii, acesta fiind in viziunea lor un

mare avanataj.

Krueger (1988, apud Chelcea) prezinta avantajele si dezanatajele utilizarii focus

grupului. Astfel, printre avantaje putem vorbi de:

- cuprinde date din viata reala in mediul concret

- este o tehnica flexibila

- are o inalta validitate

- produce rezultate destul de rapid

- prezinta costuri reduse

Dezavantajele ar putea fi:

- asigura cercetatorului un control mai redus (prin comparatie cu interviul

individual, spre exemplu)

- uneori, datele sunt dificil de analizat

- solicita din partea cercetatorului abilitati si cunostine speciale

- diferentele dintre grupuri pot fi distorsionate

- organizarea grupurilor poate fi destul de dificila

- discutiile trebuie sa fie astfel conduse incat sa incurajeze interactiunea dintre

membrii grupului.

31

Interviul cu copii Interviurile cu copii ridica unele probleme cel putin dinurmatoarele puncte de vedere

(Bailey, 1982, apud Chelcea).:

- vocabularul limitat al copiilor;

- specificul relaiei adult-copil;

- dificultatea copiilor de a nelege situaia de interviu.

n perioada anteprecolar (1-3 ani) copilul ntmpin dificulti de nelegere a

limbajului, dei cerina subiectiv a comunicrii verbale este constituit la 16 luni. La

vrsta de 1 an copilul poate pronuna circa 100 de cuvinte, alctuind propoziii de 2-3

cuvinte. In acest momement al dezvoltrii psiologice nu se poate realiza un interviu

propriu-zis si abia n perioada precolar (3-6 ani), date fiind progresele n dezvoltarea

comunicrii verbale, se pot realiza astfel de interviuri cu copiii (la 3 ani vocabularul

mediu numr 2000 de cuvinte). La sfritul perioadei colare mici copiii posed un

vocabular de 4000-4500 de cuvinte, vocabularul activ fiind de aproximativ 1500 de

cuvinte, astfel incat copii sunt capabili sa formuleze rspunsuri la unele tipuri de

interviu special proiectate pentru investigarea lor.

Dificultatea realizrii interviurilor cu precolarii i cu colarii mici nu rezid numai n

vocabularul limitat al acestora, ci i n specificul relaiei adult-copil. La vrstele mici,

copiii i percep pe aduli ca pe propriii lor profesori sau prini de la care nva ce este

bine i ce este ru, cum s rspund la anumite ntrebri .a.m.d. n situaia de

interviu le este greu s neleag de ce adulii, care le tiu pe toate, i ntreab pe ei

ce i cum . O alta mare problema o reprezinta sugestibilitatea inalta a copiilor in

comparatie cu adulii: formularea ntrebrilor, intonaia, mimica pot influena puternic

rspunsurile. Anumite caracteristici ale stadiului lor de dezvoltare psihic, precum

domnia concretului (Gheorghiu i Ciofu, 1982, apud Chelcea), asigur insinuarea

elementelor sugestive n procesul cunoaterii. Pe de alt parte, imaginaia copiilor

este necontrolat: adesea distincia dintre realitate i vis, dintre ceea ce s-a ntmplat

efectiv i ceea ce ar fi dorit s se ntmple ridic bariere serioase n interpretarea

interviurilor de tip psihosocial. n plus, relaia adult-copil trebuie s ia n considerare

stadiile raporturilor dintre sexe, pentru ca, spre exemplu la vrsta de 7-12 ani bieii

32

manifest o anumit aversiune fa de fete, astfel incat se recomand ca interviurile

cu colarii mici s fie fcute de persoane de acelai sex.

Evident, in interviurile cu copiii trebuie creat o situaie de interviu care s-i ajute s

neleag ce se ateapt de la ei, recomandandu-se utilizarea unor elemente

ajutatoare: papusi, jucarii, desene, personaje din filmele sau animatiile preferate etc.

Interviul telefonic Se considera ca deceniul opt al secolului trecut a reprezentat momentul de explozie al

dezvoltarii acestei tehnici de cercetare, cel putin in SUA. Cauzele prezumate sunt pe

de o parte cresterea numarului de posturi telefonice (in SUA n 1958, aproximativ 72%

din populaia SUA avea acces la un post telefonic, n 1976 aproximativ 93%, iar n

1982, ponderea populaiei cu acces la telefon s fie de 98%), iar pe de alta parte

datorita punerii la punct a unui sistem de eantionare adecvat: Random digit dialing

(RDD).

In una dintre lucrarile sale, Septimiu Chelcea descrie pe scurt in ce consta aceasta

tehnica de esantionare. Selectarea eantionului pentru anchetele prin interviu telefonic

prezint anumite particulariti n comparaie cu eantionarea populaiei pentru

anchetele clasice. Este vorba de o eantionare a numerelor de telefon i apoi de

selectarea persoanelor care au acces la respectivele posturi telefonice n vederea

intervievrii lor. Iniial, s-au folosit pentru eantionare crile de telefon. S-a constatat

ns c acestea nu reprezint o bun baz de eantionare: multe telefoane particulare

nu apar n crile de telefon, numerele de telefon se schimb, astfel c se face greu

distincie ntre numerele de telefon de la serviciu i de la domiciliu. Date fiind aceste

neajunsuri, s-a propus utilizarea sistemului RDD pentru eantionarea numerelor de

telefon (Groves i Kahn, 1979). Sunt selectate mai nti zonele geografice, n urma

stratificrii lor dup anumite criterii. Fiecare zon are un anumit prefix. Se face apoi

selecia aleatoare a numerelor de telefon i a persoanelor pe baza tabelelor de

selecie proiectate de Leslie Kish (1949). Dac numrul de telefon selectat aleator (de

exemplu, 123-4567) corespunde unei gospodrii n care locuiete o familie format

din trei persoane, atunci se urmrete n tabelul de selecie pe rndul 3 (nr. membrilor

familiei) la intersecia cu coloana 7 (ultima cifr a numrului de telefon) i se

33

determin persoana cu care va trebui fcut interviul (cea de-a treia persoan din

familie, n ordinea descresctoare a vrstei). Aceast modalitate de selecie

presupune ca operatorul de interviuri telefonice s se intereseze: cte persoane

locuiesc la adresa unde este instalat telefonul ? Cte au vrsta de peste 18 ani ? Care

este persoana cea mai n vrst din familie ? Apoi urmtoarea ? .a.m.d. Aceste date

vor fi nscrise ntr-un tabel. Odat identificat persoana cu care se va face interviul,

aceasta va trebui chemat la telefon sau va trebui fixat data i ora la care ar putea fi

intervievat telefonic.

Fata de interviul direct, fata in fata, interviul telefonic prezinta unele particularitati,

datorate in primul rand situatiei de lipsa a contactului vizual. Din acest punct de

vedere, capata o importanta mai mare caracteristicile vocii operatorului de interviu

(timbru, intensitate, claritate, lungimea pauzelor dintre cuvinte etc.), in detrimentul

carcateristicilor de natura vizuala (facies placut, zambet etc.)

Avanatajele majore ale acestei tehnici le constituie costurile reduse (aproape la

jumatate fata de interviul fata in fata) si rapiditatea desfasurarii ei, dar dispune si de o

serie de dezavantaje destul de mari:

- motivatia scazuta a intervievatului inregistreaza o rata mare a nonraspunsurilor

sau a invalidarii protocolului de interviu;

- lipsa controlului situatie de interviu si mai ales a observatiei vizuale determina

neinregistrarea si prin urmare neanalizarea actelor de conduita si a limbajului

nonverbal.

Desfurarea si dinamica interviurilor n funcie de tipul de interviu, modul de desfurare a convorbirii dintre operatorul de

anchet i persoana intervievat prezint anumite particulariti: ntr-un fel va decurge

interviul telefonic i in alt mod interviul fata in fata, iar acesta din urm nu se va realiza

identic n cazul unui interviu nondirectiv i n cel al unui interviu pe baz de chestionar

cu ntrebri nchise.

Alain Blanchet (1985, apud Chelcea) formuleaz urmtoarele principii generale ale

aplicrii interviului nondirectiv care, considerma si noi, pot fi considerate ca principii

generale ale interviului in general din cercetarea socio-umana:

34

tot ce au spus persoanele intervievate trebuie tratat ca elemente inseparabile de

contextul discursiv i situaional; trebuie s se acorde atenie att coninutului

manifest, ct i celui latent; de asemenea, cercettorul nu trebuie s considere c tot

ceea ce declar persoanele intervievate se plaseaz la acelai nivel psihologic;

cercettorul va acorda atenie nu numai la ceea ce persoanele au spus, dar i la

ceea ce nu au spus sau nu pot spune fr ajutorul lor;

ceea ce declar oamenii ntr-un interviu nu sunt dect indicatori, pe baza crora

cercettorul va trebui s identifice problemele persoanelor intervievate;

se impunea ca cercettorul s situeze problemele persoanelor intervievate n

contextul social al desfurrii ntrevederii.

Metoda observatiei La nivelul simtului comun se considera ca a observa nseamn a cunoate, a examina

un obiect sau un proces, a face constatri i remarci (critice) referitoare la ceea ce ai

privit cu atenie. Din punct de vedre epistemolgic se considera in acest moment ca a

observa nseamn nu numai a nregistra, dar i a inventa i a construi realitatea

cum spunea Edgar Morin (1981, apud Chelcea). Si aceasta pentru ca percepia,

procesul psihic pe care se bazeaz observaia, nu actioneaza de una singura ci in

relatie cu celelalte activitati si procese psihice. Din acest motiv, in observatie sunt

implicate si memoria, inteligena, atenia, imaginaia, receptivitatea emoional etc.,

adica intreaga personalitate a cercetatorului, alaturi de normele si valorile socio-

culturale. Schemele perceptive, limbajul legat de gndire, valorile sociale, influena

grupului, contextul spaial i istoric intervin n observaie, astfel c pretinsa

obiectivitate, caracterul de cunoatere imediat, senzorial i neutralitatea acesteia nu

este pe deplin justificata. Doar la nivelul cunoaterii comune observaia induce

certitudine si se considera ca este adevarat fiindca am vazut cu ochii mei.

Putem vorbi de observatie stiintifica si observatie nestiintifica. Astfel, observaia

tiinifica se deosebete de observaia netiinific prin aceea c urmrete s dea o

semnificaie lucrurilor i proceselor percepute, s verifice ipotezele spre a identifica o

35

regularitate, o lege de producere a lor. Ea presupune cu necesitate scopul cunoaterii,

planificarea, desfurarea dup reguli bine stabilite i ndelung verificate.

Gaston Bachelard spunea ca observaia tiinific este totdeauna o observaie

Polemic, pentru ca ea confirm sau infirm o tez anterioar.

difereniaz observaia tiinific de cea spontan, netiinific este in principal -

testarea ipotezelor, ca scop.

James Drever i Werner D. Frhlich (1970, apud Chelcea) defineau observaia astfel:

percepia i nregistrarea atent i planificat a fenomenelor, obiectelor,

evenimentelor i indivizilor n dependen de o situaie determinat.

n tiinele socioumane observaia este nainte de orice observarea omului de ctre

om, fapt ce o particularizeaz fa de observaia din tiinele naturii, fiind vorba de un

raport ntre dou persoane care i dau seama i acioneaz ca atare.

Marie Jahoda subliniaz c observarea tiinific nu se bazeaz pe proprietile

observatorului ci pe scopul de cunoatere, pe o planificare riguroas, pe notarea

sistematic, ca i pe controlul datelor, iar Kenneth D. Bailey (1978/1982, apud

Chelcea) consider c metoda observaiei const n colectarea datelor despre

comportamentul nonverbal implicnd sensibilitatea vizual, dar i acustic, tactil,

termic, olfactiv etc.

Este de netagaduit faptul ca principalul analizator implicat in observatie este cel vizual

si aceasta pentru c cea mai mare parte a informaiilor ce ne parvin din mediul

nconjurtor sunt obinute cu ajutorul vzului. Dar omul percepe doar anumite lungimi

de unda si, in plus, semnalele din lumea exterioar nu sunt numai de natur vizual.

Vzul, auzul dar i mirosul asigur observarea oamenilor de ctre oameni, iar celelalte

modalitati perceptive ne ofera foarte multe informatii despre mediul inconjurator si

oamenii din el. Sensibilitatea olfactiv a omului, puternic culturalizat, dei nu are un

rol la fel de activ pentru orientarea n mediu ca la animale, atinge uneori praguri

extraordinar de nalte: mirosul de mosc, de exemplu, l simim chiar ntr-o concentraie

n aer care nu depete 0,00004 miligrame per litru, ceea ce corespunde dizolvrii

ntr-un bazin de ap cu lungimea de 1 km, limea de 250 m i adncimea de 10 m a

36

unei cantiti de numai 100 de grame de mosc (Chelcea i Chelcea, 1983). n acelai

sens, sensibilitatea termic, tactil, chiar sensibilitatea dolorific particip la

cunoaterea prin observare a vieii psihosociale.

Kenneth D. Bailey (1978/1982, apud Chelcea) subliniaza avantajele metodei

observaiei:

- prin comparare cu ancheta sau cu studiul documentelor atunci cnd se

studiaz comportamentul nonverbal se considera ca inelarea deliberat, ca i erorile

datorate memoriei fac din datele obinute prin metodele interogative informaii de

mna a doua, inregistrndu-se comportamentele individuale i comportamentele

colective chiar n momentul desfurrii lor;

- fa de experiment observatia nregistreaz comportamentele n condiiile

naturale de desfurare a lor, in plus observaia fiind slab reactiv, n comparaie cu

experimentul sau cu ancheta pe baz de chestionar sau de interviu. Aceasta nu

nseamn insa c anumite procedee de observare nu induc modificri ale

comportamentelor persoanelor studiate, dar se poate aprecia c observaia elimin n

bun msur artificializarea studiului vieii sociale;

- spre deosebire de ancheta sociologic sau de experiment, metoda observaiei

are avantajul de a permite analize longitudinale, prin nregistrarea comportamentelor

sau environment-ului un timp mai ndelungat, luni sau ani de zile, dac ne

referim cu precadere la observaia participativ.

Asemenea oricrei alte metode din tiinele socioumane, observaia are i

dezavantaje evidentiate tot de catre Kenneth D. Bailey (1982, apud Chelcea):

- un control redus asupra variabilelor externe care pot afecta datele cercetrii;

- dificulti de cuantificare;

- limitarea la studiul unor eantioane mici;

- dificultatea de a ptrunde n anumite medii (agenii guvernamentale, servicii

secrete, cluburi selecte etc.) i de a studia comportamente intime (de exemplu,

comportamentul sexual poate fi studiat cu ajutorul interviului, chiar telefonic, dar nu

prin metoda observaiei).

37

Observaia se poate astfel defini ca metoda de cercetare concret empiric prin

identificarea, colectarea, analizarea si interpretarea datelor cu ajutorul simurilor (vz,

auz, miros etc.) n vederea efectuarii de inferene psihologice i sociologice pentru a

verifica ipotezele sau pentru a descrie sistematic i obiectiv mediul nconjurtor,

oamenii i relaiile interpersonale, comportamentele individuale i colective, aciunile i

activitile, comportamentul verbal, obiectele fizice, produsele activitilor creative ale

persoanelor i grupurilor umane. Descrierea, n cazul observaiei, implic o activitate

de comparare, o reperare i o ierarhizare a diferenelor i asemnrilor (Richelle,

1995, apud Chelcea).

Tipurile de observaie Exista foarte multe clasificari a metodei observatiei si a modalitatilor si procedeelor

sale de aplicare realizate in baza a numeroase criterii. Diversi autori folosesc termeni

si denumiri diferite dar, in principal, ei se refera la aceleasi lucruri.

I ultima perioada cea mai uzitata si considerata ca cea mai viabila clasificare este cea

a paradigmei cantitative difereniata de paradigma calitativ. Se face astfel distincie

ntre observaia cantitativ i observaia calitativ. Dup Pattricia A. Adler i Peter

Adler, ceea ce difereniaz observaia calitativ de cea tradiional, cantitativ, se

refer la faptul c aceasta n esen este fundamental naturalistic, se desfoar n

context natural, vizeaz actorii sociali care n mod natural particip n interaciuni i

urmeaz cursul vieii de zi cu zi.

In acelasi timp, William J. Goode i Paul K. Hatt fac distincie ntre observaia

controlat i observaia necontrolat, n cadrul celei din urm incluznd observaia

participativ versus observaia nonparticipativ.

Ren Knig mparte observaia n urmtoarele tipuri: observaie controlat i

observaie necontrolat, ambele tipuri fcnd parte din ceea ce nelege prin

observaie tiinific; observaie direct i observaie indirect, conform criteriului

poziia fa de realitate a materialului de observat; observaie extern

(nonparticipativ), care poate fi extensiv sau intensiv, i observaie participativ,

care la rndul ei poate fi pasiv sau activ. n ultima clasificare dihotomic

38

(participativ/nonparticipativ) se are n vedere poziia fa de realitate a

observatorului. Bernard S. Phillips propune urmtoarea clasificare: observaie slab

structurat i observaie puternic structurat, prin analogie cu tehnica interviurilor

standardizate i nestandardizate. Tipul de observaie slab structurat include

observaia participativ i observaia nonparticipativ.

Observaia nestructurat versus observaia structurat Kenneth D. Bailey considera ca n clasificarea tipurilor de observaie intervin dou

tipuri de criterii:

- structura environmentului, care prin dihotomizare d natere cadrului natural

(studiu de teren) i cadrului artificial (experimentul de laborator)

- gradul de structurare a observaiei, care poate fi la limit n observaie

nestructurat, de o parte, i observaie structurat, de cealalt parte. Rezult prin

luarea n calcul a celor dou tipuri de structuri o tipologie a observaiei: observaia

complet nestructurat (ntlnit n studiile de teren), observaia nestructurat (utilizat

n experimentele de laborator), observaia structurat (n studiile de teren) i

observaia complet structurat (n experimentele de laborator).

G. J. McCall considera ca: Observaia este structural sau sistematic dac se

utilizeaz explicit planuri pentru selecia, nregistrarea i codificarea datelor; ea este

nestructurat dac aceste procese sunt implicite i emergente.

Observaia nestructurat (sau slab structurat) se ntlnete att n studiile sociologice

de teren, ct i n cele de laborator (mai ales n cercetrile psihosociologice). Metoda

etnografic are drept scop descrierea amnunit a unei culturi sau subculturi si este

un tip de observaie nestructurat. De foarte multe ori, observaia nestructurat

constituie adesea primul pas n cercetarea sociologic de teren, dar este absolut

necesar si in acest caz ca ea sa se bazeze pe teorie. Dealtfel, fondarea pe teorie

difereniaz observaia tiinific (i observaia nestructurat este observaie tiinific)

de observaia spontan. Cercettorul nu trebuie sa se lase furat de ceea ce iese din

comun, iar observaia tiinific nu trebuie s devina calea catre o colecie de

excentriciti. Aceasta nu inseamna insa ca faptele de observaie neateptate, dar

39

capitale care sunt in msur s iniieze o nou teorie sau s lrgeasc teoriile

existente, nu sunt binevenite.

Observaia structurat, la rndul ei, poate fi aplicat n cercetrile sociologice de

teren, ca i n studiile de laborator, fie cu recunoaterea deschis a rolului de

observator, fie ascunzndu-se acest rol. Important pentru acest tip de observaie este

faptul c se face apel la un sistem de categorii n raport de care se realizeaza

concret observaia. Categoriile de observaie se refera la clase de fapte i fenomene

omogene, n care se regasesc indicatorii relevani i care permit, prin codificare, o

analiza statistic a proceselor i relaiilor sociale.

Roger W. Heyns i Alvin F. Zander (1963, apud Chelcea) vorbesc despre

caracteristicile sistemelor de categorii de observaie. Din punctul de vedere al gradului

de cuprindere a realitii, sistemul de categorii poate fi exhaustiv, cnd toate actele

comportamentale ale subiecilor vor fi clasificate n categoriile stabilite, sau

nonexhaustive, cnd sistemul de categorii nu permite dect selectarea unor

comportamente. Utilizarea unui sistem de categorii nonexaustiv aduce serioase

economii de timp i este de preferat n studiile-pilot. Dupa gradul de reflecie impus de

sistemul de categorii la nregistrarea datelor de observaie, acesta poate fi nalt sau

mediu, dup cum categoriile stabilite sunt mai generale sau mai particulare. Sistemul

de categorii poate avea unul sau mai multe cadre de referin, ncercnd s cuprind

fenomene omogene sau eterogene. n primul caz, sistemul de categorii este

unidimensional, n cel de-al doilea caz este multidimensional. n cadrul sistemului,

categoriile pot fi continue sau discontinue. Se nelege c, de regul, vor fi continue

categoriile din sistemele unidimensionale i discontinue categoriile din sistemele

multidimensionale. Pentru a exeplifica Septimui Chelcea analizeaza intr-una idn

lucrarile sale sistemul de categorii utilizat de Robert F. Bales n studierea n laborator

a interaciunii n cadrul discuiilor de grup. Metoda este cea a analizei de interaciune,

n fond un tip de analiz a coninutului comunicrii n rezolvarea de probleme, care

const n clasificarea comportamentelor act dup act... i dintr-o serie de analize a

datelor n vederea obinerii de indici descriptivi ai proceselor de grup i derivat, a

factorilor care influeneaz aceste procese. Este interesant de artat c, iniial,

Robert F. Bales luase n considerare 85 de categorii pentru a descrie procesele de

40

interaciune n cadrul discuiilor de grup. n final, n urma laborioaselor sale investigaii

concrete (1946-1949), nu au fost reinute dect 12 categorii. Acestea sunt dispuse n

perechi (pozitive i negative) i ordonate n dou dimensiuni referitoare la:

comportamentul afectiv i comportamentul intelectual.

Perechile de categorii surprind:

problemele de orientare a discuiilor (a),

problemele de evaluare (b),

problemele de control (c),

problemele de decizie (d),

problemele de nvingere a tensiunii (e),

problemele de integrare n grup a participanilor la discuie (f)

Toate aceste categorii sunt aplicabile tuturor tipurilor de sisteme de interaciune.

Chelcea subliniaza faptul ca sistemul de categorii al lui Robert F. Bales este

exhaustiv: orice comportament al perticipanilor la discuie poate fi ncadrat ntr-un din

categoriile stabilite. Pentru a clasifica ns comportamentele se cere un nalt grad de

reflexie, ntruct categoriile propuse sunt foarte generale. Sistemul este bidimensional,

viznd att comportamentul afectiv, ct i pe cel intelectual, fapt ce mpiedic

ordonarea pe o singur linie a categoriilor, de la cea mai puin intens pn la cea mai

intens participare la discuiile de grup. ntr-adevr, dat fiind cadrul de referin diferit,

nu poate fi apreciat comportamentul celui care contribuie la destinderea atmosferei

mai intens participativ dect comportamentul celui care orienteaz discuiile sau

evalueaz informaiile, dar nici invers. Categoriile stabilite de Robert F. Bales sunt n

acest sens discontinue. Ele permit alctuirea profilurilor de discuii, reconstituirea

desfurrii acestor discuii, pecum i rolul fiecrui participant n discuia de grup.

Observaia extern versus observaia participativ Observaia extern se refera la situatia in care observatorul se afla n afara sistemului

observat, tehnica fiind recomandata n cazurile n care ncadrarea cercettorului n

sistemul rol-status-urilor grupului sau colectivitii int este dificil sau chiar

imposibil (de exemplu, n societile academice, n instituiile militare, politice,

religioase etc.).

41

Observaia extern (sau nonparticipativ) este caracteristic studiilor de laborator, n

timp ce observaia participativ se ntlnete n studiile sociologice de teren i cu

deosebire n cercetrile de antropologie cultural.

Observaia participativ nseamn a lua parte pe ct permite situaia contient i

sistematic la viaa activ, ca i la interesele i sentimentele grupului studiat

(Kluckhohn, 1956, apud Chelcea). Printr-o astfel de tehnica, cercettorul nu numai c

este prezent n colectivitatea studiat, dar se i integreaz n situaia observat, n

viaa de zi cu zi zi a grupului.

Conform lui Danny L. Jorgensen (1989, apud Chelcea) observaia participativ are

urmatoarele caracteristici de baz:

Descrierea vieii sociale se face prin perspectiva celor dinuntrul grupului, a

oamenilor aflai ntr-o anumit situaie sau ntr-un cadru bine determinat.

Se are n vedere viaa de zi cu zi a oamenilor n mediul n care acetia i duc

existena, important fiind viaa cotidian aici i acum, nu comportamentele oamenilor

n laboratoarele experimentale, n situaiile artificial create.

Conduce la generalizri ca teorii interpretative, nu la teorii explanatorii rezultate

n urma testrii cauzale. Cu toate acestea, generalizrile i interpretrile inspirate de

observaia participativ sunt utilizate n luarea deciziilor cotidiene.

Se nscrie ntr-un proces de cercetare flexibil, deschis, att n ceea ce privete

identificarea problemelor de studiu, ct i sub raportul procedeelor de colectare a

datelor i a modalitilor de teoretizare. Astfel, se pornete de la experiena imediat a

oamenilor n situaiile concrete de via, pentru a se ajunge la descrierea calitativ a

vieii sociale n termenii limbajului uzual al nativilor, al membrilor colectivitilor

studiate.

Observaia participativa implica din punct de vedere metodologic o abordare

calitativa si un studiul de caz, fapt care presupune descrierea detaliat i