Curs II

Modernismul. Încercare de definire

Modernismul este o mișcare ideologică manifestă în toate formele artei, împrumutându-și stilul

și direcția din filosofie (cu precădere cea carteziană de la jumătatea secolului XVIII, gândire care

reînvia umanismul sau vechea pasiune renascentistă pentru om, iar nu pentru Dumnezeire, ca

măsură a tuturor lucrurilor). Modernismul contopește o gamă largă de fenomene artistice, care

complică întrucâtva definirea lui precisă. De notat, însă, că s-a manifestat în primul rând ca

reacție sau contradirecție la tradiționalism și istoricism în toate țările, iar când a fost abordat

pentru prima oară de pictorul Edouard Manet în celebrele sale tablouri din 1863 (Le Dejeuner

sur l’herbe și Olympia) a stârnit scandal și stupoare din cauza noutății stilului pictoresc, care era

clar antiacademic (nu respecta liniile tradiționale și prezenta scene pronunțat contemporane).

Modernismul a însemnat de la început ruperea de tradiție și norme, de precizie, aducând

spontaneitate și negativism artistic, anticlasicism și anticonservatorism, negarea sau contestarea

oricărei forme tradițional-conformiste de artă și ideologie.

Stindardul sau țelul modernismului este, deci, goana nebună după noutate, care pentru

protagoniști reprezintă singura valoare estetică. Așadar, modernismul se manifestă drept curent

de avangardă și, prin opoziția sa față de reguli, are natură distructivă și anarhică: „Modernismul

întreprinde o adevărată valorizare a nonvalorii estetice“ (spune Adrian Marino în Modern,

modernism, modernitate). Aceasta rezultă nu numai din tendința spre noutate și contemporan, ci

chiar din temele preferate: urâtul (spleen-ul, cu sensul de antiestetic, dar în principal de plictis, de

părăsire și erodare), diformul, inexpresibilul, greoiul, inorganicul, imoralul, viciul. În acest

context, moderniștii chiar propun înlocuirea noțiunilor de artă și literatură cu noțiunile de antiartă

și antiliteratură.

Ca și curent literar, modernismul s-a conturat în anii 1880 și a cuprins ca dezvoltare

poetică toate mișcările post-romantice (simbolismul, expresionismul, imagismul, dadaismul,

suprarealismul), în timp ce sub raport prozodic se situează la sfârșitul realismului. În ce privește

nuvela și mai ales romanul modern (vezi în special romanul lui Thomas Mann și James Joyce),

acesta are particularități ce-l deosebesc de romanul clasic/tradițional și o tehnică atipică, a

evocării, datorită căreia romanul modern nu mai este roman prin definiție. Dacă, prin tradiție,

romanul clasic era un act de creație, romanul modern pune capăt tradiției și este un act de

evocare, îngreunând enorm faptul de a fi romancier.

Curent post-romantic și post-realist, modernismul este sinonimul noțiunii de avangardă,

care trece atât peste principiile clasice și romantice, cât și uneori peste propriile principii. Astfel,

deși cuprinde poeți simboliști și artiști expresioniști, modernismul își păstrează numele chiar

dacă se dovedește antisimbolist și antiexpresionist. Trasând elementele particulare și conflictele

din cadrul curentului, criticul Matei Călinescu creiona cele cinci fețe ale modernității, care se

exprimă prin: modernism, avangardă, decadență, kitsch și postmodernism.

Ca orice ne ia prin surprindere, modernismul este scandalos, agresiv, viciat, furios, activ

și traumatizant atât pentru artist, cât și pentru public. Pentru artist este traumatizant fiindcă

poezia lui, neavând un alt fel de model, se naște din propria conștiință și voință, care duce la

trauma personală (Charles Baudelaire spunea: „Un singur gând ne arde: să dăm de ceva nou!“);

pentru public, modernismul este traumatizant pentru că frapează și sperie, după cum afirma și

Guillaume Apollinaire: „Noul constă numai în surpriză.“

Însă, ca orice este voit modern, contemporan și fără rădăcini, poeții moderni decad adesea

în simplu mod sau modă, iar necesitatea de a trece de la o modă la alta este la fel de modernă ca

acest tip de artă, de aici și imposibilitatea de a le aminti și defini pe toate și chiar de a le delimita

de postmodernism. Ca mișcare ideologică și culturală, modernismul cuprinde perioada anilor

1880 și se întinde până în anii 1930, numele său după această dată (până în 1945) fiind legat doar

de sfera artelor vizuale.