UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

VICOL DORIN

PROBLEMA SĂRĂCIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Lucrul Individual

Conducător ştiinţific:

Nume Prenume, lector universitar

CHIŞINĂU-2014

2

CUPRINS

Pag.

Lista abrevierilor……………………………………………………………………………………3

Introducere..........................................................................................................................................4

I. Abordări conceptuale privind profilul sărăciei ….......................................................................5

II. Dimensiunile sărăciei în Republica Moldova..…….………………….……………...…….…15

Concluzii şi recomandări.................................................................................................................20

Bibliografie........................................................................................................................................21

Anexe.................................................................................................................................................22

3

LISTA ABREVIERILOR

BERD Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare

BIM Biroul Internaţional al Muncii

BNM Banca Naţională a Moldovei

BNS Biroul Naţional de Statistică

CSI Comunitatea Statelor Independente

ECE Europa Centrală şi de Est

ECOSOC Consiliul Economic şi Social

ESA Asistenţa Economica şi Socială

FAO Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie

FMI Fondul Monetar Internaţional

ICCV Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii

4

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei abordate. Constituirea economiei de piaţă în țările

lumii a produs schimbări esențiale în economie și societate. Unul din fenomenele specifice

perioadei tranziției și cele mai grave probleme ale umanității este sărăcia. Caracterul persistent

al acesteia este resimțit în Republica Moldova la toate nivelurile de funcționare a economiei.

De aceea, este important de cercetat profilul acesteia prin prisma economiei naționale.

Gradul de studiere a temei. Cercetările privind sărăcia au fost abordate în diverse studii,

atît la nivel naţional, cît şi internaţional. Conceptualizarea ştiinţifico-teoretică cu privire la

sărăcie s-a realizat în lucrările lui S.B. Rowntree, A.B. Atkinson, O. Lewis, A. Mihăilescu, A.

Sen, C. Zamfir, E. Zamfir, A. Sen ş.a. Conceptul sărăcie a cîștigat noi valențe datorită

contribuției deosebite a cercetătorilor din Republica Moldova începute în anii 90, printre care se

regăsesc A. Barbaroşie, A. Culiuc, T. Danii, Levițchi O. etc.

Scopul cercetării constă în aprecierea problemei sărăciei în Republica Moldova.

În conformitate cu scopul propus sunt formulate următoarele sarcini:

studierea abordărilor teoretice privind problema sărăciei;

analiza sistemului de indicatori ai sărăciei;

cercetarea efectelor socio-economice ale sărăciei;

conturarea problematicii sărăciei în Republica Moldova etc.

Obiectul de studiu îl reprezintă fenomenul sărăciei cercetat sub aspect teoretico-

metodologic și practic, în baza exemplului Republicii Moldova.

Referatul a fost elaborat utilizând următoarele metode de cercetare ştiinţifică: metoda

observaţiei, inducţia şi deducţia, analiza logică şi sinteza, analogia şi comparaţia, gruparea,

selectarea. Unele rezultate sunt prezentate sub formă de figuri şi tabele.

Cuvintele cheie: sărăcia, pragul alimentar de sărăcie, pragul inferior de sărăcie, pragul superior

de sărăcie, pragul de sărăcie relativă, pragul de sărăcie subiectivă, indicator al sărăciei.

5

I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PROFILUL SĂRĂCIEI

Un flagel al lumii în care trăim şi care ameninţă să se accentueze în anii care vin, îl

constituie sărăcia, care marchează prăpastia primejdioasă dintre cei mulţi şi săraci şi cei puţini și

bogaţi. Sărăcia este definită, uneori, ca „privarea populaţiei” sau a anumitor categorii de

populaţie de bunăstare [3, p.78].

Noţiunea de sărăcie, însăşi, a ridicat şi ridică, încă probleme de interpretare în ceea ce

priveşte semnificaţia sa reală. Iniţial, această noţiune era definită în mod „absolut”, în funcţie de

mijloacele de subzistenţă aflate la îndemîna populaţiei. O definiţie clasifică a sărăciei a fost

elaborată, la începutul secolului, de către S.B. Rowntree (1901), care aprecia că o persoană este

săracă dacă „cîştigurile sale sunt insuficiente pentru a obţine necesarul minim de menţinere a

randamentului său fizic”.

Urmare a acestei definiţii, considerarea resurselor şi trebuinţelor de subzistenţă ale

oamenilor a continuat multă vreme să fie un etalon pentru măsurarea sărăciei. Ulterior, asemenea

componente au fost apreciate ca fiind prea restrictive, astfel că, în perioada postbelică au început

să fie utilizate alte forme de măsurare a sărăciei.

Alteori, ea este definită cu mai multă precizie: „A fi sărac înseamnă a-ţi fi foame, a nu

avea haine şi locuinţă, a fi bolnav şi nu a avea acces la asistenţă medicală, a avea un nivel precar

de educaţie sau a fi analfabet. [5, p.42]

În anul 1965, B. Abel-Smith şi P. Townsend au utilizat, pentru prima dată, în măsurarea

sărăciei, ancheta asupra cheltuielilor familiei, apreciind că volumul cheltuielilor totale ale unei

familii reprezintă cea mai adecvată măsură a resurselor acesteia, mult mai adecvată decît

volumul veniturilor sale totale.

În acord cu constatările studiilor sale, P. Townsend a considerat că sărăcia poate fi definită

în mod obiectiv, în funcţie de „deprivarea relativă” a populaţiei. De asemenea, el consideră că

sărăcia este „absenţa sau inadecvarea dietei, dotărilor, standardelor, serviciilor şi activităţilor

care sunt comune sau obişnuite în societate”

Definiţia de lucru a sărăciei în UE este:

• „Persoane, familii şi grupuri de persoane ale căror resurse (materiale, culturale şi sociale) sunt

atât de limitate încât acestea să fie excluse de la un mod de viaţă acceptabil la minimum în

statul membru de care aparţin”. Concepte asociate sărăciei sunt deprivare și excluziune

socială.

• Sărăcia poate fi: Relativă şi Absolută, Extremă, Severă, Subiectivă şi obiectivă, e lungă

durată/ temporară, Comunitară, Sărăcie veche şi sărăcie nouă,

• Alte tipuri de sărăcie: Structurală, Distribuţională, Consensuală, Socială.

6

Sărăcie „absolută” poate fi definită ca lipsa resurselor de bază necesare subzistenţei

(mâncare, apă, îmbrăcăminte, adăpost etc.). Pe cînd sărăcia relativă: definită social, dependentă

de context şi de cohortă – persoana este săracă în raport cu ceilalţi din jur.

Sărăcia extremă relevă „lipsă atât de gravă a resurselor financiare încât condiţiile de viaţă

ale persoanei sunt absolut inacceptabile pentru o societate civilizată şi alterează grav demnitatea

fiinţei umane, producând degradări rapide şi greu reversibile ale capacităţilor de funcţionare

socială normală”

Stănculescu şi Berevoescu (2004) au delimitat sărăcia severă ca fiind „nivel atât de scăzut

al resurselor încât oferă condiţii extrem de modeste de viaţă, pline de lipsuri şi restricţii” şi “nu

blochează efortul de a ieşi din sărăcie şi nici redresarea”.

Sărăcia obiectivă poate fi măsurată prin indicatori obiectivi (relativi sau absoluţi), pe cînd

sărăcia subiectivă poate fi stabilită prin evaluarea subiecţilor (este un indicator al deprivării

relative).

În Franţa, Statele Unite vehiculează şi astfel de concepte ca: vechea sărăcie = a imigranţilor

needucaţi; şi noua sărăcie – provocată de şomajul de lungă durată şi inegalitatea, masificat în anii

80. În acest context, noua sărăcie este în legătură cu fenomene de excluziune socială:

• Şomaj de lungă durată;

• Instabilitatea relaţiilor sociale (divorţuri, familii monoparentale);

• Scăderea solidarităţii de clasă (sindicate, locuri de muncă, reţele de întrajutorare);

Sărăcia “veche” şi sărăcia “nouă”

Noua sărăcie a produs „subclasa” (underclass) – clasă neprivilegiată de şomeri, persoane

neangajabile şi subocupate, care se îndepărtează din ce în ce mai mult, fără speranţă de naţiune

în întregimea sa şi nu împărtăşesc viaţa, ambiţiile şi realizările acesteia

• Vagabonzi, clasă periculoasă, cultura sărăciei, săraci nemerituoşi

• A ceea parte a săracilor care cumulează deprivări multiple şi sunt caracterizaţi de:

– Dependenţă faţă de stat, corelată cu o perioadă lungă de şomaj sau ieşire de pe piaţa oficială a

muncii;

– Izolare socială corelată cu tendinţa de concentrare teritorială şi segregare spaţială în zone

numite ghetto (ghetto poor);

– Subcultură deviantă – devianţă de la valorile dominante în societate;

– Tendinţă de a aparţine anumitor grupuri minoritare [4].

Având caracter multidimensional, sărăcia cuprinde şi se extinde asupra tuturor aspectelor

vieţii umane. Afectează valorile şi relaţiile sociale. Este ştiut că omul sărac are o viaţă plină de

privaţiuni, este exclus de la ofertele sociale şi culturale ale societăţii şi comunităţii în care

7

trăieşte din cauza lipsei oportunităţilor, devenind un izolat, dacă nu-şi găseşte refugiul în

rândurile săracilor ca el. Sărăcia afectează valorile politice, inducând dacă nu sentimentul de

blazare, cel puţin starea de indiferenţă faţă de problemele comunităţii şi de deciziile care o

privesc. Lipsa veniturilor sau puţinătatea lor afectează climatul şi relaţiile de familie, poziţia în

societate, statutul cultural-educaţional al oamenilor, iar între grupurile etnice apare competiţia

pentru stăpânirea resurselor. Din perspectivă culturală şi educaţională, sărăcia adânceşte

alienarea culturală şi analfabetismul, reduce ponderea celor care se pot bucura de beneficiile

culturii şi ştiinţei de carte. În acelaşi timp, poate duce la creşterea delicvenţei, a ratei

criminalităţii, ceea ce amplifică insecuritatea şi anomia socială.

Indicatorii sărăciei şi pragul săsrăciei

Măsurarea sărăciei presupune în general existenţa unor niveluri predeterminate şi bine

definite lea standartului de viaţă, numite praguri de sărăcie, pe care trebuie să le atingă persoana

ca să nu fie săracă.

Pragul de sărăcie este un nivel al veniturilor sau cheltuielilor determinate pentru o

gospodărie de un anumit tip (în funcţie de dimensiune, structură, mediu de rezidenţă etc.) ,

pentru o persoană sau pentru o unitate de consum (adult echivalent). Cu acest prag sunt

comparate pe rind veniturile sau cheltuielile tuturor gospodăriilor pentru a stabili dacă

gospodăria respectivă este încadrată în categoria ”săracă” sau nu.

În funcţie de stabilirea pragului, se calculează indicatorii incipienţei şi gravităţii sărăciei,

de aceea nivelul pragului este esenţial în stabilirea proporţiilor sărăciei, de aceea nivelul pragului

este esenţial în stabilirea proporţiilor sărăciei şi determinarea programelor sociale.

Corespunzător celor trei concepte de definire a sărăciei, există trei metode de a determina Pragul

de sărăcie absolută. Metodele diferă în funcţie de modul în care se realizează transferarea acestor

norme în cheltuielile minime de consum alimentar, precum şi de modalităţile de estimare a

cheltuielilor minime necesare consumului nealimentar. Estimarea cheltuielilor minime necesare

asigurării consumului alimentar se face pe baza Coşului de consum alimentar sau pe bază

statistică.

Cheltuielile minime necesare asigurării consumului nealimentar se estimează prin una din

metodele: calorică, proporţiei cheltuielilor alimentare sau normativă.

Metoda Băncii Mondiale constă în estimarea unui Coş alimentar mediu pe baza

consumurilor effective ale celor mai sărace 30% gospodării. Utilizarea consumului efectiv al

gospodăriei elimină astfel caracterul subiectiv şi artificial indus de utilizarea unei diete

prestabilite, luîndu-se mai bine în calcul obiceiurile alimentare specifice populaţiei sărace. Coşul

8

alimentar astfel stabilit cuprinde atît cantităţile medii zilnice de produs alimentare consummate

de o persoană, cît şi expresia calorică a acestui consum. Fiecare element al Coşului este apoi

corectat cu un coeficient ce reprezintă raportul dintre aportul caloric minim necesar şi cel

obţinut pe baza Coşului de produse alimentare. Coşul de produse alimentare ajustat este evaluat

pe baza valorilor unitare ale produselor consummate în gospodăriile de referinţă. Valoarea medie

obţinută reprezintă pragul alimentar de sărăcie (ZF) , respectiv suma minimă necesară lunar

unei persoane pentru asigurarea unui consum caloric de 2,425 calorii/zi.

Pentru a determina cheltuielile nealimentare care intră în Pragul de sărăcie, se calculează

două valori limită (praguri), inferior şi superior.

Calculul pragului inferior de sărăcie (ZL) constă în selectarea subeşantionului

gospodăriilor ale căror cheltuieli totale ce revin în medie pe o persoană sunt egale cu pragul

alimentar de sărăcie ZF. Pentru aceste gospodării se estimează ponderea medie a cheltuielilor

alimentare în totalul cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor, folosind o funcţie de regresie

de tipul:

Si = a+b log(Xi/ZF)+ei, (1.1)

unde Si reprezintă ponderea medie a cheltuielilor alimentare în cheltuielile totale ale

gospodăriei i; Xi reprezintă cheltuielile totale ale gospodăriei i; a;b, parametrii ce urmează a fi

estimaţi.

Valoarea lui a estimează proporţia medie a cheltuielilor, pentru acele gopodării care îşi pot

permite într-o lună să cheltuiască pentru fiecare membru o sumă egală cu pragul alimentar al

sărăciei (XI=ZF). Proporţia cheltuielilor nealimentare în totalul cheltuielilor pentru acele

gospodării care cheltuiesc pentru fiecare membru lunar o sumă totală egală cu pragul alimentar

este l-a;

Pragul inferior al sărăciei se calculează prin adăugarea la pragul alimentar al sărăciei a

sumei alocate de gospodăriile din acest subeşantion pentru bunuri nealimentare şi servicii.

ZL = ZF + (l-a)ZF = (2-a)ZF (1.2)

Pragul superior de sărăcie (ZU) se determină adaugînd la Pragul alimentar de sărăcie

cheltuielile nealimentare effectuate de gospodăriile ale căror cheltuieli alimentare pe membru de

familie sunt egale cu pragul alimentar de sărăcie. Valoarea acestui prag se determină conform

realaţiei:

ZU = ZF/S* (1.3)

Unde:

ZU este Pragul superior de sărăcie,

ZF est Pragul alimentar al sărăciei,

9

S* este ponderea cheltuielilor alimentate în cheltuielile totale efectuate de gospodăriile

care alocă pentru alimente o sumă egală cu ZF.

ZU reprezintă cheltuielile medii lunare necesare unei persoane care alocă pentru hrană

suma aferentă satisfacerii cerinţelor alimentare de bază [4, p.3-15].

Metoda normativă este cea mai veche metodă de studio al sărăciei. A fost utilizată de S.

Rowntree în lucrările de pionierat în domeniul cercetării sărăciei şi a stat la baza stabilirii

nivelului prestaţiilor sociale în cadrul Programului de asistenţă soicială iniţiat de Beveridge în

Anglia. Determinarea minimului de trai se realizează pe tipuri standard de gospodării prin

stabilirea unui Coş de bunuri alimentare, nealimentare şi servicii appreciate ca indispensabile şi

prin evaluarea cheltuielilor minime necesare achiziţionării acestora. Stabilirea componentei

alimentare a Coşului de consum are la bază: necesarul de consum evaluat de nutriţionişti în

funcţie de vîrstă, sexul, tipul de activitate a persoanelor care compun gospodăria; nivelurile

efective ale consumului alimentar şi caracteristicile comportamentului de consum ale

gospodăriilor şi preţurile comparative ale produselor alimentare;

Chair dacă nu este un instrument suficient de obiectiv pentru delimitarea celor săraci,

minimul de trai determinat prin evaluarea unui Coş de bunuri şi servicii de consum poate

constitui un reper pentru analiza evoluţiei în timp a sărăciei precum şi a difereţelor

teritoriale.

În ţările dezvoltate, metoda a fost abandonată datorită dificultăţii de a selecţiona pentru

Coşul de consum pe cele care ar putea acoperi nevoile în condiţii de raţionalitate.

Metoda normativă folosită de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii1 utilizează normative

de consum, elaborate pe baza cercetărilorde către experţii, care ţin cont de modelul de consum

definit de cerinţele unei alimentaţii normale, de caracterisitcile geografice şi climaterice ale ţării,

de nevoile imperative ale vieţii în societatea românească, precum şi de normele culturale ale

comunităţii. Coşul de produse alimentare. Nealimentare şi servicii este exprimat în RON (lei),

suma obţinută reprezentînd Pragul de sărăcie.

În utilizarea acestei metode se au în vedere Pragul de subzistenţă şi pragul decent. Toţi cei

ale căror cheltuieli/venituri totale se situează sub Pragul de subzistenţă sunt consideraţi săraci.

Persoanele care se situează sub Pragul decent sunt expuse riscului de sărăcie(sunt săraci

potenţiali).

Pentru evaluarea cheltuielilor unei gospodării şi a membrilor acesteia se utilizează Coşul

alimentar care include cantitatea şi varietatea de produse alimentare ce asigură fiecărui membru

1 Conform metodologiei folosite de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din România

10

din gospodărie caloriile, proteinele, glucidele, lipidele, sărurile minerale, vitaminele necesare

menţinerii sănătăţii.

În constituirea coşului se tratează distinct două tipuri majore de cheltuieli: cheltuieli

inelastice, considerate obligatorii ( de ex.:întreţinere, energie electrică, telefon, transport), şi

cheltuieli elastice, dependente de nivelul resurselor economice disponibile ale gospodăriei; chiar

dacă prezintă o dependenţă crescută faţă de nivelul resurselor economice, aceste cheltuieli sunt

considerate necesare chiarşi în elaborarea unui prag de subzistenţă, în măsura în care acesta se

referă nu numai la supraveţuirea fizică, dar şi la participarea la viaţa socială.

În final au rezultat două praguri: de subzistenţă şi decent pentru fiecare din cele două

tipuri de gospodării, iar utilizarea scalei de echivalenţă a condus la două praguri stabilite pe adult

echivalent.

Metoda normative utilizată de Centrul de Statistică din cadrul Ministerului Muncii şi

Protecţiei Sociale2 a fost utilizată în două variante. În 1992 a fost elaborată o metodologie de

calcul al minimului de trai decent definit ca nivelul cheltuielilor necesare satisfacerii necesităţilor

minime de consum alimentar, nealimentar şi de servicii ale unei gospodării. Ulterior a fost

elaborată Metodologia de calcul al minimului de supreveţuire, pornind de la nivelul minim de

trai decent diminuat prin corecţia cu indicele evoluţiei PIB din 1989. La determinarea

normativului pentru minimul de trai s-au luat în considerare cheltuielile alimentare, cheltuieli cu

locuina, alte cheltuieli.

Stabilirea Normativului alimentar corespunzător minimului de trai decent s-a realizat pe

baza unui Coş alimentar, avînd în vedere cantitatea şi calitatea nutritivă a celor mai frecvente

alimente consummate pentru acoperirea nevoilor persoanelor adulte care desfăşoară o activitate

moderată. La laborarea Coşului alimentar s-a ţinut cont de specificul alimentaţiei pe parcursul

unei zile, precum şi în cele patru anotimpuri ale anului. Media de calcul a fost de 2,715 calorii.

Pentru copii sub 14 ani şi adulţi peste 60 de ani s-au aplicat coeficienţii de diminuare a

necesarului de elemente nutritie (respectînd cantităţile consummate de aceste categorii de

populaţie rezultate din Cercetarea bugetelor de familie (Ancheta în gospodării ), precum şi

recomandările nutriţioniştilor ( 0,783 pentru copii sub 14 ani, 0,882 pentru adulţi peste 60 ani).

Agregarea catităţilor zilnice a dus la construirea unui Coş alimentar mediu annual.

La stabilirea cheltuielilor cu locuinţa au fost luate în consideraţie chiria, energia electrică,

încălzirea centrală şi alte servicii comunale, combustibil, manopera pentru reparaţii şi construcţii

noi, materiale de construcţie şi instalaţii, impozite pe terenuri şi clădire, asigurări de bunuri şi

2 Conform metodologiei utilizate de Centrul de Statistică din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Soicale din

România.

11

persoane. La stabilirea Coşului de servicii şi produse pentru întreţinerea locuinţei. Din calculele

efectuate pe tipuri de gospodării, s-au eliminate gospodăriile cu venituri peste medie şi

gospodăriile din grupa cu venituri cele mai reduse. S-au determinat astfel Normativele de

cheltuieli pentru gospodăriile conduse de o persoană activă din mediul urban şi cel rural, precum

şi pentru gospodăriile de pensionari. Sumele globale astfel stabilite au fost indexate lunar cu

indicele preţurilor şi tarifele pentru produsele sau serviciile respective. Toate cheltuielile care nu

se regăsesc în categoriile anterioare au fost cuprinse la „alte cheltuieli”.

Avantajele Metoda normative constau în modularizarea tipurilor de cheltuieli pe categorii

de populaţie (copii, adulţi active, pensionari), aşa încît să se poată determina minimul de trai

decent pentru orice tip de gospodărie din ambele medii rezidenţiale şi operativitatea

calculului, evaluării minimului de trai decent efectuîndu-se lunar, în maximum 30 de zile de la

finele lunii.

Pragul de sărăcie relativă se determină ca o proporţie din resursele materiale (în termeni

de venituri sau cheltuieli) medii. Pentru măsurarea sărăciei şi identificarea săracilor se foloseşte

un număr de variabile instrumentale alternative: venitul per capita sau per adult echivalent,

veniturile de consum ale gospodăriei per capita sau per adultechivalent. Pragurile de sărăcie

relativă se stabilesc ca valori ale variabilelor instrumentale utilizate.

În general, se apreciază că cheltuielile de consum reflectă mai bine disponibilitatea

resurselor declarate şi nedeclarate ale gospodăriilor cu venituri mici, deoarece înclinaţia acestora

spre econoisire este aproape nulă. Cheltuielile sunt considerate un indicator mai adecvat decît

veniturile deoarece măsoară satisfacerea nevoilor de consum şi nu potenţialul de a le satisface.

Pragul sărăciei relative se determină pe baza distribuţiei colectivităţii statistice ( populaţia

ţării, gosodăriile) în funcţie de o variabilă instrumentală. Interpretarea sărăciei relative se face

prin considerarea persoanelor/gospodăriilor care se află sub prag, sunt într-o situaţie mai rea

decît celelalte.

Pragul sărăciei relative se poate determina prin două modalităţi:

- o primă modalitate este cea de stabilire a priorităţii unui anumit procentaj de gospodării

considerate sărace din numărul total al gospodăriilor. Pragul este valoarea limitei maxime a

intervalului de venituri/cheltuieli care delimitează procentul respectiv de gospodării de restul din

distribuţia variabilelor instrumentale (exemplu: Metoda primei decile care presupune repartizarea

gospodăriilor în ordine crescătoare a veniturilor/cheltuielilor; gospodăriile situate în decila

inferioară, 10% din totalul populaţiei, sunt considerate sărace);

- a doua modalitate constă în a considera pragurile. Se determină ca o fracţiune din

parametrii de poziţie, în principal Media sau Mediana variabilelor instrumentale. De regulă,

12

distribuţia persoanelor/gospodăriilor în funcţie de venit prezintă o asimetrie pe stînga, ceea ce

face ca Media să fie mai mare decît Mediana, ca urmare Rata săraciei calculate pe baza Mediei

este mai mare.

Folosirea Mediei are avantajul simplităţii calculării, înțelegerii şi interpretării; dar are

dezavantajul că este sensibilă la schimbări, în general din partea superioară a distribuţiei, ceea ce

poate conduce la supraestimarea Ratei sărăciei.

Utilizarea Medianei prezintă avantajul măsurării mai stabile a tendinţei centrale; avînd

dezavantajul că pe măsură ce creşte gradul de asimetrie spre stînga, utilizarea Medianei conduce

la o subestimare a Ratei săraciei;

Studiile comparative internaţionale folosesc, în mod tradiţional, metode de evaluare a

sărăciei relative.

Pragul de sărăcie subiectivă se bazează pe percepţia și autoaprecierea indivizilor cu

privire la ceea ce înseamnă venituri minime necesare pentru acoperirea nevoilor proprii.

În evaluarea sărăciei subiective se utilizează, pe scară largă, metoda venitului minim

propusă pentru prima dată de Goethard, care se bazează pe răspunsurile la o întrebare referitoare

la venitul minim necesar: „ce nivel de venit consideraţi dumneavoastră personal a fi absolut

minimal? Mai bine spus acela cu care, avînd mai puţin de atît, nu va puteţi satisface trebuinţele.”

Metodele de analiză a sărăciei subiective cele mai des utilizate pe plan internaţional au fost

fondate şi aprofundate de şcoala din Leyden-Olanda.

- se pleacă de la principiul de identificare a persoanelor sărace, considerînd săraci pe toţi

aceea ale căror venituri nete lunare sunt mai mici decît veniturile lunare minime autoestimate,

necesare satisfacerii trebuinţelor. S-a constatat că venitul minim lunar autoestimat necesar

satisfacerii trebuinţelor creşte odată cu creşterea venitului real şi s-a dedus relaţia:

MY= cYª (1.4)

unde MY este venitul lunar, α este coeficientul de elasticitate al lui MY în realaţie cu Y.

Logaritmînd relaţia respectivă, se obţine:

ln(MY)=ln(c)+ αln(Y) (1.5)

adică o gospodărie este considerată săracă dacă vaoarea estimată pentru ln(MY) este mai

mare decît ln(Y).

- utilizează un Chestionar de evaluare a venitului IEQ – „Income Evaluation Question”,

care adresează următoarea întrebare: „O gospodărie poate avea mai multe surse de venit şi mai

mulţi membri aducători de venit la bugetul gospodăriei. Luînd în considerare toate veniturile din

decursul unei luni, care din următoarele variante definesc cel mai bine capacitatea gospodăriei

dumneavoastră de a-şi asigura trebuinţele lunare?”, cu următoarele răspunsuri posibile: cu mare

13

greutate; dificil; nici uşor, nici greu; destul de uşor; uşor; foarte uşor. Se consideră că orice

gospodărie care obţine un punctaj între 1 şi 3 este săracă.

Determinarea unei linii a sărăciei bazate pe scor ( scored based subjective line) este

asemănătoare din punct de vedere metodologic metodei de estimare a sărăciei din punctul de

vedere al condiţiilor de viaţă. Chestionarul va conţine întrebări de tipul „vă puteţi plăti facturile

la timp?”; „estimaţi diferenţa între venitul minim necesar şi venitul real lunar pe care-l obţineţi”

etc.

Se constată că pragurile astfel determinate sunt situate deasupra celor calculate prin metode

tradiţionale, absolute sau relative.

Specialiştii recomandă determinarea şi aplicarea a cel puţin două praguri – praguri duale.

Cel mai scăzut poate fin interpretat ca un prag al sărăciei maxime sau al „ultrasărăciei” ( minim

de subzistenţă) şi un alt prag al minimului de trai decent.

Scalele de echivalenţă sunt utilizate pentru transformarea gospodăriilor în gospodării

comparabile, ţinînd cont de principalele caracteristici care le pot afecta necesităţile. Pentru

compararea nivelului de trai între gospodării se utilizează în mod curent veniturile sau

cheltuielile pe gospodării. Aceşti indicatori nu iau în considerare diferenţele referitoare la

mărimea, structura şi necesităţile gospodăriei. La acelaşi nivel al veniturilor, o gospodărie cu doi

membri trăieşte mult mai bine decît una cu şase membri. Un mod de a reflecta astfel de diferenţe

este utilizarea veniturilor sau cheltuielilor ce revin în medie pe o persoană din gospodărie.

Dezavantajul metodei constă în faptul că nu ţine cont de caracteristicele demo- economice ale

membrilor gospodăriei, considerînd că toţi au nevoie de aceleaşi cheltuieli pentru a avea acelaş

nivel de bunăstare. În plus, nu ţine seama de economiile de scală în consumul gospodăriilor,

economii ce decurg din dimensiunile acesteia.

Scalele de echivalenţă sunt instrumente prin intermediul cărora se atribuie fiecărui

membru al gospodăriei un anumit coeficient de ponderare.Prin acest procedeu se transformă

cheltuielile gospodăriei într-o formă particulară a cheltuielilor pe persoană în care se iau în

considerare atît mărimea şi structura acestora, cît şi economiile de scală.

Cheltuielile fiecărei gospodării se ajustează cu ajutorul coeficienţilor de ponderare proprii,

rezultaţi din scala de echivalenţă. Scalele abrupte, care dau ponderi ridicate, aproape de unitate,

începînd de al doilea membru al gospodăriei vor face ca gospodăriile mari să pară sărace şi cu

cît aceste ponderi sunt mai mari, cu atît scalele vor tinde să împingă mai puternic aceste

gospodării către zona celor cu o probabilitate mai mare de a fi sărace. Scalele line dau ponderi

mici următorilor membri ai gospodăriei şi tind să minimalizeze nevoile gospodăriilor numeroase.

14

De aceea, alegerea Scalei de echivalenţă este o problemă fundamentală atunci cînd se măsoară

sărăcia.

Scalele de echivalenţă urmăresc să reprezinte cît mai bine posibil regresivitatea costurilor

în funcţie de numărul de persoane. În practică se utilizează mai multe tipuri de Scală de

echivalenţă, cele mai cunoscute fiind:

Scala OECD – replica modernă a primei scale de echivalenţă elaborată de Rowntree în

1936 – este utilizată de OECD şi comunitatea Europeană.

Scala OECD este aditivă şi uşor de aplicat, avînd unele limite pentru faptul că vizitează în

principal cheltuielile alimentare; celui de-al treilea membru şi următorilor li se dă aceeaşi

importanţă ca şi celui de-al doilea, neţinînd seama de efectele economiei de scală; nu este luată

în calcul vîrsta fiecărei persoane; acordarea unei ponderi mai mici copiilor decît adulţilor este

discutabilă.

Scala Van Ginneken pleacă de la premisa că partea alimentară din cheltuielile

gospodăriei este un indicator semnificativ pentru nivelul de trai, ceea ce face ca gospodăriile care

au o pondere egală a cheltuielilor alimentare să fie considerate ca avînd acelaşi nivel de trai.

Limitele acestei scale derivă în primul rînd din faptul că nu ţine cont de economiile de scală

din cadrul gospodăriei; caloriile necesare copiilor sunt considerate „mai scumpe” faţă de cele

necesare adulţilor, iar cheltuielile nealimentare pentru întreţinerea acestora sunt considerate, de

asemenea, relativ mai mari. Utilizarea unei astfel de scale este justificată atît timp cît cheltuielile

alimentare deţin o pondere foarte mare în ansamblu cheltuielilor de consum.

Problema sărăciei şi metodologia de evaluare cât mai obiectivă a acesteia, a fost studiată de

mai mulţi savanţi. Printre aceştia se numără şi Premiantul Nobel pentru economie Amartya Sen,

care a postulat un număr de cinci axiome în urma cărora a rezultat un indicator al

sărăciei, descris astfel:

P = M[I + (1-I) · G] (1.6)

P – indicatorul sărăciei

M – ponderea celor cu venituri sub pragul de sărăcie în totalul populaţiei

I – indicatorul de distribuire a veniturilor a cărui valoare 0 < I < 1

G – coeficientul Gini G = 0, atunci toate veniturile sunt egal distribuite.

n

i

n

i

yjyin

G1 1

2//

2

1 (1.7)

G – reprezintă ½ din media aritmetică a diferenţelor absolute dintre toate perechile de

venituri.

15

Astfel în cât:

n – numărul celor care primesc venit

μ – venitul mediu

yi – venitul individual la nivel de venit „i” al unui grup

yj – venitul individual la nivel de venit „j” al altui grup [4, p.30].

Fenomenul „saraciei” constituie un subiect important, dar suficient de controversat şi de

multe ori disputat chiar și de specialiștii în domeniu. Saracia se refera la un element cantitativ

(nivelul obținut al veniturilor comparat cu cel al subzistenței), dar și la un aspect calitativ, fiind o

marime interpretata în funcție de un anume nivel al veniturilor. Statistic, pentru masurarea

saraciei, se pune problema cuantificarii veniturilor, care apoi se compara cu un anume nivel

etalon. Masurarea se poate efectua pe baza unui sistem de indicatori, corelațiile intre ei dand

semnificație analizei fenomenului. Masurarea saraciei se face pe baza pragului de saracie

calculat, care funcționeaza ca un etalon în raport cu care orice masura a fenomenului capata sens.

II. DIMENSIUNILE SĂRĂCIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Tranziţia spre economia de piaţă a produs modificări semnificative ale structurii veniturilor

din gospodăriile cetăţenilor, ceea ce a influenţat inegalitatea distribuirii generale a veniturilor,

coeficientul inegalităţii veniturilor, în Republica Moldova, în această perioadă aproape s-a

dublat. Salariile care sunt veniturile cu ponderea cea mai mare în totalul veniturilor disponibile

au scăzut cu 60-70% în perioada de tranziţie a Republicii Moldova spre economia de piaţă şi au

influenţat scăderea venitului disponibil total în acea perioadă. Tendinţele negative în domeniul

veniturilor disponibile, precum: aprofundarea inegalităţii în redistribuirea veniturilor, scăderea

relativă a veniturilor celei mai mari ponderi a populaţiei, concentrarea veniturilor în mâinile unei

ponderi mici a populaţiei, perpetuarea unui nivel înalt al sărăciei, au diminuat cererea agregată

de consum, au stopat creşterea producţiei şi a sectorului real al economiei şi, în consecinţă, are

loc scăderea, în ansamblu, a nivelului de trai al populaţiei.

Actualmente, creşterea venitului mediu lunar, în Republica Moldova, devansează creşterea

bugetului minim de consum per capita, dar, în ritmuri lente, ca să se echilibreze, iar nivelul

inegalităţii sociale, caracterizate prin coraportul veniturilor celor 20% ale populaţiei mai mult

asigurate şi celei mai puţin asigurate este de 7,1, în anul 2006 şi rămâne a fi destul de înalt.

Acelaşi raport, dar analizat în baza datelor din statele industrial dezvoltate, este mai mic de 5 ori.

Multiplele instrumente de redistribuire a veniturilor în societate prin intermediul

impozitului pe venitul persoanelor fizice, fiind pe larg folosite în practica mondială, nu se

utilizează în practica autohtonă. Printre acestea, se numără astfel de mecanisme de influenţă a

16

impozitelor directe asupra stării sociale a cetăţenilor, cum ar fi: posibilitatea de deducere a

cheltuielilor pentru educaţie a lucrătorului şi membrilor familiei sale; deservirea medicală;

îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor etc;

Faptul că fenomenele sărăciei şi inegalităţii sunt mult mai pronunţate în sate decât în oraşe,

iar populaţia rurală este mai numeroasă decât cea urbană imprimă o importanţă deosebită

realizării,în mediul rural, a strategiilor de creştere economică şi reducere a sărăciei.

Cresterea decalajului dintre Republica Moldova, care ramane în continuare cea mai saraca

tara din Europa, si restul continentului european reprezinta un serios motiv de ingrijorare din

partea Uniunii Europene. Declaratia a fost facuta de Kalman Mizsei, reprezentantul special al UE

pentru Republica Moldova, intr-un interviu aparut in în una din publicațiile „Analitique”. UE

examineaza situatia din Republica Moldova din mai multe puncte de vedere, însa cel mai

important aspect consta în faptul ca Moldova este cea mai saraca țară a continentului, a afirmat

Mizsei. El a indicat ca produsul intern brut al Republicii Moldova la un loc cu al Transnistriei

echivaleaza cu cel al multor tari din Africa. [3].

Redresarea economică a Republicii Moldova a ajutat 40% din populaţie să iasă din sărăcie

în perioada anilor 1999-2004. Această reducere a sărăciei a fost răspândită pe larg şi reprezintă

cea mai mare scădere (în termeni procentuali) dintre ţările din regiunea Europei şi Asiei Centrale

(EAC). Cu toate acestea, reducerea nivelului general al sărăciei a stagnat începând cu 2004 pe

motivul creşterii sărăciei rurale. Datorită distorsiunilor şi imperfecţiunilor pe pieţele de materie

primă şi de producţie agricolă, producătorii primesc cu mult mai puţin pentru producţie şi plătesc

cu mult mai mult pentru materie primă decât s-ar cuveni comparativ cu preţurile de paritate

internaţionale.

În cele ce urmează se pot observa tendințele în modificarea PIB-ului real și a ratei sărăciei

pentru perioada anilor 1997-2007 (Figura 2.1)

17

Fig. 2.1 PIB şi Rata sărăciei în Republica Moldova: 1997-2007

Sursa: Strategia de parteneriat cu ţara pentru Republica Moldova. Banca Mondială,

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, 23.12.2008, p.6

Consecinţele şocurilor economice recente asupra bunăstării sociale nu sunt încă pe deplin

clare. Seceta recentă, embargo-ul la vinuri şi creşterea continuă a preţurilor la produsele

alimentare şi la energie ar putea avea un impact considerabil asupra nivelului sărăciei. Spre

exemplu, deficitul relativ de produse alimentare în ţară a produs o creştere bruscă a inflaţiei

alimentare, care este la moment sursa principală a inflaţiei indicelui preţului de consum.

Conform estimărilor, inflaţia preţurilor alimentare an-de-an a crescut cu 24% în mai 2008, preţul

la pâine, fructe şi lapte crescând cu respectiv 20%, 56% şi 24%. În aceeaşi perioada a anului

trecut, inflaţia preţurilor alimentare era de circa 5%. O notă de politici recentă referitoare la

creşterea preţurilor la produsele alimentare în EAC, ce simula impactul creşterii preţurilor la

grâne asupra sărăciei în regiune, a sugerat că incidenţa sărăciei în Moldova ar putea creşte cu

aproape 3 p.p. Mai mult ca atât, cheltuielile pentru produse alimentare reprezintă circa 60 la sută

din cheltuielile celor mai sărace gospodării casnice – accentuând că mărirea preţurilor la

produsele alimentare ar putea avea un impact considerabil asupra bunăstării. Totuşi, estimările

foarte preliminare sugerează că în anul 2006 sărăcia s-ar putea să se fi redus. O evaluare mai

sistematizată a acestei dinamici mai urmează încă a fi efectuată.

18

Tabelul 2.1. Privire de ansamblu asupra sărăciei3

2004 2005 2006 2007

Incidența

sărăciei, %

26,5 29,1 30,2 25,8

Severitatea

sărăciei, %

2,5 3,2 3,0 2,1

Orașele mari 6,9 5,9 20,6 14,0

Orașele mai

mici

34,9 34,2 30,1 23,8

Zonele rurale 31,2 36,0 34,1 31,3

Sursa: Strategia de parteneriat cu ţara pentru RM. Banca Mondială, Asociaţia

Internaţională pentru Dezvoltare, 23.12.2008, p.8

Sărăcia în Moldova rămâne a fi un fenomen preponderent rural. Îmbunătăţirile

metodologice din Cercetarea bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC) împiedică o comparaţie

directă între informaţia din 2006 şi cea din anii precedenţi Totuşi, ultima Notă de măsurare a

sărăciei efectuată de guvern indică un profil în general consecvent cu precedenta Evaluare a

sărăciei a Băncii Mondiale. Circa un sfert din populaţie este săracă şi aproximativ 70% din cei

săraci locuiesc în comunităţi rurale, conform CBGC din 2007. Incidenţa sărăciei urbane este de

14%, în timp ce incidenţa sărăciei rurale este de 31,3%. Conform datelor anterioare, cei mai

mulţi săraci sunt în rândul pensionarilor, fermierilor şi lucrătorilor agricoli. Sărăcia în rândul

fermierilor reflectă lipsa oportunităţilor economice în regiunile rurale şi în sectorul agricol. În

plus, nivelurile sărăciei cresc odată cu mărimea gospodăriei casnice (numărul membrilor

gospodăriei), în special în cazul celor cu copii mici. De fapt, sărăcia în rândul copiilor depăşeşte

pe cea din rândul adulţilor: în anul 2006 sărăcia în rândul copiilor s-a poziţionat la cota 27,4 la

sută comparativ cu 25,8 la sută raportată la adulţi.

Realitatea socio-economică, ne demonstrează relaţia efect economic - bunăstarea

populaţiei este premiza de bază pentru eradicarea sărăciei, pentru că în primul rând

importantă este existenţa umană, ceea ce pentru Moldova este încă o problemă. Dacă

încercăm să privim obiectiv asupra unor lucruri, atunci se creează impresia că cifrele

prezentate nu coincid cu realitatea, ca exemplu venind prevalenţa consumului asupra

veniturilor, mărimile medii ale acestora fiind suficiente într-un fel sau altul, iar

diferenţierea socială neluându-se în acest caz în consideraţie, de aceea este bine de a

vedea ce consideră individul personal despre situaţia calităţii vieţii, şi care sunt factorii de

influenţă a acestui nivel al vieţii umane.

Statul trebuie să promoveze anumite politici economice eficiente, pentru că securitatea

economică nu trebuie asigurată, doar prin transferuri din străinătate, pentru că aceasta nu va duce

3 Aceste cifre nu sunt strict comparabile cu datele din anii precedenţi

19

la o creştere economică reală, deoarece aceste mijloace băneşti asigură doar un consum curent

mai mare, iar perspectivele lor nu sunt prea mari, în condiţiile unei economii degradate, şi acest

nivel de bunăstare este temporar, în plus el nu poate asigura o viaţă calitativă nici din punct de

vedere obiectiv, nici din punct de vedere subiectiv.

20

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Sărăcia este o problema complexa atît naţională cat și mondială. La etapa actuală, nu există

„soluții universale” de combatere a fenomenului. Lupta împotriva sărăciei este în responsabilitatea

tuturor țărilor. Reliefarea caracterului acesteia în Republica Moldova, ne permite să conturăm

următoarele concluzii:

1. În toate țările lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, efectele sărăciei produc un impact

negativ durabil asupra dezvoltării umane, în aspect economic, social, cultural, ecologic, etc. .

2. Dificultăţile economice cu care s-a confruntat în anul 2008 Republica Moldova a produs un

efect nefavorabil asupra nivelului de trai al populaţiei, ceea ce a cauzat intensificarea sărăciei.

3. Una din principalele probleme a economiei naționale este nivel înalt al inegalităţii veniturilor si

cheltuielilor diferitor grupuri ale populaţiei.

4. În Republica Moldova este pronunțat fenomenul „sărăciei deghizate” (se face referire la acele

persoane, care nu dispun de venituri suficiente pentru asigurarea cu bunuri de primă necesitate,

dar care totodată nu recunosc acest fapt).

În urma studiului realizat prezentăm următoarele recomandări:

1. Atenuarea inflaţiei, pentru a păstra capacitatea de cumpărare a veniturilor cetățenilor

Republicii Moldova;

2. Elaborarea unor planuri strategice pentru atragerea investiţiilor rnaţionale şi străine, în

vederea extinderii ofertei de locuri de muncă și a veniturilor bugetare;

3. Crearea unui mediu de afaceri favorabil şi adaptarea acestuia la necesităţile agenţilor

economici autohtoni şi străini;

4. Susţinerea activităţilor întreprinderilor mici si mijlocii;

5. Asigurarea calității studiilor și racordarea acestora la necesitățile reale ale pieței muncii etc.

Reflectînd realitatea privind situația materială a cetățenilor, putem remarca că Republica

Moldova este o țară în care economia înregistrează o evoluție ascendentă lentă, în care ritmul

de creștere a prețurilor depășește indicele salariului real. Totodată sărăcia are un caracter

pronunțat, iar în consumul populației predomină cheltuielile pentru produsele alimentare în

proporție de 50% din categoria celor mai puțin asigurați și 35% pentru cei ce fac parte din

treapta superioară, grupați în funcție de venituri. De asemenea, actualmente statul dispune de

resurse insuficiente pentru a realiza programele sociale și a ameliora nivelului de trai al

oamenilor, ceea ce ne permite să credem că eradicarea sărăciei în este un obiectiv realizabil doar

pe termen lung.

21

BIBLIOGRAFIE

1. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. nr. 845 din 03.01.1992. În: Monitorul

Parlamentului, 28.02.1994, nr. 2.

2. Anuarul statistic al Republicii Moldova. Chişinău, 2005. 560 p.

3. Strategia de parteneriat cu ţara pentru RM. Banca Mondială, Asociaţia Internaţională pentru

Dezvoltare, 23.12.2008. 115 p.

4. Andrei L. Metode şi tehnici statistice de analiză a calităţii vieţii. Bucureşti: Editura ASE,

2003. 240 p.

5. Levițchi O. Eradicarea sărăciei:concept, dimensiuni şi strategii. Autoref. tezei de dr. în

economie. Chişinău, 2010. 29 p.

6. Chiriac M. Calitatea – pilon al dezvoltării pieței internațional a serviciilor. În: Simpozionul

internațional al tinerilor cercetători, vol I 14-15 aprilie 2006. Chișinău: ASEM, 2006.

7. Olaru I. Certificarea calității – note de curs

http://cadredidactice.ub.ro/ionelolaru/files/2011/06/certificarea_calitatii.pdf (vizitat

28.03.2014).

8. Фадеева Н.В. Методология оценки качества услуг.

http://vestnik.tstu.ru/rus/t_18/pdf/18_2_023.pdf (vizitat 23.05.2014)

9. www.statistica.md (vizitat 08.06.2014)

22

Anexe

Anexa 1

Fig. 1. Curba Lorenz pentru Republica Moldova, anul 2007

Sursa: Elaborată de autor în baza Anuarului statistic al Republicii Moldova. Chişinău, 2008,

p.121

6,2

11,5

16,0

22,5

43,8

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

   I      II      III      IV      V    

Quintile, 20% populaţie

Po

nd

erea

în

tota

l v

en

itu

ri, %