TRIBUNALUL _______

Secția contencios administrativ și fiscal

Domnule Președinte,

Subsemnatul/subsemnata ___________, domiciliat(ă) în ____, str. _____, nr. ___, bl.

___, sc. ___, et. ___, ap. ____, tel. __________, e-mail _______________, formulez prezenta

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

în contradictoriu cu

1. Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului ________ - Administrația

Finanțelor Publice _____________, cu sediul în ____, str. ______, nr. ______;

2. Instituția Prefectului ____________ - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de

Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, cu sediul în __________, str. ______,

nr. ________

pentru ca prin hotărârea ce o veți pronunța

să dispuneți anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. ___/___ emisă

pentru înmatricularea autovehiculului ________, fabricat în anul __________

(prima înmatriculare la data de _____________), având nr. de înmatriculare ___,

nr. de identificare ________, seria cărții de identitate ___________;

să obligați pârâta Instituția Prefectului ____________ - Serviciul Public

Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, la

înmatricularea autovehiculului fără achitarea taxei de poluare;

să obligați pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Motive

În fapt, la data de __________, am achiziționat autovehiculul marca ________,

fabricat în anul ___________, înmatriculat în ____________(țara).

Pentru înmatricularea autoturismului în România aș fi nevoit să achit suma de

_______ lei, cu titlu de taxă de poluare.

1

În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art. 205-218 din Codul de procedura

fiscală și art. 1 și 8 din Legea 554/2004.

Consider că taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită și prelevată în mod ilegal, prin aplicarea eronată a prevederilor legale stabilite prin Legea nr. 9/2012 coroborată cu dispozițiile OUG nr. 1/2012.

Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și a suferit modificări succesive de-a lungul anilor, fiind în fine abrogată prin Legea nr. 9/2012. Potrivit art. 4 din acest din urmă act normativ, „(1) Obligaţia de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 şi 8;

c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

Nu se poate considera că prin Legea nr. 9/2012 „ a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele” și că acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului, atâta timp cât alin. (2) al art. 4 a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012.

Rezultă așadar, că în prezent, ca urmare a suspendării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.

În consecință, prin Legea nr. 9/2012 coroborată cu OUG nr. 1/2012 se menține încălcarea art. 110 TFUE, dispozițiile naționale fiind destinate să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Conform art. 110 TFUE (ex-art. 90 TCE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09 (Tatu) și C-263/10 (Nisipeanu), articolul 110 TFUE (ex-art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Dispozițiile naționale au ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe

2

piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Acest tip de reglementare, deşi nu este de natură a demonstra o discriminare directă – căci norma internă nu se referă la vehiculele de ocazie aduse din străinătate, ci pare a avea o aplicabilitate generală – prin efectele sale încurajează dobândirea de autovehicule de ocazie, de provenienţă internă, cu caracteristici echivalente celor în discuţie, prin aceea că, în cazul acestora din urmă, dobânditorul nu este supus plăţii taxei. Sub acest aspect, spiritul fostului art. 90 din TCE este înfrânt, căci obiectivul art. 90, în ansamblul său, este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricăror forme de protecţie, care pot decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind  din alte state membre.

Nu se poate contesta că reglementarea națională contravine legislației europene. Or, potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).

Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJUE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa în legislația internă de-abia în anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJUE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice  normele comunitare, în mod direct, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau  potrivit unei alte proceduri constituționale, a normelor interne contrare.

Pentru aceste motive vă rog să dispuneți anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă în mod discriminatoriu şi nelegal, prin încălcarea dispoziţiile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, precum și obligarea Instituției Prefectului la înmatricularea autovehiculului fără achitarea taxei de poluare.

În dovedirea motivelor enunțate, înțeleg să mă folosesc de proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 242 (2) C. proc. civ., în caz de neprezentare, vă rog să judecați

cauza și în lipsă.

Data, Semnătura,

3