MOARA CU NOROC

DE IOAN SLAVICI

Ioan Slavici se impune in constiita literara ca unul din cei patru mari clasici ai literaturii romane, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si I.L. Caragiale. A fost creator al realismului social si psihologic si un excelent moralist.

“Moara cu noroc” este o nuvela realista de analiza psihologica, publicata in 1881 in volumul de debut al lui Slavici, “Novele din popor”, un volum reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

Nuvela este specia epica in proza, cu o constructie riguroasa si un singur fir narativ central; personajele relativ putine pun in evidenta personajul principal, complex, puternic individualizat.

Opera “Moara cu noroc” este realista, intrucat prezinta urmatoarele trasuturi specifice: tema (oglindirea vietii sociale), veridicitatea intamplarilor, atitudinea critica fata de anumite aspecte ale societatii (dorinta de inavutire), personajele tipice aflate in situatii tipice si conditionate de mediu si epoca, valoarea banului, stilul impersonal, sobru, precum si interesul pentru analiza psihologica.

Nuvela este psihologica prin natura conflictului, prezenta modalitatilor de caracterizare a personajului si de investigatie psihologica (monologul interior, scenele dialogale, autocaracterizarea, stilul indirect liber, evidentierea gesturilor si a mimicii).

Tema sustine atat caracterul realist (oglindirea vietii sociale) cat si pe cel psihologic al nuvelei, si anume, efectele nefaste si dezumanizante ale viciului (banul la Ghita si patima femeilor la Lica), in contextul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Carciuma numita “Moara cu noroc” constituie de fapt “Moara cu ghinion” sau “Moara care aduce nenorocirea”, intrucat averea lui Ghita a fost castigata prin crima si nelegiuire.

Conflictul nuvelei este complex, de natura: sociala (incercarea lui Ghita de a-si schimba statutului social si de a se confrunta, in acelasi timp, cu personajul antagonist, Lica Samadaul), morala (lupta dintre bine si rau) si psihologica (Ghita este sfasiat de doua dorinte puternice, dar contradictorii: sa ramana om cinstit sau sa se imbogateasca alaturi de Lica).

In aceasta nuvela realista se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a si atitudinea detasata, evidentiata prin utilizarea stiului indirect liber.

Compozitional, nuvela este alcatuita din 17 capitole. Inca din prolog se remarca tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei (un alter ego al autorului), care exprima mesajul moralizator al nuvelei. Inainte si dupa discursul narativ propriu-zis (in prolog si epilog), batrana rosteste cele doua replici, teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii (“nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit”) si la forta destinului (“asa le-a fost data”). Astfel, prin intentia moralizatoare si constructia simetrica, circulara, nuvela este realist-clasica.

Actiunea se desfasoara, pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa (Sfantul Gheorghe si Sfintele Pasti), la o rascruce de drumuri, in apropierea targului Ineu.

In expozitiune se precizeaza conditia sociala si materiala a lui Ghita – cizmar sarac, dar onest si muncitor – si locul in care se afla carciuma. Descrierea dumului care duce la “Moara cu norc”, realizata in maniera realista prin tehnica detaliului semnificativ, reda un peisaj, cadru obiectiv al actiunii.

Simetria dintre incipit si final se realizeaza, astfel, prin descrierea drumului. Simbolistica initiala se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia familiei de la Moara cu noroc.

Aparitia lui Lica Samadaul (seful porcarilor) la carciuma, care tulbura echilibrul familiei, constituie intriga. Lica este individualizat printr-un portret realizat in mod direct de narator, in maniera realista, prin utilizarea tehnicii detaliului (“inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele impreunate la mijloc”). El are orgoliul unui stapan si isi impune inca de la inceput autoritatea.

Desfasurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului instrainarii carciumarului fata de familie, analizat cu maiestrie de Slavici. Ghita devine mohorat, violent, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci. La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu nu se poate bucura in totalitate de banii pe care ii strangea alaturi de Lica. Dornic sa faca avere, Ghita se indeparteaza de Ana si devine treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei femei si a unui copil. Protagonistul se aliaza cu jandarmul Pintea (fost tovaras al lui Lica), pentru a-l da in vileag pe Samadau, insa nu reuseste sa fie onest pana la capat.

Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale. Dispus sa faca orice pentru a se razbuna, carciumarul isi arunca sotia in bratele lui Lica, lasand-o singura in compania acestuia, in timp ce el merge sa il anunte pe Pintea ca Samadaul are asupra sa bani furati. Dezgustata de lasitatea sotului care se instrainase de ea si de familie, Ana I se daruieste lui Lica, deoarece acesta “e om”, pe cand Ghita “nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”. Cand se intoarce si realizeaza faptele intamplate, protagonistul o ucide pe sotia sa, iar acesta la randul lui este ucis de Raut, la ordinul lui Lica.

Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie “Moara cu noroc”. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Nuvela are un final moralizator, deoarece personajele sunt sanctionate pe masura faptelor savarsite, singurii care supravietuiesc fiind batrana si copiii.

In nuvela accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Astfel ca naratorul reda obiectiv si detasat destinul personajelor.

Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capactatea de a surprinde cititorul in mod convingator fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si exitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (iubirea si familia) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic.

Lica ramane egal cu sine, un “om rau si primejdios”. In schimb, Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a reperelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza rolul de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin stilul sobru, cenusiu. Dialogul contribuie la caracterizarea indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje.

Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zcale si proverbe populare sau prin replici-sentinte rostite de batrana la inceputul si sfarsitul nuvelei.

In concluzie, Opera literara “Moara cu noroc”de Ioana Slavici este o nuvela realista, deoarece are ca trasaturi: oglindirea vietii sociale si a vietii de familie in Transilvania secolului 19, importanta acordata banului, aparitia personajelor tipice,modalitatile de caracterizare si investigare psihologica, descrierile detaliate, sobrietatea stilului, veridicitatea intamplarilor.