Universitatea de Stat Din Republica MOLDOVA

Catedra Administrarea In Afaceri

Facultatea Stiinte Economice

Specialitatea Bussines Si Administrrare

Lucru individual La disciplina universitara Etica in Afaceri

Tema :Morala si Etica i Afaceri

A efctuat :Bejan Dorina

Grupa :BA1301

A verificat prof universitar :Suman Elena

Chisinau 2016

CuprinsIntroducere……………………………………………………………………………………………………………………….

Definirea Maralei in Afaceri…………………………………………………………………………………………..

Definirea Eticii In Afaceri………………………………………………………………………………………………….

Coduri de Etica si morala In Afaceri………………………………………………………………………………

Stadii de Dezvoltare morala a Unei Firme………………………………………………………………………..

Etica In Dierite tari ale lumii…………………………………………………………………………………………….

Abordari Ale Eticii…………………………………………………………………………………………………………….

Concluzie…………………………………………………………………………………………………………………………..

Definiţia eticii afacerilor

O umbră de confuzie cade pe utilizarea interşanjabilă a conceptelor de „moralitate” şi „etică”. Dictionarul de Filozofie Cambridge (1999) defineşte etica ca fiind studiul filosofic al moralităţii, iar scopul său fiind acela de a studia „binele” si „acţiunile corecte”1. Etica afacerilor este una din ramurile eticii profesionale aplicate deci, prin tranzitivitate, etica afacerilor se ocupă cu aplicarea teoriilor si principiilor de „bine” şi „acţiuni corecte” circumstanţelor de afaceri. De George susţine că etica afacerilor se referă la un punct de vedere etic asupra modului în care un individ sau o companie înţeleg să facă afaceri. Astfel, etica afacerilor descrie modul în care indivizii implicaţi in afacere pot fi etichetaţi din punct de vedere moral (morali, imorali, amorali)2. Drucker încearcă să simplifice definiţia; pentru el, „moralitatea presupune intenţii, pe când etica vizează comportamentul”3, iar „etica se ocupă cu acţiunile corecte ale indivizilor”4. A defini etica afacerilor nu este un demers simplu. Un studiu de Lewis, vizând 158 cărţi, 50 articole şi opiniile a 185 directori, a identificat 308 concepte în relaţie cu etica afacerilor. O bază de semnificaţii atât de generoasă poate însemna confuzie, nu neapărat dezacord. Pe baza acestei colecţii de perspective, Lewis a încercat să reconcilieze definiţia dată eticii afacerilor prin „reguli, standarde, coduri sau principii care oferă orientări pentru comportamentul moral drept şi sinceritate în situaţii specifice”5. Este de subliniat faptul că a te comporta etic nu este echivalent cu respectarea legii. Moralitatea se întinde dincolo de ceea ce legea cere in mod imperativ: dacă un individ este preocupat doar de legalitatea afacerii sale, dar nu manifesta loialitate, altruism, generozitate etc., acel individ, deşi respectă legile, nu este o persoană în totalitate morală

Codurile de etică .

Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din principalele elemente ale succesului. Datorită acestui fapt, firmele încearcă să dezvolte la propriii salariaţi un comportament etic. Codurile de etică ale firmelor se adresează atât personalului propriu necesar în procesul de încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.

Firmele de renume din întreaga lume au elaborat astfel de coduri de etică, ele constituindu-se într-o adevărată carte de vizită prin care se creează imaginea asupra modului în care acestea înţeleg să facă afaceri şi să-şi trateze partenerii.

Caracteristicile individuale .

Încă din copilărie, fiecare persoană îşi dezvoltă un set propriu de valori care este influenţat de părinţi, profesori, prieteni, societate. Fiecare persoană învaţă să distingă între „bine” şi „rău”, între „corect” şi „incorect”, structura psihică şi sistemul de educaţie având un puternic impact asupra gradului de stabilitate a acestor valori.

Regulamentele firmei .

Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamentele de organizare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară, diverse norme interne pentru unele activităţi specifice sau fişele posturilor.

Presiunea socială şi gradul de profitabilitate a firmei .

Sunt factori care au o influenţă esenţială asupra eticii afacerilor şi a responsabilităţii sociale. În situaţii dificile sau de criză, firmele sunt tentate să reducă responsabilităţile sociale şi standardele etice.

În funcţie de modul în care managerii îşi definesc poziţia lor faţă de normele etice, legi, faţă de comunitate, precum şi în raport cu motivaţia şi strategia lor, pot fi identificate două categorii de manageri:

Managerul imoral („rechin”) – este un tip vechi de comerciant şi cel mai răspândit în sfera actuală a afacerilor; managerul imoral consideră că legile sunt făcute pentru a fi ocolite, mai ales atunci când riscul este minim, iar morala, etica nu au nimic comun cu afacerile; lumea este considerată ca fiind duşmănoasă, periculoasă, iar natura – un depozit din care trebuie să se ia cât mai mult înaintea altora. Managerul imoral consideră că nu are nici o obligaţie faţă de comunitate, doar câştigurile imediate şi evidente justifică eventualele cheltuieli pentru aceasta.

Managerul moral („delfin”) – aparţine unei categorii relativ recent apărute, dar care se afirmă tot mai mult în mediul afacerilor. În concepţia delfinilor, majoritatea oamenilor sunt demni de respect şi încredere; managerul moral consideră că cea mai bună bază a colaborării sunt sinceritatea şi încrederea în afaceri; profitul trebuie obţinut în condiţiile respectării legislaţiei şi moralităţii; lumea este minunată şi oferă omului posibilităţi pentru descoperirea propriilor aptitudini; delfinii consideră că datorează viaţa lor naturii, pe care trebuie s-o conserve şi s-o facă mai frumoasă; managerul moral se consideră responsabil faţă de comunitate şi se implică prin cheltuieli în beneficiul acesteia.

Managerul unei întreprinderi poate fi, la rândul său, „delfin” dintr-un anumit punct de vedere (de ex.: al relaţiilor cu oamenii) şi „rechin” din alt punct de vedere (de ex.: în relaţiile cu partenerii comerciali).

Stadii de dezvoltare morală a unei firmei.

Dezvoltarea morală a unei firme este determinată de cultura sa organizaţională, de valorile membrilor săi, în special a managerilor, precum şi de succesul firmei în rezolvarea problemelor, de situaţia profitabilităţii şi realizarea obiectivelor.

În analiza stadiilor de dezvoltare morală a unei firme trebuie să fie luate în consideraţie următoarele ipoteze:

nu toate firmele trec prin toate treptele de dezvoltare morală;

firma îşi poate începe activitatea în orice stadiu;

dezvoltarea morală nu este un proces continuu;

nu este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca firma să poată trece dintr-un stadiu de dezvoltare morală în altul.

Pe această bază, pot fi analizate caracteristicile următoarelor categorii de firme:

Firme imorale .

Sistemul de valori este orientat spre obţinerea câştigului, practicile manageriale ale acestor firme sunt, de regulă, în afara legii. În dorinţa de a reuşi cu orice preţ nu manifestă nici un respect faţă de principiile eticii. Valoarea dominantă este profitul, iar preocuparea pentru etică apare numai după ce firma a fost surprinsă că face afaceri incorecte. Raţionamentele unei astfel de firme sunt: „nu am ştiut până acum”; „toată lumea face aşa”; „nu putem fi descoperiţi”; „munciţi din greu şi cât mai repede”. Nu au un cod al eticii.

Firme orientate spre respectarea prevederilor legii .

Cultura managerială se bazează pe respectarea legilor, raţionamentele lor fiind: „tot ceea ce nu este interzis prin lege, este permis”; „dacă este legal, este foarte bine”. Aceste firme respectă mai mult legea decât etica în afaceri. Principala preocupare este profitabilitatea, iar codul de etică a afacerilor, dacă există, are un caracter intern.

Firme responsabile .

În firmele responsabile, cultura organizaţională cuprinde şi un alt sistem de valori decât profitul, productivitatea şi legalitatea. Firma începe să accepte mai mult atitudinea „cetăţeanul responsabil”, iar managerii sunt mai sensibili la cerinţele sociale, recunoscând că firma are şi responsabilităţi în acest domeniu. Managerii firmei fiind preocupaţi de problemele eticii în scopul schimbării imaginii nefavorabile ca urmare a unor acţiuni din trecut. Cresc preocupările şi pentru acţionarii mai puţin importanţi, iar codurile de conduită în afaceri sunt mai mult orientate spre exterior şi reflectă o preocupare pentru un public mai diferit.

Firme orientate spre respectarea principiilor eticii .

În astfel de firme are loc o schimbare esenţială în cultura organizaţională. Valorile eticii devin o parte a culturii manageriale, servind la orientarea managerilor şi a salariaţilor în diferite situaţii. Se realizează, în acelaşi timp, un mai mare echilibru între profituri şi etică. Efortul pentru crearea unui climat etic începe să devină mai evident iar, în soluţionarea oricărei probleme, se ţine seama atât de eficienţă cât şi de implicaţiile etice. Managerii încearcă să adopte un comportament etic, dar le

lipseşte experienţa. Codurile de etică devin documente active, reflectând esenţa valorilor organizaţiilor.

Firme etice .

În firmele etice, prin cultura organizaţională se promovează un echilibru între etică şi profit, iar valorile etice stau la baza comportamentului zilnic al acţiunilor individuale. Prin sistemul de sancţiuni se urmăreşte penalizarea şi corectarea comportamentului acelora care iau decizii greşite.

Deciziile sunt juste, cinstite şi profitabile, iar la baza lor stau un set de valori etice, care pot fi definite astfel: „tratează pe ceilalţi cu respect, preocupare şi cinste, aşa cum tu însuşi ai dori să fii tratat”; „fabrică şi vinde produse, astfel încât să fii satisfăcut atunci când tu şi familia ta le-aţi folosi”; „tratează mediul înconjurător ca şi cum ar fi proprietatea ta”.

Etica este definita ca fiind stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala.Moralitatea priveste normele, valorile si credintele inculcate in procesele sociale care definesc binele si raul pentru un individ sau o comunitate. Etica priveste studiul moralitatii si aplicarea ratiunii la elucidarea regulilor si principilior specifice care determina binele si raul in orice situatie data. Aceste reguli si principii se numesc teorii etice.

Etica este teoria asupra moralei. Un demers etic inseamna sa reflectam asupra principiilor generale (inclusiv pe ce baza aleg un anumit set de principii in raport cu altul) si sa judecam din perspectiva acestor principii ce ar trebui sa faca o persoana, inclusiv noi insine, intr-o situatie particulara. tica in afaceri este o disciplina situata la granita dintre filosofia moralei si management. Ea propune un set de instrumente de decizie utile in stabilirea strategiilor companiei, in rezolvarea conflictelor dintre grupurile care interactioneaza intr-o afacere: angajati si angajatori, manageri si actionari, companie si comunitate locala, institutii ale statului etc. Ca principii generale de conduita sau coduri etice, etica este aplicata in managementul resurselor umane, in managementul situatiilor de criza, in comunicarea de marketing in toate formele ei: branding, relatii publice, publicitate. Premisa de la care se porneste e aceea ca managementul etic este profitabil pe termen mediu si lung.

In lumea noastra grabita si agitata, din ce in ce mai multi oameni sunt ahtiati dupa

noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Din acest punct de vedere, „stam bine”. Etica in afaceri este un domeniu academic si un subiect de dezbatere publica recent. Etica in afaceri are o varsta prea frageda ca sa putem vorbi deja despre fondatori, clasici, moderni, contemporani, postmoderni si hipermoderni.

Ca mai toate noutatile din ultimul secol, si business ethics este o inventie americana. Pentru unii, originea transatlantica a noii discipline este o garantie de calitate, seriozitate si performanta; pentru altii, dimpotriva, orice vine de peste ocean trebuie sa fie ceva teribil de rudimentar,

superficial si – neaparat –„imperialist”. Entuziasmanta sau detestabila, etica in afaceri a luat rapid amploare in spatiul nord-american, de unde s-a raspandit apoi in toata lumea „civilizata”, mai exact in tarile in care se poate vorbi cu temei despre economie de piata si stat de drept. Cu britanicii in frunte, europenii s-au „contaminat” si ei de interesul crescand fata de etica in afaceri abia in anii de dupa 1980. In Romania, acest interes abia este pe cale sa se nasca.

Prin comportament intelegem ansamblul de actiuni al fiintelor (indivizi si grupuri) orientate spre satisfacerea unor trebuinte sau spre realizarea unor anumite scopuri.Desi eficienta comportamentului unei persoane este legata in mai mare masura de aptitudini ea nu poate fi complet detasata de caracter si temperament. Totodata si personalitatea are un rol important in manifestarea comportamentului.

De multe ori definitiile formale au efectul nedorit de a face ca sensul clar al unor termeni sa devina obscur. La prima vedere, este usor de inteles ca „etica in afaceri” este un domeniu care urmareste sa clarifice problemele de natura morala ce se ridica in mod curent in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista, fiind definita drept „perspectiva etica, fie implicita in comportament, fie enuntata explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”.

In managementul resurselor umane, conceptul de etica a fost ori neglijat, ori a capatat o dimensiune preponderent teoretica, si prin aceasta, prea putin operationala. S-a conceput mai mult o filosofie a lui ar fi bine sa… care a tins mai degraba sa discrediteze acest aspect decat sa-i confere importanta reala.

Miscarea ethical investment, promovand „investitiile morale”, sanctioneaza companiile a caror conduita in afaceri ridica semne de intrebare, prin refuzul sustinatorilor ei de a investi in actiunile acestora, oricat de tentante ar fi dividentele pe care s-ar putea sconta. Si atat in Statele Unite, cat si in Marea Britanie, investitorii institutionali au inceput, la randul lor, sa nu mai sustina firmele cu proasta reputatie. Micii actionari nu se mai multumesc sa protesteze prin vanzarea actiunilor pe care le detin la companiile dubioase, ci vor sa se implice tot mai activ in deciziile manageriale, prin dreptul lor de veto fata de acele decizii care nu li se par etic corecte sau chiar prin dreptul lor de concediere a echipelor manageriale a caror conduita in afaceri este criticabila. O data cu expansiunea capitalului lor in afara Statelor Unite, marile corporatii americane exporta si grija lor mereu sporita fata de etica in afaceri, astfel incat firmele de pretutindeni sunt din ce in ce mai mult evaluate dupa criteriul calitatii morale a strategiilor comerciale si a stilului managerial.

Cresterea interesului fata de etica in afaceri este determinata si de schimbarea naturii insesi a afacerilor in contextul ultimelor decenii, in care a luat o amploare evidenta procesul de globalizare, caruia ii vom acorda o atentie speciala in a doua sectiune a manualului. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe si mai dinamice decat au fost vreodata pana acum. In consecinta, apar probleme noi, iar certitudinile valoric-normative ale mediilor de afaceri locale sunt inlocuite de relativitatea unui context multinational si multicultural, in care criteriile corectitudinii morale difera si se modifica rapid. Drept urmare, chiar si problemele mai vechi devin tot mai greu

de solutionat, iar afacerile trebuie sa repuna in discutie anumite principii si valori considerate pana de curand a fi de la sine intelese.

Cresterea importantei acordate eticii in afaceri se explica si prin modificarile suferite de strategiile si structurile corporatiilor. Curente recente in teoria si practica manageriala, precum total quality management, ca si procesele de restructurare si redimensionare a firmelor de top au condus la abandonarea multor practici traditionale de conducere a proceselor economice. Ierarhiile manageriale stufoase si rigide s-au aplatizat considerabil.

In consecinta, autoritatea si raspunderea decizionala s-au dispersat din ce in ce mai mult in cadrul firmei: decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase si de catre tot mai multi angajati.

Iata de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top managementul sa inteleaga cat mai bine complexitatea problemelor de natura etica; toti membrii unei firme trebuie sa cunoasca valorile si telurile esentiale ale organizatiei si cum trebuie sa se reflecte acestea in conduita practica a firmei in mediul economic.

Dar pentru ca etica in afaceri sa se disemineze in toate ungherele unei firme, ea trebuie sa fie mai intai inteleasa. Intelegerea criteriilor morale de conduita in afaceri este deosebit de importanta, deoarece noile structuri organizationale dau nastere unor noi complicatii, (legate de circulatia informatiilor si administrarea informatiilor in cadrul diferitelor colective de lucru si al intregii organizatii), pentru care nu exista precedente traditionale. Pentru ca „imputernicirea” angajatilor sa aiba succes, o intelegere temeinica a eticii in afaceri este absolut necesara.

In mai toate universitatile din Europa s-au introdus in ultimii ani cursuri de etica in afaceri; numarul articolelor publicate in presa pe teme de business ethics a crescut enorm; pe Internet se pot gasi in acest moment peste 20.000 de web pages si circa 1.200 de carti dedicate exclusiv eticii in afaceri. Se poate chiar vorbi despre o noua „industrie” in domeniu: in corporatiile moderne exista deja directori pe probleme de etica (corporate ethics officers); a crescut numarul consultantilor independenti in materie de etica afacerilor; sunt tot mai viguroase si prezente pe pietele de capital trusturile de ethical investment; de mare autoritate si influenta se bucura activitatile de audit, monitorizare si evaluare etica, de curand initiate si dezvoltate de firme prestigioase, precum KPMG, McKinsey, PriceWaterhouseCoopers si altele.

O dovada a vitalitatii eticii in afaceri este si faptul ca, in pofida scurtei sale istorii de pana acum, acest domeniu a cunoscut in numai ultimele doua decenii evolutii tematice si conceptuale sesizabile, mai ales sub influenta efectelor procesului de globalizare si a noului concept de sustenabilitate. Eticii in afaceri i se poate prevedea un viitor notabil atat in mediul academic, cat mai ales in evolutia previzibila a firmelor si corporatiilor angrenate in tumultul economiei de piata.

Cu toate acestea, nu toata lumea este convinsa de seriozitatea si de oportunitatea eticii in afaceri. Exista inca destui sceptici si adversari redutabili care contesta fie capacitatea, fie dreptul eticii in afaceri de a se pronunta cu folos asupra conduitei agentilor economici.

2 Teorii ale eticii in afaceri

In mare, putem identifica doua puncte de vedere privind raportul dintre etica si afaceri. Intai de toate, teza incompatibilitatii dintre etica si afaceri; de pilda, teoria lui Albert Carr, conform careia “afacerea, ca intreprindere competitiva, nu are nimic de a face cu etica ce guverneaza principiile morale ale vietii de zi cu zi; deci, in afaceri nu exista responsabilitati morale”.

Teza incompatibilitatii dintre etica si afaceri

Teza: Nu exista responsabilitati etice in afaceri; nu exista etica in afaceri. Etica tine de viata personala a indivizilor, ea nu trebuie confundata cu regulile pe care le urmeaza oamenii de afaceri in domeniul lor profesional.

Argument: analogia jocului – afacerile ca joc, in speta joc de poker; astfel, afacerea este considerata drept joc competitiv si drept joc de strategie.“Imaginea jocului de poker asupra eticii este diferita de idealurile etice ale relatiilor interumane civilizate. Jocul indeamna la neincredere fata de ceilalti participanti. El ignora ideea de prietenie. Nu amabilitatea si sinceritatea, ci viclenia si ascunderea atuurilor si intentiilor sunt vitale in poker. Nimeni nu va considera ca din acest motiv pokerul este rau. Si nimeni nu va considera ca jocul afacerilor este rau pentru faptul ca standardele sale privitoare la corect si gresit sunt diferite fata de traditiile morale dominante in societate.”

Putem vorbi de un set de reguli dupa care joaca participantii intr-un domeniu de afaceri; putem numi un astfel de set de reguli “etica” a afacerilor; insa aceasta nu are nici o legatura cu etica sau morala dupa care ne ghidam in viata de zi cu zi, in relatiile personale. Afacerea este o “intreprindere competitiva”, asemanatoare mai degraba cu jocul de poker decat cu relatiile obisniute dintre oameni.“Scopul jocului este de a castiga, si, atat timp cat cineva joaca dupa regulile acceptabile ale jocului, reguli complet diferite de regulile etice ce sustin cooperarea si grija fata de ceilalti, comportamentul sau este corect.”Daca etica relatiilor personale ar putea fi construita pornind de la principiul Fa celorlalti ceea ce ai dori ca ei sa iti faca tie (Regula de aur) atunci domeniul afacerilor, ca joc competitiv, ar trebui sa se bazeze pe un principiu a jocului de poker: Fa celorlalti ceea ce nu ai dori sa iti faca ei, inainte ca ei sa iti faca tie acest lucru.

Carr extinde aceasta analogie a jocului la nivelul intregii sfere sociale. Pentru el, jocul nu e doar o metafora a mediului de afaceri, ci a intregii societati moderne. Daca initial se refera doar la mediul de afaceri,“Oricine este de acord ca, in vietile lor private, oamenii de afaceri, in majoritate, nu sunt indiferenti fata de etica. Ideea mea este ca, la birou ei inceteaza a mai fi persoane private; ei devin jucatori care trebuie sa se conduca dupa un set de standarde diferite. Regula de aur, indiferent de valoarea ei ca ideal pentru o societate, nu este eficienta, pur si simplu, in afaceri. Adesea, omul de

afaceri incearca sa faca celorlalti ceea ce spera ca ei nu ii vor face lui.” Ulterior, el aplica metafora jocului de poker la nivelul relatiilor sociale generale.

“Traim in, probabil, cea mai competitiva dintre societatile civilizate. Obiceiurile noastre incurajeaza un grad inalt de agresivitate in urmarirea aspiratiilor personale spre succes. Afacerile reprezinta principala arena de competitie, iar ele au fost ritualizate intr-un joc de strategie. Regulile de baza ale jocului au fost stabilite de catre guvern, care incearca sa depisteze si sa pedepseasca afacerile frauduloase. Insa, atat timp cat o companie nu incalca regulile jocului stabilite prin lege, ea are dreptul legal de a-si alcatui strategia fara a urmari nimic altceva in afara profiturilor. Daca urmareste o strategie a profiturilor pe termen lung, compania va pastra relatii amicale cu partenerii de afaceri atat timp cat va fi posibil. Un om de afaceri inteligent nu va cauta avantaje acolo unde ar putea genera ostilitate din partea angajatilor, competitorilor, consumatorilor, guvernului ori a publicului in general. Insa astfel de decizii sunt, in cele din urma, decizii de strategie si nu de etica.”

In al doilea rand, putem vorbi despre teorii ce sustin compatibilitatea dintre etica si afaceri. Aici avem de a face fie cu teorii mai slabe din punct de vedere etic, precum teza lui Milton Friedman, dupa care “singura responsabilitate a afacerii este de a face profit; intr-o companie privata, responsabilitatea sociala a managerilor este de a creste profitul, fara a utiliza in mod ilegitim resursele companiei”; fie cu teorii mai tari, precum asa-zisa “abordare maximalista a responsabilitatii sociale a afacerilor”.

Teze ale compatibilitatii dintre etica si afaceri

Abordari minimaliste

Teza: Intr-o societate libera “exista o singura responsabilitate sociala in afaceri – aceea de a utiliza resursele afacerii si de a o angaja in activitati desemnate sa sporeasca profiturile atat timp cat sunt respectate regulile jocului; adica, angajarea intr-o competitie deschisa si libera, lipsita de inselatorie si frauda.”Argument: Scopul unei afaceri este de a se angaja in activitati concepute pentru a-i spori profiturile. Daca acest scop al afacerii este dezirabil, atunci toti cei care lucreaza intr-o afacere au obligatia de a contribui la indeplinirea sa.

“Intr-o intreprindere libera, bazata pe un sistem al proprietatii private, administratorul este un angajat al proprietarilor afacerii. El are o responsabilitate directa fata de angajatorii sai. Aceasta responsabilitate consta in conducerea afacerii conform dorintelor angajatorilo, dorinte care, de regula, vor fi acelea de a face cat mai multi bani posibil, in acord cu regulile de baza ale societatii; ambele responsabilitati sunt cuprinse atat in lege cat si in normele etice de comportament. Desigur, in anumite cazuri, angajatorii pot aavea un obiectiv diferit. Un grup de persoane poate constitui o corporatie intr-un scop caritabil – de pilda, un spital sau o scoala. Managerul unei astfel de corporatii nu va avea ca obiectiv obtinerea profitului financiar ci realizarea anumitor servicii.In orice caz, ideea centrala este ca, prin rolul sau de administrator al companiei, managerul este

agentul persoanelor care detin corporatia sau institutia caritabila, iar principala sa responsabilitate este fata de acestia.”

Abordari maximaliste

Conform acestora, responsabilitatea in afaceri presupune mai mult decat realizarea de profit. Avem in vedere, de pilda, teoria stakeholders si teoria responsabilitatii sociale corporatiste. Aceste din urma puncte de vedere par a fi devenit majoritare in ultimele decenii in mediile occidentale de afaceri, indeosebi in SUA. Cele doua teorii exprima, de fapt, o modificare de paradigma in modul de a face afaceri si in discursul filosofic privind afacerile. Asupra acestei schimbari doresc sa insist in incheierea acestui scurt eseu.

Este vorba de o noua idee de companie, despre un nou concept de proprietate privat. Undeva, in primele decenii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in SUA se intampla ceva ce nu a fost inca bine explicat: se schimba conceptul de proprietate privata. Pe de o parte, apare o distanta, o ruptura tot mai pronuntata intre proprietate si decizie: proprietarii nu mai dispun dupa vointa lor de proprietate; desigur, ca actionari, ei beneficiaza de profiturile companiei, insa nu ei sunt cei care decid in ceea ce priveste actiunile si politicile economice ale companiei. Proprietatea se instraineaza, intr-o anumita masura, de proprietarul ei. Pe de alta parte, proprietatea se difuzeaza; compania nu mai este atomara; din mai multe puncte de vedere, al managementului, financiar etc., firma nu mai are granite clare. Firmele nu mai sunt niste insule despartite net de suprafete de apa si legate intre ele de linii maritime care asigura schimbul. Firma este prinsa intr-o retea. Firma e dependenta de retea. Firma se deschide; si, o data cu asta, se deschide si proprietatea. Se trece de la modelul shareholders sau stockholders de management si de proprietate (dupa care actionarii si doar ei dispun de proprietatea lor) la modelul stakeholders. Conform acestuia, proprietatea nu mai este doar a celor care o detin la modul propriu, a celor care investesc in ea capital, ci a tuturor celor care participa in mod esential la obtinerea profitului; proprietatea este a tuturor celor care investesc in ea capital, munca, loialitate, risc, timp, creativitate.

Este straniu ca sistemul acesta de interdependenta este rezultat al pietei libere, este autoimpus. Poate, oare, aceasta crestere a gradului de dependenta, aceasta delegare a puterii de decizie sa fie vazuta drept progres? Externalizarile, comunicarea de marketing in toate dimensiunile ei (publicitate, branding si PR), delegarea deciziei catre structuri ierarhice de management profesionalizat, impartirea puterii de decizie cu toti participantii in jocul liberului schimb - ei bine, toate acestea modifica insusi conceptul de proprietate. Unde vor duce toate acestea? Este evident ca modificarea conceptului de proprietate, schimbarea statutului dreptului de proprietate privata, de la drept natural, innascut, la un drept pozitiv, mai bine zis la un privilegiu oferit de catre societate si garantat de institutiile statului, modificarea tipului de schimb economic, (una din relatiile fundamentale care incheaga o comunitate umana), vor modifica societatea insasi. Paradoxal, ea nu va deveni tot mai insulara, asa cum se spune, ci dimpotriva, tot mai integrata. Societatea umana va lua chipul comunitatii virtuale a web-ului: retea care ofera indivizilor gradul maxim de libertate, in masura in care le pune la dispozitie instrumentele necesare maximizarii

potentialului lor de abilitati; dar, in egala masura, retea care isi tine indivizii prinsi intr-un sistem de interdependente care nu lasa la indemana prea multe alternative. Indivizii sunt noduri ale retelei; ca noduri, ei sunt vitali pentru transmiterea informatiei in toate sensurile in retea; dar, totodata, ca noduri ei pot fi oricand inlocuiti atunci cand nu mai fac fata performantei cerute de retea. Reteaua e performanta si eficienta; pentru a functiona, ea trebuie sa ramana performanta si eficienta; din asta se hraneste ea; din aceasta inertie; nu-si poate permite sa nu fie perfecta; societatea-retea ne va invata ca nu suntem singuri, ca suntem importanti, dar ca nu suntem indispensabili, ca trebuie sa fim buni pentru a putea supravietui. Acest tip de mediu de afaceri, construit pe premisele rationalitatii si actiunii in propriul interes si functionand in noul mediu comunicational, produce etica. Functionand intr-o piata libera si beneficiind de noile instrumente ale mediului modern de afaceri, homo oeconomicus redescopera valorile etice si recreeaza rationamentul etic. Etica in afaceri ne face constienti de aceste lucruri. Piata libera creeaza etica. Noile instrumente ale pietei libere creeaza noi forme de etica. 3 Necesitatea eticii in afaceri

Intre componentele culturii organizatiei, sistemul de valori reprezinta un element esential. Din acest punct de vedere, organizatia insasi poate fi definita ca un sistem de valori, conceptii, norme de conduita stabilite pentru membrii sai. Sistemul de valori al firmei, generat de elita manageriala, isi pune amprenta asupra eticii, particularizand la domeniul afacerilor, regulile si principiile care definesc conduita corecta in afaceri. Complexitatea vietii economice, politice si sociale face uneori extrem de dificila aprecierea a ceea ce este corect si incorect. Evaluarea conduitei morale, in termeni generali, este dependenta de standardele specifice, acceptate de societate. Cum insa societatea este supusa in anumite momente unor schimbari buste, este posibil ca, sub presiunea unor factori conjuncturali, pe perioade mai lungi sau mai scurte, sistemele de valori sa includa si elemente care in situatii obisnuite sunt considerate nonvalore

Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile omului, comportamentul lui în interacţiunile cu cei din jur.

În societatea modernă, etica şi-a extins „tentaculele” în aproape toate domeniile „acaparând” şi businessul.

Problemele eticii în afaceri au o istorie tot atât de veche ca şi a antreprenoriatului. Istoricul eticii afacerilor se pierde în negura timpului. Codul lui Hamurabi, cioplit în piatră în 1970 î.e.n. conţine norme şi reguli cu privire la calitate, măsurători, preţuri, conduite, care trebuiau respectate de comercianţi şi producători. În secolul XV, în Austria a fost introdusă pedeapsa laptelui alterat: vânzătorul era obligat să bea laptele scos la vânzare, iar în secolul XVI în Franţa, negustorii de ouă stricate deveneau ţinta acestora.

Dar aceste problemele au devenit mai actuale în prezent, când piaţa s-a transformat, iar concurenţa s-a înăsprit considerabil. Deciziile şi acţiunile „neetice”, „iresponsabile” ale managerilor legate de calitatea produselor şi serviciilor, publicitate, personal, aprovizionare, mită, protecţia

mediului etc. sunt mai ample şi numeroase ce pot avea consecinţe nedorite asupra unor oameni sau grupuri.

De exemplu , în ianuarie 2004 în Republica Moldova a fost scoasă din vânzare o partidă de suzete importate din Ucraina, care conţineau o doză mărită de zinc şi care fiind utilizate de copii puteau afecta considerabil sănătatea lor. În aceeaşi perioadă în Rusia au fost stopate realizările produselor sub mărcile „Tuttely” şi „Gerber” care erau destinate, la fel, copiilor. La produsele alimentare sub aceste mărci s-au depistat necorespunderi cu cerinţele după standardele calităţii şi siguranţei.

Accentul pus pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul forţei de muncă, ca rezultat al apariţiei noilor tehnologii, internaţionalizarea afacerilor, impactul diferiţilor factori economico-sociali şi politici atât asupra sectorului privat, cât şi asupra celui public.

Etica în afaceri a devenit o temă despre care ţin să se informeze multe companii pentru a obţine încrederea opiniei publice. Drepturile salariaţilor, practicile de corupţie, protecţia mediului sunt doar câteva aspecte care preocupă managerii ce urmăresc să ocupe o bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe termen lung, respectând în acelaşi timp, regulile comunităţii în care îşi desfăşoară afacerile.

Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate, respectarea cuvântului dat, capacitatea de a funcţiona eficient pe piaţă în corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile formate. Ea presupune stima intereselor nu numai a propriei firme, dar şi a partenerilor, consumatorilor şi societăţii în ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi – se interzice de a le provoca careva pagube, care nu se încadrează în limitele luptei concurenţiale.

Etica afacerilor include fenomenele de diferit ordin: estimarea etică atât a politicii interne a organizaţiei, cât şi a celei externe; valorile morale ale membrilor organizaţiei; climatul moral din colectiv; normele etichetei în afaceri (norme externe ritualizate de comportament).

Domeniile la care se referă responsabilităţile etice ale firmei şi aspectele implicate sunt următoarele:

clienţii (calitatea produselor şi serviciilor; informaţii asupra conţinutului produselor; preţul; responsabilităţi şi servicii după vânzare; rezolvarea reclamaţiilor);

salariaţi (tratarea echitabilă în probleme de angajare, promovare, concediere, salarii, premii, sancţiuni);

proprietari (profituri, riscuri, promovarea intereselor acestora; informarea lor corectă privind situaţia existentă);

furnizori (condiţiile de achitare, schimb de informaţii, calitatea produselor);

concurenţi (metode de competiţie, stima reciprocă);

comunitate (protejarea mediului, sprijin bănesc şi material pentru servicii de sănătate, educaţie, învăţământ, cultură).

Normele etice diferă de la o unitate economică la alta, de la o ţară la alta, la fel, există diferenţe în diferite ramuri ale economiei naţionale. Complexitatea normelor ce reglementează comportamentul etic, precum şi rolul diferit pe care îl joacă, impune necesitatea clasificării lor.

ConcluzieAcestea toate fiind spuse trebuie de evidentiat ca nu exista un acord comun in teorie s-au practica asupra datelor morale-etice ale unei afaceri,altele decit respectarea legii.Astfel in concluzie pot afirma cu certitudine,ca etica,regulle morale u un rol destul de important i8n cadrul oricarei intreprinderi,deoarece anume etica,si codurile de etica vor fi acelea care vor indruma antreprenorul spre cale de succes. Chiar daca un muncitor este cinstit sau este onest si are o inalta moralitate, exemplu dat de sefii sai si de top-managerii ii pot determina sa treaca cu vederea practicile neetice ale altora sau poate chiar sa le adopte.Top-managerii au puterea de a dicta politica unei organizatii si de a da tonul din punct de vedere moral. Ei au si o mare responsabilitate de a folosi judicios aceasta putere, ei pot si trebuie sa serveasca drept modele de comportament etic pentru intreaga organizatie.Nu numai prin comportamentul lor de zi cu zi care trebuie sa fie intruchiparea principiilor inalte de etica dar si prin comunicarea in intreaga organizatie a asteptarilor similare de la angajati, si prin incurajarea rezultatelor pozitive.Din pacate de la conducerea de la varf se sugereaza uneori subtil ca, cei din conducere nu vor sa stie de practicile ilegale sau neetice ale angajatilor. si daca practica personalului, aflat in conducerea de varf a organizatiei, este cunoscuta

pentru folosirea resurselor organizatiei pentru placeri personale, angajatii de la nivelurile mai joase sunt susceptibili de a proceda la fel.Fiecare manager este intr-o pozitie de influenta asupra subordonatilor. Toti managerii trebuie sa actioneze ca modele etice bune si sa dea tonul moralitatii in aria lor de responsabilitate. trebuie avut grija ca aceasta sa se faca de o maniera pozitiva si informala.Stabilirea de obiective si comunicarea asteptarilor de importanta majora este foarte importanta in aceasta privinta. Un surprinzator 64% din 238 de directori executivi dintr-un studiu au raportat ca se simt sub presiunea de a-si compromite standardele personale pentru a atinge obiectivele companiei.