MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Universitatea Transilvania din Braşov

Şcoala Doctorală Interdisciplinară

Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice şi Clinice

Doctorand: Andrea-Elena NECULAU

Evoluţia istorică a organizării sanitare româneşti - repere istorice

analizate prin prisma determinismului social şi politic din perioada

de la începutul secolului al XIX-lea şi până la jumătatea secolului XX

The Historical Evolution of Healthcare Organization în Romania–

historical benchmarks analyzed through the social and political

determinants from the early nineteenth century until the mid-

twentieth century

Rezumatul tezei de doctorat pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor în

domeniul fundamental Ştiinţele medicale, domeniul Medicină

- Summary of PhD thesis -

Conducător ştiinţific

Prof. univ. dr. med. Liliana ROGOZEA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Universitatea Transilvania din Braşov

Şcoala Doctorală Interdisciplinară

Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice şi Clinice

COMPONENŢA - Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov

Nr. 7155 din 18.12.2014

PREŞEDINTE 1. Prof. Univ. dr. Victoria Burtea – Universitatea

Transilvania din Braşov

COND. ŞTIINŢIFIC 2. Prof. Univ. dr. Liliana Rogozea - Universitatea Transilvania din Braşov

REFERENŢI 3. Prof. Univ. dr. Viorela Enăchescu – Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

4. Prof. Univ. dr. Cristina Borzan – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

5. Prof. Univ. dr. Dan Dumitraşcu - Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 23.01.2015, ora 12:00,

sala KP18.

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le

transmiteţi în timp util, pe adresa andrea.neculau@gmail.com sau r_liliana@unitbv.ro

Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de

doctorat.

Vă mulţumim.

CUPRINS

1. Introducere ........................................................................................................................ 10

2. Premizele sociale şi istorice ale apariţiei sistemului sanitar românesc ........................ 14

2. 1 Evenimente istorice care au marcat perioada sfârşitului de secol XVIII şi

începutului de secol XIX în Principatele Române ........................................................ 14

2. 2. Starea socială a populaţiei în provinciile româneşti la începutul secolului XIX ....... 19

2. 3. Iluminismul medical şi rolul său în dezvoltarea principalelor curente de sănătate

publică în Europa începutului de secol XIX ................................................................. 25

3. Legislaţia sanitară ............................................................................................................ 32

3. 1. Primele legi sanitare în provinciile româneşti ........................................................... 32

3. 2. Legislaţia sanitară modernă în Principatele Române ................................................. 36

3. 2. 1. Regulamentele organice .................................................................................... 36

3. 2. 2. Legislaţia după Unirea Principatelor Române de la 1859 ................................. 39

3. 2. 3. Legea Cantacuzino din 1910 ............................................................................. 48

3. 4. Legislaţia sanitară după unirea de la 1918 ................................................................. 54

3. 4. 1. Legile sanitare în Transilvania după 1918 ........................................................ 54

3. 4. 2. Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 prima lege sanitară a României Mari ... 57

3. 5. Istoricul asigurărilor sociale în ţara noastră - cadrul legislativ .................................. 64

3. 5. 1. Legislaţia de asigurări sociale în Vechiul Regat ............................................... 64

3. 5. 2. Legislaţia de asigurări sociale în Transilvania .................................................. 65

3. 5. 3. Legislaţia asigurărilor sociale după Unirea Principatelor ................................. 66

3. 5. 4. Mutualitatea liberă ............................................................................................ 66

3. 6. Controlul şi legiferarea farmaciilor (spiţeriilor) ........................................................ 67

3. 7. Legislaţia privind reglementarea practicii medicale .................................................. 70

3. 8. O privire de ansamblu asupra legislaţiei între 1830-1938 ......................................... 71

4. Finanţarea sistemului sanitar românesc - o evoluţie istorică ....................................... 73

4. 1. Generalităţi privind finanţarea sistemelor sanitare .................................................... 73

4. 2. Finanţarea sistemelor de sănătate din lume- perspective istorice .............................. 73

4. 3. Finanţarea sistemelor de sănătate din România-perspective istorice ........................... 7

4. 4. Donaţiile caritabile - prima formă de finanţare în sănătate ....................................... 78

4. 5. Finanţarea de la bugetul statului ................................................................................ 80

4. 6. Finanţarea prin intermediul asigurărilor sociale ........................................................ 85

4. 7. Alte surse care alimentează bugetul de stat ............................................................... 88

5. Asistenţa medicală în spitale ............................................................................................ 91

5. 1. Factori care au influenţat dezvoltarea asistenţei spitaliceşti ...................................... 91

5. 2. Primele spitale în lume - un recurs la istorie ............................................................. 93

5. 3 Dezvoltarea instituţiilor spitaliceşti în perioada timpurie în provinciile româneşti .... 96

5. 4. Spitale construite din iniţiativă privată în Principatele Române - evoluţie

istorică şi semnificaţie pentru dezvoltarea ştiinţelor medicale ..................................... 97

5. 5. Spitalele din Transilvania, Basarabia, Bucovina până la Unirea de la 1918 ........... 108

5. 6. Spitale construite din iniţiativa statului ................................................................... 110

5. 7 Asistenţa medicală spitalicească după 1930 ............................................................. 113

5. 8. O imagine de ansamblu asupra spitalelor la începutul secolului XX ...................... 115

5. 9. Particularităţile asistenţei medicale spitaliceşti în România în

perioada de la formarea primelor spitale până la naţionalizarea din 1949 .................. 121

6. Asistenţa medicală curativă înafara spitalelor ............................................................ 123

6. 1. Practica medicinii înafara spitalelor - imagine istorică ........................................... 123

6. 2. De le asistenţa medicală privată la cea publică ........................................................ 126

6. 3. Acoperirea cu medici - oglinda accesului la servicii medicale ................................ 130

6. 4. Medicul public - de la asistenţa curativă, la cea profilactică ................................... 133

6. 5. Asistenţa medicală de specialitate în ambulator ...................................................... 135

6. 6. Practica medicală văzută prin prisma rapoartelor sanitare ...................................... 136

6. 7. O zi din viaţa unui doctor de plasă .......................................................................... 140

7. Asistenţa medicală de urgenţă ....................................................................................... 143

7. 1. Primele forme de asistenţă medicală de urgenţă ...................................................... 143

7. 2. Societatea Salvarea .................................................................................................. 143

7. 3. Asistenţa de urgenţă în spitale ................................................................................. 148

8. Organizarea asistenţei medicale preventive ................................................................. 151

8. 1. Conceptul de prevenţie în evoluţia istorică .............................................................. 151

8. 2. Carantinele ............................................................................................................... 152

8. 3. Poliţia sanitară .......................................................................................................... 155

8. 4. Acţiuni de prevenţie a îmbolnăvirilor în Vechiul Regat .......................................... 157

8. 5. Acţiuni specifice de prevenire a îmbolnăvirilor - vaccinarea .................................. 159

8. 6. Instituţii sanitare cu rol în prevenirea îmbolnăvirilor .............................................. 161

8. 7. Participarea României la procesului internaţional de apărare antiepidemică .......... 163

8. 8. Proiecte inovative în asistenţa preventivă- Plasele sanitare model,

centrele sanitare urbane ............................................................................................... 166

9. Organizarea asistenţei medico-sociale ......................................................................... 171

9. 1. Cadrul istoric al asistenţei medico-sociale ............................................................... 171

9. 2. Forme timpurii de asistenţa medico-socială ............................................................ 172

9. 3. Instituţii cu caracter medico-social după unificarea administrativă

a provinciilor româneşti .............................................................................................. 175

9. 4. Asistenţa medico-socială a bolnavilor de tuberculoză ........................................... 179

9. 5. Asistenţa medico - socială a bolnavilor cu boli venerice ......................................... 181

9. 6. Asistenţa medico-socială a cu dizabilităţi ................................................................ 182

9. 7. Asistenţa medico-socială a bolnavilor psihici şi cu deficienţă

mintală (alienaţilor) .................................................................................................. „183

9. 8. Asistenţa medicală în stabilimentele balneare ......................................................... 184

9. 9. Asistenţa medico-socială în reţeaua Asigurărilor Sociale. 186

10. Discuţii ........................................................................................................................... 189

11. Concluzii ........................................................................................................................ 199

Bibliografie .......................................................................................................................... 201

Anexa 1. Regulamente sanitare în perioada 1875-1905....................................................... 223

Anexa 2. Schema serviciilor medicale într-un judeţ, cf. Legii sanitare din 1930 .............. 226

Cuvinte cheie: istorie sistem sanitar, sănătate publică, finanţare, spitale, medico-social

CONTENTS

1. Introduction ...................................................................................................................... 10

2. Historical and social premises at the beginning of the Romanian healthcare system 14

2.1. Historical events that have marked the end of the XVIIIth and the beginning of

the XIXth Century .......................................................................................................... 14

2. 2. The social situation of the population from Romanian provinces at the

beginning of the XIXth Century .................................................................................... 19

2. 3. Medical enlightenment and its roles în the development of the main public

health trends in Europe at the beginning of the XIXth Century ................................... 25

3. Sanitary laws ..................................................................................................................... 32

3.1. The first sanitary laws in Romanian Provinces .......................................................... 32

3. 2. The modern sanitary laws în Wallachia and Moldavia .............................................. 36

3. 2. 1. The Organic Regulations .................................................................................. 36

3. 2. 2. Sanitary laws after the first Unification from 1859 .......................................... 39

3. 2. 3. The Cantacuzino law from 1910 ....................................................................... 48

3. 4. The sanitary laws after the 1918 Unification ............................................................ 54

3. 4. 1. The sanitary laws in Transylvania after 1918 ................................................... 54

3. 4. 2. The sanitary law from 1930-the first law of United Romania .......................... 57

3. 5. The history of Social Insurance in our country – legislative framework ................... 64

3. 5. 1. Social Insurance laws in the Old Kingdom ....................................................... 64

3. 5. 2. Social Insurance laws in Transylvania .............................................................. 65

3. 5. 3. Social Insurance laws after the 1918 Unification ............................................. 66

3. 5. 4. Free mutuality .................................................................................................. 66

3. 6. Pharmacy regulations and laws .................................................................................. 67

3. 7. Medical profession regulations .................................................................................. 70

3. 8. An overview of sanitary laws from 1830-1938 ......................................................... 71

4. Healthcare system financing - a historical evolution ..................................................... 73

4. 1. General aspects of healthcare financing .................................................................... 73

4. 2. Health care financing în the world - a historical perspective .................................... 73

4. 3. Health care financing in Romania- a historical perspective ...................................... 77

4. 4. Charity – the first form of financing in healthcare .................................................... 78

4. 5. State budget financing .............................................................................................. 80

4. 6. Social Insurance financing ......................................................................................... 85

4. 7. Other sources of financing healthcare ....................................................................... 88

5. Medical Care în Hospitals ................................................................................................ 91

5. 1. Factors that have influenced the development of hospital care ................................. 91

5. 2. First hospitals în the world – a historical review ....................................................... 93

5. 3 The early development of hospitals în the Romanian Provinces ................................ 96

5. 4. Hospitals built out of private initiative- historical evolution and

significance for the development of medical sciences ................................................. 97

5. 5. Hospitals from Transylvania, Bessarabia, Bucovina till the

Unification of 1918. ................................................................................................... 108

5. 6. Hospitals built from the State budget ...................................................................... 110

5. 7 Hospital care after 1930 ............................................................................................ 113

5. 8. A general view on hospitals at the beginning of the XXth Century ......................... 115

5. 9. Particular aspects of Romanian hospital care from the early times to the

nationalization from 1949. ......................................................................................... 121

6. Out of hospitals medical care ........................................................................................ 123

6. 1. The practice of out of hospitals medicine – a historical review .............................. 123

6. 2. From private to public care ...................................................................................... 126

6. 3. Coverage with medical personnel – an image about access to care ........................ 130

6. 4. The public doctor – from curative to preventive care .............................................. 133

6. 5. Out of hospitals specialist care ................................................................................ 135

6. 6. Medical practice seen through the medical reports ................................................. 136

6. 7. One day from the life of a county doctor ................................................................ 140

7. Emergency medical care ................................................................................................ 143

7. 1. First forms of emergency care ................................................................................. 143

7. 2. The „Rescue Society” .............................................................................................. 143

7. 3. Emergency care în hospitals .................................................................................... 148

8. Organisation of preventive care .................................................................................... 151

8. 1. The historical evolution of the concept of prevention ............................................. 151

8. 2. The quarantines ........................................................................................................ 152

8. 3. Sanitary police ......................................................................................................... 155

8. 4. Preventative actions in the Old Kingdom ................................................................ 157

8. 5. Specific preventative measures- immunizations ...................................................... 159

8. 6. Sanitary Institutions with roles in preventive care ................................................... 161

8. 7. Romanian participation to the international process of anti-epidemic defence ....... 163

8. 8. Innovative projects in preventive care ..................................................................... 166

9. Social component of medical care organisation ........................................................... 171

9. 1. The historical framework of social care .................................................................. 171

9. 2. Early form of social care .......................................................................................... 172

9. 3. Institutions for social care after the unification of the Romanian Provinces ........... 175

9. 4. Medical and social care of tuberculosis patients ..................................................... 179

9. 5. Medical and social care of patients with venereal diseases ..................................... 181

9. 6. Medical and social care of patients with disabilities ............................................... 182

9. 7. Medical and social care of mentally ill patients ..................................................... 183

9. 8. Rehabilitation care .................................................................................................. 184

9. 9. Medical and social care în the Social Insurance System. ....................................... 186

10. Discussions ..................................................................................................................... 189

11. Conclusions ................................................................................................................... 199

Bibliography ....................................................................................................................... 201

Appendix 1. Sanitary rules between 1875-1905 .................................................................. 223

Appendix 2. The scheme of medical services in a county after the sanitary law

from 1930226

Keywords: health care system history, public health, health financing, hospitals, social care

REZUMAT

Capitolul 1. Introducere

Lucrarea reprezintă o trecere în revistă şi o analiză a momentelor importante care

au marcat începuturile sistemului de sănătate din România. Putem considera perioada de

circa un secol, de la apariţia Regulamentelor Organice (1831-1832) şi până în anul 1938,

anul instalării Dictaturii Regale a lui Carol al II-lea, ca fiind cea în care sistemul de îngrijiri

din România s-a format şi s-a consolidat. Acest interval a coincis, de altfel, şi cu momente

istorice importante pentru formarea statului unitar român modern. Scopul lucrării este de a

analiza într-un mod unitar numeroasele informaţii disparate privind naşterea sistemului de

îngrijiri din România, asigurând înţelegerea fenomenelor şi a mecanismelor care au dus la

formarea unui sistem de sănătate, cu toate elementele componente date de definiţiile actuale.

Pentru a răspunde obiectivului cercetării amanalizatsurse primare şi secundare din

domeniul menţionat. Sursele de informare privind începuturile sistemului medical românesc

sunt atât cele istorice cât şi cele de istoria medicinei care provin din arhiva Bibliotecii

digitale a Bucureştilor, Biblioteca de Istoria Medicinei din cadrul Institutului de Sănătate

Publică Bucureşti, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale ale statului.

Documentele analizate aparţin spaţiului locuit de români, atât cel din Ţara

Românească, Moldova şi Transilvania, cât şi, din spaţiul rezultat prin unirea din 1859,

respectiv prin marea unire din 1918, care a dus la formarea statului naţional unitar român. .

Capitolul 2. Premizele sociale şi istorice ale apariţiei sistemului sanitar

românesc

La începutul secolului al XIX-lea, în ţara noastră, nu se putea vorbi despre un

sistem de sănătate. Pentru a înţelege care au fost premizele „organizării sanitare” în ţara

noastră, am analizat momentul începutului de secol XIX din punct de vedere istoric, social,

politic, precum şi din perspectiva dezvoltării sănătăţii publice în Europa.

Evenimente istorice care au marcat perioada sfârşitului de secol XVIII şi începutului

de secol XIX în Principatele Române

Sfârşitul de secol XVIII a fost unul agitat de tendinţele marilor imperii de a cuceri

prin războaie noi pieţe economice, în special pentru asigurarea accesului la porturi maritime,

dar şi de a cuceri noi teritorii care ofereau resurse naturale importante pentru economie.

Diferitele strategii şi pacte încheiate între marile puteri au fost desfăşurate deasupra capului

statelor mici, care, pe lângă faptul că jucau rol de aliat succesiv cu una sau alta dintre

puterile beligerante, trebuiau să ducă lupta pentru dobândirea propriei independenţe, un

deziderat naţional. În acest capitol sunt prezentate domniile fanariote şi influenţa lor

negativă pentru ţara noastră, dar şi aspectele pozitive, legate de instituirea primelor forme de

asistenţă medicală publică. Sunt expuse aspectele istorice ale instaurării protectoratului

rusesc şi influenţa războaielor şi a marilor epidemii asupra stării de sănătate a populaţiei din

Principatele Române dar şi influenţa Imperiului Austro-Ungar în instituirea de măsuri

sanitare în Transilvania şi Bucovina.

Starea socială a populaţiei în provinciile româneşti la începutul secolului XIX

Acest subcapitol înfăţişează o radiografie a societăţii româneşti în jurul anului

1800. Societatea românească se caracteriza printr-o structură de tip feudal, fiind

concentratămai ales în mediul rural. Astfel la 1800, găsim în Transilvania un procent de

urbanizare de 7,1%, în Moldova de 5,8%, iar în Ţara Românească 5,7% (Murgescu, B 2010,

pag. 61). Slaba dezvoltare a industriei şi a burgheziei a constituit un element de înapoiere, o

frână în dezvoltarea societăţii, în comparaţiecu alte state europene.

Populaţia din provinciile româneştinu avea la acel moment acces la un sistem de

îngrijire a sănătăţii. Cei înstăriţi îşi permiteau să plătească medici particulari care erau aduşi

din străinătate. Populaţia săracă era nevoită să recurgă la vindecătorii locali, care nu aveau

pregătire medicală de bază. Pe teritoriul Principatelor Române nu exista nici o şcoală

medicală. Medicii străini veneau în ţara noastră fiind interesaţi în special pentru cultivarea

unei clientele private.

Medicii publici erau cei chemaţi să intervină în condiţiile declanşării de epidemii.

Principalul segment de populaţie afectat au fost cei săraci, cu o alimentaţie deficitară,

ocupaţi cu munci istovitoare, trăind în locuinţe insalubre, aglomerate, în ignoranţă şi fără

posibilitatea de acces la îngrijire medicală şi medicamente (Bolovan, I 2007, pag. 237).

Iluminismul medical şi rolul său în dezvoltarea principalelor curente de sănătate

publică în Europa începutului de secol XIX

Iluminismul medical s-a bazat pe ideile „democratice” ale lui Jean Jaques Rousseau

(Spielman, J 1980, pag. 295) care s-a opus absolutismului feudal şi inegalităţii sociale

generată de acestea. Iluminismul a lansat ideea de egalitate în drepturi a oamenilor, drepturi

cetăţeneşti, naţiune şi identitate naţională, toleranţă prin cultură şi educaţie.

Medicii iluminişti considerau că e de datoria lor să se implice în reforme sanitare.

Un fapt despre care se vorbea în perioada amintită era că dezvoltarea şi prosperitatea unei

societăţi se bazează pe favorizarea factorilor pozitivi de stimulare a creşterii demografice.

Revoluţia industrială declanşată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în majoritatea ţărilor

Europei, începând cu Anglia, Franţa şi Germania a creat, pe lângă progresul economic

şiprobleme sociale. S-a înţeles de timpuriu în rândul medicilor, politicienilor, filozofilor,

economiştilor vremii, că bolile aveau rădăcini sociale şi că era important să se intervină în

educaţie, asigurarea de locuinţe şi sanitaţie publică. De aceea a existat o preocupare de

rezolvare a problemelor medico-sociale care de fapt au structurat şi formele incipiente de

abordare a sănătăţii publice în statele Europene.

Capitolul 3. Legislaţia sanitară

În acest capitol este analizat procesul de dezvoltare a legilor sanitare pe perioadade

aproximativ 100 de ani, pornind de la Regulamentele organice până la legea sanitară din

anul 1930 cu modificările ei. Am coborât cu demersul istoric şi în secolul al XVIII-lea

pentru a descrie premizele istorice, din punct de vedere al cadrului legislativ, cu scopul dea

înţelege care au fost condiţiile ce au precedat şi determinat evoluţia legislaţiei sanitare.

Matricea de analiză a cuprins următoarele capitole: structuri centrale şi locale de conducere,

asistenţa medicală extraspitalicească, cea spitalicească, de urgenţă, preventivă, medico-

socială, farmaceutică, modalitatea de finanţare a serviciilor.

Primele legi sanitare în provinciile româneşti

Primele normative sanitare au apărut odată cu nevoia statului de a reacţiona în faţa

a două mari probleme: sărăcia şi boala. Cele două fiind asociate prin definiţie, societatea a

reacţionat din nevoia de a se apăra şi de a elimina pericolul generat de bolile infecţioase cu

caracter epidemic. Cadrul legislativ s-a dezvoltat apoi pentru a oferi un sistem de apărare

antiepidemică, util ca formă de răspuns a statului la ameninţările marilor valuri epidemice.

În Transilvania cadrul legislativ este cel al Imperiului Austro-Ungar care încă din

1752 reglementează o reţea de sănătate publică. Prima lege sanitară cu valabilitate în

Transilvania a fost Planum regulationis in re sanitatis din 1755.

În Ţara Românească şi Moldova primele legi sanitare sunt reprezentate de către

pitacurile şi hrisoavele emise de domnitori. Începând cu secolul al XVIII-lea se remarcă o

cristalizare a primelor forme de conducere sanitară specializată.

Legislaţia sanitară modernă în Principatele Române

Regulamentele organice

Regulamentele organice au fost adoptate în cele două provincii române, la 1 iulie

1831 în Ţara Românească şi 1 ianuarie 1832 în Moldova. Ele au fost considerate precursori

ai Constituţiei moderne a ţării. Regulamentele Organice conţin doar prevederi sanitare legate

de carantine şi de practica medicinei publice. Structurile centrale de conducere sanitară au

fost încorporate în cadrul Ministerului Trebilor din Lăuntru (Negulescu, P & Alexianu, G

1944, pag. 69). Apartenenţa serviciului sanitar la Ministerul de interne era justificată de

nevoia de conlucrare strânsă între forţele de poliţie şi structurile sanitare pentru apărarea

antiepidemică a ţării.

Legislaţia după Unirea Principatelor Române de la 1859

În perioada imediat următoareRegulamentelor Organice, acestea sunt completate

printr-o serie de legi menite să reglementeze funcţionarea Eforiei Spitalelor, înfiinţarea

farmaciilor, a Comitetului carantinelor, legi menite să controleze prostituţia, lege pentru

vaccinarea contra variolei.

Eforia Spitalelor Civile a luat fiinţă în urma unei decizii a Generalului Kisseleff din

2 aprilie 1832, prin reunirea Fundaţiunilor Colţea, Pantelimon şi Iubirea de Oameni-

Filantropia. Eforia Spitalelor Civile a reprezentat o instituţie de binefacere care s-a constituit

cu scopul acordării de asistenţă medicală gratuită tuturor bolnavilor „fără distincţie de

naţionalitate şi religie” (Găleşescu, Al 1900, pag. 5).

Unirea administraţiilor sanitare din cele două principate române s-a produs prin

Decretul Domnesc de la 25 August 1862, care înfiinţează Direcţiunea generală a serviciului

sanitar, coordonată de Carol Davila în calitate de Inspector General (Bordea, I 1924, pag.

40). Alături de Carol Davila, în calitate de viceinspector al serviciului sanitar, a fost numit

doctorul Iacob Felix (1832 - 1905).

Legea sanitară din anul 1874 este considerată prima lege sanitară din Principatele

Române. Legea reglementa activitatea structurilor centrale şi locale cu atribuţii de inspecţie

sanitară şi este clar specificat în textul ei, care sunt nivelurile la care se implică administraţia

centrală şi cele la care administraţia locală este responsabilă.

Legea Cantacuzino din 1910

Unul din cele mai importante momente în dezvoltarea legislaţiei sanitare din România

îl reprezintă anul 1910, când a fost promulgată legea care poartă numele doctorului Ioan

Cantacuzino (1863 - 1934). Legea prevedea o mai bună împărţire teritorială a activităţii sanitare

prin înfiinţarea circumscripţiilor sanitare prevăzute cu dispensare. Activitatea spitalelor, igiena

publică sunt şi ele reglementate. Maniera de gestiune a fondurilor era centralizată.

Legislaţia sanitară după unirea de la 1918

Administrarea centralizată a tuturor resurselor sanitare după Unire a fost dificilă, în

special în condiţiile de după primului război mondial. Provinciile nou alipite, Transilvania,

Bucovina, Basarabia au rămas o perioadă sub coordonarea unor Inspectorate sanitare a căror

funcţionare era reglementată de acte normative ale Austriei şi Ungariei.

Anul 1921 este de fapt cel care aduce prevederea reglementară de supunere unitară

a tuturor structurilor sanitare la legislaţia din Vechiul Regat prin Legea sanitară emisă la 22

iunie 1921, privind trecerea la Ministerul de Interne a spitalelor, ospiciilor, azilelor şi tuturor

aşezămintelor sanitare din teritoriile alipite (Modificare la legea sanitară, 1921).

Anul 1922 este cel care aduce modificarea structurilor centrale sanitare prin

înfiinţarea Ministerului Sănătăţii Publice a Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 prima lege sanitară a României Mari

Legea sanitară din 1930 (Monitorul Oficial nr. 154, 1930) vine să împlinească ideile

progresiste ale igienei sociale aduse în special de şcoala medicală de la Cluj prin

personalitatea profesorului Iuliu Moldovan (1882-1966) (Lupu, O 1981, pag. 527).

Elaborarea legii, sprijinită de doctorii Dumitru Mezincescu (1880-1961) şi Iacob Iacobovici

(1879-1959) se încadra într-un plan mai vast prin care statul să-şi poată îndeplini obiectivele

de ocrotire a sănătăţii populaţiei. Legea sanitară din 1930, complexă şi cuprinzătoare,

considerată de înaintaşii noştri ca fiind imposibil de aplicat la momentul respectiv, constituie

un exemplu de modernism demn de luat în consideraţie şi în ziua de azi.

Perioada care a urmat legii din 1930 a fost una agitată, o perioadă caracterizată de

revenirea lentă din criza economică precum şi de pregătirile pentru creşterea capacităţii de

apărarea ţării înainte de război. Climatul de instabilitate politică este sugerat de numărul

mare de miniştri care se succedă la conducerea sistemului sanitar.

Lipsa de continuitate în politica sanitară era deplânsă în acea perioadă. Se vorbea

despre necesitatea unei politici de perspectivă care să asigure stabilitatea şi creşterea

sistemului sanitar. Acest lucru nu a putut fi însă realizat datorită izbucnirii celui de-al doilea

război mondial. Legea sanitară din 1930 cu modificările ei ulterioare a rămas în vigoare

până la abrogare, fiind înlocuită delegea 189 din anul 1943.

Istoricul asigurărilor sociale în ţara noastră - cadrul legislativ

Legislaţia de asigurări sociale în Vechiul Regat

În paralel cu eforturile de dezvoltare ale asistenţei medicale publice în România, a

apărut domeniul protecţiei sociale şi medicale a lucrătorilor din industrie. România, fiind o

ţară predominant agrară, asigurările sociale s-au structurat mai târziu decât în alte ţări

europene.

În anul 1912 este adoptată Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi

asigurărilor muncitoreşti cunoscută drept legea Neniţescu, după numele ministrului Dimitrie

Neniţescu (1861-1930) al comerţului şi industriilor de atunci. Această lege este considerată

punctul de pornire pentru sistemul social de asigurare din România.

Legislaţia de asigurări sociale în Transilvania

În Transilvania asigurările sociale au funcţionat pe baza legii maghiare XIX din

anul 1907 „pentru asigurarea salariaţilor industriali şi comerciali în caz de boală şi accident

(Darea de seamă asupra activităţii Casei Centrale a Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934,

1935, pag. 8). Legea prevedea obligativitatea şi uniformitatea cotizaţiilor. Organul central

era Casa Regnicolară care avea ca structuri locale Casele cercuale. Reprezentarea în

structurile de conducere era paritară, atât patronii cât şi muncitorii fiind reprezentaţi în mod

egal, Statul având doar rol de mediere.

În Bucovina funcţionau legile austriece din 1887 privind asigurarea lucrărilor

contra accidentelor şi cea din 1888 pentru asigurarea în caz de boală a lucrătorilor. În

Bucovina au existat mai multe Institute de Asigurare independente care se reasigurau la un

fond comun de asigurare. În anul 1919, după unire, s-a înfiinţat Institutul Provizoriu de la

Cernăuţi cu scopul asigurării perioadei intermediare până la armonizarea legislaţiei cu cea a

întregii ţări.

Legislaţia asigurărilor sociale după Unirea Principatelor

După Unirea din 1918 legislaţia asigurărilor sociale s-a armonizat prin asimilarea

prevederilor existente în Vechiul Regat.

În anul 1933, legea Ioaniţescu aduce noi reglementări în domeniul asigurărilor

sociale. Numită şi „Legea pentru unificare a asigurărilor sociale” a avut ca scop

uniformizarea aplicării regimului asigurărilor sociale în România. Ea prevedea principiul

contributivităţii şi cel al solidarităţii pentru asigurările sociale. Fondul comun al asigurărilor

era format din cotizaţii, contribuţii suplimentare şi din subvenţii de la stat (Darea de seamă

asupra activităţii Casei Centrale a Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934, 1935, pag. 62).

Controlul şi legiferarea farmaciilor

La începutul secolului al XVIII-lea nu existau reglementări specifice pentru

practica farmaceutică. De abia în a doua jumătate a acestui secol, odată cu reforma generală

a organizării şi legislaţiei sanitare, a devenit o necesitate (Izsak, S 1979, pag. 204) normarea

artei preparării leacurilor şi a vânzării acestora. Legislaţia sanitară a prevăzut pe rând

modalitatea de înfiinţare a farmaciilor, pregătirea superioară a farmaciştilor, legi menite să

raţionalizeze consumul de medicamente, reglementarea preţului de vânzare al

medicamentelor.

Legislaţia privind reglementarea practicii medicale

Legislaţia referitoare la profesia medicală a fost în atenţia statului încă de la

începuturile practicii medicale. În secolul XVIII, în Moldova, găsim însemnări prin care se

atribuia sarcina de verificare a autenticităţii formării profesionale, Arhiatrosului, prin

eliberarea „Cărţii la mână”. Odată cu legea sanitară din anul 1874 vorbim de obţinerea

dreptului de liberă practică. Legile sanitare au prevăzut şi regulamente de ocupare a

posturilor publice prin concurs, pregătirea continuă a medicilor (1910) şi înfiinţarea

Colegiului Medicilor, în 1930.

O privire de ansamblu asupra legislaţiei între 1830-1938

Legislaţia sanitară modernă a apărut odată cu organizarea statală şi a încercat să

răspundă astfel marilor provocări ale modernizării societăţii şi nevoilor medicale crescânde.

Deşi au evoluat cu sisteme legislative diferite, provinciile româneşti au parcurs etape de

unificare legislativă pentru armonizarea cadrului de desfăşurare a asistenţei medicale.

Legislaţia sanitară în evoluţia ei, a permis crearea cadrului general conducător pentru

dezvoltarea sistemului sanitar. Legile s-au „maturizat” pe măsură ce înţelegerea

problematicii organizării sanitare a evoluat. Ele au prevăzut înfiinţarea unei reţelele de

instituţii medicale care au pătruns, în timp, până în teritoriile cele mai defavorizate ale ţării

pentru a acoperi nevoile de asistenţă medicală ale populaţiei. Legile au constituitinstrumente

metodologice pentru aplicarea de măsuri antiepidemice şi de igienă publică dar de multe

orierau şi documente ştiinţifice din care forul medical avea de învăţat.

Imaginea 25. Timeline evenimente istorice

Capitolul 4. Finanţarea sistemului sanitar românesc- o evoluţie istorică

În acest capitol este prezentată o analiză a modalităţilor de finanţare ale sistemului

sanitar românesc. Această analiză ne-a arătat că a existat o tendinţă a mecanismelor de a se

suprapune şi de a se completa. Finanţarea privată, cu origini străvechi, s-a concretizat în

ridicarea de spitale şi de aşezăminte medico-sociale. Finanţarea de stat a apărut odată cu

implicarea statului în apărarea antiepidemică şi asistenţa săracilor. Ulterior, cele două forme

s-au completat reciproc. Întâlnim astfel spitale finanţate în mod privat de către Eforia

Spitalelor cărora statul le-a acordat subvenţii pentru asistenţa săracilor. De asemenea, statul

a sprijinit atât spitale cât şi aşezăminte medico-sociale înfiinţate de către organizaţii şi

asociaţii particulare, cum ar fi cele pentru combaterea tuberculozei. Pe de altă parte, spitale

construite de stat au primit sprijin din partea Eforiei în situaţia în care administrarea lor era

defectuoasă (vezi spitalul din Craiova).

Finanţarea prin asigurări sociale, a apărut mai târziu şi nu a cuprins decât o mică

parte din populaţie. Casa de asigurări a finanţat prin mecanisme diferite accidentele de

muncă, bolile şi bătrâneţea. Ulterior aceste fonduri s-au contopit, iar asigurările, s-au extins

treptat la tot mai multe categorii sociale, fără ca ele să ocupe locul pe care acest sistem de

finanţare îl ocupa în celelalte ţări europene.

Marea problemă a sistemul sanitar a fost însă subfinanţarea sa. După cum am arătat

şi în situaţia bugetelor din perioada regulamentară, dar şi ulterior, subfinanţarea determina

dificultăţi în aprovizionarea cu medicamente, în plata medicilor, dar şi în capacitatea de a

construi noi structuri sanitare şi de a le dota modern. Aşa se explică de ce coexistenţa

iniţiativei particulare în finanţare sanitară a avut un rol foarte important pe care merită să-l

evidenţiem.

Capitolul 5. Asistenţa medicală în spitale

Apariţia spitalelor trebuie analizată din perspectiva spectrului mai larg al condiţiilor

socio-economice în care au apărut, a cadrului general oferit de sistemul sanitar precum şi a

locului fiecărui spital în cadrul sistemului spitalicesc.

Iniţial, spitalele au fost folosite pentru adăpostul şi izolarea pacienţilor şi doar

ulterior, în secolul al XVIII-lea au devenit instituţii strict medicale, acordând servicii de

îngrijire prin medici, chirurgi şi moaşe.

În jurul spitalelor s-a dezvoltat de timpuriu învăţământul medical. Acest lucru a făcut

ca spitalele să devină locuri unde inovaţia medicală şi noile tehnologii să pătrundă.

Treptat, în spitale s-au dezvoltat specialităţile medicale în aşa fel încât la jumătatea

secolului al XIX-lea întâlnim atât spitale cu mai multe specialităţi, cât şi spitale

monodisciplinare.

În cadrul sistemului de sănătate, spitalele au avut o poziţie prioritară. Numărul de

spitale necesare şi numărul de paturi nu a fost iniţial reglementat. Oricine avea dorinţa de sprijini

comunitatea prin construirea unui spital o putea face. Normarea spitalelor în funcţie de nevoile

societăţii apare odată cu primele iniţiative ale statului care s-au concretizat, de exemplu, în

construirea de spitale rurale (vezi Legea pentru construirea de spitale rurale din 1881).

Spitalele au fost construite, fie de către donatori privaţi, fie de către de către stat sau

de către societăţi de asigurare. Un rol în construcţia de spitale l-au avut şi asociaţiile de

caritate, cultele religioase, de cele mai multe ori din dorinţa de a proteja anumite categorii

sociale defavorizate sau membrii comunităţilor lor religioase.

Pentru ţara noastră, un caz particular îl reprezintă administrarea unită a spitalelor

sub Eforia Spitalelor Civile şi Epitropia Casei Spitalelor Sfântului Spiridon, instituţii

independente de stat, care au avut în subordinea lor un număr important de spitale. Eforia

Spitalelor Civile şi Epitropia au administrat un capital privat şi au reuşit să dezvolte asistenţa

din spitale datorită influenţei medicilor progresişti care i-au fost pe rând efori.

Un alt model de spital este spitalul public înfiinţat de către stat. Pe acest model s-au

construit spitalele judeţene şi cele rurale. De remarcat însă că, în ciuda faptului că reţeaua de

spitale de stat s-a dezvoltat numeric la începutul secolului XX, spitalele Eforiei au funcţionat

şi s-au dezvoltat ca centre medicale de referinţă care au inclus şi învăţământul universitar

medical până când au fost naţionalizate, în anul 1948.

Capitolul 6. Asistenţa medicală curativă înafara spitalelor

În acest capitol este descrisă activitatea medicilor publici în ambulator. Capitolul

identifică din punct de vedere istoric evoluţia profesiei medicale, a învăţământului medical

din ţara noastră pentru a înțelege cum s-au format resursele medicale şi care au fost

problemele legate de specializarea acestora.

Urmărim în acest capitol felul cum s-a organizat practica în ambulator, momentul

când au apărut principalele structuri de tip „dispensar” şi policlinică, rolul atribuit medicilor

publici şi acoperirea cu servicii pe acest segment, cu scopul de descrie accesibilitatea la

servicii sanitare a populaţiei în perioada studiată.

Este surprinsă dezvoltarea componentei publice a medicinei de ambulator prin

descrierea primilor medici aflaţi în slujba statului şi a rolului acestora. Formarea şi

înmulţirea numărului medicilor publici, la nivel de plase, oraşe a avut un rol pozitiv în

îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Rolul acestor medici era de a acorda consultaţii

populaţiei, de a distribui medicamente, de a întreprinde acţiuni antiepidemice în focarele de

îmbolnăvire, de a adopta măsuri de igienă, de a întocmi acte medico-legale, de a redacta

statistici medicale.

Acoperirea cu medici - oglinda accesului la servicii medicale

Principala problemă a asistenţei medicale din ambulator era lipsa medicilor.

Alexandru D. Xenopol (1847-1920) susţine că în anul 1833, în Bucureşti erau 27 de medici,

toţi străini citând Buletinul Oficial nr. 45/ 18 sept. 1863 (Xenopol, AD 1915, pag. 25).

În anul 1859-1860 documentele vremii atestă un număr de 144 de medici, 68 de

chirurgi şi felceri, 51 spiţeri şi 121 de moaşe în urban şi 9 medici pentru rural, 16 chirurgi şi

20 de moaşe raportat la 2.400.921 de locuitori (Berindei, D 1985, pag. 295),

În anul 1863 se regăsesc în ţară 206 medici cu titlul de doctori în medicină, 21

licenţiaţi în medicină, 50 medici din şcoala bucureşteană, 61 subchirurgi, 621 agenţi sanitari

şi 212 moaşe. Raportat la populaţia de atunci revenea 1 medic la 14.224 locuitori (Bordea, I,

1924, pag. 707). În acelaşi an (1863), în Transilvania (Bologa, V 1927, pag. 19), sunt

menţionaţi 94 de doctori în medicină, 157 de chirurgi şi 561 de moaşe. Reveneau 1 medic la

21.500 de locuitori şi un chirurg la 13.000 de locuitori.

Acoperirea cu medici a populaţiei în anul 1933 se menţine deficitară. În acest an

sunt menţionaţi un număr de 234 de medici de circumscripţii urbane care corespunde

raportat la populaţia ţării la o medie de un medic la 12.482 locuitori (Banu, G 1935, pag.

290). Regiunile cu cei mai puţini medici urbani erau Dobrogea şi Basarabia (Tighina 1

medic de 31.913 locuitori), iar cele cu cei mai mulţi medici erau Banatul şi Bucovina.

Medicii de circumscripţii rurale erau şi ei prea puţini faţă de necesar. La numărul

total de 1.137 de medici se regăseşte o proporţie de 1 medic la 13.603 locuitori (Banu, G

1935, pag. 295). În ciuda limitărilor importante de acces la asistenţă medicală, mai ales în

anumite regiuni ale ţării, asistenţa medicală a progresat atât în ceea ce priveşte conţinutul

actului medical, prin acumulare de cunoştinţe despre etiologia bolilor.

Capitolul 7. Asistenţa medicală de urgenţă

Asistenţa medicală de urgenţă s-a practicat iniţial în mod nesistematizat. Vizitele la

domiciliu ale medicilor privaţi reprezentau o primă formă de răspuns la nevoile medicale cu

caracter de urgenţă ale cetăţenilor. Aceste vizite nu erau însă accesibile populaţiei sărace

motiv pentru care încă de la înfiinţarea instituţiei medicului public după jumătatea secolului

al XIX-lea se specifică şi obligaţia acestora de a răspunde solicitărilor la domiciliu ale celor

nevoiaşi. Constituirea primei forme de transport medical specializat se datorează înfiinţării

„Societăţii de Salvare” în anul 1906 de către doctorul Nicolae Minovici. Funcţionarea ei, din

fonduri private, a asigurat transportul bolnavilor şi a răniţilor pe timp de război, într-un efort

civic de o însemnătate unică pentru medicina românească.

Asistenţa de urgenţă în spitale

Recunoaşterea necesităţii unui serviciu de urgenţă care să poată face faţă cazurilor

care necesitau un ajutor imediat, a determinat, în urma eforturilor conjugate ale ministrului

Ioaniţescu, a secretarului general Constantin Deculescu (1932-1933) şi a doctorului Nicolae

Minovici directorul Societăţii Salvarea (Deculescu, C 1983, pag. 775), înfiinţarea Spitalul de

Urgenţă Bucureşti. Şi sistemul de asigurări sociale a avut un spital specializat pentru

asistenţa de urgenţă „Spitalul de Chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie”.

Activitatea de urgenţă, în ţara noastră a avut un caracter de avangardă în Europa. Aşa cum

am văzut, a cuprins un sistem integrat, care a cuprins transportul victimei de la locul

accidentului până la spital.

Capitolul 8. Organizarea asistenţei medicale preventive

Asistenţa medicală preventivă a reprezentat o componentă importantă a sistemului

de sănătate. Ea s-a structurat iniţial în jurul ideii de apărare antiepidemică. Aceste măsuri au

constat în înfiinţarea de carantine atât la hotarele ţării cât şi la sursa focarului de boală.

În timp, prin observaţii clinice dar mai ales statistice, s-a făcut oabordare structurată

alegăturii cauzale între acţiunea unor factori de risc şi apariţia bolii.

Prevenţia, cu înţelesul de profilaxie, a devenit preocuparea medicilor din prima

jumătate a secolului XX. Grija pentru creşterea unor generaţii sănătoase, printr-un stil de

viaţă sănătos, o alimentaţie sănătoasă, o igienă riguroasă, a determinat dezvoltarea asistenţei

igienico-sanitare în teritoriu, coordonată metodologic de către Institutele de sănătate publică.

Legislaţia sanitară a stabilit cadrul de acţiune al medicinei preventive şi a fost

completată de numeroase regulamente care au stabilit măsurile de igienă publică, regulile de

igienă în spitale, precum şi atribuţiile medicilor igienişti în teritoriu.

România a contribuit prin reprezentanţi de seamă la combaterea bolilor infecţioase.

Proiecte inovative în asistenţa preventivă- Plasele sanitare model, centrele

sanitare urbane

Ideea de a înfiinţa dispensare rurale model a apărut din dorinţa de a identifica

mijloace de îmbunătăţire a îngrijirilor preventive în special la nivelul populaţiei din mediul

rural. Plasele sanitare model au fost gândite cu scopul de a descărca medicul de

circumscripţie de anumite atribuţii de prevenţie, să-l perfecţioneze pe el şi personalul

auxiliar în acordarea acestui tip de servicii şi prin aceasta să ofere un acces mai bun al

populaţiei la serviciile profilactice. Un accent deosebit s-a pus pe sistematizarea activităţii

personalului mediu sanitar, pe perfecţionarea instrumentelor de culegere a datelor şi de

raportare a acestora. În Bucureşti, s-au înfiinţat Centre sanitare urbane al căror obiectiv era

de a servi drept unităţi operative pe lângă Institutul de Igienă precum şi ca centre

metodologice pentru învăţământul medical de igienă.

Capitolul 9. Organizarea asistenţei medico-sociale

Încă de timpuriu a fost sesizată necesitatea acordării de sprijin unor categorii

sociale care, fie prin fragilitatea legată de vârstă, cum ar fi copiii şi vârstnicii, fie prin

invalidităţi cu caracter permanent sau prin boli care creează o stare de dependenţă prelungită

de îngrijirile medicale cum ar fi tuberculoza, cancerul sau bolile psihice, necesitau o atenţie

deosebită din partea societăţii. Acestora li se adaugă şi categoriile marginale ale societăţii

care prin obiceiurile de viaţă, prin sărăcia în care trăiau se expuneau şi deveneau vectori

pentru bolile transmisibile

Domeniul medical şi cel social au fost în strânsă corelaţie prin faptul că boala şi

sărăcia s-au asociat întotdeauna, iar intervenţia societăţii trebuia să rezolve ambele probleme

dintr-o dată. Pentru acest motiv, cele două domenii s-au dezvoltat în paralel, într-o primă

etapă într-un mod nestructurat, până în momentul când statul a preluat iniţiativa legislativă şi

le-a organizat.

În spectrul organizaţiilor medico-sociale se înscriu în cursul secolului al XIX-lea

structuri de tip orfelinate, dispensare pentru boli cronice cum ar fi tuberculoza, cancerul,

dispensare pentru boli dermatovenerice, spitale de tip azil pentru bolnavii psihici, sanatorii

pentru diferitele tipuri de bolnavi.

Instituţiile de asistenţă medico-socială au fost înfiinţate şi finanţate de către

organizaţii de caritate, de către societăţile de asigurare şi de către stat.

Instituţii cu caracter medico-social după unificarea administrativă a

provinciilor româneşti

În anul 1920, odată cu unificarea administraţiilor sanitare, în Transilvania erau 6

maternităţi, 7 azile de copii cu coloniile respective, 3 institute de nevăzători, 2 institute de

surdo-muţi şi unul pentru înapoiaţi mintal finanţate de Stat.

După anul 1922, activitatea medico-socială este preluată de Direcţia Generală a

Asistenţei Sociale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi al Ocrotirilor Sociale şi

numărul acestor instituţii a crescut continuu. Acest lucru s-a datorat şi stării României după

ieşirea din primul război mondial având în vedere numărul important de soldaţi infirmi,

văduve de război şi copii orfani faţă de care Statul avea responsabilitatea pentru protejarea

lor. În anul 1936 în România erau înregistrate 288 de instituţii pentru copii şi tineri adică

aproape un sfert (22%) din totalul instituţiilor din ţară. 37,9% din bugetul de asistenţă

socială era destinat acestei categorii (Manuilă, S 1936) iar din acesta 49,2% revenea

iniţiativei particulare iar 44,9% statului. Instituţiile de asistenţă de tip închis erau cele mai

numeroase.

Asistenţa balneară, aflată la graniţa dintre medical şi social prin serviciile oferite, a

cunoscut o dezvoltarea specială în perioada de la începutul secolului XX când a început

valorificarea sistematică a potenţialului curativ al staţiunilor balneoclimaterice din România.

Capitolul 10. Discuţii

Curentele de idei care au circulat la diferite momente din istorie au pătruns în

societate şi, preluate de către elitele conducătoare, au generat sisteme legislative care au

structurat asistenţa medicală. Pornită iniţial din spiritul carităţii, asistenţa medicală a devenit

sistem de sănătate în măsura în care conceptele s-au clarificat şi nevoile medicale ale

societăţii au fost identificate.

În perioada timpurie, provinciile româneşti s-au aflat sub influenţele ideologice ale

secolului al XVIII-lea, derivate din apogeul epocii iluministe şi a Revoluţiei franceze, dar şi

sub influenţa modelului cultural „românesc”, bazat pe ceea ce exista în conştiinţa colectivă

românească şi anume biblica „iubire a aproapelui”. În viziunea acestui secol şi a celui

următor, omul devenea elementul cheie al societăţii reprezentând prin „sănătatea” sa fizică şi

morală un factor de progres. Statul a intervenit în apărarea sănătăţii indivizilor prin măsuri

directe adresate populaţiei (carantine, izolarea) dar şi prin măsuri de sanitaţie publică şi

urbanism menite să contracareze mizeria.

Din punct de vedere al influenţelor politice, putem spune că evoluţia din 1830

până în 1938 a cuprins cele mai semnificative momente istorice ale ţării de la Unire şi cele

două războaie mondiale. Climatul de instabilitate a făcut ca nici o putere politică să nu-şi

poată duce la îndeplinire ideile şi au imprimat un caracter fragmentat actului legislativ.

Cadrul legislativ în baza căruia s-a dezvoltat sistemul sanitar, a fost întotdeauna

generos şi avangardist. Dacă luăm în calcul de exemplu măsurile antiepidemice dedicate

diferitelor tipuri de boli în legile sanitare din anii 1874 şi 1910 şi regulamentele aferente

acestora, asistăm la adevărate cursuri de igienă care vin să completeze şi cunoştinţele celor

îndemnaţi să le aplice. Legile nu au fost o problemă prin ele însele, ci mai degrabă prin

decalajul atât la nivel conceptual, cât şi la nivel tehnic executiv faţă de realitatea din ţară.

Aşa cum specifică istoricul Constantin Bărbulescu în articolul „Note despre legislaţia

sanitară în Vechiul Regat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX”

(Bărbulescu, C 2010, pag 35), „legislaţia sanitară pare mai degrabă un proiect pentru

România modernă, decât o normă a cărei aplicare ar fi posibilă în momentul legiferării”,

eventual „o ficţiune pe cale să devină realitate”.

În timpul Regulamentelor Organice (1831-1832), structurile sanitare create nu au

acoperit decât apărarea antiepidemică prin carantine şi o teritorializare a activităţii medicilor

publici. Pe de altă parte, începutul reglementării asistenţei publice pe care l-au dat

Regulamentele Organice, arată asumarea obligaţiei Statului în asigurarea sănătăţii

cetăţenilor săi. Transilvania, parte a Imperiului Austro-Ungar a beneficiat mult mai de

timpuriu (sfârşit secol XVIII) de măsuri de apărare antiepidemică, ea fiind situată la graniţa

de est a Imperiului cu Imperiul Otoman şi a constituit un cordon carantinal eficient.

Legea sanitară din anul 1874 prevedea cuprinderea conducerii administraţiei sanitare

sub cea a Ministerului de interne, pentru că sănătatea era văzută ca o problemă de „ordine

internă” legată de pericolul crescut al bolilor contagioase de „import”. Particularitatea legii

sanitare din anul 1874 este dată de reglementarea măsurilor de sanitaţie publică, de

cuprinderea măsurilor de igienă a alimentaţiei, de supraveghere a industriilor insalubre,

contra bolilor venerice. Acest fapt reprezintă o reflecţie a curentelor de igienă publică din

întreaga Europă.

Legea sanitară din 1874 era puternic influenţată de situaţia actuală din Principatele

Române. Lumea medicală era pestriţă, formată din medicii nou formaţi la şcoala lui Davila,

din câţiva medici români formaţi la şcolile străine precum şi din medicii străini existenţi la

care se adăugau personalul mediu calificat cum ar fi moaşele, felcerii. Existau prin urmare

diferenţe de cunoştinţe medicale care trebuiau uniformizate. Cadrul legislativ intervine în

acest sens, prin structura sa explicativă, devenind astfel un instrument de formare

profesională. (Vezi şi regulamentele sanitare). Deşi se dorea pătrunderea asistenţei medicale

în teritoriu, acest lucru s-a realizat cu dificultate, datorită lipsei de personal.

Legea sanitară din 1893, care este o modificare a legii din 1874, precizează atribuţiile

medicilor de la fiecare nivel al sistemului sanitar descriindu-le mai clar şi mai complet. În

acelaşi timp, pentru prima dată, este reglementată activitatea în spitale. Măsurile de igienă

publică sunt detaliate şi practica medicinei şi a farmaciei sunt reglementate.

Legea sanitară din anul 1910 a definit o perioadă „centralizatoare” în sistemul

sanitar. Ea a fost dorită în acest fel de către medicii din sistem, care erau nemulţumiţi de

faptul că se aflau la discreţia aparatului administrativ, medicii militând pentru o conducere

mai coerentă a sistemului sanitar.

Perioadele de conducere centralizată în sistemul sanitar românesc au adus aparent

mai multă stabilitate profesiei medicale, au permis investiţii şi creşterea numărului de

structuri sanitare, prin aplicarea unei politici sanitare coerente, dar au înecat în birocraţie

aparatul administrativ statal. Legea sanitară din anul 1910 a urmărit şi cadrul de formare

profesională prin cuprinderea reglementărilor de ocupare a posturilor prin concurs dar şi a

celor de reglementare a practicii medicale

Din punct de vedere politic s-a întâlnit o pendulare între conducerea de tip centralizat

şi cea de tip descentralizat. Aşa cum remarca şi dr. Gheorghe Banu (1889-1957), se remarcă

o formă predominant „centralizată” de conducere a sistemului sanitar, cu scurte intervale de

descentralizare, prin efectul legii din 1874 şi al celei din anul 1930 (în total 32 de ani de

conducere descentralizată şi 62 de conducere centralizată).

Doctorul Bordea identifică în raportul său din anul 1922 una din marile deficienţe ale

organizării „centralizate” şi anume birocratizarea activităţii medicale, supraaglomerarea cu

documente de supervizat la nivelul administraţiei sanitare centrale şi incapacitatea

serviciului inspecţiei de stat de a cuprinde toate instituţiile, ceea ce scădea mult eficienţa

Legea sanitară din anul 1930 defineşte în completitudinea sa, sistemul de sănătate

românesc. Ea s-a datorat încadrării în curentele biopolitice ale vremii din care România a

preluat componenta de medicină preventivă. Medicii români au acordat o atenţie deosebită

asistenţei materno-infantile

Sub impactul măsurilor sanitare a crescut uşor speranţa de viaţă a populaţiei însă nu

putem să nu remarcăm decalajele semnificative între ţara noastră şi celelalte ţări europene.

Dacă la 1900 speranţa de viaţă în România era de 36,4 ani, acest fapt o situa la valori cu 10

ani mai puţin faţă de principalele ţări europene, iar în 1930 la o speranţă de viaţă de 42 de

ani aceasta era în medie cu 20 ani mai mică decît în Anglia, Franţa şi Germania (Gorsky, M

2011, pag 2). Acest decalaj arată desigur mai mult decât impactul măsurilor sanitare. El este

oglinda decalajelor sociale mari din ţara noastră, cu izolarea unui grup social mare în rural,

care trăia în analfabetism şi ignoranţă. În anul 1930, în ţara noastră, la grupa de vârstă 7-12

ani, gradul de analfabetism era de 27,6% iar la 20-64 de ani de 47,1%. (Manuilă, S &

Georgescu, DC 1939, pag. 48).

În anul 1930, în ţară, era un număr semnificativ de spitale publice şi private, de

dispensare, policlinici precum şi instituţii medico-sociale. Dacă analizăm cifrele, acestea ne

arată o disponibilitate mai mare pentru numărul de paturi în sistemul spitalicesc (în anul

1929 erau 1,7‰ paturi spital), faţă de disponibilitatea de medici pentru ambulator (1 medic

la 12.482 locuitori în anul 1933). Centrarea sistemului de sănătate pe asistenţa spitalicească

se datorează polarizării cercetării şi dezvoltării medicale în aceste instituţii, la care s-a

adăugat dezvoltarea unui număr tot mai mare de facilităţi cum ar fi laboratoare de analize,

aparate Roentgen.

Una din marile probleme ale sistemului sanitar românesc a fost lipsa finanţării

corespunzătoare. Doctorul Banu arată, de pildă, în lucrarea sa „Sănătatea Poporului Român”,

că suma pe cap de locuitor din bugetul statului alocată sănătăţii era de 83 lei în ţara noastră,

comparativ cu 250 lei pe cap de locuitor în Statele Unite, 216 lei în Ungaria, 261 lei în Italia

şi 170 lei în Olanda (Banu, G 1935, pag. 518).

În sistemul public acoperirea cu servicii medicale s-a înfăptuit cu dificultate, deşi la

nivel legislativ prevederile specificau, începând cu legea sanitară din anul 1874 şi pe urmă în

toate legile sanitare până la 1930, necesitatea creării unei reţele sanitare care să pătrundă

adânc până la nivelul straturilor celor mai dezavantajate ale societăţii. Realitatea din teritoriu

ne arăta o ţară cu o inerţie şi o lentoare în dezvoltarea structurilor sale administrative, fără o

maturitate civică şi fără un simţ al responsabilităţii la nivel de comunitate.

Mediul rural a rămas în continuare neatractiv pentru medici, zone întregi rămânând

neacoperite cu servicii medicale. Nici mediul urban nu era mai atractiv pentru practica în

serviciile publice, în general prost plătite, motiv pentru care medicii optau pentru practica în

privat. În anul 1933 statisticile arătau că un medic în mediul urban deservea o populaţie de

12.482 locuitori în timp ce unul în mediul rural deservea 13.603 locuitori (Banu, G 1935 pag

290). În aceeaşi perioadă, în sistemul asigurărilor, sociale întâlneam un medic la 415

asiguraţi.

Pentru a putea supravieţui, proiectul social al medicinii româneşti a fost susţinut de

iniţiativa privată. Fără aceasta nu ar fi fost posibile multe dintre înfăptuirile importante în

istoria medicală românească. Asistenţa săracilor în spitalele Eforiei s-a făcut în mod gratuit

până la naţionalizarea acestora din anul 1948. Învăţământul medical s-a dezvoltat în spitalele

Eforiei, ştiinţa medicală la fel.

Aceste etape, urmate de sistemul de sănătate românesc se încheie odată cu preluarea

puterii de către comunişti care au naţionalizat instituţiile sanitare în anul 1948. Multe dintre

structuri nu au supravieţuit, fiind demolate de către regimul Ceauşescu (spitalul

Brâncovenesc), altele au rămas şi azi dovadă a istoriei trecute cum ar fi spitalele Colţea,

Filantropia. Cu toate neajunsurile la nivel de implementare, sistemul sanitar românesc a

menţinut accentul pe asistenţa publică statală, într-un efort civilizator la care mulţi medici ai

vremii au contribuit.

Capitolul 11. Concluzii

• Particularităţile de dezvoltare ale sistemului sanitar românesc îşi au originea atât în

condiţiile sociale şi istorice ale ţării dar şi în definirea unei culturi medicale proprii

rezultată din contribuţia personalităţilor medicale remarcabile pe care ţara noastră le-a

avut.

• Factorul social principal care a determinat alegerea modelului de sistem sanitar a fost

condiţia economică şi socială a populaţiei - o populaţie săracă, ocupată predominant cu

agricultura, cu un nivel de analfabetism ridicat (47,1% în 1933 la grupa de vârstă 20-64

de ani).

• Condiţiile istorice au fost factori agravanţi ai stării sociale a populaţiei - perioada 1830-

1938 a fost caracterizată prin multiple evenimente care au determinat evoluţia ţării:

Revoluţia de la 1848, războiul de independenţă (1877), răscoală ţărănească (1907),

războiul mondial (1916-1917), criza economică (1929-1930).

• Sistemul sanitar românesc a avut o puternică componentă socială prin asigurarea

accesului gratuit a celor săraci atât la servicii spitaliceşti cât şi la asistenţă înafara

spitalelor.

• Finanţarea public-privată un model original care a permis statului să-şi realizeze

obiectivele sociale şi a dovedit un puternic simţ umanitar al burgheziei româneşti.

• Sistemul de asigurări sociale s-a dezvoltat odată cu începutul secolului XX, acesta

asigurând protecţie medicală salariaţilor în spitalele şi dispensare proprii. În 1933,

adoptarea principiului alegerii libere a medicului a permis joncţiunea cu sistemul de stat.

• Sistemul sanitar românesc a fost permanent racordat la nivel de cunoaştere ştiinţifică

prin numeroasele colaborări internaţionale ale medicilor din România.

• Existenţa unui sistem sanitar a avut impact asupra speranţei de viaţă a populaţiei. Dacă la

1900 speranţa de viaţă era de 36,4 ani în 1933 ea era 42 ani. Decalajul între indicatorii de

speranţă de viaţă din ţară şi Europa este de 20 ani pentru motivul că acoperirea cu

servicii medicale, în special înafara spitalelor nu a fost corespunzătoare, iar mijloacele

terapeutice ale medicilor de circumscripţie foarte reduse.

• Modelele de asistenţă preventivă sunt actuale şi astăzi şi ar merita regândite în contextul

actual

• Asistenţa medico-socială a depins în mod covârşitor de iniţiativa privată dar din punct de

vedere metodologic sistemul asistenţei sociale a fost bine coordonat de către stat.

• Sistemul sanitar românesc în perioada studiată nu s-a încadrat într-un tipar recunoscut

actualmente. A fost un sistem deschis, inovator care a trebuit să funcţioneze în condiţiile

unei economii nerentabile şi să-şi găsească surse inovative de finanţare şi uneori şi

modele inovative de acordare a serviciilor medicale.

• Analiza perioadei dintre 1831 și 1938 reprezintă un element important în analiza

evoluției sistemului de sănătate din România neabordat până acum în literatura de

specialitate. Folosind date iatro-istorice și analizându-le în contextul abordării

multidisciplinare a literaturii de specialitate, amplasată în context istoric național și

internațional, lucrarea pune în evidență caracterul complex al perioadei analizate,

constituindu-se totodată într-un posibil model de înțelegere a contextului în care trebuie

înțeles sistemul medical actual.

Bibliografie selectivă

1. Andreescu, O, Neculau, A, Pantea, I & Rogozea, L 2012. ‘Iatro-historical aspects of

Genitourinary Tuberculosis reflected în the Romanian Press at the beginning of the

XXth Century’, în 5th Balkan Congress on the History of Medicine. Abstracts and

proceedings book. pp. 99-106.

2. Atanasiu, S 1933. Salvarea - 25 de ani de activitate. Atelierele Grafice Soce and Co SA.

Bucureşti

3. Babeş, V 1911. Studii critice asupra actualei organizaţiuni sanitare în ce priveşte

măsurile sanitare din comunele rurale. Rezumat din comunicare făcută de V. Babeş la

şedinţa din 13 Aprilie 1907 a Academiei Române. Analele Academiei Române. Tom

XXXIII – Mem. Secţ. ştiinţifice. Nr. 12. pp. 2-6

4. Banu, G 1935. Sănătatea poporului român. Imprimeria națională. București.

5. Banu, G 1944b. Tratat de medicină socială. Vol. IV. Tuberculoza. Bolile venerice. .

Casa şcoalelor. Bucureşti.

6. Bărbulescu, C 2009. ’Note despre legislaţia sanitară în vechiul Regat la sfârşitul

secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea’, Legislaţia sanitară în România

modernă: (1874-1910), eds. Al Șuta, OM Tămaș, A Ciupală, C Bărbulescu & V

Popovici. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, p. 35

7. Beuran, M, Duţescu, B & Duţescu-Zăvoianu, R 2014. Asistenţa urgenţelor chirurgicale

din Bucureşti. Certitudini şi speranţe. Editura Academiei Române. Bucureşti.

8. Boerescu, B 1882. Al doilea supliment la Codicele României, cuprinzînd toate legile,

decretele şi regulamentele de la 1878 până la decembrie 1881. Tipografia Academiei

Române, Bucureşti, pag. 394-395

9. Bologa, VL 1930. Începuturile medicinii ştiinţifice româneşti. Vol. III. Tipografia Foii

“Lumea şi ţara”. Cluj.

10. Bologa, VL 1927. Contribuţiuni la istoria medicinei în Ardeal. Institutul de Arte

Grafice Ardealul. Cluj, pag. 19

11. Bolovan, I 2007. Aspecte privind impactul demografic şi mental al epidemiilor în

spaţiul ardelean în secolul al XIX-lea, în Naţiune şi europenitate: studii istorice, p. 228-

241. Diponibil la: <http://dspace. bcucluj. ro/handle/123456789/47818>. [15 Noiembrie

2014]

12. Bordea, I 1935. Serviciul Sanitar al României şi Igiena publică între anii 1905-1922.

Tipografia Cultura. Bucureşti.

13. Brătescu, G 1982. ’Mihai Ciucă’ în Personalităţile româneşti ale ştiinţelor naturii şi

tehnicii. Dicţionar. Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, pp. 104-106

14. CCAS 1935. Dare de seama asupra activităţii Casei Centrale de Asigurărilor Sociale

pe anii 1912-1934. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională,

Bucureşti.

15. De Gerando, A 1850. La Transylvanie et ses habitants. Vol. I. Sec. ed. Au comptoir des

imprimeursunis. Paris.

16. Deculescu, C 1983. ‘Cu privire la înfiinţarea Spitalului de urgenţă din Bucureşti’ în

Momente din trecutul medicinii-studii, note şi documentări. Sub red. G. Brătescu. Ed.

Medicală, Bucureşti.

17. Djuvara, N 2013. Între orient şi occident. Ţările române la începutul epocii moderne

(1800-1848), VIII-th edn, Ed. Humanitas, București

18. Eforia 1932. Eforia spitalelor civile 1832-1932. Institutul de Arte Grafice E. Marvan,

București

19. Felix, I 1887. Sur la necessite et l’instalation des Hopitaux d’isolement. VI

Internationaler Congress fur hygiene und demographie zu Wien.

20. Felix, I 1888. ’Alu VI-lea Congresu internationalu de igienă şi demografie şi

Exposiţiunea de igienă şi demografie din Viena (Septembre-Octombre 1887). Relaţiune

presentată Academiei de Doctorulu I. Felix. Membru al Academiei Române. şedinţa din

8 Novembre 1887’ în Analele Academiei Române, Seria II, Tom IX, Sect. H, Memoriile

Secţiunii ştiinţifice, Bucureşti

21. Felix, I 1889. Tractat de igienă publică şi de poliţie sanitară. Partea a doua Boalele şi

bolnavii. Tipografia Academiei Române.

22. Felix, I 1901. Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea şi starea ei la începutul

secolului al XX-lea. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. București.

23. Galeşescu, AG 1900. Eforia Spitalelor Civile din Bucuresci, Tipografia G. A.

Lăzăreanu, București

24. Gherghe, R 2009. ’Rolul modernizator al Regulamentelor Organice în plan instituţional

în Ţara Românească şi Moldova’. Analele Universităţii Constantin Brâncuşi, Seria

Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr 3/2009, pag. 77-78

25. Iorga, N 1915. Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria. Lecţii ținute la Universitatea

din Bucureşti de Nicolae Iorga. Bucureşti.

26. Izsak, S 1979. Farmacia de-a lungul secolelor. Ed. Științifică și Enciclopedică.

Bucureşti.

27. Lege asistenţa sanitară a sătenilor 1906. ‘Lege pentru alcătuirea unui fond al asistenţei

sanitare a sătenilor’. Buletinul Direcției Generale a Serviciului Sanitar, anul XVIII, nr.

10, 31 mai 1906, p. 181–183.

28. Lege preluare spitale rurale de MI, 1906. ‘Lege pentru trecerea spitalelor rurale de la

judeţe sub directa administrare a Ministerului de interne’. Buletinul Direcției Generale

a Serviciului Sanitar, nr. 6, 31 martie 1906, anul XVIII, p. 102–103.

29. Legea sanitară 1874. Monitorul Oficial nr. 131, 16 iunie, pp. 835–837.

30. Legea sanitară 1910. Monitorul Oficial nr. 211, 20 decembrie 1910, pp 8505–8538

31. Legea sanitară 1930. Legea sanitară şi de ocrotire nr. 236din 1930. Monitorul Oficial

Nr. 154 din 14 iulie 1930

32. Manuilă, S & Georgescu, DC 1938. Populaţia României. Ed. Inst. Central de Statistică.

Bucureşti.

33. Murgescu, B 2010. România şi Europa - Acumularea decalajelor economice (1500-

2010). Polirom, Bucureşti.

34. Neculau A, Andreescu O & Rogozea L 2012. ’Health Care Coverage în the Early

Insurance Systems în Romania at the beginning of the XXth Century’, în 5th Balkan

Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstract and proceedings book. ISBN

978-975-420-871-9.

35. Neculau, A & Rogozea, L 2013. ‘Benchmarks în the Development of an European

Health Care System în Romania of the XIXth Century’. Bulletin of the Transilvania

University of Brașov. Vol. 6 (55), No. 2. Series VI - Medical Sciences, ISSN 2065-

2216, pag 99-104

36. Neculau, A & Rogozea L 2014a. The Social Dimension of the Romanian Medical

System- a historical review from the end of the XIXth Century till present. Globalization

and intercultural dialogue. Multidisciplinary Perspectives. Târgu-Mureş Dditura

Arhipelag XXI, ISBN 978-606-93691-3-5. Pag 99

37. Neculau, A& Rogozea, L 2014b. From Health Education to Health Promotion în

Romania - a Historical perspective. Acta Medica Transilvanica. Vol. II, nr. 4, 2014, pp.

16-18.

38. Neculau, A & Rogozea, L 2014c. ’The Social Dimension of the Romanian Medical

System - a historical review from the end of the XIXth Century till present’ în

Globalizationand intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives, ed. Iulian

Boldea. Arhipelag XXI, Târgu-Mures. pp. 99-107

39. Neculau, A, Mărginean, M & Rogozea, L 2015. ’Ethical aspects of mandatory

vaccinations în Romania - a historical perspective’. Revista Română de Bioetică. Iaşi.

acceptat spre publicare

40. Neculau, A, Nicolau, A, Leaşu, F & Rogozea, L 2014c. ‘Iacob Felix - istoric al sănătăţii

publice şi organizator de sistem de sănătate’. Jurnal Medical Braşovean nr 2, 2014

41. Negulescu, P & Alexianu, G 1944. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei.

Colecţiunea vechilor legiuiri administrative. Vol. 1. Nr. 1. Intreprinderile Eminescu.

Bucureşti.

42. Oberman, K et al. 2013. Oberman, K, Muller, P, Muller H, et al. German Health care

System. A concise overview. Der Ratgeber Verlag, Hamburg

43. Orleanu, CG 1912. Raport general asupra igienei, stărei sanitare precum și asupra

mersului serviciului sanitar al Capitalei, pe anul 1911. Noua tipografie profesionala

Dimitrie C. Ionesc. București

44. Proca, G 1902. Asistenţa publică şi starea sanitară a capitalei. Institutul de Arte

Grafice Carol Gobl. Bucureşti

45. Reiner, A 1981. ‘Aspecte din trecutul asistenţei medicale de urgenţă din România’ în

Trecut şi viitor în medicină. Studii şi note, sub red. Gh Brătescu. Ed. Medicală

Bucureşti. pp. 437-444

46. Rogozea, L 2010, Medicina Braşoveană – un punct de reper în dezvoltarea medicinei

româneşti, Editura Universităţii Transilvania, Braşov.

47. Samarian, PGh 1938a. Medicina şi farmacia în trecutul românesc 1775-1834. Vol. II.

Tipografia Cultura, Bucureşti.

48. Samarian, PGh 1938b. Medicina şi farmacia în trecutul românesc. Vol. III. Asistenţa

publică în trecutul românesc până la 1834. Bucovina, Bucureşti.

49. Sandru, D 1985. ‘Despre unele instituţii sanitare ale României interbelice’ în

Retrospective medicale. Studii, note şi documente, sub red. G Brătescu. Ed. Medicală,

Bucureşti.

50. Sechel, TD 2008. ’The Emergence of the Medical Profession în Transilvania (1770-

1848) ’, în Cultural dimensions of elite formation in Transylvania. Ed. V Karady & BZ

Torok. Etnocultural diversity Resource Center. Cluj-Napoca. pp. 95-114

51. Şuţă, A et al. 2009. Şuta, A, Tămaş, OM, Ciupală, A, Bărbulescu, C & Popovici, V.

Legislatia sanitară în România modernă (1874-1910). Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca.

Teza conţine: • 228 de pagini, din care 174 pagini (76,3%) contribuţii personale.

• 82 figuri.

• 13 tabele.

• Bibliografia conţine 202 titluri.

Contribuţii personale şi originale

1. Contribuţii cu caracter de sinteză

Pentru perioada studiată am făcut sinteze asupra:

• Evoluţia legislaţiei sanitare în perioada studiată

• Evoluţia finanţării sistemului de sănătate românesc

• Evoluţia asistenţei medicale spitaliceşti

• Evoluţia asistentei medicale extraspitraliceşti

• Evoluţia asistenţei medicale de urgenţă

• Evoluţia asistenţei medicale preventive

• Evoluţia asistenţei medico-sociale

2. Contribuţii cu caracter iatro-istoric

• Analiza şi interpretarea datelor privind dezvoltarea sistemului sanitar prin

prisma determinismului social şi istoric al perioadei istorice studiate

• Identificarea de documente cu valoare istorică de tipul: formulare de raportare

a datelor statistice de către medici, timbre cu valoare pentru asistenţa

tuberculoşilor, carnete de asigurat, cărţi poştale vechi, originale cu imagini de

spitale şi sanatorii culese din colecţii personale

3. Contribuţii cu caracter ştiinţific curricular

• Analiza stadiului actual al cercetărilor.

• Elaborarea rapoartelor de cercetare ştiinţifică din cadrul programului de

cercetare la doctorat.

• Finalizarea tezei de doctorat.

4. Noutatea tezei de doctorat Este pentru prima dată când analiza iatro-istorică a sistemului sanitar se referă

la o perioadă atât de extinsă (1830-1938). Analiza cuprinde toate elementele

sistemului sanitar, de la asistenţa în spitale la cea în comunitate, asistenţa de urgenţă,

preventivă şi cea medico-socială. Analiza a asigurat înţelegerea evoluţiei sistemului

medical în contextul economic şi social al vremii. Cadrul legislativ care a permis

dezvoltarea sistemului sanitar a fost descris şi interpretat într-o manieră structurată

care să permită comparaţia în evoluţie, dar şi evidenţierea caracterului de

modernitate.

Lucrarea conţine un studiu de caz original privind sistemul de asistenţă

medicală din judeţul Ilfov în anul 1930, analiza care permite identificarea nivelului

asistenței medicale la acea dată. Biografia unui medic de țară completează tabloul de

noutate al tezei, reușind să prezinte starea de fapt a medicinii românești din acele

vremuri, astfel încât să putem întelege mai bine realitatea prin ochii unui

contemporan.

5. Utilitatea rezultatelor cercetării

• Din punct de vedere ştiinţific: lucrarea aduce valoroase informaţii în legătură

cu modele de furnizare a serviciilor medicale, modele care pot fi replicate,

într-o viziune modernizată, în sistemul sanitar actual.

• Din punct de vedere didactic: instrument de formare pentru pregătirea

vocaţională a medicilor cu specialitatea sănătate publică, dar şi a studenţilor

de la studii politice şi sociale.

• Din punct de vedere aplicativ: este un instrument de formare, o sursă

sintetică de cunoaştere în domeniul istoriei medicinei

6. Valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării în mediul academic

ştiinţific

• Publicarea a 9 articole în calitate de prim autor şi co-autor

• Realizarea rapoartelor de cercetare ştiinţifică din cadrul programului de

pregătire ştiinţifică.

• Finalizarea tezei de doctorat.

7. Direcţii ulterioare de cercetare Pentru a completa analiza istorică a evoluţiei organizării sanitare, proiectul de

cercetare poate continua analiza pentru anii de după instaurarea regimului comunist

şi până la Revoluţia Română de la 1989.

Aspecte interesante desprinse din cercetarea prezentă pot determina studii

aprofundate pe tipuri particulare de asistenţă cum ar fi asistenţa medicală profilactică

de la începuturi până în prezent sau asistenţa grupurilor vulnerabile.

Listă completă lucrări publicate

Articole publicate în extenso în reviste ISI

a. În revistă (prim autor) Neculau A, Rogozea L. Ethical aspects of mandatory vaccinations în Romania- a

historical perspective. Revista Română de bioetică – acceptat spre publicare

Articole publicate în extenso în reviste B+

a. Prim autor:

Neculau A, Rogozea L. Benchmarks în the Development of an European Health

Care System în Romania of the XIXth Century. Bulletin of the Transilvania University

of Brașov. vol. 6 (55), No. 2 – 2013. SeriesVI - Medical Sciences, ISSN 2065-2216,

pag 99-104

Neculau A, Rogozea L. From Health Education to Health Promotion în Romania - a

Historical perspective. Acta Medica Transilvanica. Vol. II, nr. 4, 2014, pp. 16-18.

b. Co-autor:

Andreescu O, Neculau A, Pantea I, Rogozea L: Alcohol is mandanti-Alcoholic

Social Measures în the Early Twentieth Century în Romania. Bulletin of the

Transilvania University of Brașov, vol. 5 (54), No. 2 – 2012 SeriesVI - Medical

Sciences, ISSN 2065-2216 pg 19-26

Lucrări publicate în reviste indexate în baze de date

a. Prim autor

Neculau A, Nicolau A, Leaşu F, Rogozea L. Iacob Felix- istoric al sănătăţii publice

şi organizator de sistem de sănătate în Jurnal Medical Braşovean nr 2, 2014. ISSN:

2247 - 4706

Lucrări publicate în extenso la conferinţe internaţionale

b. prim autor Neculau A, Andreescu O, Rogozea L. Health Care Coverage în Insurance Systems

în Romania at the beginning of the XXth Century. 5th Balkan Congress on the History

and Ethics în Medicine. Abstract and proceedings book. ISBN 978-975-420-871-9.

2012, p. 940-944.

Neculau A, Rogozea L. The Social Dimension of the Romanian Medical System- a

historical review from the end of theXIXthCentury till present. Globalization and

intercultural dialogue. Multidisciplinary Perspectives. Târgu-Mureş, Editura

Arhipelag XXI, 2014. ISBN 978-606-93691-3-5. Pag 99-106. în curs de indexare ISI

c. co-autor

Andreescu O, Neculau A. Pantea I. Rogozea L: Iatro-historical aspects of genito-

urinary Tuberculosis reflected în the Romanian Press at the beginning of the XXth

Century. 5thBalkan Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstracts and

proceedings book, p. 1044-1049, ISBN 978-975-420-871-9. 2012

Lucrări publicate în rezumat la conferinţe internaţionale ale societăţilor de profil

a. Co-autor: Andreescu O, Neculau A, Pantea I, Rogozea L:Fight against Alcoholism at the end

of the XXth Century. 43rdCongress of the International Society for theHistory of

Medicine. Padua-Abano Terme. 12-16 Septembrie 2012, Editura Meet and Work,

Padua-AbanoTerme, Italia, Septembrie 2012, p. 59.

Lucrări comunicate la conferinţe naţionale ale societăţii de profil

Neculau, A. Premize socio-istorice în apariţia organizării sanitare în România. A

XLI-a Reuniune Naţională de Istoria Medicinei Braşov, 2011

Neculau, A. Elemente de modernism în legislaţia sanitară de la sfârşitul secolului al

XIX-lea , începutul secolului XX. A XLI-a Reuniune Naţională de Istoria Medicinei

Braşov, 2011

REZUMAT

Lucrarea aceasta reprezintă o trecere în revistă şi o analiză a momentelor

importante care au marcat începuturile sistemului de sănătate din România. Perioada

studiată este cuprinsă între 1830 şi 1938, două etape semnificative din istoria ţării noastre.

Prima, defineşte începutul organizării noastre ca stat, iar cea de-a doua disoluţia temporară a

statului democratic sub presiunea dictaturii lui Carol al II-lea, moment care a precedat şi

intrarea ţării noastre în al doilea război mondial.

Sistemul nostru sanitar a parcurs în dezvoltarea sa, mai multe etape, în care s-a

maturizat progresiv. Statul s-a implicat în asigurarea sănătăţii cetăţenilor săi, prin măsuri de

igienă publică, prin stimularea cadrului de formare profesională, prin înfiinţarea de instituţii

spitaliceşti şi extraspitaliceşti, prin susţinerea asistenţei preventive şi medico-sociale.

În cadrul lucrării, au fost evidenţiate atât cadrul legislativ, modelele de finanţare,

structurile cu semnificaţie pentru dezvoltarea medicinei româneşti.

Sunt identificate aspectele particulare ale sistemului de sănătate românesc, profund

orientat social, care a găsit soluţii inovative pentru a asigura serviciile necesare populaţiei.

Lucrarea are ca element de originalitate aplicarea gândirii moderne de sănătate

publică în evaluarea istorică a unui sistem de sănătate, fapt care ne-a permis să identificăm

primele momente în formarea fiecărui tip de asistenţă dar a asigurat şi o înţelegere mai bună

şi mai structurată a subiectului investigat. Lucrarea poate servi ca instrument de informare şi

de formare pentru specialiştii în sănătate publică dar şi a medicilor din orice specialitate,

pentru a înţelege mai bine cum am evoluat din punct de vedere sanitar, în perioada care a

precedat instaurarea comunismului în ţara noastră.

ABSTRACT

This paper represents a historical review and an analysis of the important

benchmarks in the development of the Romanian health care system. The period of time that

was analysed is between 1830 and 1938, two significant moments in our history. The first

one represents the beginning of the organization of our country as a State, and the second

one, represents the temporary dissolution of the democratic state, through the Royal

Dictatorship of King Carol the Second, a moment that has also preceded our country’s

entrance into the Second World War

Our sanitary system has evolved and has become a mature and complete one at the

end of the studied period. The State was involved in assuring the health of its citizens

through the creation of healthcare facilities, through public sanitation measures, through the

support and development of preventive services and services directed to special social

categories.

The paper contains a review of the sanitary laws that have governed the Romanian

healthcare system. It contains also an analysis of health care services financing evolvement

and the medical structures that were built, with significance for the development of

Romanian medicine.

The profound social structure of the Romanian healthcare system is defended as the

main thesis of this study. An emphasis is put on the originality of the methods chosen în

delivering health services to the population.

The originality of this work is derived from the method used to analyse the evolution

of the healthcare system in Romania. Using the framework of the modern healthcare system

has made possible the identification of the roots of each type of medical components of the

system and has allowed a better understanding of the topic. The paper can serve as an

instrument of formation and information for specialists in public health or from any other

medical field, to permit a better understanding of the evolution of the health care system

from its origins to the communist period.

Curriculum vitae Europass

Informaţii personale Nume / Prenume Neculau Andrea Elena

Adresă(e) Braşov, Str. Dihamului nr. 12, Cod postal 500483 Telefon(oane) 072. 897. 50. 65

Fax 0368401233 E-mail andrea. neculau@gmail. com

Website http://www. medfam. ro/neculau Naţionalitate Română Data naşterii 04.03.1969

Sex feminin

Experienţa profesională

Perioada 1.01.1999 – prezent Funcţia sau postul ocupat Medic Primar Medicina Familiei la CMI Dr. Neculau Andrea, Brașov

Activităţi şi responsabilităţi principale

Asistenţa medicală de medicina familiei

Numele şi adresa angajatorului Cabinet Medical Privat propriu Tipul activităţii sau sectorul de

activitate medicină

Perioada

oct. 1998 – prezent

Funcţia sau postul ocupat Asistent universitar Disciplina de Medicina Familiei Departamentul de Ştiinţe Fundamentale şi Profilactice

Activităţi şi responsabilităţi principale

Coordonator lucrări practice studenţi la disciplina Medicină ambulatorie şi de familie

Numele şi adresa angajatorului Universitatea Transilvania, Facultatea de Medicina, Brașov Tipul activităţii sau sectorul de

activitate

Educație universitară - Medicina familiei

Educaţie şi formare

Perioada 2010 – prezent Calificarea / diploma obţinută Doctorand în Medicina

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de

formare

Universitatea de medicina Brașov

Perioada 2006-2008 Calificarea / diploma obţinută Master în sănătate publică și management sanitar

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de

formare

Universitatea de Medicina și Farmacie Bucureşti

Perioada Iunie 2003

Calificarea / diploma obţinută Medic Primar de medicina familiei Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de

formare

Ministerul Sănătăţii

Perioada 2000-2001

Calificarea / diploma obţinută Formator în medicina familiei Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de

formare

Centrul de Politici și Servicii de Sănătate Cluj Napoca

Perioada 1 ian 1995- 31 dec 1998

Calificarea / diploma obţinută Medic specialist de medicina familiei Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de

formare

Facultatea de Medicină

Brașov

Perioada 1988-1995

Calificarea / diploma obţinută Medic Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de

formare

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila

București

Limbi străine cunoscute

Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la

conversaţie Discurs oral Exprimare

scrisă

Engleza C2 C2 C2 C2 C2 Franceza C2 C2 C2 C2 C2 Germana B1 B1 B1 A2 A2

(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine

Membru în asociatii profesionale

Membru în Consiliul Director al Socieățtii Medicilor de Medicina Familiei Brașov, afiliat Societăţii Naţionale de Medicina Familiei

Competenţe şi aptitudini de

utilizare a calculatorului

Utilizare calculator: editare texte, Word, Excel tehnoredactare, tabele calcul tabelar Căutarea informatiei medicale în baze de date specializate

Participare la proiecte

interne și internaţionale

• Membru al proiectului de dezvoltare a rețelei de Dispensare Santinelă - Societatea Națională de Medicina Familiei (GP-Medinet, 2001-2003)

• Membru în proiectul Qualy-Med , 2002-2005 – dezvoltarea a 5 ghiduri de practică bazate pe dovezi dedicate asistenţei medicale primare - grupul de lucru pentru Hipertensiunea arterialp (www. ghidurimedicale. ro)

• Participant la proiectul “Romanian Family Medicine going European level”, CNSMF - introducerea instrumentului EPA (European Practice Assessment) pentru evaluarea calității în asistența medicală primară- colaborarea cu TOPAS Europe și experţi olandezi –(2002-2005)

• Trainer în proiectul PHARE RO 2002/000-586. 04. 11. 03 - Improving the Capacity of Monitoring and Evaluating Heath în the framework of the Reform of the Health Care System (2004-2005)

• Consultant și trainer în proiectul USAID pentru asistarea reformei sistemului de santate în Romania 2006-2007 – Pilotarea modelului de management de boli cronice în asistența medicală primară

• Consultant în proiectul ”Improving Content of the Education Courses for the Family Doctors, Managers of the PHC Facilities and Family Doctor Nurses în Republica Moldova ( Dec 2008-Dec 2009)”

• Consultant în proiectul UNICEF „Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women”. (10. 2009-03. 2010)

• Consultant în proiectul UNICEF „Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women-phase 2”. (01. 2011-03. 2012)

• Trainer în proiectul de Screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi de colon al Ministerului Sănătaţii – mai- noiembrie 2012

Alte competenţe şi

aptitudini Competenţă în sănătate publică și management (Universitatea de Medicină Carol Davila București) Management de proiecte Educaţia adultului

Informaţii suplimentare PUBLICAŢII

Neculau (Abăităncei) E. Andrea. et al - Prevenţia, diagnosticul şi

tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ed. Infomedica 2005

ISBN - 973-7912-45-4

Dr Neculau Andrea Brașov, 30.12.2014

Curriculum vitae

Europass

Personal information Name/Surname Neculau Andrea Elena

Address Braşov, 12, Dihamului street, Postal Code 500483 Telephone 072.897.50.65

Fax 0368401233 E-mail andrea. neculau@gmail. com

Website http://www. medfam. ro/neculau Nationality Romanian

Date of birth 04.03.1969 Gender female

Professional experience

Dates 1.01.1999 – till present Ocupation or Position held Senior Family Physician at Private Medical Practice Dr. Neculau Andrea,

Brașov Main activities and

responsibility Primary care services

Name and address of the employer

Type of business or sector

Private medical practice under contract with the National Insurrance House Medicine

Dates

oct 1998 – till present

Ocupation or Position held Assistant Professor at the discipline Family Medicine Department of Fundamental and Profilactic Sciences

Main activities and responsibility

Supervisor of practical training of students at the discipline of Family medicine and of nursing students

Name and address of the employer

Transilvania University, Facultaty of Medicine, Brașov

Type of business or sector

University Teaching-Family Medicine

Education and training

Dates October 2006 - March 2008 Title of qualification awarded Master in mamagement and Public Health

Principal subjects/skills covered

Master degree

Name and type of organisation

University of Medicine and Pharmacy Bucharest

Dates June 2003

Title of qualification awarded

Senior family physician

Principal subjects/skills covered

medicine

Name and type of organisation

Ministry of Health

Dates 2000-2001

Title of qualification awarded

Trainer in family medicine

Principal subjects/skills covered

Teaching and training

Name and type of organisation

Center for Polices and Health Services Cluj Napoca

Dates Jan 1995- Oct 1998

Title of qualification awarded

Specialist in family medicine

Principal subjects/skills covered

medicine

Name and type of organisation

University Transilvania Braşov

Dates 1988-1994

Title of qualification awarded

Medical doctor

Principal subjects/skills covered

Medicine

Name and type of organisation

University of Medicine and Pharmacy Bucharest

Foreign languages

know

Self -assesment Understanding Speaking Writing

European level (*) Listening Reading Spoken interaction

Spoken production

English C2 C2 C2 C2 C2

French C2 C2 C2 C2 C2

German B1 B1 B1 A2 A2

(*)lCommon European Framework of Reference for Languages

Member în professional Associations

• Member in the board of the Society of Family Medicine Braşov afiliated to the National Society of Family Medicine

Participation în

international and national

projects

• Trainer in the project for the Screening of the uterine, breast and colon cancer- Ministry of Health - May- Nov. 2012

• Consultant in the UNICEF project "Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women-phase 2". (01. 2011-03. 2012)

• Consultant in the UNICEF project "Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women". (10. 2009-03. 2010)

• Consultant in the project ” Improving Content of the Education Courses for the Family Doctors, Managers of the PHC Facilities and Family Doctor Nurses în Moldova ( Dec 2008-Dec 2009)”

• Consultant and trainer in the USAID project of assistance of health care reform in Romania 2006-2007 – Piloting the model chronic care model in primary

• Trainer in the project PHARE RO 2002/000-586. 04. 11. 03 - Improving the Capacity of Monitoring and Evaluating Heath in the framework of the Reform of the Health Care System (2004-2005)

• Member of the Qualy-Med project , 2002-2005 – development of 5 practice guidelines for primary care (www. ghidurimedicale. ro)

• Participant în the project “Romanian Family Medicine going European level”, CNSMF- introducing the EPC intrument for the evaluation of quality in primary care (2002-2005)

• Member of the project of the development of the Sentinel Network – Romanian Society of Family Medicine (GP-Medinet, 2001-2003)

Computer skills and

competences Computer usage, text editing, data search (Word, Excel)

Supplementary information

Neculau (Abăităncei) E. Andrea et al - Prevention, diagnosis and

treatment of essential hypertension în adults. Ed. Infomedica 2005 ISBN

- 973-7912-45-4

Dr Andrea Neculau

30.12.2014