Colecţia „Ştiinţa pentru toţi“Cunoştinţe tehnico-profesionale

COLECŢIA „ŞTIINŢA PENTRU TOŢI" apare sub egida CONSILIULUI NAŢIONAL ALFRONTULUI DEMOCRAŢIEI Şl UNITAŢII SOCIALISTE

VLAU IONESCU-SISEŞTI PETRE PAPACOSTEA GHEORGHE ŞTEFANIC

Compostul — îngrâşâmînt din deşeuri organice

EDITURA ŞTIINŢIFICĂ Şl ENCICLOPEDICABucureşti, 1980

Coperta colecţiei : EUGEN KERRY

CUVlNT ÎNAINTE

Industrializarea intensă caracteristică dezvoltării societăţii um ane în secolele XIX şi XX a atras după sine şi o aocelerare a degradării directe şi indirecte a habitatului. D egradarea directă s-a realizat prin distrugerea unor form aţiuni naturale datorită ex­ploatării intensive, fie raţionale ca, de exemplu, în cazul unor zăcăminte m inerale, fie neraţionale ca, de exemplu, în cazul defrişărilor abuzive de păduri sau desecării necorespunzătoare de bălţi şi lacuri. Degradarea indirectă se realizează fie prin tehno­logii necorespunzătoare, aplicate diferitelor dome­nii ale vieţii în cadrul natu ral (reflectînd ignorarea principiilor de funcţionare a biosferei), fie prin teh ­nologii industriale gîndite parţial, fără a se ţine seama de in terferenţele cu lumea vie.

A gricultura intensivă, de tip industrial, contri­buie, în faza actuală, Ia degradarea m ediului prin măsuri care se înscriu în ultim ele două categorii. Astfel, pe de o parte, concepţia agrochimică a dus Ia neglijarea obligaţiei de a în treţine fertilitatea solului prin principala m ăsură adecvată care este îngrăşarea Iui cu m aterii organice corespunzătoare. Pe de altă parte, organizarea specializată, de tip in­dustrial, a crescătoriilor m ari de animale a avut în vedere num ai producţia anim alieră im ediat comer-

5

cializabilă (carne, lapte, ouă) şi. astfel, neglijînd producţia de dejecţii, tra ta te ca deşeuri industriale, a provocat acum ularea masivă a acestora. Pe această cale, dejecţiile anim alelor au ajuns să fie o sursă im portantă de poluare a m ediului şi să reprezinte o rupere brutală a circuitelor biologice din biosferă.

In urm a experienţei acum ulate în decurs de două secole, omenirea a tras învăţăm întul preţios al obli­gaţiei de salvgardare a habitatu lui în calitate de colaborator al naturii, în trucît omul reprezintă n i­velul de reflectare conştientă şi de planificare a bio­sferei din care face parte şi de care nu se poate rupe. In acest sens, sarcina principală a epocii ac­tuale pare să rezide, din punct de vedere tehnologic, în dezvoltarea de tehnologii corespunzătoare cu idealul um anist, în sensul cel m ai larg al acestei no­ţiuni, astfel încît omul să poată deveni o fiinţă cît mai deplin integrată în m ediul social şi în am bianţa cosmică.

In această ordine de idei se înscrie şi in tenţia au­torilor cărţii de faţă de a contribui Ia im perativele actuale ale elaborării unor concepţii şi soluţii ra ­ţionale de valorificare a dejecţiilor de Ia crescăto­riile de animale, avînd drept consecinţă şi stoparea poluării m ediului am biant prin favorizarea desfăşu­rării ciclurilor naturale, elim inîndu-se din biosferă unele stagnări în anum ite faze ale ciclurilor însoţite de acum ulări nocive.

Se ştie că dejecţiile anim alelor pot fi folosite în mod direct, în starea Ior brută, ca apă de irigaţie şi ca îngrăşăm inte organice, aşa cum in m ult mai mică m ăsură au fost folosite şi în trecut. Aplicarea lor pe solurile agricole, dacă se face în condiţii teh ­nologice controlate, contribuie Ia creşterea producţiei agricole, dar nu trebuie să se neglijeze potenţialul epidemiologie şi epizootologic al acestor dejecţii,

6

precum şi o anum ită nocivitate pentru consumatori. Astfel, cercetări recente efectuate de un colectiv de specialişti ai facultăţii de medicină veterinară din Bucureşti au reliefat şi alte neajunsuri ale practicii încorporării dejecţiilor direct în solurile agricole. S-a constatat, de exemplu, că animalele hrănite cu con­centrate provenite de pe terenurile îngrăşate cu de­jecţii brute au prezentat m odificări histopatologice de tip toxico^carenţial Ia nivelul plăm înilor şi fica­tului.

Autorii cărţii nu se lim itează Ia constatarea unor situaţii deficiente, ca cea prezentată mai sus, ci îşi asumă în egală m ăsură răspunderea de a da solu­ţii practice, realizabile în diferite condiţii de dotare tehnică pentru a se valorifica deşeurile din agri­cultură, industrie şi din centrele urbane, indicînd metoda compostării pentru obţinerea unui îngrăşă- m înt organic concentrat, lipsit de patogenitate pen­tru om şi animale, lipsit de asemenea şi de m irosuri dezagreabile.

In felul acesta lucrarea de faţă corespunde preo­cupărilor generale ale conducerii de partid şi de stat care au elaborat legi speciale aşa cum sînt : legea din m artie 1970 privind gospodărirea apelor din R.S.R., legea nr. 9/1977 privind protecţia mediului înconjurător şi decretul 106/1975 al Consiliului de S tat privind colectarea, predarea, gospodărirea şi valorificarea deşeurilor şi a altor resurse secundare de m aterii prime. Aceste legi reglem entează m ăsurile obligatorii pe întreg teritoriu l ţării, m enite să păs­treze şi să amelioreze condiţiile de m ediu Ia toate nivelurile : sol, apă, aer. Trebuie am intit aici că Ro­m ânia are o veche tradiţie în domeniul protejării, prin legi, a m ediului am biant, prom ulgînd înaintea m ultor altor ţări, în 1930, prim a lege de protecţie a mediului natural.

7

1. SOLUL AGRICOL ŞI FERTILITATEA

1.1. Solul ca formaţiune naturală

Solul este totodată unul din principalele produse şi unul din principalele m otoare ale vieţii Terrei. Sub aparenţa unei im obilităţi macroscopice, se ascunde, în fapt, un dinamism microscopic greu de im aginat pentru profan, dinamism endogen care se opune agresiunilor exterioare ale factorilor m eteo­rologici cu acţiune distructivă, cum sînt ploaia, în ­gheţul, a lternanţa de frig şi căldură, vînturile, scur­gerile de apă. Toţi aceşti factori, favorizaţi uneori şi de configuraţia geografică, au ca efect principal, în timp, alternanţa fenom enelor de eroziune şi de depunere de m ateriale care, în lipsa vieţii, carac­terizează m arele circuit geologic al m ateriilor din care este alcătuit globul nostru mineral. In reali­tate. o asemenea mişcare a m ateriei este caracte­ristică num ai pentru o mică parte a suprafeţei glo­bului. în cazuri considerate ca „extrem e" şi în care viaţa nu are putere de im plantare (deserturi, re ­giuni circumpolare).

Regula generală Ia suprafaţa actuală a Terrei este însă aceea a dominaţiei vieţii asupra nivelului

9

de organizare m inerală a m ateriei, cu m odalităţi di­ferite de m anifestare de Ia ecuator, Ia zona tem pe­rată şi Ia zona polară. In zona ecuatorială, factorii cosmici promotori ai vieţii acţionează constant cre- înd o gigantică şi continuă activitate metabolică în cadrul biosferei, zona tem perată este caracterizată prin periodicitatea anotim purilor reflectată într-o nuanţare maximă a ritm urilor biologice, iar zona polară este zona în care păm întul, sustrăgîndu-se jum ătate din an influenţelor solare vitalizatoare şi prim ind în cealaltă jum ătate num ai influenţe solare atenuate, î ş i m anifestă în mod dom inant caracteris­ticile proprii : încrem enirea, frigul, lipsa de viaţă activă, penetrabilitatea scăzută pentru lumină. Chiar şi în perioada cînd prim eşte un m axim um de radiaţii luminoase, acestea sînt în cea mai m are parte re­flectate din nou spre cosmos datorită strălucirii ghe- ţii şi a zăpezii.,

In trucît ţara noastră aparţine zonei de diferen­ţiere Ia m aximum a ritm urilor biologice, ne in tere­sează, în prim ul rînd, în capitolul de faţă, proble­mele legate de viaţa biosferei Ia nivelul solurilor evoluate în aceste condiţii.

O prim ă consecinţă a existenţei anotim purilor o constituie a lternanţa perioadelor de activitate bio­logică intensă, condiţionată de ilum inare şi tem ­peraturi crescute, şi a celor de activitate biologică redusă, datorită scăderii in tensităţii şi a duratei ilum inării şi tem peraturii. Perioada de activitate biologică intensă poate fi Ia rîndul ei fracţionată în perioade de fotosinteză intensă şi perioade de ac­tivitate edafică sau de descompunere a m ateriilor organice provenind de Ia organisme superioare, desfăşurată de microorganismele din sol. Aceste al­ternanţe ale activităţii de acumulare primară (sin­teză de m aterie organică din elem ente minerale, cu-

10

noscută şi sub denum irea de organici zare), efectuată mai ales de organismele înzestrate cu pigmenţi foto- sintetizanţi, şi de degradare» (descompunerea materiei organice ca efect al activităţii mai ales a bacteriilor, ciupercilor şi faunei din sol) sînt însoţite de acumu­lări secundare de m aterie organică mai greu, greu sau foarte greu degradabilă (sinteza de m aterii hu ­mice denum ită şi humificare). Substanţele humice interacţionează cu celelalte componente vii şi nevii ale solului, conferindu-i acestuia calităţi noi, speci­fice, care legitimează concepţia integralistă asupra solului în cadrul căreia acesta este considerat ca sis­tem deschis.

Calităţile noi constau în faptul că particulele mai grosiere de sol se leagă în tre ele prin in term e­diul unui cim ent organic (substanţe humice dar şi corpul unor microorganisme, cum ar fi de exem plu filam entele de ciuperci microscopice, sau unele sub­stanţe chimice cu moleculă m are rezultate din ac­tivitatea microorganism elor din sol). Acolo unde par­ticulele m inerale ale solului sînt prea fine, cum este cazul argilelor care creează mase compacte im ­perm eabile pentru apă, substanţele humice se com­bină cu aceste particule creînd o masă afinată. Solul în care particulele m inerale sînt legate cu parti­cule organice are proprietatea de a se desface în bucăţi, agregate de diiferite m ărim i iar modul cum se realizează acest fapt caracterizează structura so­lului. Un sol bine structu ra t are capacitatea de a reţine mai m ultă apă care, departe de a constitui un exces, reprezintă o rezervă utilă pentru perioade de secetă. Prezenţa m ateriilor humice intim legate cu particulele de argilă perm ite solului să reţină şi să elibereze cantităţi crescute de elem ente nutritive da­torită sarcinilor electrice de pe suprafaţa molecu­lelor mari şi a complexelor argilo-hum ice astfel rea­

l i

lizate. Toate acestea sînt. însuşiri pe eare nu Ie pre­zintă m aterialul mineral pe rare a luat naştere so)ul şi se înleleşe ca au o nune im portanţa pentru micul circuit biologic al elem entelor chimice. De asemenea rezultă clar că în treţinerea sau m ărirea stocului de m aterii organice este de im portanţă capitală pentru buna funcţionare a solului.

Hum usul este el însuşi supus, ca orice m aterie organică, unor procese de degradare lentă, minerali­zării.

In funcţie de condiţiile climatice, de vegetaţie şi de configuraţia terenului, un m aterial parental oare­care, de exem plu 0 aluviune, pătruns de viaţă, par­curge diferite stadii de solificare dom inate de pro­cesele de acum ulare pînă Ia o stare de echilibru dinamic , stadiul climax. Odată atins acest stadiu, so­lul îşi păstrează caracteristicile tipului realizat, din punct de vedere morfologic şi funcţional, a tîta vreme cît nu survine o modificare în combinaţia de factori pedogenetici. Modificările care pot su r­veni sînt, fie independente de activitatea omului (de exemplu, o erupţie vulcanică, o alunecare de teren, o modificare a nivelului pînzei de apă freatică le­gată de factori neantropici), fie legate de activitatea omului (luarea în folosinţă agricolă sau industrială a unor soluri aflate pînă atunci sub vegetaţie spon­tană, influenţarea directă sau indirectă asupra ni­velului apei freatice etc.). In cazul schim bării unor factori pedogenetici im portanţi care influenţează a- supra regim ului term ic sau aerohidric al solurilor, un sol poate răm îne m ult tim p cu morfologia climax în tim p ce funcţional el capătă caracterele altor so­luri şi trebuie, ca atare, atribu it tipului de sol de care se apropie din punct de vedere funcţional. Ca exemplu în acest sens se pot da solurile cernozio- moide din Transilvania sau. „cernoziom urile44 din

12

nordul Moldovei, soluri cu profile asemănătoare cer­noziomurilor, atît morfologic cit şi din punct de ve­dere al însuşirilor chimice, dar avînd în prezent re ­gimuri termo-aero-hidrice caracteristice unor soluri mai reci şi umede, apropiindu-se de acestea din urmă şi prin productivitate asemănătoare, mult mai scă­zută decît a cernoziomurilor adevărate.

Tematica prezentei cărţi ne obligă să limităm dis­cuţia la transformările legate de activitatea agricolă a omului. După cum s-a arătat mai sus, fixitatea aparentă a însuşirilor unui sol în stadiu climax se bazează pe un echilibru dinamic, adică pe activităţi de acumulare care compensează procesele distruc­tive cum ar fi îndepărtarea anumitor cantităţi de elemente chimice datorită spălării prin ploi sau re­ducerea chimică, de exemplu în cazul azotului, prin eliberarea altor cantităţi din componenta minerală a solului sau din materialul parental de la baza pro­filului. Reciclarea şi pierderile de materie organică consumată de microorganisme sînt compensate prin procese de mineralizare şi humificare. Acest echi­libru dinamic se exteriorizează în mod specific prin vegetaţie (alcătuirea specifică a covorului vegetal şi masă produsa) care caracterizează şi ea stadiul climax al complexului vegetaţie-sol, la alcătuirea căruia participă în strînsă interdependenţă aceste două niveluri de organizare ale biosferei.

1.2. Noţiunea de fertilitate.Aspecte teoretice şi definiţii

Atît timp cit solul se găseşte în condiţii na tu­rale, neinfluenţate de om, nu are sens să se discute despre fertilitate, întrucît orice sol natural aflat în

13

stadiu climax este caracterizat p rin tr-un nivei de productivitate care este reflectarea obiectivă a com­plexului de factori pedogenetici. In m omentul luării în folosinţă agricolă sau în exploatare forestieră, dacă se folosesc pentru com paraţia productivităţii aceleaşi plante de cultură, se constată, însă, pe de o parte, că producţiile ce se obţin pe diferite soluri se deosebesc m ult între ele, iar pe de altă parte, că prin luarea în cultură tim p de mai m ulţi ani suc­cesiv, productivitatea scade pînă Ia un nivel minim. Aplicînd m ăsurile unei agriculturi extensive, în ex­perienţele efectuate cu soiuri tradiţionale, acest n i­vel minim răm îne constant pe perioade aparent extrem de lungi. (Spunem aparent, în trucît cele mai vechi experienţe în acest sens au o vechime apro­xim ativă de-abia de 100 de ani.) In aceste condiţii echilibrul biologic instalat are un nivel relativ scăzut.

Problem ele pe care Ie ridică nivelul de fertili­tate al solurilor se încadrează în urm ătoarele trei situaţii :

(1) In cazul cînd deosebirea de fertilitate iniţială dintre două soluri luate în cultură se datoreşte existenţei unui factor lim itativ se pune problema dacă acesta poate fi compensat prin măsuri amelio- rative, astfel încît să se pună în valoare o fertilitate potenţială superioară celei realizate în prezenţa fac­torului lim itativ.

(2) In cazul unui sol normal se pune problema dacă şi cum se poate împiedica coborîrea nivelului iniţial de fertilitate după luarea în cultură.

(3) Se pune de asemenea problema dacă este po­sibil să se crească nivelul de fertilitate al tfnui sol climax după luarea în cultură.

La prim a problemă răspunsul poate fi afirm ativ atunci cînd imul din factorii sau una din condiţiile de fertilitate se găsesc sub sau peste lim ita cantita-

14

tivă de toleranţă. In această categorie intră, de e- xemplu, solurile care necesită hidroam elioraţii (de­secarea in cazul solurilor cu exces de um iditate, iri­garea solurilor din regiuni prea secetoase) sau anu­mite m ăsuri agrotehnice. Un exemplu pentru acest ultim caz îl constituie solurile alealice din Argen­tina care se ameliorează prin stim ularea activităţii celulolitice şi fixatoare de azot a m icroorganismelor din sol, prin cultivarea unor gram inee capabile să dea o prim ă vegetaţie abundentă in condiţii de pH alcalin. îngroparea superficială şi parţială ulterioară a acestei prime recolte este suficientă pentru a de­clanşa procesele microbiene necesare scăderii con­siderabile a valorii pH, îmbogăţirii conţinutului în azot al solului şi producerii de polimeri organici cu m are putere de structurare a acestuia (Molina, 1974).

La cea de a doua şi a treia problemă, mai sus m enţionate, răspunsurile sîn t mai complexe şi ne­cesită o definire clară a noţiunii de fertilitate. Fer­tilitatea poate fi definită din două puncte de vedere diferite : static şi dinamic. Conceperea statică a fer­tilităţii îşi are originea în lucrările de tinereţe ale Iui Liebig, care, calcinînd gunoi de grajd şi plante, a analizat apoi cenuşile rezultate şi a observat că ambele reziduuri conţineau aceleaşi elem ente chi­mice. El a tras coneluzia că plantele, fiind orga­nisme autotrofe, care îşi procură aşadar carbonul din aer, sînt dependente faţă de sol num ai în ceea ce priveşte nu triţia m inerală. In consecinţă, solul putea fi priv it ca un sim plu suport pentr.u creşterea plantelor cu anum ită zestre de elem ente nutritive care se epuizează prin exportul recoltelor. Aceste pierderi pot şi trebuie să fie suplinite pentru a se m enţine productivitatea iniţială a solului şi acest lucru omul îl poate realiza prin adm inistrarea de

15

îngrăşăm inte solubile, im ediat utilizabile de către plante sau prin adm inistrarea de ingrăşăm intc or­ganice, proaspete sau ferm entate.

In concepţia care a fundam entat utilizarea în ­grăşăm intelor chimice, fertilitatea este, aşadar, iden­tică cu gradul de aprovizionare a solului cu ele­mentele nutritive necesare, solul el însuşi avînd de jucat rolul sim plu de „căm ară44 a plantelor. Ingră- şămintele organice proaspete (de exemplu, dejecţiile animalelor) pot juca în parte un rol asem ănător cu îngrăşăm intele chimice în trucît conţin o cantitate mai m are sau mai mică de substanţe uşor degra- dabile, capabile să pună în libertate elem entele pe care Ie conţin sau chiar săruri solubile şi imediat accesibile plantelor. M ateriile organice ferm entate (compostate) după reguli precis stabilite au asemă­nări pronunţate cu m ateria humică din sol, aşa cum se va vedea mai departe, şi nu pot elibera repede cantităţi im portante de elem ente nutritive.

De Ia Liebig încoace, gîndirea chimică înlocuită apoi prin tr-o gîndire fizico-chimică despre sol a învăluit unele realităţi în tr-o plasă de raţionam ente strict cantitative care au ascuns adeseori esenţialul. Oamenii au inventat însă term enul de fertilitate, l-au discutat şi-l mai discută şi în prezent, pentru că dincolo de m ultitudinea de detalii aparţin înd chimiei, fizicii şi biologiei solului ei au in tu it că solul este o entitate, un tot, care trebuie caracte­rizat nu numai morfologic şi static (alcătuire canti­tativă), ci şi funcţional, prin dinamica proceselor al căror sediu este şi care se concretizează în ultim ă instanţă în producţia vegetală. Această însuşire sintetică a solului, de a da producţii vegetale prin propriile Iui capacităţi vitale în acţiune şi nu num ai prin rezervele sale, a fost denum ită fertilitate. Este clar că o definire a conţinutului acestei noţiuni

16

implică în prezent o concepţie sistemică, integra- listă, solul fiind un nivel de structurare cu rol bine definit în viaţa biosferei şi nu o form aţie naturală amorfă utilizabilă ca sim plu suport pentru creşte­rea plantelor.

ln tr-o definiţie însuşită de num eroşi oameni de ştiinţă am ericani, fertilitatea este considerată a fi ,,capacitatea de a furniza în mod corespunzător ele­mentele preluate în mod normal de plante din sol asociată cu lipsa de m aterii toxice44 (Millar .,Soil fertility44, 1963). In această definiţie se ignoră toate aspectele care ţin de m ediul ambiant, ca tem pera­tură, lumină, precipitaţii şi drenaj. Această con­cepţie implică ideea capacităţii potenţiale a solului de a produce culturi şi este în mod evident consti­tuită pe baze prea înguste. Intr-o formă mai dez­voltată, alţi autori au inclus, pe lîngă capacitatea solului de a furniza în tr-un echilibru corespunzător toate elem entele nutritive necesare pe care planta Ie ia din fracţiile m inerale sau organice ale solului, şi localizarea într-o zonă climatică caracterizată p rin tr-un regim de precipitaţii, drenaj, lum ină şi căldură, suficiente pentru necesităţile culturii luate în consideraţie. La acestea se adaugă lipsa de ma­terii toxice în cantităţi care să inhibe dezvoltarea şi existenţa proprietăţilor structurale şi tex turale sa­tisfăcătoare. Se acceptă în general că un asemenea sol este atît productiv cît şi fertil. După unii autori, un astfel de sol, chiar situat într-o regiune cu regim deficitar d e p rec ip ita ţii. răm îne fertil dar este ne­productiv.

Ehwald (1973, cit. de Chiriţă în Ecopedologie, 1974) defineşte concis fertilitatea drept „capabilitatea solului de a satisface cerinţele de viaţă ale plantelor în cadrul posibilităţilor create de către ceilalţi fac­tori staţionali44. Chiriţă consideră că, fără cunoaşte­

17

rea ansam blului condiţiilor fizice şi fizico-chimice în care se realizează un anumit nivel de fertilitate şi (ară raportarea Ia specii vegetale concrete faţa de care se apreciază acest nivel. însuşirea de ferti­litate răinîne lipsită tocmai de definirea caracterului ei real şi de înţelesul cauzelor care determ ină această însuşire şi compară fertilitatea natu rală a cerno­ziomurilor, ridicată pentru grîu, m oderată pentru porumb şi inaptitudinea Ior pentru pădurea masivă de molid, cu fertilitatea mijlocie sau ridicată pentru pădurea de molid şi inaptitudinea pentru m ajori­tatea culturilor agricole a solurilor m ontane podzo- lice. De unde concluzia generală : „este necesar să se precizeze specificul ecologic al solurilor“ cu in ­dicarea factorilor lim itativi „şi pentru fiecare ase­menea specific ecologic, nivelul de fertilita te u r­mează să se califice în raport cu vegetaţia sau cul­tura reprezentativă". Definiţia fertilităţii Ia care ajunge autorul citat este : „fertilitatea sau poten­ţialul (fito-)productiv este însuşirea întregului me­diu fizic (staţionai) de a asigura creşterea şi dez­voltarea plantelor prin acţiunea sim ultană şi asociată a tu tu ro r factorilor complexului său ecologic".

Această definiţie clară este însă aplicabilă numai stadiului iniţial de luare în cu ltură sau solului aco­perit de vegetaţie clim ax în condiţii de neexploa- tare. Pentru aprecierea aspectelor producţiei vegetale în condiţii social-economice concrete, autorul im ­plică, din acest motiv, şi investiţiile de muncă şi m ateriale ajungind Ia definirea „productivităţii fo­losirii culturale a solului sau a efectivităţii folosirii solului44.

Koepf, Pettersson şi Schaum ann (1974) consideră că în producţia vegetală se reflectă, pe de o parte,

18

productivitatea solului, egală cu producţia obţinută fără ingrăşare în experienţe de lungă durată, şi, pe de altă parte, fertilitatea culturală reprezentată de diferenţa de producţie obţinută peste această lim ită cu ajutorul îngrăşăm intelor.

1.3. Fertilitatea, expresiea calităţii biologice a solului

Se poate face un pas înainte în clarificarea no­ţiunii de fertilitate a solului dacă plecăm de Ia ideea că ea este o expresie a calităţii biologice a acestuia şi că productivitatea, în cadrul sistemului de agricultură intens chimizat, de cele mai multe ori nu este legată de fertilitate. Acţiunea de com­pensare a elem entelor nu tritive exportate prin in­troducerea de către om a îngrăşăm intelor chimice poate avea drept consecinţă o creştere rapidă a pro­ductivităţii şi o scădere a fertilităţii acestuia în tim p (Ştefanic, Papacostea, Pătrăşcoiu, 1977).

P entru a înţelege corect noţiunea de calitate biologică este util să facem apel Ia noţiunea de co­nexiune universală definită în cadrul m aterialism u­lui dialectic drept .,faptul că orice obiect sau feno­men se corelează cu alte obiecte sau fenomene, astfel încit universul în an&amblu capătă aspectul unei reţele infinite şi complexe de in teracţiuni44 iar obiectele şi fenomenele „structurate Ia rindul Ior ca sisteme de in teracţiuni44 sînt puncte nodale în această reţea (Tudosescu şi col., 1976). Universul apare astfel ca un imens şi suprem sistem format din nenum ărate subansam bluri sau subsisteme, aflate

19

in raporturi de corelare sau subordonare. Deşi, da­torită individualizărilor structurale, aceste suban­sam bluri sînt tra tate în teoria sistemelor ca sisteme deschise, dacă se ţine seama de interacţiunile func­ţionale care Ie leagă în cadrul sistemului suprem, ele sînt totuşi numai subsisteme \

Integrarea solului, ca nivel structural viu, în sistemul suprem se datorează proprietăţii acestuia de a-şi crea m aterii nutritive de rezervă (prin acu­m ulare de humus şi crearea complexului argilo-hu- mic). ..Această proprietate face posibilă evoluţia solului pînă Ia stadiul climax, care poartă în m orfo­logia şi funcţionalitatea sa pecetea m aterialului pa­rental şi a condiţiilor climatice şi geografice în care aevoluat** (Papacostea, 1977).

Din cele mai sus arătate se pot trage urm ă­toarele concluzii :

(A) Un param etru esenţial al realizării calităţii biologice a solului şi deci a nivelului de fertilitate corespunzător îl constituie prezenţa m ateriilor hu ­mice (nu şi a m ateriilor organice nespecifice pentru sol care pot servi cel mult ca sursă de elemente nu­tritive).

* .,Sistem ulu (subsistemul, în accepţia noastră), ,,este un i­tatea organizatorică a m ateriei, a lcătu ită din elem ente iden­tice şi diferite, unite prin conexiuni de natu ră m aterială, energetică sau inform aţională în tr-un întreg. In general, se consideră sistem orice un ita te natu ra lă suficient de delim i­tată morfologic şi funcţional, avînd o evoluţie, capacitate de autoreglare şi un program propriu. Sistemele naturale se gă­sesc in in terrelaţii foarte com plexe cu alte sisteme, rapo rtu ­rile d in tre acestea putînd fi de subordonare, supraordonare sau corelaţie“ (Botnariuc, 1976). După .cum sistemul are nu ­mai schimb energetic sau energetic şi substanţial cu mediul am biant se vorbeşte despre sistem închis sau sistem deschis.

20

(B) Gradul do metabolizare şi polimerizare a acestora. deosebit de im portant pentru gradul de ca­litate biologică atins, depinde de condiţiile fizico- chimice realizate în regimul climatic şi forma geo­grafică concretă date.

(C) Intervenţiile um ane care favorizează calita­tea biologică a solului sînt cele bazate pe m ăsuri care duc Ia acum ularea de hum us in tegrat într-o dinamică continuu creatoare şi nu num ai ca o acu­m ulare pasivă, iar cele care duc Ia scăderea zestrei de humus sînt intervenţii care, chiar atunci cînd măresc productivitatea, duc în tim p Ia scăderea ca­lităţii biologice, deşi procesul distructiv poate fi lent. Expresia „dinamică continuu creatoare14 subli­niază faptul că hum usul din compost, neaflîndu-se încă în starea pe care o are cel din sol, determ ină activităţi biologice în sol şi suferă transform ări prin interacţionarea cu viaţa desfăşurată în sol. Acumu­larea pasivă dim potrivă presupune lipsa de transfor­m are a m ateriei organice adăugate solului, aşa cum se întîm plă în unele soluri de m unte care acum u­lează resturi vegetale nedescompuse pe perioade foarte lungi, form înd aşa-zisul humus-brut. Hum u­sul b ru t se caracterizează prin faptul că structurile anatomo-histologice originale pot fi recunoscute foarte m ult timp. Un asemenea hum us b ru t răm îne fără influenţe asupra solului.

Odată stabilite aceste concluzii, ele ne perm it să răspundem Ia întrebările (2) şi (3) de mai sus.

Coborîrea nivelului iniţial de fertilitate al unui sol luat în cultură se datorează a lterării brutale a legăturilor solului cu restu l biosferei. In locul in­form aţiei complexe şi reciproce care face ca un sol să fie parte integrantă şi in tegrată în cadrul biosferei apare, în condiţiile agrotehnicii chimizate, o soli-

21

('itare unilaterală a solului, maI ales ca sursă de elem ente nutritive. încercarea de a completa re­zerva de elemente nutritive prin aport artificial cu acordarea unei atenţii deosebite mai ales macroele- m entelor azot, fosfor, potasiu, creează situaţii anor­male avînd drept consecinţă solicitarea structurilor solului care se distrug prin efortul natu ral de com­pensare a dezechilibrelor. Degradarea calităţii bio­logice începe să se m anifeste prin alterarea struc­turii, a regim ului aero-hidric, a conţinutului în cor^i- plex argilo-hum ic saturat, în degradarea reţelelor argiloase etc. Cercetarea analitică care descoperă aceste fenomene tinde să găsească solaţii parţiale cu eficienţă tem porară. Soluţiile parţiale nu pot însă decît să deplaseze dezechilibrul. In faţa evidenţei, concepţia agro-chim ică a evoluat. Astăzi se admite în mod unanim că îngrăşarea exclusiv m inerală dis­truge solul şi se recomandă ca îngrăşarea să fie organo-m inerală. O altă nuanţare în folosirea îngră­şăm intelor provine de Ia constatarea că plantele nu valorifică decît un procent destul de redus din în- grăşăm întul aplicat, restul contribuind Ia poluarea mediului am biant (sol şi apă), cazul cel mai evident constituindu-1 poluarea cu azot. In aceste condiţii s<i ajuns Ia aplicarea fracţionată a îngrăşăm întului cu azot. Fracţiile se adm inistrează în anum ite faze de dezvoltare a plantelor. Se mai caută realizarea li­m itării poluării m ediului şi prin aplicarea îngrăşă­m intelor pe rînduri, astfel în c ît.e le să fie cît mai aproape de locul unde se dezvoltă planta sem ănată şi să se risipească cît mai puţin p e so lu l dintre rîn ­duri. Considerente economice sau raţionam ente apar- ţinînd unor autori care n-au aderat încă Ia con­cepţia sistemică fac ca în unele situaţii să se con­sidere Ia fel de bun gunoiul neferm entat, îngrăşă-

m întul verde sau alte surse de m aterii organice (v. capitolul 3).

După nivelul de înţelegere şi modul de abordare a problemelor, se delimitează două concepţii : o con­cepţie agrochimică, în care se accentuează din ce în ce mai m ult tendinţa de recunoaştere a im portanţei îngrăşăm întului organic, pornindu-se de Ia raţiona­mente analitice (D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1969 ; Cooke. 1977), şi o concepţie agrobiologică, bazată pe înţelegerea integralistă a solului considerat ca organism viu (nivel structural al biosferei). Tn funcţie de soluţiile adoptate, în cadrul concepţiei agrobiologice se disting mai m ulte şcoli sau curente.

Ţinînd seama de cele mai sus arătate, rezultă cu claritate că fertilitatea este o proprietate a so­lului care se m anifestă num ai prin rezultatele pe care Ie produce dar nu poate fi m ăsurată ca un pa­ram etru fizic sau chimic oarecare şi nici nu poate fi confundată cu productivitatea. Desigur, m ateria organică influenţează şi cantitativ fertilitatea, astfel incît sub un anum it nivel de aprovizionare cu humus a solului nu se poate vorbi de fertilitate, dar o im­portanţă deosebită are şi calitatea acestuia în de­term inarea nivelului de fertilitate.

Aceasta a condus, pe de o parte, Ia punerea Ia punct a unor teste speciale de evidenţiere a calităţii biologice a solului (testele Iui Pfeiffer, Kolisko, Schwenck. descrise de Papacostea, 1976), iar, pe de altă parte, căutarea unor combinaţii de teste agro­biologice şi agrochimice care să furnizeze o m eto­dologie capabilă să evidenţieze în mod expresiv evoluţia fertilităţii unui sol. Spre deosebire de de­finiţiile date de diverşi cercetători fertilităţii solului, Ia simpozionul de Biologia solului (Cluj-Napoca.

23

J 977), fertilitatea solului a fost definită de Ştefanic şi colab. prin „capacitatea sa naturală de a-si echi­libra procesele de acumulare care stau la baza for­mării complexului organo-mineral cu cele de eli­berare a substanţelor nutritive pentru învelişul vegetal. Cînd echilibrarea acestor procese se face la un nivel ridicat, solul este foarte fertil iar cînd echilibrul se păstrează la un nivel redus , fertilitatea este scăzutău. Pentru a ilustra cum se aplică o ase­menea concepţie la interpretarea datelor analitice redăm tabelul 1.1. (Ştefanic şi colab., 1977).

Solurile din sudul Olteniei menţionate în tabel au fost încadrate în grupele microbiologice I şi II. stabilite pe baza prezenţei unor bacterii indicatoare a nivelului de fertilitate. După cum se poate con­stata, această împărţire este justificată şi completată prin datele furnizate de analizele activităţii biolo­gice globale (activitatea dehidrogenazică), a conţi­nutului în alte enzime (catalază, zaharază), a con­ţinutului de carbon total (Ct) şi azot total ( N t) şi de diferenţele dintre valorile pH. Există o singură ex­cepţie, aceea a solului nr. 5, care, deşi a prezentat indicatori bacterieni caracteristici solurilor cu ferti­litate bună, este foarte sărac în materie organică şi azot astfel incît activitatea lui biologică este foarte scăzută. In aceste condiţii, el apare ca un sol cu fertilitate scăzută dar care ar putea trece în categoria solurilor cu fertilitate bună prin creşterea conţi­nutului de materie organică.

în figura 1.1 se poate urmări efectul îngrăşării cu doze crescînde de azot într-o pajişte. Astfel, în timp ce producţia creşte în toate variantele de la doza de 80 pînă la doza de 320 kg/ha. indicatorii legaţi de calitatea biologică a solului (pH, suma ba-

24

doza de azotat de amoniu (N kg/ha)

1.1. Efectul d iferitelor doze de azot de am oniu (N) pe un fond uniform de superfosfat asupra producţiei de fîn şi asupra unor însuşiri biologice şi chimice ale solului

zelor schimbabile, activitatea dehidrogenazică) sint într-o continuă scădere arătind că prognoza evolu­ţiei solului este nefavorabilă.

Intr-o experienţă efectuată Ia Caracal, în cultură de sfeclă, s-a constatat, după zece ani de îngrăşare

26

cu azotat de amoniu, o scădere a productivităţii. In figura 1.2 se constată că îngrăşarea concomitentă cu doze de fosfor duce la atenuarea efectului produs de azotat (curbele P 50) sau chiar la mascarea totală a acestui efect (curbele P 100). Urmărirea însă a unor parametri legaţi de calitatea biologică (activitatea dehidrogenazică a solului şi activitatea nitratreduc- tazică a frunzelor) a arătat că şi în cazul dozelor

1.2. Influenţa îngrăşării solului cu diferite doze de azotat de amoniu (N) şi superfosfat (P) asupra producţiilor medii de sfeclă de zahăr (cicluri de cîte 4 ani)

27

mari do fosfor calitatea uiologică e.>te afcctată ';i ca, în timp, este de aşteptat o dezechilibrare a siste­mului sol-plantă care urmează a se oglindi şi în producţie (fig. 1.3, 1.4).

1.3. Efectul îngrăşării repetate pe m ulţi ani cu d iferite doze de azotat de am oniu (N) şi superfosfat (P) asupra acti­vităţii dehidrogenazice a solului (activitatea m icroorga­nism elor din sol exprim ată prin can titatea de formazan)

1.4. Agenţii promotori ai fertilităţii

Solul fiind un domeniu de graniţă a vieţii cu lumea m inerală, legile care acţionează in sol sînt în parte legile biologiei legate de activitatea orga­nismelor din sol şi în parte legile fizico-chimice legate de schim burile în tre componentele nevii ale

28

solului şi soluţia sau aerul circulant din sol. Odată constituit tipul de sol în stadiu climax, acesta poate fi considerat ca nivel integrator echivalent cu indi­vidul sau specia de Ia celelalte organisme vii iar stadiile interm ediare anterioare sînt comparabile cu stadiile em brionare în care procesele se desfăşoară cu intensitate crescută pînă Ia atingerea echilibrului final.

Organismele cu cel mai mare rol in transform ă­rile care au Ioc în sol sînt animalele mici care tră ­iesc aici, în prim ul rînd rimele, microorganismele, în special bacterii şi ciuperci şi rădăcinile plantelor.

Procesele care alcătuiesc dinamica transform ă­rilor m ateriei în sol sînt procese de degradare (des-

c h a c t i v i t a t ea n i t r a t r e a uc ta z i c a

, P 100 kg/ ha

\^ p 5o a P iOU

\ 'o - P - S u

100 200 300 400 500

NO3 mg/ 100 g frunzâ

1.4. Corelaţia în tre can titatea de n itra ţi absorbiţi în frunza de sfeclă de zahăr şi activ itatea nitratreductazică (la diferite niveluri de îngrăşare chimică) 29

compunerea materiilor organice şi alterarea rocilor), şi procese de sinteză a materiilor specifice. Astfel, moleculele organice mai greu degradabile suferă restructurări şi polimerizări care conduc la forma­rea de substanţe humice. iar mineralele silicatice provenite din roci (argile primare) îşi restructurează reţelele dind naştere argilelor secundare. Aceste procese de sinteză a structurilor nevii specifice so­lului sînt rezultatul, în parte, a activităţilor biolo­gice şi. în parte, a interacţiunilor fizico-chimice, dependente de condiţiile specifice ale solului concret realizat.

1.5. Comparaţie între procesele biologice din sol şi compost

In cursul fermentării composturilor au loc pro­cese biologice care pot fi împărţite în aceleaşi mari categorii ca şi acelea din sol : procese de degradare (mineralizare) şi de sinteză de materii humice. Deo­sebirea mare între evoluţia materiilor organice în sol şi în grămada de compost o constituie viteza cu care se produc procesele.

In timp ce formarea humusului în sol presupune perioade lungi de alternanţă de umezeală şi uscă­ciune, de temperaturi crescute vara şi scăzute iarna, în grămada de compost, datorită concentraţiei mari de materii aproape exclusiv organice, se produce o ridicare puternică a temperaturii prin procese en­dogene care duc la o accelerare deosebit de pu­ternică a proceselor. Procesele de descompunere cele mai importante privesc categoriile mari de substanţe organice : procese proteolitice (de descompunere a

30

proteinelor), glicolitice (de descompunere a zaha­rurilor) şi lipolitice (de descompunere a grăsimilor). De asemenea, sînt. accelerate procesele respiratorii, de exemplu, activitatea dehidrogenazică. In cursul proceselor ferm entative se succed populaţii de or­ganisme diferite, în perioada de vîrf term ic al fer­m entaţiei fiind active microorganismele aşa-zis ter- mofile, capabile să crească şi să activeze Ia tem pe­ratu ri înalte (exclusiv bacterii şi ciuperci). Pe m ă­sură ce m ateria organică iniţială se apropie de o stare asem ănătoare celei caracteristice hum usului din sol, în grăm adă se instalează şi o serie de ele­m ente ale faunei prin tre care un rol de frunte îl joacă rîm ele specifice de compost aşa cum se m en­ţionează în capitolul 2.

1.6. Compostul şi fertilitatea solurilor

Efectele compostului bine ferm entat şi încorpo­ra t în sol se m anifestă prin tr-o serie de calităţi Ia nivelul produselor obţinute. P rin tre acestea trebuie m enţionate in prim ul rînd creşterea rezistenţei faţă de paraziţi a tît a plantelor cultivate cît şi a anim a­lelor hrănite cu furaje obţinute de pe terenurile în ­grăşate cu compost. Echilibrarea fiziologică a ani­malelor se traduce şi prin reducerea m asivă a cazu­rilor de avort şi sterilitate.

In ceea ce priveşte solul, aportul de m aterie organică de calitate superioară favorizează form a­rea unei structuri rezistente cu influenţe nete asupra circulaţiei apei şi aerului în sol, astfel încît se reduc riscurile a tît în perioadele de ploi abundente cît şi în caz de secetă. In prim ul caz prezenţa m ateriei

31

organice cu mare capacitate de absorbţie şi struc­turare a apei joacă rol cle burete care suge apa ridicînd m ult pragul conţinutului de apă Ia care se poate vorbi de exces de um iditate. In cazul al doi­lea, rezerva mare de apă realizată prin imbibiţia m ateriei organice prelungeşte tim pul de insolaţie şi de uscăciune necesar pentru apariţia unui punct critic de ofilire a plantelor.

Dar m ateria organică de calitate, introdusă in sol prin îngrăşarea cu compost, nu are num ai capaci­tatea de a reţine apă ci şi elem ente nutritive pe care Ie eliberează pe m ăsura necesităţii plantelor. Zes­trea de elem ente nutritive pe care o aduce com­postul compensează astfel în m are parte exportul de elem ente datorat recoltării produselor vegetale.

Efectul de echilibrare a circulaţiei elem entelor nutritive în sol se m anifestă şi prin aceea că p lan­tele obţinute în condiţiile îngrăşării cu compost conţin procente mai m ari de substanţă organică şi procente mai scăzute de apă. Acest efect este deo­sebit de evident mai cu seamă Ia zarzavaturi ale căror organe cărnoase prezintă acest fenomen uşor de controlat. O consecinţă a acestui fapt o constituie rezistenţa mai m are Ia alterare după recoltare a produselor obţinute cu aju torul îngrăşării cu com­post a solului. Acest fenomen s-a constatat a tît Ia produsele vegetale (fructe, legume) cît şi Ia cele ani­male (ouă).

In ceea ce priveşte aspectele cantitative, se poate spune că, pe baza unor date publicate de diferiţi autori, producţiile obţinute prin îngrăşare organică (în cadrul unor m ăsuri gîndite complex pe baza unor criterii biologice) pot fi egale sau uşor superioare celor obţinute în exploatările convenţionale (inten­siv chimizate). Astfel, producţiile medii obţinute în exploatările cooperativei M uller din Elveţia (apli-

32

cînd un sistem de m ăsuri elaborate în tr-o concepţie strict biologică de M uller şi Rusch) pot fi com parate în tabelul de mai jos cu producţiile obţinute în ex­ploatările intensiv chimizate din regiune (tabel 1.2).

Tabelul 1.2.Producţii agricole obţinute prin aplicarea sistemelor agrochimic şi agrobiologic (după Aubert)

La grîu se citează în unele ferm e producţii de 5—6 t/ha.

Deşi m ateria organică provenind de Ia animale necarenţate este aptă să aducă solului toate ele­m entele im portante pentru viaţă, există totuşi ca­zuri, mai ales atunci cînd un sol a fost m ult timp exploatat prin metode intensive, ca rezervele în unele microelemente să fie în mare parte epuizate. Acest fapt a dus Ia recom andarea adaosului Ia sol sau chiar Ia grăm ada de gunoi supusă compostării a pulberilor de roci vulcanice care conţin toate mi- croelementele în stare greu solubilă. Aceste pulberi fine sînt capabile să elibereze rezervele Ior de mi­croelemente în m ăsura necesităţilor plantelor. In felul acesta se creează condiţiile optim e pentru rea­lizarea integralităţii biosferei prin calitatea biolo­gică care se asigură Ia fiecare nivel de structurare a acesteia (sol, plantă, animal, om), datorită legării proceselor vieţii în m arile circuite naturale ale m a­teriei, de Ia m ineral Ia organic şi de Ia organic Ia mineral.

2. RECICLAREA IN AGRICULTURA A DEŞEURILOR ORGANICE

2.1. Agricultura are nevoiede deşeurile organice ca îngrăşăminte

A gricultura tradiţională, empirică, a cunoscut situaţii înfloritoare şi căderi uneori catastrofale, după cum agricultorii s-au priceput să cultive pă- m întul, să-i conserve însuşirile care-i conferă fer­tilitatea sau să-i secătuiască rezervele nutritive şi energetice şi să-i strice structura granulară.

Asemenea cazuri au avut loc în tot cursul evo­luţiei sociale a omului, secolul nostru cunoscînd exemplele spectaculare şi tragice ale spulberării şi spălării solurilor fertile de pe suprafeţe întinse în Statele Unite ale Americii (1934), ale consecinţelor păşunatului prea intens (în ţinu tu l Sahel din Africa), sau ale despăduririlor excesive pe toate continentele.

Care a fost principala greşeală a agricultorilor din perioadele şi zonele am intite ?

Necunoscînd valoarea hum usului, adică a acelei componente organice care dă culoarea neagră a păm înturilor mănoase, s-au poate, neglijînd să-i a- corde atenţia cuvenită, agricultorii din tim purile străvechi şi chiar şi cei din epoca contem porană

34

nouă s-au bucurat de efectul imediat al irigaţiei, al arăturilor adînci şi de cel al arderii m iriştilor, care le-a permis obţinerea unor recolte mari cu cheltuieli puţine.

Aceste măsuri, mai ales in condiţii climatice fa­vorabile proceselor biologice ce se petrec în sol, au determ inat stim ularea activităţii m icroorganismelor din sol pentru m ineralizarea hum usului.

După cum se ştie, microorganismele din sol se hrănesc cu resturile vegetale şi animale, dar atacă şi humusul, care este substanţa organică a solului, cu structură chimică foarte complexă, incluzînd în molecula sa proteine, lignină, gume, răşini, poli- zaharide şi săruri m inerale. Humusul, în vorbirea populară zicîndu-i-se şi „grăsimea păm întu lu i“, nu este numai substanţa de depozit nu tritiv şi energe­tic, ci este şi cim entul cel mai valoros care leagă particulele elem entare ale solului (argila şi nisipul) între ele în agregate relativ rezistente Ia acţiunea dispersantă a apei. S tarea fizică granulară a solului, cu capilare şi spaţii goale în tre granule, prin care circulă apa şi aerul, uşurează respiraţia vieţuitoarelor din sol şi asigură accesul unui flux continuu de substanţe nutritive dizolvate în pelicula de apă ce înconjoară particulele de sol sau umple capilarele şi chiar şi spaţiile dintre granule, către rădăcinile plantelor. Ştiinţa m odernă a descoperit m ulte din tainele form ării şi descompunerii hum usului, iar practica agricolă a stabilit cum trebuie să se lucreze păm întul pentru a conserva şi chiar spori fertili­tatea. Cu toate acestea şi în etapa actuală se fac uitate învăţăm intele trecutului şi în goană după re­colte mari, cu cheltuieli şi muncă cît mai puţine, se practică o agricultură fără îngrăşăm inte organice, o agricultură prădalnică.

35

Marele secret, cunoscut de către antici, redesco­perit şi fundam entat de ştiinţa modernă prin legi chimice, fizice şi biologice, îl constituie tehnica for­mării şi m ineralizării hum usului în practica culti­vării ogoarelor. Pînă după prim ul război mondial, aproape că nu se concepea agricultură rentabilă fără încorporarea sub arătură a gunoiului de grajd. Pe m ăsură ce industria chimică a reuşit să producă în cantităţi tot mai m ari îngrăşăm inte cu azot, restu ­rile vegetale (paiele, cocenii, tulpinile de floarea- soarelui etc.) tocate, au fost încorporate solului prin arătură, asigurîndu-se cantita tea de îngrăşăm înt azotat necesară descompunerii resturilor vegetale.

Este m omentul potrivit să explicăm un proces biochimic care se petrece în pămînt.

M ateria organică este constituită în principal din atomi de carbon, care sînt combinaţi cu atomi de hidrogen, oxigen, azot, fosfor, sulf şi putem afirma că, în mod direct sau indirect, cu toate elem entele chimice existente în natură.

Carbonul şi azotul constituie însă elem entele care merg totdeauna îm preună Ia alcătuirea proteinelor. A lături de zaharuri şi grăsimi, proteinele sînt consti­tuentele fundam entale ale oricărei vieţuitoare.

La procesele biotransform ării m aterialelor orga­nice în sol participă în tr-un fel sau altul întreaga populaţie a solului, dar transform ările ceIe mai energice sînt produse de ciupercile microscopice şi de bacterii. S-a stabilit că ciupercile microscopice sînt capabile să metabolizeze cu cel mai mare ran ­dam ent m ateria organică ajunsă în sol. Astfel, dacă bacteriile, în procesul metabolismului, asimilează 20o/0 din carbonul m ateriei organice descompuse, restul de 80% fiind adus în stare de bioxid de car­bon în procesul respiraţiei, ciupercile asimilează

36

30% din carbonul m ateriei organice descompuse şi num ai 70% se pierde ca bioxid de carbon prin res­piraţie. Biomasa corpului m icrobian este predom i­nant proteică, avind un raport egal cu 5 în tre greu­tatea atomilor de carbon şi a celor de azot. Admi- ţînd că randam entul mijlociu al m icroflorei în bio- transform area m ateriei organice este de circa 25%, putem calcula că pentru 100 grame de carbon asi­m ilat ca biomasă m icrobiană sînt prelucrate în cadrul proceselor metabolice aproxim ativ 400 grame de carbon pentru care m icroflora mai are nevoie de 20 gram e de azot cu care să-şi alcătuiască propria proteină.

Acum putem reveni Ia ideea de bază a acestui suboapitol a ră tînd că în tim pul putrezirii (descom­punerii) paielor şi altor resturi vegetale în pămînt, m icroflora care produce descom punerea şi care îşi procură carbonul energetic şi plastic din resturile vegetale are nevoie de azot ca să-şi sporească masa corporală şi să se înmulţească. Dacă echilibrul sta­bilit în hum usul din sol între carbon .(C) şi azot (N) este în lim ita de C : N = 9 — 12, prin încorporarea paielor creşte proporţia de carbon, pentru că paiele au un raport C :N de 90— 110. Microflora, în acest caz, este în situaţia de a apela Ia combinaţiile azo­tului din hum usul solului ca să poată folosi cît mai complet cantitatea în exces a carbonului. In acest caz, microflora consumă azotul necesar nutriţiei plantelor, fapt care duce Ia micşorarea recoltelor. Agricultorii cu experienţă ştiu că un gunoi de grajd prea păios, sau o m irişte prea înaltă, dacă se încor­porează solului prin arătură, va determ ina o scă­dere a recoltei în prim ul an de aplicare. In acest prim an, microflora din sol restabileşte echilibrul dintre carbon şi azot Ia nivelul C : N = 9 — 12 (cel

37

mai frecvent în ju r de 11) şi în anul următor, fără ca să se mai adauge solului ceva. recoltele vor fi mai bogate ca de obicei. Care să fie cauza acestui efect rem anent ?

Cantitatea de resturi vegetale care a stim ulat activitatea şi înm ulţirea m icroorganismelor şi care a determ inat Ia început stocarea azotului în corpul Ior şi scăderea recoltei agricole, a făcut să crească în final can titatea de hum us nutritiv , p rin produsele de m etabolism şi de autoliză ale microorganismelor. Spre a avea o idee mai exactă despre m ărimea acestui proces este suficient să arătăm că în tr-un păm înt fertil există Ia un m om ent dat aproxim ativ 8— 10 tone de m icroorganisme/ha. Acestea mor într-o proporţie ridicată cînd solul suferă de secetă şi se reînm ulţesc cînd condiţiile devin favorabile. In tr-un an, acest fenomen se repetă de cîteva ori. Toată această uriaşă biosinteză de m aterie organică, u r­m ată de autoliză, descom punere enzimatică şi com- plexări chimice dă naştere hum usului nu tritiv care, în anul urm ător, tot datorită m icroflorei din sol, se mineralizează punînd Ia dispoziţie azotul necesar plantelor.

Ştiinţa agronomică m odernă ounoscînd procesul biologic şi biochimic descris mai sus, pentru a evita pierderile de recoltă din anul cînd se încorporează resturile vegetale, recomandă să se adauge solului cantitatea de 15 kg de azot (substanţă activă) prin îngrăşare chimică pentru fiecare tonă de paie sau de alte deşeuri vegetale încorporate solului. In acest fel, surplusul de carbon organic introdus în sol este echilibrat de azotul din îngrăşăm întul chimic. Pen­tru obţinerea sporului de recoltă planificat se calcu­lează cantitatea în plus de îngrăşăm înt chimic ne­cesară.

38

2.2. Specializarea întreprinderilor agricoleşi problema valorificării deşeurilor organice

Obţinerea unor producţii mari, agricole sau zoo­tehnice, concomitent cu reducerea preţului de cost, au fost posibile prin concentrarea şi specializarea producţiei în în treprinderi m ari şi moderne, în care m ecanizarea şi autom atizarea să reducă Ia maximum posibil consumul de forţă de muncă.

In domeniile producţiei vegetale şi zootehnice, atît în întreprinderile agricole de stat, cît şi în coo­perativele agricole de producţie, au fost organizate ferme specializate, în care producţia vegetală este net separată de zootehnie. Dacă, în acest mod, ran ­dam entele au crescut evident, producţia vegetală secundară şi mai ales deşeurile animale au devenit stînjenitoare în organizarea raţională a procesului de producţie, ultimele constituind surse de poluare şi de scoatere din circuitul agricol a unor im portante suprafeţe de teren.

Producţia vegetală secundară în m are m ăsură poate fi considerată ca deşeuri. Astfel, dacă paiele şi cocenii, p rin tr-o conservare şi tra tare corectă pot deveni furaje grosiere, aceleaşi subproduse, depre­ciate datorită intem periilor, poluării cu pesticide, sau pur şi simplu pentru a reduce cheltuielile de eliberare a terenurilor agricole şi pen tru urgentarea efectuării arăturilor, pot fi considerate deşeuri. Cu a tît mai clară apare calitatea de deşeuri pentru tu l­pinile de floarea-soarelui sau de soia. Aceste sub­produse altă dată erau arse pe loc, sau erau încor­porate solului. Acum, se încorporează în sol sau se stochează în şire ocupînd suprafeţe im portante de teren.

In exploatările zootehnice se aglomerează de asemenea alte deşeuri. Resturile furajere care nu

39

mai pot fi consumate de animale, precum şi gu­noiul de grajd sînt aruncate, creînd focare de po­luare. Cazul cel mai grav îl constituie dejecţiile li­chide, rezultate din curăţirea hidraulică a grajdu­rilor. Acestea sînt acumulate în aşa-zise ,,iazuri bio­logice'4 pe suprafeţe de teren scoase din circuitul agricol productiv. Lichidul care se separă Ia supra­faţă este pompat ca apă de irigaţie şi totodată ca îngrăşăm înt lichid, iar nămolul sedim entat este îm­prăştiat pe terenurile agricole apropiate.

C antităţi foarte m ari de apă uzată rezultă de Ia evacuarea hidraulică a dejecţiilor din complexele de creştere a porcilor. Acestea sîn t pompate în staţii de epurare unde prin separare mecanică şi filtrare se obţine un nămol bogat în substanţe organice şi săruri minerale. In figura 2.1. se vede cum arată un pat de deshidratare cu filtre verticale.

In ţara noastră funcţionează circa 56 de unităţi de creştere industrializată a porcilor, cu efective anuale de Ia 15 mii pînă Ia 150 de mii de capete, rezultînd astfel anual în tre 1 500 şi 14 000 tone de nămol deshidratat în paturi de uscare. Un calcul sum ar arată că pe ţară rezultă un total de 250 000 tone (cu 70o/0 um iditate), cu care ar putea fi fertili­zate aproxim ativ 10 000 hectare anual, cu o doză de 25 de tone Ia hectar.

Alte surse im portante de dejecţii sînt complexele de creştere a taurinelor, a păsărilor şi ovinelor.

Recent, Ia solicitarea M inisterului Agriculturii şi Industriilor A lim entare, un grup de specialişti din diverse domenii de cercetare şi proiectare, pe baza succeselor înregistrate în valorificarea dejecţiilor de Ia porci, a elaborat tehnologii diferenţiate pentru utilizarea în agricultură a apelor uzate decantate şi a năm olurilor provenite de Ia păsări, taurine şi ovine.

40

2.1. Pal pentru deshidratarea parţială a năm olului de Ia staţia de epurare a apelor uzate de Ia complexele de creştere a porcilor

Lăsînd Ia o parte mirosul dezagreabil ce se răs- pîndeşte pe distanţe kilometrice în jurul crescăto­riilor de animale, folosirea directă ca îngrăşăm înt a nămolului fecaloid şi a apelor uzate decantate pune de asemenea şi problema pericolului disemi­nării unor agenţi patogeni pentru om şi animale. In legătură cu aceasta se impune luarea diferitelor măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi m ă­suri igienico-sanitare.

Tehnologiile de valorificare a acestor deşeuri în agricultură au în vedere stocarea Ior în bazine ame­najate pentru reducerea potenţialului infecţios al acestora, mecanizarea transportului şi a incorporării în soI a apelor uzate şi a nămolului, dar numai pe

41

terenuri care furnizează produse care se consumă pregătite prin fierbere.

O altă categorie de deşeuri organice din agricul­tură o constituie resturile vegetale, nefurajabile. In­corporarea sub brazdă a resturilor vegetale prezintă avantaju l economisirii m ijloacelor de transport, evi­tarea cheltuielilor legate de eliberarea terenurilor agricole şi a întîrzierii efectuării lucrărilor agricole urgente cerute de tehnologiile moderne. Trebuie însă rem arcat faptul pe care l-am m enţionat mai sus, că încorporarea resturilor vegetale trebuie fă­cută numai cu adaos de îngrăşăm inte chimice cu azot.

2.3. Urbanizarea şi poluarea cu deşeuri a mediului înconjurător

Urbanizarea, avind drept consecinţă creşterea densităţii populaţiei pe unitatea de suprafaţă, implică o serie de m ăsuri de ordin edilitar, economic, so- cial-educativ şi de protecţie a mediului înconjură­tor, astfel incit o astfel de organizare socială să prospere.

O problemă grea cu care se confruntă edilii ora­şelor este creşterea şi stocarea deşeurilor m enajere, aparent inutilizabile, pentru distrugerea cărora so­cietatea um ană cheltuieşte fonduri im portante.

Conţinutul ridicat de m aterie organică al gunoa­ielor urbane a atras atenţia încă pe Ia începutul se­colului nostru, propunîndu-se metode de valorificare a acestora, fie ca sursă de energie calorică, fie ca îngrăşăm inte pentru agricultură prin compostarea lor.

42

Cantitatea de deşeuri m enajere din m arile oraşe este estimată Ia 1 kg pe zi de fiecare locuitor. După Plâesu (ziarul Sointeia din 3 aprilie 1976), producţia de deşeuri m enajere a m unicipiului Bucureşti este în medie de 1 100— 1 200 tone pe zi, ceea ce repre­zintă un volum de 3 200—3 500 metri cubi de transportat, adică aproxim ativ 200—250 de vehicule care să transporte aceste m ateriale pe o distanţă medie de 15 km.

Pentru a crea o imagine şi mai sugestivă despre cheltuielile ocazionate de degrevarea oraşelor de gunoaiele m enajere se arată că pentru fiecare m etru cub de gunoi se cheltuie cu transportu l circa 35 de lei, ceea ce înseamnă pentru capitala noastră o chel­tuială anuală de circa 45 de milioane de lei, fără să existe în m om entul de faţă posibilitatea recuperării acestor sume.

Compoziţia medie a unui m etru cub de gunoaie m enajere este urm ătoarea :Resturi a lim entare . 240 kgResturi textile peste 17 kgH îrtie ....................................................................................................... 20—25 kgM ateriale plastice 4— 8 kgM etale 5 kg

Cioburi de sticlă şi ceramică, diferenţa pînă Ia 340—360 kg cît cîntăreşte în medie un m etru cub de gunoi m enajer.

Institu tu l de Cercetări şi Proiectări pentru S iste­matizare, Locuinţe şi Gospodărie comunală prezintă urm ătoarele posibilităţi de valorificare pentru cele 3 milioane tone de gunoi m enajer cît se apreciază că produc anual m arile oraşe :Compost (îngrăşăm înt pentru agricultură) 500m iitoneFuraje . . • 300 mii toneMetal 100 mii tone

43

Ne vom referi în cele ce urmează numai Ia va­lorificarea sub formă de compost a gunoaielor me­najere, spre a sublinia unele aspecte de rentabilitate pentru economia naţională.

Mai întîi, menţionăm că modul de valorificare care cere cel mai redus consum de energie este pro­ducerea compostului. Procedeul prezintă marele avantaj că asigură sim ultan sterilizarea de agenţi patogeni (în grăm ada de compostare se autoproduc tem peraturi de pînă Ia 70°C care se m enţin astfel tim p de peste 3 luni) şi dispariţia mirosului pestilen­ţial caracteristic gunoaielor organice.

Apoi, m erită să fie subliniată valoarea intrinsecă a compostului, care substituie o m are cantitate de îngrăşăm inte chimice, degrevînd societatea de o parte de cheltuieli privind investiţia suplim entară în industria chimică, cheltuielile pentru procurare de energie şi m aterii prime necesare producerii can­tităţilor în plus de îngrăşăm inte chimice necesare obţinerii de recolte agricole mari.

Numai din gunoaiele m enajere ale municipiului Bucureşti pot fi produse anual aproape 180 de mii de tone de compost, cu investiţii şi cheltuieli reduse, care se recuperează anual prin valorificarea în agri­cultură a compostului. Astfel, numai în juru l capi­talei s-ar putea fertiliza anual 18 mii de hectare cu cîte 10 tone de compost.

In cele din urmă, dar nu de mai mică im portanţă, amintim nevoia acută de m aterie organică transfor­m ată în humus nutritiv şi humus stabil pe care o au solurile agricole supuse irigaţiei. Dar, asupra acestor probleme vom mai reveni.

44

In concluzie, trebuie arătat că arderea gunoaielor în aer liber, aşa cum se practică în prezent, consti­tuie o risipă şi o sfidare a principiilor de protejare a mediului am biant şi a resurselor energetice na­ţionale.

Referindu-ne Ia cele prezentate în acest capitol, constatăm că deşeurile organice care rezultă din diferitele sectoare ale activităţii umane şi care sînt stocate poluînd mediul înconjurător, pot fi ori în­corporate direct în sol ca îngrăşăm inte organice- naturale, ori transform ate prin compostare în în ­grăşăm inte organice concentrate, de valoare deose­bită pentru conservarea şi sporirea fertilităţii solu­rilor.

3. COMPOSTUL, UN FERTILIZANT IDEAL

3.1. De Ia practică Ia ştiinţă

Experienţa acum ulată de omenire, încă din v re­mea cînd principala sa activitate era păstoritul, nu a întîrziat să-şi dea roadele în m om entul cînd, de­venind agricultor, acum 10— 12 mii de ani, omul a constatat că recoltele obţinute de pe acelaşi teren se micşorează an de an. Păstorul devenit şi agricul­tor nu a u itat efectul favorabil pe care-1 aveau de­jecţiile anim alelor asupra producţiei de iarbă pe păşuni, iar de aici şi pînă Ia strîngerea dejecţiilor solide de Ia animale şi răspîndirea Ior pe terenul agricol nu a fost decît un pas.

Aşa se face că încă acum 3000 de ani se dădeau sfaturi de folosire în agricultură a gunoiului de grajd într-o carte scrisă în limba sanscrită, K risna San- draha, în India.

L iteratura latină, prin Cato (234— 149 î.e.n.) şi Marcus Terentius Varo (116— 27 î.e.n.), ne oferă in­formaţii despre faptul că agricultorii din acea vreme aveau cunoştinţe înaintate despre valoarea îngrăşă­m intelor organice pentru obţinerea recoltelor mari. Faptul că se găsesc sfaturi cu privire Ia felul cum

46

trebuie pregătit şi conservat gunoiul de grajd şi chiar cum se pregăteşte compostul şi se aplică în- grăşăm intele verzi denota nivelul Ia care cunoaşte­rea um ană ajunsese în domeniul cultivării pămîn- tului.

L iteratura chineză veche dă informaţii certe că poporul chinez stăpînea tehnica folosirii gunoiului. La chinezi există o a rtă religioasă, aproape fanatică, a compostării şi a m enţinerii hum usului din sol. Tot ceea ce este posibil să se transform e în păm înt este folosit : plante, deşeuri, m îlul fluviilor etc. (PfeifTer 1937 ; 1966). Numai aşa se poate explica supravie­ţuirea poporului chinez atît de numeros, cultivînd soluri cu fertilitate foarte scăzută.

Cunoştinţele empirice acum ulate de omenire au- început să fie reluate şi reevaluate prin experienţe ştiinţifice moderne abia în perioada Renaşterii. în ­ceputurile chimiei ştiinţifice au găsit în domeniul agriculturii un cîmp vast de investigaţii. Se încearcă astfel să se descifreze tainele nutriţiei plantelor, gă- sindu-se rostul hum usului în sol. Cercetările Iui Thaer (1752— 1828) au contribuit în mod deosebit Ia înţelegerea rolului hum usului solului în nutriţia plantelor. El socotea că hum usul ar fi singura sub­stanţă a solului care poate servi ca hrană plantelor. După teoria sa, substanţele m inerale din sol aveau un rol indirect de stim ulare a nutriţiei .sau de gră­bire a descompunerii hum usului şi de transform are în forme accesibile plantelor (D. Davidescu şi V. Davidescu, 1969).

Cercetări mai am ănunţite efectuate în diferite condiţii de creştere a plantelor, chiar artificiale, pentru separarea factorilor care influenţează creşte­rea şi dezvoltarea plantelor, au condus Ia form ula­rea teoriilor de nutriţie m inerală a plantelor (Lie-

47

big, 1803— 1873; Wolny, 1889; Liebscher, 1893; Mitscherlich. 1874— 1956; Prianişnikov, 1953 ş.a.).

Rezultatele experim entale care ' au permis fun­dam entarea teoriei nutriţiei m inerale a plantelor au determ inat practici şi au dat naştere Ia teorii care exagerînd latura nutriţiei m inerale a plantelor au determ inat atitudini de ignorare şi chiar de com­batere a teoriei nutriţiei organice a plantelor. Ast­fel de concepţii au fost apoi larg răspîndite în practica agricolă, absolutizîndu-se aplicarea în ex­clusivitate a îngrăşăm intelor minerale. Fenomenele negative de scădere a fertilităţii solului, de debili­tare a plantelor agricole, de intensificare a atacului paraziţilor şi dăunătorilor au constituit încă după prim ul război mondial semnalul de alarm ă pentru reconsiderarea necesităţii de folosire a 'îngrăşămin­telor organice, pentru m enţinerea fertilităţii solu­rilor.

In agricultura ţării noastre, grija pentru conser­varea fertilităţii solurilor a stat Ia baza prim elor recomandări ştiinţifice pe care prim ul inginer agro­nom român, Ion Ionescu de Ia Brad (1818— 1891), le-a adresat cultivatorilor : ,,Temelia unei agriculturi este îngrăşarea păm întului în care se seamănă plan­tele ; căci cu îngrăşăm inte poţi dobîndi de pe o în­tindere mică de păm înt mai m ulte roade decît de pe o întindere mare şi neîngrăşată. Tehnica agricolă trebuie să urm ărească realizarea maximă a benefi­ciului fără a sărăci însă păm întul...fc\

Atît Ion Ionescu de Ia Brad cît şi Popovici-Lupa, Vlad Cirnu M unteanu, Gh. Ionescu-Siseşti şi alţii au evidenţiat rolul şi im portanţa îngrăşării organice şi mai ales a gunoiului de grajd ferm entat.

Cercetările ştiinţifice din epoca m odernă a agri­culturii, cînd producţia este realizată în m ari în­treprinderi specializate, au contribuit Ia elaborarea

48

unor teorii de folosire a gunoiului de grajd nefer­m entat, urm ind ca acesta să fermenteze în sol (Hul- poi, 1947) sau Ia suprafaţa solului (Rusch. 1074).

Acum ularea în cantităţi enorme a dejecţiilor de Ia animale în preajm a m arilor exploatări zootehnice, mai ales ca cele de tip industrial, a ridicat probleme pentru habitatul uman, creînd pericolul poluării ae­rului, solului, apelor subterane şi de suprafaţă. Con­comitent, separarea în spaţiu a exploatărilor agri­cole de cele zootehnice a dus Ia „foamea de m aterie organică" a solurilor îngrăşate an de an numai chi­mic. La aceasta se adaugă efectul de intensificare a m ineralizării hum usului prin extinderea practicii de irigare a culturilor.

In aceste noi condiţii, lupta îm potriva poluării mediului am biant şi grija pentru conservarea şi a- m eliorarea fertilităţii solurilor au impus angajarea unor cercetări ştiinţifice noi.

Incorporarea directă a dejecţiilor de Ia animale ca şi a apelor uzate orăşeneşti a început în ţara noastră, în mod sporadic, încă de Ia începutul seco­lului. Program ul ştiinţific complex de cercetare pen­tru valorificarea nămolului de Ia staţiile de epurare a apelor uzate de Ia complexele de creştere a por­cilor a început în anul 1970 (V. Ionescu-Siseşti şi colab., 1977).

In scurt tim p după începerea acestor cercetări au fost aduse dovezi experim entale privind valoarea ridicată ca îngrăşăm înt complex a năm olurilor or­ganice de Ia staţiile de epurare orăşeneşti şi de Ia crescătoriile de porci. Concomitent însă au fost sem­nalate şi riscurile pe care Ie ridică folosirea în agri­cultură a acestor dejecţii neprelucrate potenţial epi­zootie şi epidemiologie ridicat (Răducănescu şi colab., 1978 ; Bercea şi Carol Dim itriu, 1978), intensificarea proceselor de m ineralizare a hum usului din soluri

40

(Ştefanic, 1978), produse agricole care produc efecte toxico-carenţiale asupra animalelor (Bârză şi colab., 1978).

Ca urmare, programul de cercetări a fost am ­plificat, organizîndu-se experienţe de stabilire a tehnologiilor de fermentare a dejecţiilor solide şi semisolide, de elucidare a unor aspecte teoretice referitoare la dirijarea fermentării în direcţia ob­ţinerii unui îngrăşămint organic cu înaltă valoare nutritivă pentru plante şi un excelent ameliorator al însuşirilor fizico-chimice ale solurilor.

3.2. Ce numim compostare şi compost ?

In limbaj ştiinţific, pentru desemnarea proceselor de descompunere a deşeurilor organice şi a dejec­ţiilor animalelor circulă doi termeni : fermentaţie — mai ales cînd este vorba de gunoi de grajd — şi compostare — atunci cînd alte materiale organice sînt aşezate în grămezi şi umectate pentru a începe procesul de fermentare, adică de descompunere a proteinelor, celulozei şi altor compuşi organici.

Adeseori însă, cînd nu se fac referiri precise dacă este vorba de gunoi de grajd sau alte materiale (deşeuri organice), în literatura de specialitate ter­menele „fermentaţie44 şi „compostare44, sînt tratate ca sinonime. De fapt aşa şi este, pentru că, indife­rent de natura materialelor supuse transformării microbiologice, procesele de descompunere şi sinteză au aceeaşi natură.

Materialele supuse fermentării (compostării) sînt constituite în principal din : celuloză, proteine, pec-

50

tine şi grăsimi. în tim pul compostării se desfăşoară două serii de procese biologice (de descompunere şi de sinteză) care se în trepătrund şi se intercondiţio- nează.

Indată ce s-a clădit grăm ada de compostare, dacă condiţiile de um iditate şi aeraţie favorabile proceselor microbiologice au fost asigurate, se de­clanşează o serie de procese de descompunere de natură microbiologică şi enzimatică care eliberează zaharuri simple din celuloză, hemiceluloză, xilani şi pectine ; proteinele sînt scindate pînă Ia aminoacizi, iar grăsimile, în acizii graşi şi’ alcoolii corespunză­tori. Aceste substanţe sînt m etabolizate de micro­organismele care populează grăm ada de compostare sau suferă diferite alte transform ări chimice şi bio­chimice care pot constitui, alături de biomasa mi- crobiană şi de produsele Ior de metabolism, noi com­plexe moleculare în care se concentrează substanţe energetice, trofice şi activatori biologici de mare valoare pentru plantele superioare. Forma de com- plexare predom inantă este cea ligninoproteică care constituie ceea ce denumim, cu un term en general, substanţe humice. In tim pul desfăşurării acestor procese de descompunere şi de sinteză, ca urm are a proceselor intense de respiraţie, se dezvoltă o tem ­peratură care poate atinge 70°C. Tem peraturile rid i­cate, fiind caracteristice procesului de compostare, asigură sterilizarea m aterialelor de agenţii patogeni pentru om, animale şi plante, precum şi distrugerea puterii de germ inare a sem inţelor de buruieni.

Sfîrşitul procesului de compostare este m arcat de scăderea tem peraturii în grăm adă şi de aspectul m aterialului obţinut, în care nu se mai recunosc decît cu greu m aterialele iniţiale şi nici mirosurile dezagreabile de Ia început. In final, compostul mi­roase a păm înt reavăn.

51

Prin urmare, sc numeşte compostare, procesul dc transformare pe cale biologică a deşeurilor celu­lozice şi proteice, din surse menajere sau industriale , precum şi a dejecţiilor de Ia animale şi a nămolu­rilor organice de Ia staţiile de epurare a apelor, in ­tr-un produs nepoluant, cu înaltă valoare nutritivă şi energetică pentru microorganismele din sol şi pentru plantele superioare şi un excelent amenda­ment pentru starea fizică şi chimică a solurilor.

Produsul obţinut prin compostare se numeşte compost.

Gunoiul de grajd supus procesului de ferm entaţie cste Iot un compost, dar în vorbirea curentă i se spune gunoi fermentat sau putrezit , aceste denum iri desemnînd produsul de ferm entare (compostare) a gunoiului de grajd în forma Iui tradiţională, adică un amestec de fecale, urină şi paie sau alte m ate­riale celulozice de aşternut pentru animale.

3.3. Metode de compostarc şi tipuri de compost

Cercetarea ştiinţifică a procesului de compostare a dejecţiilor de Ia animale nu au îm plinit încă 100 de ani, deşi transform area gunoiului de grajd şi chiar a dejecţiilor umane în compost este cunoscută de mii de ani.

Cercetătorii francezi Deherain (1886) şi Hebert (1892) au fost prin tre primii cercetători care au stu­diat procesul compostării gunoiului de grajd. Dehe- rain scria în 1886 că există două tipuri de procese biologice de descompunere a m ateriei organice : un proces aerob (ferm entare aerobă) cînd tem peraturile

52

în gram ada de compostare se ridica Ia 65—70'C şi un p ro c e s care se desfăşoară în absenţa aerului (fer­m entaţie anacrobă) unde tem peratura nu depâseste 30—35cC.

Un alt cercetător, germ anul Konig (1907) a con­tinuat cercetări sim ilare cu cele ale Iui Hebert (1892) cu privire Ia modul cum intră în descompu­nere diferitele componente organice din gunoiul de grajd. Ambii cercetători au constatat că substanţele solubile în apă, grăsimile şi pentozanele (pectinele) sînt primele care se descompun. Acestea sînt urm ate de celuloză, iar lignina este cea mai rezistentă Ia descompunere.

In mod izolat, alţi doi oameni de ştiinţă au în ­treprins cercetări eu privire Ia tehnologia de com­postare a gunoiului de grajd şi a altor reziduuri organice. Cercetările Ior datează din al doilea de­ceniu al secolului nostru şi s-au aplicat în practică sub denum irea de metoda biodinamică de compostare şi procedeul Indore de compostare a deşeurilor ve­getale şi animale.

Metoda biodinamică de compostare

Medicul, chim istul şi filozoful germ an Steiner a dat Ia iveală în 1921 o tehnologie originală de com­postare a gunoiului de grajd. P rin conferinţele pu­blice ţinute Ia Koberwitz (Silezia) în 1924, Steiner a enunţat principiile după care gunoiul de grajd poate fi transform at în tr-un îngrăşăm înt organic concentrat, cu efect favorabil pentru m enţinerea şi creşterea fertilităţii solului, Ia obţinerea unor cul­turi sănătoase de plante cu productivitate ridicată

53

D irijarea proceselor de Fernientare se realizează prin biopreparate care au Ia bază plante medicinale.

Pfeiffer, agronom elveţian, a fost continuatorul Iui Steiner şi propagatorul principiilor şcolii biodi- namice în agricultură. El a experim entat şi a apli­cat procedeul biodinamic de compostare a gunoiului de grajd, a gunoaielor m enajere şi a fecalelor umane, în diferite ţări din lume, prin tre care ţările din centrul Europei, S.U.A., unde a fost distins cu titlu l de doctor honoris cansa, Indîa şi Coreea.

Compostarea Ia nivelul micilor ferme agricole se realizează, după acest procedeu, în grămezi cu sec­ţiunea trapezoidală cu baza de 2,5—4 m etri, lăţim ea grămezii Ia vîrf este de 1 m etru, iar înălţim ea gră­mezii Ia începutul compostării este de maximum 2 metri. Raportul în tre carbonul organic şi azotul to­tal al amestecului de m ateriale organice ce se com­postează trebuie să fie în tre 11 : 1 şi 20 : 1. Un raport mai mare ar duce Ia irosirea nejustificată a energiei din compuşii cu carbon ai m ateriei orga­nice supusă compostării, iar un raport mai mic, Ia pierderea azotului ca gaz amoniacal. Um iditatea fa­vorabilă desfăşurării proceselor aerobe de ferm en­tare este cuprinsă între 45 şi 65% (raportată Ia substanţă proaspătă). Pentru asigurarea procesului de ferm entare aerobă, în cazul unui gunoi de grajd prea umed, se aşează pe lungul grămezii de com­postare, Ia bază, median şi pe verticală din Ioc în loc, m ănunchiuri de nuiele care perm it accesul liber al aerului în profunzimea grămezii de compostare. Grămada se acoperă pe toată suprafaţa cu un strat subţire de păm înt care are rolul să protejeze gră­mada în tim pul ferm entării contra radiaţiei solare şi să nu lase ca amoniacul care rezultă din ferm en­tare să se piardă în atmosferă, conservînd totodată um iditatea.

54

Compostarea durează, în funcţie de felul deşeu­rilor, între 6 şi 12 luni. Compostul care rezultă este foarte apropiat prin compoziţie de humusul solului, avînd un raport între carbonul organic (C) şi azotul total (N) de 12 : 1.

In perioada de după 1948, Pfeiffer a efectuat cer­cetări în Statele Unite ale Americii, elaborînd o teh­nologie industrială de compostare a cîte 100 de tone m ateriale pe zi. Tehnologia mecanizată aplicată de­term ină o intensificare a proceselor de compostare, fapt care perm ite o compostare rapidă care reclamă numai 21 de zile pentru o şarjă de compost.

Compostul biodinamic poate fi folosit în orice cantităţi fără să provoace dereglări în procesul de creştere a plantelor.

Procedeul Indorc de compostare

La Institu tu l pentru Cultura Plantelor din In- dore, în India Centrală, englezul Howard a perfec­ţionat metodele tradiţionale de compostare pe care Ie aplica populaţia băştinaşă. Rezultatele cercetă­rilor sale au fost publicate în 1931 şi s-au bucurat de un deosebit interes în Anglia unde autorul me­todei Indore a pus Ia punct compostarea gunoaielor orăşeneşti şi a năm olurilor de Ia staţiile de epurare ale unor oraşe din Anglia.

Compostarea după procedeul Indore se face clă­dind gunoiul de grajd sau orice alt deşeu organic animal şi vegetal sub forma unei grămezi cu secţiu­nea triunghiulară, cu baza de 1,5 m etri şi înălţim ea iniţială de 1,5 metri, lungim ea grămezii fiind după voie. Conform procedeului Indore, una dintre con­diţiile de bază pe care m aterialele supuse com­postării trebuie să Ie îndeplinească este ca amestecul

55

do m ateriale să aibă un raport C : N în jur de 33 : 1. A doua condiţie este ca um iditatea amestecului de m ateriale să fie cuprinsă în tre 50 şi 65o/0. In caz că m aterialele sînt prea umede, se introduc deşeuri celulozice uscate care absorb excesul de um iditate, iar dacă m aterialele ce se compostează sînt prea uscate, se procedează Ia stropirea Ior cu urină sau ou apă. Compostarea trebuie să se desfăşoare în primele stadii în condiţii aerobe. De aceea, o a treia condiţie cere ca m aterialele care se compostează să formeze o grăm adă afînată care să perm ită accesul aerului. M aterialele vegetale trebuie să fie zdrobite pentru a fi mai uşor atacate de microorganisme. In caz că m aterialele de compostat nu au o stare fizică favorabilă pentru a se clădi o grăm adă înfoiată, este necesar să se amestece într-o proporţie cores­punzătoare deşeuri vegetale care să împiedice tasa- rea grămezii.

Procesele ferm entative sînt d irijate prin operaţii periodice de desfacere şi reclădire a grămezii de compostare, avînd grijă să se realizeze o amestecare mai bună a stra tu rilo r superioare cu cele inferioare şi a celor de Ia interior cu cele de Ia exterior.

Prim a rem aniere a grămezii se face după 2—3 săptăm îni de compostare, a doua rem aniere se face după alte 3 săptămîni. In toată perioada compostării, tem peratura în grăm adă se m enţine în ju r de 60°C. După 3 luni de compostare, um iditatea în grăm adă trebuie să scadă sub 40% pentru ca procesele fer­m entative să înceteze, tem peratura scăzînd şi ea Ia 30°C. In caz că nu este momentul potrivit pentru încorporarea compostului în sol ca îngrăşăm înt, se recomandă conservarea compostului prin clădirea Iui în grămezi mari şi acoperirea Ior pentru a evita spălarea substanţelor nutritive datorită ploii. Ra-

56

portul C : N Ia acest tip de compost este de 18 : 1—20 : 1.

In mod paralel şi în totală necunoaştere a meto­delor prezentate mai sus, în Germania şi apoi şi în alte ţări europene au fost experim entate alte două metode de compostare a gunoiului de grajd în pe­rioada dintre cele două războaie mondiale.

In 1926, Sagawe readuce problema gunoiului de grajd în centrul preocupărilor oamenilor de ştiinţă şi agricultorilor din Germania. Ancheta în treprinsă de acesta în Germ ania stabileşte că prin in trodu­cerea tehnologiilor intensive în agricultură, cu folo­sirea pe scară largă a îngrăşăm intelor minerale, sporurile de recoltă au descrescut sim ţitor şi că în numeroase cazuri recoltele obţinute cu îngrăşăm inte m inerale erau mai mici decît cele obţinute pe parce­lele de teren neîngrăşate.

Sesizată de această stare de lucruri. Societatea Germ ană de Agricultură a consultat numeroşi spe­cialişti din ţară şi din străinătate şi a ajuns Ia con­cluzia că trebuie să se folosească cît mai larg şi cît mai economic gunoiul de grajd ca îngrăşăm înt.

Prin date comparative s-a a ră ta t că ferm entarea bălegarului aşezat neregulat în curte era însoţită de pierderi foarte mari. Pen tru în lăturarea acestei prac­tici de ferm entare a gunoiului de grajd au fost re ­comandate două m etode : metoda căpitanului ba­varez K rantz (metoda de ferm entare Ia cald) şi me­toda W urttenberg (metoda de ferm entare Ia rece) aplicată Ia Şcoala Superioară de A gricultură din Hohenheim (citat după Hulpoi, 1945).

Metoda Krantz, susţinută de Lohnis de Ia Insti­tu tu l de Microbiologie din Leipzig s-a extins a tît in Germania, c ît şi în ţările din centrul şi nordul Eu­ropei.

57

Gunoiul rezultat intr-o zi este scos din grajd şi dus pe o platform ă betonată prevăzută cu rigole de colectare a m ustului de gunoi în fosa de Ia capătul platformei. Aici se aşează în tr-un s tra t gros de cca 50 cm şi se lasă aşa pînă cînd gunoiul atinge prin autoîncingere tem peratura de 55°C. Apoi se îndeasă prin călcare şi se aşează un nou stra t de gunoi proaspăt, afînat, ca şi în prim a zi, care după ce se va încinge va fi şi el îndesat. Urmează aşezarea unui alt stra t de gunoi, se execută aceleaşi operaţii, pînă ce se realizează un pachet înalt de 3 metri. In acelaşi fel se va continua construirea unui alt pachet ală­tu ra t de prim ul şi tot aşa mai departe pînă se aco­peră întreaga platform ă betonată. Se recomandă ca fiecare pachet să fie acoperit cu scînduri sau alte m ateriale pentru a fi protejat contra uscării. La scurt tim p după indesarea straturilor, aerul conţinut în masa grămezii de gunoi va fi consumat în pro­cesele microbiene aerobe. Ferm entaţia va decurge în continuare în condiţii de anaerobioză. După 3—5 luni se consideră compostarea term inată. Dacă se constată că um iditatea în grăm adă scade sub 50o/0 se va proceda Ia stropirea ei cu urină strînsă în fosa de Ia capătul platformei.

Metoda Wiirttenberg de fermentare a gunoiului de grajd

Această metodă a fost studiată am ănunţit Ia Şcoala Superioară de A gricultură din Hohenheim (Germania) în deceniul al doilea al secolului nostru. Gunoiul de grajd este stivuit pe platform ă betonată Ia suprafaţa solului sau în groapă betonată, sub

Metoda Krantz de fermentare a gunoiului de grajd

58

forma unor pachete cubice cu laturile de 2—3 m etri. Aşezarea gunoiului se face pe straturi de 50 cm grosime şi se tasează prin călcare, fiecare în parte, pentru a se elimina aerul. După clădirea unui pa­chet se trece Ia al doilea şi aşa mai departe pînă Ia acoperirea întregii platforme. Se are grijă ca între pachete să nu se lase spaţii libere. După cum se constată, acest tip de ferm entare este anaerobă. Fer­m entarea decurge tim p de 3— 5 luni. Autorii m eto­dei susţin că prin tr-o astfel de ferm entare tem pe­ra tu ra nu depăşeşte 40°C, că se păstrează mai bine azotul şi că se produc mai puţine pierderi de m a­terie organică.

Metoda de bioconversiune Italcampo a gunoaielor menajere

Cercetările efectuate de Cavazza Ia Centrul de Studii de Biologia Solului din Bologna (Italia) au condus Ia brevetarea unui procedeu de compostare pe care l-au denum it ,,bioconversiunea m ateriei or­ganice" şi care stă Ia baza producerii industriale a compostului din gunoaie m enajere de către firma Italcampo din Italia.

Procedeul Italcampo se caracterizează prin teh ­nicizarea înaltă a conducerii procesului de com­postare şi prin calitatea superioară a compostului.

In principiu, se prepară o grăm adă-m am ă din deşeuri organice uşor fermentescibile, vegetale şi animale, în care se înglobează biopreparate obţinute din culturi microbiene selecţionate în laborator. După ce ferm entarea se declanşează şi cuprinde întreaga grăm adă-m am ă, m aterialul în care s-au înm ulţit culturile de microorganisme este am estecat în pro­porţie de lOo/0 în grăm ada de compostare industrială

59

care se clădeştc sub formă de prizmă cu secţiune triunghiulară, avind Ia bază 6 metri, înălţim ea de 3 m elri şi lungimea după locul destinat.. Compostarea în astfel de grămezi se desfăşoară predom inant aerob, tem peratura medie fiind în grăm adă de 55°—65°C. Um iditatea optimă în grăm adă este de 45—60o/0, valorile mai ridicate fiind Ia începutul compostării, iar cele mai scăzute Ia term inarea pro­cesului, după 3 luni. Pentru a se asigura condiţiile de aerobioză, precum şi de amestecare a m ateria­lelor de Ia suprafaţă cu cele din interior şi a celor de Ia bază cu cele din partea superioară a grămezii, se procedează Ia rem anieri periodice (la 20 de zile, apoi Ia o lună) care se fac, Ia fel ca şi construirea iniţială a grămezii, în mod mecanizat, folosindu-se un tractor autoîncărcător cu cupă (tipul pe roţi), care perm ite o deplasare uşoară de Ia o grăm adă Ia alta, cu cupa plină, ceea ce facilitează eventual ope­raţiile de amestecare a m aterialelor ce se compos­tează. La aceste operaţii de clădire-rem aniere a gră­mezilor se consumă num ai forţa mecanizată a trac­torului şi forţa de muncă a tractoristului. Forma pe care o ia grăm ada este cea naturală ce se obţine cînd se descarcă m ateriale fragm entate, eliberate de Ia înălţim ea de 4 metri. Deplasînd descărcarea pe un ax longitudinal, se formează de Ia sine gră­mada cu caracteristicile unei şire de paie. Com­postul rezultat după 3 luni de ferm entare este apoi cernut prin site mecanice cu ochiurile de 10 cm pen­tru separarea foliilor de m aterial plastic şi a corpu­rilor dure şi mari, apoi compostul trece prin faţa unui electrom agnet care separă m etalele feroase. Mai departe compostul este m ăcinat şi din nou cer­nut şi în cele din urm ă este însăcuit în saci din m a­terial plastic sudat ermetic. Aceste ultim e prelucrări au darul să uniformizeze compostul şi să-i scadă şi

GO

mai m ult um iditatea, ceea ce-1 face apt pentru răspîndirea mecanizată pe terenul agricol. Păstrarea compostului in saci de m aterial plastic îi conferă o conservare de cca 1 an în orice condiţii de depo­zitare.

Compostarea industrială rapidă a deşeurilor organice

In ultim ii 30 de ani au fost propuse şi alte pro­cedee de compostare, toate de tip aerob, care se dis­ting prin intensificarea procesului de compostare. In general astfel de procedee se aplică dejecţiilor şi năm olurilor provenite de Ia crescătoriile m ari de animale sau de Ia staţiile de epurare a localităţilor. Aceste procedee au drept scop să asigure în prim ul rînd descompunerea m ateriilor organice u rît m irosi­toare şi să asigure sterilizarea Ior de agenţi pato­geni şi mai puţin realizează scopul a se obţine ma­teriale humice.

Există procedee care în 1—2 zile de compostare (prin insuflare de oxigen) realizează descompunerea avansată a substanţelor mirositoare. După cum ob­servă Pfeiffer, astfel de procedee, foarte costisitoare, nu dau răgazul necesar proceselor biochimice şi chi­mice de sinteză, a substanţelor humice, aceste sar­cini urm înd să Ie realizeze solul însuşi.

Există alte procedee care realizează compostarea în curs de 3 săptăm îni, cu o prelucrare zilnică a m aterialelor ce se compostează. Compostul care re­zultă conţine cantităţi apreciabile de substanţe hu ­mice. Unele în treprinderi de compostare comercia­lizează acest tip de compost după ce în prealabil îl brichetează în formă cilindrică de cca 1,5 cm şi cu diam etrul de 7— 8 mm. Datorită prelucrării şi ae-

61

risirii prea intense a m aterialelor în tim pul com­postării se pierde o parte im portantă din azotul ini­ţial, ceea ce face ca acest tip de compost să fie in­ferior compostului obţinut în tim p de 3 luni de fer­m entare.

3.4. Cercetări româneşti în domeniul compostării

Prim ele cercetări ştiijiţifice întreprinse în ţara noastră cu privire Ia metodele de compostare a gu­noiului de grajd s-au desfăşurat în Institu tu l de Cercetări Agronomice al României şi în Staţiunile experim entale agricole Moara Domnească, Cîmpia Turzii şi Valu Iui Traian sub conducerea Iui Hulpoi între anii 1939 şi 1944.

Un prim scop al cercetărilor a fost de a compara calitatea composturilor obţinute prin metoda K rantz şi prin metoda W urttenberg. Mersul ferm entării şi dinamica tem peraturii în grămezile ferm entate prin cele două metode nu arată deosebiri im portante. Aspectul pe stra tu ri în grăm adă este asem ănător. In cazul ambelor metode se constată o ferm entare bună a gunoiului după 150 de zile numai în stra tu l de 70—90 cm de Ia suprafaţa grămezilor. Către in te­riorul grăm ezilor gunoiul de grajd practic nu a ajuns să sufere degradarea paielor, culoarea m aterialului fiind galben deschis, iar reacţia era acidă.

Analizele chimice efectuate Ia d iferite stadii de compostare nu diferenţiază composturile în funcţie de metoda de ferm entare aplicată.

Experienţele de îngrăşare a solului cu compost în diferite stadii de ferm entare, a tît în vase de ve­getaţie cît şi în cîmpul experim ental, nu au de-

62

m onstrat valoarea superioară a compostului prin comparaţie cu gunoiul de grajd proaspăt folosit di­rect ca îngrăşăm int.

Rezultatele acestor experienţe au condus Ia con­cluziile urm ătoare :

— între metoda de ferm entare K rantz şi metoda W urttenberg nu există diferenţe nici în dinamica proceselor de compostare şi nici de calitate a com­posturilor obţinute după diferite stadii de ferm en­tare pînă Ia 150 de zile ;

— metoda W urttenberg este mai uşor de aplicat ;— deoarece în tre producţiile realizate prin îngră-

şare cu compost şi prin gunoi de grajd neferm entat nu se obţin diferenţe semnificative, este de preferat să se folosească pe cît mai m ult posibil îngrăşarea cu gunoi de grajd neferm entat, deoarece în acest fel se pot îngrăşa suprafeţe mari de teren (se ştie că prin compostare se produc pierderi de m aterie or­ganică).

Rezultatele de mai sus au fost adoptate în pro­ducţie, compostarea fiind considerată num ai ca un mijloc de conservare a gunoiului de grajd în perioa­dele cînd nu poate fi folosit direct ca îngrăşămînt.

Acum ularea de cantităţi uriaşe de dejecţii ani­m aliere în ju ru l crescătoriilor industriale de animale, mai ales de porci, a impus cercetării ştiinţifice sar­cina valorificării acestora ca îngrăşăm inte organice.

Prim ele cercetări şi experim entări au început în 1971 şi au debutat în ideea folosirii directe în sol în cantităţi care au variat în tre 20 şi 100 tone/ha an u a t sau Ia alte intervale mai lungi de timp. Deşi rezultatele de producţie au fost satisfăcătoare, to­tuşi, persistenţa agenţilor patogeni pentru om şi animale în solul îngrăşat cu dejecţii şi pe plantele cultivate, precum şi unele dereglări în m etabolis­mul anim alelor de experienţă şi aspectul anatomo-

63

histologic şi fiziologia acestora care au fost hrănite cu produse agricole de pe terenurile unde au fost aplicate dejecţiile, au reorientat cercetările din Ro­m ânia spre transform area prin compostare a dejec­ţiilor anim aliere în îngrăşăm inte organice concen­trate în elem ente fertilizante şi asanate de agenţi patogeni pentru om şi animale.

Program ul complex de cercetări pentru valori­ficarea dejecţiilor de Ia crescătoriile industriale de animale este abordat m ultidisciplinar, Ia acesta co- laborînd specialişti din Invăţăm 'întul agronomic su­perior, din Institu te de cercetări şi S taţiuni de cer­cetări ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, specialişti în domeniul epizooto- şi epidemiologie, specialişti în fauna de nevertebrate a solului.

începînd din anul 1976, în staţiunile de cercetări agricole Oradea, Caracal şi cîmpul experim ental de Ia Periş—Ilfov al Facultăţii de A gricultură—Bucu­reşti se executa cercetări cu privire Ia metoda de compostare, Ia tipurile de amestec în tre nămolul re ­zultat de Ia staţiile de epurare de Ia crescătoriile de porci şi deşeurile vegetale inutilizabile sau de care agricultura se poate dispensa, precum şi deşeu­rile industriei prelucrătoare a lemnului.

Tehnica compostării folosită în cercetările noas­tre se bazează în m are parte pe principiul elaborat de Howard, de rem aniere repetată a grămezii de compostare pentru aerisire şi am estecare a m ate­rialelor aflate în stadii diferite de descompunere şi sinteză. De Ia Centrul de Cercetări pentru Biologia Solului din Bologna, cu care avem un contract de cooperare ştiinţifică, am preluat ideea preparării grăm ezii-m amă în care înm ulţim biopreparate mi- crobiene şi în care încorporăm deşeuri de abator, precum şi mărimea grămezilor de compostare. Bio-

64

preparatele microbiene, ca şi un activator enzimatic (AEC) sînt rezultatul cercetărilor originale din ţara noastră.

Procedeul românesc de compostare a dejecţiilor solide (nămolurilor) rezultate de Ia staţiile de epurare

Nămolurile organice aduse în staţiile de epurare Ia um iditatea de 70—80o/0, sînt amestecate cu resturi vegetale (paie, coceni tocaţi, beţe de floarea-soarelui tocate, tulpini de soia ete.) astfel îneît să se obţină un raport C :N in tre 20 şi 25 şi o um iditate medie de 55—65o/0. In variantele de compostare dirijată prin biopreparate se adaugă grăm ada-m am ă în pro­porţie de 10%- Grămezile de compostare industrială se clădesc m ecanizat cu încărcătorul TIH, cu încăr­cătorul pivotant sau cu autoîncărcătorul pe roţi cu cupa de 1—2 m etri cubi. Grămezile au secţiune tr i­unghiulară cu baza de 6 m etri şi înălţim ea de 3 m etri, lungim ea fiind determ inată de dim ensiunile locului destinat ca platform ă de compostare. In con­diţiile noastre experim entale, grămezile sînt clădite direct pe păm înt şi apreciem că dacă se evită zilele cu precipitaţii, cînd terenul este moale, întreaga su­prafaţă destinată staţiei de compostare poate fi am­plasată direct pe păm înt, singurele am enajări spe­ciale fiind instalarea unei surse de apă curentă şi de energie electrică, necesare operaţiilor de stropire în caz de uscare prea avansată a m aterialelor şi pentru operaţiiLe de tocare a unor deşeuri vegetale, precum şi de condiţionarea finală a compostului.

In cazul unei staţii m ari de compostare, care să lucreze în tot tim pul anului este necesar să se ame­najeze prin betonare alei în ju ru l platform elor de compostare, precum şi o platform ă betonată şi aco-

65

perită pentru depozitarea şi condiţionarea com­postului înainte de expediere Ia beneficiari, even­tual şi pen tru adăpostirea utilajelor cu care s ^ r produce ghivece nutritive, p rin care compostul şi-ar găsi o folosire şi mai rentabilă decît cea de îngrăşă- mînt.

îndată după clădirea grămezii de compostare, începe procesul de ferm entare, mai repede în cazul adăugării de biopreparate. Tem peratura se ridică în cîteva zile Ia peste 60°C şi se m enţine astfel pînă Ia prim a rem aniere a grămezii. După rem aniere, tem ­peratura, Ia început mai scăzută din cauza aerisirii, se ridică din nou şi se m enţine astfel pînă Ia urm ă­toarea rem aniere. In cazul cînd după a doua rem a­niere tem peratura nu se mai ridi'că peste 50°C, dacă toate condiţiile de um iditate şi aeraţie au fost res­pectate, înseam nă că procesul de compostare se apro­pie de sfîrşit (fig. 3.1.). Este necesar ca reglarea um idităţii să fie astfel făcută încît Ia sfîrşitul com-

66

postării ea să nu depăşească 45o/0. Este deosebit de im portant ca procesele microbiene să fie reduse Ia minimum (cel mai uşor se realizează aceasta prin scăderea um idităţii) pentru ca în tim pul conservării să nu se producă nitrificări şi nici consumarea ni- traţilor în procesele microbiene anaerobe.

3.5. Metode de apreciere a calităţii composturilor

Dacă se urm ăreşte starea fizică şi chimică a m a­terialelor organice şi m inerale supuse procesului de compostare, ca şi nivelul unor procese biologice in diferite etape ale compostării se constată existenţa a 3 faze principale :

a. Faza descompunerii m aterialelor, în care se observă mai ales m odificarea aspectului fizic al res­turilor vegetale. Acestea îşi pierd elasticitatea, se rup uşor, se fragm entează pînă nu Ii se mai poate cunoaşte originea. Analizele chimice pun în evidenţă apariţia substanţelor organice şi m inerale cu mole­cule mici ; din polizaharide (celuloză, amidon ete.) se ajunge Ia monozaharide, din proteine rezultă peptide şi aminoacizi etc. Analizele microbiologice şi biochimice dovedesc existenţa unor activităţi bio­logice intense.

b. Faza de sinteză a unor noi substanţe caracte­rizate prin molecule complexe, substanţe care dau culoarea neagră caracteristică composturilor şi care sînt num ite substanţe humice.

c. Faza în care încep alte procese microbiologice care descompun substanţele humice sintetizate, dînd naştere din nou unor compuşi m inerali simpli.

07

Aceste trei faze, deşi au caracteristici care Ie in­dividualizează clar, nu trebuie înţelese ca etape net distincte şi în perfectă succesiune. Aesie trei faze se întrepătnund în tim p şi spaţiu, fiecare din ele ocupînd un Ioc dom inant într-o anum ită perioadă a compostării.

Corespunzător fazei dominante, compostul poa­te fi :

— bru t sau parţial ferm entat. în tr-o astfel de fază, m aterialele din compost încă mai pot fi recu­noscute ca origine. Raportul C:N este în ju r de 20—25, m irosul fecaloid încă nu a dispărut, tem pe­ratu ra este peste 55°C, microflora şi fauna de ne­vertebrate sînt în plină dezvoltare.

— semijermentat . In această fază încă se mai re ­cunosc m aterialele originale, mirosul feoaloid a dis­părut, tem peratura se m enţine peste 55°C. Raportul C:N este de 18-20.

— f init sau bine fermentat. Acesta se caracteri­zează prin descompunerea avansată a m ateriei or­ganice iniţiale şi sinteza substanţelor humice care dau compostului culoarea neagră caracteristică şi m irosul de păm înt reavăn. Raportul C:N este de 11— 12, iar conţinutul în substanţă organică este în ju r de 55— 60% din to talul substanţei uscate.

— suprafermentat sau mraniţă. Acest tip de com­post a depăşit faza de sinteză a substanţelor humice. In acest stadiu, procesele microbiologice au declan­şat m ineralizarea substanţelor humice, conţinutul în substanţă organică Ia acest tip de compost ajunge Ia 20—30%-

După cum s-a putu t vedea din cele expuse mai sus, calitatea compostului poate fi apreciată organo­leptic, apreciind gradul de descompunere a m ate­rialelor organice iniţiale, m irosul trebuie să fie de păm înt reavăn, şi culoarea caracteristică, brună-ne-

68

gricioasă, caro trădează dom inanţa acizilor humici. Prin analize se poate constata evoluţia raportului C:N în tim pul compostării, pH-ul care trebuie să fie între 7—8 şi componenţa microflorei, micro şi mezo- faunei.

Calitatea compostului, gradul lui de m aturare sînt im portante şi pentru a stabili calitatea şi teh ­nologia de adm inistrare pe teren în funcţie de tipul de sol şi de felul culturii agricole, precum şi nivelul suplim entării cu îngrăşăm inte chimice.

Prin arderea în cuptor la 640°C a unei cantităţi precis cântărite de compost uscat şi scăderea canti­tăţii de cenuşă ce rezultă după ardere, se obţine can­titatea de m aterie organică conţinută de com post; cu cît conţinutul de m aterie organică este mai m are cu a tît compostul este mai bun.

Capacitatea compostului de a furniza elem ente nutritive pen tru plante se determ ină prin analize chimice. Se stabileşte astfel ce cantităţi de : azot, fosfor, potasiu, sulf şi m ulte alte elem ente nece­sare vieţii, se găsesc la tona de compost.

La aprecierea calităţii compostului, specialiştii iau în consideraţie raportu l C:N.

Cercetările noastre recente ne arată că raportu l acesta nu este un indicator p rea sigur pentru că uneori, în tr-un amestec cu m ateriale mai greu bio- degradabile se m enţine m ult tim p un raport C:N ridicat, deşi azotul se află de m ultă vrem e cuprins în combinaţii de tip humic.

Criteriul care perm ite o justă apreciere a stadiu­lui de compostare este dat de analiza fracţionării hum usului care arată concentraţia şi raportu l aci­zilor hum inici şi fulvici.

Reacţia pH a compostului trebuie să fie în tre pH 7 şi pH 8. Reacţia acidă indică procese anaerobe de humificare, din care rezultă un hum us de slabă

69

calitate, iar un pH mai mare de 8 arată că procesul de compostare se află în faza de început a amonifi- cării proteinelor.

3.6. De Ia ştiinţă, inapoi Ia practică

Cercetările agrobiologice din ultim ii 30 de ani au elucidat practic problemele ridicate de nevoia de a d irija procesul compostării pentru a obţine un în- grăşăm înt organic de înaltă valoare nu tritivă şi a- m eliorativă pentru starea fizică şi chimică a so­lurilor.

In acelaşi tim p, cercetările de biologia solului şi agrochimie au adus rezultate convingătoare despre efectul negativ pe care m ateriile organice necom­postate îl provoacă asupra conţinutului în hum us al solului.

Astfel, cercetătorii Broadbent şi Norman (1947), Hallam şi Bartholomew (1953), Bingeman (1953), Domsch (1963) şi alţii, experim entînd cu îngrăşă­m inte verzi şi cu m ateriale vegetale m arcate cu izo­topi au arătat, unii, că descom punerea hum usului din sol se intensifică datorită compuşilor organici uşor asimilabili din m aterialele introduse în sol, alţii, că descom punerea mai intensivă a hum usului din sol se datoreşte mai puţin compuşilor asim i­labili cit mai ales celor greu de descompus, care stim ulează creşterea proporţiei de microorganisme hum ivore în cadrul populaţiei solului (Muller, 1964).

Introducerea directă în sol a gunoiului proaspăt, a resturilor vegetale sau a ingrăşăm întului verde trebuie făcută cu m ultă grijă astfel încfît acestea să beneficieze de aer suficient în sol pentru ca transfor-

70

m ările să decurgă aerob. Descompunerea anaerobă dă naştere unor produşi toxici pentru plante, inhi- bînd germ inaţia sem inţelor şi producînd in final o dim inuare a recoltelor cu lOo/0 (Mc Calla şi colab., 1964).

Astăzi cercetătorii sînt unanim i în constatarea că composturile bine făcute conţin hum us nu tritiv 2/3 din substanţa uscată şi 1/3 hum us stabil, foarte necesare pentru m enţinerea însuşirilor fizice şi chi­mice care conferă solului fertilita te ridicată.

La alegerea tipului de compost este necesar să se ţină seama de caracteristicile fizico-chimice ale solului, de cu ltura care se aplică şi m omentul în­corporării Iui în sol.

!n ultim ul timp, efectele negative secundare provocate de ingrăşarea chimică, precum şi grija din ce în ce mai m are pen tru a în lă tu ra poluarea mediului am biant, a determ inat o orientare m ultila­terală pentru valorificarea deşeurilor, fie ca m ate­riale combustibile, fie sub form a composturilor. Can­tităţile mari de deşeuri organice care apar de cele mai m ulte ori pe teritorii restrînse au pus problema industrializării compostării şi scurtarea tim pului de preparare. Necesitatea producerii de compost tre ­buie înţeleasă în aceeaşi m ăsură în agricultură, cu precădere în agricultura irigată, unde intensitatea proceselor de m ineralizare a hum usului este deose­bit de ridicată şi unde procesele de sinteză a hu ­m usului stabil practic nu au Ioc din cauza um idi­tăţii ridicate în sol aproape to t anul.

Cercetătoarea sovietică Kononova (1968) bazîn- du-se pe cercetările care au stabilit că din resturile vegetale răm ase sau adăugate în sol num ai 30o/0 se humifică, a calculat că pentru constituirea hum usu­lui total pe adîncimea de 1 m a solului cernoziomic este nevoie de 100 pînă Ia 200 de ani cu condiţia

71

ca procesele de m ineralizare să fie stopate. Cum însă în agricultură hum usul nou format este des­compus în proporţie de 80%, această perioadă ar creşte de aproape 4-5 ori.

Pen tru aceste consideren,te trebuie să se treacă Ia practica producerii industriale a hum usului, în afara solului, în adevărate uzine, aşa cum s-a pro­cedat cu îngrăşăm intele chimice, cu m enţiunea că industrializarea compostării se poate face cu in­vestiţii minore.

O astfel de acţiune se înscrie pe linia sarcinilor ce revin cercetării ştiinţifice, conform Program ului P.C.R. de făurire a societăţii socialiste m ultilateral dezvoltate şi înain tarea României spre comunism, de a folosi rezultatele cunoaşterii în vederea trans­form ării naturii în folosul omului.

4. FOLOSIREA COM POSTURILORIn a g r ic u l t u r ă

4.1. Cauzele crizei actuale de îngrăşăminte convenţionale chimice şi organice

Producţia de îngrăşăminte chimice este suscepti­bilă să sufere un oarecare regres atît pe plan mon­dial, cît şi în România, ca urmare a crizei de energie.

Producţia de îngrăşăminte organice sub formă de gunoi de grajd a suferit de asemenea o reducere importantă, deşi, paradoxal, efectivele de animale au sporit foarte m ult în România în ultimii ani. A - ceasta se datoreşte concentrării creşterii animalelor în complexe mari de tip industrial.

In complexele de creştere industrială a anima­lelor cu efective de ordinul miilor de capete de taurine sau a zecilor de mii şi chiar sutelor de mii de capete de porcine, dejecţiile solide şi lichide îm­preună cu apa de spălare din adăposturi sînt diri­jate spre staţiile de epurare unde are loc separarea parţială a fracţiei solide de fracţia lichidă. Fracţia solidă, nămolul, poate fi utilizată ca îngrăşămînt or­ganic* după o deshidratare parţială, aproape la fel ca gunoiul de grajd clasic.

73

Folosirea năm olurilor ca îngrăşăm înt organic prezintă însă unele inconveniente care în lătură ideea înlocuirii integrale a gunoiului de grajd cu aceste nămoluri.

In prim ul rînd, năm olurile sînt un îngrăşăm înt organic voluminos, rău mirositor, greu transporta­bil Ia distanţe mari. De aceea fertilizarea terenu­rilor cu nămol se face pe o rază relativ mică, numai de cîţiva kilom etri în ju ru l complexului de animale, ceea ce poate determ ina cu tim pul o supraîngrăşare cu consecinţe nefavorabile asupra capacităţii de producţie a solurilor, m ai ales în cazul celor cu în ­suşiri fizice nefavorabile, cu perm eabilitate redusă. Poate avea Ioc un proces de „îm bîcsire“ a solului cu m aterie organică în cantitate prea mare, peste capacitatea biotransform atoare a solului. In schimb, terenurile mai îndepărtate sînt lipsite de îngrăşă­minte organice.

Cu alte cuvinte, folosirea năm olurilor ca îngră­şăm înt determ ină o distribuire în spaţiu foarte neuniformă.*

In al doilea rind, năm olurile care conţin în mo­m entul separării o cantitate foarte m are de apă, peste 90o/0, pierd cu m ultă greutate um iditatea în m ajoritatea cazurilor, chiar dacă durata de depozi­tare în paturile de uscare se prelungeşte. In conse­cinţă, năm olurile sînt distribuite pe terenul agricol în condiţii extrem de dificile, ceea ce reduce m ult din interesul lucrătorilor în utilizarea lor, compa­rativ cu îngrăşăm intele chimice.

In al treilea rînd, introducerea în sol a năm olu­rilor neferm entate are ca urm are declanşarea în sol a proceselor ferm entative cu consecinţele cunos-

74

cute : imobilizarea tem porară a azotului m ineral în biomasa m icroorganismelor şi posibilitatea reducerii conţinutului în humus datorită proceselor excesiv de intense de m ineralizare.

Deci, practicarea incorporării în sol a năm olurilor neferm entate nu constituie, aşa cum se crede, o cale sigură şi eficace de sporire durabilă a fertilităţii so­lului.

In al patrulea rînd, năm olurile proaspete sau chiar cele mai vechi dar insuficient deshidratate (70—80% um iditate) pot să conţină diferiţi agenţi patogeni care sînt vehiculaţi pe terenul agricol, cre- îndu-se în felul acesta posibilitatea circuitării dife­ritelor epizootii şi epidemii.

Avind în vedere inconvenientele m enţionate în utilizarea năm olurilor provenite de Ia decantarea a- pelor uzate evacuate din complexele de creştere a anim alelor şi, în acelaşi timp, a unui oarecare defi­cit de m aterie organică a solurilor din România şi în special a solurilor irigate, unde bilanţul hum usu­lui este îndeobşte negativ, s-a conturat ideea com­postării acestor năm oluri prin adaos de substanţă energetică şi prin ferm entare dirijată cu ajutorul biopreparatelor, în vederea transform ării acestui pro­dus în tr-un îngrăşăm înt organic concentrat, cu ca­pacitate de fertilizare foarte ridicată.

Un rol deose>bit de im portant Ia promovarea în România a metodei compostării năm olurilor de Ia complexele de creştere industrială a porcilor l-a a- vut colaborarea ştiinţifică cu Centrul de Studii de Biologie a Solului din Bologna-Italia, în baza unui acord de cooperare ştiinţifică încheiat cu Institu tu l Agronomic „N. Bălcescu“.

75

4.2. Producţia şi calitatea sfeclei de zahăr sub influenţa fertilizării solului cu compostul italian Biocampo

în baza colaborării cu Centrul de Studii de Bio­logie a Solului din Bologna, s-au introdus în expe­rim entare în România două produse ale firmei Ital- cainpo şi anume : compostul Biocampo şi îngrăşă- m întul organo-m ineral EL-BA.

Compostul Biocampo, aşa cum s-a mai am intit, este un îngrăşăm înt organic obţinut prin ferm en­tare dirijată, cu ajutorul unor biopreparate specifice, a deşeurilor m enajere urbane amestecate cu diferite deşeuri industriale, în proporţii bine determ inate. Carlo Cavazza, preşedintele Centrului de Studii de Biologia Solului din Bologna, arată că acest compost conţine circa 2 m iliarde microorganisme Ia gram ul de substanţă uscată. Suportul acestei flore micro- biene este reprezentat de substanţe organice hum i- ficate şi substanţe m inerale care s-au form at în pro­cesul de transform are a m ateriilor organice de ple­care. La modul de utilizare a preparatului, autorul precizează că Biocampo se îm prăştie pe teren înainte de sem ănat sau Ia reluarea activă a vegetaţiei şi este îngropat im ediat prin tr-o grăpare ; este necesar să nu răm înă expus prea m ult tim p Ia razele soarelui şi să nu fie îngropat Ia mai m ult de 20 cm adîn- cime. Biocampo nu înlocuieşte folosirea îngrăşăm in­telor m inerale ci Ie sporeşte eficacitatea. Dacă te­renul este lipsit de resturi vegetale este necesar să se adauge Ia Biocampo reziduuri organice (paie, frunze etc.) în raport de 1 : 20. Ca doze se recomandă: 5-10 q ha pentru culturi de cîmp ; 10 q/ha pentru păşuni ; 15-20 q/ha pentru vii şi livezi ; 35-40 q/ha pentru culturi de flori ; 40-50 q/ha pentru culturi

76

intensive în sere ; 3-10 kg/pom ca îngrăşare locali­zată în livezi, după specie, vîrstă şi dezvoltare ve­getativă.

Ingrăşăm întul organo-m ineral EL-BA este un a- mestec de făină de alge m arine cu diferite reziduuri industriale. Caracteristic este conţinutul extrem de variat în macro şi m icroelemente. Ingrăşăm întul EL-BA se foloseşte îm preună cu îngrăşăm intele or­ganice ferm entate. Doza recom andată este de 2-4 q/ha.

Cercetările din România s-au executat în 1974, în cîmpurile experim entale ale catedrei de Fitoteh- nie de Ia Facultatea de Agronomie din Bucureşti, Ia Băneasa-Bucureşti, pe un sol brun-roşcat de pă­dure cu tex tură grea (humus 2-3o/0, slab aprovizio­nat cu azot şi fosfor şi bine aprovizionat în potasiu) şi Ia Căzăneşti-Ialom iţa, pe un sol aluvial cu tex tură uşoară (humus 1,7%, mediu aprovizionat cu azot şi fosfor, bine aprovizionat cu potasiu).

Testarea celor două îngrăşăm inte italiene s-a fă­cut comparativ ou îngrăşăm intele chimice NPK, pre­cum şi cu gunoi de grajd ferm entat şi cu nămol crud de porc (neferm entat) provenit de Ia decantarea a- pelor uzate din staţia de epurare a complexului de creştere industrială a porcilor Căzăneşti. Cultura ex­perim entată de Ionescu-Siseşti şi colab. (1975) a fost sfecla de zahăr, dozele de îngrăşăm inte italiene fiind cele indicate de firma Italcampo (1,5 t/ha Biocampo şi 200 kg/ha EL-BA), iar dozele de gunoi de grajd, nămol de porc şi îngrăşăm inte chimice, cele indi­cate ca optime pe baza experim entărilor anterioare. Tn fig. 4.1. se prezintă unele rezultate experim en­tale obţinute.

Datele de cercetare obţinute în 1974 Ia cele două cîmpuri experim entale situate în zono pedoclimatice diferite au dat posibilitatea să se formuleze mai multe

77

4.1. P roducţiile de sfeclă de zahăr obţinute prin îngrăşare

cu diferite îngrăşăm inte organice şi m inerale

concluzii cu privire Ia eficacitatea compostului Bio­campo asupra producţiei şi calităţii sfeclei de zahăr :

a. Compostul Biocampo în doză de 1,5 t/ha are un efect fertilizant aproxim ativ egal cu gunoiul de grajd ferm entat sau cu nămolul de porc neferm en­tat în doză de 30 t/ha.

b. Efectul compostului Biocampo este amplificat în prezenţa îngrăşăm intelor chimice.

c. Textura solului are o influenţă puternică a- supra efectului de fertilizare a compostului, reacţia fiind mai puternică pe solurile grele Ia care activita­tea microbiană este mai redusă.

d. Efectele favorabile ale adm inistrării compos­tului aplicat singur, dar mai ales îm preună cu în­grăşăm intele chimice, se resim t atît asupra produc­ţiei de rădăcini, cît şi asupra calităţii sfeclei de za-78

hăr, conţinutul de zahăr m ărindu-se în cazul cel mai favorabil cu 0,9 grade polarimetrice.

e. Reţeta de ingrâşarc Ia sfecla dc zahăr in ca­drul variantelor studiate şi pentru ambele tipuri de sol care a determ inat obţinerea producţiei de zahăr maxime Ia hectar a fost 1,5 t Biocampo + 200 kg EL-BA + 1/2 din doza norm ală de NPK Ia hectar.

Rezultatele obţinute în 1974 au pus în evidenţă pentru prim a dată în România şi cu toată certitudi­nea im portanţa utilizării composturilor ca îngrăşă­m înt organic concentrat cu capacitatea de fertilizare foarte ridicată.

Alte rezultate de producţie obţinute prin folosirea compostului Biocampo

Rezultate foarte bune au fost consemnate în tr-o p lantaţie de peri în localitatea Crevalcore din Italia, în apropierea oraşului Bologna, unde proprietarul foloseşte compostul Biocampo respectînd recom an­dările specialiştilor de Ia Centrul de Studii de Bio­logia Solului. Plantaţia, în vîrstă de 18 ani, înainte de intervenţie producea dezordonat, frunzele se clo- rozau şi era nevoie de un num ăr m are de tratam ente îm potriva bolilor şi dăunătorilor. Potriv it recom an­dărilor s-a lăsat să se înierbeze intervalele dintre rînduri, cosindu-se des şi m ărunt pentru a se rea­liza m ulcitul terenului. Toamna, în fiecare an, îna­inte de căderea frunzelor se adm inistrează 4-5 kg Biocampo Ia pom. D atorită compostului îngropat sub frunze şi a faptului că solul nu se lucrează, sub co­roana pomilor se obţine un stra t de litieră asem ănă­tor celui care se formează pe cale naturală într-o plantaţie silvică. In urm a tratam entului, producţia

79

medie a ajuns Ia 120 k g ’pom. fructele sînt distri­buite foarte uniform pe coroană, nu este nevoie sa se practice răritu], iar numărul de t ratamente îm­potriva bolilor şi dăunătorilor s-a redus simţitor, Ia cel mult 4 pe an.

4.3. Primele şarje de compost obţinute în ţară

In cursul anului 1976, mai m ulţi colaboratori ai unui program de cercetare al Aoademiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, de Ia Institu tu l de Cercetări pen­tru Pedologie şi Agrochimie, de Ia Institu tu l de Cer­cetări pentru Cereale şi P lante Tehnice Fundulea, de Ia S taţiunea de Cercetări Agricole-Caracal şi de Ia S taţiunea de Cercetări Agricole Oradea, pre­cum şi de Ia Facultatea de Agronomie din Bucureşti, au realizat prim ele şarje de compost din nămol de porc. (Ionescu-Siseşti şi colab., 1977.) Aceste şarje de compost considerate ca prem ieră naţională au fost obţinute în două variante de ferm entare : spontană şi dirijată. Ca biopreparate utilizate Ia ferm entarea dirijată s-a folosit o policultură m icrobiană alcă­tu ită din culturi de bacterii şi fungi. Înm ulţirea bio- preparatelor s-a realizat pe mai m ulte medii de cul­tură, rezultînd în final o maia cu care au- fost tra ­tate m aterialele care au constituit grăm ada-m am ă. Grămada finală de compostare, constituită din paie şi nămol de porc, a fost însăm înţată cu grăm ada- mamă in proporţie de lOo/0.

In tabelul 4.1 se prezintă rezultatele analizelor chimice efectuate Ia diferite composturi realizate în 1977.

80

4.4. Producţia unui sortiment de culturi de cîmp sub influenţa fertilizării solului cu compost

Cercetările au fost executate Ia Chnpul experi­mental Periş, judeţul Ilfov, al catedrei de Fitotehnie, pe un sol brun-roşcat de pădure in condiţiile unui an secetos — 1977 — . S-a urm ărit să se determ ine mărimea producţiei sub influenţa diferitelor agrofon- duri pentru a se evidenţia prin comparaţie efectul Ferlllizarii cu compost. S-a utilizat în experim entare com;:cst obţinut Ia Staţiunea de Cercetări Agricole- Carucal, din nămoi de porc şi paie, tra tate cu biopreparate. Doza de compost a fost de 10 t/ha, iar pentru celelalte agroFonduri s-au aplicat dozele pre­cizate mai sus.

81

In tabelul 4.2 se prezintă rezultatele obţinute, care dau posibilitatea să se formuleze mai m ulte concluzii :

a. Toate culturile de cîmp pentru producţie-m arfă şi fu rajeră reacţionează pozitiv Ia fertilizarea so­lului cu compost.

b. M ărimea reacţiei depinde de specia cultivată, pe prim ele locuri situîndu-se : sfecla furajeră, po­rum bul. sfecla de zahăr, floarea-soarelui, ovăzul.

c. Sporurile medii de p ro d u c ţie fa ţă de neîngră- şăm înt ale diferitelor agrofonduri au fost de 50,3o/0 Ia îngrăşarea chimică (N100P 70). 42,1% Ia Ingrăşa- rea organică cu nămol crud în doză de 30 t'ha , 66,1% Ia îngrăşarea organo-m inerală cu nămol (30 t + N70P30) şi 38,3% Ia îngrăşarea organică cu com­post în doză de 10 t/haj

d. Sporul mediu de 38,3% obţinut prin îngrăşarea cu compost, deşi mai redus ca în cazul celor­lalte agrofonduri, trebuie apreciat ca foarte bun, a- vînd în vedere m ărimea dozei (1/3 din doza de nă­mol), neasocierea de îngrăşăm inte chimice şi efec­tul de am endam ent asupra stării fizice şi chimice a solului, efect care se cumulează şi care va con­feri solului o fertilitate ameliorată în timp.

4.5. Producţia de porumb sub influenţa fertilizării solului cu diferite calităţi şi doze de compost

Cercetările executate Ia mai m ulte staţiuni de . cercetări agricole din ţară au urm ărit să stabilească influenţa asupra producţiei de porumb a diferitelor cantităţi de compost, obţinute prin ferm entare spon­tană şi prin ferm entare dirijată, comparativ cu gu-

83

noiul de grajd ferm entat şi cu nămolul brut din paturile de uscare. S-a urm ărit de asemenea să se sta­bilească doza optimă pentru fiecare îngrăşăm înt or­ganic experim entat, pornind de Ia doza minimă de 2,5 t/ha.

In fig. 4.2 se prezintă unele date obţinute în 1977 Ia cîmpul experim ental Periş, unde s-au studiat comparativ urm ătoarele calităţi de compost :

— compost obţinut prin ferm entare spontană în cursul lunilor de vară, avînd raportul nămol : paie de 2:1 ;

— compost obţinut prin ferm entare dirijată în cursul lunilor de vară, avînd raportul nămol : paie de 2:1 :

*>o

— compost obţinut prin fermentare dirijată în cursul lunilor de iarnă, avînd raportul nămol : paie de 4 : 1 ;

— compost Biocampo produs în Italia în anui 1973 şi păstrat închis erm etic în saci de plastic.

Din analizarea datelor experim entale obţinute re ­zultă urm ătoarele constatări mai im portante :

a. Cele mai mici producţii în urm a fertilizării so­lului s-au obţinut cu compostul Biocampo, cu dife­renţe foarte semnificative faţă de toate celelalte feluri de îngrăşăm inte organice ; explicaţia probabilă şi plauzibilă a rezultatelor slabe din 1977 -a aceluiaşi îngrăşăm înt care în 1974 a dat rezultate spectacu­loase este deprecierea calităţii prin păstrarea de eîţiva ani în saci de plastic.

b. Producţii mai m ari decît cele obţinute cu Bio­campo, dar inferioare producţiilor obţinute cu gunoi de grajd sau cu diferite composturi, s-au obţinut cu nămolul crud de porc. Diferenţele au fost sem nifi­cative faţă de gunoiul de grajd, distinct semnificative faţă de compostul obţinut prin ferm entare spontană si foarte semnificative faţă de composturile obţinute prin ferm entare dirijată. Explicaţia producţiilor mai reduse de Ia îngrăşarea cu nămol, în comparaţie cu îngrăşarea cu gunoi de grajd sau cu composturi, este starea de ferm entare : ferm entarea nămolului a avut Ioc în sol cu fixarea azotului m ineral în protoplasm a celulelor microbiene, fapt prea bine cunoscut.

c. Producţiile obţinute cu gunoi de grajd ferm en­tat şi cu compost ferm entat spontan sînt apropiate, ceva mai m ari în cazul compostului, punîndu-se în evidenţă un fapt im portant şi anume că efectul în ­grăşăm intelor organice depinde mai m ult de starea de ferm entare şi mai puţin de natura m aterialului organic încorporat în sol. Explicaţia este că prin fer -̂

85

m entare se descompun m aterialele de bază, rezultînd substante noi. asem ănătoare, de tipul acizilor humici.

d. Cele mai mari producţii s-au obţinut cu com­posturile ferm entate d irijat cu a ju torul biopreparate- Ior ; faţă de nămolul crud, diferenţele au fost foarte semnificative sau num ai semnificative ; faţă de com­postul ferm entat spontan, diferenţele au fost ceva mai mici şi nesemnificative. Se pune în evidenţă un alt fapt im portan t şi anume că efectul îngrăşăm in­telor organice nu depinde num ai de starea de fer­m entare, ci şi de modul de ferm entare, ferm entarea dirijată determ inînd obţinerea unui îngrăşăm înt or­ganic superior celui obţinut prin ferm entare spon­tană şi cu a tît mai m ult faţă de îngrăşăm întul orga­nic neferm entat.

e. In tre composturile obţinute vara şi iarna s-au obţinut diferenţe Ia lim ita semnificaţiei ; totuşi, se poate face afirm aţia după care, Ia obţinerea unui compost de calitate superioară au rol şi condiţiile sezoniere din perioada de ferm entare, în special tem ­peratura aerului ; este totuşi posibil ca şi ceilalţi factori meteorologici să joace un rol oarecare ca : precipitaţiile, insolaţia, v în tul etc.

f. Producţiile au crescut odată cu m ărirea dozelor de îngrăşăm inte organice, de Ia 2,5 t/ha Ia 15 t/ha. Cele mai m ari sporuri s-au obţinut faţă de „neîngră­şat", Ia doza de 2,5 t/ha (cca 45o/0), ceea ce pune în evidenţă efectul deosebit de mare al încorporării îngrăşăm intelor organice ch iar în doze foarte re­duse. D iferenţele de producţie de Ia dozele mai m ari au fost foarte semnificative, fapt care pledează pen­tru utilizarea unei doze sporite, care însă nu depă­şeşte doza m odestăde 15 t/ha^

g. Doza de 10 t/ha este m ult mai favorabilă în cazul composturilor decît în cazul gunoiului de grajd sau a nămolului, fapt care pune în evidenţă efica-

86

citatea mai m are a dozelor mici în cazul compostu­rilor, decît în cazul gunoiului de grajd şi a nămo­lului. Explicaţia constă în calitatea superioară a m a­terialului organic din compostul încorporat în sol, echivalent hum usului.

h. Se constată că în cazul composturilor se obţin diferenţe semnificative în tre dozele de 5 şi 10 t / h , în schimb diferenţe mai mici, Ia lim ita semnifica­ţiei, sau nesemnificative, între dozele de 10 şi 15 t / h . Faptul prezintă im portanţă în sensul că Ia fo­losirea composturilor ar putea fi mai favorabile do­zele mai reduse, în ju ru l a 10 t/ha.

Este necesar să menţionăm că producţiile de po­rumb. în genera], au fost mici datorită secetei din luna iulie 1977.

Constatările de mai sus, obţinute pe baza p ri­melor experim entări din ţară cu diferite calităţi de composturi, dau posibilitatea form ulării urm ătoare­lor concluzii :

1. îngrăşăm intele organice ferm entate reprezintă un m aterial biologic viu care păstrat in condiţii de­favorabile îşi reduce însuşirile de fertilizare pen­tru sol. Este recom andabil ca îngrăşăm intele orga­nice ferm entate, respectiv composturile, să fie fo­losite im ediat după preparare sau cel mai tîrziu peste un an, avînd grijă să se asigure îndesarea compostului prin clădirea Iui in grămezi înalte, cu um iditate sub 30%, astfel încît să nu se producă procese de nitrificare sau de redu-cere a nitraţilor.

2. îngrăşăm intele organice neferm entate, de tipul năm olului crud din paturile de uscare de Ia staţiile de epurare, dau sporuri de producţie inferioare în ­grăşăm intelor organice ferm entate, fapt confirmat şi de alte num eroase rezultate de cercetare, dato rită fixării în formă organică a azotului m ineral din sol.

87

3. Efectul de fertilizare al îngrăşăm intelor orga­nice depinde mai m ult de starea de ferm entare de­cît de natura materiei organice încorporate. îngrăşă­mintele organice ferm entate asigură, potrivit acestei concluzii, sporuri mai mari de producţie decît în ­grăşăm intele organice neferm entate.

4. Efectul de fertilizare a îngrăşăm intelor orga­nice mai depinde şi de modul de ferm entare. Com­posturile obţinute prin ferm entare dirijată cu ajutorul biopreparatelor asigură sporuri de producţie mai mari decît composturile cu aceeaşi compoziţie, dar obţinute prin ferm entare spontană.

5. La calitatea superioară a composturilor, con­cretizată în nivelul mai ridicat al producţiei, mai contribuie şi perioada calendaristică cînd are Ioc fer­m entarea. Din acest punct de vedere, compostarea de vară este superioară compostării de iarnă, Ia a- celeaşi condiţii de um iditate şi de durată a com­postării.

6. Producţia creşte odată cu sporirea dozelor de îngrăşăm inte organice, însă saltul cel mai mare de producţie se obţine între neîngrăşat şi doza minimă de îngrăşăm înt, adică în cazul de faţă 2,5 t/ha.

7. La composturi, doza optimă se consideră 10 t/ha.

4.6. Producţia în cadrul unui asolamentde culturi de cîmp sub influenţa fertilizării organo-minerale cu compost

Cercetările executate Ia mai m ulte staţiuni ex­perim entale din ţară au avut drept scop să stabi­lească m ărimea dozelor de compost cu şi fără îngră­şăminte chimice, Ia o succesiune de culturi în cadrul unui asolament pe diferite tipuri de sol.

88

Succesiunea de culturi a fost urm ătoarea : 1. soia ;2. griu de toam nă ; 3. sfecla de zahăr ; 4 şi 5. po­rumb.

In figura 4.3 se prezintă datele obţinute în 1977 Ia -timpul experim ental Periş.

4.3. Efectul îngrăşării cu compost, sim plu şi com binat cu în ­grăşăm inte chimice (NP) asupra producţiei de sfeclă de zahăr, grîu, porum b şi soia

Din analizarea datelor cuprinse în figura 4.3 se pot face urm ătoarele constatări :

a. Producţiile au fost mici Ia toate culturile da­torită condiţiilor climatice nefavorabile din anul 1977 ; cultura cea mai afectată a fost porumbul, care a suferit foarte m ult de secetă în cursul lunii iulie ;

89

seceta a surprins plantele într-o stare foarte bună de vegetaţie ca urm are a precipitaţiilor deosebit de abundente din luna iunie.

b. Ingrăşarea organică cu compost în doză de 5 şi 10 t /ha a determ inat sporuri apreciabile de re­coltă, în medie de 26% şi respectiv 40o/0, reacţia cea mai puternică înregistrîndu-se Ia porumb cu spo­rurile de 43o/0 şi 63%.

c. Fertilizarea cu compost Ia care s-au adăugat îngrăşăm inte chimice (N100P50) a dat sporuri foarte mari de recoltă, în me die de 68% Ia doza de 5 t/ha compost şi de 75% Ia doza de 10 t/ha. La porumb, prin fertilizarea organo-m inerală cu compost, spo­rurile faţă de neîngrăşat au fost de 90o/o şi 105%, a- dică practic s-a dublat producţia.

d. La grîu, sporurile obţinute prin îngrăşarea cu compost aplicat singur sau îm preună cu îngrăşă­mintele chimice au fost foarte m ari, deşi compostul s-a aplicat prim ăvara Ia pornirea în vegetaţie, ca în- grăşare de ,,cuvertură" .

e. Datele pun în evidenţă, ceea ce era de aştep­tat, reacţia mai slabă a soiei Ia îngrăşarea organică şi organo-m inerală, în com paraţie cu reacţia griului sau a porumbului.

f. Reacţia mai slabă a sfeclei de zahăr decît <a porum bului sau a grîului se explică prin condiţiile defavorabile de vegetaţie care au îm piedicat valo­rificarea integrală a îngrăşăm intelor.

Pe baza constatărilor m enţionate mai sus se pot form ula urm ătoarele concluzii :

1. Sporurile de producţie obţinute prin îngrăşa­rea cu compost sînt foarte mari, chiar Ia dozele de 5-10 t/ha, doze m ult mai reduse decît cele folosite în mod obişnuit Ia îngrăşarea cu gunoi de grajd sau cu nămol de porc.

90

2. Prin adaosul de îngrăşăm inte chimice, eficacita­tea compostului se amplifică foarte mult.

3. Cea mai mare producţie, pină Ia dublare, ca în cazul porum bului, s-a obţinut cu 10 t/ha com­post + N100P 50-

4. A dm inistrarea compostului se poate face a tît toamna sub arătu ră (nu prea adîncă), oît şi p rim ă­vara sub disc sau pe ,,,cuvertură44.

Rezultatele experim entale de Ia S taţiunea de Cercetări Agricole Caracal, obţinute de Popa (1977) în condiţii de irigare, au fost în ansam'blu asem ănă­toare cu cele de Ia Periş, dar cu sporuri mai reduse datorită nivelului ridicat al recoltei, irigaţia punînd în valoare potenţialul de fertilitate al solului cer­noziom levigat.

4.7. Calitatea producţiei sub influenţa fertilizării solului cu compost

Fertilizarea solului cu compost determ ină, nu numai sporirea producţiei, dar şi îm bunătăţirea ca­lităţii producţiei. Dovada o constituie rezultatele ob­ţinu te cu compostul Biocampo Ia sfecla de zahăr in 1974, cînd s ^ obţinut o creştere a conţinutului în zahăr al rădăcinilor, precum şi rezultatele obţinute de Oproiu şi M arinescu de Ia ICCPT-Fundulea Ia porum bul pentru siloz.

In tabelul 4.3 sînt prezentate aceste rezultate din care se constată că fertilizarea cu compost, dar mai ales fertilizarea cu compost + NP, a determ inat, faţă de neîngrăşat :

— sporirea semnificativă a conţinutului de zahăr în tulpină, frunze şi ştiuleţi ;

91

— creşteri nesemnificative ale conţinutului de substanţe proteice în tulpină ;

— creşteri semnificative ale conţinutului de azot amoniacal în tulpină şi frunze.

La porum bul pentru boabe, în cercetările de Ia Periş, conţinutul în proteină a crescut faţă de neîn­grăşat, de Ia 8,50% Ia 10,41% în cazul fertilizării organo-m inerale cu compost (10 t/ha compost + N100P50), iar Ia grîul de prim ăvară, în cercetările de Ia Caracal, Nedelciuc (1977) a găsit un conţinut în proteine care a crescut de Ia 12,73% (la neîngră­şat) Ia 13,81% în cazul fertilizării cu 10 t/ha com­post şi Ia 14,37o/0 în cazul fertilizării cu 10 t/ha compost + N100P 50-

Deşi datele de analiză cu privire Ia calitatea pro­ducţiei obţinute pe terenurile fertilizate cu compost sînt puţine Ia num ăr în ţară, se poate totuşi for­m ula afirm aţia confirm ată şi de unele date din alte ţări, că folosirea composturilor singure, dar mai ales asociate cu îngrăşăm inte chimice în doze echilibrate, contribuie Ia îm bunătăţirea calităţii producţiei ca urm are a îm bunătăţirii procesului de nutriţie a plantelor.

4.8. Potenţialul epizootologic şi epidemiologie al composturilor

Nămolurile proaspete obţinute de Ia decantarea apelor uzate evacuate din complexele de animale au de regulă un potenţial epizootologic şi epidemiolo­gie ridicat, putînd contribui Ia difuzarea agenţilor etiologici ai unor boli infecto-contagioase şi parazi-

93

tare din patologia anim ală ce pot fi transm ise şi Ia om.

Ca bacterii patogene frecvente în nămolul proas­păt de porc sînt sem nalate : Salmonella, Escherichia coli, Clostridium perfringens. Mai conţine : bacte­rii tifice, leptospire, enterovirusuri, ouă de helminţi. Contam inarea nămolului se m enţine aproape ne­schim bată în condiţiile depozitării fără deshidratare, în schimb, Ia nămolul deshidratat parţial pe paturile de uscare, după 3—6 luni de depozitare, scade foarte mult, fără însă să fie asigurată decontam inarea to­tală.

Aceste nămoluri, cu un grad mai rid icat sau mai puţin ridioat de contam inare cu agenţi patogeni, u- tilizate ca m aterie prim ă în producerea com postu­rilor, fiind supuse proceselor foarte active de fer­m entare, cu ridicări pronunţate de tem peratură Ia 70°C, se autosterilizează. Produsul devine practic indemn de germ enii periculoşi pentru sănătatea o- mului şi a animalelor.

Un colectiv de medici veterinari, profesori Ia fa­cultăţile de Medicină V eterinară din Bucureşti şi din Timişoara, îm preună cu cercetători de Ia Insti­tu tu l de Igienă şi Sănătate Publică de Ia Cluj-Na- poca şi din Bucureşti, au studiat în cadrul progra­mului de cercetare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, m enţionat Ia începutul capitolului, po­tenţialul epizootologic şi epidemiologie al compostu­rilor. In acest scop au inoculat experim ental in masa unor grămezi de m ateriale supuse compostării dife­rite elem ente parazitare (ouă de paraziţi şi bacterii). După cum s-a arătat Ia Simpozionul ,,Realizări şi o- rientări în tehnologiile de valorificare a năm olurilor şi de epurare a apelor provenite de Ia crescătoriile de animale, sectorul avicol şi industria cărnii44 din 1976 de Ia Bucureşti, s-a constatat persistenţa în

94

tim p a agenţilor patogeni şi a paraziţilor, nu numai în nămol, dar şi în solul fertilizat cu nămol şi pe m asa vegetală produsă pe aceste terenuri. P rin com­postare s-a constata, în cercetările din 1977, că, fără nici o excepţie, toţi germ enii patogeni au fost dis­truşi în perioada de 3 luni de ferm entare. Este do­vada cea mai sigură că în tr-adevăr composturile sînt produse indemne de agenţi patogeni, deşi provin din m ateriale de cele mai m ulte ori infectate cu di­feriţi germeni patogeni.

In sensul celor arătate mai sus se poate exem ­plifica cu felul în care se prezintă o staţie de com­postare a deşeurilor organice. La Centrul de biocon- versiune de Ia Santa Agata Bolognese, pendinte de C entrul de Biologie a Solului din Bologna-Italia, care ocupă o suprafaţă de cca 10 ha şi unde m ate­ria prim ă o formează mai ales deşeurile m enajere urbane, grămezile de ferm entare nu degajă m irosuri urîte, nu atrag m uşte şi nici şoareci sau şobolani, da­torită proceselor ferm entative foarte active.

4.9. Măsuri necesare pentru producerea composturilor Ia scară industrială

Compostarea sau „bioconversiunea“ este o me­todă de reciclaj biologic a tu tu ro r deşeurilor orga­nice ferm entescibile agricole şi industriale Ia care se adaugă deşeurile m enajere urbane, avînd ca pro­dus final composturile, îngrăşăm inte organice con­centrate destinate solurilor ;agricole.

Metoda prezintă urm ătoarele mari avantaje pen­tru economie :

95

— Se obţine un îngrăşămînt valoros pentru agri­cultură care poate substitui cantităţi mari dc îngră­şăminte chimice, degrevind industria.

— Se reduce foamea de m aterie organică în so­lurile agricole şi în special în cele irigate unde are Ioc o reducere trep tată a hum usului.

— Se lichidează poluarea produsă de depozitele de deşeuri.

— Se repun în circuitul productiv terenurile fo­losite pentru depozitarea deşeurilor.

— Se pun în valoare deşeurile, produse în gene­ral fără valoare.

— Composturile sînt produse ce se obţin cu con­sum minim de energie, energia necesară fiind rea­lizată prin procesele ferm entative.

In vederea promovării cît mai rapide a acţiunii de producere a composturilor Ia scară industrială in .,biofabrici“ situate în apropierea surselor de de­şeuri organice sînt necesare m ăsuri organizatorice şi cercetări ştiinţifice, avînd urm ătoarele obiective mai im portante :

1. Identificarea cantitativă şi calitativă a tu turor deşeurilor compostabile de pe întreg teritoriu l ţării.

2. Stabilirea proporţiei optime între diferitele de­şeuri în vederea standardizării procesului de com­postare şi a calităţii composturilor.

3. Identificarea şi producerea tulpinilor micro- biene şi a preparatelor enzimatice pentru ferm enta­rea d irijată a deşeurilor în vederea obţinerii unui compost cu calităţi superioare.

4. Optimizarea procesului tehnologic de compos­tare în condiţii de mecanizare totală.

5. Mecanizarea procesului de compostare cu u ti­laje româneşti.

96

6. Stabilirea reţetelor de utilizare a composturi­lor ca îngrăşăm inte organice concentrate pe diferite soluri şi Ia diferite culturi.

In conjunctura actuală, cînd stocurile de îngră­şăminte convenţionale chimice şi organice nu satis­fac n ecesarul, composturile trebuie să reprezinte una din principalele căi de soluţionare a crizei de în­grăşăm inte. Dacă se mai ia în considerare că m a­teria prim ă pentru obţinerea composturilor sînt deşeurile provenite din diferite ram uri ale econo­miei, produse fără valoare sau chiar surse de poluare ale m ediului, folosirea composturilor ca îngrăşă­m inte constituie, în etapa actuală, o acţiune social- economică de dimensiuni majore.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

BARZA H., MARTIN V., MACARIE I., MIHAI M. MA- RINESCU M., MIHAI D., CAPRARIN A., CURCA D. — Valoarea biologică a nutreţurilor provenite de pe terenuri irigate cu ape uzate sau fertilizate cu nămol de Ia crescătoriile de porci. Simpozionul „Realizări şi orientări în tehnologiile de valorificare a năm olurilor şi de epurare a apelor provenite de Ia crescătoriile de anim ale, sectorul avicol şi industria cărn iiu. Bucu­reşti, Ed. Centrul de M aterial Didactic si Propagandă, 1978, 55-62.

BERCEA I., CAROL-DUMITRIU E. — Implicaţii epizooto- logice consecutiv poluării cu leptospire a produselor reziduale din crescătoriile industriale de porci. Idem, 49-54.

RADUCANESCU H., BICA POPII V., TOGOE I. — Flora bacteriană a produselor reziduale din întreprinderile de creştere industrială a porcilor. Idem, 44-48.

CHIRIAC V., GHEDERIM V., IONESCU-SISEŞTI VL., NE- GULESCU C. A. L. — Epurarea apelor uzate şi valo­rificarea reziduurilor din industria alimentară şi zoo­tehnie. Ed. Ceres, Bucureşti, 1977.

CHIRIŢA C. — Ecopedologie. Ed. Ceres, Bucureşti, 1974.IONESCU-SISEŞTI G., STAICU I. — Agrotehnica. Ed. A-

gro-Silvică, Bucuresti, 1958.DAVIDESCU D., DAVIDESCU VELICICA — Agrochimia.

Ed. Ceres, Bucureşti, 1969.TONESCU-SISEŞTI VL., TEODORIU AL., JINGA I., NICA

O., OPREA M. — Producţia vegetală , cereale şi plante tehnice, 5, 1975.

99

McCALLA T. M., GUENZI W. D., NORSTADT F. A. — Trans. 8th Int. Congr. Soil Sci., Bucureşti, 1964.

PAPACOSTEA P. — Biologia solului. Ed. ştiinţifică şi cn- ciclopedică, Bucureşti, 1976.

STEFANIC GH., PAPACOSTEA P., PATRAŞCOIU C., NE- DELCIUC C. — Simpozionul al IV-Iea de Biologia solului, SNRSS, Cluj-Napoca, 1977 (sub tipar).

WAKSMANN S. — Principles of soil microbiology. Ed. Bail- liere, T indall and Cox, London, 1932.

CUPRINS

Cuvînt înainte . . ......................... 5

1. Solul agricol şi fertilitatea1.1. Solul ca form aţiune natu ra lă . . . . 91.2. N oţiunea de fertilitate. Aspecte teoretice

şi d e f i n i ţ i i ....................................................... 131.3. Fertilitatea, expresie a calităţii biologice

a solului ....................................................... 191.4. Agenţii promotori ai fertilităţii . 281.5. Com paraţie în tre procesele biologice

din sol şi c o m p o s t .............................. 301.6. Compostul şi fertilitatea solurilor 31

2 . Reciclarea în agricultură a deşeurilor organice2.1. A gricultura are nevoie de deşeurile organice

ca în g r ă ş ă m in te ....................................................... 342.2. Specializarea în treprinderilor agricole

şi problem a valorificării deşeurilor organice . 392.3. U rbanizarea şi poluarea cu deşeuri

a mediului înconjurător . . . . 42

3. Compostul, un fertilizant ideal3.1. De Ia practică Ia ştiinţă . . . . . . . . 463.2. Ce numim compostare şi compost ? . . . . » . 503.3. Metode de compostare şi tipuri de compost . 523.4. Cercetări rom âneşti în domeniul compostării 623.5. Metode de apreciere a calităţii com posturilor 67

101

3.6. De Ia ştiinţă, înapoi Ia practică 70

4. Folosirea composturilor în agricultură4.1. Cauzele crizei actuale de îngrăşăm inte

convenţionale chimice şi organice . . 734.2. P roducţia şi calitatea sfeclei de zahăr

sub influenţa fertilizării soluluicu compostul italian B io c a m p o .................... 73

4.3. P rim ele şarje de compost obţinute în ţa ră 804.4. P roducţia unui sortim ent de culturi

de cîmp sub influenţa fertilizăriisolului cu c o m p o s t ......................... 81

4.5. P roducţia de porum b sub influenţa fertilizării solului cu diferite calităţişi doze de c o m p o s t ............................... 83

4.6. P roducţia în cadrul unui asolam entde culturi de cîmp sub in fluenţa fertilizării organo-m inerale cu compost . . . 83

4.7. C alitatea producţiei sub influenţafertilizării solului cu compost . . . . 91

4.8. Potenţialul epizootologic şi epidemiologieal com posturilor .................................... 93

4.9. M ăsuri necesare pentru producereacom posturilor Ia scară industrială 95

Bibliografie . 99

102

Redactor : DOINA CIOACA Tehnoredactor : CONST. IORDACHE

Coli de tipar : 3,25 Bun de tipar : 4. IX. 1980

Tiparul executat sub comanda 5113/980 Ia întreprinderea Poligrafică Bacău . str. Eliberării nr. 63.Rpublica Socia^stă România

Lucrarea este tipărită pe hîrtie fabricată de I. H. BUSTENI

.In urma experienţei acumulate în decurs de două secole, omenirea a tras învăţămîntul preţios al obliga­ţiei de salvgardare a habitatului, în calitate de cola­borator al naturii. întrucît omul reprezintă nivelul de reflectare conştientă şi de planificare a biosferei, din care face parte şi de care nu se'poate rupe"

Editura ştiinţifică şi enciclopedică Lei 2,60