mihai l referat 1 cuprins

Lung Mihai - Cercetări privind conţinutul în substanţe cu efect antioxidant, la câteva soiuri de viţă de vie, din diferite areale de cultură din românia

CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................................................................3

Capitolul I......................................................................................................................................................5

SITUAŢIA ACTUALĂ A VITICULTURII.................................................................................................5

2.1. SITUAŢIA VITICULTURII PE GLOB...........................................................................................5

2.2. SITUAŢIA VITICULTURII ÎN ROMÂNIA.....................................................................................9

Capitotolul II................................................................................................................................................12

SUBSTANŢE CU EFECT ANTIOXIDANT..............................................................................................12

2.1 IMPORTANŢA SUBSTANŢELOR CU EFECT ANTIOXIDANT.................................................13

2.2. CLASIFICAREA POLIFENOLILOR..............................................................................................21

2.3. PROPRIETĂŢILE FIZICE ŞI CHIMICE ALE POLIFENOLILOR...............................................22

2.3.1. Polifenolii...................................................................................................................................22

2.3.2. Flavonele şi flavonolii...............................................................................................................22

2.3.3. Taninurile catechinice................................................................................................................23

2.3.4. Resveratrolul..............................................................................................................................24

2.3.5. Acidul shikimic..........................................................................................................................24

2.3.6. Cisteina......................................................................................................................................25

2.3.7. Tocotrienoli................................................................................................................................25

Capitolul III..................................................................................................................................................26

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND CONŢINUTUL STRUGURILOR ÎN SUBSTANŢE CU EFECT ANTIOXIDANT..............................................................................................26

3.1. STRUGURII CA SURSĂ DE SUBSTANŢE CU EFECT ANTIOXIDANT..................................26

3.1.1 Polifenolii....................................................................................................................................26

3.1.2. Flavonele şi flavonolii...............................................................................................................28

3.1.3 Taninurile catechinice................................................................................................................29

3.1.4 Resveratrolul...............................................................................................................................34

Capitolul IV.................................................................................................................................................36

1


MATERIAL ŞI METODĂ..........................................................................................................................36

4.1. MATERIAL BIOLOGIC................................................................................................................36

4.2. CADRUL NATURAL DE PROVENIENŢĂ A SOIURILOR.......................................................47

4.2.1. Cluj-Napoca..............................................................................................................................47

4.2.2. Iaşi.............................................................................................................................................51

4.2.3. Timişoara..................................................................................................................................52

4.3. ANALIZA MECANICĂ A STRUGURILOR...............................................................................55

4.4. METODE CROMATOGRAFICE DE DETERMINARE A ANTIOXIDANŢILOR....................55

4.5. METODA RES (SPECTROSCOPIA DE REZONANŢĂ ELECTRONICĂ DE SPIN) DE DETERMINARE A CARACTERULUI ANTIOXIDANT....................................................................56

Capitolul V...................................................................................................................................................57

PROIECT DE CERCETARE......................................................................................................................57

4.1. MOTIVAŢIA CERCETĂRII..........................................................................................................57

4.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII.......................................................................................................58

4.3. MATERIALUL BIOLOGIC...........................................................................................................58

4.4. ORGANIZAREA EXPERIENȚEI..................................................................................................59

4.4.1. Factorii experimentali............................................................................................................59

4.4.2. Observaţii şi determinări.......................................................................................................62

5.5. INTERPRETAREA STATISTICĂ A REZULTATELOR.............................................................63

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................................64

2


INTRODUCERE

Pe plan mondial se acordă o importanţă din ce în ce mai mare produşilor naturali

care au o biodisponibilitate crescută şi nu prezintă toxicitate. La ora actuală se fac studii

privitoare la efectul antioxidant şi antitumoral al unor noi compuşi naturali cum sunt

polifenolii şi stilbenele. Aceşti metaboliţi secundari ai plantelor, prezenţi în mod natural

în fructe şi legume, fac parte din dieta noastră de zi cu zi.

Strugurii au asupra organismului o acţiune de reconfortare (energetică), de

vitaminizare şi mineralizare. Acţiunea reconfortantă a strugurilor şi a mustului se

datorează conţinutului ridicat în zahăr (glucoză şi fructoză), cu mare valoare energetică,

precum şi în lecitină, substanţă cu conţinut ridicat în fosfor. Este interesant de cunoscut

faptul că zahărul din struguri se asimilează foarte uşor de către organism, trecând direct

în sânge la scurt timp după ingerare. Aşa se explică de ce un consum de struguri proaspeţi

sau de must are un efect reconfortant asupra organismelor obosite sau ale celor slăbite.

Există astfel, numeroase studii privind concentraţia în polifenoli totali, atât

flavonoide cât şi non-flavonoide, din pieile şi seminţele de struguri, (ARNOUS, 2008,

NEGRO, 2003, PINELO, 2006, POUDEL, 2008). Din păcate compararea lor este dificilă

datorită modului de prezentare a rezultatelor: per volum de extract, per masă strugure, sau

per masă substanţă uscată. Sunt însă, puţine studii privind conţinutul în polifenoli totali

din frunze, care în multe culturi sunt utilizate în medicina tradiţională şi alimentaţie

(DANI, 2010), coarde (MAKRIS, 2007, KARVELA, 2009) şi rahis (POP, 2007).

Pieliţa strugurilor este bogată în fitochimicale fenolice care influenţează

caracteristicile vinului, cum ar fi culoarea, aroma şi astringenţa. Proprietăţile biologice

ale acestor compuşi sunt numeroase: antifungice, antimicrobiene şi rezistenţă la boli.

Recent, s-a demonstrat că anumite fitochimicale fenolice din vinul roşu reduc

mortalitatea provocată de bolile cardio-vasculare, constatată la persoanele ce consumă

moderat vinul roşu (GOLDBERG şi colab., 1995; HOFFMAN şi GAREWAL, 1997).

Acest efect este consecinţa proprietăţilor antioxidante, constatându-se că aceşti compuşi

inhibă oxidarea lipoproteinelor cu densitate joasă la om (LDL), rezultate în urma

3


reducerii nivelului de LDL din sânge şi întârzierea aterogenezei (FRANKEL şi colab.,

1995).

Dintre diferiţii antioxidanţi prezenţi în vinul roşu amintim: (+)-catechine, (-)-

epicatechine, resveratrol, quercetina, şi glicozidul sau rutina sunt cei mai activi, de la

constatarea că aceştia protejează mai eficient împotriva oxidării decât alfa-tocoferolul

(FRANKEL si colab., 1995). Mai mult, trans-reveratrolul şi quercetina sunt inhibitori ai

plăcii trombocitare la şoareci (BERTELLI si colab., 1995) şi modulează sinteza

eicosanoidelor cu scopul de a proteja împotriva bolilor cardio-vasculare (PACE-ASCIAK

şi colab., 1995). Quercetina şi rutina ca puternici inhibitori ai protein-tirozin kinazei

(Jayatilake şi colab., 1993) exercită proprietăţi potenţial anticancerigen, o nouă

dimensiune pentru sănătatea persoanelor moderat consumatoare a vinului roşu (AVILA şi

colab., 1994)

Aceste legături dintre prezenţa antioxidanţilor fenolici din vin şi efectele benefice

asupra sănătăţii consumatorului (KINSELLA şi colab., 1993) au dus la cercetări intense

pentru determinarea unor parametri care influenţează prezenţa acestora în concentraţii

diferite, din diferite tipuri de vin. Concentraţia acestor compuşi din vin depinde de zona

geografică, de prepararea enologică, de vârstă şi cultivarea viţei de vie (VRHOVSEK şi

colab., 1997). Există multe rapoarte referitoare la izomerii resveratrolului şi glicozidele

acestuia dintr-o varietate de vinuri, albe şi roşii (LAMIKANRA şi colab., 1996;

ROMERO-PEREZ şi colab., 1996).

4


Capitolul I

SITUAŢIA ACTUALĂ A VITICULTURII

2.1. SITUAŢIA VITICULTURII PE GLOB

Viţa de vie se cultivă în scopuri econoice aproximativ în 48 ţări ale lumii cu o

suprafaţă de cca. 7.408 mil. ha în anul 2008, din care mai mult de 60% în Europa, urmată

de Asia, America de Sud, Africa, America de Nord şi Australia (POP, 2003)

Datorită condiţiilor ecologice şi puterii tradiţiei, în ţările Europei, Americii şi

Africii predomină mai mult cultura soiurilor de vin, iar în cele din Asia soiurile pentru

masă şi stafide. Viţa de vie se cultivă în scopuri economice aproximativ în 50 de ţări ale

lumii cu o suprafaţă de cca. 7.408.127 ha în anul 2008, din care aproape 60% în Europa,

urmată de Asia, America de Sud, de Nord, Africa, Oceania Australia și Noua Zeelandă.

Suprafața viticolă a globului a fost într-o creștere continuă, până în anul 1976, când a

înregistrat suprafața maximă de 10,3 milioane hectare. Urmărind evoluţia suprafeţelor de

vii pe glob în ultimele decenii (tab.1.1.), se constată o scădere continuă a suprafeţelor

ocupate cu viţă de vie, ca să ajungă după ultimele statistici la 7,4 milioane hectare (POP,

2003).

Tabelul 1.1.

Suprafaţa viticolă pe plan mondial, în perioada 1961-2008 (ha)Perioada Suprafaţa Perioada Suprafaţa

1961-1970 9.404.128 2003 7.497.7401971-1980 9.166.137 2004 7.343.4761081-1990 8.580.906 2005 7.345.4391991-2000 7.442.804 2006 7.389.298

2001 7.406.923 2007 7.349.7182002 7.438.751 2008 7.408.127

Sursa: Anuar F.A.O. 2009

Repartiţia pe continente a suprafeţei viticole (tab.1.2): Europa cu o suprafaţă

viticolă de 4,068 mil. ha (2008), urmată de Asia cu 1,761 mil. ha, America de Sud cu 511

mii ha, America de Nord cu 389 mii ha, Africa cu 455 mii ha, Oceania, Australia și Noua

Zeelandă cu 196 mii ha.

5


Tabelul 1.2.

Repartizarea pe continente a suprafeţei viticole mondiale

ContinentulSuprafaţa mii/ha

1986-1990

1991-1995

1996-2000

2001-2005

2006 2007 2008

Total mondial 8251 7616 7270 7406 7389 7350 7408Europa 5725 4886 4429 4254 4074 4029 4068UE 4570 4195 3931 3813 3667 3629 3665Asia 1287 1587 1626 1768 1770 1754 1761America de sud 464 409 419 475 503 510 511Africa 343 311 302 324 441 443 455America de nord 315 314 359 389 390 389 389Oceania+Australia+ Noua Zeelandă

59 64 92 160 181 194 196


Descreşterea suprafeţei cultivate cu viţă de vie în ultimii ani s-a datorat unor

măsuri economice de conjunctură, care au condus la defrişarea unor mari suprafeţe de vii

în ţările din Uniunea Europeană (în special Spania, Franţa şi Italia), cât şi de natură

socială în ţările din Europa de est (Ungaria, România şi C.S.I.), Asia (Afganistan, Siria,

Cipru), Africa (Algeria) şi America de Sud (Argentina, Peru) sau America de Nord

(Canada), (POP, 2003). La nivel european România ocupă locul cinci în ceea ce priveşte

suprafaţa cultivată cu viţă de vie (taelul 1.3.).

Tabelul 1.3.Principalele ţări cultivatoare de viţă de vie din Europa

Ţara

Suprafaţa mii/haMedia 1981-1990

Media1991-2000

Media 2001-2005

2006 2007 2008

Spania 1542 1193 1165 1135 1158 1200Franţa 1002 886 856 885 829 813Italia 1116 914 807 749 756 770Portugalia 263 261 219 223 223 223România 239 246 215 190 188 194Moldova 165 144 140 138 136Bulgaria 147 117 126 129 120 111Grecia 170 127 131 82 80 80Ungaria 147 102 87 76 75 75Ucraina 126 87 76 71 71 Sursa: Anuar F.A.O. 2009

6


În ceea ce priveşte cultivarea viţei de vie în ţările de pe celelalte continente,

conform FAO 2008, pe primul loc se află Turcia cu o suprafaţă de 483 mii hectare. Pe

locul doi se află China cu o suprafaţă de 438 mii hectare, faţă de perioada dinainte de

1990 când avea o suprafaţă de 100 mii hectare. Sunt urmate de SUA cu 379 mii hectare,

Iran cu 315 mii hectare şi Argentina cu 220 mii hectare.

Producţia mondială de struguri a fost în anul 2008 de 67.709 mii tone, mai mare în

Europa: 27.714 mii tone (Italia – 7.793 mii tone, Franţa 5.664 mii tone, Spania 6.053 mii

tone, România 1.010 mii tone) apoi în Asia, America de Nord, de Sud şi Africa (tab.1.5 şi

1.6).

Tabelul 1.5.Producţia mondială de struguri (mii tone) şi repartizarea pe continente

ContinentulPerioada/anul

1986 - 1990

1991-2000

2001-2005

2006 2007 2008

Mondial 60946 58303 64367 67341 65971 67709Europa 38485 31152 30087 29386 27443 27714UE 31252 28148 27666 27303 25096 25279Asia 8474 12206 16176 18678 18887 19568America 10610 11051 12660 12944 13868 14200America de Sud 4895 4883 5946 6842 7041 7052America de Nord 4241 5681 6313 5843 6456 6826Africa 2485 2824 3561 4167 4053 4080Oceania 891 1070 1882 2166 1720 2147


Tabelul 1.6.Producţia de struguri (mii tone) în Europa repartizată pe ţări

ŢaraPerioada/anul

1986 - 1990

1991-2000

2001-2005

2006 2007 2008

Italia 10094 9255 8218 8327 7393 7793Franţa 8351 7191 6948 6777 6019 5664Spania 5499 5112 6318 6595 4965 6053România 1136 1134 1913 912 873 1010Germania 1469 1449 1335 1295 1481 1429Grecia 1435 1232 1188 958 950 950Portugalia 1157 989 963 1029 822 763


7


Producţia mondială de vin a scăzut în anul 2008 faţă de perioada 1986-1990 de la

29820 mil. tone la 27.271 mil. tone. Cea mai mare cantitate de vin este produsă în

Europa: 17.561 mil. tone, urmată de America de Nord şi Sud, Asia, Oceania şi Australia,

Africa (tab.1.7).

Tabelul 1.7.

Producţia mondială de vin pe continente (mii.t)

ContinentulPerioada/anul

1986 - 1990 1991-2000 2001-2005 2006 2007 2008Mondial 29820 26885 27807 28004 26424 27271Europa 23092 19708 18794 18498 17177 17561America 4898 4463 5202 5119 5260 5332Asia 452 1170 1550 1720 1813 1867Oceania 472 660 1315 1536 1072 1355Africa 906 884 947 1131 1102 1156


Cea mai mare producție de struguri din țările din celelalte continente, o are Statele

Unite ale Americii ( 6745 mii tone), urmată de China (7285 mii tone), Turcia și

Argentina(3900mii tone), Chile, Africa de Sud, Egipt, etc. (Anuar F.A.O. 2009)

În Europa cele mai mari ţări producătoare de vin, la nivelul anului 2008, sunt:

Italia, Franţa, Spania, Germania, Portugalia,România etc. (tab. 1.8.).

Tabelul 1.8.Producţia de vin în ţările Europei

ŢaraProducţia de vin (mii. tone)

1986 – 1990

1991-2000 2001-2005 2006 2007 2008

Franţa 6542 5610 5269 5349 4712 4712Italia 6583 5853 4894 4963 4251 4610Spania 3360 3018 3701 3463 3400 3400Germania 1092 1032 931 892 1026 1026Portugalia 820 700 719 732 600 600România 713 582 521 501 529 537Grecia 432 391 382 398 400 400Ungaria 431 398 422 314 322 322Moldova 244 245 194 128 139


8


Conform OIV 2010, din producția mondială de vin, principalele țări exportatoare

sunt: Franța, Italia și Spania. România împreună cu Bulgaria și Ungaria exportă cca. 1,5

mil.hl. Se remarcă Australia plus Noua Zeelandă, cu un export de 8,9 mil.hl., Argentina și

Chile cu 9,8 mil.h., făcându-și loc pe piață inclusiv țările din Maghreb ( Algeria,

Tunisia , Maroc), cu 0,2 mil.hl.

Conform FAO 2003, producţia strugurilor pentru masă destinată consumului în

stare proaspătă reliefează faptul că principalele ţări producătoare sunt: Italia, Turcia,

India, Iran etc. Producţia mondială de struguri pentru masă, în anul 2000 a fost de 14.164

mil. tone. Principalele ţări producătoare de stafide sunt, în ordine: Turcia (320 tone), SUA

(308 tone), Grecia (86 tone), Australia (30 tone), etc.

Având în vedere populaţia actuală a globului, producţia de vin pe locuitor este de

5,2 l; cea de struguri de masă 1,6 kg/locuitor, iar cea de stafide 0,190 kg/locuitor.

2.2. SITUAŢIA VITICULTURII ÎN ROMÂNIA

Plantaţiile viticole sunt răspândite în toate zonele ţării, prin urmare condiţiile

naturale şi cele culturale privind viticultura sunt foarte diverse. Topografia, orografia,

hidrografia, clima, solurile, sunt atât de variate încât recoltarea celuiaş soi poate începe în

sud cu 4-5 săptămâni mai devreme decât în zonele nordice.

Chiar dacă România este situată la aceeaşi latitudine cu Franţa, masa continentală

situată între cele două ţări conduce la cu totul alte condiţii climatice. Definitoriu pentru

toporafie este faptul că aproape jumătate din ţară este dominată de munţi, de marele arc

carpatic cu deschidere spre vest, dispunând de o climă continental-temperată cu ierni reci

şi veri calde. Unele zone viticole româneşti se află la limita nordică la care mai este

posibilă viticultura. În consecinţă, sunt preferate doar amplasările favorabile, pe coline sau

pe versanţi bine drenaţi de ape cu expunere optimă spre soare sau în câmpii ferite de

vânturile reci de iarnă sau de gerul de primăvară (COTEA, 2009).

Fiind o viticultură a microclimatelor, viticultura românească oferă condiţii de

cultură a viţei de vie foarte diferite. Ca urmare, paleta de vinuri ce pot fi obţinute este

9


foarte largă. Dealurile subcarpatice meridionale generoase din punct de vedere termic

(Dealu Mare, Sâmbureşti, Vânju Mare, Oreviţa, Drâncea) oferă condiţii excelente pentru

producere vinurilor roşii de înaltă calitate (TEODORESCU şi colab., 1987 citat STOIAN

şi NĂMOLOŞANU, 2006). Prin opoziţie, podgoriile Transilvaniei (Târnave, Alba, Aiud,

Lechinţa), mai vitrege termic, nu întrunesc condiţii pentru obţinerea vinurilor roşii, în

schimb clima mai răcoroasă împiedică combustionarea compuşilor de aromă din pieliţa

bobului şi în felul acesta favorabilitatea producerii de vinuri albe cu aromă şi

fructuozitate este cu totul remarcabilă. Astfel, gama de vinuri ce se pot realiza în ţara

noastră o depăşeşte pe cea a produselor obţinute în marile ţări viticole ale lumii şi o

egalează, se poate spune, pe cea a vinurilor din Franţa.

După datele recensământului din 1979, din cele 136.946 ha, soiurile pentru vinuri

albe deţineau 67,3% din suprafaţă. La această suprafaţă trebuie adăugată şi o parte din

suprafaţa detinuţă de soiurile de tip Chasselas (Chasselas dore, Chasselas blanc,

Chasselas roze), care deşi inventariate ca soiuri de masă, trebuiesc socotite soiuri mixte.

Soiurile pentru vinuri roşii deţineau la nivelul anului 1979 ponderea de 21,4% din

suprafaţa pentru struguri de vin, iar soiurile pentru vinuri aromate de numai 6,6%

(STOIAN şi NĂMOLOŞANU, 2006)

Până în 1989, cea mai mare parte a suprafeţelor a fost organizată în unităţi de stat

şi cooperatiste sau asociaţii viticole, unde 98% din plantaţii erau înființate cu viţe altoite.

Majoritatea suprafeţelor erau cultivate cu soiuri pentru vin (albe de patru ori mai mult ca

roşii); s-au înmulţit soiuri valoroase din sortimentul tradiţional (soiuri vechi şi nou create)

şi cel internaţional. Plantaţiile din sectorul de stat şi cooperatist au fost amplasate în zona

colinară (mai mult de 33% din suprafaţa totală cultivată cu viță de vie se situează pe

terenuri în pantă mai mare de 12%, amenajate în terase), (POP, 2003).

Liberalizarea economiei de după 1989 a condus la o suită de schimbări profunde în

industria vinului din România. Viile aparţinând fermelor cooperatiste au fost retrocedate

foştilor proprietari, suprafețele cultivate au scăzut, unele suprafețe au fost refăcute prin

proiectele de reconversie ale societăților mari viticole, privatizate și mai timid s-au facut

plantații mici de către cetățenii particulari, care au accesat astfel de proiecte. Consumul

de struguri proaspeți şi vin a scăzut, conform Anuarului Statistic al României din 2009,

10


consumul de vin pe cap de locuitor era în 2008 de 11,2 litri, cu 4.1 litri mai mic faţă de

2001. Există circa un milion de producători de vinuri, printre care domină cei mici şi

foarte mici, cu suprafeţe cultivate sub 0,3 ha.

Din cele 194.000 ha de suprafaţă cultivată cu viţă de vie, 12.000 ha sunt constituite

din parcele sub 100 mp. La acestea se adaugă şi dotarea total insuficientă cu echipamente

de vinificaţie. Aceşti producători au o şansă de supravieţuire numai în măsura în care se

asociază în unităţi de producători sau cooperative.

O altă mare problemă: până în anul 2014, aproape jumătate din suprafaţa cultivată

cu viţă de vie a României trebuie să fie defrişată. O mare parte din suprafeţele viticole

sunt îmbătrânite, iar altele cultivate cu hibrizi direct producători. Obiectivele principale

ale reconversiei sunt: înlocuirea hibrizilor direct producători, a viei îmbătrânite şi

înfiinţarea de plantaţii cu soiuri autohtone. În cadrul acestui program trebuie să cultivăm

soiuri roşii, pe 50% din suprafaţă, soiurile albe, pe 42% din suprafaţă şi soiurile aromate,

pe 8% din suprafaţă.

11


Capitotolul II

SUBSTANŢE CU EFECT ANTIOXIDANT

Plantele sunt surse consacrate de compuşi farmaceutici, aromatici şi industriali,

civilizaţia fiind indisolubil legată de lumea lor, constituind de milenii sursa majoră de

obţinere a unor bio-produse esenţiale pentru supravieţuirea întregului regn animal.

Regnul vegetal continuă să reprezinte principalul furnizor de compuşi fitochimici

utilizaţi în diferite ramuri industriale cum sunt cele ale produselor farmaceutice,

alimentare, cosmetice, agrochimice, cu valori comerciale exprimate în miliarde de dolari.

Statisticile recente evidenţiază faptul că peste 1500 de compuşi noi sunt

identificaţi anual în diferite specii de plante şi că aproximativ un sfert dintre

medicamentele prescrise conţin substanţe de origine vegetală (IFOAM, 2005).

Încă de la începutul secolului trecut numeroase studii s-au axat pe investigarea

substanţelor chimice ce se regăsesc în structura diferitelor părţi anatomice ale diferitelor

plante, precum şi ale viţei de vie. Acizii din fructe, taninurile şi pigmenţii sunt substanţe

responsabile de gustul, mirosul şi culoarea lor.

Din punct de vedere farmaceutic, polifenolii sunt cel mai important grup de

substanţe ce se găseşte în organele viţei de vie. Ei reprezintă o importantă sursă de

compuşi antioxidanţi naturali cercetaţi în vederea combaterii stresului oxidativ produs de

,,speciile reactive ale oxigenului”, care în cantităţi moderate joacă un rol fiziologic mai

bine conturat, dar au şi un potenţial nociv şi distructiv asupra celulelor.

Speciile reactive ale oxigenului sunt radicali liberi care posedă cel puţin un

electron impar pe un orbital exterior, fiind astfel extrem de reactive chimic şi cu o durată

de viaţă extrem de scurtă.

Specii reactive ale oxigenului sunt: oxigenul singlet 1O2, superoxidul O2-,

perhidroxilul HO2, peroxidul (apa oxigenată) H2O2 şi radicalul hidroxil (oxidrilul) OH-

Ele sunt produse în permanenţă în organism ca rezultat al proceselor biologice.

12


O importantă sursă de radicali liberi ai oxigenului este reprezentată de

mitocondrii, care în actul final al respiraţiei reduc O2 cu patru electroni (DROGE, 2002).

O sursă importantă de specii reactive ale oxigenului este reprezentată de microsomii

hepatici, unde au loc reacţii de detoxifiere a unor medicamente, toxine şi poluanţi

(OLINESCU, 1994).

Producerea de specii reactive ale oxigenului, are loc şi prin autooxidarea unor

substanţe endogene, ca de exemplu catecolaminele, monozaharidele, flavinele, chinonele,

tiolii. Acest proces are implicaţii în apariţia stresului oxidativ endogen (WOLIN, 2005).

Toxicitatea O2 este relativ strâns controlată, existând un echilibru între rata

producerii oxidanţilor şi rata îndepărtării lor. Apărarea antioxidantă se realizează prin

intermediul antioxidanţilor endogeni, iar în cazul în care aceste mecanisme sunt depăşite,

prin intermediul celor exogeni. Antioxidanţii au rolul de a neutraliza sau de a îndepărta

speciile reactive ale oxigenului şi azotului şi produşii de peroxidare ai moleculelor

organice (TACHE, 2006).

Antioxidanţii endogeni pot fi clasificaţi în :

primari (profilactici), care scad frecvenţa reacţiilor ce generează radicali liberi;

secundari, care blochează propagarea radicalilor formaţi şi stopează efectele lor

dăunătoare în stadii timpurii (DROGE, 2002).

La ora actuală este acceptată ideea că apariţia cancerului este legată de acţiunea

unor factori fizici (iradiere), chimici ( substanţe cancerigene) sau virali. Numeroase date

experimentale sugerează implicarea radicalilor liberi în procesul de carcinogeneză.

2.1 IMPORTANŢA SUBSTANŢELOR CU EFECT ANTIOXIDANT

Importanţa polifenolilor

Importanţa polifenolilor a fost pusă în evidenţă în urma cercetărilor intreprinse de

către GAYON în 1964 şi SINGLETON în 1969 citaţi de ŢÂRDEA, 2007. Au urmat

numeroase studii, care acoperă domenii de sănătate, alimentaţie şi cosmetică, scoţând în

evidenţă caracterul antioxidant al compuşilor fenolici. Au fost raportate calităţi

13


antiinflamatorii, anticancerigene şi imuno-protectoare (MATITO, 2003, MITJANS,

2004).

Polifenolii reprezintă o clasă de compuşi de origine vegetală raspândiţi în

concentraţii variabile în ceai (Camellia sinensis), struguri, vin, dar şi în legume şi fructe,

jucând un rol important în dieta sănătăţii umane.

Consumul de fructe şi legume este benefic pentru înlăturarea şi inversarea

efectelor nocive ale stresului oxidativ, de exemplu, cancerul, tulburările

neurodegenerative, îmbătrânirea neuronală de comunicare şi de comportament (AMES,

1993, LAU, 2006). În unele ţări europene, frunzele de Vitis vinifera sunt utilizate, în mod

tradiţional, ca produs alimentar. În Turcia, se păstrează frunzele de viţă pentru prepararea

diferitelor tipuri de saramuri (ORHAN, 2007). În plus, acestea sunt folosite pentru

tratarea hipertensiunii arteriale (BASOGLU, 2004), diaree, hemoragii, varice (KOSAR,

2007), afecţiuni inflamatorii (BAYTOP, 1999) şi pentru a reduce glicemia la diabetici

(ORHAN, 2007). Frunzele de Vitis vinifera au demonstrat, un efect hepatoprotector

(MONTVALE, 2002).

În ultimii ani, creşte interesul pentru produse mai sănătoase şi mai ecologice.

Aceste produse au arătat unele diferenţe în conţinutul fenolic în comparaţie cu

produsele convenţionale (BUNEA, 2010). Cu toate acestea, există foarte puţine

informaţii despre diferenţele potenţiale dintre strugurii din culturile convenționale și cele

ecologice.

Creierul este deosebit de sensibil la stresul oxidativ produs în timpul

metabolismului sau indus de surse exogene. Mecanismele prin care speciile reactive ale

oxigenului interferează cu funcţionarea celulelor creierului nu sunt pe deplin

înţelese, dar unul dintre cele mai importante efecte pare a fi stresul oxidativ (MERRILL,

2001).

Dezbaterile lansate în literatura de specialitate pe tema utilităţii antioxidanţilor în

cancer, la ora actuală se îndreaptă în două sensuri: care este legătura între riscul de cancer

şi continutul de antioxidanţi din dietă şi dacă este indicată administrarea de antioxidanţi

la bolnavii la care s-a diagnosticat prezenţa tumorilor şi sunt supuşi la radio-şi/sau

chimioterapie. Studiile epidemiologice retrospective au arătat în multe cazuri că o

14


alimentaţie bogată în alimente cu conţinut ridicat de antioxidanţi poate fi asociată cu un

risc de cancer mai mic (DOROSHOW, 1986).

Strugurii, în special strugurii roşii, sunt bogaţi în compuşi fenolici, cum ar fi

flavonoidele (catechina, epicatechina, quercetina, antocianii şi procyanidinele) şi

resveratrolul (WANG, 2002).

Studiile experimentale, din domeniul medical, menite a lămuri mecanismul de

acţiune a polifenolilor în general, au demonstrat :

efecte de chemoprevenţie şi chemoprotecţie atât pe modele ,,in vivo” cât şi ,,in

vitro”;

efect antioxidant, prin protejarea celulelor de peroxidarea lipidică şi de inducerea

de leziuni ADN prin radicali liberi reactivi ;

efecte antiproliferative, inducerea selectivă a apoptozei în linii celuare tumorale ;

efecte de combatere a invaziei şi metastazării prin inhibarea activităţii MMP

(metaloproteaze).

Majoritatea publicaţiilor sugerează că EGCG (epigalocatechin-3-galatul) este

componenta cea mai activă care imprimă actiunea de prevenţie a apariţiei tumorilor

(inițiere, propagare, progresie). Acest compus hidrosolubil, la fel ca şi ceilalți 3 membri

ai grupei catechinelor oferă o bună biodisponibilitate, cel puţin în administrarea pe cale

orală (PRASAD, 2004).

Pe diferite modele ,,in vitro” şi animale s-a arătat că numeroşi compuşi fenolici au

acţiune chemopreventivă prin efecte exercitate în faza de inducţie sau de promoţie a

carcinogenezei. Vinul roşu conţine peste 200 compuşi polifenolici diferiţi şi poate fi o

importantă sursă de polifenoli în dietă (PENG, 2003).

Mecanismele moleculare ale acţiunii polifenolilor din vinul roşu nu sunt încă

descifrate. Inhibarea fazei de iniţiere a carcinogenezei pare a se datora proprietăţilor lor

antioxidative sau antiinflamatorii (SAFARI, 2004).

Compuşi din sucul de struguri pot preveni: agregarea plachetară, oxidarea LDL,

deteriorare a ADN-ului, bolile coronariene și ateroscleroza (FRANKEL, 1998; OSMAN,

1998; DAY, 1997). Cu toate că sucurile de struguri roşii au o cantitate mai mare de

polifenoli, puterea antioxidantă este mai mare la sucurile provenite din struguri albi

(DANI, 2007). Unii polifenoli din suc sunt capabili să descompună H2O2 reducând astfel

15


daunele provocate de acest agent oxidativ (FERGUSON, 2001). În America de Sud, Vitis

labrusca este specia principală utilizată pentru vin şi producerea sucului (DANI, 2007).

Importanţa flavonelor şi flavonolilor

Prezenţa flavonelor în struguri este benefică pentru organism, deoarece s-a

constatat că întăreşte rezistenţa vaselor sanguine capilare şi au efecte antiinflamatorii şi

spasmolitice.

Flavonele sunt prezente atât în vinurile albe, cât şi în cele roşii. Dau culoare

vinurilor albe, împreună cu acizii fenolici. Cea mai importantă este quercitina, care se

găseşte în vinurile roşii în cantitate de 100-200 mg/l, iar în vinurile albe până la 100 mg/l

(HERRMAN, BERGER, 1972, citaţi de TÂRDEA, 2000).

A fost identificată în vin şi rutina care este o glucozidă a quercitinei, prezentă în

cantităţi mai mari în vinurile roşii, de 20-100 mg/l. Rutina este componenta de bază a

vitaminelor din grupa P care asigură permeabilitatea vaselor sanguine, uşurând circulaţia

sângelui în organism. Tot în vinurile roşii, se găseşte şi mircitina (ŢÂRDEA, 2000).

Quercitina protejează LDL de daunele produse de colesterol (RONZIO R.

A.,1996). Mai multe studii preliminare au arătat că, consumul de alimente bogate în

quercitină scade riscul bolilor de inimă (HERTOG, 1993, 1995). Utilizarea vitaminei C

cu flavonoide, în special quercitină, rutină şi uneori hesperidină, este recomandat pentru

întărirea capilarelor slăbite. Medicii recomandă 400 mg de rutină sau de quercitină de trei

ori pe zi sau 1 gram de flavonoide citrice, de trei ori pe zi (BRUNETON, 1995).

Se sugerează că, quercitina ar putea ajuta persoanele cu diabet, datorită capacităţii

sale de a reduce nivelurile de sorbitol, care se acumulează în celulele nervoase şi rinichi

(GABY, 1985). De asemenea a fost demonstrat că inhibă enzima, aldose (VARMA,

1986). Această enzimă contribuie la agravarea retinopatiei diabetice.

Rutina, a fost folosită cu succes, în cercetări preliminare, pentru tratarea

retinopatiei (GLACET-BERNARD,1994).

Importanţa taninurilor catechinice

16


Taninurile vegetale sunt substanţe bine cunoscute pentru multiplele lor aplicaţii

practice, în special în medicina tradiţională şi în industria tăbăcăritului. Literatura de

specialitate aminteşte de vechi triburi din America de Nord care foloseau decocturile şi

cataplasmele preparate din rădăcinile unor plante pentru a trata durerile de gât, leucoreea,

răceala, rănile, durerile interne sau alte infecţii ale pielii.

Din punct de vedere fiziologic, taninurile sunt considerate factori de apărare ai

plantelor împotriva infecţiilor bacteriene şi virale, antioxidanţi, transportori de hidrogen.

Unii autori consideră taninurile substanţe de rezervă pentru organismele vegetale întrucât

dispar din seminţe în perioada încolţirii (DUMITRU , 2002).

Taninurile au largi utilizări în medicină, în industria pielăriei, în medicina tradiţională.

În medicină pot fi administrate intern şi cu acţiune antidiareică, antimicotică şi antiseptică, ca

urmare a precipitării proteinelor bacteriene şi fungice. Administrarea internă se face mai ales

sub formă de decocturi, în tratamentul diareei, ulcerului, colitelor şi ca antidot în intoxicaţii

cu alcaloizi. Administrarea pe cale externă se face prin aplicări locale, pentru tratarea

stomatitelor (sub formă de caluton şi gargarisme), a arsurilor şi a hemoroizilor.

De asemenea, taninurile acţionează ca: inhibitori ai peroxidării lipidelor, captatori de

radicali liberi, inhibitori ai formării de ion superoxid. Au fost descrise efectele inhibitoare

asupra implicării virusurilor. Acestea se datorează denaturării proteinelor virale. Taninurile

au efect inhibitor enzimatic manifestat asupra: 5-lipoxigenazei, enzimei de conversie a

angiotensinei şi activează hialuronidaza, glucoziltransferazele microorganismelor implicate

în cariogeneză. Monomerii şi dimerii au proprietăţi de vitamină P (cresc rezistenţa şi scad

permeabilitatea capilarelor, cresc tonusul venos, stabilizează colagenul). Taninurile elagice

acţionează asupra mecanismelor imunitare (stimulează fagocitoza), efect evidenţiat şi pentru

galatul de epicatechol şi galatul de epigalocatechol.

Catechinele s-au dovedit în numeroase studii având efecte antioxidante însoţite şi

de o potenţială activitate antitumorală. Se consideră relaţie de determinare directă între

proprietăţile antioxidante şi efectul antitumoral, dar încă lipseşte o evidenţă univocă a

acestei supoziţii (AHMAD, 1999).

Multe studii privind beneficiile pentru sănătate au fost legate de conţinutul de

catechine. Potrivit lui NORMAN HOLLENBERG, profesor de medicina la Harvard

Medical School, epicatechina poate reduce riscul de patru probleme majore pentru

17


sănătate: accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă, cancer şi diabet. El crede că

epicatechina ar trebui să fie considerată esenţială cu privire la dietă şi, astfel, clasificată

ca o vitamină.

Importanţa resveratrolului

Resveratrolul a fost citat pentru prima dată în pieliţa strugurilor, ca un compus în

prevenirea bolilor şi apoi în vin ca aport benefic pentru sănătate. În prezent este subiect

de studiu pe animale şi om în ceea ce priveşte efectele sale. A fost identificat şi în alte

plante, precum pinul (KINDL, 1985 citat de WEI WANG, 2010) şi arahidele (CHUNG,

2003). Toate plantele sintetizează resveratrolul ca agent de autoapărare, având o activitate

antifungică şi antibacteriană. Efectele resveratrolului pentru organismul uman rămân

controversate (CHUNG,2003). Au fost raportate efecte benefice în urma experienţelor cu

resveratrol efectuate pe şoareci şi şobolani în ceea ce priveşte protecţia anti-cancer, anti-

inflamatorie, de scădere a zahărului din sânge şi alte efecte benefice cardiovasculare.

Cele mai multe dintre aceste experienţe nu au fost efectuate şi la om (WEI WANG,

2009).

Importanţa resveratrolului derivă din trei domenii de interes:

• oenologic – este un nou compus fenolic, provenit din struguri, care participă la

formarea culorii, la caracterul gustativ, la învechirea vinului, intervine în reacţiile de

oxidare, interacţionează cu proteinele, etc.

• fitopatologic – este mijloc de protecţie împotriva organismelor fitopatogene

(Botrytis cinerea, Plasmopara viticola) prin stimularea apărării naturale a plantei

(CHUNG, 2003, ARTÉS-HERNÁNDEZ, 2006);

• farmacologic – face parte din compuşii cu proprietăţi antioxidante sau captatori de

radicali liberi în organism; protector împotriva bolilor cardiovasculare (BERTELLI,

1995); proprietăţi chimiopreventive împotriva cancerului (GUSMAN, 2001, DONG,

2003); protejează împotriva tumorilor pielii (AFAQ, 2003, REAGAN, 2004), previne

inflamaţiile asociate cu artrita şi reumatismul; creşte cantitatea de colesterol „bun”(HDL)

şi scade pe cel „ rău” (LDL) (VINSON, 1995).

18

http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6T99-4R7J68B-1&_user=5373530&_coverDate=02%2F13%2F2008&_alid=1522072451&_rdoc=5&_fmt=high&_orig=search&_origin=search&_zone=rslt_list_item&_cdi=5109&_st=13&_docanchor=&view=c&_ct=3485&_acct=C000067010&_version=1&_urlVersion=0&_userid=5373530&md5=3530732489cb3af330307cce711df9ea&searchtype=a#bbib11

http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6T99-4R7J68B-1&_user=5373530&_coverDate=02%2F13%2F2008&_alid=1522072451&_rdoc=5&_fmt=high&_orig=search&_origin=search&_zone=rslt_list_item&_cdi=5109&_st=13&_docanchor=&view=c&_ct=3485&_acct=C000067010&_version=1&_urlVersion=0&_userid=5373530&md5=3530732489cb3af330307cce711df9ea&searchtype=a#bbib11


Importanţa acidului shikimic

Prin elucidarea structurii sale, s-a descoperit că acidul shikimic joacă un rol

important în biosinteza a trei aminoacizi: fenilalanina, tirozina şi tryptophanul. Acest

lucru a dus la intensificarea cercetărilor privind sinteza metaboliţilor săi şi utilizarea lor

în chimioterapie. S-a obţinut astfel, un inhibitor de neuraminidază comercializat sub

denumirea comercială de Tamiflu, utilizat în tratamentul gripei aviare, subtipul H5N1

(LIZA, 2008). Se extrage din Ilicium verum (anason chinezesc) (DRATHS 1999, KNOP,

2001, CHANDRAN, 2003, citaţi de LIZA, 2008), şi a fost identificat în frunze de

Liquidambar styraciflua (PLOUVIER,1961, citat de LIZA, 2008).

Acest acid reprezintă o moleculă cheie în biosinteza multor compuşi organici din

struguri. Este precursorul acizilor fenolici, acizilor aminici aromatici, a catechinei şi

epicatechinei (ŢÂRDEA, 2007). S-a dovedit apt pentru stabilirea autenticităţii vinurilor

albe, şi un indicator suplimentar (alături de antociani) pentru stabilirea autenticităţii

vinurilor roşii (CHABREYRIE, 2008, TAMBORRA, 2010).

Importanţa cisteinei

Cisteina este un compus folosit la sinteza glutationului un antioxidant biologic

care participă la prevenirea oxidării lipidelor. Spre deosebire de produsul farmaceutic cu

N-acetil –cisteină care a fost intens studiat pentru efectelele mucolitice, antioxidante şi

anticancerigene. Proteinele bogate în cisteină au o biodisponibilitate mai crescută şi oferă

şi alţi compuşi care participă la sinteza glutationului, cum sunt acidul glutamic şi glicina.

Există importante surse naturale bogate în proteine ce conţin cisteină cum ar fi:

iaurtul, germenii de porumb şi fulgii de ovăz. Proteina din zer este de asemenea, bogată

în aminoacizi sulfuraţi ca cisteina şi metionina. La o concentraţie crescută a acestor

aminoacizi, funcţia antioxidantă este crescută prin conversia intracelulară a acestora la

glutation. L-cisteina-protejează împotriva aldehidelor toxice ce pătrund în organism prin

fumul de ţigară şi poluare (MUREŞAN, 1997).

Laptele conţine două surse primare de proteine: cazeinele şi zerul. În timpul

procesării, cazeinele sunt folosite la fabricarea brânzeturilor, iar zerul rămâne în mediul

apos. Componenţii zerului sunt: beta-lactoglobulina, alpha-lactalbumina, serum albumina

19


bovină, lactoferina, immunoglobulinele, lactoperoxidaza, enzimele, glicomacropeptidele,

lactoza şi mineralele.

În multe ţări alimentele fermentate care conţin zer sunt considerate ca făcând parte

din alimentaţia sănătoasă. Ele sunt folosite în medicina tradiţională pentru a vindeca o

serie de boli, de la cele gastrointestinale la cele articulare. Astăzi, zerul este folosit pentru

obţinerea de proteine utilizate ca suplimente alimentare pentru a oferi activitate

antimicrobiană, activitate imunomodulatoare, de îmbunătăţire a forţei musculare şi de

prevenire a bolilor cardiovasculare şi osteoporozei.

Importanța tocotrienolilor

Tocotrienolii sunt substanţe naturale, cu caracter lipofil, care alături de tocoferoli

fac parte din familia vitaminei E. Se găsesc în uleiurile vegetale, cel mai ridicat conţinut

fiind în uleiul de palmier şi în cel de tărâţe de orez. Au un efect antioxidant remarcabil

(superior tocoferolilor), dar au şi alte proprietăţi, cum ar fi reducerea nivelului

colesterolului, efect anticarcinogenic, efect neuroprotector etc. După administrare orală

biodisponibilitatea lor este mică, mai mică decât a tocoferolilor, în schimb se absorb

rapid după aplicarea pe piele (FEMIA, 2005).

Tocotrienoli se găsesc de asemenea în carne şi ouă. Uleiul de floarea soarelui,

alunele, arahidele, susanul şi măslinele conţin doar tocoferoli (tabel 2.1.).

Tabelul 2.1.Continutul de vitamina E ( mg/100g produs)

SURSATOCOTRIENOLI TOCOFEROL

α β γ δ αPalmier 14,6 3,2 29,7 8,0 15,0Tarate de orez 23,6 na 34,9 - 32,4Germeni de grau 2,6 18,1 na na 133,0Nuca de cocos 0,5 0,1 - - 0,5Soia 0,2 0,1 - - 7,5Masline 0 0 0 0 11,9

Sursa: LAMSON, 1999; na = neanalizat

Comparativ cu tocoferolii, tocotrienolii au fost mai puţin studiaţi, deşi aceştia s-au

dovedit a fi antioxidanţi şi anticarcinogeni mai puternici în comparaţie cu tocoferolii,

20


datorită structurii catenei laterale. În ciuda unei biodisponibilităţi reduse la administrarea

orală, caracterul nesaturat al cisteinei facilitează pătrunderea mai eficientă în ţesuturi.

Activitatea antioxidantă a vitaminei E : vitamina E este încorporată în membranele

celulare, loc unde inhibă efectiv peroxidarea lipidelor, atât tocoferolii cât şi tocotrienolii

neutralizând radicalul peroxil.

Lucrări mai recente (GOH, 1994), au confirmat că tocoferolii induc inhibiţia, şi

apoptoza, în celulele de cancer de sân, prin mecanisme estrogen-independente.

HE (1997) a demonstrat că atât tocoferolii, cât şi tocotrienolii induc blocajul în faza G1 şi

apoptoza în celulele tumorale umane sau de şoarece.

2.2. CLASIFICAREA POLIFENOLILOR

Datorită multiplelor lor insuşiri benefice, polifenolii sunt tot mai des investigaţi şi

totodată recomandaţi ca suplimente alimentare, în speţă în bolile cardiace şi cancer.

În general compuşii polifenolici au o structură de bază care include cel puțin un

nucleu aromatic ( fenolic ) alături de diferite vecinătăţi structurale.

Polifenolii se împart în mai multe clase şi subclase (Figura 2.1.).

(Catechine)

Figura 2.1 Clase şi subclase de polifenoli

21

POLIFENOLI

Polifenoli

nonflavonoidici

Flavonoide Acizi fenolici

Flavonone Flavonoli Flavanoli

cate

Flavone Izoflavone Antociani


2.3. PROPRIETĂŢILE FIZICE ŞI CHIMICE ALE POLIFENOLILOR

2.3.1. Polifenolii

Compuşii fenolici se caracterizează prin funcţia fenolică, care este formată dintr-o

grupă hidroxil legată direct de un nucleu benzenic. Activitatea chimică a acestui tip de

moleculă se datoreşte funcţiei fenol, care prin mobilitatea atomului de hidogen are un

caracter slab acid, cât şi nucleului benzenic care generează reacţii de substituţie

electrofile (ŢÂRDEA, 2007).

Prin structura moleculară foarte complexă, compuşii fenolici posedă însuşiri

chimice de oxidare, condensare, polimerizare şi precipitare. Fixează oxigenul care

pătrunde în must şi vin, protejându-i astfel de oxidare. Puterea antioxidantă a compuşilor

fenolici este superioară vitaminelor C şi E (VINSON, 1995, citat de ŢÂRDEA, 2007).

Compuşii fenolici grupează un ansamblu de molecule cu caracter fenolic: acizii

fenolici, fenolii volatili, flavone şi flavonoli, antociani, taninuri catechinice şi o serie de

microfenoli.

2.3.2. Flavonele şi flavonolii

Flavonele sunt substanţele fenolice cele mai răspândite în plante, pe care le

protejează de acţiunea radiaţiilor UV. Se acumulează în pieliţa boabelor de struguri şi în

frunzele viţei de vie. Se întâlnesc, în special în soiurile albe de struguri, dar şi în cele

roşii. Au un rol foarte important în formarea culorii vinurilor albe.

Flavonele reprezintă compuşi fenolici heterociclici cu oxigen în moleculă, şi 15

atomi de carbon. Se aseamănă cu antocianii, având un nucleu de fenilbenzopirină şi un

rest de fenil.

Flavonolii se acumulează în cantităţi mici în struguri (NOELIA, 2010). În pieliţele

boabelor de struguri se acumulează următorii flavonoli : quercitina, miricitina,

kaempherolul, rutina, izoramnetine.

Quercitina este un flavonol de culoare galbenă, solubil în apă şi alcool. Mai

abundentă în strugurii albi, ajungând până la 75 mg/L de must. În vinurile albe protejează

22


culoarea de oxidare, formează compuşi coloraţi stabili cu metalele trivalente (ŢÂRDEA,

2007).

Miricitina şi izoramnetina se întâlnesc numai în strugurii negri.

Kaempherolul este un flavonol de culoare galbenă, solubil în apă și foarte solubil

în alcool. Se formează preponderent în strugurii roşii, este un antioxidant puternic

protejând culoarea vinurilor roşii de oxidare.

2.3.3. Taninurile catechinice

Taninurile din struguri se împart în două categorii : taninuri hidrolizabile (tanoide)

şi taninuri nehidrolizabile (taninuri adevărate).

Taninurile hidrolizabile sau pirogalolice se împart în două subgrupe: galotaninuri

(taninul chinezesc şi taninul turcesc) şi elagotaninuri.

Taninurile nehidrolizabile sau catechinotaninuri, numite şi taninuri condensate,

au următoarele caracteristici:

din punct de vedere chimic sunt polimeri flavanolici condensaţi, cu structuri de

catechină, epicatechină, galocatechină, epigalocatechină şi epigalocatechină-3-

orto-galat;

gradul de condensare, în struguri este mijlociu, în jur de 500 -700 (compuşi

dimeri şi trimeri);

condensarea se face sub influenţa enzimelor, a acizilor sau prin simplă

încălzire;

compuşii din clasa catechinotaninurilor sunt greu solubili în apă, îndeosebi

aceia care au un grad mare de condensare;

au culoare brun-roşcată;

la încălzire uscată formează pirocatechină;

pot fi descompuse în molecule mai simple numai prin topire alcalină.

Taninurile catechinice fac parte din grupa flavonolilor având ca unitate de bază

nucleul de fenil-benzo-piran. În struguri se formează în principal taninuri condensate

catechinice, numite uneori picnogenoli, cu un nucleu flavon, ca unitate de bază. Ele

rezultă prin condensarea catechinei, epicatechinei, galocatechinei şi epigalocatechine;

dintre acestea cele mai importante sunt catechinele şi galocatechinele.

23


Catechina este derivatul pentahidroxilat al 3-flavanolului. Formula brută a

catechinei este C15H14O6. Ea prezintă doi atomi de carbon asimetrici şi pot exista patru

izomeri optici: (+) şi (-) catechina, (+) şi (-) epicatechina. (+). Catechina se găseşte în

toate organele viţei de vie, atât în soiurile roşii, cât şi în cele albe. Pe măsură ce strugurii

se coc, cantitatea în (+) catechină scade (COTEA, 1985).

Galocatechina este derivatul hexahidroxilat al 3-flavanolului prezentând tot patru

izomeri optici. Ea se poate esterifica cu acidul galic rezultând galocatechingalaţi. În

struguri şi vin a fost pus în evidenţă ◊ (-) epigalocatechingalatul. Formulele galoide ale

taninurilor condensate din struguri au fost identificate de către LEE şi JAWOSKI (1990).

Ele măresc senzaţia de amăreală şi au un efect antibacterian.

2.3.4. Resveratrolul

Resveratrolul, alături de acidul shikimic face parte din categoria compuşilor

microfenolici. Sunt prezenţi în cantităţi foarte mici, atât în strugurii albi cât şi în cei roşii.

Prezenţa lor în struguri şi vin are un caracter de soi, putându-se stabili autenticitatea

vinurilor.

Resveratrolul a fost descoperit de către un cercetător japonez în anul 1940, dar

atenţia necesară din partea cercetătorilor a venit abia după anul 1992 când prezenţa lui în

vin a explicat calităţile cardio-protective ale vinului (LARDO, 2006). Este un

microconstituent polifenolic, care se formează în pieliţa boabelor de struguri ca răspuns

la atacul ciupercii Botrytis cinerea, comportându-se ca o fitoalexină (RAVENTÓS,

1993). Face parte din clasa stilbenelor, care sunt derivaţi polifenolici neflavonici.

2.3.5. Acidul shikimic

Acidul shikimic a fost izolat pentru prima dată în 1885 de către EIJKMAN, din

fructe de Illicium religiosum.

Acidul shikimic se formează în struguri din zaharuri, prin intermediul D-eritrozei-

4-fosfat şi al fosfoenol-piruvatului, cu formarea unei heptoze. Procesul este catalizat de

24

http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6T6R-4YPT1WB-3&_user=5373530&_coverDate=10%2F15%2F2010&_alid=1512546741&_rdoc=2&_fmt=high&_orig=search&_origin=search&_zone=rslt_list_item&_cdi=5037&_sort=r&_st=13&_docanchor=&view=c&_ct=3059&_acct=C000067010&_version=1&_urlVersion=0&_userid=5373530&md5=ed3c3ddb2ae0d47c6c5ae8fd6b5dbd16&searchtype=a#bbib18

http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6T6R-4YPT1WB-3&_user=5373530&_coverDate=10%2F15%2F2010&_alid=1512546741&_rdoc=2&_fmt=high&_orig=search&_origin=search&_zone=rslt_list_item&_cdi=5037&_sort=r&_st=13&_docanchor=&view=c&_ct=3059&_acct=C000067010&_version=1&_urlVersion=0&_userid=5373530&md5=ed3c3ddb2ae0d47c6c5ae8fd6b5dbd16&searchtype=a#bbib18


către enzime. Este un produs intermediar în biosinteza fenolilor şi aminoacizilor

aromatici (SYMONDS, CANTAGREL, 1982, citaţi de ŢÂRDEA 2007).

2.3.6. Cisteina

Cisteina (acidul α-amino-β-propionic) este un aminoacid conţinut într-o largă

varietate de proteine. Din cauza uşurinței cu care se oxidează, cisteina ia naştere prin

hidroliza proteinelor şi se transformă în disulfura corespunzătoare, cistina.

N-acetil-L-cisteina (NAC) este un compus care conţine grupe tiol şi reacţionează

neenzimatic şi detoxifiază speciile electrofile reactive şi radicalii liberi. N-acetilcisteina

(NAC) este o formă modificată (acetilată) a cisteinei care serveşte ca precursor pentru

cisteină datorită uşurinţei cu care se dezactivează. α-Cisteina este aminoacidul care

intervine în etapa cheie a sintezei unei tripeptide : glutationul (γ-glutaril-α-cisteinil-

glicina).

2.3.7. Tocotrienoli

Vitamina E este un termen generic care defineşte opt molecule având un nucleu

heterociclic comun-croman (dehidrobenzopiran) pe care este grefată o grupare hidroxil

(OH) şi o catenă alifatică compusă din 12 atomi de carbon ce conţin cinci grupări metil

(CH3). În cazul tocoferolilor catena laterală este saturată în timp ce în tocotrienoli aceasta

conţine trei duble legături conjugate de tip izoprenic.

Cei patru tocoferoli şi patru trienoli, prezintă patru izoforme : α, β, γ, δ denumiri

conferite pe baza numărului şi grupărilor metil prezente pe nucleul de bază.

25


Capitolul III

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND CONŢINUTUL STRUGURILOR ÎN SUBSTANŢE CU EFECT ANTIOXIDANT

3.1. STRUGURII CA SURSĂ DE SUBSTANŢE CU EFECT ANTIOXIDANT

3.1.1 Polifenolii

MARGHERI G., 1976, arată că strugurele conţine un număr mare de substanţe

fenolice care au importanţă în metabolismul şi dezvoltarea viţei de vie. De asemenea,

polifenolii au rolul de a conferi culoarea (pigmenţii), gustul catifelat sau astringent

(taninuri), extractivitatea şi corpolenţa, stabilitatea fizico-chimică a vinului. Polifenolii se

acumulează în părţile solide ale strugurilor (ciochini, pieliţe, seminţe) şi, prin procesul de

macerare-fermentare pe boştină, trec în must şi vin. Polifenolii totali în struguri au valori

cuprinse între: 2,9-5,7 g/kg ( ŢÂRDEA, 2007).

Conţinutul strugurilor în compuşi fenolici este variabil, în funcţie de soi, gradul de

maturare a strugurilor şi condiţiile climatice. Este de ştiut faptul că în general, soiurile de

struguri roşii acumulează cantităţile cele mai mari de compuşi fenolici, dar YANG (2002)

a obţinut pentru soiul Baco Noir (soi roşu) un conţinut mai mic în polifenoli totali şi

flavonoide decât la soiul Riesling (soi alb).

Cu cât gradul de maturare al strugurilor este mai avansat şi cantitatea de compuşi

fenolici este mai mare. În regiunile sudice cu climat călduros şi multă insolaţie se

acumulează în struguri cantităţi mai mari (ŢÂRDEA, 2007).

Unii autori au constatat concentraţii diferite de polifenoli totali, la aceleaşi soiuri,

între sistemul de cultură convenţional şi cel organic. Aceste diferenţe sunt atribuite

cantităţilor şi calităţilor diferite ale substanţelor cu care sunt efectuate tratamentele

fitosanitare (ASAMI, 2003, DANI, 2007). Cu toate acestea, există foarte puţine

informaţii despre diferenţele potenţiale, dintre strugurii din culturile convenționale si cele

26


ecologice. În această privinţă, BUNEA (2010) determină concentraţia în polifenoli totali

având rezultate conform tabelului 3.1.

Tab. 3.1

Concentraţia de polifenoli totali la diferite soiuri de struguri albi

SoiulConcentraţia în polifenoli

totali mg/Kg probăAromat de Iaşi, convenţional 228,84±6,23Aromat de Iaşi, organic 220,38±14,21Traminer roz, convenţional 330,37±2.36Traminer roz, organic 219,33±4,02Riesling, convenţional 436,12±11,02Riesling, organic 422,43±10,36Fetească regală, convenţional 575,72±9,06Fetească regală, organic 579,94±11,12Muscat Ottonel, convenţional 1341,37±32,3Muscat Ottonel, organic 1231,38±21,0Timpuriu de Cluj, convenţional 1180,62±23,5Timpuriu de Cluj, Organic 1031,2±3,52Napoca, convenţional 1231,38±21Napoca, organic 1341,37±21,1Chasselas dore, convenţional 148,47±1,69Chasselas dore, organic 163,23±3,66Muscat de Hamburg, convenţional 453,04±10,9Muscat de Hamburg, organic 478,42±12,8

După: BUNEA, 2010

Distribuţia polifenolilor în struguri este foarte diferită. Cantităţile cele mai mari

sunt în seminţe şi rahis, în pieliţe cantităţile sunt mai mici, iar în must se găsesc sub

formă de urme, tabelul 3.2. (POP, 2007)

Tab. 3.2.Conţinutul total de polifenoli din pieliţe, seminţe, rahis şi must

Soiul

Polifenoli totali

mg/100g mg/100ml

Pieliţe Seminţe Rahis Must

Cabernet Sauvignon Recaş 1000 16250 7750 8,75 Burgund mare Recaş 1187,5 19500 12500 12,50 Merlot Recaş 562,5 15250 17750 16,25 Merlot Dealu Mare 1125 18750 5750 32,50 Muscat Hamburg Recaş 1062,5 14750 11500 27,50

27


După: POP, 2007

Stafidele au un conţinut total de polifenoli ce variază între 357.7 mg/100g şi

1141,3 mg/100g (ANDREW, 2009), dar puterea lor antioxidantă este mai mare decât la

soiurile cu seminţe (YEUNG, 2003).

Conţinutul vinurilor în compuşi fenolici este mult mai mic decât în struguri şi

depinde de procesul tehnologic de macerare-fermentare a mustului pe boştină, prin care

se extrage numai o parte de compuşi fenolici (30-35%). Limitele de variaţie sunt foarte

largi: în vinuri albe 180-650 mg/L, iar în vinurile roşii 1060- 5870 mg/L (VINSON,

1995).

În funcţie de natura compuşilor fenolici conţinuţi în vin, se controlează

autenticitatea vinurilor (ŢÂRDEA, 2007).

Deşeurile viti-vinicole sunt o sursă importantă pentru obţinerea produselor

naturale valoroase. O alternativă de utilizare şi valorificare a deşeurilor vinicole, care

măreşte considerabil valoarea lor economică, este folosirea acestor produse secundare ca

sursă de compuşi, care posedă activitate antioxidantă (MARIVEL SANCHEZ, 2009)

3.1.2. Flavonele şi flavonolii

Flavonolii sunt pigmenţi galbeni ce contribuie direct la culoare a vinurilor albe, în

vinurile roşii sunt mascaţi de antociani, pigmenţii roşii. Cu toate acestea, flavonolii

influenţează culoarea vinului roşu, (BOULTON, 2001, SCHWARZ şi colab., 2005). În

plus, flavonolii au fost identificaţi ca fiind unul dintre cei mai buni fenoli cu activitate

antioxidantă în vin, în special în vinurile albe (BURDA, 2001, DE BEER şi colab.,

2005).

Flavonele au demonstrat că pot fi utilizate pentru diferenţierea soiurilor, atât la

soiurile albe cât şi la cele roşii, deşi rezultatele nu au condus întotdeauna la concluzii

coerente (CASTILLO-MUÑOZ şi colab., 2007, MATTIVI şi colab., 2006).

Compoziţia flavonoidelor din struguri este determinată în principal de factorii

genetici, cu toate acestea, conţinutul de flavonoide suferă modificări în timpul maturării

lor, fiind influenţat şi de condiţiile pedoclimatice (MASA, 2007). Există autori care susţin

28


că factorii non-genetici au un efect mai mare asupra concentraţiei de flavonoide, decât

factorii genetici (CASTILLO-MUNOZ, 2007).

Flavonolii se acumulează în cantităţi mici în struguri, de numai 40-310 mg/kg.

Mustul conţine, în medie 86 mg/L quercitină şi 85 mg/L rutină. Vinurile roşii conţin, 120

mg/L rutină, iar vinurile albe 25 mg/L quercitină şi 14 mg/L rutină. Vinul de Pinot noir

este cel mai sărac în quercitină (ŢÂRDEA, 2007).

3.1.3 Taninurile catechinice

În produsele alimentare de origine vegetală , substanţele tanante însoţesc predilect

glucidele, dar şi alte principii nutritive. Au fost izolate îndeosebi în fructe, legume, ceai

verde, hamei, etc.

Viţa de vie sintetizează nuclee benzenice („fene”), cu care formează fenoli simpli,

polifenoli şi compuşi fenolici complecşi – ligninele. Din punct de vedere oenologic cei

mai importanţi sunt polifenolii din struguri, reprezentaţi prin: acizi fenolici, substanţe

tanante (inclusiv taninurile catechinice) şi majoritatea substanţelor colorante (antociani,

flavone).

Polifenolii se acumulează în părţile solide ale strugurilor (ciorchini, pieliţe,

seminţe), iar prin procesul de macerare-fermentare pe boştină, trec în must şi vin. Se

formează în principal taninuri condensate catechinice, numite uneori picnogenoli, cu un

nucleu flavon, ca unitate de bază. Ele rezultă prin condensarea catechinei, epicatechinei,

galocatechinei şi epigalocatechine; dintre acestea cele mai importante sunt catechinele şi

galocatechinele.

Distribuţia catechinelor în struguri:

în ciorchini se găsesc taninuri catechinice de tip galoid, care sunt cele cele mai

astringente, acest lucru impunând desciorchinarea la prelucrarea strugurilor

(ŢÂRDEA, 2007).

în pieliţă predomină catechina sub formă de polimeri micşti cu grad ridicat de

condensare şi redus de esterificare galoidă care influenţează caracteristicile

vinului, cum ar fi culoarea, aroma şi astringenţa. În pieliţe, taninurile au tendinţa

29


de a se combina cu polizaharidele şi de aceea sunt mai puţin astringente şi amare

(VIŠNJA, 2010).

în seminţe, raportul dintre catechină şi epicatechină este apropiat de 1 la soiurile

Merlot şi Cabernet Sauvignon, iar la Pinot Noir este mai mare de 1 (KONTEK,

1983). Ele sunt lipsite de epigalocatechină şi au un grad mic de polimerizare,

formând lanţuri cu până la 30-35 unităţi monomerice. Ele se găsesc, fie în stare

liberă, fie esterificate cu acidul galic. De aceea taninurile din seminţe au gust mai

amar decât cele din pieliţe. Cantitatea de procianidine din seminţe diferă cu soiul.

De exemplu, soiul Cabernet are 60% epicatechină, 20% catechină, 20%

ortoepicatechingalat. Cele mai mari cantităţi de tanin se găsesc în seminţe (2-8%)

şi în ciorchini (3-5%), iar în pieliţe se găsesc cantităţi mai mici (0,6-1,0%). Astfel,

seminţele conţin 300-400 mg tanin/100 g seminţe, în ciorchini cantitatea scade la

120-125 mg tanin/100 g ciorchini şi ajunge doar la 30-90 mg tanin/100 g în pieliţe

(TÂRDEA, 2007).

Acumularea taninurilor catechinice în struguri este determinată de soi şi de gradul

de maturare al strugurilor variind între 150-640 mg/kg. În acelaşi an, cantitatea de tanin

şi antociani în struguri are valori diferite în funcţie de gradul de maturare al acestora.

În tabelul 3.3 se prezintă conţinutul în catechină şi epicatechină care se

acumulează în struguri, la principalele soiuri pentru vinuri roşii.

Tab. 3.3Conţinutul în (+) catechină şi (-) epicatechină care se acumulează în struguri, la

soiurile pentru vinuri roşiiSoiul Pieliţe

mg/100 boabeCiorchini

mg/kg de struguriSeminţe

mg/100 boabeCabernet Sauvignon(+) catechină(-) epicatechină

3,360,61

33,34,5

6,04,7

Merlot(+) catechină(-) epicatechină

1,650,65

66,76,7

11,711,0

Pinot noir(+) catechină(-) epicatechină

0,950,15

35,75,6

37,513,0

După: KONTEK, 1989.

30


POMOHACI, (2001) sublinează modificările cantităţiilor de compuşi fenolici care

au loc pe parcursul maturării strugurilor, precum şi repartizarea lor în proporţii diferite în

părţile componente ale ciorchinilor. La intrarea strugurilor în pârgă, conţinutul în tanin

este cel mai ridicat, după care se diminuează continuu ajungând la o concentraţie

echilibrată la maturitatea deplină a strugurilor (tabelul 3.4).

Tabelul. 3.4Evoluţia compuşilor fenolici în timpul maturării strugurilor la soiul Cabernet

sauvignon, recolta 1970

Data recoltării

Epicarp Seminţe

antociani g/l la1000 boabe

taninuri g/l la1000 boabe

taninuri g/l la1000 boabe

24 august 0,45 4,20 7,35

31august 1,20 4,15 3,65

7 septembrie 1,45 2,70 3,50

14 septembrie 2,15 3,75 2,10

21 septembrie 2,30 4,25 2,10

28 septembrie 2,65 8,30 1,40

5 octombrie 2,10 4,35 2,15

După: RIBEREAU – GAYON, 1975 citat de POMOHACI, 2001

În pârgă, taninurile sunt localizate în epicarp sub forma unor globule mici, în

exteriorul vacuolelor mari, iar pe parcursul maturării strugurilor taninurile migrează şi se

condensează în interiorul vacuolelor. Conţinutul epicarpului în compuşi fenolici variază

de la un soi la altul, de la an la an, de la un biotop la altul, conferind vinului calitate şi

particularităţi specifice (POMOHACI, 2001).

Taninurile trec în must şi vin în timpul procesului de maceraţie – fermentaţie, în

proporţie de 30-50% din conţinutul strugurilor. Taninul este mai solubil la cald, astfel la

25-28°C în timpul fermentării se favorizează extragerea taninurilor şi copolimerizarea cu

antocianii. Prin termovinificare la 50-70°C, taninurile formează complecşi cu

polizaharidele (materiile pectice), rezultând gustul taninic al vinurilor.

Provenind mai mult din părţile solide ale strugurilor, proporţia compuşilor fenolici

în vin este mult influenţată de tehnologia de vinificare. MARGHERI şi TONON, (1977)

31


citaţi de ŢÂRDEA (2007), au constatat că vinul ravac se diferenţiază mult de vinul de

presă, atât în ceea ce priveşte calitatea, cât şi cantitatea diferitelor fracţiuni ale

constituenţilor polifenolici.

Polifenolii suferă transformări importante în decursul fermentaţiei alcoolice şi

malolactice, precum şi în decursul conservării şi învechirii vinurilor (RIBEREAU -

GAYON, 1973, BERG ŞI AKIYOSHI,1975, BOURZEIX, 1976, citaţi de ŢÂRDEA,

2000). Prin învechirea vinurilor, conţinutul în tanin scade treptat ca urmare a reacţiilor de

oxidare, condensare şi polimerizare cu aldehidele, antocianii şi polizaharidele din vin.

Compuşii fenolici sunt principalii responsabili pentru diferenţa care există între

vinurile albe şi vinurile roşii, influenţând culoarea şi însuşirile gustative ale vinurilor. În

vin taninurile au rol conservant, antiseptic, stabilizator, imprimând o aromă plăcută,

fenolică mai ales la vinurile roşii. De asemenea, taninul reprezintă o componentă

importantă a extractivităţii vinurilor. Lipsa taninurilor imprimă o vulnerabilitate la

bacterii şi o rezistenţă scăzută la păstrare a vinurilor, în timp ce excesul imprimă

astringenţă, duritate, extractivitate, amăreală. Prin fixarea oxigenului molecular şi a

radicalilor liberi oxigenaţi, taninurile au acţiune antioxidantă în must şi vinul roşu, dând

naştere la chinone şi melanine. Chinonele sunt capabile de polimerizare, cu formarea

unor compuşi bruni insolubili, care degradează culoarea mustului (brunificarea). Pentru a

se preveni brunificarea (oxidarea taninurilor catechinice) se face sulfitarea mustului.

Vinul este un produs biologic, care continuă să evolueze pe parcursul etapelor de

formare, maturare, învechire şi degradare. Odată format, acesta intră în etapa de

maturare, dezvoltând însuşiri calitative noi ”buchetul de maturare”, dobândind o anumită

stabilitate fizico-chimică. Maturarea vinului se petrece sub acţiunea oxigenului, care

odată pătruns în vin, într-un mediu oxido-reducător slab acid, devine foarte reactiv

formând peroxizi, care cedează uşor un atom de oxigen substanţelor autooxidante din

vin: polifenoli, alcooli, acetaldehidă, acizi organici, dioxid de sulf.

În vin oxigenul nu se găseşte în stare liberă, acesta intrând imediat în reacţie cu

substanţele din vin în următoarele proporţii: cu polifenolii (taninuri, antociani) 64,6%; cu

acetaldehida 23,3%; cu aldehida sulfuroasă 12,1% (FABRE,1994).

Polifenolii cu proprietăţi de taninuri scad foarte mult în decursul fermentaţiei

alcoolice, astfel că la şapte zile după sfârşitul fermentaţiei alcoolice, se mai găsesc 3-43%

32


din cantitatea iniţială din must (0,1-0,5 g/l), ceea ce confirmă că aceşti compuşi sunt

puternic angajaţi în modificările produse de către drojdii în substanţe (KONTEC,1983).

În must şi vin sunt prezente mai ales (+) catechina şi (-) epicatechina. După RAPP

şi colab., 1977, citaţi de ŢÂRDEA, 2007, în vinurile roşii se întâlnesc catechine

condensate şi 3-6 catechine sub formă monomere. Sub acţiunea peroxizilor, moleculele

de monomeri care alcătuiesc taninurile proantocianidinice din vin (catechină,

epicatechină), se unesc între ele prin legături de tip C-C, cu punerea în libertate a unor

protoni. Aceşti monomeri deproteinizaţi devin reactivi şi iniţiază reacţii de condensare şi

polimerizare. Condensarea se realizează între moleculele de catechine, epicatechine prin

legături interflavanice C4 - C8 sau C4 - C6, rezultând dimeri, trimeri, tetrameri, etc.

Taninurile cu grad mic de condensare (n=4-6 monomeri) sunt compuşi incolori, în timp

ce în vinurile vechi, când condensarea este avansată (n=14-15 monomeri), se formează

compuşi de culoare roşu-brun. S-a constatat că epicatechina este mult mai activă, decât

catechina în reacţiile de condensare şi polmerizare a taninurilor (DE FREITAS,1995).

Odată cu avansarea gradului de condensare şi creşterea masei moleculare,

taninurile din vin îşi modifică însuşirile: dispare astringenţa şi amăreala specifică

taninurilor monomere şi dimere, se reduce posibilitatea taninurilor de a forma precipitate

cu proteinele din vin, iar moleculele de tanin, de mărimea coloizilor, încep să floculeze

pentru ca apoi să se sedimenteze.

Prin păstrarea şi învechirea vinurilor roşii în vase noi de stejar, din doage se extrag

mici cantităţi de elagotaninuri.

Taninurile hidrolizabile din vin provin mai ales din doagele butoaielor în care se

păstrează şi se învechesc vinurile, în lemnul de stejar găsindu-se un amestec de

galotaninuri şi elagotaninuri. Ca urmare a unor tratamente cu adaos de tanin, conţinutul

vinului în taninuri hidrolizabile poate creşte (COTEA, 1985).

Prezenţa în elementele structurale a grupărilor hidroxilice, fenolice şi uneori a

grupărilor carboxilice, face ca taninurile să prezinte un caracter acid, taninurile

influenţând cu câţiva miliechivalenţi aciditatea titrabilă a vinurilor, mai ales a celor roşii

(IUORAŞ, 1994).

Se constată că în vinurile roşii conţinutul în tanin variază între 1,5-3,5 g/l, iar la

vinurile albe între 0,2-0,4 g/l ( ŢÂRDEA, 2000).

33


3.1.4 Resveratrolul

Resveratrolul este sintetizat aproape în întregime în pieliţele strugurilor şi este un

constituent al vinului roşu. Resveratrol este, de asemenea produs de sinteză chimică

(JIMÉNEZ, 2007) şi este comercializat ca un supliment nutriţional provenit în special din

troscot japonez (Polygonum aviculare).

Viţa de vie şi vin este o sursă importantă de resveratrol dietetic (King, 2006). În

viţă de vie, resveratrol a fost sintetizat ca răspuns la stresul biotic și abiotic, cum ar fi

infecţiile fungice (CHUNG, 2003), expunerea la lumina ultra violet (ADRIAN, 2000,

VERSARI, 2001), stres produs de ozon (Grimming, 2002), tratament anoxic (Jiménez,

2007) şi răniri (CHUNG 2003). Întrucât resveratrolul se acumulează, în principal, în

pielițele şi seminţele de struguri (JIMÉNEZ, 2007 şi CREASY, 1988 citat de WEI

WANG, 2010), o mare atenţie se acordată cu privire la schimbările acestuia în timpul

dezvoltării strugurilor.

În vinuri resveratrolul a fost identificat de Siemman în 1992. Cantităţi mai ridicate

se află în vinurile roşii datorită, în principal procesului de vinificaţie în roşu (SIEMMAN,

1992). SUN şi colab., în 2006, constată că prin metodele de vinificaţie tradiţionale, vinul

conţine o cantitate mai mare de resveratrol comparativ cu tehnicile de macerare

carbonică. Cu toate acestea există şi alţi factori care afectează nivelurile de resveratrol din

vin, cum ar fi: soiul, factorii de mediu şi tehnicile de prelucrare a vinului

(KALLITHRAKA, 2001). Diferenţe semnificative privind conţinutul în resveratrol se

înregistrează de la un an la altul la acelaşi soi (THRELFALL, 1999).

În 2008 OLALLA FEIJOO şi colab., determină conţinutul în trans şi cis-

resveratrol din 24 de vinuri albe şi 24 de vinuri roşii, constatând diferenţe de 20 de ori

mai mari la trans-resveratrol comparativ cu cis-resveratrolul, atât la soiurile albe cât şi la

soiurile roşii. La vinurile roşii concentraţia în trans-resveratrol este de şase ori mai mare

decât în vinurile albe, cu toate acestea, vinurile produse din soiuri de struguri albi au fost

cele mai abundente în cis-resveratrol.

34


Pentru a creşte conţinutul de resveratrol din vin, sunt intreprinse diverse metode de

stimulare a sintetizării de stilbene din struguri după recoltare, cum ar fi iradierea cu UV

(CANTOS, 2003).

ALDO TODARO şi colab. în 2008, face un studiu, utilizând b-glucozidază la

fabricarea vinurilor, cu scopul de a creşte biologic cantităţile active de trans-resveratrol

din vin. Aceştia folosesc soiul Nocera (soi roşu sicilian), la care reuşesc să crească nivelul

de trans-resveratrol din vin cu până la 75%, fără a influenţa proprietăţile fizico-chimice şi

gustative.

35


Capitolul IV

MATERIAL ŞI METODĂ

4.1. MATERIAL BIOLOGIC

Pentru realizarea obiectivelor propuse se vor lua în analiză opt soiuri de struguri:

Victoria, Chasselas dore, Napoca, Muscat de Hamburg, Feteasca albă, Muscat Ottonel,

Fetească neagră şi Pinot noir.

Pentru soiurile străine, existența polifenolilor este cuantificată de cercetări ale

diferiților autori, mai ales la soiurile roșii de vin (CHIRA, 2008, VIŠNJA, 2010,).

Soiurile de masă, chiar și cele rosii, nu au fost luate în studiu cu toate că polifenolilor au

un efect benefic asupra sănătății în alimentație. Trebuie subliniat importanța studiului

conținutul în polifenoli a strugurilor și sucurilor din struguri (DAVALOS, 2005),

datorită faptului ca vinul este inaccesibil în alimentația copiilor și a convalescenților.

Unele din aceste soiuri au fost studiate în privința conținutului în antioxidanți: Muscat de Hamburg (POP, 2007, BUNEA, 2010), Muscat Ottonel (ANDREJ, 2008),

Pinot noir (JUNGMIN, 2009), Chasselas dore, Napoca (BUNEA, 2010). Pentru celelalte

însă, până în momentul prezentării acestei lucrări nu au fost găsite referințe.

De interes special, pe lângă soiurile de masă, sunt pielițele strugurilor albi pentru

vin care nu sunt supuse macerării în procesul de vinificare și cărora nu le sunt extrași

polifenolii. Tescovina acestora poate constitui o importantă sursă pentru extragerea

industrială a substanțelor amintite mai sus. (PALENZUELA, 2007).

Victoria

36


Soiul a fost obţinut în anul 1978, de către Victoria Lepădatu, prin hibridarea

sexuată controlată a soiurilor Cardinal x Afuz Ali. Este unul dintre cele mai valoroase

soiuri româneşti de struguri pentru masă.

Caractere ampelografice

Frunza adultă este întreagă, uneori trilobată, de mărime mijlocie. Limbul este

glabru, de culoare verde-arămie. Sinusurile laterale sunt superficiale, iar sinusul peţiolar

este deschis în formă de V. Floarea este hermafrodită normală. Strugurii sunt mari,

cilindro-conici, aripaţi. Boabele foarte mari, albe sau verzi-gălbui cu bronz chihlimbariu,

oval-alungite. Pulpa semicrocantă, cu gust armonios plăcut. Conţine 2-3 seminţe.

Însuşiri agrobiologice şi agrotehnice

Victoria este un soi cu vigoare mijlocie spre mare, fertilitate bună (65-75% lăstari

fertili) şi productivitate foarte mare, datorită mărimii strugurilor. Are rezistenţă mijlocie

la ger (-18°C -20°C) şi o rezistenţă bună la secetă, mană, făinare, şi putregaiul cenuşiu.

Se comportă bine faţă de brumele şi îngheţurile de primăvară, datorită dezmuguririi târzii.

Încărcătura de rod care se lasă la tăiere este de 40 - 50 ochi/butuc, respectiv 14 - 16

ochi/m2. Are o bună afinitate la altoire cu portaltoii 140 Ru şi SO4-4.

Necesită lucrări şi operaţii în verde, în special normarea inflorescenţelor la 10-14

inflorescenţe pe butuc şi scurtarea lor. Efectul acestor operaţii în verde se reflectă în

calitatea sporită a producţiei (DOBREI, 2008).

Însușirile tehnologice

Maturarea strugurilor are loc în epocile II-II, durata de conservabilitate a

strugurilor pe butuc este mare, cca 30 zile. Producţiile de struguri sunt mari, de peste 4-

4,5 kg/butuc, respectiv 16-18 t/ha, din care producţie marfă 84-88 %. La maturitatea de

consum, strugurii acumulează 140-150 g/l zaharuri, iar aciditatea este relativ scăzută 3,8-

4 g/l H2SO4.

Este un soi foarte apreciat în special pentru mărimea boabelor, întrecând în acest

sens toate soiurile cu maturare timpurie şi mijlocie, uneori şi pe cele cu maturare târzie

(DOBREI, 2008).

Zonare

37


Soiul este recomandat pentru toate podgoriile şi centrele viticole specializate în

producţia strugurilor de masă. Se cultivă cu bune rezultate în podgoria Drăgăşani, în

podgoriile de pe Terasele Dunării şi în Dobrogea.

Chasselas dore

Este un soi foarte vechi, se pare că se cultivă din anul 1200 în Egipt, în oaza

Fayoum, la 70 km ce Cairo, unde se găsește şi Chasselas noir, din care se presupune că s-

a desprins soiul Chasselas dore. A fost adus de romani în Elveţia şi apoi în Franţa în

comuna Chasselas (Burgundia).

Acest soi face parte din grupa soiurilor de masă cu perioada de maturare mijlocie.

El ocupă primul loc în sortimentul de struguri pentru masă. La noi în ţară s-a extins mult,

îi revine peste 33% din suprafaţa cultivată cu soiuri de masă.


Frunza adultă este mijlocie ca mărime, penta-, rar trilobată. Sinusul peţiolar este în

formă de V sau liră. Limbul este uşor băşicat, cu perişori fini de-a lungul nervurilor pe

faţa inferioară. Cârceii sunt lungi, bi- şi trifurcaţi, galbeni cu nuanţă cafenie, foarte

caracteristici.

Strugurii sunt mijlocii, cilindro-conici, de multe ori cu prima ramificaţie a

ciorchinelui transformată în cârcel, care poartă uneori 2-3 boabe. Boabele aşezate potrivit

de des în strugure, mijlocii ca mărime, sferice, cuceresc consumatorul prin culoarea

deosebit de atrăgătoare, galben-aurie şi nuanţele ruginii pe partea însorită. Miezul este

semizemos, cu gust dulce-acrişor.


Este un soi de vigoare mijlocie, cu creşteri moderate şi frunziş destul de sărac. Se

caracterizează printr-o fertilitate ridicată, 75-85% lăstari fertili, coeficient de fertilitate

relativ 1,0-1,2 şi cel absolut 1,6-2,0. Prezintă rezistenţă la ger, oidium şi mucegai, dar

este sensibil la atacul manei.

Soiul suportă încărcături de 11-14 ochi/m2. Poate fi cultivat pe semitulpină de la

cordon speronat la Guyot. Pe butuc se lasă 30-32 de inflorescenţe. Nu răspunde bine la

alte operaţii în verde, cu excepţia operaţiei de rărire a inflorescenţelor. Cel mai bine se

38


comportă pe dealuri, cu deosebire la Panciu. Producţia variază între 14 şi 20 t/ha, 70%

producţie marfă (INDREAŞ, 2000).

Însuşirile tehnologice

Este un soi de epoca a III-a, rezistă bine pe butuc până toamna târziu, fără ca

boabele să-şi piardă turgescenţa, iar peste iarnă se păstrează bine până în luna ianuarie.

Acumulează 150-190 g/l zahăr, 3,5-5,2 g/l H2SO4 aciditate şi se pretează la vinificare

Zonare

Este un soi cosmopolit, deci cu o arie de cultură lărgită, întâlnindu-se în

majoritatea ţărilor cultivatoare de viţă de vie.

Napoca

A fost obţinut în 1989 de Ştefan Oprea, S.C.P.P. Cluj-Napoca, în urma hibridării

Alphonse Lavallee x (Regina viilor x Muscat de Hamburg).


Rozeta este verde gălbuie, acoperită cu scame rare. Lăstarul are culoare verde cu

striuri roţiatice pe partea însorită.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată sau trilobată, sinusurile laterale

sunt superficiale, iar cel peţiolar este în formă de U. floarea este hermafrodită, pe tipul 5

sau 6, cu polen fertil.

Strugurii sunt mari, conici sau cilindroconici, cu pedunculul semilemnificat.

Boabele sunt mijlocii ca mărime (4,1 g), ovoidale, cu pieliţa de culoare neagră, acoperită

cu pruină. Miezul este crocant, dulce acrişor şi aromă fină de muscat.


Dezmugureşte în prima jumătate a lunii aprilie, intră în pârgă la sfârşitul lunii iulie

şi ajunge la maturitate la sfârşitul de august, început de septembrie. Are o vigoare

mijlocie spre mare, o perioadă de vegetaţie de 160-170 zile şi o fertilitate ridicată. Rezistă

la ger până la -22oC şi prezintă o bună rezistenţă la mană, făinare şi putregaiul cenuşiu.

39


Însuşiri tehnologice

Ajunge la maturitate înaintea soiului Chasselas dore în intervalul 15 august- 15

septembrie. Acumulează în medie 154 g zahăr/litru şi are o aciditate de 3,4-3,8 g/l H2SO4.

Dă producţii mari, de peste 20 tone/ha, cu peste 80% producţie marfă. Strugurii se

păstrează o perioadă îndelungată pe butuc şi sunt rezistenţi la transport.

Zonare

Este cultivat în podgoriile şi centrele viticole din Transilvania, Crişana şi

Maramureş, pentru asigurarea consumului local.

Muscat de Hamburg

Originea exactă a soiului nu este cunoscută, după unii autori ar fi original din

Anglia, iar după alţii ar fi originar din Franţa. Este considerat un hibrid între Muscat de

Alexandria x Frankenthal.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă, frunzele tinere sunt roşiatice acoperite cu

scame rare. Frunza adultă este mare, trilobată sau pentalobată. Limbul este verde închis,

uşor gofrat, scămos pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt închise, iar

cele laterale inferioare sunt superficiale. Sinusul peţiolar este în formă de V.

Floarea este hermafrodită normală, dar polenul are capacitate foarte redusă de

germinare, soiul având, astfel nevoie de polenizator.

Strugurii sunt de mărime mijlocie spre mare, cu boabele aşezate rar şi cu

ramificaţii secundare foarte dezvoltate. Pedunculul este lung şi erbaceu. Boabele sunt

mari şi prezintă neuniformitate în ceea ce priveşte mărimea şi culoarea. Pieliţa este

acoperită cu pruină. Pulpa este crocantă cu gust puternic de muscat.


Are o vigoare mijlocie spre mare şi o perioadă de vegetaţie de 160-170 zile.

Dezmugureşte la sfârşitul lunii aprilie, înflorirea are loc la începulul lunii iunie şi ajunge

la maturitate în luna septembrie. Are o rezistenţă mijlocie la ger, slabă la secetă şi este

sensibil la mană, făinare şi petregaiul cenuşiu.

40


Încărcătura de rodire aste de 12-16 achi/m2. Necesită multe lucrări şi operaţii în

verde: plivitul lăstarilor sterili, normarea inflorescenţelor la 20-25 pe butuc, scurtarea

inflorescenţelor şi desfrunzitul parţial în toamnele reci şi umede.


Este un soi ce îşi maturează strugurii la 10-15 zile după Chasselas dore, dă

producţii ce pot depăşi 10-15 tone/ha acumulând 160-170 g/l zahăr şi o aciditate de 4,5- 5

g/l H2SO4. Strugurii au o durată destul de redusă de păstrare pe butuc, de numai 10-15

zile. Acest soi este considerat ,,regele soiurilor de struguri pentru masă” datorită calităţii

deosebite a strugurilor.

Zonare

Se cultivă pe suprafeţe mari în majoritatea ţărilor viticole. La noi în ţară ocupă o

pondere importantă în cultură, cele mai bune condiţii întâlnindule pe Terasele Dunării, în

Dobrogea şi în podgoriile Dealul Mare şi Dealurile Buzăului.

Feteasca albă

Sinonime:

Păsărească albă, Poama fetei, Leanca, Madchentraube

Origine:

Soi autohton, se găsește răspândit în aproape toate podgoriile de la noi. Provine

din Fetească Neagră prin selecții populare.


Primele două frunze sunt cu 3 lobi, arămii roşiatice, cu urme de scamă pe partea

superioară şi peri rari pe partea inferioară. Frunza a treia este de culoare verde – arămie.

Următoarele două frunze au 5 sau 3 lobi cu dinţii lungi, ascuţiţi şi înclinaţi; sunt de

culoare verde – monoton, glabre şi netede, cu aspect lucios pe partea superioară şi slab

păroase pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt marcate şi adânci, având

formă de U sau formă ovală semiînchisă. Sinusurile inferioare sunt mai puţin decupate şi

deschise având formă de U sau V. Sinusul peţiolar este caracteristic, larg deschis, în

41


formă de acoladă, constituind caracter de soi. Peţiolul este subţire, de 8 – 10 cm lungime

însă mai scurt decât nervura mediană, de culoare verde – roşiatică.

Lăstarul este glabru, striat, colorat în roşu – castaniu pe partea însorită.

Inflorescenţa este uniaxială, uneori uniaripată, de formă cilindrică şi mărime mijlocie,

având în medie 7 – 9 cm lungime.

Feteasca albă înfloreşte normal aruncând corola cu uşurinţă. Floarea este

hermafrodită normală de tipul 5, prezentând uneori abateri spre tipul 6; are 5 – 6 stamine

normal înclinate. Soiul este autofertil.

Strugurii sunt uniaxiali, rareori aripaţi, de formă cilindrică sau cillindro-conică de

mărime submijlocie, având în medie 12 cm lungime, cu boabe dese, neomogene.

Pedunculul are în medie 2,5 cm lungime. Bobul este sferic de 12 mm în diametru, la

maturitatea deplină are culoarea verde – rumenită, cu punctul pistilar aparent constituind

caracter de soi. Miezul este zemos, nearomat. Pedicelul are în medie 4 mm lungime.

Pieliţa este destul de groasă şi brumată. Sămânţa are în medie 5 mm lungime şi 4 mm

lăţime, este de culoare cafenie, cu chalaza roşietică, ovală şi cu ciocul scurt.


Soiul Fetească albă se adaptează bine la climat temperat mijlociu. Pentru

încheierea ciclului de vegetaţie activ necesită 2500 – 3200 ° C temperatură, pe care o

acumulează în decurs de 150 – 160 de zile. Se comportă bine în podgoriile mai nordice

unde strugurii acumulează o cantitate mai mare de zahăr şi păstrează o aciditate mai

ridicată. Feteasca albă este un soi de zile lungi.

Dezmugurirea are loc în prima jumătate a lunii aprilie existând posibilitatea de a

întârzia în unii ani până la începutul lunii mai. Înflorirea se desfăşoară în cursul lunii mai

sau în primele două decade ale lunii iunie. Pârga începe în cea de-a doua decadă a lunii

iulie şi se poate prelungi până spre sfârşitul lunii august. Coacerea strugurilor se încheie

în cursul lunii septembrie, iar în unii ani în prima decadă a lunii octombrie. Soiul

Fetească albă are o creştere viguroasă, uneori chiar luxuriantă.

Acest soi reuşeşte bine în podgoriile mai nordice unde strugurii se maturează mai

lent, putând acumula maximum de zaharuri fără ca aciditatea să fie coborâtă sub normal.

Are o rezistenţă la ger destul de mare nefiind însă rezistent la putregaiul cenuşiu. Nu este

atacat de Cochylis şi Eudemis în schimb strugurii copţi sunt mâncaţi de păsări.

42


Este un soi viguros; datorită acestui aspect, în momentul în care este supus la tăieri

scurte sau altoiri pe portaltoi de vigoare mare are o creştere luxuriantă, produce lemn

mult, dăunând producţiei de struguri. Sistemul de tăiere potrivit acestui soi este mixt, cu

coarde lungi de 16 – 20 ochi. Tăierile scurte nu se pot aplica acestui soi.

Însuşirile tehnologice

Strugurii soiului Fetească albă intră în pârgă în a doua jumătate a lunii iulie sau în

primele zile ale lunii august în funcţie de condiţiile climatice locale. Este un soi cu

coacere relativ timpurie. Epoca de coacere predominantă este epoca a IV – a şi a V –a. În

anii reci şi ploioşi, maturitatea deplină întârzie până în epoca a VI – a. Strugurii de

Fetească albă trec uşor în faza de supracoacere. Deşi nu sunt rezistenţi la putrezire, se

culeg târziu, conţinutul în zaharuri a strugurilor crescând în toamnele lungi şi secetoase

până la 286 g/l. Soiul Fetească albă dă producţii mijlocii. S-au obţinut producţii variind

între 3,2-3 kg/butuc, respectiv între 12.000 şi 14.000 kg struguri/ha.

Zonare

Se cultivă cu precădere în podgoriile din Transilvania și Moldova. Îl găsim

cultivat și în Germania, Ungaria, Republica Moldova.

Muscat Ottonel

Origine.

Soi originar din Franţa, obţinut în anul 1852 de către Robert Mareau. Din Franţa,

s-a răspândit în majoritatea ţărilor viticole din Europa. La noi în ţară a pătruns înaintea

invaziei filoxerei (1884). În prezent ocupă o suprafaţă de circa 6 000 ha şi stă la baza

producerii vinurilor aromate.

După ultimele cercetări, s-ar părea că soiul Muscat Ottonel este rezultatul

hibridării dintre Chasselas dore şi Muscat de Samur.


La dezmugurire rozeta este scămoasă, verde-roşiatică, floarea este hermafrodită,

normală. Frunza adultă este mijlocie, rotundă, netedă, glabră, cu 3-5 lobi, de culoare

vedre-deschis, cu dinţătura puţin evidentă, ceea ce o deosebeşte de celelate soiuri din

grupa Muscat, la care dinţătura este foarte puternică. Marginile frunzei sunt îndreptate

43


către faţa superioară, astfel încât formează o mică pâlnie la punctul peţiolar, sinusurile

laterale superioare sunt destul de profunde, închise, cu lumen elipsoidal, la fel ca şi cel

peţiolar. Nervurile sunt verzi şi prezintă peri rigizi pe partea inferioară.

Strugurele este sferic, mijlociu, de formă conică, uneori aripat, compact. Bobul

este sferic, cu pieliţa alb-verzuie, acoperită cu multă pruină. Miezul este consistent, cu

gust puternic aromat de muscat.


Are vigoare mijlocie şi o maturare timpurie, la circa 2 săptămâni de la soiul

Chasselas dore, soi cu mare plasticitate biologică. Preferă zonele mai răcoroase din

Transilvania. În această zonă, aciditatea rămâne la parametri normali, iar aroma de

Muscat nu se degradează. Coeficientul de fertilitate absolut este de 1,8, relativ 1-1,2.

Vigoarea soiului impune a fi condus numai în forme semiînalte. Încărcătura de

ochi este de 16-20 ochi/m2, repartizată pe coarde lungi de 12-14 ochi. Tăierile scurte au

dat rezultate mediocre. În zonă se obţin producţii între 5000- 9000 kg/ha, în funcţie de

numărul de ochi.

Însuşirile tehnologiceTimpurietatea la maturare accentuează aptitudinea mare de supramaturare, în mod

normal acumulând între 200-220 g/l zahăr, putând ajunge la 240-270 g/l. Greutatea medie

a unui strugure este 101 g. Datorită fertilităţii ridicate se obţin producţii de 8-9 t/ha.

Vinul este blând, auriu, exaltând parfumul florilor de lămâi, cu aciditate puţin

scăzută, având savoarea unui vector aromatizat cu esenţă de salvie şi coajă de lamâie.

Datorită fineţei aromei de Muscat, soiul poate fi folosit şi pentru înnobilarea unor vinuri

de consum curent.

Zonare

Soiul deţine ponderea ca suprafaţă în ţara noastră pentru direcţia de producţie a

vinurilor aromate. Are o mare plasticitate ecologică. Cele mai bune rezultate le dă în

podgoriile răcoroase din Transilvania şi nordul Moldovei.

Fetească neagră

Origine

44


Soi românesc vechi, cunoscut încă din vremea dacilor şi rezultat în urma selecţiei

populare din specia Vitis silvestris. Locul de origine ar fi în jurul localităţii Urcani din

judeţul Iaşi.


La dezmugurire rozeta este lucioasă, glabră de culoare verde bronzat. Frunzele

tinere au culoare verde cu luciu metalic, lipsite de perişori. Frunza adultă este mijlocie, cu

sinusurile laterale superioare în formă de liră şi sinusurile inferioare în formă de U.

Sinusul peţiolar este în formă de V sau liră. Floarea este hermafrodită normală pe tipul 5.

Strugurii au 200-230 g, cilidro conici, aripaţi, cu boabele aşezate des. Bobul este sferic,

cu pieliţa groasă, negru violaceu, şi multă pruină. Lăstarii au vigoare foarte mare.


Are perioadă scurtă de vegetaţie 150-160 zile şi necesită 2600-2800° C

temperatură activă. Dezmuguritul începe la începutul lui aprilie, pârga începe în august,

iar maturarea are loc la 2-3 săptămâni după Chasselas dore. Are rezistenţă bună la ger

(-24° C) şi la secetă, sensibil al mană şi făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu,

molii şi acarieni.

La tăiere se atribuie sarcini mari de rod, 20-25 ochi/m2, repartizată pe cepi de 2-3

ochi. Se pretează la conducerea pe tulpini înalte şi semiînalte, cordon bilateral simplu sau

dublu.


Acumulează multe zaharuri 200-250 g/l, iar prin supramaturare se ating 250-270

g/l. Aciditatea este echilibrată 4,7-5.5 g/l H2SO4. Producţiile de struguri sunt variabile 6-

12 t/ha.

Zonare

Este un soi de o calitate deosebită. Se cultivă în regiunea viticolă a Dealurilor

Banatului şi Colinele Dobrogei. Are o comportare de excepţie în centrele viticole Urlaţi-

Ceptura, Tohanii şi în podgoria Dealu Mare.

Pinot noir

Origine

45


Este un vechi soi francez, cultivat pe suprafeţe mari în regiunea viticolă

Bourgogne. După caracterele morfologice face parte din Proles occidentalis.


La dezmugurire rozeta este albicioasă şi scămoasă. Frunzele tinere sunt păroase,

gofrate, de culoare verde intens. Frunza adultă este mică spre mijlocie, orbiculară,

întreagă, tri sau pentalobată. Sinusul peţiolar este în formă de V mai mult sau mai puţin

deschis. Limbul frunzei este gros, gofrat, acoperit cu peri lungi şi rari pe faţa inferioară.

Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5.

Strugurii sunt mici, cilindrici uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine

încât se deformează. Bobul este mic, negru violaceu, cu pieliţa subţire pruinată; pulpa

zemoasă cu gust plăcut.


Are o perioadă de vegetaţie scură 150-160 zile şi necesită 2300-2800o C

temperatură activă. Are vigoare mică de creştere şi fertilitate ridicată, 90% lăstari fertili.

Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie, pârga începe la finele lunii iulie, iar

maturarea are loc al 2-3 săptămâni după Chasselas dore.

Este un soi foarte rezistent la ger -24o C şi la secetă, este sensibil la mană şi

făinare, foarte sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.

Se pretează la conducerea pe simitulpină, cordon bilateral cu tăieri în elemente

scurte, sarcina de rod fiind de 13-15 ochi/m2.


Tehnologic este un soi de calitate, cu producţii mici de 5-9 t/ha. Acumulează 200-

210 g/l zaharuri, atingând la supramaturare valori de peste 270 g/l., are o aciditate

echilibrată cuprinsă între 4,3-5,7 g/l H2SO4.

Zonare

Este cultivat în Muntenia, Banat şi Dobrogea, iar pe suprafeţe mai restrânse se

întâlneşte în Moldova.

46


4.2. CADRUL NATURAL DE PROVENIENŢĂ A SOIURILOR

Recoltarea strugurilor se va face din colecţiile didactice ale Universităţilor de Ştiinţe Agricole din: Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. Astfel se impune o scurtă cercetare

bibliografică asupra condițiilor pedoclimatice ale acestor trei zone.

4.2.1. Cluj-Napoca

Aşezare

Ca poziție geografică, orașul Cluj-Napoca se situează în Depresiunea

Transilvaniei. Aceasta are aproape 26.000 km2, și este situată în interiorul arcului

carpatic din România, acoperind 11% din suprafaţa ţării. În cadrul Depresiunii

Transilvaniei se deosebeşte o parte centrală mai cuprinzătoare - Podişul Transilvaniei

(16.764 km2, reprezentând 64,65% din suprafața Depresiunii Transilvaniei).

Podişul Transilvaniei este bine individualizat, nu numai prin structură şi alcătuire

pedologică, ci şi prin climat.

Podişul Transilvaniei cuprinde trei unităţi fizico-geografice complexe şi anume:

Podişul Târnavelor,

Câmpia Transilvaniei

Podişul Someşan.

Câmpia Transilvaniei, unitatea majoră din Podişul Transilvaniei, situată la nord de

Podişul Târnavelor şi la sud de Podişul Someşan, poate fi considerată o unitate de

tranziţie între acestea.

Municipiul Cluj - Napoca este situat în partea de nord-vest a ţării, fiind reşedinţa

judeţului Cluj. Municipiul este aşezat la contactul a trei mari unităţi geografice: Câmpia

47


Transilvaniei, Podişul Someşan şi Munţii Apuseni, la altitudinea medie de 360 m, fiind

intersectat de paralela 46°46' latitudine nordică şi meridianul 23°36' longitudine estică.

Municipiul înglobează în limitele sale o suprafaţă de 166 km2. Oraşul este aşezat

într-o zonă depresionară, pe terasele Someşului Mic şi a Nadăşului cu unele prelungiri

secundare ale Popeştilor, Chintăului, Borhanciului şi Popii. Spre partea de sud-est,

municipiul ocupă terasa superioară de pe versantul nordic al Feleacului.(BUNESCU et

al., 2005).

Clima

Din punct de vedere climatic, Podişul Transilvaniei se caracterizată prin climă

boreală cu ierni friguroase şi umede, cu temperatura celei mai reci luni sub -3°C şi a celei

mai calde peste 10°C; cantitatea de apă din precipitaţii este mai mare decât aceea pierdută

prin evapotranspiraţie.

Arealul se încadrează în două din cele patru subprovincii climatice:

în partea vestică, cu temperatura celei mai calde luni între 20-22°C şi cu maximum

de precipitaţii la începutul verii;

în cea mai mare parte a podişului, cu temperatura celei mai calde luni 18 şi 20°C,

cu iarnă rece şi cu mai mult de patru luni pe an cu temperatura medie peste 10°C.

Temperaturile medii ale anului sunt:

între 1,5°C şi 2,5°C în masivul Vlădeasa şi Muntele Mare,

3-6°C la periferia zonei înalte,

7-9°C în Câmpia Transilvaniei şi Podişul Someşan,

media multianuală la Cluj-Napoca este de 8,2°C oscilând între 6,9 şi 9,9°C.

În ceea ce privesc temperaturile extreme:

luna cea mai rece este ianuarie (-4,4°C.....-4,2°C)

luna cea mai caldă în zona montană, august şi în zona deluroasă, iulie.

Valorile absolute variază în limite largi, cea mai ridicată fiind de 36,8°C (22 iulie

1939), iar cea mai scăzută de -32,5°C (11 februarie 1929), amplitudinea maximă absolută

de 69,7°C.

Primele zile de îngheţ apar în decada a treia a lunii octombrie (21 oct.-1 nov.) şi

ultimele zile de îngheţ apar între 11-21 aprilie.

48


În ceea ce priveşte mersul anotimpurilor, primăvara începe timpuriu, vara în

general este răcoroasă şi plăcută (dar frecvent cu grindină, la fel şi cu secetă, mai ales în

centrul Câmpiei), trecerea la toamnă (în general caldă), se face pe nesimţite, iarna este cel

mai adesea moderată.

Datorită poziţiei sale, judeţul Cluj beneficiază de un climat continental moderat,

aflându-se la limita nordică de cultivare a viţei de vie. În timpul iernii predomină

pătrunderile de natură maritim-polară sau maritim carpatică din nord-vest, iar vara aerul

cald din sud-vest. Relieful creează diferenţieri climatice între regiunea muntoasă şi

deluroasă a judeţului şi o zonare pe verticală a principalelor elemente climatice.

Precipitaţiile atmosferice fiind agentul principal climatic în creşterea şi dezvoltarea

plantelor, merită o atenţie deosebită. Acestea sunt caracterizate printr-o creştere a

cantităţilor medii anuale (600-700 mm/an) dinspre nord-est spre sud-vest. Zona cu cele

mai scăzute valori anuale ale precipitaţiilor este Depresiunea Turda - Câmpia Turzii.

Regiunea climatică, este caracterizată printr-un regim pluviometric de tip

continental, cu un maxim în luna iunie. Luna cu cea mai scăzută cantitate de precipitaţii

este ianuarie (30,3 mm/m2), iar în luna iulie se înregistrează cea mai mare cantitate de

precipitaţii (119.9 mm/m2).

Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad începând cu prima decadă a lunii octombrie

în zona montană, în decada a-II a lunii noiembrie în zona deluroasă şi în prima decadă a

lunii decembrie în Câmpia Turzii. Durata medie a intervalului cu ninsoare este de 60-70

zile/an în zona deluroasă si 90-120 zile/an în zona înaltă, stratul de zăpadă are o grosime

medie de cca. 20 cm, grosimea maximă depăşind 43 cm în municipiul Cluj - Napoca.

În anii ploioşi se înregistrează şi 925 mm (2005), dar în anii secetoşi precipitaţiile

medii anuale pot scădea şi sub 369 mm (anul 2000)

În ceea ce priveşte umiditate relativă a aerului, aceasta variază în funcţie de

anotimp, cu valori mai mari iarna şi cu valori mai scăzute vara

Durata de strălucire a soarelui influenţează desfăşurarea proceselor biochimice şi

fiziologice din plante, precum şi pierderea apei din sol şi plantă prin evapotranspiraţie.

Durata de strălucire a soarelui la Cluj-Napoca este considerată moderată, totalizând o

medie de 1987,4 ore pe an, din care 1622,2 ore în perioada de vegetaţie, (februarie-

49


septembrie). Lunar valorile medii variază între 21 ore în decembrie şi 274 ore în august

(CSOK, 2009).

CALCATIN ŞI HOMUTESCU, 1964, (citați de CIOFU, 2004)) menţionează că

vântul, ca fenomen atmosferic, influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Curenţii

slabi de aer au o influenţă favorabilă deoarece, după ploaie, zvântă aparatul foliar al

plantelor, împiedicând înmulţirea agenţilor patogeni, iar în perioada cu temperaturi

excesive răcesc plantele.

Vântul prezintă o importanţă deosebită, atât din punct de vedere a direcţiei din care

bate cât şi în ceea ce priveşte viteza. În zona municipiului Cluj-Napoca, deplasarea

maselor de aer se realizează din aproape toate direcţiile, cu frecvenţe şi intensităţi

diferite. Din direcţia vestică, intensitatea este de 3,8 m/s, iar din direcţia sudică este de

2,2 m/s. Nu se înregistrează intensităţi mari ale vântului, valorile maxime fiind situate sub

35 m/s. În general, în Podişul Transilvaniei frecvenţa vânturilor este redusă, la fel şi

intensitatea lor. Primăvara şi vara sunt frecvente vânturile din nord-vest, toamna şi iarna

cele sud şi sud-vest; destul de frecvente.

Presiunea atmosferică înregistrată la Cluj-Napoca este situată între 725-750 mm

col.Hg.

Solul

O caracteristică importantă a învelişului de sol al Podişului Transilvaniei o

constituie diversitatea lui, determinată nu numai de condiţiile bioclimatice, ci şi de cea a

reliefului şi a substratului litologic (CSOK, 2009).

În tabelul 4.1. sunt prezentate şi suprafeţele aproximativ ocupate de aceste soluri

în Podişul Transilvaniei publicate de N. Florea în revista Natura (nr. 1/1967) citată de

Tabel 4.1Tipurile de sol dominante din Podişul Transilvaniei

Tipul de sol Podişul Transilvaniei% km2

Cernoziomuri levigate 8,9 1 904,6Soluri ceroziomoide 0,2 42,8Rendzine şi Eutricambosoluri 0,1 21,4Faeoziomuri 11,9 2 546,0Preluvosoluri (soluri brune) 44,0 9 146,0Soluri podzolice 11,1 2 375,4Preluvosoluri şi Districambosoluri 0,7 149,8

50


Hidrisoluri 1,5 321,0Aluviosoluri 9,5 2 033,0Regosoluri şi litosoluri 10,9 2 313,3Alte soluri 1,2 257,4Total 100,0 21 380,7

După: FLOREA, 1967 citat de CSOK, 2009

Dintre solurile amintite mai sus, CSOK în 2009, identifică, în zona unde este

amplasat complexul USAMV, preluvosolul tipic, cu o textură argiloasă și argilolutoasă,

sol care asigura o bună aprovizionare a plantelor cu apă.

4.2.2. Iaşi

AşezareBazinul Iaşi este situat în partea nord-estică a Podişului Central Moldovenesc,

fiind constituit din versanţi adăpostiţi de vânturile puternice şi reci din nord, est şi nord-

est.

Clima

Temperatura medie multianuală este de 9,6°C. Temperaturile medii lunare cele

mai ridicate se înregistrează în luna iulie, iar cele mai scăzute temperaturi medii lunare în

luna ianuarie. Minima absolută la Iaşi a fost de -30°C, înregistrată în anii 1929 şi 1937.

Suma gradelor de temperatură >0°C, depăşeste 3700°C anual, iar suma temperaturilor

active >10°C, fiind peste 3400°C. Data medie a ultimului îngheț este 17 aprilie, iar data

limită a fost 25 mai. Datorită poziţiei sale geografice, Moldova este influenţată în mare

măsură de prezenţa anticiclonului atlantic şi continental. În general, temperatura este cea

specifică ţinuturilor temperat-continentale, cu unele nuanţe excesive.

Durata de strălucire a soarelui la Iaşi a înregistrat valori cuprinse între 1815 și

2354 ore, din care în perioada de vegetație 1400 -1600 ore.

Precipitaţiile medii multianuale au fost de 531,7 mm. Distribuţia precipitaţiilor

este neuniformă, astfel că în lunile mai bogate în precipitaţii (iunie, iulie) se înregistrează

68 - 76mm, cantitate mai mult decât dublă faţă de perioada decembrie - martie, când se

înregistrează doar 28 - 32mm, lunar. Vânturile dominante în această zonă sunt cele din

nord-vest, mai ales în timpul verii, la care se adaugă în timpul iernii şi vântul de est

(Crivăţul), în urma anticiclonului siberian. Originea continentală a acestui vânt face ca

51


iarna, mai ales, lunile ianuarie și februarie să se caracterizeze în mod normal, ca

friguroase şi uscate.

O altă particularitate climatică o formează frecvenţa efectelor de "fohn",

determinate de scurgerea maselor de aer provenite din vest şi nord-vest spre sud-est şi est,

care ridică temperatura, reduc nebulozitatea şi favorizează producerea secetei. Relieful

este cel specific zonelor de coastă, de tranziţie de la o regiune depresionară la una de

podiş mai înalt.

Solul

Substratul litologic este reprezentat de marnă cu intercalaţie de nisipuri şi gresii

oolitice, marna loessoidizată şi mai puțin lutul loessoedizat. Solurile predominante sunt

cernoziomurile, cernoziomurile cambice, iar în apropiere de păduri, în zonele înalte

întâlnim solurile cenuşii de pădure.

Condiţiile pedoclimatice din zona de N-E a ţării sunt deosebit de favorabile pentru

cultura viţei de vie.

4.2.3. Timişoara

Relieful

Privit în ansamblu, relieful zonei Timişoara este de o remarcabilă monotonie,

netezimea suprafeţei de câmpie nefiind întreruptă decât de albia slab adâncită a râului

Bega (realizată artificial, prin canalizare). În detaliu însă, relieful oraşului şi al

împrejurimilor sale prezintă o serie de particularităţi locale, exprimate altimetric prin

denivelări, totuşi modeste, care nu depăşesc nicăieri 2-3 m.

În vatra oraşului Timişoara cea mai înaltă cotă se află în partea de nord-est, în

cartierul "Între Vii”, la 95 m, iar punctul cel mai coborât la 84 m., în vestul cartierului

Mehala (Ronaţ). Pe o distanţă de aproximativ 7 km est-vest, diferenţa de nivel este de

aproximativ 11 m. De la nord la sud, pe o distanţă de cca 5 km, teritoriul oraşului

coboară, de asemenea, cu cca. 10 m. Vatra oraşului se suprapune şesului aluvionar, cu

marginile uşor mai ridicate, desfăşurat în lungul Begăi. Dacă se are în vedere întregul

teritoriu al zonei, diferenţele de nivel şi formele de relief sunt mai variate. Astfel,

altitudinile maxime depăşesc 100 m în nord-est şi se apropie de acest nivel în sud-est şi

52


nord-vest: Slatina Mare (109 m) în nord-est şi Dealul Flămând (98 m ) în nord-vest.

Cotele cele mai coborâte se situează la vest de cartierul Freidorf, la 87 m.

Relieful teritoriului administrativ al oraşului şi al comunelor periurbane face parte

din Câmpia Timişoarei şi cuprinde următoarele unităţi principale:

În partea de nord şi nord-est se află Câmpia înaltă Giarmata Vii - Dumbrăviţa, cu

înălţimea medie de 100m.

În partea de nord-vest se întinde Câmpia joasă a Torontalului, cu înălţime medie

de 88m, care intră în contact cu vatra oraşului prin câmpia de la Cioreni;

În partea de est se întinde Câmpia aluvionară a Begăi, cu altitudine medie de 90-

95m şi soluri nisipoase şi argilo-lutoase, afectate de gleizare.

În partea de sud se află Bega-Timiş, cu altitudini ce scad pe direcţie nord-est şi

sud-vest, de la 96 m, la 91 m.

Clima

Timişoara se încadrează în climatul temperat continental moderat, caracteristic

părţii de sud-est a Depresiunii Panonice, cu unele influenţe submediteraneene (varianta

adriatică).

Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea şi neregularitatea proceselor

atmosferice.

Masele de aer dominante, în timpul primăverii şi verii, sunt cele temperate, de

provenienţă oceanică, care aduc precipitaţii semnificative. În mod frecvent, chiar în

timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi şi zăpezi

însemnate, mai rar valuri de frig.

Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de

aer polar continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic şi

influenţa ciclonilor şi maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică şi Marea Mediterană,

care iarna generează dezgheţ complet, iar vara impun perioade de căldură înăbuşitoare.

Temperatura medie anuală este de 10,6ºC, luna cea mai caldă fiind iulie (21,1ºC),

rezultând o amplitudine termică medie de 22,7ºC, sub cea a Câmpiei Române, ceea ce

atestă influenţa benefică a maselor de aer oceanic. Din punct de vedere practic, numărul

zilelor cu temperaturi favorabile dezvoltării optime a culturilor, adică cele care au medii

de peste 15ºC, este de143/an, cuprinse între 7 mai şi 26 septembrie. Temperatura activă,

53


însumând 2761ºC, asigură condiţii foarte bune pentru maturizarea plantelor de cultură,

inclusiv a unora de provenienţă mediteraneană.

Aflându-se predominant sub influenţa maselor de aer maritim dinspre nord-vest,

Timişoara primeşte o cantitate de precipitaţii mai mare decât oraşele din Câmpia

Română. Media anuală, de 592 mm, apropiată de media ţării, este realizată îndeosebi ca

urmare a precipitaţiilor bogate din lunile mai, iunie, iulie (34,4% din totalul anual) şi a

celor din lunile noiembrie şi decembrie, când se înregistrează un maxim secundar, reflex

al influenţelor climatice submediteraneene. În perioada propice culturilor agricole, cad

aproape 80% din precipitaţii, ceea ce constituie o condiţie favorabilă dezvoltării plantelor

de cultură autohtone. Regimul precipitaţiilor are însă un caracter neregulat, cu ani mult

mai umezi decât media şi ani cu precipitaţii foarte puţine.

Urmare a poziţiei sale în câmp deschis, dar situat la distanţe nu prea mari de

masivele carpatice şi de principalele culoare de vale care le separă în această parte de ţară

(culoarul Timiş-Cerna, valea Mureşului etc.), Timişoara suportă, din direcţia nord-vest şi

vest, o mişcare a maselor de aer puţin diferită de circulaţia generală a aerului deasupra

părţii de vest a României. Canalizările locale ale circulaţiei aerului şi echilibrele instabile

dintre centrii barici impun o mare variabilitate a frecvenţei vânturilor pe principalele

direcţii.

Cele mai frecvente sunt vânturile de nord-vest (13%) şi cele de vest (9,8%), reflex

al activităţii anticiclonului Azorelor, cu extensiune maximă în lunile de vară. În aprilie-

mai, o frecvenţă mare o au şi vânturile de sud (8,4% din total). Celelalte direcţii

înregistrează frecvenţe reduse. Ca intensitate, vânturile ating uneori gradul 10 (scara

Beaufort), furtunile cu caracter ciclonal venind totdeauna dinspre vest, sud-vest (1929,

1942, 1960, 1969, 1994). Distribuţia vânturilor dominante afectează, într-o anumită

măsură, calitatea aerului oraşului Timişoara, ca urmare a faptului că sunt antrenaţi

poluanţii emanaţi de unităţile industriale de pe platformele din vestul şi sudul localităţii,

stagnarea acestora deasupra fiind facilitată atât de morfologia de ansamblu a vetrei, cu

aspect de cuvetă, cât şi de ponderea mare a calmului atmosferic (45,9%).

Solurile

Învelişul de sol din zona Timişoara este de o mare diversitate, numeroasele tipuri

şi subtipuri încadrându-se în clasele: cernisoluri, luvisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri,

54


hidrisoluri, pelisoluri, vertisoluri şi protisoluri. Capacitatea generală de susţinere a

producţiei agricole este mijlocie, ca urmare a ponderii ridicate a unor tipuri de soluri cu

fertilitate naturală scăzută ori afectate de umezeală în exces (entricambosoluri,

gleiosoluri, stagnosoluri, vertisoluri etc.), compensată însă de prezenţa cernoziomurilor şi

a preluvosolurilor molice , cu pondere notabilă în arealul comunelor Săcălaz, Dumbrăviţa

şi Sânmihaiu Român.

Pe ansamblul Câmpiei Banatului însă, dominante sunt solurile cu fertilitate ridicată

(cernoziomuri, calcarice cambice şi argice, preluvosoluri molice etc.), fără limitări

semnificative în exploatare, constituindu-se astfel într-o importantă resursă naturală

pentru dezvoltarea producţiei agricole intensive.

4.3. ANALIZA MECANICĂ A STRUGURILOR

Acumularea catechinelor este influenţată de biotop şi fenofază, de aceea recoltarea

probelor de struguri s-a realizat din trei zone viticole diferite, în fenofaze diferite (pârgă

şi maturitate), atât din soiuri de struguri rosii, cât şi din soiuri de struguri albi.

Strugurii proaspeţi vor fi aduşi şi prelucraţi în laboratorul de Viticultură de la

Facultatea de Horticultură, USAMV Cluj-Napoca. Se va face analiza mecanică a probelor

de câte un kilogram de struguri, prin separarea părţilor solide: rahis, seminţe şi pieliţe. Se

va determina, de asemenea, concentraţia în zahăr şi aciditatea. Părţile solide se vor usca

în mod natural şi vor fi păstrate la frigider până în momentul determinării antioxidanţilor.

4.4. METODE CROMATOGRAFICE DE DETERMINARE A ANTIOXIDANŢILOR

Cromatografia de Înaltă Performanţă (HPLC) este o metodă de separare şi

determinare a unui număr mare de molecule organice şi anorganice, din matrici chimice

complexe. Se pot determina, cantitativ şi calitativ antocianii, compuşii volatili,

semivalatili şi nevolatili din struguri.

Principiul metodei constă în separarea substanţelor dintr-un amestec aflat în stare

lichidă sau gazoasă, prin deplasarea pe o coloană umplută cu un absorbant (faza

staţionară). Substanţele din amestecul respectiv sunt absorbite diferit şi se separă în

55


straturi. Cele colorate se observă direct cu ochiul liber, iar cele incolore sunt vizualizate

în UV.

După natura fazelor cromatografia se clasifică în:

cromatografia pe hârtie,

cromatografia pe strat subţite,

cromatografia pe coloană cu fază lichidă,

cromatografia pe coloană cu fază gazoasă.

Determinarea amprentei spectrale UV-VIS (190-600 nm)

Probele măcinate vor fi lăsate la extras 20 minute în metanol. Extrasul obţinut va fi filtrat

prin faza staţionară, apoi se va înregistra spectrul UV-VIS. Pentru toate probele se vor

face diverse diluţii, pentru a include spectrul în domeniul de absorţii dorit.

Dozarea fenolilor totali

Determinarea conţinutului de fenoli totali, a unui extract primar se va face prin dozare cu

reactivul Folin-Ciocîlteu.

4.5 METODA RES (SPECTROSCOPIA DE REZONANŢĂ ELECTRONICĂ DE SPIN)

DE DETERMINARE A CARACTERULUI ANTIOXIDANT

Metoda RES, reprezintă o metodă modernă şi extrem de eficientă de determinare a

acţiunii antioxidante a diferiţilor compuşi. Se va face determinarea efectului antioxidant

al extractelor cu un conţinut de polifenoli şi se va face analiza comparativă cu vitamina

C. Prin caracteristicile sale antioxidante, vitamina C este folosită ca şi etalon în

caracterizarea extractelor.

56


Capitolul V

PROIECT DE CERCETARE

4.1. MOTIVAŢIA CERCETĂRII

Metaboliţii secundari existenţi în plante reprezină un subiect intens investigat

chimic şi farmacologic în lumea ştiinţifică actuală, datorită importanţei terapeutice pe

care mulţi dintre aceştia deja şi-au câştigat-o.

Una din grupele de substanţe vegetale care a devenit cunoscută şi studiată în

ultimele decenii o reprezintă polifenolii de tipul flavonoidelor şi stilbenelor, substanţe

naturale de mult timp cunoscute şi studiate, dotate cu proprietăţi antihipertensive,

antiaterosclerotice, antiinflamatoare, antioxidante şi antimicrobiene de bună calitate.

Interesul oamenilor de ştiinţă, pentru polifenolii şi stilbenele, cu proprietăţi

antioxidante din struguri, a fost trezit o dată cu identificarea lor în vin şi legarea acestora

de ,,paradoxul francez”.

Lucrarea de faţă are un mare grad de noutate pe plan naţional datorită faptului că,

până în acest moment, nu există studii detaliate, comparative, privind conţinutul de

polifenoli al diferitelor soiuri de struguri pentru masă sau pentru vin, albe şi negre, din

diferite epoci de maturare, provenite din diferite zone viticole ale ţării noastre. Există

doar câteva cercetări preliminare mai vechi ale cercetătorilor de la I.C.V.V. Valea

Călugărească, (KONTEK, 1975) şi unele de dată mai recentă ale colectivului din cadrul

catedrei de viticultură-enologie de la USAMV-Cluj (POP, 2006, 2007, 2008,

MUREŞAN, 2006, BABEŞ, 2007, BUNEA, 2010). Acestea reprezintă baza de plecare

pentru cercetările propuse.

De un interes special sunt pieliţele şi rahisul strugurilor, care pot fi utilizaţi pentru

extragerea şi fabricarea compuşilor cu efect antioxidant. Se estimează că în Europa,

deşeurile din industria vinului depăşesc 14.5 milioane tone anul (PINELO, 2006), acestea

putând fi un material ieftin şi valoros.

57


Este important de ştiut potenţialul individual al soiurilor, din areale diferite şi în

fenofaze diferite, cu privire la concentraţia în aceşti compuşi activi. Acest lucru poate

constitui baza de plecare pentru identificarea unor surse naturale bogate în substanţe cu

efect antioxidant, extragerea şi utilizarea acestora în medicina umană.

4.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

1. Evaluarea condiţiilor ecoclimaţice şi ecopedologice, a zonelor de provenienţă a

probelor;

2. Analiza mecanică a probelor din cele trei zone de provenienţă în fenofaza de

pârgă;

3. Analiza mecanică a strugurilor, în faza de maturare deplină;

4. Determinări privind cantitatea şi calitatea recoltei la soiurile analizate;

5. Determinarea concentraţiei în polifenoli totali, la soiurile strugurilor analizaţi,

utilizând metoda Folin-Ciocâlteu;

6. Analiza calitativă a catechinelor, epicatechinelor, flavonelor şi resveratrolului, la

strugurii soiurilor testate, folosind cromatogarfia lichidă de înaltă performanţă

(HPLC);

7. Determinarea capacităţii antioxidante a strugurilor din soiurile de viţă de vie

studiate în cele două fenofaze, pârgă şi maturitate.

4.3. MATERIALUL BIOLOGIC

Victoria. Soiul a fost obţinut în anul 1978, de către Victoria Lepădatu, prin

hibridarea sexuată controlată a soiurilor Cardinal x Afuz Ali. Este unul dintre cele mai

valoroase soiuri româneşti de struguri pentru masă.

Chasselas dore. Este un soi foarte vechi, se pare că se cultivă din anul 1200 în

Egipt, în oaza Fayoum, la 70 km ce Cairo, unde se găsește şi Chasselas noir, din care se

presupune că s-a desprins soiul Chasselas dore. A fost adus de romani în Elveţia şi apoi

în Franţa în comuna Chasselas (Burgundia).

58


Napoca. A fost obţinut în 1989 de Ştefan Oprea, S.C.P.P. Cluj-Napoca, în urma

hibridării Alphonse Lavallee x (Regina viilor x Muscat de Hamburg).

Muscat de Hamburg. Originea exactă a soiului nu este cunoscută, după unii

autori ar fi original din Anglia, iar după alţii ar fi originar din Franţa. Este considerat un

hibrid între Muscat de Alexandria x Frankenthal.

Fetească albă. Soi autohton, se găsește răspândit în aproape toate podgoriile de la

noi. Provine din Fetească Neagră prin selecții populare.

Soiul Muscat Ottonel. Soi originar din Franţa, obţinut în anul 1852 de către

Robert Mareau, s-a răspândit în majoritatea ţărilor viticole din Europa. La noi în ţară a

pătruns înaintea invaziei filoxerei (1884). În prezent ocupă o suprafaţă de circa 6 000 ha

şi stă la baza producerii vinurilor aromate.

Fetească neagră. Soi românesc vechi, cunoscut încă din vremea dacilor şi rezultat

în urma selecţiei populare din specia Vitis silvestris. Locul de origine ar fi în jurul

localităţii Urcani din judeţul Iaşi.

Pinot noir. Este un vechi soi francez, cultivat pe suprafeţe mari în regiunea

viticolă Bourgogne. După caracterele morfologice face parte din Proles occidentalis.

4.4. ORGANIZAREA EXPERIENȚEI

Probele luate în studiu provin din trei zone diferite, și anume: Cluj-Napoca,

Timișoara și Iași. Strugurii proaspeţi vor fi aduşi şi prelucraţi în laboratorul de Viticultură

de la Facultatea de Horticultură, USAMV Cluj-Napoca. Se va face analiza mecanică a

probelor la câte 1 kilogram de struguri pe fiecare variantă.

4.4.1. Factorii experimentali

Experinţa I:

Factorul A: soiul - Victoria

- Chasselas dore

- Napoca

- Muscat de Hamburg

59


Factorul B: epoca de maturare - pârgă

- maturitate deplină

Factorul C: zona - Cluj-Napoca

- Iaşi

- Timişoara

Formula propusă pentru cele două experiențe se găsește în tadelele 4.1. și 4.2.

Tabelul 4.1

Tabelul variantelor pentru experiența I

Varianta Soiul Epoca de maturare ZonaV1 Victoria pârgă Cluj-NapocaV2 Victoria pârgă TimișoaraV3 Victoria pârgă IașiV4 Victoria maturitate Cluj-NapocaV5 Victoria maturitate TimișoaraV6 Victoria maturitate IașiV7 Chasselas dore pârgă Cluj-NapocaV8 Chasselas dore pârgă TimișoaraV9 Chasselas dore pârgă IașiV10 Chasselas dore maturitate Cluj-NapocaV11 Chasselas dore maturitate TimișoaravV12 Chasselas dore maturitate IașiV13 Napoca pârgă Cluj-NapocaV14 Napoca pârgă TimișoaraV15 Napoca pârgă IașiV16 Napoca maturitate Cluj-NapocaV17 Napoca maturitate TimișoaraV18 Napoca maturitate IașiV19 Muscat de Hamburg pârgă Cluj-NapocaV20 Muscat de Hamburg pârgă TimișoaraV21 Muscat de Hamburg pârgă IașiV22 Muscat de Hamburg maturitate Cluj-NapocaV23 Muscat de Hamburg maturitate TimișoaraV24 Muscat de Hamburg maturitate Iași

60


Experienţa II:

Pentru soiurile de vin:

Factorul A: soiul - Fetească albă

- Muscat Ottonel

- Fetească neagră

- Pinot noir

Factorul B: epoca de maturare - pârgă

- maturitate deplină

Factorul C: zona - Cluj-Napoca

- Iaşi

- Timişoara

Tabelul 4.2

Tabelul variantelor pentru experiența II

Varianta Soiul Epoca de maturare ZonaV1 Fetească albă pârgă Cluj-NapocaV2 Fetească albă pârgă TimișoaraV3 Fetească albă pârgă IașiV4 Fetească albă maturitate Cluj-NapocaV5 Fetească albă maturitate TimișoaraV6 Fetească albă maturitate IașiV7 Muscat Ottonel pârgă Cluj-NapocaV8 Muscat Ottonel pârgă TimișoaraV9 Muscat Ottonel pârgă IașiV10 Muscat Ottonel maturitate Cluj-NapocaV11 Muscat Ottonel maturitate TimișoaravV12 Muscat Ottonel maturitate IașiV13 Fetească neagră pârgă Cluj-NapocaV14 Fetească neagră pârgă TimișoaraV15 Fetească neagră pârgă IașiV16 Fetească neagră maturitate Cluj-NapocaV17 Fetească neagră maturitate TimișoaraV18 Fetească neagră maturitate IașiV19 Pinot noir pârgă Cluj-NapocaV20 Pinot noir pârgă TimișoaraV21 Pinot noir pârgă IașiV22 Pinot noir maturitate Cluj-NapocaV23 Pinot noir maturitate TimișoaraV24 Pinot noir maturitate Iași

61


4.4.2. Observaţii şi determinări

1. Recoltarea probelor

- recoltarea strugurilor din cele trei zone diferite, în fenofaze diferite: pârgă şi

maturitate

2. Analiza mecanică a probelor în cele două fenofaze

- greutatea unui ciorchine

- masa a 100 boabe

- se exprimă procentul de boabe normale din totalul de pe un ciorchine

- greutatea pieliţelor, seminţelor şi rahisului, la fiecare probă

- randamentul în must pentru 1 kilogram de struguri

- uscarea naturală a probelor şi păstrarea acestora la frigider

- cântărirea probelor după uscare

3. Calitatea producţiei

- se exprimă calitatea prin conţinutul mustului în zahăr (g/l) şi aciditatea totală (g/l

H2SO4) a mustului

4. Analiza chimică a strugurilor

- determinarea polifenolilor totali prin dozare cu reactivul Folin-Ciocâlteu

- determinarea cromatografică a catechinelor, epicatecinelor, flavonelor şi

resveratrolului

- determinare a caracterului antioxidant prin metoda res (spectroscopia de rezonanţă

electronică de spin)

62


5.5. INTERPRETAREA STATISTICĂ A REZULTATELOR

Interpretarea statistică a rezultatelor obţinute se va face prin valorificarea seriilor

de experienţe polifactoriale în mai mulţi ani şi mai multe localităţi (ARDELEAN şi colab,

2007). Seriile de experienţe vor fi valorificate după modelul experienţelor polifactoriale

cu factorii, variante şi localităţi.

63


BIBLIOGRAFIE

1. ADRIAN, M., P. JEANDET, A.C. DOUILLET-BREUIL, I. TESSON, R.

BESSIS, 2000, Stilbene content of mature Vitis vinifera berries in response to UV-

C elicitation. J. Agric. Food Chem. 48 (2000) 6103e6105.

2. AFAQ, F., V.M. ADHAMI AND N. AHMAD, 2003, Prevention of short-term

ultraviolet B radiation-mediated damages by resveratrol in SKH-1 hairless mice,

Toxicology and Applied Pharmacology 186 (1) (2003), pp. 28–37

3. AHMAD N., MUKHTAR H.,1999, Green tea polyphenols and cancer : biologic

mechanisms and practical implications, Nutr.Rev., 57,78-83

4. ALDO, T., R. PALMERI, R. N. BARBAGALLO, P. G. PIFFERI, G. SPAGNA,

2008, Increase of trans-resveratrol in typical Sicilian wine using b-Glucosidase

from various sources, Food Chemistry 107 (2008) 1570–1575

5. AMES, B.N., M. K. SHIGENAGA, T. M. HAGEN, 1993, Oxidants antioxidants

and the degenerative diseases of aging, Proceedings of the National Academy of

Sciences 90, 7915–7922.

6. ANCA BABEȘ, NASTASIA POP, C. BUNEA, 2007, Studies conconcerning

physico-chemical characteristics of several red wines, Buletin of University of

Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, vol 64 (1-2)

7. ANDREJ, S., V. BREZOVÁ, M. MAZÚR, M. ČERTÍK, M. KALIŇÁK, G.

GESCHEIDT, 2008, A comparative study on the antioxidant properties of

Slovakian and Austrian wines Original Research Article, LWT - Food Science

and Technology, Volume 41, Issue 10, Pages 2126-2135

8. ANDREW, P. B., G. R. TAKEOKA, M. B. HIDALGO, A. VILCHES, J. VASSE,

D. W. RAMMING, 2009, Antioxidant activity and phenolic content of 16 raisin

grape (Vitis vinifera L.) cultivars and selections, Food Chemistry, Volume 121,

Issue 3, 1 August 2010, Pages 740-745

9. ARDELEAN, M., R. SESTRAȘ, MIRELA CORDEA, 2007, Tehică

experimentală horticolă, Ed. AcademicPres, p. 61

64


10. ARNOUS, A., A.S. MEYER, 2008, Comparison of methods for compositional

characterization of grape (Vitis vinifera L.) and apple (Malus domestica) skins,

Food and Bioproducts Processing 86 (7) (2008), pp. 9–86.

11. ARTÉS-HERNÁNDEZ, F., F.A. TOMÁS-BARBERÁN, F. ARTÉS, 2006,

Modified atmosphere packaging preserves quality of SO2-free ‘Superior seedless’

table grapes, Postharvest Biol. Technol. 39 (2006), pp. 146–154.

12. Asami, D.K., Y. J. Hong, D. Barrett, A. E. Mitchell, 2003. Comparison of the total

phenolic and ascorbic acid content of freeze-dried and air-dried marionberry,

strawberry, and corn grown using conventional, organic, and sustainable

agricultural practices, Journal of Agriculture and Food Chemistry 51, 1237–1247.

13. AVILA, M. A., J. A. VELASCO, J. CANSADO, V. NOTARIO, 1994, Quercetin

Mediates The Down-Regulation Of Mutant P53 In The Human Breast Cancer Cell

Line Mda-Mb468. Cancer Research, 54, 2424-2428

14. BAIS, H. P., T. S. WALKER, F. R. STERMITZ, R. A. HUFBAUER, J. M.

VIVANCO, 2002, Enantiomeric-dependent phytotoxic and antimicrobial activity

of (±)-catechin. A rhizosecreted racemic mixture from spotted knapweed, Plant

Physiol. 128 (4): 1173–9. doi:10.1104/pp.011019

15. BALENTINE, D. A., M. E. HARBOWY, H. N. GRAHAM, 1998, Tea: the Plant

and its Manufacture; Chemistry and Consumption of the Beverage, in Spiller GA.

Caffeine. Boca Raton: CRC Press. ISBN 0-8493-2647-8.

16. BASOGLU, F., I. SAHIN, M. KORUKLUOGLU, V. UYLASER, A. AKPINAR,

U. CUOPUR, 2004, Improvements in brineless processing of vine leaves,

Academical of Food 2, 7–

17. BAYTOP, T., 1999. Therapy with Plants in Turkey, Istanbul University

Publications, Istanbul, Turkey, No. 3255, p. 3374.

18. BERTELLI, A.A., L. GIOVANNINI, D. GIANNESS, M. MIGLIORI, W.

BERNINI, M. FREGONI et al., 1995, Antiplatelet activity of synthetic and natural

resveratrol in red wine, International Journal of Tissue Reactions 17(1995), pp.1-3

19. BOULTON, R., 2001, The copigmentation of anthocyanins and its role in the

color of red wine: a critical review, American Journal of Enology and Viticulture

52, 67–87

65


20. BRUNETON J., 1995, Pharmacognosy Phytochemistry Medicinal Plants.

Andover: Intercept Ltd., p. 277

21. BUNEA C. I., 2010, Studiul variabilităţii principalelor caractere de productivitate

şi calitate, la o colecţie de soiuri de viţă de vie, privind pretabilitatea acestora la

tehnologii ecologice de cultură şi valorificare, Teză de doctorat

22. BUNESCU V., GH. MIHAI, H. BUNESCU și IOANA MAN, (2005) - Condiţiile

ecologice şi solurile Podişului Transilvaniei, Edit. Academicpres Cluj-Napoca

23. BURDA, S., W. OLEZSEK, 2001. Antioxidant and antiradical activities of

flavonols, Journal of Agricultural and Food Chemistry 49, 2774–2779.

24. CANTOS, E., J.C. ESPÍN, F.A. TOMÁS-BARBERÁN, 2003, UV–C irradiated

grapes as a potential source for producing stilbene-enriched red wines pulses,

Journal of Agricultural and Food Chemistry 51 (5) (2003), pp. 1208–1214.

25. CASTILLO-MUNOZ, GOMEZ-ALONSO, N., GARCI´A-ROMERO S.,

HERMOSIN-GUTIERREZ I., 2007, Flavonol profiles of Vitis vinifera red grapes

and the irsingle-cultivar wines, Journal of Agricultural and Food Chemistry

55,992–1002.

26. CASTILLO-MUÑOZ, N., S. GOMEZ-ALONSO, E. GARCIA-ROMERO, I.

HERMOSIN- GUTIERREZ, J., 2007, Flavonol profiles of Vitis vinifera white

grape cultivars, Agric. Food Chem. 55 992.

27. CHIRA, K., J.-H. SUH, C. SAUCIER, P-L. TEISSEDRE, 2008, Les polyphe´nols

du raisin, Phytotherapie (2008) 6: 75–82 Springer 2008 DOI 10.1007/s10298-008-

0293

28. CHUNG, L. M., M.R. PARK, J.C. CHUN, S.J. YUN, 2003, Resveratrol

accumulation and resveratrol synthase gene expression in response to abiotic

stresses and hormones in peanut plants, Plant Sci. 164 (2003) 103e109.

29. CHUNG, L.M., M.R. PARK, J.C. CHUN, S.J. YUN, 2003, Resveratrol

accumulation and resveratrol synthase gene expression in response to abiotic

stresses and hormones in peanut plants, Plant Sci. 164 (2003) 103e109.

30. CIOFU, RUXANDRA, STAN N., POPESCU V., CHILOM PELAGHIA,

APAHIDEAN S., HORGOȘ A., BERAR V, LAUER K.F și N. ATANASIU,

2004, Tratat de legumicultură, Ed.CERES, București, 79-172;

66


31. COTEA V., F. ANDREESCU, 2009, România, ţara vinului, ed. AdLibri,

Bucureşti.

32. COTEA V.D.,1985, Tratat de Oenologie, vol.1, Ed. Ceres, Bucureşti

33. CREASY, L. L., COFEE, M., 1988, Phytoalexin Production Potentials Of Grape

Berries, Journal Of American Society Of Horticulture, Sciences, 113, 230-238

34. CSÓK B. ERZSÉBET, 2009, Cercetări privind posibilitatea sporirii timpurietății

producției de varză, în condițiile specifice Podișului Transilvaniei, Teză de

doctorat

35. D. CHABREYRIE, S. CHAUVET, F. GUYON, M.H. SALAGOÏTY, J.F.

ANTINELLI, B. MEDINA, 2008, Characterization and quantification of grape

variety by means of shikimic acid concentration and protein fingerprint in still

white wines, J. Agric. Food Chem. 56 (16) (2008), pp. 6785–6790

36. D.P. MAKRIS, G. BOSKOU AND N.K. ANDRIKOPOULOS, J., 2007, Food

Compos. Anal. 20 (2007), pp. 125–132.

37. DANI, C., L.S. OLIBONI, D. BONATTO, R. VANDERLINDE, M.

SALVADOR, J. A. P. HENRIQUES, 2007, Phenolic content and antioxidant

activities of white and purple juices manufactured with organically- or

conventionally-produced grapes, Food Chemical and Toxicology 45, 2574 2580.

38. DAVALOS, A., B. BARTOLOME, C. GOMEZ-CORDOVES, 2005, Antioxidant

properties of commercial grape juices and vinegars, Food Chemistry 93 (2005)

325–330

39. DAY, A.P., H.J. KEMP, C. BOLTON, M. HARTOG, D. STANSBIE, 1997,

Effect of concentrated red grape juice consumption on serum antioxidant capacity

and low-density lipoprotein oxidation, Ann. Nutr. Metab. 41 (1997), pp. 353–357

40. DE BEER, D., JOUBERT, E., GELDERBLOM,W.C.A., MANLEY, M., 2005,

Antioxidant activity of South African red and white cultivar wines and selected

phenolic compounds: in vitro inhibition of microsomal lipid peroxidation, Food

Chemistry 90, 569– 577.

41. DE FRIETAS V.,1995, Recherches sur les tanins condensés: application a l'étude

des structures et propriétés des procyanidines du raisin et du vin, Teză de doctorat,

Univ. Bordeaux II

67


42. DOBREI A., L. ROTARU, S. MORELLI, 2008, Ampelografie, Ed. Solness,

Timişoara

43. DONG, Z., 2003, Molecular mechanism of the chemopreventive effect of

resveratrol, Mutation Research 523–524 (2003), pp. 145–150.

44. DOROSHOW J.H., K. J. A., DAVIES, 1986, Redox cycling of anthracyclines by

cardiac mitochondria, J.Biol. Chem, 261, 3068-3067.

45. DROGE W., 2002, Free radicals in the physihological control of the cell

functions, Physiol. Rev., 82, 1, 47-95.

46. FABRE S.,1994, Destination de l'oxigen consommé par le vin, Rev. Des

Oenologues, no.71, pag.15-19.

47. FEMIA A.P., G. CADERNI, F. VIGNALI, et al., 2005, Effect of polyfenolic

extracts from red wine and 4-OH-coumaric acid on 1,2-dimethylhydrazine induced

colon carcinogenesis in rats, Eur.J.Nutr. 2005, 44, 79-84.

48. FERGUSON, C., L. S. OLIBONI, D. BONATTO, R. VANDERLINDE, M.

SALVADOR, J. A. P. HENRIQUES, 2007, Phenolic content and antioxidant

activities of white and purple juices manufactured with organically- or

conventionally-produced grapes,. Food Chemical and Toxicology 45, 2574–2580.

49. FERGUSON, L.R., 2001, Ferguson, Role of plant polyphenols in genomic

stability, Mut. Res. 475 (2001), pp. 89–111

50. FRANKEL, E. N., A. L. WATERHOUSE, P. L. TEISSEDRE, 1995, Principal

Phenolic Phytochemicals In Selected California Wines And Their Antioxidant

Activity In Inhibiting Oxidation Of Human Low-Density Lipoproteins, Journal Of

Agricultural And Food Chemistry, 43, 890-894

51. FRANKEL, E. N., J. KANNER, J. B. GERMAN, E. PARKS, J. E. KINSELLA,

1993, Inhibition Of Human Low-Density Lipoproteinby Phenolic Substances In

Red Wine, Lancet, 341, 454-457

52. FRANKEL, E.N., C.A. BOSANEK, A.S. MEYER, K. SILLIMAN, L.L. KIRK,

1998, Commercial grape Juices inhibit the in vitro oxidation of human low-density

lipoproteins, J. Agric. Food Chem. 46 (1998), pp. 834–838

53. GABY A., 1985, Preventing complications of diabetes Townsend Letter, 32:307

[editorial].

68


54. GLACET-BERNARD A, G. COSCAS, A. CHABANEL, et al., 1994, A

randomized, double-masked study on the treatment of retinal vein occlusion with

troxerutin, Am J Ophthalmol 1994;118:421-9.

55. GOH S.H., N. F. HEW, A. W. NORHANOM, et al., 1994, Inhibition of tumor

promotion by various palm-oil tocotrienols, Int.J.Cancer,57,529-531.

56. GOLDBERG, D. M., S. E. HAHN, J. G. PARKES, 1995, Beyond Alcohol:

Beverage Consumption And Cardiovascular Mortality, Clinica Chimica Acta, 237,

155-187

57. GRIMMING, B., M.N. GONZALEZ-PEREZ, G. WELZL, J. PENUELAS, R.

SCHUBERT, R. HAIN, B. HEIDENREICH, C. BETZ, C. LANGEBARTELS, D.

ERNST, H. SANDERMANN Jr., 2002, Ethyleneand ozone-induced regulation of

a grapevine resveratrol synthase gene: different responsive promoter regions, Plant

Physiol. Biochem. 40 (2002) 865e870.

58. GUSMAN, J., GUSMAN, H. MALONNE, G. ATASSI, 2001, A reappraisal of the

potential chemopreventive and chemotherapeutic properties of resveratrol,

Carcinogenesis 22 (8) (2001), pp. 1111–1117

59. HAMMERSTONE JF, S. A. LAZARUS, H. H. SCHMITZ, 2000, Procyanidin

content and variation in some commonly consumed foods, J. Nutr. 130 (8S Suppl):

2086S–92S. PMID 10917927

60. HE L., H. MO, S. HADISUSILO, et al, 1997, Isoprenoids supress the growth of

murine B 16 melanomas in vitro and in vivo, J.Nutr.1997, 127,668-674.

61. HERTOG, M. G. L., D. KROMHOUT, C. ARAVANIS, et al., 1995, Flavonoid

intake and long-term risk of coronary heart disease and cancer in the Seven

Countries Study, Arch Intern Med 1995;155:381-6.

62. HERTOG, M. G. L., E. J. M. FESKENS, P. C. H. HOLLMAN, et al., 1993,

Dietary antioxidant flavonoids and risk of coronary heart disease: the Zutphen

Elderly Study. Lancet 1993;342:1007-11.

63. HOFFMAN, R. M., H. S. GAREWALL, 1997, Antioxidants And Coronary

Disease Prevention, Antioxidants And Disease Prevention.Boca Raton: Crc Press,

Pp. 131-148

64. IFOAM Norms for Organic Production and Processing, 2005

69


65. INDREAŞ ADRIANA, L. VIŞAN, 2000, Principalele soiuri de masă cultivate în

România, Ed. Ceres Bucureşti

66. IUORAŞ R., 1994, Curs de Oenologie, Tipo Agronomia, USAMV Cluj-Napoca.

67. JAYATILAKE, G. S., H. JAYASURIYA, E. S. LEE, N. M. KOONCHANOK, R.

L. GEAHLEN, C. L. ASHENDEL, J. L. MCLAUGHLIN, C. J. CHANG, 1993,

Kinase Inhibitors From Polygonum Cuspidatum, Journal Of Natural Products, 56,

1805-1810

68. JEANDET, P., R. BESSIS, M. SBAGHI, 1995, Andmeunier, P. Production Of

Phytoalexin Resveratrol By Grapes As A Response To Botrytis Attack Under

Natural Conditions, Journal Of Phytopathology, 143, 135-144

69. JIMÉNEZ, B. J., J.M. OREA, A.G. URENA, P. ESCRIBANO, P. LÓPEZ DE LA

OSA, A. GUADARRAMA, 2007, Short anoxic treatments to enhance trans-

resveratrol content in grapes and wine. Eur. Food Res. Technol. 224 (2007)

373e378.

70. JIMÉNEZ, J. B., J.M. OREA, A.G. URENA, P. ESCRIBANO, P. LÓPEZ DE LA

OSA, A. GUADARRAMA, 2007, Short anoxic treatments to enhance trans-

resveratrol content in grapes and wine, Eur. Food Res. Technol. 224 (2007)

373e378.

71. JUNGMIN LEE, R. ROBERT MARTIN, 2009, Influence of grapevine leafroll

associated viruses (GLRaV-2 and -3) on the fruit composition of Oregon Vitis

vinifera L. cv. Pinot noir: Phenolics, Food Chemistry, Volume 112, Issue 4, 15

February 2009, Pages 889-896

72. KARVELA E., P. DIMITRIS MAKRIS, NICK KALOGEROPOULOS, VAIOS

T. KARATHANOS, 2009, Deployment of response surface methodology to

optimise recovery of grape (Vitis vinifera) stem polyphenols, Volume 79, Issue 5,

15 October 2009, Pages 1311-1321

73. KATALINIC, S. S. MOZINA, D. SKROZA, IVANA GENERALIC, HELENA

ABRAMOVIC, M. MILOŠ, I. LJUBENKOV, S. PISKERNIK, I. PEZO, P.

TERPINC, M. BOBAN, 2010, Polyphenolic profile, antioxidant properties and

antimicrobial activity of grape skin extracts of 14 Vitis vinifera varieties grown in

Dalmatia (Croatia), Food Chemistry 119 (2010) 715–723

70


74. KING, R. E., J.A. BOMSER, D.B. MIN, 2006, Bioactivity of resveratrol, Compr.

Rev. Food Sci. Food Saf. 5 (2006) 65e70.

75. KINSELLA, J. E., E. N. FRANKEL, J. B. GERMAN, J. KANNER, 1993,

Possible Mechanisms For The Protective Role Of Antioxidants In Wine And Plant

Foods, Plant Echnology, 47, 85-89

76. KONTEK A., 1975, Evoluţia unor compuşi fenolici în decursul procesului de

maturare a strugurilor roşii, Analele Institutului de Cercetări pentru Viticultură şi

Vinificaţie Valea Călugărescă, Vol. VI, p. 499-509

77. KONTEK Adriana, 1983, Date referitoare la conţinutul în compuşi fenolici al

strugurilor negri şi vinurilor roşii de Valea Călugărească, Anale ICVV., vol. X,

pag.319-325

78. KOSAR, M., KUPELI, E., MALYER, H., UYLASER, V., TURKBEN, C.,

BASER, K.H., 2007. Effect of brining on biological activity of leaves of Vitis

vinifera L. (Cv. Sultani Cekirdeksiz) from Turkey. Journal of Agriculture and

Food Chemistry 55 (11), 4596–4603.

79. LAMIKANRA, O., C. C. GRIMM, J. BEN RODIN, I. D. INYANG, 1996,

Hydroxylated Stilbenes In Selected American Wines. Journal Of Agricultural And

Food Chemistry, 44, 1111-1115

80. LAMSON, D. W., M. S. BRIGNALL, 1999, Antioxidants in cancer therapy; their

actions and interactions with oncologic therapies. Altern Med. Res., 4, 304-309.

81. LARDO ALBERT, C., A. S. CORDEIRO MARCO, SILVA CATERINA, C.

AMADO LUCIANO, T. GEORGE RICHARD, P. SALIARIS ANASTASIOS, H.

SCHULERI KARL, R. FERNANDES VERONICA, ZVIMAN MENEKHEM,

NAZARIAN SAMAN, R. HALPERIN HENRY, C. WU KATHERINE, M.

HARE JOSHUA, A. C. LIMA JOAO, 2006, Contrast-enhanced multidetector

computed tomography viability imaging after myocardial infarction:

characterization of myocyte death, microvascular obstruction, and chronic scar.

82. LAU, F.C., B. SHUKITT-HALE, J. A. JOSEPH, 2006, The beneficial effects of

fruit polyphenols on juice on cognitive and motor deficits in aging, Nutrition 22,

295–302.

71


83. LIZA B. ENRICH, MARGARET L. SCHEUERMANN, ASHLEY MOHADJER,

KATHRYN R. MATTHIAS, CHRYSTAL F. ELLER, M. SCOTT NEWMAN,

MICHAEL FUJINAKA, THOMAS POON, 2008, Liquidambar styraciflua: a

renewable source of shikimic acid Tetrahedron Letters, Volume 49, Issue 16, 14

April 2008, Pages 2503-2505

84. MABRY, HELGA, J. B. HARBORNE, T. J. MABRY, 1975, The Flavonoids.

London: Chapman and Hall. ISBN 0-412-11960-9

85. MARIVEL SANCHEZ, D. FRANCO, J. SINEIRO, BEATRIZ MAGARINOS,

MA. JOSE NUNEZ, 2009, Antioxidant power, bacteriostatic activity, and

characterization of white grape pomace extracts by HPLC–ESI–MS, Eur Food Res

Technol, 230:291–301.

86. MASA, A., M. VILANOVA, F. POMAR, 2007, Varietal differences among the

flavonoid profiles of white grape cultivars studied by high-performance liquid

chromatography, Journal of Chromatography A, Volume 1164, Issues 1-2, 14

September 2007, Pages 291-297.

87. MATITO C, F. MASTORAKOU, J. J. CENTELLES, J. T. TORRES, M.

CASCANTE, 2003, Antiproliferative effect of antioxidant polyphenols from grape

in murine Hepa-1c1c7. Eur J Nutr 42:43–49

88. MATTIVI, F., R. GUZZON, U. VRHOVSEK, M. STEFANINI, R. VELASCO,

2006, Metabolite profiling of grape: flavonols and anthocyanins, Journal of

Agricultural and Food Chemistry 54, 7692–7702.

89. MERRILL, D.A., A. A. CHIBA, M. H. TUSZYNSKI, 2001, Conservation of

neuronal number and size in the entorhinal cortex of behaviorally characterized

aged rats, J. Comp. Neurol. 438, 445 456

90. MITJANS M, J. DEL CAMPO, C. ABAJO, V. MARTÍNEZ, A. SELGA, C.

LOZANO, J. L. TORRES, M. P. VINARDELL, 2004, Immunomodulatory

activity of a new family of antioxidants obtained from grape polyphenols, J Agric

Food Chem 52:7297–7299

91. MONTVALE, N.J., 2002. PDR for Herbal Medicines, second ed. Medical

Economics. pp. 362–363.

72


92. MUREŞAN ADRIANA, 1997, Speciile reactive ale oxigenului în patologia

clinică, Ed. Dacia, p23.

93. MUREȘAN ADRIANA, ȘOIMIȚA SUCIU, SIMONA CLICHICI, DOINA

DAICOVICIU, NASTASIA POP, I. D. POSTESCU, 2006, STUDY ON THE

EFFECTS OF GRAPE SEED EXTRACT EHRLICH ASCITIC CARCINOMA,

Prospects of the 3rd Millenium Agriculture, Oct, 5-6, Cluj-Napoca

94. NEGRO, L. TOMMASI, A. MICELLI, 2003, Phenolic compounds and

antioxidant activity from red grape marc extracts, Bioresource Technology 87

(2003), pp. 41–44.

95. OLALLA FEIJOO, ANXELA MORENO, ELENA FALQUE, 2008, Content of

trans- and cis-resveratrol in Galician white and red wines, Journal of Food

Composition and Analysis 21 (2008) 608– 613

96. OLINESCU, R., 1994, Radicalii liberi în fiziopatologia umană, Ed. Tehnică,

Bucureşti.

97. ORHAN, D.D., N. ORHAN, F. ERGUN, 2007, Hepatoprotective effect of Vitis

vinifera L. leaves on carbon tetrachloride-induced acute liver damage in rats, The

Journal of Ethnopharmacology 12, 145–151.

98. OSMAN, H.E., N. MAALEJ, D. SHANMUGANAYAGAM, J.D. FOLTS, 1998,

Grape juice but not orange or grapefruit juice inhibits platelet activity in dogs and

monkeys (Macaca fasciularis), J. Nutr. 128 (1998), pp. 2307–2312

99. PACE-ASCIAK, C. R., S. E. HAHN, E. P. DIAMANDIS, G. SOLEAS, D. M.

GOLDBERG, 1995, The Red Wine Phenolics Trans Resveratrol And Quercetin

Block Human Platelet Aggregation And Eicosanoid Synthesis: Implications For

Protection Against Coronary Heart Disease, Clinica Chimica Acta, 235, 207-219

100. PALENZUELA, B., L. ARCE, A. MACHO, E. MUÑOZ, A. RÍOS AND M.

VALCÁRCEL, 2007, Bioguided extraction of polyphenols from grape marc by

using an alternative supercritical-fluid extraction method based on a liquid solvent

trap, Analytical and Bioanalytical Chemistry Volume 378, Number 8, 2021-2027,

DOI: 10.2007/s00216-004-2540-2

101. PALLOTA U., C. CANTARELLI, 1979, Le catechine, loro importanza sulla

qualita dei vini bianchi, Vine e vini, Italia, no.4.

73


102. PENA-NEIRA, A., T. HERNANDEZ, C. GARCIA-VALLEJO, I. ESTRELLA, J.

A. SUAREZ, 2000, A Survey Of Phenolic Compounds In Spanish Wines Of

Diferent Geographical Origin, European Food Research And Technology, 210,

445-448

103. PENG, I-W., S.-M. KUO, 2003, Flavonoid structure affects the inhibition of lipid

peroxidation in Caco-2 intestinal cells at physiological concentrations, J.Nutr.,

133,2184-2187

104. PEZET R., 1998, Purification and characterization of stilbene oxidase produced by

Botrytis cinerea Pers.:Fr. FEMS Microbiology Letters 167, 203-208.

105. PINELO, M., A. ARNOUS, A. S. MEYER, 2006, Upgrading of grape skins:

Significance of plant cell-wall structural components and extraction techniques for

phenol release, Trends in Food Science and Technology 17 (2006), pp. 579–590

106. POMOHACI N. şi colab., 2001, Oenlologie, vol.2, Ed. Ceres, Bucureşti.

107. POP NASTASIA, 2003, Viticultură generală, ed. Academic Press, Cluj-Napoca.

108. POP NASTASIA, ANCA BABEȘ, C. BUNEA, 2007, The UV-VIS spectral

fingerprints of polyphenols from several red grape varietis, Buletin of University

of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, vol 64 (1-2)

109. POP NASTASIA, ANCA BABEŞ, C. BUNEA, TIBERIA POP, 2007, Studies

regarding the total polyphenols content from several red grape varieties, The 10-th

Congres of the Romanian Society of Physiological Sciences, Oxidativ stress in

medicine, Cluj-Napoca, Romania, June, 5-7

110. POP NASTASIA, ANCA BABEȘ, C. BUNEA, TIBERIA POP, 2008,

Determination of total catechins from tannins, at some red grape varieties, by

spectrophotometrical method, The 10-th Congres of the Romanian Society of

Physiological Sciences, Oxidativ stress in medicine, Cluj-Napoca, Romania, June,

5-7

111. POP NASTASIA, ANCA BABEȘ, C. BUNEA, TIBERIA POP, 2008, Studies

regarding the total polyphenols content from several red grape varieties,

Simpozionul ștințific anual cu paticipare internațonală Hortcultura Știință Calitate;

Diversitate și Arminie, Iași, 29-30 mai

74


112. POP NASTASIA, ANCA BABEȘ, COLCER DOINA, TIBERIA POP, C.

BUNEA, RANGA FLORICA, FETEA FLORINELA, 2006, Catechins content of

some red grape varieties from Romania, Croatian and 1st International Symposium

on Agriculture, 13-17 febr. 2006, Opatia,Croatia

113. POUDEL, P.R., H. TAMURA, I. KATAOKA, R. MOCHIOKA, 2008, Phenolic

compounds and antioxidant activities of skin and seeds of five wild grapes and

two hybrids native to Japan, Journal of Food Composition and Analysis 21 (2008),

pp. 622–625

114. PRASAD K. N., 2004, Multiple dietary antioxidants enhance the efficacy of

standard therapies and decrease their toxicity, Integr. Cancer Ther., 3, 310-322.

115. PREDA DUMITRIȚA, LOREDANA LEOPOLD, FLORIUCA RANGA,

FLORINELA FETEA, NASTASIA POP, CARMEN SOCACIU, 2006, Evaluation

of residue composition in catechins compounds from winw industry through

spectrometric and chromatographic methods, Prospects of the 3rd Millenium

Agriculture, Oct, 5-6, Cluj-Napoca

116. REAGAN-SHAW, S., F. AFAQ, M. H. AZIZ, N. AHMAD, 2oo4, Modulations of

critical cell cycle regulatory events during chemoprevention of ultraviolet B

mediated responses by resveratrol in SKH-1 hairless mouse skin, Oncogene 23

(30) (2004), pp. 5151–5160

117. ROMERO-PEREZ, A. I., R. M. LAMUELA-RAVENTOS, A. L.

WATERHOUSE, M. C. DE LA TORRE-BORONAT, 1996, Levels Of Cis And

Trans-Resveratrol And Their Glucosides In White And Rose Vitis Vinifera Wines

From Spain, Journal Of Agricultural And Food Chemistry, 44, 2124-2128

118. RONZIO, R. A., 1996, Antioxidants, nutraceuticals and functional foods,

Townsend Letter for Doctors and Patients 1996;Oct:34-5

119. RUIDAVETS, J., P. TEISSEDRE, J. FERRIÈRES, S. CARANDO, G.

BOUGARD, J. CABANIS, 2000, Catechin in the Mediterranean diet: vegetable,

fruit or wine?, Atherosclerosis 153 (1): 107–17.

120. SAFARI, Y., S. M. SADVZADEH, 2004, Green tea metabolite EGCG protects

membranes against oxidative damage in vitro : Life Sci., 74,10513-1518

75


121. SCHWARZ, M., J. J. PICAZO-BACETE, P. WINTERHALTER, I. HERMOSIN-

GUTIERREZ, 2005, Effect of copigment sand grape cultivar on the color of red

wines fermented after the addition of copigments, Journal of Agricultural and

Food Chemistry 53,8372– 8381.

122. ŞTEFAN O., 1995, Cultura viţei de vie, ed. Dacia, Bucureşti.

123. STOIAN V., I. NĂMOLOŞANU, 2006, Prelucrarea strugurilor şi

producereavinurilor, Ed. Ceres, Bucureşti.

124. SUN, B., A.M. RIBES, M.C. LEANDRO, A.P. BELCHIOR, M.I. SPRANGER,

2006, Stilbenes: quantitative extraction from grape skins, contribution of grape

solids to wine and variation during wine maturation, Analytica Chimica Acta 563

(2006), pp. 382–390

125. TACHE, S. OXIDANŢII ŞI ANTIOXIDANŢII. în: A. MUREŞAN, în: A.

MUREŞAN, S. TACHE, R. ORĂSAN (sub red.), 2006, Stresul oxidativ în

procese fiziologice şi patologice, ed. Todesco, Cluj-Napoca, p. 1-27.

126. TAMBORRA, P., MARCO ESTI, 2010, Authenticity markers in Aglianico, Uva

di Troia, Negroamaro and Primitivo grapes Original Research Article Analytica

Chimica Acta, Volume 660, Issues 1-2, 15 February 2010, Pages 221-226

127. ŢÂRDEA C., 2007, Chimia şi analiza vinului, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

128. ŢÂRDEA C., SÂRBU G., ŢÂRDEA ANGELA, 2000, Tratat de vinificaţie, Ed.

Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, p. 151

129. TAROLA, A. M., V. GIANNETTI, 2007, Determination by LC of Polyphenols in

Italian Red Wine, Chromatographia, 2007, Volume 65, Numbers 5-6, Pages 367-

371

130. THRELFALL, R.T., J.R. MORRIS, A. MAUROMOUSTAKEOS, 1999, Effect of

variety, ultraviolet light exposure, and enological methods on the trans-resveratrol

level of wine, Am. J. Enol. Vitic. 50 (1999), pp. 57–64

131. VARMA, S. D., 1986, Inhibition of aldose reductase by flavonoids: Possible

attenuation of diabetic complications. Progr Clin Biol Res 1986;213:343-58.

132. VERSARI, A., G.P. PARPINELLO, G.B. TORNIELLI, R. FERRARINI, C.

GIULIVO, 2001, Stilbene compounds and stilbene synthase expression during

76


ripening, wilting, and UV treatment in grape cv, Corvina. J. Agric. Food Chem. 49

(2001) 5531e5555.

133. VINSON, J.A., Hontz-Barbara A., 1995, Phenol antioxidant index: comparative

antioxidant effectives of red and white wines. Journal of Agric., Food Chemistry,

no. 43, pp. 401-403.

134. VINSON, J.A., J. JANG, Y.A. DABBAGH, M.M. SERRY, S. CAI, 1995, Plant

polyphenols exibit lipoprotein-bound antioxidant activity using an in vitro

oxidation model for heart disease, Journal of Agricultural and Food Chemistry 43

(1995), pp. 2798–2799.

135. VRHOVSEK, U., S. WENDELIN, R. EDER, 1997, Efects Of Various

Vinification Techniques On The Concentration Of Cis- And Trans Resevratrol

And Resveratrol Glucoside Isomers In Wine, American Journal Of Enology

Viticulture, 48, 214-218

136. WANG, Y., F. CATANA, Y. YANG, R. RODERICK, R.B. VAN BREEMEN,

2002, An LC MS method for analyzing total resveratrol in grape juice, cranberry

juice and in wine, J. Agric. Food Chem. 50 (2002), pp. 431–435.

137. WEI WANG, KE TANG, HAO-RU YANG, PENG-FEI WEN, PING ZHANG,

HUI-LING WANG, WEI-DONG HUANG, 2009, Distribution of resveratrol and

stilbene synthase in young grape plants (Vitis vinifera L. cv. Cabernet Sauvignon)

and the effect of UV-C on its accumulation, Plant Physiology and Biochemistry 48

(2010) 142e152

138. WOLIN, M. J., M. AHMAD, S. A. GUPTE, 2005, The sources of oxidative stress

in the vessel wall, Kidney Int., 67, 5, 1659-1661.

139. YEUNG, C. K., R. P. GLAHN, X. WU, R. H. LIU, D. D. MILLER, 2003, In vitro

iron availability and antioxidant activity of raisins. Journal of Food Science, 68,

701–705.

140. YOO KYOUNG PARK, EUNJU PARK, JUNG-SHIN KIM, MYUNG-HEE

KANG, 2003, Daily grape juice consumption reduces oxidative DNA damage and

plasma free radical levels in healthy Koreans. Mutation Research/Fundamental

and Molecular Mechanisms of Mutagenesis, Volume 529, Issues 1-2, 28 August

2003, Pages 77-86

77

mihai l referat 1 cuprins

Documents