MIEREA SI PRODUSELE DIN MIERE

LUCRARE DE DIPLOMA

MOTTO:

"Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este altceva decit o raza de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma cea dintii... Ea tine loc de soare si flori pina cind fratele ei mai virstnic, soarele... strecurindusi prin portile intredeschise primele mingiieri caldute, va trezi la viata violetele si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunindu-le ca ozonul a pus din nou stapinire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai facut un ocol in jurul sau si iar a inviat."

MAURICE MAETERLINCK

2

MOTIVATIE

Mierea e cel mai sanatos aliment natural si nu degeaba se spune ca pe Taramul Fagaduintei curg rauri de miere. Putina lume stie ca exista tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afectiuni. Bineinteles ca nu orice miere e buna, atat la gust cat si ca proprietati terapeutice.

Pentru omul societatii industrializate si automatizate, cel mai cunoscut produs al stupului (si de multe ori,singurul!) este mierea.Dar mierii i se adauga alte produse cu actiune nutritiva (polenul,laptisorul de matca, propolisul, larvele de albine) precum si produsele fara actiune nutritiva (veninul de albine, ceara de albine).Ca sa avem incredere in puterea vindecatoare a unui produs natural (in cazul de fata, a unui produs al stupului ), e bine sa-i cunoastem mecanismle de actiune.

3

CUPRINS1 Mierea... 5

1.1 Introducere. 51.2 Generalitati. 61.3 Recoltarea si extractia mierii 71.4 Lichefierea mierii cristalizate... 91.5 Clasificarea mierii.. 101.6 Caracteristicile fizico-chimice ale mierii. 111.7 Utilizari... 161.8 Sorturi de miere 191.9 Principalele proprietati terapeutice si

curative ale mierii.. 222 Produse apicole 26

2.1 Polenul. 262.1.1 Studii actuale asupra compozitiei si valorii

nutritive a polenului.. 272.1.2 Proprietati terapeutice sau curative ale

polenului. 312.2 Pastura 332.3 Laptisorul de matca. 342.4 Propolisul 362.5 Ceara de albine.. 372.6 Veninul de albine... 382.7 Apilarnilul... 42

3 Produse apicole in terapie si cosmetica 45Concluzii.. 48Bibliografie. 50

4

1. MIEREA

1.1 INTRODUCERE

De peste sase milenii de istorie scrisa, mierea si-a pastrat renumele de medicament si aliment. Mierea se numeste un lichid dulce, cules din flori sau din alte parti ale plantelor, preparat si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, capatand in acest caz o consistenta solida din care poate fi readusa la cea lichida prin incalzire omogena la temperatura de 35-40 C. Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora. Viata albinelor este in permanenta interdependenta cu plantele intrucit, spre deosebire de alte insecte, hrana albinelor se bazeaza exclusiv pe produse de origine vegetala. Astfel, pentru asigurarea de substante hidrocarbonate (zaharoase), albinele culeg nectar si mana, iar pentru satisfacerea nevoilor de substante proteice, minerale, grasimi, vitamine, albinele culeg polenul florilor, vizitind in acest scop flora entomofila existenta in jurul stupinei. Cantitatea de miere ce se poate produce din nectarul florii depinde de cantitatea totala de nectar secretat si de concentratia zaharului din nectar. Concentratia zaharului din nectar variaza mult de la o specie vegetala la alta fiind cuprinsa in general intre 10-50% si chiar mai mult. In zborurile ce le executa albinele acestea aleg nectarurile cele mai bogate in zahar, iar cind continutul de zahar in nectar este sub 15%, acestea intrerup in general culesul. Nectarul in general se compune din diferite zaharuri, alte substante, compusi ai azotului, minerale, acizi organici, vitamine, pigmenti si substante aromatice. In afara nectarului produs de glandele nectarifere florale pe care albinele il culeg si transforma in miere florala, se intilnesc si glande nectarifere extraflorale (localizate in afara florii), care secreta o substanta dulce, limpede si viscoasa ce se afla in anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinele plantelor si care poarta denumirea de mana sau roua de miere, substanta pe care albinele o culeg si o transforma in miere de mana. Mana poate fi de origine animala, cind este produsa prin intermediul unor insecte producatoare de mana sau de origine vegetala, cind este secretata direct de plante. Mierea de albine a fost prima substanta dulce folosita in hrana omului fiind precursoarea zaharului din trestie sau din sfecla. Mierea a fost mult timp pretuita si considerata ca o substanta magico-religioasa de catre multe popoare. De asemenea, mierea era folosita la preparaiea unor bauturi alcoolice la care se adauga si efectul polenului si levurilor din faguri.

In prezent numerosi medici, biologi, chimisti si farmacisti de prestigiu pe plan national si mondial se intrec in a cauta remedii in natura, contra tuturor bolilor, intensificind cercetarile asupra marelui rezervor de bogatii alimentare si leacuri : albino, melifera. Asa s-a nascut si creat sub ochii nostri apiterapia. Astfel medicina populara si apiterapia, bazate pe intelepciunea si practica multimilenara a stramosilor de pe toate meridianele globului ca si rezultatele cercetarilor intreprinse de specialisti din diverse tari, atesta ca mierea si celelalte produse din albinairit au fost si trebuie folosite de oameni tot mai mult ca zaharuri naturale si - in acelasi timp - ca medicamente naturale.

Mierea, polenul, pastura, ceara, laptisorul de matca, propolisul, veninul de albine si recent, apilarnilul sunt produse ale stupului. Pe baza fundamentarii lor stiintifice, in prezent au depasit utilizarile traditionale terapeutice, intrand astfel intr-o etapa noua. In ultimii 30 de ani a luat nastere o activitate specifica, de sine statatoare, cunoscuta ca apiterapie, preocupata de valorificarea resurselor naturale, in scopul ocrotirii sanatatii omului.

5

Studiata, analizata si sintetizata sub raportul apiculturii, al botanicii, al chimiei, al microbiologiei, al farmacologiei, utilizarea produselor stupului in mentinerea sanatatii si pentru inlaturarea unor afectiuni ale omului, apiterapia tinde sa devina un domeniu specific de activitate, distinct de disciplinele care au generat-o. In consecinta, in prezent, s-a incetatenit din ce in ce mai mult conceptul de apiterapie, adica terapie cu ajutorul produselor apicole, al principiilor active pe care le contin acestea. Exista si o tendinta actuala de aplicare a apiprofilaxiei, ca metoda eficienta de prevenire a unor afectiuni ale organismului uman.

1.2 GENERALITATI

Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera L) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora.Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.Productia mindiala de miere variaza de la an la an, cantitatea medie in prezent este in jur de 700.000 t.

Este o solutie apoasa bogata in substante zaharoase - pina la 80% - reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse, recoltate de albine si depozitate in faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc in nectar, au insusirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durind ani indelungati. Transformarea nectarului de catre albine in miere este insotita apoi de preschimbarea si inlocuirea continutului de acizi nefolositori, odata cu eliberarea surplusului de apa. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizata variaza de la 3-5-5,5, dupa provenienta ei floristica.

Capacirea mierii cu o pojghita de ceara la suprafata celulelor din fagure contribuie la mentinerea calitati ei initiale, capacirea avInd rolul de a izola mierea de influenta umezelii din mediul inconjurator.

Cu ocazia invertirii nectarului in miere sunt incorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substante minerale (fosfati de calciu, fier, saruri de aluminiu, strontiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. in cantitati infinitezimale), substante functionale de origine organica (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni si polen, mierea neputind fi egalata de nici un preparat farmaceutic sintetic caci ea este o substanta vie si direct asimilabila.

Mierea de albine rezulta din prelucrarea de catre albinele melifere a nectarului florilor sau sucurilor dulci recoltate de pe alte parti ale plantelor si este depozitata de acestea in celulele fagurilor spre a le servi ca hrana energetica. Prin prelucrarea nectarului de catre albine, continutul de zaharoza se transforma prin invertire in glucoza si fructoza, reducindu-se totodata si continutul de apa care va ajunge in jurul a 18-20%.

Compozitia mierii de albine este complexa. Ea reuneste grupe de substante anorganice si organice: glucide, enzime, acizi organici, vitamine, proteine (amino-acizi), toate solubilizate sau dispersate in apa continuta in miere.

Mierea este mult apreciata pentru calitatile sale avand si intrebuintari terapeutice. Mierea este un aliment valoros pentru sanatate.Aliment de o exceptionala valoare nutritiva, mierea este un produs biologic care se

afla in legatura permanenta si indirecta cu starea timpului. Putini stiu poate, ca gustul, aroma si insasi cantitatea de miere produsa de o familie de albine sunt determinate in foarte mare masura de vreme. De evolutia vremii depinde direct sau indirect, atat secretia de nectar a plantelor melifere, cat si recoltarea acestuia de catre albine.

6

1.3 RECOLTAREA SI EXTRACTIA MIERII

Fagurii cu miere se recolteaza din stup in momentul cand aceasta este suficient de maturata luandu-se drept criteriu practic prezenta coroanei cu miere capacita in partea superioara. Indepartarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substante chimice (acid fenic, benzaldehida etc.) in stupinele de tip industrial.

Este recomandabil ca inainte de inceperea extractiei de miere fagurii sa fie grupati dupa culoare, pentru a obtine diferite soiuri de miere in functie si de acest criteriu. Fagurii sau corpurile cu fagurii cu miere se transporta cu multa grija pentru a se preintampina pierderea acestui aliment, apoi se introduc intr-o camera cu aer cald pana la 35C, care favorizeaza extractia. Se trece apoi la descapacirea fagurilor, urmata de extragerea propriu-zisa a mierii.

Camerele simple de extractie trebuie sa fie bine izolate pentru a impiedica patrunderea albinelor inauntru si trebuie sa contina: un extractor mecanic sau electric, cutite pentru descapacire, care se pot incalzi in apa fierbinte sau cu curent electric, un vas descapacitor cu sita pentru separarea capacelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii si un zacator pentru depozitarea ei. Dupa sortare, fagurii se descapacesc cu cutitul bine incalzit, apoi se introduce in extractor. Turatia acestuia se mareste treptat, pana se percepe fosnetul caracteristic rezultat din proiectarea mierii pe peretii vasului si, dupa ce se apreciaza ca s-a extras circa jumatate din mierea de pe o parte, fagurii se schimba pentru a se continua extractia pe partea cealalta. Operatia se repeta pentru asigurarea unei extrageri totale a mierii din faguri. In felul acesta se previne ruperea fagurilor, incident care cauzeaza multe neajunsuri apicultorilor.

Pentru extragerea centralizata a mierii sau pentru stupinele mari se folosesc sisteme moderne, in care ramele descapacite raman in caturi si acestea se introduc in extractorul de tip industrial direct. Aici, intreg procesul tehnologic de la sortare, descapacire, filtrare, depozitare, ambalare etc. este automat. Randamentul acestor agregate este mare si extractia mierii se asigura in conditii sanitare corespunzatoare.Conditionarea mierii

Conditionarea mierii cuprinde totalitatea procedeelor tehnice menite sa asigure purificarea, sortarea si combaterea diverselor tipuri de miere, in conditiile pastrarii optime a proprietatilor ei fizico-chimice si biologice in perioada conservarii. Initial are loc o filtrare a impuritatilor mai mari, care se realizeaza odata cu extractia prin sita dispusa la locul de scurgere a mierii din extractor. Dupa aceea, in maturator are loc o limpezire a mierii, corpurile straine se separa de miere, datorita greutatilor specifice diferite, cele mai grele se lasa la fundul vasului, iar cele mai usoare se ridica la suprafata vasului. Temperatura mediului influenteaza limpezirea mierii in mod indirect prin modificarea consistentei acesteia. In cazul cand continutul in apa a mierii este de peste 18% se recomanda deshidratarea fie in faguri, care se tin intr-o camera cu curenti de aer incalziti (35-40C), fie ca miere extrasa cu ajutorul unor instalatii speciale de tipul evaporatorului cu vid. Acest ultim procedeu de inalta tehnicitate se poate realiza numai in centrele mari de extractie a mierii.Cristalizarea mierii

Prin caracteristicile lor naturale, toate sorturile de miere de flori din tara noastra , cu exceptia celei de salcam , cristalizeaza in scurt timp de la extractia din faguri(1-3 luni). Forma si dimensiunile cristalelor sunt conditionate de viteza instalarii procesului de cristalizare. Cand cristalele se instaleaza si se desfasoara in scurt timp, cristalele sunt mici iar mierea are aspect de pasta fina. Cand cristalizarea se desfasoara lent , cristalele sunt grosiere, rugoase.

Cristalizarea mierii de flori este un proces natural si el se datoreaza faptului ca cele mai multe sorturi de miere sunt solutii suprasaturate de zaharuri. Principalul factor al cristalizarii il constituie insa, proportia celor doua zaharuri majoritare, respectiv raportul intre fructoza ( zahar greu cristalizabil in solutii concentrate) si glucoza (zahar usor cristalizabil). Limita cristalizarii mierii corespunde raportului fructoza/glucoza de 1,30. La mierea de

7

salcam valoarea acestui raport este mai mare de 1,30 ceea ce explica marea ei rezistenta la cristalizare. la celelalte sorturi de miere de flori, valoarea raportului este mai mica de 1,30 deci aceste sorturi se vor cristaliza cu atat mai repede cu cat raportul se apropie de 1,00 sau are o valoare subunitara (mierea de floarea soarelui, de rapita, de pomi fructiferi).

Solubilitatea in apa mult mai mare a fructozei fata de cea a glucozei, conditioneaza comportarea la cristalizare a solutiei celor doua zaharuri , in functie de proportia lor. Mierea cu continut de glucoza apropiat sau mai mare decat cel de fructoza este solutie suprasaturata, deci va cristaliza intotdeauna. Mierea cu continut de fructoza net superior (cazul mierii de salcam) este solutie subsaturata, desi continutul global de zaharuri este identic cu cel identic cu al mierii din prima categorie. Aceasta va avea o rezistenta mai mare la cristalizare.

Cu cat mierea este pastrata la o temperatura mai ridicata cu atat se prelungeste durata starii fluide. Temperatura intervine prin modificarea gradului de saturare a solutiei (o solutie saturata la o anumita temperatura devine subsaturata daca temperatura creste sau suprasaturata daca temperatura scade).

Un factor de influenta semnificativa asupra cristalizarii il constituie intensitatea miscarii moleculare din masa de miere. Miscarea moleculara intensa favorizeaza aglomerarea moleculelor de glucoza cu formarea de microcristale care constituie germeni de cristalizare. In stare de repaus, miscarea moleculara (miscarea browniana) este foarte limitata, deci ea are influenta redusa asupra cristalizarii. Orice interventie exterioara insa, cum ar fi agitarea, omogenizarea si in special inglobarea de aer urmata de eliminarea spontana a bulelor, accelereaza foarte mult miscarea moleculara si favorizeaza instalarea timpurie a cristalizarii.

Cristalizarea mierii este un proces natural, deci aceasta nu ar trebui socotita ca un defect , ci din contra ca o garantie a autenticitatii si calitatii ei. Mierea falsificata ramane in general lichida. Cu toate acestea multi amatori prefera mierea in starea fluida si manifesta rezerve pentru cumpararea si consumul celei cristalizate. Cristalizarea survine in urma evaporarii apei, dar mai ales se datoreaza insusirilor glucozei de a forma cristale. Cristalizarea se produce in functie de raportul dintre glucoza si fructoza, de prezenta cristalelor primare si de umiditatea mediului inconjurator. Dupa dimensiunile cristalelor, se pot deosebi mai multe feluri de cristalizare: mare cand depaseste 0,5 mm in diametru, mica, cand diametrul cristalului este de 0,5 mm si ca o pasta, sub 0,5 mm.

Cristalizarea poate fi dirijata atat in ceea ce priveste dimensiunile, cat si viteza de realizare, prin adaugarea unei cantitati de miere cristalizata, cu dimensiunile dorite la volumul de miere destinat cristalizarii si mentinerea acesteia in conditiile de umiditate si temperatura favorabile acestui proces. Pentru unele sorturi de miere, mai ales cand se cere acest lucru pentru export, se poate executa o cristalizare dirijata, cu o finete a bobului de cristale dupa dorinta consumatorului. Procesul cristalizarii are loc mai rapid la unele sorturi de miere ca cea de floarea-soarelui, de pilda, si cauzeaza o devalorizare comerciala a acestui produs. Cristalizarea este influentata si de continutul unor fermenti, prezenta unor bacterii, conditiile igienice in care se conserva si in primul rind, ar merita sa fie amintita temperatura si umiditatea. Deoarece mierea este ceruta si apreciata mai mult in stare necristalizata de catre consumatori, se folosesc astazi pe scara larga metode de prevenire a cristalizarii: pasteurizare, tratare cu ultrasunete, filtrare, ultrafiltrare etc. Metodele fizice de prevenire a cristalizarii au o oarecare actiune negativa asupra unor constituenti (vitamine, hormoni), precum si asupra gustului si aromei.

8

1.4 LICHEFIEREA MIERII CRISTALIZATE

Pentru satisfacerea pretentiei consumatorilor s-au incercat numeroase solutii pentru lichefierea mierii cristalizate si mentinerea ei in aceasta stare o perioada cat mai lunga de timp. Lichefierea inseamna trecerea cristalelor de zaharuri in solutie, deci aducerea lor din faza solida in faza lichida.

Dintre toate incercarile efectuate, singura care a dat rezultate satisfacatoare a fost lichefierea prin incalzire. Procedeul prezinta doua mari neajunsuri: incalzirea la temperatura moderata pana la lichefierea aparenta nu asigura solubilizarea microcristalelor de zaharuri. mierea astfel tratata va recristaliza in foarte scurt timp.incalzirea la temperatura ridicata elimina acest neajuns, dar produce degradarea pronuntata a mierii. Temperatura ridicata conduce in primul rand la distrugerea enzimelor si a celorlalte substante biologic active care sunt termolabile. de asemenea o parte din fructoza se descompune cu formare de produsi furfurolici, in special hidroximetilfurfurolul. Dintre modificarile organoleptice retin atentia : inchiderea la culoare, contractarea gustului de caramel si slabirea aromei specifice.

Cel mai utilizat procedeu il constituie incalzirea mierii in camere termostat la temperatura de 45 C timp de 24-48 ore. La aceasta temperatura si afectarea caracteristicilor organoleptice initiale nu sunt semnificative. Totusi procedeul , desi conduce la lichefierea mierii, nu asigura garantia distrugerii complete a microcristalelor de zaharuri , iar recristalizarea se instaleaza de cele mai multe ori in timp scurt (1-2 luni).

O alta solutie ar fi pasteurizarea mierii prelichefiate direct in ambalajele de desfacere (in borcane) , folosind spatii de verificare riguroasa a temperaturii. Incalzirea se opreste dupa ce temperatura din centrul geometric al borcanului cu miere a atins valoarea de 55C. Hidroximetilfurfurolul creste doar cu 0,2-0,4 mg/100g miere, iar starea fluida se mentine timp de 4 luni la temperatura de 20C. Modelul de pasteurizare prezentat se realizeaza in conditii de laborator (deci nu poate fi efectuat de apicultori acasa).Pentru apicultori se recomanda : este introdusa in vase inchise intr-o incapere care se incalzeste treptat pana la temperatura de 40C, apoi de aici se trece intr-o alta incapere unde circula curenti de aer mai cald (60-70C), unde se pastreaza in vase deschise. Pe masura ce mierea se lichefiaza, se scurge din vasele respective si se ambaleaza din nou , in vederea comercializarii.

Lichefierea mierii cristalizate prin incalzire este un proces foarte gingas. Ea trebuie efectuata numai in unitati specializate si sub control de laborator. Tratamentul termic efectuat in conditii empirice conduce la degradarea mierii, de aceea este de dorit ca apicultorii sa valorifice mierea cristalizata ca atare si sa renunte la lichefierea ei prin incalzire.

Regimul igienico-sanitar de conservare a mierii trebuie respectat cu strictete, deoarece dupa cum se stie, acest produs este usor alterabil. Vasele in care se pastreaza trebuie sa fie sterile, emailate, de sticla sau de material plastic, iar temperatura din depozit sa nu depaseasca 14C, aerul sa fie uscat, cu posibilitati usoare de ventilatie.

9

1.5 CLASIFICAREA MIERII

Se poate face dupa provenienta, modul de obtinere, modul de prezentare, culoare, gust si miros in modul urmator:

1.Dupa provenienta: - miere de flori (monoflora sau poliflora) si- miere de mana;

2.Dupa modul de obtinere: - miere in faguri (sau in sectiuni); - miere extrasa prin centrifugarea fagurilor, - miere obtinuta prin stoarcerea fagurilor, - miere obtinuta prin scurgerea libera din faguri.

3.Dupa modul de prezentare: - fluida sau - cristalizata.

4.Dupa culoare: sorturile de miere romanesti variaza de la alb incolor pana la chilimbariu-brun.5.Dupa gust si miros:- gustul si mirosul sunt caracteristice fiecarui sortiment de miere. In functie de continutul in apa si de temperatura, mierea fluida are o vascozitate diferita. Mierea este higroscopica( in conditii de umiditate saturata de 100%, mierea dupa datele din literatura - isi ridica in curs de 3 luni de zile umiditatea de la 17,4 la 55,2%).Greutatea specifica a mierii este in raport direct cu continutul in apa si cu indicele refractometric.Proprietatile organoleptice ale mierii. Miere de Culoare Miros, gust Consistenta

Calitatea I Calitatea IISalcam aproape

incolora; galbena-aurie; galbena-deschis

galbena placut, dulce, caracteristic mierii de salcam

uniforma, fluida sau vascoasa, fara semne de cristalizare

Tei galbena; portocalie-roscata

bruna-inchis aroma pronuntata, dulce, caracteristic mierii de tei

uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

Zmeura galbena-roscata; galbena-verzui

bruna-roscata placut, aroma specifica, dulce

uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

Izma roscata bruna-roscata placut, aromat, dulce

uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

Conifere bruna rubinie placut, putin astringent

uniforma, foarte vascoasa, fara semne de cristalizare;

10

se admite si mai putin vascoasa

Faneata de deal

galbena bruna placut, dulce uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

Floarea-soarelui

galbena-aurie, galbena-portocalie

galbena-inchis pana la brun

placut, dulce, specific

uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

Poliflora galbena bruna placut, dulce uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

Mana galbena-bruna, bruna-deschisa

aroma specifica, placuta, dulce

uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata

1.6 CARACTERISTICILE FIZICO-CHIMICE ALE MIERII

Principalele componente ale mierii de albine sunt zaharurile. Mierea contine cantitati reduse de substante azotoase reprezentate in principal de enzime care alcatuiesc un echipament bogat si complex. Substantele minerale sunt moderat reprezentate in mierea de flori si relativ abundente in cea de mana. Ea contine o gama larga de acizi organici, pigmenti , uleiuri eterice, substante inhibitoare , vitamine si alte componente insuficient cunoscute.

Initial in miere se gaseste o cantitate foarte redusa de hidroximetilfurfurol, de ordinul a 0,1-0,2 mg la 100g. Prin pastrare indelungata valoarea acestuia creste treptat, putand ajunge la 1 mg/100g sau chiar mai mult.

UmiditateaContinutul maxim de apa reglementat de normele oficiale din tara noastra pentru toate

sorturile de miere este de 20%. Aceasta conditie are la baza faptul ca in momentul incheierii procesului de prelucrare de catre albine (capacirea celulelor), umiditatea mierii se situeaza in domeniul 17-19%.

Cand continutul de apa este mai mare de 20% poate fi vorba de una din urmatoarele situatii:

extragerea din faguri necapaciti, cand procesul de prelucrare a mierii de catre albine nu este incheiat;

pastrarea in spatii umede si in recipiente defectuos inchise; falsificarea directa prin adaos de apa sau indirecta prin substituenti cu umiditate

proprie mare.Continutul depasit de apa reduce proportional valoarea nutritiva a mierii si o predispune la

fermentatie.

ZaharurileZaharurile din miere sunt alcatuite din zaharul invertit si din zaharoza. Continutul

minim de zahar invertit (glucoza si fructoza) in mierea de flori trebuie sa fie de 70%, iar in cea de mana de 60%. Continutul maxim de zaharoza trebuie sa fie de 5% in mierea de flori si de 10% in cea de mana. Valorile mentionate se refera la mierea cu 20% apa. In cazul in care umiditatea este mai mica aceste valori trebuie recalculate. Abaterile de la valorile aratate sunt posibile in urmatoarele situatii:

11

-mierea a fost recoltata din faguri necapaciti;-miere fermentata;-miere falsificata.

Substantele azotoaseCantitativ substantele azotoase , exprimate in echivalent proteina , se gasesc in

proportie foarte redusa si anume sub 1%. Continutul cel mai redus se intalneste in mierea de salcam si in cea de izma (in medie 0,25%), iar cel mai mare in mierea de mana (0,5-0,6%).

In cazul in care continutul de proteine este mai mare de 1% mierea trebuie suspectata de falsificare, cum ar fi adaosul de gelatina, de faina de cereale sau chiar de melasa.

EnzimeleMierea de albine are un continut foarte bogat si variat de enzime. In mierea de flori

ele au o dubla origine: vegetala (din nectar) si animala (din saliva albinelor). Cantitativ, acestea din urma detin ponderea. Echipamentul enzimatic al mierii de mana este mult mai bogat decat cel al celei de flori si au o origine mult mai complexa.

Enzimele din miere sunt substante valoroase deoarece ele catalizeaza toate reactiile chimice care au loc in procesul de elaborare al mierii( de ex. transformarea zaharurilor complexe in zaharuri simple). Insusirile mierii, compozitia chimica si calitatea ei nutritiva sunt in mare masura conditionate de continutul in enzime. Prezenta lor face dovada autenticitatii si calitatii mierii.

Enzimele sunt substante labile, in special sub actiunea temperaturii ridicate care produce slabirea sau inactivarea ireversibila a lor.

Timpul de injumatatire a amilazei si invertazei din miere, in functie de temperatura de pastrare

TemperaturaC

Timpul de injumatatireAmilaza Invertaza

10 12600 zile 9600 zile20 1480 zile 820 zile30 200 zile 83 zile40 31 zile 9,6 zile50 5,38 zile 1,28 zile60 1,05 zile 4,7 ore70 5,3 ore 47 minute80 1,2 ore 8,6 minute

Substante mineraleMierea de flori are un continut foarte redus de substante minerale. Desi normele

oficiale din tara noastra admit un continut de max. 0,5%, in realitate acesta se situeaza in preajma valorii de 0,1%. In schimb mierea de mana are un continut mult mai bogat care se poate apropia de limita maxima de 1% acceptata pentru acest sort.

Elementul Miere de culoare foarte deschisaMedia ( mg/kg)

Miere de culoare pronuntataMedia (mg/kg)

K 205 1676Cl 52 113S 58 100Ca 49 51Na 18 76

12

P 35 47Mg 19 35Si 8,9 14Fe 2,4 9,4Mn 0,3 4,09Cu 0,29 0,56

Depasirea limitelor maximale de substante minerale se poate intalni in urmatoarele situatii:cand extractia si /sau pastrarea mierii s-au facut in conditii neglijente, principala forma de impurificare minerala fiind cea cu praf;in cazul falsificarii mierii cu sirop de zahar invertit artificial (acidul folosit la invertire trebuie neutralizat cu substante alcaline sodice);in cazul contactului prelungit al mierii cu suprafete metalice neacceptate, sarurile acestor metale pot trece in miere marind valoarea substantelor minerale.Hidroximetilfurfurolul (HMF)

Prezenta acestui produs in miere isi are originea fie in descompunerea partiala a fructozei din compozitia ei sub influenta unor factori vitregi, fie de origine exogena in cazul unor substituiri (falsificari).

In mediu acid si la cald fructoza se descompune cu formarea de produsi furfurolici, cel mai semnificativ din acestia fiind HMF. Mierea are un continut foarte mare de fructoza (cel putin jumatate din zaharul invertit). De asemenea, reactia chimica a ei este pronuntat acida (pH 3,5-4,5). Deci are asigurate conditiile ca in functie de temperatura si de timpul de pastrare sa se formeze o oarecare cantitate de HMF. Daca mierea este pastrata la temperatura mai mica de 20C cantitatea de fructoza care se descompune este extrem de mica. In primele luni de la extractia din faguri continutul de HFM se situeaza in domeniul 0,1-0,2 mg la 100g, dar dupa 1-2 ani de pastrare la temperatura camerei la temperatura moderata poate atinge valoarea de 1-1,5 mg la 100g.

Atunci cand consumatorii sau apicultorii lichefiaza mierea in mod empiric prin incalzire prelungita pe baie de apa la fierbere sau pe foc direct , continutul de HFM creste foarte mult, catre 10 mg la 100 g.

Prin invertirea pe cale chimica a siropului de zahar in scopul falsificarii mierii o fractiune importanta din fructoza se descompune cu formarea unei cantitati considerabile de HFM, de ordinul a 100mg la 100g sirop sau chiar mai mult.

Aciditatea mieriiReactia chimica a mierii este acida datorita continutului bogat in acizi organici.

Valorile normale ale pH-ului mierii se situeaza in domeniul 3,5-4,5, deci caracterul ei chimic este pronuntat acid.

Densitatea Densitatea mierii este puternic influentata de continutul ei de apa. Mierea cu umiditate

de 20% are densitatea 1,471 asta inseamna ca un litru de miere (1dm3) la temperatura de 20C cantareste 1,471 kg. Analize fizice si chimice de laborator

Inainte de analiza, proba de miere se omogenizeaza prin agitare cu o bagheta de sticla sau cu o lingura, iar mierea cristalizata se incalzeste in prealabil la aproximativ 45 grade C dupa care se amesteca, ca si mierea fluida.

Determinarea continutului in apa :se face cu refractometrul. Pe prizma inferioara a refractometrului, se aplica o picatura din proba de miere si

imediat se inchide camera. Cu ajutorul oglinzii se orienteaza un fascicul de lumina prin deplasarea cremalierei pina in momentul in care partea intunecoasa a cimpului vizual ajunge

13

in centrul unde se intersecteaza liniile vizuale. In acest moment, indicele de refractie se citeste pe scala. In functie de acest indice, cu ajutorul tabelelor care insotesc refractometrul se stabileste procentul de substanta uscata, respectiv continutul mierii in apa. La unele refractometre se poate citi direct, pe scala, procentul de apa. La mierea de albine, umiditatea este admisa pina la 20%.

Greutatea specifica a mierii:se poate determina la nivelul stupinelor astfel:Intr-un vas de sticla se cantareste exact 1 kg de apa, dupa ce in prealabil i s-a luat tara

si se noteaza nivelul apei. Apoi, vasul se desarta, se usuca si se umple cu miere pina la semn, dupa care se cantareste. Diferenta dintre greutatea vasului cu miere si tara acestuia reprezinta tocmai greutatea specifica a mierii.

Determinarea cenusei: Se face prin calcinarea unei probe de 10 g miere, intr-un creuzet. Mai intai se evapora

pe o baie de apa, se carbonizeaza la o flacara slaba si apoi se calcineaza. Se raceste in exicator si se intareste treptat, pina se ajunge la masa constanta.

Determinarea aciditatii : ajuta la aprecierea gradului de prospetime a mierii. Aciditatea mierii se exprima in grade de aciditate, adica numarul de centimetri cubi de

NaOH 0,1N necesari sa neutralizeze aciditatea din 10 g de miere.Determinarea zaharului invertit (reactia Elser): Glucoza si fructoza in stare libera au capacitatea de a reduce sulfatul de cupru in

mediu alcalin si cald, pe care-l transforma in oxid cupros. Cantitatea de oxid cupros ce se formeaza in conditii de lucru specifice, este proportionala cu concentratia celor doua zaharuri reducatoare din solutia de cercetat.

Determinarea zaharozei (metoda Elser): Se determina zaharul direct reducator inainte si dupa invertire (hidroliza acida), iar

prin diferenta se calculeaza zaharoza. Determinarea indicelui diastazic: In mierea naturala de albine exista mai multe enzime. Amilaza este enzima cu cea mai

mare rezistenta la tratarea termica, aceasta fiind ultima care se distruge. Pe baza acestei insusiri, amilaza poate fi folosita ca test general de apreciere (indice enzimatic sau diastazic) a calitatii mierii naturale. Mierea naturala supusa unui tratament termic brutal va avea indicele diastazic cu valori reduse sau chiar zero. Acelasi lucru se constata si la mierea falsificata. La baza determinarii indicelui diastazic sta determinarea activitatii amilazei. Indicele diastazic se defineste ca numarul de ml dintr-o solutie de amidon 1% care a fost transformat in dextrina in timp de o ora, la temperatura de 45 grade C si pH optim, de catre amilaza continuta de 1g miere.

Proprietatile fizice principale ale mierii de calitate sunt continutul de apa si vascozitate. In mod natural, cand mierea contine sub 20% apa, albinele o capacesc, dand in felul acesta semnalul ca produsul este finit si poate fi extras. Determinarea continutului in apa este foarte putin importanta atat pentru aflarea ulterioara a scazamantului mierii, cat si datorita faptului ca mierea cu un continut mare de apa (peste 18%) fermenteaza.. In functie de temperatura si umiditatea mediului inconjurator, mierea poate sa piarda sau sa-si ridice continutul in apa. Conditiile optime de pastrare a mierii se realizeaza la temperatura de 10-12C si la o umiditate de circa 60%.Higroscopicitatea mierii reiese si din datele care atesta faptul ca mentinerea ei timp de 3 luni in conditii naturale de umezeala (100%), duce la cresterea continutului in apa de la 17 la 52%.

Aroma mierii este determinata de uleiurile eterice prezente in nectarul floral. Acestea sunt specificate speciei de plante melifere din care provine nectarul si, datorita proprietatilor lor volatile si termolabile, cu timpul sau prin incalzire se pierd.

Gustul mierii este in general dulce cu nuante diferentiale perceptibile de la un sort de miere la altul. Mierea este foarte higroscopica (absoarbe apa), motiv pentru care trebuie luate masuri in timpul conservarii si conditionarii ei. Intr-un mediu cu umiditate mare, procentul de apa din miere creste si poate dauna sub raport calitativ. Greutatea ei specifica este mai mare

14

ca a apei si variaza in functie de continutul in apa. In prezent sunt o serie de metode fizice, ca metoda luminii polarizate, a indicelui de refractie etc.,care dau indicatii asupra naturii zaharurilor si asupra procentului de apa din miere.

Conditii de calitate fizico-chimice si microscopice (spectru polinic) reglementate de STAS 784/2-1989 pentru mierea de albine din tara noastra. Normele europene pentru miere sunt ceva mai ingaduitoare cu privire la conditiile fizico-chimice de calitate , asa cum se constata din acelasi tabel.Conditii de calitate ale mierii de albine in Romania Normele europeneParametru Miere de

salcam(superioara)

Miere de mana(calitate superiora)

CelelalteSorturiCalitatea I

Miere de nectar

Miere de mana

Apa % max. 20 20 20 21Zahar invertit % min. 70 60 70 65 60Zaharoza % max 5 10 5 5 10Aciditate 4 5 4 4 4Indice diastazic, min. 6,5 13,9 10,9 8 8Substante insolubile in apa % max.

0,1 0,2 0,1 0,1-0,5 0,1-0,5

Substante minerale(cenusa) % max.

0,5 1,0 0,5 0,6 1,0

Hidroximetilfurfurol mg/100g 1,5 1,5 1,5 4 4Agenti de falsificare lipsa lipsa lipsa

Compozitia chimica a mierii variaza in functie de plantele melifere, de intensitatea culesului, starea timpului etc. In medie, 83% din continutul mierii il formeaza substanta uscata si 17% apa. Mierea cu un continut mai mare de apa, pastrata la o temperatura mai ridicata, va avea o vascozitate cu valori micsorate. Vascozitatea sau rezistenta la scurgere depinde de continutul in apa, de temperatura si de compozitia chimica a mierii. Continutul in coloizi, dextrine, saruri minerale influenteaza asupra gradului de vascozitate al mierii; asa se explica faptul ca in aceleasi conditii de temperatura si umiditate mierea de salcam se prezinta fluida, iar cea de floarea-soarelui sau de tei mai vascoasa. Procentul de apa variaza in conditiile tarii noastre in limite destul de largi de la 13,3-22,4%. Continutul in apa a mierii creste de la ses spre munte, acest lucru fiind determinat si de abundenta precipitatiilor. Din substanta uscata a mierii, 80% o formeaza zaharurile din care, circa 70% il ocupa glucoza si fructoza. Aceste zaharuri se formeaza prin invertirea enzimatica a zaharozei. Nectarul contine zaharoza care in urma procesului amintit se inverteste aproape in totalitate. Zaharoza este admisa in miere pana la 5% si in mierea de mana pana la 10%. Natural, cercetarile care s-au facut cu privire la compozitia chimica a mierii au identificat prezenta si a altor sorturi de zaharuri in cantitati mici si, in special, a unor polizaharide. Substantele minerale din miere sunt: potasiu, fosfor, calciu, clor, sulf, magneziu, fier si altele, in cantitati foarte reduse. In mierea de mana se gasesc saruri minerale in cantitati mai mari. Este necesar sa subliniem ca daca acestea depasesc un anumit prag limita, din utile se transforma in nocive. Acest aspect se produce si in cazul mierii florale, unde sarurile minerale prezentate in cantitati mici sunt indisponibile, in timp ce prezenta lor in mierea de mana peste limita fiziologica admisa este daunatoare. Mierea de albine contine si o serie de vitamine din complexul B, vitamina C, precum si o serie de factori de crestere. Vitaminele se gasesc in cantitati foarte mici in miere, suficiente insa pentru a-i spori valoarea alimentara, dietetica si terapeutica. Dintre enzimele prezente in miere amintim: invertaza si diastaza. Primul ferment transforma zaharoza in glucoza si fructoza, iar al doilea scindeaza polizaharidele in zaharuri simple.

15

In concluzie mierea are in compozitia sa urmatoarele substante:16-20% apa 0,4-0,8% proteine (din care 12 aminoacizi ca: leucina, alanina,metionina) 81,3% zaharuri (din care 38,19% fructoza, 31,28% glucoza,5% zaharoza, 6,83% maltoza,alte dizaharide) 3,01% vitamine(B1, B2, B6, C) 0,2% substante minerale(calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru, mangan, zinc, siliciu, sodiu, sulf) 55-105 mcg acid pantotenic 36-110 mcg acid nicotinic acid folic fermenti enzime hormoni antioxidanti factori antibiotici urme de polen

1.7 UTILIZARI

Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.

Administrata pe cale orala, mierea s-a dovedit eficienta in unele afectiuni ale stomacului (in aceasta situatie fiind recomandata mierea zaharisita), printre care ulcerul gastric, a caruia evolutie a fost incetinita si in unele cazuri chiar oprita. Actiunea binefacatoare a mierii se extinde, asupra intregului tub digestiv, pe care il stimuleaza si il protejeaza (in75% gastro-duodenal, colite, etc.). Folosita nediluata mierea actioneaza ca unguent dens, vascos, care protejeaza tubul digestiv de solicitarile mecanice si agenti chimici.

Printre alimentele energetice care furnizeaza organismului combustibilul necesar functionarii sale, mierea merita fara indoiala primul loc, fiind asimilabila imediat, aproape fara efort. Studiind comparativ valoarea hidratilor de carbon in alimentatia copiilor, s-a observat ca dintre toate zaharurile experimentate, cu exceptia glucozei, mierea a fost absorbita cel mai repede, adica in primele 15 minute si nu a invadat circuitul sanguin cu exces de zahar. Spre deosebire de toate celelalte alimente care contin hidrati de carbon (paine, fainoase, zahar, marmelada etc.) in care zaharurile se gasesc in forme complexe (fapt ce necesita o munca de digestie din partea organismului nostru care nu poate asimila decat zaharurile simple), mierea contine zaharuri sub forma simpla care sunt absorbite integral si imediat, fara nici o transformare prealabila. Dextroza este utilizata imediat, in timp ce levuloza este de regula depozitata in ficat sub forma de glicogen urmand a fi pusa in libertate, treptat, atunci cand este

16

necesar. O lingura de miere aduce organismului 60 de kcal care pot fi transformate in energie intr-un timp mult mai scurt decat cel necesar in cazul oricarui aliment. Un proces similar se mai intalneste numai in cazul sucurilor de fructe. De exemplu, se cunoaste ca sucul proaspat de struguri elimina rapid oboseala, chiar luat in cantitati mici. Actiunea rapida a acestui suc se datoreaza faptului ca zaharurile pe care le contine intra imediat in circulatie, fara a fi supuse nici unui proces digestiv. In cursul transformarii nectarului in miere, albinele efectueaza aceasta scindarea moleculelor de zaharuri superioare, scutind astfel de aceasta munca aparatul digestiv al omului. De aceea, mierea este alimentul ideal in toate cazurile in care este necesar sa furnizam organismului un aport energetic mare fara a obosi aparatul digestiv. Mierea exercita totodata o binefacatoare actiune tonica si stimulatoare ce usureaza asimilarea altor alimente. Zaharurile din miere - asimilate in organism-sunt arse complet, pana la stadiul de dioxid de carbon si apa eliberand energie in toate etapele de descompunere prin care trec (1g zahar elibereaza 4 kcal). Esential este insa faptul ca aceasta cantitate de energie este pusa in totalitate si imediat la dispozitia organismului. Teoretic, si zaharul comercial (zaharul de sfecla) elibereaza aceeasi cantitate de energie, dar o buna parte din aceasta este folosita pentru insasi digestia si asimilarea lui. Astfel, zaharoza (zaharul rafinat din sfecla sau trestie de zahar) nu poate fi folosit decat dupa ce a fost transformata in glucoza si fructoza la nivelul tubului digestiv, lucru realizat cu consum semnificativ de energie. Pe de alta parte, zaharurile complexe din alimente-inclusiv zaharul comercial sunt transformate in tubul digestiv cu ajutorul enzimelor secretate de glandele anexe lui. In acest fel orice tulburare a functionarii organelor si glandelor digestive duce la nefolosirea (uneori integrala) acestor zaharuri, deci o buna parte din ele se elimina din organism chiar in forma in care au fost ingerate. Asa cum se stie, mierea este alcatuita din minim 75% zaharuri, aportul sau nutritiv in organism fiind in primul rand energetic. In plus, s-a demonstrat existenta printre oligoelementele din miere substante (glicutil) capabile sa asigure o mai buna folosire a zaharurilor de catre celulele musculare si care face ca mierea sa potenteze efort muscular si sa-l sustina in timp. Mierea se dovedeste astfel alimentul energetic ideal, capabil sa mareasca potentialul fizic si rezistenta fizica. Marii atleti au utilizat si utilizeaza in mare masura mierea, atat in timpul antrenamentelor cat si in perioadele de concurs. Dupa proteine, zaharurile constituie partea cea mai insemnata din materia vie si sursa principala a energiei vitale. Ele alcatuiesc, pe drept cuvant, principalul carburant vietii. Asa numita lacomie de dulciuri pe care o manifesta aproape toti copii nu arata altceva decat faptul ca organismul lor are mare nevoie de alimente energetice. Valoarea calorica a mierii este ridicata: aproximativ 330 kcal/100g provenind mai ales din glucoza si fructoza( pe care le contine in cantitate mare cca 40% din totalul pentru fiecare). Acesti hidrati de carbon sunt monozaharide simple, asimilate direct de aparatul digestiv, neproducand complicatii precum zaharoza sau alte zaharuri care necesita o anumita descompunere in tubul digestiv. Prin bogatia ei calorica, mierea prezinta avantajul ca permite administrarea unui numar mai mare de calorii intr-un volum mai mic de alimente, lucru foarte important pentru copii lipsiti de pofta de mancare. In cazul prematurilor sanatosi s-au dovedit ca fiind hraniti cu un supliment de miere, curba greutatii la 70 de zile dupa nastere, atat in cazul adaugarii lapte de mama, cat si in cazul adaugarii la un lapte maternizat artificial. Adaugarea mierii in lapte maternizat artificial nu numai ca se recomanda, dar este chiar absolut necesar sugarilor, mai ales celor debili, datorita bogatiei ei calorice, in anemiile hipocrome si in caz de icter la noi-nascuti. In alta ordine de idei, pentru atleti sau persoane care cheltuiesc multa energie, mierea constituie o sursa de refacere rapida a fortelor dupa efort. Senzatia de oboseala fizica sau intelectuala dispare repede daca bem un pahar cu lapte cald sau suc de fructe in care am dizolvat cateva linguri de miere. Nici un alt aliment natural sau artificial nu este capabil sa furnizeze cu atata rapiditate organismului combustibilul necesar functionarii sale optime. De aceea, mierea poate servi rezerva de carburant si este utilizabil in toate cazurile in care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. La toate persoanele care muncesc, intelectual sau fizic se produc adesea in orele dinaintea pranzurilor, crize de randament scazut datorate asa-numitei foame ascunse, adica saracirii

17

sangelui in combustibil. Una-doua lingurite de miere s-au diluate intr-un ceai de plante in momentul in care se manifesta criza, duc la eliminarea ei imediata si la mentinerea constanta a randamentului in cursul intregii perioade de lucru. De altfel, incepand cu Hippocrate si Avicenna, se recomanda mierea in tratamentul bolilor de rinichi. De asemenea, cura de fructe, sucuri de fructe sau legume poate fi insotita de consumul de miere sau polen. Mierea este singurul supliment alimentar dulce care este calmant chiar si pentru cei predispusi la nervozitate si hipersensibilitate si, in plus, nu este niciodata daunatoare pentru organismul uman. Chiar si cele mai rebele migrene sunt ameliorate si inlaturate prin folosirea constanta a mierii. Medicina traditionala populara considera ca cel mai bun remediu pentru producere somnului este mierea. Daca adormim greu noaptea sau daca dupa ce adormim ne trezim usor si adormim greu trebuie sa folosim mierea. Daca luam o lingura de miere dupa fiecare cina vom constata ca incepem sa asteptam cu placere timpul de culcare si uneori ne vine chiar greu sa alungam senzatia de somn atunci cand, din anumite motive, suntem obligati sa ne culcam mai tarziu decat de obicei. Vom observa in dimineata urmatoare ca am adormit foarte curand dupa de am pus capul pe perna. S-a demonstrat experimental, contaminand mierea cu germeni ai unor din cele mai periculoase boli ca acestea sunt distrusi intr-un timp foarte scurt, gratie importantelor proprietati bactericide ale mierii. De asemenea, este important sa retinem, ca datorita acelorasi proprietati bactericide, mierea este un excelent mediu de conservare ale fructelor.

Inima este motorul masinii umane. Cand lucreaza normal, inima este capabila sa pompeze in aorta la fiecare bataie cca. 170ml sange. Muschii corpului inclusiv muschiul inimii, au nevoie de zahar. Urmarind efectul mediului inconjurator, al hranei si al variatiilor regimului alimentar asupra animalelor si oamenilor, s-a putut constata ca inimii nu-i este deloc indiferent daca primeste zahar natural, in forma sub care se gaseste in miere, sau zahar rafinat. Mierea este pentru inima un aliment de mare valoare, constituind o sursa importanta de energie.

In total, in sange exista cam o lingurita de zaharuri. Aceasta cantitate este foarte importanta: daca ar scadea la jumatate, ne-am pierde cunostinta iar daca ar spori catusi de putin, si-ar face aparitia diabetul. Este deci limpede ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce oferim organismului nostru ca hrana, pentru a asigura constanta acestei cantitati de zaharuri din sange.

Organismul nostru este alcatuit in asa fel incat avem nevoie de zahar nu numai pentru uzul imediat al inimii, ci si pentru ca o anumita cantitate, mica, sa traverseze peretii intestinali. In miere exista in principal doua zaharuri: glucoza, reprezentand 40% din miere si fructoza in jur de 34%. Glucoza trece cu repeziciune in sange; fructoza, absorbita mai incet, este cea care mentine concentratia de zahar la un nivel constant. Datorita ei, mierea nu ridica nivelul de zahar din sange peste cel care poate fi folosit de catre organism.

Mierea este un exceptional aliment pentru toti copii. Ea este suportata foarte bine de cei mai multi copii: pe langa faptul ca este un bun indulcitor, ea furnizeaza mineralele de care ei au nevoie pentru dezvoltarea corpului, adaugandu-le celor ce se gasesc in lapte (obisnuit in alimentatia lor) si, in plus, are o actiune usor laxativa si antiseptica. Knott si altii au aratat ca administrarea de miere imbunatateste asimilarea calciului si a magneziului, elemente absolut necesare pentru formarea scheletului. Numerosi autori au semnalat o actiune antianemica exceptionala a mierii de culoare inchisa si o crestere considerabila a hemoglobinei in sange, insotita de imbunatatirea starii generale, a apetitului si a greutatii.

In unele spitale de copii din Occident, mierea a fost introdusa cu bune rezultate ca inlocuitor al edulcolorantilor, pentru alaptarea artificiala a sugarilor. Sugarii nu pot diferentia usor zaharoza (ca toti oamenii, de altfel), dar utilizeaza foarte bine mierea, ale carei zaharuri nu necesita transformari. Fructoza din miere este folosita mai bine decat lactoza din lapte, fara a da nastere fermentatiilor. Mierea faciliteaza digestia proteinelor si a grasimilor si acidificarea cazeinei din lapte in fulgi fini, in asa fel incat alimentul evacueaza stomacul sugarului intr-un timp minim, constituind astfel un excelent factor antidispeptogen.

18

Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.

Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la 2 ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.

1.8 SORTURI DE MIERE

Mierea este produsul de baza al albinelor, componenta principala constituind-o zaharurile, reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse recoltate de albine si depozitate in faguri.

Dupa provenienta, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora si poliflora din nectarul florilor si miere de padure.

Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salcam, tei, floarea soarelui, rapita etc.).

Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii sau dintr-un amestec de miere monoflora (faneata de deal, de ses, de balta, pomi fructiferi, salcam- tei, tei- floarea soarelui etc).

Mierea de padure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor decat florile, in amestec cu nectarul florilor din padure.

In functie de modul de prelucrare mierea de albine se clasifica in: miere de fagure; miere obtinuta prin scurgere libera; miere obtinuta prin centrifugare.

Mierea florala*Mierea de coriandru - de culoare deschisa, asemanatoare cu cea de salcie, in primele

2 saptamani de la extractie are un gust neplacut, dar lasata in maturator descoperita, isi pierde acest miros ajungand o miere suava excelenta.

*Mierea de crusin - este laxativa.*Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori pana la

100 %. Datorita continutului mare de glucoza, cristalizarea se declanseaza mult mai repede fata de celelalte sorturi de miere, uneori chiar in faguri, extractia ei trebuind sa se faca repede.

*Mierea de izma este recomandata pentru afectiunile de stomac si intestine.*Mierea de iarba neagra este buna pentru anemici, clorotici si in afectiunile

sistemului nervos.

19

*Mierea de levantica - este recomandata celor epuizati fizic si nervos.*Mierea de menta - are aroma mentei si gust dulce, consistenta uniforma, vascoasa,

cristalizeaza in granule marunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roscata si se recolteaza in cantitati mari in Delta Dunarii si zonele de inundatie ale acesteia. Contine o cantitate mare de vitamina C si datorita calitatilor nutritive si terapeutice, se cauta pentru consum.

*Mierea de paducel - este foarte buna pentru bolnavii de inima.*Mierea de pin - mierea de mana a pinului este deschisa la culoare si consistenta,

ramanand transparenta si fluida.*Mierea de rapita - este de culoare galbena-deschisa, foarte dulce, are un gust si miros

placut, cu o consistenta densa, dizolvandu-se greu in apa. Se cristalizeaza la 10-12 zile de la extractie, chiar in faguri, luand o culoare albicioasa si usor galbuie. De aceea recoltarea trebuie facut rapid, la terminarea infloririi.

*Mierea de rozeta - face parte din prima categorie, fiind de o calitate exceptionala - dupa gust si aroma.

*Mierea de salcam - din cauza unei cantitati mai mari de fructoza cristalizeaza foarte incet la cativa ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioara, fiind cea mai solicitata pe piata externa, datorita aromei si gustului placut pe care il are. Imediat dupa recoltare este transparenta, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizati la recoltarea ei, putandu-se intalni nuante de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcam este admisa pana la maximum 18 nm pe scara Phund, peste aceasta limita, considerandu-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcam are un gust placut, dulce, este perfect fluida, vascoasa, fara semne de cristalizare. Contine in medie 41,73 % fructoza, 34,8 % glucoza si 10 % zaharoza si maltoza. Are un pH = 4,0 si nu cristalizeaza cel putin 1,5-2 ani si niciodata total. Aroma pronuntata de flori de salcam, se intalneste la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcam sau cea falsificata.

*Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie si are uneori un gust putin amarui, avand o savoare deosebita, fiind foarte bogata in vitamine (in special B6 si C). Zaharisirea se face cu cristale marunte.

*Mierea de tei - este trecuta in categoria celor mai bune si celor mai apreciate sorturi de miere, bogata in vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), si aminoacizi, in sedimentul ei granulele de polen ajungand pana la 70-80 % , uneori continand si o cantitate insemnata de mana. Fiindca aroma mierii de tei este foarte puternica, pentru a-i diminua din gust, se amesteca cu alte sorturi de miere sau cu miere poliflora. Culoarea mierii de tei este deschisa, batand usor in galben cateodata chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamna si are o consistenta untoasa, cristalele avand culoarea alba, mierea capatand un gust si o aparenta mai atragatoare. Are calitati linistitoare fiind prescrisa in afectiunile sistemului nervos si in insomnii.

*Mierea de trifoi - este considerata cea mai buna ca savoare si prezentare. Este bogata in vitamine (B1, B2, C) culoarea variind in functie de specia de la care provine (alba la trifoiul alb pitic, galben-rosietica la celelalte varietati). Cristalizeaza lent.

*Mierea de verigariu si cea de salba - este buna pentru stomac si intestine, fiind si laxativa.

*Mierea de zburatoare - este de culoare deschisa, foarte gustoasa dar, cristalizeaza repede.

Mierea extrafloralaProvine din nectarul secretat de alte parti ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara,

mazarichea) sau arbori (mar, prun, nuc, tei, plop, stejar, artar, frasin, mesteacan etc.), unde se afla glande nectarifere asemanatoare cu cele in interiorul florilor. In noptile racoroase ce urmeaza unor zile calduroase, spre dimineata, apare aceasta secretie extraflorala, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grabesc sa o adune si s-o prelucreze in miere caci, odata cu

20

aparitia soarelui si incalzirea atmosferei, partea apoasa din aceasta exudatie dulce se evaporeaza, iar albinele nu o mai pot lua.

Mierea extraflorala are o greutate specifica mai mare ca mierea obisnuita, iar culoarea sa este putin mai inchisa, continand zaharuri valoroase ca fructoza si glucoza dar si unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum si saruri minerale in proportii ceva mai mari ca la mierea florala.

Mierea de manaPentru consumul uman are o valoare deosebita, continand multa inhibina (un

bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogata in saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand cel mai mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat prin administrarea sintetica.

Dupa arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secretia manei e conditionata de o serie de factori printre care mentionam: Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecarei specii de insecte producatoare de mana. Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expozitia insorita, altitudinea etc.

Factorii biotici: (pradatori, daunatori si paraziti). Pradatorii (veveritele, ghionoaiele, ciocanitoarele, pitigoii, sticletii, viespile, mustele etc.) decimeaza lachnidele in toate stadiile de existenta. Pe langa acesti aprigi dusmani, insectele producatoare de mana au si prietenii lor: furnicile de padure - care le protejeaza si le stimuleaza secretia de mana.

Provine din aceeasi sursa cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor si lachnidelor, care se hranesc cu sucurile plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegatoare aduna aceste produse insa pierd foarte multa energie la un asemenea cules si sunt mai uzate decat cele care culeg nectar de flori.

Pe langa faptul ca mierea de mana nu este recomandata pentru iernare deoarece provoaca intoxicatii grave, degenerescenta si necroza, sunt cazuri cand, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci cand mana contine zaharuri neasimilabile si mai ales in anii secetosi, cand albinele sunt lipsite de pastura, albinele se pot intoxica datorita consumului sporit de miere de mana. Exceptie face mierea de mana de conifere, care contine procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obisnuite sa consume o astfel de hrana chiar si iarna.

Mierea de mana contine, inhibina, substanta cu o puternica actiune bactericida, iar procentul redus de glucoza si bogatia in dextrine si substante minerale o tin ani de zile in stare lichida. Totusi, uneori, mierea de mana este atat de vascoasa, incat nici nu mai poate fi extrasa din celule decat prin topirea fagurilor in cuptor, deasupra unor gratare, ori prin inmuiere cu apa calda si intercalarea intre acesti faguri a unor faguri goi gata claditi. Albinele iau din celule aceasta miere diluata si o intind in fagurii goi, dupa care acestia se scot si se extrag.

Mierea de molid si bradMierea de molid are culoare verde inchis iar cea de brad - galbena aurie. Ambele

contin 25,68% melezitoza (datorita urmelor de rasina continute). Este mult cautata de bolnavii de plamani si contine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producatoare a inhibinei este o glucozooxidaza care in prezenta aerului produce din fructoza hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscuta in medicina pentru efectul ei sterilizator. Cand timpul este calduros mierea de brad se extrage cu usurinta. Pe timpul iernii aceasta miere cristalizeaza in faguri si de aceea nu trebuie lasata peste iarna (lasa si multe reziduuri).

21

1.9 PRINCIPALELE PROPRIETATI TERAPEUTICE SI CURATIVE ALE MIERII

Mierea are un efect:

Antibacterian- mierea contine mici cantitati de apa, grasimi si proteine, are un pH relativ mic, o

osmolaritate ridicata ce inseamna "conditii vitrege de viata"pentru bacterii- bioflavonoidele aflate in miere au efect antibacterian direct- multe dintre enzimele mierii actioneaza in final tot antibacterian

Antibiotic- spectrul proprietatilor anti-microbiene al mierii este destul de larg

Agent anti-oxidant in alimentatie- mierea are capacitati anti-oxidative; oxidare scazuta in alimente inseamna o nutritie

mai buna; o nutritie mai buna inseamna o sanatate mai buna.

Anti-carii- mierea este, in general, o substanta antibacteriana nespecifica; - mierea hraneste gingiile, ajutind la o mai buna hranire a dintilor.

Antiinflamator

- mierea este un bun antioxidant - contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii - mierea poate absorbi mult "foc" din aria inflamata, conform Medicinii Traditionale

Chineze

Antimicrobian- spectrul proprietatilor anti-microbiene al mierii este destul de larg

Bio-stimulator- mierea este un "aliment viu" cu multa bio-energie; - furnizeaza cea mai buna energie pentru celule vii Agent de limpezire pentru sucuri, cidru, vinuri, etc.

- datorita acizilor sai organici Curativ

- mierea poate vindeca multe boli, chiar daca ea este considerata mai ales un "adjuvant"!

22

Depurativ- ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului; mierea contine multa fructoza (in

special mierea de salcim) care ajuta in mod direct mecanismele energetice ale ficatului; un ficat sanatos inseamna o mai buna detoxifiere biochimica

Emolient

- datorita proprietatilor antiinflamatorii si datorita capacitatii sale de atragere a apei

Energetic - carbohidratii din miere ard usor si cel mai adesea (cind este prezent suficient oxigen) pina la apa si CO2, astfel ca nu ramin reziduuri care sa reduca calitatea energiei- fructoza continuta in miere creste nivelul energiei in principala noastra "baterie" (vezi ficatul).

Emulsionant al grasimilor- datorita acizilor continuti

Imunostimulant- in primul rind furnizeaza multa energie "usoara" celulelor albe din singe - bioflavonoidele actioneaza direct ca imunostimulente

Laxativ- mierea este higroscopica (atrage apa) - regleaza flora intestinului gros - ajuta pancreasul si ficatul sa functioneze mai bine; aceste organe vor produce atunci mai

multe sucuri digestive Nutritiv- carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului conjunctiv Protistocid- mierea contine mici cantitati de apa, grasimi si proteine, are un pH relativ mic, o

osmolaritate ridicata ce inseamna "conditii vitrege de viata"pentru bacterii- bioflavonoidele aflate in miere au efect antibacterian direct- multe dintre enzimele mierii actioneaza in final tot antibacterian

Radioactiv- in mod normal mierea are o radioactivitate specifica zonei din care albinele au cules

nectarul si/sau seva copacilor ( pentru mierea de ambrozie ). Totusi, unele feluri de miere pot avea un nivel mai crescut de radioactivitate, produsa in mod artificial, de catre oameni

Regenerativ pentru tesutul conjunctiv - mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale

tesutului conjunctiv Stimuleaza anabolismul- mierea este in principal un factor "yin" conform Medicinii Traditionale Chineze si

Medicinii Indiene; calmeaza sistemul nervos, acesta ajuta la regenerarea si/sau crearea unor tesuturi normale, noi

Stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare

23

- in principal datorita continutului in bioflavonoide

Tonicardiac- mierea este cea mai buna energie pentru orice muschi, inclusiv pentru inima, care este in

primul rind " pompa musculara"

Indicatiile mierii de albine Afectiuni ce afecteaza intreg organismul Afectiunile gurii si a buzelor Diverse afectiuni ale buzelorAfectiunile aparatului respiratorAfectiuni inflamatorii ale tractului respirator superior Afectiunile aparatului cardiovascular Afectiuni ale singelui Afectiuni gastrointestinale Afectiuni hepatice Afectiuni ale oaselor si articulatiilor ( osteologie) Afectiuni oculare ( oftalmologie ) Afectiuni ale sistemului nervos Afectiuni ale pielii Cosmetica Mierea, cel mai apreciat produs apicol de catre cea mai mare parte a populatiei, este, asadar, nu numai un excelent aliment furnizor de energie dar, de asemenea, un excelent medicament natural. Ca aliment, ea trebuie sa ajunga la toate celulele, fie ca sunt bolnave sau sanatoase. Ca medicament, trebuie sa ajunga la toate "tintele" sale: celulele, tesuturile, organele sau sistemele bolnave. Reguli generale de depozitare:

Nu pastrati mierea la lumina soarelui! Razele soarelui distrug multe din enzimele prezente in miere.

- Tineti bine inchise recipientele in care mierea este pastrata - Mierea poate absorbi cu usurinta mirosurile externe (urite); astfel se va distruge aroma

sa.- Mierea absoarbe de asemenea apa, chiar cind aceasta se gaseste in cantitati foarte mici

in atmosfera; o cantitate excesiva de apa in miere (peste 20-23 %)va permite dezvoltarea drojdiei, avind ca rezultat inceperea fermentarii mierii.

- Pastrati mierea la rece (la frigider): chiar daca multe tipuri de miere pot sta la temperatura camerei pentru 1-2 ani fara modificari majore, trebuie sa ne amintim ca mierea imbatrineste zi de zi, calitatea ei se deterioreaza incet, in special la temperaturi peste 4 C.

Tipuri de miere folosite pentru scopuri curative Pentru a fi folostia in scop curativ, mierea trebuie sa aiba o calitate foarte ridicata: sa fie proaspata, organica, fara reziduri, sa fie specifica, adaptata bolii care urmeaza a fi tratata: - Miere de tei pentru probleme ale somnului; - Miere de eucalipt pentru boli respiratorii; - Miere de manuka (Leptospermum scoparium) pentru ulcere gastro-duodenale etc.

24

Contraindicatii

Mierea, cel mai folosit produs apicol, a fost creata de Mama Natura sa fie hranitoare, energizanta, prietenoasa, ajutatoare si curativa. 99,99% din populatie tolereaza acest produs bine sau foarte bine. Chiar si cei 0,01% dintre oameni care pot prezenta reactii adverse reale la miere o pot utiliza in conditii specifice. Cea mai importanta contraindicatie a mierii este diabetul. Exceptii: mierea de acacia (ce contine maiales fructoza) care poate fi data, in cantitati mici, dimineata si rani ce se vindeca greu la diabetici (in uz extern). Mierea este dulce deoarece contine peste 70% carbohidrati si nu poate fi data in cantitati mari acelor persoane ce au singele "dulce" (hiperglicemic).Totusi, acest "singe dulce" este asa datorita unui continut excesiv in glucoza (dextroza), de peste 120 mg/100 ml de singe. Logic, daca vom gasi o miere cu mai putina dextroza si mai multa fructoza (levuloza) aceasta va fi mai bine acceptata de catre diabetici. Intr-adevar, diabeticii tolereaza mierea de acacia mult mai bine, aceasta avind o mare cantitate de fructoza. Orice alt tip de miere cu o compozitie similara in carbohidrati va fi de asemenea acceptata . Exista o alta situatie in care mierea nu este indicata: alergia la polen (mai ales cea legata de tractul digestiv). Mierea contine peste 1% polen in compozitie. Persoanele care sufera de aceasta afectiune nu pot minca miere deoarece continutul extrem de scazut in polen poate conduce la alergii specifice digestive sau respiratorii. Pentru a diminua acest risc, este intotdeauna recomandabil, ca si pentru celelalte produse apicole, sa se inceapa tratamentul cu miere (apiterapia) sau folosirea mierii, cu doze foarte mici, foarte bine diluate in cantitati mari de lichide. O alta contraindicatie mai importanta decit cele de mai sus este: la copiii sub un an. Copiii sub un an au conditii speciale ( inaltul continut de apa si de proteine, cantitati mici de oxigen, pH ridicat, putine mecanisme antibacteriene) care pot fi favorabile pentru dezvoltarea unor bacterii periculoase in intestinele lor (Botulismul poate apare de la mierea ce este "curier" al bacteriei Clostridium botulinum). Aceasta bacterie este cea mai periculoasa, poate fi prezenta in miere intr-o stare "dormanta" , in special daca mirea nu a fost recoltata in conditii igienice perfecte. Mierea contine cantitati mici de apa, proteine aproape deloc, cantitati mari de oxigen obtinute prin centrifugare, un pH relativ scazut si citeva mecanisme antibacteriene ce nu vor permite multiplicarea bacteriilor, inclusiv a bacteriei Clostridium botulinum. Problema consta in faptul ca aceasta bacterie, ca multe altele, poate dormita in asteptarea unor conditii mai bune. Totusi, daca mierea este recoltata perfect igienic, si este bine verificata in laboratoare spre a nu avea nici macar o singura bacterie periculoasa, poate fi administrata copiilor sub un an, mai ales daca acesti copii au boli grave ce le ameninta viata. Ca o concluzie generala, se poate spune si in cazul mierii ca aceste contraindicatii sunt relative. Cu multa atentie, sub control medical si de laborator, si in doze individuale, mierea poate fi data oricui

25

2. PRODUSE APICOLE

2.1 POLENUL

Din punct de vedere nutritional, polenul - definit ca super-aliment - si derivatul sau natural pastura, precum si laptisorul de matca - cunoscut in multe regiuni ale globului ca hiper-aliment - contribute in mod esential in alimentatie prin ele- mentele nutritive de baza, care isi dovedesc valoarea in numeroase situatii. Un caz deosebit este reprezentat de denutritiile proteice si, in general, de toate tipurile de carente nutritionale in care este necesar sa se utilizeze produse a caror concentratie in elemente nutritive este superioara mierii. Se stie, de altfel, ca polenul recoltat de albine confine toti aminoacizii esentiali, partial esentiali si neesentiali in proportii interesante, ce fac ca acest produs sa fie inscris in randul proteinelor vegetale de ordinul II.Aceasta inseamna ca polenul (este vorba in general de amestecuri poliflorale de polen) contine toti aminoacizii esentiali si neesentiali in proportii neechilibrate, in timp ce proteinele de gradul I sunt cele in a caror compozitie acestia se gasesc in proportii echilibrate. In pastura, derivatul natural al polenului, gradul de disponibilizare a elementelor nutritive este si mai ridicat, benefici- indu-se in general de o degradare a exinei (peretele celular al polenului) cupunerea in libertate a elementelor nutritive.

Cu alte cuvinte, intre produsele stupului, polenul, pastura si laptisorul de mated reprezinta pentru alimentatie importante surse de proteine si aminoacizi liberi. Mai mult, valoarea nutritiva a pasturii este mult mai mare acolo unde se creaza dezechilibre nutritionale printr-o limitare a diversitatii si a cantitatii de hrana. Copiii sunt cei care pot beneficia in mod cu totul deosebit de administrarea de suplimente cu polen sau pastura in dieta zilnica.

Polenul recoltat de albine are o compozitie chimica foarte complexa, cu predominanta azotoasa (proteica), dar in care se disting s. i zaharuri reducatoare ?i nereducatoare, lipide simple si complexe, vitamine, enzime, substante minerale (macro- si microelemente), o serie de principii cu actiune bactericida si bacteriostatica, substante de tip hormonal, fitohormoni, pigmenti de natura carotenoida si flavonoida.

Desi prezente in toate sortimentele de polen, grupele de compusi sus-men^ionati si concentratia lor variaza foarte mult in functie de specia vegetala de la care provine polenul. Primele incercari de caracterizare a compozitiei chimice generale apolenului recoltat de albine au fost efectuate inca din 1955, cand Nielsen a studiat comparativ polenurile de porumb, arin negru si jepi. Principalele elemente determinate au fost: concentratia in azot total, continutul in proteine, continutul total in zaharuri reducatoare si nereducatoare, continutul de cenusa si continutul in elementele fosfor si sulf.

Din punct de vedere al valorii calorice, s-a constatat ca si aceasta difera in functie de specia de polen, dar si de modul de recoltare a acestuia. S-a constatat ca polenul recoltat manual are o valoare calorica mai mica decat eel recoltat de albine. Exprimata la 100 grame produs, valoarea calorica medie a polenului este de aproximativ 246 cal.

26

2.1.1 STUDII ACTUALE ASUPRA COMPOZITIEI SI VALORII NUTRITIVE A POLENULUI

Pornind de la analizele efectuate pentru caracterizarea biologica sj biochimica a polenului, din ce in ce mai multi specialist! in nutritie, dietetica si terapeutica au luat in studiu polenul recoltat de albine, ca resursa naturala valoroasa, atribuindu-i acestuia rolul complex de ,,hrana functionala".

Inca din anil 1970, in Romania, prima tara din lume in care utilizarea produselor stupului s-a facut pe baze stiintifice, polenul poliflor recoltat de albine a constituit un produs de mare interes. Studiile stiintifice au pornit desigur de la experienta si traditia apicultorilor care, asa cum s-a constatat, au organismele mai rezistente si mai sanatoase. De altfel, in forma traditionala, polenul a fost folosit de medicina populara cu mult succes.

Incercarea de a explica potentialul rol nutritiv si terapeutic al polenului pentru organismul uman a condus la introducerea sa in largul spectru de resurse naturale accesibile omului.

IALOMITEANU si colaboratorii sai au studiat valoarea biologica a polenului recoltat de albine si a indicelui Oser (indicele aminoacizilor esentiali) pentru a vedea daca acest produs se incadreaza in categoria proteinelor de ordinul I, II sau III. Proteina de referinta utilizata in aceste experimente a fost ovalbumina.

Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea ca polenul recoltat de albine confine toti aminoadzii esentiali, dar in concentratii mai mici decat ovalbumina, fapt ce il incadreaza in randul proteinelor vegetale de ordinul II.

La majoritatea polenurilor studiate, primul aminoacid limitant a fost metionina. Studiile nutritionale efectuate pornind de la aceste date au aratat ca polenul poate fi consumat intr-o ratie zilnica de 24 - 58 g /zi. Din punct de vedere strict nutritional, polenul nu poate deci mlocui nevoia de calorii si de substante nutritive plastice. Aceste considerente nu exclud insa rolul biostimulent pe care polenul Tl prezinta in cantitati relativ mici, ca supliment nutritiv.

Studiind continutul total in aminoacizi liberi din polenul colectat de albine, GINER PALLARES si col. (1987) au ajuns la concluzia ca acestia reprezinta procentual in medie un nivel de 28,69 mg/g polen raportat la greutatea uscata a acestuia, iar prolina, foarte abundenta in toate speciile de polen, se gaseste in concentrate medie de 19,51 mg/g polen.

Desi clasificati ca aminoacizi neesentiali, se stie ca prolina si hidroxiprolina sunt component! esentiali ai colagenului, sunt proteogenici si glucogenici.

Asa cum s-a mentionat, polenul recoltat de albine confine proteine in cantitati medii, de aproximativ 20% din greutatea uscata. Prezenta proteinelor simple si a celor conjugate si incadrarea polenului in grupa proteinelor vegetale de ordinul II recomanda acest produs natural ca supliment nutritiv in carentele proteice de diferite etiologii. Polenul este recomandat in aceste afectiuni si pentru biodisponibilitatea sa crescuta in absorbtia intestinala, deoarece se stie ca deficientele proteice sunt insotite si de deficiente enzimatice intestinale care fac greu utilizabile proteinele complexe din alimentele obisnuite.

O alta grupa de compusi intens studiata pentru rolul sau in nutritie este aceea a lipidelor. Ultimele studii efectuate de IVANOV si col. (1985) au relevat complexitatea acestei componente prezente in amestecuri poliflorale de polen recoltat de albine. Lipidele din polen au fost extrase cu eter si apoi cu un amestec 2:1 de cloroform + etanol, iar ulterior analizate prin cromatografie in strat subtire si gaz-cromatografie, evidentiindu-se concentratii semnificative de fosfolipide, mono-, di- si trigliceride, steroli, acizi grasi cu catena lunga, hidrocarburi.

27

Aceleasi studii asupra compozitiei chimice a polenului au fost efectuate si de ECHIGO si YATSUNAMI (1986), care au evidential printr-un studiu complex prezenta lipidelor si a acizilor grasi liberi. In Argentina, FERNANDEZ SALOM si col. (1989) au studiat, la randul lor, calitatea polenului ca supliment nutritiv.

Se stie ca lipidele au un rol metabolic deosebit de important. In afara rolului energetic de prim rang (9,3 cal/g fata de 4 cal/g la glucide), ele participa activ in metabolismul glucidelor si proteinelor. Fosfolipidele sunt componente subcelulare ale membranei si detin un rol plastic si structural dintre cele mai importante. De asemenea, prin prezenta fosfolipidelor se faciliteaza s. i se permite transportul electronilor de-a lungul trunchiului nervos, ele participand astfel la transmiterea influxului nervos.

Acizii grasi esentiali (acidul linoleic, linolenic si arahidonic), considerati initial a fi vitamine, intra in compozitia fosfolipidelor si sunt activatori ai unor enzime care actioneaza atat in metabolismul lipidic cat si in alte metabolisme. In acelas.i timp, acesti compus.i sunt considerati precursor! ai prostaglandinelor.Vitaminele, prezente in polen in concentratii ce justifies utilizarea acestui produs ca supliment nutritiv, joaca pe langa rolul de cofactori enzimatici si multe alte roluri esentiale in buna functionare a organismului.

Prezenta vitaminelor hidrosolubile din grupul B (acid nicotinic, pantotenic), a vitaminei C s. i a vitaminelor liposolubile A si E (prima mai ales sub forma de provitamina - P - caroten) face din polen un mijloc foarte eficient in reglarea deficientelor de aceasta natura. Mai mult, s-a constatat ca polenul este o sursa vegetala pura de vitamina Bi2, vitamina al carui rol este bine cunoscut ca factor proteic de origine animala cu o activitate biologica extrem de ridicata.

Studii aprofundate asupra continutului biochimic general al polenului poliflor utilizat ca aliment sau supliment alimentar au fost efectuate si in Italia de SERRA I BONVEHI (1986), iar in Olanda de KERKVLIET (1989). CALCAGNO si col. (1989) discuta la randul lor analiza chimica si nutritionala a polenului, iar BALESTRIERI si col. (1987) anticipeaza, prin efectuarea unor analize cantitative ale substantelor active, rolul polenului utilizat in suplimente nutritive alaturi de propolis si laptis.or de matca.

Continutul in elemente minerale este un alt argument pentru folosirea polenului poliflor recolectat de albine, in diferite formule de suplimente nutritive sau ca aliment in dieta vegetarienilor.

Rolul elementelor minerale in nutritie este binecunoscut. Macroelementele joaca un rol activ in transportul de membrana (pompe ionice, K si Na), iar clorul (Cl) este un anion intra- si extracelular si contraion al hidrogenului in producerea de HC1 in stomac. Calciul este component structural al scheletului si joaca un rol important in procesul de contractie musculara. Magneziul este necesar pentru activitatea multor enzime, precum si in formarea tesutului osos.

Microelementele sau micronutrientii detin la randul lor un rol important in organism. Ele actioneaza catalitic sau sunt componente ale sistemelor catalitice. Lipsa acestor elemente din organism poate duce la simptome carentiale sau stari patologice. De exemplu, se stie ca iodul este un component al hormonilor tiroidieni si este esential pentru functionarea glandei tiroide. Alte microelemente cu rol extrem de important sunt: cromul, cuprul, fluorul, manganul, nichelul, vanadiul, siliciul, seleniul si zincul.

Cromul este cunoscut ca fund unul dintre constituentii factorului de toleranta la glucoza (GTF), esential pentru animale si pentru om datorita tolerantei la glucoza. De remarcat ca numai ionul de crom trivalent este biologic activ.

Cuprul este adeseori implicat in procesele de transport de electron! in membrane si mitocondrii. Sinteza hemoglobinei este dependents de prezenta ionilor de cupru. desi acest element nu este prezent in structura sa. Cuprul este componentul unor enzime ca: citocrom oxidaza, oxidaza acidului ascorbic, tirozinaza, monofenol monooxigenaza.

28

Manganul este un microelement prezent in toate celulele vii. Multe glicozil-transferaze au nevoie de Mn pentru a fi active (galactozil si N-acetilgalactozaminil transferaza), fapt ce explica tulburarea metabolismului mucopolizaharidelor asocial cu deficienta de mangan. Manganul este, de asemenea, necesar in stadiile preliminare de biosinteza a colesterolului, probabil in aceeasi etapa de conversie a acetatului in mevalonat.

Nichelul pare a fi in mod special asociat acidului ribonucleic. Nichelul protejeaza structura ribozomilor de denaturarea termica si activeaza unele enzime. Deficienta de nichel produce modificari in ultrastructura ficatului si altereaza nivelul de colesterol din membranele hepatice.

Seleniul este un micronutrient esential pentru mamifere. Seleniul este component esential al enzimei glutathion-peroxidaza, care este necesara in protejarea membranelor globulelor rosii (hematiilor) si a altor tesuturi, de distrugerile provocate de peroxizi, De mentionat ca, dupa nuca de Brazilia, polenul este creditat ca a doua sursa naturala de seleniu, fapt ce explica importantele sale efecte in tratamentul unor afec^iuni (cardiovasculare, afectiuni de prostata, cancere etc.)

O alta calitate pentru care polenul recoltat de albine este recomandat in nutritie si in dietetica este continutul sau in fibre, stiut fiind faptul ca lipsa acestora din alimentatie poate conduce la grave tulburari. Conform opiniei unor cercetatori, continutul in fibre al polenului este de 0,40 % raportat la greutatea uscata.

Zincul este un bioelement esential pentru cresterea si dezvoltarea organismelor. Zincul prezinta mare afmitate pentru liganzii pe baza de azot si sulf si se gaseste in celule asociat diferitelor componente: proteine (insulina), aminoacizi, acizi nucleici. Intrain compozitia multor metaloenzime si activeaza sinteza enzimatica a triptofanului. In organismul uman, zincul este necesar pentru activitatea anhidrazei carbonice.

Evaluand continutul mediu in astfel de elemente minerale - macro ?i microelemente din compozitia polenului, se poate remarca faptul ca majoritatea acestora este prezenta, uneori atingand necesarul zilnic din nutritie.

Desigur, si in acest caz, polenul colectat de albine, de preferinta eel poliflor, ofera aceasta larga paleta de compus. i ce explica in mare masura rolul sau ca supliment nutritiv.

Continutul in apa si substante nutritive producatoare de energie din polenul poliflor

SubstantaContinut mediu in g per 100 g (%)

Continut in g per 100 g (%)

Minim

Maxim

Apa 11,2 7,0 16,2Proteine 16,8 5,2 25,1Grasimi 4,4 0,8 12,8Hidrati de carbon (glucide)glucoza 8,8 3,1 15,3fructoza 16,8 12,6 21,9oligozaharide 2,2Energie Kcal/100 g 216Energie Kjoule/ 100 g 925

29

Continutul vitaminic din polen poliflor fata de necesarul zilnic stabilit de QMS (dupa Kerkvliet, 1989)

Vitamina

Continut in mg sau |g per 100 g greutate uscata Medie

Valori minime si maxime

Necesar zilnic

Vitamine liposolubileRetinol (vitamina A) Provitamina A (p - Caroten) Calciferol (vitamina D) Tocoferol (vitamina E)

11 mg 0,03 g 3,2 mg

0,63-1,25 1 mg 5 mg 10 mg

Vitamine hidrosolubile Tiamina (vitamina Bj) Riboflavina (B2) Niacina (B3, PP) Acid pantotenic (B5) Piridoxina (B6) Biotina (B8, H)

l,02mg 1,53 mg 9,26 mg l,60mg 0,32 mg 2,5 mg

0,63-1,25 0,98-2,05 5,15-11,0 0,91-2,05 0,24 - 0,39

l,4mg l,6mg 18,0mg 5mg 2,2 mg 0,2 mg

Acid folic 0,96 mg