metode_didactice

METODE DIDACTICE INTERACTIVE UTILIZATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi înarmarea acestora cu capacităţi necesare unei activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conştiente şi active. Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului, de a căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative. Profesorul, cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator în materie articulare a strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice. Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind de metodele utilizate. Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie de metodele utilizate. Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de munca independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de munca interdependentă. Deşi învăţarea este eminamente o activitate proprie, ţinând de efortul individual depus în înţelegerea şi conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat ca relaţiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi colective. “Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulatie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.” Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină “identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care acesta este antrenat” (Idem), ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări şi formări. Metodele de învăţământ reprezintă căile folosite în şcoala de către dascăl în a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea. Prin "metodă de învăţământ" se înţelege o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată”.Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee. În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).


Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare. Opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice. Metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.

Sistemul metodelor de învăţământ conţine:- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu

condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele

dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare.

Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.

Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de.-criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea, conversaţia, exerciţiul

etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea etc.;- funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting: a) metodele de

transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, problematizarea, lectura etc.; b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul, lucrările practice etc.; 2) metode de evaluare*;

- modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale (expunerea, demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura); metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se pretează mai multor modalităţi de organizare a activităţii (experimentul);

- tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice (exerciţiul, demonstraţia); euristice (problematizarea);

- sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a omenirii, explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune etc), prof. Cerghit propune o altă clasificare [1, 2] şi anume:

1) metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau dialogate); discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;

2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală); 3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);4. metode de explorare a realităţii: a) metode de explorare nemijlocită (directă) a

realităţii: observarea sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin cercetarea

*


documentelor şi vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii: metode demonstrative; metode de modelare;

5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice): a) metode bazate pe acţiune reală / autentică): exerciţul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice; b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor: metoda dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare. După funcţia didactică principală, metodele şi tehnicile interactive de grup se pot clasifica astfel: ♣ metode şi tehnici de predare-învăţare interactivă în grup: metoda predării/ învăţării reciproce,metoda mozaicului,citirea cuprinzătoare,metoda schimbării perechii,metoda piramidei,învăţarea dramatizată,conversaţia euristică,dezbaterea şi discuţia în grup,problematizarea de grup,jocul didactic, studiul de caz ♣ metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare evaluare interactivă:tehnica florii de nufăr, cartonaşele luminoase, portofoliul individual sau de grup, jurnalul reflexiv, studiul de caz ♣ metode şi tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii: brainstorming,metoda pălăriilor gânditoare,interviul de grup, tehnica 6/ 3 /5, ♣ metode de cercetare în grup, tema sau proiectul de cercetare în grup, experimentul pe echipe, portofoliul de grup

putem propune şi realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam gândi.

Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume metodele de raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu fişele; algoritmizarea; instruirea programată; instruirea asistată de calculator (I.A.C.).

METODELE INTERACTIVE

Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica tradiţională prin care era un furnizor de informaţii.

În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul devine un coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere.Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii elevului.

Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup. Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate,


inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii.Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai importantă decât schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a cărui mişcare este nu numai rapidă ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă ceea ce ni se întâmplă este “bine” sau “rău”. Cu cât mediul este mai instabil şi mai complex, cu atât creşte gradul de incertitudine.

În cadrul activităţii didactice am sesizat ceea ce înseamnă pentru elevi aplicarea metodelor activ-interactive.Acestea îmbină munca individuală cu munca în echipă şi în colectiv,dezvoltă copiilor o motivaţie intrinsecă,implică întreg colectivul, elevul devine obiect şi subiect al actului de instruire şi educare,îmbină armonios învăţarea individuală cu învăţarea socială, stabilesc relaţii de colaborare şi comunicare între membrii unui grup.Dintre factorii ce îngreunează activitatea de grup se pot aminti opoziţia de scopuri, interese şi obişnuinţe ale membrilor,dificultăţile de comunicare, de coordonare care cresc pe măsură ce grupurile sunt mai mari iar dependenţa excesivă de ceilalţi poate fi favorizată de activitatea în grup. Metoda predării/ învăţării reciproce este o strategie instrucţională de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. Elevii sunt puşi să joace rolul profesorilor ,instruindu-şi colegii. Etapele metodei♦ explicarea scopului şi descrierea metodei şi a celor patru strategii ♦ împărţirea rolurilor elevilor♦ organizarea pe grupe♦ lucrul pe text♦ realizarea învăţării reciproce♦ aprecieri, completări, comentarii EXEMPLU. clasa a III-a / lecţie de consolidare a textului”Judecata vulpii” de Petre Ispirescu.Elevii sunt anunţaţi că vor lucra pe echipe.Fiecare extrage dintr-un bol un bileţel pe care este scrisă una din literele R, Î, C, P. Cei care au extras aceeaşi literă vor forma un grup.Se precizează ce simbolizează literele: R (rezumatorii), Î (întrebătorii), C (clarificatorii), P (prezicătorii).Explic fiecărui grup ce are de făcut:1. Rezumatorii vor rezuma textul „Judecata vulpii” de Petre Ispirescu.Fiecare membru al

grupului are de formulat câte două, trei propoziţii ce vor fi ordonate într-o sinteză logică.2. Întrebătorii formulează întrebări referitoare la conţinutul textului studiat, folosindu-se de

paletele cu întrebări (pe fiecare paletă este scrisă o întrebare Ce? Cine? Când? Cum? De ce?)

3. Clarificatorii identifică cuvintele şi expresiile literare din text,comportamentele, atitudinile ce sunt neclare pentru ceilalţi şi găsesc împreună răspunsul corect pentru a clarifica toate noutăţile

4. Prezicătorii fac predicţii,analizează în grup textul şi prognozează ce se va întâmpla în continuare exprimând cele mai neaşteptate idei.

Timpul de lucru acordat elevilor este de 10 minute după care fiecare grupă va interpreta rolul asumat în faţa clasei.Evaluarea se face în funcţie de obiectivele propuse pentru fiecare strategie.Explozia stelară este o metodă de stimulare a creativităţii, se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme şi noi descoperiri.Materialul necesar pentru aplicarea metodei: o stea mare,cinci steluţe mici de culoare galbenă,cinci săgeţi roşii,jetoane. Etape


1. Elevii aşezaţi în semicerc propun problema de rezolvat.Pe steaua mare se scrie sau se desenează ideea centrală.2. Pe cele cinci steluţe se scrie câte o întrebare de tipul CE? CINE? UNDE? DE CE? CÂND? ,iar cinci elevi din clasă extrag câte o întrebare, după care fiecare îşi va alege câte trei, patru colegi organizându-se astfel în cinci grupuri.Pentru elaborarea întrebărilor grupurile cooperează.3. La expirarea timpului, elevii revin în semicerc în jurul steluţei mari iar fiecare grup prezintă întrebările elaborate adresându-le celorlalţi.Elevii din celelalte grupe răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări. Se apreciază efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum şi modul de cooperare şi interacţiune.Ciorchinele este o tehnică de predare-învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi deschis. Etape1. Se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu în mijlocul tablei sau a unei foi de exemplu:

părţi de vorbire2. Elevii vor spune rapid cuvinte legate de tema propusă3. Învăţătorul va trage linii între cuvintele care derivă unele din altele4. Se scriu toate cuvintele propuse de elevi fără nicio evaluare a acestora până la expirarea

timpului alocat activităţii sau până la epuizarea ideilor ce apar. Spre exemplificare, la o oră de matematică clasa este organizată în grupuri de câte cinci elevi cu sarcini de lucru şi roluri bine definite (secretar, cronometror, încurajator, observator şi raportor).Pentru a realiza sensul acestei lecţii,fiecare grup primeşte să rezolve exerciţii din cele patru operaţii matematice.Turul galeriei este o metodă activă în care elevii sunt încurajaţi să înveţe prin colaborare.Poate fi folosită într-un exerciţiu de dezgheţ, combinându-se adeseori cu un exerciţiu de evaluare. De exemplu pentru a anunţa subiectul lecţiei noi „Rapsodii de primăvară” de George Topîrceanu li se poate cere elevilor să realizeze un desen în care să reprezinte anotimpul primăvara, cerându-le să scrie pe o foaie o definiţie originală a primăverii, o propoziţie despre acest anotimp sau doar un cuvânt ce le sugerează primăvara.Produsele sunt expuse în clasă, lipite pe un panou sau pe tablă, alcătuind o galerie.Grupurile vizitează galeria ,trecând ,pe rând, prin faţa tuturor produselor , făcând observaţii, comentând,eventual notând pe o foaie părerile unor colegi.Clasamentul final se stabileşte prin însumarea punctelor, câştigând produsul care are cel mai mare punctaj. Am aplicat această metodă şi la matematică, clasa I pentru descompunerea numărului 5.Elevii au fost împărţiţi în grupuri de câte patru, iar timp de cinci minute au avut de găsit soluţiile de descompunere a numărului 5.La expirarea timpului de lucru, grupurile au afişat posterele pe pereţii clasei, după care au trecut de la o lucrare la alta pentru a o examina.Unde a fost cazul au completat lucrările celorlalte grupuri cu soluţiile potrivite.După încheierea turului galeriei ,grupurile au revenit la locul iniţial şi timp de câteva minute au analizat observaţiile făcute de colegi.Cubul este o metodă folosită în condiţiile în care se doreşte să se afle cât mai multe informaţii în legătură cu un eveniment.Ca mijloc de învăţare, cadrul didactic realizează un cub iar pe fiecare faţă a acestuia notează unul din cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.


Metoda „Schimbă perechea” are la bază munca elevilor în perechi astfel: 1. Se împarte clasa în două grupe egale,formându-se două cercuri concentrice,elevii fiind faţă în faţă , pe perechi.2. Fiecare pereche primeşte o sarcină de lucru sau o întrebare, discută şi apoi comunică ideile.3. Cercul din exterior se roteşte în sensul acelor de ceasornic,realizându-se astfel schimbarea partenerilor în pereche.Elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare coleg din clasă.Jocul se continuă până se ajunge la partenerii iniţiali sau se termină întrebările.5. Clasa se regrupează şi se analizează ideile emise.Metoda Mozaicului Prin această metodă se promovează învăţarea prin colaborare şi cooperare între elevi.Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert.El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi. Am aplicat metoda la clasa I la capitolul „Figuri geometrice”.Tema de studiu am împărţit-o în patru subteme ( 1- pătratul, 2- cercul, 3 – dreptunghiul, 4 – triunghiul). Elevii au fost împărţiţi în patru echipe şi fiecare a primit câte un număr de la 1 la 4, având ca sarcină studierea în mod independent a subtemei corespunzătoare numărului.De exemplu: numărul 1 studiază pătratul, numărul 2 cercul, numărul 3 dreptunghiul şi numărul 4 triunghiul.Fiecare elev investighează subtema dată şi fişa expert.După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu acelaţi număr se reunesc,constituind grupe de experţi pentru a dezbate problema împreună.Au loc discuţii care lămuresc,clarifică noile cunoţtinţe ce vor fi transmise echipei de învăţaredin care fac parte. Urmează reîntoarcerea elevilor în echipa iniţială de învăţare.Experţi transmit colegilor cunoştinţele asimilate.Membrii sunt stimulaţi să discute,să pună întrebări şi să-ţi noteze,fiecare realizându-ţi propriul plan de idei.Grupele prezintă rezultatele întregii clase. Evaluarea s-a realizat în scris , fiecare primind o fişă de lucru.

E bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii, personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică, creativă, capacitate de comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă, atitudini pozitive şi adaptabilitate, responsabilitate şi implicare. Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu are loc.

Bibliografie

Ioan Cerghit ( 2005)- “ Metode de învăţământ”, EDP, Bucureşti.

Ion- Ovidiu Pânişoară ( 2006) – “ Comunicarea eficientă”, ediţia a III-a, Editura Polirom,

Iaşi

Crenguţa - Lăcrămioara Oprea ( 2008) – “ Strategii didactice interactive”, ed. a III-a,

EDP, Bucureşti


Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) - “ Metode

interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova

Rodica Leonte, Mihai Stanciu ( 2004) – “ Strategii activ-participative de predare-învăţare

în ciclul primar”, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău

Venera Mihaela Cojocariu ( 2004) – “ Teoria şi metodologia instruirii”, EDP, Bucureşti


metode_didactice

Documents