UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ

OBSERVAŢIAStudiu de caz: VELEA MIHAI –elev de liceu

Masterand:

Andra Codreanu

2010

STUDIU DE CAZ

Cazul Mihai Velea

Prezentarea cazului

Mihai Velea este elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatica din Petroşani, judeţul Hunedoara şi are 16 ani jumatate. Provine dintr-un centru de plasament şi nu păstrează relaţii cu familia biologică. Am observat că în timpul ascultării la lecţii, indiferent dacă ştie sau nu, dacă sarcina este grea sau uşoară, dacă verificarea are semnificaţie în determinarea mediei şcolare sau nu , Mihai se înroşeşte, transpiră, tremură, prezintă dificultăţi de concentrare, vădind un evident disconfort organic şi psihic. În timpul pauzelor, el evită întâlnirile de grup cu ceilalţi colegi, rămânând în clasă cu un copil handicapat fizic. Evită locurile cu multă lume şi dezvoltă o anxietate foarte severă, atunci când se află în centrul atenţiei, dar exprimă aceeaşi stare în grupuri de colegi sau atunci când vorbeşte la telefon şi în jurul lui se află lume. Spune că se comportă astfel ca să nu facă ceva prostesc şi deranjant. Se teme că, în asemenea situaţii, ceilalţi îl vor evalua negativ şi astfel se va face de râs.

Istorie socială şi personală

Asemenea dificultăţi au apărut mai evidente din clasa a IX-a, dar ele dădeau impresia că este vorba despre o formă de timiditate excesivă. Mihai nu este anxios cu colegii din centrul de plasament şi se comportă normal. În momentul recomandării lui spre a fi consiliat psihologic, Mihai refuza să răspundă la lecţii ori începea să răspundă corect, după care se aşeza în bancă, dând impresia că este blocat din cauza fricii de a fi evaluat negativ. Când erau anunţate lucrări de control, în ciuda faptului că îşi învăţase lecţiile şi le ştia bine, el manifesta tendinţa de a absenta. Acelaşi lucru se întâmpla atunci când primea o responsabilitate individuală, supraestimându-i pe ceilalţi şi subestimându-se. Îşi atribuie mai multă responsabilitate şi cu privire la imaginea negativă a clasei în anumite situaţii.

În dialog individual cu el, Mihai încearcă să se comporte cât mai firesc, exprimându-şi totodată teama de eşec, de a nu se face de râs şi de a nu fi pus în situaţii de inferioritate, aceasta în ciuda faptului că are un grad rezonabil de încredere în sine. Elevul este curat, chiar pedant, decent, plăcut la înfăţişare.

Mihai nu a avut o copilărie fericită. La vârsta de 2 ani a fost părăsit de către mamă din cauza sărăciei. El nu si-a cunoscut niciodată tatăl. În ciuda acestor evenimente, în învăţământul primar a fost premiant. În clasa a V-a, s-a transferat la o alta şcoală, întrucât cea la care învăţase nu avea clasele V- VIII, a schimbat colegii şi de atunci a început să se simtă anxios. La liceu şi-a facut un singur prieten care este sociabil, comunicativ, dar mai puţin muncitor decât el şi provine dintr-o

familie cu părinţi care nu se interesează prea mult de comportamentul şcolar al copilului lor. Acesta încearcă să-l introducă în grupul său de copii, dar fără rezultat. Nu are un cerc de prieteni. Mihai nu prezintă nimic bolnavicios la nivelul personalităţii sale, dar are momente când clipeşte frecvent, evită contactul cu privirea faţă în faţă, iar din fişa medicală rezultă că a avut frecvente dermatite şi alergii, mai ales de la vârsta de 11,6 ani, odată cu promovarea în clasa a V-a.

Din punct de vedere intelectual, obţine mediile şcolare anuale la limba română, în clasa a IX-a şi a X-a, sunt 8 şi 8, iar la matematică sunt de 8 şi 6. Mediile generale pe aceşti doi ani sunt 8,20 şi respectiv, 7,80, ceea ce performanţial, îl situează pe elev sub nivelul potenţialului său intelectual. Nu prezintă dovezi de slăbiciune în gândire, iar pe linia evoluţiei performanţelor sale şcolare se constată o tendinţă de regres, în ciuda efortului depus de el acasă pentru pregătirea temelor.

La probele de anxietate obţine un punctaj de 96, ceea ce îl situează în rândul celor mai înalt-anxioşi elevi, fără însă a ieşi din limitele normalităţii.

Evaluare

Mihai prezintă o personalitate dependentă, exprimată printr-o teamă ridicată de evaluare negativă: „să se spună despre mine că sunt prost?". Elevul tinde să prezinte o sensibilitate fobică în raporturile sale interpersonale din exteriorul cercului de apropiaţi.

Deci, putem spune că din punct de vedere diagnostic, prezintă anxietate socială evitantă, situată în limitele normalităţii, simptom de personalitate evitantă în curs de structurare. În cazul lui Mihai este exclus diagnosticul de dezordine psihotică sau fobie propriu-zisă, cu care s-ar putea confunda manifestările sale comportamentale. De asemenea, cu toate că uneori anxietatea socială se confundă cu timiditatea, Mihai nu prezintă diagnosticul de timiditate ci pe acela amintit anterior. (conform raportului medical).

Diagnosticul este susţinut de faptul că Mihai se află la o vârstă critică, şi într-un moment când se confruntă cu frecvente testări de evaluare şi ierarhizare. Este un moment când el devine conştient de el însuşi ca „obiect social" şi cumulează mai multe frustrări şi anxietăţi. Explicaţia este dată de teama de evaluare negativă, în contrast cu statutul său social.

La întrebarea dacă şi-ar face griji în condiţiile când ar rămâne singur într-un anume loc, Mihai răspunde că dacă nu este nimeni în jur care să-l deranjeze nu ar avea probleme. Cei cu anxietate socială evitantă, aşa cum este cazul lui Mihai pot fi îngrijoraţi de modul cum arată, fără a atinge însă exagerări, dar aceasta în vederea ideii de a nu fi respinşi social.

Mihai nu poate fi diagnosticat nici ca având un simptom de personalitate „narcisistă”, întrucât la aceştia din urmă, teama ar fi dată de îngrijorarea că alţii nu vor percepe adevărata lor superioritate. Lui Mihai, dimpotrivă, îi produce mare bucurie numai faptul de a fi cu ceilalţi.

Anxietatea socială a lui Mihai are multiplii determinanţi: cognitivi (frustrări, ca urmare a contactului cu noi medii de viaţă, necunoscute); comportamentale (elevul avea în centrul de plasament anumite modele comportamentale puternic înrădăcinate ca tabuuri, dobândite prin învăţare socială timpurie şi condiţionare timpurie aversivă).

Prognosticul

Este favorabil. În urma întâlnirilor cu Mihai, acesta capătă treptat încredere în psihologul şcolar, în asistentul social şi în diriginte. În urma unor şedinţe terapeutice de susţinere şi dezvoltare personală, elevul începe să aibă rezultate mai bune la învăţătură.

Ţinte ale terapiei şi educaţiei corective

S-a urmarit ca Mihai să se angajeze în interacţiunile sociale dorite şi să devină eficient la şcoală, valorificându-şi potenţialul său intelectual. Nu s-a urmărit să se elibeze subiectul de orice anxietate, ci s-a încercat să îl educe în legătură cu anxietatea socială. Întâlnirile cu psihologul sunt mijlocite de psihoterapiile cognitiv-comportamentale în care acesta a fost implicat. Astfel, ca tratament psihologic s-a incercat să i se construiasca o serie de aptitudini sociale. S-au folosit situaţii de jocuri de rol, roluri mai ales pe linia celor la care şcolarul s-a dovedit a fi inadaptat. S-a pornit de la ideea că în literatura de specialitate, subiecţii cu anxietate socială se consideră a fi adevăraţii „inadaptaţi social". Aptitudinile sociale specifice nu erau o cauză a anxietăţii sociale, ci doar un factor asociat acesteia.

Dezvoltarea aptitudinilor de dezvoltare socială s-a dovedit a fi o modalitate de desensibilizare sistematică egală, ca eficienţă, cu terapia de expunere gradată la diferite situaţii. Această tehnică practică s-a dovedit a fi superioară discuţiei de grup sau psihoterapiei analitice de grup.

Antrenamentul aptitudinilor sociale a presupus comportamente de expunere, desensibilizare, repetiţii comportamentale şi modelare de comportament adecvat, prin expunere treptată. În felul acesta, s-a îmbunătăţit şi comportamentul social. S-a intervenit şi prin terapie cognitivă, spre a încerca să i se elimine fricile iraţionale care nu erau structurate. În acest sens, elevul a fost implicat în jocuri de rol imaginare pe tema anxietăţii sale, fiind solicitat să rezolve teme sistematice pentru acasă. Mai întâi, tratamentul s-a făcut individual şi apoi în grup, suportul afectiv şi educaţia jucând un rol fundamental. După nouă luni de intervenţie terapeutică şi educaţie în sensul celor amintite mai sus, comportamentele sociale ale lui Mihai s-au îmbunătăţit simţitor, dar el tot continuă să înregistreze niveluri crescute de frică şi anxietate.

În final, am aflat că Mihai a reuşit să facă faţă fără probleme examenului de bacalaureat si apoi examenului de admitere la o facultate, unde se aflau mai mulţi concurenţi pe loc. El s-a clasat pe un loc de mijloc între admişi.