Metoda anchetei sociologice

-

Ancheta socială clasică

Sub influenţa lui Le Play (1806-1903), se naşte în Anglia pe la

sfârşitul secolului trecut o amplă mişcare dedicată anchetelor sociale,

care va culmina cu ancheta de mari proporţii întreprinsă de Charles

Booth „Life and Labour of the people in London” (1902-1903).

Un deosebit avânt vor lua anchetele ca urmare a unor achiziţii

metodologice, constând în recurgerea la noi tehnici de recoltare a

informaţiilor şi la folosirea eşantionării. Ulterior, anchetele sociale vor

cunoaşte o mare extindere mai ales în varianta cunoscută azi în unele

ţări sub numele de social surveys1.

Inaugurarea anchetei sociologice.

Până acum circa 50 de ani, sociologii nu dispuneau de o metodă

bine cristalizată care să le permită efectuarea de anchete sociologice.

Anchetele sociale ofereau date bogate şi amănunţite, permiteau

descrierea unor situaţii sau fenomene la scară mare, dar nu permiteau

întotdeauna stabilirea unor relaţii cauzale şi nici nu ofereau o bază

suficientă pentru explicaţii teoretice. Sociologia avea apoi nevoie de o

metodă de tipul anchetei care să-i ofere posibilitatea studierii

1 Termenul survey este intraductibil în limba română (ca de altfel şi în limible italiană, franceză). In traducere literară, el ar însemna : evaluare, relevare, privire generală, investigare sistematică. În literatura metodologiceă şi de limba engleză, prin survey este denumit un anumit tip de cercetări, cu o sferă foarte largă şi variată, care nu corespunde sensului de anchetă, prin care este de obicei tradus cuvântul englez. Pentru a evita orice confuzie trebuie să pornim de la manualele engleze şi americane care obişnuiesc să clasifice metodele în două mari categorii : 1) survey methods, în care sunt incluse metodele cantitative şi 2) field methods categorie a metodelor calitative. Această distincţie ar coincide cu o altă clasificare mai nuanţată: 1) metode de analiză secundară (survey methods) şi 2) metode de recoltare primară (field methods).

comportamentelor sociale la nivelul unor comunităţi teritoriale sau al

unor grupuri sociale de talie mai mare.

Acest deziderat metodologic al sociologiei se va împlini abia o

dată cu cercetarea efectuată în 1924-1925 de către soţii Robert şi

Helen Lynd într-un oraş de mărime medie. Folosind metoda anchetei,

ei vor studia pentru prima oară procesele sociale din cadrul unui oraş.

Rezultatele acestei anchete au fost publicate în 1929 în cartea

intitulată „Middletown”, continuată în 1937 cu „Middletown in

transition”. Cu prilejul acestei cercetări, se inaugurează de fapt

ancheta sociologică. Nu este vorba de o simplă adaptare a vechei

metode a anchetei sociale la specificul obiectului sociologiei, ci de o

elaborare mai profundă, asigurând anchetei ca metodă sociologică o

bază teoretico-metodologică mai riguroasă.

În primul rând cercetătorii au trăit o perioadă lungă în oraşul

studiat (18 luni), observând şi participând la toate tipurile de activităţi

desfăşurate în comunitate (întruniri, petreceri, vizite, conferinţe,

şedinţe ale tribunalului, manifestări politice, slujbe religioase etc),

stând de vorbă cu oamenii în toate împrejurările (pe stradă, în localuri,

la domiciliu etc), anchetând oamenii din toate clasele şi categoriile

socio-profesionale, studiind toate genurile de documente (ziare,

arhivele instituţiilor, documente personale etc). Datele culese au fost

subsumate unor rubrici ca: mijloacele de existenţă, educarea copiilor,

timpul liber, activităţile obşteşti, solidaritatea de grup în cadrul

diferitelor colectivităţi ş.a.m.d. Astfel de date se culegeau şi înainte,

dar fără să fie ridicate la nivel de abstractizare care să permită

situarea lor într-un cadru conceptual. Tocmai astfel de subsumări

conceptuale le-a oferit soţilor Lynd posibilitatea de a îmbrăţişa

ansamblul vieţii sociale şi instituţionale a oraşului studiat, realizând o

imagine închegată asupra comunităţii văzută ca întreg. E vorba deci de

o abordare specific sociologică.

În al doilea rând, cercetătorii nu s-au limitat în culegerea

informaţiilor la căile frecvent folosite de predecesorii lor. Ancheta

„Middletown” a exploatat toate resursele observaţiei directe, mai ales

observaţia participantă în varianta disimulată (nemărturisită), patru

tipuri de interviu, la care se adaugă şi alte tehnici de recoltare a

datelor (chestionare, teste, observaţia indirectă).

În al treilea rând, ancheta a beneficiat de avantajele eşantionului

stratificat (care a asigurat o mai mare precizie în eşantionare şi

totodată un mai înalt grad de prezentativitate a eşantionului). Deşi

prima cercetare bazată pe metoda anchetei sociologice prezintă şi

unele carenţe metodologice, fapt pentru care a fost supusă unor critici

îndreptăţite, ea nu-şi pierde din importanţă. Suferind ulterioare

ameliorări – datorate perfecţionării procedeelor de eşantionare,

precum şi rafinării tehnicilor de culegere şi analiză a datelor – metoda

anchetei sociologice este folosită azi pe scară mare, în nenumărate

tipuri de cercetări: investigaţiile asupra pieţei şi asupra

comportamentului economic; asupra delicvenţei juvenile şi

comportamentului etic; efectele mass-mediei sau sondarea opiniilor.

Aplicarea anchetei sociologice în studiile care au ca obiect

întreprinderile industriale generează o mare varietate de cercetări.

Metoda anchetei sociologice face parte din categoria metodelor

fundamentale ale sociologiei, alături de metoda observaţiei, metoda

experimentală şi metoda monografică. Dacă avem în vedere specificul

ei, metoda anchetei sociologice ocupă o poziţie intermediară între

metoda observaţiei şi metoda monografică.

După sociologul italian Franco Ferrarotti, ancheta sociologică

este „acel tip de cercetare sociologică care îşi alege drept obiectiv

specific fie un mediu determinat, fie o unitate funcţională sau o

comunitate etnico-teritorială omogenă, în scopul de a analiza

comportamentul şi acţiunile unor grupuri umane, aşa cum acţionează

în ambitusul lor, de a fixa structurile formale şi informale care le

definesc precum şi de a prevedea liniile tendenţiale ale dezvoltării lor”.

Din această definiţie trebuie să reţinem ca fiind specific anchetei

sociologice scopul, căci anchetele sociale se pot aplica şi ele asupra

aceloraşi unităţi sau comunităţi, fără însă să urmărească procese

sociale, comportamentul social, structurile informale etc.

Metoda anchetei sociologice se deosebeşte şi de celelalte

metode ale sociologiei şi în primul rând de metoda observaţiei şi de

cea experimentală. Cercetătorul în ipostaza sa de anchetator trebuie

să ia contact „pe teren” cu sistemele sociale pe care le studiază

(instituţii, organizaţii, grupuri sociale etc), dar nu se inserează în ele,

căci interoghează indivizi izolaţi, rupţi de sistemul rolurilor pe care le

joacă în grupurile de apartenenţă. Inserţia cercetătorului în sistemul

social pe care-l studiază (aşa cum se întâmplă când cercetătorul este

observator şi uneori chiar când foloseşte metoda experimentală) aduce

mari avantaje, permiţând studierea „dinăuntru” a proceselor şi

mecanismelor.

Spre deosebire de observator, care poate surprinde toată

varietatea de comportamente, anchetatorul nu poate sesiza decât

comportamentele verbale, ceea ce îngustează foarte mult orizontul

cunoaşterii. Dacă o vom compara cu metoda experimentală, care

obligă pe cercetător să creeze şi să controleze situaţia mai ales la

nivelul variabilelor, vom constata că metoda anchetei nu are această

posibilitate şi de aceea întâmpină greutăţi în depistarea unor variabile

şi în izolarea lor. cu alte cuvinte, anchetatorul nu poate interveni în

realitatea studiată şi deci nu poate crea situaţii de laborator. Faţă de

metoda monografică, ancheta sociologică apare ca fiind mai extensivă.

Oricât de diversificate ar fi cercetările pe metoda anchetei

sociologice, se pot identifica câteva tipuri mai importante. Din punctul

de vedere al cuprinderii, anchetele pot fi:

• complete;

• incomplete;

• selective.

După principala tehnică de culegere a informaţiilor anchetele pot

fi:

• pe bază de chestionar;

• pe bază de interviu.

Din punct de vedere metodologic este mai importantă

clasificarea anchetelor sociologice în:

• descriptive;

• explicative.

Cercetările descriptive urmăresc măsurarea precisă a uneia sau

mai multor variabile dependente într-o populaţie determinată sau într-

un eşantion al acestei populaţii. Ancheta descriptivă foloseşte analiza

descriptivă.

Anchetele sociologice explicative se axează pe variabilele

independente. Aceste anchete folosesc modelul experimentului clasic,

cu deosebirea că acest model este aplicat la o situaţie naturală (ceea

ce înseamnă că anchetatorul nu poate să creeze şi să manipuleze

variabile independente, trebuind doar să găsească, să descopere în

sânul situaţiei naturale actori care joacă rolul de variabile

independente).

Ca metodă empirică de cercetare, ancheta sociologică se

caracterizează printr-o serie de trăsături:

- permite cercetări cantitative la scară mare, fiind o metodă

„eşantională” prin excelenţă, ceea ce constituie nu numai un avantaj,

ci o sursă de dificultăţi tehnice. Căci, operând cu eşantioane mari

(mergându-se adesea până la eşantioane naţionale), ancheta are de

rezolvat probleme dificile legate tocmai de procedurile de eşantionare

(reprezentativitatea eşantionului, tipul optim de eşantion, mărimea

eşantionului etc);

- permite tratarea matematică a masei de date culese în mai

mare măsură decât alte metode;

- anchetele reclamă un aparat de proporţii mari (cercetători –

anchetatori, operatori de interviu, codificatori etc);

- fiind o metodă mai puţin plastică decât celelalte, ea nu se poate

aplica cu uşurinţă la paliere sau nivele mai profunde ale realităţii

sociale, pretându-se mai puţin la studii de nivel micro-sociologic;

- metoda anchetei sociologice nu se poate aplica în laborator

(cum este cazul cu metoda observaţiei, fără să mai vorbim de metoda

experimentală), ci numai „pe teren”. De aceea, tehnicile

experimentale nu-şi găsesc aplicarea decât în limite foarte înguste;

- este cea mai extensivă dintre metodele sociologiei, ceea ce va

imprima cercetărilor de tipul anchetei un caracter descriptiv şi

superficial mai pronunţat faţă de alte metode.

Relativa uşurinţă cu care se pot mânui tehnicile anchetei explică

o bună parte din limitele metodei. Mai ales dezvoltarea tehnicilor de

eşantionare la scară mare a transformat colectarea de date într-o cale

atrăgătoare şi lesnicioasă de a face cercetări. Principalele critici aduse

metodei ar putea fi rezumate la următoarele puncte:

prezintă pericolul de a se transforma în sociografie (lucru

adesea reproşat anchetelor);

ajunge frecvent la colectarea de fapte „oarbe şi mărunte

inutilizabile” (C.A.Moser);

în goana după o cantitate cât mai mare de date şi tentată să

prelucreze uşor şi rapid masa de date, angheta recurge frecvent la

chestionarul expediat prin poştă care – din punct de vedere sociologic

– este de nedorit, căci nu permite observarea directă a

comportamentelor subiecţilor;

majoritatea deficienţelor se relevă în cazul anchetelor de

opinie, varianta cea mai răspândită a anchetelor sociologice.

Prezentând limitele anchetei sociologice ca metodă nu am

urmărit diminuarea importanţei ei. Nu există nicio metodă de cercetare

infailibilă, fie că este vorba de ştiinţele naturii sau de cele sociale.

Cunoscând deficienţele unei metode, vom putea să luăm măsuri de

atenuare a acestora, prin diferite strategii, prin folosirea prudentă a

tehnicilor specifice sau prin recursul la tehnici oferite de alte metode.

Pentru un economist, cunoaşterea metodologiei anchetei

sociologice este de mare utilitate în cercetarea unor probleme la

nivelul de întreprindere. Metoda anchetei sociologice este indicată

atunci când vrem să studiem structurile formale şi informale ale

întreprinderii industriale, comportamentul muncitorilor în grupurile

formale şi informale, factorii productivităţii muncii, comunicaţiile,

opiniile, motivaţia şi satisfacţia în muncă, integrarea socio-profesională

a muncitorilor, fluctuaţia forţei de muncă.

Etapele unei anchete sociologice

O cercetare care îşi propune să recurgă la metoda anchetei

sociologice, va trebui să parcurgă cele patru etape obligatorii pentru

orice altă metodă:

1. etapa de proiectare;

2. etapa recoltării informaţiilor;

3. etapa analizei şi interpretării datelor;

4. etapa finală (prezentarea rezultatelor sub formă de raport).

Etapa întâi, adică etapa de pregătire şi proiectare a anchetei,

comportă rezolvarea unor probleme tehnice şi organizatorice, specifice

fiecărei faze în parte. Fazele prin care trebuie să treacă munca de

pregătire a unei anchete pot fi prezentate schematic astfel:

- definirea problemei la care ancheta caută un răspuns;

- delimitarea cadrului anchetei, prin fixarea unei unităţi drept

„câmp”.

O anchetă de nivel ştiinţific nu este doar un inventar de date. Ea

este înainte de toate o cercetare puternic centrată pe o problemă

specifică şi clar delimitată în ceea ce priveşte „câmpul” care va fi

implicat în procesul de cercetare;

- stabilirea tipului de informaţii care vor fi căutate: factuale, de

atitudini, de opinii etc.;

- elaborarea ipotezei de lucru. Pentru a asigura deplina validitate

ştiinţifică a concluziilor anchetei, trebuie ca problema asupra căreia se

va concentra să fie tradusă în una sau mai multe ipoteze de lucru

explicite;

- alegerea tehnicilor de recoltare a informaţiilor (cum se va

proceda la recoltarea datelor);

- organizarea grupului sau echipei de cercetare în funcţie de

problemele de cercetat şi de tehnicile adoptate;

- cuprinderea anchetei, care constituie cea mai importantă dar şi

cea mai dificilă fază a etapei premergătoare anchetei propriu-zise. De

la început va trebui să de determine populaţia (numărul de unităţi

sociale: familii, gospodării, grupuri umane etc) care va fi cuprinsă în

cercetare, precum şi limitele sale geografice (întregul teritoriu al ţării,

o regiune sau o zonă, un judeţ, un anumit număr de comune etc),

limitele demografice etc.

Proiectanţii cercetării vor trebui apoi să hotărască dacă populaţia

urmează să fie cuprinsă în întregime sau numai parţial. În cazul

cuprinderii parţiale – aşa cum obişnuiesc sociologii să procedeze –

trebuie să se determine tehnica de selecţie a celor anchetaţi, ceea ce

înseamnă din punct de vedere statistic eşantionare. Eşantionarea

ridică o serie de întrebări: care este unitatea de eşantionare adecvată;

cât de mare să fie eşantionul; care tip de eşantion urmează a fi folosit

(eşantionul aleatoriu sau pe cote);

- organizarea unei anchete pilot (pre-ancheta);

- alegerea şi instruirea operatorilor;

- definitivarea planului cercetării.

O dată minuţios stabilite cele de mai sus, se trece la etapa a

doua a anchetei, în care se culeg datele. În etapa de culegere a datelor

(etapa de teren) ancheta recurge la variate tehnici şi procedee, ca:

diferite forme de convorbiri, interviuri şi mai ales, chestionare.

Chestionarul (atât cel autoadministrat cât şi cel trimis prin poştă), deşi

oferă o serie de avantaje decurgând din anonimat, costul mai mic al

cercetării, aplicarea lui la un număr foarte mare de subiecţi şi

posibilitatea prelucrării rapide a datelor, prezintă şi deficienţe mari

care pun sub semnul întrebării validitatea ştiinţifică a informaţiilor şi

implicit a concluziilor.

După ce s-a încheiat partea de teren a anchetei, începe etapa a

treia care în esenţă constă în prelucrarea materialului şi în sarcina

deosebit de specializată a analizării lui, în vederea exploatării ştiinţifice

a rezultatelor. În această etapă au loc următoarele acţiuni:

- verificarea chestionarelor (dacă s-a răspuns la toate întrebările;

exactitatea răspunsurilor şi neconcordanţele etc) înainte de a fi supuse

codificării şai analizei;

- masa detaliilor trebuie să fie redusă la proporţii manipulabile,

astfel încât dincolo de amănunte să poată fi sesizate ansambluri,

categorii, totalităţi;

- atunci când se urmăreşte analiza statistică, materialul trebuie

sintetizat sub formă tabulară;

- materialul trebuie să fie astfel analizat încât să fie bine scoase

în relief caracteristicile sale;

- să se aprecieze pierderea de informaţii (mai ales datorită

codificării).

În fine, în cea de a patra etapă, rezultatele vor fi interpretate şi prezentate într-o dare de seamă. Fără această etapă, ancheta rămâne fără finalitate şi toată munca se materializează doar într-o grămadă de chestionare şi o masă amorfă de date.