1

Caseta 1 Nr. 1

Felul de lucrare al lui Dumnezeu Dragi prieteni, sunt rev. Ewald Frank din Germania de Vest.

Aş dori să vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Consider că este un privilegiu pentru mine să vă vorbesc despre mesajul timpului de sfârşit, despre lucrurile măreţe descoperite de Dumnezeu în timpul nostru. În anii trecuţi am călătorit prin întreaga lume, şi simt o povară pe inima mea: aceea de împărtăşi cu voi Cuvântul scump al lui Dumnezeu care aparţine timpului nostru.

Prin harul lui Dumnezeu ne vom ocupa de multe teme biblice controversate, şi de fiecare dată vom lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească. Convingerea mea este că Sfânta Scriptură nu trebuie tâlcuită de nimeni. Cum este scris în 2 Pet. 1:20, „mai întâi de toate, să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.” Mulţi s-au îngrijit ca să prezinte exprimările profetice ale Bibliei. Acest lucru însă nu este posibil până când nu soseşte timpul lui Dumnezeu, când lucrurile sunt descoperite prin Duhul Sfânt, prin vasele alese de El. Putem vedea ce rezultate au adus în mijlocul copiilor lui Dumnezeu interpretările personale ale Scripturii. Acestea i-au făcut pe mulţi să se poticnească, sau să cadă în înşelăciune. Oamenii au primit mai uşor numeroasele interpretări, în loc să ia Cuvântul lui Dumnezeu în felul în care este scris. Permiteţi-mi să afirm chiar aici că Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa originală, şi duh şi viaţă. Acesta trebuie lăsat în felul în care a fost vorbit. Oricine îndrăzneşte să-l interpreteze într-un mod personal, aduce moartea spirituală peste sine şi peste cei care cred interpretarea. Lucrul acesta poate fi urmărit până în grădina Edenului. Cât timp Adam şi Eva au păzit Cuvântul lui Dumnezeu în felul în care fusese vorbit, ei au fost protejaţi de capcana duşmanului şi au rămas în părtăşie cu Creatorul lor. Dar îndată ce au crezut interpretarea venită prin şarpe, ei au murit şi şi-au pierdut părtăşia cu Dumnezeu. Fiecare biserică, fiecare persoană, fiecare slujitor să fie sincer înaintea Atotputernicului Dumnezeu, şi să se verifice cu acest Cuvânt. Cu toţii să cercetăm Scriptura pentru a afla răspunsul la lucrurile lui Dumnezeu. Fiecare slujitor adevărat al lui Dumnezeu a avut Cuvântul scris al lui Dumnezeu ca bază pentru învăţăturile lui.

2

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” – a spus Isus, Domnul nostru. Hristos însuşi a învins duşmanul prin Cuvântul la care a făcut referire de repetate ori. În Luca 24:27-45 citim că ucenicilor le-a fost dat să înţeleagă scrierile sfinte. Acelaşi lucru este valabil pentru toţi copiii lui Dumnezeu în timpul harului. Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. El şi astăzi face ceea ce a făcut în mijlocul ucenicilor Săi după înviere. În zilele acelea El a păşit în mijlocul lor pentru că ei au crezut în El, conform Cuvântului Său făgăduit: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Ori de câte ori Isus Hristos este în mijlocul alor Săi, El începe să-Şi descopere Cuvântul, şi arată împlinirea acestuia. El ne deschide ochii şi înţelegerea la fel cum a făcut cu aceia care erau în drum spre Emaus – Luca 24:27: „Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” Pentru a le arăta de ce a fost necesar ca Hristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Sa, El a trebuit să se refere la cuvintele prorocilor. Noi ştim că în trecut mişcările religioase au luat părţi din Scriptură şi le-au făcut să se potrivească în concepţiile lor. Dar ori de câte ori vorbeşte Domnul Isus Hristos, se face de cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu din Geneza la Apocalipsa. Toţi slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu au făcut acest lucru la fel, aşa cum mărturiseşte Pavel în Fapte 20:27 „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Acest lucru se întâmplă în felul acesta cu fiecare bărbat adevărat al lui Dumnezeu. Ei nu vestesc specialităţi, ci tot planul lui Dumnezeu conform însărcinării divine pe care au primit-o. Ei sunt vasele folosite de Domnul pentru a vorbi unui popor muribund cuvintele vii ale Dumnezeului Atotputernic. Ca să recunoaştem timpul în care trăim, şi noi trebuie să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea ce s-a prorocit pentru vremea noastră. În Biblie există două cărţi care se ocupă în principal cu partea profetică a planului de mântuire care se împlineşte în această generaţie. Acestea sunt Daniel şi Apocalipsa lui Isus Hristos. Când prorocul Daniel a văzut evenimentele referitoare la timpul de sfârşit, lui i s-a spus în cap. 12: „Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte… El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci

3

cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.” Dar urma să sosească timpul descoperirii lucrurilor pecetluite în aceste prorocii. Conform Apoc. 5, urma să fie deschisă cartea pecetluită. Noi îi suntem foarte recunoscători Dumnezeului Atotputernic pentru predicarea Evangheliei depline a lui Isus Hristos. Dar atenţia noastră se îndreaptă şi asupra Cuvântului profetic care se împlineşte în timpul acesta. Noi trebuie să fim atenţi la evenimentele premergătoare revenirii lui Hristos. Acestea arată apropiata revenire a lui Hristos. În timpurile trecute, ori de câte ori urma să se producă un eveniment important, Dumnezeu informa poporul trimiţând un proroc care să vestească ceea ce era ascuns. Este scris: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.” Dacă privim în urmă la istoria Vechiului şi a Noului Testament, vedem că ori de câte ori urma să aibă loc un eveniment supranatural, Domnul Dumnezeu şi-a avut întotdeauna slujitorii Săi. Înainte ca pământul să fie nimicit prin apă, Domnul Dumnezeu l-a trimis pe prorocul Său Noe cu mesajul acelui timp. Înainte ca focul să cadă peste Sodoma şi Gomora, Domnul Dumnezeu l-a vizitat pe prorocul Său Avraam şi i-a descoperit că urma să vină nimicirea. În mod repetat în decursul istoriei, Dumnezeu nu şi-a lăsat niciodată poporul în întuneric. Întotdeauna El a trimis un proroc legitimat, cu Cuvântul pentru acel ceas. Ei au avut pe „Aşa vorbeşte Domnul”, şi niciodată n-a dat greş. Dragi prieteni, unde este azi glasul din pustie? Copiii lui Dumnezeu au avut întotdeauna responsabilitatea de a recunoaşte ziua şi mesajul. Cu toţii suntem de acord că trăim în cel mai crucial ceas al istoriei, în care toate lucrurile se împlinesc şi ajung la punctul culminant. Noi trebuie să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne dăm seama ce a fost prorocit pentru timpul nostru. Isus Hristos a prezis că timpul dinaintea venirii Sale va fi ca timpul lui Noe şi al lui Lot. În ambele cazuri, înainte ca judecata să lovească pământul, Cuvântul lui Dumnezeu a fost descoperit unui proroc. Noi trebuie să recunoaştem nu numai situaţia din vremurile acelea, ci să recunoaştem şi mesagerul trimis seminţei lui Avraam. În timpul nostru, când sunt glasuri care strigă din toate părţile, pentru noi este cel mai important să

4

fim siguri că ascultăm la unicul glas adevărat al lui Dumnezeu, care este Cuvântul Său descoperit prin Duhul Sfânt. În săptămânile ce vor urma, ne vom ocupa de subiecte de seamă din Cuvântul lui Dumnezeu, cu încrederea că El va răspunde întrebărilor voastre, şi vă va binecuvânta puternic. Să ne rugăm: Tată ceresc, venim înaintea Ta, în Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru, rugându-Te să binecuvântezi aceste câteva cuvinte. Fie ca acestea să pătrundă în inimile tuturor prietenilor care le ascultă. Mântuieşte pe cei pierduţi, şi vindecă pe cei bolnavi. Binecuvântează pe fiecare. Cerem totul în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Nr. 2 Mesajul timpului de sfârşit

Dragi prieteni, vă vorbeşte acum rev. Ewald Frank din

Germania de Vest. Aş dori să vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos, cu Isaia 14:26-27: „Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna, întinsă peste toate neamurile. Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?”

Trezirile care s-au întins peste popoare au fost timpuri de înviorare de la Domnul, în care El a atras atenţia copiilor Săi la Cuvântul făgăduit pentru vremea lor. Chiar şi în Epocile întunecate, ei au fost în stare să sufere persecuţii sălbatice şi torturi, pentru că Dumnezeu era cu ei. În timpul Reformei a răsărit o rază de lumină, atunci când s-a predicat neprihănirea prin credinţă. Au urmat trezirile sfinţirii, cu experienţa sfinţirii. Aproximativ la cotitura acestui secol, întregul pământ a fost străbătut de o trezire mondială. Oameni din diferite biserici au primit botezul Duhului Sfânt, şi în Trupul lui Hristos au fost restituite darurile. Fiecare trezire a fost mai mult sau mai puţin însoţită de supranatural. Dar este trist s-o spunem: după un timp, oameni cu o gândire firească au format noi denominaţiuni şi s-au organizat în jurul unei anumite învăţături, fără a mai dori să primească lumină în continuare. Însă Dumnezeu a mers mai departe. Acolo unde este El, este slobozenie în Duhul. El nu se poate descoperi în graniţele unei denominaţiuni, pentru că este imposibil să-L restrângi pe Dumnezeu.

5

În fiecare trezire spirituală oamenii au fost scoşi din robie şi aduşi în libertatea Duhului. Sistemele religioase îi leagă pe oameni prin tradiţii. Dar Dumnezeu eliberează cu un braţ puternic, trimiţând aleşilor din fiecare epocă Cuvântul făgăduit. În timpul nostru Dumnezeu a înaintat din nou şi a descoperit tainele ascunse de-a lungul epocilor. Aşa cum a făgăduit El, cartea pecetluită a fost deschisă şi taina descoperită. Domnul a descoperit detaliile planului veşnic de mântuire. Din vremea apostolilor, Cuvântul Lui nu a fost predicat în plinătatea lui, cu legitimare divină, aşa cum a fost în această trezire de restituire. S-au întâmplat semne mari şi minuni. Isus Hristos şi-a descoperit puterea şi S-a dovedit a fi acelaşi ieri, azi şi în veci. Mii de oameni din întreaga lume pot mărturisi despre acest lucru. Mulţi care au privilegiul să trăiască în această ultimă epocă a bisericii, au văzut lumina şi au fost scoşi din întunericul spiritual. Mireasa-Cuvânt, aleşii lui Dumnezeu s-au întors la învăţăturile originale ale Scripturii, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Prin harul Său ne-a fost deschisă înţelegerea pentru Cuvântul Său şi pentru împlinirea Scripturii în timpul nostru. Noi am auzit sunetul trâmbiţei, Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu descoperit în această generaţie, şi ne-am întors de la toate dogmele şi crezurile omeneşti. Noi vedem acum împlinirea Scripturii în timpul în care trăim.

Ne ocupăm cu tema MESAJUL TIMPULUI DE SFÂRŞIT. Toţi creştinii biblici ştiu că noi trăim acum în timpul sfârşitului. Dar ce este cu mesajul către Biserică? Noi trebuie să vă facem de cunoscut mesajul dat de Dumnezeu pentru ceasul acesta. Multe prorocii se împlinesc. Revenirea lui Isus Hristos este foarte aproape. Fiecare are dreptul din partea lui Dumnezeu, să fie informat despre lucrurile pe care le are Dumnezeu pentru timpul acesta.

Întotdeauna când urma să se întâmple ceva extraordinar, El şi-a informat fiii şi fiicele, şi pe locuitorii pământului, printr-unul din slujitorii Săi. Înainte ca potopul să lovească pământul, Dumnezeu l-a trimis cu un mesaj pe prorocul Său Noe. Şi Domnul a spus: „Duhul Meu nu se va lupta pururea cu omul…” Gen. 6:3. Isus a făcut o paralelă între zilele lui Noe şi ultima generaţie. Fără îndoială că noi trăim în timpul acela. De aceea nouă ni se potriveşte acum acelaşi pasaj biblic. Cu siguranţă că va veni judecata, şi vor scăpa numai câţiva. În multe cazuri, chiar copiii lui Dumnezeu nu au dat atenţie

6

avertizărilor Duhului. În zilele acelea, fiii lui Dumnezeu, care erau din sămânţa lui Set, s-au amestecat cu sămânţa lui Cain, şi de aceea Domnul a hotărât să pună capăt oricărei făpturi. „I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui.”

De la începutul timpului au existat două genealogii (două seminţe), şi sunt încă prezente şi azi: copiii lui Dumnezeu şi copiii acestei lumi. Chiar acum suntem martori la cea mai mare înşelătorie din istoria omenirii. Toţi se străduiesc să vină împreună, unindu-se sub un cap nepotrivit. Dumnezeu strigă din nou: „Duhul Meu nu se va lupta pururea cu omul…” Oamenii încearcă să ajungă la unitate în fiecare domeniu: religie, politică, economie, etc. dar o astfel de unitate nu foloseşte la nimic fără Hristos şi fără Cuvântul lui Dumnezeu descoperit în timpul nostru. Numai credincioşii adevăraţi ascultă avertizarea din 2 Cor. 6:14: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?”

Noi vedem că judecăţile lui Dumnezeu vor lovi pământul. Situaţia de azi este la fel ca în vremea lui Noe. Dar atenţia noastră nu trebuie să fie numai asupra păcatului şi nelegiuirii din jurul nostru. Dumnezeu încearcă să ne atragă atenţia la Cuvântul făgăduit pentru timpul nostru. Când judecata era pe cale să fie pronunţată în vremea aceea, Dumnezeu a avut un mesaj profetic, şi a fost creată o cale de scăpare. El a oferit salvarea, i-a avertizat pe oameni, a trimis un proroc cu „Aşa vorbeşte Domnul!” El a avut Cuvântul avertizării, şi anume că judecata era inevitabilă. Acest bărbat al lui Dumnezeu a fost însărcinat să construiască o corabie. El spunea oamenilor să ia seama la avertizarea lui Dumnezeu şi să vină să primească ceea ce le dădea Dumnezeu spre salvare. Cu toate acestea ei au râs şi au batjocorit.

Nu putem înţelege cum de oamenii au putut să dispreţuiască şi să respingă singura lor cale de salvare. Dar să ne aducem aminte că însuşi Domnul Isus Hristos a comparat generaţia noastră cu zilele lui Noe. Mă întreb dacă noi înţelegem semnificaţia spirituală a acestor cuvinte în timpul nostru. Dacă Dumnezeu a trimis un proroc cu un mesaj, şi a fost pregătită o cale de scăpare pentru aceia care au crezut, atunci Dumnezeu trebuie să-şi ţină Cuvântul şi să trimită acestei generaţii un proroc cu un mesaj care să ne arate cum putem scăpa de mânia care este pe cale să vină peste tot pământul. Mulţi se simt în

7

siguranţă, dar sunt ei în siguranţa lui Hristos conform Cuvântului lui Dumnezeu? EL este singurul refugiu. Şi EL este Cuvântul. Ca să fii în Hristos, trebuie să fii în Cuvântul Său.

Mulţi l-au cunoscut pe Noe, în vremea lui, dar ei nu au crezut că el era mesagerul lui Dumnezeu din timpul acela. Nu doar necredincioşii nu au înţeles aşa zisele lui păreri şi fapte ciudate, ci şi aceia ce erau numiţi fii ai lui Dumnezeu. Aceasta este partea tristă. Dumnezeu ia din mijlocul nostru un proroc, îi descoperă planul Său şi îi dă să vestească un mesaj. Tot planul lui Dumnezeu trebuie să ne fie vestit de un proroc trimis de Dumnezeu, la care vine Cuvântul Domnului. De obicei Domnul se foloseşte de aceia care în ochii lumii nu sunt nimic. Astfel se poticnesc oamenii de simplitatea unui asemenea om, a mesajului şi a faptelor sale. În acelaşi timp, se împlineşte scopul şi planul lui Dumnezeu.

Eu sunt sigur că mulţi au auzit de cel ce a fost rev. William Branham, care a avut o slujbă legitimată în acelaşi fel cum au avut apostolii şi prorocii. El a fost un bărbat trimis de Dumnezeu, cu un mesaj care să-i elibereze pe aceia care vor crede. De nenumărate ori el s-a ridicat cu „Aşa vorbeşte Domnul!” Niciodată n-a dat greş, pentru că întâi îi vorbise Dumnezeu.

Dragi prieteni, prin harul lui Dumnezeu noi vrem să scăpăm de judecăţile care vor veni să lovească pământul. Noi suntem gata să plătim preţul, oricare ar fi acesta, şi să ne punem în rânduială cu Cuvântul lui Dumnezeu. În emisiunile noastre viitoare ne vom ocupa de prorociile împlinite ale Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt sigur că mulţi îşi vor da seama care sunt căile lui Dumnezeu cu copiii Săi în timpul nostru, când vor vedea că în această generaţie toate lucrurile ajung la punctul culminant. Să ne rugăm:

Tată ceresc, venim la Tine în Numele scump al Domnului Isus Hristos şi-Ţi mulţumim pentru Cuvântul preţios care a fost reaşezat şi descoperit. Îţi mulţumim că ai trimis un mesager cu un mesaj pentru a ne arăta calea de scăpare, prin credinţa în Isus Hristos, Domnul nostru, conform Cuvântului lui Dumnezeu. Noi Te rugăm să ai milă de noi toţi. Vindecă pe cei bolnavi, eliberează-i pe aceia care strigă pentru eliberare, atinge pe fiecare. Noi cerem totul în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

Nr. 3

8

Importanţa descoperirii divine a Cuvântului Dragi prieteni, vă vorbeşte acum rev. Ewald Frank din

Germania de Vest. Aş dori să vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos, cu Isaia 42:9: „Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.”

Mulţi dintre noi sunt familiarizaţi cu evanghelia lui Isus Hristos. Unii au recunoscut importanţa învăţăturilor biblice. Dar există încă şi din aceia care doresc să-L urmeze pe Domnul Isus până la capăt. Ei sunt ucenicii adevăraţi cărora le este dat să înţeleagă tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. În timpul nostru are loc împlinirea lucrurilor despre care au vorbit prorocii. Domnul a rânduit mai dinainte ce trebuie să se întâmple în generaţia aceasta. Cu adevărat, cele dintâi lucruri s-au împlinit iar Domnul a descoperit lucruri noi. Tainele ascunse sunt făcute de cunoscut credincioşilor prin descoperire divină. În alt fel nu se poate primi înţelegere duhovnicească! Numai prin descoperirea divină avem acces la tainele adânci ale lui Dumnezeu. Prin aceasta este aruncată lumină asupra adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu iar planul de mântuire este descoperit acelora care sunt gata să umble în lumină. Acest lucru s-a dovedit adevărat în toate epocile trecute ale bisericii. Ne amintim de Prov. 4:18: „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

Încă de la începutul timpului, sămânţa adevărată a lui Dumnezeu a primit descoperirea duhovnicească. Cain şi Abel s-au închinat amândoi, şi au adus jertfe Dumnezeului Atotputernic. Jertfa lui Abel a fost primită pentru că el a avut descoperirea păcatului din Eden. El a ştiut ce era plăcut lui Dumnezeu, dar jertfa lui Cain a fost refuzată pentru că el nu avea descoperirea divină şi nu s-a supus cerinţelor lui Dumnezeu referitoare la vărsarea sângelui. Lucrurile spirituale pot fi deosebite numai de aceia care sunt cu adevărat călăuziţi de Duhul Sfânt. Lui Abel i-a fost descoperit că Dumnezeu cerea vărsarea sângelui, şi nu roadele câmpului. Sângele vărsat al mielului vorbea deja despre răscumpărarea prin sângele Răscumpărătorului care avea să vină. Isus Hristos este Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatele lumii.

9

Sămânţa lui Dumnezeu – fiecare credincios adevărat - a avut descoperirea divină pe care se bazează adevărata părtăşie cu Dumnezeu. Pentru a avea părtăşie cu El, este nevoie de o experienţă personală cu Hristos, Domnul nostru.

În grădina Edenului erau doi pomi: pomul cunoştinţei binelui şi răului, şi pomul vieţii. Până în timpul acesta, cei mai mulţi dintre oameni iau din pomul cunoştinţei. Ei doresc înţelepciune şi cunoştinţă. Dar înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, şi rezultatul este moartea duhovnicească. Noi trebuie să ne întoarcem la pomul vieţii. Dumnezeu nu s-a schimbat. În toate epocile a fost vorba despre descoperirea divină. La fel trebuie să fie şi astăzi.

La prima venire a lui Hristos, toţi cărturarii şi conducătorii religioşi credeau că au Cuvântul lui Dumnezeu, însă de fapt ei au făcut Scriptura fără putere pentru oameni, şi predicau datini omeneşti şi propriile lor tâlcuiri. Ei au rămas în întuneric pentru că nu aveau descoperirea duhovnicească. Îşi aduceau jertfele, aveau slujbe religioase, predicau despre venirea lui Mesia, cântau psalmii dar erau în întuneric în ceea ce priveşte împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Când a venit Hristos şi a împlinit fiecare făgăduinţă spusă mai dinainte despre El, ei nu L-au recunoscut pe Mesia al lor, deşi El a fost descoperirea directă a lui Dumnezeu în trup. Însă când femeia de la fântână L-a întâlnit pe Isus, şi El a manifestat semnul lui Mesia, lumina descoperirii a venit peste ea. Ea a fugit în cetate şi a spus tuturor ceea ce a trăit ea. Aici vedem contrastul: cei care ar fi trebuit să cunoască mai bine, pentru că erau familiarizaţi cu Scriptura, L-au respins şi L-au numit Beelzebul. Dar această femeie cu un renume prost a primit cu recunoştinţă lumina descoperirii.

Noi trăim acum în generaţia ce va vedea a doua venire a lui Hristos. „Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu. Nu ajung întâlnirile cu caracter religios: noi avem nevoie de descoperirea divină a Cuvântul lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. Dumnezeu nu face nimic fără a-şi descoperi mai întâi taina Sa slujitorilor Săi prooroci. De aceea noi trebuie să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru a recunoaşte Cuvântul făgăduit pentru timpul nostru. Suntem obligaţi să privim în jur şi să vedem dacă acele lucruri se împlinesc. Sunt siguri că mulţi dintre cei ce trăiesc în generaţia aceasta

10

vor trece pe lângă vremea cercetării lui Dumnezeu şi aceasta doar din cauză că nu s-au plecat şi nu s-au smerit ca să se roage pentru o descoperire adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu descoperit. Prea mulţi creştini au o cunoştinţă intelectuală, însă nu au o trăire în inimă. Dumnezeu nu s-a schimbat. Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci. În ciuda tuturor învăţăturilor biblice pe care le-am avut, noi avem nevoie de adevărata descoperire divină prin Duhul Sfânt, care aruncă lumină nouă asupra Cuvântului. Aceasta este urgenţa, pentru că noi trăim acum atât de aproape de revenirea lui Isus Hristos. El nu a făgăduit că va lua o anumită denominaţiune sau organizaţie, ci a făgăduit că va lua acasă Mireasa Lui pe care a răscumpărat-o cu sângele Lui scump şi sfânt, pe crucea de pe Golgota. El va lua acasă un popor spălat în sânge, sfinţit cu adevărat prin Cuvântul adevărului, umplut şi pecetluit cu Duhul Sfânt. Ca şi Enoh, ei trebuie să aibă mărturia că sunt plăcuţi lui Dumnezeu.

Miezul nopţii a sosit. „Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Ultima chemare se aude prin mesajul profetic al acestei epoci - Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cu toţii vrem să ne asigurăm că ascultăm de ceea ce vorbeşte Duhul. Noi am ascultat mulţi pastori, predicatori, evanghelişti, şi alţii care au stat în spatele amvoanelor, dar a sosit ceasul ca toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu să recunoască Cuvântul Dumnezeului Atotputernic descoperit şi inspirat prin Duhul – mesajul timpului de sfârşit vestit acestei generaţii prin mesagerul timpului de sfârşit.

În emisiunile noastre viitoare vom vorbi despre cele şapte epoci ale bisericii, pe care le găsim amintite în ultima carte a Bibliei, şi care sunt înfăţişate sub forma celor şapte sfeşnice de aur. Ne vom minuna când vom vedea felul în care s-a ocupat Dumnezeu de biserica Lui de-a lungul istoriei. Sper ca aceste lucruri să nu treacă peste capetele oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în vremurile trecute, ci fie ca ele să pătrundă în inima fiecărui copil al lui Dumnezeu. Fiecare să aibă o dorinţă puternică să asculte toate cuvintele al Domnului şi să dorească să calce pe urmele Învăţătorului. Fiecare să fie gata să-şi jertfească părerile lui şi să primească Cuvântul Dumnezeului Atotputernic. Un credincios adevărat nu pune la îndoială Cuvântul lui

11

Dumnezeu. El va încerca din răsputeri să se pună de acord cu fiecare Cuvânt. Cu adevărat „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

Dragi prieteni ascultători, în timp ce se pare să fiecare este atât de ocupat cu pregătirile care se fac acum pentru comemorarea primei veniri a lui Hristos, noi să nu uităm să ne pregătim pentru a doua Sa venire. Noi nu ne uităm după un nou Betleem, în care El să vină ca un nou născut într-o iesle – ci noi privim spre ceruri, aşteptând ca Domnul să se arate cu putere şi slavă, pentru a-i lua pe ai Săi. Ne amintim din nou de Isaia 42 „Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Noi trebuie să recunoaştem că s-au împlinit toate lucrurile dintâi pe care le-a plănuit Dumnezeu. Ne dăm seama de asemenea că însuşi Domnul a vestit lucrurile care se împlinesc acum, la sfârşitul acestei epoci. El şi-a trimis slujitorul şi proorocul Său, conform sfântului Său Cuvânt. Noi trebuie să recunoaştem mesajul timpului de sfârşit si să vedem în ce timp trăim. Să ne rugăm:

Tată ceresc, venim în prezenţa Ta în Numele puternic şi scump al Domnului Isus Hristos, şi Îţi mulţumim pentru privilegiul de a trăi, de a fi sănătoşi. Îţi mulţumim pentru mântuire, pentru bunătatea Ta faţă de noi. Tu ne-ai permis să vedem lucrurile care s-au întâmplat deja, şi ne-ai deschis tainele care au fost ascunse de-a lungul epocilor, pentru a ne permite să cunoaştem ce este pe cale să se întâmple. Mă rog Dumnezeule să lucrezi cum doreşti Tu cu fiecare din copiii Tăi care ascultă această emisiune. Fie ca binecuvântările Dumnezeului Atotputernic să fie peste ei. În Numele scump al lui Isus.

Nr. 4 Vizite ale îngerilor în trecut şi în prezent Dragi prieteni în Hristos, vă vorbeşte acum rev. Ewald Frank

din Germania de Vest. Aş dori să vă salut în Numele scump al Domnului Isus Hristos. În acest anotimp în care creştinii din întreaga lume comemorează naşterea lui Hristos, noi ne gândim la evenimentele care au însoţit prima venire a Domnului. Istoria atinsese punctul culminant, pentru că venise vremea când Dumnezeu şi-a împlinit făgăduinţa Sa referitoare la venirea lui Mesia. Data de 25 decembrie a

12

fost aşezată de către oameni. Noi ştim că Hristos, Domnul nostru, a venit în această lume ca să ne răscumpere. În această legătură aş vrea să vorbesc despre numeroasele vizite ale îngerilor, atât în Noul Testament cât şi în Vechiul. Îngerii i-au vizitat pe aceia care au fost implicaţi în mod direct în împlinirea unor evenimente profetice de importanţă majoră. Dumnezeu a trimis de multe ori un înger atunci când trebuia să se întâmple ceva deosebit.

Îngerul Gabriel a fost trimis la Maria şi a purtat o discuţie cu ea. El i-a adus la cunoştinţă faptul că ea urma să aibă un fiu, pe care să-L cheme Isus. Iosif a fost nedumerit şi nu a înţeles minunea care s-a întâmplat cu Maria. În inima lui el nu înţelegea, şi a vrut s-o lase. „Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.””

Şi naşterea lui Ioan botezătorul a fost vestită de un înger. În Luca 1:18-19 citim: „Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă.” Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.” Lui Zaharia i-a venit greu să creadă în supranatural. „Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” Dacă toţi aceia care nu înţeleg sau care se îndoiesc de făgăduinţele lui Dumnezeu ar păstra tăcerea până ce vor vedea împlinirea, ei înşişi ar beneficia de aceasta. Oricine se îndoieşte de Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, seamănă sămânţa necredinţei. Dar toţi aceia care cred făgăduinţele lui Dumnezeu, prin aceasta Îl cinstesc pe Domnul. Pavel scrie: „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” Toţi aceia care cred cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu acceptă supranaturalul şi văd împlinirea făgăduinţelor. Dar cei care au doar o cunoştinţă teoretică a Cuvântului lui Dumnezeu, de fapt ei neagă supranaturalul şi nu recunosc vremea cercetării lui Dumnezeu. Întotdeauna Dumnezeu a fost un Dumnezeu al supranaturalului. Ce minunat este să ştim că El comunică cu cei care au parte de împlinirea Cuvântului Său făgăduit. Acesta este lucrul cel mai important, pentru că adevărata credinţă se poate odihni doar pe

13

făgăduinţele lui Dumnezeu. Dacă noi nu putem să recunoaştem Cuvântul făgăduit pentru acest ceas, nu putem avea credinţă adevărată, pentru că temelia credinţei noastre este tocmai Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru ceasul acesta. Moise nu ar fi putut veni cu mesajul lui Noe. El a fost însărcinat să scoată afară din Egipt pe copiii lui Israel şi să-i ducă în ţara făgăduită. La fel nici Noe nu ar fi putut predica mesajul lui Moise. El trebuia să-i cheme pe oameni la pocăinţă, pentru că Dumnezeu urma să nimicească pământul prin potop. Noi trebuie să ne punem în acord cu Cuvântul acestui ceas, aşa cum a făcut atunci Maria spunând „facă-mi-se după cuvintele tale!”

„În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”” Dacă urmărim mulţimea de vizite supranaturale ale îngerilor, la prorocii din vechime, la slujitorii săi apostoli, şi la copiii lui Dumnezeu, de-a lungul întregii Biblii, observăm că Dumnezeu a folosit îngeri pentru a-i învăţa. Cu toate că prorocii şi apostolii se aflau sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt, Domnul a trimis în mod repetat un înger pentru a lămuri ceea ce au văzut ei într-o vedenie. Aşa s-a întâmplat cu prorocul Daniel. Citim în cap. 8:16 „Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.” Cap. 9:22 „El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.”

În ultima carte a Bibliei, Apocalipsa lui Isus Hristos, în cap. 22 se spune „Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând.” Orice bărbat chemat de către Dumnezeu la slujbă, fie el evanghelist, păstor, învăţător, etc., va şti sub călăuzirea Duhului Sfânt ceea ce trebuie să predice. În slujba evanghelistică este subliniată în mod preponderent mântuirea sufletului. Învăţătorul are capacitatea dată

14

de Dumnezeu de a învăţa pe alţii Cuvântul. Un păstor îşi va cunoaşte sarcinile sale – să pască turma. Dar când este vorba despre Cuvântul prorociei, de împlinirea Scripturii, ori de câte ori urmează împlinirea unor evenimente de importanţă majoră, Dumnezeu găseşte de cuviinţă să trimită un înger, un mesager ceresc, pentru a-i învăţa pe slujitorii lui, sau pe proroci, sau pe aceia implicaţi direct în împlinirea prorociei.

Dragi prieteni, ce aţi fi spus voi – aţi fi ascultat mărturia păstorilor atunci când s-au întors de pe câmp şi au relatat experienţa lor cu îngerul şi cu oastea cerească? Aţi fi crezut mărturia? Care ar fi reacţia voastră dacă aţi auzi despre vizita unui înger în timpul nostru? Poate că vă minunaţi de lucrurile făcute de Dumnezeu în trecut. Poate că aşteptaţi lucrarea viitoare a lui Dumnezeu. Dar nu cumva treceţi pe lângă ceea ce face El azi? Dumnezeu să vă dăruiască harul de a recunoaşte ziua şi ceasul în care trăim noi.

În 1933, în iunie, când fratele Branham boteza în râul Ohio un număr însemnat de oameni care-l primiseră pe Hristos ca Mântuitor personal al lor, o lumină strălucitoare ca o stea s-a arătat în jurul orei 14, în acea duminică la amiază. Au fost prezenţi cam patru mii de oameni. Spre uimirea lor, lumina aceasta s-a oprit deasupra fratelui Branham, şi i-au fost spuse următoarele cuvinte: „Aşa cum a fost trimis Ioan botezătorul ca să premeargă prima venire a lui Hristos, tu eşti trimis cu un mesaj pentru premergerea celei de-a doua veniri a lui Hristos.”

În 1946 fratelui Branham i s-a arătat un înger pentru a confirma această însărcinare. Când l-am auzit pe fratele Branham relatând pentru prima dată această experienţă, bucuria izvora din sufletul meu. El a putut să descrie mărimea îngerului, greutatea lui, etc. Eu aş fi putut să ascult ore în şir această mărturie. Dacă cineva este născut din Duhul lui Dumnezeu şi aude despre lucruri supranaturale adevărate, el le crede, pentru că duhul lui este în acord cu Duhul lui Dumnezeu. Problema din timpul nostru este că prea mulţi creştini nu au o experienţă supranaturală adevărată cu Isus Hristos. Prea mulţi au doar teoria lucrurilor mărturisite de Scriptură, dar ei neagă orice lucru supranatural pe care Dumnezeu încă îl face. Cum poate un copil adevărat al lui Dumnezeu, care este o parte a supranaturalului, să nege lucrurile pe care le face Dumnezeu?

Dragi prieteni, Dumnezeu încă este un Dumnezeu al supranaturalului. Orice a făcut în trecut, mai face şi azi. Lucrurile din

15

Împărăţia lui Dumnezeu sunt lucruri supranaturale. De aceea noi trebuie să vă informăm despre lucrurile făcute de Dumnezeu în decursul istoriei omenirii, până în timpul acesta. Orice slujitor adevărat al lui Hristos are mărturia lui Isus Hristos. El mărturiseşte despre lucrurile pe care le-a văzut şi auzit, prin descoperire divină. Dumnezeu Îşi are calea Lui cu poporul Lui, în mijlocul întregii confuzii şi necredinţe. El Şi-a trimis îngerul, mesagerul ceresc, pentru a-l învăţa pe slujitorul şi prorocul Său – mesagerul de pe pământ – ca noi să cunoaştem lucrurile care se vor împlini în curând. Dacă prima venire a Domnului a fost însoţită de evenimente supranaturale şi vizite ale îngerilor, nu ar trebui să fim surprinşi dacă auzim că a doua Sa venire este însoţită de aceleaşi lucruri. Duminica viitoare îl vom auzi pe fratele Branham dând propria mărturie despre vizita îngerului, şi credem că se va dovedi o binecuvântare pentru voi toţi. Să ne rugăm:

Tată ceresc, îţi mulţumim în Numele scump al Domnului Isus Hristos pentru că Te descoperi în timpul nostru. Îţi mulţumim pentru toate evenimentele supranaturale scrise în Cuvântul Tău scump şi sfânt. Noi ne rugăm ca Tu să ne umpli cu Duhul Sfânt – dăruieşte-o Doamne – ca fiecare să aibă o experienţă supranaturală. Dovedeşte-le că Tu eşti acelaşi ieri şi azi şi în veci. Ajută-ne să fim martori adevăraţi ai lucrurilor întâmplate în generaţia noastră. Eu mă rog în Numele Scump al lui Isus. Amin.

Nr. 5 Interviu cu fratele Branham

Dragi prieteni vă vorbeşte acum rev. Ewald Frank. Astăzi este

privilegiul meu să vă aduc salutări de la creştinii din ţările est europene. Am fost în Polonia, Cehoslovacia, România, Ungaria, şi Iugoslavia. A fost din nou o experienţă emoţionantă să întâlnesc creştinii din ţările comuniste. Este copleşitor impactul pe care-l are acolo mesajul sfârşitului. Duminica trecută am promis că în emisiunea aceasta fratele Branham va relata experienţa sa cu privire la vizita îngerului. Dintre toţi marii evanghelişti recunoscuţi pe plan internaţional care au venit în Europa, cel mai mare impact l-a avut slujba fratelui Branham. S-au strâns mii de oameni chiar şi din ţările vecine, ca să-l audă pe acest bărbat vestind Cuvântul cu autoritatea

16

dată de Dumnezeu. Oamenii mai vorbesc şi astăzi despre vindecările puternice şi minunile care au avut loc, cu nimic mai prejos decât acelea care sunt relatate în cartea Faptelor. Acele adunări de natură apostolică au fost punctul de cotitură în viaţa multora. Noi ne-am dat seama că Isus Hristos este cu adevărat acelaşi ieri, azi şi în veci, în cuvânt şi în fapte. Cei care locuiţi aici în vecinătate ar trebui să ascultaţi măcar odată predicile lui William Branham predicate în ţara aceasta. Departe de noi să înălţăm un om. Noi recunoaştem doar ceea ce a făcut Dumnezeu în această generaţie a timpului de sfârşit, şi suntem mulţumitori pentru aceste lucruri. Acum este privilegiul meu să vi-l prezint pe omul folosit de Dumnezeu pentru a face străpungerea în această ultimă trezire de restituire. Acum, fratele Branham în interviul cu fraţii din Los Angeles:

[Fr. Kopp spune: „Frate Branham, în cele două mari evanghelizări ale tale din Los Angeles, de la Calvary Temple, am observat că Domnul Isus Hristos a lucrat cu tine într-un mod deosebit prin aceste daruri extraordinare: cunoaşterea gândurilor din inimilor oamenilor şi a bolilor acestora, şi semnele de vindecare şi minunile care au avut loc. A fost minunat. Suntem interesaţi să auzim mai multe despre această slujbă unică pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.”]

Bine, frate Kopp. Să mergem la început. M-am născut în estul Kentucky-ului, într-o micuţă colibă de lemn, lângă Burkesville. Părinţii mei mi-au spus că în dimineaţa naşterii mele a venit o lumină în cameră şi a stat deasupra mea. Ai mei nu erau nişte oameni religioşi. Nu mergeau la nici o biserică. Desigur că acest lucru a stârnit agitaţie între ei. Această lumină m-a urmat întreaga mea viaţă. Recent, ei au fotografiat-o. Probabil că sunteţi familiarizaţi cu această fotografie. Ştiinţa a dovedit că este singura fiinţă supranaturală fotografiată vreodată. După părerea mea, este acelaşi Înger al lui Dumnezeu care a însoţit copiii lui Israel din Egipt în Palestina. Învăţaţi fiind, voi înşivă ştiţi că acela era Îngerul Legământului, nimeni altul decât Domnul nostru Isus Hristos. Când a fost aici pe pământ, descoperit în trup, El nu a pretins că este cineva mare. El a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…”

În Ioan 5, Isus a trecut prin această scăldătoare vestită de la Betesda. Acolo erau mulţi şchiopi, bolnavi, uscaţi care aşteptau mişcarea apei. Ciudat este faptul că El s-a ocupat numai de unul dintre ei. Dar dacă observaţi, El a ştiut unde era persoana respectivă. Tatăl îi arătase. Pe acesta El l-a vindecat. Poate că nu era un invalid. El stătea doar pe un pat, însă Isus l-a vindecat.

17

Şi mai târziu, în vers. 19 din acelaşi capitol, vedem că iudeii l-au luat la întrebări. Poate că şi astăzi s-ar ridica întrebarea de ce ar trece Dumnezeu printr-un loc unde toţi erau şchiopi, uscaţi şi orbi, şi nu i-ar vindeca pe toţi. Dar voi cita aici cuvintele Sale. El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Atunci, conform propriilor Sale cuvinte, slujba Lui se baza pe vedeniile pe care le primea de la Tatăl Său. N-ar fi ceva neobişnuit atunci ca slujba Lui să fie continuată cum a făgăduit El ucenicilor: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.” El a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea; dar voi Mă veţi vedea, căci Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.” Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Eu cred că în aceste zile de pe urmă este o confirmare a învierii lui Isus Hristos, care trăieşte în mijlocul poporului Său, făcând aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut când era pe pământ.

Când aveam şapte ani, ne-am mutat din Kentucky în Indiana, puţin mai departe de unde stăm acum. Pe atunci noi scoteam apă dintr-o fântână care era la câteva străzi în spatele casei. Într-o frumoasă după amiază de septembrie, în timp ce mă întorceam de la cişmea, pe la jumătatea drumului dintre casă şi cişmea – era acolo un plop. Trecând pe acolo, am văzut în copacul acela ceea ce numim noi aici un vârtej de vânt. Fenomenul nu era ciudat pentru acea perioadă a anului în partea aceasta a ţării. Însă vârtejul rămânea în copac. Nu se depărta. Eu m-am oprit să văd ce este. Şi un glas a vorbit din vârtej spunând: „Niciodată să nu fumezi sau să bei sau să-ţi, sau să-ţi întinezi trupul în vreun fel, pentru că vei avea de făcut o lucrare când vei fi mai în vârstă.”

Speriat? Nu este cuvântul potrivit. Am fugit repede acasă spunându-i mamei că mi-a vorbit un om din copac. Ea a crezut că eram prea speriat. M-a pus în pat. Dar de atunci încolo au început să vină vedeniile. Şi când aceasta vine peste mine, se produce o vedenie. Pot spune oamenilor nu este în regulă cu ei, şi ceea ce trebuie să facă ei în viaţă, şi păcatele din viaţa lor.

La 37 de ani, într-o noapte mă rugam în camera mea, şi când m-am ridicat am observat că pe podea era o lumină. Uitându-mă în jur să văd de unde venea lumina, am văzut că venea de sus. Stâlpul de Foc era deasupra şi arunca lumina pe podea. Am auzit pe cineva păşind. M-am uitat. A venit un

18

bărbat în această lumină, în cameră. Avea circa 90 de kg. Avea un păr negru până la umeri, şi un ten măsliniu. Şi era desculţ.

Sigur că m-am speriat. El mi-a spus: „Nu te teme.” Îndată ce am auzit glasul acela, am ştiut că era aceeaşi voce care-mi vorbise din totdeauna. De data asta era pentru prima oară când îl vedeam în chip omenesc. El a spus: „Eu sunt trimis din prezenţa lui Dumnezeu ca să-ţi spun că tu te vei ruga pentru bolnavi. Slujba ta va fi însoţită de mari semne şi minuni, şi te vei ruga pentru regi” şi aşa mai departe. Eu i-am spus că sunt un om sărac. Nu am şcoală. Nu voi fi în stare să fac această slujbă. El a spus: „Aşa cum lui Moise i-au fost date două semne pentru confirmarea slujbei sale, şi ţie îţi vor fi date două semne. Unul din ele va fi rugăciunea pentru bolnavi, minunile, iar celălalt va consta în faptul că vei cunoaşte tainele din inimile oamenilor.”

Eu i-am spus că mă rugasem în privinţa aceasta, pentru că oamenii mi-au spus că slujba aceasta era de la diavol. El a amintit multe versete, de exemplu atunci când Filip l-a întâlnit pe Natanael şi acesta a venit la Isus. Isus i-a spus că fusese sub smochin atunci când l-a găsit Natanael. Şi multe alte versete, ca de exemplu acela cu femeia de la fântână, căreia i-au fost descoperite păcatele atunci când Isus i-a spus că ea a avut cinci bărbaţi. Ea a fugit în oraş şi a spus: „Acesta este Hristos.”

El a amintit multe alte versete. M-a asigurat că va fi întotdeauna cu mine. Frate Kopp, tu şi întreaga lume ştie despre lucrurile care au loc în această slujbă.

Noi ne întrebam dacă eu pot să ţin minte multă vreme viziunile. Cu ceva timp în urmă am avut una – acum circa patru ani, ca să fiu mai exact – despre un băieţel lovit de o maşină şi omorât. El urma să fie înviat din morţi. Eu am spus tuturor despre aceasta, am prorocit în SUA şi Canada. Pe spatele a mii de Biblii a fost notat lucrul acesta. Într-o zi în timp ce am avut evanghelizările în ţările scandinave, am venit prin Finlanda, de la Kuopio. Lângă şosea erau adunaţi un grup de oameni. Am mers să vedem despre ce este vorba. Acolo era băieţelul, scena aceea exact cum îmi fusese arătat. I-am spus fratelui Moore, „Priveşte în Biblia ta şi vezi dacă nu este scena aceea.” „Da!” a spus el. Eu am îngenuncheat şi i-am cerut Domnului nostru Isus să-Şi confirme Cuvântul pe care mi l-a arătat, şi despre care mi-a spus că se va întâmpla. Băieţelul a fost înviat de Domnul nostru Isus. Astăzi trăieşte şi este sănătos.

Frate Kopp, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le face azi Domnul nostru Isus în slujba pe care mi-a încredinţat-o. După umila mea

19

părere acestea se întâmplă pentru confirmarea Cuvântului Său. Noi vedem întâmplându-se în timpul acesta lucrurile despre care El a făgăduit că vor avea loc în ziua aceasta.”

Dragi ascultători, sper că aţi fost binecuvântaţi prin această mărturie. Dumnezeu să vă dea harul să cercetaţi Scripturile pentru voi înşivă şi să vedeţi responsabilitatea legată de o astfel de însărcinare. Nu mai ascultaţi de alte glasuri care sunt contra. Să ne rugăm:

Tată ceresc, venim în prezenţa Ta sfântă, cu inimi recunoscătoare, în Numele scump al lui Isus Hristos. Noi recunoaştem ceea ce ai făcut Tu de la începutul timpului. Binecuvântează pe toţi care au auzit această emisiune. Fie ca ei să-şi dea seama cât de târziu este ceasul, şi să recunoască Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, mesajul sfârşitului. Eu mă rog pentru toate acestea în Numele scump al lui Isus. Amin.

20

Nr. 6 Descoperirea lui Isus Hristos

Dragi prieteni vă vorbeşte acum rev. Frank din Germania. Vă

salut în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Cred că aţi fost binecuvântaţi prin ultima emisiune. De data aceasta vreau să folosesc ocazia şi să vă mulţumesc pentru scrisorile de încurajare, pentru rugăciunile voastre şi ajutorul pe care-l acordaţi acestei slujbe. Cu adevărat, Domnul Isus Hristos se descoperă aşa cum a făcut-o în vremurile trecute. Dorinţa sufletului meu este aceea de a-L preamări pe El.

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom începe să ne ocupăm de ultima carte a Bibliei, Apocalipsa lui Isus Hristos, şi vom continua în emisiunile viitoare. Vor fi incluse şi alte pasaje biblice care aruncă lumină asupra lucrurilor despre care se vorbeşte în această carte profetică, pentru a arăta planul lui Dumnezeu cu Biserica lui Isus Hristos. Nici o altă carte a Bibliei nu a devenit un asemenea subiect de dispută la un astfel de nivel, cum este Apocalipsa. Au fost scrise multe comentarii în care autorii au încercat să-şi prezinte interpretările lor. Rezultatul constă în afirmaţii care se contrazic unele pe altele.

Duhul Sfânt este autorul acestei cărţi şi El singur poate să dăruiască interpretarea divină. Introducerea din cap. 1 v. 1 arată clar că expresia „Descoperirea lui Ioan” este incorectă. Ioan este doar cel care a scris-o, dar este descoperirea lui Isus Hristos. În cele patru evanghelii şi în epistole, Hristos este descris ca Mielul lui Dumnezeu, Mijlocitorul, ca Fiul al lui Dumnezeu, Fiu al lui David, Fiu al omului, Împărat, Preot şi Proroc, etc., dar în această ultimă carte, în descoperirea Sa finală El este descoperit în dumnezeirea Lui, în mărirea şi slava Lui. În cap. 1:8 se găseşte mărturia Lui personală şi suficientă: „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Cuvântul „apocalips” înseamnă dezvăluire sau arătare (descoperire – n.tr). Toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu primesc această mărturie a lui Isus Hristos. Noi Îl vedem dezvăluit ca fiind Cel Dintâi şi Cel din urmă, Cel Atotputernic. În această descoperire finală noi îl vedem în prorocie, nu doar aşa cum este descris în cele patru evanghelii sau în epistole în diferite aspecte ale lucrării de

21

răscumpărare. El se arată aici ca Domnul slavei, Cel Atotputernic. Ori de câte ori Isus Hristos este arătat în slujba lui de răscumpărare, sau dacă este vorba despre Biserică, noi Îl vedem lângă Dumnezeu. Dar aici El este dezvăluit în dumnezeirea Sa deplină. Noi ştim în Cine credem.

„Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie.” Apoc. 1:4. Ioan salută astfel cele şapte biserici din Asia mică. Dar aceste cuvinte ni se adresează şi nouă astăzi, pentru că fiecare pasaj biblic vorbeşte fiecărui credincios din orice epocă. Deşi mesajele sunt adresate unor biserici locale, ele sunt date pentru a sfătui şi învăţa credincioşii de-a lungul epocilor bisericii. Citim despre şapte biserici, şapte îngeri şi şapte duhuri ale lui Dumnezeu care sunt înaintea scaunului de domnie. Singurul Dumnezeu adevărat lucrează prin Duhul Său în cele şapte epoci ale bisericii. Denumirea de „cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu”, din Apoc. 4:5 nu înseamnă că Dumnezeu are şapte duhuri, ci este vorba despre lucrarea înşeptită a Duhului Sfânt în timpul celor şapte epoci ale bisericii. Cele şapte Duhuri se află înaintea scaunului de domnie. Acest lucru vorbeşte despre şapte perioade diferite prin care trece biserica nou testamentară. Sunt acolo şapte mesageri – îngeri care primesc de la tronul harului prin Duhul Sfânt descoperirea divină a Cuvântului pentru timpul lor.

Citim în continuare salutul: „şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” El s-a făcut trup, descoperit ca Fiu al lui Dumnezeu, ca noi să putem deveni fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Dragi prieteni, cel mai important lucru pentru noi este să primim descoperirea lui Isus Hristos, şi să credem cuvintele prorociei şi să păzim lucrurile scrise în ea. Binecuvântarea vine asupra celor care citesc, ascultă şi le păzesc.

Dumnezeu a avut întotdeauna mesagerii Lui, chiar şi în timpul nostru. Cuvântul a fost reaşezat şi lumina divină s-a arătat din sfeşnic. Tot poporul lui Dumnezeu poate primi învăţăturile divine. Ei pot să vadă descoperirea lui Isus Hristos. Ferice de toţi aceia cărora le este

22

împărtăşit harul de a-L recunoaşte pe Isus Hristos în descoperirea Sa divină. Ei sunt aceia care văd şi împlinirea planului de mântuire prin Isus Hristos care este taina lui Dumnezeu descoperită. Pavel scrie: „pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” Col. 2:2-3. Comorile divine ale înţelepciunii şi ştiinţei sunt ascunse în Hristos şi sunt descoperite acelora care şi ei sunt în Hristos. Dacă Hristos este descoperit în viaţa noastră, noi vom fi descoperiţi împreună cu El în slavă. (Col. 3:4). Descoperirea divină este singura cale prin care putem avea acces la comorile ascunse ale lui Dumnezeu. Cunoştinţa se poate acumula, însă descoperirea ne este dăruită. Aceasta nu poate fi învăţată, nici predicată. Trebuie primită şi trăită. După ce a primit descoperirea lui Isus Hristos, Ioan a avut o imagine panoramică a lucrurilor ce urmau să vină. Scopul acestei descoperiri a fost „ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.” Aceasta ne aminteşte de cuvântul „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.” Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu însărcinat de Domnul Său primeşte descoperirea lui Isus Hristos aşa cum a primit-o şi Ioan. Apoi îi sunt arătate lucrurile care trebuie să se întâmple în curând. Un slujitor al lui Dumnezeu nu este în nesiguranţă, ci pătrunde în planul de mântuire al lui Dumnezeu prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu.

„Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan.” Dumnezeu trimite îngerul la slujitorul Său, pentru a-i descoperi planul Său. Noi am spus deja că Dumnezeu se descoperă în mod supranatural. Îngerii Săi sunt mesageri cereşti, şi El are mesageri care vestesc mesajul Său pe pământ. Voia Lui se face în ceruri şi pe pământ. Ioan a putut mărturisi că i-a fost făcută de cunoscut descoperirea lui Isus Hristos şi că un înger i-a fost trimis pentru a-i arăta lucrurile care urmează să se întâmple. Putem mărturisi noi despre lucrurile lui Dumnezeu cu aceeaşi siguranţă cu care a făcut-o Ioan, „care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut”? Un bărbat însărcinat de Dumnezeul Atotputernic mărturiseşte despre lucrurile pe care le-a văzut şi auzit. Isus le-a spus ucenicilor Lui: „Voi Îmi veţi fi martori.”

23

Oricine a primit o chemare divină vorbeşte cu autoritate şi vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu iar aceia care sunt aleşi de Dumnezeu ascultă Cuvântul Domnului şi pătrund şi înţeleg prin acelaşi Duh lucrurile care au fost descoperite slujitorului lui Dumnezeu. Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Multe taine urmau să rămână pecetluite până la vremea sfârşitului. Noi am ajuns la vremea sfârşitului şi acum aceste lucruri sunt descoperite. „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Dumnezeu a aranjat lucrurile: mai întâi dă descoperirea lui Isus Hristos. Apoi ne arată lucrurile care se vor întâmpla în curând şi-i declară binecuvântaţi pe aceia care citesc şi ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea.

În Vechiul Testament prorocul Daniel a găsit har în faţa lui Dumnezeu, ca să vadă prin descoperire profetică venirea evenimentelor viitoare, în primul rând în ceea ce priveşte Israelul. Îngerul Gabriel a fost trimis să-l înveţe. În Noul Testament Ioan a avut privilegiul să vadă luptele şi biruinţa finală a lui Isus Hristos şi a Bisericii Sale din vremea sfârşitului. Şi la el a fost trimis un înger.

Dragi prieteni, noi trăim acum în zilele de pe urmă şi Dumnezeu împlineşte lucrurile despre care au vorbit Daniel şi Ioan. Domnul este pe cale să-Şi desăvârşească planul cu Biserica Lui. Nimeni nu poate primi descoperirea lui Isus Hristos numai pentru că face parte dintr-o biserică. Voi trebuie să aparţineţi lui Hristos. Cel mai important este să-L recunoşti în timpul acesta pe Domnul slavei în felul cum lucrează El în mijlocul poporului Său. Să ne rugăm:

Tată ceresc, venim la Tine în Numele Scump al Domnului Isus Hristos. Te rugăm să deschizi inimile tuturor celor ce tocmai au ascultat Cuvântul Tău. Dăruieşte fiecăruia înţelepciunea Cuvântului Tău descoperit. Doamne fie ca noi să înţelegem şi să ne pregătim pentru ziua slăvită a venirii Tale apropiate. Noi cerem totul în Numele lui Isus Hristos. Amin.

24

Caseta 2 Nr. 1 – Cele 7 epoci

Dragi prieteni, sunt rev. Ewald Frank din Germania de Vest.

Vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. În anii care au trecut, am avut privilegiul să vestesc Cuvântul lui Dumnezeu în multe biserici din întreaga lume: luterane, baptiste, metodiste, penticostale, etc. Am constatat că poporul lui Dumnezeu este pretutindeni. El îşi cheamă afară aleşii Lui, din cele patru colţuri ale pământului, ca să pregătească un popor pentru revenirea Lui apropiată.

Aş vrea să mulţumesc acelora care ne-au scris. Impactul emisiunilor noastre este foarte încurajator. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Astăzi aş vrea să continui cu cartea Apocalipsei. În ultima emisiune am vorbit despre dumnezeirea lui Isus Hristos. Pentru că timpul nostru este limitat, aş vrea ca voi toţi să citiţi Apoc. 1:9-20. Vedem că Ioan a fost exilat pe insula Patmos, pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus Hristos. Ioan a fost în Duhul, în ziua Domnului, când a auzit un glas puternic ca de trâmbiţă spunând: „Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte Biserici” – care sunt în Asia.

Ziua Domnului a fost o temă controversată. Unii spun că este sabatul, alţii pretind că este duminica. Dar ambele păreri sunt greşite. Nici un pasaj biblic nu susţine vreuna din aceste păreri. Scriptura ne spune lămurit ce este ziua Domnului. Vom vorbi despre acesta cu o altă ocazie.

Ioan a văzut cele şapte biserici din Asia mică. Fiecare a avut însuşirile uneia dintre epocile prin care urma să treacă Biserica nou testamentară. Dacă privim în istoria bisericii, acum putem distinge cele şapte epoci. Ioan s-a întors să-L vadă pe Acela al cărui glas îl auzise. Primul lucru pe care l-a văzut au fost cele şapte sfeşnice de aur. „Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului.” Aceasta este dezvăluirea finală a tainei lui Isus Hristos în biserica Sa. Această descriere a Domnului din Noul Testament se aseamănă cu aceea din Daniel 7:9-14. În acest stadiu final, noi nu-L mai vedem pe Domnul Isus Hristos ca un om al durerii, obişnuit cu suferinţa, ca Acela care a fost respins şi dispreţuit, răstignit, ci aici El se arată ca Domnul slavei, ca Judecătorul ai cărui ochi sunt ca para focului. În

25

Apoc. 20:11 citim: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.” Apoc. 1:16. Ce privelişte! Ucenicii L-au văzut într-un chip asemănător pe muntele schimbării la faţă. În felul acesta L-a văzut Ioan, şi la fel Îl vom vedea şi noi. Cine va sta în faţa Lui?

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” Cei care L-au văzut şi l-au auzit pe Domnul au putut mărturisi despre El ambele lucruri. El a vorbit prorocului: „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” Isa. 44:6. Înaintea Lui n-a fost nimeni, şi nici după El nu va fi. El spune „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Toată puterea în ceruri şi pe pământ i-a fost dată Lui. Dorinţa noastră este aceea de a vedea descoperirea lui Isus Hristos în biserica Lui în acelaşi fel, după cum i-a fost arătată lui Ioan.

Biserica este simbolizată deja din Vechiul Testament prin sfeşnicul cu şapte braţe. Să mergem în Exod 25. Moise urma să facă un sfeşnic de aur cu şapte candele, cu fus, potiraşe, gămălioare şi flori, care vorbeau despre cele şapte epoci ale Bisericii care urma să înflorească. Sfeşnicul trebuia pus în partea opusă mesei pe care erau pâinile pentru punerea înainte. Deasupra trebuiau puse cele şapte candele ca să lumineze locul sfânt. Aceasta era o prefigurare a luminii venite prin descoperirea din fiecare epocă a Bisericii, pe perioada Noului Testament. Candelele luminau pe oricine intra ca să vadă ce se pregătea pe masa Domnului.

Prorocul Zaharia descrie sfeşnicul de aur după cum urmează: „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.” Zah. 4:2. Aceasta este descrierea minunată a Bisericii nou testamentare. Vasul cu untdelemn

26

are şapte ţevi prin care uleiul curge în cele şapte candele, astfel ca ele să ardă neîncetat înaintea Domnului.

Începând de la Rusalii, noi trăim în perioada Duhului Sfânt. Cele şapte ţevi care canalizează uleiul spre cele şapte candele vorbesc despre acelaşi Duh Sfânt care dă descoperirea proaspătă a Cuvântului în fiecare epocă a bisericii. Noi trebuie să fim duhovniceşti, pentru a înţelege semnificaţia duhovnicească a acestor lucruri.

Lui Ioan i s-a spus de mai multe ori: „Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” Ioan nu a fost un teolog care să introducă tâlcuirea lui în descoperirea pe care a primit-o. El a fost un proroc al Domnului căruia i-a fost descoperită taina dumnezeiască a lui Hristos şi a bisericii Sale. Lui i s-a spus: „Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici.” Cele şapte sfeşnice de aur vorbesc despre unica Biserică a Dumnezeului celui viu, în şapte epoci diferite. Fiecare epocă a avut o stea, un înger care a primit mesajul prin descoperire dumnezeiască, prin Duhul Sfânt şi el pus-o pe sfeşnic pentru a arunca lumină asupra Cuvântului făgăduit. Un sfeşnic nu are nici o valoare decât dacă au fost aprinse lămpile astfel ca aceia care stau în întuneric să fie luminaţi. O biserică sau o persoană care nu permite descoperirea Cuvântului şi a Duhului va rămâne în întuneric. Ori de câte ori trimite Dumnezeu o lumină nouă, El cheamă poporul la pocăinţă. Cu toţii trebuie să luăm seama şi să ne pocăim, altfel El va veni şi ne va lua sfeşnicul, lăsându-ne în beznă.

Fără îndoială, noi trăim acum în epoca Laodicea. Duhul Sfânt a aprins din nou lumina în sfeşnic prin mesagerul-stea din mâna Lui dreaptă. Mâna dreaptă a Domnului vorbeşte despre autoritate. Aceşti mesageri slujesc în puterea Lui, şi El vorbeşte şi se descoperă prin ei. Se pune acum întrebarea: cine este mesagerul acestei ultime epoci a Bisericii? El trebuie să aibă legitimarea divină ca şi prorocii din vechime, şi să vorbească cu autoritate, în Numele Domnului. Cine a primit Cuvântul pentru poporul lui Dumnezeu din acest moment de răscruce? Nu este vorba despre oricine pretinde că are această slujbă. Trebuie să fie un bărbat al lui Dumnezeu, după modelul prorocilor şi al apostolilor, un slujitor al lui Dumnezeu cu o chemare deosebită şi cu o însărcinare directă. El a venit cu „Aşa vorbeşte Domnul!”, şi

27

Dumnezeul Atotputernic a legitimat slujba lui. A fost un astfel de om, prin a cărui slujbă mii de oameni din întreaga lume au venit în contact cu realitatea lui Dumnezeu şi cu descoperirea lui Isus Hristos. Ei au experimentat efectul Cuvântului viu. Slujba unui asemenea slujitor este întotdeauna pentru Biserica universală. Petru scrie despre slujitorii şi prorocii lui Dumnezeu: „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.” Bărbaţii sfinţi ai lui Dumnezeu au adus poporului Cuvântul descoperirii prin inspiraţia Duhului Sfânt.

Dragi prieteni, Dumnezeu a făcut lucruri mari chiar şi în generaţia noastră. Noi trebuie să fim atenţi să nu trecem pe lângă ceasul cercetării lui Dumnezeu. Fie ca noi să recunoaştem glasul Domnului şi să ne punem întrebarea „Unde este Biserica lui Hristos care este simbolizată prin sfeşnicul din aur? Unde se descoperă astăzi Domnul cel înviat?” Noi nu vrem să înălţăm nici un om însă ne dăm seama că un bărbat trimis de Dumnezeu dă poporului lui Dumnezeu mesajul lui Dumnezeu. Fie ca noi să ţinem seama de glasul lui Dumnezeu. Ferice de cei ce ascultă Cuvântul proorociei! Cuvântul Său se arată (răspândeşte) în Biserica Lui şi este crezut de toţi ai Lui. Ei Îl aşteaptă şi recunosc că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel Atotputernic. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru harul şi mila ta faţă de noi, pentru că ai aprins din nou sfeşnicul trimiţând Cuvântul Tău descoperit ca să ne lumineze cărarea. Binecuvântează poporul Tău şi deschide-i ochii spre această ultimă chemare. Fie ca ei să te vadă pe Tine, Dumnezeul cerurilor, umblând în mijlocul alor Tăi, descoperindu-Ţi Cuvântul. Noi Îţi mulţumim în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

28

Nr. 2 Biserica din Efes

Dragi prieteni în Hristos, sunt rev. Ewald Frank şi vă salut pe

toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aflăm în fiecare zi despre lucrurile care vin peste naţiuni. Oamenii se află într-o stare de nesiguranţă. Sunt probleme în Orientul mijlociu, sunt demonstraţii, etc. Se pare că s-a terminat cu vremurile bune pentru pământ. Dar un lucru va rămâne veşnic: Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru binecuvântat: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Se pare că întreaga creaţie suspină aşteptând ziua eliberării. Dar mai întâi trebuie descoperiţi fiii lui Dumnezeu.

Mulţi ne-au scris, exprimându-şi aprecierea şi interesul pentru aceste mesaje de actualitate din cartea Apocalipsei. Astăzi vom începe cu mesajul către prima epocă, a Bisericii din Efes. Vă rog deschideţi la Apoc. 2:1 „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.”” Aceste mesaje nu sunt vorbite de un înger ci de Domnul însuşi. De aceea este vorba despre AŞA VORBEŞTE DOMNUL CĂTRE BISERICI! De fiecare dată El se adresează îngerului bisericii. Mai întâi El se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. În Vechiul Testament Domnul a vorbit prin proroci. Noi putem spune cu încredere că El nu şi-a părăsit Biserica atunci când a început timpul neamurilor. El încă mai vorbeşte prin slujitorii Săi, câtă vreme umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, ţinând în dreapta Sa cele şapte stele. Aceşti bărbaţi nu sunt aleşi de nici un om, ci de Domnul însuşi. Aşa cum El a pus diferitele slujbe în biserica Sa, a rânduit şi mesagerii Săi care să vorbească Bisericii universale în fiecare epocă.

AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru Efes este: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Ochii Săi sunt ca para focului. El a văzut binele şi răul care erau în Biserică. El a lăudat întotdeauna lucrurile care-I erau plăcute, dar a condamnat lucrurile care nu erau în acord cu Cuvântul

29

Său. Chiar în prima epocă a Bisericii au fost din aceia care pretindeau că sunt apostoli dar învăţătura lor nu a coincis cu învăţătura originală a adevăraţilor apostoli. Acei oameni au fost găsiţi mincinoşi. Acesta este o afirmaţie foarte tare. Tot ceea ce nu corespunde cu Cuvântul lui Dumnezeu este o minciună. Duhul Sfânt era încă foarte activ în acea primă epocă a Bisericii şi a adus la lumină acele lucruri contrare Cuvântului. Pavel se referise deja în timpul lui la oamenii aceia, şi a spus în Fapte 20: „şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” Adevăraţii bărbaţi ai lui Dumnezeu nu au o învăţătură a lor şi ei nu fac ucenici ai lor înşişi. Dacă cineva încearcă să-şi atragă ucenici de partea lui, este un semn sigur că lupii au intrat în turmă. Pavel nu a cruţat pe nimeni pentru că el era responsabil în vremea lui, şi a vrut să înfăţişeze Biserica înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Pavel i-a numit apostoli mincinoşi pe cei ce nu erau în armonie deplină cu învăţătura apostolilor, lucrători înşelători care se prefăceau în apostoli ai lui Hristos.

La început Domnul subliniază partea demnă de laudă în biserica din Efes. El vorbeşte despre osteneală şi răbdare şi mărturiseşte că ei nu au putut suferi pe cei răi. Prin darul deosebirii ei au fost în stare să-şi dea seama care sunt apostolii mincinoşi. Noi suntem conştienţi că există originalul, dar există şi imitaţia, falsul. După ce Domnul a arătat toate lucrurile plăcute Lui, El i-a mustrat cu aceste cuvinte: „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Chiar de la început, Biserica a fost în pericolul de a avea fapte fără dragostea desăvârşită. Aceasta ne aduce aminte despre ceea ce spunea Pavel în 1 Cor. 13: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” Numai prin dragostea desăvârşită vom ajunge la unitate desăvârşită şi armonie, ca mădulare în Trupul lui

30

Hristos. Chiar la începutul epocii creştine Domnul a trebuit să spună: „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Nu este acesta un mesaj care descoperă şi starea noastră de astăzi? Dar cine vrea să ia seama şi să se pocăiască, recunoscând că Dumnezeu este drept în toate judecăţile Sale? Dacă inima nu ne este străpunsă de Cuvântul lui Dumnezeu, noi nu suntem gata să ne pocăim, şi de aceea Domnul este obligat să ia sfeşnicul de la noi, lăsându-ne în întuneric spiritual.

Dumnezeu, cu dragostea Sa desăvârşită, a urât faptele nicolaiţilor şi i-a lăudat pe aceia care la rândul lor au urât acele fapte: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.” Aceşti nicolaiţi erau oamenii cu gândirea firească, aceia care au început să pună stăpânire şi să domnească peste laicii din biserică. Treptat s-a ridicat ideea formării unei organizaţii, mărginind lucrarea Duhului Sfânt. Ei se bizuiau mai degrabă pe faptele lor în loc să rămână cu Cuvântul original. Biserica nou testamentară este numită în întregime o „preoţie sfântă.” Nu există aşa ceva ca un „cler” şi „laici”. Cu toţii suntem una în Hristos. Desigur, slujbele şi responsabilităţile noastre sunt diferite. Dar toate mădularele formează un singur trup, în Hristos - Capul.

Dragi prieteni noi trebuie să ne punem întrebarea: ce cuvinte de mustrare şi de corectură ne-ar spune Domnul nouă astăzi? Ţinem noi seama şi de sfatul final pe care-l dă El la sfârşitul fiecărui mesaj pentru fiecare biserică? „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Biruitorii sunt readuşi în adevărata părtăşie cu Dumnezeul Atotputernic, exact aşa cum erau Adam şi Eva înaintea căderii. Ei au avut părtăşie cu El. Blestemul a fost luat de la noi prin Isus Hristos Mântuitorul nostru şi noi suntem aduşi înapoi la Pomul vieţii. Atât de mulţi creştini de astăzi tind spre cunoştinţă fără să ştie că pomul cunoştinţei binelui şi răului duce la moarte şi nimicire. Numai cei ce se întorc la Pomul vieţii pot să trăiască veşnic.

Dragi prieteni, nimeni nu poate să trăiască veşnic dacă nu a primit viaţa veşnică. Conform Scripturii nu există decât o singură formă de viaţă veşnică, şi aceea este în Dumnezeu. Şi această viaţă a fost descoperită în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Să citim din 1 Ioan

31

5:20: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” Viaţa veşnică nu este ceva ce sperăm să primim în ceasul morţii. Noi trebuie s-o primim azi, crezând din toată inima în Domnul Isus Hristos, primind mântuirea Sa pe care a răscumpărat-o pentru noi prin vărsarea sângelui Său pe crucea de pe Golgota. Toate păcatele noastre sunt iertate. El ne-a înnoit prin Cuvântul şi prin Duhul Său, şi noi am devenit o făptură complet nouă în Isus Hristos, Domnul nostru. Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă.

Dragi ascultători, sunteţi voi doar nişte creştini cu numele sau v-aţi întors la Pomul vieţii? V-aţi pocăit şi aţi adus lucrurile în ordine? Puteţi voi să deosebiţi între slujba rânduită de Dumnezeu a adevăratului Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic, şi doctrinele omeneşti care îngrădesc lucrarea Duhului Sfânt şi-i duc pe oameni în robie? Oriunde este Duhul lui Dumnezeu acolo este adevărata libertate. Evanghelia şi învăţăturile pe care le credeţi voi sunt în acord cu învăţăturile adevărate ale adevăraţilor apostoli ai lui Hristos? Să ne rugăm:

Tată ceresc, a sosit ceasul deciziei. Noi te rugăm să ne luminezi prin Duhul Sfânt şi să ne dai deosebirea corectă. Cu toţii dorim să fim găsiţi în armonie desăvârşită cu cuvântul Tău şi cu călăuzirea Duhului Sfânt. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit această transmisiune. Te rog în Numele lui Isus. Amin.

32

Nr. 3 Biserica din Smirna

Dragi prieteni, vă salut în Numele scump al Domnului Isus

Hristos. Aş vrea să mulţumesc încă odată tuturor celor care ne-au scris, şi care ne-au mărturisit că au primit o înţelegere mai adâncă a planului profetic. Oamenii vin ca să aibă o cunoştinţă biblică mai profundă. Există lucruri ale lui Dumnezeu care au fost predicate, şi există şi acele lucruri au fost ţinute în secret până la timpul sfârşitului. Noi credem că trăim acum în generaţia care vede împlinirea prorociilor biblice care arată către a doua venire a lui Hristos. Suntem foarte bucuroşi pentru făgăduinţele date evreilor şi sunt recunoscător pentru că Dumnezeu i-a adus înapoi de la marginile pământului aşa cum a făgăduit. Nu toţi evreii se întorc în Palestina, şi la fel, nu se vor întoarce toţi creştinii la Cuvântul făgăduit pentru acest ceas. Dar numai Dumnezeu să judece peste noi toţi.

În această epocă profetică este foarte potrivit să ne ocupăm de Cuvântul prorociei pentru Biserică. În primul capitol al Apocalipsei Îl vedem pe Isus Hristos ca Fiu al omului, îmbrăcat ca un Judecător. „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului.” Ori de câte ori este văzut ca Fiu al omului, El îşi trimite Cuvântul de judecată, dar şi Cuvântul de mângâiere.

Azi ne vom ocupa din nou de cartea Apocalipsei. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 2:8: „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat.”

Înainte ca Domnul să se adreseze îngerului bisericii, El se prezintă din nou cu dumnezeirea Lui. El este Cel dintâi şi Cel din urmă. Nimeni nu a fost înainte de El, şi nimeni nu va fi după El. El a fost mort, dar este viu în vecii vecilor. Adevărul slăvit este că prin aceasta noi am murit cu El şi am fost înviaţi cu El la o viaţă nouă. Auzim din nou pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, prin Acela care vorbeşte Bisericii Sale:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.” Despre biserica din Laodicea Domnul a spus exact opusul. Biserica aceea mărturisea că e bogată, dar Domnul a spus că ea e

33

săracă, nenorocită, şi goală. Biserica din Smirna a trecut prin necaz şi sărăcie mare, dar erau bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost batjocoriţi şi înţeleşi greşit de către aceia care se mândreau că sunt iudei. Aceştia nu au observat că evanghelia a trecut de la iudei la neamuri. În Fapte 13 citim despre Pavel şi Barnaba care vorbeau iudeilor: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Fapte 13:46-47

În curând va sosi ziua când evanghelia harului lui Dumnezeu va fi luată de la neamuri şi se va întoarce la evrei. Creştinii care vor rămâne după răpire pentru că nu au primit Cuvântul Adevărului descoperit vor trece prin persecuţii îngrozitoare.

Aceia dintre iudei care nu au recunoscut împlinirea prorociei prin Domnul Isus, au fost numiţi sinagogă a Satanei. Ei puteau să vorbească încă despre Moise şi Avraam, dar totuşi au fost orbiţi pentru ceea ce a făcut Dumnezeu prin Isus Hristos. Continuăm să citim:

„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Aceste zece zile profetice vorbeau despre cei 10 ani de persecuţie groaznică din timpul împăratului roman Diocleţian. Fiecare credincios adevărat poate să spună la fel ca Pavel, în mijlocul persecuţiilor: „Pentru mine, a trăi este Hristos, iar moartea este un câştig.” Cei care rămân credincioşi până la moarte vor primi cununa vieţii. Încununarea nu are loc la începutul vieţii noastre creştine, ci la sfârşitul ei, şi este pentru cei biruitori. Pavel o spune în felul următor: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se lupta la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.” 1 Cor. 9:24-25. Noi alergăm într-o cursă. Nu putem privi nici la stânga nici la dreapta şi nici măcar înapoi. În faţa noastră este o ţintă. Pavel ne

34

avertizează cu aceste cuvinte: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:13-14. Vă rog haideţi să ascultăm acest Cuvânt al lui Dumnezeu şi să uităm toate lucrurile nebiblice care nu fac altceva decât să ne împiedice din alergarea în această cursă. Să alergăm înainte, pentru că am fost chemaţi în Isus Hristos cu o chemare atât de înaltă. În timpul anilor mei de slujbă, am întâlnit oameni care au fost lipsiţi de drepturile omului, care au fost închişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, dar ei au stat fără teamă, ştiind în Cine au crezut. Vremurile se pot schimba peste noapte. Noi am văzut lucrul acesta în anii şi în lunile trecute. În lumea aceasta nu există stabilitate. Situaţia din partea de răsărit a lumii trebuie să se schimbe. Noi trebuie să fim pregătiţi şi înrădăcinaţi în stânca tare – descoperirea lui Isus Hristos. Indiferent va veni, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Lui. Este mai bine să mori cu El decât să trăieşti fără El. Însuşi Mântuitorul nostru nu a fost înţeles şi a fost respins. El a suferit ca nimeni altul şi a murit de o moarte groaznică. Dar nu acela a fost sfârşitul. Înaintea Lui era învierea slăvită, biruinţa Lui asupra morţii şi a locuinţei morţilor. El este Biruitorul cel puternic. Ai Săi sunt conduşi în acelaşi fel. S-ar putea ca ei să fie nevoiţi să treacă prin cele mai adânci văi, prin persecuţii şi moarte, dar pe noi ne aşteaptă o înviere slăvită şi o schimbare a trupurilor noastre muritoare în nemurire. Scriptura spune că noi vom fi ca El. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3:2. Ce nădejde binecuvântată pentru toţi aceia care au ascultat ce spune Duhul bisericilor. La sfârşitul fiecărui mesaj, după ce Domnul a vorbit despre lucrurile plăcute Lui şi despre lucrurile care nu-I plac, noi găsim această afirmaţie: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Această făgăduinţă este dată numai biruitorilor. Exact aşa cum a biruit Hristos, şi noi trebuie să biruim toate lucrurile care nu sunt de la Dumnezeu. Putem birui numai dacă în noi locuieşte Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu şi dacă noi suntem acoperiţi de sângele Mielului. Ce făgăduinţă minunată: cei ce biruiesc nu vor fi

35

vătămaţi de a doua moarte. Despre cei ce au parte de prima înviere se spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” Apoc. 20:6. Cu toţii ştim ce se înţelege prin prima moarte. Dar ce înseamnă moartea a doua? După judecata de la tronul alb, cei ce nu au fost găsiţi în cartea vieţii vor muri de a doua moarte. Să citim Apoc. 20:14-15: „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” Dragi ascultători, toţi aceia care nu au primit viaţa veşnică vor muri de moartea a doua. Toţi aceia ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc. Cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu? Credem noi ce spune Scriptura, sau aşteptăm o altă ocazie? Aceasta este ocazia voastră. Noi vă rugăm să veniţi la Hristos şi să primiţi viaţa veşnică. Să ne rugăm: Tată ceresc, suntem recunoscători pentru Cuvântul scump al lui Dumnezeu care luminează cărarea noastră în acest ceas întunecos. Noi înţelegem seriozitatea tuturor avertizărilor din ceasul acesta. Tu astăzi chemi. Dumnezeule Te rog să-i mântuieşti pe cei pierduţi, să le ierţi toate păcatele. Fie ca ei să primească viaţa veşnică crezând în Isus Hristos din toată inima lor. Eu Ţi-i încredinţez pe toţi în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Nr. 4 Biserica din Pergam

Dragi prieteni în Hristos, vă salut pe toţi în Numele scump al

Domnului Isus Hristos. Aş vrea să folosesc din nou ocazia şi să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris scrisori de încurajare şi apreciere. Semnele timpului ne spun că ceasul este înaintat. De aceea doresc să împărtăşesc cu voi ceea ce făcut Dumnezeu în decursul istoriei bisericii, ducându-ne spre restituire, înapoi la Cuvântul original, în această ultimă epocă a bisericii. Desigur că este imposibil să ţinem un studiu biblic detaliat despre diferitele teme, pentru că timpul nostru este limitat. Dar suntem bucuroşi să trimitem literatură oricui doreşte să ştie mai mult despre mesajul acestui timp.

36

Aş vrea să deschideţi cu mine la Apoc. 2:12: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri.”” Aici din nou Domnul Isus se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Apoc. 1:16 ne spune că El avea şapte stele în mâna dreaptă, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri. Evrei 4:12 ne clarifică ce este sabia cu două tăişuri: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” De fiecare dată când se predică adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu sub ungerea Duhului Sfânt, acesta este trimis pentru corectare, mustrare şi avertizare. Cuvântul Domnului taie şi străpunge inima noastră până ce suntem modelaţi în chipul binecuvântat al lui Isus Hristos. Câtă vreme El ne acordă mila Sa şi harul Său rămâne în vieţile noastre, este încă timp de pocăinţă şi de aducere în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. În ziua aceea El va recunoaşte numai sângele Său şi Cuvântul Său. Dar când se încheie harul şi judecăţile Domnului vor lovi pe toţi aceia care L-au respins şi nu au crezut Cuvântul Său, în ziua aceea El va fi un Dumnezeu mânios, aşa cum este descris în Apoc. 19:12: „Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.”

Domnul continuă să vorbească bisericii din Pergam: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” Domnul ştie unde locuim, ştie când venim şi când plecăm, ştie ce facem şi ce gândim. Nimic nu este ascuns de El. în vremea aceea Pergam a fost numit „Scaunul de domnie al Satanei.” Dar chiar acolo trăiau creştini autentici care ţineau Numele Domnului Isus Hristos. „Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea…” Nu se spune nimic despre un „nume” sau despre o „biserică”. Însă Domnul

37

vorbeşte despre Numele Său, şi despre credinţa Sa, credinţa originală a bisericii care a fost aşezată la Rusalii. Este exact ceea ce avem noi nevoie azi. Nu un nume, ci Numele Lui. Nu o credinţă, ci credinţa Lui. Aceşti credincioşi au ţinut Numele Domnului Isus Hristos şi credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Ei nu au mers după învăţături omeneşti, şi pentru aceasta Domnul i-a lăudat. Dar au urmat apoi şi cuvintele mustrării: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.” Biserica se îndepărtase de puterea (autoritatea) Duhului Sfânt, şi numai o mică parte au rămas credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, şi erau gata să trăiască şi să moară pentru El. Noi am văzut că în prima epocă a bisericii faptele nicolaiţilor s-au strecurat în biserica Dumnezeului celui viu. În a treia epocă a bisericii aceste fapte au devenit o învăţătură. Balaam nu era un proroc evreu. El reprezintă capul denominaţiunii. Moise era adevăratul proroc al acelui timp, care avea însărcinarea divină de a duce copiii lui Israel în ţara făgăduită. Domnul îi vorbise din Stâlpul de Foc, împlinind făgăduinţa pe care i-a dat-o lui Avraam. Moise avea pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, mesajul eliberării.

Balac, regele moabiţilor, nu era un păgân. Ei credeau în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Israelul, însă nu aveau făgăduinţa. Aici este deosebirea! Balaam era un cap religios, dar era un proroc plătit care a iubit mai mult banii decât Cuvântul lui Dumnezeu. Balac l-a angajat ca să blesteme pe Israel. Dar cum poate cineva să blesteme ceea ce a binecuvântat Dumnezeu? Balaam a zidit şapte altare, aşa cum a făcut şi Israelul, închipuind venirea Domnului. Dar el nu avea legătură cu ceea ce făcea Domnul atunci. Acelaşi lucru este şi azi. Mulţi vorbesc despre revenirea Domnului dar nu vor să primească Cuvântul lui Dumnezeu descoperit pentru ceasul acesta care premerge a doua venire a lui Hristos. Dar ce s-a întâmplat cu Israelul? Ei au început să uite semnele şi minunile mari care au avut loc în mijlocul lor şi au început să se depărteze de mesajul adevărat al acelui ceas trimis prin Moise. Au început să asculte de un om care nu avea ce să le ofere. Acel păcat nu a fost iertat niciodată Israelului. Acelaşi lucru s-a întâmplat în epoca bisericii din Pergam. Majoritatea bisericii devenise

38

rece şi formală. Sigur că ei mai credeau încă în Dumnezeu. Aveau o formă de creştinism dar erau orbi pentru descoperirea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu îşi mai avea poporul Lui care erau binecuvântat şi avea în mijlocul lui semne şi minuni.

La fel este astăzi. Oamenii sunt căldicei, şi se mulţumesc cu aproape orice fel de predică, câtă vreme este prezentă prosperitatea. Dar preacurvia spirituală nu va fi niciodată iertată. Oamenii nu vor să poarte ocara lui Isus Hristos. În Iuda 11 citim: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” Prorocii din vechime, apostolii, toţi oamenii lui Dumnezeu nu au predicat niciodată pentru bani sau pentru popularitate. Ei predicau pentru că Cuvântul lui Dumnezeu era viaţa lor şi ardea în sufletul lor.

Citim în continuare: „Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.” Am vorbit deja despre faptele nicolaiţilor în emisiunile anterioare. A fost începutul organizaţiilor, când ei au început să pună la punct o preoţie, ridicându-se deasupra laicilor. Puteţi întreba cum de este posibil ca astfel de lucruri cum ar fi învăţătura lui Balaam, învăţătura nicolaiţilor să fie în Biserica nou testamentară. Dragi prieteni, acele lucruri sunt peste tot în jurul nostru, dar pot fi detectate numai de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că poartă o haină fină. Dar noi suntem chemaţi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu.

„Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul vorbeşte prin Cuvânt, prin mesagerul trimis de Dumnezeu epocii respective a Bisericii. „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” În Vechiul Testament mana proaspătă a căzut zilnic în timpul celor 40 de ani de călătorie a copiilor lui Dumnezeu prin pustie. Nişte mană a fost păstrată şi în sfânta sfintelor ca o amintire că Dumnezeu i-a hrănit cu o hrană cerească pe aceia pe care i-a eliberat. Aici este numită mană ascunsă. Acest lucru înseamnă că nu este ceva ce stă la suprafaţă, ci este ascunsă de ochii celor înţelepţi. La descoperirea lui Dumnezeu pentru acest ceas, mana cerească pregătită

39

pentru ceasul în care trăim, au acces numai cei ce sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.

Dragi prieteni: cărui grup îi aparţinem noi? Ne-am verificat noi învăţăturile cu Scriptura? Am comparat noi ceea ce practică biserica noastră cu ceea ce practica la început Biserica nou testamentară? Corespunde experienţa noastră cu cea a creştinilor de la început? Sunteţi voi călăuziţi de Duhul Sfânt? Să ne rugăm:

Tată ceresc, ne rugăm ca nimeni să nu trateze cu uşurătate Cuvântul Tău. Acesta să fie pentru noi toţi ca o sabie cu două tăişuri, şi să intre adânc în inimile noastre, ca să ne dea adevărata pocăinţă prin harul Tău. Ajută-ne ca în toate lucrurile să ne rânduim după Cuvântul Tău. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit acest mesaj. În Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

Nr. 5

Biserica din Tiatira Dragi prieteni în Hristos, sunt rev. Frank şi vă salut pe toţi în

Numele scump al Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru că mi-a dat această ocazie de a împărtăşi cu voi Cuvântul scump, descoperit pentru timpul nostru. Dumnezeu să dăruiască har ca necredinţa şi îndoiala să dispară. Atunci Duhul Sfânt va lumina înţelegerea voastră duhovnicească pentru lucrurile care sunt de importanţă vitală astăzi. Niciodată în istoria omenirii n-au avut nevoie oamenii de o măsură mai mare din gândul lui Hristos, cum au acum.

În studiul nostru asupra epocilor Bisericii am văzut că AŞA VORBEŞTE DOMNUL s-a adresat la două grupuri diferite: celor credincioşi, biruitorii, dar şi celor care pretindeau că sunt creştini dar urmau învăţăturile oamenilor. Astăzi vom continua cu a patra epocă a bisericii. Vă rog deschideţi cu mine la Apoc. 2:18: „Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.”” Acest verset ne aminteşte de cap. 1:13-15, unde este descris Isus Hristos ca Fiul omului, având ochii ca para focului, şi picioarele ca arama aprinsă. Arama vorbeşte întotdeauna despre judecată. Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, Moise a trebuit să ridice şarpele de aramă, arătând că în ochii Domnului şarpele şi păcatul deja

40

este judecat. Dar Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu a luat asupra lui această judecată care ar fi trebuit să ne lovească pe noi. El a devenit blestem pentru noi astfel ca binecuvântările Lui să ne poată fi acordate. Noi trebuia să murim, să mergem în iad, dar suntem liberi pentru că Isus Hristos a luat locul nostru. Când a murit, El a mers în Locuinţa morţilor şi a biruit pe diavol, moartea şi mormântul. El a mers jos, ca noi să putem merge în sus. Noi am fost condamnaţi de legea dreaptă a Dumnezeului Atotputernic, fără nădejde şi fără Hristos în lumea aceasta. Însă dragostea Lui s-a descoperit pe crucea Golgotei, când ne-a răscumpărat şi ne-a aşezat ca fii şi fiice în Împărăţia Lui.

Domnul laudă biserica din Tiatira cu aceste cuvinte: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.” Domnul ştie tot ce am făcut pentru cinstea şi slava Lui. El ştie dacă noi Îl cinstim prin credinţă şi răbdare în Cuvântul lui sfânt, dacă suntem încredinţaţi că El îşi va ţine toate făgăduinţele şi le va descoperi la momentul potrivit. În această epocă a Bisericii, faptele, dragostea, credinţa, dragostea şi slujba au crescut. Acela este un semn bun. Ca şi creştini, noi trebuie să creştem la statura de om desăvârşit în Hristos Isus. Trebuie să primim înţelegere duhovnicească şi să ajungem la o cunoştinţă mai adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să creştem în înţelepciune şi trebuie să se vadă toate celelalte însuşiri ale Duhului Sfânt.

După ce a lăudat biserica, El se adresează celor cărora nu li se potriveau aceste cuvinte de laudă. „Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.” Oricine este familiarizat cu simbolurile profetice ale Bibliei ştie că atunci când se vorbeşte în termeni profetici, o femeie reprezintă o biserică. Apocalipsa 12 descrie Biserica adevărată a Dumnezeului Celui viu, iar Apoc. 17 arată tabloul bisericii apostate. Ambele sunt simbolizate prin nişte femei. Despre aceasta vom vorbi în emisiunile viitoare.

În zilele prorocului Ilie, Izabela a adus idolatria în Israel, şi a omorât pe adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu. În acelaşi fel biserica apostată a vărsat sângele acelora care nu s-au supus sistemului ei. Biblia vorbeşte aici despre curvia spirituală. Ferice de cei ce se păzesc

41

de toate învăţăturile omeneşti care nu provin de la Dumnezeu şi de aceea nici nu sunt scrise în Cuvântul lui Dumnezeu.

„I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!” Dar Biblia spune că ea nu s-a pocăit. Domnul nu vrea ca cineva să piară. De câte ori ne cheamă să ne punem în concordanţă cu Cuvântul său descoperit pentru un anumit ceas, El ne dă o vreme pentru a ne pocăi. Dacă nu ascultăm Cuvântul Său şi nu ne pocăim, El chiar loveşte cu boală şi ne trimite necazuri mari până ne pocăim de faptele noastre.

„Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.” Există mulţi „copii” născuţi în biserici care sunt morţi din punct de vedere spiritual. Isus Hristos caută o biserică în care sunt născuţi fii şi fiice prin Duhul Sfânt. Noi trebuie să avem grijă să nu fim doar copii ai unei biserici luterane, metodiste, baptiste sau penticostale, ci să fim cu adevărat fii şi fiice ai lui Dumnezeu născuţi prin Duhul. Dumnezeu nu are nepoţi. Aşa cum ne năştem din punct de vedere natural, tot aşa trebuie să fim născuţi din nou. Cu toţii trebuie să trăim pocăinţa, botezul biblic, să ascultăm toate hotărârile Lui şi să fim înnoiţi prin Duhul Sfânt, prin Domnul Isus Hristos. Fiecare trebuie să vină personal pe calea lui Dumnezeu, şi să trăiască puterea Lui de curăţare. Domnul cercetează încă inimile copiilor Săi ca să vadă dacă ei sunt gata să primească şi să asculte Cuvântul Său.

În Tiatira a fost o rămăşiţă. Această epocă a Bisericii a durat până la vremea epocilor întunecate. Ei sunt aceia cărora Domnul li s-a adresat spunând: „Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!” Biserica a intrat într-un întuneric adânc. Însă „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” Nu ne vom ocupa acum cu ceea ce sunt „adâncimile Satanei”. Noi dorim cu siguranţă să fim călăuziţi de Duhul Sfânt în adâncimile lui Dumnezeu, în descoperirea deplină a lui Isus Hristos.

„Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Isus Hristos, Domnul nostru, a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi

42

el lucrările pe care le fac Eu.” Acestea nu sunt lucrări care vin de la noi, ci Hristos îşi face lucrările Lui prin noi. Biruitorilor le este dată făgăduinţa: „..îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Aceasta ţine de domnia de o mie de ani cu Hristos. În acest punct ne luminează şi Apoc. 12:5: „Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.” Aceşti biruitori vor domni o mie de ani cu Hristos, cum este scris în vers. 27: „Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.”

Dragi prieteni ascultători, aţi observat că întotdeauna, în fiecare epocă, biruitorilor li s-a dat o făgăduinţă. De aceea este foarte important să auzim Cuvântul din epoca în care trăim şi să ascultăm de tot ceea ce ne cere Dumnezeu. Fie ca noi să credem din toată inima, pentru că numai atunci se vor împlini în noi făgăduinţele lui Dumnezeu. Fără credinţă este imposibil să-L credem pe Dumnezeu. Fără credinţă este imposibil să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dacă vrem să trăim cu Hristos, atunci trebuie să-i permitem să domnească peste inimile şi vieţile noastre chiar acum.

„Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” Aceasta este făgăduinţa pentru biruitori. Isus Hristos este Luceafărul strălucitor de dimineaţă. El va fi partea noastră pentru totdeauna. Petru scrie că noi avem Cuvântul prorociei care străluceşte ca o lumină într-un loc întunecos, până va răsări în inimile noastre Luceafărul de dimineaţă. Dar atunci Îl vom vedea faţă-n faţă pe El, care ne-a iubit şi ne-a răscumpărat prin sângele Său scump şi sfânt.

Fie ca noi să urmăm avertismentul dat întregii adunări la sfârşitul fiecărei epoci: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul lui Dumnezeu nu vorbeşte degeaba. El vorbeşte adevărul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, prin mesajul acestui ceas.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, mulţi au plecat înaintea noastră. Au fost cei care au fost chemaţi şi aceia care au fost aleşi. Întotdeauna au existat aceia care au crezut Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, şi aceia care s-au opus luminii ceasului respectiv. Am putea noi să tragem perdeaua timpului şi să vedem destinul lor? Am cădea pe genunchi şi am plânge. „O Dumnezeule, ai milă de noi.” Să ne rugăm:

43

Tată ceresc, mă rog pentru toţi aceia care tocmai au auzit mesajul acesta. Doamne Dumnezeule, de la noi înşine suntem un eşec total. Dar venim cu pocăinţă şi te rugăm să ne ierţi şi să ai milă de noi. Nu lua de la noi Duhul Tău cel sfânt. Mai vorbeşte încă odată Doamne, căci noi suntem gata să ascultăm tot Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul nostru. Binecuvântează pe fiecare, pentru că o cer în Numele lui Isus. Amin.

Nr. 6

Biserica din Sardes Dragi fraţi şi surori în Hristos, sunt rev. Frank şi vă salut în

Numele scump al Domnului Isus. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris. Dacă aceste transmisiuni sunt o binecuvântare pentru voi, vă rugăm să ne aduceţi acest lucru la cunoştinţă, scriindu-ne. Dacă aveţi orice fel de întrebări biblice, aş vrea să vă încurajez să le puneţi. Poate ne vom putea ocupa de acestea într-o emisiune viitoare. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic.

Studiul nostru despre cartea Apocalipsei a avut un puternic efect asupra multora. Ca în fiecare trezire, Dumnezeu a deschis uşile până la marginile pământului, pentru vestirea Cuvântului Său descoperit în timpul nostru.

Azi voi vorbi despre epoca bisericii Sardes. Vă rog deschideţi împreună cu mine în cartea Apocalipsei cap. 3 de la v. 1: „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”” În fiecare dintre saluturile Sale adresate bisericilor, Isus Hristos se prezintă îngerului cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL către biserică. Cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu din faţa scaunului de domnie simbolizează ungerea Duhului Sfânt care este asupra fiecărui trimis care a reflectat apoi lumina Duhului Sfânt către epoca bisericii din timpul lui. În cap. 4:5 citim de asemenea despre cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu. „Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.”

Capitolul 5 Îl descrie pe Mielul cu cele şapte duhuri care sunt cei şapte ochi trimişi în tot pământul. Tot ceea ce a plănuit Dumnezeu

44

în ceruri a fost descoperit pe pământ prin Isus Hristos. Şi El descoperă Bisericii Sale toate lucrurile Dumnezeului celui viu. Domnul slavei, care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu ţine în dreapta Lui cele şapte stele, mesagerii-îngeri. Acesta este un lucru foarte important, pentru că atunci când îşi face apariţia un astfel de mesager, acesta nu-şi promovează cauza lui personală, ci are pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru epoca în care trăieşte.

Epoca bisericii Sardes a durat până în perioada Epocilor întunecoase. Îi mergea numele că trăieşte însă era moartă. Prima epocă a bisericii a ţinut tare de Numele Domnului Isus Hristos. Dar în această epocă a bisericii s-a introdus botezul la care se foloseau titlurile de „Tată, Fiu, Duh Sfânt”, pe când cei din prima epocă a Bisericii botezau în Numele lui Isus Hristos. Dar la ce a dus această schimbare? A dat naştere unei formule moarte. Bisericii din Sardes îi mergea numele că trăieşte, dar în ochii Domnului era moartă.

„Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.” Totuşi a rămas o rămăşiţă, însă era pe moarte. Aşa se întâmplă după fiecare trezire. La început lucrează Duhul lui Dumnezeu şi totul este viu. După un timp însă, oamenii mor duhovniceşte pentru că nu se mai hrănesc cu adevărata mană, Cuvântul lui Dumnezeu, ci caută simţiri fireşti. Această epocă a Bisericii a trecut prin perioada epocilor întunecate. Mesagerul trimis de Dumnezeu le-a adus mesajul neprihănirii: cel drept va trăi prin credinţă. Noi trebuie să facem deosebirea între lucrările noastre şi lucrurile pe care le face Duhul lui Dumnezeu conform Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia spune că credinţa fără fapte este moartă. Dar la fel de moarte sunt şi faptele fără credinţă. Acestea două trebuie să fie împreună.

„Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” Această biserică a primit descoperirea neprihănirii şi i s-a spus să ţină ceea ce a primit până ce Dumnezeu va arunca mai multă lumină asupra Cuvântului Său. Orice mesaj de la Dumnezeu cheamă întotdeauna la pocăinţă. Multe biserici din timpul acesta se compară una cu alta. Nu! Noi trebuie să ne comparăm cu Biserica originală, aceea din zilele apostolilor, ca să ştim ce am pierdut şi cât de tare am căzut.

45

Ioan botezătorul şi-a început mesajul cu chemarea la pocăinţă. Isus Hristos, Domnul nostru a făcut la fel. Petru în ziua Cincizecimii şi-a început predica cu chemarea la pocăinţă. „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos!” Fapte 2:38. Dacă nu ne pocăim Domnul va veni peste noi atunci când nu ne aşteptăm şi ne va lua sfeşnicul.

„Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.” Întotdeauna mesajul se adresează la două grupuri: cei chemaţi şi cei aleşi. Chiar şi în acele epoci întunecoase a fost o rămăşiţă care a ţinut Cuvântul lui Dumnezeu, care nu şi-au mânjit hainele formând o organizaţie. Ei s-au păzit curaţi în învăţăturile apostolilor şi în credinţa originală „penticostală”- aceea de la Rusalii. Ei au umblat cu Isus Hristos în ciuda persecuţiilor sălbatice şi nu s-au mânjit în vreun fel.

Dragi fraţi şi surori, aceste cuvinte de importanţă vitală nu sunt vorbite de un predicator oarecare, ci de către însuşi Domnul Isus Hristos. El a înviat din morţi şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. El vorbeşte cuvintele vieţii veşnice acelora care vor să le primească. El îi corectează pe cei ce au nevoie să fie corectaţi. Îi mustră pe aceia care trebuie mustraţi, El judecă drept. Cuvântul pe care îl vorbeşte El va fi judecătorul nostru în ziua aceea, dacă nu ne pocăim şi dacă nu ne rânduim după Cuvânt în timpul în care Duhul lui Dumnezeu lucrează încă în timpul harului.

Întotdeauna sunt două grupuri: unii ascultă de ceea ce spune Duhul, se pocăiesc şi se aliniază la Cuvânt. Ceilalţi nu-şi dau seama că Duhul lui Dumnezeu mustră şi corectează. Ei socotesc că acestea sunt cuvintele unui predicator. Dar ori de câte ori vine cuvântul prorociei, acesta este un mesaj direct de la Dumnezeul Atotputernic.

„Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Ce făgăduinţă minunată pentru biruitori. Apocalipsa 19 îi descrie ca fiind cei ce participă la ospăţul de nuntă al Mielului. Hainele albe sunt neprihănirea sfinţilor, hainele de nuntă. Lor li s-a făgăduit că numele lor nu vor fi scoase afară din cartea vieţii, căci numele celor ce au parte

46

de prima înviere sunt scrise în cartea vieţii Mielului junghiat înaintea întemeierii lumii.

Este o mare deosebire între o predică a unui predicator care-şi foloseşte gândurile lui personale, şi mesajul profetic descoperit prin Duhul Sfânt care arată starea bisericilor. Judecăţile lui Dumnezeu sunt întotdeauna corecte. S-ar putea ca noi să nu vrem să le acceptăm, sau chiar s-ar putea să avem impresia că Dumnezeu nu ia în serios tot ceea ce spune. Însă Dumnezeu întotdeauna vrea să exprime exact ceea ce spune. Este nevoie de o minte duhovnicească pentru a înţelege cu adevărat ceea ce spune Duhul. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele, cunoaşte faptele noastre. El ştie ce avem noi nevoie. El este Cel ce vorbeşte inimilor noastre. Aşa cum ucenicilor li s-a spus pe muntele schimbării la Faţă „Ascultaţi-L”, tot aşa noi trebuie să ascultăm glasul iubitor al Domnului Isus Hristos, dacă vrem să găsim har înaintea lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă. Cuvintele Sale sunt cuvinte de corectură, avertizare sau mustrare. Noi pur şi simplu dorim să ascultăm glasul Lui. Este mai bine să fim corectaţi aici, decât să ne ratăm destinaţia noastră eternă. Să ne rugăm:

Tată ceresc, ce privilegiu este pentru noi să ascultăm aici pe pământ glasul Domnului. Noi suntem aşa de recunoscători pentru mesajul acestui ceas, pentru că ai trimis prorocul şi slujitorul Tău, pe care l-ai putut folosi într-un fel atât de minunat, prin care ai putu vorbi şi Ţi-ai putut descoperi puterea în generaţia aceasta. O Dumnezeule, binecuvântează ascultătorii de pretutindeni, şi fie ca ei să înţeleagă Cuvântul Tău descoperit pentru timpul acesta. Binecuvântează pe fiecare în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Caseta 3 Nr. 1 – Biserica din Filadelfia

Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump

al Domnului Isus. Prietene drag, dorinţa noastră este să-ţi facem de cunoscut lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu în timpul nostru. Cei mai mulţi creştini privesc înapoi, la lucrurile făcute de Dumnezeu în trecut. Alţii privesc înainte, ca să vadă ceea ce va face El. Dar se pare că aproape toţi trec pe lângă ceea ce face El în prezent.

47

Mesajele adresate celor şapte epoci ale Bisericii ne vorbesc despre lucrurile pe care trebuie să le ştim pentru a putea avea parte de răpire. Astăzi vom vorbi despre marea epocă misionară – epoca dragostei frăţeşti. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 3:7: „Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide.” În acest salut Domnul Isus Hristos se prezintă din nou în dumnezeirea Lui. Domnul însuşi vorbeşte. El este Sfânt şi Adevărat. El are cheia lui David. Isaia 22:22 proroceşte despre El: „Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.” El are autoritate absolută. Unde închide El, nimeni nu mai poate deschide.

„Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” În această măreaţă epocă misionară bărbaţi ai lui Dumnezeu au mers până la marginile pământului ca să predice evanghelia slăvită a Domnului Isus Hristos, Cuvântul descoperit pentru timpul acela. În această epocă a dragostei frăţeşti Evanghelia nu a fost discutată, ci a fost vestită şi trăită. Nici un alt lucru din Biblie nu este atât de proeminent cum este dragostea divină. Petru vorbeşte despre aceasta: „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” 1 Pet. 4:8. Dacă avem în inimile noastre această dragoste adevărată a lui Dumnezeu, avem de asemenea şi părtăşie adevărată unii cu alţii. Chiar dacă nu avem acelaşi punct de vedere în unele învăţături biblice, dragostea desăvârşită îl socoteşte mai presus pe fratele, chiar dacă sunt diferenţe în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Un creştin adevărat este părtaş naturii divine. El a scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. (2 Pet. 1:4). Noi trebuie să ne dăm toate silinţele ca să unim cu credinţa noastră fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi. „Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.” 2 Pet. 1:9. „Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” 1 Ioan 4:16. A sosit timpul când toate versetele trebuie să se descopere în viaţa noastră duhovnicească. Nu putem doar să vorbim, să

48

predicăm, să cântăm despre dragostea desăvârşită, ci trebuie ca în aceste zile de pe urmă să fim făcuţi desăvârşiţi prin harul Său, în dragostea Lui desăvârşită. Noi nu trebuie să-i permitem duşmanului să ne biruiască prin diverse gânduri ale unuia împotriva celuilalt. Trebuie să avem gândul şi dragostea lui Hristos. Atunci se poate împlini vers. 9: „Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” Acei iudei nu şi L-au recunoscut pe Mesia şi nici ceea ce a făcut Dumnezeu în Noul Testament. Un iudeu adevărat este iudeu pe dinăuntru. La fel sunt mulţi care-şi spun creştini şi care pretind că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, dar fără ca semnele să-i urmeze. Dacă nu L-au recunoscut pe Isus Hristos descoperindu-se în Biserica Lui, ei mint.

Domnul le spune celor aleşi din acea epocă: „…căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” Uşa deschisă nu a fost închisă niciodată pentru cei ce au dorit să umble cu Hristos. Chiar dacă avem puţină putere şi aceasta vine de la Dumnezeu, noi suntem păstraţi în Cuvântul Său şi suntem păziţi prin Cuvântul Său. De aceea nu putem tăgădui Numele Lui.

Săptămâna trecută am amintit că biserica din Sardes a tăgăduit Numele Lui. Ei au folosit titlurile „Tată, Fiu, şi Duh Sfânt” în locul Numelui lui Isus Hristos. Mat. 28 este o parte din Cuvântul lui Dumnezeu ca şi Fapte 2:38. Dar fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu trebuie înţeles prin descoperirea divină a Duhului Sfânt. Isus a dat însărcinarea ca noi să botezăm în „Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, nu în titluri, făcând astfel o formulă. Înainte de putea să botezăm în Numele Lui noi trebuie să ştim care este Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. În diferite ocazii Petru, Pavel şi Filip au dat răspunsul. Ei toţi i-au botezat pe credincioşi în Numele Domnului Isus Hristos ascultând astfel însărcinarea din Matei 28. Un verset biblic niciodată nu-l contrazice pe un altul. Contradicţia se găseşte în minţile şi în învăţăturile noastre, dar nu în Cuvântul lui Dumnezeu. Titlurile sunt folosite de mulţi însă Numele este descoperit adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu. Ei nu pot tăgădui Cuvântul şi nici Numele Domnului. Ei sunt un grup mic cu puţină putere, dar ei iubesc Cuvântul şi Numele lui Isus Hristos mai presus decât orice. „Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi, decât Numele

49

Domnului Isus Hristos.” Ucenicii adevăraţi ai lui Isus Hristos folosesc Numele Lui atunci când se roagă pentru bolnavi sau pentru păcătoşi. Orice facem cu cuvântul sau cu fapta spre slava lui Dumnezeu, conform Cuvântului Său, o facem în Numele Domnului Isus Hristos.

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.” Ceasul încercării nu a venit în timpul epocii Filadelfia. Urma să vină în ultima epocă a Bisericii, epoca în care trăim noi acum. Acesta este timpul în care binele şi răul sunt atât de apropiate încât numai cei aleşi vor deosebi şi astfel vor scăpa de cursa duşmanului. Domnul îi va păzi pe ai Lui în vremea necazului, când ceasul încercării va veni peste lumea întreagă. Dar condiţia este să păzim Cuvântul Său şi să nu tăgăduim Numele Lui.

„Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” Ce semnificaţie are cununa? Vorbeşte despre biruinţă, despre domnia peste un domeniu. „El făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu…” Ce făgăduinţă minunată pentru biruitori.

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Toţi biruitorii din fiecare epocă vor moşteni toate făgăduinţele care li s-au făcut. Ei vor fi făcuţi stâlpi în Templul lui Dumnezeu, vor fi parte a temeliei, după cum sunt şi zidiţi pe învăţătura apostolilor şi a prorocilor, Hristos fiind piatra din capul unghiului. Biruitorii au intrat prin uşă – Domnul Isus Hristos. Ei vor primi acolo Numele nou al lui Dumnezeu, pentru că aici pe pământ nu au tăgăduit Numele Lui. Ca să fim acolo în oraşul lui Dumnezeu, noi trebuie să fim în locul în care locuieşte aici pe pământ Cel Preaînalt, şi anume în Biserica Lui. Oricine este interesat de locul unde-şi va petrece veşnicia, nu trebuie să trateze cu uşurătate Cuvântul lui Dumnezeu. Înainte de a ne fi date cununile de biruinţă trebuie câştigată lupta şi cursa trebuie încheiată.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Trebuie subliniat din nou că mesajul către Biserică nu vine din partea unui predicator, ci însuşi Domnul slavei ne face de cunoscut tainele Cuvântului lui Dumnezeu şi lucrurile pe care trebuie să le ştim înainte

50

de a trece din timp în veşnicie. Fie ca noi toţi să dorim a ne număra printre aceia care vor birui, care vor fi socotiţi vrednici de răpirea glorioasă a Miresei Domnului Isus Hristos. Niciodată să nu tăgăduim Numele sau Cuvântul Său. Să ne rugăm:

Tată ceresc, îţi mulţumim pentru descoperirea binecuvântată pe care ne-ai dat-o în aceste zile de sfârşit al timpului. Doamne Te rog deschide inimile oamenilor. Unge-i cu Duhul Tău, dă-le alifie pentru ochi ca ei să poată să vadă Cuvântul pentru acest ceas. Cuvântul Tău a fost dat, şi nu se va întoarce gol. Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru belşugul de har. Vindecă pe cei bolnavi, fii cu cei nevoiaşi Dumnezeule, căci Te rog toate acestea în Numele Scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

Nr. 2

Biserica din Laodicea Dragi prieteni, astăzi aş dori să vă salut în Numele

binecuvântat al Domnului Isus Hristos, şi vă transmit salutări de la creştinii din toată lumea pe care tocmai i-am vizitat în călătoriile mele misionare. De-a lungul anilor trecuţi am atins multe ţări europene prin intermediul postului de radio Luxemburg, cea mai puternică staţie de radio din Europa centrală. Aceasta transmite pe unde scurte şi medii, şi ajunge la distanţe mari, chiar până în Rusia. A fost foarte încurajator răspunsul venit din aceste ţări. Dumnezeu într-adevăr îşi cheamă pentru ultima dată copiii Săi din cele patru colţuri ale pământului ca să-Şi pregătească un popor pentru Numele Său.

Noi am primit circa o sută de scrisori numai într-un singur sfârşit de săptămână, scrisori în care oamenii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeul Atotputernic, pentru aceste mesaje venite la timpul potrivit. Dragi ascultători, sper ca aceste transmisiuni să fie o mare binecuvântare pentru voi. Fie ca în timpul emisiunilor Domnul să vă deschidă înţelegerea pentru planul Său măreţ şi divin cu omenirea, aşa cum a făcut cu ucenicii Săi după înviere, când le-a deschis înţelegerea ca ei să priceapă Scripturile.

Azi aş vrea să vorbesc despre epoca Bisericii care ne interesează cel mai mult pe noi, pentru că atinge starea duhovnicească de haos în care ne aflăm. Trăim într-un timp de confuzie şi agitaţie la nivel naţional. Dar starea duhovnicească în care se găseşte biserica

51

Laodicea este şi mai rea. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 3:14: „Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:…””

În acest salut Domnul Isus Hristos se prezintă cu ultimul titlu al dumnezeirii Sale: Cel ce este Amin, adică „Aşa să fie!” Ceea ce spune El este absolut şi final. Nu poate fi modificat. El este Cel credincios şi Martorul adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu. Nu începutul zidirii acestei lumi sau a universului, ci Începutul zidirii lui Dumnezeu. Din punct de vedere natural, cu toţii suntem urmaşii lui Adam şi am căzut în păcat împreună cu el. Dar după Duh (sau: din punct de vedere spiritual – n.tr.), noi suntem zidirea lui Dumnezeu, am devenit fii şi fiice ale lui Dumnezeu prin Cuvântul creator şi prin Duhul Domnului. Hristos este Cel întâi născut. Noi suntem numiţi întâi născuţi. El este Fiul lui Dumnezeu, noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu. El este Marele Preot şi Împăratul. Noi suntem împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu.

Dacă privim cu atenţie la această biserică, vedem că nu are nimic pentru care să poată fi lăudată, aşa cum au avut epocile trecute. Laodicea primeşte cuvinte grele de mustrare şi corectură din partea Dumnezeului Atotputernic. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Ce stare groaznică! Ziua în care trăim noi nu se poate numi nici zi nici noapte. Este o zi înnourată şi înceţoşată. Dar Domnul a făgăduit că în timpul serii se va arăta lumina. (Zah. 14:7) AŞA VORBEŞTE DOMNUL despre starea creştinilor din această epocă: ei nu sunt nici reci nici în clocot. Ei sunt căldicei. Însuşi Dumnezeu vorbeşte şi întotdeauna judecăţile Sale sunt corecte, indiferent care ar fi părerile noastre despre noi înşine. El ne cunoaşte starea mai bine ca oricine altcineva. El rosteşte o judecată groaznică asupra Laodicei: „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Ea nu este înflăcărată pentru Dumnezeu, ci într-o stare căldicică trăind cu nişte pretenţii, fără a poseda de fapt ceva. Dumnezeu însuşi s-a făcut trup pentru ca noi să putem fi salvaţi de sub blestemul care este asupra omenirii. El a curăţat calea pentru noi, ca să devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dacă suntem în Hristos, ardem datorită focului Duhului Sfânt. Dacă suntem păcătoşi El ne poate salva. Dacă suntem botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu

52

foc atunci radiem prezenţa Lui şi El ne poate folosi. Dar dacă suntem într-o stare căldicică suntem nefolositori şi El trebuie să ne verse din gura Lui.

„Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic", şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…” Ce descriere potrivită a bisericilor de azi! Lumea s-a furişat înăuntru. Bisericile n-au fost niciodată aşa de bogate cum sunt acum. Ele n-au numai conturi mari în bancă, ci se leagănă într-o stare de mulţumire, crezând că nu au nevoie de nimic. Dar banii şi averea nu satisfac sufletul. Cum scăpăm de o asemenea stare groaznică? Mai întâi trebuie să recunoaştem starea în care ne găsim, aşa cum este descrisă de Acela ai cărui ochi sunt ca flăcările focului. El nu se ia după presupunerile şi pretenţiile noastre, ci după ceea ce suntem noi de fapt în faţa Lui. Suntem bogaţi şi ni se pare că nu ducem lipsă de nimic. Dar cel mai jalnic lucru care se poate întâmpla, a avut loc în Laodicea. Conform Cuvântului Său, noi nici măcar nu ştim că suntem nenorociţi, săraci, ticăloşi, orbi şi goi. Această epocă este în cea mai jalnică stare dintre toate. Nu este destul de rău dacă cineva este nenorocit, sărac, orb şi gol? Dar dacă nici măcar n-o ştim, ceva este din cale-afară de greşit.

Însă Domnul, în mila Sa, încă ne mai vorbeşte chiar şi în starea noastră fără de speranţă. „…te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.” Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. În mila Lui El ne oferă aur curăţit prin foc şi haine albe ca la venirea Lui să nu se vadă ruşinea goliciunii noastre. Ochii noştri să fie unşi cu alifie ca să putem vedea Cuvântul descoperit al acestui ceas.

Dar înainte de orice trebuie să ne recunoaştem starea noastră pierdută şi să venim pe calea hotărâtă de Dumnezeu. Noi nu avem nevoie de bunăstare şi de bogăţii, ci de o trăire cu Dumnezeul Atotputernic. Să ne descotorosim de tot ce este lumesc în viaţa noastră ca să devenim vase neprihănite, sfinţite şi umplute cu Duhul Sfânt, ca să fim găsiţi curaţi şi sfinţi în ziua slăvită a arătării Lui. Da, Laodicea este bogată, ea posedă aurul bunăstării pământeşti, dar Dumnezeu ne oferă aurul adevărat care a fost încercat prin focul lui Dumnezeu. Şi rămăşiţa, aleşii lui Dumnezeu din această generaţie vor primi Cuvântul

53

descoperit. Ei se întorc la calea de modă veche, şi-L predică pe Hristos răstignit. Ei trăiesc naşterea din nou, botezul Duhului Sfânt, aşa cum le-au experimentat şi creştinii de la început.

„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” Dumnezeu ne arată calea înapoi la El, spunându-ne să ne pocăim. De obicei pocăinţa este predicată păcătoşilor, dar duhul de pocăinţă trebuie să vină în acest ceas decisiv peste creştini. Domnul spune: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Acesta este unul dintre cele mai triste tablouri din Biblie. Domnul slavei stă în afara bisericii Lui, bătând la uşă, cerându-ne s-o deschidem. Desigur că biserica mai cântă şi predică despre El. Dar ei nici măcar nu-şi dau seama că El nu mai este cu ei. Lucrarea Duhului Sfânt a fost înlocuită cu activităţi lumeşti. Pentru ei a fost uşor să-L primească ca Fiu al lui Dumnezeu, care le-a luat păcatele la Golgota, dar când El s-a descoperit în această generaţie în slujba Sa profetică, ca Fiu al omului, conform făgăduinţei Sale, a fost respins şi scos afară de către aceia care pretind că-L iubesc. L-au lăsat afară, şi El bate la uşă. În general noi avem amabilitatea de a deschide uşa atunci când cineva bate. Dar în cazul acesta însuşi Domnul slavei bate tandru spunând: „Dacă aude cineva glasul meu.” Aici este cheia: „Dacă aude cineva glasul meu…” EL bate şi vorbeşte, El este gata să intre şi să cineze cu noi. El are pregătită o masă pentru aceia care vor să vină. Aţi putea întreba ce este glasul Lui. Este Cuvântul Său descoperit pentru ceasul în care trăim noi. Şi biruitorii vor auzi şi vor asculta glasul Stăpânului lor.

„Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” O făgăduinţă mai mare nu ni se putea da. Aşa cum EL a biruit şi s-a aşezat pe scaunul de domnie din ceruri, la fel toţi biruitorii vor domni cu El în împărăţia de o mie de ani şi vor sta cu EL pe scaunul Lui de domnie, când El, Fiul lui David, va domni o mie de ani. După aceea vom fi cu El în toată veşnicia.

Dragi prieteni, în ziua aceea veţi fi singuri: biserica ta, prietenii sau familia nu te vor ajuta atunci când vor cădea judecăţile lui Dumnezeu, şi El te va trage la răspundere. Lasă-L să-ţi ungă ochii şi să te îmbrace cu o haină nouă. „Cine are urechi, să asculte ce zice

54

Bisericilor Duhul.” Pe plan firesc, toţi au urechi, însă unii sunt surzi. Toţi au ochi, dar nu toţi văd. Acelaşi lucru este valabil şi în domeniul duhovnicesc. Să ascultăm glasul Duhului! Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru harul şi mila pe care ne-o arăţi. Îţi mulţumim că ne dai o cale de scăpare din starea groaznică în care suntem. Fie ca ascultătorii noştri să aibă ochii deschişi pentru Cuvântul scump al acestui ceas, să asculte ceea ce spune Duhul bisericii epocii noastre. Cer toate acestea în Numele Scump al lui Isus. Amin.

Nr. 3

Pilda celor zece fecioare Dragi prieteni ascultători, vă salut în Numele binecuvântat al

Domnului Isus Hristos. Cred că aţi fost binecuvântaţi în ultimele noastre transmisiuni, în care am atins cele mai importante puncte ale epocilor Bisericii. Dacă aţi dori să primiţi studii mai aprofundate asupra acestor teme, suntem bucuroşi să vă trimitem literatură gratuită. Noi nu reprezentăm o anumită biserică sau o denominaţiune. Sunt binevenite scrisorile în care poporul lui Dumnezeu pune întrebări biblice. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic.

În emisiunea din ultima duminică am vorbit despre epoca bisericii Laodicea, epoca în care trăim noi. Am văzut că aceasta este o epocă deosebită de toate celelalte. Ea n-a primit decât mustrare din partea Domnului care stă în afara propriei Sale biserici, bătând la uşă. Ea este bogată în bunuri pământeşti, dar este săracă din punct de vedere duhovnicesc. Dar chiar într-o asemenea stare fără speranţă Dumnezeu îşi are copiii Săi, biruitorii cărora li s-a făgăduit să stea cu El pe scaunul Lui de domnie. La sfârşitul acestei epoci, sfinţii lui Dumnezeu vor fi mutaţi şi răpiţi, conform 1 Tes. 4:16-17.

Se ridică acum întrebarea: cine sunt biruitorii din această ultimă epocă a bisericii? Cine nu va vedea moartea, ci va fi mutat şi luat în slavă? Toţi creştinii se aşteaptă mai mult sau mai puţin să ajungă cumva în ceruri. Dar Dumnezeu are o anumită cale pe care noi trebuie să mergem. Aşa cum pe pământ n-o putem lua pe oriunde ca să ajungem la o anumită destinaţie, la fel trebuie să mergem pe calea hotărâtă de Dumnezeu. În întreaga natură Dumnezeu a pus nişte reguli pentru a guverna universul. El a lăsat de asemenea un model pe care

55

trebuie să-l urmeze ai Săi. Nimeni nu poate veni pe calea sa proprie, sau după părerile lui. Noi trebuie să îndeplinim cerinţele lui Dumnezeu.

Niciodată nu a fost o preocupare atât de puternică faţă de pilda celor zece fecioare, cum este acum. De aceea aş dori să deschideţi cu mine la Matei 25. Isus a spus: „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.” Când a avut loc strigarea de la miezul nopţii, toate fecioarele s-au trezit, ca să-I iasă în întâmpinare. Simbolurile profetice folosite în Cuvântul lui Dumnezeu au un anume înţeles. Noi am văzut în emisiunile trecute că sfeşnicul de aur reprezintă Biserica lui Isus Hristos. Candelele de pe sfeşnic dau lumină şi reprezintă iluminarea (înţelegerea, descoperirea) dată de Duhul Sfânt în timpul celor şapte epoci ale bisericii. În Vechiul Testament preotul trebuia să pregătească zilnic candelele din Templu şi să le umple cu ulei. Aceste lămpi dădeau lumina pe care o primeau din ulei. În Noul Testament, Biserica Dumnezeului Celui Viu este Templul. Fie ca Dumnezeu să dăruiască fiecăruia har să nu meargă împotriva luminii şi să fie orbit, ci să umble în lumina pe care o aruncă El pe calea noastră.

Domnul ne-a făcut împăraţi şi preoţi. Noi ar trebui să cunoaştem responsabilitatea ce rezultă dintr-o astfel de chemare înaltă. Să nu ne luăm numai candelele, care vorbesc despre iluminarea din timpul prezent. Noi trebuie să umblăm în continuu în lumină şi să fim legaţi la plinătatea Duhului Sfânt şi să ne umplem zilnic candelele noastre.

Ce reprezintă cuvântul fecioară? Maria, care a dat naştere lui Isus Hristos, este numită fecioară. Ea a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a auzit Cuvântul făgăduit din gura îngerului, Duhul Sfânt a venit peste ea şi puterea celui Preaînalt a umbrit-o, şi atunci a avut loc cea mai mare minune din toate timpurile: Cuvântul s-a făcut trup.

56

Cele zece fecioare vorbesc despre credincioşii din această ultimă generaţie. Ca şi Maria, ele au găsit har înaintea lui Dumnezeu, sunt curăţate prin sângele Domnului Isus Hristos, şi aud făgăduinţa timpului prezent adusă nouă de mesagerul trimis de Dumnezeu. Lumina luminează în întuneric. Ele văd, aud şi ascultă Cuvântul. Duhul Sfânt coboară peste ele şi Cuvântul făgăduit este descoperit prin ele. Ele sunt preoţi ai lui Dumnezeu. Dar aşa cum preoţii din Vechiul Testament nu puteau aprinde lumina o singură dată şi apoi s-o lase aşa, căci astfel lumina s-ar fi stins, la fel şi noi trebuie să ne pregătim zilnic candelele şi să fim siguri de curgerea constantă a Duhului Sfânt. Cuvântul a devenit trup prin făgăduinţa dată Mariei. În acelaşi fel Cuvântul făgăduit pentru azi se împlineşte în fecioarele înţelepte care sunt Mireasa lui Hristos, şi ele vor merge la ospăţul nunţii Mielului. Făgăduinţele lui Dumnezeu se împlinesc acum ca şi atunci. Simplul fapt de a fi credincios nu garantează nimănui că va avea parte de răpire. De ce? Toate cele zece erau fecioare. Dar de ce au fost nechibzuite cinci dintre ele, şi au eşuat? Cuvântul fecioară vorbeşte despre curăţie şi sfinţenie, referindu-se la credincioşii care nu comit adulter spiritual prin a adăuga răstălmăciri personale la Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, amestecându-l cu gândurile şi părerile lor.

Toate cele zece fecioare au ieşit din robia spirituală şi trebuie să treacă acum prin încercări, aşa cum s-a întâmplat cu copiii lui Israel la eliberarea lor din robia egipteană. La început totul era măreţ, ei jubilau datorită minunilor făcute de Domnul în mijlocul lor. În fiecare zi aveau o trăire nouă cu Dumnezeu. Dar a venit apoi timpul încercărilor. Ei au început să comenteze şi să judece lucrurile duhovniceşti cu o minte firească. Pentru că nu au înţeles anumite lucruri au păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva prorocului Său Moise. Credincioşilor din această generaţie care au avut parte de lucrarea Duhul Sfânt li se aplică în general denumirea de fecioare. Dar a sosit timpul când trebuie să avem credinţă şi să ne ducem până la capăt mântuirea noastră cu frică şi cutremur. Fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu trebuie crezută. Noi nu putem să rămânem pe loc, ci trebuie să înaintăm şi să fim siguri de alimentarea constantă cu ulei pentru a umple lămpile. Nu ajunge să se vorbească doar despre o iluminare (claritate, înţelegere) sau o ungere deosebită, dacă noi nu suntem gata

57

să mergem tot drumul cu Domnul Isus Hristos până când ajungem la desăvârşire şi suntem pregătiţi să-L întâlnim şi să fim uniţi cu El.

Dacă privim în urmă putem vedea că cei mai mulţi dintre credincioşii fiecărei treziri au rămas întotdeauna pe loc după o vreme. La fel se întâmplă cu aceia care au trăit harul lui Dumnezeu sub slujba puternică a fratelui Branham. Ei au recunoscut făgăduinţele pentru această epocă şi au crezut. Ei văd înţelesul duhovnicesc al sfeşnicului de aur. În ciuda acestor lucruri este totuşi posibil să se piardă legătura cu lucrarea continuă a Duhului Sfânt. Oamenii devin nemulţumiţi şi încep să se plângă de slujitorii lui Dumnezeu pe care El i-a folosit într-un mod deosebit. Acela este primul semn al rămânerii pe loc în viaţa noastră duhovnicească. Fecioarele înţelepte nu au timp să se plângă. Ele sunt ocupate cu pregătirea pentru acel eveniment măreţ care este acum atât de aproape. Ele-şi păstrează candelele pline şi pregătite şi rămân întotdeauna legate la sursa de energie a vieţii – lucrarea Marelui Duh Sfânt. Ele nu vorbesc numai despre ceea ce a făcut Dumnezeu prin slujba fratelui Branham, ci ele experimentează supranaturalul şi înaintează cu Dumnezeu, căci Duhul Sfânt îndeamnă spre desăvârşire.

Toate zece au avut acelaşi început. Toate au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Dar în ceasul decisiv totul va fi adus la lumină. În fiecare epocă a Bisericii făgăduinţa este dată numai biruitorilor. În lunile trecute am văzut importanţa uleiului şi nenorocirile pe care le aduce lipsa uleiului. Nu cumva ar putea să fie acesta şi un tablou al părţii duhovniceşti? Ar putea să fie acesta timpul despre care citim în Mat. 25, în care lămpile celor nechibzuite se vor stinge? Desigur că noi suntem foarte recunoscători pentru înţelegerea pe care am primit-o, şi prin care am recunoscut biserica în prorocie, prin care L-am văzut pe Domnul ca Fiu al omului în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur ţinând în mâna dreaptă cele şapte stele – cei şapte îngeri mesageri: dar toate acestea încă nu garantează participarea la răpire, dacă nu menţinem pasul zilnic, ceas de ceas, cu lucrarea Duhului Sfânt. Nu ajunge doar să vorbim despre ceea ce a făcut Domnul în 1933, 1946, 1963! Noi trebuie să ne punem întrebarea: ce a reuşit să facă El în viaţa mea şi în a ta? Dragi fraţi şi surori în Hristos, în curând Matei 25 va fi de domeniul trecutului. Unde vom sta noi în ziua aceea? Dacă ar veni Domnul astăzi care ar fi consecinţele asupra noastră? Să ne rugăm:

58

Tată ceresc, nu am cuvinte să-mi exprim mulţumirea adâncă faţă de Tine, şi nici nu pot să subliniez destul de tare seriozitatea acestui timp. Dar Te rog Doamne ca Duhul Tău să vorbească fiecărei inimi. Dacă ascultătorii nu au primit lumina acestui ceas, deschide-le ochii Doamne, toarnă Duhul Tău peste fiecare inimă înfometată, umple-le candelele, o, Dumnezeule. Noi trăim chiar în ultimele clipe ale timpului. Mântuieşte-i pe păcătoşi cât mai este har, vindecă bolnavii şi binecuvântează-Ţi toţi copiii. Mă rog în Numele Scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

59

Nr. 4 Cuvântul făgăduinţei şi cei aleşi

Dragi prieteni, vreau să vă salut din nou în Numele sfânt al

Domnului Isus Hristos. În transmisiunile anterioare ne-am ocupat de perioada Bisericii dintre neamuri, şi am văzut cum aceasta a trecut prin şapte perioade distincte. În ciuda confuziei şi a încurcăturii vremurilor, Isus Hristos va avea o Mireasă fără pată şi fără zbârcitură, care va trăi făgăduinţa minunată din 1 Tes. 4:17 „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” Cuvântul lui Dumnezeu nu dă niciodată greş. El încă veghează asupra făgăduinţelor Sale şi le împlineşte la vremea Lui.

Vă rog deschideţi cu mine la Gal. 4:28: „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.” De la începutul timpului Dumnezeu a dat făgăduinţe persoanelor individuale, lui Israel, şi Bisericii Sale. Cuvântul său făgăduit nu se poate împlini în vieţile noastre decât dacă îl credem. Ştiu că în timpul acesta sunt mulţi care pretind a fi copiii lui Dumnezeu, dar ei sunt total orbiţi faţă de Cuvântul făgăduinţei din timpul nostru. Sunt sigur că atunci când am vorbit despre epocile Bisericii, în emisiunile noastre anterioare, aţi observat că făgăduinţele au fost date numai biruitorilor din fiecare epocă a Bisericii. Biruitorii sunt aceia care primesc Cuvântul făgăduit în fiecare epocă. Ei au crezut mesajul ceasului respectiv şi au recunoscut ceea ce le spunea Duhul. La fel este şi astăzi. Dacă noi suntem copiii făgăduinţei, noi vom moşteni ca şi Isaac. Isaac a moştenit toate averile lui Avraam pentru că a fost fiul făgăduit. Biblia spune că sunt mulţi chemaţi dar puţini sunt aleşi. Aleşii lui Dumnezeu sunt copiii făgăduinţei. Ei sunt răscumpăraţi prin sângele Mielului. Ei sunt născuţi din Duhul Său, şi Duhul Sfânt îi conduce spre desăvârşire. Ei încă moştenesc tot ceea ce are Dumnezeu pentru ei, pentru că ei cred fiecare făgăduinţă a Dumnezeului Atotputernic. Pavel spune limpede că cei născuţi în chip firesc îi urăsc şi prigonesc pe cei născuţi din Duhul. Nu toţi aceia care pretind că sunt creştini sunt şi născuţi şi călăuziţi de Duhul.

Scriptura spune: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul a dat Cuvântul făgăduinţei iar aceia care l-

60

au crezut nu sunt numai chemaţi, ci ei sunt cei aleşi. Pavel dorea să prezinte lui Hristos o Mireasă care să aibă aceleaşi însuşiri ca şi Mirele. El nu era numai un evanghelist ci şi un adevărat învăţător al Cuvântului. El a învăţat lucrurile adânci ale sfatului lui Dumnezeu. El îi scrie lui Tit: „Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia…” El nu se adresează celor chemaţi ci vorbeşte aleşilor, celor ce au recunoscut Adevărul. În Col. 3:12 el îi sfătuieşte pe aleşii lui Dumnezeu: „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.” Aceia care cred că sunt aleşii lui Dumnezeu conform cunoştinţei Lui mai dinainte, trebuie să se alinieze la standardul cerinţelor lui Dumnezeu. Când în această lume se naşte un copil, el trebuie îmbrăcat şi crescut până ce ajunge la maturitate. La fel noi, copiii aleşi ai lui Dumnezeu, care suntem născuţi din Duhul Său, trebuie să fim hrăniţi şi îmbrăcaţi până când în noi se vor găsi însuşirile desăvârşite ale lui Isus Hristos. Ca să ajungem la statura de om desăvârşit trebuie să ne îmbrăcăm cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Acestea sunt roadele Duhului. Dacă cineva nu este îmbrăcat, se vede ruşinea goliciunii lui. De aceea în această ultimă epocă a Bisericii Isus Hristos ne vorbeşte şi ne arată situaţia ei disperată. Apoc. 3:17 ne spune cum ne vede El. Dacă în noi este adevărul atunci vom recunoaşte judecata Lui dreaptă. Numai atunci putem asculta glasul Lui. „…te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.” Mesajul timpului de sfârşit, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu descoperit prin Duhul Sfânt, este trimis pentru a chema o Mireasă din această generaţie. Ea trebuie să-şi dea seama că nu ajunge o simplă mărturie despre Hristos. Ea trebuie să creadă făgăduinţele pentru această epocă, înainte ca acestea să poată fi descoperite. Credinţa adevărată se poate odihni numai pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Cu toţii cunoaştem versetul care spune că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Dar înainte ca Avraam să poată să creadă, Dumnezeu i-a dat o făgăduinţă, astfel ca credinţa lui să poată să aibă

61

un sprijin. Domnul i-a făgăduit că va izbăvi sămânţa lui Avraam cu un braţ puternic, după ce ei fuseseră patru sute de ani într-o ţară străină. Poate că odată cu trecerea timpului copiii lui Israel uitaseră această făgăduinţă, dar Dumnezeu îşi aduce aminte de fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o. El a auzit strigătul poporului Său, a văzut durerile lor şi i s-a arătat lui Moise, prorocul Său, şi l-a însărcinat să-i elibereze pe copiii lui Israel. De fiecare dată când soseşte timpul împlinirii făgăduinţelor lui Dumnezeu, noi putem fi siguri că El lucrează tainic pentru a împlini supranaturalul şi face semne şi minuni în mijlocul acelora care cred făgăduinţele Lui.

Au existat făgăduinţe pentru începutul Bisericii nou testamentare: prorocul Isaia şi Maleahi au prezis slujba lui Ioan botezătorul în Isaia 40 şi Mal. 3. El a fost un proroc făgăduit care urma să-L prezinte pe Mesia. Noi trăim în timpul sfârşitului. Deci să ne uităm la făgăduinţele pentru a doua venire a lui Hristos. Prorocul Maleahi a prezis slujba asemănătoare cu aceea pe care a avut-o Ilie. El urma să vină înaintea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului. Isus însuşi a făgăduit că va veni Ilie şi va reaşeza toate lucrurile. El nu vorbea despre Ioan botezătorul. Despre acesta şi despre slujba lui, Isus a spus „Ilie a şi venit”. Noi trebuie să cercetăm Scripturile ca să aflăm ce a fost făgăduit pentru timpul nostru. Domnul a făgăduit să reaşeze toate lucrurile. El şi-a împlinit făgăduinţa şi a trimis prorocul făgăduit cu Cuvântul făgăduit pentru acest ceas. Aşa cum Pavel a vorbit aleşilor din timpul lui, la fel şi mesajul timpului de sfârşit se adresează şi este înţeles numai de cei aleşi de Dumnezeul Atotputernic pentru a fi în Mireasa lui Isus Hristos. Evanghelia se predică în toată lumea, tuturor neamurilor, dar Dumnezeu a trimis şi un mesager făgăduit cu AŞA VORBEŞTE DOMNUL din Cuvântul Său făgăduit. El arată aleşilor lui Dumnezeu făgăduinţele din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

În zilele lui Moise copiii lui Israel s-au adunat în jurul manifestării supranaturale a Dumnezeului Atotputernic, când El şi-a împlinit Cuvântul Său făgăduit. Când a venit Ioan botezătorul cu un mesaj „din cer”, aleşii lui Dumnezeu s-au strâns în jurul lui ca să audă Cuvântul făgăduit pentru timpul lor. Aşa a fost de-a lungul generaţiilor, ori de câte ori s-a ridicat un proroc adevărat al lui Dumnezeu cu o slujbă dată de Dumnezeu, vestind făgăduinţele făcute de Domnul. Noi trăim încă în zile biblice. Isus Hristos este acelaşi ieri

62

şi azi şi în veci. El nu se schimbă niciodată. Cuvântul său făgăduit pentru ceasul acesta a fost adus de către vasul Său ales, îngerul-mesager al acestei epoci a bisericii. Mireasa este chemată afară din toate organizaţiile şi denominaţiile, din toate crezurile şi dogmele omeneşti, ca să se alinieze la Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, să fie îmbrăcată în haine de nuntă şi să ajungă desăvârşită în chipul binecuvântat al lui Isus Hristos, Mirele.

Ca şi Isaac, noi suntem copii ai făgăduinţei. Noi am îmbrăţişat Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, astfel că fiecare făgăduinţă pe care ne-a făcut-o se poate împlini în vieţile noastre şi în mijlocul nostru. Dragi prieteni, acesta nu este un joc de cuvinte. Acesta este adevărul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu. Nu toţi cei ce spun „Doamne, Doamne” vor intra în cer, ci aceia care recunosc şi împlinesc voia lui Dumnezeu. Aceste ultime câteva clipe ale timpului sunt prea scumpe pentru a fi irosite. Fie ca noi să răscumpărăm vremea şi să folosim doctoria pentru ochi ca să putem vedea Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu. Maria a crezut Cuvântul făgăduit pentru timpul ei. Apostolii l-au crezut pe cel din timpul lor. Fie ca noi să recunoaştem ziua şi ceasul nostru ca să putem primi binecuvântările Dumnezeului Atotputernic şi să moştenim tot ceea ce a pregătit El pentru noi. Să ne rugăm:

Tată ceresc, mă rog pentru toţi aceia care ne ascultă. Deschide-le ochii pentru făgăduinţele Tale şi împlineşte-le în viaţa fiecăruia personal. Doamne Dumnezeule, fie ca noi să nu credem numai cea ce ai vorbit Israelului, sau numai ceea ce ai spus în vremile trecute. Tu eşti Dumnezeul prezent întotdeauna, care-şi face de cunoscut Cuvântul. Tu Îţi împlineşti toate făgăduinţele la vremea potrivită. Harul şi mila Ta să fie cu toţi copiii Tăi de pretutindeni. Ei să fie părtaşi naturii dumnezeieşti şi să scape de osânda care va veni în curând peste acest pământ. Fie ca ei toţi să creadă şi să aibă parte de împlinirea Cuvântului Tău făgăduit pentru timpul acesta. Mă rog toate acestea în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

63

Nr. 5 A fi răpit în Duhul

Dumnezeu este Unul Legământul lui Dumnezeu

Dragi prieteni în Hristos, vă salut în Numele scump al

Domnului Isus Hristos. Suntem recunoscători pentru scrisorile pe care le-am primit de la prieteni din toată lumea, care sunt binecuvântaţi prin emisiunile noastre în limba engleză. Sunt foarte recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru şansele pe care ni le-a dat de a aduce la cunoştinţa copiilor Săi mesajul acestui ceas. Azi am vrea să continuăm studiul nostru biblic cu cartea Apocalipsei.

Lui Ioan i s-a dat o vedere profetică asupra celor şapte epoci ale bisericii care se află în Apoc. cap. 2-3. Apoi el a fost răpit în Duhul ca să vadă lucrurile ce aveau să urmeze. Vă rog deschideţi cu mine la Apoc. 4:1: „După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” acelaşi glas pe care l-a auzit Ioan la începutul vedeniilor sale pe insula Patmos, i-a vorbit pe parcursul întregii cărţi a Apocalipsei. Exprimarea „Suie-te aici” nu se referă la răpirea lui Ioan sau a Bisericii la ospăţul de nuntă al Mielului. Ioan a fost răpit în Duhul în ceruri ca să vadă lucrurile care urmau să se întâmple în viitor. Ori de câte ori prorocii din vechime aveau vedenii, ei erau răpiţi în Duhul ca să vadă evenimentele ce urmau să aibă loc. Ezechiel mărturiseşte în cap. 1 „s-au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti”. În v. 26 Îl descrie pe Acela pe care l-a văzut pe scaunul de domnie. Descrierea făcută de el este asemănătoare cu ceea ce a văzut Ioan în Noul Testament. „Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.” Aici nu ne ocupăm cu vedeniile despre care vorbesc oamenii deseori. Acestea sunt vedenii date de Dumnezeul Atotputernic atunci când prorocii sau apostolii aceia au fost răpiţi în Duhul. Ei L-au văzut pe Domnul ca un singur Dumnezeu. Cu toţii ştim că Dumnezeu s-a fost descoperit ca Tată, Fiu şi Duh sfânt. Mintea firească se aşteaptă să vadă în ceruri trei persoane. Dar oricine este răpit în Duhul va vedea pe Unul singur pe scaunul de domnie.

64

Ioan n-a văzut doi sau trei, ci Unul singur. La fel şi prorocul Ezechiel. Când vom ajunge în cer Îl vom vedea pe Acela care ne-a iubit şi ne-a răscumpărat cu sângele Său scump. Deşi Dumnezeu s-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, El rămâne singurul Dumnezeu veşnic. Acei bărbaţi ai lui Dumnezeu nu erau teologi care să vorbească din înţelegerea lor sau din ceea ce au învăţat – ei erau proroci şi apostoli care au fost răpiţi în Duhul lui Dumnezeu ca să vadă vedenii şi să primească descoperiri ce ţineau de planul de mântuire. Astfel de vedenii sunt adevărate întotdeauna. Fratele Branham, care a văzut multe vedenii, a putut spune cu siguranţă că nici una dintre ele nu a dat vreodată greş. Duhul lui Dumnezeu este Duhul Adevărului. Ceea ce arată El nu poate da greş niciodată. Să nu se creadă că fiecare credincios va avea astfel de experienţe cu Dumnezeu în fiecare zi! Domnul Îşi alege slujitorii Săi pentru o astfel de slujbă. Dar fiecare credincios trebuie să fie născut din nou şi umplut cu Duhul Sfânt.

În cer s-a deschis o uşă şi lui Ioan i s-a spus: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri.” El a fost răpit imediat în Duhul. El nu a văzut numai cele şapte mesaje profetice pentru biserică, ci a văzut decursul întregului plan de mântuire. Noi trăim acum în momentele decisive ale timpului, în care toate lucrurile ajung la deznodământ. O pare din lucrurile care erau la viitor atunci când le-a văzut Ioan, s-au împlinit în decursul istoriei. Multe prorocii se împlinesc acum în această ultimă epocă. Lucrurile care atunci erau la viitor sunt acum prezente. Este timpul ca noi să recunoaştem împlinirea Cuvântului profetic prezis pentru timpul nostru. Ceea ce a fost ascuns de-a lungul anilor este descoperit acum poporului Său. Conform Scripturii, taina lui Dumnezeu se apropie de sfârşit acum, după cum a vestit El robilor Săi, prorocilor. Tot ceea ce au văzut prorocii lui Dumnezeu este adevărat pentru totdeauna. Orice interpretare contrară, nu provine din aceeaşi sursă dumnezeiască. Prorocii nu au răstălmăcit niciodată Cuvântul lui Dumnezeu. Ei l-au vorbit prin descoperire divină. Prorocul Mica a spus: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.” 2 Cro. 18:13. „Ascultaţi dar cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.” Vers. 18. Când prorocul Ezechiel şi Ioan L-au văzut pe Domnul în toată slava Lui, amândoi au căzut cu faţa la pământ ca şi morţi.

65

Prietene, dacă aceşti oameni ai lui Dumnezeu care au fost răpiţi în Duhul au avut o asemenea reacţie, cum vei sta tu când Îl vei auzi pe EL vorbindu-ţi la judecată? Aceşti bărbaţi au auzit glasul iubitor al Domnului lor: „Nu te teme.” Prorocii erau în Duhul şi Duhul era în ei. Ei erau purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu. Acelaşi Duh trebuie să fie în noi dacă vrem să înţelegem tainele lui Dumnezeu. El trebuie să vorbească şi să descopere, iar noi toţi trebuie să ieşim din răstălmăcirile şi înţelegerile fireşti ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, şi să fim găsiţi în Duhul, căci Domnul ne-a vorbit cu adevărat în aceste zile de pe urmă.

Acei bărbaţi ai lui Dumnezeu nu-şi imaginau şi nu bănuiau despre Domnul sau despre chipul Lui. Ei au fost capabili să-L descrie pe deplin, după cum citim: „şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.”

Aşa este cu mântuirea noastră: noi nu putem să ne gândim că vom aluneca cumva în ceruri. Biblia spune în 2 Pet. 1:10 „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” Dumnezeu a făcut un legământ cu noi. Ioan L-a văzut cu un curcubeu în jurul scaunului de domnie. Curcubeul ne aminteşte de legământul făcut după potop. El a făcut un legământ în Vechiul Testament dar a făcut unul şi în Noul Testament. El dă făgăduinţe în Vechiul Testament şi le împlineşte în Noul Testament. După ce copiii lui Israel au fost scoşi din robie şi au văzut supranaturalul conform făgăduinţei, Domnul le-a dat Cuvântul legământului Său. Moise „a luat cartea legământului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” Moise a luat sângele, şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” Exod. 24:6-7. Un legământ este o înţelegere, un contract între două părţi. Domnul Dumnezeu a făcut o înţelegere cu copiii lui Israel, de aceea a făcut un legământ cu ei. În Noul Testament El a făcut un legământ cu cei ce sunt răscumpăraţi prin sângele Mielului. Isus Hristos, Domnul nostru, a spus în Marcu 14:24: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.” După ce Moise a citit poporului cuvintele legământului, ei au spus că vor asculta şi vor face tot ce a cerut Domnul. După aceea el a stropit poporul cu sângele

66

legământului. La fel şi credincioşii Noului Testament trebuie să asculte toate cuvintele legământului dacă vor să fie sub sângele legământului. Un testament este ultima dorinţă a unei persoane, făcut cu aceia care urmează să moştenească toată averea. Pe crucea de pe Golgota Isus Hristos a răscumpărat totul pentru noi. Noi trebuie să credem fiecare cuvânt, fiecare făgăduinţă pe care ne-a făcut-o El.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, aţi fost voi în Duhul în aşa fel încât să fiţi în stare să primiţi descoperirea lui Dumnezeu pe care a arătat-o El slujitorilor şi prorocilor Săi? Noi suntem recunoscători Dumnezeului Atotputernic pentru trimiterea slujitorilor şi prorocilor Săi. Ei au avut parte de ceea ce a făcut Dumnezeu şi numele lor sunt scrise în Biblie. Noi nu ezităm să mărturisim că acelaşi Dumnezeu din Vechiul şi din Noul Testament şi-a adus în această generaţie Cuvântul făgăduit prin slujba slujitorului şi prorocului Său, William Branham. Mie nu mi-e ruşine de alegerea lui Dumnezeu din timpul nostru. Fie ca noi să auzim glasul lui Dumnezeu în timpul nostru, şi să fim în Duhul ca să vedem împlinirea lucrurilor. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru această şansă de a vorbi copiilor Tăi din toată lumea. Binecuvântează-i pe fiecare cu înţelegerea tuturor cuvintelor legământului. Fie ca ei să aplice sângele, Cuvântul şi Duhul în viaţa lor. Fie ca ei să-şi dea seama că Tu le-ai dat semnul. Binecuvântează pe fiecare, te rog în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

Nr. 6

Învierea Dragi prieteni în Hristos, azi aş vrea să vă salut în Numele

scump al lui Isus. Este privilegiul meu să vă vorbesc despre Cuvântul sfânt al Dumnezeului Atotputernic. Aceasta este ziua când creştinătatea comemorează cea mai mare biruinţă din toate veacurile: învierea slăvită a Domnului Isus Hristos. El nu a purtat doar păcatele noastre, bolile noastre, şi ne-a răscumpărat prin sângele Său sfânt şi scump, ci când trupul Său era în mormânt El a coborât în locurile de jos şi a biruit moartea, iadul şi pe Diavolul. El a înviat a treia zi, după Scripturi, şi după aceea s-a arătat persoanelor individuale sau grupurilor. După aceea a rămas 40 de zile cu ucenicii Săi. (Fapte 1). „După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-

67

Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.” Fapte 1:3. Pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi. El a făgăduit că ne va trimite Mângâietorul, când a spus: „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

Întregul plan de mântuire se împlineşte conform Cuvântului lui Dumnezeu făgăduit. Nici o putere nu se poate împotrivi scopului Său. Isus Hristos este Biruitorul cel Tare care a învins toate puterile duşmanului prin moartea Lui de pe crucea Golgotei. Pavel o exprimă în aceste cuvinte: „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” Col. 2:15. Nu a fost numai o predare parţială a duşmanului, ci a fost o biruinţă totală a Domnului Isus Hristos. Pentru că biruinţa a fost a Lui, noi am primit putere să biruim în lupta noastră spirituală care nu este împotriva cărnii şi a sângelui, „ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Efes. 6:12. Noi vestim acum biruinţa şi posedăm făgăduinţelor Dumnezeului Atotputernic. Păcătoşii încă mai pot veni să creadă în mântuirea făgăduită pentru sufletul lor. Bolnavii încă mai pot să creadă în Cuvântul făgăduit pentru vindecarea lor, pentru că El a purtat bolile noastre, păcatele noastre şi durerile noastre. Dacă noi avem poziţia corectă faţă de orice făgăduinţă a lui Dumnezeu şi o pretindem prin Isus Hristos Domnul, vom fi mai mult decât biruitori şi vom intra în posesia ei. Duşmanul, păcatul şi boala, toate acestea au fost biruite dar acum trebuie ca noi să ne biruim pe noi înşine, necredinţa noastră, şi să pretindem biruinţa asupra tuturor acestor lucruri, în Isus Hristos, Domnul nostru.

Învierea lui Isus Hristos nu este ceva ce trebuie comemorat, ci este ceva ce trebuie trăit. Pentru că El a înviat, noi suntem înviaţi cu El. Scriptura o spune clar că noi eram în Hristos, am murit cu El, am fost îngropaţi cu El, am înviat cu El la o viaţă nouă. Cei care au crezut în făgăduinţele lui Dumnezeu în Noul Testament şi în Vechiul Testament au avut cele mai glorioase biruinţe pentru că Dumnezeu este cu aceia care-şi pun încrederea în El şi cred Cuvântul Său. Despre Isus Hristos Domnul nostru a fost prorocit în Psalmul 16:10 „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să

68

vadă putrezirea.” Din pricina acelui cuvânt, Isus Hristos a înviat înainte ca putrezirea să înceapă. Scriptura trebuia să fie împlinită.

Noi avem făgăduinţa că vom fi ca El atunci când putrezirea se va îmbrăca în neputrezire şi ce este muritor se va îmbrăca în nemurire. „Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” 1 Cor. 15:54-56.

Noi n-avem de ce să ne îngrijorăm. Noi credem Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit. La sfârşitul călătoriei noastre vom spune cum este scris în 1 Împ. 8:56: „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, nici unul n-a rămas neîmplinit.”

Noi suntem mulţumitori şi mărturisim că toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „Da şi Amin” prin Isus Hristos. Cu toţii suntem cuprinşi în făgăduinţele lui Dumnezeu. După ce Petru şi cei 120 au experimentat făgăduinţa făcută de Domnul Isus Hristos, apostolul s-a ridicat şi a vestit împlinirea prorociei lui Ioel: „Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:… făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Drag prieten, îţi dai seama că tu şi eu suntem incluşi în această făgăduinţă? Noi toţi putem trăi revărsarea Duhului Sfânt aşa cum a trăit-o biserica primară la Rusalii. Noi avem făgăduinţa că vom fi reaşezaţi în starea în care a fost Biserica la început. Toate învăţăturile şi practicile bisericii primare trebuie reaşezate înainte de a doua venire a lui Hristos. Prorocul Ioel a prezis reaşezarea. În Mal. 4:5-6 citim despre aceasta, şi Isus a confirmat această prorocie în Mat. 17:11, când a spus că această reaşezare urma să aibă loc prin prorocul Ilie. Apoc. 10:7 spune desluşit că taina lui Dumnezeu urma să se încheie în zilele glasului celui de-al şaptelea înger.

În transmisiunile precedente am văzut că fiecare epocă a bisericii a avut un înger-mesager. Noi trăim în clipele de final ale

69

timpului, la sfârşitul epocii Laodicea. Fără îndoială că această făgăduinţă trebuie să se împlinească în timpul slujbei prorocului rânduit de Dumnezeu pentru această generaţie. Celor care trăiesc în momentul revenirii lui Hristos li s-a făgăduit că nu vor vedea moartea, ci vor fi schimbaţi într-o clipeală de ochi. Celor ce au adormit în Hristos li s-a făgăduit că vor învia mai întâi şi apoi împreună vom fi răpiţi şi-L vom întâlni pe Domnul în văzduh, conform făgăduinţei. Sunt atâtea făgăduinţe în Cuvântul lui Dumnezeu, în care trebuie ancorată credinţa noastră. Noi ca sămânţa făgăduită a lui Avraam, trebuie să credem Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu ca să putem vedea Cuvântul legitimat în vieţile noastre. Înainte ca un păcătos să poată experimenta mântuirea El trebuie să creadă în Hristos, Mântuitorul, şi să creadă făgăduinţele date păcătoşilor. Cei ce vor să aibă parte de reaşezare, trebuie să creadă în Isus Hristos şi să creadă că este dată o asemenea făgăduinţă. Bolnavii trebuie să creadă că Isus Hristos este Vindecătorul lor şi să primească Cuvântul făgăduit pentru vindecarea lor. Poporul lui Dumnezeu doreşte să aibă parte de răpire, dar mai întâi ei trebuie să creadă în Domnul Isus Hristos care li s-a descoperit ca Fiul omului aducând Cuvântul profetic pentru această epocă. El dat o ultimă chemare pentru cei ce vor ieşi din toate crezurile omeneşti şi din toate organizaţiile, după ce au auzit glasul Lui. Mai întâi ei trebuie să se despartă de toată necredinţa şi de lucrurile care nu corespund cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Aşa cum verigile unui lanţ sunt legate una de alta, la fel sunt legate şi evenimentele biblice, de la Geneza la Apocalipsa. Biserica lui Isus Hristos ajunge acum la punctul culminant al istoriei sale. Dacă ratezi un eveniment, dacă treci pe lângă o făgăduinţă, ratezi totul. Dacă pierzi învierea, nu vei avea parte de răpire. Ai pierdut legătura cu următoarea lucrare a lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi sărit, şi nu poţi face doi paşi deodată. Tu trebuie să vii pe calea stabilită de Dumnezeu, ca să primeşti credinţa de răpire, ca să reuşeşti şi să ai parte de răpire.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, într-un ceas atât de târziu se cuvine să ne rugăm ca niciodată înainte, şi să cerem lui Dumnezeu să ne arate întreg tabloul planului Său măreţ care se încheie în timpul nostru. Cei care au pierdut slujba lui Ioan botezătorul n-au recunoscut nici slujba Domnului Isus Hristos şi nici făgăduinţele pe care le-a împlinit Dumnezeu după aceea. Noi trebuie să fim legaţi de lucrarea

70

continuă a Duhului Sfânt până ce ajungem la desăvârşire şi vom fi modelaţi în chipul binecuvântat al lui Isus Hristos.

Ziua biruinţei lui Hristos este ziua biruinţei pentru aceia pe care i-a răscumpărat El pe crucea Golgotei. El a biruit ca să facă din noi biruitori. El a înviat ca şi noi să putem învia. Pentru că El trăieşte, noi vom trăi pentru totdeauna cu El. Să ne rugăm:

Tată ceresc, îţi mulţumim în Numele Domnului Isus Hristos pentru că ne-ai dat făgăduinţele Cuvântului Tău. Îţi mulţumim pentru nădejdea slăvită pe care o avem datorită biruinţei de pe crucea Golgotei şi datorită învierii lui Isus Hristos. Tată, fă ca ochii aleşilor să fie deschişi să vadă făgăduinţele din aceste momente de sfârşit al timpului, înainte ca mânia să fie turnată peste pământ. Dumnezeule, mă rog pentru bolnavi şi suferinzi, atinge-i acum şi dă-le o nouă nădejde şi încurajare. Mă rog totul în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Caseta 4 – nr. 1

Cuvintele de neabătut ale făgăduinţei Sale - I Dragi prieteni, aş vrea să vă salut din nou în Numele

binecuvântat al lui Isus. De-a lungul călătoriilor mele prin lume, am fost abordat de către predicatori ai diferitelor denominaţiuni care m-au întrebat ce scop şi ce însemnătate are slujba fratelui Branham. Ei au auzit despre numeroasele evenimente supranaturale care au avut loc în viaţa şi în slujba lui. Sute de mii de oameni au fost binecuvântaţi. Pretutindeni sunt mulţi oameni care ascultă predicile înregistrate. Aş vrea ca toţi să ascultaţi o parte a predicii sale intitulată „Cuvintele de neabătut ale făgăduinţei Sale”. (HIS UNFAILING WORDS OF PROMISE - PHOENIX AZ 20.01.1964). Şi acum, fratele Branham:

„Să deschidem acum Biblia la cartea sfântului Matei ca să luăm de acolo o temă. Să citim Matei 24, de la v. 32 la 35.

„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul (generaţia) acesta până se vor

71

întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Aş vrea să iau ca temă de aici „Cuvintele neabătute ale făgăduinţei Sale.” Credinţa noastră se întemeiază pe Cuvântul neabătut al făgăduinţei. De-a lungul vremurilor, omul şi-a pus încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu.

Dacă vreodată în viaţa voastră aţi venit la o adunare de vindecare şi aţi vrut să fiţi cât se poate de atenţi, atunci eu vreau s-o faceţi acum. Noi vrem să-L vedem pe Domnul proslăvit.

Şi eu cred cu adevărat că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, fiecare făgăduinţă pe care a dat-o El este adevărată. Şi este pentru oricine o va accepta. Sunt însă unii care încearcă s-o accepte, şi nu pot. Sunt alţii care o pot accepta. Unii dintre ei o primesc aproape fără să încerce. Noi trebuie să predicăm că Evanghelia care vindecă este pentru toţi, deşi ştim că nu este. Este pentru toţi, dacă ei o pot accepta, însă noi ştim că nu toţi o pot primi. Eu vreau să fiu cât se poate de sincer cu voi.

În acelaşi fel trebuie să predicăm mântuirea, să spunem că este pentru toţi, dar noi ştim că nu toţi o pot primi. Nu toţi oamenii pot să vadă aceste lucruri. Isus a spus: „Ferice de ochii voştri că văd, pentru că sunt mulţi care nu pot să înţeleagă.”

Iar vindecarea divină este pentru oamenii care cred. Dar tu nu poţi să crezi până când nu este ceva în tine care să te facă să crezi. Şi apoi Isus a mai spus că dacă s-ar fi făcut în Sodoma şi Gomora lucrările făcute în Capernaum şi în cetăţile prin care a trecut El, acelea ar fi rămas în picioare până în ziua aceasta.

Şi eu voi spune: dacă s-ar fi făcut în Sodoma lucrările puternice care s-au făcut în Phoenix, aceasta ar fi rămas până în ziua aceasta, şi nu ar fi ajuns pe fundul Mării Moarte.

Toţi cei care sunt bolnavi năzuiesc spre aceasta. Dar dacă s-ar opri o clipă şi ar încerca să ia în considerare ce înseamnă Cuvântul…. Credinţa vine prin auzirea Cuvântului, a Cuvântului făgăduinţei. Dacă nu ai o făgăduinţă, atunci te aventurezi pe baza propriei tale credinţe. Dar dacă poţi lua o făgăduinţă a lui Dumnezeu, aceea este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru tine.

72

Femeia care a atins veşmântul Lui nu a avut nici o făgăduinţă pentru aceasta. Dar credinţa ei fără o făgăduinţă i-a adus vindecarea. Dacă ea şi-a putut primi vindecarea prin credinţa ei, fără o făgăduinţă legată de ceea ce făcea ea, cu cât mai mult s-ar cuveni ca noi să ne primim vindecarea prin credinţa într-o făgăduinţă pe care Dumnezeu o manifestă şi o legitimează înaintea noastră, şi pe care ne-a adus-o prin Cuvântul Său, pe care L-a şi confirmat.

Uitaţi-vă la aceşti nou născuţi pe care tocmai i-am dedicat Domnului: amândoi sunt o minune de la Dumnezeu, care trece peste înţelegerea medicilor. Vedeţi? Gândiţi-vă numai la lucrurile care au fost făcute.

Se uită Dumnezeu la faţa omului? Cu siguranţă că nu. Dacă îl vindecă pe unul, îl va vindeca şi pe celălalt. Trebuie să faceţi doar un lucru: să vă însuşiţi credinţa aceea. Şi credinţa aceea este ceva ce voi ştiţi, nu e ceva pe ghicite. Voi o ştiţi. Ceva s-a întâmplat. De-a lungul vremurilor oamenii s-au odihnit pe aceasta.

Motivul pentru care am luat textul acesta de aici pentru aceste câteva minute, este pentru că El a spus „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” Şi El a făgăduit aici: „Această generaţie nu va trece până ce nu vor fi împlinite toate aceste lucruri.”

Dacă s-ar întâmpla să fie prezent aici vreun necredincios, aceasta ar fi una dintre cele mai mari pietre de poticnire peste care ar putea da. Ei cred că Isus s-a referit la generaţia căreia i se adresa. Acum, să clarificăm aceasta ca să trecem la subiect: ei I-au pus trei întrebări. Dacă observaţi, la începutul cap. 24 citim aceste cuvinte: „La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”

Ei I-au pus trei întrebări şi El le-a răspuns după cum l-au întrebat: la trei întrebări. Vedeţi? Întâi „Când se vor întâmpla aceste lucruri – de nu va mai rămâne piatră peste piatră?” şi „Care va fi semnul venirii Tale?” şi

73

„Al sfârşitului veacului acestuia?” S-au pus trei întrebări şi EL a răspuns la toate trei.

Mari învăţaţi de astăzi aşează cuvintele Sale „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat” undeva la o dată viitoare a venirii Domnului la sfârşitul lumii.

Aceea s-a întâmplat însă în anul 70 d.C. când generalul roman Titus şi armata lui cea mare au venit acolo şi au înconjurat zidurile, după cum prorocise Isus: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el.”

Şi unii oameni încearcă să-şi susţină doctrina pe faptul că oamenii vor trăi încă în ceasuri ale sabatului – vor ţine zile de sabat, atunci când vine El. Dar dacă venirea este universală, nu poţi să ţii sabatul. Pentru că într-un loc este sabat, iar în alt loc este duminică. Deci nu este aşa. Păzirea sabatului a fost pentru un popor din pustie, nu pentru Biserica universală. Şi toate aceste lucruri diferite – ei se folosesc de acele texte biblice fără a avea Duhul Sfânt care să le aşeze corect şi să le arate cum stau lucrurile.

Dar, după umila mea părere, Isus a vorbit aici despre generaţia care a văzut smochinul înmugurind. Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, cunoaşteţi timpul…” Când veţi vedea toate aceste trei întrebări împlinite, atunci timpul este aproape. Generaţia care vede smochinul… Iar smochinul este întotdeauna Israelul. Şi când Israelul revine în ţara lui natală şi ajunge o naţiune, generaţia aceea nu va trece până ce nu se împlinesc toate aceste lucruri.

Şi prieteni, tot ceea ce a spus El aici s-a împlinit; a rămas să mai aibă loc revenirea Lui.

Israelul este în ţara sa. Este o naţiune proprie. Au moneda lor, steagul lor, sunt membri ai Naţiunilor Unite. Este o naţiune, pentru prima dată după circa 2500 de ani. Şi Isus a făgăduit că generaţia… Şi în Biblie o generaţie ţine 40 de ani. Patruzeci de ani din momentul în care Israelul a devenit o naţiune, undeva în perioada aceasta va veni El. Şi dacă este adevărat, atunci aceasta aduce venirea...

74

Un alt lucru: pe pământ s-a întâmplat ceva la fiecare 2000 de ani. Politica şi celelalte n-au mai funcţionat, şi Dumnezeu a trebuit să trimită ajutor din cer. În primii 2000 de ani lumea a fost nimicită prin apă. În următorii 2000 de ani a venit Hristos; acum suntem în 1964, şi se spune că mai avem 17 ani până la aceasta. Vedeţi voi, acum timpul este la uşi. Următorul lucru este să veghem pentru venirea Domnului. Toate celelalte semne sunt în armonie cu aceasta. Deci, din acest motiv încerc eu în seara aceasta să-i fac pe oameni să rămână pe Cuvântul făgăduit. Rămâneţi exact pe ceea ce spune Cuvântul.”

Dragi prieteni, noi trăim acum în generaţia aceea despre care a vorbit Isus, în care se împlinesc toate prorociile care se referă la venirea Domnului. În aceste vremuri noi trebuie să avem acea credinţă care se odihneşte pe făgăduinţele lui Dumnezeu. De aceea este necesar ca noi să recunoaştem făgăduinţele legate de chemarea, pregătirea şi desăvârşirea Miresei lui Hristos. Cu voia Domnului, duminica viitoare vom asculta continuarea predicii fratelui Branham. Să ne rugăm:

Tată ceresc, noi nu vrem să pierdem ziua aceea măreaţă spre care au privit de-a lungul vremilor toţi copiii tăi. Noi ştim că este la scurt timp înaintea noastră. Binecuvântează-Ţi poporul, o, Doamne, dă-i înţelegere ca să vadă prin descoperire divină ceea ce faci Tu acum. Mă rog toate acestea în Numele Scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

75

Nr. 2 Cuvintele de neabătut ale făgăduinţei Sale - II Dragi prieteni, vă salută fratele Frank, în Numele

binecuvântat al lui Isus. Astăzi continuăm cu predica fratelui Branham - „Cuvintele de neabătut ale făgăduinţei Sale”. (HIS UNFAILING WORDS OF PROMISE - PHOENIX AZ 20.01.1964). Duminica viitoare voi difuza una dintre multele adunări de vindecare în care fratele Branham a fost folosit de Dumnezeu într-un mod deosebit, ca să se roage pentru bolnavi. Şi acum, fratele Branham:

„Când eu am venit la Hristos am ştiut că trebuie să am o temelie pe care să stau. Eu am fost ordinat în biserica misionară baptistă. Apoi când am văzut că doctrina bisericii misionare baptiste era atât de contrară Scripturii, nu mi-am mai putut pune speranţa în învăţătura acestei biserici. M-am gândit apoi să merg în biserica mamei mele. Ea era metodistă. M-am gândit să merg acolo. Am găsit din nou acelaşi lucru. Am ştiut astfel că dacă Isus vine pentru metodişti, cu siguranţă El îi va lăsa jos pe baptişti. Dacă ar veni pentru baptişti, i-ar lăsa pe metodişti. Dar am găsit oameni cumsecade în ambele grupări. Şi am ştiut că dacă El va veni după o biserică, atunci după care va veni? Pentru că sunt nouă sute şi ceva de organizaţii diferite.

El nu va judeca oamenii prin intermediul bisericii. El va judeca prin Isus Hristos. Şi Isus Hristos este Cuvântul. Sf. Ioan cap. 1 spune „La început era Cuvântul…” La început, înainte de fi Cuvântul, a fost un gând. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” A fost numai Dumnezeu.

Şi apoi, când Dumnezeu şi-a dat Cuvântul Său, a spus ce va fi, a predestinat biserica Sa înaintea întemeierii lumii, să apară înaintea Lui fără pată sau zbârcitură, şi a început numărătoarea inversă. Şi aşa va fi, o Biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură. Eu cred că noi toţi care suntem aici în seara aceasta suntem mădulare ale acelei Biserici. Este numai o singură modalitate de a intra în acea Biserică, şi aceasta nu se face prin nici o organizaţie. În această Biserică se intră prin naştere din nou.

76

Şi voi spuneţi că credeţi acest lucru. Dacă este aşa, atunci veţi sublinia fiecare cuvânt al acestei Biblii cu un „Amin” – tot ce spune Biblia. Pentru că acesta (Cuvântul scris – n.tr.) este Hristos, iar voi sunteţi o parte din Hristos, iar Duhul Sfânt descoperă acest Adevăr.

Fiecare epocă a avut partea ei din Cuvânt care trebuia să se împlinească. Dumnezeu trimite întotdeauna un proroc. Cuvântul vine la proroc, Cuvântul scris, deosebeşte gândurile inimii. Aţi observat? […pentru că acel Cuvânt al lui Dumnezeu deosebeşte gândul din inimă, prezice lucrurile.] Aţi văzut vreodată din dicţionarul ebraic ce înseamnă cuvântul „văzător”? Este cineva care are descoperirea Cuvântului scris. Şi cum este acesta legitimat, el anticipează lucrurile pe care le prevesteşte, şi acestea se împlinesc.

Cum este aceasta în Scriptură? Este exact aşa. „Dacă va fi între voi cineva care este duhovnicesc sau proroc, Eu Domnul mă voi descoperi Lui, îi voi vorbi în vedenii. Şi dacă aceste lucruri se împlinesc, atunci este la lucru Dumnezeu. Dacă nu se împlinesc, atunci nu-l ascultaţi. Nu vă temeţi deloc de el, nu daţi atenţie lucrurilor spuse de el.” Dar Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna corect. În acest mod trăgeau ei concluzia despre omul care vorbea - dacă el avea sau nu avea descoperirea corectă a Cuvântului. Dacă era Cuvântul divin, însemna că Cuvântul Domnului venise la el. Noi stăm acum aici; noi ne punem încrederea în acest Cuvânt.

Voi spuneţi: „Frate Branham, prorocii au fost în Vechiul Testament.” Dumnezeu a spus în Biblie, în Evrei 1: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.” Vedeţi, este vorba despre Isus Hristos. Şi Isus este Cuvântul. El îşi descoperă Cuvântul prin Isus Hristos. Cuvântul se descoperă. Face viu Cuvântul. În punctul acesta au dat greş oamenii în a-L recunoaşte.

În felul acesta L-a recunoscut femeia de la fântână. Ea a ştiut repede. Imediat ce El i-a spus ceva despre ea, ea a spus: „Domnule, văd că eşti proroc. Noi ştim că vine Mesia. Şi când vine El, ne va spune aceste lucruri, ne va arăta toate lucrurile.” El a spus: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Cum mai putea ea să nege afirmaţia Lui, când mai întâi avusese loc lucrarea? Mai întâi a fost legitimată lucrarea, şi anume că El era acel proroc. Sute de ani ei nu mai avuseseră proroci. Iar Omul acesta

77

trebuia să fie proroc, şi se dovedea ca fiind acel Mesia făgăduit. Nu-i de mirare că acea femeie a putut alerga în oraş şi să spună „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus ce am făcut. Nu este acesta chiar Mesia?”

Noi credem că Dumnezeu, în epocile pentru care a dat o parte din Cuvântul Său, acel Cuvânt va fi descoperit în Adevărul Său. Va fi legitimat, pentru că Dumnezeu a făgăduit astfel. Şi acest lucru este adevărat întotdeauna.

Noe… Oamenilor le-a fost greu să-l înţeleagă pe Noe în vremea lui. El l-a auzit pe Dumnezeu vorbind. El a ştiut că acesta era Cuvântul, căci el era prorocul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis înainte să vestească venirea unui potop. În vremuri de critică, el continua să construiască arca; pentru Noe nu conta câţi criticau. El era lumina acelui timp. El era Cuvântul lui Dumnezeu manifestat pentru timpul acela, pentru că Dumnezeu a nimicit oamenii.

Moise - un teolog înalt, un om renumit, născut să fie proroc. Totuşi, cu toată teologia şi cunoştinţa lui teoretică despre Dumnezeu, el nu i-a putut elibera pe copiii lui Israel prin cunoştinţă. Vedeţi, prorocul nu se putea lua după cunoştinţă. El trebuia să meargă prin inspiraţie: inspiraţie.

Şi când Cuvântul Domnului a venit la el în pustie într-un rug ce ardea, şi i-a vorbit şi i-a descoperit cuvântul pe care i-l vorbise lui Avraam… Ce a făcut EL? I-a arătat Cuvântul scris pentru ceasul acela, şi apoi l-a chemat pe Moise pentru lucrare. El se temea să încerce să elibereze Israelul cu ajutorul unei armate, şi acum merge acolo cu un toiag…

Dumnezeu lucrează atât de tainic, încât pur şi simplu mintea firească este bulversată. Aceasta nu mai poate gândi.

L-aţi observat vreodată pe Ioan botezătorul stând în apă, - el era un proroc, premergătorul, cel ce stătea între proroci şi Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină. Lui nu i-a fost teamă să spună oamenilor „Între voi este acum Cineva.” Gândiţi-vă numai ce siguranţă a avut. „Chiar acum este Unul între voi pe care nu-L cunoaşteţi. Eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El va fi Cel ce vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.”

El era atunci în mijlocul poporului. Ioan ştia că El trebuia să vină în generaţia lui, pentru că el îşi văzuse locul în Scriptură, văzuse Duhul lui

78

Dumnezeu peste El. „Îmi voi trimite solul înaintea Feţei Mele ca să pregătească calea.” Şi el a ştiut că venirea lui Mesia era aproape.

Deci, în timp ce prorocul stătea în apă prorocind, Cuvântul a venit la el. Isus a fost Cuvântul. În felul acesta L-a cunoscut prorocul, pentru că era Cuvântul, cu semnul care-i fusese dat. „Eu Îl cunosc pentru că Cel care mi-a spus în pustie „Mergi şi botează cu apă” a spus „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând, El va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.”” Şi când a venit Cuvântul, semnul a venit cu Cuvântul în apă.

Însuşi Isus când a venit, a ştiut că El era Cuvântul. Era absolut sigur de asta. Pentru că El, când avea numai 12 ani, era doar un băieţel, Îl vedem stând în Templu şi discutând cu preoţii. Cunoştinţa Lui depăşea tradiţiile lor, şi El îi învăţa pe ei. Şi când chiar mama Lui a venit şi i-a spus un cuvânt greşit, uitaţi-vă cum Cuvântul a corectat greşeala.

Cuvântul corectează întotdeauna greşeala. Dac-ar putea oamenii să vadă în timpul acesta – Cuvântul corectează greşeala. Totul a devenit o greşeală. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este ceea ce este corect. El a spus „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.”

Şi Cuvântul care este prorocit pentru timpul acesta, corectează greşeala acestui timp. Înţelegeţi? Însuşi Cuvântul corectează greşeala. Oamenii din vremea aceasta spun: „O, să ne alăturăm. Să mergem în consiliu. Să facem toate aceste lucruri.” Aceasta este o greşeală. Şi Cuvântul se întoarce şi corectează acea greşeală făcându-se de cunoscut pe Sine, ceasul, şi timpul din acel ceas. Noi ştim că lucrurile acelea sunt adevărate.

Acum, în următoarele zece minute, cu voia Domnului, vă voi da o mică mărturie personală. Dacă nu greşesc, cred că fratele John Sharritt... Eu nu ştiu dacă el este în seara aceasta aici. Nu l-am văzut. El este un prieten foarte apropiat, un frate scump. El a fost cu mine la începutul lucrării.

Câţi aţi fost aici când am venit pentru prima oară în Phoenix, acum 16 ani? Să vedem mâinile voastre. Uitaţi-vă numai, practic o treime din oameni. Câţi îşi mai aduc aminte cum atunci când mă rugam pentru bolnavi ei îşi puneau mâna în mâna mea şi li se spunea ce aveau? Câţi îşi mai aduc aminte?

79

Şi câţi îşi mai amintesc că v-am spus că îngerul Domnului din Stâlpul de Foc care mi s-a arătat acolo, mi-a spus că dacă voi fi sincer se va întâmpla că voi cunoaşte chiar tainele inimii. Câţi îşi mai aduc aminte?”

Dragi ascultători, cred că aţi fost binecuvântaţi prin această predică – unul dintre multele mesaje predicate de acest bărbat al lui Dumnezeu. Duminica viitoare mi-ar place să ascultaţi o parte a adunării de vindecare, pentru a fi martori la darul deosebit pe care i l-a dat Dumnezeu. Să ne rugăm:

Tată ceresc, mă rog pentru toţi cei care tocmai au auzit această transmisiune. Fie ca ei să vadă deosebirea dintre o slujbă dată de Dumnezeu şi toate celelalte imitaţii. Fie ca ei să-şi dea seama că a fost un mesaj al restituirii, care a urmat trezirea de vindecare. Fii cu fiecare. Eu mă rog toate acestea în Numele scump al lui Isus. Amin.

Nr. 3

Uniţi sub un singur Cap - I Salutări tuturor în Numele scump al lui Isus. Astăzi îl veţi

auzi pe fratele Branham vorbind înaintea începerii unui serviciu de vindecare. Veţi auzi cum oamenii au răspuns, şi sper că şi dvs. veţi răspunde Cuvântului şi Duhului lui Dumnezeu cu inima. Şi acum, fratele Branham: (predica „Uniţi sub un singur Cap” – MIDDLETOWN OH. Vineri 26.03.1958)

„Cum ar trebui să ne purtăm noi? Ca fii şi fiice ale Împăratului, noi ar trebui să ne îmbrăcăm, să acţionăm, să trăim, să vorbim, să mărturisim ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Deşi suntem străini, suntem într-o ţară străină dintr-o lume muribundă, noi totuşi suntem fii şi fiice ale Împăratului, Iehova Dumnezeu. Ar trebui să fim de acord cu Cuvântul Său. Ar trebui să spunem „amin” Duhului Său. Ar trebui să ne unim împreună ca fraţi şi ca surori şi să ne purtăm ca fii şi fiice ale Împăratului.

Oh, Doamne. Acest lucru este cam greu pentru un baptist. (să strige – n.tr.) Dar eu mă simt foarte bine acum. Cred că aş putea să strig. Dacă voi nu credeţi că baptiştii strigă, ar trebui să staţi pe lângă mine câteodată. Oh, eu mă simt bine, pentru că ştiu că Duhul Dumnezeului Celui

80

Viu este aici. Tocmai am văzut întâmplându-se ceva ce mi-a aprins sufletul. Oh, binecuvântat să fie Numele Lui.

Dumnezeu va avea o biserică… Aceasta nu este departe. Noi vom fi una. Scopul nostru va fi unul singur. Ca atunci când la zidirea Templului pietrele au fost aduse împreună şi timp de 40 de ani acolo nu s-a auzit sunet de ciocan.

Dumnezeu ciopleşte dintre metodişti, baptişti, prezbiterieni, toate acele pietre, dar într-una din aceste zile Duhul Sfânt va veni, şi Piatra aceea din capul unghiului care a fost lepădată va merge împreună cu clădirea fără nici un zgomot. Se vor potrivi exact.

Piatra care a fost lepădată este Piatra din capul unghiului. Voi, zidari ai acestor denominaţiuni, ţineţi minte acest lucru. Piatra lepădată este Piatra din capul unghiului. În seara aceasta EL este aici. Eu Îl cred.

Oh, ce minunat. Ce glorios. Eu ştiu că El este prezent. Oh, aş fi vrut ca şi voi să simţiţi ce simt eu. Poate par zăpăcit, dar nu sunt. Poate credeţi că nu ştiu ce-i cu mine, dar eu ştiu. Oh, este Duhul Dumnezeului celui viu. Eu pur şi simplu nu mai pot predica. Este pur şi simplu ceva – clopotele bucuriei sună în mine. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa.

Eu ştiu că vine o vreme. Vine ceva ce se va întâmpla. Eu văd aceasta în viitorul apropiat – Duhul lui Dumnezeu revărsându-se proaspăt peste Biserica Lui – se va întâmpla ceva. Eu aud un freamăt în duzi.

Ceva tocmai a vorbit inimii mele şi a spus: „Nu te teme, predicatorule. Într-una din aceste zile ei vor fi una. Ei vor crede.” S-ar putea să fie nevoie de prigoană pentru ca noi să fim aduşi împreună, dar Dumnezeu îşi va strânge Biserica împreună, sub un singur Cap – Hristos, la fel de sigur cum stau eu la acest amvon. Hristos va fi Capul. Capul nu va fi nici o denominaţiune. Hristos va fi capul fiecărui credincios. Aleluia.

Nu vă speriaţi de „aleluia”. „Aleluia” înseamnă „laudă Dumnezeului nostru”. El merită toată lauda pe care I-o putem aduce. Da, domnule.

Cu ceva timp în urmă predicam aici, şi o doamnă care aparţinea de un anumit cult religios a venit la mine şi a spus:

-Frate Branham, în predicarea ta este numai un lucru care mie nu-mi place.

-Oh, doamnă, cred că sunt o mulţime de lucruri. -Numai un singur lucru: tu te lauzi prea mult cu Isus.”

81

-Doamnă, eu nu-L laud destul. Dacă aş avea zece mii de limbi, nu L-aş putea lăuda suficient. El este atât de adevărat.”

-Dar tu încerci să-L faci divin. -El este Divin. -El a fost numai un proroc. -Dacă El a fost doar un proroc, atunci este cel mai mare înşelător

din lume. Dar El a fost mai mult decât un proroc. EL a fost Dumnezeul prorocilor.

-Tu încerci să-L faci Dumnezeu. Ai spus că eşti fundamentalist. -Da, sunt. -Dacă eu îţi dovedesc cu ajutorul Bibliei că El a fost numai un om,

vei accepta acest lucru? -Dacă Biblia spune aşa. -Ioan 11… Biblia spune că Isus a plâns atunci când s-a dus la

mormântul lui Lazăr. -Acela este versetul tău? -Sigur că da. El nu putea să fie Dumnezeu şi să plângă. -Doamnă, argumentul dumitale este mai prăpădit ca supa făcută

din umbră de pui mort de foame. La Dumnezeu asta nu ţine. Dumneata n-ai văzut că atunci când a plâns la mormântul lui Lazăr, era un om. Însă când Şi-a îndreptat umerii şi a spus „Lazăre, vino afară”, şi un om mort de patru zile a înviat, putrezirea şi-a cunoscut Stăpânul, şi un duh şi-a cunoscut Stăpânul. Şi un om mort de patru zile a stat pe picioarele sale. Acolo a fost mai mult decât un om. Acolo Dumnezeu vorbea printr-un om. El a fost şi om şi Dumnezeu.

Acest lucru este adevărat. Când în noaptea aceea a coborât de pe munte înfometat, uitându-se în tufiş după ceva de mâncare, acolo era un om flămând. Dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cinci mii de inşi, acolo a fost mai mult decât un om. Da, a fost mai mult decât un om.

El a fost un om în seara aceea pe mare, când a fost atât de obosit şi nu mai avea putere pentru că toată ziua avusese vedenii şi vindecase bolnavii. El a fost un om obosit, întins acolo, atât de obosit că nici chiar valurile nu L-au trezit, atunci când zece mii de draci de pe mare au jurat să-L înece. Când era obosit, El a fost un om, dar când a pus piciorul pe vela corăbiei şi s-a uitat în sus şi a spus „Taci. Fără gură!” iar vânturile şi marea

82

L-au ascultat, acolo a fost mai mult decât un om. Cu siguranţă că a fost mai mult decât un om.

Eu vreau să fiu unit sub puterea Lui. Vreau să fiu unit în seara aceasta cu voi, bărbaţi şi femei, sub puterea Lui. El a strigat pe cruce „Tată, pentru ce M-ai părăsit?” El a murit ca un om. Dar în dimineaţa Paştelor, când a rupt sigiliul roman şi a rostogolit piatra şi a înviat triumfător, El a dovedit că era Dumnezeu. El a dat fiori inimilor. El arăta ca Dumnezeu. El lucra ca Dumnezeu. El este Dumnezeu. Acest lucru este adevărat.

Nu-i de mirare că poetul a spus: „Trăind, El m-a iubit; murind, m-a mântuit; îngropat – mi-a luat păcatele; înviind, El a dăruit neprihănirea pentru totdeauna; într-o zi El vine. Oh, ce zi minunată!” Aşa este.

Nu-i de mirare că oarba Fanny Crosby a putut să spună „Nu trece pe lângă mine, bunule Mântuitor. Ascultă-mi strigătul smerit; când îi chemi pe alţii, nu trece pe lângă mine. Tu eşti izvorul mângâierii mele, eşti mai mult decât viaţa pentru mine, pe cine am eu pe pământ în afară de Tine? Sau în ceruri pe cine am eu în afară de Tine?” Aşa este.

„Pe această piatră voi zidi biserica Mea. Voi uni biserica Mea sub conducerea Duhului Sfânt, şi toate porţile locuinţei morţilor n-o vor birui.” Sigur. Amin. Sub Acesta vreau eu să fiu unit, sub puterea şi conducerea Duhului Sfânt ca să mărturisesc că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat. Amin.

Eu cred că Dumnezeu poate electriza chiar acum pe aceşti oameni de aici pentru un serviciu de vindecare cum n-aţi mai văzut până acum, dacă noi credem. Eu cred că prezenţa Lui este aici. Împăratul – este un strigăt al Împăratului.

Mulţi dintre voi, predicatori din denominaţiuni priviţi la acest grup care strigă şi ţipă, şi aveţi aceeaşi părere pe care a avut-o şi Balaam. Ei au greşit; asta-i drept. Şi voi aţi greşit, dar ştiţi cum să vă ascundeţi greşelile. Aşa este.

Voi spuneţi: „O, acel predicator penticostal a fugit cu nevasta altui om.” La fel au făcut şi baptiştii şi prezbiterienii. Dar ziarele tac atunci când e vorba de ai voştri. Voi ştiţi, păcatele unora merg înainte, ale altora vin pe urmă. Mie daţi-mi puterea unită a Duhului Sfânt şi luaţi tot restul la o parte.

83

Eu sunt de acord cu Eddie Perronett când a spus „Aclamaţi puterea Numelui lui Isus! Îngerii să se proştearnă; aduce-ţi diadema împărătească şi încoronaţi-L Domn al tuturor.” Amin. Sigur. Asta este.

Asta este, fraţilor: uniţi sub un singur cap, Dumnezeu, o singură conducere, Duhul Sfânt, un singur ţel, Împărăţia lui Dumnezeu. Este El. Oh, ce glorios. Cât mi-ar plăcea să-L văd. Marea Lui putere este acum aici. Eu nici nu voi chema un rând de rugăciune. Dumnezeu vă va chema de pe această scenă. Eu cred că Împăratul este în această tabără.

Balaam s-a uitat la moralitatea lor. Dar el nu a văzut şarpele de aramă şi stânca lovită. Acesta-i necazul cu bisericile de azi. Ele sunt tari la cerbice, netăiate împrejur la inimă şi la urechi. Ele nu văd acel Duh Sfânt care merge înaintea bisericii. Acolo unde este Dumnezeu, au loc semne supranaturale.

Hristos, Capul Bisericii vrea să ne unească în seara asta ca o singură inimă, un singur ţel. Voi toţi, baptişti, metodişti, prezbiterieni, penticostali, noi ar trebui să ne unim ca o singură inimă, ca o singură persoană, sub un singur Împărat, Dumnezeu, un singur domeniu, cerul. Toată Biserica Dumnezeului Celui viu, prezbiterieni, menoniţi, tot ce sunteţi voi, Dumnezeu ne doreşte. El este aici; Duhul Lui este aici. Fie ca El să vă dovedească în seara aceasta că eu v-am spus adevărul.

Câţi oameni de aici sunt bolnavi? Ridicaţi mâinile. Bine, credeţi. Credeţi numai. Credeţi că Împăratul este în tabără. Credeţi că Hristosul cu rănile de la cuie, Duhul Lui este în tabără. Lăsaţi-L să intre în acel apartament mic al vostru în care El vrea să intre. Lăsaţi-L să intre şi să spună „Eu sunt Împăratul. Nu lua în seamă ce zice episcopul. Eu sunt Împăratul. Eu sunt Împăratul. Tu crede Cuvântul Meu. Eu sunt acelaşi Împărat care a umblat prin Galileea.”

„Eşti Tu Împăratul iudeilor?” El a răspuns: „Tu ai spus aşa.” Toţi cei care sunteţi bolnavi, credeţi acum. Să începem din partea

asta. Voi cei de aici, care sunteţi bolnavi, Îl credeţi pe Dumnezeu? Credeţi că Isus a înviat din morţi? Aveţi credinţă acum; credeţi.

Ce este cu femeia aceasta care stă cu capul aplecat la capătul rândului? Doamnă, aveţi un bilet de rugăciune? Nu aveţi? Îl credeţi pe Dumnezeu? Credeţi că El este Împăratul? Credeţi că Eu Îl reprezint pe El ca slujitor, aşa cum fac şi ceilalţi bărbaţi, aceşti predicatori?

84

Eu nu sunt un predicator aşa cum ar trebui să fie un predicator - învăţat. Dar ştiu despre ce vorbesc. Eu am numai şapte clase primare, dar am învăţat bine. Poate că nu cunosc prea bine Cartea Lui, dar Îl cunosc bine pe Cel ce a scris-o. Acesta este lucrul principal. Dacă eu Îl cunosc pe Autor, El Îşi va descoperi Cartea.

Zici că nu ai bilet de rugăciune? Crezi tu că Dumnezeu îmi poate spune care este necazul tău? Dacă crezi, boala aceea de femei nu te va mai necăji niciodată. Crezi? Dacă primeşti, atunci ridică mâna. Cel din spatele tău este soţul tău. Aşa este. Voi sunteţi soţ şi soţie. Eu nu vă cunosc, nu v-am mai văzut. Dacă este aşa, atunci ridică mâna, domnule. Îl crezi pe Dumnezeu? Crezi că ce-ţi spun eu este adevărul? Tu ai o boală de stomac. Dacă este aşa, ridicaţi-vă mâinile amândoi şi mişcaţi-le.

Ce este aceasta? Împăratul este în tabără.” Dragi prieteni, îmi pare rău că serviciul de vindecare trebuie

întrerupt în acest punct. Dar duminica viitoare veţi avea o mare surpriză, când vom continua cu acest rând de vindecare. Voi ar trebui să fiţi mai interesaţi să ştiţi despre lucrurile făcute de Dumnezeu în această generaţie. Să ne rugăm:

Tată ceresc, încredinţez în mâinile Tale toate aceste lucruri. Te rog să lucrezi după plăcerea Ta cu toţi copiii Tăi şi să-i binecuvântezi într-un mod puternic. Căci eu o cer în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

85

Nr. 4 Uniţi sub un singur Cap - II

Dragi prieteni în Hristos, vă aduc salutări din partea multor

creştini din întreaga lume, care se bucură de mesajele fratelui Branham pentru că au recunoscut timpul împlinirii prorociei biblice.

Astăzi vom continua cu serviciul remarcabil de vindecare, al fratelui Branham. Să nu vă sperie strigătele şi bucuria celor care au fost prezenţi în adunare. Eu sunt sigur că dacă aţi fi fost acolo aţi fi strigat împreună cu ei, pentru că acolo a fost prezent Împăratul împăraţilor, şi El descoperea gândurile din inimile oamenilor şi confirma Cuvântul lui Dumnezeu prin semnele care-l însoţeau. Acum, fratele Branham:

„Împăratul este în tabără. De ce? El a spus: „Aceste lucrări pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Voi cei din partea aceasta, credeţi? Cei de la balcoane, credeţi şi voi? Aveţi credinţă în Dumnezeu.

Bărbatul care stă acolo, descheiat la gulerul cămăşii, chiar acolo pe rândul acesta. Domnule, crezi tu? Da, domnule. Tu Îl lăudai pe Dumnezeu. Eu cred că eşti un om cinstit. Voi vedea dacă Dumnezeu va vorbi. Judecă tu singur. Tu te rogi... Tu te rogi pentru problemele pe care le ai cu nasul. Tu ai nişte excrescenţe în nas. Ridică-ţi mâna, dacă este aşa. Eu nu te cunosc, nu-i aşa? Mişcă-ţi mâna. Bine. Acum du-te, şi fii vindecat.

Domnul care stă lângă el - ce ai crezut despre aceasta? Am văzut că te uitai la el foarte atent. Apoi ţi-ai aplecat capul ca să te rogi. Aşa-i că noi nu ne cunoaştem? Bine. Tu, care stai pe rândul al doilea, tu nu doreşti rugăciune pentru tine. Tu doreşti rugăciune pentru altcineva. Persoana respectivă nu este aici. Crezi tu că Dumnezeu îmi va spune despre cine este vorba? Vei crede tu că Împăratul a fost în tabără, şi că I-ai atins hainele? Tu ştii că te atingi de Ceva. Tu te rogi pentru soţia ta. Ea are tensiune. Exact aşa este. Dacă e adevărat, ridică-ţi mâna. Bine. Primeşte-o. Crede-o.

„Puteţi primi ceea ce cereţi, dacă credeţi.” Oh, ce minunat. Toţi care sunteţi aici, indiferent unde sunteţi, începeţi să credeţi. Împăratul este în tabără, Duhul lui Dumnezeu. Eu pot să spun numai ce îmi arată El. Isus a spus: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”

86

Ce spune Biblia? Femeia s-a atins de haina Lui. Ea a mers şi a spus altora: „Atingeţi-vă de haina Lui.” El s-a întors şi a văzut cine era. El nu a ştiut cine L-a atins, dar a ştiut care era necazul ei şi i-a spus că e vindecată. Biblia spune că El este acelaşi, ieri, şi azi şi în veci. Dacă voi puteţi să credeţi… El este marele EU SUNT.

Acolo este un bărbat scund care se scarpină la ureche, şi se uită la mine. Ce crezi tu, domnule? Crezi tu? Crezi tu că eu sunt slujitorul Lui? Domnule, Lumina este deasupra ta. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi care este necazul tău, vei crede tu că eu sunt slujitorul Lui? Ridică-te în picioare. Dacă vei asculta o clipă, nu vei mai avea probleme cu auzul. Tu n-ai probleme numai cu auzul... Mă auzi acum? Tu ai şi astm, tuşeşti, nu-i aşa? Şi asta îţi agită inima. Tu nu eşti din acest oraş. Nu eşti de aici. Nu eşti din oraşul acesta. Eşti din alt oraş. Aşa este. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Crezi tu că Dumnezeu te va vindeca? Vino aici.

Aplecaţi-vă capetele. Dumnezeule veşnic şi binecuvântat, noi nu cerem minuni. Noi cerem îndurare. Îndură-te de omul acesta. Îndepărtează-l pe duşman de la el. Scoate din el duhul surd, ca el să poată să audă, spre slava lui Dumnezeu, în Numele lui Isus. Fiecare cap să fie aplecat.

De cât timp eşti în starea asta? Crezi tu că Dumnezeu te poate vindeca? El a făcut-o deja. Eu nu fac decât s-o spun. Acum eşti bine. Acum vreau să te întorci în Franklin, Ohio, de unde ai venit, domnule Wesley Miller. Aşa te cheamă. Tu ţi-ai primit auzul. Tu eşti vindecat. Nu mai ai astm. Du-te, bucură-te şi fii fericit. Dumnezeu să te binecuvânteze. El poate să audă şi o şoaptă.

O, ce minunat... Tu, cea care stai lângă el, ce crezi? Crezi tu din toată inima? Da, tu ai probleme cu rinichii şi cu inima. Şi tu eşti din Franklin. Bine, doamnă Baker, ridică-te în picioare şi fii vindecată, în Numele Domnului Isus. Dacă credeţi, toate lucrurile sunt posibile. Credeţi? Aveţi credinţă în Dumnezeu. El este aici. El este Minunat. El este Mare. El este Puternic.

Eu văd o doamnă care stă la capătul rândului, cu batista ridicată, uitându-se aici. Lumina este deasupra femeii. Doamnă, crezi tu? Nu-i aşa că noi nu ne cunoaştem? Tu ai probleme cu vezica biliară. Aşa este. Nici tu nu eşti din oraşul acesta. Eşti din Hamilton, Ohio. Te cheamă Henderson.

87

Dacă este aşa, ridică-te în picioare. Acum întoarce-te acasă şi fii vindecată, în Numele lui Isus Hristos.

Aveţi credinţă Dumnezeu. Doamna care stă în spatele ei, şi plânge şi-şi şterge nasul cu batista, ce crezi tu? Îl crezi tu pe Dumnezeu? Da? Atunci tu te-ai atins de Ceva. Ai bilet pentru rugăciune? Nu. Nu ai nevoie. Crezi tu că suferinţa aceea intestinală te-a părăsit? Dacă tu crezi, atunci fă semn cu mâna. Bine, atunci poţi să mergi şi să fii vindecată.

Eu vă provoc să credeţi. Aleluia! Dacă puteţi să credeţi... Ce crezi tu, femeia care stai aici şi te-ai uitat la mine, cu batista în

mână... Nu-i aşa că ai probleme cu inima? Tu eşti din Lebanon, Ohio. Maria, dacă tu crezi, poţi să mergi acasă vindecată. Ridică-te în picioare, Maria, ca să ştie oamenii cine eşti. Bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să spunem „Slavă lui Dumnezeu”, dacă voi credeţi. Doamna aceasta care stă aici, tu ai probleme cu nervii – femeia

care stă aici şi se şterge la ochi. Crezi tu că Dumnezeu te va vindeca de nervozitatea aceea? Dacă tu crezi, poţi să primeşti vindecarea.

Pune-ţi mâna peste doamna de lângă tine, cât timp Duhul Sfânt este aproape de ea acolo. Ea are diabet. Doamnă, dacă este aşa, ridică-ţi mâna... Aşa este. Crezi tu?

Tu ce crezi, care stai şi tu lângă ea? Crezi tu din toată inima? Tu ai probleme cu ficatul şi cu nervii – doamna cu o haină albă. Crezi tu că Dumnezeu te va vindeca acum? Ridică-ţi mâna şi poţi primi vindecare. Du-te acasă.

Aleluia! Împăratul este în tabără. Care Împărat? Împăratul Isus. Acolo în spate, câteva rânduri în spate, acolo stă o doamnă, lângă

cele două femei de culoare. Doamnă, tu ai probleme cu sinusul. Crezi tu că Dumnezeu te va vindeca?

Doamna de culoare care stă lângă ea, are varice. Crezi tu că Isus Hristos te va vindeca? Dacă tu crezi, poţi primi vindecare. Dacă crezi…

Doamna de culoare care stă lângă tine suferă cu stomacul... Dacă tu crezi, poţi fi vindecată. Provoc fiecare persoană să creadă.

Noi suntem uniţi sub o singură domnie, domnia lui Hristos. Hristos este aici. Să ridice mâinile cei care doresc să-şi unească în seara asta inima cu Hristos, inima aceea mică din voi, care are în ea superstiţie şi îndoială, şi tot felul de temeri. Amin. Câţi dintre voi doresc ca din inimile

88

voastre să fie scoase lumea, păcatul, necredinţa, denominaţiunile, crezurile, şi voi să puteţi să fiţi uniţi cu Hristos? Mulţumiri fie aduse Dumnezeului celui viu. Atunci ridicaţi-vă în picioare. Amin.

Numai o clipă. Eu am văzut ceva. Doamnă, tu te-ai ridicat în picioare. Crezi tu că eu sunt prorocul lui Dumnezeu? Tu ai probleme în coastă, nu-i aşa? Cel de pe targa aceea este soţul tău. Domnule, tu vei muri dacă rămâi acolo. Tu ai un cancer care te ucide. Crezi tu că eu sunt slujitorul lui Dumnezeu? Mă vei crede pe cuvânt, ca slujitor al lui Dumnezeu? Ridică-ţi patul şi mergi acasă şi fii vindecat în Numele Domnului Isus. DOMNUL, ÎMPĂRATUL ESTE ÎN TABĂRĂ! ISUS HRISTOS… VOI, CEILALŢI, CE CREDEŢI? CU CE A FOST EL UNIT? CU PUTEREA IUBIRII LUI DUMNEZEU. UITAŢI-VĂ LA EL CUM FUGE, ŞI CUM SARE ŞI-L SLĂVEŞTE PE DUMNEZEU. ÎMPĂRATUL ESTE ÎN SLAVA SA. HALELUIA. RIDICAŢI-VĂ ÎN PICIOARE ŞI CEILALŢI. DAŢI SLAVĂ LUI DUMNEZEU!”

Dragi prieteni, eu sunt copleşit de fiecare dată când ascult înregistrările acelor adunări binecuvântate. Noi simţim încă într-un mod deosebit prezenţa Dumnezeului Atotputernic. Aceste înregistrări ne amintesc de adunările acelea minunate, în care eu am avut privilegiul să fiu prezent, atât pe continentul nord american, cât şi în Europa. De fapt slujba aceasta a fost un punct de cotitură în viaţa mea de creştin. Aşa să fie şi pentru voi. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru posibilitatea de a asculta aceste înregistrări, după ce anii au trecut. Binecuvântează-i pe toţi aceia care au ascultat această transmisiune. Fie ca ei să înţeleagă faptul că nu slujitorul şi prorocul tău William Branham a făcut acele lucruri, ci a fost prezenţa Ta sfântă în adunări, atunci când ai vindecat bolnavii cu sutele şi cu miile, şi când i-ai mântuit pe cei pierduţi. Fie ca toţi să poată să deosebească între ceea ce ai făcut Tu, şi imitaţiile care au urmat slujba aceasta. Încredinţez în mâinile Tale pe toţi copiii Tăi. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

89

Nr. 5 Apa din stâncă, prezentă întotdeauna - I

Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele

scump al Domnului Isus Hristos. Pentru că aşa de mulţi au fost binecuvântaţi când l-au auzit pe fratele Branham predicând şi rugându-se pentru bolnavi când darul deosebirii era în acţiune, îl vom lăsa să ne vorbească din nou prin predica „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna” (JEFF.IN Duminică, 23.07.1961, dimineaţa). Acum, fratele Branham:

„Să deschidem în Exod cap. 17, şi să începem să citim de la versetul 5, până la 6: „Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului, şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca, şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.”

Pentru lecţia din dimineaţa aceasta, aş lua ca temă: „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna”

Noi ştim că Israelul a fost întotdeauna un exemplu istoric pentru Biserică. Căci Israelul a fost poporul lui Dumnezeu până a ieşit din Egipt, şi după aceea ei au fost biserica lui Dumnezeu pentru că au fost despărţiţi de restul lumii. Şi noi devenim Biserica atunci când suntem despărţiţi de lucrurile lumii. Dar cât timp ne încurcăm cu lumea, noi nu suntem în Biserică. Eu am încredere acum că lucrul acesta va pătrunde adânc. Vedeţi, noi nu suntem Biserica până nu suntem despărţiţi de lume. Despărţiţi-vă, ieşiţi din mijlocul oamenilor necuraţi, nu vă încurcaţi cu ei, şi nu fiţi părtaşi la păcatele lor. Nu vă înjugaţi cu necredincioşi, ci despărţiţi-vă de lucrurile lumii.

Iar când Israelul a fost în Egipt, ei erau poporul lui Dumnezeu. Apoi când au fost chemaţi afară, sau când a avut loc exodul lor, atunci au fost numiţi biserica, atunci când ei au fost despărţiţi de restul lumii.

Cuvântul „biserică” înseamnă „chemaţi afară”. Fiecare dintre noi, ca şi creştini, am avut un exod în viaţă. Am avut un timp când am fost chemaţi afară din mijlocul celor cu care eram asociaţi, am fost chemaţi afară din mijlocul oamenilor cu care am avut părtăşie odată, şi am devenit

90

un altfel de popor, ca să vorbim unui popor diferit care se poartă diferit şi vorbeşte diferit. În viaţa noastră a fost un exod.

Israel ne-a dat un exemplu foarte frumos când i-a chemat Dumnezeu afară. Ei au avut un exod, şi au ieşit din mijlocul popoarelor lumii, şi au devenit un popor despărţit pentru Dumnezeu, un popor ciudat. Ei umblau la umbra tronului de îndurare. Ei locuiau şi umblau cu marele Stâlp de Foc. Şi Dumnezeu i-a dus din Egipt în ţara pe care le-o făgăduise.

Iar în acest exod li s-a dat un conducător spiritual – Moise – un mare proroc uns, care a fost un bărbat deosebit. Era un om sfânt; aşa s-a născut el. Dumnezeu l-a chemat din pântecele mamei lui, ba chiar mai dinainte; Dumnezeu a hotărât înaintea întemeierii lumii ca el să fie un conducător al generaţiei aceleia, ca să-i ducă pe oameni în exodul acesta.

Cu ceva timp în urmă am vorbit copilaşilor de aici, am avut o mică predică pentru ei, şi le-am arătat cum s-au rugat Iochebed şi Amram, tatăl lui Moise, pentru eliberarea poporului. Iar Amram a văzut într-o vedenie cum Dumnezeu, sau un Înger, arăta spre nord, şi i-a spus ce se va întâmpla. Apoi s-a născut micuţul Moise. Iar lor nu le-a fost teamă de poruncile împăratului, ei nu s-au temut de pericole. Ei au ştiut că mâna lui Dumnezeu era peste Moise, şi asta a rezolvat problema. Aşa este. Indiferent ce spunea împăratul, sau lumea politică, sau altcineva, ei au ştiut că mâna lui Dumnezeu era peste Moise. Lor nu le-a fost frică să-i dea drumul în mijlocul crocodililor care se îngrăşaseră cu copilaşii evreilor. Moise a fost pus într-o micuţă arcă şi trimis drept în mijlocul crocodililor. Pentru că ei nu se temeau de nimic; ei au ştiut că mâna lui Dumnezeu era peste Moise.

Dacă noi am putea să ştim acum acelaşi lucru, şi anume că marele nostru Conducător, Duhul Sfânt, a fost trimis de Dumnezeu, şi El este Conducătorul nostru. Şi nu contează ce spune lumea, şi cât de mult râd ei de voi, noi Îl urmăm pe Conducător. Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt ca să fie Conducătorul nostru. „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea. Dar voi Mă veţi vedea, căci voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.” Aşa că marele nostru Conducător, Duhul Sfânt, este cu noi. Acum noi trebuie să-L urmăm şi să facem exact cum spune El. Şi acest Conducător nu ne va lua niciodată de pe cale, ci ne va ţine tot timpul în graniţele

91

Scripturii. El nici o dată nu se va abate la stânga sau la dreapta. El va sta drept pe calea Scripturilor.

Iar Moise trebuia să treacă cu Israelul chiar peste Marea Roşie, peste Iordan, spre ţara făgăduită, prin pustie. Nu Moise a fost acela care a ieşit din rânduială. Nu Dumnezeu a ieşit din rânduială. Poporul a ieşit din rânduială şi a provocat necazul. Haideţi să ne gândim acum la aceste lucruri.

Moise, acest conducător uns, le-a arătat în cele din urmă prin semne şi minuni, că numai Dumnezeu poate să facă acest lucru. El a făcut înaintea bătrânilor lui Israel aceste semne şi minuni, până când ei au fost convinşi că acest Moise era cel uns ca să-i scoată afară din Egipt şi să-i ducă în ţara aceea binecuvântată care le fusese făgăduită. Când ei au văzut semnele mari pe care le-a făcut Moise în Numele lui Dumnezeu, au fost gata să-l urmeze. Şi el i-a scos afară, şi i-a dus prin Marea Roşie, au trecut prin mare ca pe uscat, şi au călătorit prin pustie. Călătoria prin pustie a fost timpul încercărilor.

Când cineva Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor al său, parcă pluteşte pe înălţimi. Dar înainte ca această persoană să poată să fie botezată cu Duhul Sfânt, trebuie mai întâi să treacă printr-un proces de sfinţire. El trebuie să treacă prin nişte încercări. Voi toţi aţi trecut prin asta. Biblia spune: „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.” Dar dacă noi suferim pedeapsa, ştiind că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, atunci suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu; apoi El ne pecetluieşte cu Duhul Sfânt până în ziua răscumpărării noastre. Iar Israelul, ca un simbol istoric, a trebuit să treacă prin această corectare.

Când ei erau în Egipt, Dumnezeu l-a trimis pe Moise şi el a întins toiagul, şi au venit păduchi şi muşte... El a întins toiagul spre soare şi acesta a apus. A întins toiagul către ape şi ele s-au transformat în sânge. Iar Israelul avea un timp minunat în Gosen; soarele nu s-a întunecat; urgiile nu i-au atins; ei se bucurau, ca şi voi atunci la început, când aţi fost mântuiţi. Parcă şi păsările cântau altfel, şi toată lumea era cumsecade. Oh, când aţi fost mântuiţi totul era minunat. Apoi a venit timpul încercării, al

92

corectării, al sfinţirii, când aţi fost sfinţiţi faţă de lucrurile lumii, când trebuia să daţi la o parte orice piedică şi păcatul care vă înfăşura aşa de uşor. Bărbaţii au trebuit să se lase de fumat, de băut, să nu mai meargă să joace cărţi şi să facă pariuri. A trebuit să vă sfinţiţi faţă de toate acele lucruri prin credinţa în sângele lui Isus Hristos. Femeile au trebuit să-şi lase părul să crească, să poarte fuste lungi şi să se comporte altfel: a fost un timp al sfinţirii. Mulţi s-au răzvrătit şi s-au întors înapoi; copiii lui Dumnezeu nu procedează aşa. Un copil al lui Dumnezeu se uită drept spre Calvar şi ştie că aceste lucruri se întâmplă spre binele lui.

În acest timp de încercare a venit lepădarea în Israel. Au început să comenteze: „Am fi vrut să rămânem în Egipt. Ni s-au scârbit sufletele de această hrană proastă.”

În timpul nostru ar suna cam aşa: „Oh, în fiecare miercuri seara avem adunare de rugăciune. În fiecare duminică dimineaţa mergem la biserică. Ce vedem acolo? Tot acelaşi lucru; predicatorul se ridică şi predică; se cântă; şi tot aşa.” Dacă aşa vorbiţi, atunci voi mergeţi acolo numai din obligaţie. Voi nu sunteţi închinători. Un închinător merge acolo ca să se închine lui Dumnezeu, să se roage Dumnezeului său, să-L laude pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui; el ţine de fiecare Cuvânt.

Este ca într-o poveste de dragoste. Dacă în tinereţe ai mers cu un bărbat numai din obligaţie, sau voi bărbaţii aţi mers cu o fată numai din obligaţie... „Mama vrea să ies cu tipul acesta, dar eu nu-l pot suporta.” Nu te-alegi cu nimic de la vizitele lui. Sau dacă un băiat iese cu o fată... Tu ieşi cu ea, dar ea te plictiseşte; mama ta vrea să ieşi cu ea pentru că este genul de fată pe care ea o place. Vedeţi, asta te-ar face să te plictiseşti; acolo nu este dragoste. Dar pe tine nu te interesează fata; tu nu te aranjezi ca să mergi s-o vezi; tu nu vrei să mergi s-o vezi. Este un lucru îngrozitor. Iar când el vine să te vadă pe tine, tu ai vrea să stea puţin şi să plece.

La fel este atunci când voi spuneţi: „De ce predică aşa de mult?” Vedeţi, voi nu sunteţi îndrăgostiţi. Dar când pentru tine contează fiecare Cuvânt, aşa cum v-a avertizat azi dimineaţă Duhul (este vorba despre o vorbire în limbi care a avut loc înaintea predicii – n.tr.) (vedeţi?), „Ţineţi de fiecare Cuvânt.” S-ar putea ca despre asta să vă fi vorbit El. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este viaţa veşnică. Este o bucurie să mergi la biserică indiferent de situaţie. Chiar dacă a prea cald, sau e prea frig, chiar

93

dacă oamenii se agită, sau se plâng, indiferent ce fac ei, tu tot te bucuri când auzi Cuvântul Domnului. Atunci eşti îndrăgostit de Hristos; vouă vă place atunci să mergeţi la biserică.”

Să ne rugăm: Tată ceresc, binecuvântează-i pe toţi aceia care au ascultat predicarea Cuvântului Tău. Doamne, atinge pe fiecare. Deschide inimile copiilor Tăi de pretutindeni. Eu mă rog în Numele Domnului Isus. Amin.

Duminica viitoare vom asculta continuarea predicii fratelui Branham. Tocmai a fost tipărită ultima mea broşură: „Hristos şi Biserica Lui în lumina Cuvântului profetic.” Dacă doriţi să primiţi o copie, sau alt fel de literatură, vă rog să ne scrieţi.

Nr. 6

Apa din stâncă, prezentă întotdeauna - II Dragi prieteni, vă salut încă odată Numele scump al

Domnului Isus Hristos. Astăzi îl vom asculta din nou pe fratele Branham vorbindu-ne prin predica „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna” (JEFF.IN Duminică, 23.07.1961, dimineaţa). Acum, fratele Branham:

„Dar dacă voi sunteţi cu adevărat hotărâţi să rămâneţi pe cale, rămâneţi cu acest Conducător, Duhul Sfânt, rămâneţi cu Cuvântul. Şi dacă rămâneţi cu Duhul, Acesta vă va ţine în Cuvânt. Aşa este. Vă va conduce de-a lungul căii Cuvântului. Şi să nu vă fie teamă de Cuvânt. Acesta nu va răni; acesta vă va ajuta, dacă sunteţi răniţi. Acesta va vindeca toate rănile; Duhul Sfânt o va face.

Acum, noi constatăm că de-a lungul acestui drum, ei au ajuns la un loc numit Horeb. Haideţi să descompunem numele acesta: H-o-r-e-b. Acest nume înseamnă „un loc secetos” sau „deşert”.

Iar când noi ne depărtăm de părtăşia unuia cu celălalt în biserică, şi când ne depărtăm de părtăşia cu Duhul Sfânt, lucrul acesta ne aduce într-un loc secetos, într-un deşert, unde nu este nimic viu, şi tot ce există acolo are ţepi. Aţi ştiut ce este de fapt un ţepuş de felul acesta? Este o frunzuliţă delicată care nu a avut parte de apă; ea s-a răsucit atât de mult şi s-a strâns încât a ajuns un ţepuş. Şi dacă vedeţi pe cineva care se

94

comportă în felul acesta, poate că el este un suflet scump care dacă ar fi fost udat în mod corect, ar fi fost o frunză delicată. Dar în loc de aceasta s-a răsucit până când a devenit un ţepuş care înţeapă totul – ştiţi voi, cineva care tot timpul bagă vină. Singurul lucru de care are nevoie este apa. Asta-i tot. Are nevoie de o trezire, de o înviorare de la Domnul. Dacă o veţi pune în apă, frunzuliţa aceasta se va desface.

Dar cei ce se află într-un astfel de loc trebuie să îndure situaţia de acolo. Iar cei ce doresc să fie în atmosfera aceea unde totul înţeapă, este zarvă, ceartă, frământare – voi vă veţi găsi în atmosfera aceea; asta-i tot. Dar noi nu trebuie să fim acolo; nu trebuie să rămânem acolo.

Acest Horeb a fost locul în care Dumnezeu a fost dezamăgit de popor, pentru că ei au ajuns în starea aceasta. Şi El i-a făcut să ocolească pentru că nu au vrut să meargă pe cale. Ei au părăsit calea principală şi au luat-o pe partea aceasta. Lucrul acesta l-a determinat pe Dumnezeu să facă ceva extraordinar. Dumnezeu a trebuit să-l facă pe Moise să ia toiagul judecăţii cu care a judecat naţiunea şi să lovească Stânca pentru a da apă.

Aici este o lecţie frumoasă, dacă am putea s-o înţelegem. Pentru că noi ne-am depărtat atât de tare şi am fost prinşi de lume, Dumnezeu a trebuit să ia judecata lumii şi să-L lovească cu aceasta pe Fiul Său la Golgota, ca noi să putem fi liberi. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Pentru ca oamenii aceştia să primească apă după ce au ajuns acolo, locul acesta secetos a fost făcut o Golgotă. Şi acolo Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă, şi să adapi adunarea şi vitele lor.” Şi Stânca aceasta era Hristos. Iar Moise a luat toiagul care adusese judecata peste naţiunea lui Israel, şi cu acesta a lovit Stânca – cu judecata lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El a luat păcatele poporului pe acest toiag. În loc să lovească poporul, el a lovit Stânca. Şi printr-o lucrare a lui Dumnezeu Stânca a adus mântuire, a dat apă unui popor pieritor. Aceasta a dat apă unui popor care era pe moarte. Şi acesta este lucrul pe care l-a făcut Dumnezeu atunci când a înfăşurat păcatele mele şi ale voastre pe un toiag al judecăţii; noi ar fi trebuit să fim loviţi, însă Cel lovit a fost Hristos; ca din El să iasă ape, care semnifică Duhul. Duhul Sfânt a ieşit din El ca să ne dea nouă viaţă. Acum noi avem viaţă veşnică. Stânca aceea era Hristos.

95

Acum să fim atenţi. Eu am văzut atâtea ilustrări fireşti, intelectuale, ale acestei Stânci. Nu demult am văzut una care le întrecea pe toate: în vârful unui deal era o mică stâncă, iar Moise trebuia să o lovească, şi Israelul era acolo jos cu o ceaşcă de ceai, ca să soarbă dintr-un mic izvor care curgea din această stâncă. Dar aceasta este doar părerea cuiva. Însă atunci când Stânca aceasta a dat apă, au fost acolo peste două milioane de oameni, în afară de boi, cămile şi tot ce au mai fost, care au băut cantităţi mari de apă. Acolo a ţâşnit şuvoi.

În felul acesta încearcă ei azi să-l facă pe Hristos, pe Duhul Sfânt: doar o mică stropitură, numai atât cât să vă facă să credeţi că există un Dumnezeu. Nu. Este Apă din belşug. David a spus: „…paharul meu este plin de dă peste el.” Este pur şi simplu un şuvoi, o revărsare a Duhului Sfânt.

Oamenii se tem de Acesta. Unii spun: „Mi-e puţin frică să nu fac cutare sau cutare lucru, sau să nu merg prea departe. Eu pot să-ţi arăt pe cineva care a mers puţin cam departe.” Dar voi niciodată nu arătaţi spre aceia care nu au mers destul de departe. Vedeţi? Cum este cu cei care nu au mers destul de departe?

Noi am avut pe unii care au făcut lucruri fireşti şi au călcat cu stângul. Şi în cazul acesta nu Dumnezeu este de vină, ci pentru că oamenii nu au fost călăuziţi corect au călcat cu stângul şi s-au băgat în nişte fanatisme. Şi după aceea toată lumea, Diavolul, arată spre ei: „Vezi? Vezi?”

Daţi-mi voie în dimineaţa asta să arăt spre cei al căror număr este mai mare de zeci de milioane de ori, şi care nici măcar nu au avut un început. Cum este cu ei? Uitaţi-vă la starea lor. Uitaţi-vă la unul ca Eichman, unul dintre cei mai şcoliţi oameni din lume. Se spune: „Penticostalii nu sunt civilizaţi şi sunt lipsiţi de etică, nu au şcoală” şi aşa mai departe. Dar priviţi la Eichman, unul dintre cei mai bine pregătiţi oameni din lume. Şi el a trimis la moarte şase milioane de copii şi femei şi bărbaţi, şase milioane de suflete. Dar voi nu vreţi să arătaţi spre cineva de acest fel.

Dar dacă un neînsemnat care de-abia citeşte, care stâlceşte vreun nume din Biblie, sau care a făcut sau a spus ceva greşit, toate ziarele vor să relateze şi spun „Nu te poţi bizui pe ei.”

96

Atunci dacă pe aşa ceva nu vă puteţi bizui, de ce nu vă bizuiţi pe educaţie şi pe intelectualismele pe care le avem azi? Uitaţi-vă la Adolf Hitler. Priviţi la „creierele” lumii de azi. Uitaţi-vă la ei.

Ceea ce trebuie să faceţi voi, este să fiţi în stare să despărţiţi prin Duhul Sfânt ce este corect de ceea ce este greşit.

Acum, noi constatăm că apele vieţii au ţâşnit din această Golgotă pe care au avut-o ei acolo. Unii oameni se gândesc că tot Israelul a băut, apoi au încărcat cămilele şi aşa mai departe, şi şi-au luat copiii şi au călătorit altundeva, şi au lăsat acolo Stânca din care ţâşnea apă. Este greşit. Stânca aceea a mers după ei, şi apa aceea i-a urmat. Cred că puteţi găsi acest lucru în 1 Cor. 10:4: Stânca venea după Israel. Oriîncotro au mers din ziua aceea încolo, Stânca a mers cu ei, şi apele i-au urmat.

Ce tablou minunat, şi o nădejde pentru credinciosul de azi care ştie Stânca aceea care a fost lovită odată, Apa aceea care a curs odată de pe Golgota, merge cu noi oriunde ne aflăm. Oh, Doamne. Nu ne întoarcem într-un loc anumit şi spunem: „Păi alaltăieri noi am avut apă aici.” Noi avem Apă astăzi chiar aici, pentru că Stânca aceea era Hristos. Şi Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Vedeţi?

Stânca aceea a mers după Israel. Nu ei au mers după Stâncă, ci Stânca a mers după ei. Amin. Israelul a mers mai departe în călătoria lui. Ei aveau de făcut un singur lucru, şi anume să ţină ruta corectă, drept spre ţara făgăduită. Iar Stânca şi apa i-a urmat... Stânca venea după ei... aşa spune în 1 Cor. 10. Stânca aceea era Hristos.

Dumnezeu a pus peste Hristos judecata care ar fi trebuit să-i lovească pe oameni, şi L-a lovit. Aţi remarcat că a existat o spărtură în Stâncă din acel moment încoace? Stânca avea o spărtură în locul în care a lovit-o Moise. Şi Hristos a avut o spărtură în locul în care a fost lovit. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Din acea Viaţă au ieşit Râurile de Apă vie de care noi ne bucurăm aşa de mult astăzi.

Ţineţi minte că Viaţa lui Hristos rămâne cu Biserica. Aleluia. O, dacă ne-am putea opri gândurile noastre aici pentru următoarele 10 minute! Hristos nu părăseşte Biserica. „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Oamenii Îl părăsesc pe Hristos nu Hristos

97

pe oameni. Oamenii Îl părăsesc prin necredinţa lor. Ei Îl părăsesc pe Hristos, nu Hristos pe ei.

Israel a părăsit izvorul, nu izvorul pe ei. Vedeţi? Pentru că Biblia spune clar că Stânca şi apa l-au urmat pe Israel: l-a urmat. Oriunde se duceau ei, Stânca mergea cu ei.

Aş vrea să deschidem în dimineaţa aceasta, dacă mai avem timp, la Iosua capitolul 1, unde El a spus: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te…” Dumnezeu mergea cu Iosua…

Acelaşi Dumnezeu merge cu Biserica în dimineaţa aceasta. În orice loc faci un pas, acolo Dumnezeu este cu tine să-ţi dea apa şi Viaţă. „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Să ne rugăm: Tată ceresc, mă rog în Numele lui Isus Hristos ca toţi aceia care tocmai au ascultat Cuvântul Tău vestit prin slujitorul Tău, să primească descoperirea asupra a ceea ce doreşti Tu să împlineşti. Dăruieşte-ne lucrul acesta Doamne, căci mă rog în Numele scump al lui Isus Hristos. Amin.

Caseta 5 – nr. 1

Apa din stâncă, prezentă întotdeauna - III Dragi prieteni, vreau să vă salut încă odată în Numele scump şi

sfânt al Domnului Isus Hristos. Nădăjduiesc că aţi fost binecuvântaţi prin predicile slujitorului lui Dumnezeu, fratele Branham. Astăzi îl vom asculta din nou. Acum, fratele Branham:

„Fraţi şi surori, acum vreau să vă întreb ceva. Dacă noi suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu... Dumnezeu nu are părţi mici şi slabe şi părţi mari şi puternice; El este cu totul Dumnezeu! Şi dacă aţi avea în voi numai un pic din Dumnezeu, numai cât o umbră, aceea este putere suficientă pentru a crea un pământ nou. Este putere suficientă pentru a face o lună nouă şi un sistem nou. Este Dumnezeu, şi este puternic. Şi chiar acum în fiecare credincios de aici se găseşte Viaţa veşnică, care este Duhul lui Dumnezeu în voi; putere suficientă pentru a învia morţii, pentru a vindeca bolnavii,…. Aceasta este controlată de o lege, de Duhul acela care este în voi. Voi sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Acelaşi Duh pe care-L aveţi în voi vă va învia în ziua învierii.

98

Când Isus a fost aici pe pământ, când a murit, sufletul Lui a coborât în Locuinţa morţilor, şi a predicat duhurilor care erau în închisoare, sufletelor din închisoare, care nu s-au pocăit în timpul îndelungii răbdări a lui Dumnezeu din vremea lui Noe. Trupul Său a fost pus în mormânt. Dar înainte să moară, El şi-a încredinţat Duhul în mâinile lui Dumnezeu. Duhul Lui a mers la Dumnezeu; sufletul Lui a mers în Locuinţa morţilor; iar trupul Lui a fost pus în mormânt. Şi Isus a fost reţinut de la înviere până când s-a împlinit Scriptura. El nu se putea întoarce pentru că trebuia să rămână în mormânt trei zile şi trei nopţi. Dar când s-a împlinit Scriptura, această barieră a fost ridicată; Duhul Său a coborât la sufletul Său, sufletul Său la trupul Său, şi El a înviat.

Iar când noi murim, sufletele noastre vor merge sub altarul lui Dumnezeu, cum am avut privilegiul să văd într-o vedenie cu câteva dimineţi în urmă, după cum ştiţi, acolo unde Biblia vorbeşte despre asta. Duhurile noastre vor merge la Dumnezeu care le-a dat, şi trupurile noastre se vor întoarce în ţărâna pământului. Dar într-o zi când se împlineşte Scriptura, duhurile noastre vor pleca de la Dumnezeu, vor lua sufletul, şi sufletul va merge la trup. Iar puterea care ne va învia este chiar acum în noi. Acum noi suntem în locuri cereşti. Noi suntem acum în puterea învierii.

Dacă n-ar fi fost o lege care să controleze lucrul acesta, fiii şi fiicele lui Dumnezeu şi-ar fi făcut o lume şi ar fi mers ca să trăiască acolo. Aveţi în voi puterea s-o faceţi. Dacă este în voi o umbră a puterii lui Dumnezeu, voi aveţi putere s-o faceţi. Dumnezeu este Atotputernic. Înţelegeţi ce vreau să spun? Voi aţi putea vorbi şi să aduceţi la existenţă o lume în care să mergeţi să locuiţi. Aleluia. Aceasta este.

În Biserică este acum această putere, însă este controlată de o lege. Iar legea aceea nu constă în păzirea multor porunci. Este o lege a credinţei. Isus a spus: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Şi dacă puteţi crede aceasta, vă aparţine orice lucru pentru care Dumnezeu va călăuzi sufletul vostru să creadă. Dumnezeu vă dă orice loc pe care poate fi pusă prin credinţă talpa piciorului vostru. Amin. Este al vostru; voi îl stăpâniţi, dacă puteţi să găsiţi cheia acestei legi a credinţei. Vedeţi ce vreau să spun? Dacă eşti un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu, puterea aceasta nu vă părăseşte niciodată. Tot timpul este cu voi. Dacă credinţa voastră se îndepărtează de aceasta, puterea rămâne totuşi acolo. Aleluia.

Când sunteţi mântuiţi, Dumnezeu vă dă credinţă să vă ridicaţi din noroiul pământului. Credinţa voastră biruieşte lucrurile lumii. Ce este credinţa ta? Credinţa ta este acţiunea aceea pe care a făcut-o Dumnezeu în tine ca să te facă un fiu al lui Dumnezeu. Tu încetezi cu minciuna, încetezi cu furatul, încetezi cu băutul, pentru că credinţa ta te ridică deasupra acestor lucruri. Amin. Dacă nu

99

este aşa, tu n-ai nici un fel de credinţă. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Câtă credinţă iasă din voi, atâta putere aveţi, pentru că în voi locuieşte puterea de a crea ceruri şi pământ. Dumnezeu locuieşte în voi, iar voi sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Amin. Aşa este. Dar este vorba despre credinţa voastră. Isus a spus: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” „lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare', şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

Atunci ce fel de oameni ar trebui să fim noi, având credinţă în acest mare Hristos care ne-a răscumpărat, în această Stâncă lovită care nu părăseşte niciodată Biserica? „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” – prezenţa continuă a marelui şuvoi de mântuire şi de putere care a curs de pe Golgota în Biserică, prezenţa continuă a Dumnezeului celui Viu, curgerea cea mare, Stânca lovită care ne însoţeşte în călătoria noastră.

Israelul îşi pierduse credinţa. Ei s-au depărtat de cale. Au început să poftească oalele cu carne. Dacă ar fi rămas cu credinţa, şi dacă ar fi crezut că Dumnezeu îi va duce în ţară, nimic nu i-ar fi împiedicat. Ei deja deschiseseră mări; plăgile i-au lovit pe duşmanii lor; lăsaseră în urmă duşmani răstigniţi, şi păşiseră în ţară, şi totuşi nu au putut să aibă credinţă ca să meargă mai departe spre făgăduinţă. Iosua şi Caleb au avut credinţa aceea. Ei au spus: „Noi suntem mai mult decât capabili să biruim orice s-ar ivi în faţa noastră.”

Acesta este necazul cu Biserica. Noi putem birui orice boală. Avem puterea în noi. Suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, nimic nu ni se poate împotrivi. Un singur lucru, El vrea să găsească pe cineva care să creadă acest lucru, care să creadă ceea ce Dumnezeu deja a făcut pentru voi. „Nu vom fi; noi suntem acum.” Şi prezenţa veşnică a Duhului este cu noi. Amin. Aşa este.

Asta am vrut să spun când am vorbit despre tema din dimineaţa asta, „Apa din Stâncă, mereu prezentă.” Apa mereu prezentă, din Stâncă, este acum chiar aici, Apa aceea mereu prezentă, din acea Stâncă lovită pe Golgota. Când acel Duh Sfânt a ieşit din El pe Golgota, s-a întors peste Biserică în ziua Cincizecimii, şi acelaşi Duh Sfânt este prezent în dimineaţa aceasta. Şi ne-a dat o făgăduinţă.

De aceea am păşit eu înaintea bolnavilor, când m-a însărcinat El – eu o cred; Dumnezeu a spus aşa. Aşa se produc şi vedeniile; Dumnezeu a făgăduit lucrul acesta. Dumnezeu nu poate să mintă.

Credeţi aceasta. Voi trebuie s-o credeţi. Trebuie să fie ceva care să deschidă lucrul acela ca voi să puteţi intra. Noi n-avem nevoie să ne rugăm azi pentru mai multă putere. Voi aveţi suficientă putere încât să creaţi un pământ nou.

100

Voi aveţi însă nevoie de credinţă ca să folosiţi puterea aceea. Voi aveţi nevoie să puteţi controla viaţa aceea, şi să duceţi o viaţă dumnezeiască, încât atunci când îi cereţi ceva lui Dumnezeu, să aveţi încredere. Noi ştim că dacă păzim poruncile Lui, dacă umblăm cu El, El nu ne va refuza nici un lucru bun. Dumnezeu umblă cu noi. Oh, Doamne.

Ei trebuiau să facă doar un singur lucru: să rămână drept pe cale, să nu se abată aici şi acolo, ci să rămână pe drum. Biserica are numai un lucru de făcut: să rămână pe cale. Ei au avut un Stâlp de Foc pe care trebuiau să-L urmeze. Acela i-a călăuzit. Stâlpul acela de Foc era ceea ce puteau ei să vadă. Ei L-au văzut lucrând prin Moise şi au ştiut că el era conducătorul.

Astăzi noi avem Cuvântul. Noi urmăm Cuvântul. Şi vedem Cuvântul lucrând în credincioşi, şi atunci noi ştim că este aşa: Dumnezeu lucrează cu noi, şi confirmă Cuvântul prin semnele care îl urmează. Noi stăm cu Cuvântul. Cuvântul dă rezultatele.

Ei au rămas cu Moise. Pentru că Moise urma Stâlpul de Foc. Şi ei l-au urmat. Când au început să se ridice împotriva lui Moise, şi să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, atunci au fost nevoiţi să rătăcească dintr-o parte în cealaltă. Atunci au început necazurile. Sigur.

Noi rămânem cu Cuvântul, şi acesta produce semne. Isus a spus: „Iată semnele care-i vor urma pe cei ce cred Cuvântul.” Rămâneţi cu Cuvântul; Cuvântul produce semnele. Dar ce a făcut Moise?

Ei au rătăcit de pe cale, şi şi-au pierdut alimentarea cu apă. Eu cred că asta a făcut Biserica astăzi. A rătăcit de pe calea Scripturii. Au trecut la dogme. Au trecut la lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Au adoptat diferite lucruri. Au adoptat de exemplu Crezul Apostolic. Unde găsiţi aşa ceva în Biblie? Au adoptat catehismele pe care le citesc. În locul unei trăiri au adoptat denominaţiuni. În loc să trăiască naşterea din nou, au adoptat strânsul mâinilor. În locul botezului în apă au adoptat stropitul. Au adoptat o formulare rea, „Tată, Fiu şi Duhul Sfânt” pe când în Biblie nu există aşa ceva. Biblia spune „În Numele lui Isus Hristos.” Dacă doriţi aceeaşi Apă, rămâne un singur lucru de făcut: veniţi înapoi pe cale. El nu a plecat; El mai este încă aici.

În locul lui Hristos voi luaţi crezuri. Unul spune „Eu sunt metodist.” Altul zice „Eu sunt baptist.” Asta arată că voi nu sunteţi creştini. Noi suntem ai lui Hristos. Îi aparţinem Lui. Voi spuneţi: „Eu sunt baptist.” Dacă asta-i tot ce sunteţi, atunci nu sunteţi deloc ai lui Hristos; sunteţi baptişti. Voi spuneţi „Eu sunt penticostal.” Dacă eşti penticostal numai după cult, asta-i tot ce eşti.

Dar dacă ai primit experienţa de la Rusalii... Şi Cuvântul de la Rusalii va aduce o trăire ca la Rusalii. Faceţi acelaşi lucru pe care l-au făcut ucenicii; rămâneţi acolo până sunteţi umpluţi cu Duhul Sfânt. Iar dacă ceea ce aţi primit voi

101

este contrar Cuvântului, dacă duhul din voi se împotriveşte Cuvântului, atunci nu este Duhul Sfânt. Este Diavolul care-L imită pe Duhul Sfânt. Vedeţi despre ce e vorba?

Oh, unii din noi au vorbit în limbi; noi am strigat şi am făcut lucruri de felul acesta şi am negat toate celelalte lucruri. Noi am permis ca tot felul de lucruri nebiblice să pătrundă în biserică.”

Să ne rugăm: Tată ceresc, Te rugăm să binecuvântezi aceste cuvinte pentru toţi ascultătorii noştri. Fie ca ei să vadă că acestea nu sunt cuvintele niciunui om, ci este Cuvântul Tău, Doamne. Duhul Tău cel Sfânt încă ne vorbeşte în aceste ultime clipe ale timpului. Fii cu noi Doamne, călăuzeşte-ne şi condu-ne pe fiecare. Te rog în Numele lui Isus. Amin.

102

Nr. 2 Apa din stâncă, prezentă întotdeauna - IV Dragi prieteni, încă odată am privilegiul să vă salut în Numele

Domnului nostru. Şi nădăjduiesc că aţi fost binecuvântaţi când aţi ascultat împreună cu noi emisiunea noastră precedentă. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce ascultăm încheierea predicii fratelui Branham, intitulată „Apa din stâncă, mereu prezentă.” Şi acum, fratele Branham:

„Unde am ajuns noi azi? Suntem într-un alt deşert, într-o organizaţie uscată. Noi am organizat; ne-am pierdut Apa. Exact asta au făcut penticostalii când au început să organizeze, să întrerupă părtăşia, şi să spună „Păi dacă el crede aşa, noi nu ne vom alătura.”

Mergeţi înainte, rămâneţi cu el până ce ajunge şi el la Cuvântul adevărului, la cunoştinţa Adevărului. Indiferent ce este, lăsaţi-o aşa. Mergeţi numai înainte, ca fraţi.

Dar, oh, noi a trebuit să organizăm şi să spunem: „Pentru că tu nu faci parte dintre Unitarieni, pentru că nu faci parte dintre trinitari, sau aşa ceva, noi nu vrem să mai avem părtăşie cu tine.” Ce facem de fapt atunci când procedăm astfel? Noi singuri ne întoarcem iarăşi într-un deşert. Aşa este.

Dar amintiţi-vă, atunci când Israel a rătăcit de pe cale, de pe direcţia către ţara făgăduită, Stânca nu i-a părăsit; Aceasta a rămas chiar acolo; la fel şi apa. Tot aşa este Duhul Sfânt, stă chiar acolo. Noi nu trebuie să rătăcim înapoi.

Dumnezeu ne învaţă aici un lucru mare. Dumnezeu ne dă aici o lecţie. Hristos a fost lovit numai odată, şi ne-a dat o experienţă de Rusalii odată pentru totdeauna. Stânca aceea nu mai trebuia lovită, după ce deja fusese lovită odată. Trebuia lovită numai odată.

Moise a greşit atunci când a lovit Stânca a doua oară, şi prin faptul acesta a arătat slăbiciunea credinţei lui în Răscumpărare. Dar când Hristos a fost odată lovit, El nu mai trebuie să fie lovit din nou. Ce făcea Moise de fapt? El a iniţiat ceva nou, încercând să facă un lucru nou.

La fel au făcut clericii noştri azi. Ei au încercat să facă ceva nou. „Noi vom fi ‘Adunările lui Dumnezeu’. Noi ne vom face ‘Biserica lui Dumnezeu Penticostală’. Noi ne vom face Consiliul General. Ne vom face asta sau cealaltă.” Dar Dumnezeu nu a făcut asta. Nu acesta a fost gândul Lui.

Hristos a fost lovit odată. Aceasta este experienţa originală. Aceasta este calea originală. În ziua de Rusalii Petru a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos.”

103

„Noi stropim în numele Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt, dăm tot felul de crezuri despre asta.” Nu-i de mirare că nu ajungem nicăieri atunci când părăsim Cuvântul.

Dumnezeu ne învaţă o lecţie. Moise nu trebuia să spună „Acum noi vom începe aici ceva nou, şi vom organiza, şi vom face Biserica Catolică.” Aceasta este prima organizaţie pe care au făcut-o ei. După aceea, „Păi vom începe ceva nou; vom face Biserica Luterană.” Apoi a urmat cea anglicană, apoi cea baptistă, şi ce a mai fost, Campbelliţii, şi ‘Biserica lui Hristos’, şi antihristul, şi toate celelalte lucruri. Vedeţi? Unii după alţii au început să formeze denominaţii şi organizaţii. Dar nu despre asta era vorba. Vedeţi ce fac ei? Ei lovesc din nou Stânca pentru a începe ceva nou. Noi nu avem nevoie de o învăţătură nouă.

Fiecare om din Biblie a fost botezat în Numele lui Isus Hristos. Fiecare om din Biblie care a primit Duhul Sfânt a venit pe calea lui Dumnezeu, exact pe calea arătată de Dumnezeu. Ei au avut acelaşi lucru. Au avut aceeaşi experienţă. I-au urmat aceleaşi semne. I-au urmat aceleaşi lucrări. De ce? Pentru că trăiau prin Stâncă. Ei au primit aceeaşi Apă.

Iar astăzi, motivul pentru care avem atâtea crezuri şi denominaţii, este pentru că noi începem să facem ceva nou. N-avem nevoie de nimic nou. Întoarceţi-vă… Moise nu trebuia să lovească din nou Stânca, să înceapă ceva nou. El ar fi trebuit să le vorbească despre Stânca de la început. Oh, eu sper că înţelegeţi. Moise trebuia să vorbească despre Stânca lovită la început, nu să încerce s-o lovească din nou, nu să încerce ceva nou, ci să vorbească vechii Stânci.

Dumnezeule, ajută-mă. Dacă ar fi să mor ca cerşetor la amvon, eu voi vorbi despre Stânca de la început. Voi vorbi despre experienţa originală. Voi vorbi despre versetele de la început care le-au dat lor botezul Duhului Sfânt: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Prezenţa veşnică a Apelor care curg din Stâncă mai este încă cu noi. Stânca va face acelaşi lucru. Ea va da vedenii. Va da vindecări. Va da prorocii. Va da fiecare lucru pe care l-au făcut ei la început.

Când Israelul s-a aliniat din nou după Scripturi, şi s-a întors pe cale, ei au mers spre ţara făgăduită. Dar le-a luat 40 de ani.

De 40 sau de 50 de ani Cincizecimea rătăceşte prin pustie. Întoarceţi-vă la Stâncă. Stânca se poate zări. Este scris chiar aici în Cuvânt. Duhul Sfânt este aici şi face acelaşi lucru pe care l-a făcut întotdeauna, astfel că prezenţa veşnică a Apei este aici. Numai întoarceţi-vă la Aceasta, întoarceţi-vă la început, la original.

104

Cum a fost la început? „Păi ei au dat mâinile cu predicatorul.” Nu a fost aşa ceva. „Ei au fost botezaţi în numele Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt.” Nu există aşa ceva. Niciodată în Biblie, şi nici după aceea, timp de trei sute de ani n-a fost botezat cineva în numele Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt. Acesta este un crez catolic, nu o învăţătură biblică. Înţelegeţi?

Ei au avut Duhul Sfânt. Aceste semne i-au urmat pe cei care au crezut. Se va întâmpla din nou şi astăzi. Stânca aceea lovită este la fel de veşnică cum a fost întotdeauna.

Să nu spunem „Veniţi acum şi alăturaţi-vă bisericii noastre Penticostale.” „Nu, veniţi şi alăturaţi-vă baptiştilor, sau metodiştilor, sau prezbiterienilor, sau catolicilor.” Ce este asta? Asta înseamnă să loveşti din nou Stânca, să încerci să faci ceva nou.

Spuneţi-le: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre.” Şi: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” Atunci veţi fi din nou pe cale, pe calea spre aceeaşi Apă. Acelaşi Cuvânt va da aceeaşi înviorare. Va da aceeaşi putere de curăţare. Va da aceeaşi putere de vindecare. Va face acelaşi lucru pe care l-a făcut atunci, dacă noi ne-am întoarce numai la acelaşi Duh.

Viaţa dintr-o viţă va produce struguri. Dacă a făcut-o anul trecut, anul acesta va face acelaşi lucru. Aceasta este o lege a lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este că dacă aceasta este o viţă, lăsaţi-o în pace – ea va produce struguri. Voi o puteţi încrucişa cu altceva, dar lăsaţi-o în pace şi va produce din nou aceiaşi struguri.

Aşa am încrucişat noi biserica cu penticostalismul, cu doctrina baptistă, cu cea metodistă, cu prezbiterianism, cu anglicanism, şi cu fiecare fel de dogmă. De ce n-o lăsaţi în pace? Întoarceţi-vă la Viţă; aceasta va reveni la aceeaşi putere. Amin. Amin. Îmi place acest lucru.

„A începe ceva nou.” Noi am făcut acelaşi lucru. Să nu încercăm să ne arătăm autoritatea. „Doctorul Cutare este întemeietorul marii biserici Cutare.” Nu despre asta era vorba la început.

Asta-i ceea ce a spus Moise: „Le voi arăta ce pot să fac eu. Voi aduce apă oricum.” El a lovit Stânca; apa n-a ieşit. Şi el a strigat iarăşi: „Să arăt ce pot eu să fac.” Pentru lucrul acesta Dumnezeu s-a ocupat de el.

Dacă voi ţineţi tare de vreun cult, Dumnezeu se va ocupa de voi pentru asta. Exact aşa este. Trebuie să reveniţi la original. Întoarceţi-vă.

Vorbiţi oamenilor. Nu le spuneţi „Veniţi şi alăturaţi-vă bisericii noastre. Veniţi şi spuneţi crezul nostru.” „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; şi dacă inima voastră este în starea corectă, veţi primi darul Duhului Sfânt. Şi aceste semne îi vor urma pe

105

credincioşi. Aceste semne vor merge cu ei.” Din ce cauză? Pentru că Stânca, Stânca lovită şi Apele Sale de Viaţă vin şi produc acelaşi lucru pe care l-a făcut El. Nu se poate altfel.

Oh, da. Noi vrem să ne lăudăm şi să spunem: „Noi suntem metodişti şi baptişti.”

Vorbiţi Stâncii; El este prezent mereu. Nu încercaţi să vă alăturaţi Acesteia. „Eu trebuie să mă alătur.” Nu încercaţi s-o faceţi. Un lucru este sigur: n-o veţi putea face. Vă puteţi alătura metodiştilor, baptiştilor, penticostalilor, anglicanilor. Dar Acesteia nu vă puteţi alătura. Nu. Voi trebuie să fiţi umpluţi cu Aceasta. Nu vă alăturaţi. Fiţi pur şi simplu umpluţi. Asta-i tot. Plini cu ce? Plini de putere, plini de Duhul, plini de Viaţă, plini de bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, puterea Duhului Sfânt în viaţa voastră, căci Prezenţa veşnică este acolo. (Eu va trebui să închei căci se face târziu.)

Dar reţineţi, Stânca aceea nu i-a părăsit niciodată. Şi Hristos nu ne va părăsi niciodată; El a spus: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Este corect? Şi Stânca aceea a rămas cu ei tot drumul de la Horeb la Nebo. Jos la Iordan, ea era acolo. O, Dumnezeule, eu vreau s-o văd la Iordan.

Când Moise a fost la Iordan, Stânca a fost cu el tot drumul. Şi el stătea acolo şi se uita la poporul care decăzuse şi se îndepărtase de Dumnezeu; îl durea inima pentru ei. Şi s-a uitat spre Iordan. El era la Iordan: eu vorbesc despre Iordanul duhovnicesc. Şi el stătea acolo; moartea se apropia. Dar el s-a uitat şi lângă el era Stânca. El doar a păşit pe Stâncă, şi au venit îngerii şi l-au luat.

„Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Indiferent cât de mari sunt problemele, cât de bătrâni ajungem, de ce moarte avem parte - amintiţi-vă: Stânca va fi acolo la Iordan. Nu ne va părăsi şi nu ne va lăsa. Să ţineţi minte asta. Prezenţa veşnică a Apei din Stâncă va fi cu noi de-a lungul întregii vieţi şi chiar şi la Iordan.”

Dragi prieteni ascultători, pentru mine a fost un privilegiu să vă las să-l ascultaţi pe fratele Branham vorbind. Cu siguranţă că tuturor le-ar fi plăcut să-l audă pe apostolul Pavel predicând. El a fost un bărbat care a primit într-adevăr o însărcinare dumnezeiască pentru slujbă. De obicei noi ascultăm predicatori care au absolvit o şcoală specială. Dar ceea ce avem nevoie să auzim în aceste ultime zile este cineva care să fie ca un glas în pustie care să vestească adevăratul Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic. William Branham a fost un astfel de bărbat. Eu sunt sigur că dacă veţi veni înaintea lui Dumnezeu cu o inimă sinceră, El vă va deschide înţelegerea ca să vedeţi care este scopul pentru care a fost trimisă o astfel de slujbă. Nimeni nu trebuie să vorbească despre acest bărbat, sau să-l

106

apere. Însuşi Dumnezeu a confirmat slujba lui cu semne aşa cum a făcut-o şi cu slujba apostolului Pavel.

Să ne rugăm: Tată ceresc, suntem aşa de recunoscători pentru Cuvântul Tău descoperit pentru vremea noastră, pentru trimiterea solului Tău. Doamne, noi nu slăvim pe nici un om, dar ştim că Tu ai folosit întotdeauna pe cineva care ţi-a fost dedicat Ţie, ca să-Ţi aduci copiii înapoi la Cuvântul Tău. Binecuvântează-ne pe toţi, pentru că o cerem în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Dacă aţi vrea să cunoaşteţi mai multe despre ceea ce a făcut Dumnezeu în generaţia noastră, vă rog să ne scrieţi, şi vom fi bucuroşi să vă trimitem literatură gratuită.

Nr. 3

Introducere în peceţi Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump şi

sfânt al Domnului Isus Hristos. Nădăjduiesc că Dumnezeu v-a vorbit când l-aţi ascultat pe fratele Branham în emisiunea noastră precedentă. Uneori este nevoie de ceva timp până ne dăm seama ce a făcut Domnul. Să ne gândim întotdeauna că lucrurile duhovniceşti pot fi înţelese numai de cei călăuziţi de Duhul Sfânt. Toţi prorocii, şi chiar şi Domnul Isus Hristos nu a fost înţeles în vremea Lui. Este trist s-o spui, dar majoritatea celor ce cred acum în Domnul nu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt şi nu au o părtăşie strânsă cu El. De multe ori s-a ajuns la o religie formală, fără a se mai căuta gândul lui Hristos şi manifestarea Duhului Sfânt. Noi cu într-adevăr avem nevoie să ne întoarcem la adevărata părtăşie cu Domnul astfel încât binecuvântările Lui originale să fie peste noi. El a făgăduit: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”

În unele dintre emisiunile noastre precedente am vorbit despre epocile Bisericii. Astăzi vom continua cu Apocalipsa şi vom vorbi despre taina celor şapte peceţi. Noi trăim într-un timp extraordinar – timpul de sfârşit – în care se împlinesc multe prorocii. Profetul Ezechiel a văzut o carte în chip de sul, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, în care erau scrise bocete, plângeri şi gemete. Prorocului Daniel i s-a spus să ţină ascunse cuvintele şi să pecetluiască cartea până la vremea sfârşitului.

În cap. 5 din Apocalipsa citim despre Acela care stătea pe tron şi avea în mâna dreaptă o carte pecetluită cu şapte peceţi. De-a lungul timpului mulţi oameni au cercetat şi au încercat să înţeleagă tainele din

107

această carte. Dar Scriptura spune „Căci Duhul lui Dumnezeu” – nu duhul omului - „cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”

Nădăjduiesc că ştiţi ce s-a întâmplat în anul 1963, când fratele Branham a fost însărcinat să se întoarcă în Jeffersonville, pentru că venise timpul deschiderii celor şapte peceţi. Dar poate că nici n-aţi auzit despre acest minunat eveniment supranatural. Lucrul acesta arată cu siguranţă că nu sunteţi în locul corect, în locul în care este Isus. Pentru că toţi cei care umblă şi vorbesc cu El, sunt informaţi despre ceea ce face El în Împărăţia lui Dumnezeu. De multe ori creştinii au cunoştinţă numai despre lucrurile care se petrec în biserica sau denominaţiunea lor. Regretabil, dar multe programe religioase au devenit o atracţie, o distracţie duhovnicească. În timpul nostru sunt multe glasuri care strigă. Dar câţi sunt conştienţi de ceea ce face Dumnezeu conform Cuvântului Său? Câţi sunt gata să asculte glasul lui Dumnezeu? Oamenii acuză pentru că nu s-a întâmplat aşa cum s-au gândit ei, sau pentru că nu s-a întâmplat în mijlocul lor.

Toţi prorocii, toţi slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu au vorbit în Numele Domnului. Ei au avut o chemare personală la slujbă. Cuvântul pe care l-au primit şi l-au predicat nu a fost închipuirea lor. O asemenea însărcinare divină implică o mare responsabilitate. Lucrul acesta îmi aminteşte de ceea ce a spus fratele Branham în privinţa aceasta, şi anume că nimeni nu are dreptul să predice Cuvântul lui Dumnezeu dacă nu a avut o experienţă cu Dumnezeu ca Moise, şi dacă nu a fost însărcinat de Domnul ca să facă lucrul acesta. Oricine a avut privilegiul să asculte mai multe predici înregistrate ale fratelui Branham, va şti că el a stat sub o trimitere directă din partea Dumnezeului atotputernic, cu o chemare deosebită la slujbă. El n-a avut nici o pregătire teologică deosebită, dar a predicat la milioane de oameni de pe întreg pământul.

Acum să ne întoarcem la Apoc. 5:2, unde citim după cum urmează: „Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”” pe vremea aceea o carte era un sul. Cartea aceasta era pecetluită pentru ca nici o persoană neautorizată să nu aibă acces la conţinutul acesteia. Toate lucrurile pe care le face Dumnezeu se întâmplă exact la timpul potrivit, în locul potrivit şi prin persoana potrivită. Ioan a plâns pentru că nu a fost nimeni găsit vrednic să deschidă cartea. Nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a fost găsit nimeni vrednic ca să se uite în aceasta. Atunci unul dintre bătrâni a vorbit şi a spus: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale

108

ei.” Dumnezeu a ales să se descopere prin Isus Hristos Domnul nostru. El este singurul vrednic să descopere tainele ascunse. El Însuşi este taina lui Dumnezeu descoperită.

Nu fiecare predicator de pe pământ a fost vrednic să primească descoperirea deschiderii celor şapte peceţi. Aşa cum a fost ales Ioan dintre apostoli şi dintre cei folosiţi de Dumnezeu în primul secol, tot aşa, fără nici o umbră de îndoială, Dumnezeu a ales să vorbească printr-un vas din generaţia aceasta, care să primească Cuvântul descoperit şi la rândul lui să-l vestească copiilor lui Dumnezeu. Ferice de cei care nu se poticnesc în ceea ce face El. Tot ce trebuie să facem noi este să primim o descoperire deplină a lui Isus Hristos cu tot ceea ce aparţine de aceasta.

Ioan mărturiseşte că a văzut un Miel care părea înjunghiat, şi care „avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.” În aceste prime versete din Apoc. 5 citim despre 24 de bătrâni, despre cele patru făpturi vii, şi despre cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Acestea sunt în legătură cu Biserica nou testamentară. Mielul lui Dumnezeu este Răscumpărătorul nostru. Prin El este descoperit tot ce urmează să fie cu cei răscumpăraţi. Ca Leul din seminţia lui Iuda, El este Împăratul, Biruitorul cel Puternic. El a biruit. El este Acela care a biruit iadul şi moartea – nu pentru El însuşi, ci pentru toţi aceia pe care i-a răscumpărat prin sângele său scump pe care l-a vărsat pe Golgota.

După ce Mielul a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei 24 de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare dintre aceştia avea câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Rugăciunile sfinţilor sunt duse sus la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Sfinţii din fiecare epocă a bisericii sunt cei care sunt sfinţiţi în adevăr, după ce au auzit şi au crezut mesajul din vremea lor. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Acesta vine de la scaunul de domnie şi toţi sfinţii din epocile Bisericii îl cred. Rugăciunile lor sunt duse la scaunul de domnie de unde a venit Cuvântul. Cuvântul Domnului nu se întoarce niciodată gol, ci împlineşte lucrul pentru care a fost trimis. Cei care cred Cuvântul trimis şi descoperit de Dumnezeul Atotputernic au pentru ce să se roage. Ei îşi aduc Domnului mulţumirile lor. Cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii, cântau o cântare nouă. „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” Înainte ca

109

Mireasă să fie luată pentru a sta înaintea tronului ca să cânte cântarea cea nouă, cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii se bucură deja în ceruri pentru că ei văd lucrarea lui Dumnezeu încheiată deja prin Isus Hristos Domnul nostru. Ei i-au văzut pe cei mântuiţi din toate epocile, din toate popoarele şi seminţiile. Din cauza aceasta se bucură ei. Apoi toate făpturile îngereşti se alătură celor 24 de bătrâni şi celor patru făpturi vii, şi cântă cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Toţi cei care sunt în ceruri se bucură de lucrarea de mântuire care a fost îndeplinită pe pământ. Biblia spune că în cer este bucurie atunci când se pocăieşte un păcătos.

După ce îngerii s-au alăturat celor 24 de bătrâni şi celor patru făpturi vii, Scriptura spune că „toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri” spuneau: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” În timp ce se petreceau aceste lucruri cele patru făpturi vii ziceau „Amin!” „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”

Dragii mei fraţi şi surori, dragi prieteni: ce zi măreaţă de bucurie va fi atunci când Mireasa lui Isus Hristos, sfinţii din toate timpurile, se vor uni în acea cântare. Biblia spune că va fi ca vuietul multor ape. Domnul te cheamă azi pe tine să ai parte şi să împărtăşeşti binecuvântările sale veşnice. Eşti tu gata să-l urmezi tot drumul? Să ne rugăm:

Tată ceresc, îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt. Îţi mulţumesc pentru nădejdea slăvită care este în noi prin Isus Hristos Domnul nostru. Fie ca toţi să fim găsiţi vrednici să avem parte de aceste evenimente măreţe care vor veni. Doamne, fie ca noi toţi să ne dăm seama de seriozitatea acestui ceas. Binecuvântează pe toţi cei ce sunt bolnavi, pe cei ce suferă, pe toţi care au auzit acum Cuvântul Tău. Căci eu mă rog în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

110

Nr. 4 Prima pecete

Dragi prieteni în Hristos, aş dori să vă salut din nou în Numele

scump al Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos, cu încrederea că aţi fost binecuvântaţi prin transmisiunea de duminica trecută şi că vă bucuraţi în Domnul. Noi am început cu introducerea în cele şapte peceţi. Tot ceea ce face Domnul, este la început ceva nou pentru noi, dar după aceea El pune o cântare nouă în inimile noastre şi noi cântăm laudele Lui.

Cu adevărat Domnul a făcut ceva măreţ în timpul nostru. El ne-a dăruit un mesaj al aşezării din nou, a descoperit tainele ascunse în decursul epocilor, a luminat detaliile planului Său veşnic. Ca în oricare altă epocă, când Dumnezeu trimite un mesaj, sunt unii care-l primesc cu bucurie, şi sunt alţii care resping ceea ce făcut Dumnezeu.

Noi trăim în zilele de sfârşit ale harului. Conform Cuvântului făgăduit, cele şapte peceţi urmau să fie descoperite în vremea sfârşitului. Astfel, lucrul acesta trebuia să aibă loc în timpul nostru. Vom vorbi despre taina aceasta, aşa cum i-a fost descoperită slujitorului şi prorocului lui Dumnezeu, William Branham.

Haideţi să deschidem la Apoc. 6:1. Ioan L-a văzut pe Miel luând cartea şi rupându-i peceţile. Deschiderea primei peceţi a fost însoţită de zgomotul înfricoşător al tunetului. Una dintre cele patru făpturi vii i-a spus lui Ioan „Vino şi vezi!” În timpul acesta, după ce peceţile au fost deschise, nouă ne sunt adresate aceleaşi cuvinte: „Veniţi numai şi vedeţi.” Fratele Branham ne spune despre zgomotul puternic ca de tunet. El a vorbit despre cutremurarea pământului atunci când s-au arătat cei şapte îngeri şi când s-a vestit deschiderea celor şapte peceţi. Dumnezeu ştie cum să ne atragă atenţia spre ceea ce are de gând să spună.

Ioan urma să vină, iar noi trebuie să venim ca să vedem ce s-a întâmplat. Ioan spune: „M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.” Hristos nu este prezentat în felul acesta nicăieri în Scriptură. Hristos este arătat aici ca Miel al lui Dumnezeu, care deschide peceţile. Dar călăreţul acesta este imitatorul, antihristul care a pornit biruitor chiar de la începutul epocii bisericii. Scopul său a fost să nimicească ceea ce a făcut Hristos şi să-şi zidească propriul domeniu. El avea un arc fără săgeţi: era un înşelător. Isus Hristos nu este arătat niciodată cu un arc: El are sabia cu două tăişuri, care este Cuvântul lui Dumnezeu. El este Acela care

111

ţinea cartea în mână. Atunci cum ar fi putut să fie El călăreţul? Lucrul acesta este imposibil.

Călăreţul acesta reprezintă sistemul la începutul său. Calul alb dă aparenţa nevinovăţiei, însă în curând îşi schimbă culoarea. Călăreţul este un imitator iar calul său devine din alb roşu, negru apoi gălbui. Când acest călăreţ a pornit în prima epocă a bisericii, viclenia lui n-a putut fi uşor sesizată. Culoarea albă dădea aparenţa nevinovăţiei. Dar lucrul acesta se întâmpla înainte ca el să pună mâna pe putere. La început a fost un duh şi o învăţătură greşită. În felul acesta n-a putut fi încoronat. Dar mai târziu s-a întrupat în prorocul mincinos şi a fost încoronat. Acesta este momentul când Antihristul şi-a consolidat poziţia. Prin moartea şi învierea Lui, Isus Hristos a biruit moartea, iadul şi pe Satana. Dar aici îl vom vedea pe Antihrist care încearcă să dea jos biruinţa lui Hristos care era acum descoperită în credincioşii adevăraţi prin puterea Duhului Sfânt. Adevăratele învăţături biblice au fost înlocuite de Antihrist cu crezuri şi dogme.

Calul alb reprezintă puterea aşa numitei forţe religioase iar călăreţul reprezintă capul acelui sistem antihrist. Acesta şi-a avut începutul deja în vremea apostolilor, căci Ioan scrie în 1 Ioan 2:18 „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri.” Aşa cum Iuda s-a alăturat celor ce-l urmau pe Domnul Isus Hristos, tot aşa sămânţa discordiei s-a alăturat cu sămânţa lui Dumnezeu. În scurt timp a fost evident că erau motivaţi de un duh rău.

Dacă observaţi, Ioan vorbeşte despre venirea lui Antihrist la singular, şi spune de asemenea la plural că se ridicaseră deja mulţi antihrişti în acea primă epocă a bisericii. Existau deja de atunci creştini care nu aveau o relaţie reală cu Isus Hristos, şi cărora le lipsea descoperirea Cuvântului. În prima epocă a Bisericii ei încă erau în căutarea conducătorului lor. Ucenicii Antihristului erau deja acolo. Ioan l-a văzut pe acest conducător atunci când a fost exilat pe insula Patmos. Acesta era capul mişcării nicolaite, când a început să călărească pe calul alb. Ţelul său era să unească totul într-o singură organizaţie. Lui nu-i păsa dacă-şi va atinge scopul folosind forţa, câtă vremea el putea să fie capul.

Pavel a vorbit despre aceeaşi persoană şi l-a numit „fiul pierzării”, „care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”.” Prin ipocrizia şi viclenia lui, fiul pierzării îi duce pe cei ce-l urmează acolo de

112

unde a venit şi el, adică la pierzare. Dar Fiul lui Dumnezeu a venit din slavă şi-i duce pe toţi ce-L urmează acolo de unde a venit şi El, înapoi în slava Sa. Biserica Dumnezeului Celui Viu Îl urmează pe Hristos conform Cuvântului descoperit prin Duhul Sfânt. Omul acesta îşi instaurează propriile rânduieli şi organizează totul după placul lui. Adepţii lui se află în toate cultele care urmează învăţăturile lui. Ambiţia lui este să ia locul lui Hristos pe pământ. Lui chiar i se aduce închinare. El a luat oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a înlocuit cu crezuri şi dogme. Lumea întreagă are impresia că el vorbeşte în locul lui Dumnezeu. Acest lucru îmi aduce aminte de copiii lui Israel: ei erau Biserica Dumnezeului Celui Viu în Vechiul Testament. Dumnezeul Atotputernic îl trimisese pe Moise şi poporul a fost scos din Egipt. Imediat după aceea auzim despre Balaam. Moise a fost chemat de Dumnezeu, dar Balaam a fost chemat de Balac, împăratul moabiţilor, care l-a trimis să-i blesteme pe copiii lui Israel care fuseseră binecuvântaţi de Dumnezeu. Ei erau cei care aveau Cuvântul făgăduit de Dumnezeu pentru vremea aceea. Prorocul acela mincinos era în legătură cu puterea lumească. De fapt voia să-i nimicească pe cei care aveau parte de împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu în vremea lor. În toate epocile Bisericii, Antihristul a lucrat cu ajutorul puterii lumeşti.

Moise a învăţat pe poporul lui Dumnezeu adevăratul Cuvânt al Celui Atotputernic. Balaam însă a pus o piatră de poticnire înaintea lor. Faptele lui au fost atât de rele încât Hristos îl aminteşte în mesajele Sale adresate celor şapte biserici.

Întâia pecete întâi trebuie văzută în legătură cu prima epocă a Bisericii, în care sunt amintite faptele nicolaiţilor, fapte urâte de toţi credincioşii adevăraţi. Citim de asemenea despre unii care se dădeau drept apostoli dar de fapt erau mincinoşi. Pavel dă un avertisment serios bătrânilor bisericii din Efes. Credincioşii adevăraţi trebuiau să ia seama la cei puşi ca supraveghetori (episcopi) de către Duhul Sfânt. Dar apoi el spune: „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Fiecare predicator trebuie să vadă ce-l motivează: dacă vine într-un oraş şi predică până ce are impresia că ar avea propriii lui ucenici ca să-şi înfiinţeze propria biserică, atunci s-a descalificat. Conform cuvintelor apostolului, cei mincinoşi îşi fac ucenici proprii. Un slujitor adevărat al lui Hristos nu-i va trage pe ucenici de partea lui, ci va sluji întregului Trup al lui Hristos, conform slujbei date lui de Dumnezeu.

113

Pavel îşi exprimă certitudinea că Duhul Sfânt va veghea asupra Bisericii adevărate.

Dragi fraţi şi surori în Hristos! Acesta este ceasul adevărului. Orice copil al lui Dumnezeu primeşte cu plăcere Cuvântul autentic al Celui Atotputernic, mai ales într-un ceas atât de întunecat ca acesta, când binele şi răul sunt atât de apropiate. Ce este rău este împodobit de activitate religioasă. În timpul acesta nu este binevenit să vorbeşti despre Antihrist şi despre toate sistemele care conform Cuvântului lui Dumnezeu sunt greşite. Toţi gândesc ecumenic, caută unitatea, indiferent care sunt crezurile lor. Dar Domnul Isus Hristos Îşi revendică răscumpăraţii Lui. Aceştia iasă din toate lucrurile care nu sunt în concordanţă cu Cuvântul Său. Nu vă fie teamă să staţi de partea lui Hristos!

Să ne rugăm: Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău sfânt şi scump, şi Te rog să-i călăuzeşti în adevăr pe toţi ascultătorii. O Dumnezeule, ştim că acestea sunt lucruri foarte serioase în aceste momente de sfârşit. Ne rugăm din toată inima: răspunde din cer, şi călăuzeşte-i pe toţi cei ce doresc să fie într-o stare corectă conform sfântului Tău Cuvânt. Te rog fă-i să deosebească şi să înţeleagă. În Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos. Amin.

Nr. 5

Prezentarea sistemului antihrist Dragi prieteni în Hristos, vă salut în Numele scump al Domnului

Isus. Sunt sigur că aţi cercetat Scripturile ca să vedeţi dacă lucrurile sunt aşa cum s-au spus. Doresc să vă recomand să citiţi cartea intitulată „Descoperirea celor şapte peceţi”, scrisă de rev. William Branham, care conţine predicile vorbite în timpul deschiderii peceţilor. În aceste transmisiuni noi putem să atingem numai câteva puncte principale, dar eu sunt sigur că în cartea aceea găsiţi răspunsurile la toate întrebările dvs.

Cartea Apocalipsa conţine multe simboluri; de aceea este nevoie să înţelegem prin descoperire divină ce reprezintă acestea. Dumnezeu a avut de la început în plan să vorbească prin prorocii rânduiţi de EL. Aceasta este metoda prin care Dumnezeu aduce la lumină tainele ascunse.

Despre prima pecete s-a spus foarte puţin. Vedem calul alb şi călăreţul acestuia, care avea un arc fără săgeţi, şi care mai târziu a primit o cunună. Tema aceasta a fost tâlcuită diferit, dar acum adevărul a fost făcut de cunoscut prin descoperirea lui Isus Hristos. Fie ca să se înţeleagă clar că acel călăreţ arătat în primele patru peceţi este Antihristul. El este un

114

impostor care-i amăgeşte pe toţi în Numele lui Hristos, pe care-L imită. Culoarea albă arată spre acest sistem religios, care la început se arată inofensiv. Mai târziu însă lucrurile se schimbă.

În 2 Cor. 11:14-15 citim: „căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” Scriptura vorbeşte despre Isus Hristos care vine pe un cal alb cu toţi sfinţii. El are un nume: Cuvântul lui Dumnezeu. „Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”” Aşa este descris Domnul şi Mântuitorul nostru, în comparaţie cu călăreţul din primele patru peceţi. Pe Domnul Isus Hristos Îl urmează cerurile, dar călăreţul acesta este urmat de Moarte şi de Locuinţa morţilor, aşa cum este arătat în pecetea a patra. Observăm mai departe că acest călăreţ nu are nume. El foloseşte titluri şi tăgăduieşte Numele lui Isus Hristos. Antihristul are un arc, dar nu are săgeţi. El îi amăgeşte pe oameni. Dar despre Isus Hristos citim: „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită” care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să înţelegem că Antihristul este atât de religios, încât Scriptura spune că-i va amăgi pe toţi, în afară de cei ale căror nume sunt scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului. Antihristul vorbeşte despre Hristos, dacă aceasta se potriveşte programului său; vorbeşte despre Duhul Sfânt dacă se potriveşte concepţiei sale. El foloseşte orice verset pentru a da o aparenţă evlavioasă programului său. Iuda a umblat cu Hristos şi a pretins că are o parte în slujbă. Dar nu există nici o dovadă că Domnul Isus l-a chemat pe Iuda. Domnul i-a chemat pe toţi ceilalţi ucenici. Iuda li s-a alăturat, dar Scriptura îl numeşte „fiul pierzării”. Sistemul antihrist se ascunde de asemenea sub o mantie religioasă. Dar aleşilor din fiecare epocă li s-a dat descoperirea prin Duhul Sfânt ca să cunoască faptul că Hristos este reprezentat de Cuvânt, iar Antihristul este reprezentat de răstălmăcirea Cuvântului. Duhul lui Hristos în credincioşi îi face să se supună Cuvântului şi să-l asculte. Duhul antihrist se înalţă mai presus de Dumnezeu şi de Cuvântul Său. El respinge Cuvântul şi-şi formulează propriile învăţături şi crezuri. Numai copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu recunosc autoritatea Cuvântului lui

115

Dumnezeu. Toţi ceilalţi sunt în robia învăţăturilor antihriste, împotrivindu-se sfintelor Scripturi. Dvs. puteţi spune: „Biserica noastră, cultul nostru, se bazează pe Cuvânt” dar Biblia ne spune că dacă adăugăm sau scoatem din Cuvântul lui Dumnezeu, partea noastră va fi scoasă din Cartea Vieţii. Bisericile au devenit atât de înţepenite în învăţăturile lor, încât dacă Dumnezeu doreşte să trimită mai multă lumină, acestea n-o pot primi. Dacă Antihristul ar veni cu coarne, ca un dictator mondial aşa cum presupun mulţi oameni, n-ar fi amăgiţi mulţi. Dar amăgirea constă în faptul că se ia suficient din Cuvântul lui Dumnezeu şi se introduc în acesta păreri personale, crezuri şi învăţături. Oamenii nu-şi dau seama că sistemul antihrist a existat aproape de la începutul epocilor Bisericii, şi i-a amăgit pe toţi, în afară de copiii lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt îi descoperise deja lui Pavel ceea ce descrie Ioan mai târziu, pe insula Patmos. Aşa cum în grădina Edenului au fost doi pomi, şi două seminţe de la începutul timpului, la fel a fost în creştinism. Sămânţa lui Dumnezeu are parte de Pâinea Vieţii, are acces la Pomul Vieţii, dar cealaltă sămânţă se foloseşte de pomul cunoştinţei şi moare spiritual. Hristos îşi zideşte Biserica Lui conform Cuvântului Său, iar Antihristul şi-o zideşte pe a sa, după concepţia lui. Există sute de culte, dar în ochii lui Dumnezeu există numai două lucruri: Biserica lui Hristos şi biserica lui Antihrist. Fiecare persoană aparţine uneia din cele două. Aşa vede Dumnezeu lucrurile. A fost un Cain şi un Abel, un Moise şi un Balaam, Isus şi Iuda; există o biserică adevărată şi una falsă. Este Hristos, Unsul, iar cei unşi de El sunt ca şi El; există şi Antihristul, cu toţi unşii mincinoşi din vremea sfârşitului.

Călăreţului i s-a dat o cunună, ceea ce arată spre cârmuire. El a pornit biruitor. Putem să vedem aici deosebirea între Biserica lui Isus Hristos şi sistemul antihrist. În Biserica lui Hristos nimeni nu doreşte un titlu pompos, ci fiecare doreşte doar să fie aşezat în Trupul lui Hristos, în locul pe care i l-a rânduit Dumnezeu. În mişcarea antihristă însă, oamenii urmăresc funcţiile, caută să-i biruiască pe laici şi să-i cârmuiască. Cum putem face deosebirea? Este foarte uşor, dacă luăm Cuvântul lui Dumnezeu ca singura unitate de măsură. Tot ce nu este în concordanţă cu învăţăturile apostolilor şi prorocilor, nu vine din adevăr.

Dragi fraţi şi surori, noi trăim în zilele din urmă care în Scriptură sunt numite „vremea sfârşitului”. Toate aceste lucruri trebuiau descoperite conform Cuvântului făgăduit. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu s-a descoperit în simplitate. Dacă ne gândim în mod firesc la deschiderea

116

peceţilor, atunci s-ar putea să avem păreri grandioase despre aceasta. Dar Domnul a făcut-o în felul Său, într-o manieră foarte simplă, încât cei înţelepţi n-o vor vedea, nu vor recunoaşte şi vor trece pe lângă ce s-a întâmplat de fapt. Unul dintre principiile Dumnezeului Atotputernic este să descopere lucrurile cele mai mari în modul cel mai simplu. Numai noi, oameni fiind, avem înclinaţia să căutăm lucruri complicate, dar Dumnezeu se întâlneşte cu noi la nivelul nostru.

Dragi prieteni, fie ca despre dvs. să nu se spună că sunteţi mulţumiţi cu orice fel de tâlcuiri. Întregul sistem antihrist vorbeşte despre Dumnezeu şi despre Cuvântul Său, însă în acelaşi timp îl răstălmăceşte, pentru că ei nu vestesc Cuvântul lui Dumnezeu prin descoperire, aşa cum este scris. Milioane de oameni cred basme în locul Cuvântului. Ei sunt amăgiţi şi vor fi decepţionaţi la sfârşitul căii lor. Fie ca noi să auzim astăzi glasul Domnului Isus Hristos şi să venim la El şi să primim iertarea păcatelor noastre şi botezul autentic al Duhului Sfânt. Pentru că numai Duhul lui Dumnezeu ne poate călăuzi în tot adevărul.

Dragi prieteni, pot să vă întreb dacă pentru voi Cuvântul lui Dumnezeu este totul? Isus Hristos este totul în viaţa voastră? Urmaţi voi călăuzirea Duhului Sfânt? Numai El vă poate călăuzi în Cuvântul Său. Mai există în voi vreo răzvrătire împotriva Domnului şi împotriva Cuvântului Său? Noi încă ne mai aflăm în timpul harului. Mai putem să venim la Domnul Isus şi să ne supunem Lui în totalitate. Aţi dori s-o faceţi acum, în timp ce ne aplecăm capetele? Să ne rugăm:

Tată ceresc, suntem atât de recunoscători că trăim într-un timp în care Cuvântul Domnului şi tainele cele mari au fost descoperite în felul ales de Tine. O, Dumnezeule, nu ne-ai lăsat în întuneric: Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” Astăzi este pus înaintea noastră binele şi răul. O, Doamne, fie ca noi toţi să ascultăm şi să ne dăm seama cât de serios este lucrul acesta. Fie ca noi toţi să înţelegem că hotărârea pe care o luăm acum este pentru veşnicie. Mă rog în Numele scump al lui Isus, să vorbeşti fiecăruia care a auzit acum mesajul acesta. Fii cu cei bolnavi şi care au necazuri – binecuvântează-i. Prezenţa ta să fie aproape de ei. Pregăteşte-ne pentru ceasul revenirii tale. Mă rog toate acestea în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

117

Nr. 6 A doua pecete

Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele

binecuvântat al Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru voi toţi, şi aş dori să-mi exprim aprecierea pentru toţi cei ce ne-au scris. Ochii multora au fost deschişi ca să vadă, şi inimile le-au fost deschise ca să înţeleagă mesajul profetic din Cuvântul lui Dumnezeu.

Astăzi vom continua cu pecetea a doua. Ioan L-a văzut pe Miel deschizând a doua pecete şi a auzit a doua făptură spunând „Vino şi vezi.” „Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.” Ioan a văzut acelaşi călăreţ dar de data aceasta calul n-a mai fost alb, ci roşu. Schimbarea culorii calului arată că acelaşi sistem a intrat în a doua fază, în timpul celei de-a doua peceţi. Primul cal a fost alb – inocent, inofensiv, dar scena se schimbă. În timpul peceţii a doua călăreţul primeşte putere. Pacea este luată de pe pământ. Începe să curgă sângele sfinţilor şi în epocile următoare pământul va fi îmbibat cu acesta. Călăreţul acesta nu are un arc fără săgeţi. Cu acesta nu putea să facă nimic. Acum însă foloseşte o sabie. Sabia aceasta nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Cei ce cred Cuvântul lui Dumnezeu nu varsă sânge. Este o sabie pământească. Lucrurile care păreau atât de neînsemnate şi inofensive în timpul primei peceţi, au devenit crude. De data aceasta sistemul acesta religios a obţinut putere asupra statului şi putea să influenţeze în diferite feluri problemele statului. A început printr-un duh rău şi o învăţătură greşită, dar un duh nu poate fi încoronat decât dacă găseşte o persoană în care să locuiască şi să vestească învăţătura aceea. Atunci are loc încoronarea. Ce este fals vine întotdeauna după ceea ce este autentic. Duhul autentic al lui Dumnezeu s-a descoperit prin proroci care au adus Cuvântul adevărului. În acelaşi fel, duhul antihrist s-a întrupat în prorocul mincinos care a fost încoronat atunci.

În pecetea a doua a fost descrisă a doua etapă din istoria Bisericii. Pacea a fost luată de pe pământ. Pretutindeni s-a vărsat sângele martirilor. În timpul primei peceţi Antihristul avea la dispoziţie numai putere religioasă, dar în a doua etapă s-au unit puterile religioase cu cele politice. Credincioşii adevăraţi s-au ţinut de Cuvântul lui Dumnezeu şi L-au slujit pe Domnul Isus Hristos cu toată inima lor. Ei nu s-au plecat în faţa

118

învăţăturilor omeneşti ci mai degrabă şi-au pecetluit mărturia cu sângele lor. Conducătorii politici şi religioşi depindeau unii de alţii. Dar în scurt timp a fost evident că liderul religios avea ultimul cuvânt, pentru că el cârmuia peste minţile şi conştiinţele oamenilor. Conducătorii pământeşti nu au ameninţat pe nimeni cu chinurile iadului, dar liderii religioşi au făcut-o. Cei ce deviaseră de la Cuvântul lui Dumnezeu au devenit o organizaţie puternică.

Când a avut loc Conciliul de la Niceea, acolo s-au stabilit regulamentele pentru biserica universală. Acolo s-a căzut de acord asupra a ceea ce urma să fie crezut şi învăţat de către adepţi. Nu mai exista libertate pentru lucrarea Duhului Sfânt – totul a fost împins într-o formă moartă. Oamenii hotărau cum să se desfăşoare un serviciu de închinare. De fiecare dată când o biserică se organizează, devine o formă moartă de creştinism în care Duhul Sfânt nu mai poate să lucreze. Acesta a fost un timp în care oamenii au început să-şi înalţe capacităţile lor şi să stăpânească peste alţii. În adevărata Biserică a Domnului Isus Hristos nimeni nu stăpâneşte peste celălalt. Mântuirea nu depinde de un sacrament sau de cineva care are o funcţie. Mântuirea se primeşte numai prin credinţa în Isus Hristos, după cum spune Scriptura: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

În vremea aceea mulţi creştini au fost prigoniţi şi ucişi în diferite moduri. Dar ei au ştiut în cine era ancorată credinţa lor. Ei au ştiut în cine crezuseră. Aveau înaintea lor făgăduinţa din Cuvântul lui Dumnezeu: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Antihristul a primit cununa care reprezintă puterea lumească, dar credincioşii adevăraţi primesc cununa vieţii veşnice, care reprezintă puterea Duhului Sfânt care le conduce vieţile.

Deschiderea peceţilor nu ne-a descoperit numai ce s-a întâmplat în trecut, ci lumina strălucitoare a Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu iluminează lucrurile care se petrec în prezent şi de asemenea care se vor petrece în viitor. În generaţia aceasta toată lumea creştină doreşte să-i aducă pe toţi laolaltă şi să-i unească sub un singur cap. Este evident că aşa cum a fost atunci, la fel este şi acum: o combinaţie între puterea politică şi cea religioasă. Oricine i se va împotrivi, trebuie să se aştepte la prigoană şi chiar la moarte. Dar noi spunem împreună cu toţi cei ce-l urmează pe Domnul: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Oricine trăieşte cu El, este de asemenea gata să şi moară cu El. Mai bine să murim cu El decât să trăim fără El. În curând vor veni peste noi aceste

119

lucruri. Dar noi putem să ne ridicăm capetele, căci răscumpărarea noastră se apropie.

La început atât adevărata mişcare creştină cât şi ceilalţi au întâmpinat împotrivire şi rezistenţă din partea păgânilor şi a tradiţiilor lor. Numai în a doua etapă, nicolaiţii, cei ce deviaseră de la Cuvântul lui Dumnezeu şi adoptaseră o formă generală de creştinism au fost recunoscuţi, şi ei au obligat ţări şi popoare întregi să se supună acelui sistem. Conform trimiterii pe care a dat-o Domnul Isus Hristos, adevărata modalitate a lui Dumnezeu este de a se merge în toată lumea şi de a se predica evanghelia, şi apoi Duhul Sfânt îl convinge pe om. Însă Domnul nu forţează pe nimeni. El ne invită pe fiecare să venim pentru că a pregătit totul. Oricine a studiat istoria bisericii va găsi confirmat acolo conţinutul peceţilor. Putem să vedem desluşit de ce a văzut Ioan un cal roşu al cărui călăreţ avea o sabie. I-a fost dată ca să ia pacea de pe pământ. Sângele celor neprihăniţi a fost vărsat încă de pe vremea lui Abel. Însuşi Isus Hristos a spus: „Pe care din proroci nu i-aţi omorât? Sau pe care neprihănit nu l-aţi omorât cu pietre?” Apostolii, adevăraţii credincioşi din vremea lor, au trebuit să treacă prin prigoniri îngrozitoare. Acelaşi duh de gelozie şi de ură care a fost în Cain s-a manifestat în decursul timpului în toată sămânţa şarpelui. Aceştia tot timpul au urât, au ucis şi au prigonit sămânţa lui Dumnezeu. Credincioşii adevăraţi n-au folosit niciodată arme omeneşti, ci au folosit sabia Duhului. Lupta lor nu este împotriva cărnii şi a sângelui ci împotriva domniilor şi stăpânirilor din văzduh, cum spune Scriptura. Ei nu au avut nevoie de putere politică, ci s-au încrezut în toată armatura lui Dumnezeu, ca să lupte în lupta duhovnicească, şi să fie biruitori prin Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Creştinii adevăraţi nu luptă ca să-i suprime pe alţii. Lupta lor este ca să-i elibereze pe cei ce sunt apăsaţi de puterea întunericului.

Chiar şi în timpul acesta există mulţi oameni ţinuţi în sclavia sistemelor religioase. Ei au nevoie să ajungă la cunoştinţa adevărului şi să fie eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu, prin predicarea evangheliei adevărate şi depline a Domnului Isus Hristos.

Ioan a văzut ceea ce urma să se petreacă în viitor, iar noi privim acum înapoi şi vedem cum s-a întâmplat. El a fost chemat să vină şi să vadă, şi apoi a văzut. Acum acelaşi glas vă invită pe voi să veniţi. Noi vedem prin aceeaşi descoperire în ce fel se descoperea Duhul Sfânt în Biserica Dumnezeului Celui Viu, şi vedem de asemenea Duhul şi lucrarea antihristă în copiii neascultării.

120

Dragi prieteni, pun iarăşi întrebarea serioasă: Ce putere conduce viaţa voastră? Ce duh vă motivează? Puteţi voi să credeţi Cuvântul lui Dumnezeu fără nici o reţinere? Sau vă agăţaţi de răstălmăcirile acestuia? Scopul deschiderii peceţilor este ca să ne deschidă ochii să vedem ce se întâmplă în acest timp, ca să putem scăpa de cursele amăgirilor. Citiţi-vă Biblia cu rugăciune, şi rugaţi-L pe Dumnezeu să vă lumineze. Să ne rugăm:

Tată ceresc, vedem că în curând se va sfârşi timpul nostru pe pământ. Noi trebuie să plecăm de aici şi să stăm în prezenţa Ta. Care va fi verdictul? Doamne Dumnezeule, noi toţi dorim să Te rugăm acum, când sângele ispăşirii încă vorbeşte pentru noi, să ne faci să înţelegem scopul mântuirii noastre şi să trăim o viaţă în concordanţă cu Tine şi Cuvântul Tău. Fie ca oamenii să înţeleagă că noi nu încercăm să desfiinţăm nici un cult sau biserică. Binecuvântează pe fiecare dintre cei ce au auzit acum Cuvântul Tău; Te rog în Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos.

Caseta 6 – nr. 1 Pecetea a treia şi pecetea a patra

Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în scumpul Nume

al Domnului Isus Hristos. Îmi dau seama că în aceste transmisiuni putem vorbi doar foarte pe scurt despre temele conţinute în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu conţine un belşug de comori ascunse despre care nu s-a mai predicat înainte. Dar Dumnezeu, prin harul Său i-a călăuzit pe ai Săi mai adânc în adevărul duhovnicesc. Noi îi suntem recunoscători Dumnezeului Atotputernic mai ales pentru faptul că i-a dăruit fratelui Branham o slujbă profetică prin care să aducă la lumină lucrurile ascunse, astfel ca noi să putem cunoaşte tainele pecetluite peste veacuri. Dumnezeu a făgăduit că aceste lucruri urmau să fie făcute de cunoscut în zilele din urmă.

Mă adresez acelor creştini care nu trăiesc pentru ei înşişi, care sunt gata să se lepede de ei înşişi, şi care caută din toată inima să trăiască pentru Domnul Isus Hristos. Numai cei ce sunt înfometaţi, şi care însetează după neprihănire, sunt săturaţi din punct de vedere duhovnicesc. Copiii lui Dumnezeu care sunt gata să asculte de Cuvântul Său, se află în diferite biserici şi culte. Isus a spus: „Oile Mele îmi cunosc glasul. Ele nu merg deloc după un străin.”

121

Vă rog deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:5-6: „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Despre pecetea a treia sunt spuse foarte puţine lucruri, însă Duhul Sfânt a descoperit detaliile legate de aceasta. În prima pecete este arătat un călăreţ pe un cal alb. În pecetea a doua călăreţul vine pe un cal roşu. Acum şi-a schimbat din nou culoarea, şi este arătat pe un cal negru. Acest lucru arată lunga perioadă de timp a epocilor întunecate, până în vremea Reformei. În timpul primei peceţi s-a strecurat înăuntru amăgirea religioasă. În timpul celei de-a doua peceţi, la aceasta s-a adăugat puterea politică. Biserica s-a unit cu statul şi belşugul puterii economice i-a aparţinut. Călăreţul calului negru avea în mână o cumpănă. „Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu!” În această fază călăreţul a început să ceară bani supuşilor lui pentru speranţa vieţii veşnice. A început să le ceară bani pentru rugăciune şi pentru indulgenţe şi astfel belşugul a început să curgă în biserica universală (catolică). Bogăţiile ei sunt inestimabile astăzi.

Pe vremea aceea numai puţini aveau acces la Biblie. Laicilor li s-a spus că ei nu sunt în stare să înţeleagă sfintele Scripturi, şi că au nevoie de cineva care să li le explice. Se putea învăţa aproape orice pentru că masele de oameni nu puteau să verifice ceea ce se spunea. Se cerea ascultare absolută. Însă credincioşii adevăraţi au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi nu aveau legătură cu sistemul acela.

Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „…Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” În Biblie, untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt. Făgăduinţa primirii Duhului Sfânt a fost dată încă de la începutul Noului Testament, iar copiii lui Dumnezeu au trăit-o. În ziua Cincizecimii, după coborârea Duhului Sfânt citim: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” „…Dar să nu vatămi

122

untdelemnul şi vinul!” Ce mângâiere pentru credincioşii adevăraţi. Domnul Însuşi veghează asupra turmei Sale. Chiar şi în timpul epocilor întunecate adevăraţii credincioşi au avut acces la descoperirea Duhului Sfânt – căci untdelemnul simbolizează Duhul Sfânt. Noi cunoaştem semnificaţia biblică a untdelemnului. Însă aici sunt amintite împreună untdelemnul şi vinul. Acestea nu se referă la uleiul şi vinul natural, ci au un înţeles duhovnicesc. Dacă cineva bea vin natural, este stimulat. Dacă noi luăm din vinul ceresc, suntem stimulaţi de descoperirea dată prin Duhul Sfânt. În ziua Cincizecimii s-a crezut despre cei 120 că ar fi beţi, pentru că după ce au primit Duhul Sfânt au fost stimulaţi într-un mod foarte remarcabil. În ziua aceea au fost foarte bucuroşi şi stimulaţi, pentru că au văzut împlinirea Scripturii. Duhul Sfânt a fost turnat peste ei, şi ei aveau parte de ceea ce făcea Dumnezeu în vremea lor, şi erau bucuroşi pentru aceasta.

Petru explică: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel.” Vedem deci că untdelemnul reprezintă Duhul Sfânt, iar vinul reprezintă stimularea dumnezeiască pe care o primesc credincioşii prin descoperirea Duhului Sfânt. Luca 10 vorbeşte despre bunul samaritean care a pus untdelemn şi vin pe rănile celui căzut pe drum, şi l-a adus la un han. Şi noi am fost căzuţi lângă drum şi am fost bătuţi de acela numit de la început „hoţul şi tâlharul”. Noi am fost biruiţi de duşman, dar Domnului i s-a făcut milă de noi. El ne-a iertat toate păcatele şi ne-a vindecat. El a turnat untdelemn şi vin peste sufletul nostru. Untdelemnul Duhului Sfânt a venit peste noi şi noi am gustat din vin, din înviorarea ce vine din prezenţa Domnului.

Conform Exod. 29:40, vinul şi untdelemnul se foloseau pentru jertfa de mâncare. Isus Hristos s-a jertfit ca jertfă desăvârşită şi noi trebuie să ne închinăm Domnului vieţile, ca o jertfă vie. Avem nevoie de ambele lucruri: de sfinţirea prin Duhul Sfânt care este reprezentată de untdelemn, şi de asemenea de stimularea prin descoperire divină, reprezentată de vin.

De-a lungul tuturor epocilor, aleşii lui Dumnezeu au avut acces la ceea ce a făcut Domnul, şi Antihristul n-a putut vătăma acest lucru. El a putut să reţină chiar şi cele necesare traiului; i s-a permis să-i chinuie şi să-i ucidă, dar n-a putut să vatăme viaţa aceea duhovnicească. El n-a putut să-i amăgească cu răstălmăcirile lui.

123

La deschiderea peceţii a patra, Ioan a văzut un cal gălbui. „Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.” Acelaşi cal care a fost arătat în prima, a doua şi a treia pecete, se prezenta în diferite culori. Dar în a patra pecete, primele trei culori se combină şi rezultă un amestec: aceasta este culoarea celui de-al patrulea cal. Faza aceasta aminteşte de sfârşit. Nu este de mirare că acest călăreţ este urmat de moarte şi de locuinţa morţilor. Prin sistemul său, masele au murit din punct de vedere duhovnicesc şi au fost înghiţite de locuinţa morţilor.

Apoc. 13: 8 ne spune că „toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat”, se vor închina Antihristului. Aşa cum a fost în grădina Edenului, tot aşa a fost de-a lungul veacurilor. Câtă vreme oamenii au crezut Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum l-a vorbit Domnul, ei au trăit spiritual şi aveau părtăşie cu Creatorul şi Mântuitorul lor. Dar îndată ce Eva a crezut tâlcuirea dată prin şarpe, moartea spirituală a lovit-o pe ea şi întreaga omenire. De aceea este fundamental să deosebim ceea ce este corect şi ceea ce este greşit. Cuvântul lui Dumnezeu este Duh şi viaţă. Oricine-l primeşte aşa cum este vorbit de către Dumnezeul Atotputernic prin toţi slujitorii şi prorocii Săi, rămâne în viaţă din punct de vedere spiritual. Dar duşmanul încearcă din răsputeri să răsucească cât de puţin Cuvântul, iar cei ce cred răstălmăcirea mor spiritual. Sistemul antihrist a luat suficient din Cuvântul lui Dumnezeu ca să dea lucrurilor o aparenţă religioasă, şi astfel îi amăgeşte pe oameni. Mulţi oameni sunt de părerea că religia are ceva în comun cu Dumnezeu. Chiar de la început, atât Cain cât şi Abel au adus jertfă. Însă Cain n-a venit pe calea lui Dumnezeu, şi de aceea a fost respins. Nu contează activităţile religioase, jertfele şi slujbele, ci numai modul hotărât de Dumnezeu, ca adevărata descoperire a lui Isus Hristos. Fiecare om trebuie să aibă o legătură corectă cu Dumnezeu, ca fiu sau fiică a Lui.

Dragi prieteni, sunt sigur că v-aţi dat seama cât de serioase sunt mesajele profetice din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Nu putem să rămânem neutri. Trebuie să ne decidem chiar acum. Isus Hristos este Acelaşi azi, ieri şi în veci, şi toate învăţăturile biblice trebuie să rămână

124

aşa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru Biserica Lui. Nici un cuvânt, nici o poruncă nu poate fi schimbată. Fie ca noi toţi să ne cercetăm viaţa ca să vedem dacă este în deplină concordanţă cu Scriptura. Nimeni nu trebuie să fie amăgit. Câtă vreme umblăm în lumină, Dumnezeu este cu noi. Cuvântul Său este lumina pe cărarea noastră. Încă mai putem să vedem încotro ne îndreptăm. Haideţi să ne rugăm:

Tată ceresc, încredinţez mesajul acesta în grija Ta, şi de asemenea pe toţi cei ce l-au ascultat. Mă rog ca ungerea Duhului Sfânt să vină peste ei, pentru ca ei să poată să vadă adevărul şi să fie eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu. Binecuvântează pe fiecare, căci mă rog în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Nr. 2

Pecetea a cincea Dragi prieteni, aş dori să vă salut din nou în Numele sfânt al

Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru voi toţi care ne ascultaţi, şi aş dori să-mi exprim aprecierea pentru cei ce au corespondat cu noi. Fie ca Domnul să vă fi deschis ochii ca să recunoaşteţi ziua şi ceasul în care trăim. Fie ca predicile acestea scurte să vă zidească sufletele, în timp ce permiteţi Duhului Sfânt să vă descopere tainele acestea minunate care au fost ascunse de-a lungul veacurilor.

Astăzi dorim să continuăm cu peceţile. Vă rog deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:10: „Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” Odată cu ruperea celei de-a cincea peceţi, scena se schimbă totalmente. Primele patru peceţi priveau Biserica dintre neamuri, şi prezentau acelaşi călăreţ, Antihristul care făcea fapte rele în timpul dispensaţiei neamurilor, şi caii care aveau culori diferite. Însă pecetea a cincea se referă la evrei. În textul acesta nu citim despre „fii” ci despre „robi”. Cei care în perioada harului cred în Domnul Isus Hristos, sunt numiţi „fii şi fiice” ale lui Dumnezeu. În orice caz, evreii sunt numiţi „robi”.

125

Pentru a limpezi punctul acesta, aş dori să citesc din Isaia 41:8: „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu; tu, pe care te-am luat de la marginile pământului, şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!”” Şi între evrei se află o categorie a celor aleşi, ca şi între neamuri. Printre milioanele de ucişi din trecut, se află şi aleşii despre care se vorbeşte în pecetea a cincea. Chiar dacă ei nu au putut să creadă în Domnul Isus Hristos pentru că au fost orbiţi ca noi să putem să vedem, ei sunt încă aleşii, conform scopului lui Dumnezeu.

Evreii care au fost ucişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au ţinut-o, strigau după răzbunare. Un copil al lui Dumnezeu care a trăit bucuria iertării păcatelor, care a trăit harul lui Dumnezeu, nu va cere niciodată răzbunare. Evreii sunt încă sub lege, şi de aceea vor răzbunare, aşa cum este scris: „viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.” Exod 21:23-25. Eu sunt sigur că nu aceasta este atitudinea unui copil al lui Dumnezeu născut din nou şi umplut cu Duhul Sfânt. Noi ne rugăm aşa cum a făcut-o Domnul nostru: „Tată iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac.”

Evreii ca popor, nu şi-au primit răscumpărarea prin Isus Hristos, Domnul nostru, la prima Lui venire. Cei ce au fost ucişi doreau să fie răzbunaţi, pentru că au ţinut tare de Dumnezeu şi de mărturia Cuvântului Său. Însuşi Isus le-a spus celor ce au crezut în EL: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Evreii au avut Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum l-au cunoscut ei din Vechiul Testament. Însă ei au respins evanghelia Domnului Isus Hristos. Ei posedau mărturia despre Cuvânt, dar nu aveau mărturia lui Isus Hristos, care a fost tocmai descoperirea Cuvântului. Cei răscumpăraţi dintre neamuri au mărturia lui Isus Hristos.

Pecetea a cincea descoperă tragedia care s-a abătut asupra evreilor după ce ei L-au respins pe Mesia al lor. Oricui crede în Domnul Isus Hristos îi este făgăduit că va fi cu EL în Rai. Dar sufletele acestea de sub altar aveau mărturia despre Cuvântul lui Dumnezeu, dar

126

L-au respins pe Isus Hristos care era chiar descoperirea lui Dumnezeu, Cuvântul care s-a făcut trup. Acest lucru ne arată cât este de importantă descoperirea prin Duhul Sfânt, prin care Cuvântul este văzut în mod dumnezeiesc în împlinirea lui. Prin Avraam, Isaac şi Iacob, Dumnezeu a făcut un legământ cu Israel. El i-a despărţit de restul neamurilor. În Deut. 7:6 citim: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.” Datorită faptului că Dumnezeu făcuse un legământ cu ei, era de aşteptat ca ei să-L primească oricând s-ar fi descoperit El în trup. Dar Scriptura spune „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, …, le-a dat putere să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Chiar dacă evreii nici până în ziua de azi nu-L primesc pe Mesia, ei cred totuşi Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Ochii lor sunt orbiţi; ei nu pot să vadă împlinirea Scripturilor în perioada nou testamentară.

În Rom. 11:7 Pavel scrie: „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi…” Dumnezeu doreşte ca toţi să vină la cunoştinţa adevărului, dar este evident că nu vin toţi. Acest lucru este valabil şi pentru evrei şi pentru neamuri. Acei evrei care au fost junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisirii lor, „strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”” De-a lungul veacurilor ei au fost omorâţi doar pentru că erau evrei, poporul de legământ al lui Dumnezeu. Până şi aşa zişii creştini i-au urât şi i-au prigonit. Însă ei şi-au adus cazul în faţa Domnului, Dreptul Judecător al întregului pământ. „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” Vă rog reţineţi cuvintele „tovarăşii lor de slujbă”. Aceste cuvinte apar din nou în Apoc. 7:3, („Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”) unde se vorbeşte despre pecetluirea celor 144 de mii de evrei. Ei sunt numiţi „slujitori”, nu „fii şi fiice”. Pecetluirea celor 144 de mii are loc după ce Mireasa este luată în slavă.

127

Vom continua să vorbim despre cartea Apocalipsei în ordine succesivă. Dacă ne gândim la milioanele de evrei ucişi în trecut, ne simţim îngrozitor şi am dori ca aceste lucruri să nu se fi întâmplat. Dar cu toate acestea, scopul lui Dumnezeu cu evreii se împlineşte. Cei 144 de mii urmează să fie adăugaţi celor de sub altar.

Haideţi să revedem pecetea a cincea. Aceasta se referă în exclusivitate la evrei. Cei 24 de bătrâni nu mai sunt amintiţi, şi nici nu mai citim despre cele patru făpturi vii sau despre cei patru cai cu călăreţii lor. Citim însă despre sufletele de sub altar, care strigau după răzbunare. Lor le sunt date haine albe printr-un act suveran al Dumnezeului Atotputernic, care trebuie să-şi împlinească făgăduinţele, conform legământului făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. Vă rog să reţineţi că pecetea a cincea se referă la evrei, care s-au ţinut de Cuvântul lui Dumnezeu şi de mărturisirea acestuia. Vorbeşte despre aceia pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte, care au fost ucişi în timpul dintre prima şi a doua venire a lui Hristos. Prima parte a peceţii este deja de domeniul trecutului. Partea a doua urmează să se împlinească. Toţi cei care au făcut parte dintre aleşii perioadei vechi testamentare, au înviat cu Isus Hristos, conform Matei 27. Ei s-au arătat multora din sfânta cetate. Domnul spune în Isaia 43:10: „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu, şi după Mine nu va fi.” Evreii nu pot să creadă decât într-un singur Dumnezeu. Însă pentru că Isus Hristos a vorbit despre Tatăl, ei nu au putut să creadă că El a fost Mesia al lor. Ei nu au putut să înţeleagă că acelaşi Dumnezeu care s-a descoperit în cer ca Tată, s-a descoperit pe pământ într-un chip vizibil, ca Fiu. De aceia ei i-au spus lui Isus, lui Emanuel – (Dumnezeu cu noi): „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” Ei nu au recunoscut că Dumnezeu locuia printre ei în chip omenesc. În timpul acesta le este greu neamurilor să înţeleagă că acelaşi Dumnezeu care s-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, este singurul Dumnezeu adevărat. Numai cei aleşi vor înţelege şi vor primi descoperirea aceasta.

Dragi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, nădăjduiesc vă veţi cerceta Scripturile cu rugăciune, şi veţi fi luminaţi de Duhul Sfânt.

128

Vă rog reţineţi că aleşii dintre neamuri posedă mărturia lui Isus Hristos. Iar mărturia lui Isus Hristos este duhul prorociei: Apoc. 19:10. Însă evreii despre care este vorba aici au mărturisit doar despre Cuvântul lui Dumnezeu, fără să vadă împlinirea acestuia prin Isus Hristos, Domnul nostru. Noi ar trebui să fim recunoscători pentru că Domnul a orbit ochii evreilor ca să ne deschidă nouă ochii, ca să avem parte de binecuvântările originale făgăduite seminţei lui Avraam. Noi trebuie să ne rugăm pentru evrei, şi eu sunt sigur că binecuvântările lui Dumnezeu vor veni peste ei la vremea potrivită, aşa cum s-a întâmplat şi cu noi. Dumnezeu Îşi are calea Lui cu evreii, şi Îşi are calea Lui cu neamurile. Să ne rugăm:

Doamne Dumnezeule, acestea sunt clipele de sfârşit ale timpului neamurilor. Ne rugăm ca ochii noştri să fie unşi cu alifie ca să vedem căile Tale cu poporul Tău. Binecuvântează toţi ascultătorii într-un mod deosebit, şi descoperă-Te lor. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Nr. 3

Pecetea a şasea Dragi prieteni, vă salut pe toţi în Numele binecuvântat al lui

Isus. Nădăjduiesc că v-aţi bucurat cu toţii de ziua aceasta împreună cu Domnul. Azi vom vorbi despre a şasea pecete.

Vă rog să deschideţi împreună cu mine la Apoc. 6:12-17: „Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele…” Conţinutul peceţii a şasea se va împlini după răpirea Miresei lui Hristos, înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani. Scriptura spune că soarele se va întuneca şi luna se va face ca sângele, înaintea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului. Ioel 2:31-32 ne lămureşte că Duhul Sfânt este turnat atât peste evrei cât şi peste neamuri. În vremea aceea vor fi chemaţi afară cei 144 de mii şi vor primi Duhul Sfânt. Noi trebuie să observăm că în Ioel Scriptura vorbeşte despre „fii şi fiice” şi de asemenea despre „robi şi roabe”. În emisiunea trecută spuneam că Bisericii nou testamentare i se aplică denumirea de „fii şi fiice”. „Robii şi roabele” sunt evreii. Însă acelaşi Duh care fost turnat peste neamuri în timpul perioadei nou testamentare, va fi turnat peste evrei după răpirea Bisericii Mireasă.

129

Însuşi Dumnezeu a făgăduit să facă semne în ceruri şi minuni pe pământ.

În Ioel 2:31-32 citim: „soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul.” În timpul harului, oricine poate să cheme Numele Domnului. Însă când soseşte timpul evreilor, când va avea loc slujba celor doi proroci la Ierusalim, cei 144 de mii vor chema Numele Domnului şi vor fi pecetluiţi; dar harul se va fi depărtat de la neamuri. Versetul pe care tocmai l-am citit mărturiseşte despre faptul că „soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” În pecetea a şasea citim despre un mare cutremur de pământ, şi despre faptul că „soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, şi luna s-a făcut toată ca sângele”. Aceste lucruri arată că a şasea pecete are loc după pecetluirea celor 144 de mii. Scriptura spune mai departe: „stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.” Toţi locuitorii pământului vor simţi efectul mâniei lui Dumnezeu care vine peste aceia care n-au crezut. Mânia lui Dumnezeu va fi mai aprinsă ca oricând, şi nu va fi chip de scăpare pentru nimeni. Însă copiii lui Dumnezeu vor fi în siguranţă în vremea aceea, pentru că au intrat în locaşurile cereşti pregătite pentru ei. Prorocul Isaia a vorbit despre aceasta când a spus: „Du-te, poporul meu, intră în odăile tale, şi încuie uşile după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.” 26:20-21.

Acum este o zi a harului, dar atunci va fi ziua răzbunării pe cei ce n-au crezut. Isa. 24:1: „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” Întregul pământ va fi cutremurat: „Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine

130

poate sta în picioare?” Apoc. 6:15-17. Într-o zi toate acestea vor fi de domeniul trecutului. Noi ştim că toate prorociile vorbite de Domnul prin prorocii Săi s-au împlinit la vremea lor. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat şi nu poate fi desfiinţat.

Noi avem nădejdea în Hristos Isus că vom scăpa de toate lucrurile care urmează să vină peste faţa pământului. Există un singur loc de scăpare şi siguranţă: în Hristos Isus! Se pare că aceia care nu au crezut în Domnul Isus Hristos vor fi copleşiţi de judecăţile cele mai grozave ce vor veni peste pământ. La fel cum a fost în zilele lui Noe, oamenii nu au crezut şi nu şi-au dat seama ce se petrece, până când a venit potopul. La fel a fost în zilele Sodomei şi ale Gomorei; ei zideau, se căsătoreau, şi făceau toate lucrurile lumii, dar nu aveau timp să asculte mesajul acelui ceas. Cât timp suntem pe pământ, trebuie să ne ocupăm şi de lucrurile fireşti, dar acestea nu trebuie să devină scopul principal al vieţii noastre. Pentru noi există o chemare mai mare şi un ţel cu mult mai deosebit.

În zilele acelea când judecata era pe cale să lovească pământul, Domnul a trimis un mesaj de avertizare. Prorocii au fost luaţi în râs, şi respinşi. Însă tot ceea ce au spus ei în Numele Domnului, s-a împlinit. Prorocul Isaia a vorbit despre anul de îndurare al Domnului, şi de asemenea şi despre o zi de răzbunare. Domnul nostru Isus a citit numai despre anul de îndurare al Domnului. Dar după aceea în Cuvântul lui Dumnezeu avem făgăduinţa că va veni un proroc în felul lui Ilie, în acelaşi duh şi în aceeaşi putere, ca să aşeze toate lucrurile înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului.

Multe pasaje biblice vorbesc despre ziua Domnului, despre timpul de după răpire, despre judecăţile grozave ce vor lovi pământul, dar acum pentru noi este vital să învăţăm despre făgăduinţe, ca să ştim cum să ne pregătim să scăpăm de ceea ce va veni peste pământ. Prorocul Maleahi a vorbit despre prima venire a lui Hristos, şi de asemenea despre cea de-a doua. În timpul primei veniri a Domnului nu a fost nici o nimicire sau zi de răzbunare. De atunci au trecut aproape două mii de ani fără ameninţătoarele judecăţi, dar când se va sfârşi ziua mântuirii, judecata va veni cu siguranţă. Înainte ca acest lucru să se poată întâmpla, Domnul a făgăduit că va trimite un proroc, un mesager pentru neamuri, care urma să aşeze din nou toate lucrurile, conform Cuvântului lui Dumnezeu. După aceea evreii îşi vor primi cei doi

131

proroci ai lor. De aceea este vital să-i credem pe cei ce au vorbit în Numele Domnului şi au adus Cuvântul pentru ceasul lor.

Aşa cum a fost în zilele lui Noe şi ale altor proroci, noi avem mulţi predicatori, evanghelişti, multe biserici şi organizaţii religioase. Însă noi dorim să înţelegem planul lui Dumnezeu cu Biserica Lui în vremea sfârşitului. De aceea trebuie să ne interesăm şi să cercetăm Scripturile ca să vedem care sunt făgăduinţele pentru timpul nostru. Nu trebuie să ne facem griji despre evrei: Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Noi ar trebui să fim îngrijoraţi de pregătirea şi de chemarea afară a Miresei lui Hristos. Noi putem chema acum Numele Domnului. El este Stânca Veacurilor, descoperirea şi manifestarea directă a Celui Atotputernic. Însă cei ce nu au venit la El, vor striga atunci către munţi şi către stânci, să cadă peste ei şi să-i ascundă de faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului. Poate vi se pare că Mielul este doar milos, dar Biblia vorbeşte despre „mânia Mielului”. Vine ziua când Mântuitorul va fi Judecătorul, iar Mielul, Leul din seminţia lui Iuda, va răcni cu un glas puternic, pentru că vine ziua cea mare a mâniei Lui. Şi cine va putea să reziste?

Dragi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, ca slujitor al evangheliei eu trebuie să vă spun adevărul. Dumnezeu are un plan pentru Biserică şi de asemenea pentru Israel. Toate lucrurile se împlinesc conform sfântului Său Cuvânt. Nu există nici o întârziere, şi nici o cale care să ocolească aceste lucruri. Orice este vestit mai dinainte în Cuvântul lui Dumnezeu, se va împlini. Împăraţii pământului, cei mari şi puternici, cei bogaţi şi cei elevaţi, cei mici şi cei mari, toţi au timp să asculte acum glasul Domnului. Ei toţi pot să-şi primească acum iertarea păcatelor. Însă într-o zi va fi prea târziu. De ce să nu vă hotărâţi acum, şi de ce să nu vă găsiţi acum adăpostul în Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul vostru? Nu aşteptaţi până când va izbucni mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu. Veniţi la El acum. Să ne rugăm:

Tată ceresc, înţelegem din Cuvântul Tău că după ce se va încheia ziua mântuirii, vor veni judecăţi grozave peste pământ. Doamne, ne rugăm să-i chemi afară pe ultimii şi să-i aduci în turmă. Pregăteşte-ne pe toţi pentru ziua slăvită a revenirii Tale, căci noi credem că Tu vei pregăti un popor pentru Numele Tău. Tu ai pregătit deja locaşurile. Tu vei avea o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Te rog, fie ca toţi aceia care au auzit acest mesaj, să Te

132

creadă din toată inima. Binecuvântează-i pe toţi, căci mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

133

Nr. 4 Cei patru îngeri ai judecăţii Pecetluirea celor 144 de mii

Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump

al lui Isus. Nădăjduiesc că vă bucuraţi de transmisiunile noastre, şi fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce le ascultaţi. Îmi dau seama că am putea vorbi despre multe lucruri pe care le face Dumnezeu în multe ţări de pe glob, despre evenimentele actuale; am putea să mărturisim despre harul şi mila lui Dumnezeu, despre cum mântuieşte El pe cei pierduţi, cum îi vindecă pe cei bolnavi, cum îi eliberează pe cei legaţi. Suntem atât de recunoscători pentru evanghelia lui Isus Hristos în simplitatea ei. În timpul slujbei de învăţătură am constatat că oamenii sunt mântuiţi, vindecaţi, şi sunt călăuziţi în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem la începutul, ci la sfârşitul dispensaţiei creştine. De aceea trebuie să vorbim şi despre chemarea afară, despre pregătirea şi desăvârşirea Miresei lui Hristos. Mulţi se bucură de studiul Cuvântului profetic al lui Dumnezeu, şi ajung să înţeleagă mai bine planul de mântuire.

Astăzi vom începe cu Apoc. 7:1: „După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.” În timpul perioadei Bisericii nou testamentare, noi am văzut forţele Antihristului, reprezentate prin cei patru călăreţi. După răpirea Miresei lui Hristos, peste pământ vor veni judecăţile. În general, perioada de timp dintre răpire şi începutul împărăţiei de o mie de ani, este descrisă ca fiind „necazul cel mare.” Dar există categoric un timp în care judecăţile nu pot să lovească, aşa cum spune Scriptura, până când sunt pecetluiţi cei 144 de mii. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, aceştia sunt pecetluiţi în timpul slujbei celor doi proroci despre care se vorbeşte în Apoc. 11, care îşi vor desfăşura slujba pentru evrei pe o perioadă de trei ani şi jumătate. Îngerii judecăţii, „care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului, care ţineau cele patru vânturi ale pământului” trebuie să aştepte până la vremea hotărâtă. Conform cu Apoc. 9:14-15, acei patru îngeri sunt dezlegaţi în timpul celei de-a şasea trâmbiţe: „zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei

134

patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.” Biblia spune clar că este hotărât „ceasul, ziua, luna şi anul acela” când cei patru îngeri ai judecăţii să omoare a treia parte din oameni. Ei au fost însărcinaţi să nu nimicească până când urma să vină vremea nimicirii. Prorocul Zaharia a văzut patru cai care trăgeau patru care. În aceeaşi legătură el vorbeşte despre patru vânturi ale pământului. Să citim Zaharia 6:1-5: „Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă.” În Biblie, arama simbolizează judecata dumnezeiască.

„La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car cai negri, la al treilea car cai albi, şi la al patrulea car cai bălţaţi şi roşii.” V. 2-3. Caii aceştia au aceleaşi culori ca şi cei din primele patru peceţi. Numai ordinea lor este alta. Caii aceştia arată sistemul antihrist care, în timpul epocilor Bisericii, îşi îndreaptă mânia împotriva Bisericii, iar după aceea împotriva evreilor. Zaharia a vorbit îngerului şi l-a întrebat: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru duhuri ale cerurilor…” Traducerea germană, şi multe altele, vorbesc despre „cele patru vânturi ale cerurilor” în loc de „cele patru duhuri ale cerurilor”. Lucrul acesta este în concordanţă perfectă cu Apoc. 7:1. Numărul patru cuprinde întotdeauna evenimente mondiale. Noi avem estul şi vestul, nordul şi sudul, avem cele patru anotimpuri; în timpul primelor patru peceţi am văzut cele patru făpturi vii din prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, avem în Noul Testament cele patru evanghelii care vorbesc despre viaţa lui Hristos, de la naşterea Sa până la înălţare. De cealaltă parte avem cei patru călăreţi care reprezintă puterea universală a Antihristului, care este activă la scară mondială.

Ioan continuă: „Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Apoc. 7:2-3. În general se crede că cele mai grozave judecăţi vor lovi pământul imediat ce Mireasa este răpită. Dar este esenţial să ascultăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în privinţa aceasta. Nu va

135

avea loc nici o distrugere pe pământ sau pe mare, şi nici copacii nu vor fi vătămaţi până când nu vor fi pecetluiţi pe frunte slujitorii lui Dumnezeu.

În emisiunea noastră precedentă am vorbit deja despre faptul că termenul de „slujitori” se referă la evrei, şi nu la neamuri. Toţi cei ce sunt mântuiţi în timpul harului prin credinţa în Domnul Isus Hristos, sunt numiţi „fiii şi fiicele lui Dumnezeu”. Evreii, cei 144 de mii, sunt numiţi „slujitori”. Ioan a auzit numărul celor ce au fost pecetluiţi. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, vor fi pecetluiţi câte 12 mii din fiecare dintre cele 12 seminţii ale copiilor lui Israel. Mintea omenească poate să întrebe: s-au întors ei toţi în ţara lor natală? Între oameni este chiar şi învăţătura care spune că mai există numai două seminţii, iar celelalte zece s-au pierdut şi s-au amestecat printre neamuri. Aceasta este o afirmaţie îngrozitoare. Dacă Scriptura spune că din fiecare din cele 12 seminţii vor fi pecetluiţi câte 12 mii, noi trebuie să ne hotărâm dacă vom crede argumentele cuiva care se împotriveşte Cuvântului lui Dumnezeu, şi care de fapt îl tăgăduieşte spunând că împlinirea literală a acestor versete este imposibilă. Şi astfel ei încearcă să spiritualizeze Cuvântul lui Dumnezeu. Vom crede noi sfânta Scriptură aşa cum este scrisă, în simplitatea ei? Mai există de asemenea şi unii care cred că cei 144 de mii despre care se vorbeşte aici sunt Mireasa dintre neamuri. Acest lucru este absolut împotriva Scripturii. Fiecare seminţie este amintită cu numele şi în cazul acesta 12 ori 12 mii fac 144 de mii. Pecetluirea celor 144 de mii îmi aminteşte de Ezechiel 9:3-4: „Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârşesc acolo.”” Imediat după această însărcinare, el urma să-i lovească pe cei tineri şi pe cei bătrâni, şi pe oricine mai era în cetate, cu excepţia celor ce aveau semnul. Domnul priveşte la cei ce suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc pe pământ. Chiar şi acum există în mijlocul creştinilor o rămăşiţă care nu se mulţumeşte cu toate activităţile religioase şi cu toate urâciunile care se săvârşesc în Numele lui Hristos. Ei au o inimă mâhnită şi un duh zdrobit. Ei strigă la Domnul ca El să-Şi amintească

136

toată bunele Sale făgăduinţe şi să le împlinească cu o mână puternică. Ei ascultă Cuvântul făgăduinţei, îl cred, şi sunt pecetluiţi ci Duhul Sfânt făgăduit. La fel cum vor fi pecetluiţi cei 144 de mii, tot aşa adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt pecetluiţi chiar acum cu Duhul Sfânt făgăduit.

Dragi prieteni, fraţi şi surori, nu este esenţial numai să ştim ce va face Domnul în viitor, şi mai ales după ce a avut loc răpirea. Este frumos să cunoaştem aceste lucruri, dar pentru folosul nostru noi trebuie să ştim ce face El acum, conform Cuvântului Său, ca să-i pregătească pe ai Săi pentru slăvita Lui venire, ca ei să scape de toate aceste lucruri care vin. După răpirea Miresei dintre neamuri, vor veni doi proroci ca să-i cheme afară pe aleşii dintre evrei. Însă neamurile văd şi trăiesc acum efectul puternic al mesajului profetic adresat lor, prin care Mireasa lui Hristos, cei aleşi cu adevărat, sunt chemaţi afară şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Evreii n-au nici o problemă în a-i crede pe prorocii lor, dar neamurile cred mai degrabă orice predicator în loc să-l creadă pe adevăratul proroc trimis de Dumnezeu pe care însuşi Domnul l-a legitimat. Pentru că mesajul adus de un proroc este atât de diferit de ceea ce cred bisericile şi cultele, lor le este greu să aleagă. Dar oricine are Duhul lui Dumnezeu nu va căuta recunoaştere lumească, ci va fi gata să asculte ceea ce spune Duhul Bisericilor. A putut Duhul lui Dumnezeu să vă atingă inima şi să vă dea înţelegerea corectă despre ceea ce face Domnul acum? Să ne rugăm:

Tată ceresc, mă rog în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru, ajută-Ţi poporul de pretutindeni; dăruieşte-le înţelegere asupra a ceea ce faci Tu în timpul acesta conform Cuvântului Tău. Fie ca ei să înţeleagă că acum se întâmplă ceva, şi nu numai să vorbească sau să aştepte evenimente viitoare. Binecuvântează pe fiecare din cei ce au auzit acum Cuvântul Tău şi fii cu ei; căci eu mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

137

Nr. 5 Gloata cea mare

Dragi prieteni, aş dori să vă salut încă odată în Numele sfânt şi

binecuvântat al lui Isus. Nădăjduiesc că v-aţi bucurat cu toţii de mesajele din cartea Apocalipsei. Scopul meu este să vorbesc despre acest subiect în lumina Cuvântului lui Dumnezeu descoperit pentru vremea noastră. Aş dori să-i îndemn pe toţi cei care cunosc slujba fratelui Branham, să nu ia o singură afirmaţie pe care a făcut-o el referitor la un anumit subiect, ci să primească o vedere de ansamblu a ceea ce s-a spus despre anumite teme.

Astăzi vom vorbi despre Apoc. 7:9-17. Sunt sigur că aţi citit cu toţii despre marea gloată pe care n-o putea număra nimeni. Haideţi să privim mai de-aproape versetele acestea. Eu nu cred că este justificat să spunem numai că „este Mireasa lui Hristos” sau să spunem „nu este Mireasa lui Hristos” şi prin aceasta să pretindem că gloata cea mare reprezintă fecioarele neînţelepte. Orice afirmaţie de genul acesta nu este suficientă decât dacă putem cerceta tema aceasta cu o inimă deschisă înaintea Dumnezeului Atotputernic, până când primim chiar din Cuvânt un răspuns satisfăcător, fără nici o idee preconcepută. Dumnezeu are întotdeauna dreptate.

În Apoc. 7, de la v.1-8, Ioan îi descrie pe aleşii dintre evrei, care sunt pecetluiţi în timpul slujbei celor doi proroci, după ce timpul neamurilor s-a încheiat şi harul este luat de la acestea. Zaharia 12:10 spune: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.” Acum vom deschide la Apoc. 7, începând cu v. 9: „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.” Dacă dorim să ştim cine este „marea gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam”, trebuie să deschidem în Fapte 15:14, unde Iacov le spune fraţilor: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din

138

mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.” Pavel deja le spusese evreilor care au respins evanghelia: „…fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.” Conform mărturiei apostolilor, prin predicarea Cuvântului şi a mântuirii prin Isus Hristos, Domnul a ales dintre neamuri un popor care să-I poarte Numele. Înainte de a fi tăiat împrejur, Avraam a primit făgăduinţa că în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Din punct de vedere duhovnicesc, dacă credem Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, noi suntem sămânţa lui Avraam. În Gen. 15:5, Domnul i-a spus: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Sunt sigur că nimeni nu poate să numere stelele cerului sau nisipul mării. Aşa va fi şi sămânţa lui Avraam, conform făgăduinţei pe care a primit-o.

Conform Apoc. 7:9, gloata cea mare din toate neamurile „stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.” Trebuie să avem grijă din nou să nu ne exprimăm gândurile personale, ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească pentru sine. Mielul este arătat în legătură cu cei răscumpăraţi, în legătură cu ruperea celor şapte peceţi. Ioan, premergătorul lui Isus Hristos, mărturiseşte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” Aici în Apocalipsa, Mielul este arătat împreună cu gloata cea mare, înaintea scaunului de domnie. Vă rog să vă amintiţi că la scaunul alb de domnie, Domnul va fi Judecător. Însă aici El este văzut ca Miel, nu ca Judecătorul dinaintea căruia au fugit pământul şi cerul. Vom reveni la aceasta puţin mai târziu.

Cei răscumpăraţi sunt arătaţi împreună cu Mielul, „îmbrăcaţi în haine albe”. Biblia ne spune de asemenea cine a fost îmbrăcat cu in curat: Mireasa, care după ospăţul de nuntă este numită „soţie”. (Apoc. 19:7-8) „I s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat, care este neprihănirea sfinţilor.” În ceea ce priveşte ramurile de finic pe care le aveau în mâini, trebuie să mergem în Lev. 23 de la v. 33, unde citim despre sărbătoarea corturilor, care trebuia ţinută timp de şapte

139

zile, în cinstea Domnului. În v. 40 citim despre ramurile de finici care trebuiau luate atunci când poporul Domnului se bucura înaintea Dumnezeului Său, în timpul celor şapte zile. După ce copiii lui Israel s-au întors din robia babiloniană, li s-a citit legea lui Moise, ei s-au bucurat extraordinar pentru că Domnul s-a îndurat de ei. În Neem. 8:15 este scris că ei trebuiau să ia ramuri de finic atunci când ţineau sărbătoarea corturilor.

În zilele primei veniri a lui Hristos, inimile acelor oameni care au recunoscut împlinirea scripturii, au fost pline de bucurie. În Ioan 12:13-14, citim că atunci când Isus a intrat călare în Ierusalim în duminica floriilor, oamenii au luat ramuri de finic şi I-au ieşit în întâmpinare strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” De aici vine şi termenul de „duminica floriilor”. Atunci de ce să ne mirăm dacă cei ce au prioritatea de a sta în prezenţa Mielului înaintea scaunului de domnie, şi care vin din toate neamurile, şi sunt îmbrăcaţi în haine albe, se bucură? Ei au ramuri de finic în mâini, şi se bucură aşa cum s-a întâmplat şi la prima venire a lui Hristos, pentru că au văzut împlinirea Scripturii, şi au luat ramuri de finic ca să-şi exprime aprecierea faţă de Domnul care le-a fost îndurător.

Vom citi acum v. 10: „şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”” Ei nu strigau despre judecăţile Dumnezeului nostru, ci se bucurau pentru mântuirea pe care au primit-o prin sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu. Vă rog să observaţi că Dumnezeu este arătat ca stând pe scaunul de domnie, şi de asemenea se vorbeşte despre Miel. Însă la judecata de la scaunul alb de domnie, se vorbeşte numai despre Unul singur: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” Apoc. 20:11. Atunci se împlineşte 1 Cor. 15:28: „Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.”

Nu numai cei răscumpăraţi se bucurau, ci aşa cum spune mai departe Scriptura, „toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au

140

închinat lui Dumnezeu.” Cerul întreg se uneşte în laudă la adresa celui Atotputernic. Cei 24 de bătrâni, şi de asemenea cele patru făpturi vii despre care am vorbit în emisiunile precedente, sunt arătate întotdeauna în legătură cu Biserica nou testamentară. Toţi îngerii, toţi cei răscumpăraţi, cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii – toţi cei ce au fost prezenţi cu ocazia aceea deosebită, toţi s-au închinat lui Dumnezeu spunând: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” Aceasta pare o bucurie extraordinară. Sunt sigur că tot cerul a luat parte şi s-a bucurat şi s-a închinat Dumnezeului Atotputernic. Noi nu ne putem închipui ce zi minunată va fi aceea, când vor fi adunaţi înaintea scaunului de domnie biruitorii din toate epocile, toţi răscumpăraţii din perioada vechiului şi a noului testament, şi vor sta înaintea Mielului care ne-a răscumpărat vărsându-şi sângele scump şi sfânt. Acelaşi Miel a rupt peceţile şi a pregătit locaşurile pentru noi, în slavă.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, cred că vă daţi seama că eu nu-mi folosesc propriile cuvinte, ci v-am citit din sfintele Scripturi. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic. Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru care contează. Nădăjduiesc că fiecare este gata să se supună Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, să-şi uite gândurile personale, şi să vorbească în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne rugăm:

Tată ceresc, venim împreună în prezenţa Ta, şi te rugăm să ne luminezi prin Duhul Sfânt, şi să ne vorbeşti într-un mod puternic, prin Cuvântul Tău, ca noi toţi să ajungem la cunoştinţa adevărului, şi să credem tot Cuvântul. Îngăduie ca toţi să înţeleagă mesajul acestui ceas şi să fie pregătiţi pentru ziua slăvită a revenirii Tale. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

141

Nr. 6 Când dragostea se descoperă – partea I Dragi prieteni, vă salut în Numele scump al lui Isus Hristos.

Astăzi aş dori să ascultaţi cu toţii predica fratelui Branham intitulată „Când dragostea se descoperă” 06.08.1957 – Edmonton, Alberta. Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce ascultaţi. Acum, fratele Branham:

„Să ne aplecăm o clipă capetele, pentru rugăciune. Tatăl nostru ceresc binecuvântat, în seara aceasta venim la Tine ca şi copii credincioşi ai Tăi, care cred Cuvântul lui Dumnezeu: El ne-a făgăduit în acest Cuvânt, că dacă vom cere ceva în Numele Său, ne va fi dăruit.

Şi inimile noastre se bucură în seara aceasta, pentru că ieri seară noi Te-am văzut nu doar vindecând bolnavii, ci am văzut marea putere lucrătoare a lui Dumnezeu care a schimbat păcătoşii în creştini. Pentru aceasta astăzi a fost bucurie în case. Şi, Tată, Îţi mulţumim pentru acest lucru. Şi ne rugăm în seara aceasta ca Tu să dublezi numărul lor. Trimite pe fiecare păcătos la altar; vindecă pe toţi bolnavii.

Vorbeşte-ne prin Cuvânt, în timp ce noi ne străduim, ca vase smerite ale Tale, să aducem oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul vieţii. Te rugăm să binecuvântezi eforturile noastre plăpânde. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin. Puteţi lua loc.

Avem pe amvon câteva scrisori. Probabil că sunt batiste pentru care să ne rugăm. Eu încerc să mă rog pentru acestea în fiecare seară. De obicei aştept până când simt că ungerea Duhului este în încăpere. Atunci cu siguranţă ne simţim mai în putere să facem lucrul acesta. Aceasta nu este o superstiţie. Dacă ar fi, atunci sfântul Pavel era superstiţios. Pentru că Biblia învaţă acest lucru, iar noi trebuie să facem ceea ce învaţă Biblia. „Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.” Fapte 19:11-12

Mulţi oameni ung batistele cu untdelemn. Ce să zic…e bine. Eu sunt pentru orice binecuvântează Dumnezeu. Dar dacă sunteţi atenţi la Scripturi, Pavel n-a uns niciodată basmalele; „peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui.”

142

Şi eu cred că Pavel era foarte fundamental în învăţăturile lui. Şi cred că lucrul acesta cu basmalele şi şorţurile l-a luat din relatarea despre femeia sunamită care s-a dus la Elisei când i-a murit copilul. Elisei i-a dat Ghehazi toiagul lui şi i-a spus: „Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” Pentru că el ştia că tot ce era atins de el era binecuvântat, dacă femeia va crede şi ea acel lucru. De aici cred că trebuie să se fi inspirat Pavel.

Acum, înainte de a deschide Cartea Lui, haideţi să-L rugăm pe Autor să binecuvânteze Cuvântul Său. Tată, acesta este Cuvântul Tău, şi noi acum îi deschidem paginile; fă-ne să-l înţelegem. Ne rugăm în Numele lui Hristos. Amin.

Tema mea din această seară este „Când Dumnezeu îşi descoperă dragostea”. Şi doresc să citesc un text din sfântul Ioan cap. 3 v. 16, care ar trebui să fie cunoscut de cei mai mici copii din clădire, care merg la Şcoala duminicală. Spune aşa: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Probabil că este cel mai cunoscut verset din întreaga Biblie. De multe ori i se spune textul de aur al Bibliei. Şi se referă la dragoste. Şi eu am avut privilegiul să predic evanghelia în foarte multe locuri păgâne. Şi le-am auzit teoriile, dar încă n-am văzut nimic care să ajungă până la dragostea lui Dumnezeu. Nimeni n-ar putea să explice dragostea aceasta. Poeţii au încercat s-o facă şi n-au reuşit. Predicatorii n-ar putea niciodată s-o explice.

Un poet a scris aşa: „Dacă oceanul ar fi tot numai cerneală / şi cerul un pergament / şi fiecare tulpină de pe pământ ar fi un condei / şi fiecare om ar fi de meserie scriitor / oceanul ar seca dacă s-ar încerca să se scrie dragostea lui Dumnezeu / sau pergamentul n-ar putea să conţină totul chiar dac-ar fi întins pe tot cerul.” M-am gândit deseori la poetul care a scris următoarele: „De când am văzut prin credinţă şuvoiul din rănile Tale / dragostea răscumpărătoare a fost tema mea / şi va fi până voi muri.”

Şi cred că dacă Biserica universală a lui Dumnezeu are nevoie în seara aceasta de ceva, atunci are nevoie de dragoste. Noi credem de multe ori că avem nevoie de alte lucruri. Şi toate aceste lucruri, simţirile şi darurile noastre, sunt minunate, şi-I dăm slavă lui Dumnezeu. Dar dacă darurile acelea nu sunt stăpânite de dragoste, atunci nu sunt folositoare.

Dragostea ar trebui să guverneze căminul. Iubirea este forţa cea mai mare care a fost dată omului. Un cămin care nu este disciplinat prin dragoste, nu prea este cămin. Dacă soţul şi soţia nu se iubesc enorm, ei nu au încredere

143

unul în celălalt. Din această cauză cred eu că în loc să ne bazăm credinţa pe vreo simţire (împotriva căreia nu am nimic) sau pe vreun dar (care este în regulă), cum ar fi strigatul, sau vorbirea în limbi, sau alte lucruri prin care credem că avem Duhul Sfânt... Lucrurile acelea sunt bune. Dar dacă am avea mai întâi dragostea, şi după aceea lucrurile acelea, eu cred că biserica noastră ar înainta mult mai repede, dacă L-am avea mai întâi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu este iubire.

Dragostea este exprimată prin două cuvinte diferite – are două înţelesuri. În greacă se spune o dată "phileo"; aceasta este dragostea pentru soţia voastră. Iar "agapao" este dragostea divină. Dragostea pentru soţie şi dragostea lui Dumnezeu sunt atât de diferite. Fiţi numai atenţi: dacă un om ţi-ar jigni soţia, dragostea pe care o ai pentru ea, dragostea aceea „phileo” te-ar face să-l omori pe loc. Dar dragostea „agapao” te-ar determina să te rogi pentru sufletul lui. Aceasta ar fi deosebirea.

Sunt două feluri de iubire. Şi sunt aproape sigur că mulţi dintre noi s-au înşelat crezând că au „agapao” şi când colo aveau „phileo”. Dragostea „phileo” este mintală; iubirea „agapao” vine din inimă. Este vorba despre dragostea omenească, afectivă, şi dragostea dumnezeiască. Dragostea divină nu pune întrebări. Dragostea omenească se gândeşte (raţionează cu argumente), dar dragostea divină n-o face. Dragostea divină are o încredere desăvârşită. Când iubiţi cu adevărat, aceasta produce credinţă.

În faţa unei adunări ca aceasta, de câteva sute de oameni, poate că cineva ar spune: „Vrei să zici că le citeşti numai un verset scurt din Scriptură?” Dar versetul acela din Scriptură conţine suficient cât să vă trimită în cer sau să vă condamne pentru totdeauna. Şi dacă aş avea putere, n-aş schimba nicidecum lucrul acesta. Dacă mi s-ar da toţi banii din lume, dacă mi s-ar oferi să fiu regele universului, şi să domnesc un milion de ani cu o sănătate perfectă, tot n-aş schimba nici un cuvânt din acel verset. Pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se poate schimba niciodată. Indiferent cât de scurt este, este la fel. Are aceeaşi valoare, ca şi întreaga Carte.

Atitudinea voastră faţă de bucăţica aceasta de Scriptură va pecetlui destinaţia voastră veşnică. Şi dacă versetul acesta este atât de valoros, avem suficiente motive să reflectăm puţin în seara aceasta la el.

Cu ceva timp în urmă, în Louisville, Kentucky cred, mi s-a spus despre un băiat care a scotocit prin podul casei şi a găsit un mic timbru, de vreun centimetru. Era un timbru foarte vechi. Băiatului i-au venit repede două gânduri: s-a gândit la magazinul de îngheţată, şi s-a gândit la un colecţionar

144

de timbre pe care-l ştia foarte bine. A luat micuţul timbru decolorat, pe care erau scrise doar o literă sau două, şi a mers repede la colecţionarul de timbre, şi a spus: „Cât îmi dai pentru acest timbru?” Colecţionarul s-a uitat la acesta cu o lupă, şi şi-a dat seama că era vechi. Băiatul se aştepta să primească cinci cenţi ca să-şi cumpere o îngheţată... Însă colecţionarul i-a oferit un dolar. Oh, băieţaşul a fost foarte emoţionat văzând că a primit un dolar pe acea bucăţică de hârtie. O săptămână mai târziu, colecţionarul a vândut timbrul cu cinci sute de dolari. Ultima dată am auzit despre timbrul acela de un centimetru că valorează un sfert de milion de dolari.

Deci nu contează mărimea lucrurilor; contează ce conţin acestea. La fel este cu acest scurt verset din seara aceasta. Noi suntem învăţaţi că nu este vorba despre lucrurile mari pe care le facem, ci despre acele lucruri mici pe care le lăsăm nefăcute.”

Duminica viitoare vom continua să ascultăm această predică, în care fratele Branham relatează unele dintre experienţele lui cu Domnul. Să ne rugăm:

Dumnezeule scump, Îţi suntem recunoscători astăzi pentru Cuvântul Tău cel sfânt. Tu l-ai făcut o realitate vie pentru noi. L-ai confirmat ca în zilele din vechime. Tu încă eşti un ajutor în vreme de necaz, pentru cei ce se încred în Tine. O, Dumnezeule, fie ca binecuvântarea Ta să se odihnească peste toţi ascultătorii, pentru că mă rog în Numele binecuvântat şi sfânt al lui Isus Hristos. Amin.

Caseta 7 – nr. 1 Când dragostea se descoperă – partea II

Dragi ascultători, aş dori din nou să vă salut în Numele

binecuvântat al lui Isus Hristos, cu încrederea că vă este scump Cuvântul lui Dumnezeu. Noi suntem foarte recunoscători pentru multele predici ale fratelui Branham înregistrate pe benzi. Dumnezeu l-a folosit pe fratele Branham în generaţia aceasta ca şi pe Pavel la începutul Bisericii nou testamentare. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce vă deschideţi inimile ca să ascultaţi continuarea predicii intitulate „Când dragostea se descoperă” 06.08.1957 – Edmonton, Alberta. Acum, fratele Branham:

145

„Indiferent cât de mic ar fi un lucru pe care-l faceţi în Numele Lui, El ştie totul despre acesta. Poate pare fără prea mare importanţă, însă dacă este făcut în Numele Lui, nu contează cât este de mic… EL a spus odată: „Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” Aşa că nu contează cât de nesemnificativ este lucrul pe care-l faceţi – Hristos vede întotdeauna lucrurile acelea mici pe care le facem. Şi eu mă bucur aşa de mult pentru aceasta (voi nu vă bucuraţi?), şi anume mă bucur că EL vede lucrurile acelea mici pe care le facem. Iar porţiunea aceasta scurtă din Scriptură, dacă este primită cum se cuvine, El va înţelege.

Se spune că pe vremea Revoluţiei din State, un soldat a fost judecat de curtea marţială pentru o crimă, şi urma să fie împuşcat la o anumită dată, la răsăritul soarelui. Cu o zi înainte, unii dintre ei au mers la remarcabilul Preşedinte şi au cerut graţierea soldatului. Iar Preşedintele fiind grăbit, a luat o bucăţică de hârtie şi a scris pe aceasta: „Eu îl amnistiez (iert) pe acest om.” Şi a semnat cu numele său: Abraham Lincoln.

Comisionarul a dus bucăţica de hârtie la celulă şi i-a spus soldatului: „Eşti liber.” Acela a spus: „Mie nu mi se pare a fi ceva autentic. Pur şi simplu nu cred, şi nu voi pleca de aici.” Soldatul acela a refuzat graţierea pentru că aceasta era scrisă pe o bucăţică de hârtie şi nu pe o foaie cu antet care să se vadă că vine de la preşedinţie. În dimineaţa următoare omul a fost executat de către un pluton de execuţie. Hârtia fusese semnată de către Preşedinte, soldatul fusese iertat, iar ei l-au împuşcat după ce preşedintele îl iertase. Şi cazul a fost adus din nou în faţa Curţii Federale. Şi iată concluzia: o iertare nu este iertare decât dacă este primită ca iertare.

La fel şi Ioan 3:16 este o iertare pentru fiecare bărbat şi femeie muritoare de pe pământ, dacă este primit ca o iertare; dacă nu, voi încă sunteţi osândiţi. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ce iertare pentru neamul decăzut al lui Adam. Aceasta este o iertare pentru tine şi pentru mine, este o iertare pentru orice bărbat sau femeie care vrea s-o primească.

146

Iubirea aceea pe care a avut-o Dumnezeu... Iubirea este o mare putere. Şi când iubirea este manifestată şi ajunge la capătul puterii sale, intervine harul suveran care o continuă şi materializează cererea ei. Acesta este motivul pentru care avem un Mântuitor în această seară: pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât iubirea lui fiind manifestată faţă de lume a avut ca rezultat un Mântuitor. Atât de mult v-a dorit Dumnezeu binele, încât iubirea Lui a ieşit la iveală şi a produs o răscumpărare pentru bolile voastre, aduse de păcatele voastre. Iubirea lui Dumnezeu L-a silit pe EL să facă acest lucru.

Iubirea este o putere mare. Iubirea va determina o mamă să se arunce-n flăcări ca să-şi scoată copilul de acolo, chiar dacă ştie că se aruncă-n moarte. Nu există altceva la fel de puternic precum iubirea. Iubirea te va face să ai încredere. Poţi să aparţii de cea mai renumită biserică dintre toate provinciile Canadei, sau să fii membru în cea mai mare biserică a naţiunii, dar atunci ai face lucruri pe care nu le-ai face dacă ai fi aparţinut unei mici misiuni din vreun colţişor oarecare şi ai fi avut iubirea lui Dumnezeu în inima ta.

În iubire nu este frică. Iubirea izgoneşte frica. Am constatat că printre oameni există multă frică. Iar frica aceasta este rezultatul lipsei de încredere. Dacă nu ai încredere, îţi va fi frică. Dar dacă iubeşti, dragostea izgoneşte frica. Aşa doreşte Dumnezeu să fie Biserica Lui, nu doar să fiţi înscrişi într-un registru; El doreşte mădulare credincioase, care-l iubesc, care-L cred şi au încredere în El.

De exemplu... Soţia mea se află undeva în adunare, în seara asta. Eu o iubesc din toată inima. Şi când mă pregătesc să plec în străinătate... cum ar fi dacă eu aş lua-o de braţ şi i-aş spune: „Ascultă aici, doamna Branham. Cât timp sunt eu plecat, să nu ai relaţii cu vreun alt bărbat. Dacă aud că flirtezi cu vreunul cât timp sunt eu plecat, va fi vai de tine când mă întorc.”

Şi dacă ea m-ar apuca de guler şi mi-ar spune: „Foarte bine, domnule Branham. Dar şi eu vreau să impun o mică lege. Dacă aud că ai ieşit cu altă femeie, va fi vai de tine când te vei întoarce." Ce fel de căsnicie ar fi aceasta? Cam asta am făcut noi din casa lui Dumnezeu, un fel de reguli legaliste pe care dorim să le păzim.

147

Ce fac atunci când plec în străinătate? Eu îmi iubesc soţia. Atâta timp cât o iubesc, am încredere în ea. Noi îngenunchem şi ne rugăm împreună, ne aducem copilaşii lângă noi. Ei se roagă: „Dumnezeule, ai grijă de tati, adu-l înapoi.” Eu mă rog: „Dumnezeule, ai grijă de familie cât timp sunt eu plecat.” Mă ridic, îi sărut şi le urez „la revedere”. Ea spune: „Billy, mă voi ruga pentru tine.” Asta rezolvă problema. Noi nu ne mai gândim la aceasta.

Iar dacă în străinătate... Dacă aş fi sub lege, ştiu că aş fi un om divorţat dacă aş ieşi cu altcineva - aş fi un nenorocit dacă aş face-o. Dar n-aş înşela-o chiar dacă aş putea s-o fac şi aş şti că ea mă iartă dacă-i spun. N-aş răni-o pentru nimic în lume. Nu, domnule, dacă aş şti că ea ar spune: „Bill, înţeleg; eu te iert.” N-aş putea s-o privesc în ochi. Mă gândesc prea mult la ea.

Şi eu vă spun, fraţilor: dacă dragostea lui Dumnezeu intră în inima omului, aceasta va goni toate aceste lucruri; nu trebuie să-ţi mai faci griji în privinţa fumatului, băuturii, sau a mersului la cinema. Dacă dragostea lui Hristos pătrunde în inima ta, Tu n-ai face nimic ce L-ar putea ofensa pe El. N-o să spui: „Ei au mintea îngustă, şi sunt aşa şi-aşa.” Lasă numai ca iubirea lui Dumnezeu să te atingă o dată, şi lucrurile acelea vor muri. Toată dragostea ta va fi pentru Hristos. Atunci ai viaţă veşnică, când Îl crezi, când Îl crezi pe EL cu adevărat, când eşti ca într-o căsnicie cu EL, şi eşti mort pentru lucrurile lumii.

Dumnezeu Îşi manifestă iubirea. Şi iubirea Lui te face pe tine ceea ce eşti. Oh, multe lucruri am putea să spunem despre aceasta. Vă voi spune, prietenii mei canadieni, ceva din viaţa mea. Vă rog luaţi-o ca pe o mărturie personală; eu doresc să vă povestesc ceva din viaţa mea, pentru mi se pare ceva foarte potrivit acum.

Mulţi oameni se întreabă ce se întâmplă, se gândesc că este ceva ocult. Nu este aşa; este vorba despre iubire. Acesta este lucrul principal: să-L iubeşti pe Hristos, nu numai să pretinzi că-L iubeşti, ci să-L iubeşti din inimă. Eu am văzut cum au fost biruiţi cei mai nemiloşi draci. Am văzut cum animale sălbatice au fost biruite în prezenţa iubirii lui Dumnezeu. Dragostea izgoneşte frica.”

Ce lecţie mare pentru noi toţi! Fie ca Domnul să fi creat o dorinţă nouă de a creşte în credinţă şi de a fi umpluţi cu adevărata

148

iubire a lui Dumnezeu, şi să experimentăm prezenţa şi ajutorul Lui în viaţa noastră de zi cu zi. Să ne rugăm:

Tatăl nostru ceresc, noi ne aflăm în prezenţa Ta, şi inimile ne sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut. Dăruieşte-ne atitudinea corectă, smerită, astfel ca prezenţa Ta puternică să se poată descoperi în viaţa noastră zilnică. Binecuvântează fiecare ascultător şi fă-l o binecuvântare pentru ceilalţi. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nr. 2

Când dragostea se descoperă – partea III Dragi prieteni, sunt fratele Frank, şi vă salut din nou.

Consider că este un privilegiu să am ocazia să vă las să ascultaţi mesajele fratelui Branham înregistrate pe benzi. Aceste predici care zidesc credinţa, au devenit o binecuvântare pentru multe mii de oameni din lumea întreagă. Fie ca Domnul să vorbească inimilor voastre în timp ce continuăm să ascultăm predica „Când dragostea se descoperă” (06.08.1957 – Edmonton, Alberta). Acum, fratele Branham:

„Într-o seară predicam despre credinţă în Portland, Oregon. Şi dintr-o dată a intrat în sală un bărbat solid, de aproximativ 110 kg. Eu am crezut că ar fi fost vreun mesager, până când am observat că tot grupul de predicatori (erau poate 150 sau mai mulţi) s-au împrăştiat de pe scenă. El a fugit, m-a privit în faţă, şi-a tras înapoi braţele sale mari...

Nu-mi trecuse prin cap era un nebun care scăpase de la ospiciu. El lovise un predicator pe stradă şi-i rupsese falca şi clavicula, şi-l trântise pe stradă. Şi erau prezenţi în adunare vreo şase mii de oameni (cât încăpea în clădire) – afară ploua cu găleata.

Individul acesta a fugit spre scenă şi s-a uitat la mine şi a spus: „Făţarnicule, te dai drept slujitor al lui Dumnezeu. O să-ţi rup toate oasele.” Eu aveam 58 de kilograme; el avea circa 110 kg sau mai mult, avea aproape 2 metri, şi era pe deplin în stare să-şi ducă la bun sfârşit ameninţările. N-am comentat nimic, pentru că din punct de vedere fizic putea s-o facă.

149

Dar când m-am întors să mă uit la el, s-a întâmplat ceva. Oh, dacă s-ar întâmpla întotdeauna. În loc să vreau să mă bat cu el sau să chem poliţia, eu l-am iubit. M-am gândit: „Bietul de el nu vrea să-mi facă rău. Diavolul care este în el vrea să mă lovească. Omul acesta are probabil o familie, iubeşte, îi place să mănânce, să aibă prieteni, să fie şi el un cetăţean. Însă diavolul din el face asta.” M-am gândit: „Bietul frate...”

Şi el a urcat lângă mine şi a spus: „o să-ţi arăt eu dacă eşti sau nu eşti un om al lui Dumnezeu.” Eu nu mi-am deschis deloc gura. Mă uitam la el. Era linişte deplină în sală. Eu tocmai condusesem la Hristos doi poliţişti, în vestiar. Ei au fugit pe scenă să pună mâna pe acest om. Am dat din cap către ei: „Aceasta nu este o chestiune care priveşte carnea şi sângele.”

Şi omul a fugit până în faţa mea şi m-a scuipat. A spus: „Şarpe, o să-ţi rup toate oasele, şi o să te-arunc în mijlocul adunării.” Avea nişte mâini mari... Eu n-am spus nici un cuvânt, dar nu eram mai speriat decât sunt acum. Asta este; este iubire. Eu nu mă dusesem acolo c-aşa am vrut eu: Dumnezeu mă trimisese. Era treaba lui Dumnezeu să aibă grijă de mine cât timp eram acolo. M-am uitat la el; m-am gândit: „Bietul de el….”

Şi el şi-a înălţat pumnul acela mare ca să mă lovească. Şase mii de oameni stăteau acolo fără să răsufle. Când a încercat să lovească, am spus: „Satană, ieşi afară din el.”

La început... Când mi-a spus că mă va trânti la podea, mi-am auzit glasul spunându-i: „În seara asta vei cădea la picioarele mele.” El a spus: „Am să-ţi arăt eu la ale cui picioare voi cădea.” Şi era gata să mă lovească.

Eu am spus: „Satană, ieşi din el!” Omul şi-a ridicat braţele în aer; ochii i s-au bulbucat, i s-a deschis gura; s-a întors şi a căzut la podea, şi m-a ţinut de picioare până când poliţiştii au trebuit să-l smulgă de acolo.

Nu vă temeţi. Dumnezeu este viu. L-am văzut acţionând când m-au provocat vracii din Africa, hinduşii din India. Să nu credeţi că diavolul nu vă va face să dovediţi fiecare aspect din ceea ce pretindeţi. Dar dacă-L iubiţi pe Domnul, nu mai rămâne frică.

Cu ceva timp în urmă, acum câteva săptămâni în Old Mexico. Ar fi trebuit să ni se dea arena pentru luptele cu tauri, dar nu ne-au dat-o. Şi am fost nevoiţi să luăm un teren de sport, sau cam aşa ceva. Mii de oameni au roit acolo; Noi n-am putut să ajungem în sală, sau în locul acela. Ei au trebuit să mă coboare cu o scară mobilă. Şi în timp ce predicam în seara

150

aceea acolo... Cu o seară înainte, o doamnă venise la ora 15, iar oamenii s-au adunat a doua zi de dimineaţă la ora 9. Nu erau scaune, iar oamenii se rezemau unul de celălalt. Şi au aşteptat până la ora 21. Ce se vor face în ziua judecăţii pretinşii credincioşi care refuză să se apropie de asemenea locuri?

În seara aceea ploua... Domnul Moore îmi spunea întruna: „Se întâmplă ceva în rândul de rugăciune.”

Iar un predicator mexican din California, fratele Espinosa (mulţi dintre voi îl cunosc), împărţea cartonaşele pentru rugăciune şi încerca să-i ţină pe oameni în rând, şi nu reuşea. Şi Billy (băiatul meu) a venit la mine şi mi-a spus: „Tati, nu mai putem ţine rândul acela. Acolo este o femeie cu un copilaş decedat, care a murit azi dimineaţă, şi ea se caţără peste oameni.” Eu am spus: „Frate Moore, mergi acolo şi te roagă pentru copil.”

Fratele Moore a pornit într-acolo, iar eu am avut dintr-odată o vedenie despre copilaşul care urma să fie înviat. Acum, noi nu putem să spunem aceste lucruri dacă nu sunt adevărate. Iar copilaşul... Eu am observat-o pe mama lui cum ţipa: „Padre.” Cuvântul „padre” înseamnă „Părinte”; ea era catolică. Eu am spus: „Aduceţi-o aici pe doamna aceea...” Ea pusese peste copilaş o pătură care acum era udă. Nu puteam să vorbesc cu ea pentru că nu era nimeni acolo care să traducă. Mi-am pus mâinile peste copilaş şi m-am rugat scurt lui Dumnezeu. Biblia aceasta este deschisă acum înaintea mea: Dumnezeu ştie adevărul: copilaşul a scâncit şi a început să dea din picioare cât îl ţineau puterile. Lucrul acesta a pus în stare de alarmă tot Mexico.

În ziua sau în seara următoare, când am ajuns acolo... Platforma de acolo era încă odată cât toată clădirea aceasta, şi era plină de haine vechi şi pălării şi alte lucruri de-ale oamenilor, aduse acolo ca să mă rog peste ele.

În seara aceea, am observat venind pe platformă un bătrân cu faţa zbârcită. Era al patrulea sau al cincilea la rând. Era orb şi tot spunea ceva. Traducătorul a tradus ce spunea bătrânul: „Am ajuns lângă omul care urmează să se roage pentru mine?” „Da.”

El s-a căutat prin buzunarul hainei lui jerpelite, a scos nişte mătănii şi a început să spună ceva asupra lor. I-am spus: „Lasă-le deoparte frate.

151

Acum n-ai nevoie de ele.” El şi le-a băgat în buzunar. M-am uitat la el şi am început să mă gândesc.

Acum, ceva pentru voi, pastorii. Adunarea voastră ştie dacă voi îi iubiţi sau nu. Voi nu puteţi să vă prefaceţi; trebuie să fie real. Dacă unui om îngheţat îi arăţi un foc pictat, el nu se poate încălzi. Trebuie să fie ceva care să posede căldură. Iar dragostea trebuie să fie pusă în practică.

Mie a început să-mi fie milă de bătrânul acela. M-am uitat la haina lui jerpelită. M-am măsurat cu el ca să văd dacă nu i se potriveşte haina mea. M-am uitat la picioarele lui: era desculţ, avea bătături mari, plin de praf. Pantofii mei i-ar fi fost mici. M-am gândit: „Poate că săracul bătrân nu a avut parte de o masă bună niciodată-n viaţa lui.”

Oh, economia Mexico-ului este la pământ. Zidarul câştigă circa opt pesos pe zi. Şi este nevoie de aproape patru zile de muncă asiduă ca să-şi poată cumpăra o pereche de pantofi. Asta-i situaţia lui Pancho. Ce se face Pedro, care lucrează pe doi pesos şi are de crescut şase sau opt copii? Oh, e groaznic.

Şi m-am gândit: „După toate acestea… diavolul l-a orbit. Cât de crud a fost cu el.” Şi am început să experimentez ceva; nu pot s-o exprim; era un fel de dragoste, de compasiune. Iar când bătrânul a venit şi şi-a pus capul pe umărul meu, am îmbrăţişat haina aceea jerpelită şi am spus: „Dumnezeule milostiv, te rog ajută-l pe tăticul acesta bătrân şi orb. Dacă ar fi trăit tatăl meu, ar fi fost de-o vârstă cu el. Vrei să-L ajuţi?”

Şi l-am auzit strigând: „Gloria dios.” Şi a putut să vadă la fel de bine ca şi mine. Toţi oamenii au început să strige. Ce a fost aceasta? Eu am simţit şi am suferit împreună cu el. Voi trebuie s-o faceţi.

Dacă am avut vreodată succes când m-am rugat pentru cineva, a fost atunci când am putut să simt cu respectivul. Atunci ceva din voi trece peste raţionament şi se roagă rugăciunea credinţei pentru cel bolnav. Voi trebuie să simţiţi pentru omul respectiv. Trebuie să aveţi compasiune pentru el. Trebuie să simţi cu el, înainte de a putea să-l ajuţi. Atunci pătrunzi într-un fel de profunzime; este dragostea lui Dumnezeu. Aceasta trece dincolo de iubirea omenească.”

Slujba tuturor adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu a fost însoţită de întâmplări supranaturale. La fel s-a întâmplat cu acest slujitor al lui Dumnezeu care a ajuns să fie cunoscut ca prorocul

152

adevărat căruia i-a fost descoperit Cuvântul în generaţia aceasta. Fie ca Domnul să fi vorbit inimilor voastre. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru privilegiul de a trăi în generaţia aceasta în care toate lucrurile ajung la apogeu, iar noi putem să ne ridicăm capetele ştiind că răscumpărarea noastră este aproape. Binecuvântează-Ţi toţi copiii. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nr. 3

Când dragostea se descoperă – partea IV Dragi prieteni, este privilegiul meu să vă invit să ascultaţi

continuarea mesajului fratelui Branham. În viaţa şi în slujba lui, el a pus în practică ceea ce a predicat. Toţi cei care l-au cunoscut au consimţit faptul că niciodată nu au mai văzut un om atât de plin de dragoste dumnezeiască şi de compasiune. Pentru noi experienţele sale nu ar trebui să fie numai nişte povestiri, ci să recunoaştem care sunt căile lui Dumnezeu cu noi. Acum, fratele Branham:

„Vă voi spune ceva. Poate după aceasta mă veţi considera fanatic. Dar simt că doresc oricum să v-o spun. Se întâmplă multe lucruri de felul acesta. Ca să fiu sincer, acesta a fost punctul central în întreaga mea slujbă.

Eu am fost paznic de vânătoare timp de câţiva ani în Indiana, când eram şi pastor baptist. Într-o zi m-am depărtat de maşină şi treceam peste o păşune. Aveam în dotare un pistol vechi, un revolver. Şi mergeam peste dealuri ca să văd un prieten bolnav şi să mă rog pentru el. Îmi dădusem jos pistolul şi-l aruncasem pe banchetă, şi am început să mă deplasez peste păşune.

Eram la circa 180 de metri sau mai mult, de gard, când dintr-o dată am văzut ridicându-se un taur mare. Şi l-am recunoscut: era ucigaşul acela de la ferma Burke de lângă cimitirul „Movila Nucului”. Cu câteva luni înainte omorâse un bărbat de culoare: l-a împuns şi l-a omorât. Taurul fusese vândut pentru că era foarte bun de prăsilă. L-au adus pe păşunea aceasta, şi am uitat că era acolo. El s-a ridicat: era la circa 30 de metri de mine. Toată lumea ştie cât de rele sunt animalele acestea, iar acesta era şi un ucigaş. Când s-a ridicat (sigur că eu eram agitat) am dus mâna după pistol

153

dar acesta nu era la locul lui. Şi mă bucur că nu-l aveam. Aş fi ucis taurul şi după aceea l-aş fi plătit.

Am dus mâna după pistol dar nu-l aveam. M-am uitat apoi spre gard: era prea departe. Prin preajmă nu era nici un copac, numai nişte tufişuri. Taurul stătuse în aceste tufe împreună cu nişte vite. Dacă m-aş fi întors, m-ar fi prins. M-ar fi prins indiferent în ce parte aş fi luat-o. Eram în faţa morţii.

Atunci m-am gândit la Domnul meu. „Nu-mi voi sfârşi viaţa ca un laş. Eu le-am spus altora să fie curajoşi în vreme de necaz. Voi muri cu curaj, încrezându-mă în Isus Hristos.” Numai la asta mă gândeam...

Acum vă rog nu consideraţi asta o copilărie, dar s-a întâmplat ceva. Oh, ce mi-aş dori să se întâmple şi acum… În astfel de cazuri se întâmplă întotdeauna ceva. În loc să urăsc taurul acela, s-a întâmplat ceva. L-am înţeles; l-am iubit. Şi nu m-am mai temut de animalul acela, cum nu mă tem nici acum când sunt aici cu fraţii mei. Toată frica dispăruse. Şi m-am gândit: „Biată creatură, mă aflu pe teritoriul tău. Tu eşti un animal. Tu nu ştii altceva. Tu nu ştii decât să-ţi aperi drepturile.”

Şi i-am spus acestui taur următoarele cuvinte: „Oh, făptură a lui Dumnezeu, eu sunt un rob al lui Dumnezeu. Şi mă duc să mă rog pentru fratele meu bolnav. Îmi pare rău că te-am deranjat. Dar în Numele lui Isus, mergi şi stai jos.” Şi şi-a pus coarnele în pământ, scurmând praful; s-a pus în genunchi şi a scurmat din nou pământul. Eu stăteam acolo la fel de calm cum sunt acum. Şi el s-a năpustit spre mine cu toată viteza. Eu am stat acolo, căci nu îmi era teamă. Când a ajuns lângă mine s-a oprit. Şi privea epuizat, s-a întors şi a plecat şi s-a pus jos. Eu am trecut la vre-un metru jumătate de el, şi el n-a schiţat nici o mişcare.

Dacă dragostea îşi ocupă locul, va birui orice duşman de pe pământ. Voi poate spuneţi acum „Frate Branham, eu am avut multă încredere în tine până acum.” Dă-mi voie să-ţi spun frate, în ziua judecăţii toţi vom da socoteală. Iar Dumnezeul care a putut închide gura leului din groapa în care era Daniel, este viu şi azi. Sigur.

Nu ştiu pe unde este acum soţia mea… ea întotdeauna îmi face observaţie când tund iarba fără să am cămaşa pe mine. Eu am circa o jumătate de pogon de pământ la casa de adunare. Şi într-o zi îmi împingeam maşina de tuns iarba; făceam câteva ture şi venea cineva

154

pentru rugăciune. Trebuia să mă furişez afară şi să-mi dau jos salopeta, să mă îmbrac cu ceva, şi să fug să mă rog pentru respectivul, şi poate de-abia apucam să fac câteva ture cu maşina de tuns. Şi până începeam să tund iarba din spatele casei, cea din faţa casei creştea la loc.

Într-o după amiază fierbinte eram în curtea din spatele casei, nu era nimeni în preajmă ca să mă vadă. Mi-am dat jos cămaşa, pentru că era foarte foarte cald. Aici nu este aşa de cald precum este acolo la noi. Şi eu coseam iarba din răsputeri, de teamă să nu vină cineva, şi să n-apuc să termin. Şi mi-am uitat că în colţul gardului era un cuib de viespi mari. Şi am nimerit exact în cuibul acela. Prieteni, Dumnezeu este Judecătorul meu: într-o clipă am fost acoperit de viespile acelea.

Acum, oricine ştie ce este un gărgăun (o viespe foarte mare). Te ucide. Una singură te pune la pământ, iar eu n-aveam cămaşa pe mine. Stăteam acolo, şi ceva s-a întâmplat. Eu nu ştiu ce este. Este pur şi simplu ceva ce se întâmplă. Este iubire. În loc să urăsc viespile acelea, m-am gândit: „Biete făpturi ale lui Dumnezeu, eu n-am nimic cu voi. Asta-i casa voastră şi eu v-am deranjat.” Sună copilăresc. Necazul este că noi încercăm să fim adulţi când ar trebui să fim ca nişte copilaşi. Acţionăm ca şi cum am fi foarte inteligenţi. Dacă ne-am măsura inteligenţa cu harul lui Dumnezeu, mă întreb care ar fi rezultatul.

Viespile acestea m-au acoperit. Şi nu-mi era frică de ele. Am spus: „Mici făpturi, întoarceţi-vă în cuibul vostru. Nu vă voi face rău.” Şi aşa cum Dumnezeu este viu, viespile acelea s-au învârtit în jurul meu de trei sau de patru ori, şi s-au întors direct în cuibul lor. Acesta este adevărul adevărat. […]

[…citat dintr-o altă predică – n.tr.] Ce se întâmplase? Când iubirea divină se manifestă, începe să lucreze harul suveran. Trebuie s-o facă!

Oh, cât de diferit stau lucrurile la Împăratul împăraţilor. Tu nu poţi fi prea mic pentru El. El îţi vede fiecare mişcare. El ştie tot ce este în tine. Nici o vrabie nu ar putea să cadă pe stradă fără ca El să n-o ştie. Nici o floricică n-ar putea răsări fără ştirea Lui.

Cu cât mai mult sunteţi voi decât floarea aceea? Iar dacă zaci aici bolnav sau chinuit, nu ştii că Împăratul împăraţilor te vede? Nu ştii tu că El este interesat de vindecarea şi de fericirea ta? Poate eşti cât se poate de păcătos, dar ştiai că pe El Îl interesează să fii un supus al Lui? Tu spui „Eu

155

sunt lipsit de importanţă.” Dar nu este aşa în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu te vrea. El te iubeşte. Şi Dumnezeu te-a iubit aşa de mult încât atunci când iubirea Lui a fost manifestată, harul suveran a intrat în acţiune şi a trimis un Mântuitor ca să te răscumpere pentru El.

Iar în acest Mântuitor El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre – pentru că Dumnezeu te-a iubit. Şi Dumnezeu a văzut chinurile poporului Său, şi prin rănile Lui aţi fost vindecaţi – harul lui Dumnezeu a făcut o cale, pentru că dragostea Lui a cerut-o.

Şi când iubirea Lui a manifestat mila Lui, Hristos a păşit în faţă. Se cerea ceva care să ia locul. Numai iubirea Lui a fost de partea voastră. Iar harul a dat o Jertfă pentru voi. Acum nu vi se cere decât să credeţi: „Oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Cred că înţelegeţi despre ce este vorba…”

Noi am recunoscut că Dumnezeu este cu noi nu numai în timpul adunărilor, ci El este un ajutor prezent la vreme de necaz. Experienţele acestui mare bărbat al lui Dumnezeu ne amintesc de zilele apostolilor şi ale prorocilor din vechime. Fie ca voi toţi să fi fost încurajaţi. Să ne rugăm:

Doamne Dumnezeule, ne rugăm mai ales pentru cei bolnavi şi năpăstuiţi: fie ca ei să-şi dea seama că Tu eşti acelaşi şi astăzi, şi că îţi confirmi Cuvântul cu semnele care-l urmează. Fie ca ei să înţeleagă că Tu eşti preocupat de necazul fiecăruia. Binecuvântează toţi ascultătorii şi dăruieşte-le dorinţa inimii lor. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

156

Nr. 4 Când dragostea se descoperă – partea V

Dragi ascultători, vă salut în Numele binecuvântat şi sfânt al

Domnului Isus Hristos. Nădăjduiesc că v-aţi bucurat cu toţii ascultându-l pe fratele Branham. Oricine cunoaşte slujba lui, ştie că el nu a fost numai un evanghelist obişnuit. Viaţa lui, începând chiar de la naştere, a fost însoţită de supranatural. Slujba lui a fost legitimată de Dumnezeu de la început, într-un fel unic. Fratele Branham a avut o trimitere precisă (clară): a fost trimis cu un mesaj la Biserica dintre neamuri aşa cum a fost trimis Moise la copiii lui Israel. Acesta este din nou ceasul eliberării şi timpul chemării afară. Nimănui să nu i se pară ciudat faptul că Domnul i S-a arătat în acelaşi Stâlp de Foc, ca şi în cazul lui Moise.

Dragi fraţi şi surori, nu judecaţi lucrurile lui Dumnezeu din punctul vostru de vedere, sau al altcuiva. Ci gândiţi duhovniceşte, şi spuneţi ceea ce spune Scriptura despre lucrurile dumnezeieşti. În felul acesta nu puteţi greşi. Fie ca Dumnezeu să vă dăruiască har să vă deschideţi inima, în timp ce ascultaţi. Mulţi oameni au fost vindecaţi într-un mod miraculos în timp ce ascultau o predică înregistrată. Ungerea Duhului Sfânt încă mai este cu aceia care au primit în inimă Cuvântul vestit, şi au crezut făgăduinţele lui Dumnezeu. Acum, fratele Branham:

„Iubirea este una dintre cele mai puternice unelte din planul lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Biblia spune că El este dragoste. Şi dacă tu devii unul dintre copiii Lui, devii o parte a dragostei aceleia. Tu eşti o parte din planul lui Dumnezeu. Devii un supus al Împărăţiei Sale. Şi atunci devii un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Iar El a spus că-ţi va da viaţa veşnică.

Acum, dacă eu n-am fost informat greşit, şi dacă am înţeles bine... Eu nu am şcoală, doar gimnaziul. Dar învăţaţii mi-au spus – şi ei ar trebui să ştie – că în greacă acel cuvânt pentru „viaţă veşnică” este „ZOE” şi acesta înseamnă „viaţa lui Dumnezeu.”

Atunci dragostea lui Dumnezeu manifestată faţă de voi vă face o parte din El prin naşterea din nou. Atunci tu devii un copil care este „născut

157

din” sau „provenit din” EL. Şi acest lucru te aşează într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu, încât acum tu eşti un fiu sau o fiică a Lui.

Şi Dumnezeu, Creatorul, a făcut toate lucrurile prin puterea Lui, prin Cuvântul Său vorbit. Tot ceea ce există este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Întreaga lume a fost făcută aşa. Şi cât de mult greşim noi când încercăm să ignorăm Cuvântul lui Dumnezeu sau când încercăm să limităm prin imaginaţia noastră puterea lui Dumnezeu. Pentru că până şi pământul pe care staţi în seara aceasta nu este altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Dumnezeu a făcut lumea prin Cuvântul Său vorbit. Oh, Doamne! […]

[…] De ce aţi venit aici în seara aceasta ca să se facă rugăciune pentru voi? Întrebarea mea este: „Cum stă sufletul vostru cu Dumnezeu?” Haideţi să ne aplecăm capetele o clipă. […]

[…] Linişte o clipă. Voi face ceva, sau voi încerca să fac ceva, cu voia lui Dumnezeu. ÎL voi ruga... Vă voi ruga pe voi în seara aceasta să... I-am spus lui Billy să nu împartă nici un cartonaş de rugăciune. Avem deja cartonaşe pentru rugăciune împărţite, nu mai dăm şi altele în seara aceasta. Dar de obicei o facem. Însă îi voi ruga pe cei care au cartonaşe de rugăciune să stea liniştiţi o clipă.

Acum, o să-L rog pe Tatăl nostru ceresc, ca dacă noi am găsit har înaintea Lui, să treacă acum printre cei din adunare şi să vindece bolnavii fără ca aceştia să vină aici în faţă. Eu cred că El o va face. Eu Îl rog pe baza Cuvântului Său, pentru aceşti oameni care vin la Hristos. Eu am făcut tot ce am putut, tot ce am ştiut. Imediat după adunare o să vă rog să veniţi la altar şi să vă rugaţi puţin. În fiecare seară am stat până târziu, şi o să vă rog să fiţi respectuoşi, să vă rugaţi şi să priviţi aici. Şi dacă Hristos, Acela despre care am vorbit eu, Răscumpărarea lui Dumnezeu, dacă El ar fi stat la amvonul acesta... Biblia spune că El este un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre. Câţi ştiu că Biblia spune acest lucru? Aşa este.

Când era El pe pământ, o femeie L-a atins, şi El s-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” Şi s-a uitat peste ascultători până când a văzut-o pe femeie şi i-a spus despre starea ei şi că credinţa ei a mântuit-o. Corect? Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acela era semnul lui Mesia, atunci când El a fost pe pământ, pentru că a făcut lucrurile acelea evreilor şi samaritenilor şi neamurilor şi tuturor. Câţi ştiu că acesta

158

este adevărul? Aceasta era pecetea care atesta faptul că El este Mesia. Acum, dacă doriţi, fiţi o clipă atenţi la mine. Fiecare să creadă; fiecare să privească; fiecare să creadă; priviţi la Hristos şi spuneţi: „Doamne Isuse, eu sunt în necaz.”

Noi am ajuns într-un timp când oamenii sunt de compătimit. Unii spun: „Aceasta este calea.” „Noi avem adevărul. Noi avem…” Bieţii oameni nu ştiu încotro să meargă. Americanii şi canadienii sunt oamenii cei mai încurcaţi din lume. Misionarii n-ar trebui să meargă în Africa ci pe continentul nord american.

Sunt sigur că dacă fratele Thoms este aici, va spune şi el că acesta este adevărul. Aşa este. Ce crezi despre asta, frate Thoms? Aşa este. Dacă este nevoie de misionari, atunci aici este nevoie de ei.

Acum, eu nu spun lucrul acesta ca să defăimez. Ci o spun cu respect. Însă este mai greu să te ocupi de un păgân învăţat decât de un păgân neînvăţat. Şi ce înseamnă cuvântul păgân? Necredincios! Aşa este. Nu te poţi ocupa de unul care se crede deştept. Unul care e conştient că nu ştie nimic Îl va cunoaşte repede pe Hristos, dacă-i vorbiţi despre EL. Aşa este. Oameni de felul acesta nu vor încerca să-şi explice lucrurile după propriile păreri. Un astfel de om crede pur şi simplu, şi cu aceasta s-a rezolvat problema. Zeci de mii vin la credinţă odată. Acum, priviţi aici. Nu voi mai ocupa timpul. Simt că Duhul Sfânt este aici. Dumnezeu este tot timpul aici, dar eu cred că prezenţa Lui este acum aici. Dacă Duhul Sfânt va veni printre ascultători şi va face aceleaşi minuni pe care le-a făcut când Isus era pe pământ, câţi vor spune „Aceasta îmi va mări credinţa şi mă va face bucuros.”? Cei din adunare, oriunde aţi fi… Fiţi respectuoşi şi staţi liniştiţi o clipă.

Eu doresc să privesc în partea asta şi să mă rog. Acum, eu nu am de unde să ştiu care este necazul vostru. Dacă ar veni cineva aici şi ar spune „Frate Branham, ce nu-i în regulă cu…” Dacă mama mea ar sta aici şi ar spune: „Billy, ce nu-i în regulă cu mine? Eu te-am îngrijit când erai mic. Te-am hrănit. Ce se va întâmpla cu mine?” Eu nu aş avea de unde să ştiu. Dumnezeu ar trebui să-mi facă de cunoscut. Eu nu am cum să controlez acest lucru. Harul lui Dumnezeu o face; acelaşi har al lui Dumnezeu.

159

Însă mulţi dintre voi sunt bolnavi. Dumnezeu doreşte să vă vindece. El a făcut-o deja; El doreşte numai ca voi s-o credeţi. Haideţi să privim în partea aceasta. Şi acum, voi cei de aici rugaţi-vă şi spuneţi „Dumnezeule, ai milă de mine.” Iar eu mă voi uita. „Cum o faci? Ce vezi, frate Branham?” Se întâmplă ceva. Nu trebuie să încerc s-o explic. Dar acest Duh, pe care-L vedeţi în fotografie…; aceasta este dovada ştiinţifică. Dacă aceasta ar fi ultima mea predică, să ţineţi minte că ceea ce spun eu este adevărul. Pentru că Biblia spune că este adevărul; slujba mea dovedeşte că este adevărul – Duhul Sfânt din slujba mea; şi lumea ştiinţifică ştie că este adevărul. Deci sunt trei martori. Fie ca Dumnezeu să ne dea trei martori în seara aceasta, cel puţin trei persoane. Dacă Dumnezeu o va face, mă voi bucura. Trei persoane…

Acum rugaţi-vă şi staţi în reverenţă. Oriunde aţi fi în sală, nu contează. În spate, sau oriunde aţi fi…”

Duhul Sfânt să vă călăuzească să-L credeţi pe Dumnezeu pe cuvânt. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Te rog confimă-Ţi Cuvântul cu toate semnele care-l însoţesc. Doamne, noi vedem că Tu Ţi-ai dovedit slujitorul şi prorocul. Fie ca noi să înţelegem scopul unei slujbe atât de puternice. Fie ca oamenii să-şi dea seama că acest lucru nu a fost făcut de nici un om, ci prin Duhul Tău, conform Cuvântului Tău făgăduit. Fie ca toţi să recunoască faptul că aceasta este ultima chemare pe care ai făcut-o înainte ca judecăţile să lovească pământul. O, Dumnezeule, binecuvântează pe fiecare ascultător. Mă rog în Numele lui Isus Hristos.

160

Nr. 5 Slujba fratelui Branham în acţiune

Dragi fraţi şi surori în Hristos, astăzi vom asculta ultima

parte a predicii pe care fratele Branham a ţinut-o în Edmonton cu ani în urmă. Veţi fi martori la darul cunoaşterii gândurilor, care era în acţiune în slujba lui atunci când se ruga pentru bolnavi. [Evrei 4:12 – n.tr.]. În slujba lui s-au împlinit cu adevărat cuvintele lui Isus „despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” El a trebuit să aştepte până când Domnul îi arăta în vedenie persoana sau împrejurările, necazurile oamenilor. După aceea putea să vorbească cu autoritate dumnezeiască, şi nimic nu se putea împotrivi rugăciunii lui. Zeci de mii de oameni de pe tot pământul au fost vindecaţi, şi sunt încă o mărturie vie a puterii de vindecare a lui Dumnezeu. Scopul acestei slujbe puternice a fost să atragă atenţia copiilor lui Dumnezeu şi să-i facă atenţi la ultimul mesaj, dat epocii bisericii din Laodicea, şi să cheme afară Mireasa ca s-o pregătească pentru apropiata venire a lui Hristos. Tot aşa cum Domnul i-a descoperit lui Avraam tainele inimii Sarei, şi cum Domnul Isus Hristos i-a vorbit lui Natanael, femeii de la fântână şi altora cu diferite ocazii, descoperind împrejurări necunoscute, la fel a făcut Domnul aceleaşi lucruri ungând un vas cu acelaşi Duh Sfânt, în timpul nostru. Vă rog nu criticaţi, ci rugaţi-L pe Dumnezeu să vă descopere scopul şi importanţa acestei slujbe dată de Dumnezeu. Acum, fratele Branham:

„Nădăjduiesc că cei din adunare vor privi acum spre mine; priviţi acum. Vedeţi cercul acela de Lumină, Lumina aceea mică învârtindu-se acolo? Este Lumina care a fost fotografiată. Tocmai acum s-a arătat. Eu spun în prezenţa acesteia, şi în faţa Bibliei, şi în faţa Creatorului cerurilor şi al pământului, că eu cred că este aceeaşi Lumină, Stâlpul de foc care i-a călăuzit pe copiii lui Israel. Eu cred că acel Stâlp de Foc s-a făcut trup şi a locuit printre noi în chipul Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos. Eu cred că Isus Hristos a spus pe pământ, conform cuvântului Său: „Eu am ieşit de la Dumnezeu, Mă întorc la Dumnezeu.” Şi cred că atunci când S-a întors, S-a întors în aceeaşi Lumină care i-a călăuzit pe copiii lui Israel. Eu cred că

161

aceea este aceeaşi Lumină pe care a văzut-o Pavel pe drum şi care a fost atât de strălucitoare încât l-a trântit la pământ; cu toate că aceia care erau cu el n-au văzut Lumina.

Eu nu ştiu dacă cineva o vede sau nu. Nu pot să spun. Eu cred că este aceeaşi Lumină care a intrat în temniţă în noaptea aceea, la apostolul Petru. El a crezut că a visat, atunci când s-au deschis porţile temniţei şi el a fost scos afară. Eu cred cu adevărat că Dumnezeul Cel Atotputernic este Creatorul cerurilor şi al pământului, şi Isus Hristos este Fiul Său, şi EL este prezent acum.

Şi El răspunde rugăciunii unei femei care stă aici. Ea este brunetă, şi suferă de o boală nervoasă. Dacă veţi privi aici, fiţi atenţi... Doamna care priveşte peste capul acelui bărbat, chiar aici. Dvs. suferiţi de o boală de nervi, doamnă, doamna brunetă. Aşa este.

Lângă dvs. este un bărbat, şi el suferă cu spatele. Aveţi cartonaş de rugăciune? Nu? Nici nu vă trebuie. Sunteţi soţ şi soţie. Aşa este. Dacă lucrurile acestea sunt adevărate, ridicaţi-vă mâinile. Eu nu vă cunosc. Nu v-am văzut niciodată. Nu-i aşa? Sunteţi vindecaţi amândoi. Isus Hristos vă vindecă. Amin.

Dumnezeule, mai dă-ne pe cineva. Chiar în spatele lor este un bărbat. El se uită la mine. Suferă cu fierea. Vă numiţi Clarence, nu-i aşa? Nu aţi venit de aici; sunteţi din Grande Prairie. Nu-i aşa? Boala dvs. de fiere a luat sfârşit, domnule. Puteţi merge acasă şi să fiţi sănătos. Amin.

Voi spuneţi: „Frate Branham, ai pomenit numele acelui bărbat.” N-a făcut-o şi Isus când a fost în trup de carne? Nu i-a spus El lui Petru că numele lui era Simon iar pe tatăl lui îl chema Iona? Şi că el se va numi Petru? Corect? El este Acelaşi. Amin.

Eu nu ştiu ce credeţi voi despre aceasta. Pentru mine, Duhul Sfânt este aici. Eu doar… Ce credeţi despre aceasta, domnule, care staţi aici? Credeţi? Aveţi o boală de piele, nu-i aşa? Dacă este aşa, ridicaţi-vă mâna. Îl credeţi pe Dumnezeu pentru vindecare? Vă voi spune altceva. Bărbatul care ţine copilaşul acela – şi copilul are o boală de piele. Nu-i aşa, domnule? Puneţi-vă mâna peste copil. O Isuse, Fiul lui Dumnezeu, vindecă-i pe amândoi. Mă rog în Numele lui Isus. Amin. Eu vă provoc credinţa.

162

Lumina este deasupra unei femei, aici. Ea are tensiune; ridicaţi-vă în picioare. O cheamă Fishbrook. Sunteţi din oraşul acesta. Locuiţi pe strada 125. Locuiţi la numărul 13104. Exact aşa este. Dacă este corect, ridicaţi-vă mâna. Bine, mergeţi acasă. Sunteţi vindecată, doamnă. Isus Hristos vă vindecă. Eu vă provoc credinţa, în Numele Domnului Isus, dacă doar veţi privi, şi veţi trăi, şi veţi crede. Fiţi respectuoşi.

Dar voi din partea aceasta? Uitaţi-vă aici. Aveţi credinţă şi credeţi. Dumnezeu nu caută la faţa omului. Cum este cu dvs., bărbatul cărunt care stă aici şi se roagă atât de fierbinte „Doamne, îngăduie să fiu eu următorul.” Credeţi dvs. că Dumnezeu vă va vindeca de reumatismul acela? Dacă credeţi, ridicaţi-vă mâna. Bine, ridicaţi-vă în picioare. Ridicaţi mâinile şi lăsaţi-le jos. Bine, acum puteţi merge acasă. Credinţa dvs. v-a vindecat. Amin.

Doamna care stă în spate, la capătul rândului, şi se uită la mine acum. Şi ea suferă de reumatism. Are probleme cu spatele. Doamnă, credeţi că Dumnezeu vă va vindeca? Dacă credeţi din toată inima, puteţi fi vindecată, şi puteţi să mergeţi acasă şi să fiţi sănătoasă. Ce credeţi? Răspundeţi la aceasta, repede. Doamna şi-a ratat vindecarea, căci Lumina a venit aici. Da.

Doamna de aici din rândul din faţă, doamna Farr, suferiţi cu inima, nu-i aşa? Credeţi că Dumnezeu vă va vindeca? Tată, acolo sunt probleme duhovniceşti. Aşa este. Aha. Nici dvs. nu sunteţi din acest oraş, ci din State. Veniţi dintr-un loc cu dealuri, cu munţi; este Pennsylvania. Oraşul se numeşte Warren, Pennsylvania. Ridicaţi-vă mâna dacă este corect. Amândoi sunteţi vindecaţi acum. Isus Hristos vă vindecă. Amin.

Dvs. credeţi în Domnul? Sigur că da. Credeţi că Prezenţa Lui este aici? Acum, doresc ca fiecare bărbat sau femeie care a decăzut, sau L-a primit pe Hristos mai demult, să vină aici înainte de a termina noi rugăciunea pentru bolnavi. Veniţi aici o clipă, în timp ce este aici această Ungere. Veniţi în faţă, cei care aţi ridicat mai înainte mâinile. Veniţi puţin aici în prezenţa lui Hristos, ca să mă rog pentru binecuvântarea voastră. Veniţi aici, repede, ca să putem încheia cu rândul de rugăciune...

Este un izvor cu sânge Din venele lui Emanuel. Când păcătoşii se scufundă sub şuvoi

163

Se curăţă de toate petele de vinovăţie. Veniţi acum în faţă, în prezenţa lui Isus Hristos. Vreţi să veniţi?

Bine. Cine conduce cântările? Dvs., domnule? […fratele Branham vorbeşte cu dirijorul.]

Nu vreţi să veniţi acum?” Acum nu mai aveţi nici o scuză. Dumnezeu vă va trage la

răspundere pentru ceea ce aţi auzit. Cu toţii trebuie să recunoaştem că nici un om nu ar fi putut să facă asemenea lucruri dacă nu ar fi fost Dumnezeu cu el. Să ne rugăm:

O, Dumnezeule, mă rog ca ungerea puternică a Duhului Sfânt să fie peste toţi ascultătorii. Mă rog în Numele Scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

Nr. 6

Desăvârşirea Bisericii Dragi prieteni, vă salut în Numele binecuvântat al lui Isus

Hristos. În emisiunea trecută l-am auzit pe fratele Branham vorbind despre dragostea lui Dumnezeu. Astăzi vom începe să vorbim despre cum îşi aduce Isus Hristos Biserica la desăvârşire. Noi ne aflăm acum la sfârşitul tuturor lucrurilor.

Încă de la începutul Bisericii nou testamentare, oricine a vorbit sau a scris din însărcinarea Dumnezeului Atotputernic, a aşezat corect toate lucrurile în cadrul desfăşurării evenimentelor din planul lui Dumnezeu. Dacă vorbim despre Biserica nou testamentară, nu ne referim la un cult creştin, ci la Biserica Dumnezeului Celui viu care a fost aleasă înaintea întemeierii lumii. Biserica Sa a fost răscumpărată cu sângele scump al Mielului. Biserica Sa primeşte Cuvântul cel veşnic, evanghelia veşnică. Acest lucru a rămas aşa chiar de la început. Noi recunoaştem că Pavel a fost folosit de Dumnezeu într-un mod deosebit, ca să pună în rânduială Biserica nou testamentară. Toate învăţăturile erau biblice. La fel recunoaştem şi că fratele Branham a fost folosit de Dumnezeu ca să ia acelaşi Cuvânt şi să-l aşeze în Trupul lui Hristos,

164

ca să aşeze din nou toate lucrurile în starea de la început. Orice lucrează Dumnezeu, trebuie văzut din punctul de vedere al Cuvântului, altfel vom înţelege greşit lucrurile.

Chiar de la începutul Noului Testament, oamenii lui Dumnezeu au fost călăuziţi de Duhul Sfânt ca să aşeze corect tot ceea ce se întâmpla în Împărăţia lui Dumnezeu, conform Cuvântului. Nici unul dintre ei n-a avut propriile păreri sau idei. Noi trăim într-o vreme în care toate cultele sunt ocupate cu propriile lor programe. Oamenii nu-şi dau seama că ei de fapt trec tocmai pe lângă ceea ce face Dumnezeu acum. Dumnezeu a făgăduit că va avea pe cineva care să aducă un mesaj profetic pentru a îndrepta atenţia adevăraţilor credincioşi înapoi la adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Simpla cunoştinţă a Scripturii nu este suficientă pentru a vedea ceea ce face Dumnezeu. Avem nevoie de adevărata călăuzire a Duhului Sfânt. Cărturarii de pe vremea primei veniri a lui Hristos au ştiut cu siguranţă mai mult despre sfintele Scripturi decât apostolii. Dar conform cuvintelor lui Isus, apostolilor le-a fost dat să înţeleagă tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. În Luca 24:44 Domnul Isus Hristos a spus: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.” Noi nu avem nevoie de discursuri deosebite, ci trebuie să observăm împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu făgăduit pentru timpul nostru. Isus Hristos a deschis înţelegerea ucenicilor Lui, pentru ca ei să poată să înţeleagă Scriptura. El face acelaşi lucru în timpul acesta, pentru că şi noi trăim într-un timp profetic. Prin aceasta vreau să spun că în această generaţie se împlineşte chiar în faţa ochilor noştri prorocia biblică.

Noi am văzut că atunci când a fost înfiinţată Biserica în ziua de Rusalii, totul a fost bazat pe sfintele Scripturi. Scriitorii celor patru evanghelii s-au referit întotdeauna la Scriptură. Marcu se referă direct la Mal. 3:1 şi la Isa. 40:3 când vorbeşte despre mesagerul care trebuia să vină şi să pregătească calea Domnului. Nici un adevărat copil al lui Dumnezeu nu a obiectat când a putut să vadă aceste versete împlinite în slujba lui Ioan botezătorul, care a premers prima venire a lui Hristos. La fel este şi acum: nici un

165

adevărat copil al lui Dumnezeu nu obiectează dacă lucrurile petrecute în slujba premergătorului celei de-a doua veniri a lui Hristos sunt identificate din sfintele Scripturi. Îmi dau seama că întotdeauna când au loc lucruri supranaturale mulţi provoacă tot felul de tulburări şi agitaţie, încercând să atragă atenţia spre ei. Dar există de asemenea şi cei aleşi de Dumnezeul Atotputernic ca să arate planul de mântuire şi ceea ce face Dumnezeu. Cărturarii ar fi putut să spună: „O clipă, ştim că Dumnezeu ne-a făgăduit un premergător, care să vină şi să pregătească calea Domnului. Maleahi şi Isaia au spus desluşit acest lucru. Dar de unde ştiţi că acesta este Ioan botezătorul? Unde a spus Isaia sau Maleahi că numele premergătorului va fi Ioan?” Până în vremea noastră oamenii nu s-au schimbat. Mulţi pot să cunoască foarte bine Biblia. Ei ştiu exact unde să găsească diferite versete. Mulţi au citit făgăduinţele din Mal. 4:5, în care Dumnezeu a făgăduit să trimită un proroc înaintea venirii zilei Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată. Ei chiar sunt gata să accepte acest lucru, dar de îndată ce este amintit numele acestui proroc, ei pun aceeaşi întrebare: „Unde spune în Scripturi că premergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos va fi numit William Branham?” Cărturarii ar fi putut să spună: „Arătaţi-ne unde au spus prorocii noştri că numele acestui bărbat va fi Ioan botezătorul?” Este nevoie de descoperire divină: asta-i tot! Apostolii au recunoscut împlinirea Cuvântului făgăduit, în slujba lui Ioan botezătorul şi de aceea au ştiut că el era acela. Oricine este chemat să predice evanghelia în timpul acesta, este chemat să aşeze în graniţele Cuvântului lucrurile pe care le face Dumnezeu. Duhul Sfânt nu va trece niciodată peste mărturia Cuvântului lui Dumnezeu! El ne va călăuzi numai în tot adevărul, care este Cuvântul. Putem citi toate evangheliile, cartea Faptelor şi toate epistolele: adevăraţii bărbaţi ai lui Dumnezeu au slujit întotdeauna conform cerinţei din vremea lor.

Luca a vorbit despre slujba lui Ioan Botezătorul şi a repetat ceea ce a spus îngerul referitor la mărturia şi slujba lui Ioan botezătorul. „El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi

166

puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” El nu s-a referit la partea a doua a prorociei lui Maleahi, care spune: „…şi inima copiilor spre părinţii lor…!” Vă rog să observaţi că premergătorul primei veniri a lui Hristos trebuia numai să întoarcă inima părinţilor la copii. De aceea şi făgăduinţa despre un bărbat care trebuia să vină şi „să întoarcă inima copiilor spre părinţii lor” era importantă. Duhul Sfânt i-a îngăduit lui Luca să scrie acea parte din Scriptură care se referă la mesagerul Ioan, care trebuia să vină în duhul şi puterea lui Ilie. Partea a doua a acelei prorocii se putea împlini numai în vremea noastră, pentru că trebuia trimis cineva înaintea zilei Domnului. Oamenii pot să argumenteze şi să spună că Ioan a fost acela care a întors şi inimile copiilor la părinţi; dar a avut loc ziua Domnului pe vremea lui Ioan?

Dumnezeu a trimis un proroc cu un mesaj care să reaşeze inimile copiilor lui Dumnezeu în credinţa părinţilor de la Rusalii. Noi am primit un mesaj care ne-a întors inimile spre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Fie că este vorba despre Domnul Isus Hristos, sau despre slujba oricărui alt slujitor al lui Dumnezeu, sau despre Biserica lui Isus Hristos, totul trebuie aşezat corect în Cuvânt, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Dar că să facem lucrul acesta trebuie să fim chemaţi de Domnul pentru slujba aceasta.

La prima venire a lui Hristos, cărturarii s-au aşezat pe scaunul lui Moise considerând că au cunoştinţa şi autoritatea de a învăţa pe alţii legea lui Moise. Însă ei nu au avut descoperirea. Moise a fost un proroc deosebit, dar cărturarii au fost orbiţi şi nu au recunoscut chiar împlinirea prorociei biblice. Ei chiar L-au acuzat pe Domnul Isus Hristos, Mesia al lor, că ar fi de la Diavolul. Ei au strigat: „Nu vrem ca Acesta să domnească peste noi. Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” Aceea a fost cea mai mare tragedie care a venit peste evrei şi care a fost determinată de conducătorii lor spirituali. S-ar putea ca oamenii să fie orbiţi astăzi la fel ca atunci? Găsim pretutindeni oameni ca şi cărturarii de atunci, care pretind că au autoritate, dar ei îi orbesc pe oameni faţă

167

de descoperirea Scripturii pe care a dat-o Dumnezeu în vremea noastră.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, dragi ascultători, noi avem nevoie de doctorie pentru ochi despre care vorbea Domnul chemându-ne la El, ca să putem vedea planul măreţ al lui Dumnezeu cu Biserica Lui, plan care acum ajunge la încheiere. Noi nu-L putem primi numai ca Mântuitor al nostru, ci trebuie de asemenea să ajungem desăvârşiţi în Isus Hristos. Să ne rugăm:

Tată ceresc, cu inimi recunoscătoare Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt. O, Doamne, Tu încă vorbeşti păcătoşilor, încă mai mântuieşti pe cei pierduţi, încă mai deschizi ochii copiilor Tăi pentru lucrurile mari pe care le-ai făcut pentru noi în generaţia aceasta. Binecuvântează-ne, Doamne, cu descoperirea sfântului Tău Cuvânt. Mă rog în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

Caseta 8 – nr. 1

Constelaţia politică Dragi prieteni în Hristos, vă salut în Numele scump al Domnului.

Doresc să mulţumesc din nou celor ce ne-au scris scrisori de încurajare, după ce au ascultat transmisiunile noastre. Dumnezeu încă mai cheamă şi rugăciunea mea este ca Mireasa lui Isus Hristos să fie ajunsă prin predicarea Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, pentru că Isus Hristos va reveni în curând pentru ai Săi. Mesajul timpului de sfârşit este Cuvântul lui Dumnezeu descoperit prin Duhul Sfânt, care descoperă adevărurile prorociei biblice în legătura lor corectă.

Slujba fratelui Branham a avut ca scop în principal să aducă la lumină tainele ascunse din Cuvântul lui Dumnezeu. Prima fază a slujbei lui a fost evanghelistică. A urmat după aceea slujba de învăţătură, şi în final a fost adusă la lumină descoperirea profetică a planului de mântuire, cum nu a mai fost niciodată înainte în istoria omenirii. În epoca aceasta, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, au fost descoperite lucrurile despre care au vorbit prorocii şi apostolii.

Duminica trecută am vorbit despre slujba lui Ioan botezătorul, şi am arătat cum au fost poziţionate toate lucrurile conform sfintelor Scripturi. Nouă nu ne este ruşine cu apostolii şi cu prorocii folosiţi de Domnul în vremurile trecute. Dar ca să înţelegem deplin ce se întâmplă la

168

sfârşitul Bisericii nou testamentare, trebuie să ştim cum sunt identificate lucrurile din Scriptură în Biserica nou testamentară. Domnul a făgăduit să aşeze din nou toate lucrurile, şi aceasta se întâmplă chiar în faţa ochilor noştri. Atât credincioşii cât şi necredincioşii sunt conştienţi de evenimentele mondiale alarmante. Acestea ne îndreaptă atenţia către lucrurile care sunt acum în desfăşurare. Aproape zilnic ni se aminteşte de prorocia biblică atunci când vedem evenimentele curente. Fratelui Branham i s-a spus deja în anul 1933 că se vor apărea trei ideologii: fascismul, nazismul şi comunismul. El a prezis sub inspiraţie divină că primele două vor fuziona în comunism. Acum observăm în Europa de est ceva ce se întâmplă într-un asemenea fel la care nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi posibil. Pe noi nu ne interesează politica, dar când Domnul Isus Hristos a vorbit despre nimicirea Ierusalimului, El a spus: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.” Tot aşa şi fratele Branham a prezis că în cele din urmă lucrurile vor sfârşi în comunism. Ultimele alegeri din Italia au surprins toate guvernele şi conducătorii vestici. La fel este situaţia în Portugalia şi în alte ţări europene vestice. Este numai o problemă de timp, dar noi putem fi siguri că orice vorbeşte un proroc sub inspiraţia Duhului Sfânt se împlineşte la vremea potrivită. Nimeni nu va opri această dezvoltare. Dacă privim situaţia din Orientul mijlociu, vedem că duşmanii nu vor o rezolvare paşnică, pur şi simplu pentru că Biblia prezice că va fi o mare bătălie la Armaghedon, după ce se vor încheia toate luptele mai puţin importante. Biblia vorbeşte despre regele nordului, care nu este altă naţiune decât Rusia. Nu vorbeşte despre o naţiune din nordul Americii sau al Canadei. Trebuie să avem tot timpul în vedere că acele prorocii Biblice trebuie văzute în legătură cu Israelul, şi de aceea din punct de vedere geografic este vorba despre nordul Israelului.

Scriptura spune că toate neamurile se vor întoarce împotriva Ierusalimului. Este posibil chiar ca într-o zi să se voteze excluderea Israelului dintre Naţiunile Unite. Naţiunile se vor întoarce una după cealaltă împotriva Israelului, până când în cele din urmă acesta va rămâne singur. Dar ca şi creştini credincioşi biblic, noi ştim că în ceasul acela Numele Dumnezeului lui Israel va fi înălţat şi mărit, pentru că El însuşi va lupta împotriva acelor naţiuni. Lideri mondiali încearcă să rezolve problemele inflaţiei şi ale recesiunii; ei încearcă să înfăptuiască pacea, până când vor putea să spună „Acum este pace şi securitate.” În istoria omenirii nu s-a mai vorbit niciodată despre pace şi securitate, aşa cum se

169

face acum. Acest lucru îmi aminteşte de 1 Tes. 5:3: „Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei.” Ca credincioşi ai Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, nu ne putem închide ochii la toate aceste lucruri care se desfăşoară acum. Acestea sunt nişte semnale de alarmă care ar trebui să ne facă să ne dăm seama că timpul în care trăim este foarte scurt, şi venirea Domnului Isus Hristos este la uşi.

Aşa cum liderii lumii încearcă să realizeze lucrurile care trebuie să se împlinească între naţiuni conform cuvântului prorociei, la fel cred eu că slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu sunt ocupaţi să ducă la neamurile de pe Glob Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul pe care l-a descoperit Domnul pentru vremea noastră. Dumnezeu însuşi a ales un vas, a dovedit mesajul acestuia şi i-a spus fratelui Branham că mesajul lui va premerge a doua venire a lui Hristos, aşa cum mesajul lui Ioan botezătorul a premers prima venire a lui Hristos. Este esenţial ca noi să luăm seama la Cuvântul lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. Mulţi creştini pretind că ei cred în Domnul Isus Hristos şi consideră că aceasta este suficient. Într-o oarecare măsură este adevărat, dar din alt punct de vedere, nu este. La prima venire a lui Hristos mulţi credeau în Mesia ce urma să vină, dar ei erau duşi în rătăcire şi ţinuţi în întuneric de către conducătorii religioşi care chiar L-au condamnat pe Hristos, Mântuitorul lor. Nu a fost suficientă pretenţia de a crede în Mesia ce avea să vină, ci era vital ca ei să asculte mesajul de pregătire trimis de Dumnezeu prin slujba lui Ioan botezătorul, pentru că el a pregătit inimile oamenilor şi a netezit calea Domnului. Tot aşa nu este suficient numai să spunem că noi credem în Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal. Noi suntem acum la un punct de răscruce în istoria Bisericii. Majoritatea creştinilor sunt ţinuţi în întuneric în ceea ce priveşte împlinirea Cuvântul sfânt lui Dumnezeu. Ei vorbesc despre a doua venire a lui Hristos, aşa cum au făcut şi iudeii la prima Lui venire, dar nu recunosc mesajul de pregătire trimis să aşeze din nou toate lucrurile în Trupul lui Hristos, conform Cuvântului. Dacă privim în istoria Bisericii, putem să vedem că Dumnezeu Şi-a trimis Cuvântul de multe ori prin vasele alese de El, conform planului Său pentru Biserica nou testamentară. Problema omenirii a fost întotdeauna că s-a ştiut ce a făcut Dumnezeu în trecut, s-a aşteptat chiar să se întâmple ceva în viitor, dar s-a trecut pe lângă lucrarea prezentă a lui Dumnezeu. Însă copii lui Dumnezeu au fost întotdeauna preveniţi. Abel a avut descoperirea voii lui Dumnezeu în vremea lui. La fel, sămânţa adevărată a lui Dumnezeu a văzut descoperirea divină prin Cuvântul lui Dumnezeu şi a fost informată despre

170

ceea ce era plăcut Domnului în vremea ei. Nu este suficientă numai sinceritatea. Există mulţi oameni sinceri greşit, care încearcă să-I facă o slujbă lui Dumnezeu, în diferite biserici şi culte. Chiar şi în alte religii oamenii se închină în zadar, însă o fac cu sinceritate. Este nevoie de descoperire divină şi de verificarea cu Cuvântul lui Dumnezeu, ca să vedem dacă suntem în regulă cu Dumnezeu, şi unde ne aflăm.

Când mi-am dat seama că fratele Branham a fost omul trimis de Dumnezeu cu mesajul lui Dumnezeu pentru vremea noastră, am ascultat practic toate predicile lui ca să-mi formez o privire de ansamblu asupra învăţăturilor lui, şi am constatat că totul corespunde sută la sută cu Cuvântul lui Dumnezeu. Predicile lui au fost traduse în multe limbi. Numai în germană am depăşit acum suma de 1,5 milioane de mărci în ce priveşte tipărirea predicilor traduse. Pe lângă aceasta, am trimis la cerere peste 30 de mii de predici înregistrate. Din multe ţări şi din multe limbi ne sosesc ştiri că poporul lui Dumnezeu este ocupat cu traducerea şi publicarea Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. Noi înţelegem că evanghelia veşnică, adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, trebuie predicat tuturor neamurilor, şi după aceea va veni sfârşitul.

Dragi fraţi şi surori, dragi prieteni în Hristos, noi credem că venirea Domnului Isus este foarte aproape. Hrana duhovnicească la vremea potrivită este dată celor flămânzi şi însetaţi după neprihănire, şi ei vor fi săturaţi. Dacă voi sunteţi mulţumiţi cu ce aveţi, nu veţi primi mai mult. Dar dacă Dumnezeu poate crea în voi o dorinţă adâncă după Cuvântul Lui, sunt sigur că-l veţi primi. Eu nu mă refer la ceva făcut de un om, ci mă refer la ceea ce a făcut Dumnezeu conform Cuvântului Său. Slujba fratelui Branham a fost legitimată într-un mod remarcabil, cum nu s-a mai întâmplat în toată istoria Bisericii, din zilele apostolilor. Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască să ne găsim echilibrul în toate lucrurile biblice, şi să alergăm spre premiul chemării cereşti în Hristos Isus, Domnul nostru. Să ne rugăm:

Tată ceresc, binecuvântarea Ta să fie peste toţi aceia care au ascultat acum Cuvântul Tău. Ziua aproape a trecut; lumina serii străluceşte puternic. Însă în curând va veni miezul nopţii, şi va răsuna strigătul: „Iată Mirele vine!” Fie ca noi toţi să fim gata, şi nu numai să ni se pară că am fi gata. Ci prin harul Tău să ne punem în acord cu Cuvântul Tău şi să credem mesajul acestui ceas. Atinge pe fiecare. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

171

Nr. 2 Adevărata întoarcere la Dumnezeu Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu

Dragi prieteni, vă salut în Numele binecuvântat şi sfânt al

Domnului Isus Hristos. Sunt foarte recunoscător pentru Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu în timpul noastră, într-un timp în care mulţi predicatori au propriile lor tâlcuiri. Numai Duhul adevărului poate să descopere copiilor adevărului Cuvântul adevărului. Firea noastră veche se opune lucrurilor din Împărăţia lui Dumnezeu. Niciodată în istoria omenirii predicatorii n-au vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu la o scară atât de mare precum se întâmplă în timpul nostru. Însă înainte ca noi să putem vedea ce se întâmplă în Împărăţia aceea, trebuie mai întâi să intrăm în aceasta. Domnul Isus Hristos ne-a arătat calea atunci când a accentuat: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nu este suficient să fii religios. Nu ajunge numai să mergi la biserică. Este nevoie de o lucrare a lui Dumnezeu care să ne aşeze ca fii şi fiice în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa zişii credincioşi nu prea cunosc lucrurile pe care le face Dumnezeu în Împărăţia Lui, pentru că oamenii nu au fost născuţi din nou cu adevărat prin Duhul şi aşezaţi în Împărăţie.

Când a venit Ioan botezătorul, el a vestit: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Domnul Isus Hristos a folosit aproape aceleaşi cuvinte. La fel şi Petru, în prima sa predică din ziua de Rusalii ne spune desluşit cum putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Lucrul acesta începe cu o pocăinţă reală, nu numai cu o emoţie sau cu o acceptare teoretică a lui Hristos. Ci este nevoie de o reală pocăinţă lucrată de Duhul Sfânt. Numai atunci ne vom vedea aşa cum ne vede Dumnezeu, şi vom recunoaşte dreptatea judecăţii lui Dumnezeu faţă de noi, atunci când trecem prin agonia recunoaşterii faptului că fără Hristos suntem pierduţi şi fără speranţă, osândiţi la iad. Duhul Sfânt ne dovedeşte vinovaţi de păcate şi ne arată necesitatea mântuirii. Când pocăinţa este adevărată, noi strigăm la Dumnezeu şi privim la Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi-L vedem suferind, sângerând, dându-Şi viaţa pentru noi, pe Golgota. Atunci ne dăm seama că noi suntem aceia care ar fi trebuit să moară, dar El ne-a luat locul şi s-a făcut păcat pentru noi, ca să ne răscumpere din blestemul păcatului. O întoarcere reală la Dumnezeu este o experienţă cu Hristos, care ne schimbă, şi noi devenim o făptură nouă în El. Însă se pare că

172

sinceritatea profundă i-a părăsit pe creştinii din timpul nostru. Predicarea este superficială, şi la fel sunt şi întoarcerile la Dumnezeu: sunt influenţate de oameni.

În zilele noastre oamenii iau o hotărâre pentru că sunt convinşi de către un predicator oarecare. Ei se alătură bisericii şi devin membri ai vreunei societăţi religioase. Ei sunt orbiţi şi nu văd că nu Duhul Sfânt pătrunde în viaţa lor, ci mai degrabă o impresie firească determinată de atmosfera religioasă a clipei respective. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aducă o convingere profundă asupra omului, prin Duhul Sfânt. Însă datorită predicării fireşti a evangheliei, oamenii au o experienţă firească. Ei sunt de fapt înşelaţi prin predicarea evangheliei dacă nu experimentează puterea lui Dumnezeu, înnoirea fiinţei lor interioare, trecând printr-o pocăinţă profundă lucrată de Duhul Sfânt. Oamenii de felul acesta nu pot să înţeleagă şi să judece corect lucrurile pe care le face Dumnezeu în Împărăţia Lui.

Biblia se vorbeşte despre „Împărăţia cerului” sau „Împărăţia lui Dumnezeu”. Acesta este de fapt locul în care Însuşi Dumnezeu face toate lucrurile conform propriului Său Cuvânt. Lucrul acesta poate fi acceptat şi crezut numai de cei care au intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care există aşa de mulţi oameni care nu sunt atraşi, şi pe care nu-i interesează lucrurile pe care le face Domnul în prezent.

Oamenii nu cercetează Scriptura ca să vadă ce este făgăduit. Ei sunt mulţumiţi cu o tâlcuire firească a Cuvântului. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că există o rămăşiţă de oameni care mai au o trăire adevărată a pocăinţei, şi sunt aşezaţi ca fii şi fiice în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt cei ce au parte de toate lucrurile duhovniceşti pe care le face Domnul.

Un predicator poate să vorbească despre lucruri duhovniceşti scrise în Biblie, dar totuşi fără să le cunoască şi să le înţeleagă prin descoperire divină. Putem să pretindem chiar că avem Duhul Sfânt şi că Acesta ne călăuzeşte, şi totuşi să n-avem habar ce înseamnă de fapt acest lucru. Membrii ai anumitor biserici şi culte se iau după felul bisericii respective la care merg. Ei vorbesc limba spirituală pe care-o vorbesc, gândindu-se că aceea este calea lui Dumnezeu cu poporul Său. Însă acum este un timp de trezire. Noi trebuie să ne dăm seama că revenirea lui Isus Hristos este atât de apropiată, de aceea trebuie să fim siguri de experienţa noastră cu Dumnezeu. Trebuie să vedem lucrurile pe care le face El în Împărăţia Sa, şi să recunoaştem Cuvântul Său făgăduit pentru acest ceas.

173

Trebuie să-i cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească prin Duhul Său în Cuvântul care se împlineşte acum. Prin prorocul Isaia Dumnezeu spune în cap. 55:8: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele.” Eu cred că versetul acesta se potriveşte fiecărei biserici, fiecărui cult, şi nouă tuturor ca persoane individuale. Noi putem să credem că suntem în regulă; putem chiar să fim convinşi că mergem pe căile Domnului fără să ne dăm seama că de fapt nu este aşa.

Dacă ne gândim la prima venire a lui Hristos, Dumnezeu a trimis un proroc cu Cuvântul făgăduit pentru vremea aceea. Acesta a adus mesajul acelui ceas ca să pregătească calea Domnului şi să netezească drumul Lui. Aceasta este singura posibilitate ca noi să dăm uitării gândurile personale şi să primim gândurile lui Dumnezeu care sunt descoperite şi exprimate în Cuvântul Său. Feluritele grupări religioase din vremea aceea aveau propriile gânduri despre Mesia şi despre Împărăţia lui Dumnezeu. Însă nu au recunoscut căile lui Dumnezeu cu copiii Lui. Copiii Lui sunt cei ce sunt aşezaţi în Împărăţie. Dar cei ce au recunoscut slujba lui Ioan botezătorul, şi anume că el a fost trimis ca să premeargă prima venire a lui Hristos, au dat uitării gândurile şi căile lor personale, au crezut Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu făgăduit pentru timpul lor, şi au găsit calea pregătită a Domnului, în timpul acela.

Nu trebuie să subliniez eu că istoria se repetă în generaţia aceasta. Toţi pretind că au adevărul; toţi Îl predică pe Hristos. Ei vorbesc despre a doua venire a Lui şi totuşi trec tocmai pe lângă ceea ce face Dumnezeu în Împărăţia Lui, conform Cuvântului Său.

N-ar trebui să ne punem întrebarea dacă suntem aşezaţi cu adevărat în Împărăţia cerului, în Împărăţia lui Dumnezeu? Îndrăznesc să spun că numai cei care au avut cu adevărat experienţa naşterii din nou şi care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, primesc în inimile Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu lor ca pe o sămânţă. Ei sunt cei ce vor crede toate lucrurile care se petrec acum în Împărăţia lui Dumnezeu.

Auzim despre mari evanghelişti din diferite mişcări. Dar eu nu despre asta vorbesc. Eu încerc să vă îndrept atenţia spre lucrurile pe care însuşi Dumnezeu la face conform Cuvântului Său în Împărăţia Lui. Sunt atâtea lucruri contrare Cuvântului lui Dumnezeu şi Împărăţiei lui Dumnezeu, dar oamenii totuşi se lasă înşelaţi de acestea pentru că nu pot deosebi ceea ce este corect de ceea ce este greşit. Noi trăim într-un timp îngrozitor de amăgire şi numai cei aleşi vor scăpa de toate acestea.

174

Dragi fraţi şi surori, dragi prieteni în Hristos: nădăjduiesc că vă bucuraţi când auziţi Cuvântul lui Dumnezeu predicat în acest fel, ca să vă facă să vă daţi seama de seriozitatea ceasului în care trăim. Duhul Sfânt a arătat Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu pentru acest timp, folosindu-l pe fratele Branham, un slujitor smerit al lui Dumnezeu, ca să aducă mesajul aşezării din nou, celor ce sunt în Împărăţia lui Dumnezeu în timpul acesta. La fel cum Ioan botezătorul, prin vestirea lui a făcut de cunoscut oamenilor gândurile lui Dumnezeu şi a pregătit calea Domnului, tot aşa s-a repetat şi prin slujba fratelui Branham. Acum noi trebuie să hotărâm dacă vom rămâne cu gândurile noastre, dacă vom umbla pe căile noastre gândindu-ne că totul se va sfârşi cu bine – trebuie să ne hotărâm dacă ne vom întoarce de pe căile noastre şi vom recunoaşte calea Domnului cu poporul Lui, aşa cum a pregătit-o El. Toţi cei care au avut o experienţă reală şi au trecut printr-o pocăinţă lucrată de Duhul Sfânt, care cred în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Mântuitor al lor, care au primit siguranţa iertării păcatelor lor prin sângele vărsat pe Golgota, şi care au primit adevăratul botez al Duhului Sfânt, ei sunt aceia care vor da uitării gândurile şi căile lor şi se vor întoarce la Domnul şi la Cuvântul Său, şi vor crede mesajul acestui ceas. În mijlocul tuturor activităţilor religioase noi dorim să fim călăuziţi de Duhul Sfânt ca să vedem ce face Dumnezeu în Împărăţia Lui. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt, pentru toată informaţia pe care ne-ai dăruit-o prin acesta referitoare la Împărăţia Ta. Permite ca toţi să-şi dea seama că Tu eşti Împăratul în acea Împărăţie, că Tu ai ultimul cuvânt şi că numai după Cuvântul Tău ne putem orienta. Binecuvântează-i pe toţi cei ce au auzit mesajul acesta. Mântuieşte-i pe cei pierduţi, vindecă bolnavii. Slăveşte-Ţi Numele, şi luminează-i pe toţi copiii Tăi care vin în Împărăţie. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

175

Nr. 3 Împărăţia lui Dumnezeu

Dragi radioascultători, sunt fratele Frank şi vă salut iarăşi în

Numele scump al Domnului Isus Hristos. Doresc să vă mulţumesc tuturor celor ce ne-aţi scris pentru că apreciaţi acest fel de vestire. Astăzi vom continua cu tema despre Împărăţia lui Dumnezeu. În Ioan 18:36, Domnul Isus Hristos spune: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Împăratul nostru ceresc are o împărăţie cerească pe acest pământ. Mirele ceresc a ales o Mireasă pământeană care este alcătuiră din oameni care nu sunt legaţi de acest pământ. Învăţătorul spune despre ei: „Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.” Ioan 17:14. Accentul se pune aici pe „Le-am dat Cuvântul Tău.” Întotdeauna a existat pe pământ o turmă mică, ce a primit Cuvântul făgăduit şi binecuvântările din Împărăţia lui Dumnezeu. Însă aceşti ucenici adevăraţi ai lui Hristos n-au fost recunoscuţi niciodată în această lume. Chiar de la începutul timpului, în Vechiul Testament ca şi în Noul, ei au fost întotdeauna urâţi, prigoniţi şi ucişi.

De fiecare dată după ce Dumnezeu Şi-a cercetat poporul Său printr-o trezire, oamenii au organizat, şi bisericile au căutat recunoaştere. Noi am văzut din nou lucrul acesta după ce focul trezirii din această ultimă trezire penticostală s-a stins. Dar în fiecare epocă a Bisericii există oameni despre care Domnul Isus Hristos a putut să spună: „Le-am dat Cuvântul Tău.” Aici este vorba despre adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu şi despre adevăraţii copii ai lui Dumnezeu care l-au crezut şi l-au primit, care sunt urâţi şi neînţeleşi în lumea aceasta, după cum a fost cazul şi cu Hristos. Toţi credincioşii au posibilitatea să se verifice. Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna adevărat. Dacă am cercetat istoria sau dacă am citit despre această ultimă trezire, ştim cum cei care au primit Cuvântul făgăduinţei despre revărsarea Duhului Sfânt au fost înţeleşi greşit, daţi afară din toate celelalte biserici, pentru că au recunoscut Cuvântul făgăduit şi binecuvântările Cuvântului pentru timpul lor.

În anii trecuţi, s-a întâmplat ceva foarte curios. Bisericile care odată se împotriveau unele altora, acum s-au unit şi caută să găsească un numitor comun, principii de credinţă comune. Au început să devină ecumenice. Se pare că zilele prigoanelor şi neînţelegerilor s-au încheiat. Acestea nu mai sunt urâte. De fapt bisericile care în anii trecuţi erau excluse, acum sunt primite cu braţele deschise. Bisericile care au socotit

176

odată lucrurile lui Dumnezeu ca fiind de la Diavolul hulind astfel Duhul Sfânt, doresc acum să uite trecutul. Penticostalii îşi caută aprobarea şi sunt recunoscuţi în Consiliul Mondial al bisericilor. Prin aceasta s-au descalificat de la a sta de partea lui Dumnezeu şi de la a primi Cuvântul lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. Ei nu mai sunt urâţi de restul lumii. Acum duşmanul, Balaurul, nu mai este atât de pornit împotriva lor pentru că ţelul său este să-i nimicească pe cei care iasă din toate barierele denominaţionale, ca să primească Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu pentru ceasul acesta.

Ca întotdeauna în trecut, Domnul se ocupă iarăşi de o minoritate, de cei ce doresc şi sunt gata să primească Cuvântul Său. Aşa cum a fost în trecut, la fel este şi acum. Satana încearcă să-i nimicească pe copiii lui Dumnezeu, dar cei ce au luat-o pe calea lumii s-au organizat şi au fost recunoscuţi în lumea aceasta. Sigur că încă mai auzim despre campanii de vindecare şi despre daruri duhovniceşti în mijlocul lor, şi toate acestea sub denumirea de „Rusalii”. Dar cum rămâne cu Cuvântul lui Dumnezeu? În ziua de Rusalii s-au împlinit făgăduinţele din Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a fost primit de toţi cei ce au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi care au luat parte la binecuvântările Împărăţiei lui Dumnezeu în vremea aceea. Fără Cuvântul făgăduit noi de fapt nici n-avem o temelie pe care să stăm în acest ceas crucial. Este minunat să ştim despre făgăduinţele vremii lui Noe şi ale vremii lui Avraam, şi din toate vremurile trecute. Însă noi trăim acum. Duhul Sfânt arată spre Cuvântul făgăduit de Dumnezeu pentru acest ceas. Dacă suntem aleşii lui Dumnezeu, îl vom primi, şi astfel vom fi la zi în Împărăţia lui Dumnezeu. Altfel trăim în trecut şi nu am mers pe calea lui Dumnezeu pe care-Şi călăuzeşte El poporul acum. Vine ziua când toate lucrările noastre vor fi date pe faţă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, şi cu toţii vom fi judecaţi în consecinţă.

Când a fost Hristos pe pământ, Duşmanul L-a ispitit şi i-a oferit bogăţiile şi împărăţiile lumii acesteia. La fel a făcut Duşmanul cu mulţi care predică evanghelia lui Isus Hristos. Ei pretind că sunt în Împărăţia lui Dumnezeu dar de fapt ei umblă după bogăţiile împărăţiilor din lumea aceasta. Ei promit vindecări şi alte lucruri, dacă pot să primească o jertfă substanţială. Dar când vine vorba despre Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, unii dintre acei evanghelişti tăgăduiesc făgăduinţele pentru ceasul acesta, pentru că ei nu recunosc că Dumnezeu îşi desăvârşeşte lucrarea în mijlocul poporului din Împărăţia Lui, conform Cuvântului Său.

177

Datorită acestui lucru, turma aceea mică este înţeleasă greşit şi urâtă de toţi ceilalţi.

Noi trebuie să ne întoarcem la adevărata vestire a Cuvântului lui Dumnezeu, şi să acceptăm fiecare binecuvântare, fie că este vorba de mântuire, de vindecare sau de orice a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Lui. Pentru toate acestea s-a plătit cu sângele scump al Mielului lui Dumnezeu. Dacă recunoaştem lucrul acesta, niciodată nu ne vom socoti merituoşi, pentru că toată slava-I aparţine lui Dumnezeu.

Dar în ziua aceea se vor ridica mulţi, mândrindu-se cu ce au făcut ei în Numele Domnului. Însă El îi va numi „lucrători ai fărădelegii” şi le va spune „Plecaţi de la Mine!”. Nu toate lucrurile despre care se pretinde că fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu sunt în conformitate cu Cuvântul Său. Noi trăim chiar în zilele din urmă, când adevăratul Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic a fost vestit de un proroc legitimat trimis de Însuşi Domnul Dumnezeu cu un mesaj care să premeargă a doua venire a lui Hristos. Numai dacă recunoaştem şi dacă primim Cuvântul adevărului, putem identifica toate rătăcirile existente în aşa zisa Împărăţie a lui Dumnezeu.

Revenind la tema noastră despre Împărăţia lui Dumnezeu, prorocul Daniel a spus deja: „Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică.” În Împărăţia aceasta este predicată de către cei rânduiţi de Dumnezeul Atotputernic, evanghelia veşnică, care nu poate fi schimbată niciodată. Aceştia nu caută să placă oamenilor sau bisericilor, ci ei predică cu teamă de Dumnezeu, conştienţi că trebuie să dea socoteală în ziua aceea.

În Mat. 13:38, copiii lui Dumnezeu sunt numiţi „sămânţa bună” şi „fiii Împărăţiei.” Ei sunt cei ce ascultă Cuvântul Regelui regilor. Ei înşişi sunt împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu în această Împărăţie duhovnicească din care fac parte, şi-I aduc lui Dumnezeu jertfe duhovniceşti şi roada buzelor lor care laudă Numele Domnului pentru tot ceea ce a făcut El.

Conform Col. 1:13 „El ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.” Nu este vorba să fim numai puşi în Împărăţia Lui, ci este vorba despre o transformate: nu firea noastră veche, ci ceva nou este strămutat în Împărăţia lui Dumnezeu.

Împărăţia aceasta nu vine aşa ca să izbească ochiul, ci este în noi, şi noi suntem în ea. Dacă suntem în Împărăţia lui Dumnezeu, suntem atenţi la tot ce spune şi la tot ce face Împăratul. Ochii noştri sunt îndreptaţi asupra Domnului Isus Hristos, care este Prorocul nostru, Preotul nostru şi

178

Regele nostru. Ca Proroc, El are Cuvântul, ca Preot a adus jertfa, ca Împărat domneşte peste noi. Scriptura spune despre Împărăţia aceasta că nu poate fi clătinată, şi toţi cei ce sunt în ea stau pe stânca descoperirii şi nu pot fi urniţi de pe aceasta niciodată.

Dragi prieteni, dragi fraţi şi surori în Hristos, înţelegem noi cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu pe acest pământ în care se face voia Lui desăvârşită, în care este ascultat Cuvântul lui, şi în care sunt împlinite poruncile Lui? El are ultimul Cuvânt în Împărăţia Lui, iar noi suntem supuşii Lui despre care Domnul Isus Hristos spune: „Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Gândul cel mai important este că El ne-a dat Cuvântul Său, care este adevărul prin care suntem sfinţiţi. Chiar dacă suntem urâţi de această lume, suntem iubiţi de Dumnezeu. În aceste zile de pe urmă noi trebuie să ne verificăm motivele şi să vedem dacă umblăm după recunoaştere în lumea aceasta, sau dacă dorim să fim recunoscuţi de Domnul Isus Hristos când va veni. El nu va recunoaşte nici o tâlcuire omenească şi nici un fel de tradiţie religioasă. El va recunoaşte numai Cuvântul Său şi pe aceia care l-au recunoscut. Fie ca şi voi să fiţi număraţi în această turmă mică, căreia lui Dumnezeu îi face plăcere să-i dea Împărăţia. Dacă noi suntem cu adevărat în Împărăţia Lui, primim toate făgăduinţele şi toate binecuvântările rânduite de El pentru noi. Să ne rugăm:

Tată ceresc, suntem atât de recunoscători pentru făgăduinţele Cuvântului Tău. Fie ca noi să găsim har înaintea Ta ca să intrăm în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. O, Doamne, Te rog atinge fiecare inimă, binecuvântează pe toţi ascultătorii noştri, şi deschide-le calea vieţii. Mă rog toate acestea în Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos. Amin.

179

Nr. 4 Cum lucrează Dumnezeu

Dragi radioascultători, sunt fratele Frank şi vă aduc salutări din

Germania şi din multe ţări din întreaga lume, inclusiv din ţările este europene. Cu adevărat Domnul face o lucrare puternică. El este pe cale să desăvârşească ce a început. De când am găsit har înaintea lui Dumnezeu, vedem planul Său cel veşnic înfăţişat înaintea noastră. I-a plăcut Domnului să ne descopere detaliile planului de mântuire în timpul acesta. Întotdeauna când trebuia să se întâmple pe pământ ceva extraordinar, Domnul Şi-a descoperit din cer Cuvântul Său unui proroc, vorbind prin el pe „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”. Biblia noastră este plină de asemenea evenimente, când Dumnezeu a folosit oameni aleşi de El ca purtători de cuvânt ai Săi. Este modul original al lui Dumnezeu de a aduce la lumină o descoperire scripturală.

Moise este un exemplu foarte potrivit de proroc trimis de Dumnezeu, iar Aaron este un simbol al unui predicator adevărat care vesteşte cu credincioşie Cuvântul descoperit prorocului. În Exod 4:15 Domnul îi spune lui Moise cu referire la Aaron: „Tu îi vei vorbi, şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut.” Acesta este un verset cheie pentru slujba noastră prezentă, când noi recunoaştem că Dumnezeu a vorbit şi Şi-a pus cuvintele în gura unui proroc. Acelaşi Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său când este vestit de cineva rânduit pentru aceasta. De fapt Aaron era cel ce vorbea pentru Moise înaintea poporului. El a primit Cuvântul de la Moise, care la rândul lui l-a primit de la Dumnezeu. Noi trebuie să acceptăm felul ales de Dumnezeu ca să aducă Cuvântul făgăduit pentru acest ceas. Trebuie să învăţăm lecţia că Dumnezeu Îşi descoperă tainele mai întâi slujitorilor Săi proroci. După aceea mai este încă necesară o chemare dumnezeiască pentru a lua Cuvântul şi a-l vesti poporului. Acelaşi Duh Sfânt care era peste Moise a trebuit să fie şi peste Aaron, ca el să înţeleagă Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, prin aceeaşi descoperire dumnezeiască. Aceeaşi ungere care a fost peste Hristos, trebuia să fie şi peste Biserica Lui. Acelaşi Duh Sfânt care a fost în toţi prorocii şi apostolii trebuie să fie peste cei ce mânuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul a fost dat prin inspiraţie divină şi poate fi descoperit numai în acelaşi fel. Acelaşi Duh Sfânt care a fost peste fratele Branham trebuie să fie peste cei ce predică şi cred mesajul dat de Dumnezeu pentru

180

vremea noastră. Când Cuvântul făgăduit de Dumnezeu este făcut de cunoscut în felul lui Dumnezeu, aduce eliberare copiilor lui Dumnezeu. Prorocul Isaia vorbeşte despre ploaia care se coboară din cer şi „udă pământul şi-l face să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă.” În versetul următor Domnul spune: „tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” Duhul lui Dumnezeu ia Cuvântul făgăduit şi-l foloseşte în mod precis conform nevoilor copiilor Lui. Noi trebuie să ne asigurăm că auzim Cuvântul lui Dumnezeu în felul în care a ieşit din gura Lui, şi nu în felul în care vine din gura unui predicator care-l tâlcuieşte în felul propriu. Numai Cuvântul lui Dumnezeu va împlini planul Domnului. Dacă noi dăm crezare tâlcuirilor noastre personale, vom fi dezamăgiţi cu siguranţă, pentru că Dumnezeu nu va garanta pentru acestea.

Trăim într-un timp când trebuie să luăm o hotărâre. Binele şi răul sunt atât de apropiate, dar Dumnezeu, în harul şi mila Lui, în bunătatea Lui iubitoare, a ales un vas care să ne aducă Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta. De fapt fiecare slujitor rânduit de Dumnezeu ar trebui să se alinieze la Cuvântul care a ieşit din gura lui Dumnezeu. Dacă cineva se îndoieşte de lucrurile făcute de Domnul, trebuie numai să audă de legitimarea puternică şi de evenimentele supranaturale care au însoţit slujba slujitorului şi prorocului lui Dumnezeu. Ca şi în zilele lui Moise, când a sosit vremea şi Domnul şi-a amintit făgăduinţa şi I s-a arătat lui Moise şi l-a însărcinat să elibereze poporul Său, acelaşi Dumnezeu Şi-a amintit de făgăduinţele pentru copiii Lui din timpul acesta. El I s-a arătat fratelui Branham şi l-a însărcinat să aducă mesajul ceasului, să ne aşeze din nou în adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu şi să corecteze toate erorile. Acesta este timpul în care noi trebuie să ne întoarcem la adevăratele învăţături biblice de la început.

Ca şi în zilele lui Moise, când Dumnezeu a trimis un proroc autentic la care a venit Cuvântul Domnului, şi s-au ridicat oameni ca să provoace deranj în popor, tot aşa auzim şi noi despre oameni care se ridică pentru a forma o organizaţie şi prin aceasta aduc deranj în popor, şi-şi atrag judecata asupra lor. Tot aş acum a ales Dumnezeu un proroc ca să aducă Cuvântul făgăduit referitor la prorocia biblică, El i-a ales şi pe cei care trebuie să ducă Cuvântul descoperit şi să-l vestească copiilor Lui.

Când fratele Branham a fost însărcinat în 1933, şi trimis de Domnul imediat după cel de-al doilea război mondial, nu se auzise despre

181

nici unul dintre evangheliştii renumiţi acum pe plan mondial. Dar la scurt timp după aceea, mulţi şi-a făcut propriile asociaţii evanghelice, fără să-şi dea seama că aceasta este o epocă profetică în care se împlineşte prorocia biblică. Scopul lor a fost să distragă atenţia poporului de la ceea ce făcea Dumnezeu, iar oamenii să admire lucrările lor. Desigur că ei au avut managerii lor de afaceri şi mari aranjamente, încât tot ceea ce se presupunea a fi predicarea evangheliei Domnului Isus Hristos a devenit o mare afacere. Oamenii nici măcar nu văd diferenţa dintre un proroc trimis de Dumnezeu cu Cuvântul făgăduit, care descoperă adevărurile şi le aduce eliberare, şi cei ce-l predică pe Hristos din interes. Mulţi oameni cred astăzi că dacă cineva se roagă pentru bolnavi şi predică despre Hristos şi despre evanghelie, totul este în regulă. Ei nu înţeleg că istoria se repetă.

Aşa cum Moise a avut o trimitere directă, la fel a fost şi cazul lui Aaron. Moise a primit Cuvântul pentru că era un proroc, iar Aaron a vestit acelaşi Cuvânt în felul în care l-a primit Moise de la Dumnezeu. Acesta este adevăratul model biblic. Aaron n-avea nevoie să meargă la nici o şcoală biblică sau să citească vreun comentariu despre lucrurile lui Dumnezeu, ci trebuia numai să ia Cuvântul aşa cum a fost vorbit de către Cel Atotputernic slujitorului şi prorocului Său, şi să-l vestească poporului. Adevăraţii bărbaţi ai lui Dumnezeu din toate veacurile au predicat evanghelia în acelaşi fel cum a primit-o Pavel de la Domnul. Alţii desigur, au făcut din aceasta o profesie, şi au adăugat propriile lor tâlcuiri, şi-au folosit propria înţelegere şi comentariile altora. Întotdeauna, în orice lucru există o cale corectă şi una greşită.

Dragi prieteni, trebuie să subliniem că trăim foarte aproape de a doua venire a lui Isus Hristos. Trebuie să ne asigurăm că credem Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum l-a vorbit El, şi că nu credem răstălmăcirile acestuia. Numai cei ce primesc sămânţa adevărată a Cuvântului Său vor ajunge la desăvârşire şi vor fi pregătiţi pentru a doua venire a lui Hristos. Oricine şi-a făcut timp ca să asculte mesajele înregistrate ale fratelui Branham, a înţeles cum a folosit Dumnezeu acest vas smerit, şi şi-a dat seama că el nu a vorbit de la sine ci din partea Domnului, şi că Dumnezeu însuşi a vorbit prin el.

Din zilele apostolilor n-a mai existat pe pământ o asemenea slujbă. Nu numai că s-a predicat Cuvântul lui Dumnezeu, evanghelia lui Isus Hristos, în puterea Duhului Sfânt, şi mulţi oameni au ajuns la cunoştinţa adevărului, au fost mântuiţi şi au avut o trăire adevărată cu Dumnezeu, ci sute de mii de oameni au fost vindecaţi de boli incurabile:

182

orbii şi-au primit vederea, cei paralizaţi au fost vindecaţi, şi chiar mulţi bolnavi de cancer au fost vindecaţi. Eu ştiu că este foarte greu să crezi că Dumnezeu a făcut toate acestea în vremea noastră, dar este încă adevărat că acesta este un timp deosebit şi Dumnezeu îşi aduce la încheiere Cuvântul şi termină ceea ce a început. De aceea, la sfârşit, toate lucrurile au trebuit aşezate din nou ca la început. Mesajul acestui ceas este un mesaj al aşezării din nou, care dă înţelegerea deplină a întregului plan de mântuire. Voi trebuie să vă decideţi dacă veţi crede răstălmăcirile unei anumite biserici, sau dacă primiţi Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, singurul care nu se va întoarce gol, ci va împlini scopul pentru care a fost trimis. Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu să vă deschidă inima şi înţelegerea ca să primiţi ceea ce a pregătit El pentru voi în timpul acesta. Să ne rugăm:

Tată ceresc, îmi dau seama că numai copiii Tăi vor asculta glasul Tău. Doamne, aşa cum ai spus Tu, „Oile mele cunosc glasul Meu şi nu se duc după străini”. Doamne Dumnezeule, sunt atâtea glasuri străine şi răstălmăciri ale Cuvântului Tău. Dar există şi adevăratul glas al Cuvântului Tău, care este auzit de cei călăuziţi de Duhul Tău. Binecuvântările Tale să fie peste toţi ce au auzit această transmisiune. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nr. 5

Cortul descoperirii Dragi radioascultători, încă odată aş dori să vă salut în Numele

Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos. Ne bucurăm să auzim de cei ce au fost binecuvântaţi prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Eu nu am de apărat nici o doctrină, şi nici nu trebuie să am în vedere doctrina vreunei biserici. De aceea sunt liber să predic adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu tuturor celor ce sunt gata să asculte.

Astăzi textul nostru este din Exod 33:7: „Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit cortul întâlnirii.”

Întotdeauna oamenii au avut posibilitatea să afle şi să cunoască voia lui Dumnezeu şi să se informeze despre aceasta de la Domnul. În textul nostru ni se spune în ce mod vorbea Domnul poporului Său Israel. Moise era prorocul lui Dumnezeu în acele zile, care a putut să vină în prezenţa Domnului ca să primească Cuvântul Său descoperit pentru popor. Traducerea germană numeşte locul în care el Îl întâlnea pe Dumnezeu,

183

„cortul descoperirii”. În cortul acela el a primit descoperirea direct de la Dumnezeul Atotputernic, descoperire pe care el a dat-o apoi mai departe adunării.

Vedem foarte clar din textul nostru căci cortul întâlnirii era în afara taberei lui Israel. Aici este o lecţie foarte importantă pentru noi. Fiecare dintre noi se găseşte mai mult sau mai puţin într-o tabără religioasă, aşteptându-se să audă acolo Cuvântul Domnului. Dar locul descoperirii lui Dumnezeu a fost întotdeauna în afara oricărei tabere religioase. Trebuie să învăţăm acest lucru odată pentru totdeauna. De fiecare dată când Dumnezeu lucrează ceva deosebit pe pământ, vedem că EL îşi aşează cortul descoperirii în afara taberei oricărei organizaţii creştine. Oamenilor le este foarte greu s-o înţeleagă, pentru că toţi cred că Dumnezeu se va descoperi şi va vorbi în tabăra lor. Dar chiar de la început, când Dumnezeu a început să se ocupe de copiii lui Israel, ei au trebuit să iasă din tabăra lor şi să recunoască calea lui Dumnezeu.

Moise, prorocul lui Dumnezeu, a făcut exact ce i-a spus Domnul. El a întins cortul descoperirii la o anumită distanţă în afara taberei. Acolo Domnul cobora şi se întâlnea cu El, şi Slava Domnului umplea cortul atunci când El vorbea slujitorului Său, Moise.

Dacă a existat vreodată un timp în care noi să avem nevoie să ne informăm despre lucrurile lui Dumnezeu, atunci acesta este acum! În diferitele tabere creştine, predicatorii şi evangheliştii vorbesc fără ca mai întâi să fi fost în cortul descoperirii, unde să fi întâlnit prezenţa Dumnezeului Atotputernic. Toţi ar trebui să ne folosim de posibilitatea de a auzi glasul Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu pentru timpul nostru. El este Acela care-Şi dezvăluie planul de mântuire, şi ne informează despre ceea ce face. Ca să auzim glasul lui Dumnezeu în timpul acesta trebuie să pricepem căci cortul întâlnirii, în care Domnul vorbeşte prin descoperire profetică, este în afara tuturor cultelor noastre. Deoarece trăim într-un timp în care se împlineşte Cuvântul făgăduinţei lui Dumnezeu, este nevoie de descoperire profetică divină pentru a descoperi planul şi scopul lui Dumnezeu cu poporul Lui în vremea aceasta. N-ar trebui să ni se pară că Dumnezeu a folosit un proroc care a putut să vină în prezenţa Lui, şi care a fost întâlnit de către Stâlpul de Foc, şi a auzit glasul Domnului. De repetate ori Domnul a vorbit într-un mod supranatural, ori de câte ori trebuia să se întâmple ceva important pe pământ.

Însă oamenii trebuiau să îndeplinească anumite condiţii: trebuiau să-şi părăsească propriile tabere şi să recunoască calea aleasă de

184

Dumnezeu ca să-Şi descopere Cuvântul. Moise nu a avut numai o pretenţie, ci Însuşi Dumnezeu a confirmat Cuvântul descoperit coborând înaintea ochilor celor ce au ieşit din corturile lor. Acest lucru îmi aminteşte de cel ce a fost rev. William Branham, prorocul rânduit de Dumnezeu pentru generaţia aceasta. În mod deosebit, atunci când se ruga pentru bolnavi, el vedea Stâlpul de Foc în adunare. În felul acesta putea să arate spre anumiţi oameni şi să spună „Acum Lumina este asupra cutărei persoane.” Dar a venit ziua din ianuarie 1950, în Huston Texas, când înaintea multor mii de oameni din amfiteatrul de acolo, Stâlpul de Foc s-a arătat deasupra acestui bărbat al lui Dumnezeu. Iar când fotograful şi-a developat filmul, a fost peste măsură de uimit să vadă lumina ciudată de deasupra capului fratelui Branham.

Sunt sigur că mulţi dintre voi au auzit despre puternica cercetare a lui Dumnezeu din viaţa şi slujba acestui slujitor al Domnului. Poate că aţi văzut fotografia al cărei negativ a fost trimis dr. G. Lacy, şeful de atunci al FBI-ului în materie de documente dubioase. El a examinat cu atenţie negativul, şi întreaga suprafaţă a ambelor feţe ale filmului a fost cercetată microscopic. După aceea el a declarat că negativul nu a fost retuşat şi nici expus de două ori. Lumina supranaturală a atins lentilele. Nici un argument nu poate nimici realitatea. Întrebarea mea este: posedăm noi teama de Dumnezeu în vieţile noastre? Recunoaştem noi că Dumnezeu ne dă ultima chemare, şi că El îi scoate pe ai Săi din diferitele tabere religioase la Cuvântul Său descoperit şi legitimat pentru acest ceas? Încă mai este valabil versetul care spune: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” 2 Cor. 6:17

Dumnezeu a trimis întotdeauna o trezire, a venit un om trimis de Dumnezeu, dar copiii lui Dumnezeu au trebuit să iasă afară din orice tabără religioasă ca să asculte Cuvântul Domnului. În Evrei 13:12-13 citim: „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.”

Adresându-se bisericii din Laodicea, Domnul este în afara uşii. Chiar dacă în biserici se mai predică, se mai cântă şi se mai vorbeşte despre El, El stă afară, respins şi neînţeles pentru că El este încă odată în cortul descoperirii, împlinindu-Şi Cuvântul făgăduit. Iar dacă noi dorim să-L întrebăm pe Domnul, trebuie să ieşim afară, acolo unde este El. Hristos a suferit dincolo de poartă. Ierusalimul este considerat oraşul

185

sfânt, iar evreii poporul sfânt. Dar conform Scripturii, Domnul Isus Hristos a vindecat bolnavii, a scos dracii, a predicat, a făcut toată lucrarea de răscumpărare în afara taberei religioase a cărturarilor şi fariseilor acelor zile.

Chiar şi adunările lui Ioan botezătorul nu au avut loc în organizaţiile acelui timp. Ioan a mers în pustie, pentru că Isaia prorocise că se va auzi un glas în pustie. Acolo a fost ridicat cortul descoperirii acelui ceas. Iar cei ce au fost călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu au ieşit ca să asculte mesajul acelui ceas.

Hristos a venit la ai Săi, dar ei nu L-au primit pentru că erau legaţi de tradiţiile lor. Însă cei care L-au primit, au primit putere să se facă copii ai lui Dumnezeu. Hristos n-a avut unde să-Şi plece capul. El a suferit şi a murit dincolo de poartă. Aşa cum spune Scriptura în Evrei 13:13, „Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.” Se pune acum întrebarea: recunoaştem noi felul cum îşi descoperă Dumnezeu Cuvântul, cum Îşi manifestă puterea, cum Îşi împlineşte făgăduinţele? Suntem noi gata să purtăm ocara lui Isus Hristos şi a Cuvântului Său descoperit? Când Duhul lui Dumnezeu a lucrat pe pământ, şi a venit un mesaj din partea lui Dumnezeu, cei care l-au primit au trebuit să poarte ocara lui. Aşa a fost în zilele Reformei, şi în fiecare trezire ce a urmat după aceea. În vreme ce aceia care au primit cele trimise de Dumnezeu au fost binecuvântaţi, ceilalţi n-au înţeles şi au respins.

Dragi prieteni, fraţi şi surori în Hristos, cercetaţi istoria şi convingeţi-vă că de fiecare dată când Dumnezeu a lucrat ceva pe pământ, s-a întâmplat în afara bisericilor existente. Dumnezeu n-a folosit niciodată o organizaţie, ci numai indivizi prin care a iniţiat asemenea treziri. Imediat ce s-au organizat, Dumnezeu a plecat mai departe şi biserica respectivă a murit duhovniceşte. Ca şi evreii din zilele lui Isus, bisericile diferitelor culte au aşteptat întotdeauna ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie descoperit în mijlocul lor. Dar noi învăţăm din Scriptură că adevărata descoperire a Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu este la mare depărtare de diferitele tabere ale celor ce-şi zic copii ai lui Dumnezeu. Cu toate că Israelul fusese scos din Egipt, văzuse lucrările puternice ale lui Dumnezeu şi primiseră binecuvântările Domnului, Dumnezeu tot a mai avut felul ales de El pentru a-Şi descoperi Cuvântul printr-o slujbă profetică răspunzând poporului conform necesităţilor lor. Şi toţi cei ce doreau să-L întrebe pe Domnul trebuiau să iasă din taberele lor şi să recunoască faptul că Domnul însuşi S-a coborât în Stâlpul de Foc şi a vorbit prorocului Său

186

Moise. Toate lucrurile scrise în Scriptură trebuie să fie o binecuvântare pentru noi. Dumnezeu să facă să învăţăm din acestea cu toţii. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc că ne-ai dat Cuvântul Tău. Suntem aşa de recunoscători că ne-ai deschis ochii ca să fim în stare să luăm seama la chemarea Ta, să ieşim afară din orice cult religios, din orice învăţături omeneşti, şi să credem scumpul Tău Cuvânt descoperit. Îi amintim pe toţi cei ce ascultă: vindecă bolnavii, deschide-le ochii, şi atinge-le inimile, o, Dumnezeule, ca ei să vadă lumina acestui ceas, să iasă din corturile lor şi să vadă locul descoperirii. Mă rog toate acestea în Numele scump al lui Isus Hristos. Amin.

Nr. 6

Necesitatea slujbei profetice Dragi radioascultători, aş dori să vă salut în Numele binecuvântat

al lui Isus Hristos. Azi vom continua să vorbim despre căile lui Dumnezeu cu poporul Lui. Întotdeauna Domnul a avut căi şi mijloace prin care să-şi informeze poporul despre evenimentele ce urmau să aibă loc. În Noul Testament Dumnezeu a folosit persoane individuale, şi mai ales lui Pavel i s-a îngăduit să privească în tainele ascunse de la întemeierea lumii. Domnul a lucrat cu Petru şi cu Pavel şi i-a călăuzit în scrierile lor care conţin învăţăturile Bisericii nou testamentare.

Însă Ioan a fost dus pe insula Patmos ca să primească descoperirea profetică a planului de răscumpărare. Dacă unii pretind că noi nu avem nevoie de slujba profetică în epoca aceasta profetică, ei răstălmăcesc Scriptura. Este nevoie de acelaşi Duh Sfânt, şi de acelaşi fel de slujbă profetică ca să înţelegem şi să primim descoperirea lucrurilor arătate lui Ioan pe insula Patmos. În primul secol ar fi putut să existe oameni care să fi spus că lucrurile predicate de Pavel sau de Petru erau suficiente. Dar Domnul a dorit să-l ducă pe Ioan pe insula Patmos şi să-i dăruiască o pătrundere în lucrurile viitoare care urmau să se petreacă în timpul epocilor Bisericii, până la vremea sfârşitului. Dacă noi credem că cunoştinţa firească a Cuvântului lui Dumnezeu care se învaţă la seminarii şi în şcoli biblice este ceea ce a rânduit Dumnezeu, atunci greşim profund şi vom trece pe lângă ceea ce are Dumnezeu pentru noi. Fiecare biserică şi fiecare cult, şi practic fiecare predicator are propriile păreri în ceea ce priveşte învăţăturile biblice. Dar trebuie să existe posibilitatea adevăratului standard biblic şi a auzirii adevăratelor învăţături biblice.

187

Mulţi răstălmăcesc Evrei 1 unde spune că „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.” Ei încearcă să facă Scriptura să spună că Domnul nu mai vorbeşte prin descoperire divină printr-o slujbă profetică în perioada Bisericii, din zilele lui Isus încoace. Însă versetul acesta trage o linie numai după slujbele prorocilor vechi testamentari care au vorbit despre venirea lui Hristos – iar Hristos a fost răspunsul, împlinirea tuturor lucrurilor despre care au vorbit acei proroci referindu-se la prima Lui venire. Însă după aceea, în Noul Testament citim că Dumnezeu a pus în Biserica Lui feluritele slujbe prin care Duhul Sfânt slujeşte în Biserica Dumnezeului Celui Viu. Slujba profetică nu este ceva forţat sau cineva care se ridică cu idei noi. Noi trebuie să ştim ce ne învaţă Biblia despre această slujbă. Un proroc este un văzător, un om al lui Dumnezeu care primeşte înţelegerea divină a Cuvântului lui Dumnezeu prin descoperire. Cum este posibil ca în epistola către Evrei să se spună că „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul”, iar după aceea să vină Ioan şi să arate „lucrurile care au să se întâmple în curând”? Scriptura nu se poate contrazice. Slujba profetică nu este scoasă din uz. De aceea trebuie să fim conştienţi de importanţa unei asemenea slujbe. Ne putem uita şi în Vechiul şi în Noul Testament şi să vedem ce a făcut Dumnezeu înainte ca copiii lui Israel să fie scoşi din Egipt: El i s-a arătat lui Moise, prorocul ales de El, care a primit Cuvântul făgăduit şi o înţelegere clară a lucrurilor pe care trebuia să le facă. El a fost însărcinat de Domnul, a primit instrucţiuni clare despre toate lucrurile pe care trebuia să le facă. El a avut pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru vremea aceea. Indiferent câţi au încercat să i se împotrivească sau chiar să-l imite, el a cunoscut lucrurile pe care trebuia să le facă conform Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care s-au strâns împotriva lui au spus: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Num. 12:2. În timpul acesta, predicatorii din fiecare cult spun acelaşi lucru. „Oare numai prin fratele Branham a vorbit Domnul? Numai pe el l-a folosit Domnul? Nu vorbeşte Domnul şi prin noi? Nu ne foloseşte El şi pe noi?” Dar în punctul acesta noi trebuie să fim prevăzători şi să avem în vedere că mai întâi are loc originalul, şi imitaţiile vin după aceea.

Moise poseda chemarea originală, Cuvântul făgăduit, mesajul acelui ceas. El a adus eliberarea celor ce au acceptat făgăduinţele în

188

vremea aceea. Toţi ceilalţi au încercat să aibă şi ei o slujbă, pretinzând că sunt din partea Domnului, şi că vorbesc tot în Numele Lui. Însă când a avut loc confruntarea, ei au fost nimiciţi.

Astăzi sunt mulţi care ştiu despre slujba puternică a fratelui Branham, care au auzit despre chemarea şi însărcinarea divină, dar exact în acelaşi timp vor vorbi şi despre propria lor slujbă, despre chemarea lor şi despre lucrurile făcute de Domnul prin ei. Însă în realitate ei se împotrivesc mesajului şi mesagerului acestui timp, tot aşa cum cei 250 de inşi s-au împotrivit lui Moise pe vremea lui. Duhul Sfânt nu Se contrazice. Nici cei ce sunt călăuziţi de acelaşi Duh nu se împotrivesc Cuvântului descoperit, ci vor umbla în aceeaşi lumină. Noi ne apropiem de ziua când mulţi Îi vor spune Domnului „Nu am făcut noi toate aceste lucrări mari?” şi Domnul le va spune „Nu v-am cunoscut niciodată.”

Nu ne putem lua după ce se întâmplă în jurul nostru. Noi trebuie să cercetăm Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu şi să vedem cine a fost însărcinat de Dumnezeul Atotputernic ca să aducă copiilor lui Dumnezeu mesajul acestui ceas, şi prin acesta să aducă eliberare şi binecuvântare celor ce-l primesc. Cu predicarea Cuvântului adevărat vine şi ungerea adevărată a Duhului Sfânt şi iluminarea lucrurilor ce aparţin Împărăţiei lui Dumnezeu. Dar în vremea sfârşitului există mulţi unşi mincinoşi, care fac lucruri mari, dar umblă după câştiguri materiale şi după popularitate, şi n-au nici o parte în mesajul original al Cuvântului descoperit pentru timpul nostru. Ei predică evanghelia după capul lor, fără s-o fi primit prin descoperirea lui Isus Hristos, aşa cum a spus Pavel. Dacă nu găsim calea lui Dumnezeu şi dacă nu ajungem să pricepem pe cine a trimis El, vom decădea în întuneric spiritual chiar dacă pretindem că avem lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Există oameni care cred că se vor strecura cu critica lor îndreptată împotriva prorocului şi a faptelor sale. Dar nu este chiar aşa. Domnul Isus Hristos spune că dacă vom primi corect un proroc, vom primi răsplata unui proroc. O asemenea răsplată nu este făgăduită celor ce primesc un evanghelist, un învăţător, un apostol, sau un pastor. Ci Hristos subliniază importanţa slujbei profetice. Chiar şi cei ce au primit binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să aibă grijă ce vorbesc, pentru că în curând vom da socoteală pentru faptele şi chiar pentru cuvintele noastre.

În zilele lui Moise, Maria şi Aaron au discutat ceva despre Moise, iar Domnul s-a mâniat pe ei. Aaron era un preot iar Maria era o prorociţă, şi totuşi au trebuit să se prezinte înaintea Domnului. Judecata a lovit-o pe

189

Maria şi ea a fost lovită de lepră. Dumnezeu i-a trimis la cortul întâlnirii şi a spus: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?” „Aaron a zis lui Moise: „Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi, şi de care ne-am făcut vinovaţi!”” Mai ales în timpul acesta, oamenii sunt atât de uşuratici în judecată şi în cuvinte. Nu numai că ei vorbesc împotriva prorocului trimis de Dumnezeu şi împotriva slujbei lui, ci întruna ei hulesc Duhul Sfânt numind lucrările Lui lucrări ale Diavolului. Ei nu sunt conştienţi că păcatul acesta nu li se va ierta niciodată.

Dragi radioascultători, vă rog să înţelegeţi că noi nu încercăm să înălţăm pe nici un om în ceasul acesta serios; nici pe Moise sau alt proroc, nici pe Pavel sau alt apostol, nici pe fratele Branham în vremea noastră. Eu doresc numai să vă aduc în atenţie faptul că Dumnezeu a plănuit ceva pentru generaţia aceasta şi Şi-a adus la lumină Cuvântul Său făgăduit, aşa cum a făcut în zilele lui Moise şi în zilele lui Pavel. Aşa cum au fost făgăduinţe la prima venire lui Hristos, tot aşa sunt şi pentru a doua venire. Noi trăim înaintea revenirii Mântuitorului nostru şi se cade să cercetăm Scriptura şi să observăm cu ochi deschişi lucrurile pe care le face Dumnezeu acum. Nu ne ajută numai să ştim ce a făcut Dumnezeu în trecut. Noi trebuie să fim acum la zi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Biblia prezice că în vremea sfârşitului se vor ridica mulţi proroci mincinoşi. De aceea le este aşa de teamă oamenilor atunci când se vorbeşte despre un proroc. Ei cred că este vorba despre cineva cu un cult nou. Dar Biblia mai prezice şi despre venirea unui proroc adevărat, ca Ioan botezătorul, la a doua venire a lui Hristos, proroc care urma să întoarcă inimile copiilor lui Dumnezeu la părinţii de la Rusalii. Prin slujba lui trebuia să aibă aşezarea din nou a credinţei Bisericii nou testamentare de la început. Nu putem să-l excludem pe cel adevărat numai din pricina tuturor celor mincinoşi. Imitaţia este întotdeauna un fals a ceva real. Dumnezeu să vă dăruiască înţelegerea corectă a lucrurilor despre care vorbim noi. Să ne rugăm:

Tată ceresc, binecuvântarea Ta să rămână peste noi, şi peste toţi aceia care Ţi-au ascultat acum Cuvântul. Fie ca ei să recunoască faptul că Tu ai trimis un mesager cu un mesaj, ca să pregătească inimile copiilor Tăi şi să-i aducă

190

înapoi la adevărata credinţă a părinţilor. Binecuvântarea ta să fie peste ei toţi. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Caseta 9 – nr. 1 A doua venire a lui Hristos

Dragi radioascultători, vă salut în Numele binecuvântat şi sfânt al

lui Isus Hristos. Vom vorbi astăzi despre a doua venire a Domnului. Sunt sigur că fiecare dintre voi a auzit cu o ocazie sau alta predici despre acest eveniment apropiat. Despre tema aceasta s-au spus multe lucruri de-a lungul veacurilor. Oamenii au aşteptat cu mari speranţe revenirea lui Isus Hristos, chiar din primul secol, pentru că EL a făgăduit că va pregăti un loc apoi se va întoarce ca să ne primească la EL. Vremile de prigoană, întemniţările, sărăcia, nenorocirile, i-au determinat pe oameni să se gândească la faptul că răscumpărarea lor s-a apropiat. Dar ce ne permite să credem că am ajuns tocmai la sfârşitul timpului? Primim noi toţi informaţia corectă în legătură cu timpul revenirii Lui şi evenimentele care o însoţesc? Sigur că mulţi predică despre a doua venire a Domnului, la fel cum s-a întâmplat şi la prima Lui venire. Fariseii şi cărturarii învăţau despre venirea lui Mesia dar mesajul prevestitor al acelui eveniment măreţ a fost dat de Ioan botezătorul care s-a ridicat din afara oricărei organizaţii de atunci.

O predicare la general despre a doua venire a Domnului Isus Hristos nu este suficientă. Noi trebuie să primim informaţii clare în acest ceas decisiv. După primul război mondial, şi mai ales după cel de-al doilea, predicatorii au vorbit despre a doua venire a lui Hristos. Dar noi trebuie să ştim mai mult – trebuie să cunoaştem diferitele semne şi evenimentele însoţitoare ale acelui eveniment măreţ.

Haideţi să deschidem la Isaia 62:6: „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” Există evanghelişti renumiţi care străbat ţările şi vorbesc despre o mare trezire care să pregătească poporul lui Dumnezeu pentru a doua venire a lui Hristos. Dar totuşi ei pot să tăgăduiască lucrurile puternice făcute de Domnul prin trimiterea străjerului Său care să vestească mesajul Său pentru a pregăti Domnului un popor. Noi suntem recunoscători pentru

191

lucrurile făcute de Dumnezeu, dar trebuie să fim informaţi în detaliu despre evenimentele care preced marele eveniment al revenirii Domnului.

Dumnezeu a pus străjeri pe zidurile Ierusalimului: ei trebuie să vestească tot ce văd şi ce aud. Ei sunt la datorie zi şi noapte, şi trebuie să amintească lucrurile pe care le are de spus Domnul.

În Isaia 21:6 citim: „Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.” Domnul nu s-a adresat nici unei organizaţii sau cult, ci El însuşi a rânduit un străjer care vede planul lui Dumnezeu prin descoperire divină. El vorbeşte prin inspiraţie divină şi vesteşte tot planul lui Dumnezeu.

În v. 11 se pune întrebarea: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?” În timpul zilei văd cu toţii. Însă când vine noaptea şi se lasă întunericul, avem nevoie de lumină, avem nevoie de călăuzire, avem nevoie de informaţie din partea Dumnezeului Atotputernic. Scriptura vorbeşte despre ziua mântuirii, ne spune despre timpul serii acelei zile, şi de asemenea vorbeşte despre miezul nopţii care va veni. Toţi credincioşii biblici înţeleg că noi am ajuns în timpul serii zilei harului pentru neamuri. Peste neamuri s-a lăsat un întuneric mare. Acum se pune întrebarea: ce făgăduinţe a dat Dumnezeu pentru timpul serii? Trebuie să întrebăm din nou: „Străjerule cât este ceasul? Străjerule, care este mesajul acestei clipe? Străjerule, cum este cu noaptea care va veni?”

Noi nu trăim în vremile trecute, ci trăim acum, în ceasul acesta târziu. Ce făgăduinţă este dată Bisericii Dumnezeului Celui viu? Dacă observaţi, cuvântul „străjer” este la singular. Întotdeauna înaintea unui eveniment major, Dumnezeu a dat informaţii deosebite poporului Său, trimiţând unul din prorocii Săi care trebuia să vestească precum un purtător de cuvânt al Său, ca un străjer, şi trebuia să spună tot ce a văzut. Dacă noi trăim acum în timpul serii, trebuie să ştim ce făgăduieşte Scriptura pentru acest timp.

În Zah. 14:6 Biblia vorbeşte despre o zi care nu este nici senină nici întunecoasă. Această perioadă a celor şapte epoci ale Bisericii – ziua harului – nu va fi nici senină nici întunecoasă, ci mai degrabă o zi ceţoasă. Oamenii nu vor umbla chiar în întuneric, dar în timpul acestei zile totuşi nu era lumina strălucitoare a dimineţii începutului Bisericii nou testamentare. Însă Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o făgăduinţă total contrară cursului firesc al zile. În mod normal, seara se întunecă. Dar Biblia spune că lumina dimineţii va reapare după încheierea zilei

192

mohorâte, în timpul serii. Acest lucru îl citim în Zah. 14:7 „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.” Este ceva extraordinar, şi nu s-a mai întâmplat niciodată înainte. De obicei lumina apare dimineaţa, şi indiferent cum ar fi ziua seara trebuie să se întunece, vine noaptea, apoi urmează din nou dimineaţa. Dar aici avem făgăduinţa Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu – ceva împotriva cursului natural al lucrurilor: spre seară se va arăta lumina. Aceeaşi lumină, acelaşi soare care a răsărit în dimineaţa zilei harului, s-a arătat şi în timpul serii. Cu aceeaşi putere, este aruncată aceeaşi lumină asupra Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, în zilele de pe urmă, cum a fost şi în Biserica primară. Generaţia aceasta a fost martoră la aceleaşi învăţături biblice, la aceeaşi manifestare a Duhului Sfânt.

În Isaia 60:1-2 citim: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale.” Biblia ne spune că există două lucruri deodată: întunericul acoperă lumea necredincioasă, dar lumina Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu străluceşte peste adevăraţii credincioşi în acest ceas.

Dacă observaţi, o cercetare deosebită a Dumnezeului Atotputernic a avut loc la început, şi are loc de asemenea la sfârşit, conform Cuvântului lui Dumnezeu. Isus Hristos este Cel dintâi şi Cel din urmă. EL nu este „între”, ci este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. El trebuie să fie la sfârşit tot aşa cum a fost la început. Noi am ajuns în timpul serii, şi putem să punem din nou întrebarea: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?” Înainte de a-l putea întreba pe străjer ce mesaj a venit de la Dumnezeul Atotputernic, noi trebuie să vedem cine este străjerul. Nu trebuie să aşteptăm până la miezul nopţii, ci trebuie să ne pregătim; şi de aceea trebuie să ştim ce precede momentul acela. Dacă trecem pe lângă cercetarea lui Dumnezeu din timpul serii zilei harului, putem fi siguri că la miezul nopţii ni se vor stinge candelele. Noi trebuie să fim conectaţi la descoperirea adevărată a Duhului Sfânt care ne călăuzeşte în tot adevărul. Nu este suficient să vorbim despre Duhul Sfânt şi despre Cuvântul lui Dumnezeu, ci este la fel de important să cunoaştem timpul şi lucrurile premergătoare celei de-a doua veniri a lui Hristos. Auzim mulţi predicatori referindu-se la Mat. 25, vorbind despre cele zece fecioare, dar se pare că ei trec tocmai pe lângă făgăduinţa dată pentru

193

timpul serii. Noi ştim că la miezul nopţii se aude o strigare - „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” – dar înainte ca Duhul şi Mireasa să poată să spună „Vino, Doamne Isuse!” noi trebuie să avem legătura cu lucrurile pe care le face Domnul în timpul serii.

Nu sunt eu judecătorul – Dumnezeu îmi cunoaşte inima. Dar dacă nu primim lumina descoperirii lui Dumnezeu adusă prin Cuvântul descoperit pentru acest timp, noi vom fi alungaţi ca fecioare nechibzuite tocmai la miezul nopţii, când va veni Mirele.

Dragii mei fraţi, eu nu doresc să înalţ pe nici un om, dar nu putem să trecem pe lângă prorocii din vechime, pe lângă marii apostoli, sau pe lângă ceilalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu dacă ne referim la oricare dintre vremile trecute. Eu ştiu că nici un proroc, nici un apostol nu este calea, adevărul şi viaţa. Biblia atribuie aceste calităţi numai Domnului Isus Hristos. El este Dătătorul vieţii. Dar ca şi în Vechiul Testament, Domnul Şi-a trimis mesagerii şi în Noul Testament. El i-a trimis ca străjeri pe ziduri, ca să vadă tot ce are Domnul de descoperit şi să vorbească prin Cuvântul Dumnezeului Atotputernic. Fără să ezit, eu pot să spun înaintea Dumnezeului Atotputernic că El şi-a dovedit pe slujitorul şi prorocul William Branham ca văzător, ca străjer în generaţia aceasta, care a vegheat cu atenţie şi a văzut evenimentele viitoare înainte ca acestea să aibă loc. El a fost omul folosit de Dumnezeu ca să arate versetele profetice şi Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta. El a fost primul pe care l-am auzit să vorbească despre Zah. 14:6-7 şi să arate că am ajuns la timpul serii, când aceeaşi lumină, aceeaşi putere şi acelaşi Duh al lui Dumnezeu se manifestă în Biserică aşa cum a fost la început. Aceea este adevărata aşezare din nou care trebuie să aibă loc înainte ca Domnul Isus Hristos să se poată întoarce.

Dragi prieteni, daţi-mi voie să vă previn cu 1 Tes. 5, să nu fiţi găsiţi în întuneric, „pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumim mult pentru paralela din Biblie atât de potrivită pentru timpul nostru: când tot Egiptul era în întuneric, în locurile în care locuiau israeliţii era lumină. O, Dumnezeule, întunericul s-a lăsat peste neamuri, dar în locurile în care locuiesc cei răscumpăraţi este lumină. Îţi mulţumesc pentru lumina puternică pe care ai trimis-o. Te rog deschide ochii ascultătorilor noştri, ca ei să vadă. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

194

Nr. 2 A doua venire a lui Hristos - II

Dragi radioascultători, vă salut în Numele binecuvântat şi sfânt al

Domnului Isus Hristos. Azi vom continua să vorbim despre lucrurile lui Dumnezeu referitoare la a doua venire a Domnului. Ne-am referit la un număr de versete care vorbeau despre lumina din timpul serii, despre străjerul care trebuie să spună tot ce vede şi ce aude. Nu ajunge să spunem că Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre, şi o lumină pe cărarea noastră, cum citim în Ps. 119:105, ci acest lucru trebuie să devină o realitate pentru noi. Dacă se întâmplă aşa, cărarea noastră este luminată de descoperirea divină a Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu. Desigur, toate bisericile vorbesc despre Dumnezeu şi au Cuvântul ca literă, dar lumina vine prin descoperirea divină.

Duminica trecută am arătat că Biblia vorbeşte despre ziua harului şi a mântuirii, despre timpul serii şi de asemenea despre miezul nopţii. Până şi în grădina Edenului Domnul a coborât seara ca să aibă părtăşie cu cei făcuţi de El după chipul Său. După învierea Lui, Domnul a mers spre Emaus cu doi dintre ucenicii Săi, dar seara ei L-au rugat să vină cu ei. Când a frânt El pâinea, ochii li s-au deschis şi astfel Cuvântul le-a fost iluminat prin descoperire divină.

În 1 Împ. 18:36 citim: „În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.”” Slujba prorocului Ilie a fost model al slujbei lui Ioan botezătorul care avenit înaintea primei veniri a lui Hristos, şi este de asemenea un model al slujbei prorocului trimis de Dumnezeu înaintea celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos. Acest ultim mesager care trebuia să se arate în timpul serii, ca şi prorocul Ilie a chemat Numele Domnului ca să dovedească Cuvântul şi mesajul. Şi s-a făcut de cunoscut în această generaţie că adevăratul Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul tuturor prorocilor şi al tuturor apostolilor, acelaşi Dumnezeu, în Vechiul şi în Noul Testament. Aşa cum prorocul Ilie a strâns 12 pietre şi a rezidit altarul în Numele Domnului, la fel şi acest proroc al lui Dumnezeu aduce învăţătura celor 12 apostoli înapoi în Biserica Dumnezeului celui viu, şi aşează din nou Cuvântul în timpul serii, la sfârşitul acestei ultime epoci a Bisericii.

195

În 1 Tes. 5:4 Pavel scrie celor ce trăiesc în generaţia noastră: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” – pentru că noi umblăm în lumină. Toată lumea ştie că în vechime, dacă doreai să mergi undeva când se lăsa întunericul, trebuia să iei cu tine o candelă. Aşa este în umblarea noastră duhovnicească: trebuie să ducem cu noi lumina Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu, pentru că peste pământ s-a lăsat întunericul spiritual. Fie ca Duhul Sfânt să ţină candela aprinsă şi să ardă în noi până când vom fi gata să-L întâlnim pe Mirele nostru.

Isus ne vorbeşte în Matei 25 despre cele zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui. El ne-a spus că 5 erau înţelepte şi 5 erau nechibzuite – aceasta arată desluşit că jumătate din cei ce pretind a crede în Hristos şi în Cuvântul lui Dumnezeu în generaţia aceasta, care aşteaptă a doua venire a lui Hristos, vor fi nechibzuiţi în ziua aceea. Aceeaşi lumină care luminează pe cărarea noastră ca noi să putem găsi drumul, ne poate orbi dacă mergem împotriva ei. Ps. 36:9 ne spune: „prin lumina Ta vedem lumina.” „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria pentru cei cu inima curată.” Ps. 97:11. Lucrul cel mai important pentru cei ce doresc să facă parte din Mireasă este să recunoască ceea ce face Dumnezeu conform Cuvântului Său în vremea aceasta, să se pună în acord cu aceasta, şi să aibă parte de aceasta. Lucrurile care se întâmplă în Împărăţia lui Dumnezeu nu se fac prin puterea noastră ci prin Duhul Sfânt.

În zilele lui Isus era necesar ca oamenii să primească mesajul lui Ioan botezătorul şi să fie pregătiţi să-L primească pe Domnul Isus Hristos. Le fel de fundamental în timpul acesta este să auzim mesajul aşezării din nou care aruncă lumina asupra întregului plan al lui Dumnezeu. Eu nu vorbesc despre mişcările care nu se mai mişcă deloc, ci vorbesc despre lucrarea Duhului Sfânt în copiii lui Dumnezeu care primesc Cuvântul Său făgăduit pentru ceasul acesta.

A sosit timpul când trebuie să întrebăm „Străjerule, cât mai este din noapte? Cât mai este din timpul serii, străjerule?” Noi nu putem întreba nici un cult sau pe nici un evanghelist, ci trebuie să-l întrebăm pe cel pus de Dumnezeu, pe acela care poate să vadă şi să sesizeze planurile Celui rău, pe acela care ne poate informa despre lucrurile care se împlinesc conform Cuvântului lui Dumnezeu. Care este datoria străjerului pus de Dumnezeu? El vorbeşte despre făgăduinţele lui Dumnezeu, dar este pus şi să avertizeze despre planurile Duşmanului care umblă ca un leu

196

ce răcneşte încercând să ne înghită. Un străjer adevărat ne arată lumina Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu. Nu ajunge numai să fi fost luminaţi de lumina divină şi să-L fi primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal sau să fi primit toate celelalte binecuvântări care-i însoţesc pe cei mântuiţi, ci noi trebuie să vedem că lămpile noastre sunt pregătite, că flacăra noastră arde chiar şi la miezul nopţii.

În Luca 12:35 citim „Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse.” – pentru că va veni timpul când oamenii vor căuta lumina dar n-o vor găsi, şi vor încerca să primească ulei, dar nu vor reuşi. O, prieteni, ascultaţi cuvintele lui Isus: „Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric, nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Ioan 12:35-36. Să nu ni se potrivească Isaia 59:8, unde citim: „Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu cunoaşte pacea. De aceea hotărârea de izbăvire este departe de noi şi mântuirea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul, lucirea, şi umblăm în negură!”

O cale poate fi croită numai prin însărcinare divină. Ioan botezătorul trebuia să pregătească calea Domnului. Toate eforturile noastre nu netezesc calea: Dumnezeu Însuşi o netezeşte şi-Şi descoperă slava prin slujba Cuvântului şi a Duhului. Cei ce umblă pe cărări omeneşti nu vor afla pacea. Ei vor avea propriile lor argumente, vor critica tot ce nu se potriveşte cu ceea ce fac ei sau cu ceea ce învaţă ei. Dar dacă noi venim în prezenţa Dumnezeului Atotputernic şi recunoaştem ziua şi ceasul şi înţelegem corect timpul în care trăim, dacă primim informaţia divină de la însuşi străjerul, ne vom pune în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, vom crede făgăduinţele Sale şi vom umbla în lumină, după cum El este în Lumină.

Dar Scriptura indică aici că va veni timpul când oamenii vor aştepta lumina dar pentru ei va veni negura. Vor aştepta strălucirea dar vor umbla în întuneric pentru că au respins lumina care le-a fost oferită în timpul serii. Noi trebuie să umblăm în lumină de îndată ce aceasta vine pe calea noastră, ca să ne lumineze cărarea. Când Cuvântul lui Dumnezeu a fost descoperit prin Duhul Sfânt, a fost o lumină strălucitoare pentru cei ce stăteau în întuneric, dar care au dorit să primească lumina dată de Dumnezeu atunci când aceasta a venit.

Isaia spune mai departe: „Bâjbâim ca nişte orbi.” Mulţi dintre cei ce cred că li s-au deschis ochii, tot mai sunt în întuneric, pentru că au

197

refuzat să primească informaţia divină şi adevărata lumină dată de Dumnezeu în timpul serii. Ştim că Scriptura spune că Isus Hristos este Lumina lumii. Scriptura spune căci Cuvântul Său este o candelă pentru picioarele noastre, şi o lumină pe cărarea noastră. Dar Scriptura mai spune şi că noi trebuie să ne sculăm şi să ne luminăm imediat ce vine lumina. Isus Hristos a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii. Voi sunteţi sarea pământului.”

Dragi prieteni, noi vedem că ziua harului se încheie. Timpul serii a sosit, şi conform Cuvântului făgăduit, în timpul serii trebuia să fie din nou lumină. Dumnezeu va închide uşa în curând. Nu doriţi să vă aplecaţi acum capetele împreună cu mine şi să-i cerem lui Dumnezeu să reverse lumina Sa în inimile voastre, ca să vă lumineze, să vă deschidă ochii şi urechile, ca să puteţi vedea şi auzi, şi să pricepeţi strigătul străjerului? Fie ca voi să fiţi număraţi printre cei ce au păzit Cuvântul lui Dumnezeu. Soarele răsare dimineaţa şi apune seara, dar aleşii lui Dumnezeu pot totuşi să mai vadă razele strălucirii soarelui, pentru că Dumnezeu Şi-a trimis lumina în timpul serii. Să ne rugăm:

Tată ceresc, mă rog acum pentru toţi aceia flămânzi după Cuvântul Tău, pentru cei ce doresc să fie gata în ziua slăvitei arătări a Domnului nostru. O, Dumnezeule, lumina serii făgăduită de Tine pentru ceasul acesta, să fie revărsată în inima fiecărui ascultător. Fii cu cei bolnavi şi suferinzi. Marele Duh Sfânt să-i atingă acum. Mă rog toate acestea în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

Nr. 3

Răbdarea lui Iov Dragi radioascultători, vă salut în Numele binecuvântat şi sfânt al

Domnului Isus Hristos. În ultima transmisiune am vorbit despre împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu care a avut loc atunci când s-a arătat lumina. Mesajul acestui ceas a fost dăruit pentru aşezarea din nou şi pentru pregătirea copiilor lui Dumnezeu, ca ei să-L întâlnească pe Domnul Isus Hristos în văzduh atunci când El va reveni. Toate străduinţele noastre nu sunt suficiente. Toate lucrurile pe care le face Dumnezeu se împlinesc prin Cuvântul şi Duhul Său. La început a fost Cuvântul – la sfârşit este tot Cuvântul. La început Duhul s-a mişcat – acelaşi Duh se mişcă la sfârşit. Puterea lui Dumnezeu s-a manifestat la început – se manifestă şi la sfârşit. Domnul Isus Hristos este Alfa şi Omega, El nu este „la mijloc”. El este

198

Cel dintâi şi Cel din urmă, acelaşi ieri, azi şi în veci. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte să-l luăm pe Iov ca exemplu de răbdare. Iov a trăit o restituire deplină, într-un mod minunat. În Iacov 5:7 citim: „Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului.” El dă exemplul plugarului care după ce seamănă sămânţa aşteaptă cu răbdare până ce soseşte vremea potrivită, după ce a căzut şi ploaia timpurie şi cea târzie. Pământul rodeşte roada scumpă a secerişului. Atât Domnul Isus Hristos cât şi ucenicii Lui au vorbit în termeni uşor de înţeles de către poporul de rând.

Acest verset din Iacov tratează tema venirii Domnului. Vorbeşte despre răbdarea pe care trebuie s-o avem ca să aşteptăm până ce răsare roada, pentru că trebuie să treacă o anumită perioadă de timp. Biserica lui Isus Hristos a primit ploaia timpurie la început, când a fost semănată sămânţa. Dar mai este şi făgăduinţa ploii târzii, la vremea secerişului. Lucrul principal este să ştim ce fel de sămânţă a fost pusă în pământul inimii noastre, pentru că ploaia şi soarele nu schimbă sămânţa. Acestea doar stimulează procesul de creştere. Sămânţa rodeşte după felul ei. Omul va secera ce a semănat.

În Iacov 5:8 suntem din nou îndemnaţi să fim răbdători şi să ne întărim inimile căci venirea Domnului este aproape. Eu cred că acest verset ne este adresat nouă, celor ce trăim în timpul revenirii lui Isus Hristos. Răbdarea este unul dintre lucrurile esenţiale, unul dintre cele mai importante lucruri în legătură cu venirea Domnului. În Evrei 10:35-37 citim: „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.”” Credinţa, răbdarea şi primirea făgăduinţelor merg împreună. Noi avem făgăduinţa că aceia care trăiesc pentru Hristos, care aşteaptă revenirea Lui şi sunt gata să-L întâlnească vor fi transformaţi din trupurile muritoare în nemurire. Dar trebuie să fim răbdători şi să aşteptăm până când soseşte ceasul final. Noi trebuie să folosim timpul încredinţat de Dumnezeu ca să ne întărim inimile, cum tocmai am citit.

În v. 9 din Iacov 5 citim că aceia care-L aşteaptă pe Domnul nu trebuie să se plângă unii împotriva altora şi în inimile noastre să nu se ridice nici o rădăcină de amărăciune, ca nu cumva să ne osândim singuri. „Iată că Judecătorul este chiar la uşă.” Noi vom fi judecaţi cu aceeaşi judecată pe care o rostim asupra altora. Aşa că este mai bine să lăsăm

199

toate lucrurile în seama lui Dumnezeu, iar judecata noastră să fie judecata Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci numai El este răspunzător de aceasta.

Până acum ar fi trebui să ajungem la maturitate şi să deosebim corect astfel încât să ştim dacă cineva predică Cuvântul sau dacă răspândeşte răstălmăcirile Cuvântului. Noi ştim că la început a fost Cuvântul, nu răstălmăcirea. Cuvântul dăruit primelor fiinţe umane a însemnat viaţă veşnică, bucurie veşnică, protecţie veşnică, binecuvântare veşnică şi părtăşie veşnică cu Cel Atotputernic care vorbise copiilor Săi. Dar credinţa în răstălmăcirea dată prin şarpe, a adus despărţirea veşnică. Toate nenorocirile aduse asupra neamului omenesc au fost provocate de primul păcat.

Cuvântul lui Dumnezeu în forma lui originală este adevăr şi viaţă. Răstălmăcirea lui este o minciună şi aduce moartea. De aceea Domnul a spus: „în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

Iacov continuă să ne îndemne: „Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, care au vorbit în Numele Domnului.” Nouă, ca şi copii ai lui Dumnezeu care trăim chiar înaintea revenirii Domnului, care aşteptăm venirea Lui ni se spune să luăm ca pildă pe prorocii din vechime. Ei au trecut prin multă suferinţă şi necaz dar au aşteptat cu răbdare împlinirea Cuvântului rostit de ei sub inspiraţie divină. Nici unul dintre prorocii vechi testamentari nu a trăit ca să vadă împlinirea multelor preziceri despre prima şi a doua venire a lui Hristos. Ei au fost folosiţi ca Dumnezeu să-şi vorbească prin ei Cuvântul Său, aici pe pământ, şi au dat făgăduinţele cu sute şi chiar cu mii de ani înainte. Avraam a primit făgăduinţa dar a trebuit să aştepte mulţi ani până când a avut loc împlinirea acesteia. Rom. 4:3 ne spune: „Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”” Adevărata credinţă este ancorată în Cuvântul făgăduit al Dumnezeului Atotputernic. Tot ceea ce ne trebuie este răbdarea până când soseşte vremea împlinirii.

Iacov 5:11 spune: „Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.” Mulţi oameni au predicat despre Iov, dar Iacov doreşte ca noi să ne gândim la sfârşitul lui Iov. Înainte de a putea vorbi despre lucrurile care s-au petrecut la sfârşit, trebuie să vedem cum a fost el întărit la început; pentru că aşezarea din nou pe care a trăit-o Iov trebuie să se împlinească cu Biserica Dumnezeului Celui viu în aceste zile de pe urmă. Noi am primit Cuvântul

200

făgăduit, mesajul aşezării din nou, şi suntem pe cale să primim puterea şi deplina aşezare din nou în aceeaşi stare în acre a fost Biserica de la început.

Cred că sunteţi familiarizaţi cu toţii cu cartea lui Iov. Chiar în Iov 1:1 citim: „omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.” El era binecuvântat în tot ce întreprindea. Toată casa lui a beneficiat de binecuvântările şi protecţia Celui Atotputernic. Când fiii lui Dumnezeu au venit să se înfăţişeze înaintea Domnului, a fost şi Satana printre ei. Şi Domnul l-a întrebat: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.””Iov 1:7-8. În Matei 22 citim despre o altă strângere din ceruri, despre cei ce au fost invitaţi la ospăţul de nuntă al Mielului. Şi acolo Domnul se adresează unui om şi-l întreabă cum de a putut intra acolo fără haină de nuntă.

Dragi fraţi şi surori, eu pot numai să spun că dacă Iacov a vorbit despre venirea Domnului şi arată spre proroci şi-l dă ca exemplu de reaşezare pe Iov, trebuie ca acest lucru să aibă o semnificaţie pentru vremea noastră, pentru că noi trăim acum la venirea Domnului Isus Hristos. Vă rog observaţi că binecuvântările Celui Atotputernic au fost cu Iov la început. El a fost un om desăvârşit înaintea Domnului. A urmat apoi un timp întunecos de încercare, de neînţelegere, de controversă, de argumente, când el a stat pe cenuşă. Dar Domnul i-a vorbit dintr-o furtună şi i-a spus să se încingă pentru că El era pe cale să-i vorbească şi să-i descopere planul lui Dumnezeu. Iov poseda în inima lui mărturia, şi a putut să spună „Ştiu că Răscumpărătorul Meu trăieşte şi se va ridica la urmă pe pământ.” A venit vremea când robia lui Iov s-a sfârşit, când el s-a rugat pentru prietenii lui. Domnul i-a dat lui Iov la sfârşit de două ori mai mult decât avusese la început. Aşa va fi reaşezarea Bisericii Dumnezeului celui viu înaintea revenirii lui Isus Hristos. Biserica nou testamentară a avut un început glorios, dar prin deschiderea celor şapte peceţi am înţeles cum şi-a început Antihristul lucrarea, ca să nimicească Biserica Dumnezeului celui viu. A urmat apoi timpul epocilor întunecoase, dar făgăduinţa a rămas pentru zilele din urmă: „Vă voi răsplăti, zice Domnul.” Pentru că noi trăim acum la sfârşitul călătoriei noastre, aşteptăm o reaşezare deplină, o măsură dublă din lucrurile pe care le are Dumnezeu.

201

Prin harul lui Dumnezeu vom aştepta până când vine ziua aceea; şi aceasta este aproape. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt, fie din Vechiul, fie din Noul Testament. Tu ne vorbeşti şi ne descoperi tainele planului tău. Îţi mulţumesc pentru mesajul reaşezării. Îţi mulţumesc pentru trimiterea slujitorului şi prorocului Tău William Branham. Îţi mulţumesc pentru exemplul vieţii lui Iov, care a găsit har înaintea Ta, aşteptând cu răbdare, ştiind în inima lui că Răscumpărătorul său trăieşte. El a aşteptat până când a putut să aibă loc reaşezarea. Doamne Dumnezeule deschide-ne ochii pentru Cuvântul făgăduit al acestui timp şi dă-ne răbdare, pentru că numai Tu vei împlini reaşezarea aceasta şi în cele din urmă vei fi slăvit în Biserica Ta. Binecuvântează-i pe toţi cei care au auzit acum Cuvântul Tău şi fii cu ei. Mă rog în Numele scump al lui Isus Hristos. Amin.

Nr. 4

Iov - II Dragi radioascultători, vă salut în Numele binecuvântat al lui Isus

Hristos. Nădăjduiesc că aţi fost binecuvântaţi cu toţii prin transmisiunea de duminica trecută. Pentru mine, Cuvântul lui Dumnezeu este Duh şi Viaţă şi oferă informaţia completă despre venirea Domnului Isus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune ce ni se cere ca să avem parte de răpire. Biblia vorbeşte despre reaşezare şi despre toate lucrurile pe care trebuie să le ştim dacă dorim să luăm parte la ospăţul de nuntă al Mielului.

Noi am ajuns în zilele din urmă, în ultimele clipe ale timpului, şi ar trebui să fim preocupaţi de lucrurile lui Dumnezeu mai mult decât de orice altceva. Ar trebui să lăsăm la o parte toate lucrurile care ne irosesc timpul.

În ultima predică ne-am referit pe scurt la tema „răbdarea lui Iov.” Însuşi Domnul Dumnezeu a mărturisit că nimeni de pe pământ n-a fost ca el, „fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.” El a fost binecuvântat în toate lucrurile. Tot ce avea era păzit pentru că Însuşi Dumnezeul Atotputernic era scutul Său. Dar a urmat după aceea ceasul încercării: necazurile l-au lovit unul după celălalt. El a primit în continuu felurite mesaje despre nimiciri, moarte, etc. Satana l-a lovit pe Iov. Durerea lui a fost atât de mare încât şi soţia lui i-a spus: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!” Iov trebuie să fi fost într-o situaţie îngrozitoare. Nenorocirile care au căzut peste el

202

erau aproape de nesuportat. Prietenii lui chiar l-au acuzat, iar soţia lui l-a sfătuit să blesteme pe Dumnezeu şi să moară. Dar în toate aceste lucruri Iov n-a păcătuit împotriva Domnului. El a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul? În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.” De obicei copiii lui Dumnezeu se pot bucura când totul merge bine dar imediat ce o tragedie loveşte casa noastră, biserica noastră, familia noastră, ne pierdem echilibrul. Dacă ne-am da doar seama că este un timp de încercare ce a venit peste noi! Noi trebuie să fim curăţaţi ca să ieşim curaţi ca aurul.

Ne gândim la începutul glorios al Bisericii nou testamentare. Familia lui Dumnezeu fusese binecuvântată din toate punctele de vedere. Erau prezente darurile Duhului, aveau roada Duhului şi aveau viaţa Duhului. Erau călăuziţi de Duhul Sfânt. Erau într-un singur gând. Nici o răstălmăcire a Cuvântului nu se găsea între ei, pentru că aveau descoperirea divină a Cuvântului, şi aveau parte de împlinirea acestuia.

Când Isus Hristos Şi-a însărcinat ucenicii, El nu le-a spus „Voi sunteţi evangheliştii Mei, sau predicatorii Mei.” El le-a spus: „Voi sunteţi martorii Mei.” Un predicator sau un evanghelist poate să vorbească despre lucrurile pe care nu le-a văzut şi nu le-a auzit. El poate avea propriile-i închipuiri, dar asta nu înseamnă că el este un martor al respectivului eveniment. Un martor a fost prezent atunci când s-a întâmplat ceva. Adevăraţii ucenici ai lui Isus Hristos au fost prezenţi, au fost martori ai Cuvântului făgăduit al lui Dumnezeu, în vremea lor. Ei văzuseră lucrările lui Dumnezeu manifestate şi au mărturisit despre acestea.

În epistola sa, Ioan scrie: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, - aceea vă vestim şi vouă.” Nu este suficient să vorbim despre mesajul timpului de sfârşit, sau să cunoaştem toate citatele despre Cuvântul făgăduit şi despre reaşezare. Noi trebuie să devenim martori vii ai Domnului Isus Hristos şi trebuie să fim în stare să mărturisim despre reaşezarea efectivă.

Iov a ştiut că Răscumpărătorul Său trăieşte. A ştiut că în cele din urmă neprihănirea lui va fi descoperită şi Dumnezeu în harul Lui îi va schimba starea şi-l va binecuvânta din nou. Noi, ca Biserică a Dumnezeului celui viu din aceste zile de pe urmă, credem exact acelaşi lucru. Noi credem că Isus Hristos a înviat din morţi. Noi mărturisim despre lucrurile pe care le-am văzut şi auzit şi mărturisim Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu pentru vremea noastră. Înainte ca Iov să fi

203

experimentat reaşezarea, Domnul a trebuit să-i vorbească într-o limbă foarte clară. El îl întreabă: „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?” Prin cuvintele noastre noi întunecăm planul lui Dumnezeu, dar dacă Cuvântul lui Dumnezeu este reaşezat şi descoperit prin Duhul Sfânt, noi primim lumina şi înţelegem căile lui Dumnezeu cu poporul Lui.

Iov a mărturisit însă după aceea: „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit odată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.” Când Iov a făcut mărturisirea aceasta Domnul i-a vorbit din furtună spunându-i: „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz.” Iov mărturiseşte mai târziu: „Ştiu că Tu poţi totul, şi că nici un gând nu poate fi ascuns de Tine.” KJV. Aceasta ne aminteşte de slujba profetică din generaţia aceasta, prin care au fost descoperite până şi gândurile din inimile oamenilor – Evrei 4:12. Iov spune în continuare: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Înainte de aceasta Iov s-a certat cu prietenii lui, dar a trebuit să înveţe că reaşezarea nu vine prin argumente sau prin dovedirea punctelor de vedere ale cuiva. Aceasta vine prin puterea Dumnezeului Atotputernic. Atunci suntem convinşi că Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul şi poate să facă toate lucrurile conform făgăduinţei Sale. Odată ce Domnul a început să-i vorbească lui Iov, discuţiile sale cu prietenii lui au încetat.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, aceasta este o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm: reaşezarea nu va avea loc dacă noi încercăm să discutăm cu alţii ca să ne apărăm. Aceasta poate veni numai dacă noi Îl lăsăm pe Domnul să ne vorbească prin Cuvântul Său descoperit. Noi trebuie să ne deschidem inimile, să tăcem, să ne încredem în El pe deplin, aşteptând cu răbdare ziua finală a reaşezării din nou a tuturor lucrurilor, care a fost făgăduită prin gura sfinţilor Săi proroci din vechime. Dumnezeu, în mila Sa, a trimis prorocul Său mesager ca să ne aducă la cunoştinţă faptul că Dumnezeu a plănuit o aşezare din nou a Bisericii la începutul său glorios, înainte ca ea să fie luată în slavă. Aceeaşi putere care L-a înviat pe Isus Hristos trebuie să fie şi în mădularele Trupului Său, dacă noi urmează să fim transformaţi şi luaţi în slavă.

O vreme chiar şi Iov a întunecat planul lui Dumnezeu prin cuvintele sale. El a vorbit despre lucruri pe care nu le-a înţeles. Dar apoi ni se spune în cap. 42:10 „Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat

204

înapoi îndoit decât tot ce avusese.” Şi noi trebuie să avem grijă ce spunem, să gândim cum gândeşte Dumnezeu, să avem gândul lui Hristos, şi să vorbim Cuvântul Celui Atotputernic, ca să fim luminaţi deplin şi să recunoaştem planul lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă.

Biserica nou testamentară a avut un început minunat, dar după aceea a venit un timp de întuneric. La sfârşit ea trebuie să posede aceeaşi putere a învierii lui Isus Hristos, să fie unsă cu acelaşi Duh Sfânt şi să aibă în ea acelaşi Cuvânt al adevărului. Noi ştim că Răscumpărătorul nostru trăieşte. Noi credem Cuvântul Său făgăduit. El ne-a eliberat din robie şi ne-a scos din Babilon, ne-a scos din multele culte. Noi ne rugăm pentru prietenii noştri cu care ne-am certat şi cu care am discutat mai înainte despre aceste lucruri. Noi ne rugăm pentru cei care ne-au înţeles greşit, şi Domnul ne va da o măsură dublă.

Dragii mei prieteni, dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Hristos, Iacov a arătat în capitolul 5 că noi trebuie să-i luăm pe prorocii din vechime ca exemple de suferinţă şi de îndelungă răbdare. El ne-a mai spus de asemenea să privim la sfârşitul pregătit lui Iov de Domnul în mila şi îndurarea Lui. Noi nu trebuie să ne oprim la mijlocul drumului. Trebuie să ne întoarcem la început, ca să ştim ce se întâmplă la sfârşit.

În Iov 42:12 Biblia spune: „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi.” Acest lucru este minunat. Poate că puterea lui Dumnezeu ce urmează să se descopere în ploaia târzie va trebui să fie manifestată cu mai multă putere decât în ploaia timpurie, pentru că acum avem nevoie de credinţa de răpire. Noi nu ne temem, ca turmă mică din aceste zile de pe urmă. Suntem siguri că Dumnezeu ne-a dăruit reaşezarea într-o măsură dublă în aceste zile de pe urmă. Suntem convinşi pe deplin că Dumnezeul Atotputernic nu Şi-a pierdut nimic din puterea Lui. Noi credem că El va realiza o lucrare puternică în aceste zile de pe urmă, şi Mireasa lui Isus Hristos va avea parte de aceasta. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt. Noi suntem foarte încurajaţi când ştim că Tu încă domneşti cu aceeaşi putere şi Te descoperi în mijlocul celor ce au crezut în timpul acesta Cuvântul Tău făgăduit. Noi ştim că Răscumpărătorul nostru trăieşte. El Şi-a trimis slujitorul şi prorocul înaintea celei de-a doua veniri a Sale cu mesajul reaşezării. Ei sunt cei ce vor vedea şi vor fi martori la puternica reaşezare. O, Doamne, pregăteşte-Ţi poporul. Binecuvântează-i pe toţi cei ce au auzit Cuvântul Tău. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

205

Caseta 9 – nr. 5 Lucrări supranaturale

Dragi radioascultători, vă salut în Numele binecuvântat şi sfânt al

Domnului Isus Hristos. Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi ascultat emisiunile noastre. Începând de duminica viitoare vom transmite în limba germană. Dar dorim să vă încurajăm să ne scrieţi, fie în germană fie în engleză, şi vom fi bucuroşi să vă răspundem în oricare dintre cele două limbi. Avem disponibile de asemenea în ambele limbi literatură, predici tipărite sau înregistrate ale fratelui Branham. Sunt sigur că acestea vă vor fi o mare binecuvântare.

În această ultimă emisiune aş dori să vă relatez unele dintre lucrurile la care am fost martori în ultimele câteva săptămâni. Haideţi să deschidem la Ioel 2:21: „Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi înveseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!” Aceasta este făgăduinţa pe care o avem. Dumnezeu este un Dumnezeu mare şi El poate să facă lucruri mari. Vom continua să citim v. 25 ca să vedem ce este cuprins în restituire. Domnul spune: „vă voi răsplăti (restitui) astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră.” Aceste patru insecte care distrug recolta firească şi roada firească a pământului, sunt arătate în prorocie. Acelaşi lucru este arătat mai târziu în cartea Apocalipsei unde citim despre primele patru peceţi, despre primii patru călăreţi, care simbolizează sistemul Antihristului în diferite stadii, sistem ce vine împotriva Bisericii nou testamentare. Dar făgăduinţa Cuvântului lui Dumnezeu este „vă voi răsplăti”. Această făgăduinţă este veşnic adevărată şi trebuie să se împlinească. V. 26 ne spune ce se va întâmpla când va avea loc reaşezarea: „Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!” Aceasta nu este o făgăduinţă generală, ci este adresată fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu. Această făgăduinţă aparţine poporului pe care Domnul îl numeşte „poporul Meu”.

În fiecare din cele şapte mesaje din cele şapte epoci ale Bisericii suntem îndemnaţi să ascultăm ce spune Duhul Bisericilor. Aceia dintre noi care experimentează reaşezarea vor avea din belşug şi se vor sătura şi vor lăuda Numele Domnului, Dumnezeul nostru, pentru că El s-a ocupat de noi într-un mod minunat.

206

Prorocul Ioel vorbeşte despre revărsarea Duhului Sfânt peste toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu, şi de asemenea peste robi şi peste roabe. Apoi citim de asemenea despre ziua Domnului care va veni după ce se încheie vremea harului. Însă acum noi trăim încă în ziua potrivită, în ziua mântuirii. Aceasta a avut un început minunat, dar a devenit apoi înnourată şi întunecată. Dar conform Cuvântului făgăduit, în timpul serii s-a arătat lumina.

În cartea lui Amos Domnul subliniază faptul că El nu va face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prorocii. Apoi citim în Apoc. 10:7 că taina lui Dumnezeu se va încheia în zilele glasului celui de-al şaptelea înger. Toate aceste făgăduinţe aparţin timpului de sfârşit. De aceea trebuie să verificăm Cuvântul lui Dumnezeu prin care suntem informaţi despre lucrurile pe care le face Dumnezeu. Biblia nu vorbeşte numai despre reaşezare ci ne şi arată cum se întâmplă. Domnul Isus Hristos însuşi a spus în Matei 17:11 aceste cuvinte: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.” Dacă observaţi, Isus a folosit viitorul: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie.” Slujba lui Ioan botezătorul se încheiase deja. O parte a acestei profeţii se împlinise deja în slujba lui. El întorsese inimile părinţilor la copii, cum spune Luca 1:17. Când Isus a vorbit despre Ioan, a spus: „Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut.” M-am ocupat de lucrurile acestea în unele dintre emisiunile noastre precedente, şi de asemenea în cele trei broşuri pe care le-am scris. Reaşezarea nu urma să aibă loc printr-un grup de oameni, printr-o biserică sau printr-un cult, ci printr-o slujbă profetică precum cea a lui Ilie şi Ioan botezătorul. Cuvântul Domnului, în special când se referă la prorocie, este descoperit prin slujba unui proroc trimis de Dumnezeu. În Fapte 3:21 citim despre Domnul Isus Hristos „pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.” Chiar acum are loc o reaşezare în Biserica Dumnezeului celui viu. În paralel cu aceasta, Israelul este reaşezat conform Cuvântului făgăduit. Dar înainte să aibă loc punctul culminant al reaşezării evreilor, trebuie să se petreacă răpirea Miresei dintre neamuri, Biserica lui Isus Hristos. Însă înainte ca evenimentul acesta să se poată întâmpla, trebuie să vină reaşezarea deplină a tuturor lucrurilor.

Lunile trecute am fost martori ai lucrării Duhului Sfânt în mijlocul nostru, într-un mod foarte minunat. Dumnezeu ne-a dăruit trecere înaintea

207

oamenilor şi sute de persoane participă la adunările noastre. În timpul adunării noastre de rugăciune de miercuri seara, pe 24 septembrie, Domnul şi-a manifestat prezenţa într-un mod remarcabil. După ce am vorbit despre prorocie şi despre calea lui Dumnezeu cu Biserica nou testamentară, despre cum a dăruit El călăuzire prin Duhul Sfânt prin vedenii, ş.a.m.d., am avut un timp în care ne-am rugat. Nimeni nu aştepta să se întâmple aşa ceva. Eu nu am mai văzut aşa ceva înainte. Despre un eveniment asemănător mai citim numai în Fapte 13, când Biserica din Antiohia era adunată în post şi rugăciune, şi Duhul Sfânt a pronunţat dintr-o dată numele acelor fraţi rânduiţi la slujbă.

În acea miercuri seara, un frate tânăr tocmai îşi terminase rugăciunea, când a fost dată o prorocie în care el era numit cu numele şi prenumele şi era poftit să vină în faţă pentru punerea mâinilor, ca să primească darul care-i fusese rânduit înaintea întemeierii lumii. Fratele acesta a mers în faţă. Conform Cuvântului lui Dumnezeu noi ne-am pus mâinile peste el şi l-am binecuvântat în Numele Domnului, pentru slujbă. M-am simţit apoi călăuzit să mă rog pentru doi fraţi mai bătrâni care trebuiau să ia parte la împărţirea cinei. Imediat după aceea a urmat o altă prorocie în care un alt frate a fost chemat pe nume. S-a spus că Dumnezeu l-a adus dintr-un ţinut îndepărtat ca să contribuie la această slujbă. Fratele acesta a venit din cea mai îndepărtată parte a Rusiei, printr-o minune a lui Dumnezeu, şi acum este responsabil pentru transmisiunile noastre în limba rusă. Nu pot să intru în detalii despre lucrurile care s-au întâmplat în timpul acestei adunări. Sub inspiraţia Duhului Sfânt am spus cuvintele acestea: „Conform Apocalipsa 3:20, Însuşi Domnul cinează cu noi pentru că noi am auzit ciocănitul Lui, am primit mesajul Lui şi am ieşit afară şi am fost uniţi cu EL.” Eu nu am ştiut că Domnul arătase exact acelaşi lucru într-o vedenie – cum El însuşi a pregătit masa pentru noi, şi îi slujea pe ai Săi. I-am chemat în faţă pe cei ce doreau să-şi rededice vieţile Domnului Isus Hristos. Dumnezeu arătase şi acest lucru într-o vedenie. A fost arătată până şi ultima persoană din rândul de rugăciune. După ce ne-am rugat pentru toţi oamenii aceştia, m-am simţit călăuzit să chem în faţă întreaga adunare, de circa 300 de persoane. Eu nu am ştiut că şi lucrul acesta fusese arătat într-o vedenie înainte să se întâmple. Slava Domnului s-a coborât într-un mod atât de minunat. Cu adevărat, noi am fost mutaţi din nou în zilele Bibliei, ştiind că acelaşi Dumnezeu care a făgăduit că va reaşeza a fost prezent în mijlocul nostru lucrând cu noi în acelaşi fel cum a făcut în Biserica de la început. Acestea au fost ceasuri tainice într-o atmosferă cerească. Toţi cei

208

ce au fost prezenţi acolo nu mai pot să fie aceiaşi: efectul lucrurilor făcute de Dumnezeu în mijlocul nostru va fi cu ei pentru totdeauna.

Dragii mei fraţi şi surori, timpul nu-mi îngăduie să vă spun despre multele cercetări supranaturale ale Celui Atotputernic pe care le-am trăit în ultimii ani, în ultimele luni şi săptămâni. Prezenţa nelipsită a Dumnezeului Atotputernic este cu aceia care au primit Cuvântul Său făgăduit pentru acest timp. Haideţi să încetăm cu toate răstălmăcirile şi cu joaca de-a biserica şi să credem Cuvântul. Haideţi să ne pregătim inimile înaintea Domnului, ca EL să poată coborî cu prezenţa şi puterea Lui ca să-Şi dovedească în cele din urmă Cuvântul Său de reaşezare prin reaşezarea în sine. Dumnezeu Însuşi este propriul Său interpret şi El Îşi va împlini Cuvântul. Când acest lucru are loc, este dovada că noi suntem adevăraţii ucenici ai lui Isus Hristos şi martorii Lui adevăraţi din această generaţie. Fie ca Domnului să-I facă plăcere să vă permită tuturor să aveţi parte de aceste binecuvântări ale reaşezării, cum aveţi privilegiul să auziţi mesajul acestui ceas acum. Nu trataţi cu uşurătate lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Dacă nu aţi trăit asemenea binecuvântări reale care au fost prezente în Biserica de la început, nu judecaţi, ci rugaţi-vă ca Domnul să vă fie îndurător şi să vă permită să cunoaşteţi şi să înţelegeţi ce face El acum. Daţi-mi voie să vă adresez această avertizare solemnă: nu ajunge să numai mărturisim cu buzele, sau să credem mesajul timpului de sfârşit: trebuie să-l credeţi din inimă, şi apoi veţi vedea slava lui Dumnezeu. Noi nu aşteptăm mai puţin decât a avut la început Biserica nou testamentară; din contră, aşteptăm mai mult din aceste binecuvântări din timpul acesta, pentru că suntem atât de aproape de timpul când vom fi duşi în slavă. Să ne rugăm:

Tată ceresc, fii cu toţi aceia care Ţi-au ascultat Cuvântul şi Ţi-au crezut mesajul. Fie ca ei să recunoască restituirea şi apoi ei înşişi să fie reaşezaţi. Îţi mulţumim foarte mult pentru trimiterea slujitorului şi prorocului Tău, iubitul nostru frate Branham, cu mesajul care să premeargă a doua venire a Ta. Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta şi pentru adevărata ungere a Duhului Sfânt în plus faţă de adevărata descoperire a Cuvântului Tău prin slujba profetică. Lucrează cu noi toţi după cum doreşti Tu până Te vom întâlni şi vom fi cu Tine pentru totdeauna. Mă rog toate acestea în Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.