Victor Babeş

Victor Babeş (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, Bucureşti) a fost un bacteriolog şi morfopatolog român, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române din 1893.

Medic bacteriolog si anatomopatolog; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, al seroterapiei si precursor al ideilor moderne despre antibiotice Victor Babes a studiat medicina la Budapesta si Viena. A fost asistent, docent si profesor de histopatologie, la Facultatea de Medicina, din Budapesta (1881 - 1887), si profesor de anatomie patologica si bacteriologie, la Facultatea de Medicina, din Bucuresti (1887 - 1926). A efectuat stagii de specializare la München, Heidelberg, Strasbourg, Paris si Berlin.

Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie şi pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).

În 1881 primeşte titlul de profesor asociat (doctor-docent) iar în 1885 postul de profesor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch.

În 1887 Victor Babeş este chemat la Bucureşti ca profesor la catedra de Anatomie Patologică şi Bacteriologie.

A fondat, in anul 1887, Institutul de Patologie si Bacteriologie din Bucuresti, care-i poarta numele. Tot el a pus bazele publicatiilor: "Analele Institutului de patologie si bacteriologie" (1889), "Romania medicala" (1893) si "Archives des sciences médicales" (1895). Victor Babes a publicat circa1300 de lucrari si articole stiintifice. A fost fondator, in 1900, al Societatii Anatomice din Bucuresti. A infiintat, in Bucuresti, in anul 1888, al doilea Centru de vaccinare antirabica, din lume, dupa cel infiintat de Louis Pasteur (1822-1895), la Paris.

Victor Babes a fost membru al Academiei Romane, al Academiei de Medicina, din Paris, al Comitetului International pentru combaterea leprei. A fost distins, de trei ori, cu premii academice, de catre Academia de Stiinte din Paris, cu premiul Montyon, in 1886 si 1924, si premiul Breant in 1913. A fost cavaler al Legiunii de Onoare.

Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică şi seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezenţa bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave şi a pus în evidenţă peste 40 de microorganisme patogene. De o deosebită importanţă este descoperirea unei clase de paraziţi - sporozoari intracelulari nepigmentaţi - care cauzează febra de Texas la pisici şi alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internaţional de Zoologie din Londra (1900) aceşti paraziţi sunt clasificaţi în genul Babesia.A descoperit valoarea serului imun, capabil sa inactiveze microbii, a enuntat principiul imunizarii pasive si a inventat o metoda originala, de imunizare antirabica (tratament asociat: vaccin si ser antirabic), cunoscuta in lume ca "Metoda romana de tratament antirabic" (1888). A fost promotorul conceptiei morfopatologice, despre procesul infectios, orientare biomedicala bazata pe sinteza dintre bacteriologie si anatomia patologica. Savantul roman a inventat un nou tip de termostat, precum si o serie de metode de colorare a bacteriilor si ciupercilor din culturi si din preparatele histologice. A studiat, al doilea dupa Louis Pasteur, "concurenta vitala" dintre speciile bacteriene si a introdus, pentru prima oara in lume, tehnica antibiogramei, preluata imediat de elvetianul Karl Garsé care a folosit-o in cercetari similare de antagonism bacterian si, in 1887, de catre biologul german Iulius Richard Petri (1852-1921), care a realizat placa de diagnostic Babes-Petri, folosita si astazi in toate laboratoarele de microbiologie.

În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti.În anul 1893 este ales membru titular al Academiei Române.

Pe lângă activitatea ştiinţifică a fost preocupat de îmbunătăţirea stării sanitare a populaţiei, în special în combaterea şi prevenirea pelagrei.

Victor Babeş, datorită formaţiei sale ştiinţifice de bază, a creat concepţia ce poate fi denumită "patomorfologia procesului infecţios", sinteză a microbiologiei cu histopatologia.A studiat, al doilea dupa Louis Pasteur, "concurenta vitala" dintre speciile bacteriene si a introdus, pentru prima oara in lume, tehnica antibiogramei, preluata imediat de elvetianul Karl Garsé care a folosit-o in cercetari similare de antagonism bacterian si, in 1887, de catre biologul german Iulius Richard Petri (1852-1921), care a realizat placa de diagnostic Babes-Petri, folosita si astazi in toate laboratoarele de microbiologie. Victor Babes a enuntat si principiul teoretic al antibiozei, care explica antagonismul dintre microorganisme, pe baza secretarii de catre acestea a unor substante cu actiune reciproc inhibitorie. Constatand ca aceste substante pot opri chiar dezvoltarea speciei care le-a indus, el a fost primul care a emis ideea ce sta la baza principiului autoantibiozei. In Bucuresti se afla Muzeul memorial "prof. dr. Victor Babes", infiintat in memoria sa.

IOAN CANTACUZINO

Ioan Cantacuzino (n. 25 noiembrie 1863, Bucureşti; d. 14 ianuarie 1934, Bucureşti ) a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.

Ioan Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul "Louis le Grand"), cât şi cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, ştiinţe naturale, 1886 - 1891 şi medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (în limba română, "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui Ilija Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

Întors în ţară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1901) şi Director general al Serviciului Sanitar din

România (1907). Vocaţia sa de fondator şi organizator a fost demonstrată prin înfiinţarea unor instituţii ca "Institutul de Seruri şi Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultăţii de Medicină, precum şi a unor reviste de specialitate, "Revista Ştiinţelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) şi "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".

Ioan Cantacuzino a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele şi funcţiile fagocitare în regnul animal şi despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei. Ioan Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic şi holerei în timpul primului război mondial şi în campania antimalarică.

Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Naţiunilor, al societăţilor de Biologie, de Patologie Exotică şi al Academiei de Ştiinţe din Paris. Numeroase universităţi i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) şi Bordeaux (1934).

George Emil Palade

George Emil Palade (nascut la 19 noiembrie 1912, Iaşi – decedat 8 octombrie 2008) a fost un medic şi om de ştiinţă american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974. De asemenea, Dr. George E.Palade a fost premiat în 1986, în Statele Unite, cu Medalia Naţională pentru Ştiinţă -- în biologie (National Medal of Science) pentru: "descoperiri fundamentale a unei serii esenţiale de structuri supercomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii", (inclusiv cele umane).

BiografieS-a născut la Iaşi în 1912, într-o familie de profesori, tatăl său fiind profesor de filosofie, iar mama sa profesoară de liceu. Mediul familial l-a încurajat în prodigioasa sa formaţie intelectuală.În 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1940, obţinând titlul de Doctor în Medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942 - 1945, George Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite ale Americii fiind angajat ca cercetător la New York University. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Doctorul Claude lucra în Institutul Rockefeller (Rockefeller Institute for Medical Research) şi l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie celulară. George Palade a realizat importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracţionare a celulei cu microscopie electronică, producând componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau "corpusculii lui Palade".În 1961 G. E. Palade a fost ales Membru în National Academy of Science a SUA. Împreună cu Keith Porter, a editat revista "The Journal of Cell Biology" (Revista de Biologie Cellulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.În 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, mutându-se la Yale University, iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego (California).În anul 1974 Dr. George E. Palade primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve,"for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology.",cu referire la cercetările Dânsului în Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale (the Rockefeller Institute for Medical Research), adică, în traducere: ,,pentru descoperiri privind

organizarea functională a celulei ce au avut un rol esenţial in dezvoltarea Biologiei Celulare moderne."Prezentarea Dr.-lui Palade de primire a Premiului Nobel (Nobel Lecture), a avut loc în Decembrie 12, 1974, cu tema: " Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion, " (în româneşte: ,,Aspecte intracelulare în procesul de secreţie a proteinelor"), care a fost publicată în 1992 de Fundaţia Premiului Nobel (the Nobel Prize Foundation)A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975.La 12 martie 1986, Preşedintele SUA,Ronald Reagan, l-a premiat Dr. Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă-- în ştiinţele biologice, pentru merite deosebite constînd în: ,,descoperiri fundamentale --'pioneering'-- a unei serii esenţiale de structuri super-complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice", (inclusiv cele umane).În anul 2008, Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.În data de 8 octombrie 2008, George Emil Palade moare la vârsta de 96 de ani, în SUA.