Cuprins:

1. Introducere.

2. Soluționarea prealabilă a litigiilor individuale de muncă.

3. Taxa de stat pentru soluționarea litigiilor de muncă de către instanța de judecată.

4. Taxa pentru soluționarea litigiilor de muncă prin intermediul medierii.

5. Taxa pentru soluționarea litigiilor de muncă prin arbitraj.

6. Bibliografie .

1. INTRODUCERE.

Litigiile de muncă sînt divergențele apărute între salariat și administrație care nu pot fi

soluționate pe cale de tratative directe ale părților sau cu participarea sindicatelor, în problemele

de creare a condițiilor de muncă și aplicarea lor, pentru soluționarea acestora legea prevede o

anumită ordine, stabilește procedura și termenele de înaintarea aplîngerilor în organele

competente, examinarea lor, adoptarea unei hotărîri și aplicarea ei.

Litigiile de muncă pot apărea nu numai în perioada executării contractului individual de

muncă, dar de asemenea în perioada precontractuala ( spre exemplu în situația refuzului

neîntemeiat al angajatorului de a încheia cu o persoană un contract individual de muncă), precum

și postcontractuală ( atunci cînd salariatului nu i s-au achitat anumite drepturi patrimoniale drept

rezultat al eliberării sale din funcție).

Soluționarea litigiilor de muncă , în conformitate cu art. 351, din Codul Muncii, se

realizează de către Organele de jurisdicţie a muncii, acestea fiind:

a) comisiile de conciliere (organe extrajudiciare);

b) instanţele de judecată.

Deasemenea litigiile de muncă pot fi soluționate prin intermediul medierii și arbitrajului,

adică pe cale extrajudiciară.

Specific pentru dreptul muncii este faptul că anumiți subiecți ai litigiilor de muncă sînt

scutiți de plata taxei de stat pentru soluționarea conflictului respectiv. Totuși această scutire va

depinde nu numai de subiectul ce se adresează cu o solicitarea de soluționare a litigiului dar

deasemenea și de organul de jurisdicție competent să-l soluționeze, precum și de natur.

În continuare mă voi referi la taxele stabilite de stat pentru soluționarea litigiilor de

muncă în cadrul organelor de jurisdicție competente.

2. SOLUȚIONAREA PREALABILĂ A LITIGIILOR INDIVIDUALE

DE MUNCĂ.

Prima etapă pe care trebuie să o parcurgă subiectul participant la raportul litigilos de

muncă, după cum menționează Plenul Curții Supreme de Justiție, este soluționarea prealabilă a

litigiilor de muncă prin procedura de conciliere. Concilierea este activitatea prin care se încearcă

aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. Instanțele de judecată vor ține cont de

faptul că înainte de depunerea cererii de chemare în judecată pentru soluționarea litigiului

individual de muncă cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat de angajator, salariatul va

trebui să respecte procedura prealabilă de soluționare prealabilă a litigiului1, în caz contrar

instanța va scoate cererea de chemare în judecată de pe rol prin încheiere susceptibilă de recurs.2

În ceea ce privește taxa pe care părțile la litigiu vor trebui să o achite pentru realizarea

procedurii de conciliere, legislația nu se refera ca atare, respectiv, această procedură se execută

fără a plăti careva taxe.

1 Hotărîrea Plenului Curtii Supreme de Justitie a Republicii Moldova - Cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei ce reglementează obligația uneia dintre partile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte parti, pct.11;

2 Art.267 lit.a), Cod de procedură civilă;

3. TAXA DE STAT PENTRU SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE

MUNCĂ DE CĂTRE INSTANȚA DE JUDECATĂ.

În situația în care procedura de conciliere nu a dat rezultate positive pentru soluționarea

litigiului de muncă, părțile se pot adresa deja organului judiciar, adică instanței de judecată.

Sarcina instanței de judecată este de a apăra dreptul la muncă în baza contractului individual de

muncă, iar cînd acesta lipsește, relațiile de muncă existente de fapt.

Soluționarea litigiilor de muncă începe cu depunerea cererii în instanța de judecată.

Fiecare cerere de chemare în judecată se impune cu taxă de stat3, totuși Codul de

procedură stabiliește și anumite excepții, astfel de taxă de stat pentru judecarea pricinilor civile

se scutesc reclamanţii în acţiunile de reintegrare în serviciu, de revendicare a sumelor de

retribuire a muncii şi în alte revendicări legate de raporturile de muncă. 4Din această

reglementare rezultă că numai salariații au pot fi scutiți de plata taxei de stat, excluzîndu-se de la

această stipulare angajatorii. Angajatorii urmează să achite taxa de stat pentru cererea de chemare

în judecată în conformitate cu cuantumurile tarifare reglementate în Legea taxei de stat.

Legiuitorul a stabilit în așa mod, deoarece în cadrul litigiilor de muncă, salariatul este partea cea

mai defavorizată.

În calitate de subiect al litigiilor de muncă poate apărea și procurorul, numai la cererea

scrisă a persoanei interesate, dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de:

sanatate, vîrstă înaintată, incapabilitate, precum și din alte motive întemeiate.

Cererea depusă de către procurer la fel este scutită de taxa de stat. Procurorul nu suportă

în general cheltuieli de judecată, chiar dacă pretențiile înaintate și susținute de el sînt respinse5.

4. TAXA PENTRU SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE MUNCĂ PRIN

INTERMEDIUL MEDIERII.

Soluționarea litigiilor de muncă poate fi efectuată și prin intermediul medierii.

3 Art. 84, Cod Procedură Civilă;

4 Art. 85, alin (1), lit.a), Cod Procedură Civilă;

5 Art. 85, alin.(1), lit.f), Cod Procedură Civilă;

Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe

cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane.6 În cazul în care părțile la litigiu de muncă au optat

pentru soluționarea acestuia prin intermediul medierii, aceștia urmează a fi obligați la plata unui

onorariu pentru mediator, care se stabilește prin negociere cu părțile, în funcție de natura și

obiectul conflictului, precum și la compensarea cheltuielilor ocazionate de mediere.

5. TAXA PENTRU SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE MUNCĂ PRIN

ARBITRAJ.

Litigiile de muncă pot fi soluționate, dacă părțile decid în acest sens, prin intermediul

arbitrajului - cale alternativă de soluţionare a litigiilor atît de către arbitri numiţi pentru fiecare

caz aparte (arbitraj ad-hoc), cît şi de instituţii permanente de arbitraj, în situațiile în care apar

conflicte de interese între părțile raportului juridic de muncă.

În cazul în care părțile au decurs la o asemenea procedură de ameliorare a conflictului de muncă,

nici una dintre părți nu este scutită de plata taxei pentru aceste servicii. Legea cu privire la

arbitraj indică următoarele: cheltuielile de organizare şi desfăşurare a arbitrajului, remuneraţia

arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, remuneraţia experţilor şi a traducătorilor,

cheltuielile de deplasare şi alte cheltuieli sînt suportate potrivit înţelegerii dintre părţi.dacă între

părţi nu există o înţelegere privind cheltuielile de arbitraj, acestea sînt suportate de partea care a

pierdut litigiul, în funcţie de admiterea integrală sau parţială a cererii.

În cazul în care arbitrajul a fost organizat pe lîngă o instituţie permanentă, cheltuielile arbitrale se

stabilesc şi se plătesc potrivit regulamentului respectivei instituţii.7

6. BIBLIOGRAFIE

6 Art.2, alin.(2), Legea nr.134 din 14.06.2007, cu privire la mediere.

7 Art.32, Legea nr.23 din 22.02.2008, cu privire la arbitraj;

Codul Muncii;

Codul de procedură civilă;

Legea nr.134 din 14.06.2007, cu privire la mediere;

Hotărîrea Plenului Curtii Supreme de Justitie a Republicii Moldova - Cu

privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei ce reglementează

obligația uneia dintre partile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul

cauzat celeilalte parti