Limbile INDO-EUROPENE

Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Există peste 400 de limbi și dialecte indo-europene.

Numele de „limbi indo-europene” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum și faptul că limbile indo-europene se vorbesc și în alte părți ale globului.

Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numește limba proto-indo-europeană; este o limbă teoretică în sensul că tot ce se știe despre această limbă izvorăște din analiza limbilor moderne și a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei.

O migrație masivă a avut loc în urmă cu aproximativ 4500 ani, locuitorii din stepa Ponto-Caspică deplasându-se către centrul Europei și contribuind la formarea unor limbi indo-europene.

Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii:

Limbile anatoliene: dispărute; Limbile indo-iraniene; Limba greacă și alte limbi înrudite care au dispărut; Limbile italice: între care limba latină; Limbile romanice: descendentele limbii latine, între care și limba română; Limbile celtice; Limbile germanice; Limbile traco-frigiene: singura rămasă este limba armeană; Limbile toharice: dispărute; Limbile slave; Limbile baltice: probabil înrudite cu limbile slave; Limbile traco-ilire: singura rămasă este limba albaneză. Printre ele probabil că se numără:

limba dacă și limba tracă; Limbile gaelice.

Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Limbi_indo-europene