UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

FACULTATEA DE MANAGEMENT

PROIECT DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:PROF.DR. NICOLETA ASALOȘ

ABSOLVENT: Cusmin Alexandru

Galati2015

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CONTABILITATEA SI GESTIUNEA STOCURILOR

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:PROF.DR. NICOLETA ASALOȘ

ABSOLVENT: ADI IULIAN DIMA

CUPRINS

CUPRINS.......................................................................................................................................................... 3

CAPITOLUL I.................................................................................................................................................. 5

REGLEMENTARI JURIDICE PRIVIND CONTABILITATEA SI GESTIUNEA STOCURILOR................5

1.1 CONTINUTUL SI STRUCTURA STOCURILOR.....................................................................................................................51.2 ORGANIZAREA CONTABILITATII STOCURILOR.................................................................................................................61.3 MODALITATI DE GESTIUNE A STOCURILOR....................................................................................................................91.4 EVALUAREA STOCURILOR........................................................................................................................................101.5 IAS 2.................................................................................................................................................................12

CAPITOLUL II............................................................................................................................................... 22

PREZENTAREA GENERALA A SOCIETATII............................................................................................................. 22

2.1 DESCRIEREA INTREPRINDERII.............................................................................................................................222.1.1 Date generale...........................................................................................................................................222.1.2 Scurt istoric al solicitantului......................................................................................................................232.1.3 Structura asociaţilor.................................................................................................................................232.1.4 Obiectele de activitate ale intreprinderii...................................................................................................24

2.2 STUDIUL ECONOMICO-FINANCIAR.........................................................................................................................252.2.1 Analiza potenţialului material si uman.....................................................................................................252.2.2 Analiza veniturilor si cheltuielor................................................................................................................272.2.3 Analiza pietei............................................................................................................................................282.2.4 Analiza riscului..........................................................................................................................................342.2.5 Analiza SWOT...........................................................................................................................................35

CAPITOLUL I

Reglementari juridice privind contabilitatea si gestiunea stocurilor

1.1 Continutul si structura stocurilor

Stocurile reprezinta, materiale, lucrari si servicii destinate sa fie consumate la prima lor

utilizare, sa fie vandute in situatia cand au starea de marfa sau produse rezultate din prelucrare,

precum si productia in curs de executie.

Stocurile, sub aspectul gestionarii, se pot grupa in stocuri si productia in curs de

executie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internationala a

Standardelor Contabile (I.A.S.C.), in norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicata incepand

cu 1.01.1976 si revizuita in anul 1993 defineste stocurile ca fiind un element de activ, iar costul

de achizitie al acestora cuprinde pretul de cumparare, taxele vamale si alte taxe nerecuperabile,

cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

Bunuri achizitionate in scopul revanzarii ( marfa cumparata de un comerciant cu

amanuntul si destinata revanzarii) sau orice alta achizitie avand acest scop;

Bunuri finite sau in curs de executie fabricate de intreprindere;

Materii prime, materiale, utilitati ce urmeaza a fi folosite in procesul de productie;

Costul serviciului pentru care intreprinderea nu a recunoscut inca venitul aferent, in

cazul prestarilor de servicii.

In contabilitatea financiara a intreprinderii stocurile sunt clasificate si delimitate in

functie de patru criterii: fizic, destinatie, faza ciclului de exploatare si locul de creare a

gestiunilor. Corespunzator acestor criterii sunt individualizate urmatoarele stocuri:

- Materii prime, care participa direct la fabricarea produselor, regasindu-se in componenta

lor integral sau partial, in stare initiala sau transformata;

- Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili,

piesele de schimb, semintele si materialul de plantat, furajele si alte materiale

4

consumabile care participa indirect sau ajuta activitatea de exploatare fara a se regasi, de

regula, in produsul rezultat;

- Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;

Animale care nu au indeplinit conditiile de a fi trecute la animale adulte, animale de

ingrasat, pasarile si coloniile de albine;

- Productia in curs de fabricatie reprezinta materii prime care nu au trecut prin toate

stadiile de fabricatie, produse ne supuse probelor si receptiei tehnice, precum si lucrarile

si serviciile in curs de executie sau neterminate;

- Marfuri, respectiv bunuri pe care intreprinderea le cumpara in vederea revanzarii ;

- Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protectia marfurilor pe timpul

transporturilor si depozitarii sau pentru prezentarea lor comerciala.

Categorii distincte in cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele si

amenajarile provizorii.

In Romania, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilitatii nr. 82/1991 este data

urmatoarea definitie acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor si comenzilor

in curs de executie cuprinde ansamblul bunurilor si serviciilor din cadrul unitatii patrimoniale,

destinate:

fie a fi vandute in aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor in procesul de productie;

fie a fi consumate la prima lor utilizare.

1.2 Organizarea contabilitatii stocurilor

Din punct de vedere practic , pentru a conduce şi a organiza contabilitatea stocurilor,

astfel încât aceasta să răspundă cerinţelor informaţional - decizionale, o unitate patrimonială

poate opta pentru una din următoarele metode:

1) metoda ( sistemul) inventarului permanent;

2) metoda ( sistemul) inventarului intermitent.

1) Metoda inventarului permanent presupune contabilizarea fiecărei intrări de stocuri

cantitativ şi valoric, la cost istoric (care poate fi cost de achiziţie sau cost de producţie, după caz),

preţului stabilit în funcţie de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport la capitalul

5

social, plusuri de inventar, primite ca donaţie sau obţinute cu titlu gratuit) sau la o altă valoare de

înregistrare (preţ Standard, preţ de vânzare). De asemenea, fiecare ieşire din stoc este

contabilizată fizic şi valoric, ceea ce permite cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât

cantitativ cât şi valoric.

În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor şi

producţiei în curs se poate organiza în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii de

informare a echipei manageriale , după una din următoarelemetode:

a) metoda operativ contabilă ( pe solduri), care constă în evidenţierea cantitativă a

bunurilor materiale (pe fişe de magazie) pe feluri , la locurile de gestionare , iar la contabilitate ,

a evidenţei valorice organizată pe gestiuni, şi în cadrul gestiunilor , pe grupe sau subgrupe de

bunuri , după caz , controlul dintre înregistrările locurilor de depozitare şi cele din contabilitate

se realizează lunar prin evaluarea stocurilor cantitative din fişele de magazie în registrul

stocurilor ;

b) metoda cantitativ – valorică (pe fişe de cont analitic ), are la bază evidenţierea

cantitativa a bunurilor deţinute ( pe feluri ) la locul de depozitare , iar în contabilitate evidenţa se

realizează cantitativ valoric. În cazul acestei metode , contabilitatea stocurilor se desfăşoară pe

gestiuni, iar în cadrul acestora, pe feluri de bunuri . Asigurarea controlului între exactitatea şi

concordanţa înregistrărilor din evidenţă organizată la locul de depozitare şi contabilitate se

asigură periodic , prin punctajele dintre cantităţile înregistrate în fişele de magazie şi cele din

fişele de cont analitic , ţinute la contabilitate ;

c) metoda global — valorică, care asigură evidenţa valorică atât la locurile de depozitare,

cât şi în contabilitate.

Controlul între concordanţa înregistrărilor din evidenţă depozitului ( magaziei) cu cea

din contabilitate se realizează periodic . Această metodă se aplică, în general, pentru evidenţa

mărfurilor şi ambalajelor gestionate în unităţile de desfacere cu amănuntul, precum şi pentru alte

bunuri .

Prin " Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii " se precizează ca pe măsura

dotării cu tehnică de calcul, unităţile patrimoniale îşi vor organiza contabilitatea analitică a

stocurilor în concordanţă cu metoda cantitativ -valorică.

6

Sistemul inventarului permanent a fost considerat inadecvat o mare perioadă de timp ,

datorită costurilor ridicate generate de volumul relativ mare de înregistrări contabile şi calcule .

În condiţiile utilizării tehnicii moderne de calcul, acest inconvenient este eliminat, iar metoda

inventarului permanent devine un instrument de baza al contabilităţii stocurilor de întreprindere.

2) Metoda ( sistemul) inventarului intermitent.

Conform acestei metode, evaluarea şi contabilizarea ieşirilor din stoc se fac pe baza

unei inventarieri fizice a stocurilor, la finele perioadei. Astfel ieşirile din stoc se determină prin

calcul extracontabil, ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor şi

valoarea stocurilor finale, stabilite prin inventarierea fizică.

În acest caz , ieşirile se determină cu ajutorul relaţiei : E - Vsi +1 - Vsf , în care :E =

valoarea ieşirilor ; Vsi = valoarea stocului iniţial; I = valoarea intrărilor ; Vsf = valoarea stocului

final .

Concepţia de bază a metodei inventarului intermitent este cea potrivit căreia bunurile

materiale nu sunt aprovizionate în scopul stocării, ci al consumului, astfel încât, în momentul

aprovizionării lor , bunurile intrate în patrimoniu nu se reflectă în conturile de stocuri , ci direct

în conturile specific de cheltuieli ( cu materiile prime , materialele consumabile etc .). Stocurile

apar evidenţiate în contabilitate , doar la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune când se stabilesc

pe baza inventarieri şi a datelor oferite de contabilitatea internă de gestiune . Datorită

metodologiei de lucru impusă de această metodă de evidenţă sintetică a stocurilor , prin

contabilitatea financiară valoarea stocurilor existente în patrimoniu nu se poate cunoaşte în

cursul perioadei de gestiune decât cu efortul de realizare a unui inventar fizic valorizat. Sistemul

inventarului intermitent este , în general, preferat de unităţile mici şi mijlocii care nu utilizează

un nomenclator variat de active circulante materiale , datorită dezavantajului major pe care îl

prezintă şi anume este suficientă o eroare sau o omisiune în inventarul fizic pentru a se ajunge la

informaţii false în conturile anuale .

De asemenea, nu permit stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune; creează

tentaţia de “subevaluare” a stocurilor la inventar din motive fiscale, în vederea creşterii reale a

cheltuielilor cu stocurile şi diminuării profitului contabil.

7

1.3 Modalitati de gestiune a stocurilor

Modelele de gestiune a stocurilor, de la Wilson la modelele cele mai sofisticate, au la

bază logica optimizării, iar formalizarea matematică le apropie mai mult de cercetările

operaţionale.

Ele servesc ca suport în luarea deciziilor privind aprovizionarea, iar utilizarea sau

respingerea lor depinde de încrederea pe care utilizatorii le-o acordă. Bineînţeles că nu este

suficientă cunoasterea modului de aplicare al acestor modelele, ci si limitele pe care acestea le

au.

Modelul lui Wilson

Unul din cele mai celebre modele în gestiunea stocurilor este modelul lui Wilson, care

este pe de o parte simplu si usor de înţeles, iar pe de altă parte riguros datorită formalizării

matematice.

Modelul fizic

Ipoteze:

a. Ipoteze asupra mediului

Mediul este cunoscut cu certitudine

Universul considerat este staţionar (adică o istorie care se repetă)

b. Ipoteze organizaţionale

Modelul lui Wilson este un model cu punct de comandă

Se refuză orice ruptură de stoc si cererea este satisfăcută în orice moment

Există posibilitatea constituirii unor stocuri de securitate.

Modelul financiar

Obiectivele organizaţionale luate în considerare au în vedere problemele de trezorerie

si nivelul de solicitare a serviciului aprovizionare. Criteriile reprezentative pentru atingerea

obiectivelor menţionate sunt nivelul stocului mediu în perioada dată (de obicei un an) si numărul

de comenzi din aceeasi perioadă.

8

Agregarea acestor două criterii permite crearea unei funcţii obiectiv, al cărei minim

se obţine ca soluţie a ecuaţiei K´ (Q) = 0

K(Q) = N/Q * Cl + Q/2 * Cs * q

În care:

K(Q) = costul global de gestiune

Q/2 = stocul mediu

Cs = costul de posesie al stocului

N/Q = nr. de comenzi lansate într-un an

n = N/Q = q/T

T = intervalul dintre două aprovizionări

Cl = costul de lansare a unei comenzi

q = perioada totală de gestiune (12 luni, 52 săptămâni)

K´ (Q) = -N/Q2 * Cl + ½ * Cs * q = 0

1.4 Evaluarea stocurilor

Cu ocazia evaluarii stocurilor trebuie luat în considerare momentul în care intra sau ies

din unitate, respectiv se afla la închiderea exercitiului sau la inventariere.

a) Evaluarea la intrarea în unitate se face la valoarea de intrare sau cost istoric,

denumita valoarea contabila, care se stabileste astfel:

- stocurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de aport stabilita prin

evaluare, în functie de pretul pietei, utilitatea si starea stocurilor;

- stocurile intrate prin subventie sau cu titlul gratuit, la valoarea de utilitate stabilita în

functie de pretul pietei si starea bunurilor respective;

- stocurile intrate prin cumparare ( obtinute cu titlul oneros), la costul de achizitie

reprezentat de pretul de cumparare fara TVA);

- stocurile intrate din productie proprie se evalueaza la costul de productie.

Bunurile dobândite prin schimb cu alte active se înregistreaza la valoarea justa a

activelor primite în schimb.

9

Valoarea justa este suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie

de buna voie între parti aflate în cunostinta de cauza în cadrul unei tranzactii în care pretul este

determinat obiectiv.

b) La inventariere, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuala, denumita si

valoarea de inventar*) stabilita în functie de utilitate, starea bunului si pretul pietei. În cazul

creantelor si datoriilor valoarea de inventar se stabileste în functie de valoarea probabila de

încasat respectiv, de plata.

c) La închiderea exercitiului, evaluarea (care în acest caz se numeste evaluare

bilantiera) se face la valoarea de intrare a stocurilor pusa de acord cu rezultatul inventarierii.

Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilant la o valoare mai mare decât valoarea

ce se poate obtine prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop valoarea stocurilor se

diminueaza pâna la valoarea realizabila neta prin evidentierea unei ajustari pentru depreciere.

Pentru a fi înscrise în situatiile financiare stocurile se evalueaza la valoarea cea mai mica dintre

cost si valoarea realizabila neta.

d) La iesierea din gestiune a stocurilor acestea se evalueaza , înregistreaza în

contabilitate si scad din gestiune la valoarea de intrare. Determinarea valorii de intrare în cazul

iesirilor este o problema mai complexa, motiv pentru care Legea Contabilitatii, si alte

reglementari din domeniul financiar-contabil (de exemplu OMF/ 94), prevad trei metode :

- metoda costului mediu ponderat;

- metoda FIFO ( primul intrat - primul iesit)

- metoda LIFO ( ultimul intrat – primul iesit).

Metoda costului mediu ponderat presupune calcularea costului fiecarui element pe

baza mediei ponderate a costurilor, elementelor similar aflate în stoc la începutul perioadei si a

costului elementelor similare cumparate sau produse (intrate) în cursul perioadei. Costul mediu

ponderat (Cmp) se determina conform relatiei:

CMP= Stoc initial valoric x Intrari valorice / Stoc initial cantitativ x Intrari cantitative

Se calculeaza pe baza acestuia valoarea iesirilor (VE):

VE = Cmp x CE ; CE = cantitatea iesita.

Metoda poate fi aplicata periodic sau dupa fiecare receptie.

10

Metoda FIFO presupune evaluarea stocurilor la iesirea din gestiune la pretul de

achizitie sau de productie a primului lot intrat. Dupa terminarea acestuia se va lua în considerare

pretul urmatorului lot intrat în ordine cronologica.

Metoda LIFO presupune evaluarea stocurilor la iesirea din gestiune în functie de costul

de achizitie sau pretul de productie al ultimului lot intrat. Dupa epuizarea acestuia se va lua în

considerare pretul urmatorului lot în ordinea inversa cronologica. Metoda aleasa trebuie aplicata

cu consecventa de la un exercitiu la altul. Daca în situatii exceptionale administratorii decid

schimbarea metodei pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile în notele

explicative trebuie sa se prezinte informatii cu privire la motivul schimbarii metodei si efectele

sale asupra rezultatului. Întreprinderile trebuie sa utilizeze aceleasi metode de determinare a

costului pentru toate stocurile care au natura si utilizare similare. Pentru stocurile cu natura sau

utilizare diferita, folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificata. Evaluarea

productiei în curs de executie se face la sfârsitul perioadei prin metode tehnice de constatare a

gradului de finisare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice, la costul de productie.

Întreprinderile din tara noastra au posibilitatea de a evalua si de a înregistra în

contabilitate bunurile de natura stocurilor si la alte preturi cu conditia ca în raportarile periodice

ele sa fie prezentate la costuri efective. Astfel de preturi de înregistrare pot fi : preturi

prestabilite si preturi de facturare. În cazul în care se utilizeaza preturile prestabilite, aceste

preturi se vor stabili pe baza preturilor medii ale bunurilor respective. În acest caz, diferentele de

pret fata de costul de achizitie sau costul de productie se vor reflecta distinct în conturile de

diferente de prêt Diferentele de pret stabilite la intrarea bunurilor în întreprindere se repartizeaza

si se înregistreaza proportional, atît asupra valorii bunurilor iesite cât si asupra stocurilor.

1.5 IAS 2

Obiectivul acestui Standard este acela de a descrie tratamentul contabil pentru stocuri. O

problema fundamentala in contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului ce urmeaza a fi

recunoscuta drept activ si reportata pana cand veniturile aferente sunt recunoscute. Acest

Standard furnizeaza recomandari referitoare la determinarea costului si la recunoasterea

ulterioara drept cheltuiala, incluzand orice diminuare a valorii pana la valoarea realizabila neta.

11

De asemenea, Standardul funizeaza recomandari cu privire la formulele de determinare a

costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.

Este stabilirea si tratarea la maxim de acuratete a tuturor stocurilor care sunt active. In

acest sens stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre costul istoric si valoarea neta

realizabila, problema fundamentala fiind legata de calcularea costului stocurilor, care vor trebui

recunoscute ca active si reportate pana cand veniturile aferente sunt recunoscute (conceptul

conectarii veniturilor cu cheltuielile).

Standardul trateaza toate stocurile care sunt active cum sunt cele detinute pentru a fi

vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, cum sunt cele in curs de productie in

vederea vanzarii, cum sunt cele sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce

urmeaza a fi folosite in procesul de productie sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii. In

cazul prestarii de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care intreprinderea nu a

recunoscut inca venitul aferent (de exemplu, in activitatile in curs de executie desfasurate de

auditori, arhitecti si avocati).

IAS 2 da indicatii in ceea ce priveste normele de baza cu privire la modul de

determinare a costului stocurilor ce urmeza a fi reportat in bilant precum si de recunoastere

ulterioara ca o cheltuiala, incluzand orice reducere a valorii contabile la valoarea neta realizabila.

Aceasta nu se aplica stocurilor de animale vii, produselor agricole si forestiere, minereurilor in

cazul in care acestea sunt evaluate la valoarea neta realizabila (conform practicii in domeniu).

Aceasta excludere se aplica numai producatorilor de stocuri, prelucratorii sau alte unitati de

procesare sau transformare nefiind exclusi de la prevederile IAS 2.

Principiile/ politicile contabile trebuie sa tina cont de faptul ca stocurile trebuie evaluate

la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta, in concordanta cu principiul

prudentei.

Tratamentul contabil tine cont, in primul rand, de faptul ca stocurile trebuie evaluate la

valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta, in concordanta cu principiul

prudentei.

Costul bunurilor cuprinde toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte

costuri suportate pentru a aduce stocurile in forma si in locul curent:

- costuri aferente achizitiei, cum ar fi pretul de achizitie si taxele de import;

12

- costuri aferente prelucrarii, si anume: manopera directa, costuri aferente regiei de

productie (regia variabila de productie, regia fixa de productie alocata la capacitatea

normala de productie).

- alte costuri, cum ar fi de proiectare, de indatorare, etc.

Pentru masurarea costului stocurilor pot fi utilizate urmatoarele tehnici:

- costul actual;

- metoda costului standard, care ia in considerare nivelurile normale ale materialelor si

consumabilelor, manoperei si capacitatii de productie, revizuiri periodice pentru a

aproxima costurile actuale.

- metoda pretului cu amanuntul care este folosita atunci cand nu se pot utiliza costurile

actuale, reduce valoarea vanzarilor cu valoarea marjei brute pentru a calcula costul,

procentul mediu este utilizat pentru fiecare grupa omogena de elemente, ia in

considerare preturile sub nivelul pietei.

Valoarea realizabila neta este pretul de vanzare estimat, mai putin costurile estimate

pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii. Aceste estimari se bazeaza pe cele

mai credibile dovezi in momentul in care are loc estimarea. la momentul estimarii, se ia in

considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt detinute. Valoarea stocurilor este, de

obicei, diminuata pana la valoarea realizabila neta pe baza urmatoarelor principii:

- element cu element;

- elementele similare sunt, de regula, grupate;

- fiecare serviciu este tratat ca element separat.

Urmatoarele elemente trebuie recunoscute in contul de profit si pierdere drept cheltuieli:

- costul stocurilor vandute;

- diminuarea valorii stocurilor pana la valoarea realizabila neta;

- pierderile la nivelul stocurilor;

- pierderile neobisnuite;

- regiile de productie nealocate.

Concordanta cu IAS-urile trebuie concretizata prin intelegerea definitiilor pe care le da

acest standard in ceea ce priveste stocurile.

13

Stocul este definit a fi reprezentat de toate activele obtinute in scopul revanzarii pentru

desfasurarea normala a activitatii, inclusiv terenuri si mijloace fixe. Un activi achizitionat in alte

scopuri decat vanzarea in desfasurarea normala a activitatii nu devine stoc in baza unei decizii

ulterioare de vanzare a acestuia. Stocul furnizorilor de servicii include costul atras de serviciile

oferite dar pentru care au fost recunoscute veniturile aferente, chiar daca acestea se impune sa fie

la un nivel minimal in conformitate cu IAS 18 - Venituri, ce prevede ca veniturile obtinute din

servicii sa fie recunoscute pe baza metodei gradului de finalizare.

Valoarea realizabila neta este definita ca fiind pretul de vanzare estimat ce ar putea fi

obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru

finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii. Costurile de vanzare trebuie sa includa toate

costurile directe identificabile, cum ar fi cele de transport, comisioanele agentilor de vanzari, etc.

Astfel costurile pot fi calculate in mod explicit sau pot fi estimate ca procent al pretului de

vanzare ce se considera a rezonabil prin prisma experientei anterioare. Costurile de finalizare si

de vanzare nu trebuie ajustate pentru a obtine profit prin actiunea de finalizare si vanzare.

Evaluarea stocurilor se face (in unele tari) la valoarea cea mai mica dintre cost si

valoarea de piata unde valoarea de piata este definita ca valoarea cea mai mica dintre costul de

inlocuire si valoarea realizabila neta (in nici un caz mai mica decat valoarea realizabila neta

diminuata cu o marja normala a profitului). IAS 2 stipuleaza ca stocurile sa fie evaluate la

valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta, evitand complicatiile ce pot apare

in aplicarea principiului celei mai mici valori dintre cea a costului si a valorii de piata. Conform

acestui principiu costul de inlocuire constituie, de obicei, evaluarea valorii de piata, cu exceptia

cazului in care valoarea realizabila neta este mai mica, caz in care aceasta devine valoarea de

piata. Dar, in cazul in care costul de inlocuire este mai scazut, stocurile nu trebuie evaluate la o

valoare mai mica decat valoarea realizabila neta, redusa cu marja normala de profit.

Costul stocului cuprinde costul tuturor materialelor care intra direct in procesul de

productie al acestuia precum si costurile de transformare a acelor materiale in produsul ce

urmeaza a fi vandut. Costurile materiale directe cuprind, in plus fata de costul de cumparare,

toate costurile necesare aducerii acestora in conditia si amplasarea lor curenta, inclusiv costurile

de transport, taxe vamale de import, costuri de asigurare, depozitare si manipulare, reducerile

facute pentru discount-urile comerciale (toate discount-urile de care a beneficiat intreprinderea

14

ca urmare a platii imediate a facturilor pentru stocuri trebuie considerate ca "alte elemente

similare" si deduse din costurile stocului, sau sunt reflectate ca venit financiar, in cazul in care

sunt nesemnificative), rabaturile precum si alte elemente similare.

Diferentele rezultate din schimbul valutar pot fi incluse, in anumite conditii destul de rar

indeplinite, in costul de achizitionare a stocului (IAS 21 - Efectele modificarilor cursurilor de

schimb valutar).

Aceleasi principii generale care se aplica in cazul achizitiilor se aplica si in cazul

determinarii costurilor cu personalul (salarii si alte costuri asimilate) angajate direct in procesul

de productie. Salariile personalului de control si auxiliar sunt de obicei denumite cheltuieli cu

munca indirecta si incluse in regie. Regia de productie reprezenta acele costuri de prelucrare ce

nu pot fi asociate in mod direct cu unitatile de produs (aceasta inseamna toate costurile pe care le

implica aducerea stocului la conditia si amplasamentul curent, cu exceptia costurilor materiale

directe si a cheltuielilor cu munca directa). Regia de productie include cheltuieli cu munca

indirecta (cum ar fi salariile personalului de supraveghere a procesului de productie si personalul

administrativ al fabricii), materiale indirecte (consumabile si alte elemente ce nu sunt de regula

considerate in mod individual), amortizarea corespunzatoare procesuluii de prelucrare si spatiilor

aferente, cheltuieli de intretinere, pentru lumina si energie, incalzire, anumite impozite (dar nu

impozit pe venit), precum si toate celelalte costuri pe care le implica functionarea afacerii.

Tehnologia procesului de productie este de regula inclusa in regie dar, de obicei, aici nu este

inclusa tehnologia unui proces experimental. Regia de productie nu trebuie sa includa cheltuielile

de vanzare si in general nu include cheltuielile generale si administrative. Cu toate acestea,

anumite intreprinderi pot clasifica drept cheltuieli generale si administrative costuri ce apar, in

mod direct sau indirect, in procesul de aducere a unui articol la conditia si amplasarea curenta.

Astfel de costuri se pot aloca stocului, indiferent de moduld e clasificare de catre intreprindere.

Unele exemple pot include salariile si beneficiile aferente personalului administrativ al fabricii,

taxe locale, servicii de paza pentru anumite amplasamente si operatiuni. In plus, antreprenorii pot

include cheltuielile administrative si generale in costurile contractuale, cu conditia ca aceste

cheltuieli sa fie trecute in mod specific in sarcina clientului conform condtiilor contractuale (IAS

19 - Contracte de constructii).

15

Costurile care nu apar in realitate, dar care pot fi atribuite in scopuri manageriale (cum

ar fi dobanda atribuita capitalului si amortizarea atribuita) nu trebuie incluse in costul stocului.

Costurile de regie trebuie alocate pe stocuri. Metodele costului direct, ce trateaza

cheltuielile de regie ca un cost aferent perioadei, nu sunt permise. Alocarea regiei fixe trebuie sa

se faca pe baza capacitatii normale (Capacitatea normala reprezinta productia prognozata a fi

realizata in medie pe parcursul a cateva perioade de timp in anumite conditii preconizate, care nu

inseamna neaparat capacitatea totala de productie a unei facilitati, sau eventual ceva apropiat de

capacitatea totala, capacitatea normala fiind in general mai mica decat capacitatea totala). In

standard nu se specifica numarul perioadelor de timp ce urmeaza a fi luate in considerare, aceasta

reprezentand o problema de rationament ce trebuie sa ia in considerare natura intreprinderii,

precum si factori cum ar fi efectele ciclice, ciclul de viata al produsului, precum si acuratetea

prognozelor. Capacitatea normala trebuie sa fie realista, fara a se constitui intr-un reper care

trebuie atins. Costurile cu regia variabila de productie sunt alocate pe fiecare unitate de produs pe

baza productiei reale. Costurile cu regia nealocata sunt trecute pe cheltuieli in perioada de

exercitiu in care apar.

Produsele care sunt obtinute simultan (obtinerea unui produs care are ca efect obtinerea

altui produs/ produse cuplate/ produse comune) pot fi identificate pentru fiecare produs in acelasi

mod ca si costuri ale produselor obtinute separat. Costurile inainte de punctul respectiv

(denumite costuri cuplate/ comune) trebuie alocate fiecarui produs printr-o metoda rezonabila

(de exemplu, pe baza valorii relative a vanzarii produselor la separare). Esenta metodei "valorii

relative a vanzarilor" consta in faptul ca toate produsele cuplate rezultate in cadrul aceluiasi

proces apar ca fiind in mod egal profitabile. Ipoteza profitabilitatii egale a produselor cuplate

este, cel putin, la fel de justificata ca oricare dintre infinitele presupuneri posibile ce implica

profitabilitati relative variabile, in mod special atunci cand factorii de poroductie nu pot fi

modificati prin schimbarile aduse procesului de productie. Prin urmare, o metode de alocare a

costurilor compuse nu trebuie utilizata atunci cadn aceasta tinde sa arate un produs ca fiind in

mod semnificativ mai profitabil decat altele, daca nu exista o justificare obiectiva pentru a

proceda astfel.

Produsele secundare reprezinta produse cuplate cu valoare relativa nesemnificativa.

Considerarea acestora ca produse cuplate nu este eficienta, fiind rezonabila si aplicabila in acest

16

caz, asa numita metoda a produselor secundare. In acest fond, produsele secundare reprezinta

costuri alocate la o valoare echivalenta cu valoarea neta a vanzarilor prin deducerea valorii nete a

vanzarilor acestora din totalul costurilor de productie. Costul net de productie este alocat

produsului ramas sau produselor ramase.

IAS 2 prevede ca unele cantitati neobisnuite de materiale pierdute in procesul de

productie (rebuturi), forta de munca sau alte costuri de productie trebuie inregistrate pe cheltuieli

la momentul aparitiei, si nu incluse in costul stocului. In plus, trebuie sa se tina cont de faptul ca

valorile normale de rebuturi sau pierderi sunt incluse in mod corespunzator in stoc ca parte a

costului de obtinere a unitatilor de produs ce urmeaza a fi generate.

Tot el permite capitalizarea cheltuielilor de depozitare numai in cazul in care

depozitarea este necesara in procesul de productie anterior unei viitoare faze de productie.

In cazul in care o intreprindere opteaza pentru capitalizarea costurilor aferente

imprumuturilor, trebuie facuta referire la IAS 23 - Costurile indatorarii, prentru a determina

masura in care este corespunzatoare includerea costurilor indatorarii in costul stocurilor.

IAS 18 solicita ca veniturile rezultate din serviciile prestate sa fie recunoscute in mod

obisnuit utilizand metoda gradului de finalizare. Conform acestei metode (prezentata in IAS 11 -

Contracte de constructii) veniturile sunt recunoscute in cursul unei perioade in masura in care

serviciile sunt prestate. Corespunzator, costurile aferente acestor servicii sunt inregistrate pe

cheltuieli in perioada respectiva. Ca o consecinta, bilantul furnizorilor de servicii reflecta, in

general, valori relativ mici aferente stocurilor.

Costul stocurilor unui furnizor de setrvicii consta in acele costuri aparute in urma

furnizarii serviciului dar pentru care veniturile au fost deocamdata recunoscute. Principalele

costuri ce apar constau, in mod obisnuit, in costuri privind manopera si din alte costuri legate de

personalul direct angajat in furnizatea serviciului, inclusiv personalul insarcinat cu

supravegherea. In plus, toate costurile indirecte asociate furnizarii serviciului, cum ar fi costurile

privind cladirile, transportul, pregatirea profesionala, aprovizionari, etc. trebuie de asemenea

alocate stocurilor aferente serviciului. Costurile cu manopera si costurile asociate aferente

vanzarilor si personalului general administrativ nu trebuie incluse in stoc, insa trebuie

recunoscute ca si cheltuiala in perioada in care au fost efectuate.

17

Ca tehnici de masurare a costurilor exista mai multe metode. Metoda cu amanuntul

(folosita in comertul cu amanuntul) constituie o metoda acceptabila de masurare a costului si este

prevazuta de IAS 2 dar care nu trateaza in profunzime multitudinea problemelor pe care le

implica aplicarea acestei metode. Se fac unel precizari cu privire la tratamentul contabil al

sacderilor de pret si indica faptul ca acestea trebuie incluse in profitul brut (adica "deasupra

liniei"), pe cand tratamentul contabil predominant in practica este de a le exclude (adica "sub

linie"). Tratamentul "sub linie" (care este mai conservator) are ca rezultat scaderea valorii

contabile a stocului sub cost, suficient ca sa asigure ca un profit brut normal este reportat la

ultima vanzare si ca, se ajunge la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea de piata intr-o

singura etapa. Pe de alta parte, abordarea IAS 2 are in vedere intentia de a aproxima costul (si nu

valoarea cea mai mica dintre cea a costului si valoarea realizabila neta). Valorile astfel

determinate trebuie dupa aceea comparate cu valoarea realizabila neta.

Ca formule de determinare a costului, IAS 2 solicita utilizarea unei identificari specifice

pentru alocarea costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt in mod obisnuit fungibile, si a

bunurilor si serviciilor produse si separate pentru anumite proiecte. Pentru productia pe baza de

comanda sau contract, unitatile sau loturile de stoc sunt adesea identificabile si specifice.

Costurile sunt alocabile pe anumite activitati si loturi iar cea mai corespunzatoare metoda de

corelare a costurilor cu veniturile rezulta din identificarea costurilor asociate in mod specific cu

fiecare activitate sau lot, atat pentru aprtea din stoc cat si pentru cea vanduta. Cu toate acestea

utilizarea metodei identificarii specifice, in aceasta circumstanta, nu este ceruta de standardele

nationale din unele tari, atunci cand o alta metoda este considerata a fi mai corespunzatoare. IAS

2 nu permite o astfel de alegere si solicita utilizarea metodei identificarii specifice in conditiile

descrise.

Pentru toate tipurile de stoc (cu exceptia celor prevazute de IAS 2) tratamentul de baza

il constituie metode mediei ponderate sau FIFO, iar metoda LIFO constituie tratamentul

alternativ permis. In cadrul fiecarei formule dintre cele trei acceptabile, in aplicarea practica a

acestora exista numeroase alternative. De exemplu, cresterile in metoda LIFO pot fi costuri

alocate in baza costurilor de la inceputul anului, sfarsitul anului sau costurile medii. Standardul

descrie metodele de aplicare numai la modul foarte general si orice metoda utilizata in mod

18

curetn este aparent acceptabila. Dar indiferent de metoda de aplicare utilizata, aceasta trebuie

utilizata intr-o maniera consegventa.

In IAS 2 nu exista nici o prevedere cu privire la faptul daca o intreprindere trebuie sa

foloseasca o singura formula de determinare a costurilor pentru toate stocurile care le detine in

reteua sa de distributie, nationala sau internationala sau poate utiliza metode diferite pentru

stocuri diferite. Se confirma ca fiecare intreprindere poate utiliza metode costului mediu

ponderat, FIFO si LIFO pentru alocarea costurilor pe diferite clase de stocuri care prezinta

caracteristici diferite in ceea ce piveste natura si modul de utilizare al acestora. De exemplu,

metoda LIFO poate fi folosita pentru anumite tipuri de stocuri sau linii de productie, FIFO si

metoda costului mediu ponderat pentru altele. Metoda utilizata pentru o anumita clasa de stoc

trebuie folosita in mod consecvent pentru clasa respectiva pentru axctivitatile in reteua

internationala si de la o perioada la alta. In plus se solicita ca aceeai formula de determinare a

costului sa fie utilizata pentru toate stocurile cu caracteristici similare in ceea ce priveste natura

si modul de utilizare al acestora.

Metoda LIFO poate fi considerata pentru utilizare in perioadele de crestere a preturilor

pentru ca reduce efectele profiturilor ce rezulta din corelarea costurilor din perioadele anterioare

cu preturile actuale de vanzare. Utilizarea metodei LIFO in astfel de conditii poate avea ca

rezultat o corelare mai semnificativa a costurilor curente cu veniturile curente in contuld e profit

si pierdere. Totusi, stocurile sunt raportate la costurile perioadei anterioare, ce ar putea fi mai

putin relevante pentru perioada curenta, distortionand prin urmare rezultatele financiare. Metoda

LIFO poate distorsiona rezultatele din activitatea de esxploatare intr-o perioada in care nivelul

stocurilor scade sub nivelul existent la inceputul perioadei, avand, prin urmare, ca rezultat

includerea costurilor vechiului stoc (din perioada anterioara) in costul vanzarilor. In aceste

conditii, daca efectul este semnificativ, trebuie facuta o prezentare corespunzatoare a

informatiilor in situatiile financiare. Metoda LIFO necesita in general calcule complexe si in

practica exista diferite metode de aplicare a formulei de calcul LIFO. In anumite cazuri, formula

metodei LIFO poate prezenta probleme serioase in procesul de aplicare, de exemplu atunci cand

sunt introduse materiale noi pentru inlocuirea altor materiale din produs, sau cand au loc lichidari

de stoc substantiale ca rezultat al vanzarii unei sucursale sau filiale. Datorita complexitatii

metodei LIFO nu este fezabil, in general, sa se efectueze calculele pe perioade interimare in

19

decursul unui an de raportare financiara a intreprinderii. Situatiile financiare pentru astfel de

perioade interimare au la baza, de regula, estimari pentru determinarea valorii stocurilor prin

metoda LIFO.

Reducerea valorilor conatbile la valoarea realizabila neta poate fi necesara datorita

scaderii preturilor de vazanre, sau datorita cresterii costurilor de finalizare sau costurilor directe

de vanzare. In plus, este posibil ca unele produse sa se fi deteliorat sau altele sa fi fost detinute in

cantitati ce nu se preconizeaza a fi vandute intr-o perioada de timp rezonabila. In aceste conditii,

valoarea contabila a stocurilor trebuie scazuta sub nivelul costului la valoarea ce se preconizeaza

a fi recuperata din vanzarea acestora. Dar, scaderea valorii contabile ia in considerare costurile

estimate de finalizare si vanzare, dar nu trebuie sa includa un profit brut aferent acestor costuri.

Scaderea valorii contabile la valoarea realizabila neta trebuie determinata element cu element, cu

exceptia cazurilor in care realitatea nu permite evaluarea fiecarui element, iar elementele stocului

sunt similare sau complementare. Elementele sunt similare sau complementare atunci cand

provin din aceeasi linie de produs, au scopuri sau utilizari finale si sunt produse si vandute pe

piata in aceeasi zona geografica. Aceasta pare sa prezinte un grad standard mult mai strict pentru

gruparea stocurilor decat cel aplicat in unele tari unde gruparea stocului din acest punct de

vedere reprezinta o practica uzuala.

Valoarea realizabila neta trebuie determinata avand la baza conditiile existente la data

incheierii bilantului. Aceasta evaluare, totusi, necesita exercitarea rationamentului profesional.

Prin urmare trebuie avute in vedere toate informatiile disponibile, inclusiv modificarile ulterioare

ale preturilor de vanzare sau costurilor. De exemplu, o crestere ulterioara a pretului va demonstra

probabil ca o scadere a pretului ce a avut loc anterior datei bilantului a fost temporara si ca nu

este necesara nici o reducere a valorii contabile a stocului (sau este necesara o reducere mai

mica). O scadere ulterioara a pretului poate indica o problema ce a existat la data bilantului, cum

ar fi o reducere a pretului de vanzare al unui produs competitiv. In consecinta, modificarile

ulterioare in preturile de vanzare sau costuri trebuie analizate pentru a se determina daca acestea

reprezinta punctul culminant al unor conditii prezente la data bilantului sau pot fi atribuite unor

evenimente ce apar in perioadele ulterioare. In mod evident, cu cat momentul aparitiei acestor

modificari este mai indepartat de data bilantului cu cat este mai putin probabil sa fie atribuit unui

eveniment ulterior.

20

IAS 2 solicita ca o reducere a valorii contabile la valoarea realizabila neta luata intr-o

perioada anterioare sa fie stornata atunci cand conditiile ce au constituit motivul reducerii valorii

contabile au incetat sa existe. In cazul marfurilor sau altor produse finite, ori servicii ce sunt

subiect al unor frecvente fluctuatii de piata, aceasta practica ar putea avea ca rezultat oscilatii

dramatice ale rezultatelor activitatii de exploatare numai din castigurile si pierderile nerealizate.

Tot IAS 2 solicita prezentarea de informatii privind reducerile valorii contabile semnificative ce

au fost stornate in perioada de exercitiu si conditiile aferente acestora.

CAPITOLUL II

Prezentarea generala a societatii

S.C. Senator Prodimpex S.R.L Focsani

2.1 Descrierea intreprinderii

2.1.1 Date generale

Denumirea: SC SENATOR PRODIMPEX SRL Focşani

Nr. ordine Reg. Com. Vrancea: J 39/944 / 14.10.1991,

C.U.I: 2847720

Adresa sediului social: Municipiul Focşani, str. Maior Gh. Pastia,nr. 5, bl. 8, ap.1,

Punct de lucru: oraşul Însurăţei, judeţul Brăila

Cod CAEN (activitate principală): 0121 Cultivarea strugurilor

Nr. cont bancar: RO23RNCB0267036433560018

Banca: COMERCIALA ROMANA, SUCURSALA VRANCEA

21

2.1.2 Scurt istoric al solicitantului

Firma SC SENATOR PRODIMPEX SRL a fost înfiinţată în anul 1991, inregistrata la

Oficiul Registrului Comertului cu nr. J 39/ 944 /14.10.1991 şi este societate comerciala cu

răspundere limitată, intreprindere mica, persoana juridica romana cu capital privat 100%,

functionând in conformitate cu legislatia in vigoare.

În anul 1995 firma a închiriat un spaţiu de depozitare în municipiul Focşani, str.

Măgura, nr. 123.

Din anul 1996 firma a achiziţionat sediul în care funcţionează şi în prezent.

În timp, firma a înfiinţat mai multe puncte de lucru, astfel:

-municipiul Focşani, punct de lucru înfiinţat în spaţiul închiriat din str. Măgura nr. 123

-sat Ghermăneşti, comuna Drânceni, jud. Vaslui punct de lucru înfiinţat ca urmare a

achiziţionării unei unităţi de vinificaţie în data de 09.06.2000

-oraşul Însurăţei, jud. Brăila, punct de lucru înfiinţat în data de 17.09.2003, ca urmare a

concesionării a 241 ha plantaţie de vie soi nobil, de la Agenţia Domeniilor Statului, pentru o

perioadă de 20 de ani.

-oraşul Odobeşti, Şos. Vrancei, km.9, punct de lucru înfiinţat ca urmare a achiziţionării

unei secţii de producere vinuri şi a unui depozit frigorific, în data de 26.09.2003

-sat Tirol, comuna Doclin, jud. Caraş Severin, punct de lucru înfiinţat în data de

11.11.2003, ca urmare a concesionării a 321 ha plantaţie de vie soi nobil, de la Agenţia

Domeniilor Statului, pentru o perioadă de 20 de ani

Ca urmare a extinderii activităţii, identificând nevoia unor spaţii de depozitare şi

desfacere proprii, care să se adreseze unei segment lărgit de piaţă, în anul 2007 firma a înfiinţat

un spaţiu de depozitare şi un punct de desfacere în Bucureşti, sect. 6, b-dul Iuliu Maniu, nr. 15

2.1.3 Structura asociaţilor

În prezent societatea dispune de un capital social de 2.237.298 lei, reprezentat de un

număr de 42 părţi sociale, în valoare de 53.269 lei/parte sociala.

22

Organigrama societatii se regăseşte in ANEXA 4

Structura actuală a asociaţilor societăţii este urmatoarea:

STRUCTURA ACŢIONARIAT LA S.C. SENATOR PRODIMPEX SRL FOCSANI

Nr.

Crt.Denumire asociat

Nr. de parti sociale

deţinute

Valoare nominală

a unei parti sociale (lei)

Valoare totală

(lei)

Participare

la capital (%)

1 NEACSU MARIA 41 53.269 2184029 97,62%

2 NEACSU CIPRIAN 1 53.269 53.269 2,38%

Date de identificare ale acţionarilor

Nr.

Crt.Denumire asociat BI/CI CNP Adresa

Participare

la capital

(%)

1 NEACSU MARIA BE nr. 735278 2430413390722 Com. Suraia, jud. Vrancea 97,62%

2 NEACSU CIPRIANVN nr. 076994 18707055374538Str. Cpt. C. Stoenescu, nr. 8, bl.

8, ap. 6, Focsani, jud. Vrancea2,38%

Administratorii societatii

Nr.

Crt.Nume, prenume

BI/CI /PP

Serie/Nr.

Locul şi data

emiterii

CNPLocul şi data

naşteriiDomiciliu Funcţia

1NEACSU

GEORGICACI RT 490745 1630922390724

Com. Suraia,

jud. Vrancea

Bucuresti, b-dul Ion

Mihalache, nr. 58,

bl. 35, ap.15

administrator

2.1.4 Obiectele de activitate ale intreprinderii

În conformitate cu certificatul constatator emis de ORC Vrancea anexat, firma

desfăşoară activitate în următoarele domenii:

Activitatea principală: 0121 Cultivarea strugurilor

Alte activităţi autorizate în care firma a obţinut rezultate semnificative:

1102 - Fabricarea vinurilor din struguri

1052 Fabricarea îngheţatei

4631 Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor proaspete23

4633 Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile

4634 Comerţ cu ridicata al băuturilor

4636 Comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor zaharoase

4638 Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte

2.2 Studiul economico-financiar

2.2.1 Analiza potenţialului material si uman

Principalele mijloace fixe aflate în patrimoniul solicitantului sunt resursele funciare (cu

precizarea regimului proprietatii), constructiile, utilajele, echipamentele si animalele,etc.

În punctul de lucru Însurăţei, situaţia mijloacelor fixe se prezintă conform datelor

extrase din ANEXA 2 unde valoarea clădirilor deţinute şi/sau exploatate de firmă este de

349.298,00 RON, situatia utilajelor de 1.924.057,12 RON, situaţia animalelor şi plantaţiilor de

477.489,00 RON totalul mijloacelor fixe fiind in valoare de 2.750.844,12 RON depăşind anii

anteriori.

Analiza resurselor Tablou de bord – Eficienţa alocării în consum a resurselor

Tabelul 1: Indicatori specifici ratei de cheltuieli

24

Analizând tabelul de mai sus observăm că, cheltuielile firmei au scăzut dramatic în

2009 dar datorită crizei financiare crescând în anul 2010. În ceea ce priveşte rată cheltuielilor

totale în anul 2008 a înregistrat cota maximă urmând să scadă în anul 2009 cu 15,44 procente iar

în anul 2010 crescând cu doar cu 4,28.

Rată cheltuielilor de exploatare a înregistrat în 2009 în urmă calcului o scădere cu

10,21 procente, urmând ca în anul următor să înregistreze o creştere cu până la 2,58 procente.

Societatea lucrează în prezent cu 771,965 ha de vie, din care 566,52 ha reprezintă

suprafeţe concesionate, iar 205,445 ha suprafeţe în arendă, cheltuielile de exploatare resimtindu-

se pe parcursul lucrărilor efectuate. Suprafeţele exploatate conţin soiurile cele mai renumite.

Ponderea în totalul supafetelor exploatate o deţin strugurii pentru vin.

Întreagă suprafaţa exploatată în oraşul Însurăţei, 245,13 hă este exploatată în regim

ecologic din anul 2008 (Fisa de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică este

anexată).

Strugurii de pe întreagă suprafaţa din acest punct de lucru sunt valorificaţi fie sub

formă de materie prima neprelucrată (struguri pentru vinificaţie), fie sub formă de must.

Se valorifică în prezent doar cantităţi foarte mici de struguri de masă.

La această data, în portofoliul SC SENATOR PRODIMPEX SRL FOCŞANI. găsim

soiuri de vită de vie pentru următoarele tipuri de vin cu denumire de origine controlată şi cu

25

indicaţie geografică: Cabernet Sauvignon, Merlot, Sauvignon, Riesling Italian, Fetească Regală,

Fetească Neagră, Băbească Neagră, Fetească Albă, Busuioacă de Bohotin, Zghihara de Huşi.

În punctul de lucru Însurăţei se obţin următoarele tipuri de vin:

Tabelul 2: Tipuri de vin

Tipul de vinContinutul in zahar al

strugurilor la cules (g/l)

Alcool minim

dobandit (% vol)

Zaharuri

(g/l)

VINURI I.G.

1. Băbească Neagră demisec 196 11 6-12

2. Fetesca sec 187 11 max. 4

3. Sortiment alb sec 187 11 max. 4

4. Sortiment rosu sec 187 11 max. 4

Implementarea strategiei de dezvoltare a firmei, care a început încă din anul 2007, a

înregistrat până în prezent următoarele rezultate: au fost achiziţionate utilaje noi pentru

exploatarea plantaţiilor de vie, a fost replantată în anul 2008 o suprafaţă de 51,8 ha vie pentru vin

în punctul de lucru Însurăţei, vie care în anul 2011 va intra pe rod, iar în anul 2009 a fost

replantată o suprafaţă de 85,38 ha vie pentru vin, care va intra pe rod în anul 2012.

2.2.2 Analiza veniturilor si cheltuielor

În urma datelor extrase din ANEXA 1 a activului bilanțului contabil se urmărește

diagnosticarea modificărilor de creștere și/sau diminuare privind profitul firmei cu ajutorul

veniturilor și cheltuielilor de exploatare.

Analizând tabelul din ANEXA 3 observăm că veniturile societății provin aproape în

totalitate din activitatea de exploatare crescând treptat până în anul 2008 până la 20.060.825

RON urmând să scadă în anul următor cu până la 13.031.337 RON conform analizei pe ultimii 3

26

ani de activitate ajungând în anul 2010 la 15.321.131 RON. Deasemenea cheltuielile în cea mai

mare parte provin tot din activate de exploatare.

Ca urmare a politicii de creștere a calității, SC SENATOR PRODIMPEX SRL

FOCȘANI. a reușit să se înscrie pe o curbă crescătoare a cifrei de afaceri, a veniturilor anuale și

a profitului pentru o lungă perioadă de timp.

Anul 2010 a fost anul în care și firma SC SENATOR PRODIMPEX SRL a resimțit

efectele crizei economice, ceea ce s-a reflectat în rezultatele obținute de firmă:

Tabelul 3: Veniturile de exploatare, cifra de afaceri și profitul net

Rezultatele înregistrate permit previzionarea unor valori apropiate celor înregistrate în

anii precedenţi şi pentru următorii ani, fără implementarea prezentei investiţii.

Astfel, în condiţiile anului 2010, înregistrarea unui profit semnificativ şi acceptabil,

care demonstrează stabilitatea firmei, a determinat adoptarea unei politici de dezvoltare şi decizia

de implementare a unei strategii de dezvoltare bazată pe reutilzare şi abordarea de metode

moderne de producţie, pe reânnoirea plantaţiilor de vie, care au ca efect creşterea randamentului,

utilizarea mai eficientă a resurselor şi reducerea costurilor.

2.2.3 Analiza pietei

Strugurii de masă sunt crescuţi pe toate continentele, în special pentru consumul în

stare proaspătă.

Majoritatea surselor statistice prezintă date cumulate privind producerea strugurilor,

fără a delimita strugurii de masă de strugurii de vin.

În anul 2010 producţia globală de struguri s-a situat la 66,3 mil. tone, cu 2,3% mai

mult decât în anul 2009 (sursa FAOSAT).

27

Anul Venituri din exploatare Cifra de afaceri Profitul net

2008 19.412.872 18.411.210 210.801

2009 20.060.825 18.565.660 407.679

2010 17.031.337 14.395.129 100.443

Din anul 2009 până în 2010 cantitatea mondială de struguri a crescut continuu, dar

din 2010 până în 2011 se înregistrează o uşoară tendinţă de descreştere, în special din cauza

reducerii suprafeţelor alocate în Uniunea Europeană.

Cei mai mari producători de struguri pe plan mondial în 2010 au fost Italia (8,5

mil.tone), Franţa (6,5 mil.tone) şi China (6,3 mil.tone). România s-a situat pe locul 18, cu 0,8

mil.tone.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului aproximativ 30% din totalul de

struguri produşi au fost struguri de masă, restul fiind destinaţi producţiei de vin şi stafide.

În anul 2009 producţia mondială de struguri de masă a fost de 20,9 mil.tone (sursa

OIV şi FAS USDA). Cei mai mari producători de struguri de masă sunt China, Turcia, Italia şi

Chile. Aceştia sunt însă şi cei mai mari consumatori. În cazul Chinei, aproape întreaga cantitate

de strguri de masă produsă se consumă în interiorul ţării. Un consumator important este SUA.

Principalii exportatori de struguri de masă sunt Chile, Italia, Africa de Sud, Mexic şi

Turcia.

Schimburile comerciale de struguri de masă depind de soiurile acestora şi de perioada

de păstrare a fiecărui soi în parte. Comercializarea începe în iunie, cu soiuri timpurii (Cardinal,

Crimson) şi continuă până în luna ianuarie (Thompson, Red Globe), dacă aceştia sunt prelucraţi

şi păstraţi în condiţii optime de temperatură şi umiditate, în spaţii special amenajate.

Strugurii de masă se comercializează de regulă în hypermarketuri şi magazine

alimentare, care în ultimii ani au tendinţa de a înlocui supermarketurile şi magazinele locale

Importul este asigurat de importatori specializaţi în fructe şi legume, care realizează

distribuţia teritorială fie prin propria reţea de distribuţie, fie prin agenţi independenţi de vânzări

În ceea ce priveşte comportamentul consumatorilor, în afară de preţ şi calitate, aceştia

se orientează şi către tipul magazinului, preferându-le pe cele care sunt deschise pe o perioadă a

zilei mai îndelungată.

Consumatorii apreciază strugurii de masă Categoria „Extra”, care sunt de calitate

superioară ca formă, dimensiuni şi culoare, tipici soiului, fără defecte şi în conformitate cu

condiţiile regiunii în care au fost cultivaţi. Boabele trebuie să fie ferme, bine ataşate de ciorchine,

plasate uniform de-a lungul tulpinii şi cu puful intact (învelişul natural protector, vâscos, de

culoare albă, care face fructul atractiv şi previne apariţia mucegaiului).

28

Se comercializează însă şi struguri Categoria I, care sunt de înaltă calitate ca formă,

dimensiune şi culoare, tipici soiului, fără defecte şi în conformitate cu condiţiile regiunii în care

au fost cultivaţi. Boabele trebuie să fie ferme, bine ataşate de ciorchine, în măsura în care este

posibil, plasate uniform de-a lungul tulpinii şi cu puful intact (învelişul natural protector, vâscos,

de culoare albă, care face fructul atractiv şi previne apariţia mucegaiului). Sunt admise plasări

mai puţin simetrice de-a lungul tulpinii decât la clasa Extra, uşoare defecte de formă şi culoare,

rissuri minore cauzate de soare, care afectează doar pieliţa, fără a afecta aspectul general al

produselor.

Circa 70-75% din strugurii de masă comercializaţi pe plan mondial sunt struguri fără

seminţe, aceştia plasându-se în topul preferinţelor consumatorilor, deşi cei cu seminţe deţin încă

o mare parte a pieţei.

Sunt preferate în egală măsură soiurile roşii şi soiurile albe

Un aspect important al cercetării pieţei constituie preţul pe care sunt dispuşi

consumatorii sa–l plătească pentru 1 kg struguri de masă. Consumatori ar fi dispuşi sa plătească

intre 1,50 şi 5,00 lei/kg stuguri de masă.

Piaţa strugurilor de masă se poate segmenta in doua grupuri mari de cumpărători:

-"conservatorii", persoanele care prefera "preţul accesibil" sunt persoane care provin

din familii cu 3 – 4 membri, muncitori, funcţionari sau intelectuali cu venituri pana la 1.000 lei.

Având in vedere strânsa corelaţie dintre venituri si preţul plătit pentru acest produs, este normal

ca preţul sa aibă întâietate in fata gustului ;

-"sofisticaţii" sunt cei care ar plăti peste 5,00 lei pentru un astfel de produs, chiar şi

mai mult dacă acesta este un produs ecologic, persoane cu cel mult 3 membri ai familiei, patroni

si/sau intelectuali, cu venituri peste medie, care consuma produse sănătoase. Aceştia sunt cei care

în prezent îşi îndreaptă atenţia spre produsele ecologice.

Romania ocupa locul cinci in Europa in ceea ce priveste suprafetele cultivate cu vita

de vie. Producţia si consumul vinului sunt tradiţii ale poporului român transmise din generaţie in

generaţie. In ultimii ani in România s-a redus, insa, atât consumul de vin, cat si ponderea acestuia

in consumul de băuturi. Astfel, daca in 1999, romanii, consumau 27 litri de vin pe persoana, in

anul 2007 consumul a scăzut la 23 litri pe persoana. Reducerea consumului mediu s-a datorat, pe

29

de o parte reducerii suprafeţelor cultivate cu vita de vie si imbatranirii acestor plantaţii, iar pe de

alta parte schimbării preferinţelor, cauzat de creşterea preţului vinului, majoritatea orientandu–se

spre consumul de băuturi spirtoase sau bere, produse care pot fi găsite pe piaţa la un preţ mai

scăzut.

Cu un procent de 62 % din totalul consumului de băuturi alcoolice, vinul ocupa

primul loc, fiind consumat, in principal, de persoanele din mediul rural (autoconsum). Ierarhia se

păstrează si in categoria ţuica si rachiuri naturale, dar se inversează in cadrul berii.

Tipul de vin si soiul, urmate de culoare, sunt cele mai importante caracteristici

urmărite de consumatori in aprecierea unui vin. Surprinzător, preţul nu are o importanta foarte

mare, fiind clasat pe locul cinci in aceasta ierarhie. Atâta timp cat calitatile gustative ale vinului

(rezultate ale acţiunii tipului de vin, soiul, culorii si podgoriei de provenienţă), satisfac cerinţele

si exigentele consumatorului, preţul pierde din importanta pe care o are, in mod obişnuit, in

aprecierea unui produs agroalimentar.

Din punct de vedere al localizării procesului de cumpărare, 67% dintre cumpărători

prefera achiziţiile de vin din supermarket, fata de 19 % care achizitioneaza vinul din magazinele

de dimensiune mica si numai 15% fac achiziţia din magazinele specializate in desfacerea vinului.

producatorului, punctualitatea livrarilor, pretul, modul de plata, ambalajul, reducerile,

promovarea, imaginea.

Concurenta

Tabelul 4: Principalii concurenti de pe piaţa vinurilor din România

Societatea Cifra de afaceri

(milioane

EUR/an)

Cota de

piata

(%)

Calitate Preturi

MURFATLAR 100 17 similara superioare

JIDVEI 70 12 superioara superioare

COTNARI 60 10 similara similare

HALEWOOD ROMANIA 40 7 similara similare

ASTESE PRODUCTION 40 7 similara similare

30

CRAMELE RECAS 30 7 superioara superioare

VINIA IASI 20 3 similara similare

KAROM DRINKS 20 3 similara similare

AGROINDUSTRIALA

BUCIUM

20 3 similara similare

CARL REH VINERY 15 2,5 superioara superioare

BACHUS 10 1,5 similara similare

Concurenţa poate fi apreciată ca fiind foarte intensă în acest domeniu. Din acest

motiv S.C. SENATOR PRODIMPEX SRL. încearcă sa se diferenţieze abordând segmentul

produselor ecologice, în ofertă sortimentală cat mai variata la preturi accesibile, păstrând

standardele de calitate.

Firmele concurente care înregistrează cifre de afaceri foarte mari gestionează un

număr mare de angajaţi (de ordinul sutelor), ceea ce influenţează semnificativ costurile.

În ceea ce piveşte concurenţa în domeniul strugurilor de masă, toate podgoriile

importante din România au şi suprafeţe de struguri de masă.

În ultimii ani a crescut oferta de struguri de masă care vine din partea producătorilor

particulari.

Cu toate acestea, principalii concurenţi sunt strugurii de masă din import, în special

din Turcia şi din Republica Moldova.

Aceştia sunt aprovizionaţi de importatori, care deţin o cota mare de piaţă .

O serie de importatori sunt: Agrofruct Impex SRL, DLM International

Consultant&Intermediar, Alex Trade SRL, Stepolis Comercial Mangalia. Nu sunt accesibile date

despre cifra de afaceri a acestor importatori, ceea ce se poate specifica este faptul că aceşti agenţi

economici importă o gamă largă de fructe şi legume proaspete, nu sunt specializaţi numai în

struguri de masă

31

Pe piaţa Regiunii de Dezvoltare Sud-Est concurenţa este reprezentată de societăţile

viti-vinicole care au în exploatare şi suprafeţe de struguri de masă (Murfatlar, Vincon, Vinexport,

Veritas), care însă nu şi-au stabilit un obiectiv de promovare a strugurilor de masă.

Sunt demni de luat în seamă poducătorii particulari, care vin anual cu o ofertă

diversificată, dar care nu reprezintă o concurenţă reală, întucât nu pot asigura o calitate

corespunzătoare. Oferta acestora este strict sezonieră şi se adresează consumului individual, nu

reţelelor de distribuţie.

Firma SC SENATOR PRODIMPEX SRL este singurul producător de produse

viticole ecologice din Regiunea de dezvoltare Sud-Est

Tabelul 5: Principalii concurenti de pe piata vinurilor din regiunea SUD-EST:

Societatea Cifra de afaceri

(milioane EUR/an)

Cota de piata

(%)

Calitate Preturi

VINCON FOCSANI 70 12 similara superioare

VINEXPORT FOCSANI 10 1,5 inferioare inferioare

32

2.2.4 Analiza riscului

Analizând tabelul de mai sus intitulat Metoda Cost-volum-profit observăm că în 2009, cifra de

afaceri a firmei a atins o cotă de 1.373.995 RON iar în urma inflației a ajuns la 1.442.696 RON urmând

să scadă în 2010 la 1442065 RON. Cheltuielile aferente pentru CA au înregistrat în 2009 1.293.660 iar în

urmă inflației a ajuns la 1.358.343 crescând destul de mult în 2010 până la 1.394.924 RON.

Analizând tabelul privind riscul în urma calcului asupra cifrei de afaceri a rezultat în anul

2009, 1.044.501 urmând să crească în anul 2010 până la 1.192.787 RON.

33

2.2.5 Analiza SWOT

PUNCTE TARI

- produse ecologice, din exploatarea celei mai

întinse plantații ecologice din România

- experiență în domeniu;

- imagine foarte bună pe piață;

- echipă de conducere experimentată și unită;

- program de modernizare în curs de

implementare

- strategie de marketing eficientă;

- raport preț/calitate favorabil;

- costuri materiale reduse;

- firma este membru activ al organismelor

profesionale și interprofesionale, al organismelor

guvernamentale pe întreagă filieră a viei și vinului

ONIV,ONVV, ONDOV, APEV, PNVV;

PUNCTE SLABE

- livrarea strugurilor pentru vin imediat după cules sau

a mustului sau vinului vrac fără a-i valorifica

proprietățile eclogice

- inexistența unei suprafețe de struguri de masă, care să

valorifice potențialul zonei, concomitent cu

caracteristice ecologice

- Sistem învechit de irigații care generează costuri

ridicate

- Lipsa unui spațiu de prelucrare și păstrare a

strugurilor

OPORTUNITĂȚI

- posibilități de obținere a unor granturi;

- creșterea macroeconomică prognozată;

- cadru legislativ favorabil pentru IMM- uri;

- tradiție și experiență în producerea vinurilor;

- creșterea cererii pentru struguri de masă, în

special ecologici

- sporirea cererii pentru vinurile naturale,

ecologice;

- creșterea cererii pentru vin de calitate datorită

educării și reorientării preferințelor consumatorilor

de vin de masă, comercializat în vrac, la vinuri din

soiuri nobile;

-creșterea exigenței consumatorilor față de marca

și mod de prezentare;

AMENINŢĂRI

- posibilitatea introducerii unor taxe suplimentare;

- puterea de cumpărare a consumatorilor redusă;

- creşterea cererii pentru bere manifestată în anumite

perioade ale anului determină reducerea vânzărilor de

vin;

- apariţia noilor actori pe piaţă mondială a vinului şi

strugurilor de masă: Australia, Noua Zeelandă, Africa

de Sud, Chile antrenează o concurenţă acerbă pentru

calitate;

- creşterea intensităţii concurenţiale;

- gradul mare de perisabilitate al strugurilor de masă

34