licenta
DESCRIPTION
ElectroterapieTRANSCRIPT
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
FACULTATEA DE KINETOTERAPIE
Rolul kinetoterapiei în coxartroză după artroplastia totală de şold
Coordonator ştiinţific:
Conf.Univ.Dr.Gherghel Carmen-Liliana
Absolvent:
Dodon Emanuil
Bucureşti
2015
1
CUPRINS
Capitolul I: Introducerea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Capitolul II: Fundamentarea teoretică privind tema lucrării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
2.1. Anatomia şoldului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
2.1.1 Scheletul bazinului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4
2.1.2 Scheletul coapsei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .9
2.1.3 Articulaţia şoldului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
2.1.4 Musculatura bazinului şi a coapsei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13
2.2 Biomecanica şoldului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.3 Coxartoza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .27
2.3.1 Etiologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .27
2.3.2 Simtomatologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
2.3.3 Evoluţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
2.3.4 Forme clinice după etiologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
2.3.5 Tratament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
2.4 Artroplastia totală de şold . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Capitolul III: Kinetoterapia în coxartroză după artroplastia totală de şold . . . . . . . .32
3.1 Evaluarea pacientului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
3.1.1 Examenul clinic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
3.1.2 Examenul funcţional . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .33
3.1.3 Examenul paraclinic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .40
3.2 Obictivele recuperării medicale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .40
3.3 Mijloacele recuperării medicale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
3.4 Protocol de recuperare medical . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .42
Capitolul IV: Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .57
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .582
Capitolul I
Introducere
Afecţiunele reumatice ocupă un loc foarte important în patologia generală. În cazul
reumatismelor degenerative, cum ar fi (coxartroza), care este o boală întâlnită mai des la
persoane de vârsta a treia sau chiar la persoane mai tinere, va trebui să abordăm un
tratament fundamental, axat pe o durată mai lungă folosind mijloace specifice acestui tip
de afecţiune.
De aceea kinetoterapia, este o formă de recuperarea foarte importantă, care
foloseşte ca mijloc de tratament actul fiziologic mişcarea, câştigînd tot mai mult teren în
competiţia cu celelalte forme clasice de tratament. Exerciţiul kinetic, poate fi folosit cu o
mare eficienţă în recuperare, tratament, şi chiar în profilaxia (primară sau secundară).
Lucrarea de faţă se va adresa în special kinetoterapeuţilor, încercând să consolideze
noţiuni medicale esenţiale, referitoare la mijloacele şi obictivele pe care kinetoterapia le
are la dispoziţie pentru tratamentul şi recuperarea medicală bolnavilor reumatici.
Motivul alegerii temei
Unul din motivele principale pentru care am ales ca temă de licenţă “Rolul
kinetoterapiei în coxartroză după artroplastia totală de şold” este că multă lume întâlneşte
acest tip de afecţiune şi problema cea mai importantă este ca apare şi în rîndul persoanele
cu o vârsta mai tînară.
Un al doilea motiv, este dorinţa de a elabora un program de recuperare medical
pentru persoanele care întâlnesc acest tip de afecţiune şi de-a oferi informaţie utilă pentru
cei care sunt interesaţi de sănătatea articulaţiei şoldului.
Reflectarea temei în literatura de specealitate
Tratamentul și prevenirea coxartrozei este o temă larg discutată în literatura de
specialite, există o mulţime de specialiști cu metode atât asemănătoare cât și total diferite,
metode care pot aduce folos în unele cazuri și daune în altele.
3
Capitolul II: Fundamentarea teoretică privind tema licenţei
2.1 Anatomia Şoldului
2.1.1 Scheletul bazinului
Scheletul bazinului este format din cele 2 oase coxale, sacru, coccis. El este situat, cu
aproximaţie la mijlocul corpului adultului.
Coxalul
Coxalul este un os lat, voluminos, de forma unui patrulater neregulat, torsionat ca o
elice. Este format din 3 oase: ilion, ischion şi pubis, care se sudează treptat între 12-16 ani
la fete şi 13-18 ani la baieţi.
Ilionul (os ilium) - este situat în partea superioară a coxalului şi reprezintă mai mult
din jumatatea lui . El prezintă un corp care este situat inferior, participînd la formarea
acetabului şi o porţiune superioară, turtită, comparată cu o aripa, aripa osului iliac.
Ischion (os ischii) - este situat în partea inferioară şi posterioară a osului si prezintă:
un corp şi o ramură. Corpul ischionului este situat superior, participînd la formarea
acetabului, constituind porţiunea postero-inferioară a acestei cavitaţi. Ramura ischinului,
este situată inferior si posterior.
Pubele (os pubis) - este situat în partea inferioară şi anterioară a osului si prezintă:
un corp si doua ramure. Corpul pubisului este situat superior, participînd la formarea
acetabulului, cunstituind porţiunea antero-inferioară. Cele două ramuri sunt situate
superior şi inferior.1
1 Dr.Buzescu.A, 2002, “Anatomie şi Biomecanică”, A.N.E.F.S Bucureşti, pag.35.4
2
Fig.2.1 Componentele osului coxal: Ilion, Ischion, Pubis.
Coxalul în ansamblu, prezintă: 2 feţe, 4 margeni şi 4 unghiuri.
FAŢA LATERALĂ – prezintă în partea ei mijlocie o cavitate mare, numită
acetabul, superior de acetabul se gaseşte, faţa gluteală iar inferior de acetabul, gaura
obturta.
Acetabul sau cavitatea cotiloidiana – este o cavitate profundă, aproximativ
hemisferica, care serveşte la articulaţia cu femurul. Prezintă, în partea inferioară, o
scobitură numită incizura acetabulară. Fundul acetabulului este nearticular, de formă
patrulateră şi se numeşte fosa acetabulului iar periferia cavitaţii este semilunară şi se
numeşte facies lunata (fata lunata), servind pentru articulaţie cu capul femural în
articulaţia şoldului.
Gaura obturata – se află în partea inferioară a feţei laterale şi este acoperită de
membrana obturatorie. Marginea superioară prezintă şantul obturator care este transformat
în canalul obturator ce face legatura între bazin şi coapsă, la nivelul sau trec în ordine
supero-inferioară nervul, artera şi vena obturatoare.
Suprafata gluteala a aripii osului iliac – pe ea se gaseşte gaura nutritivă principală a
osului şi prezintă 3 linii: linia gluteală anterioară, linia gluteală psterioară, linia gluteală
inferioară.
2 http://slideplayer.fr/slide/3175833/5
FAŢA MEDIALĂ – prezintă fosa iliaca, faţa auriculara, tuberiozitatea iliacă şi
linia arcuata.
Fosa iliacă – serveşte pentru inserţia muşchiului iliac.
Faţa auriculară – este asemanătoare cu pavilionul urechii, se află posterior de fosa
iliacă şi se articulează cu faţa corespunzătoare de pe osul sacru, formînd articulaţia sacro-
iliacă.
Tuberozitatea iliacă – este situată posterior de faţa auriculară, servind pentru
inserţile ligamentare a articulaţiei sacro-iliace.
Linia arcuata – este situată anterior şi inferior de faţa auriculară, ea împarţind faţa
medială a coxalului în două porţiuni: una superioară şi una inferioară.
MARGINEA ANTERIOARĂ – este formată dintr-o porţiune verticală, ce aparţine
ilionului şi o porţiune orizontală, ce aparţine pubisului, determinînd între ele un unghi
obtuz. Această margine prezintă, în sens supero-inferior, spina iliaca antero-superioară,
(pe care se inseră muşchiul croitor şi tensor al fasciei late), spina iliaca antero-inferioară,
(pe care se inseră muşchiul drept femural), eminenţa iliopectinee ( ce corespunde unirii
ilion-pubis), creasta pectineală şi tuberculul pubic. Medial de tubercul, se află o linie
groasă şi rotunjită, numită creasta pubisului.
MARGINEA POSTERIOARĂ – este formată din ilion şi ischion. Această margine
prezinată, în sens supero-inferior, spina iliacă postero-superioară care este palpabilă,
spina iliacă postero-inferioră, marea incizura ischiatică, spina ischiatică (pe care se inseră
muşchiul gemen superior), mica incizură ischiatică şi tuberozitatea ischiatică.
MARGINEA SUPERIOARĂ – corespunde în totalitate crestei iliace. Se întinde de
la spina iliacă antero-superioară la spina iliacă postero-superioară.
MARGINEA INFERIOARĂ – este formată din marginile inferioare ale ramurii
inferioare a ischionului şi ramurii inferioare a pubisului.
UNGHIURILE: 1. Unghiul antero-superior este reprezentat de spina iliacă antero-
superioară.
2. Unghiul postero-superior este reprezentat de spina iliacă postero-
superioară.6
3. Unghiul antero-inferior este reprezentat de unghiul pubisului.
4. Unghiul postero-inferior este reprezentat de tuberozitatea
ischiatică.3
Fig 2.2 Faţa Medială a Coxalului. Fig 2.3 Faţa Laterală a Coxalului.
Sacrul
Sacrul este un os median, impar, format prin sudarea vertebrelor sacrale. Sacrul
prezintă: două feţe, o bază, un vîrf, două parţi laterale şi canalulul sacral.
FAŢA PELVINĂ – este concavă anterior şi prezintă: 4 linii transverse ( relizate prin
sudarea corpurilor vertebrelor sacrale ), lateral se află 4 perechi de găuri sacrale anterioare
prin care ies ramurile anterioare ai nervilor sacrali.
FAŢA DORSALĂ – este convexă şi prezintă: creasta sacrală mediană ( ce ia
naştere prin sudarea proceselor spinoase ), de o parte şi de alta a ei se află, dinspre medial
spre lateral, următoarele formaţiuni anatomice:
3 V.Papilian, „Anatomia Omului”, vol 1 Aparatul Locomotor, Editura „All”, Bucureşti, pag.67-70.7
- creasta sacrală intermediară, (care ia naştere prin sudarea proceselor
articulare).
- găurile sacrale posterioare, în număr de 4 perechi prin care ies ramurile
posterioare ai nervilor sacrali.
- creasta sacrală laterală, ( ce ia naştere prin sudarea proceselor transverse ).
BAZA – priveşte superior şi anterior, posterior de faţa superioară a corpului primei
vertebre sacrale se gaseşte orificiul superior al canalului sacral. Între faţa anterioară a
corpului vertebrei lombare 5 şi faţa anterioară a corpului vertebrei sacrale 1 ia naştere un
unghi obtuz, numit promontoriu.
PARŢILE LATERALE – prezintă: superior, 2 feţe auriculare pentru articulaţia cu
feţele corespunzătoare ale oaselor coxale ( ce formează articulaţia sacro-iliacă ).
VÎRFUL SACRULUI – este aşezat inferior şi se articulează anterior, cu coccisul.
CANALUL SACRAL – străbate osul sacru, continuînd canalul vertebral.
4
Fig.2.4 Faţa Dorsală a Sacrului. Fig.2.5 Faţa Pelvină a Sacrului.
2.1.2 Scheletul coapsei
4 http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/CS/dinamica_scheletului_uman/sel_seg_sacral.htm8
Femurul
Femurul este un os lung, ce formează singur scheletul coapsei, alcătuit dintr-o
diafiză sau corp şi două epifize sau extrimitaţi: proximală şi distală.
EPIFIZA PROXIMALĂ – prezintă capul, colul şi două tuberozitaţi, numite marele
şi micul trohanter. Epifiza proximală este unită de corp printr-un col chirurgical.
Capul – este acoperit cu cartilaj hialin şi reprezintă ( 2/3 dintr-o sfera ). În centrul
suprafeţei articulare a capului femural prezintă foseta ligamentului rotund, unde se inseră
ligamentul cu acelaşi nume, care leagă capul femural cu fosa acetabulară.
Colul – este o coloană osoasa puternică, turtită antero-posterior, care se află distal de
cap şi se continue cu masivul trohanterian, o zonă voluminoasă delimitată lateral de o
proeminenţă osoasă mare, numită trohanterul mare şi medial de una mai mică, numită
trohanterul mic.
Trohanterul mare – este o proeminenţă patrulateră, ce da inserţie unor muşchi care
unesc pelvisul cu femurul, numiţi din această cauză, muşchi pelvitrohanterieni. Trohanterul
mare se poate palpa uşor pe faţa laterală a coapsei.
Trohanterul mic – este o proeminenţă mai puţin voluminoasă, care este situat
postero- inferior de col. Pe el se inseră muşchiul iliopsoas.
Trohanterul mare şi mic sunt uniţi prin linia intertrohanterică, situată anterior şi prin
creasta intertrohanterică, situată posterior, care da inserţie muşchiului patrat femural.
Posterior şi medial de trohanterul mare se gaseşte o mică depresiune, numită fosa
trohanteriană, care serveşte pentru inserţia muşchiului obturator extern.
CORPUL – prezintă o uşoară curbură cu o concavitate posterior, avînd forma
prismatic triunghiular, cu trei feţe şi trei margini.
Faţa anterioară – este convexă şi netedă, acoperită de muşchiul vast intermediar.
Feţele posterioare (laterală şi medială) – prezintă la unirea lor, o margine
posterioară numită linia aspră. Linia aspră, superior se trifurcă, iar inferior se bifurcă.
Linia de trifurcaţie mijlocie se mai numeşte linie pectenială. Linia de trifurcaţie medială
trece pe sub trohanterul mic şi se continuă anterior cu linia intertrohanterică. Inferior,
9
ramurile de bifurcaţie ale liniei aspre se termină pe cei doi condili ai femurului, astfel
formîndu-se între ele o zonă triunghiulară cu vîrful în sus, numită faţa poplitee. Linia de
bifurcaţie medial se termină, distal, la nivelul unei proeminenţe numită tuberculul
adductorilor.
EPIFIZA DISTALĂ – este mai voluminoasă decît cea proximală şi este formată din
două proeminenţe articulare puternice, numite condilii femurali. Anterior cei doi condili
converg spre o zonă articulară, numita faţa patelară, iar posterior condilii sunt despartiţi,
de fosa intercodiliană.
Faţa patelară – are forma unei trohlee, cu un şant antero-posterior, ce separă două
povirnişuri.
Condilii - sunt în numar de doi, unul medial şi celălalt lateral. Cel medial este mai
voluminos şi mai coborît decît cel lateral, superior de el se gaseşte tuberculul adducturului.
Pe faţa medială a condilului medial, se află epicondilul medial, iar pe faţa laterală a
condilului lateral se află epicondilul lateral. O altă caracteristică a condililor femurali este
curbura suprafeţelor articulare, cu raza descrescînd dinainte – înapoi, de la valoarea de 43
de mm la valoarea de 17 mm.5
Condilii şi epicondilii femurali se pot palpa cu uşurintă de o parte şi de alta, la fel şi
tuberculul adducturilor, imediat deasupra şi înapoia epicondilului medial.
5 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, Bucureşti,pag.60.10
6
Fig.2.6 Femurul
2.1.3 Articulaţia şoldului (coxo-femurală)
Articulaţia coxo-femurală este o articulaţie sferoidală, cu trei axe de mişcare, avînd o
importanţă mare în statică şi locomoţie. Această articulaţie leagă capul femural de
acetabul.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de:
- de o parte, suprafaţa articulară a capului femural, care are o formă sferică, acoperit
de cartilaj hialin mai gros în partea centrală. În centrul suprafeţei articulare se
gaseşte o depresiune, numită fosa capului femural, loc de inserţie pentru
ligamentul rotund.
- de cealălaltă parte acetabulul, care reprezintă suprafaţa articulară a coxalului
pentru capul femural. În fundul acetabulului se află fosa acetabulară, care este o
suprafaţa nearticulară. Marginile acetabulului se prelungesc cu lubrul acetabular,
care are o formă şi o structură asemanatoare cu bureletul glenoidean.
6 https://ro.wikipedia.org/wiki/Femur.11
Mijoace de unire sunt reprezentate de:
- capsula articulară, are forma unui trunchi de con cu baza inserată medial, care este
mai puternică decît capsula articulară a umarului. În poziţie normală a membrului
inferior liber ea este în tensiune, iar când şoldul se află în semiflexie şi membrul
inferior în rotaţie externă atunci capsula este în poziţie de relaxare, numită poziţie
antalgică.
- ligamentele iliofemurale, superior şi inferior, sunt situate între spina iliacă antero-
inferioară şi zona liniei intertrohanterice.
- ligamentul pubofemural, este situat între eminenţa iliopectinee, creasta picteneală,
ramul superior al pubisului şi zona anterioară a micului trohanter.
- ligamentul ischiofemural, este situat între faţa posterioară a articulaţiei (faţa
postero-inferioară a marginii acetabulare) şi zona superioară a micului trohanter.
- zona orbiculară, ocupă faţa profundă a capsulei, fiind formată din două feluri de
fibre: unele cu inserţie osoasă, altele proprii. Fibrele cu inserţie osoasă pornesc de
sub spina iliacă antero-inferioară şi formează un inel ce înconjoară colul femural,
iar cele proprii formează inele complete sau aproape complete în capsula. Această
zonă orbiculară este foarte importanta în susţinerea colului femural.
- ligamentul capului femural, care se mai numeşte şi ligamentul rotund, este situat
între fosa acetabulară şi fovea capitis, este intraarticular, fiind foarte rezistent.
Sinoviala înveleşte capsula în interior precum şi ligamentul rotund.7
7 Scurtu.L, “Caiet lucrari practice anatomie”, Editura “Alexandru27”, Bucureşti, pag.10212
8
Fig.2.7 Articulaţia coxo-femurală
2.1.4 Musculatura bazinului şi coapsei
Muşchii bazinului
Sunt aşezaţi cu corpul muscular la nivelul bazinului şi se întind pîna la extrimitatea
superioară a femurului. Origine lor ocupă suprafeţe întinse în exteriorul şi interiorul
bazinului, de aici muşchii pleacă spre cei doi trohanteri şi spre zonele învecinate lor de pe
epifiza proximală a femurului, din această cauză, muşchii bazinului mai sunt numiţi şi
muşchii pelvitrohanterieni.
După aşezare lor faţă de bazin şi faţa de articulaţia coxofemurală, se împart în două
grupe:
a) grupul anterior sau interior, format de muşchiul psoas mare, muşchiul psoas mic si
muşchiul iliac
b) grupul posterior sau exterior, cuprinde un grup de 9 muşchi aşezaţi pe suprafaţa
exterioară a pilvesului, aceştia sunt: gluteu mare, gluteu mijlociu, gluteu mic,
piriform, obturator intern, gemen superior, gemen inferior, patrat femural, obturator
extern.
8 http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/Ingrijirea-bolnavului-cu-coxar46.php13
REGIUNEA ANTERIOARĂ
Muşchiul iliopsoas
Este alcătuit din muşchiul psos mare, muschiul psoas mic şi muşchiul iliac, toţi
înveliţi în fascia iliacă.
• Muşchiul psoas mare
Originea – este pe faţa laterală a corpurilor vertebrelor T12, L1 – L4 şi pe feţele anterioare
ale proceselor transverse ale tuturor vertebrelor lombare.
Inserţia – se face pe trohanterul mic, împreuna cu tendonul muşchiului iliac.
• Muşchiul psos mic
Originea – este pe feţele laterale ale corpurilor vertebrelor T12 – L1.
Inserţia – este pe creasta pectineală a pubisului.
• Muşchiul iliac
Originea – este pe fosa iliacă, pe care o ocupă în întregime.
Inserţia – se face pe trohanterul mic, după ce sa unit în prealabil cu tendonul muşchiului
psoas mare.
Inervaţia – muşchiul iliopsoas este realizată de ramuri colaterale ale plexului lombar şi de
nervul femural.
Acţiunea – muşchiului iliopsoas:
o puternica flexie a coapsei, când au punct fix pe oasele pelvisului. Muşchiul iliac
reprezintînd forţa, iar muşchiul psoas este lungimea.
o rotaţia laterală a coapsei şi usoară adducţie a coapsei; această acţiune este
secundară.
o flexia pelvisului şi a coloanei vertebrale, când ia punct fix pe femur.
14
9
Fig.2.8 Muşchiul iliopsoas.
REGIUNEA POSTERIOARĂ
• Muşchiul fesier mare
Originea – este pe:
- faţa laterală a aripii osului iliac, posterior de linia fesieră posterioară.
- parţile laterale ale feţelor posterioare ale sacrului şi coccisului
- fascia toraco – lombară.
- ligamentele sacro-iliace posterioare şi sacrotuberos.
Inserţia – se face pe tractul iliotibial, pe ramura laterală de bifurcaţie a liniei aspre şi pe
tuberozitate fesieră.
Inervaţia – este dată de nervul fesier inferior
Acţiune – este extensor, rotator lateral şi adductor al coapsei.
Muşchiul fisier mare este cel mai puternic extensor al coapsei, avînd rol important în
menţinerea staţiunii bipeda. În ortostatism şi în mersul obişnuit este inactiv.
• Muşchiul fesier mijlociu
9 http://www.esanatos.com/anatomie/membrul-inferior/Muschii-membrului-inferior-baz52513.php15
Originea – este pe:
- 3/4 anterioare ale buzei externe a crestei iliace.
- spina iliacă antero-superioară.
- faţa externă a aripii osului iliac, între liniile fesiere anterioară şi posterioară.
- fasciea fisieră.
Inserţia – se face pe faţa laterală a marelui trohanter.
Inervaţia – este dată de nervul fesier superior.
Acţiune:
- cînd ia punct fix pe bazin relializează:
o abducţie şi rotaţie medială, prin fasciculul anterior.
o abducţie şi rotaţie laterală, prin fasciculul posterior.
o extensie şi rotaţie laterală, prin fasciculul posterior.
o contracţia sa în totalitate, realizează rotaţia medială şi abducţia.
- cînd ia punct fix pe femur realizează:
o menţine bazinul în poziţie orizontală sau înclinarea de partea membrului de
sprijin.
• Muşchiul fesier mic
Originea – este pe faţa externă a aripii osului iliac, între linia fisieră anterioară şi cea
inferioară.
Inserţia – se face pe marginea anterioară a trohanterului mare.
Inervaţia – este de dată de nervul fesier superior.
Acţiune – este la fel cu cea a muşchiului fesier mijlociu.
MUŞCHII PELVITROHANTERIENI
16
• Muşchiul piriform
Originea – este pe faţa pelvină a sacrului, lateral de găurile sacrate anterioare, pe marea
incizură ischiatică şi pe ligamentul sacro – ischiatic.
Inserţia – se face pe vîrful trohanterului mare, printr-un tendon comun cu cel al muşchilor
gemeni şi muşchiul obturator.
Inervaţia – este dată de un ram propriu din plexul sacral.
Acţiune – abductor, rotator lateral şi extensor al coapsei.
• Muşchiul obturator intern
Originea – este pe conturul găurii obturate, pe faţa medială membranei obturatorii şi pe
faţa medială a coxalului, într-o zonă ce corespunde acetabulului.
Inserţia – este în fosa trohanterică, la partea ei cea mai superioară.
Inervaţia – este dată de un ram din plexul sacral.
Acţiune – rotator lateral al coapsei.
• Muşchiul gemen superior
Originea – este pe marginea superioară şi faţa externă a spinei ischiatice.
Inserţia – se face în fosa trohanterică, împreună cu muşchiul obturator intern.
Inervaţia – este dată de nervul obturator intern.
Acţiune – rotator lateral al coapsei.
• Muşchiul gemen inferior
Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.
Inserţia – se face în fosa trohanterică, împreună cu muşchiul obturator intern.
Inervaţia – este dată de nervul patrat femural.
Acţiune – rotator lateral al coapsei.
• Muşchiul patrat femural
17
Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.
Inserţia – se face pe femur, sub creasta intertrohanterică.
Inervaţia – este dată de un ram din plexul sacral.
Acţiune – puternic rotator lateral al coapsei.
• Muşchiul obturator extern
Originea – este realizată prin 3 fascicule pe faţa externă a conturului osos al găurii
obturate.
Inserţia – se realizează în fosa trohanterică.
Inervaţia – este dată de un ram al nervului obturator
Acţiune – rotator lateral al coapsei, menţine activ capul femural în articulaţia şoldului.
Fig. 2.9 Muşchii pelvitrohanterieni.
Muşchii coapsei
Muşchii coapsei sunt înveliţi în totalitate de fascia lată. Între cele două buze ale liniei
aspre ale femurului şi fascia lată, se gasesc două septuri inter-musculare, unul lateral şi
altul medial. Aceste septuri împart muşchii coapsei în două regiuni: anterioară şi
posterioară. Posterior de septul inter-muscular medial, se gaseşte grupul medial al
muşchilor coapsei.
MUŞCHII REGIUNEI ANTERIOARE A COAPSEI
18
• Muşchiul tensor al fasciei late
Originea – este pe creasta iliacă, la extrimitatea anterioară şi pe spina iliacă antero –
superioară.
Inserţia – se face prin intermediul fibrelor musculare cu direcţie descendentă ce converg
într-un corp, care se continuă cu tractul iliotibial, ce se insera pe condilul lateral al tibiei.
Inervaţia – este dată de nervul fesier superior.
Acţiune:
o fixează articulaţia genunchiului în extensie;
o este flexor al gambei, cînd mişcarea a fost iniţiată de alţi muşchi;
o este abductor şi flexor al coapsei, cu punct fix pe pelvis;
o comprimă capul femural în acetabul;
o are rol în menţinerea echilibrului, în static şi mers.
• Muşchiul croitor
Originea – este pe spina iliacă antero-superioară.
Inserţia – este pe tibie, pe faţa medială, proximal, la nivelul “labei de gâscă”, loc ce
serveşte drept inserţie şi muşchilor gracilis şi semitendinos.
Inervaţia – este realizată de ramuri din nervul femural.
Acţiune:
o flexor al coapsei;
o flexor al gambei pe coapsă;
o slabă acţiune de abducţie, rotaţie laterală a coapsei şi rotaţie medială a
gambei;
o înclină şi roteşte bazinul, acţiunea are loc cînd ia punct fix pe tibie.
• Muşchiul cvadriceps femural
19
Este cel mai mare si cel mai puternic muşchi din organism, fiind alcătuit din 4
fascicule musculare care au superior origini distincte, iar inferior se unesc la baza rotulei
într-un tendon unic. Cele 4 fascicule sunt:
muşchiul drept femural
muşchiul vast medial
muşchiul vast lateral
muşchiul vast intermediar
Muşchiul drept femural – are originea prin tendonul direct, pe spina iliacă antero-
inferioară, iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.
Muşchiul vast medial – are origenea pe linia medială de trifurcaţie a liniei aspre şi pe faţa
inferioară a colului femural.
Muşchiul vast lateral – are originea pe linia de trifurcaţie laterală a liniei aspre, pe
trohanterul mare, faţa anterioară şi pe femur, faţa sa laterală.
Muşchiul vast intermediar – are originea pe femur, faţa anterioară şi pe linia aspră,
lateral.
Inserţia – tendonul unic al muşchiului cvadriceps femural se prinde pe baza şi pe marginile
rotulei şi se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se insera pe tuberozitatea tibială
anterioară.
Inervaţia – este dată de ramuri din nervul femural.
Acţiune:
o extensia gambei pe coapsă;
o flexor al coapsei pe trunchi şi uşor abductor, acţiuni realizate de muşchiul
drept femural;
o stabilizează genunchiul în extensie.
• Muşchiul articular al genunchiului
Originea – este pe faţa anterioară a femurului, sub vastul intermediar;
Inserţia – se face în fundul prelungirii subcvadricipitale a sinovialei genunchiului;
20
Inervaţia – este dată de nervul femural;
Acţiune – împiedică prinderea fundului de sac sinovial între feţele articulare ale
genunchiului.
Fig 2.10 Muşchii anteriori ai coapsei.
MUŞCHII REGIUNEI MEDIALE A COAPSEI
Muşchiul pectineu
Originea – se realizeză, superficial, pe creasta pectineală, ligamentul pubian superior şi
fascia pectinee, iar profund, pe ligamentul pubo- femural.
Inserţia – este pe linia pectinee.
Inervaţia – este dată de nervul femural şi nervul obturator.
Acţiune:
o flexia coapsei;
o adducţia şi rotaţia laterală a coapsei;
o flexia anterioară a bazinului, acţiune are loc cînd muşchiul ia punct fix pe
femur.
• Muşchiul adductor lung
21
Originea – este pe ramul inferior al pubisului.
Inserţia – se face în 1/3 mijlocie a femurului, pe linia aspră.
Inervaţia – este dată de ramuri din nervul obturator şi din nervul femural.
Acţiune:
o adducţia şi flexia coapsei;
o rotaţia laterală a coapsei.
• Muşchiul adductor scurt
Originea – este pe ramul inferior al pubisului, inferior de muşchiul adductor lung.
Inserţia – se face pe femur, în 1/3 superioară.
Inervaţia – este dată de un ram din nervul obturator.
Acţiune – adductor, flexor şi rotator lateral al coapsei.
• Muşchiul adductor mare
Originea – este pe tuberozitatea ischiatică şi pe ramurile inferioare ale pubisului şi
ischionului.
Inserţia – se face prin trei fascicule şi anume prin fasciculul superior pe sfertul superior al
liniei de trifurcaţie laterală a liniei aspre, prin fasciculul mijlociu pe interstiţiul liniei aspre,
iar prin fasciculul inferior pe tuberculul adductorului.
Inervaţia – este dată de un ram din nervul obturator şi nervul ischiatic.
Acţiune:
o adductor şi extensor al coapsei;
o rotator medial al coapsei, acţiune realizată de fasciculul inferior;
o rotator lateral al coapsei, acţiune realizată de fasciculele superior şi mijlociu.
• Muschiul gracilis
22
Originea – este pe ramul inferior al pubisului.
Inserţia – se face în 1/3 proximală a feţei mediale a tibiei prin “laba de gască”.
Inervaţia – este dată din ramura anterioară a nervului obturator.
Acţiune:
o adductor al coapsei;
o continuă flexia gambei, cînd acţiunea a fost iniţiată de muşchii posteriori ai
coapsei;
o cînd gamba îi flectată, este rotator medial.
10
Fig 2.11 Muşchii mediali ai coapsei
MUŞCHII REGIUNEI POSTERIOARE A COAPSEI
• Muşchiul biceps femural
Originea – este pe tuberozitatea ischiatică, prin capul lung şi pe jumatatea inferioară a
interstiţiului liniei aspre, prin capul scurt.
Inserţia – este pe capul fibulei.
Inervaţia – este dată de nervul ischiatic.
10 http://www.healthhype.com/thigh-muscles-diagram-pictures-list-of-actions.html23
Acţiune:
o flexor al gambei pe coapsă;
o rotator lateral al gambei, cînd gamba este flectată;
o extensor al coapsei, acţiune realizată de capul lung.
• Muşchiul semitendinos
Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.
Inserţia – se face 1/3 proximală a feţei mediale a tibiei, în “laba de gască”.
Inervaţia – este dată de un ram al nervului ischiatic.
Acţiune:
o extensor al coapsei;
o flexor al gambei;
o rotator medial al gambei flectate.
• Muşchiul semimembranos
Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.
Inserţia – se face prin trei fascicule divergente pe condilul medial al tibiei.
Inervaţia – este dată de un ram al nervului ischiatic.
Acţiune – este identică cu cea a muşchiului semitendinos11
11 Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, Bucureşti, pag.168-184.24
12
Fig.2.12 Muşchii posteriori ai coapsei.
2.2 Biomecanica şoldului
La nivelul articulaţiei coxo-femurale se pot realiza urmatoarele tipuri de mişcari:
- flexie – extensie
- abducţie – adducţie
- circumducţie
- rotaţie
Flexia – este mişcarea, prin care faţa anterioară a coapsei se apropie de abdomen.
Extensia – este mişcarea inversă a flexiei, prin care faţa posterioară a coapsei se apropie de
bazin.
În ambele cazuri, femurul se mişca în jurul unui ax transversal, care pătrunde prin
foseta ligamentului rotund şi prin vîrful marelui trahanter. În vreme ce capul femural
alunecă în cavitatea acetabulară, extrimitatea inferioară a femurului descrie un arc de cerc,
dinainte înapoi, pentru extensie şi dinapoi înainte pentru flexie.
12 http://www.cursuriaerobic.ro/invata-muschii-corect
25
În timpul flexiei, partea anterioară a capsulei articulare, împreună cu ligamentele
extraarticulare anterioare, se relaxează, în timp ce partea posterioară a capsule este pusă în
tensiune.
În timpul extensie, partea posterioară a capsulei articulare se relaxează, iar partea
anterioară a capsulei împreună cu ligamentele extraarticulare anterioare sunt puse în
tensiune.
Flexia activă este de 90 – 130 de grade şi flexia pasivă este de 110 – 140 de grade.
Extensia activă este de 30 de grade şi extensia pasivă este de 50 de grade.
Adducţia – este mişcarea prin care coapsa se apropie de linia mediană.
Abducţia – este mişcarea prin care coapsa se departează de linia mediană.
Aceste două mişcari se produc în jurul unui ax antero-posterior, care patrunde prin
capul femural, într-un plan frontal.
Mişcarea de abducţie este limitată de contactul osos dintre colul femural şi
“sprinceana” cavităţii acetabulare (marginea superioară).
Mişcarea de adducţie este limitată de contactul dintre cele două coapse, fiind mai
puţin amplă.
Abducţia activă este de 70 grade, iar pasivă este de 80 grade.
Adducţia activă este de 30 grade, iar pasivă este de 65 grade.
Circumducţia – este rezultatul din efectuarea succesivă a celor patru mişcari de mai sus:
flexie, extensie, abducţie, adducţie.
În această mişcare, capul femural se roteşte în cavitatea acetabulară, în timp ce
extremitatea inferioară a femurului descrie un cerc.
Rotaţia – este de doua feluri: rotaţie externă şi rotaţie internă.
În mişcarea de rotaţie externă, femurul se roteşte în jurul unui ax longetudinal care
trece prin centrul capului femural. Marele trohanter se deplasează dinainte înapoi şi vîrful
piciorului se îndreaptă spre înafară.
26
În rotaţia internă, mişcare se face în sens invers. Marele trohanter se îndreaptă spre
înainte şi vîrful piciorului spre înauntru.
Rotaţia externă activă este de 35 grade, iar pasivă este de 40 grade.
Rotaţia internă activă este de 15 grade, iar pasivă este de 20 grade.13
2.3 Coxartoza
După Ion Dinulescu, coxartroza este reumatismul degenerativ al şoldului, o afecţiune
invalidantă ce a devenit din ce în ce mai frecventă prin creşterea mediei de vârstă. Deşi
este frecventă în primul rînd la pacienţii vîrstnici, ea devine cunoscută şi în rîndul adulţilor
atunci cînd boala este secundară unei afecţiuni congenitale sau câştigate.
Dacă am defini coxartoza, atunci ea este o artropatie cronică a şoldului dureroasă şi
deformantă, caracterizată morfopatologic prin distrugerea a cartliajului articular asociată
unor leziuni proliferative ale tesutului osos subcondral.
2.3.1 Etiologie
1. Frecvenţa bolii creşte cu vârsta. Deşi între 15 şi 25 de ani pot fi descoperite leziuni
incipiente de coxartroză în 10% din cazuri, se poate spune că legatura dintre senescenţa şi
artroza nu poate fi ignorată, putem concluziona că vârsta nu este cauza artrozei, ci doar
unul din foctorii etiologice. Leziunile artrozice se întâlnesc în peste 75% din cazuri după
55 de ani.
2. Sexul. Leziunile de coxartroză posttraumatice localizate, sunt întâlnite mai des la
barbaţi, iar cele din cadrul poliartrozelor (însoţite de obezitate), sunt întâlnite mai des la
femei.
3. Ereditatea. Poate fi întâlnită mai ales în cazurile secundare de DDS (desplazie de
şold).
4. Factorii metabolici şi nutriţionali. Tulburarile metabolismului lipidilor poate fi
găsite în antecedentele bolnavilor artrozici.
13 Dr.Buzescu.A, 2002, „Anatomie şi Biomecanică”, A.N.E.F.S, Bucureşti, pag.125-126. 27
5. Factorii endocrini. Se cunoaşte proprietaţile protective ale estrogenilor şi cele
distructive ale corticoizilor asupra cartilajului.
6. Factorii vasculari. Sunt descriese tulburări de ordin ischemic sau stază la nivelul
osului subcondral.
7. Factorii biomecanici. Sunt cei mai importanţi, foarte esenţiali, fiindcă asupra
şoldului se exercită presiuni mari, ce se argumentează periodic la fiecare pas (faza
sprijinului unipodal din timpul mersului), de asemenea, caracteristică este localizarea
leziunilor pe zona de sprijin (portant).
2.3.2 Simptomatolgie
Durerea ce apare la început în mers, are caracter degenerativ, adică durere la start,
după care ea se ameliorează sau dispare. Sediul ei se gaseşte de obicei crural.
Şchiopatarea, la început este puţin accentuată, ca mai târziu să se accentueze puternic,
devenind infirmizantă.
Redoare articulară, se accentuează în şchiopătare.
Limitarea progresivă a mişcarilor începând cu flexia, apoi abducţia şi a rotaţiei
externe.
Semnul pantofului, imposibilitatea pacientului de a se încalţa normal, care are nevoie
de un încalţator lung.
Puncte dureroase, care pot aparea spontan şi la palpare în triunghiul lui Scarpa sau în
fesă.
2.3.3 Evoluţie
Boala are un debut insidios, evoluează lent, progresiv, cu posibile perioade de
stagnare, ea nevindecîndu-se spontan niciodată.
Este deseori bilaterală, ceea ce duce pîna la infermitate, din cauza durerii şi redorii,
dar leziunile nu sunt simetrice, ca gravitate clinică şi radiologică. Boala duce odată cu
progresia ei la tulburări funcţionale cum sunt dificultaţi în: poziţie şezînd, igiena perianală,
mers.
28
2.3.4 Forme clinice după etiologie
A. Coxartroze primitive, apar în jurul vîrstei de 60 de ani , fără o anumită cauză,
frecvent bilaterală, asociată adesea cu alte localizari (discartroza, gonartroza,
artroze sacro-iliace).
B. Coxartroze secundare, acestea pot fi şi unilaterale în funcţie de etiologie şi apar
mai devreme de 40 de ani. Cauzele apariţie sunt în urma unor:
1.Malformaţii osoase congenitale
a. Displazia congenitală de sold;
b. Coxa vara congenitală;
c. Protruzia acetabulară.
2.Malformaţii osoase câstigate
a. După epifizioliza (Coxa retrorsa);
b. Sechele după fracturi de cotil sau a capului femoral;
c. Necroză aseptică a capului femural.
3.Malformaţii ale sinovialiei şi cartilagiului
a. Sinovite;
b. Coxite infecţioase;
c. Coxite reumatismale.
2.3.5 Tratament
A. Menajarea şoldului
- evitarea purtării greutăţilor pentru a nu permite încărcarea şoldului şi
scăderea ponderală.
- purtarea unui baston sau a unei cîrje, la fel, reduce încarcarea şoldului cu
circa 20-30 de kg
- repaus în decubit, de circa 1 ora, de 2 ori pe zi, ceea ce uşurează şoldul.
B. Exerciţii de mobilizare a şoldului şi corectarea atitudinilor vicioase. Aceste
exerciţii se vor face cu pacientul în decubit, cu şoldul despovărat, în vederea
prevenirii şi chiar a ameliorării mobilitaţii. La fel, este foarte utilă
hidrokinetoterapia în bazin cu apă caldă.
29
C. Medicaţia antalgică, antiinflamatoare şi decontracturantă, cum ar fi
paracetamolul şi antiinflamatoarele nesteroidiene (piroxicam, diclofenac
aspirina, ibuprofen) sunt utile care permite kinetoterapiei să acţioneze şi
ameliorează calitatea vieţii pacientului. Medicamentele decontracturante sunt ca
(Myolastan, Mydocalm, Clorzoxazonă) acţionează pe contractură musculară,
luptă împotriva atitudinilor vicioase.
D. Tratament chirurgical este un mijloc important terapeutic, atât în cazuri de
preartroză (rol de corectare al viciilor arhitectonice) cât şi în ultemile forme şi
stadii de coxartoză.14
2.4 Artroplastia totală de şold
Artroplastia totală de şold, reprezintă un schimb între o articulaţie deteriorată şi o
articulaţie complet artificială. Este metoda cea mai frecvent utilizată în reconstrucţia
şoldului. Principiul sau este foarte simplu şi anume, înlaturarea completă a şoldului artrozic
cu două piese protetice perfect adaptate una la alta şi solid fixate, una în bazin
(componenta acetabulară), iar cealaltă în femur (component femurală).
Endoprotezarea şoldului cu artroplastie totală se adresează, înainte de toate,
distrugirilor mari articulare din formele avansate de coxartroză, primitivă sau secundară, ce
se caracterizează prin durere intensă la mişcare, limitarea amplitudinii articulare, atitudine
vicioasă a copasei, toate acestea corelate cu aspectele radiologice. Artroplastia totală a
şoldului este implimentată, de asemenea, în cazul coxartrozei rapid distructive, dar şi al
anchilozei prost suportate, deteriorarilor anatomice funcţionale ale artroplastiilor.
Contraindicaţiile artroplastiei pot fi specificate, infecţiile active ale articulaţiei
soldului (contraindicaţie absolută), orice proces ce afectează osul (osteopenie progresivă
generalizată), absenţa sau insuficienţa musculaturii abductoare, boala neurologică
progresivă. Nu sunt candidaţi pentru artroplastie acele persoane care nu vor putea merge
postoperator din cauza altor afecţiuni asociate.
14 Antonescu Dinu.M, 2008, „Patolgia Aparatului Locmotor”, vol 2, Editura „Medicală”, Bucureşti, pag 525-535.
30
Înainte de-a i se aplica proteza unui pacient este nevoi de o evaluare preoperatorie în
care se impune examinarea coloanei vertebrale şi a membrelor pelvine bilaterale, stabilirea
forţei musculaturii abductoare, compararea lungimii membrelor inferioare, evidenţierea
deviaţiei în flexie, adducţie sau rotaţie la nivelul şoldului examinat. Explorarea imagistică
este obligatorie, iar radiografia de bazin ne va arăta dacă este os suficient pentru fixarea
cupei acetabulare.15
16
Fig.2.13 Proteză totală de şold.
15 E.Amaricăi, Dan V.Poenaru, “Aspecte privind calitatea vieţii la pacienţii cu afecţiuni reumatismale generative operate”, Editura “Mirton”, pag.52-5516http://www.jisrf.org/total-hip-replacement-jisrf.html
31
Capitolul III: Kinetoterapia în coxartoză după artroplastia totală de şold
3.1 Evaluarea pacientului
Evaluarea pacientului se va executa prin:
a) examenul clinic şi funcţional
b) examenul paraclinic.
3.1.1 Examenul clinic
Inspecţia
- în ortostatism
• din faţă se vor urmări spinele iliace antero-superioare, care trebuie să fie la aceeaşi
înălţime.
• din spate se vor urmări spinele iliace postero-superioare, care trebuie să fie la
aceeaşi înălţime şi orizontala care uneşte spinele să fie perpendiculară pe verticala
axului rahidian.
• apariţia unor inegalităţi ale membrelor inferioare sau atitudini vicioase: coxa vara,
coxa valga, coapsă în flexie.
- în decubit dorsal
• membrele inferioare sunt simetrice.
• liniile orizontale care unesc proeminenţele osoase – bitrohanterică, birotuliană,
bimaleolară trebuie sa fie simetrice între ele.
Palparea
• se va palpa reliefurile osoase şi musculare: marele trohanter, spina iliacă antero-
superioară, muşchii adductori.
• se va vor căuta punctele dureroase posterioare, anterioare şi laterale faţa de
articulaţie şi eventuala iradiere a acestora.
32
3.1.2 Examenul funcţional
Bilanţul articular
Bilanţul articular – reprezintă măsurarea amplitudinii de mişcare în articulaţii, în toate
direcţiile.
Flexia şoldului
Poziţia iniţială: pacientul în decubit dorsal cu braţele pe lîngă corp, membrul inferior
afectat extins, membrul inferior opus flectat sau extins la nivelul şoldului sau genunchiului.
Poziţia kinetoterapeutului: este de aceeaşi parte a membrului afectat.
Goniometrul:
• centrul goniometrului este plasat la nivelul marelui trohanter
• braţul fix este plasat pe linia medio-axilară a trunchiului
• braţul mobil este plasat pe linia mediană a feţei laterale a coapsei.
Poziţia finală: pacientul în decubit dorsal, realizează apropierea feţei anterioare a coapsei
de faţa anterioară a trunchiului, pînă la limita de mişcare.
Extensia şoldului
Poziţia iniţială: pacientul în decubit ventral, membrele inferioare extinse.
Poziţia kinetoterapeutului: este de aceeaşi parte a membrului afectat.
Goniometrul:
• centrul goniometrului este plasat la nivelul marelui trohanter
• braţul fix este plasat pe linia medio-axilara a trunchiului
• braţul mobil este plasat pe linia mediană a feţei laterale a coapsei.
Poziţia finală: pacientul în decubit ventral, realizează apropierea feţei posterioare a
coapsei de faţa posterioara a trunchiului, pînă la limita de mişcare.
Aceste două mişcări se execută într-un plan sagital.
33
Abducţia şoldului
Poziţia iniţială: pacientul în decubit dorsal, membrul inferioar extins.
Poziţia kinetoterapeutului: este de aceeaşi parte a membrului afectat.
Goniometrul:
• centrul goniometrului este plasat la nivelul spinei iliace antero-superioară
• braţul fix este plasat pe linia ce uneşte imaginar cele două spine iliace
• braţul mobil este plasat pe linia mediană a feţei anterioare a coapsei.
Poziţia finală: pacientul în decubit dorsal, realizează deplasarea membrului afectat spre
lateral, la limita de mişcare, cu genunchiul extins.
Atenţie!!! Se va evita substituţia prin rotare externă a şoldului.
Adducţia şoldului
Poziţia iniţială: pacientul în decubit dorsal, membrul afectat în abducţie, cu genunchiul
extins
Poziţia kinetoterapeutului: este de aceeaşi parte a membrului afectat.
Goniometrul:
• centrul goniometrului este plasat la nivelul spinei iliace antero-superioară
• braţul fix este plasat pe linia de uneşte imaginar cele două spine iliace
• braţul mobil este plasat pe linia mediană a feţei anterioare a coapsei.
Poziţia finală: pacientul în decubit dorsal, realizează deplasarea membrului afectat spre
medial, la limita de mişcare, cu genunchiul extins.
Aceste două mişcări se execută într-un plan frontal.
Rotaţia externă a şoldului
Poziţia iniţială: decubit dorsal sau şezând cu genunchii la marginea mesei de testat,
flectaţi la 90 de grade.
Poziţia kinetoterapeutului: este caudal faţă de membrul inferior şi anterior faţă de picior.
34
Goniometrul:
• centrul goniometrului este plasat la nivelul genunchiului, pe faţa anterioară a patelei
• braţul fix este plasat paralel cu linia ce uneşte vârful celor două rotule
• braţul mobil este plasat pe linia mediană a feţei anterioare a gambei, în direcţia
spaţiului interdigital 2.
Poziţia finală: pacientul şezând cu genunchii flectaţi la marginea mesei de testat,
realizează deplasarea gambei spre medial, în timp ce coapsa se roteşte în lateral.
Rotaţia internă a şoldului
Poziţia iniţială: decubit dorsal sau şezând cu genunchii la marginea mesei de testat,
flectaţi la 90 de grade.
Poziţia kinetoterapeutului: este caudal faţă de membrul anterior şi faţă de picior.
Goniometrul:
• centrul goniometrului este plasat la nivelul genunchiului, pe faţa anterioară a patelei
• braţul fix este plasat paralel cu linia ce uneşte vârful celor două rotule
• braţul mobil este plasat pe linia mediana a feţei anterioare a gambei, în direcţia
spaţiului interdigital 2.
Poziţia finală: pacientul şezând cu genunchii flectaţi la marginea mesei de testat,
realizează deplasarea gambei spre lateral, în timp ce coapsa se roteşte medial.
Aceste două mişcari se execută într-un plan transversal.
Bilanţul muscular
După Tudor Sbenghe, bilanţul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examenare
manuală, pentru a evalua forţa fiecărui muşchi sau a unor grupuri musculare. De reţinut
faptul că orice evaluare a stării muşchiului cu ajutorul unor aparate mecanice, electronice,
electrice nu mai intra în cadrul acestui bilanţ clinic muscular.
Flexia (iliopsoas – principal, tensor al fasciei lata, croitor – accesori)
De stabilizat: pelvisul
35
Poziţie fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu coapsa de testat pe o placă sau susţinută,
cu genunchiul extins.
- f1: palparea este practic imposibil, deoarece este un muşchi profund.
- f2: membrul inferior este susţinut de către kinetoteraput, se indică să execute flexia
coapsei pe bazin, cu genunchiul flectat pentru a evita contracţia ischiogambierilor.
Poziţie antigravitaţie: decubit dorsal, cu şoldul şi genunchiul extins.
- f3: din poziţie antigravitaţională, pacientul execută flexia şoldului, fără rezistenţă.
- f4: din aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în 1/3 distală a coapsei pe faţa
anterioară.
- f5: în aceeaşi regiune, rezistenţa este aplicată mai mare.
Extensia (fesierul mare, semitendinos semimembranos şi bicepsul femural)
De satbilizat: pelvisul şi coloana lombară
Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu susţinerea coapsei de testat şi genunchiul
flectat la 90 de grade.
- f1: palpare în centrul fesei.
- f2: membrul inferior este susţinut de către kinetoterapeut, se indică să execute
extensia coapsei pe bazin.
Poziţia antigravitaţională: decubit ventral cu genunchiul flectat la 90 de grade.
- f3: din poziţie antigravitaţională, pacientul execută extensia şoldului, făra
rezistenţă.
- f4: din aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în 1/3 distală a coapsei pe faţa
posterioară.
- f5: în aceeaşi regiune, rezistenţa este aplicată mai mare.
Abducţia (fesierul mijlociu, fesierul mic şi tensor al fasciei lata)
De stabilizat: pelvisul
Poziţie fără gravitaţie: decubit dorsal, cu genunchiul extins.
36
- f1: palparea pentru fesierul mijlociu şi mic se va face lateral de articulaţia coxo-
femurală, sub creasta iliacă, iar pentru tensor al fasciei lata, caudal de spina iliacă
antero-superioară
- f2: abducţia coapsei, cu genunchiul extins susţinut de către kinetoterapeut sau prin
alunecare pe planul mesei.
Poziţia antigravitaţională: decubit heterolateral, şoldul şi genunchiul de sprijin flectate,
iar şoldul şi genunchiul membrului de testat, extins.
- f3: din poziţie antigravitaţională, pacientul execută abducţia şoldului, fără
rezistenţă.
- f4: din aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în 1/3 distală a coapsei pe faţa
laterală.
- f5: în aceeaşi regiune, rezistenţa este aplicată mai mare
Adducţia (adductor mare, adductor lung, adductor scurt, pectineu şi gracilis)
De stabilizat: pelvisul
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, cu ambele membre inferioare în abducţie, cu
şoldurile şi genunchii extenşi.
- f1: palapare pe faţa medială a coapsei.
- f2: se adduce membrul inferior susţinut de kinetoterapeut sau prin alunecare pe
planul mesei.
Poziţia antigravitaţie: decubit homolateral, membrul de deasupra este susţinut în abducţie
de către kinetoterapeut, cu genunchiul extins.
- f3: din poziţie antigraviataţională, pacientul execută adducţia şoldului, fără
rezistenţă.
- f4: din aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în 1/3 distală a coapsei pe faţa
medială.
- f5: în aceeaşi regiune, rezistenţa este aplicată mai mare.
37
Rotaţie internă (fesierul mijlociu, fesierul mic şi tensor al fasciei lata)
De stabilizat: femurul, deasupra genunchiului.
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, cu şoldul şi genunchiul flectat la 90 de grade şi
membrul netestat extins.
- f1: palparea pentru fesierul mijlociu şi mic se va face lateral de articulaţia coxo-
femurală sub creasta iliacă, iar pentru tensor al fasciei lata, caudal de spina iliacă
antero-superioară.
- f2: se roteşte intern coapsa, cu ducerea gambei şi piciorului în exterior.
Poziţia antigravitaţie: şezând, la marginea mesei cu şoldul şi genunchiul flectat la 90 de
grade, gamba atârnînd liber.
- f3: din poziţie antigravitaţională, pacientul duce gamba spre lateral, fără rezistenţă.
- f4: din aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în 1/3 distală a gambei, pe faţa
laterală.
- f5: în aceeaşi regiune, rezistenţa este aplicată mai mare.
Rotaţia externă (muşchii pelvitrohanterieni şi fesierul mare)
De stabilizat: femurul, deasupra genunchiului.
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, cu şoldul şi genunchiul flectat la 90 de grade şi
membrul netestat extins.
- f1: palparea se face medial de marele trohanter pentru muşchii pelvitrohanterieni.
- f2: se roteşte extern coapsa, cu ducerea gambei şi piciorului în interior.
Poziţia antigravitaţională: şezând, la marginea mesei cu şoldul şi genunchiul flectat la 90
de grade, gamba atârnînd liber.
- f3: din poziţie antigravitaţională, pacientul duce gamba spre medial, fără rezistenţă.
- f4: din aceeaşi poziţie se opune o uşoară rezistenţă în 1/3 distală a gambei, pe faţa
medială.
- f5: în aceeaşi regiune rezistenţa este aplicată mai mare.17
17 Balint.T, 2007, „Evaluarea Aparatului Locomotor”, Editura „Tehnopress”, Iaşi, pag 62-82.
38
Teste
Testul Tredelenburg
Pacientul în stând este rugat să îşi ridice de pe sol piciorul memrului afectat. În mod
normal, în sprijin unipodal pelvisul de partea opusă trebuie să se ridice, dacă acest lucru nu
se întâmpla şi piciorul cade pe sol, atunci testul este pozitiv indicând o slabiciune a
abductorilor şoldului, a fesierului mijlociu sau un şold insatbil.
Fig.3.14 Testul Tredelenburg
Semne clinice
Semnul rulmentului Joyeux- se remarcă reducerea sau absenţa mişcării de rotaţie
internă a membrului pelvin afectat. Se realizează cu pacientul în decubit dorsal, cu
membrele inferioare întinse, rotând comparativ medial şi lateral ambele picioare.
Semnul Leri- se remarcă limitarea extensiei şoldului. Se realizează cu bolnavul în
decubit ventral şi genunchii flectaţi, punînd o forţă de tracţiune verticală la nivelul gleznei.
Genunchiul de partea afectată nu se poate desprinde de pe planul orizontal.
Semnul pantofului Duvernay- apare în formele mai avansate, cu limitare a flexiei,
care nu permite încălţarea unui pantof decît pe la spate.18
18 D.Antonescu, 2001, “Elemente de ortopedie şi traumatologie” U.M.F “Dr.Carol Davila”, Bucureşti, pag.35639
3.1.3 Examenul paraclinic
Examenul radiologic
Se efectuează examenul de faţă al bazinului în ortostatism, iar pentru aprofundare (în
cazul suspiciunii unei displazii subluxante) sunt necesare radiografii şi din alte incidenţe:
- o pensare a interliniului articular (cu localizare, superoexternă, superior globală,
superointernă).
- osteofitoză pe părţile marginale ale capului femural.
- osteoscleroză cu osteocondensare de o parte şi alta a pensării în zona de presiune
maximă.
- osteoporoză (tardivă) sub formă de geode în capul femuraln şi în cotil.19
3.2 Obiectivele recuperării medicale
Etapa 1. Recuperarea postoperatorie precoce (zilele 1, 2 postoperator)
- Promovarea circulaţie venoase periferice;
- Iniţierea contracţiilor musculare
- Iniţierea antrenării mobilitaţii;
- Evitarea escarelor;
- Statul în şezând timp de 30 de minute;
- Utilizarea de mijloace ajutătoare în timpul ambulaţie.
Etapa 2. Recuperarea intraspitalicească propriu-zisă (ziua 3 postoperator – externare)
- Creşterea forţei musculare;
- Creşterea amplitudinii de mişcare;
- Restabilirea controlului voluntar al memebrului pelvin afectat;
- Independenţa în transferuri;
- Independenţa în mers folosind mijloace ajutătoare;
- Promovarea independenţei în activităţile vieţii zilnice.
19 A.Creţu, 1996, „Afecţiuni reumatice care beneficează de kinetoterapie”, Editura „Romfel”, Bucureşti, pag.128.
40
Etapa 3. Recuperarea extraspitaliceasc
- Îmbunătăţirea forţei musculare;
- Prevenirea căderilor;
- Evitarea luxării protezei;
- Reintegrarea în activiţile zilnice şi a activităţilor comunitare.20
3.3 Selectarea mijloacelor pentru recuperarea medicală
Mijloace nefarmacologice
- Kinetoterapia- care are ca obiective creşterea mobilităţii articulare, creşterea forţei
musculare, în special pentru muşchii extensori şi abductori ai şoldului. Are drept
scop de a menţine o extensie completă şi o flexie de minim 40%.
- Electroterapia- este aplicată pentru grupele musculare hipotrofiate.
- Masajul manual- este aplicat la nivelul grupele musculare hipotrofiate ale
membrului inferior protezat şi se face cu intensitate variabilă în funcţie de etapa
recuperării.
- Hidrokinetoterapia- este o parte importantă în tratamentul de recuparare medicală.
Mijloace farmacologice
- Analgetice neopiacee (Paracetamlul, recomandat ca terapiei iniţiala).
- Analgetice opiacee (codeina, recomandată ca tratament pe perioadă scurtă, în dureri
acute).21
20 E.Amaricăi, Dan V.Poenaru, “Aspecte privind calitatea vieţii la pacienţii cu afecţiuni reumatismale generative operate”, Editura “Mirton”, pag.114-12221 D.Antonescu, 2001, „Elemente de ortopedie şi traumatologie”, U.M.F „Dr.Carol Davila”, Bucureşti, pag.360.
41
3.4 Protocol de recuperare medicală
Faza 1. Zilele 1 – 2 postoperator.
Kinetoterapeutul începe recuperarea, după ce a fost informat despre modalităţii de
abord chirurgical folosit, asupra precauţiilor speciale şi a posibilităţii de încărcare a
greutăţilor.
Este elaborat un program de exerciţii membrului pelvin afectat, cu exerciţii de
pompaj al piciorului, exerciţii izometrice pentru cvadriceps şi fesieri şi exerciţii de
abducţie.
1.Exerciţii de favorizare circulaţiei sanguine.
Poziţia: Din decubit dorsal (stând în pat)
Flexia/Extesia piciorului
Tragem vîrful piciorului către piept şi-l împingem înapoi. Se va face 20 de repetări
cu pauză la 10 repetări. (Fig.3.1)
Fig.3.1 Exerciţii de favorizare a circulaţie sanguine.
Flexia/Extensia genunchiului
Tragem genunchiul la piept cu talpa pe planul mesei, apoi revenim. Se va face 20 de
repetări cu pauză la 10 repetări (Fig.3.2)
Fig.3.2 Exerciţii de favorizare a circulaţie sanguine.
42
2. Izometrie pentru fesieri şi cvadriceps.
Poziţia: Din decubit dorsal (stând în pat)
Contracţia izometrică a fesierilor
Se va menţine timp de 6 sec, cu pauză de 12 sec. Se va face 20 de repetări cu
pauză la 10 repetări. (Fig.3.3)
Fig.3.3 Izometria fesierilor
Contracţia izometrică a cvadricepsului
Se va flecta genunchiul membrului sanătos cu talpa pe planul mesei, iar membrul
operat va realiza flexia coapsei cu genunchiul întins. Membrul inferior afectat se va
menţine timp de 6 sec, cu pauză de 12 sec. Se va face 20 de repetări cu pauza la 10
repetări.(Fig.3.4)
Fig.3.4 Izometria cvadricepsului
3.Realizarea abducţiei coapsei pentru creşterea mobilităţii articulare
Poziţia: Din decubit dorsal
Abducţia/Adducţie a coapsei
Se va deplasa membrul afectat către lateral ce genunchiul extins, apoi se va reveni la
poziţia iniţială. Se va face 20 de repetări cu pauză la 10 repetări.(Fig.3.5)
43
22
Fig 3.5 Abducţie/adducţie a coapsei
Programul din prima zi se va îmbina cu exerciţii de respiraţie care va fi urmat de un
inspir amplu şi un expir prelungit.
Tot în prima zi postoperator se va putea începe transferul pacientului asistat de către
kinetoterapeut din decubit dorsal în şezând. Pacientul va trebui să nu pivoteze pe membrul
pelvin operat. I se va permite transferul la marginea patului nu mai mult de 30 de minute
până la 60 minute, ca mai apoi pacientul supravegheat de către kinetoterapeut sa revină
înapoi în pat. (Fig.3.6)
23
Fig.3.6 Transferul pacientului la margine patului.
În a doua zi, dacă exista stabilitate la poziţia şezând, pacientul este aşezat la
marginea patului şi din această poziţie se execută extensii active antigravitaţionale de
genunchi şi mobilizarea gleznei, bilateral.
Faza 2. Ziua a 3-a – externare. 22 http://www.lectiadeortopedie.ro/protocol-de-recuperare-dupa-artroplastia-de-sold/
23 https://www.szpital-chrzanow.pl/ograniczenia-upadkow-pacjentow
44
În aceasta etapă obiectivele principale sunt reprezentate de promovarea
transferurilor şi a mersului cu mijloace ajutătoare adecvate, creşterea forţei musculare,
creşterea amplitudinii de mişcare, antrenamentul la urcatul şi coborîtul scărilor şi într-un
final externarea.
4.Reeducare ortostatismului
Poziţia: Stând, la margine patului sprjinindu-se cu ajutorul cadrului de mers.
Pacientul va menţine aceasta poziţie 5 minute, cu pauză de 2 minute. Dacă pacientul
va avea o proteză necimentată va trebui să nu se sprijine pe piciorul operat. (Fig.3.7)
Fig.3.7 Reeducarea ortostatismului
5.Exerciţii active pentru refacerea mobilităţii articulare (flexie, extensie, abducţie)
Poziţie: Din stând, cu sprijin pe cadrul fix.
Pacientul realizează flexia şi exetensia coapsei pe bazin, cu genunchiul flectat,
poziţionând piciorului membrului sănătos pe sol. Acest lucru este foarte important pentru
refacerea propriocepţiei. Se va face 20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.8)
La fel din aceasta poziţie se va face şi abducţie şoldului, cu acelaşi numar de
repetări.
24
Fig.3.8 Exerciţii libere (flexie/extensie, abducţie/adducţie).
24 http://www.surgeryone.com/post-operative-exercises45
După exerciţiile libere vom trece la reeducarea mersului cu cadrul mobil,
pacientul va fi încurajat să se deplaseze de două ori pe zi, pe o distanţă pe care o alege el
singur. (Fig.3.9)
Fig.3.9 Reeducarea mersului cu cadrul mobil.
După etapa recuperării medicale în salon, dacă aceasta a fost bine tolerată, pacientul
va trece la etapa următoare ce se va desfăşura în cadrul Compartimentul de Recuperare.
Programul de kinetoterapie va avea loc în sala de gimnastică, sub supravegherea
permanentă a kinetoterapeutului.
În această etapă se urmareşte accentuarea mişcărilor permise la nivelul articulaţiei
protetice, dar şi creşterea forţei musculare a şoldului afectat.
6.Creşterea forţei a musculaturii şoldului
Poziţie: Din decubit dorsal
Pacientul realizează flexia şi extensia coapsei pe bazin, cu călcîile susţinute pe
fizioball. Se va face 20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.10)
Fig. 3.10 Exerciţii de creştere a forţei musculare.
46
7.Tonifiere a musculaturii flexoare a şoldului.
Poziţie: Din stând, de bara fixă apucat.
Pacientul realizează ridicarea coapsei spre piept, cu genunchiul flectat. Se va face
20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.11)
Fig.3.11 Tonifierea musculaturii flexoare a şoldului.
8.Tonifiere a musculaturii extensoare a şoldului.
Poziţie: Din decubit dorsal, cu genunchii flectaţi, sprijin pe antebraţe.
Pacientul realizează ridecarea bazinului de pe planul mesei, cu revenire în poziţia
iniţială. Se va face 20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.12)
Fig.3.12 Tonifierea musculaturii extensoare a şoldului.
9.Tonifiere a musculaturii adductoare a şoldului.
Poziţie: Din decubit lateral.
Pacientul realizează abducţia coapsei, cu genunchiul extins, după care va reveni în
poziţia iniţială. Se va face 20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.13)
47
25
Fig.3.13 Tonifierea musculaturii adductoare a şoldului.
După terminarea exerciţiilor de creştere a forţei musculare. Se va începe
antrenamentul la urcatul şi coborîtul scărilor cu ajutorul barelor paralele. Pacientul va
trebui sa urce treaptă cu treaptă, fiind supravegheat tot timpul de kinetoterapeut. La urcare
pacientul va paşi primul pas cu membrul inferior sănătos, iar la coborîre va păşi primul
pas cu membrul inferior afectat. (Fig.3.14)
Fig.3.14 Urcatul şi coborâtul scărilor cu ajutorul barelor paralele.
Următoarea etapă pe care o vom executa, va fi reeducarea mersului cu ajutorul
cârjelor, ce va fi un progres pentru pacient, scapând de cadrul mobil. Mersul cu ajutorul
cârjelor se va executa în doi timpi. Timpul unu ducerea cîrjelor înfaţă cu piciorul protezat,
timpul doi ducerea piciorului sănătos lângă cel bolnav. (Fig.3.15)
Fig.3.15 Reeducarea mersului cu ajutorul cârjelor.
25 https://achyhip.wordpress.com/tag/recovery/48
La finalul şedinţei de kinetoterapie se vor putea asocia şi exerciţii de stretching prin
solicitarea la bicicleta ergometrică, la început vom pedala înapoi pentru a nu pune în
tensiune articulaţia, ca mai apoi şi înainte urmarindu-se şi înalţimea scaunului pentru a
creşte flexia şoldului în limitele unor parametrii neagresivi. Timpul de pedalare la început
va fi de 5-7 minute maxim, ca după 4-6 săptămâni să creştem gradul de solicitare pîna la
apariţia oboselii prin pedalare timp de 10-15 minute. (Fig.3.16)
Fig.3.16 Bicicleta ergometrica pentru creşterea flexei şoldului.
Faza 3. Recuperarea extraspitalicească
Durează 2-6 săptămâni. Scopurile ei sunt reprezentate de independenţa în transferuri
singur şi reintegrarea socială şi profesională adecvată. În această etapă reeducarea
funcţionałă se face într-un centru de recuperare sau la domiciliu: ortostatism şi mers cu
încărcare progresivă, exerciţii active cu rezistenţă progresivă, exerciţii kinetice în lanţ
kinetic închis pentru stabilizare şi coordonare.
În această perioadă de recuperare pacientului nu i se va permite încă sprijinul pe
membrul protezat, dacă proteza va fi una necimentată, dar se va creşte numarul de repetări
penru fiecare exerciţiu.
10.Exercţii în lanţ kinetic închis pentru cresterea forţei musculare ceea ce va favoriza
stabilizarea şi coordonarea pacientului.
Poziţie: Din stând, la marginea scaunului apucat.
Pacientul realizează flexia, extensia şi abductia coapsei pe bazin, sprijin pe piciorul
neprotezat. Se va face 25-30 de repetări cu pauză la 15. (Fig.3.17)
49
Fig.3.17 Exerciţii în lanţ închis pentru creştere forţei musculare a şoldului
Poziţie: Din stând, cu faţa la perete, sprijin în mâini.
Pacientul realizează ridicări pe vîrfuri. Se va face 25-30 de repetari, cu pauză la 15.
(Fig.3.18)
Fig.3.18 Ridicări pe vîrfuri
Poziţie: Din stând, cu spatele la perete.
Pacientul realizează semigenuflexiuni sau pînă la limita pe care poate el. Se va face
25-30 de repetări, cu pauză la 15. (Fig.3.19)
Fig.3.19 Semigenuflexiuni pentru creşterea forţei musculare.
50
La fel din aceeaşi poziţie numai că pacientul va avea o minge în spate. Numărul de
repetări acelaşi. (Fig.3.20)
26
Fig.3.20 Semigenuflexiuni cu mingea la spate
11.Exerciţii active cu rezistenţa progresivă.
Poziţie: Din stând, la marginea scaunului apucat, cu o bandă elastică legată de piciorul
mesei.
Pacientul realizeză flexia, extensia şi abducţia membrului inferior protezat pîna la
amplitudinea maximă pe care o poate realiza, după care va creşte progresiv zi cu zi. Se va
face 20 de repetări, cu pauza la 10. (Fig.3.21)
27
Fig.3.21 Exerciţii active cu rezistenţă pentru creştere forţei musculare a şoldului.
Poziţie: Din decubit dorsal, cu membrul inferior sănatos extins, iar cel protezat flectat
prins cu banda elastică la nivelul tălpii.
26 http://cristian1968-kinetoterapy.blogspot.ro/2011_12_01_archive.html#.VYrE-vkirIU27 http://orthoinfo.aaos.org/topic.cfm?topic=a00303
51
Pacientul realizează extensia genunchiului, după care reveni în flexie. Se va face 20
de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.22)
Fig.3.22 Exerciţii cu rezistenţă din decubit dorsal.
Poziţie: Din decubit lateral, cu genunchii extinşi.
Pacientul realizează abducţia coapsei pe bazin, cu revenire în poziţia iniţială. Se va
face 20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.23)
Fig.3.23 Exerciţii cu rezistenţa pentru adductorii coapsei.
12.Creştere amplitudinii articulare.
Poziţie: Din stând, cu mâinele de scara fixă apucat.
Pacientul realizează fandări pînă la amplitudinea maximă pe care el poate sa o
execute, după care va progresa zi cu zi. Se va face 20 de repetări, cu pauză la 10. (Fig.3.24)
52
Fig.3.24 Fandări la scara fixă pentru creşterea amplitudinii articulare.
Dacă pacientul va fi o persoană mai tânără sau va avea o forţa musculară mai bine
dezvoltată, ar putea sa realizeze acelaşi exerciţiu cu membrul inferior susţinut pe o minge.
(Fig.3.24)
28
Fig.3.24 Fandări cu membrul pelvin protezat susţinut pe minge.
În această perioada de tratament pacientul va fi învăţat să treacă de la mersul cu
două cîrje, la una singură. Acest lucru are loc de obicei din săptămâna 3-4 după
intervenţie, şi va trebui să poarte cîrja de partea opusă a şoldului protezat.
La finalul şedinţei, după ce pacientul a executat mersul cu o cîrjă, el va fi învăţat la
domiciliu să urce şi să coboare singur scările. La urcare, va începe să urce cu piciorul
sănătos, iar la coborâre, va coborâ cu piciorul bolnav. (Fig.3.25)
28 http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/aerobic/modeleaza-ti-posteriorul-in-numai-30-de-zile-galerie-foto-1149371
53
Fig.3.25 Urcatul şi coborâtul scarilor.
Şedinţa de kinetoterapie se va încheia ca şi în faza a doua de recuperare cu
solicitarea la bicicleta ergometrica sau mers cu o viteză mică la covorul rulant, cu scopul
condiţionării cardiovasculare. Timpul de parcurs va fi la fel la început 5-7 minute, ca mai
apoi sa crească pînă la 10-15 minute pe zi. (Fig.2.26)
29
Fig.3.26 Covorul rulant, pentru condiţinarea cardiovasculară.
Electroterapia
Deşi controversată, electroterapia poate fi folosită la pacientul cu proteza de şold.
A. Electroterapia excitomotorie
Este aplicată la nivelul grupelor musculare hipoatrofiate şi poate fi realizată prin:
Curenţi de joasă frecvenţă (curenţi dreptunghiulari)
Curenţi de medie frecvenţă (curenţi Kotz)
29 http://www.shelteringarms.com/SA/iWalkRecoveryCenter.aspx54
B. Electroterapia antalgică
Este folosită la pacienţi cu nevralgie de femuro-cutanat, întâlnită postoperator la o
parte din pacienţii cu endoproteză totală necimentată. Pot fi utilizaţi:
Curenţi de joasă frecvenţă (TENS, Trabert)
Curenţi de medie frecvenţă (curenţi interferenţiali cu spectru de interferenţă 90-100
Hz).
Masajul manual
1. Stimulant, tonifiant
Este aplicat la nivelul grupelor musculare hipoatrofiate ale membrului pelvin protezat
şi se va folosi cu o intensitate variabilă în funcţie de etapa recuperării medicale.
2. De drenaj limfatic
Poate fi folosit la nivelul membrului protezat (executat cu atenţie la mişcarea de flexie
din articulaţia protetică), dar şi la nivelul membrului pelvin sănătos.
30
Fig.3.27 Masaj manual
30 http://clubulnostru.md/5-metode-de-a-scapa-de-celulita/.55
Hidrokinetoterapia
Reprezintă un mijloc important de tratare a pacientului după artroplastia totală de
şold. Se recomandă începerea ei o dată cu vindecarea profundă a plăgii. Temperatura apei
din bazin trebuie să fie de 26 de grade şi se va desfăşura sub asistarea unui terapeut
specealizat.
Exerciţiile care se vor realiza în bazin sunt exerciţii de tip activ, facilitate de forţa
hidrostatică şi frînate de rezistenţa hidrodinamică, însă se va puteat efectua şi exerciţii cu
încărcare progresivă, care se desfăşoară în bazine cu adâncime variabile (pornim de la 30
cm, cu creştere progresivă a adâncimei apei pînă la 1,30 m), cu posibilitatea de a merge cu
sprijin de bare paralele.
Pe lângă efectul de ameliorare a mobilitaţii articulaţiei protezate, prin
hidrokinetoterapie se obţine o îmbunătaţire a stabilităţii, coordonării, şi a echilibrului. Prin
mobilizarea generală hidrokinetoterapiea poate avea şi un efect psihologic benefic asupra
pacientului, prin crearea unei stări de confort şi de încredere.31
Fig.3.28 Hidrokinetoterapie
31 E.Amaricăi, Dan V.Poenaru, “Aspecte privind calitatea vieţii la pacienţii cu afecţiuni reumatismale generative operate”, Editura “Mirton”, pag 129-132.
56
Capitolul IV: Concluzii
1. Pentru realizarea unui program de recuperare medical este necesar să știm anatomia,
fiziologia și biomecanica articulaţiei şoldului, de-a înțelege cum și de ce facem exercițiile
pentru recuperare;
2. Pentru a evita apariţia coxartrozei este importantă kinetoprofilaxia primară şi secundară;
3. În cazul unei intervenţii chirurgicale este important o colaborare foarte eficientă dintre
familie şi pacient, dintre pacient şi chirurgul-ortoped, dintre chirurg-ortoped şi
kinetoterapeut şi nu în ultimul caz dintre pacient şi kinetoterapeut;
4. Recuperarea reumatismelor degenerative operate este nevoie sa fie una etapizată,
progresivă, începută din perioada intraspitalicească şi continuată la domiciliu sau în sala de
gimnastică;
5. Tratamentul recuperator medical trebuie să fie unul individualizat pentru fiecare pacient,
ţinându-se cont de boala de bază, de tipul de intervenţie chirurgicale, dar şi de vârsta,
greutatea corporală şi nu în ultimul rînd , de capacitatea psihointelectuală a pacientului;
6. Tratamentul postoperator va fi constituit din kinetoterapie, dar şi din implimentare
celorlalte mijloace (hidrokinetoterapia, electroterapia, terapii complimentare) pentru ca
programul de recuperare sa fie mai eficace asupra pacientului;
7. Se va continua progrumul pînă la recuperarea completă a pacientului.
57
Bibliografie
1. Dr.Buzescu.A, 2002, “Anatomie şi Biomecanică”, A.N.E.F.S Bucureşti.
2. Dr.Buzescu A, 2000, ”Ghid de biomecanică a omului”, Bucureşti
3. V.Papilian, „Anatomia Omului”, vol 1 Aparatul Locomotor, Editura „All”, Bucureşti.
4. Scurtu.L, „Caiet Lucrari Practice Anatomie”, Editura „Alexandru 27”, Bucureşti.
5. Antonescu Dinu.M, 2008, „Patolgia Aparatului Locmotor”, vol 2, Editura „Medicală”,
Bucureşti
6. E.Amaricăi, Dan V.Poenaru, “Aspecte privind calitatea vieţii la pacienţii cu afecţiuni
reumatismale generative operate”, Editura “Mirton”.
7. T.Sbenghe, 1987, “Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare”, Editura
“Medicală”, Bucureşti.
8. Balint.T, 2007, „Evaluarea Aparatului Locomotor”, Editura „Tehnopress”,Iaşi.
9. A.Creţu, 1996, „Afecţiuni reumatice care beneficează de kinetoterapie”, Editura
„Romfel”, Bucureşti.
10. D.Antonescu, 2001, „Elemente de ortopedie şi traumatologie”, U.M.F „Dr.Carol
Davila”, Bucureşti.
11. M.Cordun, 1999, „Kinetologia medicală”, Editura „Axa”, Bucureşti.
12. C.Ispas, 1998, ”Noţiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuţi”, Editura ”Art
Design”, Bucureşti.
13. http://slideplayer.fr/slide/3175833/
14.http://www.lefo.ro/aelbiologie.lefo.ro/biologie/CS/dinamica_scheletului_uman/
sel_seg_sacral.htm
15. https://ro.wikipedia.org/wiki/Femur
16. http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/Ingrijirea-bolnavului-cu-coxar46.php
58
17.http://www.esanatos.com/anatomie/membrul-inferior/Muschii-membrului-inferior-
baz52513.php
18. http://www.healthhype.com/thigh-muscles-diagram-pictures-list-of-actions.html
19. http://www.cursuriaerobic.ro/invata-muschii-corect
20. http://www.jisrf.org/total-hip-replacement-jisrf.html
21. http://www.lectiadeortopedie.ro/protocol-de-recuperare-dupa-artroplastia-de-sold/
22. https://www.szpital-chrzanow.pl/ograniczenia-upadkow-pacjentow
23. http://www.surgeryone.com/post-operative-exercises
24. https://achyhip.wordpress.com/tag/recovery/
25. http://cristian1968-kinetoterapy.blogspot.ro/2011_12_01_archive.html#.VYrE-vkirIU
26. http://orthoinfo.aaos.org/topic.cfm?topic=a00303
27. http://www.shelteringarms.com/SA/iWalkRecoveryCenter.aspx
28. http://www.shelteringarms.com/SA/iWalkRecoveryCenter.aspx
29. http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/aerobic/modeleaza-ti-posteriorul-in-numai-30-de-zile-galerie-foto-1149371
59