Laringita acuta

Definitie

Laringita acuta este o inflamatie acuta a laringelui si a regiunii subglotice, de cauza infectioasa, cu evolutie clinica foarte caracteristica, cu debut brusc si cu simptome zgomotoase, impresionante prin manifestarile pe care le determina.

Caracteristica este prezenta stridorului, un zgomot aspru produs de turbulenta coloanei de aer ce trece printr-o regiune ingustata datorita unei obstructii la nivelul laringelui si/sau traheei. Zgomotul se aseamana cu cel produs prin suflarea printr-un tub.

Forme de laringita

Laringita acuta simpla, laringita striduloasa, laringo-traheita acuta virala, epiglotita, laringotraheobronsita bacteriana “maligna” Chevallier-Jackson.

Laringita acuta simpla este o forma clinica usoara, aproape in totalitate cauzata de virusuri.

Laringitele acute dispneizante se manifesta prin dificultati ale respiratiei (dispnee inspiratorie) datorata inflamatiei mucoasei laringelui si spasmului la acest nivel.

Laringita acuta subglotica este intotdeauna de cauza virala, spre deosebire de cea supraglotica, considerata a fi de cauza bacteriana. Are o evolutie in general benigna si este intalnita in special la copilul mic, intre 1 si 3 ani. Spre deosebire de laringita acuta simpla, vocea ramane clara, desi tusea este ragusita ca si in celelalte tipuri de laringita.

Epiglotita si laringotraheita acuta “maligna” Chevallier-Jackson sunt forme severe de laringita, cu evolutie rapida spre agravare si care sunt de fapt urgente majore medicale si necesita internare si inceperea unui tratament de specialitate cat mai repede, pentru ca in lipsa acestui tratament rapid instituit evolutia este spre deces.

Cauze:

Inflamatia acuta a mucoasei laringelui este cauzata de infectii virale sau bacteriene, dar in majoritatea cazurilor este vorba despre infectii virale. Ea poate sa apara izolat sau asociat cu rinita faringita sau traheita.

Poate de asemenea sa apara in evolutia unor boli precum: gripa, rujeola, difteria sau in urma inhalarii de gaze iritante.

Dintre virusurile cel mai frecvent intalnite amintesc: virusurile gripale, adenovirusurile, virusul respirator sincitial, virusurile influenzae, virusul rujeolei.

Etiologia bacteriana a laringitelor este data in majoritatea cazurilor de Haemophilus Influenzae tip b. Mai pot fi izolate: bacilul difteric (care astazi este insa rar intalnit, datorita introducerii vaccinarii), Streptococul beta-hemolitic de grup A, pneumococul, Haemophilus Parainfluenzae.

Varsta tipica la care apare laringita este intre 6 luni si 4 ani, fiind intalnita de obicei sub forma de epidemii primavara si toamna. De notat ar fi ca este de 2-4 ori mai frecventa la baieti decat la fete.

Gravitate mare au laringitele aparute la sugar si copilul mic, fiind favorizate de lumenul laringian ingust la aceasta categorie de copii si de tesutul lax submucos bine reprezentat la nivel laringian.

Transmiterea:

se face ca la orice infectie acuta de cai respiratorii, prin contact cu o persoana bolnava.

Simptome

Se impart in simptome generale si simptome locale.

Simptome generale:

Febra

Dureri de cap (cefalee)

Lipsa poftei de mancare

Stare generala influentata

Simptome locale – sunt inconstante si se datoreaza obstructiei laringiene:

Tuse metalica, bitonala

Raguseala (disfonie)

Dispneea inspiratorie: dificultate la inspir

Cianoza – coloratia albastra a tegumentelor din jurul gurii si la nivelul extremitatilor

Stridorul laringian – sunet aspru cu timbru inalt care apare in inspir, mai rar in inspir si in expir si care se aude de la distanta

Tiraj suprasternal si supraclavicular

Laringita acuta simpla

Poata sa apara la orice varsta

Este data de infectii virale (virusurile amintite mai sus)

Se intalneste mai frecvent la varste de sub 5 ani

Simptome:

incepe de obicei cu o infectie acuta de cai respiratorii superioare: rinofaringita acuta, iar dupa 1-2 zile de la debutul ei se asociaza semnele de laringita

Fara febra sau posibil sa apara subfebrilitate (temperatura<38°C)

Raguseala (disfonie)

Senzatie de usturime la nivelul laringelui (de obicei descrisa de copiii mai mari)

Dureri la inghitire (disfagie)

Tuse latratoare si/sau uscata

Tratamentul consta in:

Repaus vocal

Atmosfera calda si umeda – inhalatii de aburi calzi 22-23°C

Aplicarea de caldura uscata in jurul gatului

Desfundarea nasucului cu aspiratia secretiilor nazale

Simptomatice (calmante ale tusei) si medicatie antiinflamatorie.

Laringita acuta striduloasa (spastica)

Apare de obicei la varsta cuprinsa 18 luni si 3 ani, mai rar la varsta de peste 5 ani.

Este data de infectii virale (virusurile amintite mai sus). In plus intervin in acest tip de laringita si factori favorizanti: varsta mica, terenul atopic, paratrofia (greutate peste normalul pentru varsta), copiii cu adenoidita cronica (polipi), copiii anxiosi.

Simptome:

Incepe de obicei cu o infectie acuta de cai respiratorii superioare: rinofaringita acuta banala, iar dupa 1-2 zile de la debutul ei, brusc, in timpul noptii, apar fenomene de obstructie laringiana severa manifestata prin:

Stridor laringian

Dispnee inspiratorie (nu poate trage aer in piept)

Tiraj suprasternal

Raguseala

Tusea cu caracter “latrator”

Copilul are o stare de agitatie marcata

Pielea este rece, umeda la maini si picioare, putand sa apara si cianoza

NU este prezenta febra

Accesul de sufocare dispare spontan, in cateva minute, dar exista riscul sa se repete in aceeasi noapte sau in noptile urmatoare, dar de obicei accesul este de intensitate mai mica decat primul

Tratamentul

Repaus vocal

Atmosfera calda si umeda – inhalatii de aburi calzi 22-23°C

Aplicarea de caldura uscata in jurul gatului

Desfundarea nasucului cu aspiratia secretiilor nazale

Simptomatice si medicatie antiinflamatorie

In plus se recomanda combaterea agitatiei si aerosoli cu solutie de Adrenalina, la indicatia medicului specialist si doar dupa ce copilul a fost evaluat de catre acesta.

Laringita acuta edematoasa subglotica (crup viral, laringotraheita acuta)

Este forma cea mai frecvent intalnita de laringita.

Cauza poate fi: virala, virala cu suprainfectie bacteriana sau bacteriana determinata de Haemophilus Influenzae.

Apare mai frecvent intre 6 luni si 3 ani, cu o incidenta maxima in jurul varstei de 2 ani, fiind de asemenea mai frecvent intalnita la baieti decat la fete.

Este mai frecvent intalnita in sezonul rece.

Debutul bolii este progresiv, fiind precedata de un episod de rinofaringita acuta cu febra, obstructie nazala si tuse

Simptomele

apar la aproximativ 12-48 de ore de la debutul infectiei acute de cai respiratorii superioare si constau in:

Tuse metalica

Raguseala (disfonie) pana la absenta vocii (afonie)

Stridor inspirator initial la efort (alergat, plans, agitatie), ulterior devenind permanent

Febra

Frecventa respiratiilor crescuta, pana la 50 respiratii/minut

semne de insuficienta respiratorie de tip obstructiv: tiraj superior, cianoza, transpiratii, bataia aripioarelor nazale

Semne de gravitate majora: sindrom de epuizare a musculaturii respiratorii cu scaderea frecventei respiratorii (bradipnee), respiratie neregulata, scade intensitatea stridorului.

Intensitatea maxima a simptomelor de insuficienta respiratorie se inregistreaza dupa 24-48 de ore de la debutul laringitei.

Tratamentul

Constituie o urgenta in aceasta forma de laringita. Copilul necesita de urgenta sa fie transportat la o unitate spitaliceasca sau unitate de primire a urgentelor pentru a putea fi evaluata severitatea formei de laringita, statusul copilului si a se putea decide necesitatea spitalizarii, in formele severe fiind obligatorie internarea in sectiile de terapie intensiva.

Prevenire:

Prevenirea laringitelor se suprapune peste prevenirea oricaror infectii acute de cai respiratorii acute in general:

Evitarea contactelor infectioase

Tratamentul prompt al oricarei infectii respiratorii

Igiena personala, cu spalarea mainilor

Evitarea locurilor aglomerate

De o importanta deosebita in prevenirea formelor grave de laringita este introducerea vaccinului antiHaemophilus Influenzae tip b. Este un vaccin sigur si eficient. Vaccinarea poate incepe de la varsta de 6 saptamani, putand fi administrat deodata cu alte vaccinuri. Mai multe despre acest vaccin gasiti in rubrica vaccinuri

Diagnosticul de laringita acuta

Laringoscopia indirecta este o procedura simpla prin care se vizualizeaza laringele cu ajutorul unei oglinzi cu diametrul de 2-3 cm. Se efectueaza de obicei fara anestezie, dar la pacientii mai sensibili sau la copii se poate face anestezie locala cu xililna sau spray anestezic. Pe baza acestui examen, se vizualizeaza in laringita acuta mucoasa inflamata, rosie cu secretii aderente la nivelul corzilor vocale.

Laringita cronica

Laringita cronica poate aparea daca te expui in mod repetat la praf, fum, substante toxice, variatii de temperatura sau umiditate. Profesionistii vocali precum cantaretii, profesorii, militarii sau avocatii sunt predispusi la aceasta boala.

Laringita cronica mai apare in urma infectiilor acute repetate sau in boli metabolice (guta, diabet), boli cronice renale sau hepatice.

Simptomele laringitei cronice

Vocea modificata cu greutate in vorbire pana la pierderea totala a capacitatii de fonatie este principalul simptom. Acesta poate fi insotit de: tuse uscata, tumefierea laringelui, secretii vascoase, senzatia de corp strain in gat si durere la inghitit.

Diagnosticul de laringita cronica

laringoscopie directa sau indirecta, vizualizand mucoasa laringelui care poate fi edematiata, rosiatica, cu secretii vascoase. In stadiile avansate, mucoasa este hipertrofiata sau atrofiata.

Se mai pot preleva secretii care se vor da la laborator pentru diagnosticul unei posibile tuberculoze.

Tratament laringita cronica

Pot fi recomandate vitamine, antibiotice in cazul infectiilor( penicilina pentru Treponema sau tuberculostatice pentru Mycobacterium).

Rinofaringita

Rinofaringita presupune inflamatia simultana a mucoasei cavitatilor nazale si a mucoasei faringelui, provocata in marea majoritate a cazurilor de virusuri.

Boala se manifesta prin semne atit locale, cit si generale.

Este boala cea mai frecventa dintre afectiunile aparatului respirator la sugar si la copilul mic, importanta prin evolutia uneori trenanta si/sau recidivanta, precum si prin complicatiile locoregionale sau la distanta pe care le determina..

Cauzele apariţiei rinofaringitei acute

1. variatia individuala a receptivitatii la infectie de la o perioada la alta ;2. particularitatile anatomofiziologice ale aparatului respirator la copilul de virsta mica ;3. handicapul biologic (malnutritie severa, rahitism carential, anemie hipocroma carentiala) care implica o

crestere a riscului complicatiilor bacteriene ;4. deficite imunitare locale sau generale, permanente sau tranzitorii (convalescenta unor boli infec- tioase);5. malformatiile congenitale (anomaliile morfologice) ale cailor respiratorii superioare ;6. alergia (rol important in producerea recidivelor) ;7. gradul de aglomerare umana (riscul de rinofaringita acuta este cu atit mai mare, cu cit sugarul sau copilul mic

vine in contact cu mai multe persoane) 8. frigul, umezeala, variatiile temperaturii ambiante sint factori despre care se crede in mod empiric ca ar

favoriza infectia. De fapt, acestia nu produc decit modificari vasomotoare si secretoare ale mucoasei faringiene, care ar putea reactiva o infectie cronica anterioara, neavind nici un rol in producerea infectiei acute ;

9. conditiile de mediu influenteaza foarte mult producerea rinofaringitelor acute. Astfel, atmosfera uscata din camerele supraincalzite, cu umiditate scazuta, usuca mucoasa nazofaringiana, determinind o predispozitie la infectii. Lipsa expunerii suficiente la aer, precum si poluarea aerului din camera copilului (cu fum, gaze, tutun), influenteaza in mod negativ comportamentul mucoaselor respiratorii fata de agresiunea infectioasa.

Epidemiologie

Sursa de infectie este omul bolnav, contaminarea realizindu-se prin picaturile Pfluge (particule de secretii de dimensiuni microscopice, care sint eliminate in cantitate mare in mediul exterior prin stranut, tuse, vorbire etc.).

Susceptibilitatea la infectie este foarte mare, deoarece contactul cu acelasi serotiip viral nu asigura o imunitate de lunga durata, astfel incit este posibila o reinfectie.

Imbolnavirile se produc in tot cursul anului, in zona temperata existind trei virfuri de maxima frecventa, situate in lunile septembrie, ianuarie, aprilie. In general, frecventa episoadelor de rinofarnigita acuta, pentru acelasi copil, este de 3 pina la 6 episoade in decursul unui an de zile, eu o frecventa maxima intre al doilea si al treilea an de viata.

Incubatia bolii (perioada de timp care se scurge din momentul contactului infectant pina la aparitia semnelor de imbolnavire) este foarte scurta, variind de la citeva ore la 1—2 zile.

La sugar si la copilul mic, debutul bolii este de obicei brutal, cu febra 39—40°C, insotita de agitatie, diminuarea apetitului, iritabilitate crescuta.

Simptomele rinofaringitei acute:

Febră de 38,5 grade C însoţită uneori de convulsii

Obstrucţie nazală

Scurgere nazală purulentă

Strănut

Tuse

Stare de vomă, diaree

De obicei, boala are o perioadă de latenţă de câteva ore până la 1-2 zile. La sugar boala debutează cu febră ridicată, după care urmează o perioadă de agitaţie, strănut, rinoree. Secreţia nazală determină înfundarea nasului ceea ce are ca efect îngreunarea alimentaţiei.

Rinoreea (secretia nazala) apare la citeva ore de la debutul febrei, determinand obstructie nazala, cu respiratie zgomotoasa. Sugarul respira cu gura deschisa si suge greu, din cauza inflamatiei mucoasei nazale care determina o micsorare a calibrului cailor nazale. Ulterior, pot aparea secretii nazale mucopurulente ce se scurg pe peretele posterior al faringelui (prezenta lor semnifica suprainfectie bacteriana). Faringele copilului este hiperemic (rosu).

Initial, copilul prezinta tuse spastica (uscata) frecventa ; dupa 3—4 zile, tusea devine rara si productiva (grasa).

La nou-nascut, care este strict dependent de respiratia pe cale nazala, obstructia nazala poate duce la aparitia dispneei cu polipnee (respiratie dificila, cu frecventa mai mare decit normala).

La acest tablou clinic se adauga uneori semne digestive : refuzul alimentatiei, varsaturi determinate de inghitirea mucozitatilor (muicopiofagie), diaree determinata de aceasta din urma si scaderea tolerantei digestive, deshidratare (prin varsaturi, scaune diareice), anorexie (lipsa poftei de mincare), febra. De asemenea, uneori pot aparea semne neurologice (convulsii febrile, semne meningeale).

La copilul mare, debutul este marcat de senzatia de uscaciune si iritatie a mucoasei nazofaringicne, insotita de senzatie de oboseala, dureri musculare, rinoree seroasa apoi imieopurulmta (dupa 24—48 h de evolutie), cefalee (dureri de cap), tuse, diminuarea apetitului, febra.

Faza acuta a bolii dureaza in medie 4—10 zile.

Principalele complicaţii ale rinofaringitei sunt:

otita medie supurata : se explica prin transmiterea infectiei din faringe, prin trompa Eustachio (care la sugar este mai scurta si mai larga) in urechea medie ;

laringita acuta : se recunoaste prin aparitia tusei latratoare, a vocii ragusite, a agitatiei, a cornajului (zgomot horcaitor ce apare in inspir) ;

bronsita acuta, pneumoniile bacteriene, sinuzitele purulente, meningita acuta purulenta etc.

Tratamentul profilactic consta din :

evitarea aglomerarilor umane, a contactelor cu alte persoane si mai ales cu cele bolnave, pastrarea unei atmosfere nepoluate, umede, in camera sugarului, cu temperatura maxima de 20°C ;

folosirea tuturor factorilor naturali (aer, apa, soare) de crestere a rezistentei organismului ; vitami- noterapie ; la sugar si la copilul mic, se impune diagnosticarea si tratamentul unei eventuale anemii carentiale, ca si a

rahitismului, care predispun la recidive ; in formele recidivante, se poate practica o stimulare nespecifica a mecanismelor de aparare antiinfectioasa,

prin administrare de preparate imunostimulente ca Bronhodin, Polidin, numai sub controlul si avizul medicului pediatru ;

evidentierea terenului alergic, prin intermediul testelor alergologice, impune desensibilizare specifica, sub controlul medicului specialist.

Tratamentul curativ

nu este specific, administrarea antibioticelor in cursul episodului acut fiind ne justificata, deoarece nu numai ca nu previne suprainfectia, ci, dimpotriva, o poate favoriza. Tratamentul antibiotic nu este justificat decat in formele complicate, la recomandarea medicului (nu se administreaza antibiotice din proprie initiativa).

Tratamentul curativ este prin excelenta igieno-dietetic si simptomatic (combaterea febrei, clezobstruarea cailor respiratorii superioare).

Masurile igienodietetice care se impun constau din izolare la domiciliu in perioada febrila, plus inca 1— 2 zile dupa cedarea febrei, si repaus la pat (in cazul copiilor mari).

Alimentatia sugarului cu rinofaringita acuta va tine seama ele cateva reguli:

daca sugarul refuza alimentatia, nu va fi fortat sa manince, ci se va incerca sa i se ofere de mai multe ori pe zi cantitati mici de alimente ;

se vor administra lichide din abundenta (ceai, sucuri de fructe); nu se va diversifica regimul alimentar cu elemente noi pe perioada de evolutie a bolii.

Dintre antitermicele ce pot fi folosite pentru combaterea febrei, mentionam : aspirina 1(0,05 g/kgc/zi), paracetamol (cite V2 supozitor de 0,12’5 g de 2—3 ori/zi, la sugar ; cite 1 supozitor de 0,125 g de 3 ori/zi la copilul de 1—3 ani) ; aminofenazona (supozitoare pentru copii, V2—1 sup./zi in raport cu virsta).

Un rol important in tratamentul rinofaringitei acute il detine dezobstructia nazofaringiana. Mucoasa nazala este extrem de sensibila la orice substanta cu aplicare locala, de aceea administrarea oricarei solutii dezinfectante nazofaringiene nu este permisa mai mult de 3— 4 zile.

Este contraindicata folosirea picaturilor uleioase (Mentorin) care pot determina pneumopatii uleioase prin aspiratie. De asemenea, se evita solutiile argentice (Colargol, Protargol), picaturile cu adaos de antibiotice si hidrocortizon acetat, care pot sensibiliza mucoasa nazala, fara a creste eficienta tratamentului local.

Solutiile pentru dezinfectie nazala, ce contin nazostilina, de tipul Rinofugului si a Bixtonimului, sint contraindicate la copil, deoarece pot determina manifestari toxice la sugar si la copilul mic (somnolenta, colaps, coma etc.). Astfel, Rinofugul este contraindicat sub virsta de 7 ani, iar Bixtonimul sub virsta de 3 ani. In plus, aceste vasoconstrietoare pot produce fenomene de dependenta (intreruperea folosirii lor accentueaza edemul si obstructia nazala).

Sunt indicate instalatii nazale cu solutie de efedrina 0,5—1% in ser fiziologic sau cu ser fiziologic simplu, aplicate cu 15—20 minute inaintea fiecarei mese sau a somnului, eite 2—3 picaturi in fiecare nara, repetat dupa 10 minute cu 1—2 picaturi.

La sugar, o metoda eficienta este drenajul postural, constind in culcarea sugarului in decubit ventral (pe burta).

Aspirarea secretiilor nazale cu pipeta sau cu pompita de cauciuc poate determina traumatisme locale, care favorizeaza suprainfectia.