la_14_ani

2
ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 14 ANI În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani minorul are obligaţia să solicite eliberarea actului de identitate. DOCUMENTE NECESARE: - cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnată atât de minor, cât şi de părinte/reprezentant legal; - certificatul de naştere, original şi copie; - actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal; - documentul cu care părintele/reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu, original şi copie; - certificatul de căsătorie al părinţilor sau, după caz, hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, original şi copie; - chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate ; - timbru fiscal sau chitanţa reprezentând contravaloarea taxei extrajudiciare de timbru. La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezintă la ghişeul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate. EXPIRAREA TERMENULUI DE VALABILITATE, MODIFICAREA DATELOR DE STARE CIVILĂ, ANULAREA DOCUMENTULUI, SCHIMBAREA SEXULUI SAU A FIZIONOMIEI DOCUMENTE NECESARE: - cererea pentru eliberarea actului de identitate

Upload: madalina-peter

Post on 14-Nov-2015

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

buletin

TRANSCRIPT

Acte

ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATELA MPLINIREA VRSTEI DE 14 ANI

n termen de 15 zile de la mplinirea vrstei de 14 ani minorul are obligaia s solicite eliberarea actului de identitate.DOCUMENTE NECESARE:

- cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnat att de minor, ct i de printe/reprezentant legal;

- certificatul de natere, original i copie;

- actul de identitateal unuia dintre prini sau al reprezentantului legal;

- documentul cu care printele/reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu,original i copie;- certificatul de cstorieal prinilor sau, dup caz,hotrrea judectoreasc, definitiv i irevocabil, n cazul n care prinii sunt divorai, original i copie;- chitanareprezentnd contravaloarea crii de identitate ;-timbru fiscalsauchitanareprezentnd contravaloarea taxei extrajudiciare de timbru.

La mplinirea vrstei de 14 ani, minorul se prezint la ghieul serviciului public comunitar de eviden a persoanelor, nsoit de unul dintre prini sau, dup caz, de reprezentantul su legal, de persoana desemnat din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asisten social sau de persoana creia i-a fost ncredinat n plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate.

EXPIRAREA TERMENULUI DE VALABILITATE, MODIFICAREA DATELOR DE STARE CIVIL, ANULAREA DOCUMENTULUI, SCHIMBAREA SEXULUI SAU A FIZIONOMIEIDOCUMENTE NECESARE:

- cererea pentru eliberarea actului de identitate- actul de identitate i cartea de alegtor, dac este cazul.