”Nu”, a spus omul în costumul de culoare albastru închis, iar vocea lui era răgușită din cauza

beției. ”Nu pot sta. Mă așteaptă niște prieteni în mașină.”

”De ce nu i-ai adus înăuntru cu tine George?” a spus femeia în chip de dezgust. ”Nu-i lăsa afară

în frig.”

George a rânjit vag. ”La naiba cu ei. M-am oprit doar pentru un minut. Nu ți-ar plăcea de ei

oricum.”

”De ce, desigur că îmi place de ei, doar sunt prietenii tăi. Du-te și cheamă-i.”

”Nu. Nu ți-ar plăcea de ei. Lasă-i pe ticăloșii ăia. Am vrut doar să vorbesc cu tine Sandy.”

George s-a uitat vag prin jur la luminozitatea bucătăriei dată de motivul în carouri de culorile

roșu și alb. ”Dumnezeule, iubesc acest loc. Am făcut o treabă bună, Sandy, știi? M-am gândit

mult la locul ăsta. Încă mă mai gândesc.”

Dar femeia era deja la ușa bucătăriei și nu l-a auzit. ”Hei voi de acolo!”, a strigat. ”Veniți să beți

ceva.”

S-a auzit un murmur din mașină pe care nu l-a putut înțelege, a deschis ușa de protecție și a ieșit

afară la mașină în noaptea cețoasă și rece de iarnă. Un bărbat și o femeie stăteau pe locurile din

față, omul la volan. O altă femeie stătea în locul din spate singură. Își netezea fusta.

Sandy și-a îndreptat capul spre geamul mașinii. ”George este beat,” a spus. ”De ce nu vă

continuați drumul spre casă și mă lasați pe mine să am grijă de el?”

”Nu,” a spus omul.

”A mai fost aici înainte.”

”Nu,” a spus bărbatul direct. ”El e cu noi.”

Sandy și-a pus mâna pe portieră. ”Nu ar fi trebuit să bea,” le-a spus ea. ”În starea lui.”

Bărbatul a râs. ”Băutura nu este niciodată un impediment.”

”Săracul George. Îmi pare atât pentru el că îmi vine să plâng.”

”Nu, nu ai face-o,” a spus omul disprețuitor.”Te știu. Plus că el nu vrea simpatia ta.” Și-a lovit

coapsa piciorului stâng cu pumnul. A scos un sunet de parcă o mână acoperită cu o mănușă a

lovit un sac greu. ”M-am rănit!,” a spus el.

Sandy s-a mișcat de parcă ar fi lovit-o pe ea. S-a dat în spate, așezându-și mâna la gură, apoi s-a

întors spre casă.

George stătea în ușă. ”Tom e un prieten mai vechi de-al meu,” a rânjit el. ”A stat în spital cu

mine pentru zece luni în Utah.” A deschis ușa de protecție.

Sandy a intrat în casă cu umerii căzuți. ”De ce nu mi-ai spus? Am spus ceva teribil. Te rog

spune-i să intre, George, nu va veni dacă nu-i spui tu.”

”Nu. Lasă-i să stea afară. Am adus câțiva porci din Greencastle cu noi.” A rânjit amenințător la

ea cu buzele moi și cearcănele unui liliac cu aripile deschise.

”Invită-i înăuntru, să bea ceva. Nu sunt Carrie Nation, George. Invită-i înăuntru. Te rog, George.

Spune-le.”

”În regulă. Așa voi face. Nu voiam, dar o voi face. Voiam doar să te văd pe tine, Sandy.”

”De ce nu rămâi aici în seara asta George?” l-a întrebat Sandy. ”Lasă-i să plece și te bag eu la

somn.”

George îi căută fața neîncrezător. ”Chiar vrei să stau?”

”Da. Trebuie să te trezești, George.”

”Oh.” George a râs dintr-o dată. ”Nu am fost niciodată deranjat să fiu beat. Niciodată. Nu îl voi

lăsa pe Tom. El este prietenul meu.” S-a dat în spate către ușă. ”Hei, nenorociților!” a țipat.

”Intrați să beți ceva? sau trebuie să vin eu și vă aduc înăuntru?” Sandy stătea în spatele lui,

uitându-se în cea mai mare parte la umeri, părul crescându-i moale pe spatele gâtului.

S-a auzit un râset din mașină și o ușă trântindu-se. Tom cel înalt și cu părul cârlionțat a venit,

bălăngănindu-și partea stângă într-un ritm ciudat.