jean louis trudell-cad ingerii 02

2
Jean Louis Trudell CAD ÎNGERII. Oraşul este plin de ingeri striviţi. În părculeţ, locul unde faleza de deasupra oraşului atinge înăl maxima, sunt cei mai numeroşi. Câţiva zac prăbuşiţi peste vârfurile împrejmuirii din er forjat. Alţii sunt întinşi pe nisipul din preaj Priviti din spate dau impresia ca dorm… Majoritatea sunt îngeraşi care au ratat primul lor zbor, convin reuşit deja traversarea pe partea cealaltă numai datorita înălţimii falezei, deasupra piaţetei. Am remarcat adesea, de-a lungul întregii rotocoale a acestor copii înaripaţi, chiar şi la cei răstigniţi în i micuţe ramase desfăcute la capătul braţelor dolofane. Noii născuţi n învăţat inca, să-şi strângă pumnul peste ceea ce-şi doresc, nici măc vieţii. Îngerii ceva mai mari şi cu mai multa experienta prefera să-şi de pe Promontoriul furtunilor. Marginea lui stâncoasă este mai joasa celui de deasupra părculeţului, caci uviul se strange acolo sa cote stânci, distanta de zbor ind mai mica pentru cei care se decid sa s pe acele înălţimi. Îngerii aceia nu se strivesc niciodată în interiorul oraşului p umbra promontoriului nu se a a decât o străduţă laterala, fara impor Mai degrabă se scufunda în apele îngheţate ale uviului. Atunci când cucereşte arterele oraşului, luând odată cu re uxul cadavrele angeli pavaj, am văzut adesea plutind pe sub ferestrele mele trupurile inta senine ale îngerilor care şi-au luat zborul de pe acel promontoriu. urma au mereu intre zece şi doisprezece ani, vârsta la care fetiţele mai confunda inca. Îngerii cei mai înţelepţi învaţa sa zboare, înainte de a se lan înălţimi. Câteodată, în drumurile mele, ii vad antrenându-se la rasu acoperişurilor sau făcând volte printre clădiri. Insa, dacă-şi lunge

Upload: petrache-jumaca

Post on 05-Nov-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

trudell

TRANSCRIPT

Jean Louis Trudell

Jean Louis Trudell

CAD NGERII.

Oraul este plin de ingeri strivii.

n prcule, locul unde faleza de deasupra oraului atinge nlimea maxima, sunt cei mai numeroi. Civa zac prbuii peste vrfurile ascuite ale mprejmuirii din fier forjat. Alii sunt ntini pe nisipul din preajma leagnelor. Priviti din spate dau impresia ca dorm Majoritatea sunt ngerai care au ratat primul lor zbor, convini ca au reuit deja traversarea pe partea cealalt numai datorita nlimii ameitoare a falezei, deasupra piaetei. Am remarcat adesea, de-a lungul ntregii prbuiri n rotocoale a acestor copii naripai, chiar i la cei rstignii n iarba, degetele lor micue ramase desfcute la captul braelor dolofane. Noii nscui nu au nvat inca, s-i strng pumnul peste ceea ce-i doresc, nici mcar asupra vieii.

ngerii ceva mai mari i cu mai multa experienta prefera s-i ia zborul de pe Promontoriul furtunilor. Marginea lui stncoas este mai joasa dect a celui de deasupra prculeului, caci fluviul se strange acolo sa coteasc dup stnci, distanta de zbor fiind mai mica pentru cei care se decid sa se lanseze de pe acele nlimi.

ngerii aceia nu se strivesc niciodat n interiorul oraului pentru ca n umbra promontoriului nu se afla dect o strdu laterala, fara importanta. Mai degrab se scufunda n apele ngheate ale fluviului. Atunci cnd mareea cucerete arterele oraului, lund odat cu refluxul cadavrele angelice ce zac pe pavaj, am vzut adesea plutind pe sub ferestrele mele trupurile intacte i fetele senine ale ngerilor care i-au luat zborul de pe acel promontoriu. Acetia din urma au mereu intre zece i doisprezece ani, vrsta la care fetiele i bieii se mai confunda inca.

ngerii cei mai nelepi nvaa sa zboare, nainte de a se lansa de pe nlimi. Cteodat, n drumurile mele, ii vad antrenndu-se la rasul acoperiurilor sau fcnd volte printre cldiri. Insa, dac-i lungesc zborul prea mult, puterile ii prsesc si, pana la urma, se strivesc de trotuarele oraului, obligndu-i pe trectori s-i evite sau sa peasc peste resturile lor dezmembrate, n ateptarea mareei purificatoare.

Totui, cei mai ndrznei dintre ingeri traverseaz fara sa rateze ntinderea lichida care separa oraul nostru de cealalt parte. In acele zile, animai de nite presentimente misterioase, toi citadinii ies pe balcoane i pe chei. Ei stiu deja ca un nger va msura, cu aripile sale largi, toat distanta care desparte falelzele pe jumtate drmate de lumea din fata noastr. Nu ateapt dect momentul n care vor vedea aprnd unul, ocazia de a-l urmri din priviri pana dincolo, pe partea cealalt i poate, de a aduna o pana desprinsa din aripile lui Eu mi scot binoclul ca sa pot scruta fetele ngerilor care zboar pe deasupra. ncordate de efort sau surznd anticipat la gndul reuitei, trsturile lor ma frapeaz prin absenta fricii. Atta timp cat n-am sa neleg cum nving ei frica, moartea nu va putea sa ma transforme n ngera i voi continua sa tremur la gndul de ncercrii acestui zbor, pe care-l poi face doar o data, pentru a-l termina n norii sulfuroi care ne ascund privirilor cealalt aezare. Cu siguran nu aparin rasei din care se nasc ingeri caci ma ndoiesc: acele gaze care sufoca ngerul victorios, acele flcri care ii scorojesc pielea i-i inegresc penajul imaculat, acele erupii vulcanice care-l vor incinera, nu sunt un pre prea mare pentru o att de scurta glorie?

n ultima clipa ma ntorc mereu, s-mi amintesc doar imaginea ngerului, imobila deasupra valurilor, cu aripile lui imense btnd aerul plin deja de gaze sulfuroase, pornit n zbor fara sa fi ajuns inca

SFRIT